CARACTERUL ȘTIINȚIFIC

AL PEDAGOGIEI
PEDAGOGIA – ARTĂ/ ȘTIINȚĂ/ TEHNICĂ/ FOLCLOR
 ,,Știinţ a poate fi definită ca un ansamblu de cunoş tinţ e, organizate ı̂ n mod logic, al căror
adevăr este confirmat prin metodele cele mai de ı̂ ncredere de care se dispune la un moment dat
ş i care serveş te ca instrument de analiză a problemelor noi ce apar ı̂ ntr-un anumit domeniu. ”

(Cristea, S., Introducere în pedagogie, p. 2)

 PEDAGOGIA CA ȘTIINȚĂ A EDUCAȚIEI
Orice ştiinţ ă trebuie să posede:
• domeniu propriu de cercetare;
• metode specifice de cercetare;
• legi și principii proprii.
• ,,Pedagogia este ştiinţa care are ca obiect de studiu specific
dimensiunea funcţional-structurală a educaţiei
abordabilă metodologic din perspectiva finalităţilor
specifice care vizează formarea-dezvoltarea personalităţii
umane prin valorificarea corelaţiei subiect/educator-
obiect/educat, conform unor principii şi legităţi specifice
care reglementează desfăşurarea probabilă a fenomenelor
educaţionale, la nivel de sistem şi de proces. ”
(Cristea, S., Dicţ ionar de pedagogie, p.349)
ANTICHITATE – XVI-LEA
PLATON (427-347 ı̂ .e.n.) • Educaţ ia trebuia să antreneze ş i să dezvolte prin “munci”
specifice acele ı̂ nsuş iri ale corpului ş i sufletului cu care s-a
ARISTOTEL (383- 322 ı̂ .e.n. născut individul.
 JAN AMOS COMENIUS (1592- 1670)

• Susţ ine ideea umanizării omului prin educaţ ie. • JOHN LOCKE (1632-1704),
Umanizarea este rezultatul pregătirii individului • JEAN JAQUES ROUSSEAU (1712-1778)
pentru viața eternă prin:
• JEAN PIAGET
1. cunoaş terea de sine ş i a vieţ ii ı̂ nconjurătoare
(dobândirea culturii);
2. stapânirea de sine (dobândirea virtuții)
3. năzuinţ a spre Dumnezeu (pietatea).
SECOLUL XIX-LEA - JOHANN HEINRICH PESTALOZZI
(1746-1827) - “ CUM Î ŞI Î NVAŢĂ GERTRUDA COPIII” (1801)

• Funcţ ia formativă a instruirii ! • JOHAN FRIEDRICH HERBART

• Iniţ ierea elevilor ı̂ n metodele de (1776-1841) - caracterul procesual al
cunoaş tere. ı̂ nvățării cognitive
 SFÂRŞITUL SECOLULUI AL
XIX-LEA - ÎNCEPUTUL
SECOLULUI AL XX-LEA

• Fundamentarea educaţ iei pe datele ş tiintelor “pozitive” (sociologie și

psihologie).

• “Educaţ ia nouă” - care pune ı̂ n centrul preocupărilor sale

copilul cu trebuinţ ele ş i interesele specifice vârstei.
• Reprezentanți: JOHN DEWEY (1859-1952), MARIA
MONTESSORI (1870-1952), EDOUARD CLAPARÈ DE
(1873-1940), OVIDE DECROLY(1871-1932), ELLEN KEY
(1849-1926).
 EMILE DURKHEIM (1857-1917)

• Individul uman are o dublă natură, căci el poate fi privit ca fiinţ ă

individuală- cu stările sale psihice- ş i ca fiinţ ă socială, adică morală.

• Individul uman vine pe lume ca o fiinţ ă biologică asocială, iar pentru

a se umaniza, el trebuie să-ş i ı̂ nsuş ească anumite comportamente
considerate ”normale” pentru o fiinţ ă umană.
 STIINŢA ESTE ADESEORI DEFINITĂ ŞI CA METODĂ
Ca metodă, pedagogia a evoluat
parcurgând mai multe etape:
• Observarea fenomenului educaţ iei, aş a cum se manifestă el ı̂ ntr-un
cadru restrâns, al unor cazuri individuale (anumite tipuri de copii,
familii, ş coli)- a fost metoda dominantă ı̂ n “pedagogia clasică” ( J. A.
Comenius, J. H. Pestalozzi, J.J. Rousseau, J. F. Herbart).
• Verificarea experimentală a efectului diferitelor variabile izolate ale
educaţ iei (E. L. Thorndike, A. Binet, E. Meuman).
• Faza “pluridisciplinară” a apărut ca o consecinţ ă firească a constatării
că educaţ ia este un fenomen mult prea complex ca să poată să fie
studiat de o singură disciplină (E. Claparede).
• Faza “interdisciplinară” este etapa actuală de căutare a unei viziuni
unitare, asupra fenomenului viu al educaţ iei, care ı̂ ncearcă să valorifice
atât pluralismul ş tiintelor, cât ş i viziunea unitară a ş tiintei.
TEME DE DEZBATERE

• Cum a evoluat pedagogia ca știință?

• Care este statutul ei actual?
• În ce raporturi se află pedagogia actuală cu alte științe?
BIBLIOGRAFIE:

• Bârsănescu S. (1976). Unitatea pedagogiei contemporane ca ş tiinţ ă. Bucureş ti: Editura
Didactică ş i Pedagogică.
• Bârzea C. (1995). Arta ş i ş tiinţ a educaţ iei. Bucureş ti: Editura Didactică ş i Pedagogică.
• Cristea, S. (1998). Dicţ ionar de termeni pedagogici. Bucureş ti: Editura Didactică ş i
Pedagogică.
• Nicola I. (1996). Tratat de pedagogie ş colară. București: Editura Didactică ş i Pedagogică.
• Popescu-Neveanu, P. (1982). Psihologie ş i educatie, ı̂ n Todoran, D. (coord), Probleme
fundamentale ale pedagogiei, Bucureş ti: Editura Didactică ş i Pedagogică.