ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ

CENTRUL DE STUDII Ştefan cel Mare şi Sfânt

RĂDĂUȚI, JUD. SUCEAVA

PROIECT
PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR
PROFESIONALE – NIVEL 5
Calificarea profesională: asistent medical de farmacie

Profesor îndrumător: Absolvent:

farmacist Moroșan Adrian Gabriel Aparaschivei Mihaela

- 2019 -

0
 Motto
Medicul ajută, dar natura lecuieşte!

Principii active
naturale în terapia
gastro-intestinală

1
 CUPRINS

I. ARGUMENT: Plantele medicinale – sursă de viață pentru toată lumea 3

II. Principii active naturale în terapia gastro-intestinală 4

Obiectiv 1:
Noțiuni generale de anatomie şi fiziologie a aparatului digestiv
1.1. Structura aparatului digestiv 4
1.2 Funcţiile sistemului alimentar 5

Obiectiv 2:
Afectiuni ale sistemului alimentar: 6
2.1 Antecedentele bolilor digestive 7
2.2 Simptomele bolilor digestive 8

Obiectiv 3: Remedii naturiste in afecţiuni gastrointestinale

3.1. APITERAPIA- Produsele stupului in afecţiuni gastrointestinale 10

3.1.1. Importanţa produselor apicole 10
3.1.2. Remedii şi tratamente naturiste apicole 11

3.2. FITOTERAPIA segmentului gastrointestinal 12

3.2.1. Importanţa fitoterapiei împotriva afecţiunilor gastrointestinale şi tratamente fitoterapice 12

3.3. PLANTE MEDICINALE utilizate în tratarea afecţiunilor gastrointestinale 17

3.3.1. Ce sunt plantele medicinale 17
3.3.2. Recoltarea plantelor 17
3.3.3. Forme farmaceutice 19
3.3.4. Plante medicinale și terapiile lor în afecțiuni gastro-intestinale 21

3.4. TINCTURI NATURISTE pentru boli ale aparatului digestiv 35

Obiectiv 4:
Medicamente din plante- remedii naturiste in tratarea afecţiunilor gastrointestinale 37

Obiectivul 5:
Cncluzii 41

III. Bibliografie 42

2
 I. ARGUMENT

Plantele medicinale – sursă de viață pentru toată lumea

Încă din cele mai vechi timpuri cele mai eficiente remedii în tratarea bolilor au
la bază tratamentele naturiste. Plantele medicinale, apiterapia, fitoterapia sunt cunoscute
pentru proprietăţiile lor terapeutice.
Plantele medicinale au fost întotdeauna o sursă comună de medicamente, fie
sub formă de preparate tradiţionale, fie în formă pură. Multe dintre medicamentele
moderne sunt produse indirect, de la plante medicinale, un exemplu bun este aspirina.
Plantele sunt folosite în mod direct sub formă de medicamente, de o mulțime de culturi din
întreaga lume – de exemplu în cultura chineză sau medicina indiană. Multe plante folosite
pentru consum au efecte terapeutice, de exemplu, usturoiul. Plante medicinale sunt resurse
de noi medicamente. Se estimează că sunt mai mult de 250.000 de specii de plante și flori.
Studii științifice sponsorizate de companii farmaceutice au adus doevzi clare ce
demonstrează faptul că plantele produc substanțe chimice puternice, care au capacitatea de
a distruge bacterii, ciuperci și virusuri cu o rapiditate și ușurință incredibilă.Aceste
substanțe chimice apar în mod natural și acționează ca mecanisme de apărare împotriva
agenților patogeni invadatori. Astăzi este recunoscut la nivel mondial în indistria
farmaceutică faptul că plantele medicinale produc medicamente puternice.
Una dintre cele mai răspândite și străvechi metode de tratament, apiterapia
ajută să previi și să tratezi afecțiuni din cele mai diverse, folosind produsele apicole:
mierea, polenul, veninul albinelor, lăptișorul de matcă sau propolisul.
Fitoterapia (phyton = plantă + therapea = tratament) este o ştiinţă străveche,
care foloseşte plantele medicinale, numite şi oficinale, în scopul vindecării. Odată cu
descoperirile ştiinţifice ale secolului XX, fitoterapia a ieşit din empirism, punându-se
bazele terapeuticii cu plante pe baze ştiinţifice, luându-se în studiu principiile active din
vegetale.

3
 II. Principii active naturale în terapia gastro-intestinală

Obiectiv 1:
Noțiuni generale de anatomie şi fiziologie a aparatului digestiv

1.1 Structura aparatului digestiv:

La fel ca pielea, aparatul digestiv (cunoscut şi sub numele de canal alimentar sau
tract gastrointestinal) face legatura intre interior si exterior. Tot ce mancăm şi bem trece
prin canalul digestiv, unde este descompus in componentele individuale, care sunt
absorbite de membrana mucoasă a intestinelor.

 Sistemul digestiv reprezintă ansamblul morfologic si funţtional de organe ce

realizează digestia si absorbţia alimentelor ingerate precum şi evacuarea reziduurilor
neasimilabile.

4
  Tractul gastrointestinal (canalul alimentar):
- gura
- esofagul
- stomacul
- intestinul subţire: duoden, jejun şi ileon
- intestinul gros
 Organe auxiliare:
- dinţii
- limba
- vezica biliară
- glandele salivare
- ficatul
- pancreasul

1.2. Funcţiile aparatului digestiv:

Rolul sistemului gastrointestinal, SGI, este acela de a digera mâncarea şi de a
absorbi nutrienţii, sărurile şi apa în scopul hrănirii organismului.
Digestia este procesul de descompunere a alimentelor ingerate în
componente simple ce pot fi absorbite de către organism pentru construirea şi hrănirea
celulelor, precum şi pentru obţinerea energiei necesare activităţilor zilnice. Se realizează cu
ajutorul secreţiilor diferitelor organe implicate în digestie şi al motilităţii (activitatea
muşchilor SGI de amestecare şi împingere a hranei către capătul tractului digestiv).
Digestia implică mestecare hranei, transmiterea acesteia de-a lungul tractului digestiv şi
descompunerea moleculelor de hrană în molecule mai mici ce pot fi asimilate de organism.
În gură se formează bolul alimentar care este împins prin faringe în esofag, iar de aici în
stomac. Odată ajuns în stomac, bolul este amestecat cu sucul gastric, formând chimul.
Chimul este împins, prin contracţii ale muşchilor stomacului, prin duoden, în intestinul
subţire. Aici sucurile intestinale continuă descompunerea macromoleculelor, iar prin
epiteliul intestinal (membrana ce acoperă intestinul) substanţele nutritive rezultate din
digestie sunt absorbite în sânge.

5
Obiectiv 2:
2. Afecțiuni ale aparatului digestiv

Bolile digestive sunt boli de largă răspândire în populaţie, ocupând un loc

important în morbiditatea generală. Ponderea mare pe care o au aceste boli în patologia
generală, potenţialul mare invalidant ai unora din ele, interacţiunile lor cu factorii de
mediu si de alimentaţie, fac necesară cunoaşterea lor în stadiile cât mai incipiente, pentru
tratarea si prevenirea complicaţiilor lor.
Una dintre condiţiile necesare depistării, diagnosticării şi tratării corecte ale
bolilor digestive este prezentarea bolnavului la medic atât la apariţia simptomatologiei de
debut, cât şi pentru controlul periodic al unor afecţiuni diagnosticate, ce trebuie urmărite
prin dispensarizarea în dispensare, policlinici, la cabinetele de consultaţii ale spitalelor
judeţene şi ale clinicilor universitare.
De asemenea, este necesară cunoaşterea factorilor de mediu, factorilor toxici si
alimentari ce pot genera sau agrava aceste boli. Efectele nocive ale alcoolului asupra
stomacului, ficatului, pancreasului, ale tutunului asupra esofagului, stomacului, efectul
ulcerogen al unor medicamente cu producere de HDS, efectul nociv al alimentelor
incomplet pregatite, al meselor neregulate, al stresurilor, impun cunoaşterea acestor
factori si evitarea lor în profilaxia bolilor digestive.
Dispensarizarea grupelor de populaţie cu risc crescut de cancer digestiv (gastric
si colonic) este una din problemele cele mai importante ale gastroenterologiei moderne,
diagnosticul precoce al cancerului putându-se face astfel în timp util si supravieţuirile
fiind mult mai lungi. Abuzul de medicaţie sau dimpotrivă întreruperea medicamentelor
din proprie iniţiativă este nepermisă. Astfel se va urma o schema de tratament indicată de
medic cunoscându-se efectele benefice, dar si inconvenientele unor medicaţii.
Am ales doar cele mai răspândite din afecţiunile digestive din ţară noastră, fiind
siguri că cunoaşterea simptomatologiei lor va îndruma bolnavii la medic în timp util,
cunoaşterea diagnosticului şi tratamentului explicat de medic va duce la prezentarea
periodică la serviciile de consultaţii ambulatorii sau internarea pentru control, şansele de
stabilizare sau vindecare a proceselor patologice digestive crescând astfel simţitor.

6
 În sfârşit, pentru evitarea greşelilor si temporizării inutile prin diagnosticarea si
tratarea de către bolnavul însuşi a unor simptome digestive, recomandăm ca o dată ce
acestea apar, sa ne adresăm medicului curant.

2.1 Antecedentele bolilor digestive

În apariţia bolilor digestive, un rol important îl au modul de alimentare si

antecedentele bolnavului, care pot induce singure alterarea digestiei în toate fazele
acesteia sau pot agrava leziuni determinate de cauze diverse.
În ceea ce priveşte modul de alimentaţie, pentru buna desfaşurare a digestiei
sunt esenţiale mesele regulate la ore fixe, mestecarea completa a hranei, relaxarea
psihică, fiind bine cunoscut faptul ca unele boli digestive au o importantă componentă
nervoasă. De asemenea sunt importante felul şi variaţia alimentaţiei, cu evitarea
consumului exagerat sau de lungă durată a unui singur aliment, precum şi modul de
preparare a mâncării, cu condimente sau nu, ingerată caldă sau rece, suficient sau
insuficient preparată termic, asociată cu băuturi alcoolice sau nealcoolice.
În antecedentele bolnavului trebuie cunoscute bolile perioadelor trecute mai
ales cele cu repercusiuni asupra tubului digestiv, importante fiind bolile ficatului
(hepatite), unele boli infecţioase, precum şi afecţiunile nervoase. De asemenea trebuie
luate în considerare toate afecţiunile care prin tratamentul cu anumite medicamente ar fi
putut afecta aparatul digestiv, exemple curente fiind: acţiunea iritantă ulcerogena a
aspirinei atât de utilizată, acţiunea iritantă gastrică a unor medicamente utilizate în bolile
de inima, distrugerea florei intestinale de către antibiotice. Fiecare medicament trecând
prin tractul digestiv şi fiind parţial sau total absorbit, determină anumite modificări ce pot
deveni grave dacă preparatele nu sunt luate sub control medical. Astfel, consumul
exagerat de medicamente poate să ducă la afectarea ficatului şi anume la hepatite toxice.
În afara antecedentelor patologice ale bolnavului sunt de reţinut şi
antecedentele credo-colaterale (boli suferite de membrii familiei, cum ar fi: ulcerul,
cancerul digestiv, polipoza, toate cu componenţa genetică, precum si contactul cu
persoane (din familie sau nu) bolnave de tuberculoză sau alte boli contagioase.

7
 2.2 Simptomele bolilor digestive

Prin definiţie, simptomele sunt manifestări subiective determinate de diferite

cauze obiective. Astfel, simptomele sunt simţite de bolnav, fiind diferite de la persoană la
persoană, în funcţie de personalitatea, sensibilitatea, fondul nervos al fiecăruia. Practic,
aceleaşi leziuni pot provoca dureri violente unui bolnav, iar altuia doar un discret
disconfort, în concluzie, nu se poate aprecia gravitatea bolii pe baza intensitaţii
simptomelor, cunoscându-se faptul că numeroase boli cu prognostic grav sunt însoţite de
simptome minime.
Pierderea poftei de mâncare (anorexia). Este determinată de o multitudine de
afecţiuni: de la gastrită, ulcer, cancer, hepatite, tuberculoză, anemii, până la afecţiuni
psihice. Ea poate fi selectivă pentru anumite alimente (carne, pâine în cancerul gastric)
sau generale. Anorexia poate să ducă la slabirea organismului prin împiedicarea unei
alimentari complete.
Creşterea poftei de mâncare (polifagia) este întâlnită în diabet, afecţiuni
parazitare etc.
Bulimia este ingerarea fără măsură de alimente, urmată de varsaturi survenite
de obicei pe fond de teama de îngrăşare.
Polifagia poate să ducă uneori, mai ales la copii, la ingerare de pamânt,
infestat cu diferiţi paraziţi (geofagie).
Dificultatea la înghiţire (disfagia). Apare îndeosebi în bolile esofagiene, cu
senzaţia caracteristică dureroasă a blocarii alimentelor la diferite niveluri în esofag.
Evacuarea pe gura. Evacuarea pe gură a aerului şi gazelor din stomac şi din
porţiunea terminală a esofagului se numeşte eructaţie. Eructaţiile apar frecvent la
bolnavii cu obiceiul de a înghiţi des, de a vorbi în timpul mesei, la cei cu procese
fermentative gastrice etc.
Durerea abdominală. Este practic cel mai important simptom al bolilor
digestive, care apare sub diferite forme (de intensitate, iradiere şi durată), unele forme
fiind însă caracteristice. În general, în zona abdominală apar dureri de cauză locală, date
de afectarea organelor digestive şi a celorlalte organe abdominale (rinichi etc.) şi dureri
iradiate din alte zone, deci care exprimă leziuni.

8
 Durerile abdominale au diferite localizări. Astfel, în cadranul abdominal
superior drept (hipocondru) durerile sunt date de obicei de bolile ficatului şi sistemului
biliar, dar pot să apară dureri iradiate de la alte organe (rinichi, intestin etc.), iar în
cadranul abdominal superior sting (hipocondrul stîng) durerile se datorează splinei şi
intestinului gros.
În cadranul abdominal inferior drept (fosa iliacă) apar dureri în cazul apendicitei,
afecţiunilor intestinului gros, precum şi dureri iradiate din alte zone; simetric, în fosa
iliacă stîngă durerile sunt datorate afecţiunilor colonului stîng. Caracterul durerii variază
mult de la boală la boală şi de la individ la individ. Fiind o senzaţie subiectivă, ea apare
sub forme multiple: apăsare, junghi, senzaţie de rupere, greutate, presiune etc., caractere
care pot fi accentuate sau diminuate de anumite alimente sau de medicamente.
Durerile pot fi de scurtă durată, lungi sau ritmate de mese (în ulcer). Durerile
puternice localizate în toată zona abdominală, asociate cu întărirea musculaturii
(abdomen "de lemn"), accentuate la respiraţie, obligând bolnavul să stea nemişcat sunt
caracteristice peritonitei, care este o urgentă microchirurgicală şi care trebuie rezolvată
cât mai repede. Peritonitele apar frecvent în urma inflamării apendicelui, ce elimină puroi
în cavitatea abdominală, provocând inflamarea peritoneului şi contractura musculaturii
abdominale. Durerea în capul pieptului (epigastrica) ritmată de orarul meselor este
caracteristică ulcerului. Ea are şi caracter sezonier (de toamna şi primăvară. Durerea
pancreatică este o durere puternică în abdomenul superior, "în bară". Durerea afecţiunilor
vasculare abdominale sau "angorul abdominal" apare imediat după masă, cedează uneori
la nitroglicerina, duce la teama de alimentare şi astfel la pierderea din greutate.
Greata. Este o senzaţie datorată scăderii activitaţii musculaturii stomacului în
principal şi apare uneori din cauze psihice. Este uneori urmată de vărsatură.
Vărsatura. Este un act reflex care constă în eliminarea bruscă pe gura a
conţinutului gastric. Vărsăturile pot avea cauze psihice şi cauze organice (uneori
îndeplinesc o funcţie de apărare). Vărsăturile au diferite caractere în funcţie de cauza lor:
pot fi amare (din cauza conţinutului de bilă refluată din intestin), acide (în cazurile de
hiperaciditate), cu miros de fecale (în ocluzie intestinală). Uneori vărsătura poate opri
durerea (vărsăturile gastrice).
Alături de cauzele digestive, ca şi greaţa, vărsăturile pot avea multiple cauze,
de la cele psihice, la sarcină, boli cardiace, tumori cerebrale, intoxicaţii.

9
Obiectiv 3:
Remedii naturiste in afecţiuni gastrointestinale:

3.1. APITERAPIA- Produsele stupului in afecţiuni gastrointestinale

3.1.1. Importanţa produselor apicole in afecţiunile gastrointestinale

Utilizarea mierii şi a celorlalte produse ale stupului în tratamentul unor

afecţiuni digestive nu este o noutate. La baza acestei utilizări stau proprietăţile lor
antiinflamatoare, analgezice, imunogene şi antioxidante. La nivel intestinal, mierea
manifestă o uşoară acţiune laxativă determinată de prezenţa în compoziţia sa a unei
cantităţi importante de fructoză. De fapt, aAcest monozaharid manifestă o puternică
presiune osmotică, ce atrage apa la nivel intestinal, facilitând astfel evacuarea materiilor
fecale. Acest efect este întărit de polen, care oferă cu rezultate remarcabile, evitându-se
astfel recurgerea la laxative, iritante pentru peretele intestinal şi producând în general
obişnuinţă. Prezenţa în compoziţia peretelui său celular a unor compuşi de tip celulozic,
celulozopectic şi hemiceluloze - compoziţie tipică fibrelor vegetale - este o explicăaţie
al rolului său de reglare a tranzitului intestinal. Constipaţia poate fi, de asemenea,
ameliorată prin consumul unui amestec de polen, căpăcele de ceară şi miere de cimbru.
Polenul poate fi recomandat în tratamentul enterocolitelor, al flatulenţei
(balonărilor intestinale), al diverticulitelor şi diferitelor forme de colite, între care şi
colita amoebiană. Acesta se comportă ca un veritabil eubiotic intestinal, deci un
reglator al funcţiei intestinale, intervenind eficient – ca un paradox - şi în vindecarea
diareelor cronice. Polenul este uşor asimilat la nivel intestinal (mai ales dacă se reuşeşte
îndepărtarea exinei). Aminoacizii esenţiali şi cei parţial-esenţiali trec uşor bariera
digestivă. Acest lucru este foarte important în cazul afecţiunilor hepatice şi în carenţele
enzimatice intestinale grave, condiţii în care alte proteine alimentare sunt, cel mai
adesea, greu de absorbit.
Studiile au arătat că polenul conţine un factor antibiotic activ faţă de
Salmonella şi unele tulpini de colibacil. Nu este nimic surprinzător, întrucât se ştie că
polenul recoltat de albine este prelucrat cu secreţiile salivare ale acestora, care conţin

10
enzima glucozoxidaza, ce conferă proprietăţi antibacteriene şi mierii de albine.
La nivel clinic, observaţiile au arătat cu precizie că efectul reglator asupra funcţiei
intestinale poate fi atribuit polenului.
Propolisul prezintă puternice efecte antiseptice în cazul unor parazitoze
produse de viermi solitari (Taenia). La aplicarea sub diferite forme farmaceutice –
unguente, supozitoare – propolisul accelerează procesul de cicatrizare a fistulelor
rectale, a hemoroizilor sau în leziunile apărute în cazuri de rectocolite hemoragice.
La nivel gastric, mierea manifestă un efect protector asupra peretelui stomacal
– datorită pH-ului său mai ridicat.
Poate că cele mai interesante rezultate în cazul afecţiunilor gastrice sunt oferite din nou
de propolis. Studii recente au demonstrat eficacitatea acestui produs natural în
tratamentul ulcerului produs de Helicobacter pylori, efect care se bazează pe acţiunea sa
antimicrobiană, mai corect spus, acţiunea unor compuşi din compoziţia sa, respectiv
artepillina C şi diterpenoidul clerodanului – specifici propolisului brazilian, obţinut de
la speciile de Baccharis, Eucalyptus şi Araucaria, dar şi a quercetinei – flavonoid
specific propolisului recoltat din zonele cu climat temperat. Acţiunea de protecţie
asupra mucoasei gastrice şi duodenale este şi o proprietate a polenului (respectiv a
păsturii) – care conţine pigmenţi flavonoizi şi carotenoizi. Un caz special de acţiune în
cazul prezenţei lui Helicobacter pylori, este cel al mierii de Manuka – miere specifică
Noii Zeelande obţinută de la specia Leptospermun, cum atestă studiile efectuate de dr.
Peter Molan. Principalul rol al acestor produse este de diminuare a senzaţiei dureroase
şi de stimulare a cicatrizării.

11
3.1.2. Remedii şi tratamente naturiste apicole în diferite afecţiuni gastrice şi intestinale

 Apendicită - administrare de propolis pe cale orală;

 Colecistită – polen, pe cale orală, 20 de grame pe zi,cu 20-30 minute inainte de
mase, timp de 20 de zile;
 Colecistoangicolită – polen, pe cale orală, 20 de grame pe zi, cu 20-30 minute
inainte de mese, timp de 20 de zile;
 Colită atonă – miere ( 500 g ) + infuzie de pătlagină ( Plantago major) (500 g);
 Enterocolită – miere de preferinţă de mentă sau polifloră de deltă sau de luncă –
(500 g) + infuzie de pătlagină ( Plantago major ); infuzia de pătlagină se prepară
lăsînd frunzele de plantă in apă care fierbe, pe foc foarte mic, timp de 20 de
minute, după care se lasă in repaus inainte de a se amesteca cu mierea.Produsul
preparat se păstreaza la loc întunecos şi rece. Tratament : 1 lingură de suc rece
înainte de mesele principale, de 3 ori pe zi.
 Gastrită hipoacidă – polen(40g) + miere(500g)+ suc de aloe( Aloe vera)(75g).
Mierea şi polenul măcinat se omogenizează bine, după care se adaugă sucul
proaspăt de aloe.Amestecul se păstrează la loc întunecos şi rece. Tratament: 2
linguruţe de 2-3 ori pe zi, timp de o lună sau o lună jumătate.În caz de necesitate, se
repetă după o pauză de 2-3 săptămîni.
 Gastrită cronică – miere (500g) + infuzie de pătlagină (Plantago major) (500g);
infuzia de pătlagină se prepară lăsînd frunzele de plantă in apă care fierbe, pe foc
foarte mic, timp de 20 de minute, după care se lasă in repaus inainte de a se
amesteca cu mierea.Produsul preparat se păstreaza la loc întunecos şi rece.
Tratament : 1 lingură de suc rece inainte de mesele principale, de 3 ori pe zi.
 Duodenită – polen, zilnic cca 20 g, fracţionat in 3 prize, care se administrează
înainte cu 20-30 minute de mesele principale, timp de 20 de zile.
 Diaree – in circa 250 ml apă se pun 4 linguri mari de miere.
 Constipaţie - produsul MIERE CU EXTRACT FRANGULA(cunoscut şi sub
denumirea de miere laxativă).Se administreză cîte o lingură seara, cu jumătate de
pahar de apă rece. La nevoie, doza poate fi repetată dimineaţa.

12
3.2. FITOTERAPIA segmentului gastrointestinal

3.2.1. Importanţa fitoterapiei împotriva afecţiunilor gastrointestinale şi tratamente

fitoterapice
Fitoterapia aparatului digestiv se asociază cu produse apicole, legume, fructe, dietă.
În bolile aparatului digestiv sunt utilizate foarte multe specii de plante cu acțiuni diferite:
tonic-amare, laxative, antidiareice, carminative, antiulceroase.
În tratarea afecțiunilor digestive sunt asociate plante medicinale ca sunătoarea în
colici biliare și diskinezie biliară sau gălbenelele în ulcer și gastrite. Obligeana este
recomandată în ulcere, balonări și inapetență, iar mușețelul are acțiune antiinflamatoare și
cicatrizantă. Zmeurul are acțiune antihemoragică și astringentă, iar lemnul dulce poate fi
utilizat în litiază biliară și constipație. Salcâmul are acțiune antiacidă și este folosit în ulcer.

 Cum preparăm uleiul de sunătoare

Uleiul de sunătoare se folosește mai ales extern în vindecarea plăgilor având și rol
în calmarea durerilor. Însă în uzul intern acționează împotriva infecțiilor și inflamațiilor la
nivel hepatic și intestinal. Este cicatrizant fiind folosit în gastrite, ulcere și afecțiuni la
nivelul gingiilor. Se poate prepara în două feluri:
- 200 g plantă proaspătă în 400 ml ulei de floarea-soarelui se lasă la macerat timp de 6
săptămâni, la întuneric și răcoare. See expune apoi două săptămâni la soare, după care se
filtrează și se păstrează la rece.
- 20 g plantă uscată se umectează cu 30 ml alcool de 70 grade, se lasă într-un vas de sticlă
12 ore. Se adaugă 200 ml ulei de floarea-soarelui sau măsline, se ține pe baie de apă 3 ore,
agitând vasul din când în când. Se lasă la macerat 2-3 zile, după care se filtrează, se
păstrează la rece.

 Dieta pentru ulcer:

Fitoterapia recomandă tratarea gastritelor, ulcerului cu migdale dulci care calmează
durerile, reduc secreția de pepsină. Se iau 30 g sâmburi zdrobiți și se amestecă cu 10 ml
lapte și sau smântână (5 g); Dimineața se recomandă suc proaspăt de cartofi - 100 ml. Din
varză se prepară suc și se consumă un pahar între mese sau salate de crudități câte 300-400
g pe zi.

13
  Anorexie:
Se are în vedere stimularea secreţiei de sucuri gastrice şi sucuri digestive, cu plante
amare. Mulţi compuşi amari sunt labili de căldură, prin urmare, plantele respective se vor
opări foarte puţin sau se vor macera la rece. Se bea ceai cu o jumătate de oră înainte de
masă, din:
-pelin (Artemisia absinthium)
-Tintaura (Centaurium erythraea)
-Ghinţură (Gentiana lutea)
-Coada soricelului (Achillea millefolium), care, în plus, ajută digestia şi calmează
crampele;

 Grețuri și dureri epigastrice:

Pentru grețuri, meteorism, hiper sau anaciditate și dureri epigastrice se vor
consuma fructe și legume ca:
- lămâi, portocale - ca atare sau suc proaspăt;
- struguri - ca atare sau cură de must;
- hrean - infuzie din 15-30 g la litru de apă, macerat 12 ore; se beau două căni/ zi, între
mese;
- leuștean - infuzie din două lingurițe la cană/ zi;
- roșii - ca atare sau sub formă de suc;
- tarhon - infuzie dintr-o lingură de plantă la o cană cu apă; se beau două căni/ zi.

 Fructe și plante pentru enterocolite:

Inflamațiile mucoaselor intestinului subțire și colonului, numite enterocolite, se
tratează cu:
- afine - pentru acțiunea bacteriostatică, în cure de 300-500 g, proaspete sau 100 g fructe
uscate pe zi;
- castane - decocție scurtă, 2-3 minute, din 15-20 g castane zdrobite la un litru de apă; se
beau 2-3 căni/ pe zi;
- măceșe - decocție scurtă din două linguri de pulpă mărunțită la 1/2 l apă; se bea în timpul
unei zile;

14
- porumbele - decoct dintr-o lingură fructe la 200 ml apă; două căni/zi.
Acționând împotriva înmulțirii bacteriilor, afinele sunt folositoare în dieta celor care
suferă de enterocolite.

 Afecţiuni gastro-intestinale, disfuncţii hepato-biliare, boli urinare, boli de

inimă, tuberculoză, scorbut, constipaţie.
Se culeg muguri şi lăstari tineri de pin intr-o jumătate de găleată (intr-o găleată
emailată de 10 litri). Se adaugă 3 crenguţe de brad lungi de o palmă. Peste toate acestea se
toarnă apă rece (de izvor sau de fîntană). Găleata se acoperă cu un capac şi se fierbe la foc
mic timp de o ora şi 40 minute. Se lasă găleata acoperită pînă a doua zi cînd se fierbe din
nou, la foc mic, timp de o ora şi 40 minute. Operaţiunea se repeta identic şi a treia zi.
După ce se răceşte preparatul, se strecoară şi se toarna in sticle. Se păstrează la
frigider. Tratamentul se incepe obligatoriu cînd luna este in descreştere.
Se bea cîte un pahar, de 4 ori/zi, la 30 minute după masă. Pentru copii, doza este de
2 ori mai mică. Cura se face 14 zile consecutiv cu pauza de 7 zile, după care se reia
tratamentul. Se continuă pînă la insănătoşire..

 Afecţiuni ale intestinelor:

- 30 gr. frunze uscate de pelin se pun la macerat 24 de ore in 60 ml alcool de 60o, după care
se adaugă 100 ml de vin alb. Dupa 10 zile se strecoară şi se beau cate 10 ml/zi, dimineaţa
pe stomacul gol.

 Boli hepatice:
Se pun la macerat timp de 8 zile: 500 gr. miere, 100 ml suc de lamaie, 500 ml ceai de
sunătoare şi 500 ml ulei de măsline presat la rece. Se agită sticla de 3 ori pe zi. Se iau 100
ml amestec pe stomacul gol, dimineaţa, cu 30 minute inainte de micul dejun.
Imediat după administrare, se stă culcat pe partea dreapta 1/2 ora.

 Boli hepatice, infectii urinare si renale:

Se amestecă o linguriţă de usturoi pisat cu o lingură de ulei de măsline presat la rece. Se
consumă seara, la culcare. Ficatul se va reface şi pielea va straluci de activitate reinnoită.
Tratamentul se face 42 de zile. Dupa 14 zile de pauză, se poate repeta.

15
  Boli ale ficatului:
Intr-un litru de apă clocotită se pun 2 linguri de armurariu măcinat şi se fierb 2-3 minute.
După ce, prin răcire, lichidul ajunge la temperatura camerei, se adaugă 4 linguri de miere
de salcîm. Se bea in cursul unei zile, intre orele 10.00 -19.00, cu o ora inainte şi după
mesele principale. Se bea 20 de zile cu 10 zile pauză, timp de 3 luni.

 Calculi biliari si renali:

Se usucă şi se rîsnesc pielitele de pe pipota găinilor. Se ia cîte o linguriţă din acest praf,
dimineaţa, pe stomacul gol, timp de 3 săptamîni.

 Calmarea crizelor hepato-biliare:

Se stoarce o lămîie, apoi se toacă mărunt şi se fierbe in 300 ml apă, intr-un vas acoperit,
la foc mic, timp de 20 de minute. Se strecoară, se indulceşte cu puţină miere, apoi se
adaugă şi sucul stors inainte. Această cantitate se bea intr-o zi.

 Ciroze, hepatite:
Aveţi nevoie de urmatoarele ingrediente: 3 kg. morcovi, 3 kg miere, 3 kg lămîi, 1 kg
pătlagină. Morcovii se rad pe răzătoarea mică, lămîile se spală şi se taie mărunt, pătlagina
se fierbe intr-un litru de apă pînă rămîne o cana. Se amestecă toate ingredientele, se pun in
borcane şi se păstreză in frigider.
Se ia in fiecare dimineaţa o lingură de amestec, pe stomacul gol, inainte de masă cu
15 minute.

Aşadar, fitoterapia tradiţională şi modernă are la bază remedii naturiste care

conbat un număr foarte mare de afecţiuni cu ajutorul preparatelor din plante şi al
altor terapii naturale, pe aparate şi sisteme (aparatul respirator, aparatul cardio-
vascular, aparatul digestiv, sistemul nervos, bolile de nutriţie şi metabolism.

16
3.3. PLANTE MEDICINALE utilizate în tratarea afecţiunilor gastrointestinale

3.3.1. Ce sunt plantele medicinale?

Plantele medicinale sunt specii vegetale, cultivate sau spontane, care prin
compoziția lor chimică au proprietăți farmaceutice și sunt folosite în terapeutica umană
și veterinară.
Valorea terapeutică a plantelor medicinale are la bază relația dintre structura
chimică a substanțelor active, numite și principii active, și acțiunea lor
farmacodinamică pe care o exercită asupra elementelor reactive ale organismului.
Faptul că majoritatea plantelor medicinale au o compoziție chimică complexă începând
de la 2-3 compuși până la 30-40 substanțe chimice identificate în unele plante, cum ar fi
speciile genurilor Digitalis, Vinca Claviceps, Papaver explică și proprietățile
farmacodinamice multiple ale uneia și aceeiași plante. Lucrurile se complică atunci
când avem de-a face cu amestecuri de plante cunoscute sub denumirea de ,,ceaiuri
medicinale" sau ,,specii medicinale" sau amestecuri de tincturi, de pulberi de plante, sau
alte forme farmaceutice complexe.
3.3.2. RECOLTAREA PLANTELOR
Alegerea momentului optim de recoltare este condiţionată de etapa de vegetaţie a
plantelor (înainte de înflorire, boboc, în timpul înfloririi etc.), cât şi de anotimp, de
perioada din zi şi condiţiile meteorologice din timpul recoltării.
 Plantele medicinale se recoltează pe timp uscat, dimineaţa după rouă sau după-
amiază, până la apus. Plantele medicinale ce conţin uleiuri volatile se recoltează în
special pe timp noros sau dimineaţă, înainte de răsărit.
 Atenţie deosebită se va acorda la calitatea plantelor din care se prepară reţetele.
 Recoltarea plantelor medicinale trebuie făcută din zone nepoluate, cât mai
îndepărtate de unităţile industriale, de aşezămintele omeneşti şi căi de acces dintre
localităţi
 Cunoaşterea porţiunii din planta cu conţinutul cel mai ridicat în substanţe active
(rădăcini, rizomi, părţi aeriene, scoarţe, frunze, flori, fructe, seminţe), de acest lucru
vă daţi seama din reţetă

17
 În cazul recoltării rădăcinilor sau a plantelor întregi se lasă în zona respectivă
suficiente plante care să asigure înmulţirea. Dacă se recoltează florile sau părţile
florale cu frunze se utilizează foarfece.
 Părţile subterane ale plantelor se recoltează primăvara timpuriu, înainte de formarea
mugurilor sau lăstarilor vegetativi sau toamna târziu, după vestejirea frunzelor
aeriene
 Părţile aeriene ale plantei se recoltează, de obicei, cu puţin înainte de înflorirea
completă sau în timpul înfloririi
 Recoltarea se face manual, cu foarfeca sau cu secera şi nici într-un caz prin
smulgere
 Mugurii se recoltează primăvara devreme înainte că ei să se desfacă.
 Scoarţa sau coaja tulpinilor, ramurilor sau rădăcinilor se valorifică în special
primăvara la începutul vegetaţiei, cînd se desprinde mult mai uşor.
 Frunzele se recoltează după ce au ajuns la maximă dezvoltare, manual
 Recoltarea florilor pentru unele specii se recomandă să se facă în stadiul de boboc,
iar pentru altele la începutul înfloririi sau în timpul înfloririi, înainte de ofilire.
 Fructele se recoltează când conţin maximum de vitamine, fie când au ajuns la
coacere (afinele)
 Seminţele se recoltează cu puţin înainte de maturizare, apoi se întind imediat pentru
uscare în straturi subţiri.
 Înainte de uscare se condiţionează părţile de plantă, adică se îndepărtează corpurile
străine, părţile înnegrite sau atacate de insecte.
 După recoltare, plantele nu vor fi spălate (cu excepţia rădăcinilor, care se ţin sub un
jet de apa rece, până se curăţă de resturile de pământ; apoi se despică şi se pot uscă).
 Toate materiile prime vegetale se usucă imediat după recoltare.
 Pentru utilizarea plantelor în casă, plantele se taie în bucăţi mici imediat După
recoltare şi se pot usca în poduri bine aerisite, puse pe coli de hîrtie, rogojini sau
prelate curate.
 După uscare, plantele vor fi ambalate în pungi de hârtie sau saculeti de pânză sau în
cutii de carton, în nici într-un caz în ambalaje din material plastic.
 Se păstrează la temperatura camerei, în locuri curate, protejate de lumina directă
solară, fără umiditate mare, ferite de insecte şi rozătoare.

18
 3.3.3. FORME FARMACEUTICE (pulberi, tincturi, macerat, decoct, uleiuri şi
vinuri medicinale, inhalant, băi fitoterapeutice, siropuri, etc).
 Pulberile. Unele din formele farmaceutice cele mai simple sunt pulberile,
înglobate în miere sau ambalate în casete sau capsule operculate sau sub formă de
comprimate. Reprezintă avantajul că nu suferă acţiunea termică şi nici acţiunea unor
solvenţi care pot să le schimbe calitatea.
 Maceratul. Acest procedeu este indicat pentru speciile de plante care conţin
substanţe active care se extrag la rece, ca de exemplu: nalba mare, inul, vâscul etc. Materia
primă vegetală fragmentată sau întreagă se menţine în contact cu cantitatea de apa potabilă
prescrisă un timp de 2-12 ore, agitând din când în când. Se filtrează prin tifon şi se
administrează în aceeaşi zi. Infuzia se recomandă de obicei să fie preparată din flori sau din
părţile de plantă cu ţesuturi fragile (frunze, muguri, părţi aeriene). Materia primă
fragmentată se umectează cu 3 părţi de apă călduţă. După 5 minute se întroduc într-un vas
preferabil din porţelan care a fost încălzit în prealabil cu apa clocotită. Peste plante se
toarnă apa clocotită şi se acoperă vasul. Se lasă în repaos 10-15 minute. Se filtrează prin
tifon, care se stoarce uşor.
 Decoctul. Decoctul este tot o soluţie extractivă apoasă obţinută la cald din
materia primă vegetală fragmentată, umectata la fel ca în cazul infuziei, dar menţinând la
fierbere cu cantitatea de apa prescrisă. Prepararea decoctului durează timp de 15-30 minute
la foc domol, în cazul în care nu se prescrie alt timp. Soluţia extractivă apoasă astfel
obţinută se filtrează fierbinte, apoi peste plantele ca atare sau în amestec se mai aduce o
cantitate de apă pentru a completă apa de evaporare. Acest procedeu se întrebuinţează în
special în cazul materiilor prime vegetale cu : rădăcini, (coji), unele fructe seminţe. Toate
aceste de soluţii extractive se maximum pentru o zi, se păstrează la frigider, apoi se aduc la
camerei, se îndulcesc cu miere, ciclamat de sodiu aspartam cazul diabeticilor, cazuri de
diaree nu se îndulcesc deloc dacă se prescrie aceasta .
 Tinctura. Tinctura este o soluţie extractiva hidroalcoolica obţinută la
temperatură camerei prin percolare (în industrie) sau prin macerare în farmacia casei.
Timpul de macerare durează 7-10 zile şi se foloseşte alcool 40-70 grade în cazul în care nu
se prescrie altă concentraţie. Pentru plantele medicinale cu acţiune blândă se folosesc 20%
plante, iar pentru cele cu acţiune puternică 10%. După aceea se filtrează şi se lasă să se

19
sedimenteze la loc rece. Se păstrează în sticle brune. Se administrează sub formă de
picături.
 Siropul. Siropul face parte din categoria soluţiilor extractive apoase şi se obţine
din macerate, decocturi sau sucuri de plante la care se adaugă 64% zahăr pentru a-i asigura
o bună consevare în timp. În sirop se pot adăuga tincturi sau alte substanţe
medicamentoase, pentru a le mari eficienţa.
 Vinul medicinal. Vinul medicinal este o formă farmaceutică obţinută din
materii prime vegetale fragmentate, dar macerate în vin de bună calitate. Este destinat
uzului intern, în special pentru stimularea apetitului, în care scop se administrează cu
jumătate de oră înainte de masă. Nu se recomandă celor cu gastrite acide, hipertensivilor, în
hepatite, gravidelor, mamelor care alăptează, copiilor.
 Oţeturi aromatice. Oţeturile aromatice se prepară prin macerarea plantelor în
oţet de vin, în cantitate de 50-100 g, plante marunţite la 1 litru oţet. Macerarea durează 7-8
zile după care se filtrează prin tifon, iar la sfîrşit conţinutul se presează. Se utilizează sub
formă de fricţiuni.
 Uleiurile medicinale. Uleiuri medicinale se obţin prin macerarea plantelor în
ulei comestibil, timp de 4-6 săptămâni. Astfel se prepară uleiul de sunătoare, museţel sau
din alte plante. Se folosesc pentru îngrijirea unor plăgi greu vindecabile, în arsuri sau în
degerături.
 Inhalaţia. Se obţine din plante medicinale bogate în uleiuri volatile sau chiar
din amestec de uleiuri volatile care se pun în vase smălţuite şi cantitatea de apă clocotită
prevăzută. Vaporii de apă saturaţi în uleiurile volatile acţionează prin inhalare patrunzind în
căile respiratorii.
 Gargara. Se prepară sub formă de infuzie sau decoct din plante şi se utilizează
sub formă de gargară în stomatite, gingivite, afte bucale, amigdalite, abcese dentare etc.
 Băile locale. Se la fel băile de plante, dar cantităţi mici de lichid şi se
recomandă în cazul unor traumatisme locale, plăgi purulente, hemoroizi etc. Există
numeroase alte forme de prelucrare administrare plantelor, dar care aparţin domeniului
industriei farmaceutice.

20
3.3.4. Plante medicinale şi terapiile lor in afecţiunile gastrointrointestinale:

ANASON

21
CHIMION

22
COADA CALULUI

23
COADA ŞORICELULUI

24
FENICUL

25
LEMN DULCE

26
MUSETEL

27
LAVANDA

28
PĂTLAGINĂ

29
SUNĂTOARE

30
PELIN

31
 3.4. TINCTURI NATURISTE pentru boli ale aparatului digestiv

TINCTURĂ DE PĂPĂDIE
(Taraxacum officinale)

TINCTURA DE PĂPĂDIE este o soluţie hidroalcoolică obţinută prin preparare la

rece din părţile aeriene ale plantei Taraxacum officinale, aceasta fiind utilizată în medicina
tradiţională ca drenor hepatobiliar şi depurativ sanguin.
Dintre produsele vegetale administrate pe cale orală, soluţiile hidroalcoolice sunt
cel mai uşor asimilate de către organism, efectul apărând la scurt timp. În comparaţie cu
metoda clasică de producţie, Dacia Plant foloseşte un procedeu de extracţie repetată, care
permite obţinerea unui extract hidroalcoolic cu 35% mai concentrat.
Acțiuni:
- tinctură tonică amară, coleretică şi colagogă, stimulentă a secreţiilor exocrine (salivare,
gastrice, pancreatice şi intestinale), eupeptică, laxativă, diuretică, diaforetică, depurativă,
antiinflamatoare, antioxidantă, hipoglicemiantă, antitumorală, creşte pofta de mâncare.
Indicații:
-se utilizează ca adjuvant în: anorexie, dischinezii biliare, colecistite, stimularea secreţiilor
pancreatice, indigestii, insuficienţă hepatică, hipercolesterolemie, litiază renală şi biliară,
gastrite hipoacide, obezitate (în curele de slăbire elimină edemele şi grăbeşte tranzitul
intestinal), constipaţie, anemie, afecţiuni renale, gută.
Contraindicații:
Datorită conţinutului de alcool nu se recomandă administrarea în: hepatite virale, toxice şi
metabolice, steatoză hepatică, ciroză hepatică, sarcină şi alăptare.
Alergie la păpădie, tratamente care nu permit consumul de alcool.
REACŢII ADVERSE:
hiperaciditate gastrică.
Precauții:
Se administrează cu prudenţă la persoanele cu gastrită hiperacidă şi ulcer gastric şi
duodenal (datorită conţinutului în alcool, poate creşte aciditatea gastrică).

32
TINCTURĂ DE ANGHINARE
(Cynara scolymus)

TINCTURA DE ANGHINARE este o soluţie hidroalcoolică obţinută prin preparare

la rece din frunzele plantei Cynara scolymus, aceasta fiind utilizată în medicina tradiţională
în afecţiuni hepatobiliare.
Dintre produsele vegetale administrate pe cale orală, soluţiile hidroalcoolice sunt
cel mai uşor asimilate de către organism, efectul apărând la scurt timp. În comparaţie cu
metoda clasică de producţie, Dacia Plant foloseşte un procedeu de extracţie repetată, care
permite obţinerea unui extract hidroalcoolic cu 35% mai concentrat.
Actțuni:
-coleretică, colagogă, hepatoprotectoare, regenerantă a celulelor hepatice,
hipocolesterolemiantă, hipolipemiantă, hipotrigliceridemiantă, diuretică, vasodilatatoare,
cardioprotectoare, bacteriostatică (faţă de Salmonella, Staphylococcus şi Proteus),
antialergică (prin inhibarea complementului seric), laxativă, tonică amară, tonică digestivă,
împiedică dezvoltarea plăcilor aterosclerotice, favorizează eliminarea renală a acidului uric,
amplifică capacitatea de detoxifiere a ficatului, stimulează pofta de mâncare.
Indicatți:
-se utilizează ca adjuvant în: insuficienţă hepatică şi renală, colecistite acute şi cronice,
diskinezie biliară, angiocolite (infecţii bacteriene ale căilor biliare), enterite, infecţii
intestinale, hipercolesterolemie, hiperlipidemie, obezitate, ateroscleroză, gută,
hipertensiune arterială, angină pectorală, anorexie, alergii pe fond hepatic, constipaţie,
astenie, surmenaj, intoxicaţii.
Contraindicatții:
Datorită conţinutului de alcool nu se recomandă administrarea în: hepatite virale, toxice şi
metabolice, steatoză hepatică şi ciroză hepatică.
Litiază biliară, obstrucţie biliară, sarcină, alăptare, alergie la anghinare, tratamente care nu
permit consumul de alcool.
Precauții:
Se administrează cu prudenţă la persoanele cu gastrită hiperacidă şi ulcer gastric şi
duodenal (datorită conţinutului în alcool, poate creşte aciditatea gastrică).

33
TINCTURĂ DE COADA-ŞORICELULUI
(Achillea millefolium)

TINCTURA DE COADA-ŞORICELULUI este o soluţie hidroalcoolică obţinută

prin preparare la rece din părţile aeriene ale plantei Achillea millefolium, aceasta fiind
utilizată în medicina tradiţională datorită proprietăţilor dezinfectante şi hemostatice.
Dintre produsele vegetale administrate pe cale orală, soluţiile hidroalcoolice sunt cel mai
uşor asimilate de către organism, efectul apărând la scurt timp. În comparaţie cu metoda
clasică de producţie, Dacia Plant foloseşte un procedeu de extracţie repetată, care permite
obţinerea unui extract hidroalcoolic cu 35% mai concentrat.
Acțiuni:
INTERN: tinctură dezinfectantă, antimicrobiană, tonic digestivă, stomahică,
antiinflamatoare, calmantă, antispastică, hemostatică, bactericidă, antipruriginoasă,
cicatrizantă, imunomodulatoare.
EXTERN: antiinflamatoare, cicatrizantă, hemostatică, antimicrobiană, antipruriginoasă.
Indicații
INTERN: se utilizează ca adjuvant în: anorexie, sindrom dispeptic, pentru stimularea
funcţiei hepatice şi digestive, diskinezii biliare, afecţiuni gastrointestinale cu componentă
spastică (crampe abdominale, colici biliare), colite, enterocolite, meteorism (balonare),
epistaxis, hemoragii interne, metroragii, hemoroizi, amenoree, dismenoree, dureri
menstruale, metroanexită, cistită.
EXTERN: se utilizează ca adjuvant în: erupţii cutanate, arsuri uşoare (de gradul I), prurit
vulvar, răni superficiale (tăieturi, zgârieturi), înţepături de insecte.
Contraindicații:
Datorită conţinutului de alcool nu se recomandă administrarea în: hepatite virale, toxice şi
metabolice, steatoză hepatică, ciroză hepatică, sarcină şi alăptare.
Alergie la coada-şoricelului, tratamente care nu permit consumul de alcool.
Precautți:
Se administrează cu prudenţă la persoanele cu gastrită hiperacidă şi ulcer gastric şi
duodenal (datorită conţinutului în alcool, poate creşte aciditatea gastrică).

34
TINCTURĂ DE SALVIE
(Salvia officinalis)

TINCTURA DE SALVIE este o soluţie hidroalcoolică obţinută prin preparare la

rece din părţile aeriene ale plantei Salvia officinalis. În antichitate, salvia era considerată un
panaceu universal, având peste 60 de indicaţii menţionate în textele istorice.
Dintre produsele vegetale administrate pe cale orală, soluţiile hidroalcoolice sunt
cel mai uşor asimilate de către organism, efectul apărând la scurt timp. În comparaţie cu
metoda clasică de producţie, Dacia Plant foloseşte un procedeu de extracţie repetată, care
permite obţinerea unui extract hidroalcoolic cu 35% mai concentrat.
Actțuni:
INTERN: stomahică, coleretică şi colagogă, carminativă, antiinflamatoare, antispastică,
estrogenică, emenagogă (declanşează ciclul menstrual), creşte tonusul psihic,
antisudorifică, antiseptică, hipoglicemiantă, antinevralgică, hemostatică, reduce simptomele
menopauzei (bufeurile şi transpiraţiile nocturne), îmbunătăţeşte memoria.
EXTERN: dezinfectantă, cicatrizantă, antiinflamatoare, hemostatică, antisudorifică.
Indicații
INTERN: se utilizează ca adjuvant în: dischinezii biliare, dispepsii, colici gastro-
intestinale, meteorism (balonare), diabet zaharat, dismenoree, hipermenoree, menstruaţii
neregulate, menopauză, surmenaj psihic şi intelectual, bronşite cronice, viroze respiratorii,
hiperhidroză (transpiraţie excesivă), nevralgii.
EXTERN: se utilizează ca adjuvant în: dishidroze palmare şi plantare (tulburări de
eliminare a transpiraţiei la nivelul palmelor şi tălpilor), hiperhidroză (transpiraţie excesivă),
gingivite, stomatite, răni superficiale, eczeme.
Contraindicatți:
Datorită conţinutului de alcool nu se recomandă administrarea în: hepatite virale, toxice şi
metabolice, steatoză hepatică şi ciroză hepatică., ipertensiune arterială, epilepsie, sarcină,
alăptare, alergie la salvie, tratamente care nu permit consumul de alcool.
Precauții:
Se administrează cu prudenţă la persoanele cu gastrită hiperacidă şi ulcer gastric şi
duodenal (datorită conţinutului în alcool, poate creşte aciditatea gastrică).

35
TINCTURĂ DE LEMN-DULCE
(Glycyrrhiza glabra)

TINCTURA DE LEMN-DULCE este o soluţie hidroalcoolică obţinută prin

preparare la rece din rădăcinile de Glycyrrhiza glabra, aceasta fiind o plantă estrogenică,
utilizată în medicina tradiţională datorită proprietăţilor antiinflamatoare şi expectorante.
Dintre produsele vegetale administrate pe cale orală, soluţiile hidroalcoolice sunt cel mai
uşor asimilate de către organism, efectul apărând la scurt timp. În comparaţie cu metoda
clasică de producţie, Dacia Plant foloseşte un procedeu de extracţie repetată, care permite
obţinerea unui extract hidroalcoolic cu 35% mai concentrat.
Acțiuni:
INTERN:expectorantă şi emolientă, cicatrizantă, antispastică, antiinflamatoare de tip
cortizonic şi mineralocorticoid, estrogenică, analgezică, bacteriostatică, imunostimulentă,
laxativă, diuretică.
EXTERN: antiinflamatoare, antiseptică, cicatrizantă.
Indicații
INTERN: se utilizează ca adjuvant în: afecţiuni bronhopulmonare (bronşite, laringite,
traheo-bronşite), artrită reumatoidă, boala Addison, tulburări menstruale (amenoree,
hipomenoree, dismenoree), hipoplazie mamară, constipaţie.
EXTERN: se utilizează ca adjuvant în: dermatite seboreice, înţepături de insecte, eritem
solar.

36
Obiectiv IV. MEDICAMENTE DIN PLANTE - Remedii naturiste în tratarea
afecțiunilor gastrointestinale

ANTIGIARDIA
60 comprimate

Antilambliazic si antihelmintic, îndepărtează eficient paraziții de la nivelul tubului

digestiv.
Parazitozele sunt boli datorate infestării cu paraziţi, cel mai frecvent întâlnite fiind
giardioza şi helmintiazele. Giardioza sau lambliaza este o boală intestinală cauzată de
infecţia cu Giardia lamblia, un protozoar care se transmite datorită lipsei măsurilor de
igienă, pe cale alimentară şi prin intermediul apei contaminate, când sunt înghiţite formele
chistice ale parazitului. Acestea se dezvoltă în tubul digestiv, cu predilecţie în duoden,
vezica biliară şi chiar intrahepatic, ajung la forma de adult, apoi trec din nou în formă
chistică, ce se elimină prin scaun, putând participa la un nou ciclu de infestare. Simptomele
care apar în cazul infestării cu Giardia lamblia sunt: crampe abdominale, greaţă, anorexie,
flatulenţă (balonare), fatigabilitate (stări de oboseală nemotivată), cefalee, diaree sau
constipaţie. Helmintiazele sunt boli parazitare care apar în urma infestării cu viermi
(helminţi). Helmintiazele pot fi cauzate de nematode (viermi cilindrici – oxiuri, limbrici,
tricocefal, ankylostoma, strongiloides) sau cestode (viermi plaţi – tenii, diphyllobothrium,
hymenolepis, etc).
Produsul ANTIGIARDIA reprezintă un amestec de plante cu acţiune antiparazitară
şi stimulentă a imunităţii locale, putând fi administrat ca adjuvant atât în cazul infestărilor
cu Giardia lamblia, cât şi în helmintiaze.Actțuni: antiamoebian (antilambliazic),
antihelmintic, antimicrobian, antispastic, analgezic.
Indicații: se utilizează ca adjuvant în: giardioză (lambliază), helmintiaze (viermi
intestinali).
Contraindicații: sarcină, alăptare, alergie la oricare dintre componentele produsului,
intoleranţă la lactoză.
Precauții:
Se administrează cu prudenţă în gastro-duodenite, ulcer gastric şi/sau duodenal şi afecţiuni
digestive în forme acute.

37
ANTIDIAREIC
60 comprimate

Antidiareic, antiseptic si antibacterian, recomandat în cazurile de diaree,

enterocolita, colita de fermentatie si de putrefactie
Diareea se defineşte ca fiind o stare patologică în care se produce eliminarea unui
număr mare de scaune (peste 3/zi) de consistenţă moale sau apoasă. Diareea poate fi
cauzată de: infecţii bacteriene localizate la nivelul tractului digestiv (produse de
Escherichia coli, Salmonella, Shigella, Campylobacter, etc.), infecţii virale (cauzate de
rotavirus), infestări cu paraziţi (Giardia lamblia, Entamoeba histolytica), intoleranţe
alimentare, intoleranţă la lactoză, reacţii adverse ale medicamentelor, etc. Diareea poate fi
însoţită de colici abdominale, greţuri, vărsături, balonare sau febră. În cazul diareei are loc
accelerarea tranzitului intestinal, ceea ce determină absorbţia incompletă a alimentelor şi
medicamentelor.
ANTIDIAREIC reprezintă un amestec de plante cu acţiune astringentă, antibacteriană şi
antivirală, recomandat ca adjuvant în diaree.
Actțuni:
- astringent, antidiareic, antibacterian, antispastic, hemostatic, antiinflamator.
Indicații:
- se utilizează ca adjuvant în: sindrom dispeptic gastro-intestinal, boală diareică
acută, enterocolită acută şi cronică, colită de fermentaţie sau de putrefacţie.
Contraindicații:
- alergie la propolis sau la oricare dintre componentele produsului, intoleranţă la
lactoză.
Observații:
- în sarcină şi alăptare se administrează numai cu recomandarea medicului.

38
GASTROCALM
60 comprimate

Pansament gastric recomandat ca adjuvant în gastrite hiperacide, ulcer gastric si

duodenal, esofagita de reflux dar si pentru prevenirea aparitiei durerilor gastrice sau
recidivelor in tulburarile mentionate.
Cele mai frecvente boli întâlnite la acest nivel sunt gastritele hiperacide şi ulcerul
gastric, boli datorate excesului de acid clorhidric. Gastrita reprezintă inflamaţia acută sau
cronică a mucoasei gastrice, cu apariţia senzaţiei de arsură şi disconfort. Procesul
inflamator poate fi însoţit de leziuni la nivelul mucoasei gastrice, motiv pentru care, gastrita
poate cauza sângerări.
În cazul apariţiei acestor boli, cât şi în scop preventiv este necesară evitarea
alimentelor, băuturilor sau medicamentelor care cresc aciditatea, cum ar fi: condimentele,
alcoolul, aditivii sintetici, băuturile acidulate, cafeaua, zahărul şi unele medicamente (de
tipul aspirinei sau antiinflamatoarelor nesteroidiene).
GASTROCALM reprezintă un amestec de plante cu acţiune antiulceroasă,
emolientă, cicatrizantă şi hipoacidifiantă recomandat atât în terapia adjuvantă cât şi pentru
prevenirea recidivelor ce pot apare în cadrul afecţiunilor manifestate cu hiperaciditate
gastrică.
Actțuni:
- antiulceros, antispastic, alcalinizant, cicatrizant, reglator al secreţiei de suc gastric,
antiinflamator.
Indicații:
- se utilizează ca adjuvant în: gastrite hiperacide, gastro-duodenite acute şi/sau
cronice, esofagite de reflux, ulcer gastric şi/sau duodenal.
Contraindicații:
- alergie la oricare dintre componentele produsului, intoleranţă la lactoză.
Precauții:
- în sarcină şi alăptare se administrează cu recomandarea medicului.

39
GHIMBIR
60 comprimate

GHIMBIR este un supliment alimentar care vă ajută să aveți un proces normal de

digestie și să savurați fără griji mâncărurile preferate.
Originar din Asia tropicală, ghimbirul este o plantă cunoscută şi utilizată de peste
3000 de ani. În medicina tradiţională chineză, indiană şi japoneză, rizomii de ghimbir se
întrebuinţează datorită efectului încălzitor pentru creşterea capacităţii digestive, în stări de
balonare, greaţă, vomă, precum şi în afecţiuni respiratorii caracterizate de amplificarea
calităţii de rece (astm bronşic, sinuzită etc). Ghimbirul a fost adus din India de către
negustorii arabi, care îl comercializau în Grecia Antică şi Imperiul Roman. După căderea
acestuia, ghimbirul a dispărut din Europa, pentru a fi reintrodus de-abia în secolul al XI-lea.
Primul tratat medical care descrie aceasta plantă a fost scris în secolul al XIII-lea de către
doctorul Rhiwallow şi cei trei fii ai săi, la ordinul prinţului de South Wales. Regina
Elisabeta I era o mare iubitoare de ghimbir, ea consumând pentru prima dată turtă dulce cu
ghimbir, aliment care a devenit tradiţional cu ocazia sărbătorilor de Crăciun. În Africa,
planta a fost introdusă în secolul al XV-lea, ea fiind utilizată de băştinaşi în cazurile de
malarie şi febră galbenă. În prezent ghimbirul este cultivat în ţările tropicale din întreaga
lume
Acțiuni: contribuie la:
• funcţionarea normală a digestiei
• reducerea flatulenţei după consumul de alimente
• reducerea disconfortului asociat răului de mişcare
• menţinerea concentraţiei normale a colesterolului şi grăsimilor în sânge
• creşterea poftei de mâncare
• buna funcţionare a circulaţiei periferice
• menţinerea în limite normale a greutăţii corporale
• protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ
• menţinerea flexibilităţii normale a articulaţiilor.
Contraindicații:
- ulcer gastro-duodenal, gastrite hiperacide, duodenite, sarcină, alăptare, alergie la
oricare dintre ingeredientele produsului.

40
Obiectiv V. CONCLUZII

Plantele medicinale sunt armele esențiale ale medicinii naturiste. Datorită

efectelor medicinale pe care unele plante s-au dovedit a le avea, oamenii le-au ales in
scopul de a vindeca sau macăr ameliora diverse afecțiuni. Natura se află intr-o continuă
schimbare, unele specii dispar, altele se nasc și unele străbat timpul.

Până în urmă cu un secol, majoritatea bolilor erau tratate cu ajutorul produselor de

origine vegetală, respectiv a plantelor medicinale. Plantele medicinale se deosebesc de
plantele obișnuite prin prezența diverselor principii active la nivelul rădăcinii, tulpinii,
frunzelor, florilor sau fructelor și sunt folosite pentru tratarea diverselor afecțiuni ale
corpului uman încă din antichitate.

Odată cu dezvoltarea chimiei, popularitatea plantelor medicinale a scăzut, acestea

fiind înlocuite de medicamente. Deși efectul plantelor medicinale este mai lent decât cel al
medicamentelor, acestea acționează asupra mai multor organe, iar efectele secundare sunt
mult mai reduse. Medicamentele de sinteză au efecte rapide in cazul unor boli acute, însă
efectele secundare, ce pot apărea ulterior, pot fi chiar mai grave. Un studiu realizat in
America prezintă informații șocante: peste 70% din îmbolnăviri sunt datorate administrării
medicamentelor de sinteză.

Folosite ca atare, sau preparate in diverse feluri (ceai, tinctură, decoct), plantele
medicinale își pot face efectul în câteva zile, situație în care nu mai este nevoie de
medicamente. Cu toate acestea, în cazul unor afecțiuni majore, plantele medicinale nu
trebuie să înlocuiască total medicamentele, ci, eventual, să contribuie la însănătoșire.

Prima bogăție este sănătatea !

(Ralph Waldo Emerson)

41
 III. BIBLIOGRAFIE

 BOJOR, Ovidiu - Fitoterapia tradițională și modernă, Ediția aV-a, Editura

FIAT LUX, București, 2009
 BOJOR, Ovidiu - Apiterapia- sau cum să folosim produsele stupului pentru
sănătate, Ediția aIII-a, Editura FIAT LUX, București, 2011
 GOINA, T., CONSTANTINESCU, E., CULEIm I. - Farmacognozie, Editura
Didactică și Pedagogică. București , 1967
 ISTUDOR, Viorica - Farmacognozie. Fitochimie. Fitoterapie. Vol. III , Editura
Medicală, București, 2005

 MOHAN, Gheorghe - Atlasul plantelor medicinale din România, Editura

Corint, București, 2007
 MOHAN, Gheorghe - Remedii naturiste, ghidul plantelo medicinale, Editura
Corint, București, 2009
 MOHAN, Gheorghe - Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z,
Editura FIAT LUX, București, 2003
 NEACȘU, Petre - Remedii naturale in tratarea bolilor, Editura Sitech,
București, 2005
 PÎRVU, Constantin - Universul plantelor, Editura Enciclopedică, București, 2000

42