Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei

Catedra Educaţie Lingvistică şi Literară

Proiect tehnologic
ACTIVITĂŢILE EXTRACURRICULARE LA
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ

Realizat:
Basaraba Vera,
profesoară de limba
şi literatura română,
Liceul Teoretic „M. Eminescu”,
Sudarca, raionul Donduşeni

Chişinău: 2009
INTRODUCERE
Actualitatea temei
Alături de lecţie, care este forma principală de organizare a procesului de învăţământ, în
practica muncii educative se folosesc şi alte forme de activitate, organizate de şcoală sau de
diferite instituţii extraşcolare.
 Între acestea, munca în afara clasei şi extraşcolară ocupă un loc deosebit de important.
Rolul acestora din urmă este de a contribui la dezvoltarea personalităţii elevilor.
Contribuţia pe care o poate aduce activitatea în afară de clasă şi de şcoală a elevilor la
pregătirea lor pentru munca profesională de mai târziu şi pentru viaţă este deosebit de
importantă. Prin aceste activităţi, elevii se familiarizează cu munca şi viaţa societăţii. Ele oferă
elevilor posibilitatea de a aplica în practică cunoştinţele dobândite şi de a cunoaşte mai profund
viaţa, printr-un contact neîntrerupt şi organizat cu diferitele ei aspecte. Activităţile amintite
reprezintă un mijloc complex şi foarte indicat pentru a lărgi şi întări pregătirea practică a
elevilor.
Necesitatea muncii în afara clasei şi a celei extraşcolare a elevilor este determinată, în
primul rând ,de complexitatea sarcinilor instructiv-educative şi de caracterul scopului educaţiei:
dezvoltarea intelectuală a tinerei generaţii în vederea integrării în realităţile vieţii sociale. Rolul
şi importanţa ei decurg din locul pe care-l ocupă în ansamblul procesului instructiv-educativ şi
din contribuţia pe care o aduce la dezvoltarea armonioasă a elevilor.
Într-adevăr, practica muncii educative arată că dezvoltarea armonioasă a elevilor nu este
posibilă numai prin activitatea desfăşurată la lecţii, în clasă. Însuşirea cunoştinţelor, dar mai ales
formarea priceperilor şi a deprinderilor, a unor trăsături pozitive de voinţă şi caracter, necesită
organizarea unui vast sistem de acţiuni educative şi completarea măsurilor utilizate în procesul
de învăţământ cu altele care să înlesnească atingerea scopului urmărit.
Necesitatea legării tot mai strânse a şcolii de viaţă, a pregătirii elevilor pentru munca
productivă, organizarea raţională a timpului lor liber şi nevoia stimulării înclinaţiilor şi
aptitudinilor individuale ale acestora impun folosirea, în procesul muncii instructiv-educative, a
unor forme de activitate variate şi cât mai corespunzătoare. Orice activitate desfăşurată de elevi
în clasă, în afară de clasă sau în instituţiile extraşcolare, în vederea realizării scopului educaţiei,
sub îndrumarea şcolii, constituie o măsură care face parte din sistemul muncii instructiv-
educative, o verigă din lanţul educaţiei.
Activitatea instructivă şi educativă organizată, îndrumată şi realizată de şcoală, împreună
cu elevii, în afara planului de învăţământ şi a programelor şcolare, se numeşte activitate în afară
de clasă. Astfel de activităţi pot fi, de exemplu, manifestările culturale din şcoală (serate,
simpozioane, serbări, concursuri, etc.), excursiile şi vizitele, muncile de utilitate socială etc.
Activitatea multilaterală de instruire şi educare a copiilor, desfăşurată în cadrul diferitelor
instituţii şi organizaţii în afara şcolii, se numeşte activitate extraşcolară. Asemenea instituţii sunt
palatele copiilor, teatrele şi bibliotecile pentru copii, etc.
Între munca în afară de clasă şi de şcoală, pe de o parte, şi între activitatea desfăşurată la
lecţii, pe de alta, există o foarte strânsă legătură. Fără a fi o simplă continuare a lecţiilor, fără a
dubla sau a repeta procesul de învăţământ, activitatea în afară de clasă şi extraşcolară se leagă
organic de munca şcolii şi serveşte realizării sarcinilor instructive şi educative ale acesteia. Prin
ea se lărgesc, se adâncesc şi se fixează cunoştinţele, priceperile şi deprinderile dobândite de elevi
în procesul de învăţământ sau în afara acestuia.
Marea varietate a formelor muncii în afară de clasă şi extraşcolare oferă un sprijin efectiv
şi multilateral realizării tuturor sarcinilor educaţiei. Munca în afară de clasă şi de şcoală vine, cu
alte cuvinte, să sprijine, să completeze şi să desăvârşească acţiunea desfăşurată de şcoală în
cadrul procesului de învăţământ.
Activitatea în afară de clasă şi de şcoală poate oferi un ajutor însemnat în realizarea
educaţiei, în următoarele direcţii:
a) Lărgirea orizontului de cultură generală a elevilor, precum şi stimularea interesului lor
pentru diferitele ramuri ale ştiinţei.
b)Îndrumarea şi dezvoltarea intereselor şi înclinaţiilor, a aptitudinilor de creaţie şi a
talentelor elevilor în diferite domenii ale culturii şi artei. Dezvoltarea intereselor culturale şi
artistice ale elevilor, prin îndrumarea lecturii lor particulare, prin recomandarea unor spectacole
de teatru, cinematograf etc.,prin discuţii, lectura presei etc. contribuie mult la ridicarea nivelului
lor cultural şi artistic. Urmărind îmbogăţirea şi adâncirea cunoştinţelor primite la lecţii, precum şi
aplicarea acestora în practică pe o scară tot mai largă, şcoala şi instituţiile extraşcolare contribuie,
nu numai la instruirea elevilor, ci şi la educarea lor în spiritul cerinţelor societăţii. Legând teoria
de practică, dăm trăinicie pregătirii elevilor şi le uşurăm încadrarea de mai târziu, în muncă şi
societate. Antrenarea copiilor în diferite activităţi, cunoaşterea şi stimularea particularităţilor
psihice individuale ale acestora, încurajarea şi promovarea lor contribuie la dezvoltarea
personalităţii copiilor şi asigură dezvoltarea lor multilaterală şi armonioasă.
Organizarea unor astfel de activităţi variate, în care teoria şi practica se îmbină armonios,
înlesneşte în acelaşi timp îndrumarea şi orientarea profesională a elevilor.
Prin natura şi formele ei de organizare, activitatea în afara clasei şi şcolii susţine
dezvoltarea iniţiativei, cultivă interesele şi aptitudinile copilului şi le îndrumă în direcţia indicată
de înclinaţiile sale şi de cerinţele societăţii. Exercitarea aptitudinilor artistice ale elevilor în
diferite activităţi duce la lărgirea orizontului lor artistic, la dezvoltarea simţului pentru frumos şi
la înţelegerea frumosului din artă, din natură şi din viaţa socială.
c) O altă sarcină care revine muncii în afară de clasă şi de şcoală este atragerea şi
stimularea participării active a elevilor, pe măsura puterilor lor, la munca şi la viaţa socială.
Punând elevii în situaţia de a colabora la diferite acţiuni sociale, sau de a îndeplini anumite
munci de utilitate socială, îi vom ajuta să înţeleagă, să preţuiască munca şi să se convingă de
faptul că pot fi şi ei folositori societăţii noastre. Asemenea activităţi oferă posibilităţi multiple şi
variate, nu numai pentru consolidarea şi adâncirea cunoştinţelor dobândite în şcoală, ci şi pentru
aplicarea lor în practică.
d) Diferitele forme ale muncii în afară de clasă şi extraşcolare oferă posibilităţi pentru
îmbogăţirea şi aprofundarea reprezentărilor şi noţiunilor morale, pentru elaborarea unei conduite
morale, pentru dezvoltarea noilor trăsături de caracter prin participarea elevilor la munca de
utilitate socială, prin angrenarea lor la diferite acţiuni colective. Ele duc la întărirea colectivului
de elevi şi la creşterea simţului lor de solidaritate şi răspundere morală.
e) De o însemnătate deosebită este şi justa organizare a timpului liber al elevilor şi
recomandarea mijloacelor de distracţie.Organizarea timpului liber nu înseamnă suprimarea lui, ci
analizarea energiei copiilor astfel ca ea să fie cheltuită într-un mod plăcut şi util. Găsind ocupaţii
interesante şi atrăgătoare pentru copil, instructive şi recreative, orientând într-o direcţie sănătoasă
preocupările, jocurile şi distracţiile sale, îi formăm deprinderea de a utiliza raţional timpul liber
şi prevenim în acest fel apariţia unor manifestări negative în conduita copilului.
Este necesar însă ca în decursul unui an şcolar să fie cuprinse din fiecare domeniu mai
multe activităţi, astfel ca sistemul muncii în afară de clasă şi de şcoală să permită realizarea
treptată şi continuă a diferitelor sarcini ce le revin elevilor în cadrul educaţiei. Planificarea
acestor activităţi poate îmbina muncile de sezon cu cele care nu sunt legate de o anumită
perioadă a anului, astfel încât ele să fie repartizate relativ uniform şi fără a-i supraîncărca pe
elevi. În felul acesta, serile de lectură, munca în cercuri, excursiile, muncile de utilitate socială
etc. pot fi îndeplinite cu uşurinţă în tot cursul anului.
Activitatea în afara clasei şi şcolii trebuie să completeze şi să dezvolte mai ales acele
aspecte ale educaţiei, pe care activitatea din clasă nu le poate consolida suficient, cum sunt:
spiritul de iniţiativă, autocontrolul, capacitatea de organizare, munca independentă etc.
Realizarea acestor sarcini presupune cunoaşterea particularităţilor şi cerinţelor
pedagogice ale activităţilor în afară de clasă şi extraşcolare.
Cuvinte –cheie:
Activităţi extracurriculare, cerinţe pedagogice, serate literare, concursuri literare, efecte
formative, educaţie lingvistică şi literar-artistică.
PARTICULARITĂŢILE MUNCII ÎN AFARA CLASEI ŞI EXTRAŞCOLARE

Cu toate că este pusă în slujba aceluiaşi scop, munca în afara clasei şi munca extraşcolară
nu se identifică cu activitatea desfăşurată în cadrul lecţiilor. Deosebirile dintre aceste activităţi şi
lecţii se referă atât la conţinutul şi caracterul lor, cât şi la formele de organizare şi metodele de
realizare a acestora. Iată câteva particularităţi caracteristice muncii în afară de clasă şi de şcoală,
care alcătuiesc specificul lor, deosebindu-le de activitatea desfăşurată la lecţii.
Participarea elevilor la munca în afara clasei şi extraşcolară se face pe baza liberei
alegeri, după interesele şi înclinaţiile fiecăruia. Caracterul voluntar al acestor munci asigură
participarea activă a elevilor la desfăşurarea lor. Aceasta nu înseamnă că desfăşurarea lor este
lăsată la voia întâmplării; dimpotrivă, profesorii şi mai ales dirigintele ajută elevii să se orienteze
mai ales spre acele forme de activitate care sprijină dezvoltarea înclinaţiilor şi aptitudinilor lor.
Conducerea şi organizarea lor bine chibzuită le asigură succesul.
Conţinutul acestor activităţi este şi el diferit de acela al lecţiilor, în sensul că este mult
mai elastic şi mai variat. El se poate extinde asupra unor domenii variate ale ştiinţei, artei,
tehnicii etc., depăşind limitele planurilor şi programelor unei clase, dar ţinând seama de interesul
participanţilor şi de condiţiile concrete ale şcolii. În cadrul acestor activităţi se pot completa sau
adânci unele aspecte ale problemelor discutate la lecţii, se pot trata altele înrudite, legându-se
toate cât mai strâns de practică. Uneori, conţinutul acestor activităţi se referă la problemele care
nu pot forma obiectul unei lecţii, de exemplu activitatea unui cerc dramatic, dar care se bazează
sau completează cunoştinţele primite în cadrul procesului de învăţământ. În orice caz, conţinutul
muncii în afară de clasă şi de şcoală trebuie să se lege strâns de conţinutul lecţiilor şi să se bazeze
pe sistemul de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi ale elevilor, lărgindu-l şi adâncindu-l.
Caracterul practic al lucrărilor efectuate de elevi în cadrul muncii din afara clasei şi şcolii
constituie o altă particularitate a acestora. Asemenea lucrări legate de toate obiectele de
învăţământ se pot efectua pe o scară largă de către toţi elevii, ele având darul de a trezi interesul
şi plăcerea copiilor. Muncile de utilitate socială pe care le pot efectua elevii sub conducerea
dascălului, pe clase sau pe şcoală, sunt variate şi exercită o puternică influenţă educativă. Prin
caracterul lor practic, aceste munci îi apropie pe copii de viaţă, le orientează interesul pentru
profesiune.
În ceea ce priveşte verificarea şi evidenţa activităţii desfăşurate în afară de clasă şi de
şcoală, se folosesc mai ales formele aprecierii colective a rezultatelor, forme adecvate naturii şi
organizării acestei munci. Astfel, dările de seamă, expoziţiile, olimpiadele, diferitele concursuri
la care participă elevii pot oglindi destul de fidel munca depusă de ei în afară de clasă şi de
şcoală. Prin varietatea lor şi prin formele multiple de organizare, aceste munci stimulează şi
formează independenţa şi iniţiativa elevilor, deoarece îndeplinirea lor le cere acestora un mai
mare grad de independenţă decât activităţile desfăşurate în cadrul lecţiilor. Conducătorul
activităţii respective poate îndruma, supraveghea şi organiza în acest sens munca elevilor,
antrenându-i intens la realizarea diferitelor sarcini individuale sau pe echipe, prin cultivarea
iniţiativei copiilor şi prin apropierea acestor munci de viaţa de toate zilele.
Cu toate particularităţile menţionate, se cuvine să subliniem faptul că acelaşi scop
general, aceleaşi principii ale activităţii instructiv-educative şi aceleaşi exigenţe trebuie să
călăuzească munca educatorilor şi a şcolarilor atât în clasă, la lecţii, cât şi în activitatea dinafară
de clasă şi extraşcolară.
CERINŢELE PEDAGOGICE ALE MUNCII ÎN AFARA CLASEI ŞI EXTRAŞCOLARE

Din consideraţiile de până aici s-a putut desprinde constatarea că metodica organizării şi
conducerii activităţilor în afară de clasă şi extraşcolare este mai flexibilă şi nu atât de precis
elaborată ca aceea a lecţiilor. Chiar acolo unde există programe sau metodici ale conducerii
lucrărilor în afară de clasă sau de şcoală, acestea au mai mult caracterul unor indicaţii orientative,
fapt care face şi mai necesară cunoaşterea şi respectarea anumitor cerinţe pedagogice în
organizarea activităţilor în afară de clasă şi de şcoală, cerinţe care să le mărească eficacitatea. Le
amintim pe cele mai importante dintre ele:
a) Orice muncă desfăşurată cu elevii în afara lecţiilor trebuie să aibă un scop precis, să fie
în strânsă legătură cu viaţa, cu practica, să corespundă principiilor educaţiei şi să servească
obiectivul urmărit de şcoală, potrivit cu posibilităţile de înţelegere ale elevilor. Precizarea
scopului, stabilirea tematicii, alegerea materialului concret ce va fi folosit şi valoarea lui
educativă trebuie să-l preocupe pe profesor în organizarea oricărei activităţi (serbare, excursie,
cerc etc.).
b)O importantă cerinţă pedagogică a organizării acestor activităţi şi care stimulează
participarea elevilor este sprijinirea pe interesul şi dorinţa acestora. Dând un caracter mereu nou
acestor manifestări, făcându-le atrăgătoare şi variate, pornind de la interesul şi atracţia copiilor şi
legându-le necontenit de preocupările educative, astfel ca ele să servească scopul urmărit,
profesorul transformă aceste activităţi în adevărate mijloace educative. Astfel, munca elevilor în
cercuri trebuie să aibă un caracter creator, să nu se mărginească la referate sau să devină o simplă
obligaţie pentru ei. Caracterul plăcut, interesant şi atrăgător al acestor activităţi constituie o
particularitate de respectarea căreia depinde creşterea eficienţei lor.
c) Activităţile în afară de clasă şi extraşcolare trebuie să corespundă particularităţilor de
vârstă şi individuale ale copiilor, adică să ţină seama de nivelul de cunoştinţe al elevilor, de
posibilităţile lor fizice şi psihice. Respectarea unei asemenea cerinţe asigură stimularea
intereselor, a înclinaţiilor şi aptitudinilor individuale ale copiilor de o anumită vârstă.
d) Fiind o formă de sprijinire şi de întregire a pregătirii şcolare, activitatea în afară de
clasă şi extraşcolară trebuie să dezvolte iniţiativa şi spiritul de independenţă al elevilor. Efectul
educativ al acestor activităţi este cu atât mai mare, cu cât ele reuşesc mai bine să-i pună pe elevi
în situaţia de a munci ei înşişi în toate formele de activitate şi în orice etapă de desfăşurare a lor.
Stimulând activitatea şi iniţiativa elevilor, îi învăţăm să muncească, le facem bucurii şi-i
obişnuim să activeze în colectiv. Întrecerile, concursurile, analiza activităţilor sunt foarte indicate
pentru acest scop.
Antrenarea elevilor în forme cât mai active în desfăşurarea acestor activităţi constituie o
importantă cerinţă de care depinde efectul educativ al activităţilor respective. Îndeplinirea
formală a activităţilor, transformarea lor în obligaţii plictisitoare şi desfăşurarea lor în forme
pasive şi neatrăgătoare sunt contraindicate.
e) Desfăşurarea unei susţinute munci educative prin toate activităţile la care participă
elevii poate fi considerată ca o altă cerinţă însemnată. Numai preocuparea de a valorifica cât mai
deplin fiecare activitate planificată poate justifica includerea ei în sistemul de muncă al şcolii sau
al instituţiilor extraşcolare.
Urmărind cu perseverenţă realizarea obiectivelor educative stabilite, educatorul
transformă activităţile din afară de clasă şi de şcoală în puternice mijloace ale dezvoltării
personalităţii elevilor.
f) Fără îndoială că din moment ce succesul activităţilor în afară de clasă şi extraşcolare
depinde în mare măsură de modul cum sunt ele organizate, grija planificării lor şi precizia
organizării constituie cerinţe pedagogice care trebuie, de asemenea, respectate. Această precizie
nu exclude caracterul elastic al formelor utilizate în activitatea în afară de clasă şi în instituţiile
extraşcolare. Improvizaţiile şi desfăşurarea la întâmplare a acestor activităţi determină deseori
insuccesul lor. De aceea, sarcina planificării, organizării şi coordonării acestor activităţi revine
nu numai profesorilor, ci şi conducerii şcolii, în colaborare cu instituţiile extraşcolare.
 Strâns legată de cerinţa planificării şi organizării acestor activităţi este şi evitarea
paralelismului şi a supraîncărcării elevilor de toate vârstele. Dacă lipsa de planificare şi
coordonare a activităţilor în afară de clasă şi extraşcolare duce la supraîncărcarea elevilor cu
sarcini culturale, cum se întâmplă uneori, efectul lor este de două ori negativ: întâi, îi va
împiedica pe elevi să-şi îndeplinească obligaţia lor fundamentală, să înveţe, şi apoi, răpindu-le
timpul liber, îi va îndepărta pe copii de aceste preocupări.

CONŢINUTUL ŞI FORMELE EDUCAŢIEI LINGVISTICE ŞI LITERAR-ARTISTICE

Marea varietate a activităţii în afară de clasă şi de şcoală se referă, atât la conţinutul, cât
şi la formele ei de organizare.
Din punctul de vedere al formei de organizare şi desfăşurare, activităţile în afară de clasă
şi de şcoală pot avea caracter de masă, caracterul unor acţiuni desfăşurate în cercuri sau
individual.
Prin activităţile de masă desfăşurate în afara clasei sau în afara şcolii se înţelege
organizarea unor acţiuni culturale care cuprind un mare număr de elevi participanţi. Asemenea
acţiuni pot fi pe clase sau pe şcoală şi, câteodată, chiar pe mai multe şcoli. Ele pot cuprinde
acţiuni foarte diferite, urmărind răspândirea unor cunoştinţe în rândurile elevilor, antrenarea lor
la viaţa socială şi în organizarea judicioasă a timpului liber. Astfel de acţiuni pot fi: povestirile,
conferinţele, matineele, seratele, serbările, expoziţiile, întrecerile, olimpiadele, frecventarea
colectivă a spectacolelor de cinematograf, de teatru, excursiile, vizitele şi alte activităţi la care
elevii pot lua parte ca simpli auditori, spectatori sau ca organizatori şi participanţi activi.
O mare influenţă educativă exercită asupra elevilor, prin emoţiile pe care le provoacă,
serbările de închidere şi deschidere de an şcolar, serbarea pomului de iarnă şi alte manifestări
intrate în tradiţia şcolii.
Acţiunile cu caracter de masă se bucură de o deosebită atenţie, deoarece ele creează
elevilor numeroase prilejuri de muncă în colectiv, influenţând dezvoltarea multor însuşiri
necesare vieţii în colectiv, cum sunt: solidaritatea, cooperarea, simţul de răspundere, sentimentul
dreptăţii, sinceritatea, modestia etc.Colectivul este forma de bază a organizării şi desfăşurării
muncii în afară de clasă şi extraşcolare.
Dar tocmai fiindcă este vorba de acţiuni care angajează un mare număr de elevi, şi chiar
colective întregi, pentru ca succesul şi efectul educativ al acestor sarcini să fie cât mai profund
este nevoie ca ele să fie temeinic pregătite şi judicios organizate.
De multe ori, asemenea manifestări colective reprezintă încheierea unei activităţi
desfăşurate un timp îndelungat pe grupe mai mici sau chiar în mod individual.
Un loc din ce în ce mai însemnat în cadrul acestor activităţi îl au excursiile şi vizitele,
deoarece exercită o influenţă educativă variată şi multiplă asupra elevilor.
Iată un exemplu. O şcoală generală din Reşiţa a planificat în cursul unui an şcolar vizite
şi excursii, pe clase sau pe grupe de clase, după cum urmează: la muzee, expoziţii, cinematograf,
teatru, redacţii ale unor ziare şi la televiziunea locală. În pregătirea şi organizarea acestor vizite şi
excursii, de care şcoala a fost preocupată serios, au fost antrenaţi numeroşi membri ai
colectivului pedagogic, ai colectivului de părinţi şi ai colectivului de elevi, fiecare având de
îndeplinit sarcini precise şi concrete. Cu toate că scopul acestor vizite şi excursii a fost, în primul
rând, lărgirea şi îmbogăţirea cunoştinţelor, ele au exercitat şi o însemnată influenţă educativă
asupra elevilor.
Acţiunile culturale de masă, cum sunt simpozioanele, seratele, medalioanele, serbările,
pot urmări rezolvarea unei anumite sarcini instructiv-educative (intelectuale, morale, estetice
etc.), sau, în cele mai multe cazuri, a mai multora, prin îmbinarea lor. Un proces literar reuşit sau
o serbare bine pregătită exercită o influenţă complexă, atât intelectuală, cât şi morală, estetică
etc.
 În strânsă legătură cu pregătirea şi organizarea acestor acţiuni este alcătuirea programelor
lor, mobilizarea participanţilor şi asigurarea ordinei şi disciplinei în timpul desfăşurării acţiunilor
respective. În toate cazurile este important să se facă o analiză a acestor acţiuni, pentru a se
constata efectele lor instructive şi educative, părţile pozitive şi negative, precum şi modul cum ar
trebui îmbunătăţită munca în această direcţie. Analiza făcută în prezenţa şi cu ajutorul elevilor
sporeşte efectul educativ al muncii şi le dezvoltă simţul de răspundere.
Metodica organizării acestei forme de activitate este destul de complexă şi tocmai de
aceea ea nu trebuie subestimată.
Iniţierea, organizarea şi desfăşurarea unor asemenea activităţi presupune, pe lângă
cunoaşterea şi respectarea unor cerinţe generale de ordin administrativ şi organizatoric, şi
folosirea unei motivaţii variate şi mai ales o valorificare complexă şi ingenioasă a rezultatelor
acestora.
Participarea activă a elevilor la diferite activităţi în afară de clasă şi de şcoală poate fi
asigurată şi prin antrenarea lor în diferite cercuri care cuprind un număr mai mic de participanţi.
Cercurile sunt organizate, de obicei, pe obiecte de învăţământ, începând cu clasa a V-a.
Organizarea acestora este lăsată la aprecierea conducerii şcolii care poate înfiinţa unul sau mai
multe cercuri în funcţie de condiţiile concrete ale şcolii şi de nivelul de pregătire al elevilor.
Spre deosebire de acţiunile de masă, munca în cerc se desfăşoară mai sistematic, este mai
persistentă şi mai temeinică, contribuind la adâncirea cunoştinţelor de cultură generală, a
pregătirii practice a elevilor. Conţinutul muncii în diferite cercuri variază după vârsta copiilor,
după cunoştinţele şi interesele lor, după sarcina care şi-o propun cercurile (de exemplu, citirea
expresivă, dezvoltarea aptitudinilor, formarea unor deprinderi practice, confecţionarea
materialului didactic, etc.). În şcolile mai mari, ca şi în palatele copiilor, pe lângă cercurile pe
obiecte funcţionează şi cercuri cu un caracter mai special: teatru, dansuri, cor, radio etc.
Cercul prietenii cărţii poate desfăşura o activitate foarte variată în legătură cu dezvoltarea
dragostei pentru carte şi a deprinderii de folosire a cărţii. Astfel, organizarea de biblioteci pe
clase, de şedinţe de lectură în colectiv, de concursuri cu teme literare (de exemplu: Ion Creangă-
cel mai mare povestitor sau Cine citeşte mai frumos etc.), întocmirea unor albume privind viaţa
diferiţilor scriitori, întocmirea unor scurte recenzii şi a diferitelor referate despre cărţile citite pot
constitui forme de activitate ale acestui cerc, stimulente puternice care să-i facă pe elevi să
iubească tot mai mult cartea.
În clasele V-VIII, elevii pot efectua lucrări mai complexe. În şcoală pot funcţiona mai
multe cercuri pe obiecte sau pe grupe de obiecte.
Înfiinţarea unui cerc presupune o susţinută muncă prealabilă. Rolul profesorului este
deosebit de important în această etapă, el având datoria să explice elevilor scopul, sarcina şi
modul de lucru al cercului.
Un cerc poate porni de la un nucleu restrâns de elevi preocupaţi de o anumită specialitate
şi poate funcţiona numai când are un număr de
5-30 membri. Ele iau fiinţă în mod obişnuit numai de la clasa a V-a în sus şi pot fi organizate pe
clase ( de literatură, de exemplu) sau pe şcoală (dramatice, etc.), având astfel un caracter mai
mult sau mai puţin omogen.
În unele cercuri predomină caracterul teoretic(de literatură), în altele însă cunoştinţele
teoretice se îmbină cu activităţile practice . Uneori, iau naştere în şcoli cercuri speciale, pe baza
intereselor elevilor, conduse de specialişti din afara şcolii şi care joacă un rol foarte important în
pregătirea copiilor. Câteodată, varietatea preocupărilor elevilor este atât de mare, încât ea poate
duce la înfiinţarea mai multor cercuri pentru aceeaşi latură a educaţiei. De exemplu, pentru
educaţia artistică pot funcţiona într-o şcoală cercuri de dans, de artă plastică, dramatice, de
recitare, iar pentru educaţia fizică pot lua fiinţă cercuri de gimnastică, atletism, volei, şah etc.
Planul de lucru al fiecărui cerc (pe an, semestru) se discută în colectivul cercului şi este
aprobat de direcţiunea şcolii, el făcând parte integrantă din planul de activitate al şcolii.
Programul de lucru trebuie alcătuit în funcţie de anumite cerinţe (să fie accesibil copiilor, să
pornească de la interesele lor, să îmbine teoria cu practica, să contribuie la educarea lor) şi
trebuie să prevadă numărul, data şi durata şedinţelor (50'- 1½ ore). Un elev nu poate face parte
decât din cel mult două cercuri. La prima şedinţă se alege preşedintele cercului şi se stabilesc
obligaţiile acestuia. Evidenţa activităţii cercului se asigură prin: jurnalul cercului, strângerea
diferitelor materiale (referate, lucrări, dări de seamă etc.), dările de seamă periodice, expoziţiile,
seratele, culegerile etc. , care oglindesc succesele cercului.
Cercurile sunt conduse de către profesori sau alte persoane calificate. Având adeseori un
caracter practic, ele sunt atractive şi exercită o influenţă complexă asupra dezvoltării elevilor.
Munca în cercuri trebuie să aibă un caracter activ, să promoveze independenţa elevilor, să
fie pătrunsă de un spirit creator şi să le dezvolte acestora o serie de calităţi intelectuale şi morale.
Prin sarcinile pe care le primesc membrii cercului, prin organizarea colectivă a muncii şi prin
felul cum este îndrumată munca cercului, caracterul educativ al activităţii în cerc creşte
considerabil. Aceasta înseamnă că este o greşeală rămânerea numai la referate şi la discuţii
sterile în cadrul cercului.
Acolo unde cercurile funcţionează bine şi sunt conduse cu pricepere, activitatea lor
influenţează pozitiv rezultatele elevilor la învăţătură şi disciplină, precum şi pregătirea lor pentru
muncă şi pentru alegerea profesiunii.
Pe lângă activitatea cu caracter de masă şi cea desfăţurată în cercuri, elevii îndeplinesc în
afară de clasă şi o muncă individuală.De altfel, şi în activitatea cu caracter de masă, şi în cea
desfăşurată în cercuri, munca individuală ocupă un loc de seamă şi deseori stă chiar la baza
acestora. În categoria activităţilor individuale ale elevilor intră lectura particulară, diferite
încercări de creaţie (compoziţii, desen, colecţii, referate etc.), alcătuirea de albume şi altele. Prin
munca desfăşurată individual pot fi mai uşor respectate particularităţile individuale ale elevului
şi, totodată, stimulate capacităţile şi înclinaţiile sale.
În clasele mici, lectura în afară de clasă a cărţilor, reacomandate de învăţător, se bucură
de o atenţie deosebită. Lectura particulară influenţează dezvoltarea intelectuală, morală şi
estetică a elevului, lărgindu-i şi adâncindu-i cunoştinţele, stimulându-i gustul pentru citit şi
dragostea pentru carte. Formarea deprinderii de a folosi cartea în vederea însuşirii independente
a cunoştinţelor începe încă din clasa I. Îndrumarea pedagogică a lecturii particulare a elevilor
implică stimularea interesului pentru citit, iniţierea copiilor în tehnica cititului, formarea
deprinderii de a lucra cu cartea şi de a o păstra, precum şi controlul lecturii copiilor.
Învăţătorii şi profesorii cu experienţă dispun de numeroase procedee pentru a asigura o
îndrumare judicioasă a acestei munci. În clasele I şi a II-a, învăţătorul citeşte copiilor cu voce
tare anumite părţi interesante şi atrăgătoare din cărţi special alese, le povesteşte pe scurt
conţinutul altora, le recomandă albume cu texte, cărţi cu poze şi cu texte scurte, poveşti alese,
glume accesibile copiilor etc.
În clasele a III-a şi a IV-a şi apoi în clasele V-VIII, profesorul organizează, pe lângă orele
de lectură a unor cărţi, şi anumite discuţii în legătură cu cărţile citite, scurte dări de seamă
prezentate de elevi asupra lecturii lor particulare, expoziţii cu caiete de lectură particulară, cu
cărţi din biblioteca personală etc. Fiecare profesor trebuie să ajute elevilor
să-şi însuşească tehnica studiului, să le arate cum să citească o carte, cum să reţină ce este
important în conţinutul ei, cum să păstreze cartea etc. Elevilor mai mari le va ajuta să clasifice
cărţile după conţinutul lor: literare, geografice, tehnice etc. De asemenea, elevilor li se vor
recomanda cărţi cu un conţinut instructiv şi educativ accesibil, fiind ajutaţi, spre sfârşitul şcolii
generale de 8 ani, să-şi aleagă şi singuri cărţile potrivite.
Acolo unde funcţionează cercul “Prietenii cărţii” şi există bibliotecă şcolară,
manifestările culturale organizate cu scopul de a stimula interesul elevilor pentru carte pot fi
mult mai variate şi mai antrenante (cel mai bun cititor, întâlniri cu inovatorii, convorbiri cu
scriitorii etc.). Şcoala va urmări cu atenţie această problemă, având evidenţa certă a rezultatelor
şi analizând efectele acestei munci asupra situaţiei şcolare a elevilor.
Între formele activităţilor descrise există o strânsă legătură, datorită sarcinilor lor
comune, ca şi faptului că aceiaşi elevi participă la mai multe activităţi diferite. Acolo unde
organizarea activităţilor în afară de clasă şi extraşcolare este bine chibzuită, ea alcătuieşte un
adevărat sistem al muncii instuctiv-educative. Munca de masă se sprijină pe munca cercurilor
existente şi aceasta pe munca individuală a membrilor, toate aceste activităţi fiind într-o strânsă
corelaţie şi legătură cu munca desfăşurată la lecţii. În cele mai multe cazuri, ele se îmbină în
forme variate, antrenând un număr cât mai mare de elevi.
Utilizarea sarcinilor individuale în vederea stimulării înclinaţiilor şi aptitudinilor elevilor
trebuie să se facă după principiul: să nu depăşească puterile elevului şi să contribuie la
dezvoltarea multilaterală a acestuia.
Există numeroase şcoli ai căror elevi, pe lângă activitatea în afară de clasă, mai
desfăşoară şi o importantă activitate în instituţii extraşcolare pentru copii. Formele, sarcinile şi
conţinutul acestor activităţi nu diferă de ale celor în afară de clasă şi de aceea ele au şi fost tratate
împreună.
Există două tipuri de asemenea instituţii, şi anume: a) instituţii generale, unde elevii pot
desfăşura o activitate variată, care răspunde diferitelor lor interese., şi b) instituţii speciale, care
satisfac anumite interese ale copiilor, ele fiind organizate pe ramuri de activitate.
Din prima categorie amintim palatele copiilor, parcurile de cultură şi odihnă pentru copii,
taberele etc. Aici, copiii pot desfăşura o activitate de masă în cercuri sau individuală, cu un
conţinut foarte variat şi în măsură să le satisfacă necesităţile intelectuale, artistice, distractive,
sportive etc.
Din cea de-a doua grupă de instituţii extraşcolare pot fi amintite teatrele şi
cinematografele pentru copii.
Activitatea desfăşurată de elevi în cadrul acestora exercită asupra lor o influenţă educativă
considerabilă. În special vizionarea spectacolelor de teatru şi cinematograf, când este bine
pregătită şi organizată, contribuie în mare măsură la educaţia elevilor. Înaintea vizionării
diferitelor spectacole, elevilor trebuie să li se dea indicaţii despre conţinutul spectacolului
respectiv, ceea ce uşurează înţelegerea lui.
Orice acţiune întreprinsă de instituţiile extraşcolare trebuie să fie pusă de acord cu munca
şcolii, în clasă şi în afară de clasă. Instituţiile extraşcolare pot da învăţătorilor şi profesorilor un
sprijin însemnat în organizarea acţiunilor instructiv-educative şi mai ales în realizarea unor
manifestări culturale reuşite. Fireşte că rolul conducător, iniţiativa şi răspunderea pentru
organizarea întregii munci în afară de clasă şi de şcoală şi a colaborării cu instituţiile extraşcolare
îi revine, în primul rând, învăţătorului sau profesorilor, şi mai ales dirigintelui. Cunoscând
cerinţele pedagogice ale organizării acestor activităţi, dirigintele elaborează în acest scop un
sistem unitar de măsuri, planifică pentru o perioadă mai lungă activităţile potrivite clasei
respective, punând totodată de acord activitatea instituţiilor extraşcolare cu cea a familiei şi a
şcolii, în vederea realizării sistemice şi planificate a scopului educaţiei.
El apreciază ce fel de activităţi sunt indicate pentru diferitele perioade ale anului şcolar şi,
ţinând seama de nivelul de dezvoltare al elevilor, ca şi de anumite condiţii obiective, stabileşte
contribuţia pe care o poate aduce familia în reuşita acestor activităţi. Tot dirigintelui îi revine
sarcina de a preciza ce elemente cu caracter practic pot fi introduse în cadrul activităţilor
desfăşurate în afară de clasă şi de şcoală şi cum poate fi evitată şi combătută supraîncărcarea
elevilor.
În concluzie, organizarea activităţilor în afară de clasă şi de şcoală ( planificarea,
coordonarea şi conducerea ) trebuie să constituie o preocupare susţinută a şcolii, deoarece
activităţile respective exercită o influenţă pozitivă asupra dezvoltării elevilor. Apreciind just
contribuţia acestor activităţi şi îmbinând într-un sistem unic formele, metodele şi evidenţa
activităţilor în afară de clasă şi de şcoală, transformăm activităţile respective într-un puternic
instrument al educaţiei elevilor.
SERILE LITERARE

Serile literare sunt forma de bază a manifestărilor artistice pe teme literare, în cadrul şcolii.
Organizarea- pregătirea şi desfăşurarea lor- cad tot în sarcina cercului literar din şcoală, serile
literare constituind de obicei activitatea ocazională de masă care încununează, la sfârşit de an,
munca în cercuri. Tematica şi programul serilor literare variază după scop, împrejurări, etc. Cel
mai des, şcolile organizează o seară literară pe an, către sfârşitul anului şcolar, consacrată unui
scriitor (eventual şi patron spiritual al şcolii): N.Bălcescu, M.Eminescu, I.L.Caragiale, G.Coşbuc,
M.Sadoveanu etc. Alteori, seara literară este provocată de o aniversare sau comemorare, de o
întâlnire cu scriitorii sau cu eroi ai operelor literare citite.
Publicul stimulează interesul elevilor, măreşte exigenţa şi simţul de răspundere al
organizatorilor. De aceea, serile literare se pregătesc minuţios din timp şi în toate laturile lor-
program, mobilizare, pavoazare etc. În mod curent, programul serii literare cuprinde un referat
care dezvoltă tema abordată, discuţii şi o parte artistică (lectură şi recitări ilustrative, muzică,
eventual film sau diafilm etc.) subordonată şi ea, tematic, problemelor discutate în referat şi
scopului unic al serii literare.
Serile literare pot fi organizate de cercul literar în colaborare cu alte cercuri din şcoală. De
exemplu, este indicată o seară literară consacrată cunoaşterii multilaterale, adânci a regiunii în
care trăiesc elevii, realizată prin colaborarea dintre cercul literar, cercul de geografie şi cel de
istorie.
O temă ca “Dobrogea zilelor noastre” comportă două etape organizatorice: pregătirea şi
popularizarea, apoi organizarea desfăşurării serii literare.
Pregătirea şi popularizarea serii literare cuprind următoarele activităţi:

a) Se alege colectivul de muncă şi se repartizează sarcinile;

b) În colaborare cu cercul de geografie se execută un panou cu harta Dobrogei;
c) Se organizează o expoziţie de cărţi, ziare, periodice, albume, fotografii, reproduceri
etc., referitoare la viaţa oamenilor din Dobrogea, cu titlul: “Dobrogea de ieri, Dobrogea
de astăzi”
d) Cu aproape două luni înainte, seara literară este popularizată printr-un afiş, în care se
anunţă tema şi bibliografia. De exemplu:

ÎN CURÂND
SEARĂ LITERARĂ

VĂ CUNOAŞTEŢI REGIUNEA?

Citiţi:
1.Mihail Sadoveanu: Privelişti dobrogene
2.N.Dunăreanu: Din împărăţia stufului
3.Corneliu Leu:Nopţi dobrogene
4.Tr.Coşovei:Farmecul genezei, Dobrogea de aur
5.Eugen Barbu: Pe-un picior de plai
6.Al.Ivan Ghilia: Cântec de drumeţie
Jean Bart: Datorii uitate

Urmăriţi pregătirile!
 e)Înainte cu două-trei săptămâni, afişul de mai sus este dublat de altul, asemănător ca
format, în care se anunţă problemele mari care urmează a fi tratate în referat şi supuse
discuţiei publice.
e) Se iau măsuri organizatorice privitoare la sală, pavoazare, invitaţi etc.

Serile literare se desfăşoară astfel:

a. Cuvântul de deschidere al unui profesor.

b. Referatul (relevând contrastul profund dintre viaţa de ieri a oamenilor Dobrogei şi viaţa lor
de astăzi).
c. Discuţii.
d. Program artistic (lectură comparativă din, de exemplu, Datorii uitate de Jean Bart şi
Dobrogea de aur de Tr.Coşovei; recitări, un film documentar despre Delta Dunării, muzică
populară românească şi tătară etc.)
e. Scurt cuvânt de încheiere.

De exemplu, pentru desfăşurarea unei seri literare cu tema: Eminescu, luceafărul poeziei
româneşti se amenajează sala de festivităţi cu portretul scriitorului, cu fotografii ale familiei sau
imagini din satul copilăriei, din activitatea scriitorului etc.De asemenea, vor fi alcătuite albume
(întocmite pe grupe de elevi, pe clase), se va face harta-itinerar pentru locurile pe unde a trecut
poetul ş.a.
Programul începe cu susţinerea referatului propus. Urmează partea artistică: recitări,
muzică.
Medalionul literar şi serata literară sunt reuniuni cu caracter literar, în care elevii au ocazia
să cunoască mai bine viaţa şi opera unor poeţi, scriitori, să recite versuri sau să interpreteze
scurte fragmente de proză.
Şezătoarea literară aduce în plus, faţă de acestea, momente muzicale: cântece, dansuri,
cuplete satirice etc.

CONCURSURILE LITERARE

Concursurile literare, ca formă nouă de activitate în afara clasei (sau în afara şcolii),
sprijină procesul de învăţământ, stimulând lărgirea orizontului literar al elevilor, formarea unor
priceperi şi deprinderi necesare – în primul rând deprinderea de muncă independentă, stăruitoare
şi organizată.
În interiorul şcolii, concursul literar poate dubla o altă activitate din afara clasei, de obicei
serile literare, fiind organizat şi condus tot de colectivul cercului literar din şcoală. De exemplu,
în cadrul unei serate literare festive închinate luptei pentru pace, se poate organiza un concurs cu
tema “Condamnăm războiul!” Elevii care iau parte la concurs- de regulă din clase paralele-
pregătesc un material bibliografic indicat. La concurs se prezintă cât mai mulţi elevi, cel puţin
câte unul de fiecare întrebare care urmează a fi adrestă uneia din părţi (concursul are valoare
educativă reală când nu se rezumă la concurenţa dintre “cei mai buni”). Acelaşi elev nu primeşte
decât o întrebare, indiferent dacă răspunde sau nu la ea. Întrebările trebuie să vizeze nu calitatea
memoriei, ci priceperile dobândite de elevi în legătură cu studiul literaturii. De aceea, lista
bibliografică trebuie să fie redusă, iar răspunsurile să fie apreciate şi notate atât sub aspectul
justeţei conţinutului reprodus, cât şi sub aspectul priceperilor de exprimare şi de interpretare a
unei cărţi de literatură. Bibliografia minimală pentru un concurs cu tema enunţată mai sus ar fi:
1.Eugen Jebeleanu, Lidice, Surâsul Hiroşimei
2.Mihail Şolohov, Soarta unui om
3.Julius Fucik, Reportaj cu ştreangul de gât
4. Jurnalul Annei Frank
 În cadrul activităţii cercurilor literare se mai pot organiza, după cum s-a văzut, variate
forme de concursuri educative: cel mai bun cititor, cel mai bun povestitor, ghicitori literare ( “Ce
personaj a spus…? ” “În ce operă apare personajul…?” etc.).Participanţii la asemenea mici
concursuri sunt numai membrii din cerc. Dar şi în această situaţie, ca şi în aceea discutată mai
sus, trebuie evitat caracterul competiţional al întrecerilor, scopul fiind nu atât relevarea
vârfurilor, cât emulaţia generală, dezvoltarea interesului comun pentru problemele în concurs,
mărirea puterii de influenţare a literaturii asupra elevilor, dezvoltarea unor priceperi, a
obişnuinţei de a citi şi de a reflecta asupra celor citite, a gustului literar şi artistic.
Concursul “Iubiţi cartea”, de exemplu, este un bun mijloc de educare a tineretului în
spiritul dragostei de muncă şi de cultură. El are ca scop, de asemenea, să formeze , la copii,
priceperea şi obişnuinţa de a citi. Tinerii sunt îndrumaţi prin acest concurs spre cartea bună, spre
creaţia clasicilor noştri şi a clasicilor universali, spre operele literaturii contemporane de la noi şi
din lumea întreagă. Modul de desfăşurare a concursului este stabilit de un regulament special. În
principiu, cititorul trebuie să aleagă, din trei liste bibliografice obligatorii, un anumit număr de
opere, a căror lectură trebuie să o dovedească în faţa unei comisii. Concursul propriu-zis constă
în răspunsurile la întrebările comisiei în legătură cu cărţile citite. Concurentul reuşit devine
purtător al insignei “Prieten al cărţii”.
Foarte popular este concursul “Drumeţii veseli”, pe teme variate (literatură, ştiinţă, creaţie
originală, interpretare muzicală etc.). Caracterul lui sportiv, competiţional- de întrecere între
“reprezentanţi”, deci între vârfurile claselor- îl transformă adesea în concurenţă de prestigiu între
şcolile angajate; masa de elevi, rămânând cu simplul rol de “suporteri”, nu mai este interesată în
pregătirea efectivă a temei. Concursul “Drumeţii veseli” constituie totuşi un imbold la ridicarea
nivelului predării şi dezvoltă în elevi interesul pentru studiu.
Concursurile literare sunt activităţi deosebit de atractive şi stimulatoare pentru elevi,
întrucât aceştia îşi pun în valoare cunoştinţele, priceperile şi deprinderile de interpretare sau
analiză literară, fiind un câştig deosebit şi pentru elevii care participă efectiv sau asistă la aceste
concursuri.
Concurs la nivelul şcolii
I. Proba scrisă
1. Îl cunoaşteţi pe Mihai Eminescu?
Răspundeţi la următoarele întrebări: (
14 puncte)
 Când s-a născut Mihai
Eminescu? ......................................................................................
 În ce localitate s-a născut Mihai Eminescu?........................................................................
 Care era prenumele mamei lui Eminescu?..........................................................................
 Care era numele real al lui Eminescu?................................................................................
 Cine a fost cel care a schimbat numele lui Eminescu?........................................................
 Care a fost marea iubire a lui Eminescu?............................................................................
 Când a murit Mihai Eminescu?...........................................................................................
2.Recunoaşteţi poezia!
Uniţi titlurile poeziilor cu imaginile corespunzătoare: ( 5 puncte)
 Copii eram noi Ce te legeni… Luceafărul
amândoi

La steaua
Somnoroase
păsărele

3. Adevărat sau fals!

Încercuiţi caseta corespunzătoare răspunsului corect: ( 5 puncte)

 Mihai Eminescu este cel mai mare poet român. A F

 Cel mai bun prieten al său a fost Mihail Sadoveanu. A F
 Cea mai cunoscută poezie a sa este „ Luceafărul”
A F
 El a scris şi povestea „ Punguţa cu doi bani”.
A F
 Eminescu a murit în anul 2009.
A F

4. Recunoaşteţi poezia!
Încercuiţi titlul corespunzător versurilor: ( 4 puncte)

Ţara mea de glorii, ţara mea de Şi el citea pe Robinson,

dor, Mi-l povestea şi mie;
Braţele nervoase, arma de tărie, Eu zideam Turnul-Vavilon
La trecutu-ţi mare, mare viitor! Din cărţi de joc şi mai spuneam
Fiarbă vinu-n cupe, spumege Şi eu câte-o prostie.
pocalul,
Dacă fiii-ţi mîndri aste le nutresc;
 a) Mai am un singur dor a) Copii eram noi amândoi
b) Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie b) Ce te legeni...
c) La mijloc de codru c) Luceafărul

Nu-mi trebuie flamuri, Şi era una la părinţi

Nu voi sicriu bogat, Şi mândră-n toate cele,
Ci-mi împletiţi un pat Cum e Fecioara între sfinţi
Din tinere ramuri. Şi luna între stele.

a) Şi dacă... a) Revedere
b) La steaua b) Luceafărul
c) Mai am un singur dor c) La mijloc de codru

5 . Rebus
Rezolvaţi rebusul şi veţi obţine de la A la B titlul unei poezii scrisă de Mihai Eminescu:

A
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
B
1. Ce te legeni, .......
2. Fără ........
3. Fără ........
4. Cu ....... la pământ.
5. De ce nu m-aş ..........
6. Dacă trece ......... mea
7. Bate vântul frunza-n dungă
Cântăreţii mi-i ............
8. Bate vântul dintr-o ...........
9. ......... –ici, vara-i departe
10. Şi de ce să nu mă plec
Dacă ................ trec!
5. Ce cuvinte lipsesc?
Completaţi versurile cu cuvintele care lipsesc: ( 9 puncte )
Somnoroase .............................
Pe la ........................... se adună,
................................ în rămurele -
Noapte bună!
Doar ........................... suspină,
Pe când codrul .................... tace;
Dorm şi florile-n ...................... -
Dormi în pace!
Trece ...................... pe ape
Între trestii să se ........................ -
Fie-ţi.................... aproape,
Somnul dulce!
II. Proba orală
Alegeţi un membru al echipei pentru a răspunde oral la o întrebare . ( 3 puncte )
III. Proba artistică
Alegeţi un membru al echipei care va recita o stofă dintr-o poezie scrisă de Mihai Eminescu.
(4
puncte)
IV. Proba practică
Ordonaţi versurile şi lipiţi-le în chenar . Nu uitaţi să scrieţi titlul şi autorul! ( 14 puncte )

Proba orală
Bileţelele împăturite pot fi puse într-un coşuleţ. Fiecare echipaj extrage un singur bilet.
Cum îl chema pe tatăl lui Mihai Eminescu ?

Cum se numeşte prima poezie publicată de Mihai Eminescu ?

Al câtelea copil la părinţi a fost Mihai Eminescu ?
Cine l-a găzduit pe Mihai Eminescu la Cernăuţi ?
Ce l-a îndemnat Mihai Eminescu pe prietenul său, Ion Creangă ?
Proba practică. Fiecare echipaj va primi versurile tăiate fâşii.
- Ia, eu fac ce fac de mult,
Iarna viscolu-l ascult,
Crengile-mi rupându-le,
Apele-astupându-le,
Troienind cărările
Şi gonind cântările;
Şi mai fac ce fac de mult,
Vara doina mi-o ascult
Pe cărarea spre izvor
Ce le-am dat-o tuturor,
Umplându-şi cofeile,
Mi-o cântă femeile.
 PENTRU CONCURSUL

Se acordă echipajului clasei ...........

alcătuit din elevii:
- ...............................................................
- ...............................................................
- ................................................................
Punctaj: .............

Dir. adj.

CONCLUZIILE GENERALE ALE LUCRĂRII

 În concluzie, toate aceste activităţi în afara clasei trebuie pregătite cu aceeaşi seriozitate şi
cu acelaşi simţ de răspundere ca activitatea pentru lecţie.Prin aceste activităţi, profesorul de
limba şi literatura română demonstrează, o dată în plus, că este o personalitate distinctă a şcolii.
Prin activităţile extradidactice în procesul instructiv-educativ, elevii desfăşoară o muncă în
grup, factor deosebit de important care contribuie la cultivarea capacităţilor creatoare: elevii
învaţă să-şi controleze argumentarea, intră în acţiuni competitive; astfel îşi formulează mai
limpede ideile, convingerile, făcându-se înţeleşi de alţii şi dezvoltându-şi inteligenţa prin
multiple operaţii.
Desigur şi activitatea individuală pe care o desfăşoară elevii în afara clasei contribuie în
mare măsură la dezvoltarea orizontului lor cultural-ştiinţific.
Variatele activităţi cu caracter literar- artistic desfăşurate în afara clasei adâncesc influenţa
instructiv-educativă pe care o exercită asupra elevilor literatura ca obiect de învăţământ.
Profesorului, aceste forme de activitate îi oferă posibilitatea de a-şi cunoaşte mai bine
elevii, de a se apropia mai mult de ei, de a-i înţelege, de a le afla preferinţele, înclinaţiile,
atitudinile şi de a-i forma pentru viitor, pentru viaţă.
În genere, toate activităţile desfăşurate în afara clasei şi a şcolii în vederea cunoaşterii mai
bune şi a aprecierii valorilor noastre literare au o puternică influenţă educativă, care poate deveni
hotărâtoare pentru formaţia elevilor, dacă profesorul organizează bine şi orientează just fiecare
dintre acţiunile arătate mai sus. Profesorul de literatură are prilejul,prin natura disciplinei
predate, precum şi prin variatele aspecte ale muncii sale cu elevii în afara clasei şi a şcolii, să le
cunoască preferinţele, aspiraţiile şi aptitudinile şi să le deschidă perspective pentru viitoarea lor
activitate.
De aceea este necesar ca, la începutul anului şcolar, să fie prevăzute în consiliul profesoral
toate activităţile în afara clasei, la nivelul şcolii şi al claselor, într-un sistem unitar integrat în
planul general al şcolii, cu termene de îndeplinire şi cu metode şi procedee de organizare
adecvate. Responsabilii şi conducătorii diferitelor forme de lucru vor fi numiţi dintre profesori.
Activităţile în afara clasei presupun certe calităţi pedagogice şi o strânsă colaborare, pe linie
metodică, cu munca întregii şcoli. De aceea, asemenea activităţi pot constitui uneori chiar
tematica unor consilii pedagogice, unde se pun în discuţie organizarea şi apoi rezultatele
obţinute, aspectele şi metodele de lucru, precum şi iniţiativa unor profesori cu experienţă,
fruntaşi în această muncă.
Formele de activităţi în afara clasei sunt foarte variate, deoarece pot avea caracter ştiinţific,
cultural, artistic, etc. Deşi diverse, toate sunt legate printr-un aspect comun, şi anume, prin latura
lor practică. Ele vor fi planificate, coordonate şi conduse în strânsă legătură cu direcţia şcolii, cu
întregul colectiv de profesori, după Regulamentul de funcţionare al şcolilor. Bine organizate,
metodic desfăşurate, aceste activităţi în afara clasei şi a şcolii trebuie să constituie mijloace
instructiv-educative importante.
 BIBLIOGRAFIE

1. Chircev A. , Dancsuly A., Gal T. , Manolache A., Mare V., Mihalevici R., Radu I., 2. Salade
D., Todoran D., Turovţev A. : Pedagogia, ediţia a III-a, E.D.P. 1964
3. Clara Georgeta Chiosa : “Metodica predării limbii şi literaturii române”, E.D.P. , Bucureşti,
1964
4. Dumitru Ivănuş, Silvia Pitriciu, Dragoş-Vlad Topală “Metodica predării limbii şi literaturii
române în gimnaziu şi liceu”, Craiova ,Editura Avrămeanca , 1997
5. Constantin Parfene: “Literatura în şcoală”Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1977
6. Ruth Byers, “Teatrul, izvor de fantezie creatoare”, Bucureşti, E.D.P., 1970,p.131
Claudiu Giurcăneanu şi Claudiu Vodă: “Îndrumător metodic pentru organizarea activităţilor
turistice cu elevii”, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti ,1983
7.Cremer, I. “Dezvoltarea exprimării orale şi scrise a elevilor la lecţiile de limba şi literatura
română”, E.S.D.P., 1958
8. D.Stoica, M.Stoica, “Tineretul şi educaţia şcolară”, Craiova, Editura Scrisul românesc, 1973,
p.114
9. Parfene, Constantin: Metodica studierii limbii şi literaturii în şcoală. Ghid teaoretico-aplicativ,
Iaşi, Editura Polirom, 1999
10.Pamfil Alina- Limba şi literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, Editura
Paralela 45, 2003
11. Curriculum Naţional, Programe şcolare pentru clasele a V-a- a VIII-a, vol. I, M.E.N., C.N.C.,
Bucureşti, Editura Cicero, 1999
12. Curriculum Naţional, Programe şcolare pentru clasa a IX-a, vol. I, M.E.N., C.N.C.,
Bucureşti, Editura Cicero, 1999
13. Curriculum Naţional, Programe şcolare pentru clasele a X-a- a XII-a, vol. I, M.E.N., C.N.C.,
Buzău, Tipogrupp Press, 2001
14.Ghid metodologic. Aria curriculară Limbă şi comunicare. Liceu, M.E.C., C.N.C., Bucureşti,
Editura Aramis Print, 2002
15. Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de limba şi literatura română. Învăţământ
primar şi gimnazial, M.E.C., C.N.C., Bucureşti, Editura Aramis Print, 2002
15. Antologie de teatru scurt a cercului de teatru şi creaţie în cultură “Mircea Sântimbreanu”-
Berzovia, Editura Pro Transilvania, Bucureşti, 2005