PROTEZE MOBILIZABILE

Protezele parțial mobilizabile (PPM) ocupă un loc aparte în cadrul protezelor dentare mobile.
Recent, Phoenix R.D. distinge în cazul protezelor mobile protezele parțiale ca un mijloc de
restaurare a edentațiilor parțiale și protezele totale drept soluții terapeutice pentru edentațiile
totale.
În cadrul protezelor parțiale mobilizabile (PPM) distingem două tipuri:
 Proteza parțială mobilizabilă acrilică (PPMA)

 Proteza parțială mobilizabilă scheletată (PPMS)

Atât designul, tehnologiile cât și materialele implicate în realizarea celor două tipuri
de proteze diferă.
Sistematizarea PPM se poate face ținând cont de mai multe criterii:
A. După materialele din care sunt realizate:
 PPM acrilice;

 PPM scheletate metalo-acrilice;

 PPM scheletate metalo-acrilico-ceramice;

B. Dupa volum și numărul dinților înlocuiți:
 PPM reduse;

 PPM întinse și extinse;

C. După tehnologia de realizare:
 Tehnologii simple: polimerizarea;

 Tehnologii complexe: turnare, polimerizare, coacere;

 Tehnologii înalte și/sau sofisticate: turnare, polimerizare, coacere,

electroeroziune, galvanoformare, proteze care beneficiază de sisteme speciale
de menținere și stabilitate;
D. După sistemele de stabilizare:
 Proteze care se mențin prin croșete pe dinții restanți;

 Proteze stabilizate prin sisteme speciale de menținere și stabilitate;

1
 PROTEZA PARŢIALĂ ACRILICĂ (PPA)

Proteza parţială acrilică (PPA) este un corp fizic obţinut prin fenomenul de polimerizare,
realizat în scopul restaurării integrităţii arcadelor dentare edentate.

,, Proteza parţială mobilizabilă acrilică reprezintă o pată neagră pe blazonul medicinei

dentare”.
Reneman, 1981

Sunt proteze parţiale mobilizabile pentru a căror realizare nu e nevoie de o dotare specială
a cabinetului şi laboratorului şi nici de o pregătire specifică a medicului şi tehnicianului.
PPA poate avea o destinaţie provizorie sau de durată, pentru pacienţii care nu pot suporta
costurile unei PPS
În general, PPA restaurează morfologia şi funcţiile ADM la un edentat parţial pentru o
perioadă scurtă de timp, până la finalizarea soluţiei terapeutice de durată
Ar trebui să aibă un caracter provizoriu, de tranziţie.

Indicaţii
– Prevenirea sau stoparea migrării dinţilor restanţi
– Refacerea planului de ocluzie
– Stimularea dinţilor restanţi şi a crestei alveolare reziduale
– În protezarea terapeutică şi de tranziţie

Istoric
Primele PPA au apărut în America în 1860 (prezentate de Rodriguez)
În Europa au fost introduse 17 ani mai târziu în Germania, de către Herbst şi Kemfe

PPA ar fi o soluţie terapeutică de care să ţinem cont la copii, tineri (anodonţii, traumatisme)
până în momentul în care se poate decide o altă soluţie de tratament!

Caracteristicile clinico-tehnico-terapeutice ale PPA

– Restaurează arcadele dentare cu forme variate de edentaţii;
– Sunt indicate de multe ori în scopul restaurărilor provizorii;
– Transmit presiunile masticatorii în general muco-osos (nefiziologic);

2
 – Acoperă zone întinse ale câmpului protetic , lipsind pacientul de senzaţiile termice şi
gustative;
– Reduce spaţiul util funcţional limbii, datorită grosimii plăcii palatale sau linguale;
– Purtate, în timp, produc tulburări de troficitate la nivelul ţesuturilor dento-parodontale
ale dinţilor restanţi, la nivelul mucoasei şi osului câmpului protetic, ca rezultat al
compresiunii;
– După o perioadă de timp de purtare, apare instabilitatea protezei datorită atrofiei
câmpului protetic;
– Sunt obţinute în condiţii tehnico-clinice modeste, nu solicită pentru confecţionare
materiale şi aparatură costisitoare;
– Sunt realizate într-un timp relativ redus;
– Sunt mai mult sau mai puţin rezistente dpdv mecanic (se pot fractura);
– Dacă se fracturează, se pot repara prin tehnologii simple. Se pot înlocui croşetele
dacă se rup, pot fi înlocuiţi dinţii;
– Se pot adăuga dinţi dacă edentaţiile se extind;
– Sunt realizate din răşini sintetice (acrilice);

Răşinile acrilice pot suferi în timp fenomene de dezintegrare, îmbătrânire, pot fi supuse
acţiunii factorilor distrugători, care pot fi de natură mecanică, fizică, chimică sau bacteriană.

Câmpul protetic
= Totalitatea elementelor ADM care prezintă raport de contact cu PPA constituie câmpul
protetic:
– Suportul dento-parodontal
– Suportul muco-osos
–
Dpdv morfologic şi fiziopatologic aceste elemente în edentaţia parţială sunt foarte variate de
la pacient la pacient, dar variate şi la acelaşi pacient în diverse perioade, în funcţie de
vârstă, de stările fiziologice şi patologice generale, de momentul instalării edentaţiei şi de
complicaţiile care o însoţesc.

Suportul dento-parodontal
Este compus din totalitatea dinţilor restanţi pe arcadă împreună cu ţesuturile parodontale.

Ancorajul, menţinerea şi stabilizarea PPA este dependentă de:

►Nr. dinţilor restanţi
►Repartizarea topografică a dinţilor restanţi
►Poziţia de implantare a acestor dinţi
►Morfologia coronară
►Valoarea parodontală a dinţilor restanţi
►Ocluzie
Suportul muco-osos
Este constituit din:
– fibromucoasă
– oasele maxilare

3
Elementele componente ale PPA
Toate elementele componente sunt solidarizate intim, formează un corp solid, rigid,
nedeformabil, rezistent la presiunile masticatorii. (Elementele componente sunt
individualizate numai dpdv teoretic!)
Aceste elemente componente sunt:
– Dinţii artificiali
– Şeaua ( şeile)= suportul de care sunt fixaţi dinţii
– Elementele de legătură dintre şei
– Elementele de ancorare, menţinere şi stabilizare.
Dinţii artificiali
Formează segmentele de arcadă pe care o restaurează şi reprezintă elementele funcţionale
principale. Restul părţilor care alcătuiesc proteza sunt ajutătoare, participă la menţinerea
dinţilor artificiali în spaţiile edentate.
Dinţii artificiali pot fi din răşini acrilice sau din porţelan.
Şeile
Reprezintă elementele protezei acrilice care acoperă crestele alveolare. Rolul lor este să
menţină fixaţi dinţii artificiali şi să transmită presiunile ocluzale suportului muco-osos.
Fiecare şea prezintă următoarele feţe şi versante:
– Faţa mucozală
– Faţa orală (protetică)
Faţa mucozală a protezei
Acoperă mucoasa crestei alveolare.
Relieful reproduce, în negativ,microrelieful mucoasei pe care se aşează
Marginile vestibulare ale şeilor ajung în zona de mucoasă neutră, iar marginile orale se
continuă cu placa palatinală sau linguală.
Nu există posibilitatea unei delimitări între cele două componente!) (delimitarea se face doar în
scop didactic)

Fața mucozală PPA

4
Faţa orală (protetică) a PPA
Faţa orală (protetică) este lustruită.
Corespunzător mijlocului crestei sunt fixaţi dinţii artificiali:

Fața externă, lustruită

Faţa orală are 2 versante:

– versantul oral, bine delimitat. La proteza inf. se întinde până în fundul de sac lingual
şi se confundă, de fapt, cu baza acestei proteze. La proteza sup. se întinde până la
baza crestei alveolare.
– versantul vestibular care e compus din zona cervicală a dinţilor şi din marginea şeii,
care ajunge în fundul de sac vestibular. În zona frontală acest versant poate să
lipsească dacă există o progenie maxilară sau proalveolie. Prezenţa versantului
vestibular ar modifica poziţia buzei sup. care, în general, este mai scurtă la aceşti
pacienţi.
În edentaţiile terminale, şeile tind să acopere tuberozitatea maxilarului sup. şi treimea
anterioară a tuberculului piriform la mandibulă.
Numărul şeilor este egal cu numărul breşelor edentate
Şeile, prin conexiunea rigidă cu baza protezei, transmit presiunile de pe feţele ocluzale ale
dinţilor artificiali pe toată suprafaţa câmpului protetic, astfel încât pe unitatea de suprafaţă,
cantitatea de forţe e mică.
Şeile, bine echilibrate static şi dinamic, stimulează ţesuturile subiacente prin “masajul” pe
care-l exercită sub formă de presiune intermitentă, dacă sunt în limita de toleranţă a
ţesuturilor.
Elementele de legătură dintre şei
Sunt reprezentare de:
– Placa palatinală
– Placa linguală
Aceste plăci fac legătura dintre şei şi formează împreună un tot unitar rigid.
Placa e numită şi Baza protezei

Caracteristicile clinico-tehnice ale plăcii protetice la PPA

– Este rezistentă la solicitările mecanice
– Este nedeformabilă
– Protejează parodonţiul marginal prin distanţare de acesta

5
 – Este simetrică
– Poate prezenta următoarele forme:
– Placă protetică întinsă (totală)
– Placă protetică redusă
– Placa P sau L favorizează fenomenul de adeziune, care participă la menţinerea şi
stabilizarea protezei pe câmpul protetic

Placa protetică întinsă (TOTALĂ)

Acoperă bolta palatină în întregime şi se continuă cu versantul oral al şeilor;
Marginile plăcii P prezintă rapoarte de contact cu feţele orale ale dinţilor restanţi, dacă există
în diferitele zone ale arcadei, după cum urmează:
În zona frontală ajunge pe feţele orale ale dinţilor, supracingular
În zonele laterale ajunge pe feţele orale ale dinţilor până în zona supraecuatorială.

Placa linguala
La protezele mandibulare legătura dintre şei este realizată de placa linguală care acoperă în
întregime versantul lingual al procesului alveolar şi în zona în care se află dinţii restanţi
Placa se întinde la nivelul dinţilor restanţi pe feţele orale până în zona supraecuatorială, iar
pe ţesuturile moi până în fundurile de sac

Toate plăcile PP în zona subecuatorială şi în zona parodonţiului marginal rămân distanţate la

1-2mm de acesta. Explicaţie:
- În zona subecuatorială (zonă retentivă), nu poate să pătrundă un corp rigid;
- în zona parodonţiului marginal nu are contact cu ţesuturile pt. a nu exercita presiuni.

Plăcile sunt acrilice, dar pt. se asigura rezistenţa au o grosime de 2mm (acestă grosime
reduce spaţiul funcţional al limbii cu disconfort pt pacient). Plăcile din metal sunt mai subţiri,
ocupă mai puţin spaţiu şi sunt f. rezistente (dar au o tehnologie specială)

Placa protetică redusă

În unele forme de edentaţie placa protetică poate să fie redusă pt. următoarele avantaje:
– se îmbunătăţeşte simţul gustativ, termic şi alimentar
– se reduce senzaţia de vomă!
Operaţia de “reducere” creează următoarele forme de plăci palatinale:
– placa fenestrată
– placa răscroită
– placa decoletată

Placa fenestrată
– Este fenestrată central, decupată sub forma unei rondele, creându-se astfel o
“fereastră”.
– Prin această fenestrare se îmbunătăţeşte simţul gustativ

6
 Placa fenestrată
Placa răscroită distal
– În zona distală este decupată ovalar 2-3 cm
– Placa fiind redusă distal, pot fi reduse senzaţiile de vomă acuzate de mulţi pacienţi;
– Se creează un spaţiu mai mare pentru limbă, e îmbunătăţit mult confortul;
– Se efectuează cel mai frecvent din toate intervenţiile asupra plăcii palatinale.

Placă răscroită D

Placa decoletată
Corespunzător parodonţiului marginal la dinţii restanţi, placa se răscroieşte 2-3mm pt.
protecţia acestuia.

Zona decoletată

Elementele de menţinere şi stabilizare (croșete din sârmă și croșetele din rășină)

PPA au tendinţa să se mobilizeze de pe câmpul protetic datorită:
– mobilităţii părţilor moi de la marginea câmpului protetic (musculatura oro-facială,
planşeu, frenuri, bride)
– alimentelor care împreună cu saliva formează “paste” cu grad mare de adezivitate
– forţei gravitaţiei, care acţionează la maxilar
Deplasarea protezelor se poate produce în toate sensurile.

7
Croşetele din sârmă
Sunt elemente din sârmă aplicate pe dinţii stâlpi sub ecuatorul protetic pentru ancorarea
protezei.
Au rol în menţinere şi stabilizare, nu au rol de sprijin!!!
Sunt confecţionate din sârmă de wipla (Ni-Cr) elastică cu diametrul de 0,6 - 0,8mm (sau
sârmă de aur sau platină)
Pe secţiune transversală sârma poate fi rotundă sau semirotundă.

Segmentele croşetelor din sârmă

Dpdv topografic au următoarele segmente:
– Segmentul dentar, aplicat pe faţa V a dintelui în zona subecuatorială. Are contact
intim cu acesta.
– Segmentul elastic, cu formă şi dimensiuni variate, asigură elasticitatea
– Segmentul de fixare în şeaua sau baza protezei acrilice. Forma e asemănătoare unei
linii frânte, pentru a fi retenţionat

Caracteristicile clinico-tehnico-terapeutice ale croşetelor din sârmă:

– Sârma e modelată după un proiect dinainte conceput de medic şi materializat prin
desen pe model;
– Vârful (extremitatea liberă) e aşezat sub zona cu retentivitate favorabilă dintelui stâlp;
– Primele 2 segmente (dentar şi elastic) nu prezintă contact cu parodonţiul marginal al
dintelui stâlp;

8
 – Dpdv estetic, traiectul segmentului dentar şi al celui elastic e cât mai puţin vizibil;
– Segmentul elastic e conceput cu formă şi lungime care să ofere elesticitate optimă, în
corelaţie directă cu gradul de retentivitate a dintelui şi cu valoarea sa parodontală;
– Segm dentar cuprinde FV pe cel puţin 2/3 din dimensiunea sa în sens MD;
– Segm. dentar are contact liniar cu ţesuturile dentare;
– Retenţionează puţine resturi alimentare;
– Produce mai puţine leziuni ţes.dentare cu care are contact (comparativ cu braţele
turnate);
– Flexibilitatea sârmei le oferă o mare elesticitate;
– Poziţia segm. dentar pe faţa laterală a dintelui se poate modifica datorită:
o înfundării protezei pe câmpul protetic,
o dezactivării, prin tracţionări repetate de către pacient pt. dezinserţie;
o se activează empiric de medic sau pacient;
– Segm. de fixare are formă specifică, retentivă, pt. a se fixa în masa acrilică;
– Croşetul asigură menţinerea protezei pe câmpul protetic; desprinderea se face cu un
oarecare efort, pt. ca segm. dentar să depăşească retentivitatea dintelui stâlp;
– Suprasolicită dinţii când e aşezat în zone foarte retentive, mai ales dacă e din sârmă
groasă şi cu segmentul elastic redus;
– Reparaţiile sunt posibile prin înlocuire cu alt croşet;
– Dezvoltă forţe orizontale dacă e activ permanent pe dinte sau când contracroşetul nu
e eficient.

Tipuri de croşete din sârmă:

Elementele auxiliare de menţinere, sprijin şi stabilizare

Câmpul protetic, prin forma şi dimensiunea elementelor componente, participă la
menţinerea, sprijinul şi stabilizarea PPA.
Elementele auxiliare sunt reprezentate de:
– retentivitatea anatomică a câmpului protetic
– musculatura periprotetică

9
 – adeziune
Retentivitatea anatomică a câmpului protetic
Este reprezentată de:
– crestele alveolare, care, prin volum mare şi formă se opun tendinţelor de deplasare
în sens orizontal
– tuberozităţile retentive şi bolta P
Acestea se opun, în general, tendinţei de mezializare a PPA
Bolta palatină adâncă se opune mişcărilor de lateralitate;
Bolta palatină plată favorizează adeziunea.
Musculatura oro-facială
Muşchii care prezintă fibrele orientate paralel cu marginile protezei, favorizează stabilizarea,
dacă versantul vestibular al şeilor e modelat uşor concav;
Modelajul convex produce dizlocarea protezelor de pe câmpul protetic în timpul contracţiilor
musculare.
Adeziunea
Este evidentă şi eficientă la PPA care au elementul de legătură dintre şei reprezentat de
placă;
Adeziunea se dezvoltă datorită paralelismului dintre cele 2 suprafeţe a câmpului protetic şi a
protezei între care există saliva.

Fazele clinico-tehnice de realizare a PPA

Amprenta documentară
După examenul pacientului (câmpul protetic, ADM, examen radiografic, general etc) de
obicei se realizează o amprentă documentară, înainte de efectuarea vreunui tratament.
Cu ajutorul portamprentelor universale se realizează amprentarea cu alginate (cel mai
frecvent) sau cu alte materiale elastice.
După verificarea amprentei, aceasta e trimisă în laborator în condiţii (alginatul de ex. în apă)
care să-i conserve calităţile.
Modelul documentar
Reprezintă câmpul protetic pe care îl are pacientul la prezentarea în cabinet, fără să fi fost
executate intervenţii asupra dinţilor sau părţilor moi (excepţii: tratamente de urgenţă)
Se realizează din ghips alb sau dur
Scopul modelului documentar:
– Stabilirea diagnosticului şi a planului de tratament;
– Convingerea pacienţilor care nu vor să accepte tratamentul; li se prezintă situaţia
câmpului protetic;
– Material didactic;
– Probă juridică dacă pacientul nu e mulţumit de tratament, modelul reprezentând
starea câmpului protetic ce a justificat intervenţia stomatologului;
Modelul documentar nu e necesar la edentaţii ce nu impun intervenţii asupra dinţilor sau
resturilor radiculare
Modelul de studiu şi diagnostic
Poate fi realizat după modelul documentar sau poate fi primul model;

10
Modelul de studiu e confecţionat după cel documentar dacă nu au fost efectuate intervenţii
asupra câmpului protetic (extracţii, echilibrări ocluzale etc); diagnosticul edentaţiei se
modifică şi e necesar alt model pt. studiu şi diagnostic;
Dacă pacientul nu are nevoie de asanare, se efectuează direct amprentarea preliminară
pt. confecţionarea modelului de studiu;
Scopul modelului de studiu şi diagnostic:
– Precizarea diagnosticului;
– Confecţionarea lingurii individuale;
– Alegerea elementelor de stabilizare şi menţinere
Modelul de studiu se execută din ghips obişnuit sau dur.

Lingura individuală se execută după ce a fost realizată amprentarea preliminară.

= Portamprenta adaptată suprafeţei câmpului protetic, în care materialul de amprentare va avea
grosime egală.
= Suportul rigid, nedeformabil, în care se depune materialul de amprentă pentru introducerea pe
câmpul protetic în scopul amprentării funcţionale.
Notă
,,În edentaţia parţială, menţinerea ţesuturilor restante şi a dinţilor în cele mai bune condiţii şi
pentru cât mai mult timp este mai importantă decât înlocuirea a ceea ce s-a pierdut”.

Lingurile individuale pot fi confecţionate din următoarele materiale:

11
 – plexiglas – răşini fotopolimerizabile
– placă de bază – acrilat autopolimerizabil
– metoda hidro-termoplastică – acrilat termopolimerizabil
Lingurile individuale sunt compuse din: bază şi mâner.
Baza acoperă suprafaţa câmpului protetic în totalitate
Mânerul e situat pe linia medio-sagitală, dimensionat cât 2 incisivi centrali, cu suprafeţele laterale concave, pentru
a favoriza prinderea între degete în timpul manevrării
Lingura inferioară poate avea , în plus, 2 butoni laterali în zona premolarilor.
Butonii au 8-10 mm înălţime şi 4-5 mm lăţime (pt.sprijinul degetelor la amprentare)

Tehnica confecţionării lingurii individuale din placă de bază

1. pregătirea modelului cu desenarea limitelor câmpului protetic şi acoperirea dinţilor restanţi pentru a obţine
un spaţiu între lingură şi aceştia. De ex. dinţii sunt acoperiţi cu vată umezită sau se depune un strat de
ghips (3-4 mm) pe feţele dinţilor, bolta P, creste etc în formă neretentivă. Dacă lingura individuală va fi din
acrilat acoperirea se poate face cu placă de bază.
2. Izolarea modelului în apă 5 - 10 minute;
3. Aşezarea plăcii de bază pe model, după plastifiere la flacără;
4. Modelarea plăcii plastifiate pentru aplicarea intimă pe modelul pregătit
– la maxilar modelarea e dirijată, începe din mijlocul bolţii palatine către periferie
– la mandibulă începe de pe versantul lingual şi se continuă cu cel vestibular
– placa de bază îşi pierde plasticitatea, de aceea în timpul modelării sunt necesare mai multe
reîncălziri până la adaptarea finală
5. Plusul de placă de bază, care depăşeşte limitele câmpului protetic trasat pe model e îndepărtat prin tăiere
cu foarfeca;
6. Din resturile tăiate se realizează mânerul, care poate prezenta în interior o armătură din sârmă de 1,5 mm
diametru (buclă cu 2 extremităţi de 3-4 mm introduse în grosimea bazei corespunzător vârfului crestei
alveolare);
7. Răcirea materialului termoplastic, îndepărtarea de pe model;
8. Netezirea marginilor cu freze, cuţit încălzit;
9. Perforarea lingurii pt. anumite materiale de amprentare (alginate, elastomeri)-se fac orificii de 2 mm cu
ajutorul unei freze.

Tehnica de confecţionare a lingurii individuale din răşini fotopolimerizabile

– Se comercializează sub formă de folii care seamănă cu placa de bază (specifice pt. maxilar şi pt. mandibulă
– Placa (folia) are o grosime de 1,5 mm şi are diferite culori (verde, albastru, maro etc)
– Se deformează ireversibil, au o suprafaţă uşor lipicioasă
– Dintr-o folie se poate obţine lingura individuală sau baza şablonului de ocluzie
– Folia în stare plastică se adaptează uşor la suprafaţa sau la periferia câmpului protetic, reprezentată pe
model
– Excesul de placă se decupează cu foarfeca
– În zonele unde marginile se impun să fie groase (2-2,5 mm) placa se răsfrânge. Pt. că e lipicioasă cele 2
feţe se unesc
– Din resturile rezultate la decupare se modelează mânerul, butonii
– Se fixează prin compresiune pe model
– Rigiditatea se obţine prin fotopolimerizare 2-3 minute (“lampa” cu UV, care e de fapt un cuptor în miniatură,
care se conectează la închiderea uşii)
– După polimerizare are o mare rezistenţă la rupere, mult mai mare comparativ cu placa de bază, dar
inferioară RAA
– Marginile proeminente se şlefuiesc
– Materialul e comod de folosit şi economia de timp e importantă.

12
 Aparat fotopolimerizare (lingura individuală)

Răşini termoplastice pentru linguri individuale

– Materialul e rezistent la rupere, uşor de prelucrat, indicat în toate situaţiile clinice pt. ca e nedeformabil.
– Răşinile termoplastice
– Sunt comercializate sub forma de granule sferice cu diametrul de 3-5 mm , colorate variat (culoarea nu are
importanţă practică)
– Produsul e o răşină polimerizată parţial, în care s-a introdus un plastifiant care se activează la temperatura
de 50*C
– Se dozează granulele, se introduc într-un vas spacial cu apă caldă la 50-55*C. După 1 minut granulele
devin lipicioase, aderă unele de altele rezultănd o pastă chitoasă plastică neaderentă care se foliază şi se
aplică pe model unde e adaptată progresiv în limitele câmpului protetic.
– Folia se poate replastifia prin introducere în apă caldă
– Marginile se răscroiesc cu o foarfecă (când materialul e în stare plastică)
– Finisarea periferică se realizează cu instrumentar abraziv rotativ
– Mânerul, butonii se realizează prin plastifiere în apă caldă

Amprenta definitivă sau funcţională (fază clinică)

– reprezintă copia negativă a câmpului protetic, obţinută cu materiale foarte precise de amprentare aplicate
pe lingura individuală.
– redă cu mare fidelitate forma şi întinderea câmpului protetic
– pe baza acestei amprente se realizează modelul definitiv (funcţional)

Modelul definitiv (de lucru)

– Modelul definitiv se toarnă în amprenta definitivă (sau funcţională)
– Reprezintă copia pozitivă a câmpului protetic edentat parţial
– După verificarea în amănunt a amprentei finale , aceasta se spală, apoi este îndepărtat cu atenţie excesul
de apă (atenţie mai ales la zonele adânci, să nu existe exces de apă!)
Tehnica de confecţionare a modelului definitiv
– Se prepară pasta de ghips cu respectarea proporţiei apă/pulbere
– folosim totdeauna ghips dur!
– Pasta de ghips dur se introduce întotdeauna prin alunecare şi prin microvivraţii.
– Se aplică ghipsul mai întâi în centrul amprentei, progresiv a.î. pasta să curgă în toate detaliile amprentei,
având grijă să eliminăm toate bulele de aer
– Se aşteaptă aprox. 30 de minute priza ghipsului, apoi se realizează soclul

13
 – Soclul se realizează cu o înălţime de aprox. 2 cm, cu suprafaţa bazei paralelă cu suprafaţa câmpului
protetic
– Demularea se face după priza ghipsului(40 min.) prin tracţiune uşoară, cu grijă ca să nu se fractureze dinţii
restanţi, respectând axul dinţilor.
– Sunt interzise manevrele brutale
– Forma soclului se poate definitiva cu soclatorul
! Ideal: prepararea ghipsului cu vacuum-malaxorul, folosirea măsuţei vibratorii, folosirea soclatorului (ghipsul
preparat în vacuum malaxor are o duritate de 5 ori mai mare comparativ cu ghipsul preparat manual; cu măsuţa
vibratorie rezultă un model compact, fără porozităţi).

Șabloanele de ocluzie (fază de laborator)

Reprezintă o piesă intermediară ajutătoare necesară pt. determinarea rapoartelor intermaxilare
Pe şablon se inregistrează rapoartele intermaxilare în relaţie centrică cu intercuspidare maximă (dacă există
suficiente contacte dento-dentare) pentru a fi transferate în laborator
Părţile componente ale şablonului de ocluzie sunt:
– baza şablonului (acoperă câmpul protetic)
– bordurile de ocluzie (care sunt fixate în spaţiile edentate).
! Nr.bordurilor = nr.spaţii edentate
– Se pregăteşte modelul de lucru prin desenarea limitelor câmpului protetic;
– Se izolează modelul în apă 10 minute
– Aşezarea plăcii de bază plastifiate pe suprafaţa câmpului protetic a modelului;
– Adaptarea plăcii prin modelare digitală, cu baza în contact intim cu crestele edentate şi cu feţele orale ale
dinţilor restanţi
– Adaptarea finală se face după mai multe încălziri în zone diferite
– Marginile bazei pot fi netezite cu freze
– Baza mandibulară poate fi solidarizată cu o sârmă

–
Șabloane de ocluzie

Bordurile de ocluzie
– Se fixează în spaţiile edentate;
– Se confecţionează din ceară roz conformată paralelipipedic;
– Se solidarizează de baza şablonului prin lipire cu ceară de lipit fierbinte;
Dimensiunile bordurii de ceară sunt asemănătoare cu a dinţilor restanţi;
Frontal: lăţime = 6-7mm
Înălţime = 10-12mm
Lateral: lăţime = 10mm
Înălţime = 5-7mm
Caracteristicile şablonului de ocluzie
– Baza să acopere, în totalitate, suprafaţa câmpului părotetic fără să depăşească zona de reflexie a
mucoasei;
14
 – Baza să fie adaptată intim la întreaga suprafaţă a câmpului protetic de pe model;
– Dacă sunt exercitate presiuni alternative în zone diferite, să nu prezinte mişcări de basculare;
– Îndepărtarea şi repunerea pe model să se facă fără dificultate;
– Baza şablonului să aibă o grosime de 1,5-2 mm, pentru a rezista la operaţiunea de determinare a
rapoartelor intermaxilare;
– Marginile şablonului sunt finisate prin prelucrare(netede) ca să nu lezeze mucoasa;
– Marginile şablonului sunt modelate cu dimensiuni şi formă în corelaţie cu fundul de sac;
– Şablonul aplicat pe câmpul protetic al pacientului să prezinte un oarecare grad de menţinere, pentru a fi
utilizabil scopului realizat.

Determinarea şi înregistrarea rapoartelor intermaxilare (clinic)

= Fază clinică în care se determină poziţia fiziologică a mandibulei faţă de maxilar (eventual RC dacă nu există
dinți antagoniști sau o ocluzie stabilă)

Înregistrarea ocluziei
Eventual în acestă etapă se poate aplica pe bordura de ocluzie pastă ZOE pt o înregistrare mai fidelă.
Apoi se scriu în fişa de laborator:
– Culoarea, forma, poziţia dinţilor
– Tipul elementelor de menţinere şi stabilizare (tip croşet, grosime sârmă)
– Forma şi grosimea bazei protezei,mai ales la cazuri particulare
– Alte mențiuni speciale (legate de acrilat, bază metalică, tip sârmă etc)

Montarea modelelor în ocluzor (sau articulator) (fază de lab)

Fixarea modelelor în ocluzor comportă următoarele operaţii:
Pregătirea modelelor cu:
– reducerea dimensiunilor soclului
– tăierea pe suprafaţa bazelor a moi multor şanţuri longitudinale şi transversale de 3-4mm adâncime, pt. a
mări suprafaţa de ghipsare şi fixare
– solidarizarea modelelor între ele la nivelul soclurilor, cu beţe de chibrit, freze (frontal, lateral dreapta şi
stânga) pt. a stabiliza ansamblul modele-şabloane
Ghipsarea constă în:
– Introducerea în apă a ansamblului modele-şablon 2-3 minute
– Ghipsarea modelului inferior, repede şi sigur (după regulile cunoscute)
– Ghipsarea modelului superior după priza ghipsului folosit pt. modelul inf.
– Se foloseşte o cantitate de ghips redusă pt. a nu mări inutil greutatea şi volumul
– Fasonarea după priză,cu formă de calotă sferică pentru modelul superior

Regulile pentru montarea în ocluzor:

1. Planul de ocluzie, reprezentat de feţele ocluzale ale dinţilor restanţi şi de linia de unire dintre cele 2
suprafeţe orizontale ale bordurilor de ocluzie, sunt aşezate în plan orizontal, fiind folosit ca reper, planul
mesei de ghipsare;

15
 2. Planul medio-sagital al modelelor e astfel orientat încât se suprapune peste acelaşi plan al ocluzorului,
perpendicular pe axul balama;
3. Distanţa dintre punctul interincisiv şi axa ocluzorului e de aprox. 10,5 cm.

Montarea în articulator
Se execută în laboratorul de tehnică dentară utilizând datele înregistrate cu arcul facial

Macheta protezei parţiale acrilice (laborator)

Macheta PPA este realizată în 2 etape distincte:
1.Macheta pentru probă
Este formată din dinţii artificiali şi din macheta bazei sumar medelată
Operaţiunile necesare în vederea obținerii machetei pt probă :
– pregătirea modelului
– alegerea dinţilor artificiali
– montarea dinţilor artificiali
Pregătirea modeluluiconstă în următoarele operațiuni:
– 1.Delimitarea câmpului protetic
– 2.Folierea

– 3.Deretentivizarea:
- Transformă spaţiile retentive în spaţii neretentive: astfel PPA pot fi inserate fără dificultate pe
câmpurile protetice;
- Zonele retentive se completează cu ceară sau ciment (cel mai corect cu paralelograful) pentru a
transforma zonele retentive în zone neretentive

Deretentivizarea cu ceară
Alegerea dinţilor artificiali
– Se face după reperele de pe şabloane
– Cel mai frecvent se folosesc dinţii acrilici
– Dinţii de porţelan se adaptează mai greu la PPA
Montarea dinţilor artificiali
– Întâi se adaptează folia de ceară roz plastifiată la flacără; se adaptează şi pe feţele orale ale dd restanţi
– Se face pe un rulou de ceară roz cu un diametru de 2-3 mm (depinde de înălţimea spaţiului protetic);
– Aşezarea, adaptarea şi fixarea pt. montare se face astfel: cu lama spatulei bine încălzită se intervine asupra
ruloului de ceară prin crestături perpendiculare pt. plastifiere;
– Se aşează dintele în ceara plastifiată în raport cu dinţii vecini şi antagonişti;
– Dinţii se pot şlefui la nevoie pentru redimensionare
În zona frontală se pot efectua particularităţi de montare când edentaţia e extinsă sau subtotală (rotaţii, suprapuneri
etc)

16
Proba machetei
– Şabloanele se probează în cavitatea bucală după ce au fost verificate pe model;
– Deficienţele machetei sunt remediate uşor (la proteza finită e mai greu sau chiar imposibil)

2. Macheta definitivă
– Sunt repoziţionate croşetele de sârmă şi fixate pe model cu ceară:

– Se perfecţionează modelarea fostei baze de ceară (macheta pt.probă)

– Baza e adaptată intim la suprafaţa modelului prin lipire cu ceară la nivelul marginilor
– Modelarea se realizează urmărind obiectivele: fizionomic, igienic, confort, rezistenţă, stabilitate.

Tiparul (laborator)
– Reprezintă negativul machetei PPA
– Constituie cavitatea în care e introdusă pasta acrilică pentru polimerizare
– Modelul şi macheta sunt pregătite astfel: sunt scoase din ocluzor (articulator), se alege chiuveta, modelul e
probat dacă încape în chiuvetă (la nevoie se reduce din soclu)
– Macheta e solidarizată de model prin lipire cu ceară
– Dinţii de ghips sunt secţionaţi oblic dinspre oral spre vestibular, dinspre ocluzal spre cervical;

Ambalarea
Ambalarea directă (cu val)
Ambalarea indirectă (fără val)- metoda cea mai utilizată
Ambalarea mixtă (combinată)
Fiecare din metode are avantaje şi dezavantaje, indicaţii şi contraindicaţii (vezi PT).

Îndepărtarea cerii din tipar

– Ceara machetei trebuie scoasă din ambalaj pt a rezulta tiparul (spaţiul cavitar)
– Operaţiunea se face după aprox. 70-80 min după ambalare
– Îndepărtarea cerii se face diferit- în funcţie de metoda de ambalare
– Chiuvetele nu se ţin mai mult de 5-6 min în apa fiartă pt că ceara se topeşte şi impregnează tiparul cu acizi
graşi

Izolarea tiparului
Se face pt a împiedica contactul dintre RA şi ghipsul tiparului
Scop:
– aspect neted al pereţilor tiparului
– pelicula împiedică unirea dintre RA şi tipar
– dezasamblare uşoară
– dezambalare uşoară a PPA

17
 – monomerul nu pătrunde în ghips, nici vaporii de apă în ghips
– sunt eliminate cauzele apariţiei porilor
Substanţe izolatoare
Substanţe alginice (pe tipare care au 45*C) care se depun prin pensulare rezultând o peliculă aderentă de ghips
Clorură de Ca şi silicat de sodiu ( pe tipare cu o temp. 80-90*C, prin pensulare de 2-3x a clorurii şi 1 dată a
silicatului)! Dezavantaj:poate albi acrilatul roz
Materiale siliconate fluide-lac (doar la ambalarea indirectă pr anumite zone)

Baza PPA
– Tiparul reproduce în negativ forma şi dimensiunea viitoarei baze, în care se introduce la polimerizat pasta
acrilică
– Baza are o culoare asemănătoare cu mucoasa cavităţii bucale
– La purtătorii de proteze care au manifestat intoleranţă la coloranţii acrilici se fac baze transparente
– Fiecare produs comercial acrilic poate fi livrat în mai multe nuanţe de roz (notate cu cifre,litere-coduri)
– Nuanţele de roz variază (de la light pink, natural pink, dark pink, ivory light pink etc)
– Nuanţele de roz pot fi combinate
– Cantitatea de acrilat depinde de tipul de edentaţie, localizare etc

Nuanțe de roz

Prepararea şi polimerizarea acrilatului

– Pulberea se amestecă cu lichidul până rezultă o pastă omogenă care va vi introdusă în tipar şi apoi
polimerizată respectând regimul termic şi regulile de polimerizare şi presare, pt a reduce defectele, erorile,
apariţia porilor. (Vezi regimul termic de polimerizare de la PT- recapitulare)
– Răcirea tiparului este lentă!

Dezambalarea
– Constă în eliberarea protezei din tipar şi curăţirea urmelor de ghips
– Se face f. atent pt a nu se desprinde croşetele, a nu fractura PPA, dinţii
– Cele mai puţine riscuri: ambalarea cu val (proteza, croşetele rămân într-o singură parte a chiuvetei)
– Eliberarea se face prin tăierea ghipsului ocolind dd, croşetele, marginile PPA

Curăţarea PPA
Se face mecanic şi chimic
– Mecanic: spălare cu o perie sub jet de apă
– Chimic: introducere în diferite soluţii

18
 Aspectul PPA înainte de lustruire; fața mucozală nu se prelucrează

Prelucrarea şi lustruirea
– Constă în îndepărtarea plusurilor de RA, realizarea corecturilor la nivelul suprafeţelor externe şi lustruirea
finală
– Prelucrarea pt netezire se face mai ales la zona de unire dintre părţile tiparului, unde e exces de acrilat.
Şlefuirea se face cu freze, hârtie abrazivă, cu atenţie în zona croşetelor , interdentar
– Dacă izolarea a fost bună, nu apar probleme
– Pe suprafaţa externă se acţionează cu pulberi abrazive cu apă cu instrumente speciale (filţ, perii circulare,
puf de bumbac)
– Puful acţionează totdeauna uscat, fără pulberi sau apă!

Inserţia şi acomodarea cu proteza

– Se respectă la inserţia în cavitatea bucală axul de inserţie, exersând întâi pe model
– Apoi se inseră în cavitatea bucală
– Se verifică corectitudinea piesei protetice
– Adaptarea pacientului depinde de reactivitatea psiho-somatică a pacientului dar şi de abilitatea medicului de
a conduce tratamentul
– Deficienţele se pot rezolva şi în şedinţele următoare (leziuni de decubit, echilibrări ocluzale)
– Igienizarea, întreţinerea se aduc la cunoştinţa pacientului

19