Simionescu - Analiza Financiara A Afacerii PDF

Analiza diagnostic a afacerii – elemente de teorie şi practică
Mircea SIMIONESCU
ANALIZA DIAGNOSTIC A AFACERII
2015
1
CUPRINS
I. ASPECTE INTRODUCTIVE ...................................................................................... 3

II. BAZA INFORMATIVĂ ÎN ANALIZA FINANCIARĂ ................................................ 5
III. METODOLOGIA ANALIZEI ECONOMICE ŞI FINANCIARE ........................... 11
IV. PROCEDEE SPECIFICE ANALIZEI FINANCIARE .............................................. 17
V. ETAPELE ANALIZEI FINANCIARE ........................................................................ 21
VI. DIAGNOSTICUL ECONOMICO - FINANCIAR ..................................................... 22
VII. SISTEMUL DE INDICATORI ÎN MANAGEMENTUL FIRMELOR ................... 27
7.1. VIZIUNEA SISTEMICĂ ÎN DIAGNOSTICUL ACTIVITĂŢII SOCIETĂŢILOR ....... 27
7.2. STRUCTURA SISTEMULUI DE INDICATORI ÎN PROCESUL DE DIAGNOZĂ ŞI
REFLECTARE A PERFORMANŢELOR ECONOMICO-FINANCIARE........................... 28
7.3. ASPECTE PRIVIND APRECIEREA RATELOR FINANCIARE ................................. 31
7.4. ARMONIZARE ŞI REDUNDANŢĂ ÎN SISTEMUL DE INDICATORI...................... 34
7.5. RELEVANŢA INFORMAŢIEI FINANCIAR-CONTABILE CONŢINUTĂ DE
INDICATORII TRADIŢIONALI DE MĂSURARE A PERFORMANŢELOR
ÎNTREPRINDERII .............................................................................................................. 35
7.6. CRITERII ŞI COORDONATE ÎN CONSTITUIREA UNUI SISTEM OPTIMAL DE
INDICATORI – CONDIŢIE A MANAGEMENTULUI FINANCIAR PERFORMANT..... 36
VIII. APLICAŢII ÎN ANALIZA DIAGNOSTIC A FIRMEI .......................................... 41
8.1. RATELE DE STRUCTURĂ ALE ACTIVULUI ........................................................... 42
8.2. RATELE DE STRUCTURĂ ALE PASIVULUI ........................................................... 42
8.3. BILANŢ FUNCŢIONAL .............................................................................................. 43
8.4. ANALIZA CAPACITĂŢII DE PLATĂ ........................................................................ 44
8.5. INDICATORI DE ECHILIBRU FINANCIAR .............................................................. 45
8.6. INDICATORI AI FONDULUI DE RULMENT ............................................................ 46
8.7. INDICATORI DE GESTIUNE ..................................................................................... 48
8.8. INDICATORI DE RENTABILITATE .......................................................................... 49
8.9. INDICATORII SOLDURILOR INTERMEDIARE DE GESTIUNE ............................. 50
8.10. CAPACITATEA DE AUTOFINANŢARE ................................................................. 52
8.11. ANALIZA RISCULUI DE FALIMENT PRIN MODELUL ION ANGHEL ............... 53
8.12. ANALIZA RISCULUI DE FALIMENT PRIN MODELUL ALTMAN....................... 54
8.13. CONCLUZIILE STUDIULUI DE CAZ ...................................................................... 54
IX. SINTEZE ..................................................................................................................... 57
X. EVALUAREA CUNOŞTINŢELOR TEORETICE ..................................................... 62
ANEXA nr. 1 Bilanţ 2009-2014 SC MILKA SRL ............................................................. 74
ANEXA nr. 2 Contul de profit şi pierdere 2009-2014 SC MILKA SRL .......................... 75
ANEXA nr. 3 Metode de analiză cantitativă ..................................................................... 76
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................ 99
2
I. ASPECTE INTRODUCTIVE
Lucrarea se adresează celor care conduc sau au în intenţie să facă acest lucru. Ea îi vizează pe cei
pregătiţi să investească o anumită energie mentală pentru a-şi însuşi modele conceptuale pentru
reflecţia şi acţiunea strategice.
Pornim de la presupunerea că funcţia administratorului, a conducătorului este o activitate profesională
care comportă exigenţe intelectuale ridicate şi necesită un spirit orientat înspre acţiune. Conducătorul
de întreprindere şi-ar putea însuşi expresia lui Bergson: „Trebuie să gândeşti ca un om de acţiune şi
să acţionezi ca un om al gândirii”.1
„Analiza economico-financiară a fost în ultimii ani, regina învăţământului universitar economic. Este
drept, în practica întreprinderilor româneşti, ea era tortul servit de cei înzestraţi cu forţă profesională şi
intelectuală necesară pentru a depăşi crusta simplelor constatări şi evidenţe.”2 Paşii înainte în ceea ce
priveşte perfecţionarea modelelor de analiză a activităţii economice şi financiare la agenţii economici,
sunt evidenţi în ultimii ani în contextul economiei de piaţă în ţara noastră, dar mai ales în contextul
crizei economico-financiare pe care o parcurgem în momentul de faţă.
Lucrarea se adresează studenţilor şi masteranzilor şi nu numai, structura acesteia fiind astfel
concepută, încât să ofere cadrul metodologic general de analiză diagnostic a afacerii.
În dorinţa de a lămuri şi a departaja anumite concepte financiare, de a demonstra utilitatea modelelor şi
a relaţiilor economico-matematice adecvate, accentul în lucrare a fost pus cu predilecţie pe latura
practică, aspectele teoretice fiind punctual urmate de studii de caz alternative. S-a dorit totodată o
cristalizare a informaţiilor cu privire la baza de date necesare analizei (motiv pentru care s-a alocat un
anumit spaţiu informaţiei cu privire la documentele de sinteză contabilă), la terminologia economică
specifică domeniului abordat.
Diversitatea firmelor, a proceselor tehnologice care au loc în cadrul acestora, precum şi existenţa
unor legături între subsisteme şi sectoare de activitate ale firmei, au condus la necesitatea
aprecierii activităţii oricărei firme comerciale printr-un ansamblu de indicatori, care se calculează,
de obicei, pe perioade bine definite, în conformitate cu modul de organizare a sistemului
informaţional.
Calitatea sistemului de indicatori şi capacitatea acestuia de a oferi informaţii utile în luarea
deciziilor la nivelul microeconomic reprezintă o condiţie esenţială în obţinerea unui diagnostic
complex şi eficient. Managementul are nevoie de informaţii detaliate pentru a evidenţia şi remedia
probleme specifice ale companiei. Deşi în teorie se operează cu un număr mare de indicatori, în
practică, fiecare firmă utilizează o gamă relativ restrânsă, care reflectă mai bine realizarea intereselor
1
Yvan Allaire, Mihaela E. Fîrşirotu, L’entrprise stratégique: penser la stratégie, Boucherville, Québec, Canada, 1993, p. 7;
2
Niculae Feleagă în prefaţa lucrării „Diagnostic global strategic”, Maria Niculescu, Edit. Economică, Bucureşti, 1997.
3
sale economice şi financiare. Problema relevanţei şi redundanţei indicatorilor financiari a fost abordată
destul de serios în ultimii ani.
O atenţie deosebită este necesar să se acorde elaborării unor Tablouri de bord în vederea supravegherii
activităţii întreprinderii în ansamblul ei, urmărind în mod deosebit abaterile faţă de ceea ce s-a
previzionat.
Considerăm că pentru luarea deciziilor optime, care să asigure întreprinderii dezvoltarea în
mediul economic şi valorificarea oportunităţilor ivite, este necesară efectuarea analizei
permanent şi nu doar în situaţiile în care se manifestă fenomene cu impact nefavorabil asupra
întreprinderii.
Paradigma actuală a finanţelor sub care se dezvoltă investigaţiile ştiinţifice, este creşterea valorii
întreprinderii, a valorii capitalurilor atrase de la investitori (acţionari şi împrumutători). Sub această
paradigmă, toate căile de creştere a rentabilităţii, la un anumit nivel de risc asumat sau invers, toate
posibilităţile de diminuare a riscului, la un nivel de rentabilitate scontată, se identifică în posibile
demersuri valorizatoare ale capitalurilor investitorilor. Din această perspectivă, noţiunile de valoare
adăugată, de profit net, de prag de rentabilitate, de rată a îndatorării etc. dobândesc poziţii privilegiate
în teoria şi practica financiară.3
Desigur, aria problematicii tratate fiind de mare sensibilitate în sfera echilibrelor economico-
financiare, dar şi de o permanentă actualitate în planul ideologiilor şi deci al controverselor, autorii nu
au avut nici un moment pretenţia că epuizează şi dau rezolvare tuturor incertitudinilor şi întrebărilor.
Prin stăpânirea şi stabilirea din timp a opţiunilor şi priorităţilor, alegerea celor mai bune soluţii de
rezolvare a problemelor, precum şi estimarea riscurilor probabile şi a mijloacelor anti-risc, prin studii
şi calcule de specialitate, care se constituie în activităţi şi instrumente de anticipare, fie şi măcar în linii
principale, a mersului proceselor economice, putem proteja entitatea profesională de pericolele care o
pândesc.
Să nu uităm că: „omul supravieţuieşte numai prin capacitatea sa de a acţiona în prezent, pe baza
experienţei trecute, în termenii consecinţelor viitoare” (John Mc Hale) şi de principiul potrivit
căruia „mărimea dezastrelor descreşte pe măsură ce oamenii le cred posibile şi proiectează
prevenirea sau măcar minimizarea efectelor lor” (Kenneth Watt).
3
Ioan Stancu, Finanţe, Edit. Economică, Bucureşti, 1997, p.19.
4
II. BAZA INFORMATIVĂ ÎN ANALIZA FINANCIARĂ
Într-o economie concurenţială rolul decidenţilor este cu atât mai dificil, cu cât corelaţia produs - piaţă -
concurenţă devine mai complexă. În aceste condiţii, informaţia de calitate, obţinută la momentul
oportun, constituie o resursă pentru întreprindere, cu condiţia să fie corespunzător integrată în procesul
decizional4.
Astăzi sunt publicate o varietate de informaţii privind întreprinderea în general, unele în cadrul
obligaţiilor legale (situaţiile financiare anuale), altele datorită dorinţei întreprinderilor de a se face
cunoscute, de a-şi dezvolta imaginea în rândul clienţilor. Problematica actului decizional nu constă
în lipsa informaţiilor ci în dificultatea culegerii, prelucrării şi selecţionării lor.
În ultimii ani s-a redus considerabil durata de viaţă a produselor. Lansarea unui produs necesită
informaţii ştiinţifice care:
- să evite realizarea unor produse care există deja;
- să permită identificarea unor idei, procedee, tehnici, metode folosite de alţii şi care ar
putea fi integrate în realizarea produselor întreprinderii;
- să identifice studiile, proiectele care n-au reuşit, pentru a evita reluarea lor şi a se lansa
în direcţii de dezvoltare mai promiţătoare.
Specialiştii apreciază că aproape 90% din informaţii sunt informaţii legale, iar dintre acestea 70% sunt
informaţii deschise. Din categoria informaţiilor deschise fac parte cele asigurate de: reviste, cotidiene,
magazine, periodice; colocvii, conferinţe, congrese; saloane, expoziţii, târguri; băncile de date.
Toate aceste resurse oferă informaţii brute, care nu pot fi folosite ca atare în procesul decizional,
necesitând o anumită prelucrare. Întreprinderile mici şi mijlocii care nu au resurse suficiente pot apela
la diverse organisme furnizoare de documente de sinteză, cum sunt: agenţii regionale de informare
ştiinţifică şi tehnică; camerele de comerţ şi industrie; institute naţionale de statistică; cabinete de
consultanţă; agenţii naţionale de cercetare şi informare etc.
Informaţiile închise sunt obţinute prin: vizite, întâlniri, relaţii directe cu clienţii, furnizorii şi
concurenţii; cumpărarea şi analiza de eşantioane; reţeaua proprie a întreprinderii etc.
Dintre criteriile posibile de grupare a informaţiilor prezentate în fig. 1, ultimele două prezintă interes
deosebit în managementul financiar.
4
Niculescu Maria – „Diagnostic economic – vol.1”, Editura Economică, 2003, Bucureşti, p. 85.
5
Fig.1 Gruparea informaţiilor5
Capacitatea unei întreprinderi de a folosi în interesul său ansamblul de cunoştinţe izvorâte din
sutele de informaţii închise sau deschise reprezintă aşa-zisa inteligenţă economică. Aceasta se
concretizează prin ansamblul de acţiuni coordonate de culegere, tratare, comunicare a informaţiilor în
vederea exploatării lor eficiente în interesul actorilor economici.
Pe plan mondial, ţara cu cea mai mare capacitate de culegere şi exploatare a informaţiei este Japonia.
Pe lângă sursele clasice prezentate, japonezii folosesc şi alte mijloace de culegere a informaţiei:
misiuni ale oamenilor de afaceri în străinătate, trimiterea tinerilor la studii în străinătate, contracte de
cercetare cu marile universităţi din lume, negocierile.
Informaţia constituie premisa optimizării deciziei manageriale, în măsura în care ea satisface
exigenţele calitative privind: utilitatea, accesibilitatea, pertinenţa, fidelitatea, comunicabilitatea,
reactivitatea, coerenţa.
O informaţie utilă este o informaţie de care au nevoie diferitele niveluri decizionale interne sau diferiţi
parteneri externi. Eficienţa decizională depinde de pertinenţa informaţiilor, de conţinutul şi
5
Niculescu Maria, op. cit., p. 87.
6
valoarea lor, de capacitatea de a prezenta cu fidelitate, fără eroare, realitatea6. Utilitatea

informaţiilor este strâns legată de comunicabilitatea şi coerenţa lor (semnificaţie unitară pentru
diverse trepte ierarhice şi diverşi utilizatori externi).
Asigurarea unei informaţii de calitate are un cost. Eforturile întreprinderilor pe acest plan sunt
justificate numai în măsura în care avantajele potenţiale ce decurg din utilizarea aceleiaşi informaţii
sunt mai mari decât costul culegerii, tratării şi prelucrării lor.
O analiză financiară efectuată în scopul realizării unui diagnostic financiar, care să permită
adoptarea unor decizii şi stabilirea unor previziuni financiare, se bazează în primul rând pe date şi
informaţii provenite din situaţiile financiare ale întreprinderii, dar nu se poate limita doar la
acestea. Ea trebuie să înceapă prin adunarea mai multor informaţii:
- informaţii generale pe plan economic, fiscal şi monetar;
- informaţii asupra sectorului de care aparţine întreprinderea;
- informaţii de ordin juridic şi economic asupra întreprinderii.
Informaţiile generale privesc conjunctura economică - situaţia generală a economiei la un moment dat,
rezultatele întreprinderii fiind influenţate de conjunctura favorabilă sau nefavorabilă: expansiunea
(recesiunea) economică generală poate determina creşterea (reducerea) activităţii, a beneficiului şi a
cursului acţiunilor la bursă.
Informaţiile sectoriale specifice activităţii întreprinderii se referă la natura produselor, procesele
tehnologice utilizate, structura de producţie, care au incidenţă asupra rentabilităţii, rotaţiei stocurilor,
mijloacelor de finanţare.
Informaţiile privind întreprinderea sunt diverse; unele sunt obligatorii şi publice, altele sunt date numai cu
ocazia analizelor interne sau externe întreprinse periodic sau la cerere.
Analiza financiară nu poate pleca decât de la documentele reprezentative ale unei imagini fidele
a întreprinderii, care poate fi prezentată partenerilor economici şi sociali interni şi externi:
1) Partenerii interni:
- managerii, al căror obiectiv este asigurarea rentabilităţii capitalurilor investite şi a perenităţii
întreprinderii, prin menţinerea şi creşterea mijloacelor de producţie.
- salariaţii, dimensiunea umană a productivităţii şi a supravieţuirii întreprinderii, sunt interesaţi de
stabilitatea şi profitabilitatea întreprinderii.
2) Partenerii externi:
- investitorii (acţionarii) actuali sau potenţiali, care doresc să-şi minimizeze riscurile şi să-şi
rentabilizeze capitalurile, sunt interesaţi în evaluarea corelaţiei risc-beneficiu. Cunoştinţele de care
6
Erich A. Helfert – „Tehnici de analiză financiară”, Editura BMT Publishing House, Bucureşti, 2011, p.12.
7
dispun aceştia depind de poziţia lor faţă de întreprindere: dacă ei lucrează în întreprindere sau deţin o
participare însemnată, diagnosticul va fi mai bogat decât dacă ei cunosc doar simple date publicate.
- instituţiile financiare, precum băncile şi alte organisme de creditare, doresc să-şi recupereze şi să-şi
rentabilizeze fondurile pe care le-au încredinţat întreprinderii, fiind interesaţi de indicatorii de
performanţă, de riscurile financiare şi de capacitatea ei de rambursare.
- furnizorii şi alţi creditori comerciali sunt interesaţi în evaluarea solvabilităţii pentru continuarea şi
dezvoltarea relaţiilor comerciale.
- clienţii sunt interesaţi în evaluarea continuităţii activităţii între prinderii pentru colaborări pe termen
lung.
- statul este dublu interesat în prezentarea fidelă a patrimoniului, a rezultatului şi a situaţiei financiare a
întreprinderii, deoarece trebuie să opereze prelevări şi să verse printr-un fel de impozit negativ subvenţii şi
ajutoare sociale sau fiscale directe, considerate ca surse de finanţare.
Imaginea fidelă a patrimoniului unei întreprinderi este asigurată de contabilitatea generală, care
oferă informaţiile necesare analizei financiare prin documente de sinteză numite Conturi anuale
sau Situaţii de raportare financiară (IFRS) care se bazează pe un suport ce răspunde exigenţelor
Reglementărilor româneşti armonizate cu Directiva a IV-a a CEE şi cu Standardele Internaţionale de
Contabilitate (O.m.f.p. nr. 3055/2014), care cuprind următoarele documente:
1) BILANŢUL;
2) CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE;
3) SITUAŢIA MODIFICĂRII CAPITALURILOR PROPRII;
4) SITUAŢIA FLUXURILOR DE NUMERAR;
5) POLITICI CONTABILE ŞI NOTE EXPLICATIVE.
Obiectivul situaţiilor financiare este furnizarea de informaţii despre poziţia financiară, performanţele şi
modificările poziţiei financiare a întreprinderii în exerciţiul financiar încheiat, şi se prezintă în raportul
anual. alături de raportul administratorilor şi raportul auditorilor financiari (cenzorilor).
Informaţia contabilă oferită de aceste documente este adaptată şi prelucrată în cadrul analizei financiare în
funcţie de obiectivele vizate, trebuind să fie inteligibilă, relevantă, credibilă, comparabilă, completă şi să
asigure eficienţa necesară printr-un raport cost-beneficiu optim utilizatorilor.
1. BILANŢUL este documentul contabil de sinteză care „fotografiază", la un moment dat, situaţia
patrimonială şi financiară a unei întreprinderi. El redă, sub formă de tabel sau de listă, ansamblul
resurselor de care dispune întreprinderea la o anumită dată, ca şi utilizările acestora la aceeaşi dată.
indicând rezultatul pe care 1-a obţinut întreprinderea în cursul exerciţiului financiar.
Din bilanţ se desprind originea şi folosirea fondurilor de care dispune întreprinderea: originea fondurilor o
constituie capitalurile proprii (ce aparţin
8
acţionarilor şi asociaţilor, provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli) şi datoriile (de exploatare, financiare), şi
acestea sunt cuprinse în pasivul bilanţului.
Utilizările fondurilor puse la dispoziţia întreprinderii cu titlu durabil, sau activele imobilizate, şi utilizările
cu titlu provizoriu şi ciclic, sau activele circulante, sunt prezentate în activul bilanţului.
Bilanţul reflectă poziţia financiară a întreprinderii, respectiv capacitatea acesteia de a se adapta
schimbărilor mediului, oferind informaţii esenţiale despre aptitudinea ei de a degaja fluxuri viitoare de
numerar şi echivalente de numerar, ca şi despre necesităţile viitoare de resurse.
2. Spre deosebire de bilanţ, care înregistrează stocurile în sens larg, respectiv cantităţile acumulate de
bunuri, creanţe, titluri şi datorii la un moment dat, CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE traduce
activitatea întreprinderii în termeni de flux.
Contul de profit şi pierdere înregistrează în credit totalul de bunuri, servicii sau monedă care intră ca
venituri (fluxul de intrări), iar în debit, bunurile, serviciile, moneda care ies ca şi cheltuieli (fluxul de
ieşiri).
Contul de rezultat regrupează, sub formă de tabel sau de listă, cheltuielile şi veniturile exerciţiului,
structurate pe categorii (de exploatare, financiare, extraordinare), astfel încât permite determinarea ca sold a
rezultatelor (profitul sau pierderea) pe tipuri de activităţi.
Altfel spus, contul de profit şi pierdere reflectă performanţa întreprinderii, respectiv capacitatea ei de a
genera profit, care se exprimă prin aptitudinea acesteia de a genera fluxuri viitoare de numerar (venituri)
prin utilizarea resurselor existente (cheltuieli ale perioadei), permiţând stabilirea gradului de eficienţă în
utilizarea de noi resurse.
în scopul efectuării unor comparaţii în timp, prezentarea sub formă de tabel sau de listă a contului de
rezultat, ca şi a bilanţului trebuie să fie identică de la un exerciţiu la altul. Formatul obligatoriu de
prezentare a conturilor anuale cerut de reglementările contabile româneşti armonizate prevede structura
verticală a bilanţului şi a contului de profit şi pierdere după natură, fără ca aceasta să fie însă
restrictivă.
Bilanţul şi contul de profit şi pierdere sunt considerate cele mai importante documente de raportare
financiară, bilanţul ocupând locul central în economiile bazate pe implicarea majoră a statului, iar
contul de rezultat fiind preferat în economiile finanţate prin contribuţia capitalului privat.
3. SITUAŢIA MODIFICĂRII CAPITALURILOR PROPRII prezintă detaliat toate variaţiile pe
care le-au suferit capitalurile proprii între momentul de început şi cel de sfârşit al exerciţiului financiar,
permiţând analiza capacităţii de menţinere a capitalului şi a rezultatului final (profitul sau pierderea).
4. SITUAŢIA FLUXURILOR DE NUMERAR oferă informaţii despre capacitatea întreprinderii de a
genera numerar şi echivalente de numerar din activitatea de exploatare, din activitatea investiţională şi
despre modul de utilizare a acestora.
9
5. NOTELE EXPLICATIVE ŞI POLITICILE CONTABILE prezintă informaţii despre bazele de

întocmire a situaţiilor financiare şi politicile contabile adoptate, completează şi detaliază toate
informaţiile prezentate în celelalte documente de raportare financiară şi prezintă, narativ sau prin tabele de
analiză, situaţii şi indicatori care nu sunt prezentate în altă parte.
Notele explicative, în număr de 10, urmează a fi prezentate sistematic, trebuind să cuprindă informaţii
detaliate care să servească analizei ulterioare şi să constituie baza de elaborare a diagnosticului financiar-
contabil şi, împreună cu celelalte documente de sinteză, să ofere, conform Planului Contabil General,
imaginea fidelă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatului întreprinderii în exerciţiul
financiar încheiat.
În esenţă, situaţiile anuale de raportare financiară utilizate în vederea elaborării diagnosticul financiar-
contabil oferă baza de date şi informaţiile necesare aprecierii performanţei şi poziţiei financiare a
întreprinderii, care permit analizei financiare două abordări specifice:
1) analiza-diagnostic a performanţelor şi riscurilor pe baza contului de rezultat (profit şi
pierdere);
2) analiza-diagnostic a situaţiei financiare pe baza bilanţului.
10
III. METODOLOGIA ANALIZEI ECONOMICE ŞI FINANCIARE
Analiza financiară, ca studiu sistematic şi metodic al informaţiilor contabile şi financiare privind

întreprinderea pentru a-i cunoaşte situaţia financiară şi a-i înţelege evoluţia, foloseşte, în cadrul
metodologiei generale, o serie de instrumente şi mijloace specifice adaptate scopului urmărit de utilizatorul
intern sau extern al diagnosticului financiar.
Metoda proprie a analizei economico-financiare include un ansamblu de trepte metodologice şi
procedee tehnice de calcul în vederea stabilirii şi cuantificării relaţiilor cauzale între indicatorii
studiaţi şi factorii determinanţi.
În concepţia modernă cu privire la rolul şi atribuţiile funcţiei financiare a întreprinderii, punctul de
vedere cel mai răspândit este acela că scopul exercitării acesteia constă în a se lua decizii cu privire la
fluxurile monetare ce caracterizează viaţa întreprinderii. Accesul nu este pus atât pe resursă ca atare,
cât pe folosirea ei, ceea ce face necesar de subliniat aspectul decizional al exercitării sale.
Informaţiile obţinute şi vehiculate în legătură cu exercitarea funcţiei financiare a întreprinderii
îmbracă forma indicatorilor. Aceştia devin un instrument de lucru indispensabil activităţii financiare
şi implicit derulării actului decizional microeconomic. De aceea în proiectarea şi derularea procesului
financiar microeconomic un accent aparte se pune tocmai pe sistemul de indicatori, construit şi folosit
in acest scop, precum şi pe modalităţile concrete de folosire a acestora, vizându-se îndeosebi controlul
acestui proces.
Indicatorul reflectă numeric activitatea economică sub anumite aspecte ale acesteia, fluxurile
materiale şi băneşti care se formează între agenţii economici şi oferă informaţiile necesare pentru
orientare, analiză şi decizie în acţiunea economică.
„În sens general, indicatorul poate fi definit ca expresia numerică ce caracterizează din punct de
vedere cantitativ un proces sau fenomen economic, social, financiar etc. sau îi defineşte evoluţia
în funcţie de condiţiile concrete de loc şi timp şi legătura reciprocă cu alte fenomene”7.
Indicatorii sunt purtători de informaţii, având un conţinut real, obiectiv, concis determinat,
putând fi utilizaţi unilateral sau în interdependenţă reciprocă.
Rezultatele prin care se evidenţiază trăsăturile cantitative şi calitative ale fenomenelor şi
proceselor social-economice, sub raportul volumului, structurii, intensităţii, interdependenţelor şi
modificării lor în timp şi spaţiu, sunt exprimate sintetic şi analitic prin intermediul indicatorilor.
Nivelurile indicatorilor, fie proiectate, fie realizate, devin, din punctul de vedere al practicii
manageriale, parametrii in cadrul cărora se va derula (respectiv, s-a derulat) procesul financiar. Mai
7
Academia Română, Institutul de Lingvistică „Dicţionarul explicativ al limbii române – ediţia a II-a”, Editura Univers
Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 485.
11
plastic spus, reprezintă parametrii tehnologiei financiare adoptata şi aplicata de întreprindere, in baza
căreia ea realizează transformarea efectului utilizării capitalului in profit. De aici şi opţiunea noastră
pentru indicatorii selectivi, specifici domeniului şi pentru corelaţiile posibile ce se stabilesc între
aceştia, cu ajutorul cărora managerul financiar poate sa controleze şi sa influenţeze o evoluţie
conformă a procesului financiar şi prin care sa contribuie la o dezvoltare ascendenta, de ansamblu, a
întregului sistem economic întreprindere. În consens cu aceasta, mai subliniem şi necesitatea
perfecţionării continue a tehnicilor de folosire a indicatorilor economico-financiari in procesul
decizional.
Calităţile unui bun indicator
Un bun indicator trebuie să fie8: fiabil, just şi precis. Fiabilitatea este calitatea unui instrument de
măsură care dă întotdeauna aceeaşi indicaţie atunci când este plasat sau utilizat în aceleaşi condiţii.
Justeţea este proprietatea a ceea ce este conform realităţii. Precizia atinge gradul de exactitate al
măsurii. Defectele de justeţe şi de fiabilitate sunt contradicţii ale oricărei măsurări serioase.
Indicatorii, după conţinutul şi formele pe care le îmbracă, precum şi în funcţie de etapele în
care sunt determinaţi şi folosiţi în caracterizarea activităţii la nivel microeconomic, îndeplinesc o
serie de funcţii9, ca:
- funcţia de reflectare, cunoaştere şi măsurare – care derivă chiar din particularităţile
fenomenelor şi proceselor economice, pornindu-se întotdeauna de la cunoaşterea empirică a
fenomenelor, prin generalizare, pentru a ajunge la esenţa acestora;
- funcţia de comparare, care derivă din aceea că fenomenele studiate sunt variabile, fapt ce
necesită cunoaşterea modificărilor intervenite ca structură sau nivel de dezvoltare;
- funcţia de analiză implică existenţa variabilelor complexe care, la rândul lor, se pot descompune
într-un produs de mai mulţi factori sau într-o sumă de mai multe elemente componente. Compararea
indicatorilor se face fie sub formă de raport, fie ca diferenţă, ceea ce duce la calculul indicatorilor
derivaţi, sub formă de coeficienţi, procente sau în unităţi concrete de măsură;
- funcţia de sinteză, care implică utilizarea indicatorilor sub formă de valori medii; valorile
individuale diferite se sintetizează într-o expresie numerică care devine tipică şi esenţială pentru toate
fenomenele de acelaşi fel;
- funcţia de estimare, care se utilizează în scopul măsurării tendinţei de dezvoltare a
fenomenului, variabil în timp şi spaţiu şi din punct de vedere organizatoric. Indicatorii
obţinuţi au caracter de mărime medie, fiind consideraţi ecuaţii de estimare;
- funcţia de verificare a ipotezelor şi de testare a semnificaţiei, una din cele mai importante,
8
Petre Brezeanu, „Diagnostic financiar”, Editura Economică, Bucureşti, 2003, p.502.
9
Silvia Elena Cristache, „Metode statistice de calcul si analiza a eficientei economice in comert ”, Editura ASE, Bucureşti,
2003, p.18.
12
deoarece fenomenele sunt diferite şi variabile în timp şi spaţiu datorită influenţei unui ansamblu de
factori interni şi externi;
- funcţia de pârghie economico-financiară, care este dată de complexitatea ansamblului de
factori şi corelaţii, cu influenţe asupra fenomenului studiat şi deciziilor care trebuie luate în
vederea obţinerii unor rezultate superioare;
- funcţia de comandă a indicatorilor, care are rolul primordial de transmitere a deciziilor economice
la utilizatori, sub forma sarcinilor directe sau prin determinarea condiţiilor şi limitelor de variaţie
ale unor parametri care influenţează asupra deciziilor.
În scopul corelării conţinutului teoretic al categoriilor prezentate cu activitatea practică, al
elaborării şi calculării diferiţilor indicatori, este necesar să se adopte metodologii adecvate
de construire şi folosire a acestora, să se elaboreze şi să se utilizeze o gamă mai variată de indicatori
economici, sociali, financiari, datorită necesităţii trecerii de la metodele intuitive şi empirice de
conducere la metode perfecţionate de gestiune şi, totodată, să se delimiteze clar funcţiile
indicatorilor.
Indicatorii pot fi consideraţi expresii concentrate ale informaţiei economico-financiare, folosită
în procesul conducerii întreprinderii10. De aici decurge în mod logic că prima funcţie atribuită unui
indicator, respectiv unui sistem de indicatori, în procesul conducerii, este funcţia de reflectare şi
cunoaştere a fenomenelor. Este funcţia de bază care serveşte drept suport pentru realizările de ordin
practic ce pot fi dobândite în domeniul conducerii. Tocmai datorită acestui fapt, sistemului de
indicatori i se atribuie rolul de instrument de lucru indispensabil, cu ajutorul căruia decidenţii pătrund
în ceea ce este esenţial fenomenelor şi proceselor economice. Aceasta reclamă în mod necesar ca
indicatorii să asigure o reflectare cantitativă a structurii, nivelului şi dinamicii fenomenului sau
procesului economic urmărit. Rezultă de aici că, datorită conţinutului atribuit indicatorilor, sistemul de
indicatori, în calitatea acestuia de instrument al conducerii, îndeplineşte funcţia de orientare-
coordonare a activităţii economico-financiare a întreprinderii. Practic, cu ajutorul lui se asigură
ghidarea ansamblului condus, respectiv orientarea şi coordonarea, cantitativă şi calitativă, a procesului
economic.
Întrucât indicatorii ne apar ca nişte expresii numerice esenţializate a unor realităţi dinamice, cu cât
conţinutul lor economic şi, mai ales, acurateţea reflectării acestei realităţi, sunt mai adecvate scopului
activităţii, cu atât sistemul de indicatori îşi îndeplineşte în mai bune condiţii funcţia de orientare-
coordonare.
În cadrul mecanismului întreprinderii, fiecărui indicator i se asociază două niveluri, unul
prestabilit, iar altul realizat, ceea ce în actul conducerii se apreciază drept baza informaţională
10
Alexandru Buglea, „Analiza situaţiei financiare a întreprinderii”, Editura Mirton, Timişoara, 2014, p. 29
13
necesară a înfăptui conducerea prin obiective sau prin abatere de la normă. Norma sistemului o
reprezintă tocmai nivelul prestabilit al indicatorilor. Ea poate fi interpretată şi în sensul de a reprezenta
condiţia limită, exprimată numeric, ce serveşte reglementării activităţilor sistemului, dar şi aprecierii
efortului şi efectelor pe care le presupune funcţionarea lui.
Întrucât sistemul de indicatori este menit sa servească ghidării întregului proces micro-economic, mai
putem afirma că indicatorii săi sunt “implicaţi” direct în exercitarea unor funcţii de proporţionare, de
cointeresare şi stimulare, şi mai ales de sporire a eficienţei economico-financiare a întreprinderii,
funcţii pe care le presupune în mod necesar însăşi funcţionarea mecanismului său.
Diagnosticul financiar pe baza indicatorilor are ca obiectiv în sens managerial financiar11:
1. Aprecierea solvabilităţii
Solvabilitatea unei întreprinderi se defineşte ca fiind aptitudinea de a asigura reglementarea datoriilor
sale atunci când acestea ajung la scadenţă. Bilanţul permite estimarea solvabilităţii procedând la o
clasificare a posturilor de activ după criteriul lichidităţii crescătoare (aptitudinea de a se transforma
lichidităţi) şi la o clasificare a posturilor de pasiv după criteriul exigibilităţi crescătoare. Este vorba de
o semnificaţie patrimonială a întreprinderii.
Această semnificaţie tradiţională a solvabilităţii tinde să fie înlocuită printr-o semnificaţie nouă,
semnificaţie funcţională a bilanţului şi a tabloului de finanţare.
2. Măsurarea performanţelor întreprinderii
Pentru a aprecia performanţele realizate de o întreprindere, trebuie comparate mijloacele puse în operă
cu rezultatele obţinute. Acestea din urmă sunt măsurate prin indicatorii rezultatelor.
3. Creşterea
Întreprinderea trebuie să măsoare creşterea activităţii sale pe perioada de observaţie reţinută. Ritmul
creşterii este un indicator interesant cu condiţia:
- ca incidenţa creşterii preţurilor să fie neutralizată;
- ca indicatorul să fie comparat cu rata de creştere a sectorului.
4. Riscuri
Ultimul obiectiv urmărit prin analiza financiară este aprecierea riscurilor la care se expune
întreprinderea. Este vorba, în mod esenţial, de riscul de faliment ca urmare a unei încetări a plăţilor.
Remarcă:
Pornind de la aceste obiective, managerul financiar trebuie să poată face sinteza pentru a evidenţia
punctele forte şi punctele slabe.
Punctele forte pot fi:
- abundenţa de lichidităţi a întreprinderii;
11
Brezeanu Petre, op. cit., p. 362
14
- calitatea relaţiilor cu băncile.

Punctele slabe pot fi:
- fragilitatea echilibrelor financiare;
- o insuficienţă de fonduri proprii în raport cu îndatorarea.
TREPTELE METODOLOGICE ALE ANALIZEI vizează următoarea succesiune:

1) Compararea indicatorilor sau rezultatelor este o metodă de analiză calitativă care vizează obţinerea
unei abateri faţă de o valoare de referinţă, în funcţie de care pot exista:
- comparaţii în timp care vizează rezultatele perioadei curente şi cele aparţinând uneia sau mai multor
perioade precedente, şi servesc analizelor dinamice;
- comparaţii în spaţiu care vizează unităţi organizatorice interne sau externe;
- comparaţii mixte - în timp şi în spaţiu;
- comparaţii speciale care vizează alte criterii.
Abaterea rezultată din comparaţie trebuie separată pe cauze generatoare şi interpretată prin prisma
factorilor de influenţă.
2) Descompunerea indicatorilor sau rezultatelor este o metodă de analiză calitativă, deductivă, de la
general la particular, de la întreg la parte, care permite detalierea şi separarea factorilor ce determină
indicatorul. Ea asigură profunzime studiului şi permite identificarea cauzelor modificării indicatorului
prin prisma factorilor ce trebuie selectaţi şi interpretaţi.
Descompunerea poate fi făcută după mai multe criterii:
- după timpul deformare a rezultatelor - dacă se urmăreşte evidenţierea abaterilor de la tendinţa
generală a acestora;
- după locul de formare a rezultatelor - dacă se urmăreşte localizarea cauzelor care au determinat
apariţia unor deficienţe;
- după elementele structurale ale fenomenului analizat - dacă se urmăresc elementele sau factorii
determinante(ţi).
Înainte ca rezultatul să poată fi descompus, trebuie să se cunoască pe cale deductivă, din experienţa
practică, ce factori îl determină şi cum îl condiţionează.
Diversitatea factorilor care determină indicatorii analizaţi impune gruparea acestora în funcţie de mai
multe criterii:
a) după natură: factori tehnici, tehnologici, economici, social-politici;
b) după caracter, în cadrul relaţiei cauzale şi în ordinea de analiză: factori cantitativi, calitativi şi de
structură;
c) după modul de acţiune: factori direcţi şi factori indirecţi;
d) după efortul propriu: factori dependenţi şi independenţi de acest efort;
15
e) după gradul de sintetizare: factori simpli şi factori complecşi;

f) după izvorul acţiunii: factori interni şi factori externi;
g) după posibilităţile de anticipare: factori previzibili şi factori imprevizibili; h) după posibilitatea de
măsurare: factori cuantificabili şi factori necuantificabili;
h) după importanţă: factori principali şi factori secundari. Factorii complecşi necesită descompuneri
succesive până la factorii cei mai simpli, ceea ce implică diviziunea în trepte şi modelele factoriale
agregate.
3) Stabilirea influenţei factorilor cuprinde mai multe procedee de cuantificare a acţiunii fiecărui factor
şi constituie elementul central al analizei factoriale, în care se realizează legătura directă între analiza
teoretică şi realitate. Este cunoscut că teoria fără factori rămâne sterilă, iar factorii fără teorie rămân fără
înţeles.
Ca treaptă metodologică de cunoaştere, stabilirea influenţei factorilor constituie unitatea a două laturi
care implică: precizarea sistemului de legături cauzale între factori şi cuantificarea influenţei lor.
Cunoaşterea tipului de legături cauzale este necesară în scopul alegerii procedeului de calcul adecvat în
vederea cuantificării influenţei factorilor, ştiut fiind că pot exista două feluri de legături:
- deterministe (funcţionale sau matematice);
- de corelaţie (stochastice sau statistice).
În cazul legăturilor deterministe (matematice) de tip produs, raport, sumă, diferenţă, dependenţele între
indicatori şi factori fiind strict definite, calculul influenţelor factoriale poate fi efectuat cu precizie. În
cazul legăturilor de corelaţie, dependenţele pot fi estimate doar statistic prin analiză regresională,
influenţele trebuind interpretate cu un grad mai mare sau mai mic de probabilitate şi de certitudine.
Cuantificarea influenţei factorilor poate fi realizată prin intermediul unor procedee tehnice de calcul,
cum ar fi: substituţia în lanţ (anexa nr. 3), tehnica balanţieră etc.
4) Generalizarea rezultatelor este o metodă inductivă de cercetare de la particular la general care
vizează reunirea părţilor componente ale întregului într-un tot unitar. Fiind o concentrare sau o
expresie sintetică, generalizarea reţine ceea ce este fundamental, tipic şi se repetă sistematic, elementele
esenţiale trebuind separate de cele nesemnificative, colaterale.
Analiza factorială, bazată pe generalizarea rezultatelor, se finalizează cu un raport final, care trebuie să
cuprindă, pe lângă concluzii finale, obiective concrete, logice în conţinut şi concise ca formă şi
fundamentate pe calcule clare, corecte şi fără contradicţii. Ele trebuie însoţite de măsuri pentru înlăturarea
cauzelor care au condus la rezultate negative sau pentru îmbunătăţirea performanţelor.
16
IV. PROCEDEE SPECIFICE ANALIZEI FINANCIARE
Din metodologia generală a analizei economico-financiare, în analiza financiară se utilizează mai multe
procedee şi metode, dintre care unele aparţin analizei clasice tradiţionale, iar altele sunt mai moderne.
Dacă iniţial analiza financiară desemna doar metodele de examinare a documentelor contabile care
vizau elaborarea tablourilor de reclasament al contului de rezultat şi al bilanţului, în prezent câmpul de
studiu al analizei s-a extins considerabil, ceea ce a impus diversificarea metodelor şi procedeelor
utilizate în scopul atingerii obiectivelor.
Deosebirea dintre diferitele tipuri de necesităţi financiare ale întreprinderii a favorizat progresul metodelor
de analiză financiară. În acest sens, noţiunea de echilibru financiar nu are acelaşi conţinut în analiza
tradiţională bazată pe bilanţul financiar, în analiza funcţională bazată pe bilanţul funcţional sau în analiza
prin fluxuri, care completează metodele tradiţionale, fără însă a le eclipsa total.
Printre metodele analizei financiare tradiţionale pot fi amintite următoarele:
Compararea situaţiilor financiare

Compararea constituie prima treaptă a metodelor analizei economice; permite utilizatorilor să compare
informaţiile din conturile anuale în timp pentru a extrage tendinţa privind poziţia financiară şi
performanţele întreprinderii, precum şi în spaţiu cu unităţi similare.
Compararea bilanţului la sfârşit de perioadă cu bilanţul la început de perioadă permite determinarea
modificării poziţiei financiare a întreprinderii în cursul exerciţiului. Comparaţiile în timp pe mai mulţi ani
permit evidenţierea trend-ului indicatorilor şi stau la baza previziunilor financiare, ceea ce necesită date
şi informaţii provenite din 3-5 conturi anuale succesive.
Comparaţiile în spaţiu între întreprinderi din acelaşi sector îi permit întreprinderii să se situeze mai bine
în cadrul sectorului şi să îşi cunoască forţele şi slăbiciunile în raport cu concurenţii.
Analizele comparative în timp pun în evidenţă abaterea indicatorilor faţă de un criteriu de referinţă, ale
cărei cauze trebuie cunoscute, ceea ce impune efectuarea unor analize factoriale prin utilizarea
procedeelor adecvate de cuantificare a influenţei factorilor.
Metoda de analiză prin rate (ratios)

În analiza financiară termenul englezesc Ratio, de origine latină (Ratus = calculat, socotit), utilizat la
masculin, este sinonim cu noţiunile de: raport, coeficient, procent, rată, şi desemnează un raport
economic sau financiar semnificativ între două mărimi absolute care reprezintă două posturi sau grupe
de posturi din bilanţ, din contul de rezultat sau din bilanţ şi din contul de rezultat.
17
Raportul poate fi exprimat în procente, în număr de zile sau ani, sau sub formă de coeficient, fiind
utilizat în scopul obţinerii unor informaţii mai semnificative decât le pot oferi valorile absolute ale
mărimilor contabile sau datele extracontabile. Evident că nu pot fi raportate decât mărimi ce au relaţii
între ele pentru a obţine o rată semnificativă.
După elementele care se compară, aceste rate pot informa analistul financiar asupra a numeroase aspecte
ale întreprinderii pe care doreşte să le evidenţieze: rentabilitatea, independenţa financiară, rotaţia
activelor ş.a.
Metoda de analiză prin rate a apărut în analiza financiară de peste 20 de ani şi prezintă avantajul că
permite analistului financiar să urmărească progresul întreprinderii şi să prezinte imaginea acesteia
utilizatorilor. Este însă vorba de o viziune a posteriori. Ca urmare, a avea rate bune la închiderea
exerciţiului nu implică neapărat un viitor favorabil pentru întreprindere.
Metoda de analiză prin rate trebuie utilizată cu prudenţă, aceasta oferind de multe ori doar un fragment
al unor informaţii necesare pentru o decizie financiară. Rareori o rată luată izolat este semnificativă prin ea
însăşi, fiind insuficientă pentru a caracteriza o întreprindere. Numai o baterie de rate urmărite în
dinamică pe mai mulţi ani şi comparate cu rate ale unor întreprinderi similare sau cu valori standard
poate îmbogăţi informaţiile necesare deciziilor financiare.
Obiectivul fundamental al metodei ratelor vizând cunoaşterea cât mai bună a întreprinderii şi evaluarea cât
mai reală a performanţelor şi dificultăţilor sale, utilizarea corectă a ratelor, impune respectarea
următoarelor condiţii:
- asigurarea comparabilităţii elementelor raportului prin evaluarea lor în aceleaşi unităţi;
- folosirea în calcul a unor mărimi semnificative şi coerente, între care trebuie să existe relaţii
directe;
- compararea ratelor în timp şi în spaţiu sau cu valori standard.
Practica utilizării metodei ratelor a devenit curentă în domeniul financiar, dar este frecventă şi în alte
domenii (tehnic, comercial, fiscal) şi vizează în general dinamica indicatorilor (prin indici cu bază fixă
sau cu bază în bilanţ) sau structura lor, alături de ratele financiare de rotaţie a posturilor de bilanţ, de
rentabilitate, de finanţare ş.a.
Opiniile privind structura unei baterii de rate diferă în funcţie de organismul specializat care le
elaborează, dar acestea vizează în general aspecte cum ar fi: activitatea şi randamentul întreprinderii,
marjele şi rentabilitatea, investiţiile şi finanţarea, structura financiară şi riscurile.
Centrala Bilanţurilor din Banca Franţei editează anual norme conţinând baterii de rate care cuprind:
- rate de analiză a factorilor de producţie;
- rate de gestiune şi de rentabilitate;
- rate de exploatare;
- rate financiare.
18
Potrivit Reglementărilor contabile româneşti armonizate cu Directiva a IV-a a CEE şi cu Standardele

Internaţionale de Contabilitate (O.M.F.P. nr. 3055/2014), întreprinderile trebuie să raporteze în Nota
explicativă nr. 9, „Principalii indicatori economico-financiari”, următoarele rate:
1. INDICATORI DE LICHIDITATE:
1) Lichiditatea generală;
2) Lichiditatea imediată.
2. INDICATORI DE RISC:
1) Gradul de îndatorare;
2) Acoperirea dobânzilor.
3. INDICATORI DE ACTIVITATE:
1) Viteza de rotaţie a stocurilor;
2) Numărul de zile de stocare;
3) Viteza de rotaţie a debitelor clienţi;
4) Viteza de rotaţie a creditelor furnizori;
5) Viteza de rotaţie a activelor imobilizate;
6) Viteza de rotaţie a activelor totale.
4. INDICATORI DE PROFITABILITATE:
1) Rentabilitatea capitalului angajat;
2) Marja brută din vânzări.
Bateria de rate cuprinde indicatori reprezentativi care servesc la:
a. măsurarea performanţelor (activitatea, randamentul, rezultatele), cunoaşterea consecinţelor
deciziilor în materie de investiţii şi de finanţare, a structurii financiare;
b. efectuarea de comparaţii în timp pentru a studia evoluţia situaţiei financiare;
c. situarea întreprinderii în mediul său profesional, prin compararea propriilor rate cu ratele medii
ale întreprinderilor similare.
Metoda analizelor specifice

În funcţie de scopul urmărit, analiza financiară poate utiliza o serie de metode specifice adaptate
anumitor situaţii: studiul lichidităţii - solvabilităţii, analiza rentabilităţii şi a riscului, analiza activităţii
(gestiunii) întreprinderii, analiza structurii financiare (calculul levierelor), lanţurile de rate, analiza de
fluxuri, analiza discriminantă, scoring-ul (riscul de faliment) ş.a.
Utilizarea instrumentului informatic

Efectuarea analizei financiare în diferite scopuri este facilitată de accesul şi utilizarea instrumentului
informatic în mai multe direcţii:
19
1) stocarea datelor;
2) calculul ratelor;
3) determinarea echilibrelor financiare;
4) elaborarea proiecţiilor şi previziunilor privind situaţia financiară;
5) efectuarea analizelor de sensibilitate şi a simulărilor.
20
V. ETAPELE ANALIZEI FINANCIARE
Efectuarea unei analize financiare ample care să conducă la un diagnostic financiar-contabil complet
presupune parcurgerea mai multor etape în următoarea succesiune:
1. ETAPA PRELIMINARĂ
Pentru a avea o primă reprezentare schematică a întreprinderii, se vor prezenta informaţii privind:
sectorul de activitate; evoluţia cifrei de afaceri în ultimii 4-5 ani; rentabilitatea (rata creşterii
beneficiului brut şi net, rata rentabilităţii capitalurilor investite şi a capitalurilor proprii); riscurile;
îndatorarea totală şi ponderea datoriilor pe termen scurt în pasivul bilanţului ş.a.
2. EXAMINAREA SITUAŢIEI FINANCIARE PRESUPUNE:
a) Analiza contului de rezultat, care pune în evidenţă performanţa economică şi financiară a
întreprinderii prin intermediul soldurilor intermediare de gestiune (Cascada SIG).
Pornind de la aceste solduri se poate examina dinamica, structura şi eficienţa cheltuielilor, precum şi
modul de reflectare în costuri a consumului de resurse.
b) Analiza bilanţului (financiar şi funcţional), care vizează modificarea poziţiei financiare a
întreprinderii, evoluţia structurii financiare, situaţia echilibrelor financiare şi a rentabilităţii
capitalurilor.
c) Studiul tabloului de finanţare sau al fluxurilor de numerar (trezorerie). Acesta constituie un examen
al politicii de investiţii, de finanţare şi de distribuire a profitului net, care permite o analiză dinamică a
fluxurilor financiare şi a fluxurilor de trezorerie.
3. FORMULAREA DIAGNOSTICULUI FINANCIAR
In sinteză se vor prezenta punctele tari şi punctele slabe, aşa cum au rezultat din analiza efectuată.
Rezultatele analizei financiare vor fi valorificate diferit, în funcţie de utilizator, dar în general se va
căuta răspuns la întrebări de natură financiară, economică, fiscală, juridică.
O atenţie specială se va acorda aspectelor de natură financiară, cum ar fi cererea de credite pe termen
scurt şi lung, achiziţia de acţiuni, emiterea de noi acţiuni, noile investiţii, sau, din contră, dezinvestirea.
Rezultatele analizei financiare se vor utiliza pentru formularea de ipoteze care trebuie să se bazeze pe
informaţii economice, financiare şi monetare diverse, în scopul efectuării unor previziuni financiare.
Dacă analistul estimează că evoluţia trecută rămâne valabilă pentru prevederea viitorului, el va proceda
la extrapolarea trecutului, ceea ce con-duce la apariţia mai multor proiecţii cu un evantai de rezultate.
În cazul unor previziuni pe mai mulţi ani, devine indispensabilă imaginarea mai multor variante de
viitor posibile, ceea ce impune recurgerea la metodele de simulare.
21
VI. DIAGNOSTICUL ECONOMICO - FINANCIAR
1. Diagnosticul financiar este rezultatul unui proces de evaluare a potenţialului financiar al

întreprinderii. El este practicat de agenţi economici diverşi („stakeholders”) care au un interes în
identificarea unor aspecte comportamentale, secvenţiale privind activitatea întreprinderii analizate sau
sunt angajaţi în anumite raporturi juridice cu aceasta. Astfel, se explică de ce obiectivele diagnosticului
financiar sunt diferite, în funcţie de obiectul pe care îl evaluează, acordându-se atenţie unui aspect sau
altuia, capabil să surprindă situaţia financiară a întreprinderii după scopurile urmărite.
2. Diagnosticul este un instrument al analizei economico-financiare. Termenul „diagnostic”, este

preluat din grecescul „diagnostikos” (apt de a cunoaşte) şi împrumutat din practica medicinii. Este
cunoscut ca fiind acel demers care vizează recunoaşterea anumitor boli după simptomele lor, în
vederea descoperirii cauzelor şi instituirii terapiei necesare vindecării. În acest scop se parcurg trei
etape12:
- cercetarea simptomelor cu ajutorul tuturor mijloacelor de investigare;
- identificarea unei afecţiuni care corespunde diagnosticului propriu-zis;
- enunţarea unui pronostic şi recomandarea unei terapeutici adecvate.
Prin asociere, diagnosticul financiar-contabil, elaborat pe baza analizei financiare, are ca obiective
generale:
- evidenţierea disfuncţionalităţilor sau elementelor nefavorabile în situaţia financiară şi a
performanţelor întreprinderii;
- identificarea cauzelor dificultăţilor prezente sau viitoare ale între prinderii;
- prezentarea perspectivelor de evoluţie a întreprinderii şi propunerea unor acţiuni de întreprins
pentru ameliorarea sau redresarea situaţiei.
3. Diagnosticul financiar presupune aşadar unele judecăţi asupra sănătăţii financiare a
întreprinderii, punctelor forte şi punctelor slabe ale gestiunii financiare, prin care se pot aprecia
riscurile trecute, prezente şi viitoare ce decurg din situaţia financiară şi soluţiile pentru
diminuarea riscurilor şi îmbunătăţirea rezultatelor.
Obiectivele diagnosticului financiar sunt subordonate intereselor utilizatorilor, rolul analizei financiare
fiind adaptat tipului de diagnostic (interior sau exterior).
Obiectivele diagnosticului financiar interior vizează punctul de vedere al acţionarilor şi al
participanţilor la viaţa întreprinderii (angajaţi şi manageri).
12
Silvia Petrescu, Analiză şi diagnostic financiar-contabil, Edit. CECCAR, Bucureşti, 2011, p. 14;
22
Diagnosticul financiar necesar managerului întreprinderii vizează răspunsul la următoarele

problematici:
Creşterea: Cum s-a desfăşurat activitatea întreprinderii în perioada examinată şi care a fost ritmul
creşterii în raport cu sectorul?
Rentabilitatea: Rezultatele obţinute au fost pe măsura mijloacelor folosite şi în ce măsură creşterea a

fost însoţită de o rentabilitate suficientă?
Echilibrul: Care este structura financiară a întreprinderii şi dacă aceasta este echilibrată, în contextul
raportului între masele de capitaluri pentru un suport financiar convenabil?
Riscurile: Care sunt ele, dacă întreprinderea prezintă puncte de vulnerabilitate şi dacă există un risc de
faliment crescut sau nu?
Obiectivele diagnosticului financiar pot fi grupate pe două categorii principale de „stakeholders”13 şi

anume acţionari şi manageri, pe de o parte, respectiv creanţieri (bănci, furnizori, salariaţi), pe de altă
parte, după cum se vede în figura nr. 2.
4. Prin diagnostic se identifică punctele critice în cadrul activităţii financiare derulate de-a lungul
exerciţiului financiar încheiat şi se avizează centrele de decizie pentru a iniţia măsurile de
reglare.
Este important de menţionat că diagnosticul se elaborează nu numai când, la nivelul întreprinderii apar
semnale de dereglare, ci şi atunci când se constată o funcţionare normală a activităţii, în raport cu
obiectivele fixate. Acest lucru se impune deoarece, în interiorul mecanismului financiar de la nivel
microeconomic, intervin acţiuni compensatoare care moderează sau anihilează abaterile nefavorabile
în funcţionarea acestuia.
În diagnosticarea activităţii unei întreprinderi se impune, fără îndoială, utilizarea avantajului
metodologic al abordării sistemice. Aceasta permite perceperea intercorelaţiilor dintre fenomene de
natură diferită: economice, tehnice, financiare, sociale etc. De altfel, punctele de disfuncţionalitate ale
întreprinderii sunt localizate pe modele, pentru că raţionamentele se fac pornind de la fluxurile fizice
(materii prime, combustibil etc), informaţionale (statistice, de piaţă etc.) şi psihologice (nevoile,
aşteptările clientului etc).
13
Onofrei Mihaela, „Management financiar”, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2011, p. 43;
23
Figura 2. Obiectivele diagnosticului financiar pe tipuri de “stakeholders”14
Abordarea sistemică15 facilitează demersul analizei, dar mai ales ea permite, datorită viziunii globale,
găsirea unei logici de ansamblu recomandărilor făcute în vederea restabilirii coerenţei întreprinderii cu
mediul său.
Orice întreprindere, indiferent de mărimea şi de natura activităţii, posedă capacitatea de transformare,
de autoreglare şi o anumită sinergie.
În orice întreprindere au loc transformări fizice (materiile prime sunt transformate în produse finite
etc), de informaţii (datele informative sunt transformate în informaţii incitative etc.) şi psihologice
(clienţii nesatisfăcuţi sunt transformaţi în clienţi satisfăcuţi etc). Toate aceste „materiale” de
transformat îşi au sursa în exteriorul întreprinderii. Ele constituie fluxuri de intrare (input) în sistemul
„întreprindere”. Pentru ca aceste transformări să aibă loc, întreprinderea trebuie să dispună de
capacitatea de a acţiona (reacţiona) prin resursele sale umane, capacitatea de organizare prin metodele
de muncă, capacitatea de a fabrica, de a produce cu ajutorul maşinilor de care dispune. Aceste
competenţe sunt în interacţiune şi formează aşa-zisul „savoir-faire” sau „know-how” al întreprinderii.
14
Onofrei Mihaela, op.cit., p. 44.
15
Niculescu Maria, op.cit., p. 95
24
Rezultatul tuturor transformărilor se concretizează în fluxurile de ieşire (output) ale „sistemului”

întreprindere.
Întreprinderea „sistem” trebuie să aibă totodată capacitatea de a se menţine şi evolua sub impactul
solicitărilor exterioare coercitive, de a se adapta (sau readapta) la schimbările de organizare interioară.
Autoreglarea are trei tipuri de surse: juridice (limitele fixate de lege), conflictuale (relaţiile cu
sindicatele) şi operaţionale (pilotajul realizat pe diverse trepte ierarhice). Capacitatea de autoreglare
condiţionează dinamica transformărilor şi sinergia întreprinderii. Ea constituie un factor important al
eficacităţii întreprinderii. Relaţiile fundamentale dintre întreprindere şi mediul său, dintre subsistemele
şi componentele întreprinderii fac adesea obiectul unor modelări specifice. Modelul redat în
continuare, cunoscut sub denumirea de „Modelul A.C.E.”, facilitează analiza globală şi coerentă a
activităţii oricărui agent economic (fig.3).
Fig. 3 Modelul A.C.E.16
Pentru activarea ansamblului de transformări specifice sistemului este necesar un flux de energie
provenind din exterior. Este vorba de aporturile (A) de orice natură: materială, financiară,
informaţională, experienţă etc. Fluxul de ieşire este reprezentat de rezultatele transformărilor obţinute
pe baza fluxurilor de intrare. Fluxul de intrare este un flux de constrângeri. El frânează sau stimulează
dinamica transformărilor sistemului, fiind totdeauna exogen în raport cu acesta şi în intercorelare
reciprocă. Rezultatele obţinute (fluxurile de ieşire din sistem) sunt constrângeri care au fost
transformate prin interacţiunea „om-metode-mijloace tehnice” în produse finite, cifră de afaceri,
informaţii, satisfacţii ale clientului etc.
16
Maria Niculescu, G.Lavalette, op.cit. p. 321.
25
O astfel de abordare este esenţială într-o economie în tranziţie. Un fapt izolat de contextul său nu poate
şi nu trebuie să prezinte interes pentru analist. Utilizarea unor asemenea fapte în fundamentarea
recomandărilor diagnosticului poate conduce la erori grave. Demersul diagnosticului economico-
financiar nu are deci valoare strategică decât în măsura integrării coerente a unei viziuni globale a
întreprinderii ca sistem, care permite replasarea recomandărilor într-un context operaţional.
Nu trebuie pierdut din vedere faptul că volumul de informaţii poate constitui o adevărată problemă
în munca de analiză şi de diagnosticare a stării de performanţă a întreprinderii. Realitatea a
demonstrat că o analiză financiară prea aprofundată poate genera, nu câştiguri, ci chiar pierderi
substanţiale pentru firmă, din cel puţin două motive: furnizarea unui ansamblu de date, foarte bine
fundamentate, dar mult mai târziu decât este nevoie şi oferirea factorului de decizie a unor elemente
contradictorii. Astfel mulţi indicatori pot fi interpretaţi într-o manieră duală: ei sunt avantajoşi pentru o
firmă şi dezavantajoşi pentru alta. Uneori, managerul, datorită specificului propriei profesii, nu are
abilitatea de a înţelege semnificaţia indicatorilor; dacă nu cooperează cu analistul financiar, astfel de
împrejurări pot determina falimentul firmei.
În concluzie, scopul cuplului analiză financiară-diagnostic financiar este de a caracteriza într-o
manieră cât mai pertinentă şi mai prudentă situaţia întreprinderii, în scopul fundamentării pe
criterii de optim a deciziilor de constituire şi utilizare a resurselor.
26
VII. SISTEMUL DE INDICATORI ÎN MANAGEMENTUL FIRMELOR
Diversitatea firmelor, a proceselor tehnologice care au loc în cadrul acestora, precum şi existenţa
unor legături între subsisteme şi sectoare de activitate ale firmei, au condus la necesitatea
aprecierii activităţii oricărei firme comerciale printr-un ansamblu de indicatori, care se calculează,
de obicei, pe perioade bine definite, în conformitate cu modul de organizare a sistemului
informaţional. Fiecare subsistem este caracterizat de faptul că se comportă ca un sistem autonom, fiind
descris prin parametri şi indicatori ce definesc existenţa şi funcţionarea lui.
Calitatea sistemului de indicatori şi capacitatea acestuia de a oferi informaţii utile în luarea
complex şi eficient17.
Conducerea unei întreprinderi, aplicând un sistem de pilotaj performant, calculând ansamblul de
indicatori economico-financiari, este necesar să interpreteze validarea acestora pentru a putea
desprinde concluzii judicioase, utile pentru viitor. Analiza valorii acestor indicatori este necesar să dea
răspunsuri la întrebări cum sunt cele referitoare la sănătatea financiară a întreprinderii şi dacă aceasta
este rentabilă sau nu.
7.1. VIZIUNEA SISTEMICĂ ÎN DIAGNOSTICUL ACTIVITĂŢII SOCIETĂŢILOR

În diagnosticarea activităţii unei întreprinderi se impune, fără îndoială, utilizarea avantajului
metodologic al abordării sistemice. Aceasta permite perceperea intercorelaţiilor dintre fenomene de
natură diferită: economice, tehnice, financiare, sociale etc. De altfel, punctele de disfuncţionalitate ale
întreprinderii sunt localizate pe modele, pentru că raţionamentele se fac pornind de la fluxurile fizice
(materii prime, combustibil etc), informaţionale (statistice, de piaţă etc.) şi psihologice (nevoile,
aşteptările clientului etc).
Abordarea sistemică18 facilitează demersul analizei, dar mai ales ea permite, datorită viziunii globale,
găsirea unei logici de ansamblu recomandărilor făcute în vederea restabilirii coerenţei întreprinderii cu
mediul său.
Pentru activarea ansamblului de transformări specifice sistemului este necesar un flux de energie
provenind din exterior. Este vorba de aporturile (A) de orice natură: materială, financiară,
informaţională, experienţă etc. Fluxul de ieşire este reprezentat de rezultatele transformărilor obţinute
pe baza fluxurilor de intrare. Fluxul de intrare este un flux de constrângeri. El frânează sau stimulează
dinamica transformărilor sistemului, fiind totdeauna exogen în raport cu acesta şi în intercorelare
17
Silvia Elena Cristache, „Metode statistice de calcul și analiză a eficienței economice în comerț ”, Editura ASE,
Bucureşti, 2003, p. 20;
18
Niculescu Maria,op.cit., p. 95.
27
reciprocă. Rezultatele obţinute (fluxurile de ieşire din sistem) sunt constrângeri care au fost
transformate prin interacţiunea „om-metode-mijloace tehnice” în produse finite, cifră de afaceri,
informaţii, satisfacţii ale clientului etc.
O astfel de abordare este esenţială într-o economie în tranziţie. Un fapt izolat de contextul său nu poate
şi nu trebuie să prezinte interes pentru analist. Utilizarea unor asemenea fapte în fundamentarea
recomandărilor diagnosticului poate conduce la erori grave. Demersul diagnosticului economico-
financiar nu are deci valoare strategică decât în măsura integrării coerente a unei viziuni globale a
întreprinderii ca sistem, care permite replasarea recomandărilor într-un context operaţional.
7.2. STRUCTURA SISTEMULUI DE INDICATORI ÎN PROCESUL DE DIAGNOZĂ ŞI

REFLECTARE A PERFORMANŢELOR ECONOMICO-FINANCIARE
Radiografierea şi diagnosticarea activităţii societăţii sunt condiţionate de sistemul de indicatori, de
capacitatea informaţională a fiecăruia. Acesta trebuie să fie cuprinzător pentru a permite realizarea
scopului informaţiei. Sistemele de indicatori nu au o structură standard, aceasta variind în funcţie de
domeniu, autor, ţară, etc.
Unii autori, ca de exemplu Paul Halpern, J.Fred Weston, Eugene F.Brigham, în lucrarea „Finanţe
manageriale”, grupează indicatorii financiari în 6 tipuri19:
1. indicatori de lichiditate
2. indicatori privind managementul datoriei
3. indicatori privind managementul activelor
4. indicatori de profitabilitate
5. indicatori de creştere
6. indicatori ai valorii de piaţă
În conformitate cu recomandările Băncii Internaţionale de Reconstrucţie şi Dezvoltare, indicatorii de
apreciere a activităţii întreprinderii se grupează astfel:
A. Indicatori de lichiditate
a. lichiditatea generală
b. lichiditatea imediată
B. Indicatori de solvabilitate
a. rata datoriilor
b. rata de solvabilitate
c. raportul datorie la capital total
d. rata de acoperire a activelor fixe
e. rata de acoperire a serviciului datoriei
19
Paul Halpern, Eugene Brigham, Fred Weston, „Finanţe manageriale”, Editura Economică, Bucureşti, 1998, p. 127
28
C. Indicatori de gestiune
a. viteza de rotaţie a activelor totale
b. viteza de rotaţie a capitalului propriu
c. viteza de rotaţie a stocurilor
d. viteza de rotaţie a sumelor debitoare
e. viteza medie de stocare
f. controlul cheltuielilor administrative
D. Indicatori de rentabilitate
a. marja de profit brut
b. marja de profit din exploatare
c. marja de profit net
d. indicatorul EBIT/Total active
e. Rata rentabilităţii financiare (ROE – Return on equity)
f. Rata rentabilităţii economice (ROA- Return on total assets)
Potrivit Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 616 din 04.05.2000 sistemul indicatorilor
economico - financiari este structurat astfel:
1. indicatori de lichiditate;
a) rata lichidităţii generale
b) rata solvabilităţii generale
c) rata lichidităţii imediate
2. indicatori de echilibru financiar;
a) rata autonomiei financiare
b) rata de finanţare a stocurilor
c) rata datoriilor
d) rata capitalului propriu faţă de activele imobilizate
e) rata de rotaţie a obligaţiilor
3. indicatori de gestiune;
a) viteza de rotaţie a activelor circulante
b) viteza de rotaţie a activului total
c) durata medie de recuperare a creanţelor
d) durata medie de plată a datoriilor
4. indicatori de rentabilitate;
a) rata rentabilităţii economice
b) rata rentabilităţii financiare
c) rata rentabilităţii resurselor consumate
29
d) rata profitului
5. indicatori ai fondului de rulment;
a) fondul de rulment
b) necesarul de fond de rulment
c) trezoreria netă
d) fluxul de lichidităţi (cash-flow)
Conform Reglementărilor Contabile Româneşti armonizate cu Directivele Europene (Ordinul
ministrului finanţelor publice nr. 3055/2014) şi Standardele Internaţionale de Contabilitate, gruparea
indicatorilor economico-financiari se realizează într-un sistem care are următoarea structură:
1. Indicatori de lichiditate
a) indicatorul lichidităţii curente
b) indicatorul lichidităţii imediate
2. Indicatori de risc
a) indicatorul gradului de îndatorare
b) indicator privind acoperirea dobânzilor
3. Indicatori de activitate:
a) viteza de rotaţie a stocurilor
b) viteza de rotaţie a debitelor-clienţi
c) viteza de rotaţie a creditelor-furnizor
d) viteza de rotaţie a activelor imobilizate
e) viteza de rotaţie a activelor totale
4. Indicatori de profitabilitate:
a) rentabilitatea capitalului angajat
b) marja bruta din vânzări
c) solvabilitatea
În concluzie, indicatorilor fundamentali trebuie să li se asocieze un sistem de indicatori cu
caracter de normă, într-o expresie complexă, cu ajutorul căruia managerul poate cunoaşte şi
urmări evoluţia variabilelor de sistem, poate regla activităţile, în scopul atingerii obiectivului
urmărit şi reflectat prin nivelul indicatorului fundamental, fie el şi cel al rentabilităţii, iar
calitatea sistemului de indicatori şi capacitatea acestuia de a oferi informaţii utile în luarea
complex şi eficient.
30
7.3. ASPECTE PRIVIND APRECIEREA RATELOR FINANCIARE

Ratele sunt extrem de utile pentru o analiză financiară completă, reprezentând un instrument valoros,
dacă sunt aplicate corect20. Totuşi, ratele financiare se bazează pe ipoteze care nu sunt aplicabile
întotdeauna. Modul de calcul al ratelor financiare şi compararea nivelului acestora generează uneori
confuzii determinate de: utilizarea unei baze de comparaţie nepotrivite, neluarea în considerare a
perioadei tranzacţiilor, situaţia apariţiei unor cifre negative, folosirea unor metode contabile diferite
etc, astfel:
a) Ipotezele de proporţionalitate
Analiza pe baza ratelor financiare este destinată să faciliteze efectuarea de comparaţii între firme,
eliminând diferenţele legate de dimensiunea acestora şi perioada de raportare. Ipoteza esenţială pentru
ca analiza pe baza ratelor să fie utilă este proporţionalitatea care există sau care trebuie să existe între
două variabile utilizate pentru calculul unei rate financiare. De aici derivă utilitatea pentru analist,
respectiv posibilitatea de a compara o anumită rată cu un standard de performanţă presupus.
Există însă câteva nuanţări de care trebuie să se ţină seama în procesul de analiză. Proporţionalitatea
include şi ideea că relaţia între numitor şi numărător nu depinde de dimensiunea afacerii, ipoteză care
face abstracţie de existenţa costurilor fixe datorită cărora variaţia costurilor totale nu este similară cu
variaţia vânzărilor.
De asemenea, ipoteza proporţionalităţii între numitor şi numărător este incorectă, chiar şi în absenţa
existenţei costurilor fixe. Teoria şi cercetările empirice au arătat că între stocuri şi vânzări nu există o
relaţie liniară. De exemplu, dublarea vânzărilor va implica o creştere a stocurilor cu doar 40%, ceea ce
va determina o încetinire a duratei medii în zile a unei rotaţii într-o proporţie similară.
b) Baza de comparaţie
Una dintre dificultăţile utilizării metodei ratelor în diagnosticarea situaţiei financiar-patrimoniale a
firmei provine din faptul că baza de comparaţie relevantă poate fi diferită, funcţie de poziţia
utilizatorului informaţiilor în raport cu firma. De exemplu, o rată foarte ridicată a lichidităţii reprezintă
o situaţie pozitivă pentru furnizorii de capital pe termen scurt, dar pentru acţionari indică un
management slab al capitalului de lucru şi al lichidităţilor.
De asemenea, utilizarea ca bază de comparaţie a mediei ramurii este foarte utilă în comparaţiile din
cadrul ramurii, dar aproape fără relevanţă pentru companiile din alte ramuri de activitate.
c) Perioada analizată şi „aranjarea vitrinei”
Informaţiile, pe baza cărora se calculează ratele financiare, sunt furnizate la un moment dat (de
exemplu la data de 31 decembrie), anul fiscal fiind într-o serie de activităţi diferit de ciclul operaţional.
20
Nicolae Georgescu, „Analiza bilanţului contabil”, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 242.
31
În cazul activităţilor influenţate de sezonalitate (agricultură, turism, anumite tipuri de comerţ etc),
ratele financiare nu reflectă în mod corect activitatea de exploatare a firmei, deoarece acestea sunt
determinate pe baza conturilor anuale. De unde şi necesitatea de a utiliza mai multe informaţii.
Alături de problemele legate de periodicitatea informaţiei utilizate, apare o alta determinată de
posibilitatea ca ratele să fie manipulate de management, prin operaţii de „aranjare a vitrinei”. Tehnicile
din această categorie pun într-o lumină favorabilă situaţia firmei. De exemplu, în cazul unei
întreprinderi cu o lichiditate generală de 1,5 (active circulante de 600.000 lei şi datorii curente de
400.000 lei) se achită o parte din datorii prin folosirea aproape integrală a disponibilităţilor (200.000
lei), iar rata lichidităţii devine 2,0.
Orice rată financiară poate fi manipulată printr-o tranzacţie ce afectează, deopotrivă, numitorul şi
numărătorul, dacă rata este inferioară unei unităţi, se va utiliza o tranzacţie care să majoreze cele două
componente ale ratei, iar în cazul în care rata este peste 1, se va utiliza o tranzacţie care să scadă atât
numitorul, cât şi numărătorul.
d) Numerele negative
Exemplul următor ilustrează atenţia de care trebuie să dea dovadă analistul financiar, atunci când
calculează ratele pe baza unor cifre negative. Cele două întreprinderi au o situaţie diametral opusă, dar
rentabilitatea financiară este aceeaşi.
- lei -
Societatea Profit Capital propriu Rentabilitatea financiară (%)

A 100.000 1.000.000 10
B -100.000 -1.000.000 10
e) Metodele contabile
Schimbarea metodelor contabile poate afecta semnificativ nivelul ratelor financiare. Exemplul următor
evidenţiază impactul deciziei privind reevaluarea activelor imobilizate asupra rentabilităţii activului.
- lei -
Active Rentabilitatea
Societatea Profit Active
reevaluate activului (%)
A 20.000 200.000 200.000 10
B 40.000 200.000 1.000.000 4
32
Cele două întreprinderi sunt similare, numai că întreprinderea B a optat pentru reevaluare. Deşi este
evident că întreprinderea B este mai profitabilă decât A, totuşi calculul ratei rentabilităţii activului pe
baza informaţiilor furnizate de contabilitate conduce la o concluzie contrară.
Datele furnizate de documentele de sinteză stau la baza determinării ratelor financiare ale
întreprinderii. În cele mai multe cazuri nu există o cerinţă explicită de prezentare a ratelor financiare în
rapoartele anuale prezentate diferiţilor utilizatori.
Modul de prezentare a ratelor financiare a constituit obiectul a numeroase studii dintr-un dublu punct
de vedere, şi anume: al uniformităţii în ceea ce priveşte calculul şi, respectiv, al motivaţiei pentru
prezentarea voluntară a acestora.
Gibson a realizat în anul 1982, pe un eşantion de 100 de companii, un studiu bazat pe utilizarea ratelor
financiare în rapoartele anuale ale acestora (tabelul 1). Acesta evidenţiază faptul că, în rapoartele
anuale ale companiilor, cele mai utilizate rate financiare sunt cele privind rentabilitatea (cea mai
frecventă este, desigur, rentabilitatea capitalului acţionarilor) şi îndatorarea.
Tabelul nr.1
Rata financiară Frecvenţa de Nr. de variante Frecvenţa celei

apariţie de calcul mai comune
definiţii
Rentabilitatea financiară 62 5 53
Marja de profit 58 8 40
Îndatorarea activului 23 11 7
Rentabilitatea activului 21 12 6
Îndatorarea capitalului propriu 19 6 7
În general, studiile care au vizat această problemă au relevat în mod indirect importanţa mediei ramurii
ca bază de comparaţie relevantă. Firmele au tendinţa să prezinte în mod voluntar acele rate financiare
care depăşesc media ramurii.
Deşi metoda ratelor constituie un instrument operaţional şi eficient în diagnosticul economico-
financiar al întreprinderii, totuşi nu trebuie pierdute din vedere limitele acestei metode:
- ratele nu constituie decât o metodă de analiză ca oricare alta, care nu
trebuie absolutizată;
33
- tratând documentele de sinteză de la sfârşitul exerciţiului, semnificaţia ratelor va fi pur

statică. Putem să o comparăm cu metoda Tabloului angajamente-resurse (sau studiul
finanţării perioadei), care are meritul de a pune în evidenţă fluxurile financiare ale
întreprinderii;
- ratele se prezintă sub forma unor raporturi între posturile financiare ale bilanţului, fapt ce
ridică problema „permanenţei” în utilizarea metodelor de evaluare ale acestor posturi;
- documentele contabile de sinteză nu ţin cont întotdeauna de realitatea economică.
Având în vedere incidenţa deprecierii monetare asupra stocurilor întreprinderii, putem nota un număr
de parametri susceptibili să modifice calculul şi chiar ratele, şi care ţin mai ales de aspectele juridice şi
fiscale.
Cu toate că analiza ratelor financiare oferă informaţii utile asupra condiţiilor financiare şi operaţionale
dintr-o întreprindere, există totuşi probleme inerente şi limite ale acestei analize, care trebuie luate în
considerare cu toată atenţia.
7.4. ARMONIZARE ŞI REDUNDANŢĂ ÎN SISTEMUL DE INDICATORI

Pentru toate categoriile de analiză economico-financiară (post-factum, curentă, previzională, statică,
dinamică) indicatorii constituie corelaţii de eficienţă economică fie a activităţii, fie a structurilor. În
analiza diagnostic se recomandă a se construi un „tablou de bord” care să conţină un set de
indicatori pertinenţi în raport cu obiectivele procesului decizional. În literatura de specialitate din
domeniul financiar, cât şi în activitatea practică sunt utilizaţi peste 100 de indicatori economico-
financiari. Unul dintre motivele proliferării acestora îl reprezintă faptul că ei servesc nu numai
scopului analizei financiare externe, ci sunt utilizaţi şi ca instrument de analiză şi evaluare internă a
companiei.
Managerul are nevoie de informaţii detaliate pentru a evidenţia şi remedia probleme specifice ale
companiei. Deşi în teorie se operează cu un număr mare de indicatori, în practică, fiecare firmă
utilizează o gamă relativ restrânsă, care reflectă mai bine realizarea intereselor sale economice şi
financiare.
Problema relevanţei şi redundanţei indicatorilor financiari a fost abordată destul de serios în ultimii
ani. Pinches a examinat un număr de 48 de indicatori pentru care a evidenţiat câte 7 puncte cheie.
În aceste condiţii, studiul propune un număr de 14 indicatori financiari reprezentativi în procesul de
diagnostic financiar21:
21
Nicolae Georgescu, op.cit., p. 208;
34
RENTABILI EFICIENŢA LICHIDITATEA CASH-FLOW-UL ROTAŢIA ROTAŢIA

TATEA CAPITALULUI STOCURILOR CREANŢELOR
INVESTIŢIE
I
Profit Cifra de Active Disponibil/Active Stocuri/Cifra de Creanţe/Stocuri
net/Activ net afaceri/Active circulante/Datorii afaceri
curente
Profit Cifra de Active Disponibil/Cheltuie Cost Creanţe/Cifra de

net/Capital afaceri/Imobilizări rapide/Datorii li vânzări/Stocuri afaceri
propriu curente
Indicatorii financiari permit analiza particularităţilor diferitelor domenii de activitate. În acest context
trebuie reţinut faptul că indicatorii pe ramuri de activitate preiau caracteristicile fiecăreia dintre
acestea. Există o serie de studii care au analizat aceste aspecte şi au încercat să pună în lumină corelaţia
dintre nivelurile indicatorilor financiari şi elementele specifice diferitelor ramuri de activitate.
7.5. RELEVANŢA INFORMAŢIEI FINANCIAR-CONTABILE CONŢINUTĂ DE

INDICATORII TRADIŢIONALI DE MĂSURARE A PERFORMANŢELOR
ÎNTREPRINDERII
Primele studii realizate în această direcţie, la sfârşitul anilor 1980 (Rappaport 1983, 1986; Hergert,
1983) au ajuns la concluzia că mărimea indicatorilor financiari determinaţi pe baza informaţiilor
cuprinse în rapoartele financiar-contabile nu reuşesc să explice modificările cursului acţiunilor şi
profitabilitatea pe termen lung a firmei. Studiile ulterioare au încercat să contrazică aceste concluzii,
dezvoltând teorii privind ierarhizarea indicatorilor de performanţă a întreprinderii în vederea unei mai
bune cuantificări a performanţelor managementului.
În anul 2010 s-a realizat un studiu22 privind relevanţa informaţiei financiar-contabile conţinută de
indicatorii tradiţionali de măsurare a performantelor întreprinderii în cazul societăţilor listate pe BVB.
Acesta a fost realizat pe un eşantion de 34 de societăţi comerciale listate la Bursa de Valori Bucureşti.
Baza de date a fost formată din indicatori financiari-contabili determinaţi pe baza informaţiilor
disponibile în rapoartele firmelor pentru perioada 2000-2014. Principala sursă de informaţie a
constituit-o baza de date formată din bilanţurile şi conturile de profit şi pierdere raportate de societăţi
comerciale respective, organizată şi administrată de societatea de consultanţă BERG. Datele au fost
completate cu informaţii disponibile pe site-ul www.bvb.ro, www.mfinante.ro.
În urma acestor teste au fost reţinuţi foarte puţini dintre indicatorii financiari selectaţi ca fiind relevanţi
din perspectiva informaţiei conţinută, privind performanţele viitoare ale firmelor respective. În plus,
aceştia nu s-au menţinut de la o perioadă la alta. O excepţie ar constitui-o indicatorul financiar MB
(Raportul dintre capitalizarea bursieră a firmei şi valoarea contabilă a capitalurilor proprii, termenul
anglo-saxon “Market to Book Ratio”), însă a cărui putere explicativă se diminuează de la o perioadă la
22
Alexandru Ciobanu, „Studiul privind indicatorii de măsurare a performanţei folosiţi în managementul valorii cu
exemplificări pe întreprinderi româneşti ”, ASE, Bucureşti, 2010 (teză doctorat).
35
alta. În aceste condiţii nu se poate considera acest indicator ca o referinţă utilă pentru managementul
întreprinderilor respective în activitatea sa de gestiune a activităţii acestora şi maximizare a valorii
capitalurilor proprii.
Rezultatele acestor teste, confirmă concluziile studiilor anterior realizate pe cele două pieţe de capital
româneşti (BVB şi RASDAQ) pentru perioada 1998-200123. Conform acestor studii, pentru investitorii
ce tranzacţionează pe piaţa de capital românească, informaţia cuprinsă în indicatorii financiari-
contabili de performanţă nu este relevantă. Din această perspectivă, aceştia nu-şi fundamentează
decizia de investiţie prin luarea în considerare a informaţiei disponibile prin intermediul raportărilor
financiare.
Rezultatele neconcludente ce au caracterizat testele realizate pot fi şi rezultatul selectării pentru analiză
a unui set de indicatori financiari ce nu reprezintă suportul deciziilor de investire a acţionarilor. Acest
inconvenient poate fi înlăturat prin apelarea la o bază mai extinsă de indicatori financiari, respectiv
non-financiari, cuantificând astfel o gamă mai largă de informaţii la care au acces investitorii pe piaţa
de capital. Rămâne însă de rezolvat problema standardizării şi cuantificării valorii acestora. În plus,
gradul redus de dezvoltare al pieţei de capital româneşti implică o fundamentare redusă a cursului
acţiunilor firmelor tranzacţionate pornind de la nivelul performanţelor înregistrate de către acestea.
Perioada de timp pentru care au fost disponibile datele poate fi considerată una de tranziţie, în acel
interval survenind multiple modificări în ceea ce priveşte reglementările contabile, reevaluarea
activelor, redimensionarea capitalului social, privatizarea societăţilor deţinute într-o anumită proporţie
de către AVAS.
7.6. CRITERII ŞI COORDONATE ÎN CONSTITUIREA UNUI SISTEM OPTIMAL DE

INDICATORI – CONDIŢIE A MANAGEMENTULUI FINANCIAR PERFORMANT
În condiţiile unei economii de piaţă, o întreprindere urmăreşte să fie performantă pentru a menţine şi
creşte partea de piaţă pe care o deţine şi a putea face faţă concurenţei. Aceasta presupune folosirea
unui ansamblu de indicatori care să permită evaluarea performanţelor realizate şi compararea cu
performanţele obţinute de întreprinderile concurente pentru o poziţionare obiectivă sub raport
economic. Din rândul acestor indicatori de măsurare a performanţei economice fac parte indicatorii
care măsoară pentru întreprindere nivelul rentabilităţii, al productivităţii, randamentul activelor,
eficacitatea şi competitivitatea.
Decizia constituie un act de conducere de o deosebită importanţă care stabileşte modul şi/sau calea pe
care se angajează mijloace umane şi materiale pentru îndeplinirea sarcinilor prezente şi pentru
23
Alexandru Ciobanu, „Analiza relevanţei indicatorilor financiari de măsurare a performanţelor întreprinderii”,
Academia Română, Institutul de Cercetări Financiare şi Monetare „Victor Slăvescu”, Studii Financiare vol.1, 2014,
Bucureşti, p. 139-150.
36
dezvoltările lor în viitor, precum şi pentru depăşirea unor dificultăţi sau înlăturarea unor deficienţe care
apar pe parcursul desfăşurării unor activităţi.
Practica conducerii întreprinderii a demonstrat că realizarea unor indicatori calitativi şi cantitativi
ridicaţi este condiţionată în mare parte de activitatea decizională pe care factorii de conducere o
desfăşoară la diferite nivele.
Procesul de luare a deciziei a evoluat de la decizia luată pe bază de intuiţie, practică, logică şi bun simţ
la deciziile luate pe baze ştiinţifice folosind metoda modelării, a calculelor matematice comparative şi
a tehnicii de calcul oferite de calculatoarele electronice. Aplicarea metodelor ştiinţifice nu implică însă
înlăturarea metodei intuitive.
Diagnosticarea stării de sănătate a întreprinderii care să permită evidenţierea cauzelor care au
determinat dificultăţile întâmpinate şi adoptarea unei strategii adecvate de redresare şi de dinamizare a
activităţii, cu obiective şi măsuri adecvate, reprezintă punctul de plecare al unui proces complex.
Pentru a putea obţine rezultatele dorite este necesar să se asigure o bună urmărire a aplicării măsurilor
adoptate şi aducerea corecturilor necesare politicilor adoptate prin intervenţii energice şi operative ale
organelor de conducere.
Stabilirea strategiei de pus în aplicare cu obiective precise de redresare şi dinamizare presupune
o bună planificare strategică, o planificare operaţională şi socială şi o planificare bugetară, cu
măsuri şi acţiuni concrete care să permită obţinerea rezultatelor estimate. Odată cu aceasta se
impune o bună organizare a controlului şi urmăririi acestor prevederi şi aducerea de modificări
la previziunile şi obiectivele prevăzute în funcţie de abaterile care se constată pe parcursul
aplicării acestora pe baza unui feed-back operativ şi eficient.
Acest proces se concretizează prin figura 4. în care se poate urmări procesul de planificare, concretizat
prin acţiuni pentru obţinerea rezultatelor dorite şi procesul de feed-back care se impune pentru
asigurarea eficacităţii măsurilor adoptate.
Pentru urmărirea şi controlul operativ al aplicării strategiei adoptate, se recomandă folosirea unor
Tablouri de bord atât la nivelul întreprinderii, cât şi la cel al compartimentelor funcţionale şi operative
direct implicate în acest proces; Aceste tablouri de bord este necesar să conţină ansamblul de
informaţii necesare referitoare la prevederi şi rezultatele obţinute în domeniul condus, prezentate într-o
formă sintetică, prestabilită şi care să permită urmărirea şi controlul rezultatelor obţinute în procesul de
aplicare şi derulare a strategiei de redresare şi dinamizare, pe perioade de timp considerate ca necesare,
care să permită declanşarea măsurilor corective necesare atunci când acest lucru se impune.
37
24
Figura 4. Urmărirea şi controlul aplicării strategiei adoptate
Pentru Consiliul de administraţie şi directorii executivi ai întreprinderii, tabloul de bord este

necesar să evidenţieze nivelul previzionat şi cel realizat la ansamblul de indicatori care
caracterizează într-o formă sintetică situaţia activităţii.
Cu titlu de exemplu, în tabelul 2 se prezintă un ansamblu de indicatori de bază care pot figura în
tabloul de bord care poate fi folosit la nivelul conducerii superioare pentru urmărirea şi
controlul aplicării strategiei de redresare şi de dinamizare a activităţii întreprinderii.
Tabelul 2. Situaţia economico-financiară a firmei la data de
Nr. Nivel Nivel Diferenţe

Indicatori UM % Cauze
crt. previzionat realizat ±
1. Profit brut lei
2. Profit net lei
3. Cifra de afaceri lei
4. Număr de salariaţi persoane
5. Fond de salarii lei
6. Productivitatea muncii lei /pers.
Salariul mediu lei /pers.

7.
Viteza de rotaţie a activelor zile
8.
circulante
Durata de recuperare a zile
9.
creditelor
Perioada de rambursare a zile
10.
datoriilor
11. Rata rentabilităţii costurilor %
12. Rata rentabilităţii activelor %
24
Constantin Bărbulescu, „Diagnosticarea întreprinderilor în dificultate economică”, Editura Economică, Bucureşti, 2002,
p. 306.
38
13. Rata rentabilităţii comerciale %

14. Rata rentabilităţii economice %
15. Rata rentabilităţii financiare %
16. Lichiditate generală %
17. Lichiditate rapidă %
18. Solvabilitatea %
Grad de utilizare a capacităţii de %
19.
producţie
20. Grad de înzestrare tehnică a lei
muncii /salariat
21. Grad de îndatorare %
Ponderea cheltuielilor cu %
22.
personalul în valoare adăugată
Cheltuieli de producţie la 1000 lei/1000
23. lei cifra de afaceri lei CA
În situaţia în care potrivit obiectivelor stabilite prin strategia adoptată întreprinderea este organizată pe
Centre de gestiune, Tabloul de bord pentru urmărirea şi controlul situaţiei indicatorilor economico-
financiari s-ar putea prezenta ca cel arătat prin tabelul 3.
Tabelul 3. Tabloul de bord al Centrului de gestiune ............
Nr. Nivel Nivel Diferenţe

Indicatori % Cauze
crt. previzionat realizat
I. Indicatori generali
1. Producţie fizică (buc.)
2. Cifra de afaceri (lei)
3. Profit (lei)
4. Producţia marfă fabricată (lei)
5. Fond de timp de muncă (ore)
Fond de salarii muncitori direct
6.
productivi (lei)
7. Costul unei ore de producţie de
funcţionare a utilajului (lei)
II. Cheltuieli
Cheltuieli cu materii prime şi
1.
materiale directe (lei)
Cheltuieli proprii de funcţionare
2.
(lei), din care:
2.1 Cheltuieli repartizate direct pe
centrul de gestiune
Cheltuieli repartizate în funcţie de
2.2
suprafaţă
Cheltuieli repartizate în funcţie de
2.3 valoarea activelor fixe sau număr
ore de funcţionare
2.4 Cheltuieli repartizate în funcţie de
numărul de personal
39
Cheltuielile perioadei precedente

3.
preluate ca sold
4. Cheltuieli primite prin decontare
de la alte centre de gestiune
III. Venituri
1. Producţia marfă fabricată (lei)
2. Producţia în curs de execuţie la
sfârşitul perioadei (lei)
Venituri din decontări cu alte
3.
centre de gestiune (lei)
4. Cifra de afaceri (lei)
IV. Rezultate financiare
1. Profit (lei)
2. Pierderi (lei)
Numărul indicatorilor economico-financiari poate fi mai mare sau mai mic, în raport cu
particularităţile de urmărire şi control al diferitelor compartimente funcţionale sau unităţi operaţionale.
O atenţie deosebită este necesar să se acorde elaborării unor Tablouri de bord în perioada de redresare
a activităţii întreprinderii pe ansamblul întreprinderii, urmărind în mod deosebit abaterile faţă de ceea
ce s-a previzionat.
Un astfel de tablou de bord se poate întocmi pe fiecare an în parte din perioadele de redresare,
urmărind în mod deosebit abaterile existente în domeniul de exploatare şi în cel de finanţare.
In domeniul exploatării, cu titlu de exemplu, se pot urmări abaterile pentru o serie de indicatori, cum
sunt cifra de afaceri, efectivele, valoare adăugată, rezultatul brut şi net al exploatării şi capacitatea de
autofinanţare. în cel de-al doilea domeniu de bază, cel al finanţării, se pot urmări prin tabloul de bord
abaterile existente la indicatori cum sunt investiţiile, datoriile pe termen lung, capitalurile permanente,
fondurile de rulment, nevoile de fond de rulment, privind trezoreria ş.a.
Pentru întocmirea acestor tablouri de bord indicatorii de previziune vor fi luaţi din situaţiile care
concretizează strategia de redresare şi de dinamizare, iar indicatorii care se referă la situaţia realizărilor
vor fi luaţi din bilanţurile contabile sau din conturile de profit şi pierdere şi tablourile de finanţare.
Printr-un proces eficient de urmărire şi control conducerea întreprinderii poate monitoriza direct
procesul de redresare şi de dinamizare a activităţii întreprinderii.
40
VIII. APLICAŢII ÎN ANALIZA DIAGNOSTIC A FIRMEI
REFERINŢE SUCCINTE LA FIRMA SUPUSĂ ANALIZEI

În demersul exemplificativ la materialul anterior, a fost selectată o entitate patrimonială numită
„MILKA” fondată în anul 1991 în baza Legii 31/1990, ca societate cu răspundere limitată, având ca
obiect de activitate fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor.
Societatea este organizată în sistem occidental ca “filieră închisă” care cuprinde procese de la
aprovizionare, producţie şi distribuţie. Unul din atuurile societăţii este acela că oferă transportul
produselor către beneficiari la punctele de livrare ale acestora.
În cei 18 ani de funcţionare societatea a făcut investiţii însemnate în utilaje specifice, construcţii,
terenuri. La ora actuală ea dispune de două hale de producţie, un sistem de 7 cisterne de alimentare
dotate corespunzător şi o reţea de distribuţie de 11 camioane izoterme cu aparate de răcire pentru
distribuţia produselor. Pe lângă dotările tehnice, societatea a dobândit următoarele certificări de calitate
şi de siguranţă a alimentelor:
• ISO 2001 ( Standard Internaţional de Calitate )
• HACCP (Hazard Analysis Critical Control Point)
Structura organizatorică satisface exigenţele unei structuri moderne pe niveluri de ierarhizare a
activităţilor funcţionale şi productive, cu delegarea atribuţiilor, funcţie de pregătirea profesională,
competenţă şi experienţă de activitate .
Societatea este condusă de un administrator, în a cărui subordine directă se află responsabilul resurse
umane, directorul economic, directorul de producţie şi responsabilul managementului calităţii şi
siguranţei alimentelor. În prezent societatea are un număr de 96 angajaţi.
Conducerea executivă este formată din persoane cu studii superioare de specialitate care pe lângă
competenţele profesionale deţin şi abilităţi de a coordona oameni.
Diagnosticarea activităţii întreprinderii este organic condiţionată de sistemul de indicatori, de
capacitatea informaţională a fiecăruia dintre aceştia.
41
Analiza diagnostic necesară managementului financiar, impune determinarea evoluţiei mai

multor grupări de indicatori a căror dinamică a fost urmărită pe un interval de timp de 6 ani
după cum urmează:
8.1. RATELE DE STRUCTURĂ ALE ACTIVULUI

Tabelul 1. Structura activului la MILKA SRL
2009 2010 2011 2012 2013 2014
Active imobilizate 55% 51% 73% 67% 62% 66%
Active circulante 45% 49% 27% 33% 38% 34%
Cheltuieli înregistrate in
avans 0.16% 0.00% 0.00% 0.46% 0.34% 0.34%
În perioada 2009-2014, ponderea cea mai mare în total active o deţin activele imobilizate.
8.2. RATELE DE STRUCTURĂ ALE PASIVULUI
Tabelul 2 Structura pasivului la MILKA SRL

2009 2010 2011 2012 2013 2014
Datorii < 1an 52.90% 46.20% 30.21% 54.13% 49.52% 48.82%
Datorii > 1an 38.78% 37.29% 28.09% 0.00% 0.00% 0.00%
Capitaluri proprii 5.99% 6.39% 32.55% 45.87% 50.48% 51.18%
Venituri înregistrate in
avans 0.00% 0.00% 0.00% 0.00% 0.00% 0.00%
Provizioane pentru
riscuri si cheltuieli 0.00% 20.75% 0.00% 0.00% 0.00% 0.00%
În anul 2014:
Rata stabilităţii financiare = (Capital permanent / Total Pasiv)x100 = 51.18% Capitalul

permanent reprezintă 51,18% din total pasiv
Rata autonomiei financiare globale = (Capital propriu / Total Pasiv)x100 =51.18% Capitalul
propriu reprezintă 51,18% din total pasiv
Rata autonomiei la termen = (Capital propriu / Capital permanent)=100.00% Capitalul propriu

reprezintă 100,008% din capitalul permanent
Rata de îndatorare la termen = (Datorii pe termen lung / Capital permanent) = 0.00% Datoriile pe
termen lung reprezintă 0,00% din capitalul permanent
Rata îndatorării globale = (Datorii totale / Total Pasiv) = 48.82% Datoriile totale reprezintă
48,82% din total pasiv
42
8.3. BILANŢ FUNCŢIONAL
ACTIV PASIV
2014
Nevoi Active imobilizate 7,009,682 Capital propriu Resurse
permanente permanente
5,439,966
+Amortizări 642,580 +Amortizări 642,580
+Provizioane - +Provizioane pt -
pt.deprecieri deprecieri
Cheltuieli în avans - +Datorii TM şi TL -

> 1an
Creanţe > 1an - +Provizioane pt riscuri -

şi chelt.
+Subvenţii pentru inv -
Venituri înregistrate în -
avans > 1an
7,652,262 Active imobilizate 7,652,262 Capitaluri şi 6,082,546

brute DTM+DTL 6,082,546
Nevoi temporare Stocuri 475,042 Datorii TS 5,188,342 Resurse

(comerciale, temporare
Creanţe 2,898,935 sociale, fiscale,

diverse)
+Provizioane pt - +Venituri înreg. în -

deprecieri avans < 1 an
+Chelt.înreg.în 36,546 +Provizioane pt riscuri -

avans< 1an şi chelt.
3,410,523 Active circulante 3,410,523 Datorii pe TS 5,188,342

brute nefinanciare 5,188,342
Trezoreria activă Casa si conturi la 208,103 Credite bancare - Trezoreria

banci in lei pasivă
Investiti financiare -
pe termen scurt
- Datorii privind efectele
comerciale scadente
Provizioane pt.
Depreciere
208,103 Disponibilităţi 208,103 Datorii pe TS -
băneşti financiare -
11,270,888 TOTAL 11,270,888 TOTAL 11,270,888 11,270,888
Tabelul 3. Bilanţ funcţional - 2014 MILKA SRL
43
8.4. ANALIZA CAPACITĂŢII DE PLATĂ

Indicatorii de lichiditate sau de trezorerie caracterizează situaţia financiară a unei firme pornind de la
structura bilanţului contabil:
rata lichidităţii generale - această rată mai e cunoscută şi sub denumirea de rata de
solvabilitate pe termen scurt şi evidenţiază în ce măsura banii disponibili, plus banii pe
care întreprinderea îi va încasa de la debitorii săi, plus banii imobilizaţi în toate
stocurile sale asigură finanţarea tuturor datoriilor pe termen scurt.
Active curente Stocuri + Creante + Disponibil itati + Invest . fin.t.s
R LG = =
Datorii curente Datorii curente (< 1an)
Lichiditatea generală este cuprinsă între 2 şi 2,5. Lichiditatea generală are o marjă sporită de
aproximare, datorită numărului mare de variabile care o influenţează, cum ar fi: natura sectorului de
activitate, structura activelor circulante, rotaţia acestora şi intensitatea sezonalităţii.
rata lichidităţii imediate (testul acid) - această rată evidenţiază în ce măsură banii
disponibili ajung pentru finanţarea datoriilor pe termen scurt.
Disponibil itati
R LI = > 0,5
Datorii curente
rata solvabilităţii generale care exprimă capacitatea unui agent economic de a-şi onora
obligaţiile curente din activele proprii:
Active Totale
R SG = > 1,5
Datorii curente
O valoare a raportului mai mare decât 1,5 reflectă capacitatea întreprinderii de a face faţă datoriilor
contractate; o valoare inferioara nivelului de 1,5 evidenţiază riscul de insolvabilitate.
Tabelul 4. Capacitatea de plată la MILKA SRL

2009 2010 2011 2012 2013 2014
Active Curente/
Lichiditate generala Datorii curente 0,86 1,27 0,88 0,61 0,77 0,69
(Active circulante-
Lichiditatea Stocuri)/ Datorii
imediata curente 0,57 1,01 0,48 0,29 0,48 0,60
Lichiditatea la Lichiditati / Datorii
vedere curente 0,10 0,05 0,02 0,02 0,02 0,04
Rata solvabilităţii Total Active /
generale Datorii curente 1,89 2,61 3,31 1,85 2,02 2,05
În perioada analizată, societatea are o lichiditate scăzută, datoriile curente nefiind acoperite pe seama
44
activelor curente, fiind necesară apelarea la credite bancare.

Nivelul ratei solvabilităţii generale are o evoluţie relativ constantă şi favorabilă, reflectând capacitatea
întreprinderii de a face fata datoriilor contractate.
8.5. INDICATORI DE ECHILIBRU FINANCIAR
rata autonomiei financiare - se calculează prin raportarea capitalurilor proprii la

capitalurile permanente. În practică se consideră că un raport superior valorii de
0,5 este suficient, garantând posibilitatea rambursării datoriilor pe termen lung
din capitalurile proprii.
Capitaluri proprii
R AF = > 0,5
Capital Permanent
rata de finanţare a stocurilor - măsoară capacitatea de finanţare a stocurilor cu
ajutorul capitalului de lucru net. La societăţile viabile indicatorul este
supraunitar.
Fond Rulment Capital permanent − Active Imobilizat e
R FS = =
Stocuri Stocuri
rata datoriilor - este definită ca raport între nivelul total al datoriilor şi nivelul
activelor totale. Pentru ca întreprinderea să fie apreciată ca sigură, indicatorul
trebuie să înregistreze un nivel sub 50%.
Datorii Totale
RD = < 50%
Active Totale
rata capitalului propriu faţă de activele imobilizate - dacă valoarea
coeficientului este mai mică decât 1, rezultă că activele s-au achiziţionat pe
datorie. Dacă e mai mare decât 1, arată că activele s-au achiziţionat din capitalul
propriu, fapt care se datorează unei capacităţi ridicate de autofinanţare
Capital propriu
RC / Ai =
Active imobilizat e
rata de rotaţie a obligaţiilor – reflectă numărul de rotaţii sau durata unei
rotaţii a obligaţiilor firmei (împrumuturi pe termen scurt, mediu şi lung , precum
şi dobânzile aferente, furnizori şi conturi asimilate, clienţi creditori, creditori,
etc. ) în funcţie de cifra de afaceri . În zile, această rată indică intervalul mediu
în care firma are datorii în raport cu cifra de afaceri . Se considera normala o
durată de până la 60 de zile o rotaţie.
45
Cifra de afaceri
Rrot .Obligatii = − nr.de rotatii
Media Datoriilor Totale
360
Rrot .Obligatii = − viteza de rotatie in zile
Rrot .Obligatii (nr.de rot.)
Tabelul 5. Analiza indicatorilor de echilibru financiar la MILKA SRL

2009 2010 2011 2012 2013 2014
Capital
Rata autonomiei propriu/Capital
financiare permanent 0,13 0,12 0,47 1,00 1,00 1,00
Cap.perm.-
Rata de finantare a ActiveImobilizate /
stocurilor Total Stocuri -0,50 -0,69 -0,30 -1,22 -0,80 -3,30
Datorii Totale/Active
Rata datoriilor totale 0,94 0,78 0,67 0,54 0,50 0,49
Rata CPR/Imobilizari 0,11 0,10 0,44 0,69 0,82 0,78
Viteza de rotatie
datoriilor (nr.de zile) 142 128 97 75 68 58
Rata autonomiei financiare a înregistrat o evoluţie favorabilă, la începutul perioadei analizate valorile
fiind sub nivelul minim acceptat, ajungând în anii următori să devanseze pragul de 0,5 ceea ce
înseamnă că societatea reuşeşte să-şi ramburseze datoriile pe termen lung pe seama capitalurilor
proprii.
Rata de finanţare a stocurilor este negativă ceea ce evidenţiază incapacitatea societăţii de a-şi finanţa
stocurile pe seama capitalului de lucru net.
Rata datoriilor a avut o valoare necorespunzătoare la începutul perioadei (0,94) ajungând la un nivel
de 0,49 ceea ce înseamnă că societatea îşi acoperă datoriile totale pe seama activelor totale.
Rata capitalului propriu faţă de activele imobilizate este subunitară pe perioada analizată ceea ce
evidenţiază faptul că societatea a realizat investiţii pe seama apelării la surse externe.
Rata de rotaţie a obligaţiilor s-a îmbunătăţit pe parcursul perioadei analizate evoluând de la 142 de zile
la 58 de zile (nivelul acceptat fiind de 60 de zile) ceea ce evidenţiază o creştere mai rapidă a cifrei de
afaceri în raport cu creşterea obligaţiilor.
8.6. INDICATORI AI FONDULUI DE RULMENT
Fondul de rulment - este expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung şi a

contribuţiei acestuia la obţinerea unui echilibru pe termen scurt. Un fond de rulment pozitiv
semnifică faptul că întreprinderea deţine capitaluri permanente într-o suma destul de ridicată
pentru a putea finanţa integral imobilizările sale şi are lichidităţi excedentare care-i permit să
46
facă faţă riscurilor diverse. Dacă acesta e negativ, capitalurile permanente nu reprezintă o
sumă suficientă pentru a finanţa integral imobilizările. Acestea trebuie deci să fie parţial
finanţate prin resurse pe termen scurt.
Se regăseşte sub 3 forme:
Fondul de rulment brut: se mai numeşte şi fond de rulment total fiind compus
din stocuri, creanţe, clienţi, avansuri acordate furnizorilor, numerar.
Fondul de rulment net (permanent): reprezintă partea din capitalul permanent
care poate fi utilizată pentru finanţarea activelor circulante:
FRN= Capital permanent – Active imobilizate
Fondul de rulment propriu: prezintă o utilitate mai limitată decât fondul de
rulment net. Se calculează când se doreşte să se aprecieze autonomia financiară
a unei întreprinderi. Se poate defini prin următoarea formulă:
FRP= Capitaluri proprii – Active imobilizate
Necesarul de fond de rulment - reprezintă diferenţa dintre necesităţile de finanţare ale
ciclului de exploatare si datoriile de exploatare. Acesta este expresia realizării echilibrului
financiar pe termen scurt, a echilibrului dintre necesarul si resursele de capitaluri circulante
ale exploatării.
NFR = (Active circulante – Disponibilităţi) – Datorii curente
Trezoreria neta - relevă calitatea echilibrului financiar general al întreprinderii atât pe termen
lung cât şi pe termen scurt. Trezoreria netă este expresia elocventă a unei activităţi eficiente.
Când este pozitivă, exerciţiul financiar s-a încheiat cu un surplus monetar, concretizat în
profitul net înscris în pasivul bilanţului. Trezoreria netă negativă evidenţiază un dezechilibru
financiar.
TN = FR - NFR
Fluxul de lichidităţi (cash-flow) – reprezintă diferenţa între trezoreria netă la sfârşitul
exerciţiului şi începutul exerciţiului. Un cash-flow pozitiv reflectă o situaţie financiară bună a
întreprinderii, o creştere a capacităţii ei de a finanţa investiţii şi de a creşte bogăţia
proprietarilor. Invers, un cash-flow negativ va semnifica o sărăcire, o reducere a valorii
proprietăţii.
Tabelul 6. Analiza indicatorilor fondului de rulment la MILKA SRL

2009 2010 2011 2012 2013 2014
Fondul de rulment total 998.758 1.018.017 1.065.607 1.902.231 3.282.412 3.618.626
Fondul de rulment permanent -164.850 -221.785 -146.277 -1.196.192 -958.170 -1.569.716
Fondul de rulment propriu -1.069.114 -1.493.987 -1.639.810 -1.196.192 -958.170 -1.569.716
Necesarul de fond de rulment -279.988 278.445 -173.979 -1.253.667 -1.063.245 -1.777.819
47
Trezoreria neta 1.278.746 739.572 1.239.586 3.155.898 4.345.657 5.396.445

Fluxul de lichiditati (cash-flow) -539.174 500.014 1.916.312 1.189.759 1.050.788
Pe perioada studiată, fondul de rulment a avut o evoluţie favorabilă ( a crescut de la 998.758 lei în
2009 la 3.618.626 lei în 2014), aceste valori evidenţiind faptul că întreprinderea deţine capitaluri
permanente intr-o suma destul de ridicata pentru a putea finanţa integral imobilizările sale si are
lichidităţi excedentare care-i permit să facă fata riscurilor diverse.
Nevoia de fond de rulment este negativă, ceea ce evidenţiază că datoriile curente au fost acoperite pe
seama activelor curente, existând un excedent de resurse, care se regăseşte în trezoreria netă.
Trezoreria netă a avut un trend ascendent şi pozitiv, ceea ce semnifică existenţa unui surplus monetar
înregistrat în contul de profit al societăţii şi confirmă starea de echilibru a societăţii pe perioada
analizată.
8.7. INDICATORI DE GESTIUNE
viteza de rotaţie a activelor circulante - este un mijloc de caracterizare a eficienţei utilizării

activelor circulante şi un instrument practic de dimensionare a fondului de rulment normativ.
Viteza de rotaţie a activelor circulante poate fi exprimată ca:
Cifra de afaceri
a) nr.de rotaţii: Vrot . Act .circ. =
Active circulante
365
b) durată în zile: Vrot . Act .circ. =
Vrot . Act .circ. ca nr.rotatii
Se recomandă ca durata în zile să fie cât mai mică, iar numărul de rotaţii să fie cât mai mare.
viteza de rotaţie a activului total - este un mijloc de caracterizare a eficienţei utilizării
activelor societăţii. Viteza de rotaţie a activelor totale poate fi exprimată ca:
Cifra de afaceri
a) nr. de rotaţii: Vrot . Act .Tot . =
Active Totale
365
b) durată în zile: Vrot . Act .Tot . =
Vrot . Act .Tot . ca nr.rotatii
Se recomandă ca durata în zile să fie cât mai mică, iar numărul de rotaţii să fie cât mai mare.
durata medie de recuperare a creanţelor - evidenţiază timpul mediu necesar încasării unei
creanţe de la debitori.
Cifra de afaceri
a) nr. de rotaţii: Vrot .Creante =
Creante Medii
365
b) durată în zile: Vrot .Creante =
Vrot .Creante ca nr .rotatii
48
durata medie de plată a datoriilor - evidenţiază timpul mediu necesar plăţii creditorilor.
Cifra de afaceri
a) nr. de rotaţii: Vrot . Datorii =
Datorii curente Medii
365
b) durată în zile: Vrot . Datorii =
Vrot . Datorii ca nr.rotatii
Tabelul 7. Analiza indicatorilor de gestiune la MILKA SRL

2009 2010 2011 2012 2013 2014
Active circulante *
Durata de rotatie a 365/ Cifra de
activelor circulante afaceri 69,26 81,43 38,88 46,10 52,57 40,45
Dutata de rotatie a Active totale * 365/
activului total Cifra de afaceri 153 168 146 141 138 120
Durata medie de
recuperare a Creante * 365 /
creantelor Cifra de afaceri 39 62 20 21 31 33
Durata medie de DTS *365/ Cifra de
plata a datoriilor afaceri 81 64 44 76 69 59
Evoluţia indicatorilor de gestiune pe perioada analizată a fost favorabilă societăţii, prin scăderea
duratei de rotaţii a activelor circulante, a activului total, a duratei de recuperare a creanţelor precum şi
cea de plată a datoriilor.
8.8. INDICATORI DE RENTABILITATE
rata rentabilităţii economice – pune în evidenţă performanţele utilizării activului total al unei
firme, respectiv a capitalului investit pentru obţinere acestor performanţe.
Rezultatul exploatari i
RE = x100
Active totale
Utilizarea rezultatului exploatării va determina o rată independentă de politica fiscală, de
structura capitalurilor şi e fluxurile extraordinare.
rata rentabilităţii financiare – cu ajutorul acestei rate investitorii pot aprecia în ce măsură
investiţia lor este rentabilă sau nu. În cazul în care rata rentabilităţii financiare este mai mare
decât costul capitalului propriu atunci, prin activitatea desfăşurată, firma creează o valoare
suplimentară pentru acţionari.
Profit net
RF = x100
Capialuri proprii
rata rentabilităţii resurselor consumate - reflectă corelaţia dintre rezultatul aferent cifrei de
afaceri şi costurile totale aferente vânzărilor.
49
Profit
Rrc = x100
Cheltuieli aferente cifrei de afaceri
rata profitului - exprima cât de rentabilă este activitatea pe care o desfăşoară firma
Profit net
RP = x100
Cifra de afaceri
Tabelul 8. Rentabilitatea la MILKA SRL

2009 2010 2011 2012 2013 2014
Rata de rentabilitate Profit din exploatare /
economică Total activ -4% 25% 19% 32% 42% 46%
Rata de rentabilitate Profit net / Capital
financiară Propriu -166% -64% 28% 50% 69% 75%
Rata rentabilităţii Profit brut / Total
resurselor consumate cheltuieli -4% -2% 4% 13% 18% 18%
Profit net / Cifra de
Rata profitului
afaceri -4% -2% 4% 9% 13% 13%
Ratele de rentabilitate au avut un nivel negativ în anii 2009-2010 datorită pierderii înregistrate de
societate. În perioada următoare, ca urmare a profitului realizat de societate, ratele de rentabilitate au o
evoluţie favorabilă, înregistrând cel mai bun nivel în anul 2014, indicând o eficienţă ridicată a
activităţii.
8.9. INDICATORII SOLDURILOR INTERMEDIARE DE GESTIUNE
Marja comercială - este suplimentul de valoare adusă de întreprindere prin activitatea de

comercializare (produse şi mărfuri cumpărate şi revândute), este un element al valorii adăugate
şi se determină cu ajutorul relaţiei:
Mc = Vanzari de marfuri − Costul marfurilor
Producţia exerciţiului - cuprinde bunurile şi serviciile produse de întreprindere în cursul
exerciţiului, indiferent de destinaţie, fiind egal cu suma:
Pex = Producţia vândută (Pv) + Producţia stocată (±ΔS) + Producţia imobilizată (Pi).
Valoarea adăugată - exprimă ceea ce adaugă întreprinderea la circuitul economic prin propria
activitate şi se calculează cu relaţia:
VA = Marja comercială (Mc) + Producţia exerciţiului (Pex) – Consumurile intermediare (Ci).
Excedentul brut de exploatare - este rezultatul realizat din activitatea curentă a întreprinderii,
care permite să se măsoare capacitatea de a genera şi conserva fonduri în condiţii de
funcţionare, fiind independent de politica financiară, fiscală şi în domeniul amortizării; se
calculează cu ajutorul relaţiei:
50
EBE = Valoarea adăugată (VA) + Subvenţii de exploatare (Sbv) -Impozite, taxe, vărsăminte asimilate
(I+Tx) – Cheltuieli cu personalul (Chp).
Rezultatul din exploatare - măsoară performanţa comercială şi industrială a întreprinderii,
fiind independent de politica financiară şi fiscală, dar ţine cont de amortizare şi provizioane; se
determină cu relaţia:
Rexp = Excedentul brut (EBE) + Alte venituri din exploatare (Ave) - Amortizări şi provizioane - Alte
cheltuieli de exploatare.
Acest rezultat mai poate fi determinat şi prin diferenţa:

Rexp = Venituri din exploatare – Cheltuieli de exploatare.
Rezultatul financiar - este rezultatul din activitatea financiară, cuprinde elemente de fluxuri
financiare şi elemente ce corespund riscurilor ataşate, fiind intermediar între rezultatul de
exploatare şi rezultatul curent:
Rfin = Venituri financiare – Cheltuieli financiare.
Rezultatul curent - ţine cont de politica de finanţare a întreprinderii, nu este influenţat de
elemente extraordinare sau fiscale pure şi este egal cu suma:
Rcrt = Rexp+ Rfin.= Rexp +(Venituri financiare – Cheltuieli financiare).
Rezultatul extraordinar - provine din activitatea neobişnuită a întreprinderii, nefiind legat de

activitatea curentă şi se determină ca diferenţă:
Rextr = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare.
Rezultatul brut al exerciţiului - constituie soldul rezidual între veniturile totale şi cheltuielile
totale şi se determină ca diferenţă:
Rbr = Venituri totale – Cheltuieli totale.
Rezultatul net al exerciţiului - constituie soldul final după aplicarea cotei procentuale de
impozit, asupra rezultatului brut, conform relaţiei:
Rnet = Rbr – Impozitul pe profit = Rbr (1 - i).
Rezultatul net urmează a fi repartizat conform legii, parţial distribuit (participare salariaţi la
profit, dividende acţionari) sau reinvestit (pentru mărirea capitalurilor proprii prin
autofinanţare).
Tabelul 9. Soldurile intermediare de gestiune la MILKA SRL

2009 2010 2011 2012 2013 2014
Marja comerciala 0 0 0 29 0 0
Valoarea adaugata 220.560 1.160.778 1.298.433 2.836.598 5.040.932 6.740.903
51
Excedentul brut de exploatare 15.918 903.256 943.327 2.358.392 4.413.881 5.733.697
Rezultatul din exploatare -88.089 807.907 778.670 1.852.031 3.563.530 4.885.258
Rezultatul curent -212.047 -50.388 404.121 1.730.112 3.545.551 4.841.767
Rezultatul brut -218.817 -109.134 404.121 1.730.112 3.545.551 4.841.767
Rezultatul net -218.817 -109.134 368.555 1.318.915 2.964.746 4.081.308
Dintre indicatorii soldurilor intermediare de gestiune vom insista asupra valorii adăugate. Aceasta a
avut o evoluţie semnificativă pe perioada 2009-2014 (a crescut de la 220.560 lei la 6.740.903 lei, adică
cu 2.956%). Este rezultatul managementului eficient precum şi a dezvoltării activităţii.
8.10. CAPACITATEA DE AUTOFINANŢARE

Capacitatea de autofinanţare a unei întreprinderi este surplusul monetar potenţial generat de activitatea
acesteia. Ea reprezintă o contribuţie esenţială a activităţilor curente la variaţia fondului de rulment
global. Se poate calcula fie plecând de la excedentul brut din exploatare, fie de la profitul net :
a) metoda degresivă evidenţiază calcularea CAF ca diferenţă între veniturile încasabile şi cheltuielile
plătibile.
EBE
+ alte venituri de exploatare (fără venituri din reluarea provizioanelor de exploatare, fără veniturile din
cedarea/cesiunea activelor, fără venituri din repartizarea subvenţiilor de exploatare)
- alte cheltuieli de exploatare (fără amortizări şi provizioane constituite, fără valoarea neta contabilă a
elementelor de activ cedate)
+ venituri financiare (fără venituri din utilizarea provizioanelor financiare)
- cheltuieli financiare (fără cheltuieli pentru constituirea provizioanelor financiare)
+ venituri extraordinare
- cheltuieli extraordinare
- impozit pe profit
= CAF
b) metoda aditivă permite să se calculeze capacitatea de autofinanţare plecând de la rezultatul

exerciţiului, corectat cu cheltuielile şi cu veniturile care nu au incidenţă asupra trezoreriei :
RN
+ amortizări si provizioane constituite
+ valoarea net contabila a elementelor de activ cedate
- venituri din utilizarea provizioanelor
- venituri din cesiunea/cedarea activelor
- venituri din repartizarea subvenţiilor de exploatare
= CAF
52
Tabelul 10. Capacitatea de autofinanţare la la MILKA SRL

2009 2010 2011 2012 2013 2014
Capacitatea de
-114,444 -13,785 528,678 1,800,927 3,493,526 4,723,888
autofinanțțare
8.11. ANALIZA RISCULUI DE FALIMENT PRIN MODELUL ION ANGHEL
Tabelul 11. Riscul de faliment la MILKA SRL - model I.Anghel
Nr. Indicatori 2013 2014
1 Profit net 2,964,746.00 4,081,308.00
2 Venituri totale 22,829,233.00 31,970,128.00
3 Cash-flow 1,189,758.90 1,050,788.00
4 Active 8,563,985.00 10,628,308.00
5 Datorii 4,240,582.00 5,188,342.00
6 Cifra de afaceri 22,588,912.00 32,324,015.00
7 X1 = Profit net/Venituri 0.13 0.13
8 X2 = Cash-flow/Active 0.14 0.10
9 X3 = Datorii/Active 0.50 0.49
10 X4 = (Obligatii/Cifra de afaceri)x360 67.58 57.78
11 "A" 4.00 3.91
"A" = 5,676+6,3718X1+5,3932X2-5,1427X3-0,0105X4
Interpretarea valorilor funcţiei “A”
Intervalul A Apreciere
A<0 Faliment/Eșec
0 > A > 2,05 Zona de incertitudine
A > 2,05 Non - faliment
În urma aplicării modelului „A” construit de dr. Ion Anghel se obţine în anul 2013 o valoare de 4,00
ceea ce încadrează societatea într-o zonă non-falimentară, având un risc scăzut de faliment.
În urma aplicării modelului „A” construit de dr. Ion Anghel se obţine în anul 2014 o valoare de 3,91
ceea ce încadrează societatea într-o zonă non-falimentară, având un risc scăzut de faliment.
53
8.12. ANALIZA RISCULUI DE FALIMENT PRIN MODELUL ALTMAN
Tabelul 12. Riscul de faliment la MILKA SRL - model Altman

Nr. Indicatori 2013 2014
1 Active circulante 3,253,309.00 3,582,080.00
2 Active totale 8,563,985.00 10,628,308.00
3 Profit reinvestit 2,964,746.00 4,081,308.00
4 Profit brut 3,545,551.00 4,841,767.00
5 Capitaluri proprii 4,323,403.00 5,439,966.00
6 Datorii curente 4,240,582 5,188,342
7 Datorii totale 4,240,582.00 5,188,342.00
8 Cifra de afaceri 22,588,912.00 32,324,015.00
9 X1 = (Active circulante-Datorii termen scurt)/Active totale -0.12 -0.15
10 X2 = Profit reinvestit / Activ total 0.35 0.38
11 X3 = Profit brut / Activ total 0.41 0.46
12 X4 = Capitaluri proprii / Obligaţii pe termen lung 1.02 1.05
13 X5 = Cifra de afaceri / Activ total 2.64 3.04
14 "Z" 4.96 5.53
"Z" = 1,2X1+1,4X2+3,3X3+0,6X4+0,999X5
Interpretarea valorilor funcţiei “Z”
Intervalul Z Apreciere
Z < 1,8 Riscul de faliment inevitabil
1,8 < Z < 2,67 Dificultăţi financiare, apropiere de riscul de faliment
Z > 2,67 Risc de faliment inexistent, solvabilitate buna
În urma aplicării modelului „Z” construit de E. Altman se obţine în anul 2013 o valoare de 4,96 ceea
ce plasează societatea într-o zonă lipsită de ameninţarea falimentului, conform modelului. În urma
aplicării modelului „Z” construit de E. Altman se obţine în anul 2014 o valoare de 5,53 ceea ce
plasează societatea într-o zonă lipsită de ameninţarea falimentului.
8.13. CONCLUZIILE STUDIULUI DE CAZ
În urma analizării datelor referitoare la activitatea societăţii MILKA SRL prin intermediul unui sistem
de indicatori, putem formula concluzia că situaţia financiară a acesteia este satisfăcătoare.
Aceasta se datorează următoarelor aspecte:
în perioada analizată, societatea are o lichiditate scăzută, datoriile curente nefiind acoperite
54
pe seama activelor curente, fiind necesară apelarea la credite bancare;

nivelul ratei solvabilităţii generale are o evoluţie relativ constantă şi favorabilă, reflectând
capacitatea întreprinderii de a face fata datoriilor contractate;
rata autonomiei financiare a înregistrat o evoluţie favorabilă, ceea ce înseamnă că societatea
reuşeşte să-şi ramburseze datoriile pe termen lung pe seama capitalurilor proprii;
rata de finanţare a stocurilor este negativă ceea ce evidenţiază incapacitatea societăţii de a-
şi finanţa stocurile pe seama capitalului de lucru net;
rata datoriilor a avut o valoare necorespunzătoare la începutul perioadei (0,94) ajungând la
un nivel de 0,49 ceea ce înseamnă că societatea îşi acoperă datoriile totale pe seama
activelor totale;
rata capitalului propriu faţă de activele imobilizate este subunitară pe perioada analizată
ceea ce evidenţiază faptul că societatea a realizat investiţii pe seama apelării la surse
externe;
rata de rotaţie a obligaţiilor s-a îmbunătăţit pe parcursul perioadei analizate ceea ce
evidenţiază o creştere mai rapidă a cifrei de afaceri în raport cu creşterea obligaţiilor;
fondul de rulment a avut o evoluţie favorabilă evidenţiind faptul că întreprinderea deţine
capitaluri permanente într-o sumă destul de ridicată pentru a putea finanţa integral
imobilizările sale si are lichidităţi excedentare care-i permit să facă faţă riscurilor diverse;
nevoia de fond de rulment este negativă, ceea ce evidenţiază că datoriile curente au fost
acoperite pe seama activelor curente, existând un excedent de resurse, care se regăseşte în
trezoreria netă;
trezoreria netă a avut un trend ascendent şi pozitiv, ceea ce semnifică existenţa unui surplus
monetar înregistrat în contul de profit al societăţii şi confirmă starea de echilibru a societăţii
pe perioada analizată;
evoluţia indicatorilor de gestiune pe perioada analizată a fost favorabilă societăţii, prin
scăderea duratei de rotaţii a activelor circulante, a activului total, a duratei de recuperare a
creanţelor precum şi cea de plată a datoriilor;
ratele de rentabilitate au avut un nivel negativ în anii 2009-2010 datorită pierderii
înregistrate de societate. În perioada următoare, ca urmare a profitului realizat de societate,
ratele de rentabilitate au o evoluţie favorabilă, înregistrând cel mai bun nivel în anul 2014,
indicând o eficienţă ridicată a activităţii;
valoarea adăugată a avut o evoluţie semnificativă pe perioada 2009-2014 (a crescut de la
220.560 lei la 6.740.903 lei, adică cu 2.956%); este rezultatul managementului eficient
precum şi a dezvoltării activităţii.
55
societatea a avut un grad de risc foarte scăzut pe perioada studiată, respectiv anii 2013 şi
2014. Modificarea valorii indicatorilor de risc de la un an la altul se datorează creşterii
volumului de activitate, cifrei de afaceri, relaţiilor firmelor cu furnizorii, clienţii,
conjuncturii economice, politicii manageriale precum şi politicii de finanţare.
Principalele sugestii pentru menţinerea şi îmbunătăţirea situaţiei financiare a societăţii sunt:
asigurarea echilibrului financiar, în special a celui pe termen lung;
creşterea eficienţei utilizării activelor circulante (a vitezei de rotaţie a acestora);
creşterea gradului de utilizare a capacităţilor de producţie;
pătrunderea pe pieţe noi, atât interne, cât şi externe;
atragerea unor clienţi noi, prin acordarea de diverse facilităţi, prin organizarea de campanii
publicitare, promovarea produselor şi serviciilor societăţilor prin organizarea de diverse
activităţi de marketing;
modernizarea continuă a mijloacelor de producţie (utilaje care să corespundă standardelor
comunitare şi care să fie concurenţiale cu cele ale firmelor de profil) ;
îmbunătăţirea continuă a calităţii produselor şi serviciilor în vederea satisfacerii cerinţelor
clienţilor;
creşterea potenţialului de cooperare cu partenerii interni şi externi şi dezvoltarea de relaţii
contractuale de pe poziţii avantajoase;
creşterea volumului cifrei de afaceri, prin menţinerea şi dezvoltarea de noi segmente de
piaţă;
preocuparea continuă pentru menţinerea managementului la standarde de performanţă
continuă.
56
IX. SINTEZE
Preocuparea pentru realitatea informaţiei manageriale trebuie să se manifeste atât în etapa

culegerii acesteia, cât şi în etapa prelucrării, analizei şi diagnozei, atât în prognoză şi
programare, cât şi în execuţie. Ea se bazează pe analiza critică a datelor, a fiecărei informaţii în
parte, cât şi a ansamblului de informaţii conturat cu un anumit scop, ţinând seama de sursă, de
vechimea ei, de interesele ce domină preocupările celui ce furnizează informaţia, de gradul de
perimare în timp şi spaţiu a acesteia etc. Numai în acest fel se poate asigura compatibilitatea necesară
dintre funcţia de reflectare-cunoaştere, pe de o parte şi funcţia de orientare-coordonare, pe de altă
parte, funcţii atribuite sistemului de indicatori.
Opiniile ce susţin ideea folosirii unui singur indicator sintetic, calitativ, pentru aprecierea cantitativă a
unui fenomen sau proces sunt numeroase, deoarece, adesea, un sistem complex de indicatori conţine în
mod inevitabil şi contradicţii. Astfel de păreri îşi găsesc explicaţia în experienţele negative trăite în
legătură cu necorelările din cadrul sistemului de indicatori, cu contradicţiile de conţinut care se
manifestă între indicatorii acestuia. Cel mai des este susţinut indicatorul rentabilităţii, considerat a fi
indicatorul sintetic calitativ cel mai adecvat acestui scop. Totuşi, în zilele noastre este din ce in ce mai
mult vehiculată părerea că pentru întreprinderea modernă obţinerea profitului nu mai este un scop în
sine, ci esenţialul pentru ea este creşterea valorii sale de piaţă. Profitul este, într-adevăr, absolut
necesar pentru a asigura capital şi a permite dezvoltarea întreprinderii, dar nu mai este considerat
singurul obiectiv vital. În contextul managementului modern, care acordă o mare importanţă “relaţiilor
umane” în întreprindere, el este privit doar ca stimulent pentru a produce mai departe şi ca reper
important de măsurare a rentabilităţii întreprinderii.
În procesul evaluării performanţelor întreprinderii, indicatori cum sunt cei de rezultat, costuri, de
calitate a produselor şi eficienţă tehnologică, trebuie să fie completaţi cu indicatori care să
măsoare calitativ şi compatibilitatea obiectivelor întreprinderii cu dezideratele salariaţilor săi,
precum şi caracterul procesului de decizie, gradul de adecvare a procesului de comunicare.
Aceasta nu înseamnă, însă, o minimalizare a rolului şi importanţei profitului în mecanismul de
funcţionare al întreprinderii, ci dimpotrivă, în contextul unei reevaluări a cadrului în care se exercita
managementul modern, el rămâne un pilon de bază, dar nu singurul.
Cu toate acestea, pe de altă parte, se consideră că folosirea unui indicator sintetic fundamental, fie
el şi profitul, poate fi de bun augur, întrucât înglobează în el “sinteza” conlucrării diferiţilor
factori de producţie, a căror comportament trebuie reglat cu scopul de a se atinge obiectivele de
eficienta economica şi zonala propuse.
De aceea se susţine ideea că în practica conducerii, indicatorilor fundamentali să li se asocieze un
sistem de indicatori cu caracter de normă, într-o expresie complexă, cu ajutorul cărora
57
managerul poate cunoaşte şi urmări evoluţia variabilelor de sistem, poate regla activităţile, în
scopul atingerii obiectivului urmărit şi reflectat prin nivelul indicatorului fundamental, fie el şi
cel al rentabilităţii.
Concluzia este că ridicarea nivelului ştiinţific al conducerii impune în mod necesar continua
perfecţionare a activităţii de prognoză şi programare, ceea ce în mod logic duce la deplasarea
calculelor de eficienţă în poziţie prestabilită, faţă de derularea nemijlocită a activităţilor
productive şi de comercializare. De aici accentul pus în mod inevitabil pe conducere normativă a
sistemelor economice active. Aceasta pe de o parte. Pe de altă parte, asistăm la o creştere a
importanţei laturilor calitative ale procesului economic, de unde importanţa acordată creşterii
nivelului eficienţei economice şi financiare. În aceasta rezidă de fapt fenomenul sporirii rolului şi
importanţei indicatorilor valorici de sinteză în actul conducerii, precum şi necesitatea utilizării de
modele care să impulsioneze creşterea eficienţei.
În contextul actualei crize economico-financiare fiecare întreprindere se confruntă cu o serie de
probleme care vizează în principal stabilirea locului pe care aceasta îl ocupă în spaţiul economic
concret în care activează, obiectivul major spre care se îndreaptă, şansele de izbândă şi costurile
implicate.
Analiza stării de fapt a întreprinderilor angrenate în economia concurenţială de piaţă aduce în faţa
analistului problemele comune majorităţii acestora, făcând imposibilă formularea unor concluzii cu
vocaţie generală. Motivaţia o constituie faptul că oricare firmă îşi desfăşoară activitatea într-un
mediu dinamic şi agresiv, ceea ce o determină să se raporteze permanent la cererea de piaţă, să
anticipeze mişcările concurenţei, să-şi autoevalueze limitele şi resursele de care dispune.
Natura şi importanţa întreprinderii în economiile moderne au constituit obiect de studiu în
numeroase lucrări de specialitate25. Aproape în toate acestea accentul nu mai este pus pe
semnificaţia sociologică a întreprinderii, ci interpretarea este socio-economică, sistemică,
vizând tehnici declarate operaţionale.
Întreprinderea reprezintă o entitate socio-economică de sine-stătătoare, cu o structură proprie
delimitată în spaţiu şi ai cărei parteneri sunt consideraţi că fac parte din interiorul său, iar alţii din
exteriorul său. Cu alta cuvinte, problema gestionarii şi administrării întreprinderii, indiferent de obiectul
de activitate şi de scopul propus, este complexă. Aprecierea diferenţelor de performanţă depinde
de natura întreprinderii, de sistemul instrumentelor utilizate în gestionarea patrimoniului.
Întreprinderea îşi desfăşoară activitatea fiind influenţată de factori externi (economici, sociali, politici,
tehnologici, ecologici) asupra cărora nu poate avea nici o influenţă directă, deoarece evoluţia
acestora nu este controlabilă la nivel microeconomic. În schimb, ea poate acţiona şi influenţa asupra
25
Nicolae Georgescu, Analiza bilanţului contabil, Edit. Economică, 1999, p.11.
58
elementelor discreţionare ale mediului (clienţi, furnizori, competitori etc), amortizându-le într-o
anumită măsură efectele.
Forţele economice afectează activitatea întreprinderii sub toate aspectele, exercitând o influenţă
majoră asupra proceselor de schimb. Preţul resurselor (materiale, umane, financiare), natura cererii,
imaginea întreprinderii, încrederea partenerilor sunt supuse coordonatelor economice ale mediului.
De aceea, întreprinderea trebuie să realizeze o diagnosticare a relaţiei dintre activitatea
proprie şi variabilele economice de tip macroeconomic, cum ar fi inflaţia şi efectele sale
asupra performanţelor economico-financiare, politica monetară, gradul de dezvoltare a pieţei
capitalurilor şi influenţa asupra costului capitalului utilizat de către întreprindere, nivelul
fiscalităţii, stadiul ciclului industrial şi comercial, gradul de favorizare a investiţiilor la nivel
macroeconomic. Influenţa factorilor economici trebuie privită atât în termeni de oportunităţi, cât şi de
riscuri. Astfel, în perioade de recesiune pe care le experimentăm în acest moment, întreprinderile
pot opta pentru reducerea preţurilor produselor sau pentru a exporta. Presiunile inflaţioniste
asupra costurilor materiilor prime pot determina întreprinderea să opteze pentru importuri mai ieftine
sau pentru îmbunătăţirea metodelor tehnologice folosite
În prezent, întreprinderile sunt profund afectate de mutaţiile petrecute în viaţa economică, socială şi
politică din ultimii ani. Instabilitatea macroeconomică şi legislaţia neadecvată îşi pun amprenta
asupra operaţiunilor şi comportamentului economic adoptat de agenţii economici.
Incertitudinea ce caracterizează climatul macroeconomic, reducerea continuă a produsului intern brut,
angajarea de datorii externe şi interne pentru acoperirea deficitelor, influenţa negativă a creşterii
inflaţiei determină întreprinderile să se comporte în mod viciat, înclinând mai degrabă spre
conservarea patrimoniului decât spre o activitate economică propriu-zisă.
Degradarea mediului financiar prin redistribuirea contraproductivă a resurselor, suportarea
pierderilor şi ineficientei unor întreprinderi de către cele care desfăşoară o activitate economică
rentabilă au generat în fapt efecte variate, care au influenţat toate laturile economiei. S-a constatat
astfel creşterea puternică a cererii de credite şi reducerea ofertei de fonduri, resursele fiind alocate
în această situaţie după criterii aleatorii şi nu pe baza fundamentării economice a investiţiilor, iar
necesarul suplimentar pentru finanţare fiind asigurat, de regulă, prin emisiune monetară cu consecinţe
asupra creşterii preţurilor. S-au stimulat, de asemenea, modalităţile anormale de aprovizionare peste
necesar, adeseori în scopuri speculative, concomitent cu perpetuarea producerii de bunuri fără o
prospecţiune adecvată a pieţei, a capacităţii acesteia de absorbţie.
Toate modificările care au marcat existenţa întreprinderii se reflectă în domeniul activităţii
financiare. Răspunsurile la problemele ridicate, soluţiile şi strategiile cele mai adecvate nu s-au
găsit întotdeauna cu uşurinţă, deoarece, în plan teoretic, conceptual, dar şi concret, practic, al
tehnicilor financiare şi chiar al legislaţiei, s-au semnalat lipsuri. S-a făcut simţită necesitatea
59
extinderii tratărilor teoretice şi instrumental-operaţionale privind conducerea activităţii

financiare din perspectiva economiei de piaţă şi a racordării acesteia la circuitul economic
mondial.
Activitatea financiară ce se desfăşoară la nivelul întreprinderilor simte nevoia unor
reconsiderări teoretice şi aplicative pentru a deveni compatibilă cu exigenţele economiei de piaţă ce se
conturează în ţara noastră.
Ca şi sistemele biologice care au inspirat modelarea sistemică a întreprinderii, sistemul
întreprindere este unul deschis, desfăşurând un schimb permanent de resurse cu mediul ambiant
după modelul „intrare - transformare - ieşire”.
Mărimile de intrare în sistem exprimă cantitatea şi calitatea materiilor prime, energiei,
combustibilului, forţei de muncă, echipamentelor tehnice, informaţiilor şi mijloacelor financiare
supuse transformării, în scopul obţinerii mărimilor de ieşire din sistem sub forma produselor, serviciilor
prestate, lucrărilor executate etc.
Producţia materială nu constituie un scop în sine, ci este destinată satisfacerii unor nevoi
sociale. În condiţiile funcţionării economiei de piaţă, în care acţionează o serie de instrumente
specifice, scopul producţiei, din punct de vedere financiar, este maximizarea valorii totale a
întreprinderii exprimată prin valoarea de piaţă a portofoliului de active. Acest obiectiv deosebit
de complex se află în relaţie de interdependenţă cu toate deciziile care se iau în cadrul
întreprinderii.
Stabilirea ca obiectiv a maximizării valorii de piaţă a întreprinderii capătă o fundamentare
riguroasă, bazată în exclusivitate pe criterii de eficienţă. Maximizarea valorii de piaţă a
întreprinderii se bazează pe percepţia pe care piaţa financiară o are asupra operaţiunilor
întreprinderii, cuantificată prin indicatorul „cursul acţiunilor” la bursă.
Pentru a putea supravieţui, oricare întreprindere are nevoie de informaţii, fără de care procesul
decizional prin care se conduce întreprinderea nu ar putea avea loc. Dar, cum sistemele se
caracterizează prin dinamism, înseamnă că şi conexiunile sale cu mediul ambiant variază în timp. De
aceea, pentru a-şi dovedi viabilitatea, sistemul întreprindere trebuie să-şi sporească capacitatea de
adaptare şi stabilitate, iar în activitatea pe care o desfăşoară trebuie să acţioneze în direcţia
perfecţionării propriilor săi parametri, a structurii şi a comportamentului. Afirmaţia este cu
atât mai valabilă, cu cât, în economiile de piaţă, cele mai multe întreprinderi îşi desfăşoară activitatea în
condiţii de risc şi incertitudine.
În cadrul întreprinderii, un loc aparte revine subsistemului financiar-contabil. Subsistemul
financiar-contabil, la nivelul întreprinderii, are ca obiective stabilirea modului de obţinere a
fondurilor necesare desfăşurării activităţii şi de utilizare a lor, pregătirea situaţiilor
financiare, comunicarea rezultatelor publicului, obţinerea de informaţii statice din exterior.
60
Procurarea fondurilor în condiţii cât mai avantajoase şi luarea deciziilor privind investirea lor sunt
elemente fundamentale ale strategiei întreprinderii. în mod obişnuit, pentru a putea face faţă
sarcinilor sale, subsistemul financiar-contabil îşi desfăşoară activitatea pe două niveluri: primul, îl
constituie obţinerea fondurilor, iar cel de-al doilea, monitorizarea utilizării respectivelor fonduri în
concordanţă cu structura financiară şi analiza pe această bază a modului de utilizare eficientă a
acestora.
Reţeaua de control este proiectată pe baza informaţiilor primite de la subsistemul financiar-contabil.
De aceea, deciziile privind frecvenţa şi încărcătura informaţională a documentelor de sinteză
trebuie să facă parte din strategia întreprinderii.
61
X. EVALUAREA CUNOŞTINŢELOR TEORETICE
În autoevaluarea teoretică propusă, sunt prezentate elemente sintetice preluate din lucrare într-o
anumită succesiune care încorporează postulate, definiţii, recomandări, caracteristici, câteva cugetări,
etc., utile în fixarea cunoştinţelor, în preocuparea pentru imaginea publică a organizaţiei.
Răspundeţi cu DA sau NU:

1. Capacitatea unei întreprinderi de a folosi în interesul său ansamblul de cunoştinţe izvorâte din sutele
de informaţii închise sau deschise reprezintă aşa-zisa inteligenţă economică.
DA NU
2. Informaţiile sectoriale specifice activităţii întreprinderii se referă la natura produselor, procesele
tehnologice utilizate, structura de producţie, care au incidenţă asupra rentabilităţii, rotaţiei stocurilor,
mijloacelor de finanţare.
DA NU
3. Eficienţa decizională depinde de pertinenţa informaţiilor, de conţinutul şi valoarea lor, de
capacitatea de a prezenta cu fidelitate, fără eroare, realitatea.
4. Asigurarea unei informaţii de calitate are un cost.
DA NU
5. O analiză financiară efectuată în scopul realizării unui diagnostic financiar, care să permită adoptarea
unor decizii şi stabilirea unor previziuni financiare, se bazează în primul rând pe date şi informaţii
provenite din situaţiile financiare ale întreprinderii, dar nu se poate limita doar la acestea.
DA NU
6. O analiză financiară efectuată în scopul realizării unui diagnostic financiar, trebuie să înceapă prin
adunarea mai multor informaţii:
- informaţii generale pe plan economic, fiscal şi monetar;
- informaţii asupra sectorului de care aparţine întreprinderea;
- informaţii de ordin juridic şi economic asupra întreprinderii.
DA NU
7. Analiza financiară nu poate pleca decât de la documentele reprezentative ale unei imagini fidele a
întreprinderii, care poate fi prezentată partenerilor economici şi sociali interni şi externi.
DA NU
8. Imaginea fidelă a patrimoniului unei întreprinderi este asigurată de contabilitatea generală, care oferă
informaţiile necesare analizei financiare prin documente de sinteză numite Conturi anuale sau Situaţii de
raportare financiară (IFRS) care se bazează pe un suport ce răspunde exigenţelor Reglementărilor
româneşti armonizate cu Directiva a IV-a a CEE şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate (O.m.f.p.
3055/2014), care cuprind următoarele documente: bilanţul, contul de profit şi pierdere, situaţia
modificării capitalurilor proprii, situaţia fluxurilor de numerar, politicile contabile şi notele explicative.
62
DA NU
9. Situaţia modificării capitalurilor proprii prezintă detaliat toate variaţiile pe care le-au suferit
capitalurile proprii între momentul de început şi cel de sfârşit al exerciţiului financiar, permiţând
analiza capacităţii de menţinere a capitalului şi a rezultatului final (profitul sau pierderea).
DA NU
10. Situaţia fluxurilor de numerar oferă informaţii despre capacitatea întreprinderii de a genera numerar şi
echivalente de numerar din activitatea de exploatare, din activitatea investiţională şi despre modul de
utilizare a acestora.
DA NU
11. Bilanţul este documentul contabil de sinteză care „fotografiază”, la un moment dat, situaţia
patrimonială şi financiară a unei întreprinderi. El redă, sub formă de tabel sau de listă, ansamblul
resurselor de care dispune întreprinderea la o anumită dată, ca şi utilizările acestora la aceeaşi dată.
indicând rezultatul pe care 1-a obţinut întreprinderea în cursul exerciţiului financiar.
DA NU
12. Contul de profit şi pierdere înregistrează în credit totalul de bunuri, servicii sau monedă care intră ca
venituri (fluxul de intrări), iar în debit, bunurile, serviciile, moneda care ies ca şi cheltuieli (fluxul de
ieşiri). Contul de rezultat regrupează, sub formă de tabel sau de listă, cheltuielile şi veniturile exerciţiului,
structurate pe categorii (de exploatare, financiare, extraordinare), astfel încât permite determinarea ca sold a
rezultatelor (profitul sau pierderea) pe tipuri de activităţi.
DA NU
13. Metoda proprie a analizei economico-financiare include un ansamblu de trepte metodologice şi
procedee tehnice de calcul în vederea stabilirii şi cuantificării relaţiilor cauzale între indicatorii studiaţi
şi factorii determinanţi.
DA NU
14. În sens general, indicatorul poate fi definit ca expresia numerică ce caracterizează din punct de
vedere cantitativ un proces sau fenomen economic, social, financiar etc. sau îi defineşte evoluţia în
funcţie de condiţiile concrete de loc şi timp şi legătura reciprocă cu alte fenomene.
DA NU
15. Un bun indicator trebuie să fie: fiabil, just şi precis. Fiabilitatea este calitatea unui instrument de
măsură care dă întotdeauna aceeaşi indicaţie atunci când este plasat sau utilizat în aceleaşi condiţii.
Justeţea este proprietatea a ceea ce este conform realităţii. Precizia atinge gradul de exactitate al
măsurii. Defectele de justeţe şi de fiabilitate sunt contradicţii ale oricărei măsurări serioase.
16. Indicatorii, după conţinutul şi formele pe care le îmbracă, precum şi în funcţie de etapele
în care sunt determinaţi şi folosiţi în caracterizarea activităţii la nivel microeconomic, îndeplinesc o
serie de funcţii, ca:
63
- funcţia de reflectare, cunoaştere şi măsurare – care derivă chiar din particularităţile

fenomenelor şi proceselor economice, pornindu-se întotdeauna de la cunoaşterea empirică a
fenomenelor, prin generalizare, pentru a ajunge la esenţa acestora;
- funcţia de comparare, care derivă din aceea că fenomenele studiate sunt variabile, fapt ce
necesită cunoaşterea modificărilor intervenite ca structură sau nivel de dezvoltare;
- funcţia de analiză implică existenţa variabilelor complexe care, la rândul lor, se pot descompune într-
un produs de mai mulţi factori sau într-o sumă de mai multe elemente componente. Compararea
indicatorilor se face fie sub formă de raport, fie ca diferenţă, ceea ce duce la calculul indicatorilor
derivaţi, sub formă de coeficienţi, procente sau în unităţi concrete de măsură;
- funcţia de sinteză, care implică utilizarea indicatorilor sub formă de valori medii; valorile
individuale diferite se sintetizează într-o expresie numerică care devine tipică şi esenţială pentru toate
fenomenele de acelaşi fel;
DA NU
- funcţia de estimare, care se utilizează în scopul măsurării tendinţei de dezvoltare a
fenomenului, variabil în timp şi spaţiu şi din punct de vedere organizatoric. Indicatorii
obţinuţi au caracter de mărime medie, fiind consideraţi ecuaţii de estimare;
- funcţia de verificare a ipotezelor şi de testare a semnificaţiei, una din cele mai importante, deoarece
fenomenele sunt diferite şi variabile în timp şi spaţiu datorită influenţei unui ansamblu de factori
interni şi externi;
DA NU
- funcţia de pârghie economico-financiară, care este dată de complexitatea ansamblului de
factori şi corelaţii, cu influenţe asupra fenomenului studiat şi deciziilor care trebuie luate în
vederea obţinerii unor rezultate superioare;
- funcţia de comandă a indicatorilor, care are rolul primordial de transmitere a deciziilor economice
la utilizatori, sub forma sarcinilor directe sau prin determinarea condiţiilor şi limitelor de variaţie
ale unor parametri care influenţează asupra deciziilor.
64
DA NU
20. Solvabilitatea unei întreprinderi se defineşte ca fiind aptitudinea de a asigura reglementarea
datoriilor sale atunci când acestea ajung la scadenţă. Bilanţul permite estimarea solvabilităţii
procedând la o clasificare a posturilor de activ după criteriul lichidităţii crescătoare (aptitudinea de a se
transforma lichidităţi) şi la o clasificare a posturilor de pasiv după criteriul exigibilităţi crescătoare.
Este vorba de o semnificaţie patrimonială a întreprinderii.
DA NU
21. Pentru a aprecia performanţele realizate de o întreprindere, trebuie comparate mijloacele puse în
operă cu rezultatele obţinute. Acestea din urmă sunt măsurate prin indicatorii rezultatelor.
DA NU
22. Efectuarea unei analize financiare ample care să conducă la un diagnostic financiar-contabil
complet presupune parcurgerea următoarelor etape în următoarea succesiune:
a.) prezentarea de informaţii privind: sectorul de activitate; evoluţia cifrei de afaceri în ultimii 4-5 ani;
rentabilitatea (rata creşterii beneficiului brut şi net, rata rentabilităţii capitalurilor investite şi a
capitalurilor proprii); riscurile; îndatorarea totală şi ponderea datoriilor pe termen scurt în pasivul
bilanţului ş.a.;
b.) analiza contului de rezultat, care pune în evidenţă performanţa economică şi financiară a
întreprinderii prin intermediul soldurilor intermediare de gestiune (Cascada SIG);
Pornind de la aceste solduri se poate examina dinamica, structura şi eficienţa cheltuielilor, precum şi
modul de reflectare în costuri a consumului de resurse;
c.) analiza bilanţului (financiar şi funcţional), care vizează modificarea poziţiei financiare a
întreprinderii, evoluţia structurii financiare, situaţia echilibrelor financiare şi a rentabilităţii
capitalurilor;
d.) studiul tabloului de finanţare sau al fluxurilor de numerar (trezorerie). Acesta constituie un examen
al politicii de investiţii, de finanţare şi de distribuire a profitului net, care permite o analiză dinamică a
fluxurilor financiare şi a fluxurilor de trezorerie;
e.) în sinteză se vor prezenta punctele tari şi punctele slabe, aşa cum au rezultat din analiza efectuată.
Rezultatele analizei financiare vor fi valorificate diferit, în funcţie de utilizator, dar în general se va
căuta răspuns la întrebări de natură financiară, economică, fiscală, juridică.
DA NU
23. Diagnosticul financiar este rezultatul unui proces de evaluare a potenţialului financiar al
întreprinderii.
DA NU
24. Diagnosticul este un instrument al analizei economico-financiare.
DA NU
65
25. Diagnosticul financiar presupune unele judecăţi asupra sănătăţii financiare a întreprinderii,
punctelor forte şi punctelor slabe ale gestiunii financiare, prin care se pot aprecia riscurile trecute,
prezente şi viitoare ce decurg din situaţia financiară şi soluţiile pentru diminuarea riscurilor şi îmbu-
nătăţirea rezultatelor.
DA NU
26. Prin diagnostic se identifică punctele critice în cadrul activităţii financiare derulate de-a lungul
exerciţiului financiar încheiat şi se avizează centrele de decizie pentru a se iniţia măsurile de reglare.
DA NU
27. Scopul cuplului analiză financiară-diagnostic financiar este de a caracteriza într-o manieră cât mai
pertinentă şi mai prudentă situaţia întreprinderii, în scopul fundamentării pe criterii de optim a
deciziilor de constituire şi utilizare a resurselor.
DA NU
28. Diagnosticul financiar necesar managerului întreprinderii vizează răspunsul la următoarele
problematici:
Creşterea: Cum s-a desfăşurat activitatea întreprinderii în perioada examinată şi care a fost ritmul
creşterii în raport cu sectorul?
Rentabilitatea: Rezultatele obţinute au fost pe măsura mijloacelor folosite şi în ce măsură creşterea a
fost însoţită de o rentabilitate suficientă?
Echilibrul: Care este structura financiară a întreprinderii şi dacă aceasta este echilibrată, în contextul
raportului între masele de capitaluri pentru un suport financiar convenabil?
Riscurile: Care sunt ele, dacă întreprinderea prezintă puncte de vulnerabilitate şi dacă există un risc de
faliment crescut sau nu?
DA NU
29. Calitatea sistemului de indicatori şi capacitatea acestuia de a oferi informaţii utile în luarea
complex şi eficient.
DA NU
30. Rata stabilităţii financiare = (Capital permanent / Total Pasiv)x100
DA NU
31. Rata autonomiei financiare globale = (Capital propriu / Total Pasiv)x100
DA NU
32. Rata autonomiei la termen = (Capital propriu / Capital permanent)
33. Rata de îndatorare la termen = (Datorii pe termen lung / Capital permanent)

DA NU
66
34. Rata îndatorării globale = (Datorii totale / Total Pasiv)

DA NU
35. Rata lichidităţii generale mai este cunoscută şi sub denumirea de rata de solvabilitate pe termen
scurt şi evidenţiază în ce măsura banii disponibili, plus banii pe care întreprinderea îi va încasa de la
debitorii săi, plus banii imobilizaţi în toate stocurile sale asigură finanţarea tuturor datoriilor pe
termen scurt.
DA NU
36. Active curente / Datorii curente, este modelul de calcul al ratei lichidităţii generale.
DA NU
36. Lichiditatea generală are o marjă sporită de aproximare, datorită numărului mare de variabile
care o influenţează, cum ar fi: natura sectorului de activitate, structura activelor circulante, rotaţia
acestora şi intensitatea sezonalităţii.
DA NU
37. Rata lichidităţii imediate (testul acid) evidenţiază în ce măsură banii disponibili ajung pentru
finanţarea datoriilor pe termen scurt.
DA NU
38. Rata solvabilităţii generale care exprimă capacitatea unui agent economic de a-şi onora
obligaţiile curente din activele proprii.
DA NU
39. O valoare a solvabilităţii generale mai mare decât 1,5 reflectă capacitatea întreprinderii de a face
faţă datoriilor contractate;
DA NU
40. O valoare inferioara nivelului de 1,5 a solvabilităţii generale evidenţiază riscul de insolvabilitate.
DA NU
41. Rata autonomiei financiare se calculează prin raportarea capitalurilor proprii la capitalurile
permanente. În practică se consideră că un raport superior valorii de 0,5 este suficient, garantând
posibilitatea rambursării datoriilor pe termen lung din capitalurile proprii.
DA NU
42. Rata de finanţare a stocurilor măsoară capacitatea de finanţare a stocurilor cu ajutorul capitalului
de lucru net. La societăţile viabile indicatorul este supraunitar.
DA NU
43. Rata datoriilor este raportul între nivelul total al datoriilor şi nivelul activelor totale. Pentru ca
întreprinderea să fie apreciată ca sigură, indicatorul trebuie să înregistreze un nivel sub 50%.
44. În cazul ratei capitalului propriu faţă de activele imobilizate, dacă valoarea coeficientului este mai
mică decât 1, rezultă că activele s-au achiziţionat pe datorie. Dacă e mai mare decât 1, arată că activele
67
s-au achiziţionat din capitalul propriu, fapt care se datorează unei capacităţi ridicate de autofinanţare
DA NU
45. Rata de rotaţie a obligaţiilor reflectă numărul de rotaţii sau durata unei rotaţii a obligaţiilor firmei
(împrumuturi pe termen scurt, mediu şi lung , precum şi dobânzile aferente, furnizori şi conturi
asimilate, clienţi creditori, creditori, etc. ) în funcţie de cifra de afaceri . În zile, această rată indică
intervalul mediu în care firma are datorii în raport cu cifra de afaceri . Se consideră normala o durată
de până la 60 de zile o rotaţie.
DA NU
46. Fondul de rulment este expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung şi a contribuţiei
acestuia la obţinerea unui echilibru pe termen scurt.
DA NU
47. Un fond de rulment pozitiv semnifică faptul că întreprinderea deţine capitaluri permanente într-o
suma destul de ridicată pentru a putea finanţa integral imobilizările sale şi are lichidităţi excedentare
care-i permit să facă faţă riscurilor diverse.
DA NU
48. Dacă fondul de rulment este negativ, capitalurile permanente nu reprezintă o sumă suficientă
pentru a finanţa integral imobilizările. Acestea trebuie deci să fie parţial finanţate prin resurse pe
termen scurt.
DA NU
49. Necesarul de fond de rulment reprezintă diferenţa dintre necesităţile de finanţare ale ciclului de
exploatare şi datoriile de exploatare.
Acesta este expresia realizării echilibrului financiar pe termen scurt, a echilibrului dintre necesarul şi
resursele de capitaluri circulante ale exploatării.
DA NU
50. Trezoreria neta relevă calitatea echilibrului financiar general al întreprinderii atât pe termen lung
cât şi pe termen scurt. Trezoreria netă este expresia elocventă a unei activităţi eficiente.
DA NU
51. Când trezoreria netă este pozitivă, exerciţiul financiar s-a încheiat cu un surplus monetar,
concretizat în profitul net înscris în pasivul bilanţului.
DA NU
52. Când trezoreria netă este negativă, este evidenţiat un dezechilibru financiar.
DA NU
53. Fluxul de lichidităţi (cash-flow) – reprezintă diferenţa între trezoreria netă la sfârşitul exerciţiului şi
începutul exerciţiului.
DA NU
54. Un cash-flow pozitiv reflectă o situaţie financiară bună a întreprinderii, o creştere a capacităţii ei de
68
a finanţa investiţii şi de a creşte bogăţia proprietarilor.

DA NU
55. Un cash-flow negativ va semnifica o sărăcire, o reducere a valorii proprietăţii.
DA NU
56. Viteza de rotaţie a activelor circulante este un mijloc de caracterizare a eficienţei utilizării activelor
circulante şi un instrument practic de dimensionare a fondului de rulment normativ.
DA NU
57. Viteza de rotaţie a activului total este un mijloc de caracterizare a eficienţei utilizării activelor
societăţii.
DA NU
58. Durata medie de plată a datoriilor evidenţiază timpul mediu necesar plăţii creditorilor.
DA NU
59. Rata rentabilităţii economice pune în evidenţă performanţele utilizării activului total al unei firme,
respectiv a capitalului investit pentru obţinere acestor performanţe.
DA NU
60. Cu ajutorul ratei rentabilităţii financiare, investitorii pot aprecia în ce măsură investiţia lor este
rentabilă sau nu. În cazul în care rata rentabilităţii financiare este mai mare decât costul capitalului
propriu atunci, prin activitatea desfăşurată, firma creează o valoare suplimentară pentru acţionari.
DA NU
61. Rata rentabilităţii resurselor consumate reflectă corelaţia dintre rezultatul aferent cifrei de afaceri şi
costurile totale aferente vânzărilor.
DA NU
62. Rata profitului exprima cât de rentabilă este activitatea pe care o desfăşoară firma.
DA NU
63. Marja comercială este suplimentul de valoare adusă de întreprindere prin activitatea de
comercializare (produse şi mărfuri cumpărate şi revândute), este un element al valorii adăugate.
DA NU
64. Producţia exerciţiului cuprinde bunurile şi serviciile produse de întreprindere în cursul exerciţiului,
indiferent de destinaţie.
DA NU
65. Valoarea adăugată exprimă ceea ce adaugă întreprinderea la circuitul economic prin propria
activitate.
DA NU
66. Excedentul brut de exploatare este rezultatul realizat din activitatea curentă a întreprinderii, care
permite să se măsoare capacitatea de a genera şi conserva fonduri în condiţii de funcţionare, fiind
independent de politica financiară, fiscală şi în domeniul amortizării.
69
DA NU
67. Rezultatul din exploatare măsoară performanţa comercială şi industrială a întreprinderii, fiind
independent de politica financiară şi fiscală, dar ţine cont de amortizare şi provizioane.
DA NU
68. Rezultatul financiar este rezultatul din activitatea financiară, cuprinde elemente de fluxuri
financiare şi elemente ce corespund riscurilor ataşate, fiind intermediar între rezultatul de exploatare şi
rezultatul curent.
DA NU
69. Rezultatul curent ţine cont de politica de finanţare a întreprinderii, nu este influenţat de elemente
extraordinare sau fiscale pure.
DA NU
70. Rezultatul extraordinar provine din activitatea neobişnuită a întreprinderii, nefiind legat de
activitatea curentă.
DA NU
71. Rezultatul brut al exerciţiului constituie soldul rezidual între veniturile totale şi cheltuielile totale.
DA NU
72. Rezultatul net al exerciţiului constituie soldul final după aplicarea cotei procentuale de impozit,
asupra rezultatului brut.
DA NU
73. Rezultatul net urmează a fi repartizat conform legii, parţial distribuit (participare salariaţi la profit,
dividende acţionari) sau reinvestit (pentru mărirea capitalurilor proprii prin autofinanţare).
DA NU
74. Capacitatea de autofinanţare a unei întreprinderi este surplusul monetar potenţial generat de
activitatea acesteia. Ea reprezintă o contribuţie esenţială a activităţilor curente la variaţia fondului de
rulment global.
DA NU
75. Metoda degresivă evidenţiază calcularea capacităţii de autofinanţare ca diferenţă între veniturile
încasabile şi cheltuielile plătibile.
DA NU
76. Metoda aditivă de determinare a capacităţii de autofinanţare permite să se calculeze capacitatea de
autofinanţare plecând de la rezultatul exerciţiului, corectat cu cheltuielile şi cu veniturile care nu au
incidenţă asupra trezoreriei.
DA NU
77. Preocuparea pentru realitatea informaţiei manageriale trebuie să se manifeste atât în etapa culegerii
acesteia, cât şi în etapa prelucrării, analizei şi diagnozei, atât în prognoză şi programare, cât şi în
execuţie.
70
DA NU
78. Obţinerea profitului nu mai este un scop în sine, ci esenţialul pentru ea este creşterea valorii sale de
piaţă.
DA NU
79. Indicatori cum sunt cei de rezultat, costuri, de calitate a produselor şi eficienţă tehnologică, trebuie
să fie completaţi cu indicatori care să măsoare calitativ şi compatibilitatea obiectivelor întreprinderii cu
dezideratele salariaţilor săi, precum şi caracterul procesului de decizie, gradul de adecvare a procesului
de comunicare.
DA NU
80. Folosirea unui indicator sintetic fundamental, fie el şi profitul, poate fi de bun augur, întrucât
înglobează în el “sinteza” conlucrării diferiţilor factori de producţie, a căror comportament trebuie
reglat cu scopul de a se atinge obiectivele de eficienta economica şi zonala propuse.
DA NU
81. Indicatorilor fundamentali se impune a li se asocia un sistem de indicatori cu caracter de normă,
într-o expresie complexă, cu ajutorul cărora managerul poate cunoaşte şi urmări evoluţia variabilelor
de sistem, poate regla activităţile, în scopul atingerii obiectivului urmărit şi reflectat prin nivelul
indicatorului fundamental, fie el şi cel al rentabilităţii.
DA NU
82. Ridicarea nivelului ştiinţific al conducerii impune în mod necesar continua perfecţionare a
activităţii de prognoză şi programare, ceea ce în mod logic duce la deplasarea calculelor de eficienţă în
poziţie prestabilită, faţă de derularea nemijlocită a activităţilor productive şi de comercializare.
DA NU
83. Creşte importanţa laturilor calitative ale procesului economic, de unde importanţa acordată creşterii
nivelului eficienţei economice şi financiare.
DA NU
84. Accentul nu mai este pus pe semnificaţia sociologică a întreprinderii, ci interpretarea este
socio-economică, sistemică, vizând tehnici declarate operaţionale.
DA NU
85. Întreprinderea trebuie să realizeze o diagnosticare a relaţiei dintre activitatea proprie şi
variabilele economice de tip macroeconomic, cum ar fi inflaţia şi efectele sale asupra
performanţelor economico-financiare, politica monetară, gradul de dezvoltare a pieţei capitalurilor şi
influenţa asupra costului capitalului utilizat de către întreprindere, nivelul fiscalităţii, stadiul ciclului
industrial şi comercial, gradul de favorizare a investiţiilor la nivel macroeconomic.
DA NU
71
86. Instabilitatea macroeconomică şi legislaţia neadecvată îşi pun amprenta asupra operaţiunilor şi
comportamentului economic adoptat de agenţii economici.
DA NU
87. Răspunsurile la problemele ridicate, soluţiile şi strategiile cele mai adecvate nu s-au găsit
întotdeauna cu uşurinţă, deoarece, în plan teoretic, conceptual, dar şi concret, practic, al tehnicilor
financiare şi chiar al legislaţiei, s-au semnalat lipsuri. S-a făcut simţită necesitatea extinderii
tratărilor teoretice şi instrumental-operaţionale privind conducerea activităţii financiare din
perspectiva economiei de piaţă şi a racordării acesteia la circuitul economic mondial.
DA NU
88. Ca şi sistemele biologice care au inspirat modelarea sistemică a întreprinderii, sistemul
întreprindere este unul deschis, desfăşurând un schimb permanent de resurse cu mediul ambiant după
modelul „intrare - transformare - ieşire”.
DA NU
89. Scopul producţiei, din punct de vedere financiar, este maximizarea valorii totale a întreprinderii
exprimată prin valoarea de piaţă a portofoliului de active. Acest obiectiv deosebit de complex se află
în relaţie de interdependenţă cu toate deciziile care se iau în cadrul întreprinderii.
DA NU
90. Maximizarea valorii de piaţă a întreprinderii se bazează pe percepţia pe care piaţa financiară o are
asupra operaţiunilor întreprinderii, cuantificată prin indicatorul „cursul acţiunilor” la bursă.
DA NU
91. Sistemul întreprindere trebuie să-şi sporească capacitatea de adaptare şi stabilitate, iar în
activitatea pe care o desfăşoară trebuie să acţioneze în direcţia perfecţionării propriilor săi parametri,
a structurii şi a comportamentului.
DA NU
92. Subsistemul financiar-contabil, la nivelul întreprinderii, are ca obiective stabilirea modului de
obţinere a fondurilor necesare desfăşurării activităţii şi de utilizare a lor, pregătirea situaţiilor
financiare, comunicarea rezultatelor publicului, obţinerea de informaţii statice din exterior.
DA NU
93. Deciziile privind frecvenţa şi încărcătura informaţională a documentelor de sinteză trebuie să facă
parte din strategia întreprinderii.
DA NU
94. Pragul de rentabilitate reprezintă capacitatea minimă de funcţionare a unei întreprinderi, situaţie în
care firma nu obţine nici profit, nici pierdere. Acest indicator mai poartă denumirea de punct critic sau
punct de echilibru, pentru că în acest caz cifra de afaceri este egală cu costurile producţiei.
DA NU
72
95. Categoria economică de eficienţă, exprimă relaţia de cauzalitate între efectele rezultate din
desfăşurarea unei activităţi şi efortul ocazionat de acesta. O definiţie mai cuprinzătoare a eficienţei
presupune atribuirea sensurilor de mai jos acesteia:
1. un sens foarte larg în care eficienţa este definită ca şi calitatea unei activităţi, acţiuni sau a unei
resurse de a produce efecte economice pozitive care se exprimă prin compararea efectelor cu
eforturile;
2. un sens larg în cadrul căruia se includ efectele directe şi cele conexe, respectiv efortul direct şi
conex. Avem de a face deci cu eficienţa absolută, care nu presupune comparaţia cu alte alternative ale
acţiunii respective;
3. un sens restrâns care presupune ca raportul efect/efort sau efort/efect sa fie acceptabil în comparaţie
cu alte raporturi ale activităţii sau cu alte variante sau cu un regim normat de eficienţă;
4. un sens forte restrâns care reprezintă abordarea cea mai sintetică şi mai completă a noţiunii de
eficienţă, abordare ce presupune o corelare a eforturilor echivalate ca natură şi timp cu efectele
obişnuite, de asemenea echivalate ca natură şi timp.
DA NU
96. Rentabilitatea reprezintă capacitatea unei entităţi economice, acţiune sau proiect, de a produce
venit net. Rentabilitatea este determinata sub forma unor indicatori : venit net, profit, rata rentabilităţii,
etc.
DA NU
97. Cooperarea economică, socială, politică, instituţională şi profesională eficientă presupune o
condiţie esenţială pentru comunicare: să fie bună şi corectă.
DA NU
98. Imaginea publică a unei organizaţii rezultă din ce face, ce spune şi ce se spune despre ea. Deci,
lipsa de onestitate duce la lipsa de încredere şi la cinism.
DA NU
99. Rigoarea deducţiilor matematice nu trebuie să ne creeze iluzii. Ceea ce contează este înţelegerea
premiselor şi interpretarea rezultatelor (Maurice Allais).
DA NU
100. Munca grea, corectitudinea şi onestitatea sunt valorile cu care aţi crescut. Le-aţi asimilat de la
părinţi, bunici sau preotul din “sătucul” copilăriei voastre. Mai există oare ele şi astăzi?
DA NU
73
ANEXA nr. 1 Bilanţ 2009-2014 SC MILKA SRL

2009 2010 2011 2012 2013 2014
A ACTIVE IMOBILIZATE IIMOBILIZARI NECORPORALE
(ct 201+203+205+2071+208+233+234-280-290-2933) 1 18.039 22.866
II IMOBILIZARI CORPORALE (ct
211+212+213+214+231+232-281-291-2931) 2 1.200.553 1.665.005 2.944.912 3.821.895 5.263.400 6.986.682
IIIIMOBILIZARI FINANCIARE (ct 261+263+265+267-296) 3 416 520 520 134 134 134
ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL (rd 01 la 03) 4 1.200.969 1.665.524 2.945.432 3.822.028 5.281.573 7.009.682
B ACTIVE CIRCULANTE ISTOCURI (ct 301+302+303+/-
308+331+332+341+345+346-4428) 5 326.445 321.094 486.571 978.734 1.203.537 475.042
II CREANTE (ct 267-296+4092+411+413+418+425+4282
+431+437+4382+441+4424+4428+444+445+446+5187) 6 553.601 1.197.152 551.334 839.739 1.944.697 2.898.935
IIIINVESTITII PE TERMEN SCURT (ct
501+505+506+508+5113+5114-591-595-596-598) 7 0 0 0 0
IV CASA SI CONTURI LA BANCI (ct
5112+512+531+532+541+542) 8 115.139 56.722 27.702 57.475 105.075 208.103
ACTIVE CIRCULANTE - TOTAL (rd 05 la 08) 9 995.184 1.574.968 1.065.607 1.875.948 3.253.309 3.582.080
C CHELTUIELI IN AVANS (ct 471) 10 3.574 0 0 26.283 29.103 36.546

D DATORII:SUME DE PLATIT INTR-O PERPANA LA UN
AN (ct 161+162+166+167+168-169+269+401+5186+519) 11 1.163.608 1.239.802 1.211.884 3.098.423 4.240.582 5.188.342
E ACTIVE CIRCULANTE NETE / DATORII CURENTE NETE -
(rd 09+10-11-18) 12 -164.850 335.167 -146.277 -1.196.192 -958.170 1.569.716
F TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE (rd 04+12-
17) 13 1.036.119 2.000.691 2.799.154 2.625.836 4.323.403 5.439.966
G DATORII:SUME DE PLATIT INTR-O PERIOADA > UN AN

(ct 161+162+166+167+168-169+269+401+5186+519) 14 904.264 1.272.203 1.493.533 0
H PROVIZIOANE (ct 151) 15 0 556.952 0 0
I VENITURI IN AVANS (rd 17+18), din care: 16 0 0 0
- subventii pentru investitii (ct 131+132+133+134+138) 17 0 0 0
- venituri inregistrate in avans (ct 472) 18 0 0 0 0
J CAPITAL SI REZERVE I CAPITAL (rd 20 la 22), din care: 19 337.590 337.590 337.590 337.590 337.590 337.590
- capital subscris varsat (ct 1012) 20 337.590 337.590 337.590 337.590 337.590 337.590
- capital subscris nevarsat (ct 1011) 21 0 0 0 0
- patrimoniul regiei (ct 1015) 22 0 0 0 0
II PRIME DE CAPITAL (ct 104) 23 0 0 0 0
IIIREZERVE DIN REEVALUARE (ct 105) 24 0 148.817 914.347 915.647 942.919 939.107
IVREZERVE (ct 106) 25 0 0 0 0 78.148 81.961
Actiuni proprii (ct 109) 26 13.081 13.081 33.287 78.148

V PROFITUL SAU PIERDEREA REPORTAT(A) (ct 117)
------- Sold C 27 0 0 0 1.294.452
------- Sold D 28 0 218.817 0 0

VIPROFITUL SAU PIERDEREA EXERCITIULUI FINANCIAR
(ct 121) ------- Sold C 29 0 0 368.555 1.318.915 2.964.746 4.081.308
------- Sold D 30 218.817 109.134 0 0
Repartizarea profitului (ct 129) 31 0 0 348.157 1.318.915

CAPITALURI PROPRII-TOTAL (rd 19+23+24+25-26+27-
28+29-30-31) 32 131.855 171.537 1.305.622 2.625.836 4.323.403 5.439.966
Patrimoniul public (ct 1016) 33 0 0 0 0
CAPITALURI-TOTAL (rd 32+33) 34 131.855 171.537 1.305.622 2.625.836 4.323.403 5.439.966
74
ANEXA nr. 2 Contul de profit şi pierdere 2009-2014 SC MILKA SRL

2009 2010 2011 2012 2013 2014
1 Cifra de afaceri neta (rd 02 la 05) 1 5.244.780 7.059.430 10.003.057 14.853.838 22.588.912 32.324.015
Productia vanduta (ct
701+702+703+704+705+706+708) 2 5.244.780 7.059.430 10.003.057 14.853.809 22.588.912 32.324.015
Venituri din vanzarea marfurilor (ct 707) 3 0 0 0 29
Venituri din dobanzi inregde entitatile al caror obiect de
actil constituie leasingul (ct 766) 4 0 0 0 0
Venituri din subventii de exploatare aferente cifrei de
afaceri nete (ct 7411) 5 0 0 0 0
2 Variatia stocurilor de produse finite si a productiei in
curs de executie Sold C (ct 711) 6 0 0 242.329 468.629 122.860
Sold D (ct 711) 7 40.876 49.649 0 0 606.404
3 Productia realizata de entitate pt scopurile sale proprii
si capitalizata (ct 721+722) 8 0 0 0 0 567
4 Alte venituri din exploatare (ct 7417+758) 9 366 0 0 3.163 141.460
VENITURI DIN EXPLOATARE - TOTAL (rd 01+06-
07+08+09) 10 5.204.269 7.009.781 10.245.387 15.325.630 22.712.339 31.859.071
5a) Cheltuieli cu materiile prime si materialele
consumabile (ct 601+602-7412) 11 4.431.796 5.204.126 7.919.530 11.062.255 15.534.970 22.182.343
Alte cheltuieli materiale (ct 603+604+606+608) 12 31.498 50.511 78.611 149.605 167.797 87.241
b) Alte cheltuieli externe (cu energie si apa) (ct 605-
7413) 13 97.830 125.792 163.375 241.611 316.098 560.262
c) Cheltuieli privind marfurile (ct 607) 14 0 0 0 0
6 Cheltuieli cu personalul (rd 16+17), din care: 15 132.181 180.434 281.546 373.448 568.911 928.796
a) Salarii si indemnizatii (ct 641+642-7414) 16 96.568 133.263 208.692 283.283 428.299 729.346
b) Cheltuieli cu asigurarile si protectia sociala (ct 645-
7415) 17 35.614 47.171 72.853 90.165 140.612 199.450
7a) Ajustari de valoare privind imobilizarile corporale si
necorporale (rd 19-20) 18 104.372 95.349 160.123 482.012 528.780 642.580
a1) Cheltuieli (ct 6811+6813) 19 104.372 95.349 160.123 482.012 528.780 642.580
a2) Venituri (ct 7813) 20 0 0 0 0
7b) Ajustari de valoare privind activele circulante (rd 22-
23) 21 0 0 0 0
b1) Cheltuieli (ct 654+6814) 22 0 0 0 0
b2) Venituri (ct 754+7814) 23 0 0 0 0
8 Alte cheltuieli de exploatare (rd 25 la 28) 24 494.681 545.661 863.532 1.164.669 2.032.253 2.572.591
81 Cheltuieli privind prestatiile externe(ct611
+612+613+614+621+622+623+624+625+626+627+628-
7416) 25 422.220 468.574 785.437 1.032.399 1.652.542 2.146.862
82 Cheltuieli cu alte impozite, taxe si varsaminte
asimilate (ct 635) 26 72.461 77.088 73.561 104.758 58.140 78.410
83 Cheltuieli cu despagubiri, donatii si activele cedate
(ct 658) 27 0 0 4.534 27.512 321.571 347.319
Cheltuieli privind dobanzile de refinantare inreg de
entavand ca obde actleasingul (ct 666) 28 0 0 0 0
Ajustari privind provizioanele (rd 30-31) 29 0 0 0 0
- Cheltuieli (ct 6812) 30 0 0 0 0
- Venituri (ct 7812) 31 0 0 0 0
CHELTUIELI DE EXPLOATARE - TOTAL (rd 11 la
15+18+21+24+29) 32 5.292.358 6.201.874 9.466.717 13.473.599 19.148.809 26.973.813
PROFITUL SAU PIERDEREA DIN EXPLOATARE: -
Profit (rd 10-32) 33 0 807.907 778.670 1.852.031 3.563.530 4.885.258
- Pierdere (rd 32-10) 34 88.089 0 0 0
9 Venituri din interese de participare (ct 7611+7613) 35 0 0 0 0
- din care, veniturile obtinute de la entafiliate 36 0 0 0 0
10 Venituri din alte investitii si imprumuturi care fac parte
din activele imobilizate (ct 763) 37 0 0 0 0
11 Venituri din dobanzi (ct 766) 39 3.518 5.363 1.535 8.892 10.845 5.585
Alte venituri financiare (ct 762+764+765+767+768) 41 15.196 23.062 0 75.037 106.049 105.472
VENITURI FINANCIARE - TOTAL (rd 35+37+39+41) 42 18.714 28.425 1.535 83.929 116.894 111.057
12 Ajustari de valprivind imobfinsi a invfin detinute ca
active circulante (rd 44-45) 43 0 556.952 0 0
Cheltuieli (ct 686) 44 0 814.687 0 0
Venituri (ct 786) 45 0 257.735 0 0
13 Cheltuieli privind dobanzile (ct 666-7418) 46 66.796 50.787 75.879 152.464 125.856 119.188
- din care, chelt in relatia cu entit afiliate 47 0 0 0 0
Alte cheltuieli financiare (ct 663+664+665+667+668) 48 75.877 278.981 300.204 53.383 9.017 35.360
CHELTUIELI FINANCIARE - TOTAL (rd 43+46+48) 49 142.673 886.720 376.083 205.847 134.873 154.548
PROFITUL SAU PIERDEREA FINANCIAR(A): - Profit
(rd 42-49) 50 0 0 0 0
- Pierdere (rd 49-42) 51 123.959 858.295 374.548 121.918 17.979 43.491
14 PROFITUL SAU PIERDEREA CURENT(A): - Profit
(rd 10+42-32-49) 52 0 0 404.121 1.730.112 3.545.551 4.841.767
- Pierdere (rd 32+49-10-42) 53 212.047 50.388 0 0
15 Venituri extraordinare (ct 771) 54 5 0 0 0
16 Cheltuieli extraordinare (ct 671) 55 6.774 58.747 0 0
17 PROFITUL SAU PIERDEREA DIN ACTIVITATEA
EXTRAORDINARA: - Profit (rd 54-55) 56 0 0 0 0
- Pierdere (rd 55-54) 57 6.769 58.747 0 0
VENITURI TOTALE (rd 10+42+54) 58 5.222.989 7.038.206 10.246.921 15.409.559 22.829.233 31.970.128
CHELTUIELI TOTALE (rd 32+49+55) 59 5.441.805 7.147.340 9.842.800 13.679.446 19.283.682 27.128.361
PROFITUL SAU PIERDEREA BRUT(A): - Profit (rd 58-
59) 60 0 0 404.121 1.730.112 3.545.551 4.841.767
- Pierdere (rd 59-58) 61 218.817 109.134 0 0
18 Impozitul pe profit (ct 691) 62 0 0 35.567 411.198 580.805 760.459
75
19 Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus
(ct 698) 63 0 0 0 0
20 PROFITUL SAU PIERDEREA NET(A) A
EXERCITIULUI FINANCIAR: - Profit (rd 60-61-62-63) 64 0 0 368.555 1.318.915 2.964.746 4.081.308
- Pierdere (rd 61+62+63-60) 65 218.817 109.134 0 0
ANEXA nr. 3 Metode de analiză cantitativă
Comensurarea acţiunii fiecărui element sau factor asupra rezultatului (efectului) analizat are menirea
de a da finalitate de mărime şi sens legăturilor cauzale, de a reliefa factorii cu acţiune mai importantă
asupra rezultatelor şi a aprecia măsura în care au fost folosite resursele întreprinderii.
Pentru separarea influenţelor factorilor se pot folosi diferite metode, în funcţie de forma matematică pe
care o îmbracă relaţiile dintre factori.26
1. METODA SUBSTITUIRILOR ÎN LANŢ (abordare teoretică)

Procedeul substituirii înlănţuite are în vedere modul de formare a fenomenelor economice, ordinea
de analiză a factorilor iar influenţa factorilor este influenţa totală, nu parţială ca prin procedeul
teoretic-matematic.
Procedeul determină influenţa factorilor mai simplu, fără să apară sporuri nedescompuse care duc la
aberaţii economice, iar în privinţa preciziei rezultatelor este acceptabil şi util din mai multe puncte de
vedere:
- principiile procedeului substituirilor înlănţuite se bazează şi pe principiul ponderării indicilor, adică
elementele calitative se ponderează cu elementele cantitative din perioada curentă (efectivă), iar
elementele cantitative se ponderează cu elementele calitative din perioada de bază27.
Nerespectarea acestui principiu alterează conţinutul economic al indicilor şi se obţin rezultate ce nu
concordă cu necesităţile practicii economice.
- în sprijinul susţinerii procedeului substituirilor înlănţuite este şi faptul că majoritatea fenomenelor
social-economice se dezvoltă sub forma parabolică, exponenţială, logistică28.Aceasta va duce la
concluzia că factorul calitativ, intensiv are cea mai mare influenţă din abaterea fenomenului
analizat.
- procedeul substituirilor înlănţuite ţinând seama de ordinea de analiză, menţine baza de
29
comparaţie unitară pentru toate produsele . Numai o analiză ştiinţifică poate permite o apreciere
obiectivă a activităţii economice a întreprinderilor, pe baza unor criterii şi baze de comparaţie unitare.
Aplicarea procedeului substituirilor înlănţuite în cazul relaţiilor de raport se face în doua variante:
26
C. Stănescu, A. Işvănescu, A. Băicuşi, Analiza economico-financiară, Edit. Economică, Bucureşti, 1996, pp. 28-32.
27
Gh. Mihoc, V.Urseanu, Matematici aplicate în ststistică, Edit. Academiei, Bucureşti, 1962, p. 368.
28
I. Marinescu ş.a., Elemente de statistică matematică şi aplicaţiile ei, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1966, p. 48;
29
Al. Gheorghiu, Analiza rentabilităţii întreprinderilor industriale, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1964, pp. 177-191.
76
- prima variantă când factorul cantitativ se găseşte la numărător şi deci substituirea va începe
cu numărătorul;
- varianta a doua, când substituirea începe cu numitorul.
Aşadar, în cazul relaţiilor de tip determinist care îmbracă forma matematică a produsului sau raportului
(proporţionalitatea directă sau inversă) se aplică metoda substituirilor în lanţ.
În expresia cea mai simplă, legătura directă de condiţionare a factorilor capătă expresia unei
funcţii: Y = f(x).
De pildă, într-o relaţie de trei factori, rezultatul reprezintă o funcţie exprimată astfel: Y = f(x1,x2,x3).
Folosind valorile din baza de comparaţie şi cele efective, relaţia se notează astfel:
R0 = a 0 ⋅ b0 ⋅ c0
R1 = a1 ⋅ b1 ⋅ c1
∆R = R1 - R0;
Metoda substituirilor în lanţ implică respectarea a trei principii:
a) aşezarea factorilor se face în ordinea condiţionării lor economice, ceea ce înseamnă că
se substituie întâi factorul cantitativ şi apoi cel calitativ;
b) substituirile se fac succesiv;
c) un factor substituit se menţine ca stare în operaţiile ulterioare.
Procedând la separarea influenţei fiecăruia din cei trei factori asupra modificării (∆R), relaţiile se
înfăţişează astfel:
- influenţa factorului A
A = a1 ∙ b0 ∙ c0 - a0 ∙ b0 ∙ c0 = (a1 - b0)b0c0
- influenţa factorului B
B = a1 ∙ b1 ∙ c0 - a1 ∙ b0 ∙ c0 = a1(b1 - b0)c0
- influenţa factorului C
C = (a1 ∙ b1 ∙ c1) - (a1 ∙ b1 ∙ c0)= a1b1 (c1- c0)
Dacă relaţia este prezentată pe bază de indici, atunci:
i1 × i2 × i3 Kin
I=
100 n −1
în care:
I = indicele rezultatului supus analizei;
i1,i2,i3,...,in = indicele factorului respectiv.
 a1 b 
 × 100; 1 × 100 etc 
 a0 b0 
77
În exemplul de faţă, relaţia fiind compusă din trei factori, înseamnă că:
i1 × i2 × i3
I=
100 2 , iar influenţele pe baza calculelor:
A% = i1 − 100;
i1 × i2 i1 (i2 − 100)
B% = − i1 sau
100 100
i1 × i2 × i3 i1 × i2 i1 × i2 (i3 − 100)
C% = − sau
100 2 100 100 2
În cazul în care relaţia deterministă se exprimă sub formă de raport, modelul de analiză în
situaţia în care este condiţionat de doi factori, se notează astfel:
a0 a
R0 = ; R1 = − 1
b0 b1
∆R = R1 − R0
Separarea influenţei celor doi factori atunci când factorul cantitativ se află la numărătorul
raportului, se face pe baza formulelor:
a1 a 0
A= −
b0 b0
a1 a1
B= −
b1 b0
Dacă relaţia se exprimă prin indici, atunci:
i1 a b
I= × 100, iar i1 = 1 × 100 si i2 = 1 × 100
i2 a0 b0
Influenţele celor doi indicatori (factori), în situaţia de faţă, se stabilesc astfel:
A% = i1 − 100;
i 
B% =  1 × 100  − i1
 i2 
În cazul în care factorul cantitativ este la numitorul relaţiei, se va determina mai întâi influenţa
acestuia, procedându-se în felul următor:
a0 a0
B= −
b1 b0
respectiv pe baza indicilor
78
1  100 
× 100 − 100 =  × 100  − 100
b1  i2 
b0
a1 a 0
A= −
b1 b1
respectiv pe baza indicilor
a1
a0 1 i   100 
× 100 − 100 =  1 × 100  −  × 100 
b1 b1  i2   i2 
b0 b0
2. METODA DETERMINĂRII IZOLATE A ACŢIUNII FACTORILOR (abordare teoretică)

În afara metodei substituirilor în lanţ în scopul separării influenţelor factorilor în cazul relaţiilor de
proporţionalitate directă sau inversă, în literatura de specialitate se întâlneşte şi metoda determinării
izolate a acţiunii factorilor, cu o serie de variante. Potrivit acestei metode, se respectă un singur
principiu din cele trei enunţate anterior, şi anume că substituirile se fac succesiv.
Formulele metodei sunt:
∆R = R1 - R0
A = a1 ∙ b0 ∙ c0 - a0 ∙ b0 ∙ c0
B = a0 ∙ b1 ∙ c0 - a0 ∙ b0 ∙ c0
- influenţa factorului C
C = a0 ∙ b0 ∙ c1 - a0 ∙ b0 ∙ c0
În acest caz ∆R = A + B + C + r, în care „r” reprezintă restul nedescompus în legătură cu care s-au
emis diferite ipoteze de repartizare pe factori.
79
3. STUDII DE CAZ care implică metoda substituirilor în lanţ

3.1. ANALIZA FACTORIALĂ A CIFREI DE AFACERI
-mii lei-
Nr.
Indicatori Simbol Prevăzut Realizat
crt.
1 Număr mediu salariaţi (persoane) N 140 148
2 Producţie marfă fabricată Qf 40.500 53.200
3 Cifra de afaceri CA 52.500 61.000
4 Productivitatea muncii W 289,28 359,45
5 Grad de valorif. a prod. fabricate CA/Qf 1,29 1,14
Valoarea medie a activelor fixe, Mf 2.800 3.000

6
- din care: productive Mf ’ 2.000 2.370
7 Ponderea activelor fixe product. (%) Mf‘/Mf 71 79
8 Grad de înzestrare tehnică Mf / N 20 20,27
9 Randamentul activelor fixe product. Qf/Mf ‘ 20,25 22,44
Creşterea cifrei de afaceri cu + 8.500 mii. lei (61.000-52.500) este pusă pe seama influenţei
următorilor factori:
1. Numărul mediu de salariaţi
CA0
(N1 − N 0 ) × Qf × = (148 − 140) × 289,28 × 1,29 = ±3.000 mii. lei
N0 Qf 0
2. Productivitatea muncii
 Qf Qf  CA
N1  1 − 0  × 0 = 148(359,45 − 289,28) × 1,29 = +13.397 mii. lei
 N1 N 0  Qf 0
din care:
a) influenţa gradului de înzestrare tehnică:
 Mf Mf  Mf 0 ' Qf 0 Ca 0
N 1  1 − 0  × × × = 148(20,27 − 20) × 0,71 × 20,25 × 1,29 = +741 mii. lei
 N1 N0  Mf 0 Mf 0 ' QF0
b) influenţa ponderii mijloacelor fixe productive:
Mf 1  Mf 1 ' Mf 0 '  Qf 0 CA0
N1 ×  − × × = 148 × 20,27(0,79 − 0,71) × 20,25 × 1,29 = 6.270 mii. lei
N 0  Mf 1 Mf 0  Mf ' 0 Qf 0
c) influenţa randamentului mijloacelor fixe productive:
80
Mf 1 Mf 1 '  Qf 1 Qf 0  CA0
N1 × ×  − × = 148 × 20,27 × 0,79(22,44 − 20,25) ×1,29 = ±6.386 mii. lei
N 1 Mf 1  Mf 1 ' Mf 0 '  Mf 0
3. Gradul de valorificare a producţiei fabricate:

Qf 1  Ca1 CA0 
N1 ×  −  = 148 × 359,45(1,14 − 1,29 ) = −7.897 mii. lei
N 1  Qf 1 Qf 0 
ELEMENTE DE DIAGNOSTIC
Cifra de afaceri a crescut cu 8.500 lei, creşterea fiind pusă pe seama următoarelor influenţe:
1. Creşterea numărului de salariaţi de la 140 la 148 a determinat creşterea producţiei marfă fabricată cu
12.700 mii lei ca mai departe aceasta să conducă la creşterea cifrei de afaceri cu 3.000 mii lei precum
şi a productivităţii muncii de la 289,28 mii lei/pers. la 359,45 mii lei/pers., cu influenţele asupra cifrei
de afaceri;
2. Creşterea productivităţii muncii este pusă pe seama următorilor factori:
a) creşterea gradului de înzestrare tehnică de la 20 mii lei/pers. la 20,27 mii lei/pers., cu
influenţele corespunzătoare asupra cifrei de afaceri (cu 741 mii lei);
b) creşterea ponderii mijloacelor fixe productive de la 71% la 79% a influenţat pozitiv cifra de
afaceri (cu 6.270 mii lei);
c) evoluţia randamentului mijloacelor fixe productive de la 20,25 lei producţie fabricată / 1 leu
mijloc fix la 22,44 lei producţie fabricată / 1 leu mijloc fix a determinat creşterea cifrei de
afaceri cu 6.386 mii lei, aspect pus pe seama unei bune activităţi în domeniul productiv.
3. În ceea ce priveşte gradul de valorificare a producţiei marfă fabricate, este semnalată o situaţie
nefavorabilă, activitatea de promovare a produsului fiind considerată deficitară.
Tabloul sinoptic al influenţelor:
Creşterea CA = 8.500 mii lei
1. Influenţa numărului de salariaţi = 3.000 mii lei
2. Influenţa productivităţii muncii = 13.397 mii lei
a. Influenţa gradului de înzestrare tehnică = 741 mii lei
b. Influenţa ponderii mijloacelor fixe prod.= 6.270 mii lei
c. Influenţa randamentului mijloacelor fixe prod. = 6.386 mii lei
3. Influenţa gradului de valorificare a producţiei = -7.897 mii lei
3.2. ANALIZA VALORII ADĂUGATE
Valoarea adăugată reprezintă:

- surplusul de încasări peste valoarea consumurilor provenind de la terţi.
81
- bogăţia creată prin valorificarea resurselor tehnice, umane şi financiare ale firmei.
- valoarea nou creată de activitatea productivă a întreprinderilor, într-o anumită perioadă de timp.
Ea permite constituirea unor serii de indicatori utili în caracterizarea eficienţei factorilor de producţie
(capitalul, munca), iar în cazul fiscalităţii, reprezintă baza impozitului datorat bugetului de stat (taxa pe
valoarea adăugată).
Analiza diagnostic a valorii adăugate prezintă interes datorită faptului că indicatorul este apreciat ca o
categorie economică de performanţă economico-financiară şi prin prisma implicării acestuia în
sistemul fiscal. Exprimând aportul firmei în ceea ce priveşte producţia de bunuri sau servicii, valoarea
adăugată permite aprecierea structurii şi metodelor de producţie ale firmei prin intermediul gradului de
integrare (ca raport între valoarea adăugată şi producţia corespunzătoare sau cifra de afaceri), precum
şi dezvoltarea sau regresul activităţii firmei.
Valoarea adăugată poate fi determinată prin două metode:
1. Metoda substractivă
a) valoarea adăugată produsă: VA = Qe - Ci
unde: Qe - producţia exerciţiului
Ci - consumuri intermediare provenite de la terţi.
Se mai poate determina valoarea adăugată aferentă firmelor cu obiect de activitate de comerţ, prin
implicarea marjei comerciale: VA = (Qe + Mc) - Ci
b) valoarea adăugată realizată, care este rezultatul deducerii din cifra de afaceri, a consumurilor
intermediare aferente acesteia.
2. Metoda aditivă (de repartiţie directă, analitică)
VA = Cp + Ca + Cd + It + Dv + Rn
unde: Cp - cheltuieli cu personalul
Ca - cheltuieli cu amortizarea
Cd - cheltuieli cu dobânzile
It - cu impozitele şi taxele
Dv - dividendele
Rn - rezultat net al exerciţiului
Se poate aprecia că valoarea adăugată asigură remunerarea:
- muncii, prin cheltuieli cu personalul şi participarea salariaţilor la profit
- capitalului tehnic, prin amortizare şi provizioanele destinate să conserve valoarea acestuia
- capitalului împrumutat, prin dobânzi
- capitalului propriu, prin profit (dividende)
- statului ca generator de infrastructură, prin impozitele şi taxele impuse.
82
Analiza factorială a valorii adăugate permite punerea în evidenţă a factorilor care au determinat
modificarea acesteia şi permite stabilirea de strategii manageriale.
 C 
VA = Qe × 1 − i  = Qe × va
 Qe 
unde: Qe - valoarea producţiei exerciţiului
Ci - consumurile de la terţi
va - valoarea adăugată care revine la un leu producţie a exerciţiului.
Un alt model de determinare a valorii adăugate este:
VA = ∑ q × va = ∑ q ( p − cm ) = ∑ q (s ) p − ∑ q (s )cm
1. Influenţa volumului fizic al producţiei:

∆qVA = ∑ q1 (s 0 )va 0 − ∑ q 0 (s 0 )va 0 = ∑ VA0 × I q − VA0
unde: Iq - indicele volumului fizic al producţiei
Iq =
∑q 1 × p0
∑q 0 × p0
2. Influenţa valorii adăugate pe produs:
VA = ∑ q1 (s1 )VA0 − ∑ q1 (s 0 )va 0 = ∑ q1 × va 0 − VA0 × I q

∆VA
3. Influenţa valorii adăugate pe produs:
VA = ∑ q1 (s1 )va1 − ∑ q1 (s1 )va 0 = ∑ q1 × va1 − q1 × va 0

∆VA
3.1. influenţa preţului de vânzare:

∆PVA = ∑ q1 ( p1 − cm0 ) − ∑ q1 ( p 0 − cm0 ) = ∑ q1 p1 − ∑ q1 p 0
3.2. influenţa cheltuielilor materiale pe produs:
VA = ∑ q1 ( p1 − cm1 ) − ∑ q1 ( p1 − cm1 ) = − (∑ q1 cm1 − ∑ q1 cm 0 )

∆cm
3.3 ANALIZA REZULTATELOR EXPLOATĂRII

Formula de calcul:
Pe = Ve − Che
Modelul de analiză:
Pe
Pe = Ve × , unde: Pe - profitul din exploatare
Ve
Ve - venituri din exploatare
Che - cheltuieli de exploatare
83
Pe
- profitul mediu la 1 leu venituri de exploatare (pre)
Ve
Indicatori Prevăzut Realizat
Venituri din exploatare 293.384 448.054
Venituri financiare 2.478 7.470
Venituri excepţionale 0 0
Venituri totale 295.862 455.524
Cheltuieli de exploatare 251.037 378.789
Cheltuieli financiare 2.637 3.638
Cheltuieli excepţionale 0 0
Cheltuieli totale 253.674 382.427
Rezultatul exploatării 42.347 69.265
Rezultatul financiar (159) 3.832
Rezultatul excepţional 0 0
Rezultatul brut al exerciţiului 42.188 73.097
Rezolvare:
Cuantificarea influenţei factorilor se face utilizând metoda substituirilor în lanţ.

Dinamica totală a profitului din exploatare faţă de perioada precedentă este dată de relaţia:
∆Pe = Pe1 − Pe0 = 69.265 − 42.347 = +26.918 Ron
Din care datorită:
1. Influenţei modificării veniturilor totale:
42.347
∆Vt = (Vt1 − Vt 0 ) × pre0 = (448.054 − 293.384 ) × = 154.670 × 0,14 = +21.654 Ron
293.384
2. Influenţei modificării profitului mediu la 1 leu venituri din exploatare:

 42.347 69.265 
∆pre = Vt1 × ( pre1 − pre0 ) = 293.384 ×  −  = 293.384 × (0,14 − 0,15) =
 293.384 448.054  Concluzii:
= −2.934 Ron
84
Profitul din exploatare s-a modificat datorită creşterii veniturilor din exploatare. Indicele de creştere a
veniturilor din exploatare a fost mai mare decât indicele de creştere a cheltuielilor de exploatare ceea
ce a determinat un plus de profit de 26.918 Ron.
Profitul mediu la 1 leu venituri din exploatare înregistrează o scădere, care are ca rezultat micşorarea
profitului aferent activităţii de exploatare de 2.934 Ron, ca urmare a modificării structurii veniturilor la
care nivelul precedent al profitului la 1 leu venituri de exploatare este mai mic decât valoarea medie pe
total firmă.
Se recomandă o creştere a vânzărilor şi reducerea costurilor unitare.
3.4 ANALIZA PE BAZA INDICATORILOR DE ECHILIBRU FINANCIAR

Bilanţul contabil al unei societăţi comerciale în doi ani consecutivi se prezintă astfel:
INDICATORI Anul N Anul N + 1

1. IMOBILIZĂRI 1.700.000 2.200.000
2. STOCURI 550.000 2.370.000
3. CLIENŢI 500.000 4.200.000
4. DISPONIBILITĂŢI 1.000.000 800.000
4.1. Conturi la bănci 800.000 700.000
4.2. Casa 200.000 100.000
TOTAL ACTIV 3.750.000 9.570.000
1. Capital social 230.000 230.000
2. Rezerve 15.000 15.000
3. Profit 150.000 1.200.000
4. Împrumuturi pe termen lung 1.250.000 2.100.000
5. Credite bancare pe termen scurt 2.105.000 6.025.000
TOTAL PASIV 3.750.000 9.570.000
Se va determina fondul de rulment brut, net, propriu, necesarul de fond de rulment şi trezoreria netă în
cele două perioade de timp; se va interpreta rezultatul obţinut.
Pentru efectuarea calculelor se construieşte bilanţul condensat:
ACTIV PASIV
- Active N N+1 N N+1
imobilizate - Capital propriu 395.000 1.445.000
1.700.000 2.200.000
- Datorii pe TL 1.250.000 2.100.000
- Active - Capital
1.645.000 3.545.000
circulante permanent
2.050.000 7.370.000
- Datorii pe
2.105.000 6.025.000
termen scurt
TOTAL
3.750.000 9.570.000 TOTAL PASIV 3.750.000 9.570.000
ACTIV
Fondul de rulment brut: FRB = Capital total - Active imobilizate

85
În anul N:
FRB = 3.750.000 - 1.700.000 = 2.050.000
În anul N + 1:
FRB = 9.750.000 - 2.200.000 = 7.550.000
Fondul de rulment net: FRN = Capital permanent - Active imobilizate
În anul N:
FRN = 1.645.000 - 1.700.000 = - 55.000
În anul N + 1:
FRN = 3.545.000 - 2.200.000 = 1.345.000
Fondul de rulment propriu: FRP = Capital propriu - Active imobilizate
În anul N:
FRP = 395.000 - 1.700.000 = - 1.305.000
În anul N + 1:
FRP = 1.445.000 - 2.200.000 = - 755.000
În anul N, fondul de rulment net şi propriu înregistrează valori negative, ceea ce reflectă o situaţie de
dezechilibru financiar. Această situaţie se poate datora faptului că o parte din resursele temporale au
fost folosite pentru finanţarea unor nevoi permanente. De asemenea activele circulante transformabile
în lichidităţi sunt insuficiente pentru a asigura rambursarea datoriilor pe termen scurt, situaţie
nefavorabilă din punct de vedere al solvabilităţii. În anul următor însă, se constată o îmbunătăţire a
situaţiei societăţii, fondul de rulment net este pozitiv, iar capitalurile permanente pot fi folosite în
proporţie de 18,25% pentru acoperirea unei părţi din activele circulante. Totuşi fondul de rulment
propriu rămâne în continuare negativ.
Pe lângă fondul de rulment se mai poate determina necesarul de fond de rulment (NFR), ce reprezintă
mărimea stocurilor şi soldurilor de creanţe ce pot asigura bunul mers al afacerilor firmei. Dimensiunea
fondului de rulment, ar trebuii să fie superioară necesarului de fond de rulment, deoarece pe lângă
asigurarea acestui necesar de fond, trebuie să se asigure şi un minim de disponibilităţi băneşti aflate în
mod permanent la dispoziţia întreprinderii adică trezoreria netă (TN).
Relaţiile de calcul sunt:
NFRN = Stocuri + Creanţe - Datorii pe termen scurt
FRN = NFRN + TR
TR = FRN - NFRN
unde: NFRN = necesarul de fond de rulment net
FRN = fondul de rulment net
În anul N:
NFRN = 550.000 + 500.000 - 2.105.000 = 1.055.000 mii lei
86
TN = - 55.000 - (- 1.055.000) = 1.000.000 mii lei

În anul N + 1:
NFRN = 2.370.000 + 800.000 - 6.025.000 = - 2.855.000 mii lei
TN = 1.345.000 - (- 2.855.000) = 4.200.000 mii lei
În concluzie, atât în anul N cât şi în anul N + 1, necesarul de fond de rulment net este negativ. Un
necesar de fond de rulment net negativ arată un surplus de surse temporare în raport cu nevoile
corespunzătoare de capitaluri circulante, rezultatul poate arăta o situaţie pozitivă dacă este rezultatul
accelerării rotaţiei activelor circulante şi al angajării de datorii cu scadenţe mai relaxante. În caz
contrar, poate fi vorba de întreruperi temporare în aprovizionare şi reînnoirea stocurilor.
Trezoreria netă fiind pozitivă, atât în anul N cât şi în anul N + 1, arată că exerciţiul financiar s-a
încheiat cu surplus monetar, care se regăseşte în pasivul bilanţier sub forma profitului net.
87
BIBLIOGRAFIE
Academia Română „Dicţionarul explicativ al limbii române – ediţia a II-a”,

Institutul de lingvistică Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998
Bărbulescu Constantin „Diagnosticarea întreprinderilor în dificultate economică”,

Editura Economică, Bucureşti, 2002
Bircea Ioan „Analiză economică-financiară”, Editura

Universităţii „Petru Maior”, Tg.Mures, 2012
Brezeanu Petre „Diagnostic financiar”, Editura Economică, Bucureşti, 2003
Buglea Alexandru „Analiza situaţiei financiare a întreprinderii”, Editura Mirton,

Timişoara, 2014
Ciobanu Alexandru „Studiul privind indicatorii de măsurare a performanţei folosiţi

în managementul valorii cu exemplificări pe întreprinderi
româneşti ”, ASE, Bucureşti, 2010 (teză doctorat)
Ciobanu, Alexandru „Analiza relevanţei indicatorilor financiari de măsurare a

performanţelor întreprinderii”, Academia Română, Institutul
de Cercetări Financiare şi Monetare „Victor Slăvescu”, Studii
Financiare vol.1, 2014, Bucureşti
Cistelecan Lazăr „Economia, eficienţa şi finanţarea investiţiilor”,

Editura Economică, Bucureşti, 2002
Cristache Silvia Elena „Metode statistice de calcul si analiza a eficientei economice in

comerţ ”, Editura ASE, Bucureşti, 2003
Dănescu Tatiana „Gestionarea financiară a afacerilor”, Editura Dacia, Cluj-

Napoca, 2003
Georgescu Nicolae „Analiza bilanţului contabil”, Editura Economică, Bucureşti,

1999
Gheorghiu Al. „Analiza rentabilităţii întreprinderilor industriale”, Edit.

Ştiinţifică, Bucureşti, 1964.
Halpern Paul, „Finanţe manageriale”, Editura Economică, Bucureşti, 1998

Weston Fred
Brigham Eugene
Helfert A.Erich „Tehnici de analiză financiară”, Editura BMT Publishing
88
House, Bucureşti, 2011
Lavalette G. „Approche systemique et structurale des organisations”, Paris,

1995
Marinescu I. „Elemente de statistică matematică şi aplicaţiile ei”, Edit.

Ştiinţifică, Bucureşti, 1966
Mihoc Gh. „Matematici aplicate în ststistică”, Edit. Academiei, Bucureşti,

Urseanu V. 1962
Niculescu Maria „Diagnostic economic – vol.1”, Editura Economică, Bucureşti,

2003
Niculescu Maria „Diagnostic global strategic”, Editura Economică, Bucureşti,

1997
Onofrei Mihaela „Management financiar”, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2011
Petrescu Silvia „Analiză şi diagnostic financiar - contabil”, Editura CECCAR,

Bucureşti, 2011
Robinson Samuel „Management financiar”, Editura Terra, 1997
Stancu Ioan „Finanţe”, Editura Economică, Bucureşti, 2002
Stănescu C., Işvănescu A., Băicuşi „Analiza economico-financiară”, Edit. Economică, Bucureşti,
A. 1996
Yvan Allaire, Mihaela E. Fîrşirotu „L’entrprise stratégique: penser la stratégie”, Boucherville,

Québec, Canada, 1993
*** Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 616 din 04.05.2000
*** Ordinul m. f. p. nr. 3055/2014 - pentru aprobarea

reglementărilor contabile conforme cu directivele europene
89

Simionescu - Analiza Financiara A Afacerii PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Simionescu - Analiza Financiara A Afacerii PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Analiza diagnostic a afacerii – elemente de teorie şi practică

ANALIZA DIAGNOSTIC A AFACERII

I. ASPECTE INTRODUCTIVE ...................................................................................... 3

II. BAZA INFORMATIVĂ ÎN ANALIZA FINANCIARĂ

Fig.1 Gruparea informaţiilor5

valoarea lor, de capacitatea de a prezenta cu fidelitate, fără eroare, realitatea6. Utilitatea

5. NOTELE EXPLICATIVE ŞI POLITICILE CONTABILE prezintă informaţii despre bazele de

III. METODOLOGIA ANALIZEI ECONOMICE ŞI FINANCIARE

Analiza financiară, ca studiu sistematic şi metodic al informaţiilor contabile şi financiare privind

- calitatea relaţiilor cu băncile.

TREPTELE METODOLOGICE ALE ANALIZEI vizează următoarea succesiune:

e) după gradul de sintetizare: factori simpli şi factori complecşi;

IV. PROCEDEE SPECIFICE ANALIZEI FINANCIARE

Compararea situaţiilor financiare

Metoda de analiză prin rate (ratios)

Potrivit Reglementărilor contabile româneşti armonizate cu Directiva a IV-a a CEE şi cu Standardele

Metoda analizelor specifice

Utilizarea instrumentului informatic

V. ETAPELE ANALIZEI FINANCIARE

VI. DIAGNOSTICUL ECONOMICO - FINANCIAR

1. Diagnosticul financiar este rezultatul unui proces de evaluare a potenţialului financiar al

2. Diagnosticul este un instrument al analizei economico-financiare. Termenul „diagnostic”, este

Diagnosticul financiar necesar managerului întreprinderii vizează răspunsul la următoarele

Rentabilitatea: Rezultatele obţinute au fost pe măsura mijloacelor folosite şi în ce măsură creşterea a

Obiectivele diagnosticului financiar pot fi grupate pe două categorii principale de „stakeholders”13 şi

Figura 2. Obiectivele diagnosticului financiar pe tipuri de “stakeholders”14

Rezultatul tuturor transformărilor se concretizează în fluxurile de ieşire (output) ale „sistemului”

Fig. 3 Modelul A.C.E.16

VII. SISTEMUL DE INDICATORI ÎN MANAGEMENTUL FIRMELOR

7.1. VIZIUNEA SISTEMICĂ ÎN DIAGNOSTICUL ACTIVITĂŢII SOCIETĂŢILOR

7.2. STRUCTURA SISTEMULUI DE INDICATORI ÎN PROCESUL DE DIAGNOZĂ ŞI

7.3. ASPECTE PRIVIND APRECIEREA RATELOR FINANCIARE

Societatea Profit Capital propriu Rentabilitatea financiară (%)

B 40.000 200.000 1.000.000 4

Rata financiară Frecvenţa de Nr. de variante Frecvenţa celei

Îndatorarea capitalului propriu 19 6 7

- tratând documentele de sinteză de la sfârşitul exerciţiului, semnificaţia ratelor va fi pur

7.4. ARMONIZARE ŞI REDUNDANŢĂ ÎN SISTEMUL DE INDICATORI

RENTABILI EFICIENŢA LICHIDITATEA CASH-FLOW-UL ROTAŢIA ROTAŢIA

Profit Cifra de Active Disponibil/Cheltuie Cost Creanţe/Cifra de

7.5. RELEVANŢA INFORMAŢIEI FINANCIAR-CONTABILE CONŢINUTĂ DE

7.6. CRITERII ŞI COORDONATE ÎN CONSTITUIREA UNUI SISTEM OPTIMAL DE

Pentru Consiliul de administraţie şi directorii executivi ai întreprinderii, tabloul de bord este

Nr. Nivel Nivel Diferenţe

Salariul mediu lei /pers.

13. Rata rentabilităţii comerciale %

Tabelul 3. Tabloul de bord al Centrului de gestiune ............

Nr. Nivel Nivel Diferenţe

Cheltuielile perioadei precedente

VIII. APLICAŢII ÎN ANALIZA DIAGNOSTIC A FIRMEI

REFERINŢE SUCCINTE LA FIRMA SUPUSĂ ANALIZEI

Analiza diagnostic necesară managementului financiar, impune determinarea evoluţiei mai

8.1. RATELE DE STRUCTURĂ ALE ACTIVULUI

8.2. RATELE DE STRUCTURĂ ALE PASIVULUI

Tabelul 2 Structura pasivului la MILKA SRL

Rata stabilităţii financiare = (Capital permanent / Total Pasiv)x100 = 51.18% Capitalul

Rata autonomiei la termen = (Capital propriu / Capital permanent)=100.00% Capitalul propriu

8.3. BILANŢ FUNCŢIONAL

Cheltuieli în avans - +Datorii TM şi TL -

Creanţe > 1an - +Provizioane pt riscuri -

+Subvenţii pentru inv -

7,652,262 Active imobilizate 7,652,262 Capitaluri şi 6,082,546

Nevoi temporare Stocuri 475,042 Datorii TS 5,188,342 Resurse