Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”

Facultatea: Psihologie şi Psihopedagogie Specială
Catedra: Psihopedagogie Specială

GHID
pentru practica logopedică
Specializarea: LOGOPEDIE SI MOTRICITATE VERBALA

Chişinău 2016

1
Recenzenţi:
Aurelia Racu, dr. hab., pedagogie
Cornelia Bodorin, conf. univ, dr. psihologie

2
 Cuprins
Argument........................................................................................................................................4
Capitolul I. Practica logopedică - etapă importantă în formarea profesională a
logopedului.....................................................................................................................................5
1.1. Notiţă explicativă......................................................................................................................5
1.2. Cerinţele faţă de organizarea practicii logopedice ..................................................................7
1.3. Evaluarea practicii logopedice................................................................................................11
Capitolul II. Conţinutul practicii logopedice…........................................................................17
2.1. Etapele practicii logopedice .................................................................................................17
2.2. Examinarea logopedică a copilului cu tulburări de limbaj.....................................................18
2.3. Recomandari metodice privind alcătuirea proiectului activităţii logopedice.........................31
2.4. Raportul masterandului privind desfăşurarea practicii logopedice .......................................42

Bibliografie...................................................................................................................................43

3
 Argument
Exigenţele moderne ale învăţămîntului universitar într-un context global acordă o
importanţă fundamentală activităţii de practică. Viitorii psihopedagogi speciali trebuie să-şi
dezvolte nu doar cunoştinţe, ci şi aptitudini şi valori pentru realizarea unor intervenţii
profesioniste în soluţionarea sau ameliorarea problemelor educaţionale, sociale, contemporane şi
în mod special unele probleme de limbaj.
Limbajul, acest vast domeniu de cercetare, cu mari posibilităţi de extindere, nu poate
constitui obiectul de studiu doar al unei singure discipline. În ultimele decenii, el este analizat în
mod interdisciplinar, iar disciplinele ştiinţifice, care şi-au propus să abordeze probleme ce ţin de
existenţa umană ca fenomen social, şi-au asumat şi dreptul de a trata problematica limbajului din
multiple perspective. Ca fenomen psihic, limbajul este considerat – de mai multă vreme – obiect
de studiu al psihologiei, ştiinţa care întruneşte o multitudine de informaţii şi propune diverse
interpretări cu privire la formarea mecanismelor limbajului: apariţia şi evoluţia lui sub aspect
logic şi semantic; date despre rolul limbajului în cadrul psihismului, conştiinţei, relaţiilor sociale
şi de muncă. Vorbirea a devenit obiectul de studiu al mai multor savanţi care consideră
fenomenul limbajului în calitate de realitate concretă, câmp de semnificaţii (vocabularul) sau
câmp al regulilor şi normelor de compunere a cuvintelor (gramatica) ori al foneticii care – având
drept obiect sunetele vorbirii şi ale fonologiei – analizează limbajul ca domeniu structural,
stabileşte funcţia fonemelor într-o limbă concretă, urmăreşte evoluţia acestora.
Pe acest fondal, putem afirma că ştiinţa contemporană dispune deja de o cantitate imensă
de informaţii referitoare la limbaj. Limbajul uman a devenit cel mai important mijloc de relaţie
între conştiinţă şi realitatea obiectivă, instrument al cunoaşterii, al creării valorilor culturale şi
morale, al transformării naturii. El constituie unul dintre cele mai complexe fenomene
psihosociale şi reprezintă actul fundamental de legitimare a omului şi de situare a acestuia pe
scara evidenţei şi progresului materiei vii.
Acest ghid pentru practică este structurat în două capitole: primul capitol cuprinde
informaţii referitoare la cerinţele faţă de organizarea şi evaluarea practicii logopedice, iar al
doilea prezintă etapele practicii logopedice, instrumente de examinare şi de lucru cu copilul cu
tulburări de limbaj şi un model de raport privind desfăşurarea practicii logopedice.
Conţinutul ghidului se doreşte a fi un istrument de lucru necesar tuturor celor implicaţi în
pregătirea practică a masteranzilor, respectiv: profesori coordonatori, metodişti, psihopedagogi
speciali din instituţiile de practică şi masteranzi. Ne propunem să oferim informaţii utile,
relevante şi compacte privind instruirea, îndrumarea, evaluarea formării practice a
masterandului, astfel încît aceasta să se poată desfăşura cît mai unitar.
Capitolul I. Practica logopedică - etapă importantă în formarea profesională
a logopedului

1.1. Notiţă explicativă

Conform planului de învăţămînt în anul II de masterat, specialitatea Psihopedagogie şi
terapia limbajului, se desfăşoară practica logopedică.

Scopul practicii logopedice: consolidarea cunoştinţelor însuşite de masteranzi privind

examinarea copilului cu tulburări de limbaj, care este un prim pas în alegerea unei strategii
corecte de terapie a limbajului şi formarea abilităţilor de alegere a celor mai potrivite metode
reieşind din tipul tulburării de limbaj, necesităţile şi priorităţile copilului cu tulburări de limbaj.
Pe baza semnificaţiilor teoretice şi practice, a scopului trasat, obiectivele practicii
logopedice pot fi grupate în următorul mod:
a) prevenirea cauzelor care pot determina tulburările de limbaj;
b) studierea şi evaluarea psihopedagogică, clinico-fiziologică a dereglărilor de limbaj;
c) identificarea tulburării de limbaj
d) determinarea structurii tulburării;
e) studierea şi asigurarea unui climat favorabil dezvoltării şi stimulării comunicării;
f) analiza şi sinteza metodelor şi procedeelor adecvate pentru recuperarea tulburărilor de
limbaj lor;
g) cunoaşterea şi prevenirea efectelor negative ale tulburărilor de limbaj asupra
comportamentului şi personalităţii logopatului;
h) elaborarea metodologiei de diagnostic şi prognoză diferenţiată în logopedie;
i) popularizarea ştiinţei logopedice şi pregătirea familiei şi a şcolii pentru a manifesta înţelegere
şi sprijin faţă de logopat;
j) studierea şi cunoaşterea diferitelor aspecte ale deficienţelor senzoriale şi mentale ce
influenţează constituirea structurilor limbajului;
k) optimizarea activităţii logopedice, atât pentru terapia tulburărilor de limbaj, cât şi pentru
evitarea eşecurilor şcolare şi comportamentale;
l) depistarea populaţiei cu deficienţe de limbaj şi organizarea activităţilor pentru prevenirea şi
recuperarea tulburărilor de limbaj.
m) elaborarea programelor de intervenţie personalizată pe tipuri de logopatii;
Logopedia, ca şi ştiinţă autonomă, se bazează pe o serie de principii fundamentale, precum:
• principiul sistemic – limbajul e structurat ca sistem cu mai multe nivele, ordonate ierarhic
de la simplu la compus;
 • principiul dezvoltării, numit şi principiul ontogenetic;
• principiul compensării - accentul cade pe funcţiile păstrate;
• principiul didactic, al intuitivităţii sau demonstrativităţii;
• principiul accesibilităţii – ne conducem de zona dezvoltării prezente şi avem în vedere
resursele potenţiale ale copiluluil;
• principiul tratării individuale, diferenţiate,
• principiul respectării particularităţilor de vârstă şi abordării individuale,
• principiul sistematizării, structurării şi continuităţii,
• principiul integrării teoriei cu practica,
• principiul participării conştiente şi active a elevilor la activităţile educativ-compensatorii
şi recuperatorii,
• principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor - toate adaptate
specificului şi particularităţilor copiilor cu diferite tipuri de tulburări, completate cu:
- un principiu fundamental - principiul asigurării unităţii instrucţiei, educaţiei,
compensării, recuperării şi/sau reeducării,
Finalităţi de practică logopedică
Practica logopedică este etapa finală de formare a masteranzilor, de aceea ei vor fi pregătiţi:
a) Să identifice, depisteze şi înregistreze copiii sesizaţi;
b) Să elaboreze planul anual al activităţii de terapie logopedică, proiectînd activităţile de
terapie a tulburărilor de limbaj şi de comunicare identificate, în funcţie de particularităţile
individuale, de vârstă ale copiilor, precum şi în funcţie de particularităţile unităţii de
învăţămînt şi ale comunităţii;
c) Să realizeze proiectarea curriculară a activităţii de terapie logopedică respectând şi
rezultatele evaluărilor iniţiale;
d) Să examineze la începutul fiecărui an şcolar preşcolarii din grupele mari şi pregătitoare
din grădiniţe, precum şi copiii din clasa I din toate unităţile care aparţin circumscripţiei
sale logopedice;
e) Să înregistreze copiii cu tulburări de limbaj în fişele de depistare avizate de către
directorul unităţii în care s-a făcut depistarea;
f) Să realizeze o examinare complexă logopedică şi psihopedagogică a copiilor luaţi în
corectare, în colaborare cu familia şi cu cadrele didactice, în scopul identificării tuturor
factorilor care au influenţat negativ evoluţia limbajului şi a comunicării copilului;
g) Să formuleze diagnosticul şi prognosticul pentru fiecare preşcolar /elev evaluat;
h) Să realizeze intervenţia terapeutic – recuperatorie în concordanţă cu diagnosticul
logopedic al preşcolarilor /elevilor evaluaţi;
 i) Să evalueze periodic progresele realizate de elevi şi să reproiecteaze activitatea de
intervenţie;
j) Să întocmească următoarele documente de evidenţă a copiilor/elevilor cu tulburări de
limbaj:
fişe de depistare pe unităţi şcolare şi preşcolare anuale;
registre de evidenţă a copiilor cu tulburări de limbaj care sunt cuprinşi în cabinetul
logopedic interşcolar, realizate pe an şcolar;
registre de evidenţă a prezenţei la corectare;
fişa logopedică, ca instrument de consemnare a datelor anamnezice, a demersului
terapeutic şi a dinamicii corectării;
programe de terapie logopedică pe tip de tulburare.
k) Să asigure servicii de terapie logopedică pentru copiii cu cerinţe educative, speciale şi
pentru toţi educabilii, indiferent de mediul de provenienţă, capacitatea de învăţare şi
rezultatele obţinute, având ca fundament respectul faţă de aceştia;
l) Să asigure completarea documentelor de înregistrare şi de evidenţă a activităţii;
m) Să realizeze activităţi de îndrumare logopedică a educatoarelor şi învăţătorilor cu privire
la activitatea de intervenţie logopedică, prin:
1. participarea/organizarea unor acţiuni de informare şi consiliere logopedică în
unităţile şcolare şi preşcolare arondate fiecărui profesor logoped;
2. acţiuni metodice de îndrumare/consiliere logopedică a cadrelor didactice din şcoli
şi grădiniţe, în vederea corectării tulburărilor uşoare de limbaj;
3. dezbateri tematice privind importanţa consolidării limbajului în procesul
dezvoltării generale a copilului, condiţie esenţială unei integrări şcolare şi sociale
optime.

1.2.Cerinţele faţă de organizarea practicii logopedice

Termenul practicii logopedice, în care sînt antrenaţi masteranzii anului II specialitatea
psihopedagogie şi terapia limbajului, este determinat de planul de învăţămînt corespunzător, care
durează o lună de zile.

În organizarea şi coordonarea practicii logopedice sînt implicate două categorii de

persoane: profesori coordonatori de practică şi metodistul/logopedul.

Profesorul coordonator de practică este persoana din partea catedrei de Psihopedagogie

Specială, desemnată pentru coordonarea, organizarea, desfăşurarea şi evaluarea practicii
logopedice a masteranzilor.
 Metodistul/logoped este acea persoană, desemnată de către instituţia preşcolară sau şcolară
unde îşi desfăşoară masterandul practica, în responsabilitatea căreia se află organizarea şi
derularea practicii masterandului. Metodistul va fi consultat de către profesorul coordonator de
practică, în vederea evaluării practicii masterandului.

Responsabilităţi în organizarea practicii logopedice:

1. Profesorul coordonator de practică este responsabil:

- de repartizarea masteranzilor la locurile de practică disponibile;

- de completarea personală a îndreptărilor masteranzilor la practica de specialitate;

- de cunoaşterea masteranzilor la începutul practicii cu scopul şi obiectivele practicii

logopedice;

- de monitorizare a activitatăţii de practică şi de acordare a consultanţei

masteranzilor (periodic, precum şi la cererea acestora), cu privire la problemele
întîmpinate în timpul practicii;

- de menţinere a legăturii cu instituţia de practică, pentru a avea la cunoştinţă situaţia

activităţii de practică a materanzilor;

- de evidenţă a prezenţei masteranzilor la practică;

- de realizare a evaluării corecte la sfîrşit de practică.

2. Masteranzii sînt responsabili:

- să prezinte la începutul practicii un certificat medical, care permite contactul cu

copiii;

- să se prezinte la toate activităţile de practică, după orarul prestabilit sau convenit cu

instituţia de practică;

- să anunţe metodistul/logopedul în ceea ce priveşte întîrzierea sa, precum şi durata

preconizării a acesteia sau în situaţia în care nu se poate prezenta întocmai în orarul
prestabilit pentru practică;

- să anunţe metodistul/logopedul în situaţii deosebite şi bine motivate, în care nu s-a

putut prezenta în programul de practică, ca ulterior avînd posibilitatea de a recupera
în altă zi, dar numai cu acordul prealabil al metodistului/logopedului;

- să se prezinte la întîlnirile convocate de către profesorul coordonator;

 - să-l informeze pe metodistul/logoped din partea instituţiei cu privire la obiectivele
sale de practică;

- să se implice în activitatea de practică şi să adreseze solicitări de clarificare

profesorului coordonator sau metodistului/logoped de la locul de practică, ori de
cîte ori se confruntă cu neclarităţi în ceea ce priveşte derularea practicii;

- să prezinte la finalul practicii documentele care atestă participarea sa la practică;

- să contacteze în cel mai scurt timp profesorul coordonator de practică în cazul în

care din diferite motive este imposibil de a-şi desfăşura în continuare practica. În
cazul în care acest anunţ este făcut tardiv, absenţele vor determina nepromovarea
sa;

- să aibă o ţinută vestimentară decentă, care va corespunde normelor etice şi care să

nu conţină elemente care ar putea discredita reputaţia profesională.

3.Metodistul/logoped este responsabil:

- de stabilirea unui program de activitate, convenit cu masterandul;

- de prezentare a aspectelor generale privind activitatea logopedului în instituţia

preşcolară/şcolară masteranzilor aflaţi la practică;

- de implicarea masterandului în activităţi, astfel încît să-i asigure asmilarea de

cunoştinţe şi dezvoltarea de deprinderi profesionale în acord cu obiectivele de practică;

- de oferirea consultaţiei în asimilarea de cunoştinţe şi dezvoltarea deprinderilor

profesionale, în acord cu obiectivele de practică;

- de furnizare, la invitaţia profesorului coordonator de practică a consultaţiei în

evaluarea practicii masteranzilor aflaţi sub conducerea sa.

1. La începutul practicii logopedice profesorul coordonator de practică, va convoca

membrii grupului responsabili de practică de la catedra de Psihopedagogie Specială, pentru
repartizarea masteranzilor în instituţiile preşcolare/şcolare, speciale/generale disponibile şi va
prezenta metodologia de derulare a practicii logopedice, precum a scopului şi a obiectivelor
urmărite prin intermediul acesteia. Eficienţa practicii logopedice în sistemul de pregătire a
viitorilor psihopedagogi speciali în mare măsură depinde de alegerea instituţiilor
preşcolare/şcolare, speciale/generale în care masteranzii desfăşoară practica, de organizarea
procesului instructiv – educativ, a activităţii metodice în instituţia preşcolară/şcolară. În legătură
cu aceasta, alegerea instituţiilor pentru desfăşurarea practicii şi pregătirea lor este una din
sarcinile de bază a profesorului coordonator de practică.
2. Profesorul coordonator de practică desfăşoară la începutul practicii o conferinţă de iniţiere, la
care le face cunoştinţă masteranzilor cu scopul şi obiectivele practicii logopedice, cu
documentaţia pe care trebuie s-o prezinte masteranzii la sfărşitul practicii şi cu cerinţele faţă de
completarea documentaţiei.
3. La conferinţa de iniţiere masteranzii sînt repartizaţi în instituţiide practică preşcolare/şcolare.
Pentru fiecare grupă de masteranzi (în unele cazuri pentru fiecare masterand în parte) este numit
un metodist/logoped desemnat de către instituţia preşcolară/şcolară, unde îşi va desfăşura
masterandul practica, în responsabilitatea căreia se va afla organizarea şi derularea practicii
masterandului.

4. Coordonatorul de practică familiarizează metodistul/logopedul al instituţiei preşcolare/şcolare

cu obiectivele şi conţinutul practicii ulterioare.
5. Metodistul/logopedul al instituţiei repartizează masteranzii în clase/grupe şi stabileşte un
program de activitate convenit cu ei pentru tot parcursul practicii.
6. Masterandul se prezintă zilnic la locul de practică repartizat, în programul stabilit prin orarul
general al activităţilor didactice, corectat cu preferinţele instituţiei unde îşi desfăşoară
masterandul practica.

7. Periodic profesorul coordonator de practică convoacă întîlniri cu membrii grupei, pentru a

monitoriza desfăşurarea activităţii de practică. Profesorul coordonator efectuează vizite
neanunţate la locurile de practică a masteranzilor.

8. Pe parcursul practicii masteranzii realizează activităţi individuale şi frontale, la care asistă

metodistul/logopedul. Aceste activităţi sînt discutate şi evaluate cu notă. Masteranzii petrec cîte
o activitate individuală şi una frontală asistate de profesorul coordonator de practică şi de colegii
de grupă.
9. Pe parcursul practicii masteranzii completează agenda de lucru, în care fixează zilnic
activitatea desfăşurată în grădiniţă/şcoală. În agendă ei notează: lista copiilor grupei/clasei,
programul de activitate, activităţile desfăşurate, observările legate de copiii examinaţi. Agenda
este verificată sistematic de către metodist/logoped.
10. Masteranzii realizează examinarea logopedică a 3 copii, pregătesc proiectele didactice ale
activităţilor logopedice cu o zi înainte de realizarea lor, fiind prezentate în prealabil
metodistului/logopedului al instituţiei de practică. Masteranzii pregătesc materiale didactice
pentru activităţile logopedice prezentate, participă la seminarele metodice din grădiniţă/şcoală,
comunică cu părinţii copiilor examinaţi.
10. Masterandul prezintă profesorului coordonator de parctică la finalul practicii logopedice
documentele care atestă participarea sa la practică (raportul de practică desfăşurată, agenda de
lucru, proiectele didactice ale activităţilor logopedice şi materialele didactice anexate (2 proiecte
didactice a activităţilor logopedice deschise, şi cîte 3 proiecte a activităţilor logopedice
individuale şi frontale ), examinarea logopedică a 3 copiii cu tulburări de limbaj);

11. Practica logopedică finisează cu conferinţa de încheiere.

1.3 Evaluarea practicii logopedice

Toţi masteranzii în timpul desfăşurării practicii logopedice trebuie să completeze îngrijit

şi la timp documentaţia necesară, prezentînd-o la catedră nu mai tîrziu de 5 zile după finisarea
practicii (vezi etapele practicii logopedice).

Totalurile practicii logopedice se fac la conferinţa de încheiere.

În corespundere cu planul de învăţămînt, conform deciziei catedrei, practica logopedică

poate fi notată prin admis / respins sau după sistemul de 10 puncte.

În caz de neîndeplinire a unui sau a cîtorva obiective, practica nu se apreciază cu admis sau
cu notă pozitivă. În cazul prezentării cu întîrziere a documentaţiei practicii logopedice de către
masterand, nota pentru practică se micşorează.
Criteriul de bază în evaluarea activităţii practice a masterandului este sistematizarea şi
aplicarea cunoştinţelor şi abilităţilor psihopedagogice în timpul practicii logopedice. Indicii
fundamentali fiind:
a) Cunoaşterea teoretică a metodelor şi a procedeelor de examinare a logopatului şi de
organizare a activităţii logopedice;
b) Operarea şi aplicarea cunoştinţelor teoretice din domeniul logopediei în activitatea
de examinare, terapie şi recuperare a copilului cu tulburări de limbaj;
c) Manifestarea interesului faţă de activitatea logopedică.

Fişă cu punctajul obţinut din evaluarea practicii logopedice

Nr Descrierea activităţii Punctaj

.
1. Prezenţă, puctualitate, seriozitate 1 punct/zi
2. Redactarea agendei de practică 2 puncte/zi
3. Realizarea obiectivelor de lucru maxim 40 de puncte
4. Evaluarea din partea instituţiei de practică maxim 10 de puncte
5. Evaluarea din partea coordonatorului de practică maxim 30 de puncte
Total maxim 100 de puncte
Cotarea:
100 de puncte – nota 10
90 de puncte – nota 9
85 de puncte – nota 8
75 de puncte – nota 7
50 de puncte – nota 6
40 puncte – nota 5

Fişă de evaluare a practicii logopedice

I. Date de identificare:
Numele instituţiei de practică................................................................
Numele masterandului...................anul de studiu.............grupa...........
Numele profesorului coordonator de practică........................................
Numele metodistului/logopedului din instituţia de practică.......................
Durata practicii logopedice: începută la............şi finalizează la..................
II. Aprecieri asupra practicii logopedice desfăşurate
1. Masterandul/a cunoaşte conţinutul activităţii de practică (scopul, obiectivele,
metodologia de intervenţie, etc.).
Foarte Bine Satisfăcător Deloc Nu e
bine cazul
2.Masterandul/a cunoaşte şi a demonstrat interes faţă de problemele copiilor din instituţia
de practică.
Foarte Bine Satisfăcător Deloc Nu e
bine cazul
3.Masterandul/a a demonstrat capacitatea de a dezvolta relaţii adecvate cu copiii din
instituţia de practică.
În foarte În mare În mică măsură Deloc Nu e
mare măsură cazul
măsură
4.Masterandul/a a demonstrat abilităţi de muncă cu copiii la realizarea activităţilor
logopedice individuale şi frontale.
Foarte Bine Satisfăcător Deloc Nu e
bine cazul
5.Masterandul/a a utilizat următoarele compartimente ale examinării logopedice
complexe a copilului cu tulburări de limbaj.
Examinarea Examinarea Examinarea Examinarea vorbirii
aparatului lexiei şi articulării independente
 articulator grafiei propriu-zise
Examinarea Examinarea Examinarea Examinarea
motricităţii anamnezei dezvoltării personalităţii
mintale
6. Masterandul/a a demonstrat cunoaştere şi înţelegere a metodelor şi tehnicilor de
intervenţie logopedică.
În foarte În mare În mică măsură Deloc Nu e
mare măsură cazul
măsură
7. Masterandul/a a respectat orarul de lucru, finalizînd la timp obiectivele ce i-au fost
repartizate.
În foarte În mare În mică măsură Deloc Nu e
mare măsură cazul
măsură
8. Masterandul/a a manifestat spirit de iniţiativă.
În foarte În mare În mică măsură Deloc Nu e
mare măsură cazul
măsură
9. Masterandul/a a manifestat preocupare pentru propria dezvoltare profesională.
În foarte În mare În mică măsură Deloc Nu e
mare măsură cazul
măsură
10. Masterandul/a s-a implicat în alte activităţi ce nu au fost menţionate în această fişă
de evaluare..........................................................................
11. Alte comentarii, observaţii, sugestii, privind practica logopedică desfăşurată de
masterand.....................................................................

Nota propusă din partea metodistului/logopedului din instituţia de practică

...................Semnătura.......................

Fişă de autoevaluare a practicii logopedice

I. Date de identificare:
Numele instituţiei de practică................................................................
Numele masterandului...................anul de studiu.............grupa...........
Numele profesorului coordonator de practică........................................
Numele metodistului/logopedului din instituţia de practică.......................
Durata practicii logopedice: începută la............şi finalizează la..................

II. Aprecieri generale a practicii logopedice desfăşurate:

1. În ce măsură consideraţi că stagiul de practică v-a fost util.
În foarte În mare Mediu În mică Deloc
mare măsură măsură
măsură

2. Cum apreciaţi calitatea instruirii practice.

Foarte Bună Suficientă Insuficientă
bună

3. Menţionaţi patru aspecte pozitive cu privire la practica logopedică

4. Menţionaţi patru aspecte, care trebuie îmbunătăţite cu privire la practica logopedică

III. Aprecieri asupra practicii desfăşurate pentru formarea ca specialist:

1. Obiectivele de lucru au fost clare şi s-a urmărit realizarea lor.
În foarte În mare Mediu În mică Deloc
mare măsură măsură
măsură

2. Cunoştinţele acumulate în cadrul practicii mi-au folosit:

În foarte În mare Mediu În mică Deloc
mare măsură măsură
măsură

3. Menţionaţi cinci componente pe care consideraţi că le-aţi dezvoltat pe parcursul

practicii
 IV.Aprecieri privind condiţiile de desfăşurare a ctivităţii de practică:
1. Condiţiile (spaţiu, echipament, atmosferă, etc.) oferite de instituţia de practică au fost:
Foarte Bune Mulţumitoare Rele
bune

V. Aprecieri asupra relaţiilor cu metodistul/logopedul din instituţia de practică:

1. Metodistul/logopedul de practică s-a implicat şi m-a sprijinit pe parcursul practicii:
În foarte În mare Mediu În mică Deloc
mare măsură măsură
măsură

2. Metodistul/logopedul a fost receptiv la întrebările şi problemele discutate:

În foarte În mare Mediu În mică Deloc
mare măsură măsură
măsură

3. Metodistul/logopedul mi-a oferit feedback pe parcursul practicii

În foarte În mare Mediu În mică Deloc
mare măsură măsură
măsură

Alte comentarii, observaţii, sugestii privind activitatea de

practică...............................................................................................................................
............................................................................................................................................

Semnătura masterandului

Masterandul poate fi apreciat cu nota “5” pentru rezultatele activităţii practice desfăşurate
în instituţia de practică, dacă a îndeplinit toată programa practicii logopedice, dar a manifestat o
cunoaştere superficială a materialului teoretic, a avut dificultăţi în activitatea practică realizată.
Masterandul poate fi apreciat cu nota “6”, dacă a respectat cerinţele programei practicii
logopedice, dar abilităţile practice privind realizarea activităţilor logopedice nu sînt suficient de
profunde.
 Masterandul poate fi apreciat cu nota “7” , dacă programa practicii logopedice a fost
îndeplinită complet, dar s-au făcut 2-3 greşeli care nu au influienţat semnificativ calitatea
activităţii logopedice a masterandului (unele dificultăţi în organizarea activităţilor logopedice).
Masterandul poate fi apreciat cu nota “8” în cazul respectării tuturor cerinţelor faţă de nota
“7”, iar punctajul mediu este de la “7,5” până la “8,4”.
Masterandul poate fi apreciat cu nota “9”, dacă programa practicii logopedice a fost
realizată complet şi fără observaţiile profesorului coordonator de practică sau
metodistului/logoped, a manifestat creativitate în activitatea logopedică, în pregătirea
materialelor didactice.
Masterandul poate fi apreciat cu nota “10”, dacă a respectat toate cerinţele faţă de nota “9”
şi în timpul desfăşurării practicii a manifestat un înalt nivel de creativitate, care depăşeşte
limitele practicii logopedice (el a desfăşurat o activitate logopedică deschisă pentru profesorii
instituţiei de practică, a prezentat public materialele practicii logopedice, are publicaţii în presa
periodică etc.).
 Capitolul II. Conţinutul practicii logopedice

III.1. Etapele practicii logopedice

I.Etapă a practicii logopedice (2 zile) - se desfăşoară o conferinţă de iniţiere, la care li se

face cunoştinţă masteranzilor cu scopul şi obiectivele practicii logopedice, cu documentaţia pe
care trebuie s-o prezinte la sfărşitul practicii şi cerinţele faţă de completarea ei. La conferinţa de
iniţiere masteranzii sînt repartizaţi în instituţii de practică preşcolare/şcolare. În instituţia de
practică preşcolară/şcolară masteranzii sunt repartizaţi câte 2 – 3 persoane la o grupă/clasă de
copii. Masteranzii sînt familiarizaţi cu regimul de lucru al instituţiei preşcolare/şcolare, cu planul
anual instructiv – educativ al acestei instituţii, cu programul de lucru al grupei în care au fost
repartizaţi. Metodistul/logopedul prezintă aspectele generale ale activităţii logopedului în
instituţia preşcolară/şcolară masteranzilor aflaţi la practică. Împreună cu metodistul/logopedul
masteranzii stabilesc un program de activitate pentru tot parcursul practicii.

II.Etapă a practicii logopedice (tot parcursul practicii). Fiecare masterand pregăteşte

proiectele didactice ale activităţilor logopedice cu o zi înainte de realizarea lor, ele sînt
prezentate în prealabil metodistului/logopedului al instituţiei de practică. Masteranzii pregătesc
materiale didactice pentru activităţile logopedice prezentate şi desfăşoară zilnic activităţi
logopedice frontale/individuale în prezenţa metodistului/logopedului sau profesorului
coordonator de practică (la activităţile logopedice frontale/individuale deschise), care sînt
analizate şi apreciate cu notă. Mastrandul analizează propria activitate logopedică desfăşurată,
asistă la activităţile logopedice ale colegilor şi participă activ la analiza activităţii lor. În cadrul
analizei activităţii logopedice, masterandul argumentează alegerea temei, a obiectivelor, a
structurii activităţii, selectarea metodelor şi a procedeelor de lucru, a materialului intuitiv şi
didactic, aplicarea atitudinii individuale şi diferenţiate faţă de copii, analizează eficienţa
desfăşurării fiecărei activităţi. Masteranzii studiază contingentul grupei şi realizează examinarea
logopedică a 3 copii din grupa/clasa în care au fost repartizaţi (cercetează dosarele personale,
fişele logopedice ale copiilor examinaţi, discută cu educatorul grupei de copii sau dirigintele
clasei, fac observaţii în timpul activităţilor/lecţiilor). Masteranzii zilnic completează agenda
practicii, care este verificată de metodistul/logoped şi profesorul coordonator de practică.
Masteranzii pregătesc comunicări cu caracter ştiinţifico – metodic, referitoare la metodele
utilizate în timpul practicii logopedice.
III.Etapă a practicii logopedice. Desfăşurarea conferinţei de încheiere, la care se
analizează rezultatele practicii logopedice şi se ascultă sugestiile şi doleanţele fiecărui masterand.
După finisarea practicii masteranzii prezintă un portofoliu cu următoarele materiale:
 1. Agenda de practică a masterandului;
2. Proiectele didactice ale activităţilor logopedice individuale şi frontale, apreciate cu
notă (4 proiecte ale activităţilor logopedice individuale şi 4 proiecte ale activităţilor
logopedice frontale, dintre care cîte 1 proiect didactic al activităţilor logopedice
frontale/individuale deschise);
3. Materialele didactice utilizate la activităţile logopedice;
4. Rezultatele examinării logopedice şi fişele logopedice a 3 copii;
5. Raport privind practica logopedică.

III.2. Examinarea logopedică a copilului cu deficienţe de limbaj

Examinarea logopedică complexă

Stabilirea corectă a diagnosticului prezintă importanţă pentru adoptarea metodelor şi
procedeelor logopedice adecvate.
Principalele obiective ale acestei etape sunt:
1) precizarea diagnosticului a tulburărilor de limbaj;
2) aprecierea posibilităţilor de comunicare de care dispune logopatul şi stabilirea
prognozei;
3) elaborarea proiectului de recuperare;
4) cunoaşterea gradului de dezvoltare intelectuală şi a trăsăturilor de personalitate.
Cu cât dezordinile de limbaj sunt mai grave, cu atât trebuie să ne preocupe mai mult
investigarea tuturor laturilor personalităţii copilului.
Examinarea complexă solicită respectarea anumitor principii (P. Anucuţa, 1999):
1) crearea unei atmosfere destinse, stenice, optimiste, încurajatoare, vesele;
2) utilizarea unor probe care să evidenţieze clar atât deficitul de limbaj, cât şi deficienţele
asociate;
3) stabilirea unei relaţii continui între logoped şi familia copilului, pentru încadrarea clară
a elementelor de anamneză;
4) colaborarea logopedului cu cadrele didactice ce predau copilului, pentru a cunoaşte clar
relaţiile logopat – activitate şcolară;
5) evidenţierea diagnosticului, a etiologiei deficienţei şi stabilirea unei prognoze de start,
precum şi a unei colaborări permanente cu copilul, familia şi şcoala.
În cursul examinării complexe, se pot utiliza următoarele metode:
1) metoda convorbirii cu logopatul, cu familia, cu factorii educativi implicaţi;
2) aplicarea probelor şi testelor specializate şi psihologice;
3) observaţia permanentă: în activitatea educaţională, în pauze, în timpul plimbărilor, excursiilor,
în timpul liber;
4) evidenţa şi evaluarea psihologică a reuşitei şcolare, a educaţiei speciale, a rezultatelor obţinute
în activitatea logopedică.
Rezultatele examinării sunt consemnate în fişa logopedică, în momentul examinării
primare şi examinării finale. Pe parcurs, rezultatele şi schimbările intervenite se înscriu în caietul
de observaţii asupra logopatului.
În examinarea complexă, E. Vraşmaş (1997) evidenţiază compartimentele:
1. Înregistrarea cazului şi depistarea, efectuate în acelaşi timp
2. Consemnarea anamnezei
3. Examinarea vorbirii
4. Examinarea lexiei şi grafiei
5. Examinarea motricităţii
6. Examinarea dezvoltării mintale (numai în anumite situaţii) şi examenul psihologic.
Dacă este cazul, examenul se completează prin consemnarea relaţiilor sociale ale copilului;
observarea procesului de integrare şcolară şi a rezultatelor obţinute în procesul instructiv-
educativ
7. Studiul personalităţii
8. Examenul medical
9. Examinarea rezultatelor şcolare
10. Consemnarea rezultatelor examinării.
Cu toate ca mai sus aceste compartimente au fost menţionate şi argumentate, în
continuare, în scopul unei detalizări, vom prezenta examenul complex logopedic.
Înregistrarea cazului, care trebuie realizată în perioada imediat următoare depistării
tulburărilor de limbaj, realizată în baza unui examen sumar, prin care să se evidenţieze
deficienţele grave, dar şi prin semnalarea – de către familie şi de către cadrele didactice – a
copiilor cu probleme de limbaj. Momentul depistării este foarte important, iar probele aplicate
variază în funcţie de experienţa logopedului. În general, experienţa logopedică estimează ca
depistarea trebuie realizată la fiecare început de an şcolar, de la 15 septembrie la 15 octombrie.
Anamneza, care poate fi consemnată în urma convorbirii cu unul din părinţi (de
preferinţă mama) şi în baza fişei medicale a copilului. La acest nivel, este important să se
consemneze: bolile ereditare, malformaţiile, modul în care a decurs naşterea, urmările bolilor
infecţioase suportate, dezvoltarea afectivităţii, dezvolta¬rea relaţiilor intrafamiliale, integrarea
copilului în familie, momentele de progres psiho-fizic, traumele sau accidentele suferite, tot ceea
ce ţine de apariţia şi evoluţia limbajului (când şi cum a început copilul să vorbească, primele
cuvinte, primele propoziţii etc.).
Examinarea vorbirii:
A. Examinarea nivelului de înţelegere a vorbirii se realizează în funcţie de vârsta
cronologică, nivelul şcolar şi prezenţa tulburărilor psihice. La copiii ce studiază în clasa a III-a
sau în clasele mai mari poate fi utilizat chiar manualul clasei anterioare. Logopedul îi cere
copilului să numească lecţia care i-a plăcut cel mai mult, i-o citeşte cu voce tare şi îl roagă să
explice sensul unor cuvinte. Copiilor din grupa mare, şcolarilor mici şi copiilor cu probleme
speciale în educaţie li se pot aplica o serie de probe pentru cunoaşterea psihologică a limbajului
după Alice Descoeudres. Până la vârsta de 6 ani şi în cazul copiilor cu necesităţi speciale în
educaţie – care prezintă întârzieri în dezvoltarea mintală sau deficit mintal, înţelegerea vorbirii se
testează, în baza unor obiecte concrete. De exemplu: în faţa copilului sunt expuse 5-10 obiecte (o
păpuşă, o maşinuţă, o lingură, o farfurie, o perie, o minge etc., toate fiind obiecte din mediul
familiar copilului), accesibile vârstei şi capacităţii lui de înţelegere. Copilul trebuie să pună mâna
sau să transmită obiectul indicat. În general, proba se realizează sub formă de joc. Copilului i se
cere să aleagă unul dintre obiecte (un camion jucărie), să-1 pună într-un coşuleţ şi să-1
transmită. Dacă nu înţelege sarcina verbală, i se demonstrează cum trebuie să execute şi se repetă
cerinţa în baza altui obiect.
Se notează: dacă găseşte imediat obiectul sau dacă ezită; cât de repede învaţă jocul; cu ce
gesturi împinge coşul (maşina); dacă ştie să caute obiectele din afara razei sale vizuale stricte;
dacă mânuieşte obiectele cu îndemânare sau cu sinchinezii parazitare. În cazul în care jocul nu
reuşeşte, numărul obiectelor se reduce la 4-5. În cazul reuşitei, copilului i se pun în faţă câteva
imagini din categorii diferite: lebădă, macara, stilou, pălărie, baston etc. Se urmăreşte
recunoaşterea categoriilor: mijloace de transport, animale, fructe, legume etc.
După ce examinează înţelegerea cuvântului, logopedul trece la examinarea înţelegerii
frazei, iar după aceasta îi cere să execute acţiuni simple: “Ridică-te!”; ”Vino la mine!”; “Pune
creionul în cutie!” etc. Se poate folosi Proba R.Zazzo pentru determinarea nivelului de
dezvoltare a limbajului şi înţelegere a unor cuvinte familiare şi Proba de flexibilitate asociativă
(U. Şchiopu, M. Gârboveanu, A. Turcu), care presupune alcătuirea unei propoziţii din 4 cuvinte
propuse de experimentator. Textul se notează, timpul de expunere fiind cronometrat. Aprecierea
se face în funcţie de numărul de cuvinte – asociate cu cuvintele propuse – pe care le foloseşte
copilul; modul de compoziţie, în funcţie de relaţie, titlu şi modul de a povesti. Notarea
individuală se face în baza semnelor plus şi minus.
B. Examinarea auzului. Este bine ca, în cazul evidenţierii clare a acuităţii auditive
scăzute, să se utilizeze examenul audiometric efectuat de către medicul de specialitate. În
cazurile de alalie, când audiograma nu reuşeşte prea bine sau în cazurile în care copilul nu
înţelege vorbirea la nivelul elaborării unor răspunsuri, se poate apela şi la proteza auditivă.
Nivelul dezvoltării auzului se evidenţiază prin :
A) probele de înţelegere a vorbirii (propuse mai sus);
B) observaţii asupra conduitei.
Se urmăreşte dacă logopatul: a) repetă întrebările în timp ce i se fac anumite îndrumări; b)
caracterul întrebărilor puse de copil; c) pronunţarea greşită a unor cuvinte repetate (exemplu:
casă - cată; pisic - pitic etc.); d) asocierea unor cuvinte disparate; e) înţelegerea greşită a sarcinii
de lucru (exemplu: “Du-te la uşă!”, iar el închide şi deschide uşa);
dacă logopatul: a) priveşte încordat mişcarea buzelor examinatorului; b) are tendinţa să
întoarcă capul spre direcţia din care vorbeşte examinatorul, căutînd să apropie urechea cu care
aude mai bine şi fixează în acelaşi timp buzele examinatorului cu colţul ochilor. Copiii care aud
cu o singură ureche (sau aud mai bine cu o ureche decât cu cealaltă) au o ţinută corporală
deosebită.
Etape de lucru:
Etapa 1. Copilul care nu vorbeşte deloc este examinat prin probe de înţelegere, vorbindu-
se ba tare, ba încet.
Etapa 2. Când copilul nu reacţionează, trebuie stabilită cauza: nu aude sau nu înţelege
(Exemplu: îi cerem o jucărie, vorbind în şoaptă; lăsăm să cadă o legătură de chei şi observăm
reacţia la zgomotul produs, la o sonerie etc.).
Etapa 3. În cazul în care copilul reacţionează la zgomote şi poate repeta cuvintele spuse
de noi, îl aşezăm într-o poziţie în care să nu vadă buzele examinatorului şi-i acoperim pe rând
câte o ureche (examen monoauricular). Rostim în şoaptă cuvintele, iar copilul trebuie să le
repete. După clasificarea GLEITZ, neînţelegerea vorbirii în şoaptă la o distanţă de 4-6 m are
valoarea unei hipoacuzii uşoare (sau apraxie auditivă); până la 1-4 m este vorba de o hipoacuzie
de gravitate medie, iar când copilul nu aude ceea ce se vorbeşte în şoaptă la 1 m depărtare,
hipoacuzia este gravă.
Coordonatele funcţiei auditive examinate sunt:
1) acuitatea auditivă (distanţa perceperii vocii în şoaptă, redarea unor structuri ritmice
percepute auditiv, discriminarea şi localizarea analitică a surselor sonore);
2) înţelegerea vorbirii în ansamblu;
3) recunoaşterea şi reproducerea sunetelor în perechi opuse (sunete izolate; silabe;
cuvinte): s-z; t-d; ta-da; pot-pod;
4) controlul auditiv al vorbirii;
 5) autocontrolul în circuitul fonator normal (vorbeşte gradat, de la şoaptă la strigăt, la
cerere);
6) autocontrolul auditiv în corectarea defectelor de articulare (de exemplu: înregistrarea pe
bandă de magnetofon a rotacismului).
C. Examinarea articulării verbale implică examenul aparatului articulator şi articularea
(pronunţia) propriu-zisă.
Examinarea aparatului articulator presupune: examinarea integrităţii funcţionale în
ansamblu: examenul sistemului labio-comisural (simetria, integritatea, mobilitatea şi forţa);
examinarea aparatului dental (integritatea, forma, muşcătura, forma dentală individuală);
stabilirea formei mandibulei şi arcurilor maxilarelor; constatarea prezenţei prognatismului
inferior sau superior: forma, mobilitatea pe plan transversal şi longitudinal, mărimea, fixarea,
trenul limbii; examinarea formală a palatului dur şi amplitudinii bolţii, a mobilităţii, formei şi
mărimii palatului moale; examinarea omuşorului (mobilitatea, integritatea, mărimea aşezare) şi
sistemului nazal (inflamări acute sau cronice, dureri de sept, malformaţii).
În acest scop se poate folosi un sistem de exerciţii ce să includă:
1) exerciţii de deplasare a limbii în diferite zone ale palatului;
2) exerciţii de deplasare şi mobilitate linguală (limba înainte, înapoi, în formă de lopată, de
săgeată, de jgheab, lateral, la obraji etc.);
3) exerciţii de ridicare şi coborâre a vălului, pronunţarea lui [a] cu gura larg deschisă şi
pronunţarea alternativă [a – n] cu lăsarea în jos a vârfului limbii;
4) exerciţii de mobilitate a mandibulei – deplasarea în sens antero-posterior şi lateral,
exerciţii de masticaţie şi deglutiţie;
5) exerciţii de sonorizare şi desonorizare, cu palparea vibraţiei laringiene şi pectorale;
6) exerciţii de examinare a buzelor: supt, stingerea lumânării de la diferite distanţe,
învârtirea moriştii, apucarea unui creion cu buzele, mişcarea buzelor în formă de trompetă,
zâmbet forţat, mişcarea alternativă a buzelor.
Examinarea articulării propriu-zise. După ce s-a sesizat starea aparatului articulator, se
examinează capacitatea articulatorie a subiectului. La această etapă, obrazul copilului trebuie
luminat, ţinut la aceeaşi înălţime cu obrazul examinatorului, cel mai bine – în faţa oglinzii,
pentru a se stabili:
1. Capacitatea de redare prin imitaţie (vorbirea reflectată): examinatorul pronunţă
sunetele alfabetului în ordinea dificultăţii, logopatul le repetă; logopedul pronunţă silabe directe
şi inverse cu sunetele respective, copilul le repetă; logopedul pronunţă cuvinte în care sunetele
deformări se găsesc în poziţie iniţială, mediană şi finală, propoziţii care conţin sunete deficitare,
copilul le repetă (de 2-3 ori), pentru ca examinatorul să distingă clar tulburarea.
 Examinatorul notează dacă sunetul este omis (Exemplu: raţă - aţă), greşit (raţă - laţă) sau
înlocuit cu altul (raţă -laţă). Se examinează şi combinaţii de consoane sau de vocale în diferite
cuvinte.
Acest gen de instrumente trebuie să se bazeze pe următoarele principii :
a) cuvintele să fie uzuale, să poată fi înţelese şi de copiii care posedă un vocabular sărac;
b) să poată fi uşor ilustrate cu imagini;
c) sunetul să apară în diferite combinaţii: la începutul, la mijlocul şi la sfârşitul cuvântului.
2. Vorbirea independentă. Pentru examinarea capacităţii de pronunţie în vorbirea
independentă se pot folosi: alfabetul ilustrat, tabelele cu imagini al căror titlu prezintă sunetele în
poziţii diferite (începutul, mijlocul, sfârşitul cuvântului). Se utilizează procedee precum citirea
ilustraţiilor, recitarea, cântarea, povestirea liberă. Examinatorul notează sunetele pronunţate greu
de copil; tipul tulburărilor; modul de recitare; ritmul şi melodicitatea vorbirii; respiraţia în timpul
recitării şi cântării; modalitatea de a povesti, surprinderea esenţialului, respectarea structurii
logice a povestirii; gradul de implicare în activitate, modul de a saluta, vorbi cu ceilalţi copii. În
cazul dislaliilor simple, sigmatismelor, rotacismelor, capacismelor, lambdacismelor etc., se
examinează doar aparatul articulator, vorbirea reflexivă şi independentă; în cazul dislaliilor
polimorfe, al retardului de limbaj, disartriei, alaliei, hipoacuziei se impune un inventar mai
complex.
D. Examinarea vocii. Vocea se analizează de la primul contact, ea fiind de obicei în
concordanţă cu dezvoltarea fizică şi conformaţia fiziologică a copilului. Se urmăreşte
sonoritatea; tonalitatea; nuanţa; răguşeala; astenia vocală; rezonanţa; disfonia – la pubertate şi
doar rareori mai devreme; rinolalia (se examinează în toate cazurile în care se atestă tendinţe de
nazalizare; se aplică o tehnică specială care presupune constatarea unei eventuale malformaţii şi
evaluarea ei. Logopedul trebuie să constate tipul rinolaliei, prin aşezarea arătătorului pe nara
copilului, cerându-i să pronunţe sunetul [m] cu gura închisă);
1) intensitatea vocii evidenţiază tulburări precum microfonia. Ambele au o etiologie
extrapiramidală sau, în cazul tulburărilor de auz, lipsa unui control auditiv corect;
2) melodicitatea vorbirii. În lipsa tonului melodic normal, vorbirea este monotonă, de
natură extrapiramidală, asociată, de obicei, cu tulburări articulatorii, agramatisme, hipoacuzie,
astenie vocală;
3) vorbirea sacadată, tempoul lent indică afecţiuni cerebrale centrale.
La examenul vocii pot fi atestate şi nazonanţe sechelare, uneori, chiar şi după ce se elimină
cauzele organice (polipi, amigdale), copilul păstrează obişnuinţa de a vorbi cu nuanţe nazonante
sau cu nazonanţe de imitaţie. În acest caz, diagnosticul diferenţial trebuie să urmărească
stabilirea terapiei adecvate. În cazurile de logonevroză se atestă o neconcordanţă ritmică
generalizată, denumită aritmie. Terapia limbajului presupune stabilirea unui cuantum de exerciţii
generale de ritm, identificarea particularităţilor aritmiei copilului. Cea mai simplă probă de
determinare a ritmului mişcării se aplică în cazul în care, în urma examinării vorbirii reflectate şi
independente nu a fost stabilit clar ritmul vorbirii. De exemplu, copilului i se dă în mână un
creion cu care trebuie să bată în masă în acelaşi ritm. Experimentatorul urmăreşte ritmul bătăilor.
La examenul ritmului vorbirii trebuie să se constate relaţia de coordonare dintre mişcare şi
vorbire, în special la copii tahilalici sau bradilalici. Se porneşte de la reproducerea în ritmuri
diferite a sunetelor, copilul fiind rugat să facă paşi în ritmul unei anume bătăi modificate pe
parcurs; copilul mai este rugat să efectueze, în ritm, aruncări cu mingea sau mişcări simple de
gimnastică. Ritmul vorbirii este uşor de observat în vorbirea independentă, la recitare sau chiar la
repetarea unor propoziţii, cu accente diferite, impuse.
Exemplu:
Mărul acesta este frumos.
Mărul acesta este frumos.
Mărul acesta este frumos.
Mărul acesta este frumos.
Coordonarea verbo-motorie se verifică prin recitarea sau numărarea până la 10 în timpul
mersului şi prin păstrarea tactului la recitarea unei poezii.
E. Examinarea structurii gramaticale presupune observarea modului de a forma corect
propoziţii simple (din 2-4 cuvinte), de a vorbi corect spontan sau reprodus; de a utiliza corect
singularul şi pluralul (acord număr - gen, la substantive cunoscute); de a utiliza corect timpurile
verbelor, unele relaţii temporale simple; de a folosi corect pronumele personal şi demonstrativ.
F. Examinarea vocabularului activ implică stabilirea volumului de cuvinte –
substantive, verbe şi adjective – utilizate în povestire şi în vorbirea independentă.
G. Examinarea formelor de limbaj verbal poate evidenţia:
1. dialogul de scurtă durată – telegrafic – axat pe obiecte şi evenimente de tip situativ, în
funcţie de anumite împrejurări, eve¬nimente, sarcini concrete;
2. solilocviul – conţinutul căruia se referă fie la însuşi subiectul examinat, fie la anumite
evenimente, activităţi de joc etc.
H. Examinarea lexiei şi grafiei. Dacă examinarea vorbirii poate fi realizată începând cu
vârsta de 5 ani, limbajul scris (cazurile de disgrafie şi dislexie) poate fi examinat la nivelul clasei
a II-a şi a III-a, terapia lor cuprinzând antrenarea capacităţilor psiho-motorii specifice pentru
scriere şi citire. În cazurile grave, o diagnosticare precoce a tulburărilor limbajului scris se poate
efectua şi la vârsta preşcolară.
 Pentru o examinare corectă a tulburărilor intervenite în scriere şi citire este necesar ca –
încă de la anamneză – să se confirme întârzierile în apariţia vorbirii, dislaliile polimorfe sau
fiziologice prelungite, bilingvismul, întreruperile de şcolaritate; să se analizeze programul zilei,
pregătirea pentru şcoală, exigenţele familiei asupra copilului, exersarea scrisului-cititului acasă,
lectura particulară. Examinarea lexiei şi a grafiei trebuie să includă imaginea schemei corporale,
a lateralitătii, a motricitatii fine; probe pentru determinarea orientării spaţiale (unde se află?), a
sinchineziilor digitale (de exemplu, să ridice simultan aceleaşi degete de la ambele mâini, fără să
le mişte pe celelalte), a lateralităţii, testul Oseretski, proba Liebmann.
După efectuarea acestor probe, se procedează la examinarea directă a lexiei şi grafiei
logopatului: se verifică literele, silabele, cuvintele, analiza şi sinteza lexico-grafică, propoziţiile
şi texte mici (prezentate pe larg la capitolul terapiei tulburărilor lexico-grafice); se recurge la
exerciţii de copiere şi dictare, lectură din carte sau caiet; se aplică o fişă de evaluare a greşelilor
tipice. Se mai pot aplica proba Bourdon, dictarea grafică după Elkonin sau Ţehanskaia
(V.Olărescu, 1999), testul Kern-Ierasek.
Diagnosticul diferenţial al copiilor cu dislexii şi disgrafii prezintă o problemă, deoarece
simplele întârzieri în învăţarea limbajului scris (oscilaţiile de învăţare) nu trebuie confundate cu
tulburările reale. În aceste cazuri, alături de evaluarea scrierii-citirii, trebuie utilizate şi probele
menţionate. La o analiză competentă, putem determina caracteristicile tulburărilor intervenite,
eliminând, desigur, greşelile întâmplătoare. În cazul disgrafiei, se cere evidenţiată şi forma
grafică a literelor, a scrisului în general.
Examinarea motricităţii. Există câteva elemente importante pentru examenul motricităţii unui
copil cu tulburări de limbaj: testul Oseretski, stabilirea motricităţii organelor fonatorii;
examinarea praxiei, lateralităţii şi ritmului.
Conform indicaţiilor lui Oseretski, examinarea se realizează la nivelul vârstei
cronologice, dificultatea exerciţiilor fiind ridicată sau coborâtă până la nivelul la care o permit
capacităţile reale ale copilului. În cazul copiilor cu deficienţe de vorbire, testul trebuie aplicat cu
un an minus faţă de vârsta cronologică, experienţa indicând în toate deficienţele de vorbire o
rămânere în urmă a dezvoltării motorii.
Examenul început la o categorie de vârstă sub vârsta cronologică face posibilă obţinerea
unor performanţe proprii, care reprezintă un stimul relevant pentru copilul cu tulburări de
vorbire.
K. Examinarea dezvoltării mintale sau examenul psihologic se realizează în baza:
1. Testelor proiective: “Casă-copac-persoană”, al lui J.N.Buck; “Omuleţul”, al lui F.
Goodenough; “Desenul liber”, al lui G.Minkowska; “Desenul figurii umane”, al lui K.Machover;
2. Matricelor progresive J.C. Raven (6-12 ani);
 3. Probei “Compararea noţiunilor”;
4. Probei “Definirea noţiunilor”;
5. Probei “Completarea lacunelor” (varianta cuvinte sau imagini) etc. .
L..Examinarea personalităţii. Uneori, probele pentru determinarea trăsăturilor de
personalitate se realizează în cabinetul logopedic. Acest lucru se întâmplă, de regulă, în cazurile
de logonevroză traumatizantă, în tulburările comportamentale asociate celor de limbaj, precum şi
în cazul microtraumelor şcolare sau familiale, care admit utilizarea testelor Rorschach, TAT,
precum şi a testului Desenul familiei, al lui M. Porot .
M. Examenul medical. Se recomandă ca examinarea medicală să includă:
1) examenul ORL;
2) examenul audiologic;
3) examenul stomatologic;
4) examenul neuropsihiatric general;
5) examene cu privire la dezvoltarea somatică şi hormonală.
N. Examinarea rezultatelor activităţii şcolare. Examinarea rezultatelor activităţii
şcolare are o mare importanţă pentru constituirea unui tablou simptomatologic corect. Gradul de
integrare şcolară sau integrare în viaţa grupului şcolar se poate examina nu numai prin
înregistrarea principalelor rezultate în activitatea de învăţare, ci şi prin asistarea logopedului la
lecţii, convorbiri cu educatoarele (învăţătorii), cu alţi copii. Relaţiile cu ceilalţi copii şi cu adulţii
se consemnează prin aplicarea variantelor metodei “Sociometria”.
E. Vrăjmaş (1997) propune un şir de tehnici, probe de evaluare a limbajului în diferite
configuraţii, un model integru pentru “înregistrarea progresului în învăţarea limbajului”, adaptate
la teoria lui Derby Shire Language Scheme (1982), propunându-le şi specialiştilor din Republica
Moldova şi insistând că principalele aspecte şi conţinuturi cărora trebuie să li se dea importanţă
în examenul şi diagnosticul logopedic, mai ales atunci când se trasează profilul psihologo-
logopedic al copilului, sunt:
1. Date biografice:(starea sănătăţii şi dezvoltarea fizică; rezultatele obţinute la învăţătură;
stilul de muncă intelectuală; condiţia elevului în clasă;
aspectele sociale ale orientării elevului; activitatea elevului în grupul şcolar;
aspectele activităţii elevului la orele de limbă maternă, educaţie fizică;
unele calităţi motrice ale elevului).
2. Caracteristica logopedică a elevului: (unele particularităţi privind procesele şi funcţiile
psihice;
trăsăturile principale ale personalităţii elevului; unele particularităţi temperamentale).
3. Aspectele ce solicită acţiuni speciale de intervenţie: (manifestări tranzitorii;
 dotare excepţională; tulburări de comportament; deficienţe fizice).
Vrăjmaş E. (1997) propune logopezilor un Inventar de probe pentru examinarea
logopatiilor, prezenţa cărora este absolut necesară în portofoliul fiecărui logoped. Am făcut şi o
serie de completări:
I. Proba cu logatomi
II. Proba cu alfabetul ilustrat
III. Verificarea auzului
IV.Proba vorbirii independente: (număratul de la 1 la 10; zilele săptămânii; culorile;
recitarea; povestirea).
V.Povestirea după imagini: (se notează: fluenţa vorbirii; amplitudinea vocii;
nivelul vocabularului; ritmul vorbirii; nivelul de gândire).
VI. Proba de orientare spaţială şi temporală
VII. Memoria: de scurtă durată, de lungă durată
VIII. Gândirea: teste: Raven. Omuleţul. Kern-Ierasek, Decroly (lacunară), al 4-lea de
prisos, definire de noţiuni, comparare, generalizare, analogii ş.a.
IX. Proba de cunoaştere a vârstei psihologice a limbajului (Alice Descoeudress)
X. Abilitatea grafică /motrice: dictarea grafică Elconin /Ţehanskaia, desen, modelare,
construire
XI. Probe pentru examinarea mişcărilor constructive şi complexe a mâinilor
XII. Probe de scriere: (dictare: litere, silabe, cuvinte, propoziţii; copiere: litere, silabe,
cuvinte, propoziţii; despărţirea în silabe a 4-5 cuvinte)
XIII. Probe de lectură: testul Gray, Metropollitan, Borel-Maisonny, Bovet.
XIV. Test de citire-scriere ABC, autor L. Fillio
XV. Probe pentru determinarea praxiei.
Examinarea complexă a tulburărilor dislexio-grafice, evaluarea lor corectă, experienţa
personală şi competenţa profesională a logopedului ar putea înlesni recuperarea, în fiecare caz
aparte, luându-se, desigur, în consideraţie şi complexitatea manifestărilor specifice tulburărilor
dislexio-grafice şi varietatea cazurilor individuale, şi diferenţele tipice dintre un logopat sau
altul. În plus, deseori, tulburările dislexio-grafice se asociază cu insuficienţa analizatorilor şi cu
insuficienţa intelectuală, fapt ce solicită la maxim specialistul.
Manifestarea fenomenelor dislexiei-disgrafiei are un caracter constant şi tendinţa de a se
agrava prin consolidarea deprinderilor greşite şi prin complexele psihice pe care le creează pe
plan intern. Se pot face diagnosticări precoce şi chiar se poate interveni specific încă din
perioada preşcolară în cazurile grave, în care relaţia dintre intelect şi psihomotricitate, ca şi cea
dintre vorbire şi abilităţile pentru citire-scriere, sunt evidenţiate clar ca tulburare. Pornind de la o
taxonomie corect structurată a obiectivelor etapei de prescriere-citire, sunt posibile
diagnosticarea şi intervenţia precoce. În general, însă, momentul diagnosticării este cel al
sfârşitului primului an de şcolarizare şi, mai corect, al doilea an şcolar.
Primul gen de examinare presupune eventualitatea unei colaborări interdisciplinare: se
realizează o examinare simplă a subiectului şi a produselor activităţii sale şcolare; se culeg
informaţii de la cadrele didactice şi de la părinţi; se discută cu copilul pe teme accesibile vârstei
şi sexului. (Înregistrarea convorbirii cu copilul se face cu acordul lui sau inobservabil pentru el).
Examinarea propriu-zisă se realizează în cabinetul logopedic, dotat cu materiale ilustrative,
jocuri didactice, aplicându-se probe şi teste specializate, folosindu-se conversaţia, observaţia,
jocul tematic etc.
Evaluarea datelor examinării ajută la etalarea diagnosticului provizoriu şi la schiţarea
prognozei, dar, totodată, şi la elaborarea unui proiect de terapie. Numai în acest mod se poate
acţiona, urmărindu-se 2 scopuri fundamentale: cunoaşterea în profunzime a deficitului şi
conturarea posibilităţilor reale de recuperare. În acest caz, logopedul trebuie:
1) să creeze o atmosferă stenică, relaxantă;
2) să colaboreze cu familia şi învăţătorul în vederea culegerii informaţiei de anamneză şi a
acţiunilor suportive în perioada recuperatorie.
Obiectivele examinării pot fi divizate în 2 categorii: generale şi specifice, care implică:
1) depistarea cazurilor, elucidarea cauzelor şi consemnarea anamnezei, simptomatologiei şi
patogeniei dislexio-disgrafiei;
2) examinarea exhaustivă a limbajului expresiv, scrisului şi cititului;
3) examinarea motricităţii fine şi orale, prin relevarea tonusului de fond, forţei, rapidităţii,
preciziei şi coordonării;
4) aprecierea dominanţei cerebrale;
5) evaluarea dezvoltării psihice (a afectivităţii, intelectului, QI);
6) examinarea personalităţii prin aplicarea probelor TAT şi CAT;
7) familiarizarea cu rezultatele oftalmologice (văzul) şi cu starea analizatorului optic:
acuitatea vizuală, gnozia optică /amnezică, analiză /sinteză optică, orientare optico-spaţială;
neurologică (SNC /periferic) şi audiologică (auzul), otorinolaringologică (aparatul articulator
periferic); examinarea medicală.
Ulterior, logopedul poate recurge la un examen logopedic propriu-zis, stabilind: a)
calitatea pronunţiei sunetelor; b) particularităţile analizei /sintezei fonematice; c) vocabularul şi
structura gramaticală a limbajului; d) aspectul dinamic al limbajului; e) disponibilitatea la citire:
cunoaşterea literelor, silabelor, cuvintelor, formarea propoziţiilor, descompunerea în silabe;
stabilirea vitezei şi caracterului cititului; a cuvintelor care prezintă dificultăţi: inversiuni,
omisiuni, substituiri; f) modul de a scrie: copierea, dictarea, compunerea, expunerea, scrierea
cuvintelor compuse; scrierea cuvintelor ce conţin foneme asemănătoare sau grafeme /litere
asemănătoare configuraţional; propunerea de a completa litera lipsă dintr-un cuvânt, de a forma
propoziţii ce conţin cuvinte-problemă, cuvinte dificile: inversiuni, omisiuni, substituiri;
Diagnosticul diferenţial al tulburărilor dislexio-grafice se face în conformitate cu
tulburările de pronunţie, de văz şi auz depistate şi în dependenţă de deficitul mintal, de agnozie şi
apraxie. În cadrul examinării, scrierea trebuie să preceadă citirea şi să se stabilească dacă
logopatul îşi citeşte exact scrisul sau îl modifică.
Pentru examinarea lexiei se folosesc diferite probe şi teste. Probele se aplică pentru
examinare la nivel de litere, silabe, cuvinte şi propoziţii.
La lexia expresivă se foloseşte un text special, în care să existe cuvinte cu grade de
dificultate progresivă.
Testele de diagnosticare a lecturii au competenţa de a măsura viteza, precizia lecturii,
nivelul de înţelegere a vocabularului; de a controla aptitudinile motorii făcând apel şi la
discriminarea vizuală şi auditivă:
Testul Metropolitan pentru citit (Metropolitan Readiness test), folosit, în principiu, în
SUA, cuprinde următorii itemi: înţelegerea cuvintelor (asocierea cuvintelor cu imaginea);
înţelegerea frazelor scurte, descrierea unui obiect fără a fi numit de examinator şi găsirea
obiectului /imaginii de către examinat; asocierea şi diferenţierea vizuală a literelor, cuvintelor,
imaginilor.
Testul diagnostic de lectură orală Gray (UNESCO, 1956) permite descoperirea a 6 tipuri
de erori: pronunţia defectuoasă totală sau parţială, omisiuni, substituiri, adaosuri, repetiţii,
inversiuni.
Testul Borel-Maisonny implică denumirea literelor – prezentate aleator – ale alfabetului;
citirea silabelor alcătuite din consoane sonore /surde; citirea directă şi inversată a silabei;
recunoaşterea cifrelor şi numerelor; determinarea direcţiei de citire stânga – dreapta ori invers;
respectarea ordinii rândurilor în timpul citirii; citirea cuvintelor, frazelor, textelor cu dificultate
crescândă şi reproducerea conţinutului; cunoaşterea semnelor de punctuaţie. La rezolvarea
acestui test. trebuie respectate următoarele reguli:
1) literele se scriu cu caracterele cu care copilul este obişnuit;
2) copilul nu este întrerupt, chiar în cazul în care comite incorectitudini, se stimulează
continuarea probei;
3) se notează timpul necesar pentru îndeplinirea fiecărui item, tipul lecturii: silabică,
precipitată; tonalitatea şi intensitatea vocii; respectarea punctuaţiei şi pronunţarea (clară şi
separată) a cuvintelor.
 Proba Bovet se utilizează la testarea lecturii copiilor de 7 ani: fiecare copil citeşte cu voce
tare, în faţa logopedului, din acelaşi text, timp de un minut. Se notează numărul de cuvinte citite
şi numărul de greşeli comise. În timp ce copilul citeşte, logopedul notează erorile comise:
omisiuni, confuzii de cuvinte, deformări de cuvinte, inversiuni, opriri, adăugiri, reluări, repetări,
greşeli de punctuaţie, greşeli de orientare (rânduri sărite sau recitite). La încheierea lecturii, se
cumulează cele 2 elemente de apreciere. Împărţind numărul de cuvinte citite la numărul
greşelilor comise se obţine un coeficient de corecţie, care este cu atât mai mare cu cât citirea este
mai corectă. Astfel, un copil poate citi mai rar decât altul şi poate avea un coeficient mai bun,
pentru că face mai puţine greşeli. Pentru a evita anumite discriminări, logopedul va nota tipurile
de erori în următoarea ordine:
- număr de cuvinte greşite;
- număr de cuvinte citite.
Tipurile de greşeli pot fi grupate în felul următor: 1) omisiuni; 2) confuzii de sunete; 3)
confuzii de cuvinte; 4) deformări de cuvinte; 5) reluări; 6) repetări; 7) greşeli de punctuaţie; 8)
greşeli de orientare.
Testul ABC (autor Laurence Filio; 1952) se utilizează la verificarea motricităţii fine a
mâinilor şi a motricităţii orale. Are scopul de a evidenţia – în vederea începerii învăţării
sistematice a citirii-scrierii – premisele deja dezvoltate la copil. Testul include 7 probe: copierea
figurilor, numirea figurilor, reproducerea mişcărilor, reproducerea cuvintelor, reproducerea
combinaţiilor de silabe, reproducerea povestirii, decupaje din hârtie. La sfârşit, se elaborează
harta maturizării pentru citire şi scriere.
Examinarea scrierii se realizează prin:
1) verificarea cunoaşterii alfabetului: copiere şi dictare de litere;
2) cunoaşterea silabei: se folosesc silabe în care apar consoanele surde şi sonore în copiere
şi dictare, şi silabe în care pot apărea inversiuni chinetice: cra, rac;
3) examinarea cuvintelor dificile – constructor, aeroplan, plantator, transformator;
4) alte probe, care includ compunerea, copierea, completarea literei omise; corectarea unui
text scris fără semne de punctuaţie şi fără respectarea spaţiului între cuvinte, de exemplu:
mamacoacepâinealbănoinebucurăm.
Probele de scriere presupun stabilirea tipurilor de greşeli, a gradului de modificare a
literelor; fidelitatea copierii; lizibilitatea celor copiate. Rezultatele se consemnează în fişa
logopedică şi se iau în consideraţie la proiectarea activităţilor recuperatorii.
 Evaluarea comunicării copilului
1. Metoda “Diagnosticul formelor de comunicare”
2. Anchete pentru părinţi:

Ancheta “Comunicarea în familie”,

Ancheta “Dificultăţi în comunicare”

Ancheta “Obstacolele comunicării”

3.3. Recomandări metodice privind alcătuirea proiectului activităţii logopedice

Structura activităţii logopedice poate fi modificată în dependenţă de tipul tulburării de
limbaj, cît şi de etapele programului terapeutic, de tipul activităţii logopedice (individuală,
frontală) etc.
Proiectului activităţii logopedice conţine:
1. Tema: …
2. Scopul: …
3. Tipul activităţii: …
4. Clasa/grupa:
5. Diagnoza: …
6. Obiectivele generale ale activităţii: …
7. Obiectivele operaţionale ale activităţii: …
 Cognitive: O
 Afective: O
 Psihomotore: O
8. Obiective formativ- terapeutice
9. Strategia didactică (metodologia) a activităţii: …
 Metode şi procedee de terapie logopedică: …
 Formele de organizare a terapiei logopedice: …
10. Mijloace didactice: …
 Materiale intuitive: …
 Mijloace tehnice de instruire: …
 Material distributiv şi de alte tipuri.
Proiecte didactice logopedice
Disciplina: Logopedia
Tema : Diferenţierea sunetelor „s” şi „z”
• Diagnoză: Dislalie polimorfă
• Tipul activităţii: corectiv-terapeutică
• Durata: 40 min
• Obiectiv general: Diferenţierea sunetelor “s” şi “z” în emitere independentă, în silabe
directe şi indirecte, cuvinte care conţin sunetele “s” şi “z”, cuvinte paronime, propoziţii
cu aceste cuvinte.
Obiective operaţionale:
• O1: Să pronunţe corect sunetele „s”
O2: Să recunoască auditiv cele două sunete în silabe, cuvinte, propoziţii;
O3: Să articuleze corect cuvintele date;
O4: Să descopere diferenţele dintre cuvinte din imaginile date;
O5: Să diferenţieze cuvintele paronime prin pronunţie şi sens;
Obiective formativ- terapeutice:
• Pe parcursul activităţii se va urmării:
a)elevii să-si dezvolte deprinderile de pronunţie corecta a sunetelor “s” şi „z”, în toate
cazurile date;
b) elevii să interacţioneze cu ceilalţi colegi in povestirea după imagini;
c) să se creeze un climat afectiv pozitiv care să-i stimuleze pe copii.
Metode şi mijloace didactice:
• Metode şi procedee didactice:
conversaţia, demonstraţia articulatorie, explicaţia, exerciţiul, comparaţia, jocul didactic
• Mijloace didactice:
oglinda logopedică, imagini cu diverse obiecte a căror denumire conţin sunetele “s” şi „z”,
material verbal, stimulente.

Momentele Timp Desfăşurarea activităţii Obie Metode şi Evaluare

activităţii ctive procedee
didactice

Pregătirea 2 min Pregătirea materialului didactic,

activităţii aerisirea sălii, dezinfectarea
oglinzilor logopedice cu spirt,
sosirea copiilor şi aşezarea la
locurile lor.
Reactualizare 10 Realizarea cîtorva exerciţii de Conversaţia Iniţială
a articulării min “încălzire” a aparatului Demontratia Frontală
corectea fonoarticulator. articulatorie
sunetelor „s” Realizarea exerciţiilor de Exerciţiul
şi „z” dezvoltare a auzului fonematic.
Exerciţii de pronunţie a
cuvintelor care conţin sunetele
„s” şi „z”
Dirijarea A- 20 Se pronunţă sunetul „s”, apoi O1 Demonstraţia Individua
ţii min sunetul „z” avînd grijă ca articulatorie lă
terapeutice subiectul să realizeze corect
diferenţa de articulare şi
conştientizarea diferenţelor prin
palparea laringelui în timpul
emiterii sunetelor. O2 Conversaţia
Vom pronunţa silabe cu „s” şi „z”
în toate poziţiile, iar copilul va Explicaţia
trebui să le reproducă. (ex. sa-za,
asa-aza, as-az)
Se vor repeta prin vorbire O3 Comparaţia
reflectată cuvinte ce conţin
sunetele „s” şi „z” (sac, soare,
casă, las, zeu, oază, iaz) 04 Conversaţia

Pentru recunoaşterea sunetelor Explicaţia

„s” şi „z” se vor da exemple de
imagini, iar apoi copii vor trebui
să spună în care cuvînt se aude Comparaţia
„s” şi în care „z”
Se realizeaza propoziţii dupa Joc didactic
imagini, recunoscandu-se
cuvintele care includ literele “s”
si “z”
Se cere aranjarea unor cartonaşe
cu cuvinte ce conţin “s” si “z” pe
două coloane separate
Consolidarea 6 min Se repetă serii de cuvinte 05 Explicaţia Individua
activităţii paronime, şi se cere explicarea lă
înţelesului fiecărui cuvînt, după
care - alcătuirea propoziţiilor cu
aceste cuvinte.
Evaluare 2 min Copiii care au fost cuminţi, atenţi, Conversaţia Finală
care au răspuns corect, vor primi evaluativă
cîte un stimulent.
Disciplina Logopedia
Subiectul activităţii: pronunţia sunetului,,r”
Scopul activităţii: formarea priceperilor şi deprinderilor de pronunţie corectă a sunetului R
Tipul activităţii: corectiv-terapeutică
Activitate de grup: 3 copii/elevi
Durata: 45 minute
Obiectiv general:
- Pronunţia sunetului ,,r” izolat
- La nivel de silabe
- Cuvinte mono- şi polisilabice
Obiective operaţionale:
• Cognitive
- Să pronunţe corect sunetul,,r” izolat şi în silabe directe şi inverse;
- Să recunoască auditiv şi vizual sunetul ,,r”;
- Să completeze cuvinte lacunare din care este omisă consoana ,,r”;
- Să-şi dezvolte auzul fonematic şi capacităţile verbale;
• Psihomotorii
- Realizarea echilibrului dintre inspir-expir;
- Dezvoltarea motricităţii organelor fonoarticulatorii;
- Formarea depriderilor de mînuire a stiloului.
• Afective
- Să se bucure de rezultatele activităţii lor, fiind evaluaţi şi stimulaţi corespunzător ;
- Educarea spiritului independenţei în realizarea practică şi redarea încrederii în forţele
proprii.
Strategii educaţional-terapeutice:
• Metode şi procedee didactice
- conversaţia, - explicaţia, demonstraţia articulatorie
- analiza fonematică, observaţia, exerciţiul
- Comparaţia, jocul
Metode şi procedee specific logopedice
• Dezvoltarea atenţiei auditive
• Educarea respiraţiei
• Exerciţii pentru mobilitatea buco-linguo-facială
Formele de organizare a elevilor:
 • Lucrul în grup
• Lucrul frontal
• Lucrul individual
Mijloace didactice
• Oglinda logopedică
• Profile de articulare
• Ilustraţii, Fişe cu obiecte/fiinţe
• Fişe cu material verbal specifice (litere, silabe, cuvinte)
• Tabla magnetică

Desfăşurarea activităţii

Momentele Timp Desfăşurarea activităţii Metode şi procedee

activităţii didactice

Moment - 1 min pregătirea materialelor didactice Conversaţia

organizatoric - sosirea copiilor, aşezarea la locurile lor
- Salutul copiilor
Moment 3 min - Desfăşurarea jocului cu caracter Observaţia
neuropsihologic/ adaptiv: ,,Formarea unui întreg” Conversaţia
captarea atenţiei (numirea obiectului format) Jocul
- Ghicitoare:
,, În desişul din pădure,
Unde-i zmeură şi mure,
Stă stărînul ăstui loc
Somnoros într-un cojoc.”(Ursul)
Etapa terapiei 2 min Dezvoltarea mobilităţii corporale legate de Demonstraţia
recuperatorii limbajul verbal
- Gimnastica generală: Exerciţiul
- gimnastica braţelor
- gimnastica mâinilor
- gimnastica gâtului
- gimnastica capului
- gimnastica toracelui
- mersul ritmat
- aplaudatul
Etapa terapiei 10 min - Se anunţă subiectul lecţiei şi Demonstraţia
recuperatorii impotranţa exerciţiilor ce urmează articulatorie
a) Terapia - Educarea respiraţiei:
generală • Inspirînd adînc, se expiră cu putere Explicaţia
curentul de aer în aşa fel ca să Comparaţia
vibreze şi buzele, ce sunt puţin Exerciţiul
alipite (se aude ,,br-r-r”, bilabial).
• Se imită bătaia vîntului puternic-
aerul inspirat se expiră cu putere
împiedicînd expiraţia cu buzele-
,,vî-vî-vî”. Fiecare exerciţiu se
 repetă de 5-6 ori cu pauze,
controlînd puterea curentului de aer
expirat cu mîna sau cu fulguşor de
vată.
- Exerciţii pentru dezvoltarea mobilităţii
aparatului fonoarticulator Observaţia
- Antrenarea mobilităţii faciale
- umflarea alternativă a
- umflarea /retragerea simultană a
obrajilor
- încreţirea, descreţirea feţei
- imitarea râsului, surâsului
- Antrenarea motricităţii labiale
- întinderea şi rotunjirea buzelor
- formarea unei pâlnii cu buzele
- vibrarea buzelor
-Antrenarea motricităţii linguale, Conversaţia
velopalatine
- mişcări rapide de scoatere şi
retragere a limbii (pisicuţa bea apă)
- mişcări spre dreapta şi stînga
(pendulul ceasului)
Pentru a dezvolta vibraţia vârfului limbii,
se repetă primul exerciţiu:
cu limba între buze se expiră puternic. Sub
puterea curentului de aer, vîrful limbii
începe să vibreze, se aude un zgomot
asemănător cu ,,br-r-r”. Dacă e nevoie, se
dă ajutor cu spatula, îndeplinind mişcări ale
limbii în sus şi în jos.
2. ,,Căluţul” se efectuează atunci când frîul
limbii e prea scurt. limba lată se lipeşte de
palatul dur strîns, mandibula se lasă încet în
jos pînă la maximum (4-6cm). Când între
limbă şi palatul dur pătrunde aer, se aude o
explozie ce aminteşte mersul căluţului şi
limba se lasă în jos.
Acest exerciţiu trebuie îndeplinit încet, ca
să alungească bine frîul limbii. Dacă
exerciţiul este îndeplinit repede explozia se
aude, dar vîrful limbii nu se întinde
îndeajuns.
3. Vîrful linbii lat se ridică la alveolele
dinţilor superiori. Dinţii sunt îndepărtaţi,
mişcările se îndeplinesc cît se poate de des,
cînd mişcările se îndeplinesc corect,
adăugînd vocea, se aude un zgomot
asemănător cu ,,dr-r-r”.
- Antrenarea mişcărilor mandibulare
- ridicarea şi coborîrea ritmică a
mandibulei, stînga-dreapta
- imitarea tusei
 - imitarea căscatului
- mişcări de deglutiţie
b) Terapia -Antrenarea auzului fonematic
recuperatorie - Imitarea sunetelor din natură:
specifică - greerele ţr-r-r-,,r” prelung, cri-cri
- vrabia cip-cirip
Obţinerea şi 5 min - telefonul zur-r-r
exersarea - cucoşul cucurigu
sunetului - ursul mor-mor-r-r
deficitar - Pronunţia corectă a sunetului ,,r”
Poziţia corectă a organelor fonoarticulatorii Demonstrarea
(prezentarea fotografiei), demonstrarea cu articulatorie
ajutorul degetarului Analiza fonematică
1. Se pronunţă sunetul ,,r” sau îmbinarea de
sunete ,,rr”. La atigerea cu spatula sau Explicaţia
biberonul obţinem ,,z”
Prelung, mai tîrziu cînd se formează
deprinderi ca limba să vibreze, se uneşte în
silabe.
2. Se propune pronunţarea consecutivă a
sunetelor ,,r-l”, la sunetul ,,r” vîrful limbii
vibrează. Trecînd la articulaţia sunetului
,,r”, dacă vîrful limbii nu se încordează, se
aude un sunet asemănător cu ,,l” care se
întăreşte executînd acest exerciţiu un timp
mai îmdelungat. Apoi sunetul ,,r” se uneşte
în silabe.
3. Cu degetul mare şi arătător se lipesc
părţile laterale ale limbii de dinţii molari,
vîrful linbii fiind liber. La exprimarea
curentului de aer, se fac ondulări cu
spatula, ca vîrful să vibreze la alveole. Se
aude sunetul ,,r” care se automatizează în
silabe.
4. Se propune pronunţarea sunetului ,,r” cu
gura larg dechisă mai întîi rar, apoi mai des.
După cîteva repetări, se atinge cu spatula de
vîrful limbii. Ea vibrează şi se aude
îmbinarea ,,dr-r-r” care se introduce în
silabe.
Exerciţii pentru aparatul articulator:
- gura deschisă larg
- limba încodată, rotunjită şi ascuţită
- mişcări cu limba încordată ascuţită
- limba încordată ascuţită ascunsă
după dinţii de sus, la palatul dur şi
punem în vibraţie de la sunetul ,,d-
dr”
- dacă nu se obţine vibraţia cu sonda
sau biberonul, aplicăm degetul curat
sub rădăcina limbii şi facem mişcări
spre
 stînga-dreapta , punând în mişcare vârful
limbii.
Consolidarea 5 min După ce se obţine vibraţia, se repetă
sunetului pronunţarea sunetului ,,r”. Conversaţia
- Prezentarea fişelor mari cu imagini
ce conţin sunetul ,,r”- copiii numesc Demonstrarea
obiectele/fiinţele articulatorie
- Costică lucrează la tabla magnetică:
alege literele ,,r” Exerciţiul
- Vasile lucrează în faţa oglinzii
logopedice (exerciţii cu silabe
directe, inverse).
- Mihai are scrise pe o foaie două
propoziţii, numără cîte litere de ,,r”
are în fiecare propoziţie, citeşte
propoziţiile.
Joc didactic 4 min ,,Numeşte ce vezi pe imagine. Este prezent Jocul didactic
sunetul ,,r”?” Unde se află sunetul: la Comparaţia
început, la mijloc sau la sfîrşit? Copiii îşi
aleg cîte o imagine, numesc ce au ales,
unde se află sunetul ,,r”, alcătuiesc o
propoziţie cu acest sunet (oral).
Automatizarea 3 min Cuvinte ce conţin sunetul deficitar (fişe): Exerciţiul
sunetului La început (Vasile) Conversaţia
Rac Roz Rece Ramă Observaţia
La mijloc (Mihai)
Frig Parc Horă Mare
La final (Costică)
Măr Nor Umăr Zidar
Scrierea în 5 Fiecare elev are scris în caiete un model, Scrierea-model
caiete după care el trebuie să copie. Explicaţia
Pronunţia izolată a sunetului ,,r”, citirea Observaţia
Generalizarea 5 cuvintelor de pe fişe, completarea unor Comparaţia
cuvinte lacunare Exerciţiul
Evaluarea finală 2 Elevii atrag atenţia la evaluarea Conversaţia
profesorului şi încearcă să se autoaprecieze. evaluativă

Disciplina Logopedia
Grupa mare
Tipul activităţii: Mixtă, frontală
Subiectul activităţii: consolidarea pronunţiei corecte a sunetelor şi analiza fonetică a
cuvintelor
 Scopul: Dezvoltarea capacităţii de a diferenţia sunetul iniţial al diferitelor cuvinte,
perfecţionarea auzului fonematic.
Obiective operaţionale:
a) cognitive: activizarea vocabularului referitor la obiectele de uz personal, mobilier,
jucării, veselă;
- găsirea unor cuvinte care încep cu sunetul dat.
b) psihomotorîi:
- dezvoltarea capacităţii de a diferenţia sunetul iniţial al diferitelor cuvinte;
- pronunţarea corectă a sunetelor din componenţa cuvintelor;
- perfecţionarea auzului fonematic prin efectuarea unor analize ale structurii fonematice
ale cuvintelor,
c) afectiv-motivaţionale:
- stimularea spiritului de echipa în rezolvarea sarcinii de joc.
Metode şi procedee: Jocul didactic „Cu ce sunet începe cuvîntul?"
Surpriza, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, analiza, mişcarea, aplauzele, aprecierea.
Mijloace didactice: Obiecte de uz personal (batistă, prosop, pieptene, periuţă de dinţi,
periuţa de unghii, pahar), veselă şi tacâmuri (farfurii, furculiţă, lingură, cuţit, cană), mobilier —
jucării (scaune, masă, pat, dulap, cuier), obiecte de îmbrăcăminte din trusa păpuşii (căciulă, fular,
rochie, bluză, fustă, pantalon, pulovăr), rechizite (gumă, caiet, oarte, cretă, creion), tablă, creta
roşie, jetoane cu imagini.
Organizarea activităţii: Obiectele vor fi aranjate în mai multe locuri ale sălii de grupă,
acoperite;
- Copiii vor fi aşezaţi pe covor, în cerc.
Desfăşurarea activităţii:

Momentele Timp Obiective Activitatea Activităţi şi Metode şi

activităţii operaţionale propunătoarei conduite procedee
posibile ale didactice
copiilor
1.Captarea şi 1 Copiii vor privi spre - surpriza
orientarea minut colţurile sălii de
atenţiei grupă unde vor
descoperi obiecte
acoperite
2.Anunţarea 1 - Activizarea - Astăzi ne vom juca - păpuşa - explicaţia
scopului şi a minut vocabularulu un joc.
obiectivelor i Voi va trebui să
urmărite descoperiţi, pe rînd,
obiectele din clasă
(pe care eu le-am
 acoperit cu şerveţele) -,,Păpuşa -demonstraţia
După ce copilul, este
numit de mine, a frumoasă”
descoperit un obiect,
de exemplu, păpuşa,
el trebuie să-1 denu-
mească. Va da
păpuşa - mişcarea
unui alt copil care va
trebui sa spună cu ce
sunet începe cuvîntul
,, păpuşă".
- Apoi, acel copil va
da păpuşa mai
departe, unui alt
copil.
care va trebui să for-
meze o propoziţie cu
cuvîntul ,, păpuşă".
Grupa va fi împărţită
în două subgrupe.
Pe rînd, vor fi
chemaţi copiii, din
cele două subgrupe,
pentru a descoperi
noi obiecte.
Ei vor plasa obiectele
copiilor din echipa
lor.
3. Reactiviza- 1 - Dezvoltarea Răspunsurile
rea structuri- minut capacităţii de corecte vor fi
lor anterior a diferenţia aplaudate şi
învăţate sunetul notate pe
iniţial tablă cu o
al cuvîntului. bulină roşie
- Pronunţarea - aprecierea.
corectă a
sunetelor din
cuvinte.
- Perfecţiona
rea auzului
fonematic,
- Stimularea
spiritului de
echipă.
4. Prezentarea 12 Copiii vor descoperi, - exerciţiul
optimă a minute pe rînd, toate obiec-
conţinutului tele plasate în clasă.
Pentru menţinerea
unui ritm rapid, se in-
troduce elementul de
joc – transmiterea
 obiectului de la copi-
lul care 1-a
descoperit
la cel care trebuie să
pronunţe sunetul ini-
ţial, apoi la cel care
trebuie să formuleze
o propoziţie.
Se va proceda la fel
cu toate obiectele.
Va fi urmărită pro-
nunţarea corectă a
su-
netelor din
componen-
ţa cuvintelor.
5.Dirijarea 5 - Eu voi pronunţa un fular,
învăţării minute sunet. De exemplu f. farfurie,
Copilul numit de furculiţă,
mine va alege o floare.
imagine a carei -Floarea este
denumire începe cu roşie.
sunetul dat. -Fularul este
- Copiii va trebui să gros.
formuleze propoziţii
cu denumirile
obiectelor a căror
imagini au fost
prezentate.
6.Asigurarea 3 Copiii sînt antrenaţi foarfecă,
conexiunii minute să găsească şi alte fulg, Fănică,
inverse cuvinte care încep cu etc.
sunetul dat, fără să
aibă suport intuitiv.
7.Verificarea şi 1 Vor fi numărate -aprecieri,
aprecierea minut bulinele roşii - aplauze
rezultatelor obţinute de fiecare
echipă.
8.Fixarea şi 3 -Dezvoltarea Copiii trebuie să - analiza
păstrarea în minute auzului spună cu ce sunetut
memorie a fonematic. se începe şi se
informaţiilor -Analiza sfîrşete un cuvînt a
structurii cărui imagine o ridic
fonetice a sau numai îl pronunţ:
cuvîntului. copil, creangă,
albină, barcă, dinte,
elefant, frig, ghiocel,
harnic, Ilie, Joiana,
lup, mure, nas, ou,
porc, ridiche, sacoşă,
şiret, tort, ţară, uriaş,
viorea, zidar.
 Copiii vor pronunţa
pe rînd, cuvinte pe
care ceilalţi trebuie
să le analizeze.
9.Transferul 2 - exerciţiul
cunoştinţelor şi minute - aprecieri
operaţionalizar -aplauze.
ea celor
învăţate.

2.4. Raportul masterandului privind desfăşurarea practicii logopedice

Model de raport privind desfăşurarea practicii logopedice
Numele, prenumele masterandului...................facultatea....... anul de
studiu.............grupa...........
Numele instituţiei de practică.....................raionul.............. oraşul/satul...................
Numele profesorului coordonator de practică.............................................
Durata practicii logopedice: începută la................şi finalizează la..................

1. Realizarea obiectivelor şi a programului activităţii de practică logopedică. Ce schimbari au

fost introduse în activitatea de practică şi de ce.
2. Cîte activităţi logopedice a desfășurat (deschise/cu logopedul, frontale/individuale).
3. Care activităţi logopedice le-a considerat mai reușite (temele, frontale/individuale).
4. Ce dificultăți a întîmpinat la pregatirea proiectelor didactice și la desfășurarea activităţilor
logopedice.
5. Ce materiale intuitive şi mijloace tehnice de instruire a utilizat.
6. Care este eficienţa examinării logopedice efectuată de masterand.
7. Ce metode şi tehnici de examinare logopedică a utilizat.
8. Metodistul/logopedul de practică s-a implicat şi a sprijinit masterandul pe parcursul practicii?
9. Cum au fost condiţiile (spaţiu, echipament, atmosferă, etc.) oferite de instituţia de practică?
10. În ce alte activităţi desfăşurate în instituţia de practică s-a implicat?
11. Consideră că stagiul de practică i-a fost util? Ce competenţe şi abilităţi practice a căpătat în
timpul desfăşurarii practicii logopedice?
12. Care sînt aspectele pozitive ale practicii logopedice şi aspectele ce trebuie să fie îmbunătăţite.
13. În timpul activităţii de practică logopedică a desfăşurat cercetarea pentru teza de master?
14. Comentarii, observaţii, sugestii privind activitatea de practică logopedică.
Data
Semnătura masterandului
Semnătura profesorului coordonator de practică
 Bibliografie

1. Bolboceanu A., Vrînceanu M., Ghid psihologic: preşcolarul. Chişinău, 1996

2. Lapoşin E., Ciobanu A., Recomandări metodice pentru practica psihopedagogică a
studenţilor la specialitatea psihopedagogie specială şi logopedie. Chişinău, 2006
3. Lapoşin E., Ciobanu A., Ghid pentru practica psihopedagogică la specialitatea
psihopedagogie specială. Chişinău, 2006
4. Olărescu V. Reţinerea în dezvoltarea psihică. Chişinău, 1999
5. Olărescu V., Logopedia. Perspectiva diagnosticului logopedic. Chişinău 2008
6. Olărescu V., Ponomari D., Asistenţa logopedică şi psihologică. Principii. Metodologii.
Perspective. Chiţinău, 2012
7. Oprescu N., Radu I.T., Şerban I., Îndrumător pentru practica pedagogică a studenţilor.
Bucureşti, 2000
8. Racu A., Bodorin C., Plămădeală M., Ghid pentru practica psihopedagogică.
Specialitatea: Psihopedagogie specială (Ghid metodic pentru profesori şi studenţi).
Chişinău, 2011.
9. Stoica V., Cui încredinţăm practica pedagogică? Făclia, 10 iunie
10. Vrăjmaş E., Stănică C., Terapia tulburărilor de limbaj. Bucreşti, 1997
11. Горленко В.П., Цели педагогической практики праблемы обоснования. Педагогика,
4, с.73-78
12. Забрамная С.Д., Отбор умственно отсталых детей в специальные учреждения.
Москва, 1988
13. Лапошина Е., Чебан А., Методические рекомендации по психопедагогической
практике для студентов по специальности специальная психопедагогика и
логопедия. Кишинев, 2006
14. Лапошина Е., Чебан А., Психопедагогическая практика по специальности
специальная психопедагогика. Кишинев, 2007
15. Марцинковская Т.Д., Диагностика психического развития детей. Москва, 1997
16. Методические рекомендации по организации и проведению непрерывной
педагогической практики во вспомогательной школе. Кишинев, 1987
17. .Педагогическая практика студентов для специальности ,,Дефектология,,./ Под.ред.
Перова М.Н., Смирнова З.Н., Стребелева Е.А., Москва, 1983
18. Педагогическая практика. / Под.ред.В.К.Розова, Москва, 1981