NATO ȘI LUPTA ÎMPOTRIVA TERORISMULUI.

IMPLICAȚII ASUPRA SECURITĂȚII GLOBALE

BUCUREȘTI

-2017-

1
 CUPRINS

INTRODUCERE ......................................................................................................... 5

CAPITOLUL 1: Delimitări conceptuale..................................................................... 6

1.1.Tipologia terorismului............................................................... 8
1.2. Evoluția terorismului din perspectiva NATO........................... 15

CAPITOLUL 2: Locul și rolul NATO în asigurarea securității globale..................... 18

2.1. Tipuri de amenințări, riscuri și vulnerabilități la adresa

securității globale..................................................................... 18

2.2. Strategia de combatere a terorismului...................................... 21

2.3. Operații de combatere a terorismului....................................... 27

CAPITOLUL 3: Studiu de caz: Planul aliaților NATO în Siria.................................. 31

3.1. Derularea evenimentelor în Siria............................................... 33

3.2. Principalele forțe care luptă împotriva Statului Islamic............ 35

3.3. Situația din Siria și previziuni viitoare asupra dezescaladării

conflictului................................................................................. 37

CONCLUZII................................................................................................................ 38

BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................... 41

2
Pagină albă

3
 INTRODUCERE

Indiferent de denumire, răspândire sau culoare locală, terorismul este un fenomen ce

lasă loc de interpretare. Urmărind fenomenul terorist, în desfășurarea sa, putem înțelege că sunt
întâmpinate dificultăți în definirea acestuia datorită complexității sale, dar și datorită
divergențelor dintre poziția oricărei persoane, stat implicat în lupta împotriva teorismului sau
organizație internațională.

Deși nu este un fenomen realmente nou, teorismul prinde rădăcini puternice și se

manifestă în cele mai vaste moduri posibile, pornind de la ușoare forme de violență, până la
crime în masă, distrugeri de state și răsturnări de regimuri politice.

Prin intermediul Organizației Nord Atlantice, s-a încercat consolidarea locului și rolului
acesteia în asigurarea securității globale, analizând o parte din amenințările, riscurile și
vulnerabilitățile actuale la adresa comunității internaționale.

În condiții favorizante ale mediului actual de securitate și a vulnerabilităților instituțiilor

cu responsabilități în combaterea acesteia, terorismul prin efectele și consecințele sale, pune în
pericol însăși existența valorilor umane universale. Explozia fără precedent a actelor teroriste a
impus reacția comunității internaționale care, mai solidară și mai unită ca niciodată, a declanșat
lupta cu germenii și vectorii terorismului.

Noua amenințare și reacția comunității internaționale față de aceasta, vor avea implicații
și consecințe majore asupra tuturor domeniilor vieții sociale și mai ales asupra modului în care
responsabilii politici vor decide să fie angajate și întrebuințate capacitățile militare în viitoare
operațiuni de combatere a terorismului.

Începutul anului 2011 a fost marcat de declanșarea, relativ spontană, a mișcării de

protest din mai multe state din Orientul Mijlociu și nordul Africii. Primăvara arabă a constituit
un eveniment major al debutului secolului al XXI-lea, care redistribuie datele geopoliticii
mondiale. Pornit de la o revoltă populară în martie 2011, coflictul din Siria s-a soldat cu peste
300.000 de morți și cu milioane de oameni care au nevoiți să își părăsească casele, fiind
considerat cea mai mare criză umanitară de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial.

Cum s-a ajuns așa departe? Care sunt delimitările geografice al noului tip de război, în
care sunt implicați mai mulți și diferiți actori, față de războiul clasic? Cine sunt actorii implicați
în acest conflict, cine susține pe cine și cine e inamicul: Assad sau ISIS? Cu ce instrumente

4
poate reacționa NATO la toate schimbările care au loc și în fața actelor de terorism ale ISIS?
Care sunt posibilele scenarii ale sfârșitului conflictului sirian? Va avea oare conflictul sirian și
actele de terorism ale ISIS un sfârșit?

În lucrarea de față voi analiza tipologia terorismului și evoluția acestuia din perspectiva
NATO. De asemenea voi urmări locul și rolul pe care NATO îl are în asigurarea securității
globale. În ultimul capitol voi detalia derularea evenimentelor din cadrul conflictului sirian și
posibilele previziuni și scenarii ale încheierii acestuia.

1.Delimitări conceptuale

Intensitatea violenței teroriste s-a schimbat rapid în ultimii ani, pornind de la simple
incidente provocate de indivizi nemulțumiți sau defavorizți politic, până la amenințări
asimetrice și atipice îndreptate spre democrație și civilizație, axându-se pe răsturnarea regimului
politic, cauzele acestui fenomeni fiind multiple și complexe și au luat naștere din dinamica
crizelor sociale, culturale, economice și religioase.

Cu toții știm că una dintre cele mai mari amenințări contemporane a comunității
internaționale este terorismul. Voi încerca să identific dezvoltarea rapidă a factorilor care au
dus la apariția acestuia, modul de manifestare, astfel âncât să devină cel mai important subiect
aflat pe agenda tuturor organizațiilor internaționale, spulberând mitul potrivit căruia terorismul
nu poate fi definit. 1

Fiind o temă complexă și studiată îndeaproape de muțti cercetători, terorismul nu are o

formă bine definită, are mai multe perspective de abordare, însă cea mai profundă manifestare
o are din punct de vedere al insurgenților, fiind un instrument acțional venit în sprijinul
obiectivelor urmărite de către aceștia.

Atât prezentul, cât și întreaga istori, au făcut ultimele generații conștiente d einfluența
majoră a accestui fenmeni socio-politic asupra existenței cotidiene a individului și a tuturor
maselor de populații. Încercările de conceptualizare și definire terminologică a acestui fenomen
au dus la impunerea termenului de terorism. După cum bine știm, terorismul nu este o apariție
recentă în istorie. Terorismul a fost definit încă din antichitate mai mult ca o luptă politică,
principala lui caracteristică fiind recurgerea sistematică la violență, la asasinare în masă, La

1
Jean Luc Marret, Tehnicile terorismului, Editura Corint, Bucureşti, 2002, p.29

5
atentate, la sabotaje, toate din necesitatea de a răsturna o putere legală căreia îi atribuia o
activitate represivă.

Cu toate că recurgerea la crima politică era cunoscută din Antichitate, începutul utilizării
terorismului poate fi identificat concret în perioada Restaurației, când au avut loc numeroase
atentate organizate de asociații secrete de factură liberală și patriotică.

În zilele noastre, terorismului este definit ca fiind “folosirea ilegală sau folosirea
amenințării cu forța sau violența împotriva persoanelor sau proprietății într-o încercare de a
constrânge sau intimida guverne sau societăți să îndeplinească obiective politice, religioase sau
ideologice”. 2

Astfel, atacurile teroriste crează efecte disproporționate asupra întregii populații, în

funcție de tactica terorissștilor, care poate varia de la metoda asasinatelor individuale până la
uciderea în masă.

Terorismul este, așadar, strâns legat de criminalitate, care pătrunde în societățile cu

guvernare slabă, aproape inexistentă, căutând să obțină câștiguri bănești necontrolate de
autorități.

Criminalitatea și automat, terorismul, pot coexista cu alte tipuri de activități, precum

traficul de narcotice, armament, personae, piraterie.

Cu toate acestea, “terorismul reprezintă un concept difuz, dar, dacă nu este explicat,
există pericolul de a câștiga noi adepți”.3

Astfel, politologul american Howard Zinn susținea că “încercarea de a explica și de a

înțelege terorismul, nu înseamnă justificarea sa. Dar dacă nu vom încerca să explicăm, nu vom
învăța niciodată nimic”.4

Cauzele terorismului sunt nenumărate, însă înțelegerea corectă a acestora este absolut
necesară și esențială, în vederea adoptării strategiilor de combatere a fenomenului, dar și pentru
minimizarea efectelor de orice fel și a numărului de victime. Totuși, înțelegerea acestor cauze

2
AAP-6, Glosar de Termeni şi Definiţii NATO

3
Lloyd Pettiford, David Harding, Terrorism:The New World War, London, Acturus Publishing, 2003, p.16

4
Howard Zinn, Terrorism and War, New York, Seven Stories Press, 2002, p.16.

6
nu trebuie să fie confundată sub nici o formă cu justificarea actelor de natură teroristă și nici
cu asimilarea atitudinii de capitulare și satisfacere necondiționată a obiectivelor stabilite de
aceste grupuri.

Chiar dacă mass-media oferă explicații simpliste și mai multe emoționale decât reale,
prezentând teroriștii ca fiind oameni frustrați, trebuie trecut dincolo de analiza pur psihologică
a acestor persoane. Majoritatea analiștilor susțin că terorismul are mai mult o cauză strict
politică. Teroriștii acționează din varii motive, însă cele mai comune sunt obținerea de bani și
avantaje, mai exact de arme de distrugere în masă, dorința de a transmite și răspândi un mesaj,
mai ales mesaje legate de promovarea unor idei în public, subminarea autorității unui stat,
câștigul eliberării și deținerea puterii politice, prin dezinformare, manipulare.

Cetățenii sunt primii afectați de efectele acestui conflict asimetric, fie din cauza
răspunsului instituțiilor statele, fie din cauza efectelor economice.

Rezultatele terorismului sunt diverse și se pot răsfrânge asupra atingerii totală sau
parțială a scopurilor politice, instaurarea unei dictaturi sau continuarea violențelor.

1.1 Tipologia terorismului

Cunoaștem cu toții că despre acest fenomen au apărut discuții controversate încă de la

mișcarea de eliberare națională a unor colonii, care nu mais uportau guvernarea respectivă ce
nu recunoștea că sunt angajate într-un război civil. Terorismul reprezintă o amenințare pentru
securitatea internațională, a personalității în particular și a comunității în general. De
nenumărate ori s-a înccercat clasificarea terorismului, însă dificultățile întâmpinate în definirea
acestuia au încurajat tendința de cuantificare a tuturor formelor de manifestare a fenomenului.
După categoria de manifestare, având ca și criteriu autorii și scopurile urmărite, George
Levasseur, a identificat următoarele forme de terorism:
a) terorismul de stat este o formă ce presupune folosirea unor acte de natură teoristă de către un
stat în lupta cu unele mișcări sau persoane considerate subversive. În această categorie se mai
înscriu exercitarea sistematică a actelor de coerciție bazate pe utilizarea pe scară largă a forței,
menținerea în condiții de inferioritate, prin oprimare și represiune, a unor grupuri; politica de
segregare rasială și de aparthaid; 5

5
Maxim I. Terorismul.- Bucureşti: Ed.Polică, 1989, p. 80.

7
b) terorismul politic acoperă în special gama asasinatelor sistematice și organizate cu finalitate
politică evidentă;
c) terorismul ordinar este reprezentat de acele fenomene ce acoperă acte de violență ce urmăresc
obținerea unor avantaje materiale, nua u obietive politice și pot fi comise individual sau în grup.

Geroge Lavasseur consideră totodată că se poate vorbi și de terorismul internațional,

care ar exista la două nivele diferite și anume:

a) individual – în cazul actelor de terorism intern (individual sau în grup), la care se adaugă un
element de extraneitate referitor la autori, victimă sau locul de executare a actului și locului de
producere a efectelor sale;

b) statal – atunci când actele respective sunt îndreptate împotriva unui stat. Față de alte tipuri
ale terorismului, cel politic se poate manifesta sub mai multe forme care, de regulă, sunt
determinate de mai mulți factori cum sunt: părțile, scopurile, locul, ținta acțiunilor teroriste.

De exemplu, după clasificarea lui Constantin Onișor, formele terorismului politic le

putem încadra într-una din următoarele categorii:

a) terorismul explicit ori implicit care este folosit de către regimurile totalitare;

b) terorismul execitat de organizațiile politice extremiste (majoritatea organizațiilor din Europa

și din America Latină, spre exemplu, care au la bază ideologii politice de natură comunistă,
neo-nazistă sau fundamentalism);

c) terorismul folosit de grupuri de interese și persoane cu influență, grupuri de presiune;

d) terorismul puterii discreționare, cunoscut ca terorism împotriva intelectualității și a gândirii

libere, cunoscut și azi în Coreea de Nord, Irak, Nigeria.6

Terorismul internațional poate fi și el de două feluri: terorism de drept comun sau

banditism internațional (atunci când vizează foloase materiale) și terorism politic.7

6
Onişor C. Terorismul politic. Teorie, tactici, contramăsuri. // Impact Strategic, 2003, Nr. 1-2,la cssas.unap.ro/ro/pdf_publicatii/is6-7.pdf,
accesat 17.10.2014

7
Suceavă I., Olaru P. Miraj şi realitate.- Bucureşti, 1985, p.35.

8
 În tratarea politologului rus G.Daniker, în teoria și practica mondială, conform ariei
geografice, toate activitățile teroriste se produc sub următoarele forme de terorism:

a) terorism intern – este realizat pe teritoriul unui singur stat, atât teroriștii, cât și victimele lor
fiind cetățeni ai acestui stat;

b) terorismul transnațional - comiterea actului de terorism asupra concetățenilor săi pe teritoriul

unui stt străin. În viziunea noastră, această formă de terorism este mai raportabilă la terorismul
internațional, deoarece, indiferent de victimă, crima a fost săvârșită pe un alt teritoriu.

c) terorism internațional – este aplicat de către teroriști contra reprezentanților statelor străine
și organizațiilor internaționale, cetățenilor statelor străine, fiind realizat pe teritoriul statelor al
căror cetățean teroristul nu este.8

În cadrul cercetărilor petrecute în Institutul luptei împotriva terorismului (Israel), se

evidențiază patru tipuri de terorism:

a) terorism internațional – locul desfășurării actelor teroriste nu are importanță; grupa

teroristăconstă din persoane de diferită naționalitate și (sau) credință; obiectul luptei îl
reprezintă ori viziunile politice sau religioase, ori organizațiile internaționale, pactele,
instituțiile; activitatea teroristă este sponsorizată de stat străin (față de teritoriul activității) sau
de persoane particulare, organizații, care nu au reședință pe teritoriul (țării) activității grupei;

b) terorismul religios – un gen deosebit de terorism, răspândit în țările arabe, unde religia în
masă o reprezintă islamul. Inițial a apărut ca protest împotriva creării statuluui israel, dar
ulterior s-a transformat în luptă contra “necredincioșilor”;

c) terorismul intern – locul desfășurării actelro teroriste - țara în care se află; grupa teroristă
constă, de regulă, din cetățenii unei țări, naționalități, credințe, obiectul luptei îl reprezintă
problema internă a țării în care se află;

d) terorismul de obiect – actele teroriste se desfășoară în privința anumitor obiecte vitale, pe

care grupele teroriste le consideră dăunătoare sau periculoase (terorism antiatomic, ecologic).9

8
Дэникер Г. Стратегия антитерророра. Новые пути борьбы с терроризмом. – Москва, 1982, с. 105.

9
Курукуласурия А. Общество воспринимает терроризм как происки негодяев покушение на счастье. // Новое время, 2001, №38, с.13.

9
 După părerea politologului rus D.V. Olișanschi, destul de claar este evidențiat
terorismul politic, economic, informațional și social.

Terorismul politic – sunt acțiunile teroriste de diferit gen, ce au ca scop influențarea

liderilor poliici, conducerii sau a politicii pe care o desfășoară, de a-i impune de a săvârși
anumite acțiuni politice sau de a primi hotărâri autoritare. În unele cazuri, terorismul este
îndreptat spre ânlăturarea liderilor politici și pentru aa schimba orânduirea politică în general.
Țintă a terorismului politici devin simbolurile statului, cele mai importante norme sociale și
statul ca atare. În lumea actulă există sute de grupe teroriste și o mulțime de organizații, care
folosesc teroare ca una din metodele luptei politice și atingerea scopurilor sale, divizate în
realiste și utopice.

Terorismul economic – sunt diferite acțiuni economice discriminatorii, care au ca scop

influențarea concurenților economici, grupelor sociaale și păturilor populare, statelor întregi și
a liderilor lor pentru obținerea câștigurilor economice concrete sau, într-o viziune mai largă a
politicii pe care o desfășoară aceștia și care se reduce la realizarea acțiunilor sau luarea
hotărârilor necesare. Terorismul economic se realizează la diferite nivele. La nivelul elementar,
în limitele luptei de concurență între corporații, el constă în procesul de micşorare a prețului
acțiunii concurentului, cumpărarea lor, falimentarea ulterioară ş.a.m.d. Crearea barierelor
economice, înrăutățirea condițiilor de trai şi scăderea nivelului lui sunt manifestările
terorismului economic a unor grupe social-economice față de altele. Le nivele şi mai înalte,
terorismul economic deseori devine instrument de presiune în relațiile politico-economice
complicate. „Terorism economic” au numit cubanezii blocada, care a fost organizată de către
americani după venirea la putere în Cuba a lui F. Castro.

Terorismul informațional – acțiunea directă asupra psihicului şi conştiinței oamenilor în

scopul formării părerilor şi opiniilor necesare, care îndreaptă comportamentul oamenilor într-
un mod anumit. Pe lângă utilizarea mijloacelor de informare oficiale, terorismul informațional
se bazează pe răspândirea zvonurilor de anumit tip. Ca regulă, de nenumărate ori ei intensifică
acea atmosferă de frică şi oroare, spre crearea căreia sunt îndreptate eforturile teroriştilor. Din
toată diversitatea de zvonuri o importanță majoră în cadrul terorismului informațional îl
reprezintă două tipuri: zvonuri-sperietoare şi zvonurile agresive. Terorismul social
este reprezentat de fenomenele cotidiene, care, de obicei, nu sunt clasificate ca fiind teroriste şi
care, la prima vedere, ar fi fost lipsite de un anumit scop şi de executori ce urmăresc un oarecare
scop. Terorismul social este intimidarea zilnică, cu care ne întâlnim în stradă, acasă,

10
comunicarea cotidiană. Este dezlănțuirea criminalității de stradă, în genere creşterea
criminalității, lipsa stabilității sociale şi dezorganizarea cotidiană în masă. Este abundența de
refugiați şi emigranți, a elementelor marginale, ce destabilizează viața; ceată de adolescenți,
care terorizează ograda; banda ”skinhead”, care terorizează comercianții din piață; brigada de
racheți, care terorizează întreprinderile mici din împrejurime şi regulat extorchează plata pentru
”apărarea” de sine însăși. Aici la fel se atribuie exploziile în locurile de aglomerare a oamenilor,
în transport. Tot aici intră şi izbucnirea epidemiilor, apa otrăvită în apeducte sau fântâni etc.10

Conform opiniilor B. Crozier grupările teroriste se pot împărți, în următoarele categorii:

1.Grupări etnice, religioase, naționaliste;

2.Grupări care se autointitulează drept revoluționare;

3. Grupări anarhiste care se remarcă prin absența unor scopuri clare şi precise, ideologia lor
fiind confuză şi electivă;

4. Grupări individuale care nu au scopuri de ordin politic, avaând ca și motivație lipsa de

acomodare într-o anumită societate, organizare socială sau familie;
5. Grupări neofasciste de extremă dreapta, care acționează cu acordul tacit al guvernelor, care
uneori îi și sprijină;

6. Mercenarii ideologici, pe care îi întâlnim cel mai frecvent în grupările cu câmp de acțiune
transnațională11

Cercetătorul englez P.Wilkinson evidențiază trei tipuri politice motivate ale

terorismului: represiv, semi-revoluționar, revoluționar. În ultimul timp, destul de activ, se
discută în jurul cyber-terrorismului, o nouă amenințare prin Internet. Definiția cyber-
terrorismului a fost elaborată de către savantul german K.Hirscmann în lucrarea „Imaginea în
schimbare a terorismului”. El scrie: „Cyber-terrorism este un atac premeditat, motivat politic
asupra informației, cyber – spațiului în scopuri teroriste, adică operațiuni motivate de spargere
a sistemelor de calculatoare, programelor computerizate şi prelucrarea lor, care preiau forma

10
Ольшанский Д. Психология терроризма. – Санкт-Петербург: Питер, 2002, с.18 – 23.

11
Terorist Group Profiles.- Washington D.C., 1992,p.7.
22 Col. dr. Maricel Antipa, Securitatea şi terorismul. Tendinţe şi perspective la început de mileniu, Editura Celsius, Bucureşti, 2004, p. 249.

11
violenței împotriva obiectelor neutre din partea grupelor subnaționale sau a persoanelor ce
activează clandestin”.

Ca generalizare la cele analizate, ar fi că terorismul poate fi clasificat în conformitate cu

mai multe criterii, ce țin de spațiul geopolitic, motivele care îl generează, ținta pe care se
focalizează, scopul pe care îl urmărește, mediul, proiectele şi calculele pe care le face, forma
de manifestare etc. Însă, într-o mare măsură, această diversitate oglindeşte nu caracteristicile
specifice ale terorismului ca fenomen social-politic sau a particularităților criminale specifice
lui, ci semnele convenționale generale pentru multe alte fenomene a vieții sociale.

Terorismul a devenit „inamicul public nr. 1 ” al stării de siguranță al statelor lumii.

Groaznicele atentate din 11 septembrie 2001 din SUA, cele din 11 martie 2004 din Spania, ori
acțiunile teroriste din alte puncte ale lumii (Oklahoma, Moscova, Nairobi, Istanbul, Khobar,
Beslan, Londra, Damasc etc.) ne-au demonstrat cât de devastatoare pot fi consecințele acestui
fenomen. Prin posibila utilizare a unor arme de distrugere în masă (nucleare, chimice sau
biologice), terorismul este cel mai periculos fenomen pentru securitatea națiunilor.
O definiție interesantă a terorismului este prezentată de Maricel Antipa12, ca fiind “ansamblul
acțiunilor şi amenințărilor credibile ca acțiuni ilegale, determinate strict de manifestările umane
violente şi care influențează, în modalitățile dorite de protagonişti, cursul evenimentelor şi prin
aceasta, autoritățile statului13”. Desigur, autorul dezvoltă şi conceptele de măsuri antiteroriste
(de prevenire) şi măsuri contrateroriste (de ripostă). Extinzând discuția la ceea ce înseamnă
gradualitatea apariției amenințării la adresa securității, cele două tipuri de măsuri reprezintă
ante- şi post-infracțiunea la adresa securității unui stat.
Realitatea dură a zilelor noastre, când suntem martorii exacerbării actelor teroriste, îndeamnă
la reconsiderarea acestui fenomen, care constituie un important factor de risc şi amenințare la
adresa securității internaționale şi care, iată, se poate transforma intempestiv în agresiune.
Această percepție a stat, probabil, la baza unei aprecieri – devenită azi de mare actualitate –
făcută de fostul secretar de stat american, doamna Madeline Albright, care afirma în urmă cu
doar câțiva ani: „Războiul împotriva terorismului este războiul viitorului”.
Pe bună dreptate, Hans Blix, fostul inspector pentru dezarmarea Irakului, spunea că “fără

12
“Ziua”, 14 octombrie 2004, p. 5.

13
Idem

12
Saddam, lumea e mai bună, dar nu este mai sigură”, declarând că “războiul din Irak a stimulat
terorismul”.14

Aşadar, se poate accepta ideea unui terorism nou, neoterorism15 care își păstrează
rădăcinile vechi, dar care s-a adaptat perfect vremurilor moderne. Şi aceasta deoarece, în
prezent, comparativ cu secolele trecute, mijloacele şi metodele de acțiune teroristă se pot obține
neîngrădit.

Terorismul a devenit accesibil oricui, cu condiția să dispună de un plan, de un scop sau

de combinația celor două, depistarea şi prevenirea acțiunilor acestuia devenind tot mai dificile.
Amenințările şi riscurile teroriste sunt nelimitate.

Nu putem spune că există un anumit tipar, însă din punct de vedere al numărului de
persoane care se implică în acțiuni de tip terorist, putem identifica:

- terorismul individual – un individ izolat comite un act de terorism. Efectul de teamă,

psihoză, haos este serios, prin urmare este greu de combătut;

- terorismul de tip “grup izolat” – personae care se cunosc se pot decide brusc să comită
un act de terrorism. Cazurile sunt rare, dar dificile de detectat de asemenea;

- terorismul de tip “grup cu susținere externă” – un stat interesat poate asigura susținere
unui grup terrorist;

- grup terorist afiliat – aceste tipuri de grupări teroriste se ghidează si sunt fidele unei
anumite mișcări de tip politic, current ideologic sau de tip religios;

-- terorismul justițiar – scopul unui astfel de terrorism este de a pedepsi sau răzbuna
niște acțiuni care li se par nedrepte;

- fanatismul religios – poate reprezenta linia drepaă după care se poate ghida o grupare
teroristă, urmărindu-și totuși interesele proprii.

1.2. Evoluția terorismului din perspectiva NATO

Este necesar un răspuns la terorismul internațional, care trebuie să fie foarte bine înțeles
și pe o multitudine de direcții la nivel strategic; NATO fiind în postura de a avea contribuția sa,

14
Topor Sorin, O scurtă istorie a terorismului, Ed. Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2013, p.141

15
Idem

13
având în vedere amenințarea multilaterală și stăruitoare pe care o reprezintă acesta pentru
comunitatea euroatlantică. Valorile democratice sunt vizate, așadar se reclamă un răspuns.

Prin prisma misiunilor și rolului NATO, putem aborda terorismul ca management al

riscului sau ca război. Având în vedere aceste două puncte de vedere, acțiunile colective
necesită aranjamente diferite și strategii, care sunt eforturi reale de combatere a terorismului.

Abordarea de tip război, susținută în special de SUA, cere angrenarea unor resurse
voluminoase, într-un efort compact, cu admiterea reducerii libertăților individuale. Terorismul
nu poate fi pirvit ca un simplu război ce trebuie câștigat, ci ca un risc imens ce trebuie gestionat.
Pentru a-l răzbate trebuie să se acționeze asupra temeliilor acestuia, mijloacele militare nefiind
de ajuns.16

NATO a invocat pentru prima dată articolul 5 în prima zi după atacurile teroriste
împotriva Statelor Unite din 11 septembrie 2001. În aceste condiții actele teroriste sunt de acum
înainte considerate acte de război. Ca atare, statutul, percepția şi modul de abordare a acestor
acte s-au modificat considerabil. Dacă până în prezent terorismul era considerat ca o formă de
conflict de intensitate scăzută, fiind situat la extremitatea inferioară a spectrului unui conflict
armat care putea genera un război, de acum înainte, fenomenul terorist, în întregul său, este
tratat drept o nouă formă de război, capabil să determine probleme şi să provoace consecințe ca
şi un război clasic.17

Răspunzând cererii Statelor Unite, până la 4 octombrie 2001, aliații au căzut de acord
să ia parte pentru a crește șansele de reușită în lupta împotriva terorismului. Aceste măsuri
inițiale au constat în schimburi de informații, accesul survolulu în toate situațiile, asigurarea
asistenței în cazul statelor amenințate, precum şi dislocarea forțelor navale în Mediterana de est
şi a aeronavelor Alianței (de tip AWACS). Unii aliați au fost însă de părere că, S.UA. a greșit
prin eșecul de a folosi mai bine NATO în operațiile împotriva rețelei teroriste și a regimului
taliban din Afganistan. Încrederea în Alianță a scăzut, de asemenea și asistența acordată Statelor
Unite de către liderii naționali.18

16
http://www.mae.ro, accesat la data de 20.11.2016

17
Dr. Paul, Vasile, dr. Coşcodaru, Ion, Centrele de putere ale lumii, Bucureşti, 2003., p. 22

18
www.nato.int , accesat la 20.11.2016

14
Terorismul este un război asimetric (ținând cont de definiția lui Clausewitz conform căreia
războiul este continuarea politicii prin alte mijloace), deosebit, cu elemente de noutate: 19

- planeta devine teatrul de confruntare, lipsesc granițele geografice;

- apare elementul de uluire, strategia este susținută prin acțiuni rapide, neașteptate, ce se
derulează oriunde și oricând;

- este inoportun;

- acțiunile sunt foarte diverse și omul este folosit ca mijloc de luptă, ca armă.

Acest război este foarte diferit de cel clasic deoarece este deteritorializat, nu se știu clar
părțile combatante (ci avem Alianța care e aproape universală și un grup neidentificat cu
claritate) și mijloacele folosite nu urmează nici un tipar din cele cunoscute în trecut.

NATO a realizat consensul în ceea ce priveşte natura gravă a amenințării şi faptul că

terorismul nu cunoaşte granițe. Terorismul internațional este acum înțeles ca fiind o singură
problemă manifestată în mai multe modalitătți, în timp ce în trecut, terorismul era privit mai
degrabă sub forma unor fenomene naționale discrete având ca rezultat sublinierea
diferențelor dintre grupările teroriste. Abordarea de până atunci scăpa din vedere
inter- relaționări importante şi subestima astfel necesitatea unei cooperări mai strânse între
guverne.

Amenințarea teroristă internațională diferă mult de cea reprezentată anterior de Uniunea

Sovietică şi Tratatul de la Varşovia pentru care fusese conceput NATO. Această nouă
amenințare este constituită în principal de al-Qaida şi grupurile înrudite, care formează o rețea
de luptători jihad ce împărtășesc idealul suprem de a stabili o nouă ordine în Orientul Mijlociu
şi în Golf, bazată pe respectarea strictă a perceptelor islamice. Aceştia speră să înlăture prezența
occidentală din regiune, împreună cu sprijinul Occidentului pentru regimurile locale. Natura
amenințării terorismului internațional caracterizată de o mare capacitate de adaptare solicit
frecvente ajustări în modul de gândire şi acțiune la nivelul țărilor şi al instituțiilor. Pentru a

19
Dr. Naghi, Gabriel, dr. Toma, Gheorghe, Ora care a schimbat lumea.Asimetria începutului de secol, Bucureşti, Editura Presa Naţională,
2004, p. 67

15
înțelege mai bine potențialul NATO şi a stabili unele așteptări realiste în privința acestei
organizații, trebuie să analizăm unde se încadrează NATO în ansamblul luptei împotriva
terorismului, din punct de vedere structural, cât şi funcțional. NATO se încadrează în eforturile
Națiunilor Unite pentru a realiza scopuri generale și cu abordări naționale în lupta contra
terorismului. Dar pentru a avea succes este nevoie de o întrepătrundere a eforturilor la nivel
național, regional și mai ales global. Doar așa se poate răspunde eficace la amenințarea
terorismului.

Concomitent cu acțiunile desfășurate pe teritoriul teroriștilor (lupta efectivă,

confruntările), nu trebuie să se piardă din vedere măsurile de protecție și de apărare pe plan
intern, ca scut de protecție împotriva acestui flagel. Așadar sporesc măsurile antiteroriste pe
care fiecare organizație trebuie să le ia, inclusiv cele militare, pentru limitarea vulnerabilitărților
față de posibilitatea unui atac terorist. Acestea, în cadrul unor planuri de protecție cuprind
acțiuni defensive (antiteroriste), dar și ofensive (contrateroriste).

În conformitate cu abordarea NATO în ceea ce privește lupta împotriva terorismului,

statele membre au o mare responsabilitate pe care trebuie să și-o asume. Alianța ajută statele
membre în fața amenințătilor teroriste din afara granițelor, pentru a se apăra, conform concepției
militare a NATO din noiembrie 2002, prin:

- cooperarea pe plan militar cu statele membre și cooperarea cu Uniunea Europeană, OSCE și

Organizația Națiunilor Unite;

- diferite măsuri pentru a diminua efectele;

- măsuri defensive anti-teroriste pentru protejarea cetățenilor și proprietăților;

- măsuri ofensive, în care NATO își va asuma rolul de sprijin sau de conducător, în campanii
de informare sau operații psihologice.

Însă politica NATO merge pe ideea descurajării și întreprinderea măsurilor preventive,

operațiilor de stabilizare, întărirea capabilităților statelor mai puțin pregătite, monitorizarea
spațiului aerian și a frontierelor maritime.

În viitorul apropiat, terorismul va rămâne principala preocupare în domeniul securității

comunității trans-atlantice. O strategie realistă pentru a face față amenințărilor teroriste
evolutive, care să asigure alocarea unor resurse limitate şi definirea sferelor de acțiune,
reprezintă o temă de actualitate.

16
 Aşa cum ne reaminteşte Winston Churchill, indiferent cât de frumoasă este strategia,
trebuie să analizăm din când în când rezultatele. Definirea strategiei pentru combaterea
terorismului a reprezentat primul pas. Angajamentul ferm din partea tuturor statelor membre
NATO în privința implementării acesteia va fi însă decisiv în realizarea rezultatului dorit:
succesul Alianței în lupta împotriva terorismului.

În concluzie, natura caracterizată de o înaltă adaptare a amenințării terorismului

internațional necesită schimbarea frecventă a modului de gândire şi de acțiune la nivelul țărilor
şi al instituțiilor.

Pentru a deveni un contibutor eficace în lupta împotriva terorismului, în contextul noului

mediu geopolitic, Alianța se confruntă cu provocarea de a realiza un consens necesar.

2. Locul și rolul NATO în asigurarea securității globale

NATO se extinde astăzi . Este o alianță bazată pe integritate, și-a demonstrat poziția de
lider și că poate fi de încredere.
Pornind de la schimbările ce au loc pe plan internațional şi de la transformările care au
avut loc pe plan intern, după 1990, securitatea tinde spre acumularea de aspecte noi,
importante pentru însăși pentru existența statală. Securitatea națională creată ca atribut al
politicii trebuie înțeleasă şi elaborată în aşa fel încât să definească prioritățile naționale.
Aceasta constituie, totodată, suportul esențial şi hotărâtor al politicii. Securitatea este privită
drept capacitatea unei părți, tradusă în vectori de putere, de a-şi proteja valorile
fundamentale şi de a le sprijini în proiecția lor în mediul internațional. Securitatea este egală
cu existența acelei forțe capabile să facă față acestor cerințe, de tăria acesteia depinzând, în
ultimă instanță, puterea celui în cauză.

2.1. Tipuri de amenințări, riscuri și vulnerabilități la adresa securității globale

Schimbările de la sfârșitul secolului trecut şi începutul secolului actual au creat/crează

o lume străbătută de tendințe contrarii, o lume mult mai complexă şi eterogenă, marcată de
ambiguități.

17
 Lumea devine tot mai complexă şi interdependentă, iar fenomenul globalizării se
afirmă tot mai mult ca fiind ireversibil. Pentru a înțelege pericolele acestui nou mediu de
securitate, în literatura de specialitate, şi avem în vedere atât cadrul legislativ cât şi unele
concluzii ale studiilor recente pe plan național şi internațional, se operează cu termenii:
disfuncții, vulnerabilități, factori de risc, amenințări şi pericol. Doctrina națională pentru
informații de securitate introduce şi conceptul de agresiune. Dar să luăm fiecare noțiune în
parte.20

Disfuncție – o tulburare a funcției unui aparat sau sistem. În sens strict tehnic, reprezintă
reducerea adaptării sau integrării unui subsistem la sistemul din care face parte. În materie de
securitate națională, disfuncția poate fi definită drept o alterare ușoară a stării de echilibru dintr-
un anumit subsistem sau domeniu, generată de o carență sau lipsă legislativă; aplicarea
necorespunzătoare a unui act normativ; lejeritatea sau absența caracterului punitiv al unui act;
interferența mai multor linii de activitate în prezența unui sistem de control neadecvat; un sistem
de management defectuos sau ineficace; orice alte fapte ce pot dezechilibra un sistem sau
domeniu de securitate.

Vulnerabilitate – însușirea de a fi atacat uşor, de a avea părți slabe, defectuoase,

criticabile. În sens larg, însușirea de a avea puncte (centre de comandă) sensibile, nevralgice.
Este fisura ce va permite unei persoane, unui grup de interese sau unui obiect de a pătrunde
într-un sistem străin în scopul de a-l prelua sub control sau de a-l exploata direct. Le Petit
Larousse acordă acestui cuvânt semnificația de slăbiciune, care dă posibilitatea unui atac, care
face pe cineva să fie susceptibil de a fi atacat şi/sau rănit. În ceea ce priveşte securitatea
națională, vulnerabilitățile la amenințări sunt acele împrejurări, obiective sau subiective, care
reduc sau anulează capacitatea de rezistență față de un pericol real sau potențial.

În Le Petit Larousse, Paris, ed. 2000, amenințarea este definită drept un semn sau
indiciu care permite să se previzioneze un pericol. În Dicționarul Explicativ al Limbii
Române21, această sintagmă este definită drept acțiunea de a constitui o primejdie pentru cineva
sau ceva ori ca o paradigmă, a prevesti ceva rău. În sensul Legii siguranței naționale22,
amenințarea este manifestarea de orice fel a unei capacități ori intenții de a materializa un

20
Vezi pe larg în Riscuri în analiza decizională de siguranţă naţională, autor Ioan BIDU, Editura ANI, Bucureşti, 2004

21
Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, passim
22
Legea nr. 51 / 1991

18
pericol de natură a suprima ori ştirbi oricare dintre atributele fundamentale sau calităț0ile
existențiale ale statului român, baza economică a societății, ordinea constituțională, drepturile
sau libertățile fundamentale ale cetățenilor. Atributele fundamentale ale statului sunt caracterul
de stat național, suveran şi independent, unitar şi indivizibil al României, precum şi
manifestarea sa ca stat de drept, democratic şi social. Doctrina specifică în dreptul amenințării
definiția: capacități, strategii, intenții, planuri ce potențează un pericol la adresa atributelor
fundamentale sau calităților existențiale ale statului român, a bazei economice a societății, a
ordinii constituționale, a drepturilor şi libertăților fundamentale ale cetățenilor.
Ne punem întrebarea dacă o amenințare apare şi dispare instantaneu? Există posibilitatea să o
contracarezi? Conform definițiilor de până acum, amenințarea previzionează un pericol.

Pericol înseamnă orice situație sau întâmplare care pune ori poate pune în primejdie
existența, integritatea cuiva sau a ceva. În sens peiorativ înseamnă şi amenințare sau risc.
Aceeaşi definiție este dată şi de alte dicționare. În sens doctrinar, pericolul este rezultatul
materializării amenințării sau iminența producerii unei agresiuni.
Deşi Legea siguranței naționale sau Strategia de securitate națională a României nu dezvoltă
subiectul agresiunii (indiferent de forma sa), Doctrina națională pentru informațiile de securitate
se avântă pe un teren virgin, până în prezent, în domeniu. Literar, agresiunea înseamnă folosirea
forței armate de către un stat sau o coaliție de state împotriva suveranității, integrității teritoriale
şi independenței politice a unui alt stat, atac neprovocat împotriva unei persoane şi acțiune
exterioară care primejduieşte echilibrul şi integritatea unui sistem viu. În contextul securității
naționale şi internaționale, agresiunea este definită drept acțiunea violentă sau nonviolentă,

Riscul trebuie discutat în alt sens decât cel probabilistic, respectiv de a risca pentru a
câștiga. Noțiunea exprimă posibilitatea de a înfrunta un necaz sau de a ajunge într-o primejdie.
Este starea ce caracterizează un pericol posibil.

Este necesar, totuşi, explicarea conceptului de asimetrie23. În sensul semanticii, a

discuta despre simetrie ar însemna să priveşti un ansamblu din afara lui şi să identifici
elementele componente reciproc dispuse (corespondente), realizând în acest mod o anumită
armonie, concordanță şi proporționalitate. Luând în considerare cele expuse mai sus, în sfera
preocupărilor noastre înseamnă că orice faptă are şi răsplată, respectiv orice infracțiune contra
securității personale, de grup sau naționale este pedepsită de către legea penală. Şi atunci, ne

23
Ioan Bidu, Meridiane de securitate, Editura ANI, Bucureşti, 2003, passim.

19
punem întrebarea! Putem aplica legea talionului în cazul unui atac terorist24 sau al
nenumăratelor victime ale narcomaniei? Nu putem, deci avem în față o amenințre asimetrică!
Neconvenționalitatea rezultă tocmai datorită faptului că lipseşte orice logică în desfășurarea ei.
Ca o paradigmă a neconvenționalismului, tot cea ce este vechi trebuie dat la o parte? Oare
democrația nu înseamnă o construcție în care domneşte convenționalismul25? Este posibil ca
astfel să fi judecat teroriştii, când au transformat un obiect cu destinație civilă (avion de
pasageri) în armă teroristă (fatidica zi de 11 septembrie)! Retoric, nonconvenționalismul nu ne
mai dă voie să judecăm o acțiune de combatere a unei amenințări clasice în conformitate cu
semantica convenționalismului. Modul de a acționa conform unei obișnuințe sau așteptări este
exclus.

Noul mediu global de securitate reclamă o analiză atentă a facotrilor de risc la adresa
securității naționale. Printre acești putem menționa: proliferarea armelor de distrugere în masa
și tehnologiile; nivelul ridicat al crimei organizate în plan inetrnațional; nerespectarea
drepturilor omului; decalajele dintre state la nivelula sigurării securității; subdezvoltarea;
catastrofe sau dezastre de ndiferite naturi; terorismul internațional.

2.2. Strategia de combatere a terorismului

Combaterea fenomenului terorist a devenit o problemă de maximă importanță pentru

țările țintă. Combaterea terorismului implică două tipuri de acțiuni: antiteroriste (măsuri
defensive) şi contrateroriste (măsuri ofensive).

Antiterorismul reprezintă ansamblul măsurilor defensive folosite pentru reducerea

vulnerabilității indivizilor sau proprietății la atacurile teroriste, cu o implicare minimă a forțelor
militare locale. Contraterorismul reprezintă ansamblul măsurilor ofensive luate pentru a
preveni, opri şi a da lovituri terorismului26.

24
Spre exemplu, cele două atentate teroriste (declaraţia FSB-ului, vezi cotidianul ZIUA din 30 august 2004) asupra avioanelor Tupolev aflate
în zbor pe rutele interne ruseşti.
25
Tendinţă de a se conforma regulilor general acceptate, fără o percepere proprie, a faptelor, cf. Marele dicţionar de neologisme, Ed. Litera
Internaţional, Bucureşti, 2001

26
Serviciul Român de Informatii, Manual de pregatire pe profil antiterorist, Bucuresti, 1999, p.18

20
 O activitate bine organizată de informații şi contrainformații, dublată de eficiența muncii
polițienești în țările ce au constituit ținta atacurilor teroriste au fost cele mai la îndemână
mijloace de apărare şi capturare a teroriştilor. Majoritatea specialiştilor consideră că relațiile
cu publicul, măsurile antiteroriste au fost şi sunt greu de susținut. Statele țintă nu pot arăta ce
fac pentru combaterea terorismului, întrucât teroriştii ar vedea ce trebuie să evite când se
strecoară în țările vizate şi își desfășoară actele teroriste. Dar războiul împotriva teroriştilor se
consumă în cea mai mare parte în umbră, unde se mușamalizează o mulțime de afaceri. Ce se
vede la televizor, se aude la radio sau apare în media scrisă despre actele de terorism este o mică
parte a tranzacțiilor care se fac în acest domeniu. Şi toate acestea pentru că terorismul secolului
trecut a folosit la maximum propaganda şi mijloacele de informare în masă. Chiar şi
eşecurile actelor teroriste au fost mediatizate excesiv pentru a putea fi apoi caracterizate ca nişte
lovituri eroice împotriva inamicului de către „martirii” cauzei respective. Practic, fără media
efectul terorismului asupra mentalului colectiv aproape că nu ar exista.

Combaterea terorismului este un termen generic care reuneşte totalitatea măsurilor şi

acțiunilor întreprinse de către un stat pentru a contracara pericolul terorismului.

Majoritatea programelor guvernamentale elaborate în diverse state pentru combaterea

terorismului cuprind patru obiective:

1. Prevenirea (prevention) se realizează prin măsuri în plan politic şi diplomatic în

interiorul țării, precum şi prin inițiative internațional;

2. Previziunea (prediction) acțiunilor teroriste se realizează prin intermediul măsurilor

informative şi contrainformative întreprinse de către structurile specializate ale statelor. Printre
măsurile cel mai frecvent utilizate în acest scop se numără: culegerea de informații, schimbul
de informații cu structuri specializate similare din alte state sau cu organisme internaționale;
instituirea unor baze de date pe profil, alimentate de toate structurile cu atribuții în domeniul
combaterii terorismului;

3. Descurajarea (dettering) se realizează prin măsuri de ordin legislativ şi prin instituirea

unor dispozitive de protecție a principalelor categorii de obiective pretabile a face obiectul unor
acțiuni teroriste (clădiri guvernamentale, ambasade, reședințe, aeroporturi, instalații strategice
etc.);

21
 4. Reacția (reaction) la o acțiune cu caracter terorist vizează modul de acțiune al forțelor
specializate în situația producerii unor acte teroriste pe teritoriul propriu sau îndreptate
împotriva unor cetîțeni ai statului respectiv aflați în străinătate.

Toate statele dispun de structuri special antrenate şi înzestrate pentru a desfășura astfel
de misiuni, ele fiind subordonate, de la caz la caz, forțelor armate sau organelor de ordine
publică şi securitate.

În literatura de specialitate se vorbeşte de trei nivele de combatere a terorismului:

- Nivelul unu - politic şi diplomatic – au loc negocieri, schimburi în relațiile diplomatice;

- Nivelul doi – abordarea antiteroristă, analiza pericolului, culegerea de informații, studierea

părților vulnerabile;

- Nivelul trei – Reacții tactice acțiuni contrateroriste acțiuni de răspuns.

În cadrul primului nivel calea politică se referă la metodele folosite de diferitele

state pentru a reacționa la terorismul intern sau la terorismul internațional care acționează în
interiorul propriilor granițe iar calea diplomatică vizează demersurile făcute în plan
internațional pentru soluționarea problemei terorismului.

Calea politică cuprinde o mare varietate de poziții posibile, de la cele moderate (de tipul
invitării organizației teroriste să participe la procesul electoral sau oferirii unor pedepse mai
uşoare teroriştilor care cooperează cu autoritățile) la poziții extrem de dure (instituirea în secret
a unor echipe speciale care să acționeze împotriva organizațiilor teroriste cu mijloace similare
celor practicate de acestea).

Calea diplomatică se poate manifesta de la înțelegeri diplomatice (de genul acordurilor

de extrădare), până la sancțiuni economice, ruperea relațiilor diplomatice sau acțiuni militare.

Nivelul doi constă în desfășurarea unor măsuri strategice de prevenire, cum ar fi:
culegerea de informații cu privire la organizațiile care ar putea acționa împotriva intereselor
statului respectiv, identificarea propriilor vulnerabilități ce ar putea fi speculate de astfel de
organizații şi elaborarea măsurilor de protecție necesare. Protejarea persoanelor şi obiectivelor
vizate de amenințări teroriste este menită să împiedice sau să îngreuneze considerabil comiterea
unor acte cu caracter terorist. Pentru a fi eficiente, măsurile de nivel doi trebuie să țină în
permanență seama de evoluția riscurilor şi amenințărilor în domeniu.

22
 Nivelul trei cuprinde reacții tactice – măsurile contrateroriste inițiate ca răspuns la un
act terorist. În această categorie sunt incluse planificarea acțiunilor în situații de criză
(modalități de alarmare, măsuri de control al căilor de acces, variante posibile de acțiune),
negocierile în cazul luării de ostatici, loviturile de răspuns şi de la caz la caz, acțiuni postcriză
(anchetarea teroriştilor capturați, distrugerea bazelor teroriştilor cunoscuți pentru a îi împiedica
să comită noi acțiuni în viitor etc.).

În practica internațională riposta contrateoristă cuprinde de regulă cinci faze:

1. Stabilirea autenticității şi veridicității informațiilor cu privire la actul terorist, pentru

a nu fi vorba de o alarmă falsă, diversiune etc;

2. Blocarea – ansamblu de măsuri care vizează izolarea zonei în care s-a produs atacul
terorist, organizarea de filtre pe arterele adiacente, limitarea atacului şi stabilizarea situației;

3. Negocierea – are drept obiective principale: evitarea confruntării directe şi

determinarea teroriştilor să renunțe la intențiile propuse; eliberarea ostaticilor; câștigarea
timpului necesar pentru pregătirea intervenției antiteroriste, deplasarea la fața locului a unor
forțe suplimentare etc.

În cazul în care metodele de negociere sunt ineficiente, pot fi utilizate unele mijloace
speciale de neutralizare a acestora (substanțe chimice sau medicamentoase), ce pot fi utilizate
fie prin intermediul alimentelor sau apei potabile, fie sub formă de vapori prin rețeaua de
aerisire, orificii special practicate etc. De la caz la caz, forțele speciale pot apela şi la unele
măsuri de intimidare (întreruperea curentului electric, provocarea unor explozii sau incendii,
demonstrații de forță) care urmăresc să creeze teroriştilor stări de nesiguranțăă, nelinişte, teamă,
oboseală psihică, de natură să-i determine să renunțe la acțiune şi să se predea.

4. Acțiunea în forță constă în capturarea sau lichidarea fizică a teroriştilor. Ea se poate

realiza în mai multe variante:

- ambuscada interioară – pătrunderea în secret a luptătorilor în interiorul obiectivului, în

locuri în care teroriştii s-ar putea deplasa (holuri, grupuri sanitare, centrale telefonice), existând
posibilitatea capturării succesive şi fără zgomot a acestora;- asaltul simultan pe mai multe
direcții. Acest procedeu presupune cunoaşterea detaliată a topografiei obiectivului, precum şi a
unor informații cât mai complete despre terorişti (număr, dotare, loc de dispunere). De regulă e
precedat de utilizarea unor modalități de distragere a atenției teroriştilor, pentru a le diminua

23
capacitatea de reacție (declanşarea simultană de încărcături explozive, folosirea de grenade
fumigene, lacrimogene, etc.);- asaltul pe o direcție favorabilă, concomitent cu acțiunea
demonstrativă pe o direcție secundară;- acceptarea formală a cererilor teroriştilor pentru
scoaterea lor din obiectiv şi capturarea lor prin ambuscade pe itinerariul de deplasare.
Ambuscada se realizează într-un loc favorabil de acțiune a forțelor speciale, care să ofere o
bună vizibilitate şi posibilități de atac asupra mijlocului de transport utilizat de terorişti. De
regulă, acțiunea echipelor de intervenție în acest caz e precedată de declanşarea unor încărcături
explozive menite să determine oprirea autovehiculului.

5. Restabilirea ordinii la obiectivul unde a avut loc intervenția şi în jurul acestuia,

anchetarea ostaticilor şi a persoanelor neutre din zonă pentru a identifica eventualii terorişti
diseminați în rândul acestora, controlul tehnic al obiectivului pentru înlăturarea eventualelor
încărcături explozive etc.

Confruntate cu amenințarea terorismului, diferitele state ale lumii au adoptat soluții

diferite de ținere a acestuia sub control. Regimurile totalitar-represive au apelat la o gamă largă
de pârghii de control şi coerciție: controlul constant al identității, ocupației şi rezidenței, al
deplasărilor şi comunicațiilor; controlul strict al fabricării, stocării şi circulației oricăror
materiale pretabile a fi utilizate în acțiuni teroriste (armament, explozivi, muniții) etc. Alte state,
cum ar fi Israelul, au apelat la contrateroare ca principal demers de combatere a terorismului.
Conducându-se după principiul „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, ele au recurs la atacuri
aeriene, bombardamente de artilerie, utilizarea unor comandouri de pedepsire pentru a răzbuna
victimele atentatelor comise contra cetățenilor lor. Țări precum Franța au adoptat în problema
terorismului aşa-numita doctrină „de sanctuar”. În conformitate cu aceasta, teroriştii şi
organizațiile teoriste erau tolerate atâta timp cât propriul teritoriu şi interesele franceze nu sunt
atacate sau amenințate. Evident, o astfel de neutralitate nu poate fi declarată, întrucât ar stârni
reacții vehemente din partea comunității internaționale.

Marea majoritate a țărilor lumii au adoptat pozițiia intervenției ferme şi

noncompromisului în demersul antiterorist. Un astfel de demers presupune luarea de măsuri
drastice de eliminare a organizațiilor teroriste, a rețelelor de susținere logistică a acestora, cu
scopul de a le convinge că în nici o împrejurare nu vor putea avea beneficii directe sau indirecte
ca urmare a comiterii unor acte cu caracter terorist. Se consideră că orice dovadă de slăbiciune
sau acceptare a compromisului poate genera o escaladare a acțiunilor cu caracter terorist.

24
 Până în prezent, majoritatea încercărilor de contracarare a terorismului au constat în
adoptarea unor norme juridice pentru reprimarea fenomenului şi în încercări de a-l controla şi
suprima prin foțăă. Acestea nu constituie însă nici pe departe soluțiile decisive şi eficiente care
să împiedice escaladarea terorismului.

Principalele eforturi internaționale ar trebui să vizeze identificarea şi înlăturarea

cauzelor generatoare şi a factorilor favorizanți ai apariției şi proliferării fenomenului terorist.
Până la atingerea acestui deziderat, principalele măsuri propuse de comunitatea internațională
vizează:

- mărirea bugetelor alocate structurilor de siguranță națională pentru a asigura instruirea

forțelor și dotările necesare în combaterea terorismului,

- o bună cooperare la nivel internațional pentru identificarea teroriștilor;

- urmărirea persoanelor fizice sau juridice care sunt suspecte de finanțarea aciunilor
teroriste;

- monitorizarea rețelelor de internet și a altor rețele de comunicații, care sunt exploatate

la maxim de către rețelele teroriste;

- sporirea măsurilor de protecție în cadrul transportului public, cu accent pe aeronavele

civile;

- revizuireaa și/sau aadoptarea legislațiilor interne și internaționale pentru combaterea

terorismului, cu accent pe traficul de arme, explozibil, materiale nucleare.

Ultimele evoluții din domeniul relațiilor transatlantice şi al raporturilor dintre

principalele organizații responsabile pentru securitatea europeană – NATO şi Uniunea
Europeană – semnalizează o perioadă de mari transformări şi renegocieri ale principalelor
aranjamente de securitate pentru spațiul euroatlantic.

Lărgirea NATO înseamnă şi intrarea „de facto”, cu drepturi şi îndatoriri în marea coaliție
a forțelor combatante pe frontul contra terorismului mondial, în general a amenințărilor
transfrontaliere. Numai că noii aliați vor contribui la activitatea Alianței atât cu punctele lor
forte cât şi cu propriile vulnerabilități ce pot atrage atenția teroriştilor.

În acest sens s-a decis luarea unor măsuri ferme de anihilare a terorismului internațional,
ce sprijină terorismul intern sau confruntări politice, ideologice sau religioase, prin:

25
 -limitarea accesului teroriştilor la sursele de finanțare şi identificarea deținătorilor,
destinatarilor şi beneficiarilor conturilor de finanțare a actelor teroriste;

-depistarea, prevenirea atentatelor şi destructurarea rețelelor şi grupurilor teroriste;

-diminuarea şi înlăturarea condițiilor şi factorilor care facilitează atât sprijinul cât şi

recrutarea noilor membri sau simpatizanți ai teroriştilor, un rol important în îndeplinirea acestor
obiective revenind societății civile şi mass-mediei;

-punerea în aplicare sau consolidarea instrumentelor juridice existente la nivel european

şi internațional alături de îmbunătățirea activității tuturor componentelor şi structurilor
specializate de securitate care trebuie să acționeze mai ferm şi să coopereze mai eficient,
inclusiv în derularea schimbului de informații;

-asigurarea unui control riguros al frontierelor inclusiv prin introducerea monitorizării

electronice a datelor de identificare a persoanelor.

În acest context, se pare că doar prin cooperare internațională este posibil ca interesele
și obiectivele de securitate ale statelor să se realizeze. Asistăm la resolidarizarea statelor lumii
care împărtășesc aceleași interese și valori comune, concentrate intr-o formă de acțiune
îmbinată.

2.3.Operații de combatere a terorismului

Operații de combatere a terorismului NATO este un contributor activ și conduce la

pacea și securitatea pe scena internațională, promovează valorile democratice și se angajează la
rezolvarea pașnică a disputelor. Cu toate acestea, în cazul în care eforturile diplomatice nu fac
față, acesta are capacități militare necesare pentru a efectua operațiuni de gestionare a crizelor,
singur sau în colaborare cu alte țări și organizații internaționale. Prin operațiunile sale de
gestionare a crizelor, Alianța demonstrează atât dorința de a acționa ca o forță pozitivă pentru
schimbare, cât și capacitatea sa de a face față provocărilor de securitate ale secolului XXI.

De la prima sa operațiune majoră în sprijinul păcii în Balcani la începutul anilor 1990,

ritmul și diversitatea operațiunilor NATO au crescut.NATO a fost angajat în misiuni care
acoperă întregul spectru al operațiunilor de gestionare a crizelor - de descurajare și de menținere
a păcii, de formare și de sprijin logistic, de supraveghere și de ajutor umanitar. Astăzi,

26
aproximativ 20.000 de militari sunt angajați în misiunile NATO din întreaga lume, reușind să
facă față în toate tipurile de mediu. Acestea sunt în prezent în desfășurare în Afganistan,
Kosovo, Marea Mediterană și în Cornul Africii. NATO,de asemenea, asistă Uniunea Africană,
în executarea misiunilor de poliție aeriană la cererea țărilor membre NATO.

Operația NATO de combatere a terorismului Active Endeavour reprezintă răspunsul

imediat al NATO la atacurile teroriste asupra Statelor Unite de la 11 septembrie 2001.În urma
invocării, pentru prima dată în istoria Alianței, a articolului 5 al Tratatului Nord-Atlantic semnat
la Washington, la 9 aprilie 1949. Operația a fost demarat în luna octombrie 2001, cu scopul
combaterii terorismului, pentru a descoperi şi prevenirii acțiunilor teroriste în Marea
Mediterană.
Luând în considerare procesul constant de adaptare de către Alianță a rolului său în domeniul
combaterii terorismului, mandatul operației este periodic revăzut şi prelungit. Navele statelor
participante la operațiune au efectuat activități de patrulare, monitorizare a traficului naval și
control. De asmenea au putut oferi escortă navelor civile care tranzitează strâmtoarea Gibraltar.
Totodată, începând din aprilie 2003 au fost realizate inspecții ale vaselor, pentru a descuraja
proliferarea armelor.

Începând cu 2004, la Operația Active Endeavour participă şi state partenere. Propunerile

primite au fost revizuite de NATO de la caz la caz. Până acum, NATO a facilitat schimburi de
scrisori sau Memorandumuri tactice de Înțelegere cu anumite țări. Acestea sunt: Israel, Maroc,
Rusia şi Ucraina. Două dintre ele, Suedia şi Finlanda şi-au exprimat interesul de a participa la
operație. Având în vedere prezența crescută a NATO în Mediterană, Operația Active Endeavour
constituie un cadru concret de consolidare a relațiilor NATO cu statele partenere din regiune.
S-a pus accentul pe relația cu cele şapte state care fac parte din Dialogul Mediteranean. Acestea
sunt:Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Mauritania, Maroc şi Tunisia. Statele din bazinul acestei
mări sunt la fel de preocupate de amenințarea terorismului şi cooperează cu NATO în cadrul
OAE furnizând informații despre vase suspecte care ar opera în apele lor teritoriale. În prezent,
se realizează tranziția OAE, de la o operație bazată pe platforme (nave/aeronave) la o operație
bazată pe rețea, prin care forțele dislocate permanent sunt înlocuite de un sistem care reduce
cerințele pentru resurse, prin utilizarea eficientă a capacităților din domeniul supravegherii şi al
schimbului de informații. De asemenea, se depun eforturi pentru consolidarea cooperării cu
țările non-NATO și cu organizațiile internaționale în vederea îmbunătățirii cunoașterii situației
maritime în timp real.

27
 În perioada 2005 – 2011 și în 2013 România a participat la OAE, anual, cu o fregată
având un echipaj de 205 militari. Pentru 2014, contribuțiile României la activitățile maritime
aliate au fost desfășurate ca parte a Fortei Navale Permanente a NATO.

Combaterea pirateriei în largul Cornului Africii

Operațiunea Ocean Shield a fost aprobat de Consiliul Nord-Atlantic la 17 august 2009, iar
mandatul a fost prelungit până la sfârșitul anului 2016.
Folosindu-se de experiența vastă a Alianței de combatere a pirateriei (misiunile Allied Provider
și Allied Protector), Operația Ocean Shield se concentrează pe executarea anumitor acțiuni.
Acțiunilor de combatere a pirateriei în largul Cornului Africii se execută de pe mare. Operația
a fost aprobată la 17 august 2009, de către Consiliul Nord-Atlantic, mandatul său fiind în
prezent extins până la finalul 2016. De asemenea, NATO oferă, la solicitarea statelor din această
regiune care solicită acest lucru, asistență în dezvoltarea capacitățiilor proprii de combatere a
activităților de piraterie. Acest element al operației este conceput pentru a completa eforturile
internaționale existente şi a contribui la o soluție durabilă de securitate maritimă în largul
Cornului Africii si Oceanul Indian.

Operația Ocean Shield este compusă în principal din trei părți majore care se desfășoară
concomitent: descurajarea acțiunilor de piraterie, neutralizarea capacităților piratereşti şi
protecția navelor care tranzitează zona.
În cadrul NAC, forumul politic şi decizional principal al Alianței, a avut rolul de a sprijini,
alături de ceilalți aliați, asumarea şi executarea de către NATO a acestei operații. Totul a fost
executat în vederea creşterii aportului Alianței la securizarea rutelor maritime importante care
tranzitează această zonă.

Pentru o lungă perioadă de timp piraterie și de jaf armat din au perturbat furnizarea de
ajutor umanitar pentru Somalia, și liniile vitale mare de comunicare (SLOC) și interesele
economice amenințat pe Cornul Africii, în Golful Aden și Oceanul Indian.
Bazându-se pe cele două misiuni de combatere a pirateriei anterioare efectuate de NATO,
Operațiunea Ocean Shield este inițial axată pe activități de combatere a pirateriei pe mare.
Navele NATO au efectuat, misiuni de supraveghere pentru urmărirea și identificarea navelor în
zonă; de asemenea, au contribuit la prevenirea și perturbarea de deturnări și pentru a suprima
jafurile armate. NATO, e executat, de asemenea, la cererea ONU, escortarea UNSOA - biroul
de sprijin ONU pentru AMISOM - navele de aprovizionare pentru intrarea în port de
Mogadishu, Somalia.

28
 Cu Operațiunea Ocean Shield, Alianța a extins, de asemenea, modul de abordare a lupta
împotriva pirateriei, în limita mijloacelor și a capacităților statelor regionale care solicită
asistență în dezvoltarea propriei capacități de a combate pirateria. Această clădire a capacității
contribuie la o soluție de durată pentru piraterie și este în conformitate cu dreptul de proprietate
regional. NATO nu este un actor principal în dezvoltarea capacității regionale, dar oferă o
valoare în domenii de nișă, cum ar fi instruire militară, comandă și control, precum și
coordonarea în situații complexe care pot beneficia țările din regiune. Prin urmare,
din ianuarie 2015, navele NATO contribuie la efortul de combatere a pirateriei, printr-o
"prezență concentrată", în conformitate cu decizia luată la summitul Wales. În timpul
perioadelor fără nave de suprafață, avioane de patrulare maritimă vor continua să zboare ieșiri,
și link-uri la sisteme de sensibilizare situaționale și partenerii de combatere a pirateriei va
rămâne în vigoare.

În acest efort, Centrul Shipping NATO joacă un rol-cheie.

Allied Command Headquarters Maritime Northwood (MARCOM), în Regatul Unit, oferă
comandă și control pentru întregul spectru de operațiuni maritime comune ale NATO și sarcini,
Operațiunea Ocean Shield inclus. Din locația sa în Northwood, planifică, desfasoara si sprijina
operațiunile maritime comune. De asemenea, este principalul consilier maritim Alianței și
contribuie la dezvoltarea și transformarea, angajament și de mobilizare în domeniul său de
expertiză.

În concluzie, rolul NATO este de a preveni și a opri pirateria prin acțiuni directe
împotriva piraților, prin furnizarea de escorte navale și descurajare, în timp ce creșterea
cooperării cu alte de combatere a pirateriei operațiuni în zona pentru a optimiza eforturile și să
abordeze tendințele și tacticile pirat evoluție

Misiunea ISAF a fost unul dintre cele mai mari coaliții din istorie și este misiunea cea
mai dificilă a NATO până în prezent. Inițial desfășurată pentru a asigura securitatea în și în
jurul capitalei Kabul, prezența ISAF a fost extinsă treptat pentru a acoperi întreaga țară începînd
cu cea de a doua jumătate a anului 2006. ISAF s-a extins în est și sud, trupele sale au
devenit angajate în luptă, moment în care insurgența era în creștere în 2007 și 2008, în timp
ajuta Afganistanul să se reconstruiască.

În 2009, o nouă tentativă de contrainsurgență a fost lansată și 40.000 de trupe

suplimentare au fost dislocate.În sprijinul guvernului afgan, ISAF a asistat forțele afgane

29
naționale de securitate (ANSF), în desfășurarea operațiunilor de securitate în întreaga țară,
contribuind la reducerea capacității insurgenței.

O prioritate importantă pentru ISAF a fost de a spori capabilitățile forțelor afgane.

Aceasta a devenit principalul obiectiv al misiunii începând cu 2011, și responsabilitatea pentru
securitatea a fost trecută progresiv în avantajul națiunii afgane și ISAF a trecut de la un rol-
centrat pe luptă la unul de formare, consiliere și asistență.
Forța multinațională de asemenea a ajutat la crearea spațiului și a pus bazele pentru
îmbunătățirea guvernanței și a dezvoltării socio-economice pentru stabilitate durabilă.
ISAF a fost desfășurată prima dată în 2001, pe baza unei cereri de asistență de către autoritățile
afgane în baza mandatului Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor (ONU), care a
autorizat înființarea forței pentru a asista guvernul afgan în menținerea securității în Kabul și în
zonele înconjurătoare - în special pentru a permite autorităților afgane, precum și personalul
ONU de a opera într-un mediu sigur.
La acel moment, operația a fost limitată la zona Kabul, iar comanda sa a fost asumată de către
națiunile ISAF pe bază de rotație. În august 2003, la cererea ONU și Guvernul Republicii
Islamice Afganistan, NATO a preluat comanda ISAF. Curând după aceea, ONU a mandatat
expansiunea progresivă ISAF în afara Kabulului. Deși din punct de vedere tehnic nu era o forță
ONU, ISAF a fost o forță internațională sub mandat ONU în temeiul capitolului VII din Carta
ONU , în baza a optsprezece Rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU (RCSONU) legate
de ISAF, și anume: 1386, 1413, 1444, 1510, 1563, 1623, 1707, 1776, 1817, 1833, 1890, 1917,
1943, 2011, 2069, 2096, 2120, și 2145 .

3. Studiu de caz – Planul aliaților NATO în Siria

Începutul anului 2011 a fost marcat de declanşarea, relativ neașteptată, a mişcării de

protest din Tunis, capitala Tunisiei. A urmat apoi Egiptul, şi ulterior celelalte state din apropiere
și nu numai. Mass-media internaţională, depăşind dificultăţile din capitalele cuprinse de revolte,
au relatat despre desfăşurarea evenimentelor numite fie revoluţii arabe, fie revolte arabe ori
primăvara arabă. Primăvara arabă este un eveniment major al debutului secolului al XXI-lea,
care, asemenea căderii Zidului Berlinului, redistribuie datele geopoliticii mondiale.
Evenimentele ce se derulează în lumea arabă sunt o formidabilă oportunitate pentru populaţiile
arabe de a se elibera de regimurile autoritare care conduc de decenii respectivele ţări. De
asemenea, revoltele arabe sunt ocazia pentru Occident de a-şi revedea modul său de gândire, şi

30
de a rupe cu paralizia intelectuală ce se bazează pe teama unui islamism galopant şi a unei
anumite condescendenţe vis-à-vis de lumea arabă.

Evenimentele din Orientul Mijlociu continuă, dar sentimentul de noutate care a copleşit
lumea în timpul derulării revoltelor arabe s-a estompat. Bilanţul preliminar al „primăverii
arabe” diferă de previziunile făcute în stadiul de exaltare iniţială. Mulţi estimau că evenimentele
din Africa de Nord nu au un impact semnificativ numai în istoria Orientului Mijlociu, ci, de
asemenea a lumii, cu referinţă la disoluţia unui anumit tip de regim politic. Este vorba de o
putere personală bazată pe imitarea proceselor democratice, dar în fapt foarte autoritare. Acest
model este probabil epuizat. Schiţa instituţională a Orientului Mijlociu, care nu s-a schimbat
din epoca decolonializării de la mijlocul secolului XX şi care a fost singurul ce a scăpat
cataclismelor mondiale de la sfârşitul anilor 1980 –debutul anilor 1990, va suferi transformări.
Totuşi, vectorul schimbărilor este imprevizibil, şi premisele sociopolitice ale schimbărilor
fundamentale sunt exagerate.

Marele Orient Mijlociu este clar intrat într-o perioadă de schimbări care vor atinge
structura internă a unor state. Prezenţa occidentală, care domina până acum, nu a contribuit la
democratizare, ci mai degrabă la provocarea fenomenului invers.

Creşterea importanţei forţelor regionale, şi anume a monarhiilor din Golf sau a marilor
puteri din Asia de Sud şi de Est care nu se disting prin cuceriri democratice, ar putea dimpotrivă
să stimuleze influenţa „străzii”. Şi aceasta nu va fi cu certitudine o democraţie liberală.

Revoltele arabe pot avea, pe lângă cauzele menţionate anterior, şi înăsprirea competiţiei
între marile puteri mondiale, ţările emergente şi puterile regionale pentru menţinerea, întărirea,
ocuparea zonei de influenţă pe care o reprezintă această lume arabă.

Conflictul din Siria a izbucnit în 2011, când au fost arestaţi câţiva copii. De atunci, a
escaladat aşa de mult, încât acum avem de-a face cu cea mai mare criză umanitară de la cel de-
Al Doilea Război Mondial încoace. Războiul civil din Siria a lăsat în urmă peste 300.000 de
morţi şi mai bine de un milion de oameni au fost forţaţi să-şi părăsească locuinţele. Cum s-a
ajuns atât de departe?
Revoltele arabe, prin efectele sociale, politice, economice, militare, de mediu şi
geopolitice au implicaţii semnificative asupra mediului de securitate naţional, regional şi chiar
global.

31
 3.1.Derularea evenimentelor în Siria

În anul 2011, în timp ce în lumea arabă oamenii ieșeau în stradă pentru a răsturna
guverne din orientul Mijlociu, niște copii din sudul Siriei, au fost arestați în urma inscipționării
pe ziduri a unor declarații pentru răsturnarea regimului. Primele focuri în Siria au fost trase de
către forțele guvernamentale împotriva protestatarilor care cereau guvernului eliberarea
manifestanților și însușirea unor reforme. De aici până la formarea Armatei Siriană Liberă nu a
fost decât un pas. Aceasta s-a format din dezertorii din armata lui Assad și protestatari. Acești
răspund represaliilor guvernului, urmărind de acum înlăturarea președintelui Assad de la
conducerea țării.

În următoarele luni, lui Assad i se cere să asculte poporul și să demisioneze, de către

mai mulți conducători de state, inclusiv SUA. Pe de altă parte, China și Rusia intervin tocmai
pentru a nu permite Consiliului de Securitate al ONU să adopte măsuri pentru stoparea
violențelor.

De la sfârșitul anului 2011 și începutul anului 2012, sunt uciși oameni în Damasc, în
cadrul unor atentate teroriste ale al Qaida. Al Qaida a format gruparea Jabhat al-Nusra ăn Siria.
În același timp, grupurile kurde din Siria, în speranța obținerii autonomiei mult dorite, nu au
stat deoparte, dorind șă ei să scape de regimul Assad în nord.

Vara siriană din 2012 devine un focar de război. Președintele SUA îî pune în vedere
Siriei că ar face cea mai mare greșeală dacă va intenționa să folosească arme chimice. La scurt
timp, Assad primește sprijin din partea aliatului său, Iran, constând în cargo zilnice și ofițeri.

Intervin și alți actori în Siria, fiecare având propriul partener pentru a-l susține, astfel:
sunt trimiși bani și arme rebelilor de către statele arabe bogate din Golful Persic, pentru a
echilibra balanța înclinată de către Iran, iar pe de altă parte își face apariția miliția libaneză
susținută de acesta, Hezbollah. Drumul armelor și banilor din golf trece acum prin Iordania,
care este de asemenea împotriva lui Assad.

La începutul anuluui 2013, SUA întreprinde primele acțiuni de la începerea conflictului,

trimițând alimente și medicamente rebelilor. Are ca scop împiedicarea acestora de a adera la
grupările extremiste. Până în anul 2013, Orientul Mijlociu era divizat între forțele sunite, pe de
o parte, susținând rebelii, respectiv, șiite, de cealaltă parte, susținându-l pe Assad.

32
 În aprilie 2013, administrația președinției SUA, dă mână liberă CIA să instruiască rebelii
sirieni, datorită acțiunilor lui Assad. De asemenea, lansează un avertisment statelor din Golful
Persic pentru a opri finanțare extremiștilor, dar nu este luat în considerare.

În Siria, în primăvara anului 2013, sosește Statul Islamic (ISIL), avându-l la conducere
pe Abu Bakr al-Baghdadi, care dorește să impună ideologia islamistă.

Se continuă alimentarea cu arme între actorii conflictului: Rusia transportă pe mare

pentru regimul Assad, iar statele europene se alătură Qatarului și Arabiei Saudite.

În august 2013 se pare că Assad folosește arme chimice împotriva civililor, lucru de
neconceput pentru SUA, care ăncepe raidurile aeriene. Rusia intervine și propune măsura
controlului internațional al armelor chimice, iar Siria acceptă acest lucru, în condițiile în care
nu recunoaștea nici măcar că ar deține astfel de arme.

SUA devine totuși participant în războiul sirian, trimițând arme și derulând programul
CIA, fiind un susținător al rebelilor.

Anul 2014 aduce o escaldare continuă a conflictului sirian. Filială a al-Qaida se

desprinde de aceasta, ii devine dușman și se auto-intitulează Statul Islamic al Irakului și Siriei,.
ISI își întemeiază propriul stat – Califatul Statului Islamic - și pornește lupta împotriva rebelilor
și kurzilor, preiau teritorii și au parte de toată notorietatea întregii lumi.

În urma discuțiilor dintre guvernul sirian, opoziție și alte puteri mondiale, nu s-a ajuns
la nici un consen. Oameni mor sau sunt strămutați. ISIS își face simțită prezența prin diferite
acte de cruzime, postate pe internet. Programul Pentagonului de pregătire al rebelilor care luptă
împotriva ISIS nu are nicidecum succes.

Urmărindu-și propriile interese, Turcia bombardează grupurile kurde din irak și Siria,
chiar dacă aceștia sunt singurii care se opun ISIS vizibil. Turcia nu efectueaza nici o manevra
asupra ISIS.

În tot acest timp, Assad pierde teren în fața ISIS și al rebelilor. Anul 2015 aduce în prim-
plan Rusia, care îî intervine pe cont propriu. Deși susține că bombardează ISIS, este acuzată că
este susținătoarea lui Assad împotriva rebelilor.

33
 Liderii lumii se luptă cu o putere în ascensiune a Statului Islamic. Ce se intenționează
cu adevărat în Siria? Visul unei democrații s-a pierdut în jocurile multitudinii de actori și
interese.

În primarea interesului și obiectivelor fiecăruia în Siria, acest conflict care a escaladat

galopant, atât pe verticală, cât și pe orizontală, trecând de frontierele Siriei, trecând de barierele
unui război trecut, la finalul anului 2016, guvernul sirian și rebelii au încheiat un armistițiu.

3.2. Principalele forțe care luptă împotriva Statului Islamic

Siria deține o armată destul de numeroasă, aproape de 200.000 de oameni, care

reprezintă jumătate din cât număra în anul 2011, datorită pierderilor suferite ăn urma luptelor,
dar și din cauza dezertărilor. Sprijinul pentru armata siriană vine însă din partea milițiilor, un
număr aproape egal cu cel al armatei, din care fac parte și Forțele pentru Apărare Siriană,
numărând jumătate din acestea.

Potrivit Institutului Internațional pentru Studii Strategice, armata irakiană este formată
din 170.000 de oameni. Forța refăcută după războiul din 2003, a fost decimată de ofensiva
americană din anul 2014. Însă trebuie subliniat faptul că dețin avioane de vânătoare F-16.
Irakienii sunt cei care sprijină milițiile șiite.

Kurzii nu au făcut decât să încerce să îi apere regiunile, având de partea lor ajutorul
coaliției internaționale.

Forțele Democratice Siriene, aflate sub patronajul SUA sunt formate din kurzii din
YPG, diferit miliții arabe și triburi. Jabhat al-Nusra s-a regăsit uneori în poziția de aliat al
kurzilor și în rivalitate permanentă cu Statul Islamic.

Statele Unite ale Americii, din luna septembrie 2014, au fost la conducerea unei coaliții
internaționale. Au efectuat atacuri aeriene în Irak împotriva ISIS la cererea Bagdadului, dar și
în Siria, unde situația a stat altfel, aceștia refuzând o posibilă colaborare cu președintele Assad.

Coaliția internațională este formată din peste 60 de state membre, printre care cele mai
active și vizibile sunt Marea Britanie, Franța, țările arabe vecine Siriei, dar și Turcia. Deși au

34
susținut excluderea unei intervenții terestre, au angajat forțe speciale și militari pentru kurzi și
trupe irakiene.

Dintre țările din cadrul coaliției, un număr de 12 au lansat raiduri aeriene, fiind asigurate
în mare parte de marea putere mondială a SUA.

Intervenția se duce pe douî zone georgrafice, pe teritoriul Siriei și al Irakului de către

țări precum: SUA, Franța, Iordania, Australia, Canada și Marea Britanie. Unele țări precum:
Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Turcia nu au lansat atacuri aeriene decât în
Siria.

Forța militară trimisă în zona estică a Mării Mediterane de către Franța a crescut, mai
ales în urma atacurilor din Paris din 13 noiembrie 2015.

Intenția Canadei este de a înceta raidurile aeriene, concentrându-se însă la momentul

actual pe forțele speciale dislocate în Kurdistanul irakian.

Germania participă de asemenea cu forțe militare ce vizează Siria, prin avioane de

recunoaștere, dar și fregate.

Lucrurile din regiunea conflictului au luat o altă întorsătură la decizia Rusiei, aliata
regimului Assad, care continuă să își mențină prezența. Pe lângă jihadiști, se pare că Rusia
țintește de asemenea în atacurile sale și grupări rebele.

Puterea șiită a Iranului susține cu corpuri militare de elită Siria și Irak.

3.3. Situația actuală în Siria și previziuni viitoare asupra dezescaladării conflictului

Anul 2016 a fost plin de evenimente care au marcat mersul lucurilor în mediul
internațional, printre acestea numărându-se Brexit, alegerile prezidențiale din SUA,
multitudinea de atacuri teroriste, efectele imigrației masive, referedumul din Italia, acordul
dintre Rusia, Turcia și Iran în ceea ce privește Siria, coaliția internațională formată din 68 de
state membre, implicată în diferite moduri în conflictul sirian nu are nici un fel de implicare în
viitoarele discuții27. În decembrie 2016, președintele rus a anunțat că Turcia, Iran, Rusia și

27
http://www.bursa.ro, accesat la data de 10.01.2017

35
președintele Siriei vor continua discuțiile la Astana, în Kazahstan. Între timp, Assad susține că
insurgenții nu respectă armistițiul, aceștia având sub control sursa de alimentare cu apă a
Damascului28. Kurzii din Siria nu vor participa la negocierile politice ce vor avea loc în luna
inauarie la Astana. Sunt de părere că Turcia poartă responsabilitatea că sunt trecuți cu vederea
la posibilul final al acestui conflict cu rezultate dramatice29. Coaliția internațională este blamată
că nu a avut rezultate semnificative, de către șeful Statului Major al Rusiei, Gherasimov, aceasta
facând doar un număr considerabil de victime30.

Între timp, în cadrul unei reuniuni la Londra, se pune accentul de către coaliția
internațională pe distrugerea ideii acestui califat care este bazat pe teroare și care se vrea a se
construi pe o ideologie barbară.

Anul 2017 va aduce în prim plan o accelerare a campaniilor împotriva Statului Islamic,
atât în Siria, cât și în Irak, bazându-se acum mai mult ca oricând pe pierderile grupării de natură
financiară și scăderea numărului de luptători.

CONCLUZII

Terorismul nu este, aşa cum se încearcă uneori să se justifice, o reacţie a celui

slab împotriva celui puternic, ci o acţiune premeditată, punitivă şi răzbunătoare,
inumană, criminal, adesea sinucigaşă şi totdeauna feroce, care are ca obiectiv să
distrugă, să ucidă cu cruzime şi să înspăimânte.
Terorismul nu se justifică şi nu se poate justifica în nici un fel, întrucât el nu se
prezintă nici ca o modalitate de deblocare a unei situaţii strategice, aşa cum se prezintă,
în general, războiul –, nici ca o simplă reacţie de răzbunare împotriva unui duşman pe
care nu-l poţi lovi altfel, ci ca o agresiune intempestivă şi criminală împotriva fiinţei
umane, a civilizaţiei şi sistemelor de valori.

28
http://www.paginaderusia.ro accesat la data de 10.01.2017

29
http://www.telegrafonline.ro accesat la data de 10.01.2017

30
http://www.mediafax.ro/externe, accesat la data de 10.01.2017

36
 Fenomenul terorist a devenit un flagel cu efecte vizibile pe tot globule greu de
prevăzut și de gestionat iar lipsa unei abordări corespunzătoare a transformat acest flagel
al lumii contemporane într-una din cele mai mari amenințări la adresa securității
internaționale. Sensul filosofiei terorismului este dat de manifestările violente, precis
orientate și foarte bine organizate, care oferă o imagine apocaliptică și tind să creeze o
psihoză paralizantă a terorii chiar și în timp de pace, cu diversificări multiple în situații
de criză sau în caz de război. Constatăm astfel că terorismul nu este, așa cum se spune
adesea, „violență stupidă” ci, indiferent de cât de anormal și în afara legii ar fi sau ar
părea, el nu este irațional sau lipsit de scop. Dimpotrivă, îmbrățișează o anumită cauză,
de regulă politică, are o anumită organizare și structură precum și o anumită specializare
profesională a celor care participă la acțiuni cu un asemenea caracter.
În ziua de astăzi, lumea se vede pusă în faţa unei noi provocări, insurgenţa,care
utilizează tactici asimetrice pentru a înfrunta covârşitoarea putere convenţională a
statelor dezvoltate, în special a SUA.
Cu toate acestea, operaţiile militare sunt, în linii mari, cam aceleaşi de la
începuturile războaielor şi până azi. S-au schimbat doar forţele, mijloacele şi acţiunile
din cadrul acestor operaţii.
Aceste schimbări sunt cauzate, pe de o parte, de revoluţionarea aproape continuă
a mijloacelor de luptă şi, pe această bază, a conceptelor strategice de ducere a războiului,
ca mijloc al politicii şi, pe de altă parte, de metamorfozarea intereselor politice şi, ca
atare, a motivaţiei războiului în plan politic.
În viitorul apropiat, terorismul va rămâne principal preocupare, în domeniul
securităţii, respectiv a comunităţii transatlantice. O strategie realistă care va face faţă
ameninţărilor teroriste evolutive şi care va asigura alocarea unor resurse limitate şi
definirea sferelor de acţiune, reprezintă o temă de actualitate.
Aşa cum ne reaminteşte Winston Churchill, „indiferent cât de frumoasă este
strategia, trebuie să analizăm din când în când rezultatele”. Definirea strategiei pentru
combaterea terorismului a reprezentat primul pas. Angajamentul ferm din partea tuturor
statelor membre NATO în privinţa implementării acesteia va fi însă decisiv în realizarea
rezultatului dorit: succesul Alianţei în lupta împotriva terorismului.
Astăzi, ideea apariției bruște a unui individ solitar care să lanseze un atac terorist
de mare amploare dă fiori nu numai civililor ci și forțelor de ordine care se văd în
imposibilitatea de a combate o astfel de amenințare. Majoritatea studiilor despre

37
terorism țin să sublinieze puterea grupului ca factor determinant în motivarea indivizilor
pentru a comite diferite acte de violență.
Deși rămâne un fenomen foarte greu de prevenit, de-a lungul timpului
autoritățile au instituit o serie de măsuri cu scopul de a elimina eventualele amenințări
impuse de acțiunile lupilor singuratici.
Terorismul constituie o ameninţare din ce în ce mai pronunţată la adresa păcii şi
securităţii, a fiinţei umane, a valorilor şi a civilizaţiei. Această ameninţare este direct
proporţională cu vulnerabilităţile societăţii moderne şi evoluează pe măsură ce faliile se
adâncesc, conflictele se amplifică şi crizele se înmulţesc.
Angajamentul NATO de a acţiona împreună cu partenerii şi alte organizaţii
internaţionale împotriva terorismului este evidenţiat de o serie de iniţiative şi măsuri
concrete.
NATO este un contributor activ și conduce la pacea și securitatea pe scena
internațională, promovează valorile democratice și se angajează la rezolvarea pașnică a
disputelor. Cu toate acestea, în cazul în care eforturile diplomatice nu fac faţă, acesta
are capacităţi militare necesare pentru a efectua operațiuni de gestionare a crizelor,
singur sau în colaborare cu alte țări și organizații internaționale.
Insurgenţa este mişcarea organizată ce urmăreşte răsturnarea guvernului
constituit prin utilizarea acţiunilor subversioniste şi a conflictului armat. Puterea politică
este principala ţintă a insurgenţei, pe când contrainsurgenţa este reprezentată de acele
acţiuni militare, paramilitare, politice, economice, psihologice sau acţiuni civice
adoptate de guvern pentru a înfrânge insurgenţa.
În conflictul asimetric dintre puterea de stat şi terorism, primele victime sunt
cetăţenii inocenţi, care sunt afectaţi fie de actul terorist propiu-zis, fie de răspunsul
exagerat al organelor de stat, fie de efectele economice colaterale.
În cadrul misiunilor şi operaţiunilor sale, NATO colaborează şi cu state
partenere. Acestea contribuie prin aportul de trupe şi alte resurse la îndeplinirea cu
succes a operaţiunilor şi misiunilor în care sunt implicate.
Terorismul este un surogat de război, o criză artificială destinată inducerii de
schimbări sociale. Combatanţii săi, în mod conştient sau inconştient, poartă războiul în
numele unor puteri mai mari, ce urmăresc nişte planuri superioare.
Încotro se îndreaptă NATO? NATO se îndreaptă către o redimensionare a
alianței, adaptată constant la schimbările mediului geopolitc, care va reusși să facă față
amenințărilor noi, diverse, asimetrice și multiple.

38
 Va avea războiul civil din Siria un final? Din punctul meu de vedere, o
democrație în Siria este departe de a fi realizată, dar nu imposibil. Să sperăm că în lupta
dintre marile puteri mondiale, tacită sau nu, și grupările teroriste, nu vor mai fi victime
omenești. O soluție pentru eliminarea acestui flagel – terorismul care a acaparat Europa
– ar fi ca NATO să creeze noi alianțe și să semneze tratate și cu statele non-aliate NATO.

BIBLIOGRAFIE

I. Documente oficiale
1. Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, 1945

II. Lucrări ştiinţifice cu autor

1. Cărţi

1.Col. dr. Antipa, Maricel, Securitatea şi terorismul. Tendinţe şi perspective la început de mileniu,
Editura Celsius, Bucureşti, 2004
2.Beck Ulrick, The Risk Society, Towards a New Modernity, Sage Publication, 1992
3.Bidu, Ioan, Meridiane de securitate, Editura ANI, Bucureşti, 2003
4.Chiş Ioan, Popa, Cristian, Terorismul contemporan – fenomen şi infracţiune, Editura A.N.I, Bucureşti,
2007
5.Chiru ,Irena, Barna,Cristian, Contraterorism şi securitate internaţională, Editura A.N.I, Bucureşti, 2008
6.Дэникер Г. Стратегия антитерророра, Новые пути борьбы с терроризмом, Москва, 1982
7.Fidler, Jiri., Mares Petr., Istoria NATO, Bucureşti, Institutul European, 2005
8.Galula, David, Counterinsurgency Warfare: Theory and Practice, St. Petersburg, Hailer Publishing,
2005

39
 9.Jackson A.Brian, , Baker ,John C., Chalk,Peter, Cragin Kim, , Parachini, John V., and Trujillo, Horacio
R., Aptitude for Destruction, volume 1: Organizational Learning in Terrorist Groups and Its
Implications for Combating Terrorism, Santa Monica, Caliornia, RAND Corporation, MG-331-NIJ,
2005.
10.Jones, Seth G., Jeremy M. Wilson, Andrew Rathmell, and K. Jack Riley, Establishing Law and Order
After Conflictt, Santa Monica, RAND Corporation, MG-374-RC, 2005.
11.Laquer, Walter, , The Age of Terrorism, Little Brown, 1987
12.Marret, Jean Luc, , Tehnicile terorismului, Editura Corint, Bucureşti, 2002
13.Maxim, Ioan, Terorismul., Editura Polică, Bucureşti, 1989
14.Мелентьева Н., Размышление о терроре // Евразийское обозрение, № 7, 1997
15.Metz Steven, , Johnson, Douglas II, - Asymetry and US Military Strategy: Definition, 16.Background,
and Strategic Concepts –Report, Strategic Studies Institute, US Army War College, January 2001
17.Monac, Constantin, Parlamentul şi securitatea naţională, Regia Autonomă Monitorul Oficial,
Bucureşti, 2006
18.Dr. Naghi, Gabriel, dr. Toma,Gheorghe, Ora care a schimbat lumea.Asimetria începutului de secol,
Bucureşti, Editura Presa Naţională, 2004
19.Ольшанский Д. Психология терроризма. – Санкт-Петербург: Питер, 2002
20.Oprea Gabrilel,Timofte, Radu, Onişoru, Constantin, , România – integrare şi securitate, Editura
Balcanii şi Europa, Bucureşti, 2005
21.Papacosma Victor, Heiss Marry Ann, NATO in the post-cold war era: does it have a future?, New
York, St. Martin’s Press, 1995

22.Pettiford, Lloyd, Harding, David, Terrorism:The New World War, London, Acturus Publishing, 2003

23.Sava, Ionel Nicu, Studii de securitate, Centrul Român de Studii Regionale, Bucureşti, 2005

24.Simileanu, Vasile, Asimetria fenomenului terorist, Editura TOP FORM,Bucureşti, 2003.

25.Suceavă Ioan, Olaru, Paul, , Miraj şi realitate.- Bucureşti, 1985

26.Şerbănescu, Monica, Botoş, Ilie, Zamfir, Dumitru, Low & Crime. Net, Editura Tritonic, Bucureşti, 2003

27.Topor, Sorin, O scurtă istorie a terorismului, Ed. Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2013

28.Dr. Vasile, Paul, , dr. Coşcodaru, Ion, Centrele de putere ale lumii, Bucureşti, 2003

29.Gl.Bg. (r.) Văduva Gheorghe, (colectiv), Terorismmul-Dimensiune geopolitică şi geostrategică. Războiul

terorist. Războiul împotriva terorismului. AISM, Centrul de studii strategice, Editura AISM, Bucureşti,2002

30.Gl. de Bg.(r.) Dr Văduva,Gheorghe. , Terorismul contemporan – factor de risc la adresa securității și

40
 apărării naționale, în condițiile statutului României de membru NATO, Editura Universității Naționale de

Apărare, București, 2005

31.Gl. de Bg.(r.) Dr Vãduva,Gheorghe Rãzboiul asimetric şi noua fizionomie a conflictualitãþii armate,

Editura Universitãţii Naţionale de Apãrare„Carol I”, Bucureşti, 2007.

32.Von Angeldorf Wilhelm, Secolul XX-secol al minciunii dirijate, Editura Samizdat, 2000

33.Yost, David, NATO Transformed-The Alliances New Roles in International Security, Washington DC,

United States Institute of Peace Press, 1998

34.Zinn Howard, , Terrorism and War, New York, Seven Stories Press, 2002

35.Zulean, Marian, Armata şi Societatea în tranziţie, Editura Tritonic, Bucuresti, 2003

2. Articole

1.Antonov, Vasile, , Consideraţii asupra evoluţiei istorice a terorismului în secolele XX-XXI // Analele
ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova, Seria “Ştiinţe socioumanistice”, Vol.II, Chişinău, 2003
2.Barnett R. Rubin, (Re)Building Afghanistan, in "Current History", vol. 103, no. 672 (Aprilie 2004)
3.Barnett ,R. Rubin, Afghanistan and the International Community: Implementing the Afghanistan
Compact, New York, Council on Foreign Relations, 2006
4.Bennett, C. Pardew, “Operaţii: trecut şi viitor” in: Revista NATO, 2006
5.col. Dr. Coşcodaru, Ion, Neoterorismul şi implicaţiile acestuia asupra acţiunilor militare, în Sesiunea anuală
de comunicări ştiinţifice „Vectori ai ameninţărilor la adresa securităţii naţionale în noul context geopolitic şi
geosrategic”, vol III, Serviciul de Protecţie şi Pază, 2004
6.Gl. C.A. (r.) Delanghe, Christian, La guerre contre le terrorisme, la adresa www.fr.strategie.org.,
7.De Saint Germain, Paul-Ivan, fost director al F.R.S., De nouvelles formes de guerre?,la adresa
www.fr.strategie.org.
8.Onişor Constantin, Terorismul politic. Teorie, tactici, contramăsuri. // Impact Strategic, 2003, Nr. 1-2,la
cssas.unap.ro/ro/pdf_publicatii/is6-7.pdf
9.*** “Atentatele pun Europa în mişcare” în „Evenimentul zilei” nr. 3683, din 25 martie 2004

Surse WEB

1. http://www.fbi.gov
2. http://archive.adl.org
3. http://www.csmonitor.com
4. http://www.icct.nl

41
5. http://www.mae.ro
6. www.nato.int
7. www.un.org
8. www.eu.org
9. http://civitaspolitics.org
10. https://insurgencyresearchgroup.wordpress.com/
11. http://www.terrorism-research.com/insurgency/
12. http://www.britannica.com
13. http://www.pbs.org
14. www.rand.org
15. http://www.bursa.ro
16. http://www.paginaderusia.ro
17. http://www.telegrafonline.ro
18. http://www.mediafax.ro/externe

42