ANUAR 2017 Liceul Roznov

LICEUL TEHNOLOGIC
“GHEORGHE RUSET-ROZNOVANU”
NEAMŢ
ANUARUL
LICEULUI TEHNOLOGIC
“GHEORGHE RUSET-ROZNOVANU”
2017
ANUARUL
LICEULUI TEHNOLOGIC "GHEORGHE RUSET - ROZNOVANU"
EDIŢIA a III-a, NR.3, 2017
Liceul Tehnologic „Gheorghe Ruset - Roznovanu’’

Str. Tineretului, Nr. 647
Tel./Fax: 0233 665694 / 0233 278092
E-mail: grupscolarroznov@yahoo.com
Site: http://liceulghrusetroznovanu.ro/
https://www.facebook.com/liceultehnologicroznov
ANUARUL
LICEULUI TEHNOLOGIC
„GHEORGHE RUSET-ROZNOVANU’’
Anul: 2017, Nr.3
ISSN: 2457 - 1644
ISSN-L: 2457 - 1644
Coordonator: Prof. Oana Ilarie
Redactori: Prof. Oana Teacu
Prof. dr. Paul Daniel Nedeloiu
Prof. înv. primar Alina Camelia Vasile
Tehnoredactare & design: Irina Corchez
2
ANUARUL
CUVÂNT ÎNAINTE
Aşa cum ne-am obişnuit deja în ultimii ani, la finalul fiecărui
an calendaristic apare revista Anuarul Liceului „Gh. Ruset -
Roznovanu”, ajunsă în prezent la numărul 3. Bineînţeles, revista
sintetizează doar o mică parte dintre contribuţiile ştiinţifice sau
didactice ale „oamenilor Roznovului”, profesorii unităţii noastre
şcolare.
În cele circa 100 de pagini ale Anuarului, cititorul interesat,
deopotrivă cadru didactic sau elev, are posibilitatea să parcurgă un
material deosebit de interesant, atât din domeniul ştiinţelor umaniste
(Alfabetul liricii lui Adrian Alui Gheorghe - studiu semnat de prof.
dr. Gheorghe Brânzei, inspector pe disciplina Limba şi Literatura
Română, Tradiţional şi modern în învăţământul românesc, articol
semnat de prof. Oana Ilarie, directorul unităţii noastre şcolare,
Sonata Kreutzer - de prof. Paulina Gabur, Poezia spectacolului
gastronomic - prof. dr. Mihai Capşa-Togan, Internetul pentru toţi -
prof. Margareta Mancaş, Reşedinţele boiereşti din Ţara Românească
şi Moldova - prezentare de carte - prof. dr. Paul-Daniel Nedeloiu,
Tehnologia în postmodernitate - prof. Adrian Hizan), sau reale
(Cercetări privind biologia unor specii de plante lemnoase - prof.
Brînduşa Roman, Plante neobişnuite pe Terra - prof. Oana Teacu,
director-adjunct al liceului, cât şi domeniul tehnologic (despre
proiectul „Suflet de copil” - prof. Iulia Anicăi şi prof. ing. Tamara
Veronica Japalela, Sculptura lemnului - prof. ing. Tamara Veronica
Japalela)
În final, revista prezintă conducerea liceului, comisiile
metodice (educatoare, învăţători, profesori), dar şi clasele terminale
de gimnaziu şi liceu, împreună cu diriginţii şi profesorii acestora.
Ne exprimăm convingerea că, prin complexitatea şi
diversitatea temelor abordate şi acest număr al Anuarului va suscita
interesul cititorilor noştri!
Colectivul de redacţie
3
ANUARUL
ALFABETUL LIRICII LUI ADRIAN ALUI GHEORGHE

sau
CUM AM ÎNVĂŢAT LIMBAJUL POEZIEI
1. Ceremoniile insidioase ale debutului
Format la Şcoala lui Nicolae Manolescu, înscris pe

faimoasa listă a nu mai puţin faimosului critic literar, de la
„Aula” braşoveană, Adrian Alui Gheorghe a debutat în poezie
în 1985, cu volumul Ceremonii insidioase. Să debutezi cu un
volum, în anul de graţie 1985, la Junimea, faimoasa editură
ieşeană, însemna, pentru momentul respectiv, să intri în
Templul Poeziei pe uşa din faţă. Aşa s-a întâmplat cu Adrian
Alui Gheorghe: a intrat în poezia românească, urcând pe
treptele din faţă ale Templului Poeziei.
Mărturie a debutului stau Detaliile pentru memorie:
„sunt cel trimis înainte să conspir, să / împământenesc vechile
orânduieli între / noii barbari să vorbesc despre naştere şi /
moarte la un loc fără să blasfemiez peisajul // - risipiţi-vă
speranţele nu locuiţi la un loc cu / propriile voastre laşităţi fiţi
calmi şi / aşteptaţi un semn o zăpadă, un fulger un întuneric: /
toate sunt îndemnurile mele pentru acţiune.” Aşadar, poetul se
simte trimis să împământenească vechile orânduieli, vorbind
despre naştere şi despre moarte, cele două limite ale existenţei
întru ceremonie. Descoperim, în aceste versuri, un fel de magie
a cuvintelor, de la care Adrian Alui Gheorghe îşi va revendica
întreaga încărcătură lirică.
Peste vară… aduce miezul lacrimii care a copt otrăvuri
peste trupul amintirii „care nu ne mai recunoaşte”. Imnul
închinat neputinţei este acompaniat de „alcooluri mai tari decât
4
ANUARUL
moartea”, iar privirea caută zadarnic să descopere linia unui

orizont dintr-o altă lume, în care vara să se topească într-o
toamnă morganatică.
Peste ani, în 2006, Adrian Alui Gheorghe va publica
volumul Poezii alese, în care va include şi câteva poeme din
Ceremonii... Selecţia include şi Aniversare în buncăr. 6 iulie.
Am descoperit în acest poem un fior liric care vine din
copilărie şi trece prin vârstele omului cu candoarea pe care ţi-o
conferă sinceritatea şi emoţia primă, convertite în vers: „scriam
poeme le îngropam în grădină / cu gândul să fie descoperite
cândva // să se spună [că] era de fapt multă / sinceritate în
orgoliul meu de autor.”
2. Intimitatea absenţei din Poemele în alb-negru
Ecouri bacoviene răzbat din poemele incluse în volumul

din 1987. Uneori, tonuri de clar-obscur se iţesc pe la capăt de
vers şi refac frânturi de lume cu gări pustii („nu aşteptam nici
un tren”) sau colţuri de rai … suspendat, în care: „scriu poezie
mai mult seara, noaptea / ... / scriu pentru tine uşor stingherit.”
Alteori, în Oraşul cu nebuni la ferestre, „femeile uită
duminicile încuiate în casă”, trăind într-un timp fără nicio
sărbătoare în care Dumnezeu Însuşi aşteaptă un strop de suflet
şi cerşeşte puţină dragoste.
Nuanţele romanţioase din „toamnele când inventam
câte o iubire” se pierd în aglomeraţia străzii; lumea capătă
concreteţe hidoasă, senzualitatea echivalează cu o „derută
biografică”, în timp ce albul zăpezii căptuşeşte ferestrele „ca o
coadă de şarpe trezită de sâsâitul unei guri de canal.”
Atmosfera de taină este amplificată de „tufişurile gânditoare
jur-împrejur strâns legate / între ele comunicând într-o
5
ANUARUL
subversivă limbă / ameninţătoare”... Aşadar, decor cu nuanţe

de alb-negru, în care nostalgia depărtării se topeşte într-un
concret din care nu lipseşte nicio senzaţie cotidiană.
Tonurile libertăţii capătă ecouri finale pentru că „tot
ce-am iubit mi-a răpit libertatea”; în lumea poetului, lipsa
libertăţii îmbracă haina unei Apocalipse, în care se neantizează
orice formă a vieţii; moartea devine o expresie antonimică a lui
a fi, văzută ca o izbăvire neputincioasă: „Sunt un sălbatic care
şi-a cumpărat / libertatea scriu citesc mă gândesc / uneori la
voi. Pe geam o omidă verde / încearcă să treacă. Mi se face
milă / şi o strivesc. Neputinţa ei era atât de dureroasă că-mi
stârneşte plânsul” (Mishima).
În lumea aceasta de tonuri alb-negre, fiinţa este strivită
sub apăsarea Neantului. Tonurile se închid, iar luminozitatea
albului se converteşte la tern („prin zgura cărnii ca inorogii
încătuşaţi / de-o lumină lucidă pulsatilă”). Până şi călătoria spre
linia orizontului devine o aventură de cunoaştere, pe care
spaima o transformă într-o fugă: „Faci o călătorie / Sau fugi de
ceva?” (Mica odisee).
Iubirea se înveşmântează şi ea în nuanţe arămii, în care
albul şi negrul conturează „amfore venite” dintr-o imemorială
vreme. Celei care pleacă, poetul îi iartă gestul pentru că i se
pare că, altădată, „carnea ta nu a fost în alt timp / trupul meu?”
(O femeie care pleacă).
Ni se dezvăluie, în Autoportret în mişcare, un univers
interior din care coboară direct în stradă elemente ale unui
concret apăsător. Poemul poate fi citit ca o primă artă poetică.
Credem că aceasta a fost şi intenţia estetică a autorului. Pentru
frumuseţea sa, reproducem textul în întregime: „Sunt gol ca o
pictură chinezească într-un ziar / de provincie liniile acelea par
mereu nişte cocori / în repaus / visând zboruri lungi cu
6
ANUARUL
finalitate nesigură // adun răni, le aşez una lângă alta, le fac

frumoase / chem femeile să vadă direct cum se depun / calciul
şi moartea pe oase // cârpele spun că sunt flamuri, sporesc cu
ele aparenţa / sub ploaia de noiembrie fâşii de pământ secetos /
ca şi cum toamna – la urma urmelor, toamna - / memoria stă
spânzurată cu cocorii în jos.” Şi toate acestea pentru că „în
definitiv (spune înţeleptul) o clipă de iubire înlocuieşte / clipa /
de rugăciune făcând-o asemenea” (Alt poem).
3. Lirismul Cântecelor de îngropat pe cei vii
Personalitate proeminentă a lirismului optzecist, Adrian

Alui Gheorghe, „spre deosebire de majoritatea optzeciştilor ce
cultivă desensibilizarea şi dezafectarea (forme ale unei demonii
impersonale), este încă un sensibil şi un afectiv. O fiinţă uşor
romanţioasă, poezia lui alcătuieşte conspecte ale unei
personalităţi emoţionale bine definite”. Aşa avea să afirme
Gheorghe Grigurcu, amintind şi de volumul Cântece de
îngropat pe cei vii, în timp ce Marin Mincu crede că „Adrian
Alui Gheorghe continuă curajos acţiunea de textualizare,
ducând-o mai departe decât poeţii ieşeni (Mihai Ursachi,
Nichita Danilov, Lucian Vasiliu).”
Aşadar, poezie uşor romanţioasă, dar viguroasă,
adăpându-se de la un lirism robust, născut dintr-o textualizare
dusă curajos spre mileniul al treilea. Aşa ar putea fi concentrate
aprecierile de mai sus. Proba lirismului bine conturat o trecuse
Adrian Alui Gheorghe încă de la primele poezii, atunci când
publica Ceremoniile insidioase şi, mai ales, Poeme în alb-
negru.
Temele şi motivele acestui volum nu se deosebesc prea
mult de cele din volumele de până acum; se înlănţuie, aici,
7
ANUARUL
iubirea şi toată gama sentimentelor (tristeţea, jalea, dorul,

mâhnirea, bucuria abia întrezărită, dar şi exuberanţa şi
optimismul). Sentimentele sunt radiografiate în ceea ce au
negativ: „S-a întors în trup moartea risipitoare / .../ moartea îşi
consultă ceasul trece ... / Treceam peste podul obscur / peste
apa obscură / ziua se umpluse de moarte / viaţa se umpluse de
noapte / .../ voi mai trece pe aici vreodată? / .../ Mi s-a făcut
frică gândind / că ochii tăi au mai multă veşnicie / decât ochii
unui mort.” (Cântece de îngropat pe cei vii).
Chiar şi în Vorbirea de dragoste, tema morţii revine cu
forţă şi ia în stăpânire teluricul şi, deopotrivă, spiritul. Poezia
adună nostalgii bacoviene, dar nu într-o reluare stereotipă, ci
într-o manieră îmbogăţită, acompaniată de un fior liric original:
„Eu nu mă mai duc azi acasă nici mâine / aproape străin între
propriile gesturi / îmi lipesc gura de buzele psalmistului / cânt
cu el carnea o fărâmiţez peste lucruri / poate că aşa se falsifică
trupurile cu un cântec / poate că numai aşa sfântul gângav
moartea / o chema cu vorbire de dragoste // eu nu mă mai duc
azi acasă nici mâine / stau între voi îmi adâncesc rănile
surâdeţi.”
Concluzionăm, evidenţiind, alături de Constanţa Buzea,
următoarele: „Îmi vine să cred că Adrian Alui Gheorghe este
un poet dintre cei atât de dăruiţi de har, că frumuseţea poeziei
nu şi-o datorează lui însuşi, ci unei miraculoase acumulări de
spirit din timpuri foarte adânci.”
4. Complicitatea îngerului căzut
Eul liric se multiplică în volumele următoare (Fratele

meu, străinul, Supravieţuitorul şi alte poeme, Complicitate,
Îngerul căzut şi Gloria milei); ca o împărăţie a oglinzilor
8
ANUARUL
strâmbe, în care imaginea reală este cea deformată în alte o

mie de feţe.
Cristian Livescu apreciază: „În volumul Îngerul căzut,
teatralitatea demonismului şi cursa multiplicării eurilor
escaladează niveluri neatinse încă în poezia noastră. Imaginea
poetului bun, căutător de idealuri, himere şi utopii, de purităţi
îndelung decantate, s-a spulberat de mult. Aidoma unui
personaj din Bulgakov, poetul stă pe turla înaltă a bisericii
oraşului, fabricând halucinaţii şi otrăvuri, trăgând de sfori pe
străzi şi în pieţe publice făpturi diabolice şi intercalându-se,
rânjind, printre ele. El nu se mai minunează de florile răului, ci
se laudă că a crescut odată cu ele.”
Ipostazele eului liric se corporalizează din antiteze:
„Stăm la coadă la Apocalipsă pâinea se / dă numai celor sătui
de pâine poezia numai / celor sătui de poezie luna este lăsată să
treacă pentru toţi // suntem ucigaşi din / plăcere toţi suntem
plătiţi să existăm în vreun fel victimele îşi scriu jurnalul lapidar
/ cu salivă pe limbă şi pe cerul gurii // mă văd nevoit să dau
afară un bâlbâit de / complex care îmi interzice să-i strig pe /
oameni pe numele lor prenatale // tot omul are o porcărioară de
ascuns de ceilalţi şi / de sine de mai multe ori în viaţă a fost /
fericit că n-a avut cine să-l pedepsească...” (Antiteze). Din
antiteze se naşte frica şi se nasc şi celelalte fobii. Din antiteze
se iţeşte şi moartea, cu rânjet hidos, trecând prin cuvinte şi
dând alarma, „ea însăşi spiritualizată ca o femeie / prelungită-n
tablou numai surâs şi o / palidă urmă de sărut pe pânza eterică /
auzul stufos îi prinde picioruşele bătând / praful cu neputinţa
serafului captiv în / propria lui aură”... (Exilul şi frica).
Când constată, gustând din ea, că: „fericirea altora era
amară”, eul liric se dedă risipei: „frunză cu frunză am risipit
9
ANUARUL
pădurea”, retrăgându-se, apoi, în propria carapace, şi

desfătându-se cu propria neputinţă.
Tot din antiteze se împlineşte şi Cititorul [care] este de
altă părere: „Dragă cititorule, sunt fericit că am/ ajuns să ne
întâlnim două abstracţiuni/ două lumi atât de deprimate
fiecare...” Aşadar, dragă cititorule stabileşte o ierarhie a
emoţiei estetice, un apriorism al Cuvântului întrupat în poezie.
Ritualul adresării este familiar. Altă dată, zicerea poetică este
imperativă şi destul de precisă: „Priveşte strada, iubite
cetitorule, priveşte strada / şi închipuieşte-ţi că e poezie.
înţelege-i / substanţa micile artificii aceste cuvinte care / trec
dintr-o parte în alta neînsemnate – fiecare în parte.” (Cititorul).
Motivul străzii, care revine cu pregnanţă, ca imagine a
unei lumi sfârtecate, în care, până şi amintirea doare, se
compune tot din antiteze: „Nu mai e nimic de făcut soarele a
trecut / strada lăsând în urmă lumea sfârtecată/ ca-ntr-un tablou
cu o scenă de vânătoare / în care numai aerul mai e viu // ... //
un bătrân / citeşte cartea de telefon găsită pe stradă / ca pe un
calendar cu noi sfinţi / minunându-se că lumea poate fi / atât de
caldă.” (Ediţia de azi a judecăţii de apoi).
Iubirea se decorporalizează şi nu mai aduce extazul,
cade în banal, iar sărutul se transformă, prin moarte, într-o
„cronică a unui avort anunţat”, exilat undeva, pe pământ,
asemeni „îngerilor bătrâni / trimişi la azil / pe pământ...”
(Cronica unui avort anunţat).
Tema morţii pare a fi miezul ultimelor volume. Lumea
devine, aici, o ipostază a morţii, una dintre feţele neantului:
„Ştii cine-i lumea? E bau-baul dintr-o / poveste în fond de
asta a şi fost inventată / să te sperie să-ţi arate că moartea e
chiar / moarte...” (Complicitate 6). Uneori, ea este inocentă, ca
în Despre inocenţa morţii: filosoful Eustaţiu „şi-a spintecat
10
ANUARUL
propriul copil să-şi regăsească / sâmburele său de tată sufletul

tinereţii // pierdute. În cartea sa (acum rătăcită) despre /
inocenţa morţii a descris sufletul ca / pe un aer verzui care
odată eliberat / colorează iarba. şi apa. experienţa nu i-a //
reuşit însă descrierea morţii copilului ... da”.
Şi umbrele romantismului, din perioada începutului, se
estompează în faţa atotputerniciei morţii: „Aş vrea să te invit să
ne plimbăm / prin ploaia de ieri. Vreau / să fii de acord / că a
fost deosebit că ne-am fi putut / juca amândoi de-a moartea /
cea care curăţă sufletul de pământ / pe dinăuntru şi pe dinafară
/ cum nici dragostea nu reuşeşte. / câmpurile au plecat / ploaia
a rămas. / în paradis îngerii îndrăgostiţi / şi-au încurcat aripile //
în trestii de apă” (Trestii de apă).
Prezentul pierde teren şi se amestecă în ziua de ieri,
transformându-se în amintire, chiar înainte de a se naşte: „Iată
ziua de azi. Închipuieşte-ţi că e / prima zi de după moartea ta.
Trec / autobuzele. / oamenii se opresc surprinşi / de propria-le
existenţă. numai de atât.” (Complicitate 4).
Similitudini cu Cetatea Putreziciune a lui Mihai
Ursachi aflăm în Descoperirea numelui: „Se numea Filip - cel-
care - a - iubit - a - urât - a - murit - uneori - ca - un - zid - ros-
de - putreziciune - el - sparge - stelele - între - dinţi - el - este-
fructul - mai - mare - decât - coaja - el - a - descoperit - marea-
interioară - la - care - trag - toate - corăbiile - scufundate - el-
este - trist - definitiv - ca - un - mort - căruia - nu - i - se - mai-
promite-nimic-...”. Şi aici, imaginea morţii devine laitmotiv.
Starea de frică se înveşmântează cu straiele morţii, iar
acordurile ploii sfârşesc într-un diluviu aproape bacovian.
Tehnica refrenului capătă în poezia din ultimele volume un fior
dramatic; poetul ne face complici la starea de fugă: „(unde să
fug unde să fug unde să fug / doamne, cuvintele m-au pus pe
11
ANUARUL
rug / lumea întreagă m-a împins pe rug / în jur doar apele şi

timpul curg)” (Unde să fug).
Dintr-un alt poem, o altă ipostază a morţii (Moartea e
cea mai ieftină călătorie): „Îmi mor moartea. / O fac cu fiecare
clipă. / Mor şi morţile voastre. / O fac cu ştiinţă, exact, riguros,
/ ca un funcţionar speriat / că ziua de mâine / îl concediază. //
Mă prezint la uşă / adresele sânt legătura noastră intimă: / -
Bună ziua! / - Bună seara! / - Eu sunt dimineaţa ta de pe urmă
şi / am venit să-ţi dau sărutul pe care / îl aştepţi / pregăteşte-ţi
fruntea / sau buzele / pregăteşte fructul vieţii tale / să-l văd
explodând / nicio taxă / nicio taxă / moartea e cea mai ieftină
plecare...”
Dar, libertatea? Ce este libertatea? „Libertatea e atunci
când pleci undeva / să cucereşti un pământ nou?” (Moartea
murdăreşte).
Încheiem scurtul nostru popas la Poezia lui Adrian Alui
Gheorghe şi credem alături de Nicolae Manolescu că: „este un
poet adevărat, cu o notă personală rezultată din combinaţia de
banal, prozaic, cotidian cu o fantezie a metaforei care merge de
la decadentismul bacovian, simbolist, până la insolitul
suprarealiştilor.”
Prof. dr. Gheorghe Brânzei
12
ANUARUL
Tradițional și modern în învățământul românesc
„Orice metodă pedagogică rezultă din întâlnirea mai multor

factori şi, din acest punct de vedere, educaţia va rămâne mereu
o artă: arta de a adapta, la o situaţie precisă, indicaţiile
generale date de cărţile de metodologie.” (Gaston Mialaret)
Drumul parcurs pentru atingerea obiectivelor

educaţionale constituie metoda didactică. Etimologic, termenul
metodă provine din grecescul „methodos”, care înseamnă
„drum spre”. Metodele de învăţământ pot fi definite ca
„modalităţi de acţiune cu ajutorul cărora, elevii, în mod
independent sau sub îndrumarea profesorului, îşi însuşesc
cunoştinţe, îşi formează priceperi şi deprinderi, aptitudini,
atitudini, concepţia despre lume şi viaţă” (M.Ionescu, V.Chiş,
p.126). Metoda este selectată de cadrul didactic şi este pusă în
aplicare în lecţii sau activităţi extraşcolare cu ajutorul elevilor
şi în beneficiul acestora; presupune, în toate cazurile, o
colaborare între profesor şi elev, participarea lor la căutare de
soluţii, la distingerea dintre adevăr şi eroare şi care, sub forma
unor variante şi/sau procedee selecţionate, se foloseşte pentru
asimilarea cunoştinţelor, a trăirilor valorice şi a stimulării
spiritului creativ. Când se alege o metodă, se ţine cont de
finalităţile educaţiei, de conţinutul procesului instructiv, de
13
ANUARUL
particularităţile de vârstă şi de cele individuale ale elevilor, de

psihosociologia grupurilor şcolare, de natura mijloacelor de
învăţământ, de experienţa şi competenţa cadrului didactic. O
metodă se defineşte prin predominanţa unor caracteristici la un
moment dat, caracteristici ce se pot metamorfoza astfel încât
metoda să fie satisfăcătoare într-o clasă, complementară sau
chiar contrară. Astfel, o metodă tradiţională poate evolua spre
modernitate, în măsura în care secvenţele proceduale care le
compun îngăduie restructurări inedite sau când circumstanţele
de aplicare a acelei metode sunt cu totul noi. În unele metode
moderne surprindem secvenţe destul de tradiţionale sau
descoperim că variante ale acestei metode erau de mult
cunoscute şi aplicate.
Totalitatea instrumentelor care aparțin tehnologiei
informațiilor și comunicării sunt binecunoscute sub denumirea
de TIC. În această categorie se pot include: calculatorul,
internetul, poşta electronică, imprimanta, videoproiectorul.
Toate acestea reprezintă realități pe care elevii le
experimentează în fiecare zi. La rândul lui, cadrul didactic este
pus în situația de a opta între continuarea demersului său
educațional în mod conservator, folosind metodele tradiționale,
ignorând tendințele de schimbare sau acceptarea provocării și
implementarea în același timp a noilor tehnologii în activitatea
sa didactică. În cadrul orelor de limba și literatura română,
instrumentele TIC facilitează procesul de predare-învățare și
uneori chiar și evaluare (chiar dacă ne gândim la simplele teste
alcătuite cu ajutorul calculatorului, la imprimanta sau scannerul
14
ANUARUL
care ne ajută să multiplicăm materialele) ne oferă posibilitatea

de a căuta, ne învață a colecta şi procesa în mod corect
informaţia şi de a o folosi într-o manieră critică şi sistematică.
De asemenea se dezvoltă abilitatea de a folosi instrumente
digitale pentru a produce, prezenta şi înţelege singuri informaţii
complexe; abilitatea de a accesa, căuta şi folosi servicii bazate
pe internet. Folosirea mijloacelor TIC sprijină dezvoltarea
gândirii critice, a creativităţii și, în același timp, dezvoltă o
atitudine critică şi reflexivă faţă de informaţia disponibilă. În
activitatea de dascăl, cu ajutorul unui calculator se pot elabora
și redacta pe calculator planuri de lecții, schițe, desene,
scheme, fișe de lucru individuale sau de grup pentru elevi;
aceste materiale, stocate sub formă de fișiere, pot fi periodic
actualizate. De asemenea, se pot utiliza facilități multimedia
pentru a susține auditiv și vizual teoria (prezentări multimedia),
se pot accesa informații de pe CD-uri, dischete, etc. La ora de
limba română, se poate favoriza utilizarea mesajelor instante,
similare comunicării prin chat room prin care elevii pot să
comunice unii cu ceilalţi şi în afara clasei; primesc reacţii cu
privire la produsele la care lucrează; exersează comunicarea
utilizând limbajul scris; se implică în discuţii interactive, la
distanţă; lucrează împreună la un proiect, în timp real, în
grupuri sau perechi; schimbă informaţii bazate pe text,
documente şi alte resurse. Publicaţiile electronice – afişe,
prezentări, publicaţii (broşuri, buletine informative, ziare),
site-uri sau bloguri – create de elevi pe parcursul unei unităţi de
învăţare reprezintă un exemplu de integrare creativă a
15
ANUARUL
tehnologiilor informatice şi comunicaţionale în procesul de

predare-învăţare-evaluare.
Elevul are libertatea de a fi informat, are posibilitatea
de a găsi argumente pentru a susține propriile idei, păreri,
opinii. Astfel, cunoașterea, aprofundarea, asimilarea unui bagaj
vast de cunoștințe se realizează într-o perioadă mult mai scurtă,
decât prin modalități care nu includ folosirea mijloacelor TIC.
De asemenea, elevii pot consulta cărți on-line, materiale
informative, pot selecta informația necesară (pot realiza fișe de
lectură, fișe cu citate, aspecte critice, interpretări ale anumitor
critici, autori).
Elementul cheie în educaţie îl reprezintă elevul care
trebuie să realizeze o serie de procese pentru a putea cunoaşte
şi utiliza practic informaţiile însuşite. O învăţare eficientă
presupune mai întâi înţelegerea faptelor, analizarea acestora,
formularea unor idei pe baza cunoştinţelor dobândite ulterior,
generalizarea şi abstractizarea lor. Profesorul nu mai este cel
care ţine o prelegere în faţa elevilor, ci e mediator şi
îndrumător în activitatea de învăţare pe care aceştia o parcurg.
Predarea se realizează prin utilizarea unor metode activ -
participative care să solicite interesul, creativitatea, imaginaţia,
implicarea şi participarea elevului, în scopul însuşirii unor
cunoştinţe care să-i folosească în viitor.
16
ANUARUL
BIBLIOGRAFIE:
Albulescu, I; Albulescu, Mirela, 2000, Predarea şi învăţarea
disciplinelor socio-umane, Editura Polirom, Iaşi
Bernat, Simona, 2003, Tehnica învăţării eficiente, Editura
Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
Cerghit, I, 2006, Metode de învăţământ, Editura Polirom, Iaşi
Ionescu, M., Chiş, V., Pedagogie. Suporturi pentru formarea
profesorilor, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca,
2001
Ionescu, M., Radu I., Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-
Napoca, 2001
Mialaret, Gaston, Introducere în pedagogie, Editura Didactică
și pedagogică, 1981
Moise, C., 1996, Concepte didactice fundamentale, Ankarom,
Iaşi
Văideanu, G., 1986, Pedagogie - ghid pentru profesori, Ed.
Universităţii „Al. I. Cuzaˮ
Prof. Oana Ilarie

Liceul Tehnologic "Gh. Ruset Roznovanu"
17
ANUARUL
Sonata Kreutzer
de Lev Tolstoi
Este o carte tulburătoare, care nu te lasă să o uiți prea
ușor. Datorită acestei lecturi am ascultat cu atenție
interpretarea Sonatei Kreutzer, de Beethoven, am citit textul,
prefața și postfața, mi-am amintit secvențe citite în jurnalul
scriitorului și amănunte despre biografia sa.
Ce am aflat...
Geneza romanului este cunoscută și a avut un ecou

aproape anecdotic în epoca sa: în seara zilei de 3 iulie 1887 se
organizează la Iasnaia Poliana un mic concert la care Serghi,
fiul scriitorului îl acompaniază pe violonistul Liasotta (student
la Conservatorul din Moscova și angajat la Iasnaia Poliana ca
educator) care interpretează printre altele Sonata Kreutzer de
Beethoven. Audiția îl impresionează profund pe Tolstoi,
întotdeauna sensibil la muzică. „Tolstoi - notează unul din
biografi - asculta cu lacrimi în ochi, apoi, în momentul
presto-ului, incapabil să se stăpânească, se scoală, se-apropie
de fereastră și, privind cerul înstelat, își înăbușă un suspin.”
Acordurile beethoveniene îl obsedează. La 23 septembrie 1887,
o întâmplare intimă îi răscolește memoria: când sărbătorește
nunta de argint, soția lui era din nou însărcinată și copilul se
18
ANUARUL
naște fix la 9 luni după seara concertului. Prins în jocul

coincidențelor, Tolstoi descoperă misterioasele legături dintre
muzică și dragostea senzuală despre care tocmai voia să scrie
un roman violent.
Redactarea durează mai mult de doi ani, timp în care
abandonul și reluarea manuscrisului duce la o profunzime a
ideilor subliniată de tonul pamfletar al cărții care va deveni
dominant.
Sonata Kreutzer este povestea unui soț care își ucide
soția din gelozie. Povestea tulburătoare a unei căsnicii, dublată
de cea mai profundă analiză psihologică a sentimentului de
gelozie trăit de personajul principal.
Naratorul relatează la persoana I o întâmplare din tren,
pe la începutul primăverii, provocată de discuția stârnită de
prezența unor călători ce îl însoțesc pe distanțe mai lungi. Între
aceștia o doamnă, un avocat, și un bărbat cu părul albit înainte
de vreme care dă semne că nu vrea să intre în discuție cu
nimeni. Discuția despre divorț stârnește controverse marcate
de vorbele unui bătrân: „Înainte vreme lumea nu se gândea la
asemenea lucruri, zise bătrânul pe un ton convingător, numai
acuma a venit moda asta. [...] Frica, iaca ce trebuie să
sălășluiască mai strașnic în sufletul femeii” (pg. 8). Bărbatul cu
părul albit intervine în finalul discuției despre căsnicie
deoarece crede că toate căsătoriile sunt minciună și oamenii
văd în căsătorie doar o împerechere iar rezultatul este „fie
înșelăciunea, fie silnicia” (pg. 15). Acesta își divulgă
identitatea, mărturisind că este Pozdnîșev, acela care „și-a ucis
19
ANUARUL
soția” (pg. 16). Avocatul și doamna părăsesc compartimentul

iar Pozdnîșev începe lunga confesiune, relatând naratorului
evenimentele care l-au dus la crimă, într-un crescendo
impresionant, care te lasă fară suflu după ultima pagină.
Pozdnîșev își începe relatarea cu timpurile când avea 16
ani, evocând cu asprime adolescența, momentul când a
cunoscut o viață „desfrânată” și care este pentru el începutul
tuturor relelor.
Regăsim aici ideile lui Tolstoi, care apar și în jurnalul
său, despre jocul de cărți, băutură și sexul înainte de căsătorie:
„Și eu, băiețandru de cincisprezece ani, m-am pângărit și am
contribuit la pângărirea unei femei, complet inconștient de cele
ce săvârșeam. Căci nu auzisem pe nici unul dintre cei vârstnici
spunând că ceea ce făceam era rău” (pg.21). Patima sexuală
este pentru erou sursa tuturor relelor, de altfel romanul are
acest motto: „Eu, însă, vă spun vouă că oricine se uită la o
femeie, poftind-o, a și preacurvit cu ea în inima lui” Matei, 5,
28.
Pozdnîșev se căsătorește pe la 30 de ani, crezându-se
îndrăgostit de puritatea morală a celei pe care a ales-o. În
esență, zbuciumul interior al personajului este generat de
prăpastia dintre sentiment și viață, dintre sentiment și sex, din
ideea că în căsătorie cei doi trebuie să intre puri trupește și
sufletește. O încercare de ispășire este atunci când îi dă soției
să citească jurnalul său dinainte de căsătorie (același gest face
și Tolstoi care îi dă soției să-i citească jurnalul) simțindu-se
20
ANUARUL
obligat să-i împărtășească experiențele sale, iar aceasta „și-a

pierdut capul când a aflat și a înțeles” (pg 27).
Căsătoria spulberă repede dragostea și iluziile. Prima
ceartă aduce pe fața soției o expresie asociată urii, răceală și
dușmănie și cei doi își aruncă vorbe grele, nesăbuite. După
ceartă, împăcare... „Ei, și uite așa ne duceam viața.” (pg. 63),
într-un crescendo care duce inevitabil la prima separare, apoi la
bătaie... Către 30 de ani, când grijile nașterilor repetate și a
copiilor mici mai trec, ea devine de o frumusețe tulburătoare
care provoacă la orice pas gelozia soțului său. În viața lor apare
un străin, un violonist, pe care inițial soțul gelos îl acceptă și
cu care soția plănuiește o serată muzicală: ea va cânta la pian
acompaniată de Truhacevschi Sonata Kreutzer.
„Foarte ciudat felul cum acționa asupra mea prezența
acestui om, reîncepu el” (pg.81).
Muzica îi stârnește o emoție profundă și, conștient de
aceasta, este de acord cu serata muzicală ce va avea loc în casa
lor, duminică. Înainte de aceasta, o ceartă teribilă se termină cu
violențe.
De mare subtilitate este analiza sentimentelor
personajului care se lasă pradă furiei: „Era întâia oară când
simțeam dorința să-mi manifest în chip fizic această furie. Am
sărit de pe canapea și m-am repezit către dânsa, dar chiar în
clipa când am sărit, îmi amintesc că am devenit conștient de
furia mea și m-am întrebat dacă e bine să mă las pradă acestui
sentiment și imediat mi-am răspuns că e bine, că asta o va băga
21
ANUARUL
în sperieți, și cât ai clipi din ochi, în loc să mă împotrivesc

acestei furii, m-am apucat s-o stârnesc și mai mult în sufletul
meu și să mă bucur că se aprinde tot mai tare.” (pg. 87)
Serata are loc totuși, efectul muzicii îl copleșește pe
Pozdnîșev așa cum nu se așteaptă nici el, dar peste câteva zile
pleacă la sesiunea zemstvei, drum cu peripeții și care îi
dereglează programul de întors acasă. Deși fusese asigurat de
Truhacevschi că plăcerea muzicii se va amâna până la
întoarcerea lui la Moscova, la întoarcere Pozdnîșev îl găsește în
casa lui și expresia de groază instalată pe fața celor doi îl face
să creadă că inevitabilul s-a produs. Truhacevshi scapă cu fuga
dar ea nu are unde fugi. Poznîșev o înjunghie cu un pumnal de
Damasc luat din panoplie iar soția moare a doua zi spre prânz.
Regretele criminalului sunt tardive.
„M-am uitat la copii, la fața ei stâlcită și plină de
vânătăi, și pentru întâia dată am uitat de mine însumi, de
drepturile mele, de mândria mea, pentru întâia oară am văzut în
ea o ființă omenească. Și tot ce mă jignise - toată gelozia mea -
mi s-a părut atât de neînsemnat și pe de altă parte ceea ce
săvârșisem mi s-a părut atât de însemnat, încât m-am simțit
îndemnat să îngenunchez, să-mi lipesc obrazul de mâna ei și
să-i spun: „Iartă-mă!”. (pg. 116).
„Abia când i-am văzut fața moartă, am înțeles tot ce
făcusem. Am înțeles că eu, eu am ucis-o, că din pricina mea,
ea, care fusese vie, care se mișca și era caldă, acum stătea
22
ANUARUL
nemișcată ca ceara, rece, și că asta nu se mai poate îndrepta

niciodată, nicăieri, nici într-un fel.” (pg.117).
Romanul are o postfață în care autorul explică, pe
puncte, ideile de la care a pornit și care se constituie într-o
critică destul de aspră a societății și moravurilor epocii,
încheiată cu această concluzie: „Învățătura creștină a idealului
este singura capabilă să călăuzească omenirea. Nu se poate, nu
se cade să înlocuim idealul lui Isus cu rânduieli exterioare, noi
trebuie să-l avem mereu înaintea ochilor în puritatea lui
neîntinată și trebuie mai cu seamă să credem în el.” (pg.136).
Așadar, pentru scriitor, toate faptele rele ale oamenilor sunt
motivate de îndepărtarea de credință.
Sonata Kreutzer este romanul unui sentiment: gelozia.
Muzica este la rândul ei expresia unor emoții care se
concretizează într-un limbaj suprauman, al sunetelor, și acestea
declanșează răbufnirea personajului care acționează ca vrăjit.
Odată vraja spulberată, realizează că acțiunile sale au dus la o
tragedie, la un fapt ireversibil.
Romanul lui Lev Tolstoi este o bijuterie: perspectiva
narativă este subiectivă, naratorul anonim relatează întâlnirea
din tren cu personajul care i se confesează pe parcursul
călătoriei iar vagonul de tren, faptul că sunt doar ei doi, sunt
elemente favorabile confesiunii și creează un cadru al
intimității. Confesiunea este de fapt o spovedanie, spovedania
omului condamnat la o viață de regrete. Citind, nu poți să nu
admiri finețea și subtilitatea cu care autorul construiește pânza
23
ANUARUL
de păianjen în care personajele sale se vor lăsa prinse și care îi

va duce la moarte.
Text suport:
Tolstoi - Sonata Kreutzer, Părintele Serghi, Hagi-Murad;
Traducere de Cezar Petrescu, S. Recevschi, Ștefana Velisar
Teodoreanu; Prefață și tabel cronologic Ion Vasile Șerban; ed.
Minerva, București, 1971
Prof. Paulina Gabur

Liceul Tehnologic „Gh. Ruset Roznovanu”
24
ANUARUL
Poezia spectacolului gastronomic
Fie că-i spunem hrană, fie mâncare, bucate sau nutriment,

oricum am numi-o, acestea trimit clar la un mod de viaţă. Orice
scriere despre hrană, întâlnită într-o simplă carte de bucate, ori
prezentă la un ospăţ din interiorul unui roman, sau bucatele
dorite de un poet trimit la o asemănare cu realitatea.
Informaţiile acestea aranjează cu o uşoară tentă de
propagandă lumea reală. Se sugerează o ficţiune, căci în
selectarea, combinarea reţetelor apare o modificare a realităţii.
Poezie, teatru, roman sau cronică, fila care prezintă
bucatele trebuie înţeleasă ca o parte din viaţă, fiind utilă, şi ca o
frântura din artă, fiind frumoasă. Ele conţin informaţii despre
mentalităţi la opăţ, banchet ori simpozion la care se aduna
laolaltă plăcerile existenţei.
Vă invit astfel la un ospăţ de cuvinte în interiorul poeziei
româneşti; altfel spus, tema aleasă este imaginarul hranei în
poezia românească.
Revelaţia puterii seducătoare a hranei, motiv literar
secund se poate descoperi la întâmplare, într-un scenariu
iniţiatic, compus ermetic de către matematicianul Ion Barbu
într-un poem „pentru copii", După melci:
Înserase mai de-a bine
Crengi uscate peste mine,
Bâzâind la vântul strâmb
Îmi ziceau răstiţi din drâmb...
Năzdrăvana de pădure
Jumulită de secure,
Scurt, furiş
Înghiţea din luminiş.
Din lemnoase văgăuni,
25
ANUARUL
Căpcăuni
Îi vedeam piezişi cum cască
Buze searbăde de iască;
Şi întorşi
Ochi buboşi
Înnoptau sub frunţi pestriţe
De păroase
Şi bărboase
Joimăriţe.
Spaima de a fi mâncat de făpturile pădurii dezlănţuite şi
plină de capcane, mreji determină fuga copilului prins de
farmecul descântecului, dar încă ucenic vrăjitor. Astfel victima
rămâne bietul melc, sacrificiu adus înspăimântătorei păduri:
„Că alunul e un cântec...
-Astea-s vorbe şi descântec!
Trebuia să dormi ca ieri,
Surd la cânt şi îmbieri,
Să tragi alt oblon de var
între trup şi cei de-afar'...
-Vezi?
Ieşişi la un descântec;
Iarna ţi-a muşcat din pântec..."
Imaginea, ca simplu efect stilistic funcţionează cumulativ
prin o comparaţie şi metaforă trimiţând obligatoriu la nivelul
hranei, mai ales că în reprezentarea mitică a spaimei, forţa de
tensiune e sporită de Joimariţe şi de Căpcăuni, terorizând
copilul ce se simte şi el o eventuală pradă pentru fiinţele
malefice proiectate în exterior.
Monştrii sunt modelaţi culinar, ei şi trimit la o mitologie
a morţii ce presupune fiinţa reorientată drept hrană pentru alţii,
experienţa de trecere de la nivelul cosmic spre cel uman
26
ANUARUL
alunecă spre universul simbolic al spaimei de a fi mâncat de o

alteritate animalieră cu forme pseudoumane.
Spaima de altă dată, aceea de a deveni materie
comestibilă pentru alte fiinţe izbucneşte în cele mai ciudate
clipe. Ofer o mostră de sugestie a unui joc la calculator, privit
prin prisma lui Mircea Cărtărescu: „Ucid hoarde de căpcăuni
până dau de prima poartă. Aici cristalele sunt mai rare" din
Computer Games Forever.
Farmecul tainic al ceremonialului drumului printre
produse alimentare din imaginar ţine de aflarea unor sensuri
neprevăzute oferite metaforic şi analogic. Interesul faţă de
această conversaţie în timp şi în spaţiu cu operele care au
răbdarea de a fi cercetate, fără altă replică, accentuând pe
contexte, ţine nu doar de selecţie şi interpretare, cât de
capacitatea de a vedea şi de a sintetiza reperele imaginative.
Focul şi apa, aerul şi pământul, stihiile ce formează
cosmosul se adună în secvenţe ce au ca scenariu posibil o
aventură culinară, experienţele tragice din planul cunoaşterii
capătă deseori o putere magică dezlănţuită de vorbele ascunse.
Analogiile dintre microcosmos şi macrocosmos, esenţe
ale mişcării lirice ţin de o permutare în interiorul gândului ce
presupune o fază de distrugere, una de nuntire şi una de
metamorfoză, rezultatul fiind o transformare alchimică prin
procedee culinare.
Vizibilul glisează astfel în invizibil, mâncarea, benefică
şi primejdioasă simultan, impresionează fiind copie sonoră, dar
şi o falsă impresie. Scriitorii rafinaţi acceptă să devină
postmortem hrană poetică.
Trecerea de la ospăţ spre moarte e o chestiune a punerii
în scenă a cuvintelor.
27
ANUARUL
Ideea că în imaginar se perpetuează o parte a realului ţine

de o dublă valorizare: pe de o parte Iancu Văcărescu vede
Piaza bună şi Piaza rea, drept două concepte ce utilizează
imagini culinare, pe de altă parte romanticii evită utilizarea
acestora.
Ielele se hrănesc cu mintea bietului individ.
„Crezui deodată că-înnebunise,
Căci boier mare îl coconise;
Cocon numindu-l mintea-i zburase;
Ielele hârca-i goală lăsase.
Pe dinafară iele-o pârliră,
De păr cu totul îl jefuiră."
Romanticii, cu spaima lor în faţa motivului culinar, trimit
imaginarul înspre lumea intermediară între viaţă şi moarte,
întărind forţa dragostei cu aceea a zburătorului, astfel ia naştere
strigoiul.
Mi se pare interesant de semnalat că M. Eminescu, în
1876, în Călin, file din poveste sugerează că singura modalitate
de a umaniza zburătorul se ascunde în copia chipului său,
realizată de copilul, Călin în penultima filă a poveştii, ultima
fiind idilică prin forţa festinului final.
In Strigoii oroarea că, după moarte corpul nu poate pieri
vine din epigraful bizar:
„În numele sfântului
Taci, s-asculţi cum latră
Căţelul pământului
sub crucea de piatră!"
Frica vine din titlul enunţat, dar mai ales din convingerea
că spaţiul intermediar între viaţă şi moarte, acolo, unde stă
Maria şi unde ajunge regele Arald cu ajutorul Bătrânului Mag -
se conturează drept un loc nefiresc şi distrugător.
28
ANUARUL
Între jocurile sociale, unele desebit de dense aparţin

stăpânului, care-şi manifestă puterea prin rafinamentul
ospeţelor.
Un inventar ritmat de obiceiuri, realizat cu procedee
parnasiene, solicitând concentrare stilistică şi integrare într-un
univers cultural cu un statut deosebit aparţine lui Al.
Macedonski. Factorul creator de ordine în Ospăţul lui Pentaur
rămâne rima ce modelează semantic poezia. Sistemul de reguli
instituit e acela al opulenţei, meşteşugul fiind fixarea mesei în
spaţiul hieratic al unui templu cu stâlpi, uşi întredeschise şi o
pulbere de aur stins printre sfincşii.
Robii misterioşi servesc înconjuraţi de flori un festin a
cărui regulă rămâne îndepărtarea de realitate şi recreearea unui
univers aparent, mereu înşelător prin continuul reflectării în
luciul metalic al argintului fie în miresmele parfumate sau în
sunetele epopeilor despre război şi moarte:
„Rânduiala domnitoare e de meşter plăsmuită:
Raci de mare ce spăimântă, stridii cu mărgăritari,
Având dreptul fiecare dintre scoica siluită
Să ia boaba încleştată în calcariile tari.
Plăsmuiţi după natură, peşti din cărnuri delicate,
Ce cu solzi de gelatină în argint se oglindesc,
Lângă păsări de tot felul, şi întregi, şi despicate,
Împreună cu vânaturi nencetat se grămădesc."
Esenţa simbolică a acestei activităţi ludice stă în
contrastul dintre staticul hranei şi dinamismul luptei evocate.
Mâncarea a devenit astfel premiul învingătorului, după cum în
Noapte de decembrie, trupul omului e un ospăţ static pentru
viermi:
29
ANUARUL
„Şi el a fost în turmă întîiul dobitoc!

Mânca pe celelalte ca lupul într-o turmă...
Mâncat va fi acuma de cele de pe urmă;
Loc viermilor să intre! "Şi viermii-avură loc...
Intrară câte unul prin scândurile roase...
Pe talpa cizmei mele urcau, urcau mereu,
Sudoarea într-o clipă m-ajunse pân la oase,
Voii să stri dar somnul cel veşnic este greu.
Mârşav, deodată, unul, pe buze mi se prinse,
Înfig alţii-n pulpe mandibulele lor,
Pleoapele în urmă de-un roi îmi sunt atinse...
În ochi îmi intră zece... - Era îngrozitor."
Amănuntele semnificative acestei transformări a trupului
în hrană pentru alţii trece drept o cunoaştere conştientă la
persoana întăi.
Procesul firesc de luare în stăpânire a universului e
dramatizat şi oroarea e dominanta imaginii ospăţului în
Ospăţul lui Pentaur, scena grotescă ţine de un registru al
autoironiei.
Abia în ultima parte a Nopţii de decembrie se sugerează
necesara eliberare a sufletului de trup. Perspectiva estetică se
încheie cu un elogiu adus zborului prin lumea italică.
Enumerarea din descrierea primului fragment devine
rostogolită teatral şi înfricoşător în ultimul.
Foarte puţine referiri culinare transpar în poemele lui
George Coşbuc, lipsesc chiar într-un context festiv - Nunta
Zamfirei - cele mai dese trimit la lumea ritualică a morţii,
„colacul de grâu de un an", aşezat pe pieptul războinicului
mort reprezentând o imagine concretă a iniţiaticei spaime în
faţa lumii celor din alt tărâm.
30
ANUARUL
Chiar în opera unui împătimit al parodiei, George

Topârceanu alimentele par privite altfel; corpul uman fiind
mereu prada micului balaur, bacilul Koch:
Cum toată lumea ştie, microbul se propagă
Prin aer, prin contactul cu un bolnav în casă,
Prin lapte şi prin carne de vacă ofticoasă,
La Tudor Arghezi întîlnim bucuria care schimbă
alchimic imaginea hranei proprii în una imaginară, ideală şi
pură; astfel o metaforă a creaţiei corespondente între micro şi
macrocosmos, precum în Giuvaere:
În uimirea mea adâncă,
Uit că oul se mănâncă
Şi mă uit, mărire ţie!
Ca la o minunăţie.
Ăsta-i oul de găină?
Ăsta-i ochiul pe slănină?
Ăsta s-a vândut pe piaţă
Ieri şi azi de dimineaţă?"
Sub imperiul emoţiei stârnite de conştienţa efemerităţii şi
precarităţii condiţiei umane, hrana ne apare în text şi la Marin
Sorescu:
„Menu
Dimineţa, o felie subţire de viaţă
Cu unt.
Mai luam apa care creşte incontinuu
(Aseară ocupa trei pătrimi
Din suprafaţa globului)
Şi o fierbem în clocot de microbi.
La prânz, mâncăm greu şi consistent –
Trei feluri de pămînt:
Cernoziom, loess şi argilă.
31
ANUARUL
Seara, nu obişnuim mâncare gătită.

Luăm în gură
Ba o stea cu puţină miere,
Ba ceva, dacă nu s-a terminat,
Fericire (Pe care, de fapt, o păstrăm
Pentru duminică)
Şi ce se mai întâmplă."
Discursul liric are ca intrare doar prin titlu o informaţie
logico-decripitivă despre semnificatul unui prânz, în acest
sistem, eul liric trimite de la obiect către subiect, remodelează
artistic termenul menu şi crează un virtual şi problematic
limbaj despre magia simbolică a vieţii noastre plină de
semnificaţii ce trimit la limbajul hranei.
Cuvântarea este un dialog subiectiv al eului cu limbajul.
Ca întotdeauna, emiţătorul transmite un mesaj dublu
despre fericire, codul complex presupunând o comunicare prin
simboluri. Modelat pe diferite paliere de şase, trei, unu, şase
versuri textul ritmează ca figură a cunoaşterii, tema hranei -
echivalentă cu un ritm de intrare în momentul morţii: a te hrăni
cu pământ e o clipă sau o topire în dimensiunea finită a
sufletului uman.
Comunicarea din substantivul - titlu este filtrată în cele
patru etape existenţiale ce revelează prin intuiţie distilarea
discursivă a vieţii ca o succesiune de trepte către moarte.
Componentele indicate exterior prin termeni ce trimit la
imagini culinare sunt configurate abstract către o energie
emoţională potenţială în care sclipirile fugitive ale concretului
se strecoară doar spre melancolicul sentiment al existenţei
terminate în impresia morţii.
Viziunea lirică pare senină datorită rezonanţei casnice;
în realitate lumea creată de textul poeziei lui Marin Sorescu
32
ANUARUL
trimite către altceva, către o confruntare dramatică, antitetică,

cu ordine lăuntrică, parafrazată doar de cuvintele cheie acunse
în titlul melancolic.
Jocurile de cuvinte, combinarea acestuia proiectează eul
liric într-un sistem de substituiri, în realitate de rupturi faţă de
sensul denotativ - listă de bucate.
Trebuie semnalată dimensiunea relaţiei - universul
sufletului legată de ordinea dragostei, a lucrurilor, a ideilor, a
simbolurilor, în paralelă cu elementele contextuale ce
corespund cu stihiile din registrul interior al apei, al focului, al
pământului şi la aerului - dătătoare de hrană!
Bibliografie:
1. NOEMI BOMHER, Ospăţ din cuvinte. Imaginarul hranei în
literatura româna, Editura Junimea, Iasi, 2002;
2. MIRCEA CARTARESCU, Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli,
Editura Humanitas, Bucureşti, 2008;
3. ION BARBU, Poezii, Editura Cartex, Bucureşti, 2001;
4. ***Autorii români moderni, Tipografia Curţii Regale F.
Gobl Fii, Bucureşti, 1892, după originalul de la Harvard
University, digitalizare în 2008, cf.
https://books.google.ro/books?id=x9cTAAAAYAAJ&redir_esc=y
5. LUCIAN BOIA, Germanofilii. Elita intelectuală
românească în anii Primului Război Mondial, Editura
Humanitas, Bucureşti, 2010;
6. Hands Behind My Back: Selected Poems, traducere de
Gabriela Dragnea, Adriana Varga, & Stuart Friebert (Oberlin
College Press, 1991);
Prof. dr. Mihai Capşa-Togan

33
ANUARUL
L’Internet pour tous
D'abord, la connaissance d'une langue, qu'elle soit

maternelle ou seconde, passe nécessairement par
l'enseignement. Le réseau Internet propose des outils
d'apprentissage intéressants.
François Mangenot se penche sur la question des mondes
virtuels comme outil pédagogique. Ces mondes virtuels, s'ils
sont régis par des professeurs responsables, peuvent s'avérer
très utiles dans l'apprentissage d'une langue. Ainsi, le monde
virtuel s'avère un outil pédagogique des plus intéressants.
On peut regrouper les ressources informatiques utilisées en
deux grandes catégories: les ressources didactiques, et les
ressources authentiques.
Par les premières, on entend tous les logiciels, quel que soit
leur support (disque dur, CD-ROM, réseau Internet), dont
l'objectif essentiel est l'apprentissage des langues. Il s'agit de
logiciels ou de CD-ROM de grammaire, de manipulation de
textes, de compréhension de l'oral, avec ou sans support vidéo
numérisé, de compréhension de l'écrit.
Ces outils ne se distinguent pas fondamentalement des
méthodes de langues classiques accompagnées de cassettes
audio ou vidéo qui sont sur le marché depuis quelque trente
ans. Simplement l'intégration de l'image, du son et du texte sur
un même support multimédia en rend la manipulation
particulièrement aisée. En outre, beaucoup de ces logiciels sont
interactifs, contrairement aux méthodes classiques, ce qui
permet une certaine intervention de l'apprenant dans le
processus d'apprentissage. Bien souvent, la suite de son
apprentissage est déterminée soit par la qualité des réponses
34
ANUARUL
fournies, soit par un choix proposé au sein du logiciel.

Cependant, la raison de sa présence devant la machine est très
claire pour l'apprenant: il s'agit d'apprendre la langue, et non
pas de s'intéresser au contenu du logiciel.
Il faut que l'exposition à la langue soit motivée par le plaisir
ou le besoin, telle la nécessité d'accéder à un contenu ou de
communiquer en langue étrangère. Les outils didactiques ne
favorisent pas en eux-mêmes une exposition spontanée à la
langue.
Les sociologues ont établi que l'école propose des savoirs
qui servent principalement à réussir à l'école. Or l'introduction
de l'outil informatique peut modifier de façon significative cet
état de fait, à condition de prendre en compte ses
caractéristiques propres.
Les ressources authentiques doivent être considérées non
pas comme des méthodes d'enseignement, ni même comme des
méthodes d'apprentissage, mais comme des moyens d’accès à
des contenus. Cela signifie que le corpus offert à l'apprenant
n'est plus élaboré par des didacticiens mais existe à l'état brut,
authentique. Dans ce cas la technologie n'est pas au service de
modèles linguistiques ou de modèles d'apprentissage. Elle
permet l'accès à des corpus sur lesquels l'apprentissage sera
construit.
Par exemple, au lieu de donner des règles de grammaire
avec leurs exercices d'application, on peut mettre à
disposition des étudiants un corpus de textes qui leur
permettra de déduire les règles à partir des contextes de la
tournure grammaticale considérée.
De tels outils facilitent aussi l'apprentissage de la rédaction
en langue étrangère. Ils permettent l'édition de listes de mots et
la visualisation d'unités lexicales en contexte, ce qui donne
35
ANUARUL
accès d'une part au vocabulaire du domaine, et d'autre part aux

contextes qui permettent d'élucider certaines difficultés
syntaxiques. Plus proche d'une situation de la vie courante,
l'apprenant trouvera ainsi dans un environnement très large des
éléments qui lui permettront par tâtonnements et erreurs,
parfois errances, d'assembler les pièces nécessaires à la
construction de son apprentissage. En prise directe avec des
informations utiles et nécessaires, il apprendra en
expérimentant, tout en étant guidé et assisté par des
enseignants.
Le nombre des sites et des pages conçus pour
l’apprentissage du français langue étrangère, quelle que soit
leur nature, ne cesse d’augmenter sur internet. Dans la mesure
où l’accès à ce réseau des réseaux devient une affaire
quotidienne pour des millions de personnes, il n’est pas
étonnant de voir les apprenants recourir à ces nouvelles
ressources qui sont à leur portée.
La question pour les enseignants est de savoir quel conseil
à donner à ces apprenants, alors que l’utilité de ce nouveau
moyen d’apprentissage reste encore à définir. Il est temps d’y
faire face avec une conscience éclairée afin de gérer la masse
d’informations disponible en la matière.
L’enseignant et son autoformation
Face à leurs nouveaux rôles, les spécialistes de
l’enseignement de la langue sont bien en droit de se sentir un
peu démunis. Leur expertise est plus que jamais indispensable
aux apprenants d’une langue étrangère; l’apprentissage
médiatisé par les TIC ne peut se passer d’eux, qu’on les
nomme concepteurs, formateurs, animateurs.
On doit accepter aussi le fait que les TIC ont contribué de
manière significative à l’amélioration du niveau de compétence
36
ANUARUL
des enseignants. Comme tout le monde, en raison de

développement des moyens de communication, les enseignants
ont un accès facilité aux ressources authentiques dans la langue
qu’ils enseignent. Il y a davantage d’exposition à la langue et à
la culture, pour eux comme pour les autres utilisateurs de TIC.
L’autoformation pourrait être citée comme le premier
moyen de formation des enseignants, avant la formation
présentielle ou à distance. Dans le domaine des TIC, la
formation « tout au long de la vie» est une condition nécessaire
car les technologies progressent et se transforment en
permanence. Chaque enseignant - utilisateur devra donc
démarrer ou poursuivre sa formation à l’aide d’un accès
Internet, de la collaboration avec ses pairs et de l’utilisation des
supports d’autoformation et de communication.
L’autoformation des enseignants, implicitement
accompagnée de leur propre volonté, reste la principale
méthode d’apprentissage et facteur déclencheur d’utilisation
des TICE.
En ce qui concerne la méthodologie d’enseignement, le
développement des moyens de communication a permis aux
enseignants de langue de disposer davantage de documents
pédagogiques pour la classe.
Pour l’enseignement du français langue étrangère, de plus
en plus d’universités ont intégré des modules de formation aux
TICE. Dans la logique de l’apprentissage tout au long de la vie
qui caractérise aujourd’hui les sociétés, on rencontre sur la
Toile des formations s’adressant aux professeurs de la langue
déjà en fonction.
La capacité d’évaluer les outils multimédias pour
l’apprentissage de la langue doit bien évidemment faire partie
des compétences de l’enseignant et elle est intégrée dans un
37
ANUARUL
certain nombre de formations. Pour les enseignants utilisant les

TIC il est souvent difficile de se repérer parmi les produits
existants afin de décider du choix d’un outil plutôt que d’un
autre ou de l’utilisation d’un outil multimédia à l’intérieur
d’une formation spécifique en langue.
D’une manière générale, une technologie éducative
intelligente a besoin de s’appuyer sur des modèles de
connaissances et des modèles de processus (stratégies) à
utiliser au cours de l’exécution des taches d’apprentissage
(développement des connaissances – grammaire, culture, etc.;
encouragement à la prise de risque, prise de conscience
cognitive et socio affective et le contrôle des progrès réalisés).
L’Internet peut jouer un rôle essentiel dans le domaine de la
formation continue. Le réseau peut d’abord jouer un rôle
d’information professionnelle au sens large. L’enseignant a
accès à des informations concernant les instructions officielles,
les programmes, les possibilités d’échange de classe. D’autre
part, l’Internet devrait permettre une « exposition » à la langue
et à la culture enseignées.
Autoformation linguistique
Tout d’abord, l’enseignant a accès à des sites de formation
linguistique. Il s’agit des cours en ligne destinés à des
apprenants de différents niveaux ou plus spécifiquement à des
enseignants. Ces programmes devraient permettre à
l’enseignant de mener à bien, à son rythme et selon ses besoins,
son projet de perfectionnement linguistique.
La chaîne TV5 consacre une large section de son site à la
langue française: de la littérature, jeux, quiz, réflexions sur la
langue, son étymologie encourage l’enseignant dans une
approche curieuse et ludique du français. Elle propose
également un dictionnaire multifonctions (dictionnaire,
38
ANUARUL
conjugueur, style, synonymes, traductions français/anglais). Il

existe de nombreux dictionnaires et services linguistiques sur
Internet: des dictionnaires spécialisés aux dictionnaires de
citations, de synonymes, recherche par la lettre de fin
(dictionnaire inversé), dictionnaire de rimes, en passant par les
glossaires d’acronymes, etc. Il est essentiel de développer un
réflexe d’utilisation de ces outils chez les apprenants.
Autoformation civilisationnelle
Pour les enseignants qui, dans le monde enseignent la
langue d’un pays dans lequel ils n’ont pas souvent ou pas du
tout l’occasion de se rendre, la navigation sur le réseau sera
alors l’occasion d’entretenir, de perfectionner, la langue qu’ils
enseignent de même que d’enrichir leur compétence culturelle.
Dans le domaine culturel, ce qui distingue sans doute le plus le
réseau des autres medias, c’est qu’il donne accès à toutes sortes
de données généralement compilées dans des encyclopédies ou
des ouvrages de référence spécialisés, chers et difficiles d’accès
pour les enseignants.
Les stages de perfectionnement, dans les pays
francophones, pour les professeurs de français, représentent un
échange culturel formidable qui se suit après, pour beaucoup de
temps, sur la plateforme de l’institution qui organise le cours.
Les enseignants ont toujours accès à la base de données
pédagogiques – « Ressources pour l’enseignant», d’un seul clic
sur le dossier qui les concerne.
L’exploitation des ressources en ligne est considérée
comme très importante. On peut identifier trois types de
ressources disponibles pour les enseignants, comme pour les
apprenants:
39
ANUARUL
- Les « portails » culturels pédagogiques: destinés à

l’éducation interculturelle et qui fournissent des
matériaux et/ou des stratégies pédagogiques concernant
l’enseignement/apprentissage de la culture.
- Les sites grand public: ce type de ressources est
caractérisé par l’authenticité des informations sa
diversité et par sa diversité.
- Les outils de communication: e-mail, forum et chat
qui offrent la possibilité des interactions à distance
entre les individus.
L’encyclopédie collaborative Wikipédia, aussi, met à
disposition de tous, une banque de près de 400 000 articles en
français (5 millions en 250 langues) en constante expansion.
Pour les fans de littérature Incipit blog repose sur la bonne
volonté de ses lecteurs pour enrichir sa collection et Archivox
dispose d’une large collection d’extraits lus (écoute gratuite).
Internet avec l’abondance de documents authentiques
représente une occasion propice pour apprendre le français de
différents domaines.
Autoformation pédagogique
À côté de ces deux fonctions, présentées ci-dessus, le
réseau remplit une troisième, la documentation pédagogique.
L’Internet constitue en effet une espèce de centre de
documentation virtuel, sans cesse enrichi, remis à jour et
amélioré, dans lequel l’enseignant peut aller chercher toutes
sortes de documents pour sa classe.
Au niveau de supports, il peut s’agir de simples textes
imprimés pour les apprenants ou au contraire, de documents
multimédias articulant texte, images et sons. La variété des
documents consultables et les liens qu’on peut établir entre
40
ANUARUL
eux, grâce à l’hyper textualité, sont tels qu’il sera possible de

les utiliser de manière centrale dans un cours ou bien pour
présenter des référents contextuels par rapport à d’autres
documents.
Les ressources en ligne, à l’heure actuelle ne présentent pas
de véritables programmes de formation, mais plutôt des
conseils pédagogiques. Elles sont majoritairement consacrées à
l’utilisation des nouvelles technologies et plus particulièrement
du réseau dans des enseignements de langue. Cette présence
d’une dimension pédagogique est intéressante et prend
différentes formes: listes de diffusion des catalogues de
ressources disponibles sur le réseau, articles, fiches proposant
des pistes d’utilisation pédagogique de ces ressources (activités
de recherche d’information, de simulations, de jeux a partir de
différents sites), comptes rendus d’expériences des enseignants.
Franc-parler publie régulièrement des dossiers faisant le
point et référence sur les pratiques et ressources utiles à
l’enseignant de français. Les archives des dossiers sont
disponibles en ligne et constituent un excellent point de départ
pour toute investigation pédagogique.
Les grands sites du FLE mettent à disposition des forums
dans lesquels on peut poser des questions (TV5 rubrique
enseignants, Franc-parler (forums), Bonjour de France
(forums). Sur EduFLE, les différents acteurs du FLE ont la
chance de pouvoir consulter et publier leurs travaux. TICE-
ment vôtre propose chaque mois une dizaine de références à
consulter pour trouver des idées, des outils, des ressources pour
l’autoformation et la classe.
41
ANUARUL
Bibliographie:
Baron, G.; L. et Bruillard É. (1996). Informatique et

éducation: regards cognitifs, pédagogiques et sociaux, INRP.
Baron, G.;L., Bruillard, É. et Levy, J.F. (2000). Les
technologies dans la classe, de l'innovation à l'intégration,
Paris: Institut National de Recherche Pédagogique (INRP) et
Association Enseignement Public et Informatique
http://www.epi.asso.fr/association/dossiers/jflevy2.htm
Basque, J. (2005). Une réflexion sur les fonctions attribuées
aux TIC en enseignement universitaire, Revue internationale
des technologies en pédagogie universitaire, Vol. 2, n° 1,
p. 30-41.
Basque, J. (2000). Qu'est-ce qu'un apprenant? Le point de vue
des sciences cognitives. Communication au colloque de
l'Association canadienne de l'éducation à distance (ACED),
Montréal, du 3 au 6 mai 2000.
Basque, J., Rocheleau, J., Winer, L. (1998). Une approche
technologique pour l'école informatisée. Document de la
collection L'École informatisée Clés en main. Montréal:
Ministère de l’Éducation du Québec
Cosaceanu, A. (2003). Didactique du français langue
étrangère, Bucuresti, Ed. Cavallioti
Dospinescu, V. (2002). Didactique des langues (Tradition et
modernité) et... Analyse critique des manuels, Iasi, Ed. Junimea
Germain, C. (1993), Evolution de l’enseignement des langues:
5000 ans d’histoire, coll. DLE, CLE International Hoven,
1999: p 148
Mangenot, F. (2006). Internet et la classe de langue, CLE
International
42
ANUARUL
Tagliante, C (1994) La classe de langue, Paris, CLE

International, Coll. Techniques de classe
UNESCO (2003). L'éducation dans et pour la société de
l'information, url:
http://unesdoc.unesco.org/images/0013/001355/135528f.pdf
Prof. Margareta Mancaş

43
ANUARUL
Prezentare de carte
Cristian Nicolae Apetrei, Reşedinţele boiereşti din Ţara
Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI, Brăila, Muzeul
Brăilei, Editura Istros, 2009, 412 p.
ISBN 978-973-1871-32-5.
Studierea structurilor sociale medievale româneşti, sub

diferitele lor aspecte, a reprezentat o preocupare constantă în
rândul istoricilor, încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi
până astăzi. Astfel, istorici precum Ion Tanoviceanu, Dinu C.
Arion, Radu Rosetti, I.C. Filitti, Henri H. Stahl, Constantin C.
Giurescu, P. P. Panaitescu, N. Grigoraş, D. Ciurea, C.
Cihodaru, Ştefan Sorin Gorovei ş.a., au acordat în scrierile lor
un spaţiu destul de amplu acestei probleme şi, în special,
cercetării modului în care s-a format şi a evoluat boierimea
română. În a doua jumătate a secolului trecut, istorici precum
Corina Nicolescu (Costumul de curte în Ţările Române (sec.
XIV-XVIII), Bucureşti, 1970, Case, conace şi palate vechi
româneşti, Bucureşti, Editura Meridiane, 1979) sau Iolanda
Ţighiliu (Boierimea din Ţara Românească (secolele XIV-XVII).
Componenţă şi evoluţie structurală, în „Revista Istorică”, Serie
Nouă, tom II, nr. 11-12, noiembrie-decembrie 1991) au nuanţat
studierea acestei probleme prin apelul, în cazul primei autoare,
la sursele iconografice şi arheologice, dar şi prin deschiderea
unor noi direcţii de cercetare, precum studierea habitatului sau
identificarea posibilelor legături de rudenie dintre domnii Ţării
Româneşti şi marii boieri prezenţi în Sfatul Domnesc, fără
dregătorie, cunoscuţi sub numele de vlastelini.
Lucrarea profesorului de la Universitatea „Dunărea de Jos”
din Galaţi, Cristian Nicolae Apetrei, intitulată Reşedinţele
44
ANUARUL
boiereşti din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-

XVI, apărută la Editura Istros din Brăila în anul 2009, continuă
prima dintre aceste direcţii, în speţă reconstituirea habitatului
boieresc medieval. Ea se constituie într-o sinteză a tuturor
rezultatelor cercetărilor arheologice privind locuinţele boiereşti
din Ţara Românească şi Moldova pe parcursul a trei secole
(XIV-XVI), baza informaţiilor folosite de autor fiind rapoartele
de săpături dar şi observaţiile arhitecţilor.
Autorul nu este arheolog, fapt pentru care nu a explorat
personal obiectivele arheologice descrise în lucrarea sa, însă a
suplinit această deficienţă prin cercetarea unui numeros
eşantion de rapoarte de săpături (peste 150 – vezi pag. 283-
290) dar şi prin încercarea constantă de a sesiza semnificaţia
socială a arhitecturii locuinţei, a anexelor şi a inventarului
acestora, precum şi a bisericilor de curte.
Lucrarea, care a constituit şi teza de doctorat a autorului,
susţinută în anul 2006, este structurată pe şapte capitole:
Izvoare şi istoriografie, Terminologia reşedinţelor boiereşti
reflectată în documentele secolelor XIV-XVI, Locuinţele
boiereşti, Bisericile de curte, Aspecte utilitar-gospodăreşti,
Elemente de fortificare şi Formule de organizare a spaţiului
reşedinţei boiereşti. De asemenea, ea conţine şi o parte de
anexe, cuprinzând tabele în care este inserată terminologia
reşedinţelor boiereşti din Ţara Românească şi Moldova pentru
perioada avută în vedere, dar şi numeroase ilustraţii din
rapoartele de săpături. În finalul anexelor, Cristian Nicolae
Apetrei a întocmit şi două hărţi reprezentând localităţile din
Ţara Românească şi Moldova unde au fost cercetate urme ale
reşedinţelor boiereşti medievale.
Demn de remarcat este faptul că autorul, în Introducerea
făcută lucrării, a dedicat un spaţiu important <<clarificării unei
45
ANUARUL
chestiuni conceptuale: ce înseamnă „boier”? >> (pag. 15-27),

în fond făcându-se un excurs în istoriografia problemei
boierimii române începând cu studiile realizate de Ion
Tanoviceanu în secolul al XIX-lea şi terminând cu cele ale lui
Ştefan Sorin Gorovei în ultimele decenii. Concluzia la care
ajunge autorul, în urma studierii istoriografiei menţionate, este
că pe parcursul Evului Mediu nu au existat obşti ţărăneşti
libere, ci doar stăpâni de domenii şi ţărani aserviţi, răzeşii fiind
atestaţi documentar abia la sfârşitul secolului al XVI-lea, în
calitate de urmaşi ai stăpânilor funciari din secolele anterioare
(pag. 23-24).
Partea cea mai consistentă a lucrării, cum era şi firesc, o
constituie studiul locuinţelor boiereşti (capitolul III, pag.
77-128), împărţite de autor în locuinţe de lemn, locuinţe
construite în sistem mixt şi locuinţe de zid. Autorul a realizat
pentru fiecare dintre cele trei categorii avute în vedere o
tipologie a locuinţelor (locuinţe de suprafaţă cu un singur nivel,
locuinţe cu pivniţă, locuinţe tip turn şi locuinţe cu programe
constructive incerte). Un exemplu de aşezare boierească din
Moldova medievală este cel de la Netezi, judeţul Neamţ,
cercetat în prima parte a anilor ’80 din secolul trecut de către
arheologii Lia şi Adrian Bătrâna, unde s-au descoperit o
locuinţă tip turn, din piatră, o necropolă şi o biserică paraclis.
Locuinţa a fost atribuită boierului Bratul Netedul, prezent în
Sfatul Domnesc fără dregătorie la sfârşitul secolului al XIV-lea
şi începutul celui următor (pag. 95-96).
De asemenea, şi în capitolul IV, dedicat bisericilor de
curte, Cristian Nicolae Apetrei realizează o clasificare a
acestora, în funcţie de modul de dispunere: biserici cu plan
triconc, biserici cu plan dreptunghiular, biserici cu plan mixt şi
biserici cu plan în cruce greacă înscrisă, iar în funcţie de
46
ANUARUL
materialul de construcţie, biserici de lemn şi biserici de zid

(pag. 129-220).
În ceea ce priveşte concluziile, autorul realizează o sinteză
a rezultatelor la care s-a ajuns în urma investigaţiilor
arheologice studiate pe parcursului demersului său
istoriografic, făcând o paralelă între realităţile româneşti şi
acelea din spaţiul Europei Occidentale, Centrale şi Sud-Estice,
având în vedere similitudinile dar şi diferenţele dintre acestea
(pag. 259-264).
Prin sintetizarea şi sistematizarea unui volum mare de
informaţii privind rezultatele cercetărilor arheologice, dar şi
prin numeroasele anexele inserate, autorul reuşeşte să aducă o
bună contribuţie la cunoaşterea unui aspect esenţial al modului
de viaţă al boierimii româneşti, pe parcursul a trei secole -
acela al habitatului, direcţie de cercetare insuficient explorată
până în prezent la nivelul sintezelor.
Prof. Dr. Paul - Daniel Nedeloiu

Liceul Tehnologic
„Gh. Ruset Roznovanu”
47
Tehnologia în postmodernitate
„Nu tehnica este cea care ne aserveşte, ci sacrul

transferat în tehnică" (J. Ellul).
„... iată o povestire curioasă, întâmplată în secolul al
XVIII-lea. Un iluzionist foarte priceput în fabricarea ceasurilor
a fabricat un automat. Acesta era atât de desăvârşit, mişcările
lui erau atât de suple şi fireşti încât spectatorii nu puteau
distinge omul de automat, când cei doi apăreau împreună pe
scenă. Şi astfel, iluzionistul se văzu obligat să-şi facă gesturile
mecanice şi, printr-o culme a artei, să-şi altereze propria-i
aparenţă pentru a da sens spectacolului, deoarece spectatorii
ar fi fost în cele din urmă prea terorizaţi neştiind care era
«adevărat», şi era mai bine să-l ia pe om drept maşină, iar
maşina drept om” (Jean Baudrillard).
1. Oamenii - „obiecte tehnologice”
R. Guénon observa că în modernitate preocuparea
pentru „ştiinţa pură” este rară, lumea îşi concentrează
eforturile, chiar şi atunci, când presupune că se preocupă de
ştiinţă, asupra dezvoltării industriei şi a „maşinismului”; dar
„vrând să domine materia şi s-o modeleze după bunul său plac
şi spre folosul său, omul a izbutit doar să ajungă sclavul ei:
omul modern nu numai că şi-a limitat ambiţiile intelectuale la
invenţia şi construcţia maşinilor, ci a devenit el însuşi o
maşină.”1
Diviziunea muncii, atât de mult apreciată pentru
rezultatele ei în planul eficientizării muncii, a făcut ca
muncitorilor activitatea intelectuală să nu le prea fie solicitată;
„spre deosebire de meşteşugarii de altădată, muncitorii de
1
René Guénon, Criza lumii moderne, Ed. Humanitas, 1993, p. 147
48
ANUARUL
astăzi sunt doar servitorii maşinilor şi fac aproape corp comun

cu ele; ei trebuie să repete fără încetare, mecanic, anumite
mişcări determinate, mereu aceleaşi şi în acelaşi fel pentru a
evita orice pierdere de timp.”2.
L. Mumford definea, în sensul afirmaţiilor de mai sus,
„omul postistoric”: cel care comunică instantaneu la distanţe
mari, comandă prin butoane, reacţiile sale specific umane au
dispărut fiind înlocuite cu cele automate, om redus de la o
infinită varietate, la o uniformă mecanicitate. Maşina ar duce la
o eliminare a funcţiilor care s-ar învecina cu paralizia. Omul
postistoric reprezintă o deplină înfrângere a umanului,
concluzia istorică a epocii automatului. „Cu perfecţionarea
automatului, omul se va găsi redus la nulitate; domnia, puterea,
gloria aparţin acum maşinii.” 3
Automatizarea nu este altceva conceptul cel mai
important al triumfului mecanic. Ea îl aruncă pe om într-o
pasivitate de spectator şi fiecare obiect automatizat ne
antrenează în stereotipii de conduită. „În era automatizării,
omul nu mai proiectează în obiectele automatizate gesturi
energie, propriile nevoi şi imaginea trupului său, ci autonomia
conştiinşei sale, puterea lui de control...”4
La cele spuse mai sus de Guénon, putem adăuga
afirmaţia lui Z. Bauman conform căreia modalitatea calculată,
„carteziană”, în care oamenii au produs, folosesc şi controlează
maşinile se întoarce împotriva lor. „Ca orice altceva, oamenii
2
Ibid. pp. 147-148
3
L.Mumford, Le transformazioni dell'uomo, Ed. Di Comunita, Milano,
1968, p. 166, în D. Lepădatu, Teorii despre înstrăinarea umană, Ed.
Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1980, p. 168
4
Jean Baudrillard, Sistemul obiectelor, Ed. Echinox, Cluj, 1996, p.74
49
ANUARUL
sunt obiecte tehnologice. Ca orice altceva, ei au fost analizaţi

(divizaţi în fragmente) şi apoi sintetizaţi în alte moduri.” 5
Lucrul cel mai grav, atrage atenţia Bauman, este că
orice provocare pe care omul ar aduce-o tehnicii pentru
restaurarea integrităţii eului fragmentat nu poate să fie decât tot
tehnologică, pentru că nicio parte a eului nu a scăpat de
prelucrarea tehnologică. „Dacă ar fi să dăm o definiţie a
tehnologiei, aceasta ar fi fragmentare – a vieţii într-o
succesiune de probleme, a eului într-o serie de faţete
generatoare de probleme, fiecare necesitând tehnici separate şi
organisme separate de competenţă.”6.
Pentru Bauman, eul moral, care trăieşte în altă
dimensiune temporală decât cea a timpului tehnologizat, este
cea mai importantă dintre victimele tehnologiei. „În universul
tehnologiei, eul moral, cu neglijenţa caracteristică faţă de
calcul raţional, cu dispreţul faţă de scopurile practice şi cu
indiferenţa faţă de plăcere, se simte şi chiar este un străin
nedorit.”7
Omul proiectează şi produce tehnologia, pe care ajunge
să nu o mai poată stăpâni: cognitiv (tehnica foloseşte principii
ştiinţifice care depăşesc puterea de înţelegere a multora dintre
noi) dar şi în sensul proliferării sale în sistemul productivist.
„Omul modern, la fel ca personajul lui Kafka care se consumă
din cauza vizuinii, se consumă înăuntrul tehnicii şi din cauza
ei. Paralela decisivă între atitudinea animalului din povestire
faţă de vizuină şi cea a omului modern faţă de tehnică, constă
5
Zygmunt Bauman,., Etica postmodernă, Ed. Amarcord, Timişoara, 2000,
p.213
6
Ibid. p. 215
7
Ibid. p. 216
50
ANUARUL
în faptul că ambele au menirea de a-l proteja pe om, de ai da un

sentiment de siguranţă, pentru ca în cele din urmă să-şi
dezvăluie caracterul ameninţător.”8
J. Ellul consideră că tehnica determină economia, deşi
opinia curentă susţine că tehnica este neutră. Sociologul
francez afirmă că tehnica, în secolul al XX-lea a depăşit mult
cadrul strict al maşinismului. Imperceptibil, ea şi-a schimbat
statutul: ea a încetat să mai fie ceea ce a fost dintodeauna, un
vast ansamblu de mijloace distribuite fiecare unui scop şi s-a
transformat într-un mediu înconjurător. Ea este de acum înainte
un fenomen autonom, scăpând din ce în ce mai mult
controlului omului şi făcând să apese asupra lui un mare număr
de determinaţii. Ellul explică astfel acest proces: omul nu poate
să se abţină să nu sacralizeze mediul său, el nu mai sacralizează
natura, ci pe aceea care a desacralizat-o, profanat-o şi chiar
poluat-o: tehnica.9 Consecinţele acestui „transfer de sacru” nu
sunt numai ecologice. Ele sunt de asemenea şi mai ales
psihologice: omul va dezvolta faţă de tehnică un comportament
adictiv.
Ellul asimilează tehnica procesului de raţionalizare care
caracterizează ansamblul gândirii occidentale de la Iluminism
încoace şi mai ales ideii de eficacitate, care este o prelungire a
raţionalizării. „Fenomenul tehnic este preocuparea imensei
majorităţi a oamenilor de a căuta în toate lucrurile metoda
8
Walter Biemel, Expunere şi interpretare, Ed. Univers, Bucureşti, 1987, p.
159
9
Mai jos vom prezenta maniera în care Jean Baudrillard va analiza şi el
mitologia dezvoltată în jurul tehnologiei.
51
ANUARUL
absolută cea mai eficace.”10 Aparatul de stat este, în opinia lui

Ellul, un exemplu de funcţionare privilegiată a tehnicii.
Birocraţia nu are nimic de a face cu valorile şi nici nu ia în
seamă cetăţenii. Ea se supune singurei reguli a eficacităţii. 11
Omul se încăpăţânează să creadă tehnologia neutră în timp ce o
sacralizează. Această sacralizare se operează în detrimentul
spiritului critic, conducându-l pe om să adopte foarte des
comportamente conformiste. Conformismul poate fi,
precizează Ellul, totalitarismul de mâine.
Angrenajul tehnologic. La sfârşitul anilor '60,
tehnologia începe să afecteze toate aspectele vieţii occidentale:
circulaţia persoanelor, mărfurilor, imaginilor, simbolurilor,
ideilor sau sentimentelor depindea din ce în ce mai mult de
noile tehnologii. Aproape toate fenomenele legate de societatea
occidentală – consumismul, mass - media, globalizarea
economiei de piaţă, mentalitatea şi ideologiile confortului sunt
generate de dezvoltarea exponenţială a tehnologiilor moderne.
Tehnologia începe, susţine O. Hurduzeu, să determine raportul
individului faţă de natură, societate şi el însuşi. Incapabil să ia
o distanţă faţă de angrenajul tehnologic, individul ar adopta o
atitudine pasivă şi resemnată – atitudinea victimei şi a omului
vulnerabil. 12 Angrenajul tehnologic îi ameninţă pe acei care nu
aderă la el cu înlăturarea din grup, „obiectele - tehnologice” şi
10
Jacques Ellul, La technique ou l'enjeu du siècle, Economica, 2008, pp.
18-19, în http://fr.wikipedia.org/wiki/Ali%C3%A9nation
11
Jacques Ellul, L'illusion politique, La Table ronde, 2004, p. 201, în
http://fr.wikipedia.org/wiki/Ali%C3%A9nation
12
Ovidiu Hurduzeu, Sclavii fericiţi. Lumea văzută din Sillicon Valley, Ed.
Timpul, 2005, p. 8
52
ANUARUL
cele „netehnologice”, „omul tehnologic şi „omul ontologic”

trăiesc ca specii diferite, până la dispariţia ultimului.
„Omul funcţional”
Revoluţia burgheză şi socială ar fi avut, în opinia lui
Jean Baudrillard, ca efect atât eliberarea obiectelor cât şi a
oamenilor dintr-o constrângere reciprocă şi dintr-o
întrepătrundere simbolică. Eliberarea lor s-a făcut în sensul
unei obiectivări funcţionale. Dacă obsesia societăţii tradiţionale
era una morală, în modernitate este una funcţională: ideea unei
lumi care este manipulată, inventariată şi controlată. 13
Funcţiile primare ale omului au fost eludate în folosul
funcţiilor secundare de relaţie şi de calcul şi s-a trecut de la o
gestică universală a muncii (complex de gesturi şi de forţe, de
simboluri ilustrate de energia omului) la o gestică universală a
controlului – aproape în aceeaşi măsură cu lumea muncii, în
lumea casnică, această gestică înseamnă buton, manetă,
comandă sau telecomandă. În modernitatea recentă, mai afirmă
Baudrillard, nu există gest fără un echivalent tehnic.
„Mecanismul cel mai simplu înlocuieşte la modul eliptic o
sumă de gesturi, concentrează eficacitatea lor şi devine
independent de operator [...] tehnica face altceva decât să
rezume gesturi anterioare: inventează alte operaţii [...]
Abstractizarea omului în faţa obiectelor (tehnice) nu decurge
atât de mult din faptul că gesturile lui au fost înlocuite, cât din
imposibilitatea de a face referire la gesturi anterioare.” 14
Omul ajunge să devine mai puţin coerent decât
obiectele. Obiectele tehnice par să se constituie într-o ordine în
care să trimită unul la altul prin practici simplificate şi
13
Jean Baudrillard, Sistemul obiectelor, Ed. Echinox, Cluj, 1996, p. 20
14
Ibid.,p. 34
53
ANUARUL
uniforme, rolul omului reducându-se doar la un control

mecanic. „De fapt, susţine Baudrillard, o adevărată revoluţie
s-a produs la nivel cotidian: în zilele noastre, obiectele au
devenit mai complexe decât comportamentul uman raportat la
ele [...] lucru ce poate fi exprimat şi altfel: obiectele nu mai
sunt înconjurate de un teatru al gesturilor în care ele îşi aveau
rolul: finalitatea lor, împinsă la exagerare, face acum din ele
actorii unui proces global în care omul e doar un rol - sau un
spectator [...] omul în faţa simulacrului, devine el însuşi o
abstracţie [...] comportamentul pe care îl impun obiectele
tehnice e discontinuu, o succesiune de gesturi sărace, de gesturi
- semne al căror ritm s-a şters [...] Omul e expediat în
incoerenţă de coerenţa proiecţiei sale structurale.”15
Odată înlocuită gestica efortului cu gestica controlului,
gestica refulată a efortului a devenit mit, proiecţie
transcendenţă. „În clipa în care devenim beneficiarul
iresponsabil al absenţei (sau aproape al absenţei) gesturilor şi
eforturilor, nu suntem îndreptăţiţi să credem în funcţionalitatea
absolută, nelimitată şi în virtutea eficace a semnelor? Ceva din
străvechea inducere a realităţii plecând de la semne - regula
lumii magice - reînvie [...] cel mai neînsemnat gadget e izvorul
unei arii tehno-mitologice de putere.”16
În anii de la sfârşitul secolului trecut, în România, am
fost martorii unui gen spectaculos de „hieratism al posesorului
de PC”, calculatorul oferea ceremonial şi demnitate, termeni ca
„super VGA”, „procesor pentium”, „pixeli”, „hard disk” erau
silabisiţi cu veneraţie, cu un fel de „mysterium tremendum”, ca
15
Ibid.,p. 37-38
16
Ibid.,p. 38
54
ANUARUL
nişte cuvinte din vocabularul oficianţilor - şamani ai unei noi

religii.
2. Dezbateri în jurul noii tehnologii a comunicării
Începând din anii '70, dezbaterile referitoare la
impactul tehnologiei comunicării (radio, televiziune, telefonie
şi internet) asupra identităţii subiectului şi întrebările legate
rolul lor alienant în modernitatea recentă au împărţit
teoreticienii fenomenului în mai multe tabere.
Marshall McLuhan face parte din tabăra celor care au o
atitudine ambivalentă faţă de noua tehnologie. Pe de-o parte,
McLuhan subliniază că participările intense şi profunde,
generate de mijloacele electronice, care restabilesc relaţia cu
noi înşine, ca şi aceea reciprocă dintre indivizi se substituie
rolului jucat de omul instruit, dar individualist şi distant din
lumea occidentală. Pe de altă parte, procesul descris mai sus
este, în opinia antropologului canadian, „extrem de traumatic,
pentru ca ciocnirea dintre vechea cultură vizuală segmentată şi
noua cultură electronică integrală naşte o criză de identitate, un
vid al eului, care generează o reacţie teribil de violentă.
Această violenţă nu reprezintă decât o căutare a identităţii...” 17
Tehnologia electrică îl metamorfozează pe omul literat,
fragmentat, într-o fiinţă complexă, structurată în profunzime,
având conştiinţa emoţională adâncă a relaţiei lui de
interdependenţă cu întreaga omenire Noul mediu electronic ne
obligă la angajare şi participare, satisfăcând nevoile noastre
psihice şi sociale la niveluri profunde. 18
McLuhan susţine apoi, schimbând punctul de vedere, că
dezlănţuirea circului electric al noii tehnologii declanşează
17
Marshall McLuhan, Texte esenţiale, Ed. Nemira, Bucureşti, 2006, p. 361
18
Ibid.,p.377
55
ANUARUL
spulberarea unor valori precum dreptul la intimitate şi

caracterul sacru al individului. „Odată cu metamorfoza
provocată de mijloacele electronice, devenim cu toţii nişte
personaje plăpânde, agitându-ne disperaţi în căutarea fostelor
noastre identităţi...” 19
Trebuie să remarcăm că, în ultimele scrieri, atitudinea
ambivalentă a lui McLuhan lasă loc unor formulări optimiste
cât priveşte rolul noilor tehnologii. El va taxa ca, cel puţin,
paradoxală reacţia multor criticii ai „societăţii informatizate”
care, fără să observe că omul secolului al XX-lea ar putea
parcurge drumul de la stare de fragmentare şi individualism
extrem către condiţia de implicare colectivă cu întreaga
omenire, resimt această nouă implicare ca o alienare şi o
pierdere a eului personal. 20
În opinia lui G. Anders, aflat în tabăra criticilor,
televiziunea dublează alienarea pe care indivizii, angajaţi în
industria capitalismului contemporan, o trăiesc prinşi în
specializările lor înguste. Odată ce presiunea şi plictisul muncii
au încetat „brusc cei eliberaţi care nu cunosc, din munca lor,
nimic altceva decât înstrăinare, se reped, dacă nu sunt cu totul
extenuaţi, asupra a tot ceea ce este străin, indiferent ce ar fi;
asupra a tot ce este indicat să pună timpul în mişcare după
acalmia plictisului, să creeze un nou ritm; asupra scenelor
mereu şi rapid în mişcare.” 21
Prodigios în inventarea unor sintagme plastice, filozoful
italian Giovanni Sartori în cartea sa Homo vides, va trage şi el
19
Ibid.,p.361
20
Ibid. p. 520
21
G. Anders, Die Antiquiertheit des Menschen, în M. Furst, J. Trinks,
Manual de filozofie, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997, pp. 279-280
56
ANUARUL
un semnal de alarmă: omul crescut în faţa televizorului,

dominat de video-cultură, riscă să rămână un video - copil
incapabil de raţionamente, prizonier al „post-gândirii”, incult
până la aberaţie. Vom fi, cu alte cuvinte, martorii mutaţiei lui
homo sapiens într-o altă specie, homo videns.
Făcând o paralelă între modul cum s-a construit
identitatea în modernitate şi în postmodernitate, D. Kelner arată
că, în timp ce identitatea modernă reprezenta o chestiune de
importanţă deosebită ce implica noţiuni fundamentale care erau
definitorii (pentru profesie, familie, orientare politică),
identitatea postmodernă, construită în relaţie cu noile
tehnologii ale comunicării, este centrată în primul rând în jurul
timpului liber, al înfăţişării, al sferei consumului şi al jocului. 22
În cealaltă tabără, Baudrillard abordează problema
impactului televiziunii asupra indivizilor din perspectiva
modului cum se raportează aceştia la ea. „Plăcerea de a privi la
televizor sau de a locui într-o reşedinţă de vacanţă este trăită ca
o libertate «adevărată», nimeni n-o resimte ca alienare, numai
intelectualul poate să spună aşa ceva, din străfundurile
idealismului său moralizant, ceea ce nu face decât cel mult să-l
taxeze drept moralist alienat.”23 Jean Baudrillard va utiliza
dezvoltarea teoretică asupra mass-media pentru a pune bazele
conceptelor de hiperrealitate şi simulacru. În viziunea lui,
televiziunea şi celelalte tehnologii de comunicare acaparează
lumea cu realităţi care se autogenerează şi se autooglindesc,
imaginile pe care ele le transmit înlocuind chiar principiul de
realitate. Dacă la început mass-media îndeplinea o funcţie -
22
D. Kelner, Cultura media, în Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii
asupra minţii umane, Ed. Evanghelismos, Bucureşti, 2005., p. 242
23
Jean Baudrillard, Societea de consum, Ed.Comunicare.ro, 2008, p.92
57
ANUARUL
oglindă asupra realităţii, în încercarea de a prezenta informaţii -

xerox ale evenimentelor, acum, consideră el, media s-a
constituit ca o realitate în sine, fiind mai reală decât realul.
Principiul referenţialităţii abolindu-se, se poate chiar considera
că denumirea de mass-media este greşită din moment ce ea nu
mai mediază între o realitate şi alta, ci o impune pe a sa
proprie.
Indivizii, potrivit sociologului A.Gidens, încearcă,
alături de alţii, în modernitatea recentă să se exprime în opţiuni
de consum „libere”, călăuziţi de modelele de viaţă promovate
de televiziune în reclame. „Proiectul sinelui se traduce astfel
printr-unul al posesiei de bunuri dorite şi în urmărirea unor
stiluri de viaţă create artificial. Prin intermediul televiziunii şi
Internetului, indivizii încearcă tot felul de identităţi. Noile
tehnologii remodelează condiţiile vieţii cotidiene. De la
reclamele televizate la traficul pe internet, experienţa mediată
este implicată în structurarea contemporană a sinelui” 24
Televiziunea nu mai proiectează imagini ca în vechiul
cinematograf, unde ştiam că e vorba de ficţiune. Noi ne
proiectăm în televizor, cu orizontul nostru de aşteptări, iar
telecomanda ne creează iluzia că suntem, după principiul
autoservirii, liberi să alegem. În era high-tech, telecomanda
este ultima dezvoltare, cea tehnologică, a transcendentalismului
kantian.
În opinia lui B. Ghiu critica „spectatorului pasiv”
trebuie depăşită. „Nu mai suntem virtualul spectator -
destinatar al imaginilor, ci un simplu releu media în marea
devenire – informaţie a lumii... Noi «înşine»” suntem astăzi
24
A. Giddens, Modernity and Self-Identity, în D. Lyon, Postmodernitatea,
Ed. Du Style, Bucureşti, 1998, p. 103
58
ANUARUL
media şi tehnicul.”25 În plus, trebuie schimbată şi perspectiva

cu una „inversă”. Televizorul este un terminal la care ţi se pare
că te uiţi, ca printr-o fereastră larg deschisă spre lume. De fapt
noi suntem priviţi, ca în 1984 a lui Orwell, ni se scotoceşte
viaţa privată, noi cei vânaţi, programaţi, ni se socoteşte timpul
pe ore, minute, chiar secunde. „A te uita la televizor înseamnă,
fără nicio exagerare, a munci pe gratis în timpul liber... Prin
televizorul de care nu se poate lipsi, omul este cel care devine
terminal. În sens tehnic şi în sens, poate, istoric.” 26
3. „Agenda setting”, „teoria cultivării” şi „spirala
tăcerii”
Acestea sunt, în opinia lui Virgiliu Gheorghe, cele mai
importante teorii privind efectele televiziunii pe termen lung.
A) Agenda setting – funcţia de agendă a mass-media:
agenda sau harta principalelor preocupări mentale ale
publicului este asemănătoare sau chiar identică cu agenda
mediatică. Mass-media ne arată care sunt cele mai importante
probleme, pentru ca, în funcţie de această ierarhizare, să ne
orientăm în a le da atenţia corespunzătoare. Prin acest efect,
televiziunea ne colonizează, practic, experienţa mentală a
realităţii. 27
B) Teoria cultivării – televiziunea nu numai că ne face
agenda, dar realizează şi o înstrăinare a minţii într-o lume
exterioară şi, în parte, ireală. Toate evenimentele mediatice
care îi invadează conştiinţa nu-i mai lasă omului contemporan
timpul şi spaţiul de conştiinţă necesar unei vieţi personale.
25
B. Ghiu, Evul Media sau omul terminal, Ideea Design&Print Editură,
Cluj, 2002, p. 24
26
Ibid. p.38
27
Virgiliu Gheorghe, op.cit., p.208
59
ANUARUL
C) Spirala tăcerii – prin intermediul televiziunii

individul este redus la tăcere, opinia publică ajungând unul din
personajele principale ale societăţii moderne, instrumentul
influenţării, generării şi confirmării opiniilor individuale. 28
4. Existenţa în reţea
Marc Guillaume observă că în comunicarea pe internet,
anonimatul ar putea produce o ruptură care va separa subiectul
nu numai de sentimentul său de sine şi de contextul social, ci
chiar de întreaga realitate. „Genul acesta de ruptură ar putea
favoriza eliberarea imaginarului mai mult către sine însuşi
decât spre ceilalţi. Anonimatul realizat prin noile mijloace de
comunicare ar fi mai mult decât un operator social; ar fi mai
degrabă un mijloc de a elibera imaginarul şi deci de a lua
distanţă faţă de sine însuşi.” 29Iei distanţă faţă de tine
interpunând între tine şi tine pseudonime, roluri inventate şi
ficţiuni. Noile tehnologii de comunicare dau naştere unor reţele
instabile în care se întâlnesc în chip spectral persoane străine
unele de altele, putând avea rolul de a se imita unele pe altele
în jocul identităţii şi al intersubiectivităţii. O atare disimulare
nu conduce decât la o simulare pură: „eul” se preface a fi un
altul.30
În eseul său Sclavii fericiţi. Lumea văzută din Sillicon
Valley, plecând de la sublinierea rolului pe care îl are în viaţa
omului contemporan network-ul (reţeaua), Ovidiu Hurduzeu
28
Ibid. p.216
29
Marc Guillaume în Jean Baudrillard, Marc Guillaume, Figuri al
alterităţii, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2002, p. 21
30
Contrar a ceea ce vor să desemneze reţelele de socializare, inclusiv
posibilitatea ca orice introvertit să îşi întâlnească aproapele în „cartiere
numerice”, de multe ori însingurarea şi înstrăinarea vin pe facebook.
60
ANUARUL
arată pericolele pe care le prezintă acesta: „Network-ul nu dă

doi bani pe calitate ta de individ unic, moştenitor al unei zestre
culturale [...] îl interesează doar acea părticică din tine care-i
poate servi scopurile. Într-o lume reticulară, eşti nevoit mereu
să te separi în particule specializate, iar fiecare particulă s-o
angrenezi într-un anumit tip de reţea. Fiecare network
desprinde din tine felia care îi trebuie şi-ţi cere să elimini
restul. Pe măsură ce te branşezi la tot mai multe reţele, pierzi
capacitatea «să te aduni», să-ţi angajezi întreaga fiinţă, să-ţi
recâştigi integritatea.”31
Dispunem de reţele (care constituie „Reţeaua”) şi care
mai sunt încă, pentru o clipă exterioare, discernabile, să
spunem „publice”. Foarte curând aceste reţele vor deveni
inobservabile, indiscernabile de noi înşine... suntem pe cale să
devenim noi înşine nişte servo – mecanisme, fie şi sub forma
de cerveaux – mecanisme. 32
Ironic, poţi afirma, precum un Paul Soriano, că
„Reţeaua dizolvă identităţile şi comunităţile alienante, care
reprezintă nişte închisori ale conştiinţei, în beneficiul unor
identităţi de sinteză liber consimţite şi oricând revizuibile şi al
unor comunităţi virtuale perfect poroase, ce permit prin chiar
existenţa lor eliminarea intoleranţei, a conflictelor
intraspecifice cauzate de diferenţe...”33 Masca anonimatului
trebuie lăsată la o parte pentru pericolul unei "aneantizări a
persoanei" care devine doar o poreclă sau un avatar.
5. Impactul „societăţii spectacolului”
31
Ovidiu Hurduzeu, op.cit , p. 48
32
B. Ghiu, op.cit., p. 24
33
Citat în B. Ghiu, op.cit., p.77
61
ANUARUL
În modernitatea recentă, în Occident s-a construit prin

mijloace economice o societate în care realitatea se oferă în
mod indirect sub formă de „spectacol”. Omul raţionalităţii
simbolice din creştinismul medieval a fost înlocuit cu subiectul
raţionalităţii instrumentale, „subiect dominat de o frenetică
dorinţă de a transforma întreaga lume într-un «spectacol»”.34
Imaginea asociată cu subiectul spectacular este o imagine
prefabricată, supusă reproducerii cantitative, imagine plată, fără
niciun „dincolo”; accesibilă şi agreabilă, ea este o importantă
piesă în mecanismul integrator al noii civilizaţii întemeiate pe
imagini.
„Cum a reuşit, se întreabă O. Hurduzeu, «spectacolul»
să fie nu numai un ansamblu de imagini, ci mai ales «un raport
social între persoane mediatizat de imagini» (Guy Debord)?” 35
Răspunsul său face trimitere la modul cum dezvoltarea
tehnologiilor de difuzare a imaginilor în masă nu aveau cum să
nu ducă la proliferarea „spectacolului”. Dezvoltarea
tehnologiilor mass-media au fost doar o raţiune necesară.
Pentru a înţelege însă mai bine impactul pe care îl au imaginile
asupra subiectului modernităţii recente, trebuie să facem
legătura dintre subiectul spectacular şi omul consumismului de
masă, sclav al mentalităţii confortului (confortul are printre
conotaţii şi pe aceea a accesibilităţii). „... confortul poartă
deopotrivă amprenta structurii tehno - economice şi a
schimburilor simbolice (relaţiile dintre oameni)... Odată ce
evenimentele reale, informaţiile obiective şi relaţiile
interpersonale sunt transformate în spectacol, realitatea este
golită de sensuri, dispărând sub sclipiciul aparenţelor. În locul
34
O. Hurduzeu, op.cit., p.173
35
Ibid. p.174
62
ANUARUL
ei, apare o lume accesibilă, de cópii şi simulacre

interşanjabile.”36
Societatea noastră este una a spectacolului nu din cauza
consumului exagerat de imagini. Trăim în societatea
spectacolului în sensul că pentru a ajunge la noi înşine, pentru a
ne adresa celuilalt, trebuie să utilizăm imagini şi obiecte, care,
de abia ele, ne spun cine şi ce suntem noi, cine şi ce sunt
ceilalţi. Atunci când subiectul, devenit spectacular, mizează pe
un univers de valori dominat de relaţii mediate, el însuşi devine
captiv unui proces de reificare.
Afirmaţiile de mai sus nu idealizează un trecut în care
noi am fi avut o „autentică” relaţie cu noi înşine şi cu ceilalţi,
nu vorbesc de o decădere dintr-o stare naturală de graţie, ci de
o dislocarea omului în raport cu el însuşi, (fără ca acest
„însuşi” să semnifice un nucleu dur, etern şi imobil al omului),
adică dislocarea facultăţilor noastre care sunt absorbite,
conjugat sau una împotriva alteia, în consumul spectacular.
După această dislocare, societate spectacolului ne propune prin
„reţete publicitare” o nouă integrare a lor în identităţi de
sinteză.37
Lefebvre, Debord, înainte de Baudrillard, au descris
efectele societăţii spectacolului: ocolul prin imagine şi obiect
de consum, întâlnirea mereu amânată cu sine şi ceilalţi dar
mereu promisă, în forme tot mai autentice, de către o imagine
nouă, de către un obiect nou de consum. Canalele cele mai
imprevizibile de mediere cu noi înşine, cele mai private, mai
intime, sunt orientate conform exigenţelor consumului de
36
Ibid. pp.174-175
37
C. Mihali, Introducere, Jean Baudrillard, Societea de consum,
Ed.Comunicare.ro, 2008, p.17
63
ANUARUL
imagini şi de obiecte ce are loc oră de oră, pe toate canalele pe

care informaţia poate să circule înspre noi, înspre tot mai mulţi
dintre noi, ca evenimentul ultim, ca promisiunea cea mai
aproape de împlinire, ca posesia deplină, în sfârşit, prin graţiile
imaginilor şi produselor lor, a sinelui.
Douglas Kellner vorbeşte chiar de o „cultură media” în
care trăim, o cultură în care imaginile, sunetele şi spectacolul
se împletesc în ţesătura vieţii de zi cu zi, dominând timpul
liber, modelând opinii politice şi comportamentale şi oferind
materiale din care oamenii îşi construiesc propria identitate. 38
Se poate susţine că infantilizarea subiectului matur este
şi ea o consecinţă a acţiunii societăţii spectacolului, care se
întoarce asupra acesteia potenţând-o. Ludicul este tot mai
frecvent în raporturile noastre cu obiectele, cu persoanele,
cultura, cu divertismentul, cu munca uneori, dar şi cu politica,
el devine tonalitatea dominantă a habitusului nostru cotidian.
6. Tehnologia şi arta în postmodernitate
În cartea sa Societatea transparentă, filosoful italian
Gianni Vattimo consideră eseul lui Walter Benjamin Opera de
artă în epoca reproductibilităţii ei tehnice, din 1936 actual şi
astăzi în privinţa locului artei într-o societate de comunicare
generalizată. Vattimo trece în revistă câteva interpretări -
utilizări ale cărţii lui Benjamin: a) instrument de polemică
împotriva comercializării artei; b) bază teoretică pentru
reflecţia asupra tuturor fenomenelor artistice, care se situează
în afara instituţiilor tradiţionale; c) expresie a unei iluzii că
reproductibilitatea tehnică a operelor de artă ar reprezenta o
şansă pentru reînnoirea artei, când dimpotrivă, aşa cum afirma
38
Citat în B. Ghiu, op.cit., pp. 85-86
64
ANUARUL
Adorno, această reproductibilitate reprezintă aplatizarea totală

a oricărei arte prin manipularea consensului de către
mass - media.39
Vattimo consideră aceste interpretări insuficiente. Ideea
centrală a eseului lui Benjamin ar fi aceea că noile condiţii ale
producerii şi ale consumului operei de artă determinate de
societatea mass-media modifică substanţial esenţa artei.
Discursul estetic contemporan nu a făcut încă dreptate
mijloacelor de comunicare şi posibilităţilor pe care le oferă.
Mereu se vorbeşte de a salva o esenţă a artei (creativitate,
autenticitate, etc.) de ameninţările pe care noile condiţii ale
civilizaţiei de masă le reprezintă pentru artă. Condiţiile
reproductibilităţii sunt considerate de nereconciliat cu
exigenţele creativităţii care pare indispensabilă în artă, pentru
că rapida difuzare a comunicaţiilor tinde să banalizeze imediat
mesajul. Mass - media conferă tuturor conţinuturilor pe care le
răspândesc un caracter de precaritate şi superficialitate.
Vattimo susţine că stabilitatea şi perenitatea operei,
profunzimea şi autenticitatea experienţei productive şi
receptoare sunt lucruri la care nu ne mai putem aştepta de la
experienţa estetică a postmodernităţii, dominată de puterea
mijloacelor de comunicare: „Contrar nostalgiei după eternitatea
operei şi după autenticitatea experienţei estetice, trebuie să
recunoaştem clar că şocul e tot ceea ce rămâne din creativitatea
artei în era comunicării generalizate.”40 Vattimo, pe urmele lui
Benjamin şi Heidegger, înţelege acest şoc în două sensuri: a) o
mobilitate şi o hipersensibiliate a nervilor şi a inteligenţei
39
Gianni Vattimo, Societatea transparentă, Ed. Pontica, Constanţa, 1995,
pp. 52-53
40
ibid. p. 67
65
ANUARUL
caracteristice omului din marile metropole (accentul se

deplasează dinspre operă înspre experienţă); b) înstrăinare -
depeizare şi oscilare (ambiguitate).
După Vattimo, experienţa ambiguităţii este constituitivă
artei, ca depeizare şi oscilare (fugă şi nostalgie, ex-fundare şi
fundare, lume şi pământ-acasă); acestea sunt singurele căi prin
care, în lumea comunicării generalizate, arta se poate
configura, ca libertate şi creativitate.41
Problema „morţii artei”
Considerată de mulţi tema centrală a modernităţii, în
postmodernitate apare într-o dublă perspectivă: în sens tare ea
se referă la sfârşitul artei „mari” ca paradigmă formativă a
umanităţii, ca lume ocultă, închisă, iniţiatică; în sens slab,
conceptul de „moarte a artei” priveşte mutaţia, inacceptabilă
pentru o gândire tradiţională, în urma căreia arta se dizolvă în
social prin mass-media (şi alte mijloace), democratizându-se
neîncetat.42
Avangardele şi neo-avangardele din sec. al XX-lea au
refuzat orice limitare a artei, scoţând-o din spaţiile protejate
tradiţionale: teatru, muzeu, sală de expoziţii sau de concerte)
arta în sens clasic a fost ţinta unor virulente contestări. 43
Niciodată însă relativizarea ideii de artă nu s-a produs cu atâta
eficienţă ca în epoca supremaţiei mediilor de comunicare. Când
ideile - şoc ale avangardei devin rutină, „normă” şi când ceea
ce altădată nu şoca nu mai există, putem vorbi de intrarea într-o
lume postmodernă.
41
ibid. p. 69
42
Mircea Cărtărescu, Postmodernismul românesc, Ed. Humanitas,
Bucureşti, 1999, p.25
43
ibid. p23
66
ANUARUL
BIBLIOGRAFIE:
Baudrillard, Jean, Guillaume, Marc: Figuri ale alterităţii, Ed.

Paralela 45, Piteşti, 2002
Baudrillard, Jean: Societatea de consum, Ed. Comunicare.ro,
2008
Baudrillard, Jean: Sistemul obiectelor, Ed. Echinox, Cluj, 1996
Bauman, Zygmunt: Etica postmodernă, Ed. Amarcord,
Timişoara, 2000
Biemel, Walter: Expunere şi interpretare, Ed. Univers,
Bucureşti, 1987
Breton, Philippe: Cultul Internetului. O ameninţare pentru
legătura socială?, Ed. Coresi, Bucureşti, 2001
Cărtărescu, Mircea: Postmodernismul românesc, Ed.
Humanitas, Bucureşti, 1999
Constantinescu, Mihaela: Post/postmodernismul:
Cultura divertismentului, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti,
2001
Dertouzos, Michael: Ce va fi: Cum vom trăi în lumea nouă a
informaţiei, Editura Tehnică, Bucureşti, 2000
Ellul, Jacques: L'illusion politique, La Table ronde, 2004, p.
201, în http://fr.wikipedia.org/wiki/Ali%C3%A9nation
Ellul, Jacques: La technique ou l'enjeu du siècle, Economica,
2008, pp. 18-19, în
http://fr.wikipedia.org/wiki/Ali%C3%A9nation
Fürst, Maria, Trinks, Jürgen: Manual de filozofie, Ed.
Humanitas, Bucureşti, 1997
Gheorghe, Virgiliu: Efectele televiziunii asupra minţii umane,
Ed. Evanghelismos, Bucureşti, 2005
67
ANUARUL
Ghiu, Bogdan: Evul Media sau omul terminal, Ideea Design &
Print Editură, Cluj, 2002
Guénon, René: Criza lumii moderne, Ed. Humanitas,
Bucureşti, 1993
Guénon, René: Domnia cantităţii şi semnele vremii, Ed.
Humanitas, 1995
Hurduzeu, Ovidiu: Sclavii fericiţi. Lumea văzută din Sillicon
Valley, Ed. Timpul, Iaşi, 2005
Lepădatu, Dumitru: Teorii despre înstrăinarea umană, Ed.
Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1980
Lyon, David: Postmodernitatea, Ed. Du Style, Bucureşti, 1998
McLuhan, Marshall: Galaxia Gutenberg, Ed. Politică,
Bucureşti, 1975
McLuhan, Marshall: Texte esenţiale, Ed. Nemira, Bucureşti,
2006
Quaglia, Roberto: Gândirea stocastică, Ed. Nemira, Bucureşti,
2004
Sartori, Givanni: Homo videns, Ed. Humanitas, Bucureşti,
2006
Vattimo, Gianni: Societatea transparentă, Ed. Pontica,
Constanţa, 1995
Prof. Adrian Hizan

68
ANUARUL
Cercetări privind biologia unor specii de plante

lemnoase cultivate în scop ornamental, în condiţii
naturale
Activitatea propusă în acest studiu, face parte din

categoria activităţilor de cercetare metodico - ştiintifice prin
care se urmăreşte formarea de competenţe complexe,
competenţe de comunicare, de a fi empatic, de a lucra în
echipă, de rezolvare de probleme în situaţii noi de învăţare,
competenţe de valorificare a experienţelor anterioare, de a face
legătura dintre teorie şi practică dar mai ales de a realiza o
abordare interdisciplinară a temei abordate.
Lucrarea ”Cercetări privind biologia unor specii de
plante lemnoase cultivate în scop ornamental, în condiţii
naturale”, prezintă specia Syringa vulgaris L. din perspectiva
plantelor ornamentale caracterizate de o mare calitate, aceea de
a semnifica frumosul.
Syringa vulgaris L. este cunoscut din vechime şi
apreciat încă de pe vremea dacilor şi romanilor pentru
frumuseţea inflorescenţelor. El a fost utilizat de pe atunci în
medicina populară şi cosmetică (în special inflorescenţele
pentru extragerea uleiurilor eterice folosite în parfumerie).
Principala utilitate este însuşirea sa decorativă redată de
culoarea şi parfumul deosebit al inflorescenţelor din perioada
înfloririi. Liliacul comun este utilizat şi în silvicultură în
împădurirea versanţilor scheletici, din zonele secetoase şi ca
69
ANUARUL
perdele de parazăpezi, în regiunea de dealuri şi montană

formând tufărişuri spontane, apare cultivat în parcuri, curţi şi
grădini publice.
Scopul studiului este aprofundarea cunoaşterii biologiei
exemplarelor de Syringa vulgaris L., în condiţiile cultivării lor
în spaţii libere sub influenţa diferiţilor factori de mediu,
completată cu analiza rezultatelor proprii obţinute în urma
activităţilor de teren şi analizelor de laborator.
Materiale, metode şi tehnici de lucru
Materialul vegetal. Este reprezentat de exemplare aparţinând
speciei Syringa vulgaris L. cultivate în grădina locuinţei
familiei Roman din Neguleşti şi în grădina locuinţei familiei
Mihăilescu din localitatea Săvineşti, Judeţul Neamţ.
Recoltarea materialului vegetal s-a realizat la intervale
lunare pe parcursul lunilor martie-octombrie ale anului
calendaristic 2013 - 2014, perioada de recoltare acoperind
practic perioada de vegetaţie a exemplarelor de liliac în zona de
cercetare luată în studiu. În fiecare moment de recoltare au fost
colectate aproximativ câte 20 frunze din fiecare punct de lucru;
dintre acestea 10 au fost conservate prin ierborizare, iar 10 au
fost conservate prin congelare, în vederea efectuării analizelor
ulterioare de laborator; în paralel cu recoltarea şi condiţionarea
materialului vegetal s-au realizat şi fotografii ale materialului
biologic, pentru completarea datelor de ordin morfologic al
cercetărilor înteprinse.
Determinarea ritmului de creştere a suprafeţei foliare
Pentru determinarea unor caractere morfologice la
exemplarele de Syringa vulgaris L. pe parcursul derulării
ciclului ontogenetic, materialul vegetal (frunzele) a fost supus
unor măsurători biometrice: determinarea suprafeţei foliare
70
ANUARUL
(exprimată în cm2), şi a perimetrului (exprimat în cm). Datele

biometrice au fost obţinute prin măsurători cu ajutorul
aparatului portabil compact de determinare AM 300 ADC
Bioscientific (Figura 1).
Acest aparat este folosit pentru determinarea cu acurateţe
a suprafeţei foliare şi a parametrilor asociaţi. Echipamentul este
alcătuit dintr-un scanner şi un scanboard cu procesor de date
integrat, care permit opţiunea mai multor poziţii pentru
mânuire şi deplasare în câmp, calitate ce duce la creşterea
portabilităţii sale.
Ecranul de care dispune aparatul oferă pe afişaj grafice
ale frunzelor scanate, împreună cu parametrii suprafeţei lor
foliare.
Acesta are, de asemenea, posibilitatea ajustării
contrastului imaginii, oportunitate ce permite utilizarea sa şi în
aplicaţiile pentru frunze decolorate, vătămate şi bolnave, iar
orientarea afişajului aparatului permite folosirea sa pe verticală
sau orizontală.
Rezoluţia foarte bună atinsă (0,065 mm²) permite
măsurarea frunzelor mici (de ex. Arabidopsis, specii rizomorfe
sau anumite rădăcini).
Bateria portabilă din alcătuire, dispusă în spatele
aparatului creşte securitatea stocării datelor, iar măsurătorile
pot fi revăzute pe afişaj sau pot fi printate cu ajutorul unei
imprimate compatibile.
Unitatea de măsură şi de exprimare a rezultatelor poate fi
mm, cm, inci, iar precizia / repetabilitatea rezultatelor poate
varia, funcţie de determinarea realizată, între: arie +/- 2 %,
perimetru +/- 5%, rezoluţia atinsă fiind de 0,065 mm².
71
ANUARUL
Determinarea propriu-zisă constă în scanarea suprafeţei

foliare pentru minimum 5 frunze de la 5 indivizi supuşi
investigaţiilor, rezultatul final reprezentând media citirilor
tuturor parametrilor astfel înregistraţi.
Figura 1. Aparatul portabil compact de determinare AM 300

ADC Bioscientific (foto original)
Metoda de lucu efectivă pentru determinarea

suprafeţei foliare implică parcurgerea următoarelor etape:
 Scanarea materialului vegetal (frunze) cu ajutorul
scanerului portabil, setându-se opţiunea Tiff, opţiune
care păstrează forma frunzelor la scara 1:1;
 numerotarea fiecărei frunze aproximativ în ordinea
descrescătoare a mărimii;
 urmărirea conturului fiecărei frunze cu ajutorul
cursorului;
72
ANUARUL
Determinarea conţinutului de pigmenţi asimilatori

Canitatea de pigmenţi asimilatori din frunze a fost
determinată prin extracţie în acetonă de concentraţie 80 %.
Materialul vegetal (aproximativ 0,2 g) a fost mojarat în
prezenţa CaCO3 şi nisip de cuarţ. Mojaratul a fost spălat cu 25
ml de acetonă în reprize, filtrat la vid, iar filtratul a fost trecut
cantitativ într-un balon cotat de 25 ml. Extractul a fost
spectrofotocolorimetrat la spectrofotometru Shimadzu la
lungimile de undă 663 nm, 646 nm şi 470 nm faţă de acetonă
80%.
Valorile obţinute au fost introduse în ecuaţiile
corespunzătoare calculării pigmenţilor asimilatori elaborate de
Lichtenthaler şi Welburn (1983), rezultatele fiind exprimate în
μg/ml extract vegetal.
Clorofila a = 12,21*A663 – 2,81*A646

Clorofila b = 20,13*A646 – 5,03*A663
Carotenoizi = ((1000*A470) – 3,27*(Cl. a) – 104*(Cl.
b))/229
Prin înmulţirea acestor rezultate cu 25 ml/n g, unde 25
ml este volumul de extract realizat şi n g reprezintă cantitatea
de material vegetal luat în lucru (g), valorile se pot raporta la
masa materialului vegetal. Astfel, valorile se pot exprima în
mg/g.
Determinarea conţinutului de apă şi substanţă uscată
(metoda gravimetrică)
Principiul metodei
Constă în măsurarea pierderii de apă din masa probei de
analizat care are loc prin încălzirea ei la 105º C
1
( Boldor, O., 1983).
73
ANUARUL
Figura 2. Mojararea frunzelor

de Syringa vulgaris L. (foto
original)
Pregătirea probei
Pentru a realiza o determinare corectă, aceasta se face pe
o probă medie de material vegetal. Această probă se obţine prin
amestecarea cât mai omogenă a cel puțin zece probe parţiale,
folosind procedeul sferturilor. Proba medie obţinută se curăţă
de impurităţi şi se mărunţeşte ( Figura 2.)
Mod de lucru
Pentru început se aduce la masa constantă o fiolă de
cântărire din sticlă sau metal.
După ce a fost bine spălată, aceasta se introduce în etuvă,
la 105ºC pentru o oră, după care se răceşte în exicator şi se
cântăreşte la balanţa analitică. Operaţiunea se repetă până când
masa fiolei devine constantă.
Pentru determinarea propriu-zisă, se introduc în fiolă „n”
grame de material vegetal din proba medie. Fiola deschisă, cu
capacul aşezat vertical pe gura ei, se introduce într-o etuvă
prevăzută cu gură de ventilaţie şi se usucă numai la
temperatura de 105 ºC. După 1 – 2 ore de uscare, fiola se
1
Boldor O., Raianu O., Trifu M., Fiziologia plantelor, Lucrări de laborator,
Ed. Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1983.
74
ANUARUL
acoperă cu capacul şi se trece într-un exicator cu CaCl2

anhidră, unde se ţine timp de o oră pentru a se răci, după care
se cântăreşte la balanţa analitică.
Se repetă operaţia până la obţinerea unei greutăţi
constante a materialului cântărit.
Pierderea din masă prin uscarea materialului (umiditatea)
se calculează după formula:
A B
U   100 ,unde:
A
U = pierderea procentuală din masa probei prin uscare
(%);
A = masa probei proaspete (în grame);
B = masa probei după uscare (în grame);
100 = pentru exprimarea rezultatelor în procente;
Substanţa uscată se calculează după formula:
SU  100  U , unde:
SU = substanţa uscată (în procente);
U = umiditatea (în procente);
Determinarea conţinutului de substanţe minerale şi
organice
Pentru estimarea cantitativă a conţinutului de substanţe
minerale din organe, materialul provenit de la determinarea
conţinutului de substanţă uscată a fost calcinat timp de 3 h la
550°C (Boldor O., 1983) pentru a se obţine cenuşa. Cantitatea
de material biologic calcinat se poate raporta procentual la
cantitatea de material biologic uscat sau la cantitatea de
material proaspăt, în ultimul caz luându-se în calcul cantitatea
de material proaspăt luat în lucru la momentul de început al
analizelor, (Boldor O. si colab.,1083). Prin diferenţă faţă de
75
ANUARUL
valoarea de 100% se calculează conţinutul în substanţe

organice.
Ritmului de creştere a suprafeţei foliare

Creşterea suprafeţei foliare pe parcursul ontogenezei este
un proces important, necesar pentru derularea proceselor
metabolice din plante.
În cadrul cerctărilor proprii s-a observat faptul că
suprafaţa foliară a plantelor a fost influenţată de condiţiile
meteorologice din anul în care s-au efectuat determinările.
Indicii care reprezintă suprafaţa foliară dterminată practic
sunt reprezentaţi de arie, lungime, lăţime şi perimetru (Tabele
1 - 16, Grafice 1- 15).
Tabelul 1. Suprafaţa foliară - Neguleşti/Săvineşti - 9 recoltări - studiu
comparativ
76
Creşterea suprafeţei foliare la exemplarele speciei luate
în studiu se realizează într-un ritm ascendent, începând cu
fenofaza vegetativă, până la cea de fructificare, pentru ca în
fenofaza de senescenţă să se observe o scădere a acestui
parametru fiziologic.
La începutul perioadei de vegetaţie valoarea medie a
suprafeţei foliare este de 20,68 cm2 la Neguleşti şi 26,99 cm2
la Săvineşti, comparativ cu suprafaţa foliară din fenofaza de
fructificare, la care valoarea suprafeţei medii este cea mai mare
(54,61 cm2 la Neguleşti şi 44,63 cm2 la Săvineşti). În ultima
fenofază, de senescenţă, se observă o diminuare a suprafeţei
foliare medii, valoarea acesteia fiind de 47,2 cm2 la Neguleşti
şi 35.51 cm2 la Săvineşti, realitate datorată, considerăm noi,
modalităţii aleatorii de recoltare a probelor şi a numărului
variabil de exemplare (fruze) recoltate.
Tabelul 2. Suprafaţa necrozată medie/Suprafaţa medie -

Neguleşti/Săvineşti- 9 recoltări - studiu comparativ
77
48
ANUARUL
Graficul 1. Suprafaţa necrozată medie/Suprafaţa medie -

Neguleşti/Săvineşti- 9 recoltări –studiu comparativ
Analizând datele abţinute practic observăm faptul că

suprafaţa necrozată medie a frunzelor apare începând cu
recoltarea a IV –a, având valoarea 14,15 cm2 la Săvineşti, iar la
Neguleşti apare începând cu recoltarea a V-a, având valoarea
21,72 cm2. Valoarea cea mai mare a acestui indice fiziologic
apare la Neguleşti, la recoltarea a VI-a - 34,24 cm2, iar la
Săvineşti aceasta este de numai 21,56 cm2.
Tabelul 3. Suprafaţa necrozată medie/Suprafaţa medie –Neguleşti - 9
recoltări - studiu defalcat
78
ANUARUL
Graficul 2. Suprafaţa necrozată medie/Suprafaţa medie - Neguleşti - 9

recoltări -studiu defalcat
Analiza în dinamică sezonieră a acestor parametri avuţi

în atenţie ne permit să evidenţiem manifestarea unei creşteri
valorice generale, pornind de la momentul de debut al
fenofazei vegeative, parcurgând fenofaza de înflorire incipentă
(înflorire 1, cu inflorescenţele parţial deschise), fenofaza de
înflorire 2 (cu inflorescenţele complet deschise), fenofaza de
fructificare şi fenofaza de senescenţă, moment în care se
observă o scădere uşoară a valorii suprafeţei foliare medii
determinată, cel puţin parţial, de modalitatea de recoltare a
frunzelor supuse analizelor.
În aceste condiţii putem considera că ritmul de creştere a
suprafeţei foliare a prezentat, pe tot intervalul ciclului
ontogenetic al plantelor test un parcurs normal, indus de
condiţiile favorabile de mediu avute de acestea la dispoziţie în
cele două zone de analiză alese pentru studiu.
79
ANUARUL
Tabelul 4. Suprafaţa necrozată medie/Suprafaţa medie - Săvineşti -

9 recoltări - studiu defalcat
Graficul 3. Suprafaţa necrozată medie/Suprafaţa medie - Săvineşti - 9

Suprafaţa foliară înregistrează astfel, o sporire valorică

corespunzătorare necesităţilor din ce în ce mai mari de
substanţe nutritive a indivizilor vegetali analizaţi, funcţie de
fenofaza parcursă de aceştia.
80
ANUARUL
Tabelul 5. Perimetrul necrozat mediu/Perimetrul mediu – Neguleşti

/Săvineşti - 9 recoltări – studiu comparativ
Perimetrul frunzelor este, la fel ca şi aria, în continuă

creştere începând cu fenofaza vegetativă (23,67 cm2 la
Neguleşti şi 22,88 cm2 la Săvineşti) şi fenofaza de înflorire
(48,58 cm2 la Neguleşti şi 32,78 cm2 la Săvineşti), apoi în
perioada de senescenţă acesta înregistrează o uşoară scădere
(36,15 cm2 la Neguleşti şi 29,4 cm2 la Săvineşti), ca urmare a
aceleeaşi realităţi practice de analiză prezentate anterior. Din
punct de vedere valoric, în cazul perimetrului frunzelor se
observă diferenţe foarte mici între variantele analizate.
81
ANUARUL
Graficul 4. Perimetrul necrozat mediu/Perimetrul mediu – Neguleşti

/Săvineşti- 9 recoltări –studiu comparativ
Valoarea maximă a perimetrului frunzelor exemplarelor

de liliac cultivate în ambele zone de studiu se înregistrează la
recoltarea a IV-a - 3 mai (48,58 cm2 la Neguleşti şi 32,78 cm2
la Săvineşti), după acest moment respectivul parametru
fiziologic înregistrând o uşoară scădere.
Tabelul 6. Perimetrul necrozat mediu/Perimetrul mediu - Neguleşti -
9 recoltări - studiu defalcat
82
ANUARUL
Graficul 5. Perimetrul necrozat mediu/Perimetrul mediu - Neguleşti - 9

Tabelul 7. Perimetrul necrozat mediu/Perimetrul mediu - Săvineşti - 9

83
ANUARUL
Graficul 6. Perimetrul necrozat mediu/Perimetrul mediu - Săvineşti- 9

Conţinutul de pigmenţi asimilatori B

Celulele, ţesuturile şi organele plantelor fotoautotrofe
adaptate la îndeplinirea procesului de fotosinteză conţin un
ansamblu de pigmenţi care intervin în acest proces, cunoscuţi
sub numele de pigmenţi asimilatori (Boldor, 1983).
Pigmenţii clorofilieni sunt reprezentaţi în principal de
clorofila a şi clorofila b, care se găsesc în celulele asimilatoare
ale tuturor plantelor fotosintetizante.
Împreună cu pigmenţii asimilatori, mai sunt prezenţi şi
pigmenţii carotenoizi .
84
ANUARUL
Tabelul 8. Conţinutul de Pigmenţi carotenoidici, Clorofilă a/Clorofilă b-

Neguleşti/Săvineşti - 9 recoltări -studiu comparativ
Graficul 7. Conţinutul de Pigmenţi carotenoidici, Clorofilă a/ Clorofilă b-Neguleşti/

Săvineşti - 9 recoltări - studiu comparativ
85
ANUARUL
Tabelul 9. Conținutul de Pigmenţi carotenoidici, Clorofilă a/Clorofilă b –

Neguleşti - 9 recoltări - studiu defalcat
Graficul 8. Conţinutul de Pigmenţi carotenoidici, Clorofilă a/Clorofilă b-

Neguleşti-9 recoltări -studiu defalcat
86
ANUARUL
Tabelul 10. Conținutul de Cigmenţi carotenoidici, Clorofilă a/Clorofilă b-

Săvineşti-9 recoltări –studiu defalcat
Graficul 9. Conţinutul de Pigmenţi carotenoidici, Clorofilă a/Clorofilă b-

Săvineşti-9 recoltări - studiu defalcat
87
ANUARUL
Cele mai mari valori de clorofilă a se înregistrează în

fenofaza de senescenţă (110,74mg la Neguleşti şi 107,54mg la
Săvineşti) şi fenofaza de înflorire 2 (103,86mg la Neguleşti şi
91,644mg la Săvineşti), valoarea minimă fiind de (42,34mg la
Neguleşti şi 66,18mg la Săvineşti) .
Valori mari de clorofilă b se înregistrează în fenofaza de
fructificare (40,23 mg la Neguleşti) iar în fenofaza de
senescenţă la Săvineşti se atinge o valoare maximă de 31,02
mg, pe când cea mai mică cantitate se evidenţiază în fenofaza
de senescenţă pentru Neguleşti(13,19 mg) şi în fenofaza de
vegetaţie (15,99 mg) pentru Săvineşti .
Conţinutul de pigmenţi carotenoizi prezintă un maxim
de 1,5076 mg la Neguleşti şi de 1,2306 mg la Săvineşti,
respectiv un minim de 0,6749 mg la Neguleşti şi 0,895 mg la
Săvineşti. Privind comparativ rezultatele obţinute, se remarcă
faptul că rezultatele înregistrate nu diferă foarte mult în valoare
absolută.
Pentru zona Neguleşti raportul clorofilă a: clorofilă b
determinat în fenofazele vegetativă (3,91/1), de înflorire 1
(2,90/1), de înflorire 2 (3,34/1), de fructificare (2,64/1) şi de
senescenţă (3,21/1) prezintă valori apropiate, cu mici diferenţe
între ele.
Pentru zona Săvineşti raportul clorofilă a: clorofilă b
evidenţiat în fenofazele vegetativă(4,43/1), de înflorire 1
(3,96/1), de înflorire 2 (3,82/1), de fructificare (3,66/1) şi de
senescenţă (2,95/1) prezintă, deasemeni, valori cu mici
diferenţe între ele, însă, în valoare absolută uşor mai mari decât
cele înregistrate în zona Neguleşti.
Cu o oscilaţie destul de strânsă în jurul valorii de 3/1,
raportul cloroofilă a / clorofilă b defineşte plantele de liliac din
ambele zone geografice avute în atenţie drept plante iubitoare
88
ANUARUL
de lumină, adaptate să vegeteze în condiţii de intensă

iluminare.
Conţinutul de apă şi substanţă uscată
Prezenţa apei într-o cantitate suficientă reprezintă un
factor primordial pentru supravieţuirea, creşterea şi dezvoltarea
plantelor.
Conţinutul de apă al plantelor variază în funcţie de o
serie de factori interni (organ, ţesut, vârstă), externi
(temperatură, cantitatea de apă din mediu), precum şi în funcţie
de specie.
Discutând din acest punct de vedere rezultatele proprii,
deducem că materialul biologic luat în studiu (exemplarele de
liliac) prezintă concentraţii normale ale conţinutului de apă şi
substanţă uscată foliară, cu variaţii între 30 – 80%, conform
datelor din literatura de specialitate .
Tabelul 11. Conţinutul de Substanţă uscată /Apă-Neguleşti/Săvineşti - 9
recoltări- studiu comparativ
89
ANUARUL
Graficul 10. Conţinutul de Substanţă uscată /Apă - Neguleşti/Săvineşti-9

recoltări - studiu comparativ
Tabelul 12. Conţinutul de Substanţă uscată /Apă-Neguleşti/ -9 recoltări-

studiu defalcat
90
ANUARUL
Graficul 11 . Conţinutul de Substanţă uscată /Apă - Neguleşti-9 recoltări -

studiu defalcat
Tabelul 13. Conţinutul de Substanţă uscată /Apă-Săvineşti -9

recoltări- studiu defalcat
91
ANUARUL
Graficul 12 . Conţinutul de Substanţă uscată /Apă- Săvineşti - 9 recoltări -

studiu defalcat
Din analiza rezultatelor obţinute remarcăm faptul că la

exemplarele avute în atenţie conţinutul de substanţă uscată
variază uşor pe tot parcursul ciclului ontogenetic, cu valori
specifice pentru toate fenofazele parcurse. Aşa după cum era şi
de aşteptat, valoarea minimă a conţinutului de substanţă uscată
se înregistrează în fenofaza vegetativă (28,89% la Neguleşti) şi
(31,93% la Săvineşti), comparativ cu fenofaza de înflorire 2,
moment în care conţinutul de substanţă uscată atinge valoarea
maximă (48,01%% la Neguleşti) şi (49,78% la Săvineşti).
Această realitate este explicată de literatura de specialitate prin
transformările specifice la nivel celular petrecute în mezofilul
frunzelor, funcţie de etapa ontogenetiocă parcursă, mai precis
modalitatea de sporire a suprafeţei foliare în fenofaza
92
ANUARUL
vevegtativă, de tinereţe a limbului foliar, prin mărirea

vacuomului celular, care acumulează o cantitate mare de apă
sub formă de suc celular, efectul final fiind acela de mărire
rapidă a volumului celular şi tisuar în ansamblu, în detrimentul
conţinutului de substanţă uscată. Ulterior, odată cu intrarea
plantelor în fenofaza de înflorire, necesităţile de construcţie a
noilor organe reproducătoare (florile) impun accentuarea
eforturilor metabolice de sinteză (fotosinteză), care au ca
rezultate sporirea cantitativă a conţinutului de substanţă uscată,
acumulată la nivelul citoplasmei, în detrimentul volumului
vacuolar, care tinde să se reducă 1 (Burzo şi colab., 2005).
Discutând în acest context rezultatele proprii, observăm
faptul că, la rândul lui, conţinutul de apă se modifică valoric
în mod specific, invers proprţional cu conţinutul de substanţă
uscată, cu variaţii specifice de la un maxim de 71,11% la
Neguleşti şi de 68,07% la Săvineşti în etapa de tinereţe
(vegetativă) şi un minim de 51,99% la Neguleşti şi de 50,22%
Săvineşti în perioada de maximum fotosintetic (etapa de
înflorire).
Conţinutul de substanţe minerale şi organice
Pentru fiecare parametru analizat au fost efectuate câte 3

determinări succesive, rezultatele prezentate reprezentând
media citirilor astfel obţinute. Acestea au fost înscrise în tabele
şi reprezentate grafic.
1
Burzo I., Dobrescu A., Fiziologia arbuştilor şi plantelor lemnoase
spontane, Editura Elisavaros, Bucureşti, 2005.
93
ANUARUL
Tabelul 14. Conţinutul de Substanţe minerale /Substanţe organice-

Neguleşti/Săvineşti - 9 recoltări- studiu comparativ
Graficul 13. Conţinutul de Substanţe minerale /Substanţe organice -

Neguleşti/Săvineşti - 9 recoltări - studiu comparativ
94
ANUARUL
Tabelul 15. Conţinutul de Substanţe minerale /Substanţe organice -

Neguleşti/Săvineşti - 9 recoltări studiu defalcat
Graficul 14 . Conţinutul de Substanţe minerale /Substanţe organice-

Neguleştii - 9 recoltări - studiu defalcat
95
ANUARUL
Tabelul 16. Conţinutul de Substanţe minerale /Substanţe organice-

/Săvineşti-9 recoltări studiu defalcat
Graficul 15 . Conţinutul de Substanţe minerale /Substanţe organice –

Săvineaşti - 9 recoltări - studiu defalcat
Din analiza rezultatelor obţinute, remarcăm faptul că

pentru exemplarele analizate conţinutul de substanţe
minerale sporeşte valoric pentru zona Neguleşti din fenofaza
de creştere vegetativă (7,56 %), spre fenofaza de înflorire
96
ANUARUL
(8,3%) şi fructificare (12,22%), atingând valoarea maximă

(12,85%) în fenofaza de senescenţă. Pentru zona Săvineşti în
fenofaza de creştere vegetativă acest parametru fiziologic are
valoarea minimă (4,63 %), creşte în valoare absolută în
fenofaza de înflorire (8,64%), respectiv de fructificare
(12,18%) şi se reduce uşor spre finele ciclului ontogenetic
(11,58%), în fenofaza de senescenţă.
Conţinutul de substanţe organice creşte în zona
Neguleşti din fenofaza de creştere vegetativă (92,44%), spre
fenofaza de înflorire (91,7%), se reduce uşor în fenofaza de
fructificare (87,78%) şi se menţine oarecum constant în
fenofaza de senescenţă (87,15%). Pentru zona Săvineşti în
fenofaza de creştere vegetativă acest parametru fiziologic este
maxim în etapa de tinereţe (95,37 %), şi scade apoi treptat,
odată cu înaintarea în vârstă a frunzelor plantelor test: 91,36%
în fenofaza de înflorire, 87,82% în fenofaza de fructificare şi
aproximativ aceeaşi valoare (88,42%) în fenofaza de
senescenţă.
CONCLUZII
Cuvântul „mediu” exprimă o noţiune cuprinzătoare şi
fundamentală. Prin care înţelegem lumea vie şi cea
neînsufleţită, în principiu tot sau aporoape tot ce înconcoară
Omul.
Dezvoltarea durabilă are în centrul atenţiei Omul care
trăieşte în armonie cu mediul înconjurător. Este acea dezvoltare
care presupune realizarea necesităţilor prezentului fără a
compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface
propriile necesităţi.
Cuvântul poluare vine din latină ”polluo, polluere” şi
înseamnă a murdări, a pângări, a profana, a degrada. Este o
97
ANUARUL
noţiune care desemnează o acţiune prin care Omul îţi

degradează propriul său mediu de viaţă.
În raport cu problemele societăţii umane, Conferinţa
Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător ţinută la
Stockholm în anul 1972 definea puluarea ca „modificare a
componentelor naturale sau prezenţa unor componente străine
ca urmare a activităţii omului şi care în lumina cunoştinţelor
noastre actuale provoacă prin natura lor, prin concentraţia în
care se găsesc şi prin timpul cât acţionează, efecte nocive
asupra sănătăţii crează disconfort sau impietează asupra
diferitelor utilizări ale mediului la care acesta putea servi în
forma sa anterioara”.
Pornind de la definiţia mediului ca ansablul de condiţii şi
elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspecte
caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate
materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii,
sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele
enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale,
calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi
sănătatea omului, protecţia mediului se impune şi se bazează pe
descoperirea cauzelor care îl afectează şi eliminarea acestora
iar acolo unde nu este posibil eliminarea lor, reducerea lor
într-o proporţie cât mai însemnată, pentru a putea asigura
prosperitatea omului şi a umanităţii.
În ultimă instanţă, scopul principal al protecţieii mediului
este „menţinerea gradului de suportabilitatea a mediului”
asigurând astfel funcţionarea ecosistemelor şi ocrotirea
omului însuşi, a vieţii acestuia.
În spaţiile verzi, gardurile vii, formele tunse şi arbuştii
ornamentali sunt folosite în scop decorativ şi utilitar. (Petrescu,
1983).
98
ANUARUL
Arborii şi arbuştii ornamentali contribuie la creşterea

cantităţii de humus din sol, îmbunătăţesc structura şi
permeabilitatea acestuia, modifică raportul cationilor şi pH-ul.
De asemenea, speciile lemnoase arborescente şi arbustive
recomandate pentru garduri vii îndeplinesc şi funcţia
sanitar-igienică: în mediul urban vegetaţia arbustivă contribuie
activ la oxigenarea aerului, la diminuarea conţinutului de
dioxid de carbon din atmosferă, la reducerea poluării chimice,
la reţinerea particulelor de praf sau pulberi, la reducerea
zgomotelor şi atenuarea factorilor climatici în exces,
contribuind astfel la ocrotirea sănătăţii populaţiei; în acest sens
vegetaţia spaţiilor verzi acţionează şi ca o adevărată „barieră
acustică”, fapt deosebit de important pentru asigurarea
calităţii vieţii populaţiei în oraşele moderne, unde intensitatea
maximă a zgomotului atinge 80-97 dB, faţă de 50-65 dB
înregistraţi în aşezările rurale (Muja, 1994).
Gardurile vii constituie un ecosistem tranzitoriu foarte
bogat (ecoton) alcătuit din diferite populaţii vegetale şi
animale, ce ocupă un habitat oarecare2 .
Fig. 3 Syringa vulgaris L.
Prof. Brînduşa Roman

Liceul Tehnologic „Gh. Ruset Roznovanu”, Roznov şi
Şcoala Gimnazială „I. Gr. Teodorescu”, Ruseni, Neamţ
2
www.ipen.org
99
ANUARUL
Plante neobişnuite pe Terra

Diversitatea este termenul ce caracterizează cel mai
bine flora Terrei şi nu încetăm să ne minunăm de numărul
imens de specii ce trăiesc pe Pământ. Plante şi flori frumoase
sau urâte, înmiresmate sau nu, minuscule sau uriaşe, toate
acestea formează o floră pe cât de bogată, pe atât de bizară. Vă
voi prezenta două dintre cele mai ciudate plante pe care le
putem vedea pe Planeta Albastră.
Welwitschia, cea mai rezistentă de pe Terra
Pentru frunzele sale zdrențuite și veștejite, a fost

catalogată ca una dintre cele mai urâte plante din lume, însă
dincolo de aspectul mai puțin estetic, Welwitschia mirabilis
este un adevărat miracol al naturii. Planta crește numai în
zonele deșertice din Namibia și Angola, iar pentru prima dată a
fost descoperită în anul 1859, de către botanistul Friedrich
Welwitsch.
100
ANUARUL
Welwitschia este neobișnuită, deoarece planta poate

supraviețui în aceste condiții dure și 1.000 de ani. Trunchiul
este redus prin neotenie la un ciot conic, având înălțimea pâna
la 1 m. Pe marginea butucului unui individ se formează fie flori
masculine, fie flori feminine. Acestea au forma unor conuri
pedunculate. Frunzele sunt lungi de 3 – 4 m, cu nervațiune
paralelă și creștere continuă. Acestea cresc între 8-15 cm pe an
și sunt foarte groase, aproximativ 1,4 cm. Tocmai lungimea lor
ajută la menținerea solului de sub plantă rece și umed, lucru
esențial pentru supraviețuirea plantei în deșert.
Este o plantă singulară, care face parte dintr-un grup de
plante ce au prosperat în urmă cu 140 de milioane de ani pe
planeta noastră, o specie relictă din perioada Jurasicului, de
când gimnospermele dominau flora lumii. Acest lucru se
reflectă perfect în înfăţişare, care te trimite cu gândul la timpuri
preistorice ori la lumi extraterestre. Însă de-a lungul timpului
toate rudele sale au dispărut. Planta crește extrem de lent și
poate ajunge la o înălțime maximă de 1,5 metri, cu toate că
majoritatea exemplarelor descoperite au mai puțin de un metru
înălțime.
Pe un individ se formează doar flori feminine sau doar
flori masculine, iar înmulţirea se realizează prin polenizare cu
ajutorul insectelor.
Din moment ce precipitațiile în acestă parte a lumii sunt
extrem de puține, planta absoarbe umezeala din ceața care se
dezvoltă în mod regulat pe timpul nopții, atunci când curenții
reci din nord se întâlnesc cu aerul cald al deșertului. Poate
101
ANUARUL
supravieţui chiar şi cinci ani fără nici o picătură de apă. Și cum

nimic nu e întâmplător, Welwitschia mirabilis oferă o sursă
importantă de hrană pentru animale, precum oryx, zebră sau
rinocerul negru, fiind supranumită şi „Onyanga“, ceea ce
înseamnă „ceapa deşertului“. În vechime, inima plantei era
întrebuinţată în alimentaţie de populaţia băştinaşă, fiind
gustoasă atât crudă cât şi coaptă în cenuşa fierbinte.
Exemplare de Welwitschia mirabilis se găsesc în
Gradina Botanică “Alexandru Borza” a Universităţii
“Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Trandafirul de Ierihon – planta care nu cunoaşte setea
102
ANUARUL
E trandafir, dar nu chiar ... e şi viu, e şi mort ... moare şi

reînvie la nesfârşit
Cunoscută şi sub denumirea de „Trandafirul de
Jericho“, “Trandafirul Sfintei Maria”, "Planta Învierii",
Selaginella Lepidophylla este o specie de plante de deşert care
a devenit obiectul unui număr impresionant de studii ale
botaniştilor, datorită capacităţii sale de a supravieţui secetei. Se
pare că această plantă, originară din Deşertul Chihuahua, din
nord-estul Mexicului, reuşeşte să se regenereze în mod
miraculos după perioadele de secetă cumplită de aici. Când
pământul este uscat, tulpina florii se răsuceşte, formând un fel
de ghem, care se desface de la sine în momentul în care
detectează şi cea mai mică urmă de umiditate. Planta pare că
renaşte, treptat îşi recuperează culoarea verde şi se comportă ca
un organism viu. În momentul când nu mai primeşte apă,
trandafirul de Jericho se strânge la loc, după care poate reînvia
de nenumărate ori.
Ce este spectaculos legat de
această plantă este faptul că, atunci
când solul nu mai este îndeajuns de
umed şi se strânge ghem, trandafirul
de Jericho se lasă purtat de vânt
până când simte că a ajuns pe sol
prielnic. Dacă găseşte condiţii bune,
se stabileşte acolo definitiv, dacă nu, se strânge din nou şi mai
caută.
103
ANUARUL
În mediul ei natural se spune că înfloreşte în preajma

Crăciunului, florile fiind de culoare albă, înălţimea plantei în
mediul natural este de 6-7 cm.
De obicei, trandafirul se vinde uscat. Nu este nevoie să
îl plantezi în ghiveci. Ajunge să îl pui într-un bol cu apă şi el se
va deschide în scurt timp. Apa se schimbă zilnic şi trandafirul
poate fi ţinut aşa pe o perioadă nelimitată. Totuşi, este indicat
să-l pui la hibernat din când în când.
Tradafirul din Jericho are şi utilitate practică. În stare
umedă, absoarbe fumul de ţigară şi îmbunătăţeşte aerul. În
stare uscată, îndepărtează insectele daunătoare din locul în care
este păstrat. Se spune că are un rol în diminuarea insomniilor,
atunci când este păstrat sub pat în dreptul capului.
Prof. Oana Teacu

Liceul Tehnologic „Gh. Ruset Roznovanu”,
104
ANUARUL
„SUFLET DE COPIL”
PROIECT EDUCAŢIONAL
“Un zâmbet e drumul cel mai scurt între două inimi”
Iniţierea copiilor în spiritul valorilor

democratice şi al drepturilor omului
constituie unul din fundamentele
educaţiei, începând cu cea mai fragedă
vârstă.
Prin
sintagma „drepturile omului” se
înţelege, în general, raportarea la
drepturile legate de natura noastră,
fără de care nu am şti să trăim ca
fiinţe umane. Drepturile omului ne
permit să dezvoltăm şi să folosim
din plin calităţile noastre umane,
inteligenţa, talentele, conştiinţa
noastră şi să răspundem nevoilor
noastre spirituale şi de altă natură.
Ele decurg din aspiraţia la o viaţă
mai bună în care demnitatea şi
valoarea fiecăruia să fie respectate şi protejate. Respectul
105
ANUARUL
drepturilor omului şi al demnităţii umane constituie

fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume.
Plecând de la principiile de bază ale drepturilor omului,
ale vieţii, dreptăţii, libertăţii, echităţii, elevii vor învăţa despre
drepturile lor, vor fi stimulaţi să reflecteze şi să analizeze cum
sunt ele aplicate.
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede că:
„educaţia trebuie să vizeze înflorirea personalităţii umane şi
întărirea respectării drepturilor şi libertăţilor omului”.
În educaţia elevilor, cunoaşterea drepturilor copilului
vizează stimularea unui sentiment de încredere şi de toleranţă
faţă de aproape. Prin diferite activităţi, copiii învaţă să se
exprime, să comunice şi să iubească.
Povestirile din literatura pentru copii, rămân adânc
gravate în memoria lor dacă personajelor îndrăgite le sunt
asociate percepte morale.
Jocurile de rol, activităţile gospodăreşti contribuie la
stabilirea legăturilor de cooperare şi prietenie între copii.
Printr-o paletă largă de activităţi: jocuri, povestiri,
convorbiri, poezii, studii de caz, întâlniri cu diferite
personalităţi, copiii au fost iniţiaţi în drepturile şi îndatoririle
lor având posibilitatea să împărtăşească şi altora din experienţa
lor.
106
ANUARUL
Proiectul desfăşurat
împreună cu elevii claselor a
IX-a C, a IX-a D şi a X-a E a
avut coordonatori pe: Director
Prof. Oana Ilarie, Prof. Iulia
Anicăi, Prof. Veronica
Tamara Japalela, Prof. Mihai
Capşa, Prof. Oana Teacu şi a
fost în parteneriat cu Parohia
„Buna Vestire” Cartier Sarata Piatra Neamţ, iar în cadrul
fiecărei activităţi au fost invitate diferite persoane care au
răspuns întrebărilor adresate de elevi şi au rezolvat împreună
cu aceştia diferite studii de caz.
Prima activitate a avut loc în luna noiembrie cu prilejul
“Zilei internaţionale a drepturilor copiilor” şi a fost punctul de
pornire a celorlalte activităţi.
Întreaga omenire este răspunzătoare de asigurarea
drepturilor omului, în general, şi ale copilului, în special.
Drepturile copilului reprezintă “ceva” care li se cuvine copiilor
şi de care trebuie să se bucure.
Activitatea a fost realizată cu elevii clasei a IX a C în
laboratorul de informatică, cu participarea doamnei Director
prof. Oana Ilarie şi a celorlalţi profesori diriginţi.
Activitatea a fost desfăşurată, din dorinţa de a-i determina
pe copii să conştientizeze importanţa, valoarea lor în raport cu
societatea în care se formează, de a-i informa că au drepturi
legal/universal recunoscute, care le oferă posibilitatea de a
creşte, de a se dezvolta într-un cadru propice.
Care este valoarea, cea mai de preţ, a unui popor?
Tradiţia?... Religia?... Toate, incontestabil. Dar, mai presus de
107
ANUARUL
ele este copilul, generaţia fără de care toate acestea nu vor

exista.
A doua activitate din Proiectul
Educațional “Suflet de copil”, cu tema
“Dreptul la identitate”, intitulată „Cine
sunt eu?” a avut loc în data de 26
ianuarie 2017, ora 11:00 în
Laboratorul pentru Studiul Lemnului
al ”Liceului Gh. Ruset Roznovanu”.
Termenul “identitate” este un
termen generic folosit în toate
științele sociale pentru a descrie
concepția și expresia individualității
unei persoane, concepție și expresie
care sunt determinate inclusiv de
afilierile persoanei la diverse grupuri (identitate culturală,
națională, socială, etc.). Este utilizat cu sensuri specifice în
domenii de cunoaștere diferite precum psihologie, sociologie,
psihologie socială.
108
ANUARUL
Activitatea a fost desfăşurată de către prof. coordonator

Iulia Anicăi, prof. Veronica Japalela, prof. Mihai Capşa, cu
elevii clasei IX C, IX D, X E, cu participarea dnei Director
prof. Oana Ilarie și a dnei prof. Teacu Oana. Elevii au reuşit, cu
ajutorul culorilor, să se descopere şi să se descrie aşa cum
poate niciodată nu şi-ar fi imaginat
Cea de-a treia activitate
din Proiectul Educațional
“Suflet de copil”, cu tema
“Dreptul la familie” a fost
intitulată “Familia mea” a avut
loc în data de 22 februarie
2017, ora 11:00 în Laboratorul
pentru Studiul Lemnului,
avându-i ca invitaţi: pe domnul
sociolog dr. Eugen Simion,
Direcţia generală de asistenţă
socială şi protecţia copilului
Neamţ şi pe preotul paroh
Constantin Capşa Parohia
„Buna Vestire” Cartier Sarata
Piatra Neamţ.
Familia este baza societăţii, mediul în care copilul creşte,
învaţă despre responsabilităţi, valori umane ca: respect, muncă,
dragoste, dăruire, învaţă să fie om.
Prin această activitate elevii au conştientizat importanţa
familiei în viaţa fiecărui copil, rolurile şi îndatoririle pe care le
are fiecare membru al familiei.
109
ANUARUL
Elevii au construit arborele genealogic al familiei şi cu

ajutorul florilor, prin joc, au realizat buchetul familiei
descoperind trăsăturile aranjamentului floral din familia lor.
Au descoperit prin vizionarea filmului realizat de
coordonatorii proiectului intitulat “Între Moara cu noroc şi Las
Fierbinţi”, secvenţe din istoria
familiei.
Elevii au înţeles că fiecare are
un loc şi un rol în propria sa
familie, are capacitatea de a se
dezvolta şi de a-i ajuta pe cei alături
de care s-a născut, a crescut, învaţă
şi se formează.
A patra activitate din Proiectul
Educațional “Suflet de copil”
intitulată „Dreptul la cetățenie, la
țară” a avut loc în data de 30 martie
110
ANUARUL
2017, ora 13:00 în Laboratorul pentru Studiul Lemnului. Invitat a

fost domnul Procuror Mircea Șerban.
Cetățenia reprezintă un ansamblu de norme juridice ce
reglementează raporturi sociale grupate în jurul necesității de a
asigura plenitudinea drepturilor și obligațiilor prevăzute de
constituție și legi acelor persoane care, prin sentimentele și
interesele lor, sunt strâns legate de destinele statului respectiv.
Fiind o instituție complexă, este o instituție a dreptului
constituțional, menționează I. Deleanu întrucât:
A) este o expresie a suveranității politice. Statul pe temeiul
suveranității lui stabilește statutul juridic al cetățenilor săi.
B) numai cetățenii au dreptul să participe la executarea puterii
în formele instituționalizate ale democrației directe (sufragiul,
referendumul, inițiativa populară) sau în ale democrației
reprezentative
111
ANUARUL
Domnul procuror a discutat cu elevii prezenţi la activitate

despre jocul BALENA ALBASTRĂ, riscul la care se supun atunci
când accesează site-ul, manipulările şi şantajul care vor urma.
A cincea activitate din Proiectul Educațional “Suflet de
copil” s-a numit „Dreptul la libertate” şi a avut loc în data de 18
mai 2017, ora 9:00, în Laboratorul pentru Studiul Lemnului.
Domnul Comisar şef Rareş Bogdan, ofiţer în cadrul Direcţiei
Generale Anticorupţie, Neamţ a fost invitat.
„Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în
drepturi. Ele sunt înzestrate cu
raţiune şi conştiinţă şi trebuie să
se comporte unele faţă de altele
in spiritul fraternităţii”. Prin
naştere, pe lângă libertate, omul
dobândeşte obligaţia de a
respecta drepturile semenului
sau: aceasta este regula de aur a
marii familii a umanităţii din care
facem parte.
Omul îşi doreşte libertatea,
independenţa, dar la fel de mult
doreşte să nu fie singur în această
lume, doreşte să se lege, să se
identifice chiar cu ceilalţi.
Libertatea este un dar primit încă
de la început, de la naştere, odată
cu viaţa. Adică din momentul
când copilul se identifică cu părinţii, fraţii şi surorile sale, mai apoi
cu prietenii şi alte persoane îndrăgite, iar mai târziu şi ceilalţi cu care
intră, mai des sau ocazional în contact.
112
ANUARUL
Libertatea este „preţul” pe care fiinţa umană îl plăteşte pentru

mai mult decât a trece de la o etapă de dezvoltare la alta. Este chiar
„preţul vieţii”.
Respectarea drepturilor omului se realizează prin
raportarea la articolele din Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului a Naţiunilor Unite, adoptată şi proclamată în 1948,
urmată de Declaraţia Drepturilor Copilului, care cuprinde 10
articole, adoptată la 20 nov. 1959 şi Convenţia ONU cu privire
la Drepturile Copilului adoptară la 11 dec. 1989. Convenţia
conţine 54 de articole distincte care definesc principii, diferite
tipuri de drepturi şi procese privind drepturile şi îndatoririle
copiilor cum ar fi: accesul copiilor la informare (art. 17),
dezvoltarea personalităţii copilului, a aptitudinilor şi
capacităţilor sale mintale şi fizice, pregătirea lui pentru o viaţă
adultă activă, într-o societate liberă, în spiritul înţelegerii, păcii,
toleranţei; drepturi culturale, religioase şi lingvistice (art. 30),
dreptul la odihnă şi timp liber (art. 31).
Dreptul şi accesul la educaţie (art. 28), constituie un rol
primordial pe care învăţământul trebuie să-l acorde copiilor.
113
ANUARUL
Educaţia nu contribuie numai la dezvoltarea copilului, ci

pregăteşte în mod egal şi pentru viaţa de adult.
Jocul, la această vârstă, oferă avantaje mai mari decât
simplul amuzament – prin anticiparea trăirii unor experienţe,
prin respectarea unor reguli prestabilite care educă toleranţa,
cooperarea, creativitatea. Pentru unii copii, arta – muzica,
poezia, dansul, teatrul – poate avea efecte terapeutice, fiind
mijloc de exprimare.
Copiii au dreptul să aibă opinii proprii, care se formează
pe baza informaţiilor de care dispun, deci au dreptul la
informaţie prin RTV, ziare, reviste, aprecierea culturii proprii,
fără a ignora pe cea a altor popoare. Jocul, povestirile, muzica,
arta, sărbătorile, costumele populare şi chiar alimentaţia – toate
fac parte din obiceiurile culturale ale unui popor.
În cadrul activităţilor desfăşurate în cadrul acestui proiect
educaţional, am ajutat copiii să înţeleagă că identităţile
culturale trebuie să facă parte integrantă din sistemul educativ,
că diferenţele nu înseamnă valoare mai mică şi că trebuie să se
respecte, să devină mai sensibili, mai buni.
Mulţumim conducerii liceului pentru sprijinul şi
încrederea acordată, elevilor care au participat la activitate
precum şi tuturor colaboratorilor şi invitaţilor.
Prof. Iulia Anicăi

Prof. Veronica Tamara Japalela
114
ANUARUL
Sculptura lemnului şi maşinile unelte cu

comandă numerică
Lemnul a constituit dintotdeauna un material sensibil în

care meşterul popular a pus atât îndemânare cât şi simţ
artistic. El, lemnul, s-a supus mâinii pricepute a omului, dând
naştere unei cuprinzătoare game de obiecte, de la cele mici, de
uz personal, ustensile casnice şi unelte de lucru, obiecte de
cult, până la piese mari de interior şi cele utilizate în
construcţii.
Sculptura în lemn este o meserie artistică cunoscută din
cele mai vechi timpuri. Lucrările de sculptură au un relief
moderat si un contur care pot fi executate cu unelte manuale
(dălţile de sculptură) şi cu unele utilaje speciale.
Meșteșugarii români au simţit întotdeauna nevoia să
înfrumuseţeze obiectele produse de ei. Printre aceştia se
numără şi sculptorii în lemn.
În arta româneasca a prelucrării lemnului, stilul
ornamental predominant este cel geometric, dar în decorul
obiectelor din lemn sunt răspândite şi motivele florale,
zoomorfe şi antropomorfe. Aceste forme, generale sau
particulare, sunt folosite de toţi meşterii populari din România
chiar şi în ziua de astăzi. Ei vor lăsa moştenirea strămoşească
către cei tineri, care v-a fi dusă mai departe, căci, până la urmă,
arta tradiţională însemnă continuitate şi evoluţie.
Sculptura în lemn este un procedeu practic care se
execută prin cioplire, prin eliminarea surplusului, fiind aceeaşi
tehnică care este folosită şi la piatră. Aici sunt folosite anumite
dălţi de piatră, pentru lemn, sunt alte scule. Pentru sculptura în
lemn şi în piatră, de exemplu, conform spuselor lui
115
ANUARUL
Michelangelo, fiecare piatră trebuie să aibă o statuie, rolul

sculptorului fiind acela de a da surplusul jos. Sigur că, se
ciopleşte în mare, se degroşează la prima fază după care se
lucrează cu scule, cu dălţi, cu raşpile mai fine, se şlefuieşte,
pentru ca la final să se poată colora.
Sculptura se realizează manual, dar odată cu trecerea
timpului aceasta se poate realiza şi mecanic, pe maşini unelte
cu comandă numerică.
Se poate spune că un echipament este cu comandă
numerică dacă instrucţiunile care permit funcţionarea maşinii
sunt transmise în formă codificată. Conform acestei definiţii,
prima maşină cu comandă
numerică a fost războiul de
ţesut a lui Jacquard (1800)
care avea ca port program o
bandă perforată.
Figura 1 - Schema
structurală a unei mașini de
frezat cu comandă
numerică
Prima maşină -
unealtă cu comandă
numerică (prototip) a apărut
în anul 1952 (MIT). Ea a
fost dezvoltată în USA
începând cu 1942 pentru a
satisface nevoile industriei
aeronautice: realizarea
suprafeţelor complexe cum
116
ANUARUL
ar fi paletele elicei elicopterelor sau buzunarele de diverse

forme în panouri mari de aluminiu.
Iniţial, aceste echipamente dispuneau de elemente de
comandă alimentate prin cablu, iar introducerea datelor se
făcea prin cartele perforate. Cu apariţia microprocesoarelor şi
cu progresul electronicii, costul acestor echipamente a scăzut
până prin anul 1970. Suporturile şi transmiterea de date au
putut fi asigurate cu ajutorul disketelor, a benzilor magnetice
etc.
Această evoluţie, care a asigurat prelucrarea datelor în
timp real, a permis creşterea posibilităţilor oferite de acest tip
de comandă şi a favorizat integrarea acestora în construcţia de
echipamente automatizate.
Figura 2 - Reprezentarea schematică a unui echipament clasic

cu comandă numerică
117
ANUARUL
Utilizarea comenzii numerice (CN) nu se limitează

numai la maşini-unelte cu care se îndepărtează material cu
ajutorul unor scule cu tăiş, ci ea este prezentă şi la instalaţiile
de decupat cu fascicul laser, la prelucrarea prin electroeroziune
cu electrod sau cu fir, la operaţiile de asamblare etc. Ea se
întâlneşte, de asemenea, astăzi, la comanda meselor maşinilor
de măsurat tridimensionale, la roboţi şi la alte echipamente.
În zilele noastre, producţia de piese mici nu poate fi
considerată realizabilă fără maşini rapide cu
comandă numerică. Cu aceste maşini - unelte se poate realiza
producţia în orice formă, cu precizie ridicată. În prezent,
maşinile-unelte CN asigură o precizie de prelucrare ridicată,
putând ajunge până la ±(0,015–0,02) mm, în cazul centrelor de
prelucrare.
La prelucrarea suprafeţelor complexe cu maşini-unelte
convenţionale, înaintea realizării procesului de prelucrare
propriu-zis, a fost necesară realizarea unui prototip din lemn
sau din alt material, care, apoi, a fost supus unei scanări şi
copiat cu precizie variabilă într-o piesă nouă. Acest proces era
considerat un mult prea mare consumator de resurse umane
şi/sau de materiale. Astfel, mulţi angajaţi lucrau mai multe zile
la o piesă complexă, care, cu tehnologia actuală, se poate
produce într-un timp considerabil mai scurt şi cu mare precizie.
Este necesar, însă, un model construit cu ajutorul
calculatorului.
Comanda Numerică Computerizată (CNC) este
comanda unei maşini-unelte prin utilizarea de numere, litere şi
simboluri. Este un sistem în care mărimile programate sunt
direct introduse şi înmagazinate într-un anumit format, apoi
automat citite şi decodificate pentru a determina mişcarea
corespunzătoare a maşinii pe care o comandă.
118
ANUARUL
În anii ’70 - ’80, era frecventă afirmaţia referitoare la

comanda numerică cum că aceasta nu era rentabilă decât la
realizarea seriilor mari de piese sau la generarea suprafeţelor
complexe cu profil evolventic. Această judecată era în parte
justificată, dacă se ţine cont de greutatea cu care se realiza
pregătirea fabricaţiei şi programarea (numeroase calcule
geometrice făcute de mână, timpi mari de schimbare a
tehnologiilor, iar dispozitivele de înregistrare şi de citire a
informaţiilor erau dificile şi implicau activităţi laborioase).
La vremea respectivă, capacităţile slabe de calcul ale
echipamentelor electronice de comandă nu permiteau să se
efectueze în timp real corecţii legate de geometria sculelor şi
restricţionau programatorul să definească traiectoriile axelor
pentru fiecare sculă sau punct generator de pe fiecare sculă.
Altfel spus, el trebuia să scrie programul pentru o sculă dată,
iar reascuţirea obligă la corecţia programului. În paralel cu
aceasta, costul ridicat al echipamentelor nu putea fi acceptat
decât la seriile mari şi consecutive de fabricaţie.
119
ANUARUL
Astăzi, comanda numerică poate fi utilizată într-o

manieră economică şi în cazul seriei mici sau pentru fabricaţii
de piese unicat, chiar dacă acestea din urmă au forme
complicate.
În exemplul din figura de mai sus, se observă o lucrare
sculptată prelucrată pe maşini cu comandă numerică care
durează aproximativ 2h, în timp ce prelucrată manual ar dura
câteva zile, se observă un câştig considerabil de timp faţă de
prelucrarea pe maşini-unelte convenţionale, sau prelucrarea
manual.
Acest câştig de timpi de execuţie provine din chel-
tuielile mai reduse de punere în fabricaţie şi de prelucrare a
datelor pentru un reper.
Informaţiile iniţiale, cum că prelucrările pe maşini-
unelte cu comandă numerică sunt nerentabile, trebuie, deci, să
fie actualizate.
Asistenţa informatică permite definirea mai rapidă a
modelului geometric al piesei, a proiectării rapide a tehnologiei
de prelucrare, calcule rapide şi în timp real pentru stabilirea
condiţiilor de operare. În acest context, timpii necesari pentru
asigurarea programării pot fi reduşi la jumătate, iar timpii de
execuţie a celor 10 piese, de asemenea, pot fi reduşi la
jumătate.
Aceste avantaje sunt datorate, în general, aportului
tehnic adus de comanda numerică, dar sunt mult mai vizibile în
cazul programării asistate de calculator, care elimină restricţiile
legate de timpii de programare, permiţând:
 scoaterea în exteriorul postului de lucru a sarcinilor
legate de modelarea geometrică, cinematică şi tehnologică a
procesului de prelucrare;
120
ANUARUL
 reducerea timpilor pentru mersul în gol, prin realizarea în

regim automat a secvenţelor procesului de prelucrare, prin
punerea în poziţie de lucru a sculelor cu viteze de deplasare
rapide, prin schimbarea automată a sculelor, prin schimbarea
automată a vitezelor cu ajutorul sistemelor de comandă a
motoarelor de acţionare;
 reducerea numărului de operaţii care erau necesare pentru
efectuarea de lucrări precise: trasare, eliminarea dispozitivelor
de copiat;
 realizarea de suprafeţe complexe – prin deplasarea după
mai multe axe simultan şi posibilitatea realizării de piese cu
suprafeţe mult mai apropiate de necesităţile funcţionale;
 definirea condiţiilor optime de lucru, pentru că aceste
maşini oferă posibilitatea de a face să varieze continuu viteza
de lucru şi, astfel, creşte durata de viaţă a sculelor;
 diminuarea gradului de implicare a factorului uman,
prin creşterea gradului de automatizare a echipamentelor şi prin
diminuarea sarcinilor de control, care sunt efectuate în timpul
derulării operaţiilor de prelucrare, de echipamente speciale;
 posibilitatea de a asigura flexibilitatea în raport cu
evoluţiile tehnice actuale în materie de moduri de schimbare a
sculelor, de proiectare geometrică şi tehnologică sau de
utilizarea unor sisteme de procesare a datelor CFAC
(Concepţia Fabricaţiei Asistată de Calculator).
 integrarea echipamentelor periferice (dispozitive pentru
măsurarea sculelor, manipulatoare, roboţi etc) sau integrarea
121
ANUARUL
MUCN în ansambluri automatizate (celule flexibile, linii de

fabricaţie).
O maşină-unealtă prelucrează propriu-zis doar 10-15%

din timpul efectiv de producţie, diferenţa până la 100% fiind
timpi pentru reglare, poziţionare, schimbarea sculei sau a
piesei.
Automatizarea şi comanda numerică au permis
creşterea de la 15% la 35% a timpului real de aşchiere.
Schimbarea automată a sculelor, reglajul automat şi
schimbarea piesei la sfârşitul procesului de prelucrare a condus
la un timp real de prelucrare propriu-zis de aproximativ 65%.
Evident, această analiză a ignorat durabilitatea sculei şi opririle
din motive de avarii sau de organizare.
Relativ la aportul tehnic şi economic al comenzii
numerice, se pot concluziona următoarele:
 comanda numerică permite progresul spre excelenţă
în fabricaţie pentru că ea asigură: precizie ridicată,
122
ANUARUL
repetabilitate, fiabilitate - flexibilitate şi calitate, indispensabile

într-o economie de piaţă.
 comanda numerică asigură fabricaţia de piese
complexe cu eforturi materiale şi financiare minime.
Iată principalele avantaje ale folosirii maşinilor unelte
cu comandă numerică:
Mașinile unelte cu comandă numerică pot fi folosite
continuu, crescând productivitatea și oferind un control mai
mare asupra proceselor industriale.
Interfața acestor mașini este ușor de învățat și utilizat,
oferind posibilitatea de a simula operarea utilajului.
Prin programe software avansate, mașinile unelte cu
comandă numerică permit realizarea unor produse greu de
proiectat prin modalitățile clasice.
Sistemele cu comandă numerică reduc în mod
considerabil costurile de producție necesare fabricării
produselor în serie.
Capabilitățile strungurilor cu comandă numerică, ale
centrelor de frezare și ale roboților industriali pot fi
perfecționate permanent prin dezvoltarea software-ului folosit.
Prin modificarea parametrilor de funcționare, utilajele
cu comandă numerică pot fi programate rapid pentru realizarea
unor operațiuni foarte diverse, cu grade de complexitate
diferite.
Utilajele cu comandă numerică reduc riscurile
proceselor de producție și asigură siguranța operatorilor.
123
ANUARUL
Bibliografie:
1. Drăgoi, M. V., „Curs şi Îndrumar de laborator C.N.C”,

Universitatea Transilvania, Braşov, 2006
2. Chung, A. Ch., „Simulation, Modeling. Handbook. A
Practical Approach” Industrial and manufacturing engineering
series. CRC Press LLC, ISBN 0-8493-1241-8, Boca Raton
London, New York Washington 2004
Prof. ing. Tamara Veronica Japalela

Liceul Tehnologic “Gh. Ruset Roznovanu”
124
ANUARUL
ANEXE
OAMENII ŞCOLII
Conducere:
Ilarie Oana - director
Stroea Ioan - director adjunct
Teacu Oana - director adjunct
Educatoare:
Anghel Mariea
Buzăeanu Niculina
Cimpoeşu Gabriela Maria
Onişoru Mihaela
Pruteanu Maria Cristina
Profesori înv. primar:

Adăscăliţei Minodora
Bogus Verona
Ciobanu II Mirela
Creţu Mihaela Diana
Creţu Rodica
Drîngu Maria Carmen
Dumitraşcu Elena
Ferenţ Liliana
Ilie Ana Simona
Jbanca Monica
Nicorescu Maria Manuela
Stroea Ioan
Vasile Alina Camelia
125
ANUARUL
Profesori:
Limba şi literatura română:

Ilarie Oana
Gabur Paulina
Teioşanu Violeta
Lupu Petronela
Ilie Andreea
Paşcu Valentina
Capşa Togan Mihai Gabriel
Limba engleză:
Mancaş Victor Codrin
Bofan Ioan Daniel
Secuiu Maria
Jitianu Anca Elena
Limba franceză:
Mancaş Margareta
Rotaru Mihaela
Topoliceanu Delia Anca
Matematică. T.I.C.
Vasilache Vasile - matematică
Pipă Ana - matematică
Butnaru Mariana - matematică
Herlea Ancuţa - matematică
Alterescu Iulia Cristina Vandana - T.I.C.
Iftimie Vasile Viorel - T.I.C., matematică
126
ANUARUL
Ştiinţe (Fizică. Biologie. Chimie)

Andrei Ştefănica - fizică
Cozma Elena - fizică, module
Saulea Camelia Aurora - fizică, module
Teacu Oana - biologie
Mehedincu Tamara - biologie
Topciu Maria Claudia - chimie
Chirilă Maria - chimie, module
Om şi societate (Istorie. Geografie. Socio-umane)

Nedeloiu Paul Daniel - istorie
Blându Daniela - istorie
Duca Maria Carmen - geografie
Ţuvic Nicoleta Cristina - geografie
Hizan Adrian - socio-umane
Huţu-Ailoae Simona Lorica - socio-umane
Religie. Arte
Liche Nuţa - religie
Tacu Tudor Constantin - religie
Babătă Ioan Alexandru - educaţie muzicală
Rusu Raluca - educaţie plastică
Educaţie fizică
Gheorghiu Elena
Socol Valeriu
Avădanei Ciprian Gheorghe
127
ANUARUL
Tehnologii:
Stroia Oana Roxana - module
Roman Brînduşa - module
Bendrea Elena - educaţie tehnologică
Anicăi Iuliana - prof. construcţii
Mitru Mădălin Emil George - prof. construcţii
Atănăsoaei Daniela Gina - prof. ing. mecanică
Struguţe Cătălin - prof. ing. mecanică
Nistor Vasile - maistru mecanică
Japalela Tamara Veronica - prof. ing. F.P.L.
Simerea Paulina - prof. ing. F.P.L.
Bosancu Gheorghe - maistru F.P.L.
Chetreanu Ion - maistru F.P.L.
128
ANUARUL
ABSOLVENŢI - PROMOŢIA 2017
GIMNAZIU
CLASA a VIII-a A
Diriginte: prof. Topciu Maria Claudia

Profesori: Ilie Andreea, Rotaru Mihaela, Mancaş Victor
Codrin, Pipă Ana, Topciu Maria Claudia, Mehedincu Tamara,
Hizan Adrian, Blîndu Daniela, Ţuvic Nicoleta, Liche Nuţa,
Rusu Raluca, Babătă Alexandru, Gheorghiu Elena, Bendrea
Elena, Lupu Petronela
Acatrinei V. Vasile Nistor P. Oana Andreea

Aparaschivei V.S. Elena Diana Pală I. Ioan Robert
Bardahan I. Constantino Ioan Papuc C.C. Bianca Cosmina
Bădîngă N. Alexandru Nicolae Socea N. Vasilică Cristian
Blaga P. Mihai Stănescu C. Bogdan Paul
Bontea V.V. Ana Mădălina Tanasă C. Ştefan
Caia V.C. Andreea Mihaela Török I.B. Cosmina Ioana
Fînaru C. Robert Andrei Ţicu M.P. Vasile Florin
Ionescu C. Constantin Codruţ Vacaru G.I. Elena Georgiana
129
ANUARUL
CLASA a VIII-a B
Diriginte: prof. Ilie Andreea

Profesori: Ilie Andreea, Rotaru Mihaela, Mancaş Victor
Codrin, Iftimie Viorel, Topciu Maria Claudia, Andrei
Ştefănica, Mehedincu Tamara, Hizan Adrian, Blându Daniela,
Ţuvic Nicoleta, Liche Nuţa, Rusu Raluca, Babătă Alexandru,
Gheorghiu Elena, Bendrea Elena, Grigoraş Adnana
Aniţulesei V. Denisa Andreea Ilie D. Ştefana Teona

Apostol G. Gabriel Giani Lascan I. Iulian Constantin
Bădîngă C. Cosmin Ionuţ Magdalena C. Ana Maria
Buhuţă I.D. Bogdan Ştefan Mararu R. Leonard Nicolas
Călin L. Gino Emanuel Nistor A. Maria Felicia
Capră M. Robert Vasile Pruteanu D. Dan Constantin
Dumitriu M. Andrei Rotărescu G. Georgiana
Dumitrache G. Georgiana Ana Stănescu G. Gheorghiţă
Hodor C. Constantin Eduard Ştefănescu Ana Maria Lorena
Ifrim V. Cristian Vasile I. Matei
130
ANUARUL
LICEU
CLASA a XII-a A
Filiera: teoretică
Profil: umanist
Specializarea: filologie
Diriginte: Prof. Alterescu Iulia Cristina Vandana

Profesori: Gabur Paulina, Mancaş Margareta, Mancaş Victor
Codrin, Teioşanu Violeta, Nedeloiu Paul Daniel, Ţuvic
Nicoleta, Huţu Ailoae Simona Lorica, Tacu Constantin Tudor,
Babătă Alexandru, Gheorghiu Elena, Andrei Ştefănica
Acristinei N. Alina Elena Marian V. Laura Georgiana

Anton M.C. Gabriel Năfăreanu Camelia Nicoleta
Blaga C. Roxana Iuliana Őzdemir T. Ioana Bianca
Bran V.C. Paula Georgiana Popescu C. Elena Cristina
Buftea G.V. Marcel Pricopie C. Loredana
Căldare F. Elena Alexandra Stan L. Lavinia Andreea
Căpitanu Beatrice Gabriela Stănescu I. Andreea Maria
Ciubotaru V. Constantin Radu Stoica C. Larisa Iuliana
Cociorvă Gh. Roxana Mihaela Şerban N. Ana Maria
Costin M. Mihaela Bianca Toma M.R. Petruţ
Dascălu M. Bianca Maria Ţupu V. Vlăduţ Cosmin
Dănilă M. Mihaela Bianca Ursu V. Vasile Ştefan
Drăguşanu R. Vlad Verdeş C. Mihai
Ilie I.M. Mihai Adrian Zavate I. Ionuţ Adrian
131
ANUARUL
CLASA a XII-a B
Filiera: tehnologică
Profil: resurse naturale şi protecţia mediului
Specializarea: tehnician ecolog şi protecţia calităţii mediului
Diriginte: Prof. Duca Maria Carmen

Profesori: Teioşanu Violeta, Topoliceanu Delia, Bofan Daniel,
Vasilache Vasile, Chirilă Maria, Teacu Oana, Nedeloiu Paul
Daniel, Duca Maria Carmen, Huţu Ailoae Simona Lorica, Tacu
Constantin Tudor, Gheorghiu Elena, Iftimie Vasile Viorel,
Stroia Oana Roxana
Achira M. Hasan Mihăilă C. Ciprian

Ailenei C. Toader Cătălin Constantin
Albiş I. Elena Roxana Ostachi F. Adi Florin
Alupului N. Cătălina Simona Panţîru V. Vasile Bogdan
Andronache V. Cătălina Iuliana Pîrvu C. George Valentin
Aştefănesei I.L. Ioan Gabriel Plută I. Ioan
Baghiu C. Florentina Cristina Popa S. Adina Elena
Baltag C. Ana Bianca Socea D. Iuliana Elena
Bran V.C. Vasilica Beatrice Tomescu V. Vasilica Adina
Covrig N. Cristina Ţîbîrnac V. Maria Miruna
Fotea C. Ana Maria
132
ANUARUL
CLASA a XII-a C
Filiera: tehnologică
Profil: tehnic - mecanică de montaj, întreţinere şi reparaţii
Specializarea: tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii
Diriginte: Prof. Atănăsoaei Daniela Gina

Profesori: Paşcu Valentina, Topoliceanu Delia, Mancaş Victor
Codrin, Iftimie Vasile Viorel, Saulea Camelia Anişoara, Andrei
Ştefănica, Blându Daniela, Duca Maria Carmen, Huţu Ailoae
Simona Lorica, Tacu Constantin Tudor, Socol Valeriu,
Atănăsoaei Daniela Gina, Struguţe Cătălin
Armanu I. Ioan Petru Leaţ C. Mădălin Constantin

Blanaru I.A. Adrian Ionel Luca N. Laurenţiu Petruţ
Ciocoiu M. Marian Marius Lupu N. Mihai Răzvan
Cojocariu C. Constantin Florin Oprea C. Constantin
Coşniţă V. Dumitru Gabriel Paşcu M. Andrei Cătălin
Creţu I. Iulian Rusu I. Ion Cristian
Filip V.C. Vasile Bogdan Savin V. George Sebastian
Ghebosu C. Laurenţiu Constantin Toma P. Răzvan
Gheorghiţoi N.L. Robert Ionuţ Turnea V. Ioan
133
ANUARUL
OFERTA EDUCAŢIONALĂ 2017 - 2018
134
ANUARUL
CUPRINS:
Cuvânt înainte ...................................................................... 4

Prof. dr. Gheorghe Brânzei - Alfabetul liricii lui Adrian Alui
Gheorghe sau Cum am învăţat limbajul poeziei .................... 5
Prof. Oana Ilarie - Tradițional și modern în învățământul
românesc ............................................................................. 14
Prof. Paulina Gabur - Sonata Kreutzer ................................ 19
Prof. dr. Mihai Capşa Togan - Poezia spectacolului
gastronomic .......................................................................... 26
Prof. Margareta Mancaş - L’Internet pour tous .................. 35
Prof. dr. Paul-Daniel Nedeloiu - Prezentare de carte: Cristian
Nicolae Apetrei - Reşedinţele boiereşti din Ţara Românească
şi Moldova în secolele XIV-XVI .......................................... 45
Prof. Adrian Hizan - Tehnologia în postmodernitate
......................................................................49
Prof. dr. Brînduşa Roman - Cercetări privind biologia unor
specii de plante lemnoase cultivate în scop ornamental, în
condiţii naturale ................................................................... 70
Prof. Oana Teacu - Plante neobişnuite pe Terra ............... 100
135
ANUARUL
Prof. Iulia Anicăi, Prof. Veronica Tamara Japalela - Suflet

de copil. Proiect educaţional ............................................. 105
Prof. Tamara Veronica Japalela - Sculptura lemnului şi
maşinile unelte cu comandă numerică ............................... 115
Anexe ................................................................................. 125
Oamenii școlii .................................................................... 125
Absolvenți ........................................................................... 129
Oferta educațională 2017-2018 ......................................... 134
136

ANUAR 2017 Liceul Roznov

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ANUAR 2017 Liceul Roznov

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LICEUL TEHNOLOGIC

Liceul Tehnologic „Gheorghe Ruset - Roznovanu’’

ALFABETUL LIRICII LUI ADRIAN ALUI GHEORGHE

1. Ceremoniile insidioase ale debutului

Format la Şcoala lui Nicolae Manolescu, înscris pe

moartea”, iar privirea caută zadarnic să descopere linia unui

2. Intimitatea absenţei din Poemele în alb-negru

Ecouri bacoviene răzbat din poemele incluse în volumul

subversivă limbă / ameninţătoare”... Aşadar, decor cu nuanţe

finalitate nesigură // adun răni, le aşez una lângă alta, le fac

3. Lirismul Cântecelor de îngropat pe cei vii

Personalitate proeminentă a lirismului optzecist, Adrian

iubirea şi toată gama sentimentelor (tristeţea, jalea, dorul,

4. Complicitatea îngerului căzut

Eul liric se multiplică în volumele următoare (Fratele

strâmbe, în care imaginea reală este cea deformată în alte o

pădurea”, retrăgându-se, apoi, în propria carapace, şi

propriul copil să-şi regăsească / sâmburele său de tată sufletul

rug / lumea întreagă m-a împins pe rug / în jur doar apele şi

Prof. dr. Gheorghe Brânzei

Tradițional și modern în învățământul românesc

„Orice metodă pedagogică rezultă din întâlnirea mai multor

Drumul parcurs pentru atingerea obiectivelor

particularităţile de vârstă şi de cele individuale ale elevilor, de

care ne ajută să multiplicăm materialele) ne oferă posibilitatea

tehnologiilor informatice şi comunicaţionale în procesul de

Prof. Oana Ilarie

Geneza romanului este cunoscută și a avut un ecou

naște fix la 9 luni după seara concertului. Prins în jocul

soția” (pg. 16). Avocatul și doamna părăsesc compartimentul

obligat să-i împărtășească experiențele sale, iar aceasta „și-a

în sperieți, și cât ai clipi din ochi, în loc să mă împotrivesc

nemișcată ca ceara, rece, și că asta nu se mai poate îndrepta

de păianjen în care personajele sale se vor lăsa prinse și care îi

Prof. Paulina Gabur

Poezia spectacolului gastronomic

Fie că-i spunem hrană, fie mâncare, bucate sau nutriment,

alunecă spre universul simbolic al spaimei de a fi mâncat de o

Ideea că în imaginar se perpetuează o parte a realului ţine

Între jocurile sociale, unele desebit de dense aparţin

„Şi el a fost în turmă întîiul dobitoc!

Chiar în opera unui împătimit al parodiei, George

Seara, nu obişnuim mâncare gătită.

trimite către altceva, către o confruntare dramatică, antitetică,

Prof. dr. Mihai Capşa-Togan

L’Internet pour tous

D'abord, la connaissance d'une langue, qu'elle soit

fournies, soit par un choix proposé au sein du logiciel.

accès d'une part au vocabulaire du domaine, et d'autre part aux

des enseignants. Comme tout le monde, en raison de

certain nombre de formations. Pour les enseignants utilisant les

conjugueur, style, synonymes, traductions français/anglais). Il

- Les « portails » culturels pédagogiques: destinés à

eux, grâce à l’hyper textualité, sont tels qu’il sera possible de

Baron, G.; L. et Bruillard É. (1996). Informatique et

Tagliante, C (1994) La classe de langue, Paris, CLE

Prof. Margareta Mancaş

Studierea structurilor sociale medievale româneşti, sub

boiereşti din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-

chestiuni conceptuale: ce înseamnă „boier”? >> (pag. 15-27),

materialul de construcţie, biserici de lemn şi biserici de zid

Prof. Dr. Paul - Daniel Nedeloiu

„Nu tehnica este cea care ne aserveşte, ci sacrul

astăzi sunt doar servitorii maşinilor şi fac aproape corp comun

Clorofila a = 12,21A663 – 2,81A646