1 – Prezenţa acidului D – 5,6 octadecanoic în unele grăsimi ale

seminţelor de Umbeliferae. Vol. 72, 1970 autori Kastha Ars, Selverraj.

Prezenţa unor mici cantităţi de acid D – 5,6 octadecanoic a fost
identificat în grăsimile seminţelor de Coriandrum satierum, Cuminum
cyminum, Anethum sowa, Ptychotis ajowan şi Foeniculum vulgare.
3 – Controlul - prometrynă a buruienilor în boabele de boia, în boabele
de ricin, de muştar şi coriandru.
Stropirile preemergente cu prometrynă dovedit eficacitate în controlul
buruienilor din recoltele principale, au avut o influenţă favorabilă asupra
condiţiilor de nutriţie şi nu sunt fitotoxice. Prin urmare s-au constatat măriri de
producţie fără a fi schimbat conţinutul în grăsime a seminţelor, sau germenilor
lor.
4 – Linalool: componentul responsabil pentru aroma strugurilor şi a
vinurilor aromatice. Autori: Luciano Usiglio, Massino Mts vol. 67, 1967.
Aroma caracteristică a strugurilor şi a vinului din struguri se datorează
prezenţei linalool – ulei (I). Acesta derivă din alte trei surse şi comparat cu
forma I a unei mostre de vin muscat pentru a i se stabilii identitatea. A fost
obţinut din linalil – acetatul din uleiul iniţial al Salviei sclarea, din seminţele
de coriandru distilate sub aburi;
5 – Un studiu comparativ al conţinutului în uleiurile esenţiale în
rădăcinile de coriandru, în tulpinile, frunzele şi seminţele în stadii variate de
coacere, puse în evidenţă prin diferenţele acestuia din timpul dezvoltării.
În seminţe: conţinutul în uleiuri depinde de poziţia umbelei şi este mai
mare în seminţele nematurate sau proaspăt coapte. Studii fizice şi chimice
asupra uleiurilor obţinute din organe singulare aflate în diferite stadii de
dezvoltare au dovedit unele diferenţe în aciditate, în index refractiv şi rotativ.

1
 Determinarea nefelometrică a uleiurilor esenţiale în XXXXX noastre de
coriandru. Vol. 66, An 1967. Autori: Ursoula Rulkososko.
0,3 g smântână se supune distilării, din care exact 0,25 g se distilează
rapid cu 150ml H2O. Se amestecă 100 ml din distilat care se foloseşte apoi
pentru nefelometrie, respectând anumite standarde. Douăsprezece mostre
conţin 0,83 – 1,01% ulei. În comparaţie cu metoda Ginsberg, se constată
formarea unei deviaţii de ± 0,008%.
7 – Detectorul polarografic, plumbul şi zincul în materiale din plante, s-
au cercetat următoarele părţi din plante uscate: mentă, frunze de rozucriu,
fructe de coriandru, rizomi de Agropyrum şi rădăcini de Pinapinella. Datele
polarigrafice au referire la cupru, plumb, zinc astfel: 1 g din material se arde la
aproximativ 600oC iar reziduul se dizolvă în NH 4 citrat soluţie. Se ia în lucru
0,1 N K acid ftalat soluţie, începând cu 0,2 V şi folosind un standard
internaţional. S-a constatat că părţile aeriene ale plantei conţin mai mult Cu
decât cele din pământ. Conţinutul de cupru din părţile aeriene variază de la
0,00104 – 0,00136%, iar pentru cele din pământ de 0,00066%. Pentru Pb
valorile sunt de 0,00477% fără diferenţe semnificative de la gen la gen. În
schimb se constată mari diferenţe de la gen la gen cu privire la Zn, cantităţile
de Zn variind de la 0,000292 la 0,01049%.
8 – Indicativii histochimici ai aldehidelor în canalele de uleiuri volatile
la Coriandrum sativum. Dacă se introduc secţiuni de tulpină de coriandru într-
o soluţie de 0,4% 2,4-dinitrofenilhidrazină în 2 N HCl apare un precipitat
maroniu în canalele de ulei volatil. Se folosesc pe post de control secţiuni
transversale din tulpina de anason, deoarece acesta nu conţine aldehide.
Precipitatul maroniu indică prezenţa aldehidelor.
9 – Test pentru terpenoide prezente în Coriandrum sativum. Examinarea
cromatografică în strat subţire a uleiului volatil al pericardului şi al răsadurilor

2
varietăţii “Jucs”. S-a efectuat un studiu asupra uleiurilor volatile obţinute în
urma distilării cu aburi a răsadurilor din C. sativum, varietatea “Jucs”, dar şi
asupra pericarpului după germinare. Compuşii au fost puşi în evidenţă de
cromatografie în strat subţire. S-a ajuns la concluzia că uleiul volatil din răsad
nu conţine linalool.
10 – Modelele cromatografice în start subţire ale drogurilor din familia
Umbeliferae şi efectele lor. Numărul petelor, poziţia lor relativă şi culorile
produse cu diverşi reactivi pe plăcile cromatografiei în stat subţire au fost
utilizate la detectarea efectelor la mărar.
Ţesuturile formate în coriandru sunt asemănătoare cu a celorlalte ierburi
din familia Umbeliferelor. Uleiul esenţial din canale şi din părţile vegetative
conţine aldehide şi cel din fructe. În interiorul canalelor linaloolul se formează
chiar de la început. În timpul dezvoltării fructelor, cantitatea de linalool creşte
după care, creşterea este mai lentă şi în final are loc o egalizare a cantităţii.
Fructele coapte conţin ulei esenţial în interiorul canalelor, componentul
principal este linaloolul important pentru om. Conţinutul linaloolului în oleum
coriandru este 60-80%.
11 – Experimentul fertilizării minerale a coriandrului.
Anul 1966; Autori: D. Vagujfalvi, Herba Hung 341-50
Adresa: Gyogunov Kut. Int. Budapest.
Producţia totală în producerea uleiului de esenţă au crescut cu 30-40%
prin CaCO2 + NH4MO3 100-150 + superfosfat (19% P2O5) 200-300 + K sare
(39% K2O) (50-300kg) (0,576 ha) în experimentul fertilizării minerale a
coriandrului.
12 – Proprietăţile biochimice ale fructelor de coriandru raportate la
varietatea de caracteristici. Fructele a 9 varietăţi de coriandru au fost analizate
pentru ulei de esenţă, ulei gras, proteină brută, fibre neprelucrate, cenuşă, apă

3
extractibilă. Uleiul de esenţă şi uleiul gras au fost examinate pentru
caracteristicile fizico – chimice, indicele de refracţie, indicele de saponificare
şi de iod, acizi graşi şi linalool. Au fost găsite diferite variaţii.
13 – Câteva componente lipidice din fructele de Anethum graveolins şi
Coriandrum sativum. Fracţiunile lipide din fructele de A. graveolins şi C.
sativum au ost examinate prin metode standard. Primele conţin acizi saturaţi
cu 16, 18, 22, 24, 26 şi 28 atomi de C iar celelalte 24, 26, 28, 30 şi 32 atomi de
C dar nu şi acizi saturaţi. Au fost de asemenea descoperiţi ca şi γ sitosterolul şi
o neidentifiactă facţiune cu o absorbţie maximă de 209, 263, 330 şi 350 mμ şi
valenţa C = C cuprinsă între benzile 1600 – 1735 cm -1. Aceleaşi fracţiuni au
fost obţinute din C. sativum ca şi γ sitosterol
- Determinarea uleiurilor volatile din seminţele de coriandru poate fi
făcută cu mare exactitate prin reîncălzirea vaporilor la 180 oC utilizaţi pentru
distilare pentru antrenare cu vapori cu apă. Datorită distilării acizilor graşi la
aceiaşi temperatură se aplică o corecţie. Conţinutul exact al uleiurilor poate fi
obţinut prin cântărire. Uleiurile volatile distilate determină aciditatea unui
echivalent (5g) de acizi graşi, calculând normalitatea acidului conţinut de
uleiul de coriandru. Substratul de acid gras evaluat din acidul normal conţinut
este obţinut din uleiurile volatile corectate.
- Coriandrul şi socul, agenţi aromatici adăugaţi în vin ar putea fi
dezvoltaţi cromatografic în H2SO4 concentrat. Substanţele aromatice din
vinurile naturale sunt prezente de asemenea în must şi original fructelor. Acest
fapt a fost dovedit prin metoda cromatografică a hidrocarburilor terpenice sau
similar compuşilor. Linaloolul şi derivaţii lui au fost răspunzători pentru
parfumul mostrelor de vinuri de muscat studiate.
- Fructele de coriandru conţin în primul rând 1-1,4% ulei esenţial şi
26% grăsime. Grăsimea poate fi extrasă prin presarea seminţelor cărnoase

4
după distilare cu vapori de apă înlăturând uleiurile esenţiale. Pentru cea mai
bună producţie de grăsime de 13 – 15% seminţele ar trebui măcinate când
conţin 15 – 16% apă. Şrotul (turta de presate) conţine 15,4% grăsime şi 24,7%
proteină digestibilă şi este potrivită pentru furajele vitelor de îngrăşat. Mai
târziu în tinctură pot fi determinate următoarele 5g tinctură este tratată cu 25
ml apă refluxat 30 minute, extractând cu 100 ml apă (eter etilic), extractul a
fost filtrat, eterul etilic înlăturat şi reziduul încălzit pe baia de aburi 30 minute.
După repetarea etapelor cu apă (100 şi 50 porţiuni)extract sunt spălate cu 50
ml NH4OH 10%, prin colectare şi complectare sunt aduse la 200 ml cu
NH4OH 10%. Doi ml de probă din această soluţie sunt diluaţi cu 8 ml NH 4OH
70%, trataţi cu 0,1 ml apă, ţinute pentru 4 minute în apă fiartă, completaţi cu
50 ml NH4OH 10% şi determinaţi calorimetric.
- următoarea modificare din reţeta pentru tinctura cu XXXX de vin a
fost descrisă în Polish Pharmacopeue 111, fiind compusă din 8 rizozomi de
XXXXXXX, 2 coji uscate de portocale şi o parte fructe coriandru; amestecul
brut este filtrat cu lichid ce conţine vin alb 100% şi 95 etanol. Filtratul obţinut
(107 părţi) este ţinut la 6oC pentru 5 zile, filtratul complectat cu 2,5 părţi
etanol 95% şi îndulcit (o parte zahăr la 7 părţi tinctură). Utilizarea filtratului în
schimbul improvizaţiei macerate de o producţie ≈ 20% şi garantează prin
completarea cu derivaţi ai antrochinonei.
- Extractul cu 95% alcool etilic din fructe uscate, din care praful din
plante a fost îndepărtat cu petrol uşor (40-60%). Acestea a conţinut noi
derivaţi de triterpene corionchinol, glucoză (302-304o) fructoză, sucroză
sisterol (la 143 – 50o) acetyl la 126-30o şi benzoil la 133-70o.
- Sterilizarea gazoasă a condimentelor cu oxid etilen gazos.
Piperul a fost sterilizat prin expunerea la oxid etilen (I) (aproximativ
800 g/m3)timp de 24 h la 15oC (omorând 99,9%). Pe scară largă, sterilizarea s-

5
a efectuat cu succes cu 1000-1200 mg I/m3 la 30oC. Piperul alb necesită 72 ore
pentru sterilizare completă. S-a mai sterilizat curry, usturoi, ceapă, piper roşu
s-au amestecuri de condimente. Efectul sterilizării se verifică prin incubare.
Sterilizarea la 10o este mai defectuoasă decât cea la 20-30o. nu se observă
diferenţe de la 30o la 60o.
- Rezumat în original.
Frunzele de mentă conţin cantităţi considerabile de polifenol-oxidază.
Oxidarea este oprită prin fierbere şi este inactivată de XXXX sau de
dietilditiocarbamat. Extractul fiert necesită oxidizabilitate după administrarea
pudrei din frunze obţinută prin tratarea frunzelor cu Me 2CO. Acizii clorogenic
şi caffeic au fost identificaţi printre substanţele oxidabile, aceştia scăzând în
concentraţie dacă frunzele plantei sunt umbrite. Polifenol oxidaza din mentă
este mai activă decât cea din coriandru. Frunzele umbrite ale mentei conţin
mai multe uleiuri esenţiale decât cele iluminate, diferenţa constând în
consumul de mentol şi mentonă. Semnificaţia acestor fapte este dezbătută
teoretic.
- Rezumat în original.
S-a demonstrat în urma examinării piperului negru, că mostra trebuie
supusă metodei “Lachsse pentru amidonul crud” şi se modifică prin
neutralizare parţială cu alcool şi clătită cu XXXX. Excesul de Pb se
îndepărtează cu oxalat de K iar solventul titrat se filtrează cu solvent Fehling.
- Determinarea Pb în conservele alimentare prin semimicroanaliza
cromatografică A. Ya.
Materialul se amestecă cu HNO3, se evaporă până la uscare, se dizolvă
în apă, apoi solventul se trece printr-o coloană de Al2O3, după care o soluţie de
KI este trecută prin coloană.(Werner Jacobson)

6
 - Stabilitatea vitaminei C în timpul procesării sucului de tomate şi a
pastei de tomate.
Sucul este procesat în echipament Manzini, iar paste în echipament
Jedinsturo. Mari pierderi în vitamina C (≈35%) din sucul procesat se datorează
etapelor de umplere şi pasteurizare. Cu pasta, pierderile de I (10-22%) se
datorează concentraţiei. Depozitarea timp de 6 luni scade I cu 20% în ambele
produse.
- Consistenţa pastei de tomate.
Tomatele San Marzeno şi Pearson se procesează la pastă folosind 2 site
de mărimi diferite. Unele mostre de fructe sunt încălzite la 180 0F imediat după
zdrobire, pe când celelalte sunt reţinute 3 ore la 70-80 0F, între procesul de
zdrobire şi cel de încălzire. Această întârziere dă produsului o mai mare
consistenţă, cu toate că se micşorează conţinutul în pectat de Ca.
- C.A. vol. 108, anul 1988
Cremele de faţă ce conţin turbă hidroxietilată ceară de cărbune maroniu.
O cremă de faţă îşi asigură un efect antistatic şi o penetrare rapidă a
pereţilor vaselor de sânge prin adaosul de ceară de cărbune maroniu sau de
turbă hidroxietilată, cu un grad de hidroxietilare peste 70% NaOH, grăsime
XXXX, grăsime extrasă din castane, ulei de gălbenele. O cremă de faţă
conţine ulei de nurcă 4-6; emulsie ceară 4-7; NaOH 0,02-0,1; turbă hidroxilată
sau ceară de cărbune maroniu cu grad de hidroxilare ≥70% 2 – 10; ulei extras
din castane 1-4; ulei extras din gălbenele 1 – 4; paraformaldehidă 0,01 – 0,05;
parfumant 0,5 – 1,5; apă pănă la 100%.
- C.A. vol. 108, 1988
Extracţia β – escinei din seminţele de castane.
10 kg de seminţe de castane uscate se amestecă timp de 30 min. cu 60 L
1:1 MeOH – apă. După filtrare şi clătire, filtratul se introduce în vacuum, se

7
aduce la pH = 1 cu H2SO4 5M şi se încălzeşte la 450. β - escina s-a separat prin
filtrare. Filtratul se neutralizează la pH = 7 prin adăugare de CaO 25 g iar 20 L
EtOH se adaugă prin agitare. După omogenizare timp de o oră, precipitatul se
separă prin filtrare, iar filtratul se aduce la 1,2 L. Filtratul conţine 9,55%
escină şi 0,13% flavopoidină.
- C.A. vol. 109, anul 1988
Regenerarea plantei de AESCULUS HIPPOCASTANUM (ALUN
PORCESC) prin embriogeneză somatică.
Embriogeneza somatică se obţine din culturile de calus, derivate din
embrionii imaturi ai castanelor (A. Hippocastanum), cultivate pe mediu
Murashige şi Skoog (MS), suplimentat cu sucroză 5%; 2,4-D (3 mg L -1);
kinetină (1 mg L-1); cazeină hidrolizată (250 mg L-1) şi prolină (250 mg L-1).
Prolina este un factor necesar în acest proces; reducerea 2,4 – D la 1 mg în
mediul solid MS duce la o creştere a masei de calus, dar nu şi a embrionilor
somatici.
- C.A. vol. 104, anul 1986
4 α – metil ergosta – 8,24 (28) – dienă – 3 β – ol, o parte sterol în
seminţele castanului sălbatic.
În seminţele fructului castanului sălbatic fracţiunea de sterol izolată
reprezintă 4,5% din materia nesaponificată şi 3 mg %din seminţe.

8
 CH – Me CH2 – C – CHM
Me CH2

HO
Me

Această fracţiune a fost investigată prin capilare sau cromatografie cu

gaz şi spectrometric prin combinarea maselor G:C. Aceasta conţine mai mult
de 12 componenţi şi doar 5 au fost identificaţi; 4 α – metil ergosterolul – 8,24
(28) – dienă – 3 β – ol (I), granisterolul citrosdienolul, cicloencalenol.
Distribuţia acestor 5 componente şi a 4 α – metil ergosterolului în seminţe au
de asemenea multe întrebuinţări şi reprezintă 90% din fracţiune.
- Stimulează creşterea părului, previne mătreaţa prin prevenirea acidului
succinic 0,05 – 0,15, apă – alcool – glicerină, extract din castan 2 – 7%, apă –
alcool – glicerol, urzică.
- Compoziţia triterpenei alcoolice izolată din seminţele castanului
sălbatic.
Triterpena alcoolică, facţiune izolată din uleiul seminţelor castanului
sălbatic conţine 42,2% materie nesaponificată şi 0,93% ulei. Componentele
identificate sunt: taraxerol, β amirin, butilospernol, α amirin şi 24 metil
encicloartenol. Buthirospernol şi majoritatea componentelor se găsesc cam
60% în fracţiune. Acestea au fost anterior identificate în plante.
- Componente existente în castane şi extragerea lor.
Fructele castanului sălbatic conţine Mg, Ca, K, Na, P, Cu, PbO 43-, SO42-.
Un complex saponinic alcalinic a fost separat prin cromatografia în strat

9
subţire şi a fost determinată şi detectată solubilitatea acelui complex în diferiţi
solvenţi. Flavinele (9 – 10) au fost determinate din castane cu aceiaşi metodă
(cromatografie în strat subţire) în silicagel. Castanele provenite din diferite
regiuni geografice cu conţinut variabil complex saponinic şi în flavine. Au mai
fost detectate taninuri, adenină, adenozină, guanină, acid uric, acid ascorbic,
cathinonină, colină, tiamină, HCl.
După 10 luni de depozitare a castanelor uscate la 40oC nu s-au observat
modificări în cuantumul complexului şi al flavinelor. Se separă o soluţie cu
60% MeOH sau 60% Et – OH, bine marcată în aport 1:5 castane:alcool.
Cele mai bune producţii cu cantităţi mari la taninuri au fost obţinute
folosind mult Et – OH. Depozitarea în aer liber pentru 17 luni au arătat că
conţinutul în complex a rămas neschimbat în toată compoziţia, pe toată
perioada expunerii, în timp ce al flavinelor a scăzut încă de la început.
Această scădere a cuantumului flavinelor a fost însoţită de o mărire a
turbidităţii soluţiei datorate acidităţii enzimatice. O altă metodă preparativă
pentru extracţia tuturor componentelor folosind reacţia de precipitare a
complexului saponinic cu colesterol şi apoi separarea prin filtrarea produsului
conţinutului în esceină.
- volum 75, Aug 30 58460-64282
Fructele (seminţele) unor plante, la fel de reprezentative, provenite din
aceiaşi specie au arătat că există diferenţe remarcabile în conţinutul de
esceină. Două specii de tescutus (hippacastanus) au arătat diferenţe distincte şi
specifice constând în variaţia conţinutului în esceină.
- Descoperirea conmarinelor în scoarţa castanelor.
126. W vol. 75 inl 5 1 – 6393
Numeroşi componenţi ai conmarinelor în extractul din coaja din
castanul obişnuiţi au fost descoperiţi. Aceeaşi componenţi au fost semnalaţi în

10
Escules, fracţiunea M, probabil un hidroxid puternic sau derivat conmarin
glicozidat.
Germinarea embrionilor somatici şi dezvoltarea lor ulterioară în plantă
poate fi obţinută printr-o cultură de scurtă durată a embrionilor pe MS lichid,
suplimentat cu vitamine (400 mg L-1), IAA sau IBA şi GA3 (1 mg L-1).
Administrarea citochininei mediului de cultură face ca plantele să posede
cromozomi diploizi (2x =2n = 40).
- C.A. Vol. 108 anul 1988
Alterarea activităţii enzimei amilază la castane.
Activitatea amilazei în frunzele proaspete de castan porcesc expuse la
Gy 5 – 50 de 60 Co – γ radiere descreşte sub activitatea iniţială în corelaţie cu
durata expunerii. În ramurile lemnoase cu diametrul ≤ 5 mm, iradierea măreşte
activitatea după 5 – 20 Gy şi descreşte activitatea după o expunere Gy ≥ 25.
Iradierea cu electrozi rapizi (45 MeV, 5 – 50 Gy) nu afectează activitatea sau
modelul PAGE a izoenzimelor amilazei. Cauzele diferenţelor de rezistenţă la
β şi γ radiaţie ale frunzelor şi ţesutului lemnos sunt discutabile.
- Compoziţia proteinelor din principalele legume şi determinarea
acestora prin combinarea electroforezei pe hârtie şi cromatografia pe hârtie.
Legumele tocate şi uscate se supun hidrolizei cu HCl pentru a se elibera
aminoacidul I. Pentru determinarea triptofanului se foloseşte hidroliza cu
Ba(OH)2, iar electroforeza pe hârtie se face folosind un amestec de pirodină
3:10:500, AcOH şi apă cu pH = 4,25. Datele sunt testate pentru histidină,
lizină, fenilalanină, tirozină II, metionină, cistină, valină şi arginină.
Rezultatele asupra salatei, verzei chinezeşti, verzei albe, morcovilor, mazărei
de grădină, boabelor de fasole, conopidei, spanacului, castraveţilor, roşiilor,
ardeilor boia şi asupra altor legume, indică faptul că proteinele acestora sunt
de slabe calităţi nutritive, iar conţinutul în I nu este adecvat unei nutriţii

11
complete. Se impune suplimentarea dietei de legume cu sursă de proteină
vegetală s-au animală.
- Acidifierea conservelor de tomate.
Există efecte ale acizilor adipic, citric, fumaric, malic asupra tomatelor
în conservă şi asupra calităţilor organoleptice. Acidul fumaric are cel mai
mare efect în scăderea pH – ului. În schimb, acidul adipic este cel mai
inofensiv. O uşoară creştere a coroziunii se poate detecta la tomatele
acidifiante.
- Determinarea acidului L – ascorbic în tomate cu scopul selectării.
S-a propus stabilirea acurenţei în determinarea vitaminei C în tomate
prin titrare directă a sucului în mediu oxalic cu 2,6 – diclorindofenol. Sucul se
colectează prin presare, filtrare, centrifugare şi titrare. Eroarea metodei este de
± 3% ce poate fi neglijată având în vedere scopul iniţial.
- Noţiuni despre evaluarea şi clasificarea produselor din tomate.
Au fost caracterizate diferite produse: sucuri de tomate, ketchup-uri,
conserve de tomate şi piureuri de tomate din diverse ţări. S-au determinat, prin
metode bine cunoscute, pH-ul, gradul de salinificare, hidroximetilfurfurolul,
acidul ascorbic, β carotenul, etc. Rezultatele au fost prezentate în tabele şi
diagrame. În general, aprecierea calităţii este strâns legată de concentraţia în
materie uscată. Gradul de încălzire este determinat de hidroximetilfurfurol.
Valoarea nutritivă a produselor din tomate este dată de conţinutul în vitamina
C, caroten şi carotenoide. În general, o culoare roşie – bogată indică o bună
calitate.
- Metoda de curăţare prin sublimare în vacuum pentru analiza
reziduurilor de pesticide.
Sublimarea în vacuum la presiunea < 2 μ la 85oC se utilizează pentru a
determina reziduurile de pesticide cu ajutorul cromatografiei gaz – lichid.

12
Recuperarea a 0,1 – 3 ppm din cele 35 pesticide extrase din spanac, pasta de
tomate, morcovi şi conopidă, reprezintă o recuperare de 12-108%.
- Reziduul de clor în alimente.
A fost studiată şi adoptată o metodă calorimetrică. Fructul legumei este
stropit cu C6H6 apoi clătit deasupra unei coloane activate florescentă şi
dizolvată cu acetonă 1% în benzină. Produsul reacţiei dimetil-amină se citeşte
la 4,95 mμ. Metoda este rapidă.
- Izolarea sării sulfonice S – metil metionină din frunzele de tomate
proaspete.
S-a demonstrat cu ajutorul razelor infraroşii şi a cromatografiei pe
hârtie că sulful complet izolat din fructele de tomate proaspete este o sare a S
– metil metionină. Compusul conţine homoserină şi dimetil sulfidă.
Comportarea sării sulfurice izolate în tomate denotă faptul că este un
precursor important în aroma tomatei.
- Proprietăţile caracteristice ale tomatelor pentru producerea de suc.
Efectele metodelor de prelucrare asupra proprietăţilor soiului Shoyo
Kaji. Culoarea acestuia este afectată de tipul de cultură aplicat seminţelor.
- Schimbări calitative şi cantitative în unele varietăţi de tomate.
S-au făcut studii asupra β – carotenului, neo – β – carotenului şi a altor
carotenoide aparţinând unor tomate în 5 faze de maturare. Aceste tomate au
fost culese verzi şi s-au păstrat la temperatura camerei până la coacere.
Conţinutul total de carotenoide a variat de la 0,252 în prima fază (puţin
coapte) la 18,21 mg% în faza a cincea (cele mai coapte). Fructele cu maturare
naturală şi care aparţin aceleiaşi varietăţi au arătat 0,252 din totalul
carotenoidelor în faza I şi 13,1 mg% în faza a V-a. Alegând o altă varietate, în
fructele verzi s-a semnalat o creştere de 0,365 – 22,58 în tomatele maturate, şi
de 0,365 – 21,64 mg% în faza a IV-a. Conţinutul total de carotenoide la

13
varietatea a III-a variază de la o,477 – 21,75 mg% în faza a V-a la fructele
verzi şi de la 0,77 – 21,79 mg% în faza a IV-a la tomatele cu coacere naturală.
β – carotenul diferă considerabil, însă în general, este mai mare în fazele
secunde de coacere, dar şi la tomatele dezvoltate natural, în comparaţie cu cele
culese verzi şi coapte la temperatura camerei. Conţinutul în licopen creşte o
dată cu maturaţia. La fructele pe deplin coapte, cantitatea de licopen este cu
mult mai mare decât cea a β – carotenului.
- Conţinutul în vitamine la sucurile de legume sau de fructe.
Sucurile de tomate produse în Polonia în 1963 conţineau 8,53-17,84 mg
% vitamina C (I). Temperatura de stocare are ca şi consecinţă creşterea
conţinutului de I. La 5 – 10oC există o pierdere de 23 % din conţinutul iniţial
de I. Pierderea este de 43 % la temperatura camerei. Acesta este chiar stabil în
sucurile de tomate presate la temperaturi scăzute. Conţinutul în I în
concentratele de tomate este determinat de gradul de concentraţie şi variază de
la 22,59 – 70,06 mg%. În nici un fruct sau legumă testate nu s-a găsit procese
de peroxidare. Majoritatea sucurilor de fructe de pe piaţă conţin concentraţii
de I extrem de scăzute, sau chiar lipsă.
- Determinarea polarografică a Zn în extractele de tomate.
Amestecaţi 10 kg extract şi 7 g K2S2O8, adăugaţi 10 ml H2SO4 gradat,
încălziţi, introduceţi compoziţia într-un bol Kjeldahl, adăugaţi 10 ml HNO 3 (d
= 1,147) gradat, încălziţi pentru a se elimina apa şi aduceţi cantitatea la 100 ml
cu ajutorul apei. Preparaţi o soluţie de Cu standard cu HNO 3 folosind aceiaşi
reactivi. Adăugaţi la 5 ml din soluţia de testare 5 ml EDTA 10 -2 N şi un % de
NaOH până vom avea NaOH 3 N. După obţinerea polarogramei între 0 şi 8,
repetaţi procesul cu adaosul unei cantităţi cunoscute de cupru din soluţia
standard fără alterări semnificative ale conţinutului iniţial de Cu. Cuprul din
mostră este calculat comparând cele mai mari variaţii polarografice. Folosind

14
SCE, determinările de la 10 mostre erau cu 4,37 % mai mari decât cele
obţinute prin spectrofotometrie.
- Metaboliţii acizi în tomate. Acizii glutamic şi aspartic.
S-a folosit o metodă cromatografică pentru determinarea acizilor
aspartic şi glutamic. S-a stabilit pentru 11 soiuri de tomate că valoarea
raportului (Glut + Asp)/carbohidraţi este specifică fiecărui cultivar.
Cultivarele prelevate din producţia sudică sunt caracterizate printr-o mai mică
valoare a acestui raport comparativ cu cele din regiunile nordice.
- Metode îmbunătăţite ale cromatografiei de separare a carotenului în
tomate.
Extractele de benzen au fost supuse cromatografiei pe o coloană de
sticlă 20 x 1,2 cm umplută cu Al2O3 (bazică sau neutră) care fusese activată
timp de 30 – 50 minute la temperatura de 140 – 150oC. Condiţia prioritară a
constituit-o umplerea coloanei cu Al2O3 cald imediat după activare. Eluţia
fracţiunilor de caroten a fost determinată de soluţii de Me 2CO 1%, 2%, 3%
(vol/vol) în benzen (70-80 sau 80-100 b.p.).
- Unele varietăţi de tomate potrivite pentru procesare comercială.
Au fost analizate 5 varietăţi de tomate proaspete şi procesate pentru
analiza substanţelor uscate, zaharurilor totale, acidităţii, vitaminei C,
carotenului şi a coeficientului de aciditate. Tomatele proaspete cu un conţinut
în substanţe uscate de 6,0-7,5% au dovedit în urma refractometriei: 2,88-
3,54% zaharuri totale; 0,4-0,43% aciditate; 20,9- 29,1 mg% vitamina C şi
0,537-0,723 mg% caroten. Concentratele de tomate procesate la 80o conţin
6,97-7,58% substanţă uscată. Concentratele finale de tomate conţin 27,4-28,2
substanţă uscată; 16,4-17,61% zaharuri totale; 1,61-1,38 aciditate (acid citric);
72,4-91 mg% vitamina C şi 1,86-2,03 mg% caroten. Gustul şi culoarea
concentratelor din diferite varietăţi de tomate nu diferă cu mult. Varietatea de

15
tomate “Triumf” are cele mai bune proprietăţi tehnologice şi este cel mai
potrivit pentru concentratele de tomate. celelalte varietăţi se pot folosi doar la
anumite condiţii.
- Efectele dezvoltării pe perioada stocării tomatelor în timpul
tratamentelor cu γ- radiaţii şi acid indolil – 3 – acetic.
Iradierea imediat după cules (3 – 4 h) a tomatelor culese cu caliciul
intact la o maturitate de păstrare de 75%, având culoarea verde-închis, a avut
ca rezultat o grăbire a coacerii şi o scădere a perioadei de scădere. Cea mai
înceată rată de coacere şi o viaţă de stocare maximă a fructelor a fost obţinută
cu fructele iradiate. Tratarea (unor astfel de fructe iradiate) cu Me indolil – 3 –
acetat I are ca rezultat o continuă încetinire a ratei de coacere şi o continuă
creştere a vieţii de depozitare. Pentru a obţine o perioadă maximă de stocare a
fructelor, ar trebui ca următorii 3 factori să fie combinaţi:
- stocarea la o temperatură minimă de coacere (9-10oC);
- doză optimă de raze γ 60 Co timp de 75 h;
- un tratament prompt de postiradiere cu I.
- Inactivarea virusului mozaicului în seminţele de tomate.
Seminţele de tomate se extrag cu NaCl 35 o timp de 24 h. Acest fapt
inactivează aproape 100% virusul. Cele mai bune rezultate se obţin prin tratări
chimice la temperaturi înalte şi cu radiaţii de ultrasunete.
- Mărirea acidităţii tomatelor prin creştere şi selecţie.
A fost înregistrat un progres semnificativ în transferul de aciditate de la
mari nivele, puse în evidenţă de un pH scăzut, de la liniile mici de fructe la
liniile de creştere. Aciditatea ţesuturilor interne este, în general, mai mare
decât acea a pericarpului.
- Efectul calciului în crăparea fructelor de tomate.

16
 Crăparea fructelor de tomate culese este efectul infiltraţiei apei. În
momentul folosirii CaCl2 0,1M, este împiedicată crăparea în cazul unei
varietăţi rezistente la crăpare, şi este redusă în cazul unei varietăţi susceptibile
la crăpare. NaCl şi KCl nu sunt eficiente. O pulverizare cu CaCl 2 0,04M pe
plantele din varietatea Garden State din cadrul unei sere, reduce, de asemenea,
crăparea fructelor.
- Efectele comparative ale cromatului de Na, molibdatului de Na,
XXXXX şi XXXXX asupra activităţii enzimatice ale tirozinazei.
Efectul NaCrO4, Na2MoO4, XXXX şi XXXX asupra activităţii
tirozinazei I în tamponul fosfat la pH = 7,4 a constituit un subuiect de
cercetare. Concentraţii de NaCrO4 sau Na2MoO4 de 10-3, au inhibat complet
activitatea lui I.
- Activitatea celulozei în fructele de tomate, ţinând cont de porţiile şi
maturitatea acestora.
Fructele au fost supuse porţionării, fiecare porţie supusă extracţiei cu
NaCl %, iar apoi s-a determinat activitatea celulozei, faţă de cele roşii.
Pericarpul conţine o mare activitate a celulozei în perioada verde timpurie, şi
descreşte până la perioada de coacere. Seminţele şi pulpa au o mare activitate
a celulozei doar pe perioada maturităţii, dar şi în perioada imediat înaintea
acesteia.
- Acumularea de Fe în pereţii celulari ai tomatelor.
Procentul de Fe total în pereţii celulari ai tomatelor (Lycopersium
aesculentum) la 40 zile este de 44,3%; la 52 zile de 77,9-78,3 şi la 80 zile de
82-85%.
- Izolarea şi purificarea pectinestrazei din deşeurile industriei de
procesare a fructelor.

17
 Pentru a obţine pectinestrază, deşeurile porţionate ale fructelor de
tomate se extrag cu NaCl soluţie sau tampon fosfat cu pH = 8,2. Pulpa de
tomate şi seminţele, coaja de portocală şi cea de lămâie au 25,46; 19,83; 19,25
unităţi de I /kg de ţesut. Nu s-a găsit o activitate a pectinesterazei în coaja de
banane.
- Antracnoza la tomate.
Se produc mutaţii nutriţionale în fungii mici prin întinderea conidiilor
spre lumină, sau prin tratare cu N – nitrozo – N – metil – uretan, sau N nitrozo
– N – etil uretan, sau Et2SO4. Toate cele 30 de mutante biochimice, incluzând
cel puţin 19 mutaţii independente, se dezvoltă bine pe fructele de tomate.
Multe mutaţii nu reduc răspândirea fungului. Fructele de tomate conţin o atât
de mare varietate de nutrienţi, încât permit o bună dezvoltare a tuturor acestor
mutante deficiente nutritiv.
- Acţiunea unor sucuri de plante egiptene asupra produselor pe bază de
CO2 ale drojdiei.
Sucurile proaspete ale unor citrice, ale cepei şi ale roşiilor, măresc
aciditatea de fermentare ale drojdiei. S-a obţinut în unele cazuri o creştere de
peste 700%. Efectul nu a fost eliminat în extrasele sărate. S-au examinat unii
constituenţi comuni ai plantelor: acidul citric, FeSO4, KCl, FeCl3, MgSO4,
CaCl2 stimulează fermentarea mult mai puţin decât sucurile proaspete.
- Estimarea părţii solide a tomatelor prin determinarea licopenului.
Amestecaţi o suspensie 0,2% de mostră de tomate cu 25 ml ţiţei uşor
pentru a extrage licopenul şi măsuraţi şi măsuraţi absorbiditatea extractului la
505 mμcomparativ cu ţiţeiul uşor. Această metodă redă o estimare a
conţinutului de aliment în tomate.
- Caracterizarea culorii roşii a fructelor de tomate.

18
 costituenţii carotenoizi ai unui nou tip de culoare, stocoje, au fost
comparaţi cu aceia ai fructelor de tomate de un roşu standard, cu mult
pigment. Conţinutul în licopen al pericarpului din fructele stocojii este mai
mare decât acela al varietăţilor standard. Campbel 146 în toate stările de
maturare de la ziua 0 la ziua 21 după apariţia culorii incipiente. Raportul
licopen şi β caroten în tomatele stocojii (înroşite) este aproximativ de două ori
mai mare decât la tomatele cu alte tipuri de culoare, în toate stările de
maturare. Conţinutul în β caroten, o porţiune minoră din totalul de
carotenoide, este acelaşi în tomatele stacojii şi în cele roşii standard, însă nu
atât de mare ca în tipul de tomate foarte pigmentat.
Culoarea acceptabilă, cea indicată de conţinutul de licopen, se obţine în
6 zile de la culoarea incipientă, iar culoarea maximă în 9 zile la tomatele
stocojii.
- relaţia dintre clorofilă şi carotenoide în tomatele roşii – “murdare”.
Studii genetice şi chimice arată că această culoare este controlată de o
singură genă recesivă sinonimă cu mutanta verde. Au fost găsite în plantele de
tomate Rutgers şi în cele de culoare roşu – “murdar”, cantităţi de clorofilă (a şi
b), licopen, caroten, fitoen, şi o activitate a clorofilazei.
- Activitatea celulozei în fructele sterile de tomate.
S-a efectuat un experiment pentru a determina dacă celuloza prezentă în
tomate este produsă de tomată sau de microorganisme. O sterilizare efectivă a
fructelor de tomate s-a obţinut după imersia acestora în clor foarte puternic.
Pericarpul interior şi ţesutul învecinat s-au omogenizat, o parte din acestea
fiind folosite ca inocul pentru dextroza din drojdie, agar la pH = 7 şi KHCO 3
0,15 N. Ceea ce rămâne din compoziţia omogenă, se amestecă cu NaCl 5% şi
se păstrează timp de 30 min. în toluen, iar apoi centrifugată. Supernatantul se
filtrează, iar 25 ml din lichid se precipită imediat cu 125 ml EtOH 15%, iar

19
apoi se supune centrifugării. Precipitatul se păstrează la 60o peste noapte, se
dizolvă în apa distilată şi se aduce la 5 ml. Nu a fost detectată nici o creştere a
microorganismelor, cu toate că s-a constatat o activitate a celulozei. Fructele
moi, supracoapte, sunt sterile, astfel încât înmuierea nu este un rezultat al
activităţii bacteriene.
- Aromele alimentului. Apariţia compuşilor carbonil adiţionali în
tomate.
o serie de arome sunt izolate din sucul a 120 kg de tomate prin distilare
şi extracţie. Fracţii distilate de compuşi carbonil sunt tratate ca la
cromatografia de coloană, în strat subţire, de hârtie, şi se folosesc tehnici de
spectrometrie UV. Printre carbonili au fost identificaţi şi glioxali,
metilglioxali, cinnamaldehide şi hidrocinnamalldehide. Alte arome sunt: 2
butanonă, 2 pentanonă, metilheptanonă. Acestea ar putea fi formate în timpul
stocării sucului.
- Compoziţia de aminoacizi liberi din sucul de tomate în conservă de-a
lungul sterilizării la căldură.
S-au studiat conţinuturile în aminoacizi ale sucurilor de tomate de către
cromatografia pe hârtie, în urma sterilizării la căldură. S-a folosit o metodă
cromatografică unidirecţională, folosind hârtie de filtru, BiOH – HCO 2H –
H2O 4:1:5 la solvent, nitidrin 0,2% în acetonă. Sucurile proaspete de tomate
conţin L – glutamină, acid L – glutamic, acid L – aspartic, L – aspargină, L –
lisină şi un acid necunoscut. Sucurile la conservă conţin acid L – aspartic, L –
aspargină, acid fiolidoncarboxilic, L – lizină şi acizi necunoscuţi. L- glutamina
la căldură se transformă în acid piroidioxicarboxilic.
- Localizarea acidului L – ascorbic în tomate.
Concentraţia şi distribuţia acidului ascorbic I în fructele de tomate
coapte şi verzi a fost cercetată de o metodă histochimică bazată pe înroşirea

20
unei soluţii acidifiate de AgNO3 cu I, dar şi pe examinarea ulterioară a
secţiunilor pentru a determina mărimea şi concentraţia grăuncioarelor metalice
formate. Distribuţia acidului ascorbic în diferitele ţesuturi şi celule ale
tomatelor nu s-a dovedit a fi uniformă, cea mai mare concentraţia atât în
fructele coapte, cât şi în cele verzi dovedindu-se a fi în ţesuturile geloase care
conţin seminţele (imediat sub pieliţă), în straturile rotunde cărnoase de sub
pieliţă. I a fost distribuit în întreaga citoplasmă din celulele mici, celule care
nu conţin I dacă sunt bogate în amidon mai ales în tomatele verzi
- Cercetări comparative ale tomatelor coapte pe plantă tratate şi
netratate cu etilen.
Conţinutul în licopen ale tomatelor păstrat la 6-8 zile într-o atmosferă ce
conţine etilen 0,1% vol. este de două ori mai mare. În schimb conţinutul de
zahăr, vitamina C, aciditatea apei, materie solidă totală rămâne neschimbat.
- Titrarea Ca şi Mg cu E.D.T.A.
Metoda revizuită pentru titrarea cu E.D.T.A. a Ca şi Mg pentru
preparatele farmaceutice şi pentru tomatele în conservă a fost studiată în mod
conlucrativ. 13 analişti au studiat în 12 laboratoare două amestecuri
farmaceutice şi două mostre de suc de tomate. Rezultatele au fost cu uşurinţă
reproduse. Uzul necesar al unui pH – metru în toate ajustările de pH a eliminat
marea parte a turbidităţii şi a punctelor terminale ofilite. Turbiditatea
ocazională sau punctele terminale ofilite se datorează unor greşeli sau unor
preparări improprii.
- Tomatele în conservă: standard de identificare şi de calitate.
S-a militat pentru folosirea unor acizi organici comestibili cu scopul
acidifierii. La folosirea unui acid se poate adăuga orice îndulcitor nutritiv solid
pentru a compensa “acreala” rezultată. Ceea ce se adaugă trebuie să fie notat
pe etichetă.

21
 - Schimbările calitative şi cantitative ale carotenoizilor în produsele de
tomate pe parcursul procesării şi stocării.
Carotenoizii se determină spectofotometric la intervale de 10 luni în
eluate, din coloane Al2O3 ale extractului în concentraţii de 20% sau 30%
stocate după un proces de pasteurizare de 30 min. la 95oC. fabricare
concentratelor şi pasteurizarea tomatelor măreşte substanţial conversia trans-
β-carotenului către forma cis-(neo β caroten): extinderea conversiei este mai
mare în concentratele procesate la o temperatură mai mare în containere
deschise, în lumină. Schimbările sunt însoţite de izomerizarea licopenului a
cărui extindere s-a dovedit a creşte proporţional cu durata de păstrare.
Pierderile de β caroten şi licopen au loc: în timpul fabricării concentratelor
(6,7-13,5% şi 11,5-25%) în timpul pasteurizării (7,5-27% şi 1,5-3%) şi în
timpul depozitării (40-47% şi 13-26,8%).
- Nivelele reziduale de diazimon şi produşii săi de transformare asupra
tomatelor.
Plantele de tomate crescute pe pământ sunt stropite cu diazinon. La
anumite intervale după stropire sa determinat nivele de diazonon, diazoxon,
2-izopropil-4-propil-pirimidin. S-au determinat efectele de spălare cojire pe
nivele reziduale a trei compuşi şi s-au dovedit a fi nenocive pentru tomate.
Reziduuri relativ mari au fost găsite în spanac.
- Compoziţia cojii de tomate I. Componenţi extractabili.
Coaja de tomate uscată s-a supus unei tratări cu eter de petrol şi separată
în material saponificabil şi nesaponificabil. Analizele materiei saponificabile
cu ajutorul gaz-cromatografiei şi celei în strat subţire au arătat prezenţa
acizilor palmitic, stearic, oleic, linoleic şi mici cantităţi de acid linoteric.
Materialul nesaponificabil a fost ales pe o coloană de silicat-gel cu eter de
petrol şi Et2O în 4 fracţiuni. Analizei gaz-cromatografiei ale primei fracţiuni

22
(0,2% bazate pe pieliţe uscate) au arătat principalii constituenţi: şi o mică
cantitate de hidrocarburi ramificate ce nu au fost identificate. A doua fracţiune
(2% din pieliţa uscată) a arătat în urma analizelor gaz-cromatografiei şi a celei
în strat subţire, prezenţa a α şi β amirinei şi a alcolului triterpenic. Cea de-a
treia fracţiune conţine alcool etilic. A patra fracţiune (0,2%) conţine β
fitosterol (0,1%) sigmasterol. Analizele extractului MeOH al pieliţei a arătat
prezenţa acidului cumaric şi a altor două substanţe neidentificate.
- Compoziţia chimică a tomatelor de-a lungul coacerii.
Au fost determinate zaharurile, aminoacizii individuali, acidul ascorbic,
acizii organici totali, pectinele şi carotenul din fructele de tomate la diferitele
stagii de coacere şi timp de zece zile în depozit. Conţinutul în aminoacizi s-a
dovedit a fi cel bogat în fructele coapte. Depozitarea tomatelor necoapte nu
poate substitui procesele naturale. Toţi ceilalţi indici ai valorii nutriţionale
sunt mai favorabili pentru tomatele coapte pe plantă.
- Conţinutul în saponine sapogenine steroide în unele tipuri de plante.
Aceste substanţe sunt prezente în seminţele de tomate şi de vinete.
Diosgenina şi neotigogenina separate din plante poate servii ca sursă de
material pentru unii hormoni steroizi.
- Sucuri mixte de fructe şi legume.
Au fost studiate posibilităţile de a amesteca sucurile de mere tomate şi
caise cu sucurile de ardei roşu pentru a îmbogăţii conţinutul în caroten şi acid
ascorbic al sucurilor. Pentru a îmbunătăţii producţia sucul de ardei trebuie
opărit cu aburi timp de 7 min. Administrarea a 15% din sucul de ardei sucului
de fructe şi a 30% sucului de tomate, îmbunătăţeşte valoarea nutritivă, gustul,
şi conţinutul în vitamine al sucurilor.
- Experimente chimicotehnologice a unor noi varietăţi de legume
pentru industria de conserve din Moldova.

23
 Au fost cercetate noi varietăţi de tomate, ardei din punct de vedere al
producţiei al conţinutului de zaharuri, acidităţii totale titrabile, a acidului
ascorbic şi al conţinutului de caroten. Acestea împreună cu testele
organoleptice au constituit criterii în aprecierea favorabilităţilor în industria de
conserve din Moldova.
- Efectele procesării la căldură asupra caracteristicilor fizice şi chimice
ale conservelor de tomate acidifiate.
Tomatele au fost procesate cu tablete de acid malic şi fumaric (fără
aditivi) pentru a identifica schimbările majore chimice şi fizice care sunt
asociate cu durata procesului de încălzire. Au fost determinate soluţii acide,
pH, zaharuri reducătoare, etc. În a doua fază tomatele au fost împachetate cu
sare, cu acid citric, malic şi fumaric şi cu soluţii de H3PO4 7ml, 5%, pentru a
studia schimbările. Au fost detectate (în acizii monovalenţi) particulele
insolubile în apă, pH, aciditate titrabilă, etc. Rezultatele asupra acizilor
fosforic, fumaric, malic, citric menţin un pH şi nişte schimbări chimice dorite
pe parcursul unui proces de încălzire.
- Efectele condiţiilor de aburi asupra calităţii produselor concentrate de
tomate.
A fost dezvoltată cu o ecuaţie pentru a calcula efectele temperaturilor de
procesare, ale pastelor concentrate, şi ale pierderii vitaminei C iniţiale în
timpul procesării.
- Proprietăţile fizice şi chimice ale uleiului din seminţele de tomate.
A fost testate posibilitatea folosirii uleiului din seminţele de tomate ca
aliment. Proprietăţile fizice şi chimice ale uleiului din seminţe de tomate au
fost foarte similare celor din uleiul din seminţe de bumbac ce presupune
folosirea uleiului din seminţe de tomate ca aliment. Acest ulei poate fi
depozitat la temperatura camerei timp de 8 luni, fără a fi detectată nici o

24
deteriorare. Se recomandă o temperatură de 4-5oC pentru depozitare
îndelungată.
- Distribuţia vitaminei C proporţională cu dezvoltarea fructelor la unele
vegetale. Tomate, căpşuni şi ardei iute.
Ardeii iuţi şi tomatele necoapte conţin o mică cantitate de vitamina C,
aceasta crescând odată cu maturarea lor. După maturare, conţinutul tomatelor
începe să scadă, pe când cel al ardeilor iuţi continuă să crească. Este mai bogat
în partea apicală. La tomate, placenta şi seminţele conţin o cantitate mare de I.
la căpşuni conţinutul mărit de I se găseşte în pericarp, iar la ardeii iuţi în
pulpă.
- Determinarea enzimelor pectinoidice pentru două specii de
PHYDOFTHORAE. Variaţii de activitate în temperaturile răsadului de tomate
în relaţie cu rezistenţa genomului.
Liaza alterează materia pectică în momentul acţiunii de sinteză de către
o soecie de P. palminora şi P. parasitica. Inducţia se desfăşoară în mai multe
stadii indiferent de conţinutul în glucoză al mediului de cultură. Dacă sunt
asociate aceste enzime alterează structurile celulare in vitro şi in vivo.
Activitatea acestora variază în cadrul ţesuturilor tomatei răsadurile având
caractere de rezistenţă la P. infestans sau la alţi paraziţi. Extractele fenolitice
din răsadul de tomate rezistent determină o activitate enzimatică in vitro.
- Compoziţia chimică a tomatelor.
S-a determinat compoziţia chimică a 8 varietăţi de tomate şi s-a
demonstrat că acestea conţin: nivele de aciditate totală, substanţă uscată,
carbohidraţi, proteină, pectină, vitamina C, caroten, acizi organici, aminoacizi,
compuşi minerali (Ca, Mg, Fe, P, K, Na). Această compoziţie chimică a fost
supusă studiului în diferite luni de maturare şi după 5, 6 şi 12 luni de
depozitarea a sucului de tomate.

25
 - Analize chimice asupra Licopersicum aesculentum.
Au fost colectate de pe tomate mostre de frunze, dar şi ciorchini de flori,
într-un proces de fertilizare K-N-P. Mostrele de frunze au fost divizate în lame
foliare, la fel şi petiolul, apoi au fost recoltate după primul, al doilea, al treilea
ciorchine floral. O corelaţie directă a valorilor obţinute şi a producţiei de
fructe se observă printr-o severă infestare a musculiţei Tetranychus urticae.
Analize ale datelor indică faptul că frunzele colectate în timpul celei de-a două
perioade sunt cele mai potrivite pentru diagnosticare; atât petiolul ct şi frunza
sunt sensibile la condiţiile de sol, iar petiolul este mai potrivit decât limbul
frunzei pentru analizele micronutrienţilor.
- Extracţia eficientă şi convenabilă a licopenului din produsele de
tomate.
Metoda extracţiei de licopen indică deshidratarea sucului de tomate
suspendat în U-heptan şi măsurarea absorbţiei la 503 mμ. Reziduul
deshidratat, spălat cu Me2CO2 se foloseşte pentru determinarea substanţei
uscate din mostră. Apare o dependenţă liniară între absorbanţa licopenului şi
cantitatea de substanţă uscată la tomate.
- Contribuţia unor componente valabile ale tomatelor ţi amestecurile lor
pentru o aromă proaspătă.
Unele componente volatile ale tomatelor proaspete şi amestecurile
acestora au fost evaluate pentru contribuţia lor la aromă proaspete de tomate.
Cis-hex-3-enol este singurul component individual evaluat, care este înrudit pe
departe cu aroma tomatelor proaspete. Un amestec de cis-hex-3-enol,
2-metil-hept-2-en-6-onă, β iononă îmbunătăţeşte semnificativ aroma sucului
de roşii preparat din proba de tomate. devreme ce componenţii individuali ai
amestecului nu dau îmbunătăţiri semnificative efectul dorit probabil apare ca
rezultat al unui complex de interacţiuni dintre compuşii adăugaţi şi suc.

26
 - Studii comparative asupra calităţii concentratelor de tomate obţinute
prin procedee convenţionale.
Concentratele de tomate produse prin procedee de modificare de ser au
un conţinut mai mare de vitamina C şi un conţinut mai scăzut în acizi volatili
o culoare şi aromă considerabil mărite, şi o pronunţat mai bună consistenţă
decât concentratele produse în urma unor procedee convenţionale. Conservele
conţin 21-25% pulpă.
- Păstrarea tomatelor prin fermentarea acidului lactic.
Tomatele de diferite varietăţi şi cultivare şi diferite grade de maturitate
se sortează în trei recipiente pentru a se studia schimbările fiziochimice din
tomate pe parcursul păstrării lor prin fermentare lactică în condiţii de
laborator. La o temperatură de fermentare scăzută şi la o perioadă de
depozitare mare (≤ 6 luni), 0,7-1,6% din zaharuri sunt reţinute de tomate. Cel
mai mare nivel de zaharuri îl conţin tomatele pe deplin coapte, iar păstrarea
unei mici cantităţi de zahăr îmbunătăţeşte aroma. Pe parcursul depozitării se
acumulează foarte mici cantităţi de acid lactic (0,4-0,6%) şi foarte puţin alcool
şi acizi volatili.
- Folosirea clorurii de Ca la conservarea tomatelor.
CaCl2 combinată cu pectină din tomate înmoaie şi măreşte consistenţa
tomatelor. Administrarea optimă de CaCl 2 se determină pentru tomatele
necojite păstrate în lichior de casă 0,06%, în 0,09% pulpă de tomate.
- Coacerea tomatelor.
Procesul schimbării culorii în tomate pe parcursul coacerii, este
declanşat de un factor de mediu, lumina, urmat de un lanţ de reacţii
biochimice. Lumina roşie absorbită de fitocromi este specifică în procesul de
coacere. Reacţiile în lanţ pe parcursul operaţiei culorii sunt: producerea de

27
C2H4, degradarea clorofilei, transformarea enzimică a carotenului de la incolor
la galben apoi portocaliu în final roşu.
- Dehidrogenaza malică în tomata coaptă.
Succesiunile climaterice sunt folosite pentru a determina schimbările în
acid titrabil şi dehidrogenază malică, coacerea succesivă. O coacere normală a
fructelor climaterice este asociată cu o schimbare în procesul metabolic.
- Caracteristici variate biochimice ale toamatelor.
Au fost detectate substanţe uscate, zaharuri, acid ascorbic, aciditate
titrabilă, pH, polizaharide, pectinestraze (I) şi poligalacturonaze (II).
Componenetele caracteristice, în special ale unei anumite varietăţi de tomate
sunt substanţa uscată, acizii organici, polizaharide; sunt raţii T.G.G.S. între
fracţii separate şi gradul de activitate al acumulării pectinei de la germinaţie la
maturitate fizică. În timpul coacerii, activitatea I şi II se măreşte până la
stadiul maturităţii depline.
- Efectele unor factori tehnologici asupra culorii sucului de tomate în
conservele de produse din peşte.
Gradul de înnegrire a sucului de tomate adăugat produselor din
conservele de peşte se măreşte pe măsură ce scade pH-ul. Un tip
necorespunzător de conserve, de asemenea cauzează înnegrirea sucului.
Metoda de sterilizare şi tipul de condimente adăugate nu au nici o influenţă
asupra culorii.
- Efectul cobaltului asupra proceselor chimice şi producţiei tomatelor.
Cobaltul se aplică tomatelor prin tratamente ale seminţelor sau prin
spray asupra frunzelor (cu CoSO4 0,005%) de răsaduri sau de plante crescute.
Sprayierea răsadului măreşte macronutrienţii în plante, pe de altă parte
conţinutul în Ca şi Mg pare a descreşte. Acumularea macronutrienţilor,
incluzând Ca şi Mg, în fructe este stimulată în mare măsură prin sprayierea

28
plantelor crescute în câmp. Această sprayiere măreşte semnificativ conţinutul
în acid ascorbic, zaharuri, dar şi activitate calotazei în părţile superioare şi în
fructele plantelor de tomate. De asemenea se măreşte şi conţinutul în clorofilă
al frunzelor în caroten şi monozaharide al fructelor. Cobaltul măreşte
producţia de fructe cu 10,6-26,9%, cea mai bună sporire a producţiei fiind
obţinută prin spreyirea plantelor în stare de răsad înaintea tranplasntării.
- Efectele nutriţiei cu N şi ale temperaturii zilei asupra compoziţiei şi
culorii fructelor de tomate.
plantele de tomate depreciate în N au producţii cu fructe mici, iar
fructele conţin un pH scăzut, aciditate scăzută, nitraţi totali slabi pe când
plantelor cărora le-au fost administrate N deţin multă materie solidă. Plantele
crescute la 55oC au mai multă aciditate decât acelea crescute la temperaturi
mai mici. Materia solidă a fructelor nitraţi totali, aminonitraţi şi amoniu nitraţi
tind să crească odată cu creşterea temperaturii. Culoarea fructelor este mai
săracă în plante crescute la 35oC şi celor cărora li s-a administrat azot.
Temperatura zilei şi nutriţia cu azot nu au nici un efect aparent asupra
nitratreductazei din fructele coapte.
- Eficienţa CO2 şi O2 asupra coacerii.
Comportamentul fructelor de tomate la 20oC.
Influenţa CO2 şi O2 asupra coacerii fructelor de tomate verzi au fost
studiate din punct de vedere al producerii de CO2 şi C2H4 şi al colorării la
20oC. în urma rezultatelor se pare că coacerea este dependentă de balanţa
potrivită de CO2-O în atmosfera de depozitare. Coapte la 20oC, fructele
necesită o atmosferă care să conţină 7% O şi 3% CO2.
- Cum contribuie nutriţia cu sulf la determinarea rănilor provocate de
SO2.

29
 Plantele de tomate şi de tabac crescute la expunerea de sulf la diferite
nivele a fost expuse la unele concentraţii fitotoxice cu SO2 atmosferic. Nutriţia
cu sulf crescută a fost asociată cu un mare grad de succeptibilitate la SO 2 în
ambele specii.
- Fosforul alb ca fertilizator fosfatic.
Sorgul (Sorghum vulgarae) şi tomatele reacţionează în mod egal la
fosforul alb şi la H2PO4 în urma testelor din sere folosindu-se soluri calcaroase
şi neutre. Într-un acid, rata de creştere a fost iniţial întârziată în timpul
tratamentului cu fosfor comparativ cu fosfatul. Creşterea ulterioară a
compensat pauza dintre cele două surse de fosfat. După amestecarea solului
acid cu var, întârzierea în creştere nu s-a mai sesizat, iar producţiile trtate cu
fosfor alb au fost tot atât de mari ca şi cele tratate cu NH4;H2PO4.
- Reacţia tomatelor la fertilizarea Zn.
Reacţia tomatelor la fertilizare a studiată în condiţiile unui sol slab acid
foarte sărac în NH4OAc extractibil. S-au putut observa simptomele deficienţei
de Zn în urma controlului plantelor în timpul vieţii recoltei. Toate tratamentele
foliare şi ale solului au arătat că o aplicare a 11,20 kg Zn/he măreşte mărimea
plantei. Înălţimea maximă poate fi obţinută printr-o aplicare a 20,40 kg Zn/he,
însă această concentraţie depreciază semnificativ capacitatea de producere a
zahărului. Aplicaţiile foliare şi asupra solului măresc semnificativ producţiile
de fructe. Zaharurile totale şi proteinele din fructele coapte nu sunt afectate
semnificativ de aceste tratamente. S-a observat existenţa unor relaţii inverse
între dozele graduale de Zn şi reducerea zaharurilor. Se pot obţine un conţinut
maxim de P în fructele coapte şi un conţinut maxim de K în fructe şi plante
prin aplicaţii foliare a 22,4 Zn/he. Conţinutul în Ca, Mg şi Zn în plante variază
cu cantitatea de Zn aplicată. Acumularea maximă a Zn-ului în fructe proaspete
şi în plante se obţine prin aplicaţii foliare 4,48 kg Zn/he.

30
 - Efectul clorurii de amoniu trimetil 2 cloretil.
Tratarea tomatelor cu 0,01-0,1μ CCC reduce înălţimea plantei, numărul
de frunze, cantitatea pierderii de apă, însă măreşte rata transpiraţiei pe unitatea
de frunză, care este asociată cu crăparea severă a frunzelor. Tratamentul cu
CCC reduce mărimea celulelor din frunze şi măreşte sensibil numărul
stomatelor pe aria unităţii de frunze.
- Evaluarea unor pesticide importante în controlul infestărilor fructelor
de tomate.
PESTICIDE: Împotriva Heliothis armigera la tomate avem carbonil (I)
(0,8l/ha) > Gorgona (0,6l/ha) > DDT (6,8kg/ha) > Thiodan spray un amestec
ce conţine 30% DDT şi 15% endosulfan > Mutacid – un amestec de m metil
paration şi DDT > endosulfan. Prima spreyiere se face în stadiul de înflorire,
urmată de mai multe spreyieri aplicate la intervale de 14 zile.
- Efectele nutriţiei cu N anorganic asupra compoziţiei substanţelor
azotoase din exudatele de sevă din rădăcinile de tomate.
Plantele din culturile de nisip au fost fertilizate cu N anorganic în porţii
de 4NO3-/NH4+. Cea mai abundentă materie solidă şi soluţie de sevă a fost
obţinută pentru puţine cereale la a doua şi a treia raţie, pe când al tomate s-au
obţinut de prima dată. Cel mai mare conţinut de N – amide în tomate s-a
obţinut la raţia a patra NO3-/NH4+. Conţinutul de particule de acizi în ambele
specii s-au dovedit a fi de cele mai multe ori mai mare la prima raţie, însă s-a
observat o diferenţă la reacţia cerealelor şi a tomatelor la modificarea
NO3-/NH4+.
- Distribuţia principalei enzime implicate în metabolismul sucrozei în
rădăcinile de tomate.
Sucroz – sintetoza şi sucroz – fosfat – sintetoză nu pot fi detectate la
rădăcinile de tomate cu vârsta de 7 zile. Oricum, aceste rădăcini au o mare

31
invertază acidă activă şi o creştere neutră a acidităţii. Distribuţia pereţilor
celulari localizează invertaza acidă.
- Efectele folosirii combinate a fertilizatorilor minerali asupra creşterii
tomatelor.
O combinare a elementelor N, P, K, cu unul din stimulii de creştere
măreşte intensitatea fotosintezei, a respiraţiei şi a conţinutului în elemente
verzi şi galbene din frunzele plantelor de tomate.
- bazele biochimice pentru apărarea tomatei împotriva Clandsporum
fulvum.
Se evidenţiază o ipoteză care explică reacţia hiper senzitivă a plantelor
rezistente dar şi a celor nesceptibile s-au efectuat preparate din frunze de
tomate care au beneficiat 32PO4 prin petrol pe unde au fost infiltrarte fracţiuni
de culturi de C fulvum. Scurgerea componenţilor prin pereţii celulari au
măsurate pentru evaluarea toxicităţii fungiilor. Se ia în considerare rolul
genelor C fulvum din gazdă, dar şi influenţa genelor din fungi în acest
mecanism.
- O uşoară estimare a parametrilor rădăcinilor de tomate bazată pe
absorbţia Ca.
S-a evaluat absorbţia Ca şi caracteristicile creşterii rădăcinilor în soluţii
nutritive. Cantitatea de Ca prezentă în lăstarii de tomate servesc ca bun index
al ratei creşterii rădăcinilor în soluţie dar şi în sol. Astfel s-a putut calcula
fluxul Ca, P, K în rădăcinile de tomate.
- Compoziţia chimică a tomatelor tari.
Tomatele tari au 28% mai puţină aciditate titrabilă, mai puţină aciditate
citrică, şi mai puţin asorbat decât varietăţile cu fructe mai puţin tari. În acest
timp, tomatele tari au un conţinut mai ridicat de H 2O – substanţe insolubile în
apă (20-30%), celuloză, pectina (50%) şi protopectină (70-80%).

32
 - Schimbări în activităţile citokinice din rădăcinile de tomate.
Schimbările din activităţile citokinice ale rădăcinilor varietăţii de tomate
slab productive Antei şi ale varietăţii puternic productive Varua123 care se
coace mai târziu decât varietatea Antei şi care este caracterizată pentru că este
mai viguroasă, au cu 15% mai multă activitate citokimică decât Antei.
- Efectele diferitelor concentraţii de oxigen asupra produşilor de
fotosinteză din frunzele de tomate maturate.
S-au analizat frunze de tomate maturate în condiţii optime cu
menţiunea că procentul de O2 este de 21%. În urma, scăderii concentraţiei de
O2 s-a constat o descreştere a concentraţiei de glucolat glicinăşi sucrozo, dar şi
o creştere a concentraţiei de serină şi amidon.
- Asocierea in vitro a plantelor de tomate şi rizobiumului.
S-a stabilit asociaţii de tomate şi rizobiom în care a fost indusă
activitatea nitrogenazei. Inducţia activităţii nitrogenazei este posibilă printr-o
membrană-transfiltru care este impermeabilă bacteriei.
- Descrierea psihologică şi biochimică a maturării fructelor de tomate.
Producţia de CO2 şi de etilen prin maturarea fructelor este dependentă
de gradul de dezvoltare al fructelor. Conţinutul în clorofilă şi propină ajunge
la un nivel de 90% în fructele mature odată cu maturarea creşte şi concentraţia
etilenei şi activitatea poligalacturonazei. Coacerea fructelor de tomate este
asociată cu sinteza unor proteine specifice.
- Schimbări în citokinina fructelor de tomate normale şi paternocarpice.
Citkinina din fructele de tomate a fost detectată de calosul de tutun atât
în genotipul normal, cât şi în cel paternocarpic. Fructele paternocarpice conţin
nivele de activitate mai scăzute. Activitatea de acumulare a citokininei este
notată în poziţia izopentiladeninei şi a ribozidei sale în momentul
cromatografiei pe o coloană de polivinil-pierolidon. Nivelele mari de activitate

33
au fost observate în fructele normale de la cea verde la cea roză. Fructele
paternocarpice în aceaşi perioadă de 15-45 zile după anteză, nu numai că
nivele mai scăzute de citokinină dar acestea nu scad stadiile de coacere.
- Schimbări în conţinutul de acid nucleic din celulele somatice ale
hibrizilor heterozis de tomate din F1.
S-au studiat combinaţii hibride de tomate. A fost observat un efect
heterozis mărit, la combinaţia a doi hibrizi. Există o foarte mare creştere a
AND-ului în comparaţie cu părinţii în celulele tomatice ale acestor hibrizi.
Heterozisul este absent pentru o combinaţie după care arată conţinutul în AND
a celulelor, acest hibrid ocupând o poziţie intermediară între perechile
parentale
- Schimbări chimice în sucurile de tomate cauzate de bacterii lactice
acide.
A fost studiate schimbări în conţinutul bacterian, pH-ului, aciditatea
titrabilă, acumularea acidului lactic, H2O2, leuconostoc, neseuteroides într-o
încercare de a folosii metaboliţii bacterieni specifici într-un sistem de
monitorizuare pentru a detecta semnele iniţiale de deteriorare ale produselor
de tomate. dintre metaboliţii testaţi se pare că diacetilul şi acetoinul sunt
indicatori solvabili ai contaminării sucului de tomate cu bacterii lactice acide
în stadii incipiente, nu însă şi în stadii avansate ale dezvoltării bacteriilor.
- Activitatea nucleozei în nucleul izolat al frunzei de tomate.
Se compară două tehnici de izolare a nucleilor din frunza de tomate.
prima tehnică nu foloseşte detergent, cealaltă folosşte un nucleu de izolare ce
conţine 2% Triton×100 . administrarea de Triton ×100 a remarcat existenţa
unei membrane care înconjoară nucleii izolaţi. Nucleii izolaţi au o activitate a
pH-ului de 6-6,4. Nucleii izolaţi fără membrană au o activitate a pH-ului de
6,4.

34