DIAGNOSTICUL RADIOLOGIC ŞI IMAGISTIC AL

AFECŢIUNILOR APARATULUI URINAR

Pe la inceput e zgomot de fond mai tare decat vocea ei, dar probabil nu e ceva foarte
important.

• Explorarea radiologică a rinichilor şi a căilor urinare se face curent în clinică, pentru că:
– dă relaţii asupra stării anatomice şi funcţionale a acestora;
– precizează uneori anomalii, sindroame sau boli care nici nu sunt bănuite clinic;
– contribuie la localizarea procesului patologic;
– dă relaţii asupra întinderii leziunilor.
• Tehnicile de investigare radiologică şi imagistică a aparatului urinar sunt adaptate structurii
complexe a acestui aparat, alcătuit din organe paranchimatoase (rinichii), tubulare (sistemul
pielo-calicial, ureterul, uretra) şi cavitare (vezica urinară), care trebuie să furnizeze informaţii
atât de ordin morfologic, cât şi funcţional.
• Metode de examinare – cu/fără substanţă de contrast
– radiografia reno-vezicală simplă (RRVS);
– urografia intravenoasă (clasica si cu variantele ei – cu compresie, cu tomografie
plană, urografia în perfuzie, urografie minutată în caz de suspiciune de stenoză de
arteră renală);
– cistouretrografia permicţională: consta in efectuarea de clisee radiologice in timpul
mictiunii (apreciază capacitatea de contracţie a vezicii, oferă informaţii despre
anomaliile anatomice ale colului vezical şi ale uretrei, evidenţiază diverticulii vezicali,
refluxul vezico-ureteral);
– tomografia computerizată – nativă/cu substanţă de contrast;
– investigaţia prin rezonanţă magnetică – nativă/cu substanţă de contrast;
– angiografie renală selectivă.

RADIOGRAFIA RENO-VEZICALĂ SIMPLĂ (RRVS)

• fără substanţă de contrast, pe gol;

• vizualizarea R pe Rgr este posibilă, deoarece ei sunt înconjuraţi de o capsulă grăsoasă, care
are o putere de absorbţie a razelor X de 10 ori mai mică decât elementele anatomice din jur,
favorizând contrastul şi scoaterea în evidenţă a rinichilor şi a altor elemente anatomice
învecinate (R se văd mai bine la obezi şi mai slab la persoanele cu musculatura dezvoltată);
• pacient în decubit dorsal;
• condiţii pentru obţinerea unei Rgr corecte:
– încadrarea trebuie să cuprindă ultimele două perechi de coaste (sus) şi simfiza
pubiană (jos);
 – regim electric adecvat;
– pregătirea corespunzătoare a pacientului: golirea cât mai completă a conţinutului
găzos şi solid al colonului;
• oferă elemente orientative cu privire la morfologia rinichilor (dimensiuni, formă, contururi,
poziţie);
• evidenţiază formaţiuni anormale radioopace.
• Atentie la barbatul peste 50 de ani, uitati-va la aspectul vertebrelor si al oaselor bazinului.
Osteocondensare => suspiciune de cancer de prostata => directionam pacientul spre
investigatii suplimentare
• Vorbeste pe poze. Prima poza e bine executata; observam la nivelul rinichiului drept niste
formatiuni radioopace. Trebuie facut DDx cu calculi biliari, care se pot proiecta in acceasi
zona. Fac o Rx de profil drept: daca formatiunea se proiecteaza pe coloana lombara sau
imediat anterior de aceasta, confirma apartenenta renala. Daca se proiecteaza spre peretele
abdominal anterior, apartenenta biliara. S-a facut urografia, este vorba de un calcul renal cu
tendinta coraliforma, pt ca ocupa déjà intreg grupul calicial superior, cu tendinta de extindere
spre bazinet.
• A doua poza e executata bine dpdvd tehnic; In flancul abdominal drept opac o radioopacitate
care clar sugereaza un mulaj de arbore pielo-caliceal, deci fara discutie e un calcul. Important
e sa indicam urografie, pentru a vedea daca rinichiul este functional. Sunt foarte multe cazuri
in care acest calcul de dimensiuni mari ocupa intreg arboreal, dar permite si functionarea
renala. In cazul in care pacientul nu doreste excluderea rinichiului, il lasam la locul lui cat
timp nu face episoade infectioase
• In clinica, imagistica se reduce la conventional si ecografie. Asadar pacientii, dupa executarea
radiografiilor reno-vezicale si a unor analize care indica suspiciunea de afectare renala, sunt
trimisi catre ecografie.

UROGRAFIA INTRAVENOASĂ (UIV)

• tehnica cea mai larg folosită în practica curentă;

• constă în injectarea intravenoasă a unei substanţe de contrast organo-iodate, care se elimină
rapid şi în totalitate prin rinichi şi care, opacifiind urina, pune în evidenţă prezenţa şi nivelul
funcţiilor de concentraţie, secreţie şi excreţie, ca şi aspectul morfologic al căilor de excreţie;
• In clinica folosim Ultravist 300 – toleranta locala si generala buna, permite o buna opacifiere
• Folosim un flacon de 500 ml (cc)
• injectare după prealabila testare a toleranţei pacientului la iod – injectam aprox 1 cc de
Ultravist si asteptam 2-3 minute aparitia reactiilor secundare. In cazul in care acestea se
limiteaza la roseata fetei, decolteu, stare de agitatie, tuse, mancarime, administram o fiola de
hidrocortizon hemisuccinat si injectam substanta de contrast lent;
• tehnica de execuţie: dupa injectarea substantei, incepem sa efectuam secventele urografice.
Clasic se indica efectuarea acestor secvente la 5, 15 si 25 de minute dupa injectare. Din
experienta, noi am adoptat alti timpi care ne sunt foarte utili, adica la 7 si 20 min post-
injectare;
• Dupa efectuarea acestor clisee, pacientul este trimis la salon si I se indica sa bea o cantitate
intre 200 si maxim 500 ml de apa plata sau ceai neindulcit (cantitatea depinde de patologia
 pe care o suspectam) si cand pacientul are senzatie de mictiune, revine in laboratorul de
radiologie si se efectueaza secventele pre- si postmictionale.
• CI: graviditatea! (daca e absolut necesara, investigatia se face cu notarea cantitatii de doza
absorbita), intoleranţa la Iod, IH şi IRn grave, afecţiuni cardiace decompensate, astm bronşic
sever, persoane cu reactivitate particulară la alergeni (se poate face desensibilizare,
administrare de hemisuccinat);
• E important inainte de efectuarea explorarii sa se ceara probele renale: uree serică – 20-40
mg‰, creatinina serică – 1-1,2 mg%, acid uric – 2,5- 4,5 mg%, Cl creatinină – 100-135
ml/min.
• Vorbeste pe poze: Prima poza: urografie iv normala, executata corect dpdvd ethnic. Pe la 7
minute, observam opacitatile renale (se opacifiaza sistemul pielo-caliceal), incep sa se
opacifieze si ureterele. Se lasa pacientul pe masa si pe la 20 de minute facem secventa
respectiva: observam vezica urinara, care e si ea destul de bine opacifiata, sistemul
pielocaliceal complet opacifiat. Pacientul e trimis la salon, are senzatie de mictiune pe la 90
de minute – se efectueaza cliseul premictional, apoi cel postmictional

ANATOMIA RADIOLOGICĂ A APARATULUI RENO-VEZICAL

RINICHII – organe retroperitoneale, situate în loja lombo-diafragmatică;

• raporturi – cranial: glandele SR
– posterior: pilierii diafragmatici şi pătratul lombar
– anterior: ficatul (dr) splina (stg)
– medial: muşchii psoas de care sunt despărţiţi prin grăsimea spaţiului perirenal;
– pediculul vascular renal conţine vena anterior şi artera posterior; vena renală stg este
mai lungă decât cea dreaptă, trecând printre aortă şi artera mezenterică superioară
(pensa aorto-mezenterică), raport evidenţiabil pe CT sau IRM;
• poziţia normală:
– de-o parte şi de alta a coloanei vertebrale, în vecinătatea imediată a marginii
muşchilor psoas);
– RD de la corpul vertebrei T12 până la apofiza transversă a vertebrei L3; RS cu 1-2 cm
mai sus; în timpul respiraţiei, rinchiul se deplasează cu 1-2 cm; în ortostatism,
rinichiul coboară cu 4-5 cm;
• dimensiuni:
– in general egale; diametrul longitudinal 10-14 cm (între echivalentul a 2 corpuri
vertebrale lombare şi jumătate şi 3 vertebre şi jumătate); diametrul transversal 5,5-7
cm; prezintă variaţii individuale fc de vârstă şi sex; asimetrii dimensionale între R
aceluiaşi individ sunt frecvent întâlnite, normal nu mai mari de 2 cm;
• orientare: oblică în toate planurile; în plan frontal, axul longitudinal converge spre vertebra
T10, polii inferiori fiind mai depărtaţi decât cei superiori (6-8 cm sup, 10-12 cm inf),
evidenţiindu-se uşor pe RRVS şi UIV; în plan sagital, polii inferiori sunt mai depărtaţi de
peretele posterior al lombei faţă de cei superiori;
• contururi: forma caracteristica de boaba de fasole, contururi netede la adult, convexe lateral
şi uşor concave în regiunea hilurilor, cu polii superiori si inferiori rotunjuti, mai ales cei
 inferiori; la copilul sub 5 ani, contururile sunt uşor policiclice datorită persistenţei lobulaţiei
fetale.
Parenchimul renal normal are o structură omogenă la adult, hipodensă la CT comparativ cu cea a
parenchimului hepatic sau splenic, având între 40-60 UH (unităţi convenţionale de densitate);
secţiunile IRM diferenţiază corticala de medulară fără substanţă de contrast.

CĂILE EXCRETORII includ sistemul pielo-calicial (SPC), ureterele, vezica urinară (VU) şi uretra
 se evidenţiază prin injectare intravenoasă de substanţă de contrast iodată, care se elimină
prin urină şi opacifiază treptat diferitele segmente ale căii de excreţie;
 SPC normal dinspre periferie spre hil: cate 3-4 calice mici pentru fiecare calice principal,
alcătuite din cupe caliciale convexe spre lateral, cuplate fiecare cu o piramidă renală, şi tije
spre calicele majore în număr de 3 (superioară, medie şi inferioară), ce se reunesc şi
formează bazinetul ce se continuă cu ureterul;
 Bazinetul are forma triunghiulară, cu baza la nivelul conturului intern al rinichiului şi vârful
orientat înăuntru şi în jos, cu conturul superior rectiliniu sau uşor bombat cranial şi cel
inferior concav spre caudal; topograpfic, se înscrie în patrulaterul Bazy-Moyrand, delimitat
medial de linia apofizelor spinoase, lateral printr-o linie verticală situată la 6cm de această
linie, iar în sus şi în jos prin două orizontale ce trec prin mijlocul vertebrelor L1 şi L2. Daca pe
o radiografie reno-vezicala simpla vedem o opacitate cu intensitate calcara proiectata in
interiorul patrulaterului, se ridica suspiciunea de calcul bazinetal sau al calicelor spre
deschiderea in bazinet, astfel incat se efectueaza investigatii imagistice suplimentare;
 Indicele parenchimatos – apreciază grosimea parenchimului renal; după opacifierea calicelor
mici, se duce o linie curbă prin vârful papilelor, care este aproximativ paralelă cu conturul
renal extern, grosimea parenchimului apreciindu-se între aceste două linii; la adultul tânăr,
aprox 2,5cm în partea mijlocie şi 3-3,5 cm la nivelul polilor;
 Ureterele apar pe UIV sub forma unor opacităţi în bandă, cu lărgime inegală (de ordinul a 2-3
mm), dispuse de-o parte şi de alta a coloanei vertebrale;
˗ prezintă 4 porţiuni: lombară, iliacă, pelvină şi vezicală (intramurală);
˗ calibrul ureterului prezintă 3 îngustări fiziologice, prima la emergenţa din bazinet, a
doua în dreptul marginii superioare a osului iliac, la intersecţia cu vasele iliace şi a
treia în porţiunea intravezicală, intramurală; aceste îngustări, împreună cu
contracţiile peristaltice, explică lărgirea neuniformă a ureterului pe imaginea
urografică; un ureter opacifiat pe toată lungimea sau care prezintă porţiuni
nemodificate de la o expunere la alta este de regulă patologic, pierzându-şi funcţia
contractilă;
˗ în segmental lombar, traiectul este aprox. vertical sau uşor oblic din lateral spre
medial, în regiunea pelvină, descrie o curbă cu concavitatea orientată intern şi
superior şi se termină pe faţa posterioară a VU cu ostiumurile ureterale situate la o
distanţă de 2-3 cm unul faţă de celălalt; porţiunea terminală, intramurală se
proiectează în interiorul patrulaterului Robert-Gayet, delimitat astfel: două linii
verticale ce trec prin axul apofizelor spinoase şi simfiza pubiană, respectiv prin
unghiul intern al găurii obturatoare, şi două linii orizontale, una inferioară (care
uneşte fosetele ligamentului rotund al capului femural) şi una superioară (ce trece
prin marginea superioară a sprâncenei cotiloide). Opacitate la acest nivel =>
suspiciune calcul ureteral intramural => urografie. Poate fi un flebolit, poate fi un
ganglion calcificat, poate fi un calcul. Vedem la urografie.
  Vezica urinară – imaginea ei depinde de gradul de umplere cu urina opacifiată; în repleţie,
are forma unei opacităţi rotunde sau ovalare, omogenă, cu contururi nete, regulate, dispusă
în regiunea suprapubiană a pelvisului; în semirepleţie, are forma aprox triunghiulară, cu
conturul superior uşor concav (ea zice convex) şi vârfurile laterale rotunjite.
 Uretra – la femeie este scurtă si greu de investigat (3-4 cm), calibrul de 0,7-0,8 cm, situată
anterior de vagin;
˗ la bărbat - radiologic prezintă o porţiune posterioară (corespunzător uretrei
prostatice şi membranoase) şi o porţiune anterioară (corespunzător uretrei bulbare
şi peniene)
˗ se examinează pe clişeele permicţionale. Se pot evidentia stricturi (in special
postinfectioase), eventuale dilatatii >1 cm

LEZIUNI RADIOLOGICE ELEMENTARE

A. MODIFICĂRI MORFOLOGICE RENALE

0. De numar:
 Rinichi unic congenital sau dobandit. Rinichiul ramas se hipertrofiaza compensator.
 Rinichi supranumerar. Organul supranumerar este situat in general in vecinatatea rinichiului
normal, prezinta pedicul vascular si cale excretorie proprie. Poate fi functional sau nu, vedem
la investigatiile urografice sau CT cu substanta de contrast

1. Modificări dimensionale

Dimensiune Contur Etiologie

Crescută Neted - compensator

unilateral
- pielonefrita acută
- tromboza v. renală
- obstrucţie ureterală
Boselat - formaţiune tumorală
- rinichi polichistic, forma adultului
Cu ancosa - R dublu
Crescute Neted - GNA
bilateral
- boli de sistem (LES, boala Goodpasture, granulomatoza Wegener)
- amiloidoza
- mielom multiplu
- limfoame, leucemii
- obstrucţie bilaterală de cale urinară
- tumori bilaterale
Boselat - R polichistici, forma adultului

Reduse Neted - hipoplazie renală

unilateral
- ischemie cronică
- nefrita de iradiere
Cu ancosa/depresiune - PNC
- TBC renală (tardiv)
- infarcte renale

Reduse Neted - GNC

bilateral
- ischemie cronică
Cu ancosa/depresiune - PNC
- TBC renală (tardiv)

2. Modificări de formă
˗ în cazul unor anomalii congenitale (rinichi în potcoavă – se unesc polii omologi, isi pastreaza
caile excretorii si pediculii vasculari proprii; rinichi sigmoid – se uneste un pol superior de un
pol inferior – in ambele cazuri ureterele se deschid acolo unde trebuie sa se deschida, doar
ca la rinichiul sigmoid o sa am un ureter mai scurt decat celalalt);
˗ în cazul unor procese tumorale ce produc o creştere parţială a volumului renal.
3. Modificări de contur – modificări în plus (boselura) şi modificări în minus (ancosa şi depresiunea).
˗ Boselura – unică/multiplă; aspectul poate fi generat de:
 rinichiul în “dromader”- varianta de normal, boselura fiind de regulă
medio-renală, cu indice parenchimatos normal;
 tumorile renale – asociaza şi creşteri de indice parenchimatos şi, în
majoritatea cazurilor, modificări de căi excretorii.
˗ Ancosa – retracţia unghiulară a conturului renal traducând persistenţa lobulaţiei fetale/
existenţa unui rinichi dublu/afecţiuni inflamatorii cronice/cicatrice după infarct renal.
˗ Depresiunea – retracţia conturului renal pe o întindere mai mare decât ancosa, asociind de
regulă şi reducerea indicelui parenchimatos, generată de amprenta hepatică sau splenică
(fara semnificatie patologica)/afecţiuni inflamatorii cronice/cicatrice post-infarct.
4. Modificări de poziţie
– de cauză congenitală – ectopie
 – de cauză dobândită - ptoza
Ectopia renală
 prin ascensionarea incompletă sau exagerată din regiunea pelvină în viaţa
intrauterină;
– se asociază frecvent şi fuziuni ale rinichilor;
– ectopie joasă – frecvent în poziţie presacrată, dar si iliaca sau lombara joasa;
– ectopie înaltă – intratoracică;
– ectopie directă – fiecare rinichi îşi păstrează localizarea stângă, respectiv dreaptă;
– ectopie încrucişată – unul din rinichi migrează de partea contralaterală, cu sau fără
fuziune.
Ptoza renală poate fi cauzată de:
– slăbirea sistemului de susţinere a rinichilor;
– împingerea produsă de hipertrofia organelor de vecinătate sau de formatiuni
tumorale;
– sunt 3 grade de ptoză:
• Grad I – polul inferior este coborat sub nivelul apofizei transverse L3,
dar nu mai jos de creasta iliaca
• Grad II – coboara sub nivelul crestei iliace
• Grad III – rinichi undeva la nivelul pelvisului

 Diferenţierea între ectopie şi ptoză se poate face pe baza aspectului ureterului: Urografie:
ureter de lungime adecvată poziţiei, de obicei scurt, în ectopie şi cudat, cu traiect sinuos, în
ptoze.

B. MODIFICĂRI DE CĂI EXCRETORII

1. Modificări de calibru.
1.1. Dilataţia defineşte creşterea calibrului unui segment de cale excretorie, consecutiv pierderii
tonusului muscular şi relaxării consecutive, fiind principalul semn radiologic al sd. obstructiv.
– la nivelul SPC, dilataţia poate afecta doar un calice sau un grup calicial , generând
hidrocalix sau întregul SPC, dând hidronefroză, sub forma balonizării calicelor şi
bazinetului
– hidronefroza este cuantificată în grade de la I la IV, putând asocia şi dilataţie de
ureter: ureterohidronefroză;
– grd I: bazinet cu margini convexe, tije uşor dilatate, cupe caliciale aplatizate, dar cu
păstrarea amprenetei papilare; IP normal;
– grd II: bazinet cu margini net convexe; cupe caliciale aplatizate, IP normal sau uşor
redus;
– grd III: creşterea dimensiunilor SPC asociată cu reducerea IP;
– grd IV: dilataţia ajunge până în vecinătatea conturului renal, cu reducerea drastică a
indicelui parenchimatos; R poate fi afuncţional, “mut urografic”
– indicele parenchimatos normal indică debutul recent, acut al dilataţiei, în timp ce IP
redus indică o evoluţie îndelungată, cronică a bolii.
 – In cazul debutului recent rinichiul poate fi salvat prin inlaturarea obstacolului. Daca
evolutia e indelungata, datorita stazei care apare la nivelul cavitatilor dilatate riscul
de infectie creste si in felul acesta putem pierde rinichiul
– Etiologie:
• reflux vezico-ureteral
• obstrucţie intraluminală:
– Litiază
– Cheaguri
– papila “alunecată” în calea excretorie (în necroze papilare)
• obstrucţie din perete – ureterocel (reprezinta dilatatia chistica a segmentului
terminal al ureterului pelvin, dand acel aspect caracteristic in cap de cobra,
care nu e musai sa se vada in toate secventele urografice)
– megaureter (congenital)
– edem (însoţeşte litiaza)
– stenoze inflamatorii (multiple, etajate în TBC)
– tumori uroteliale
• obstrucţie extraluminală – ureter retrocav (congenital, doar pe dreapta – „ia
de brat vena cava”, face o curbura, apoi revine la traseul normal)
– cancere de vecinătate
– fibroza retroperitoneală
– hipertrofia prostatică
• fără obstrucţie – postpartum
– infecţii urinare
– după înlăturarea unui obstacol
– NB: în general, aceste dilataţii sunt reversibile, fiind definite ca
hipotonie
1.2. Stenoza este definită drept reducerea calibrului unui segment de cale excretorie, frecvent de
etiologie inflamatorie, cu localizare unică sau multiplă, reprezentând una din cauzele dilataţiei.
1.2.1. La nivelul calicelor:
– localizarea stenozei la nivelul tijelor caliciale va determina apariţia hidrocalixului;
– procesele inflamatorii (tuberculoza) produc îngustări neuniforme de lumen şi
contururi neregulate ale calicelor, cu dilataţia regiunilor papilo-caliciale supraiacente;
– procesele tumorale benigne sau pseudotumorale (chisturile) realizează reduceri
uniforme de calibru, calicele îngustate păstrând contururi regulate.
1.2.2. La nivelul bazinetului:
– poate fi consecinţa proceselor scleroase constituite în evoluţia tuberculozei sau a
invaziei tumorale a organului; în aceste cazuri, calibrul este redus neuniform,
contururile sunt neregulate
– compresia extrinsecă, prin procese expansive de vecinătate, produce îngustări de
calibru, sub formă de amprente mai mult sau mai puţin exprimate, cu contururi
regulate.
 1.2.3. La nivelul ureterului:
– natura congenitală, mecanică (litiaza), spastică, inflamatorie, tumorală;
– destul de des, ureterul pelvin suferă reduceri de calibru datorită proceselor
patologice de vecinătate (tumori utero-ovariene, procese fibroase întinse); la barbat
in hipertrofia de prostata
2. Dezorientarea / De orientare
– Calicele suferă devieri ale poziţiei lor în vecinătatea formaţiunilor chistice sau
tumorale intrarenale; aspectul cel mai caracteristic: în R polichistic, în care calicele
prezintă dezorientări însoţite de alungiri.
– Bazinetul poate fi împins în diferite direcţii de tumori cu dezvoltare renală sau
extrarenală.
– SPC prezintă în ansamblul lui o orientare neobişnuită în cazul rinichiului sigmoid, al
rinichiului în potcoavă
– Ureterul suferă devieri de traiect în prezenţa tumorilor dezvoltate la polul inferior al
rinichiului, care îl împing în sus şi înăuntru sau al proceselor expansive abdominale,
care produc devierea lui laterală.
3. Ulceraţia – pierderea de substanţă a parenchimului renal consecutiv necrozei inflamatorii sau
tumorale, ducând la apariţia de cavităţi; în cazul în care acestea comunică cu calea de excreţie, apar
pe UIV ca opacităţi adiţionale situate în vecinătatea calicelor, cu forma neregulată, anfractuoasă şi
contururi şterse;
– ulceraţiile superficiale ale pereţilor căilor de excreţie se numesc eroziuni şi produc pe
UIV neregularităţi de contur şi mici creşteri de calibru, asimetrice;
– eroziunile şi ulceraţiile sunt frecvent întâlnite în TBC renală; pot să apară în evoluţia
unor tumori maligne sau procese inflamatorii nespecifice (pionefroza).
4. Lacunele
 expresia radiologica a proceselor expansive in cavitatile caii de excretie;
– pe UIV apar ca zone transparente dispuse central sau periferic;
– etiologie:
• tumori benigne sau maligne
• calculi radiotransparenti
• cheag de sange
– tumorile benigne, calculi si cheagurile produc lacune cu forma regulate, contururi
nete;
– tumorile vegetante maligne produc lacune neomogene, cu contururi neregulate,
sterse
5. Amputatia
 reprezinta disparitia partiala sau totala de pe imaginea UIV a unui segment al caii de
excretie;
– consecinta tuberculozei, proceselor tumorale care invadeaza calicele.

C. MODIFICARI ALE FUNCTIEI RENALE

Tulburarile secretiei renale
 Intarzierea secretiei
– absenta imaginii pielo-caliciale in primele 5-6 minute de la injectare;
– poate fi reflexa, tranzitorie, in cazul unei colici renale sau abdominale sau constanta
in insuficienta renala.
 Absenta secretiei
– lipsa de opacifiere a caii de excretie dupa 30 minute de la injectarea substantei de
contrast;
– poate traduce absenta congenitala sau chirurgicala a unui rinichi sau un rinichi exclus
functional;
– de cele mai multe ori, se datoreaza alterarii intinse si definitive a parenchimului renal
prin procese infectioase (tuberculoza, pionefroza), traumatice, tumorale, ca si prin
persistenta durabila a unui obstacol in calea de excretie.

Tulburarile excretiei urinare sunt de obicei consecinta unui obstacol care impiedica scurgerea
normala a urinii, antrenand un efort neobisnuit din partea musculaturii netede a organelor tubulare,
cu consecinte variate asupra lumenului.
 Hipertonia se traduce prin:
– imagini de dimensiuni reduse ale regiunilor papilo-caliciale;
– tije caliciale inguste, intrerupte pe anumite portiuni;
– bazinet cu dimensiuni reduse, mai slab opacifiat datorita evacuarii rapide;
– segmentatia ureterului este exagerata;
– vezica urinara rotunda si de mici dimensiuni.
 Spasmul este consecinta unui proces iritativ de natura inflamatorie sau mecanica si
reprezinta o contractie durabila a musculaturii organelor tubulare ce intrerupe complet
progresia urinii.
 Hipotonia si atonia exprima reducerea in grade variate a starii de contractie fiziologica
permanenta;
– la nivelul regiunilor papilo-caliciale – opacitati rotunde, de dimensiuni variate,
grupate in ciorchine, calicele si bazinetul se opacifiaza tardiv;
– hipotonia bazinetului – bazinet cu dimensiuni crescute, cu contur medial rectiliniu ce
se confunda cu conturul psoasului (semnul lui Hutter);
– ureterul hipoton apare opacifiat pe toata lungimea lui, avand un calibru moderat
marit, este alungit si prezinta cuduri, care ii confera un traiect sinuos.
 Staza reprezinta incetinirea sau oprirea tranzitului la nivelul unui segment al aparatului
urinar, urmata de stagnarea urinii opacifiate;
– staza renala poate fi determinata de orice obstacol de origine organica sau
functionala situat in calea de excretie; o crestere brusca a presiunii intrapielice la
peste 60-65 mmHg duce la retinerea produsului de contrast in parenchimul si tubii
renali si absenta lui in caile de excretie.
Poze time.
• Un rinichi sigmoid – polul inferior al opacitatii renale stangi s-a sudat cu polul superior al
opacitatii renale drepte => organ unic. Ureterele nu se vad foarte bine, dar deschiderea e
normala la nivelul ostium-urilor vezicale dreapta, stanga.
 • Doi rinichi care se privesc – nu este rinichi in potcoava, e o malrotatie bilaterala: bazinetele
sunt spre lateral si nu spre medial, iar calicele privesc spre medial, nu spre lateral //Si atunci
cum naiba se privesc rinichii aia?!
• Un rinichi in potcoava fm prin sudarea polilor inferiori. Organ unic proiectat peste coloana
lobara, cu concavitatea orientata superior, ureterele care se deschid la nivelul ostiumurilor
dreapta, stanga.
• O modificare de pozitie – opacitatea renala dreapta al carui pol inferior e la nivelul fosei iliace
drepte (ptoza grad I-II). Opacitate renala stanga normala.
• Modificare de pozitie a vezicii urinare: conturul inferior al acesteia este sub nivelul simfizei
pubiene = cistocel (poate fi de grad I sau II).
• Modificare de pozitie: polul inferior al rinichiului drept situat sub nivelul crestei iliace. Ureter
cudat=> ptoza. Observati pregatirea necorespunzatoare (continut gazos intestinal). Rinichiul
stang este malrotat, se dinstinge in regiunea presacrata, bazinetul e orientat lateral, calicele
medial. Deschiderea la nivelul vezicii e normala.
• Ingustare a calicelui mare inferior prin amprenta produsa de o formatiune cu caractere
benigne (chist). Apoi o alta modificare de forma si calibru – calicele inferior descrie un arc de
cerc. Iarasi amprenta prin formatiune chistica.
• Bazinet hipoton: conturul intern este placat de conturul psoasului (semnul Hutter – semn de
hipotonie bazinetala).

Cam gataaaa. Despre ce e mai jos nu a mai vorbit.

D. CALCIFICARI LA NIVELUL APARATULUI RENO-URINAR

– pot sa apara la nivelul oricarui segment al aparatului reno-urinar
– traduc existenta unor procese patologice variate
– analiza localizarii, intensitatii si aspectului pot clarifica etiologia
 Calcificarile renale:
– se proiecteaza peste aria renala pe RRVS
– se diferentiaza de cele extrarenale prin efectuarea unui cliseu in incidenta de profil:
calcificarile R se proiecteaza pe CV, iar celelalte anterior de coloana.

LOCALIZARE ASPECT PE RRVS ETIOLOGIE

Hil renal liniare vasculare

Parenchim nebulos sau pulverulent, de intensitate mica tuberculoza

Parenchim, difuz pulverulente, de intensitate mare nefrocalcinoza

In vecinatatea calicelor liniare, scurte, distribuite radiar (in perie) calcificari in ectazii tubulare
precaliciale

Parenchim,asociat cu arciforme calcificari in perete chist

sd tumoral
Parenchim, asociat cu neregulate, in interiorul tumorii, dimensiunitumori maligne
sd tumoral variabile

 Calcificarile de la nivelul SPC sau ureterelor pot fi identificate de RRVS folosind patrulaterele
Bazy-Moyrand si Robert-Gayet si traiectele ipotetice ale ureterelor.

 La nivelul pelvisului, apartenenta calcificarilor este relative dificil de precizat doar pe RRVS,
fiind usurata de administrarea substantei de contrast

Calcificari pelvine

LOCALIZARE ASPECT PE RRVS

- vasculare arteriale - liniare

- venoase - fleboliti - rotund-ovalare

vezica urinara – perete - arciforme

– litiaza - forme variabile, mobile la schimbarea pozitiei

ureterale - litiaza proiectata in patrulaterul R-G sau pe traiectul ipotetic al ureterului

uter (fibrom) dimensiuni mici, grupate (aspect muriform)

prostata de regula punctiforme, proiectate deasupra si peste simfiza pubiana