Cuprins

Prefață la ediția franceză 7

Mulțumiri 17
Introducere 19

SOCIETATEA UNIDIMENSIONALĂ
1. Noi forme de control 31
2. Închiderea universului politic… 49
3. Cucerirea „nenorocitei conștiințe: O desublimare represivă 86
4. Închiderea universului discursului…. 114
5. Gândire negativă: logica testa pro – învinsă. 151
6. De la gândirea negativă la cea pozitivă: Ra țită tehnologică și logica do – NAREA 171
7. Triumful gândirii pozitive: marginea – sofia dimensională 197

POSIBILITATEA ALTERNATIVELOR
8. Angajamentul istoric al filosofiei.. 231
9. Catastrofa Eliberării 253
10. Concluzie 276 

Herbert Marcuse
OMUL UNIDIMENSIONAL
Eseu despre ideologia de avansată Industrial Society
Ariel

Titlu original:
 Om unidimensional
Traducere de Antonio Elorza
1. A edita (Joaquin Mortiz): 1965
1. A edita (Seix Barral): 1968
1. A emite (Ariel Fortnightly): 1981
2. Prima ediție în colecția Ariel: martie 1987
1. A reedita: iunie 1990
2. De retipărit: iunie 1994
3. La Reprint: martie 1998
4. De retipărit: octombrie 1999
5. De retipărit: noiembrie 2001
6. De retipărit: ianuarie 2005
© 1954: Bacon Press, Boston
© 1965 al drepturilor în limba spaniolă: Editorial Joaquín Mortiz, México © 1968 al drepturilor de ediție
și proprietate ale traducerii spaniole: Editorial Seix Barral, SA, Barcelona © 1984 și 2005 ale ediției actuale:
Editorial Ariel, SA
Provença, 260 – 08008 Barcelona
ISBN: 84-344-1022-2
Depozit legal: B. — 2005
Tipărit în Spania
Nicio parte a acestei publicații, inclusiv designul copertei, nu poate fi reprodusă, stocată sau transmisă în
niciun fel sau prin orice mijloace, fie ele electrice, chimice, mecanice, optice, de înregistrare sau fotocopiere,
fără permisiunea prealabilă a editorului.

AVERTIZARE
ACEASTA ESTE O PRIVAT COPIE PENTRU EDUCATIONAL SCOPURI NUMAI
ESTE INTERZIS
VÂNZARE, DISTRIBUȚIE ȘI MARKETING
■ Scopul bibliotecii este de a facilita și promova educația prin acordarea de împrumuturi de carte gratuite
persoanelor din sectoarele cele mai defavorizate ale societății care, din motive economice, localizare geografică
sau dizabilități fizice, nu pot accesa bibliotecile publice, universitare sau guvernamentale. În consecință, odată
ce această carte este citită, împrumutul său este considerat scadent și trebuie distrus. În caz contrar, sunteți
responsabil pentru daunele cauzate de o astfel de încălcare.
■ Dacă puteți finanța cartea, vă recomandăm să o cumpărați la orice librărie din țara dvs.
■ Acest proiect nu obține niciun fel de avantaj economic, direct sau indirect.
■ Dacă legile țării dvs. Nu permit acest tip de împrumut, abțineți-vă de la utilizarea acestei biblioteci
virtuale.
„Cine primeste o idee de la mine, primește instrucțiuni fără ^^^ diminuarea a mea, la fel ca și care
aprinde lumânarea lui cu a mea, primește lumină fără mine a fi în întuneric“,
— Thomas Jefferson
Pentru alte publicații vizitați www.lecturasinegoismo.com Facebook: Citind altruist Twitter:
@Lectsinego sau, alternativ, scrieți la: lecturasinegoismo@gmail.com
Omul unidimensional – Herbert Marcuse
Referință: 2611

PREFAȚĂ LA EDIȚIA FRANȚEZĂ

Am analizat în această carte câteva tendințe ale capitalismului american care duc la o „societate
închisă”, închisă pentru că disciplinează și integrează toate dimensiunile existenței, private sau publice. Două
re – SULT acestei societăți sunt deosebit de import – cia: asimilarea de forțe și interese de opoziție într – un
sistem care se opune ETE – pas anterioare ale capitalismului, și administrarea și mobilizarea metodică a
instinctelor umane, astfel, este de a  face elemen  gestionabil și utilizabil social – tuse explozivă și „antisocial”
al inconștientului. Po –  der negativului, în mare parte în necontrolată este – peste SULT de dezvoltare a
societății, este Domi  – înot și devine un factor de coeziune și Afir – TION. Persoanele fizice și clase de
a reproduce re – cea mai bună presiune susținută decât în orice moment anterior, deoarece procesul
de  integrare are loc în Esen – cial, fără o democrație teroare deschisă consolidează dominația mai puternic
decât absolutismul, și li –  dom administrate și represiune instinctivă să devină vreodată -surse reînnoite de
productivitate. Deci, la  fel ca productivitatea bazată pe bre devine distrugere, distrugere pe care sistemul de
practică o scară „spre exterior” a planetei. Distrugerea desme – Surada din Vietnam, de om și natură, habitat
și de nutriție, sunt deșeurile profitabile de materii prime, materiale și forța de muncă, poluarea, la fel
de  lucrative, atmosfera si apa din metropola bogată a CAPI – talismo. Brutalitatea neo-socialismului are
cu  – echilibrare de  intrare în brutalitatea metropolitană în Grose – autostrăzi și stadioane RIA, violența
pa – styling și imagine în obrăznicia politică, care a lăsat mult în urmă orwelliană, maltratan- do și  chiar
uciderea impunată a celor din –  Fienden… Subiectul „banalității răului * s-a dovedit a fi lipsit de sens: răul
arătat în goliciunea monstruozității sale ca o  contradicție completă cu esența cuvintelor și acțiunilor umane.
Societatea închisă în interior se deschide spre exterior prin expansiune economică, politică și militară.
Este destul de  mult o chestiune de  semantica sa – BER în cazul în care această extindere este „imperialismul
* sau nu. Tam  – bine este totalitatea care se mișcă: în această totalitate este aproape imposibil și distincția
conceptual  – Tual între nevoile de publicitate de afaceri și politică, profit și prestigiu, și. Un „mod de viață”
este exportat sau se exportă singur în dinamica totalității. Cu capitala, ordonat – res și know-vii, vin avalues
rămase *: RelA –  ții libidinoase cu bunuri, cu artefacte motorizate agresive, cu estetica false ale
super – piață.
Ceea ce este fals nu este materialismul acestui mod de viață, dar lipsa de libertate și represiune
care – acoperă: reificare Total în total de mer fetișism – modity. Devine mult mai dificil să treacă acest mod
de viață ca a  crescut distracție satisfacție – TION a masei de mărfuri. Satisfacția instinților –  intră în sistemul
nelibertății ajută la perpetuarea sistemului. Aceasta este funcția socială a nivelului de trai în creștere în
formele raționalizate și interiorizate de dominație.
Cea mai bună satisfacție a nevoilor este oarecare – aveți în  vedere conținutul și scopul oricărei lansări,
dar în progresul către acest scop, aceeași libertate ar trebui să devină o nevoie instinctivă și, ca atare, ar
trebui să  – diatizez alte nevoi, atât nevoile mediate ca nevoi imediate.
Trebuie să suprime ideologia și caracterul prafului –  Riento al acestei afirmații: eliberarea începe cu o
nevoie nesublimată, unde este mai întâi re – primida.
În acest sens, este libidinală: Eros ca că „ins – roșu de viață * (Freud), contraforță spre deosebire de
primitiv de  energie instinctuală agresive și distructive și AC sale  – tivation socială. Nu este instinctul de
libertate Subli  – Mado unde rădăcinile stau în nevoia unei libertăți politice și sociale; cerințele unui stil de
viață în care chiar și agresivitatea și distrugerea sa – blimadas erau în slujba lui Eros, adică construirea unei
lumi pacificate. Secole de re  – presiune instinctuală au acoperit acest element politic Eros: concentrarea
energiei erotice în previne senzualitate genitale semnificația Eros către alte „zone“ ale corpului și la
mijloacele ambien  – te, previne revoluționar și forța creatoare. Nu Nu – Astăzi libidoul este implementat ca
atare forță trebuie să servească procesul de producție agresiv și conse acestuia – la imputarea, care formează
o parte a  valorii de  schimb. Peste tot domnește lupta de agresiune pentru existență: o singură, națională,
internațională, această agresiune  determină nevoile sistemului.
Din acest motiv, este de o  importanță de peste – trece departe efectele imediate, opoziția tinerilor
împotriva „societate prosperă“, se  întâlnește  rebeliune instinctivă și rebeliune politică. Lupta împotriva
sistemului, care nu este condusă de nicio mișcare de masă, care nu este condusă de nicio organizație eficientă,
care nu este ghidată de nicio teorie pozitivă, câștigă cu această legătură o dimensiune profundă care poate
într-o zi va compensa caracterul difuz. Și slăbiciunea numerică a acestei opoziții. Ceea ce se caută aici
– dezvoltarea sa conceptuală este doar în stadiul de gestație lentă, nu este doar o societate distractivă –  dată
pe alte relații de producție (deși  – transformarea mejantei bazei rămase ca o condiție necesară de eliberare):
este o societate în care noi relații pro – ducere și productivitate dezvoltate de la ei, ei sunt organizate de
bărbați ale căror nevoi și obiective instinctuale sunt „negarea – finit“ predominante în societate
represiune – el; astfel, are nevoie de  nicio sublimată, cualitativamen – te diferit, având în vedere baza
biologică  pe  care po  – nevoile DRAN se dezvolta liber sublimată. Diferența calitativă se manifestă în energia
erotică a politicii de socialătranscendență de această importanță ar fi cooperarea și așa – îndrăzneala în
stabilirea unei lumi naturale și sociale care, distrugând dominația și re-agresivitatea – presivă ar fi plasată
sub principiul realității De pace; numai viața poate deveni sfârșitul tău pro – pio, adică să devină fericire.
Acest principiu realitate ar  elibera, de asemenea, baza biologica a merge – Lores estetice pentru frumusete,
liniste, relaxare, armonie, sunt nevoile organice ale omului a cărui represiune și ^ mutileze administrare
a corpului și ACTi – van agresiune. Valorile estetice sunt în egală măsură, în timp ce receptivitatea
sensibilității determină negarea valorilor dominante: negarea eroismului, forța provocatoare, brutalitatea
depozitării productivității muncii, viola – comercializarea naturii.
 Cuceririle științei și tehnologiei au I – teoretică și socială posibilă confruntarea cu nevoi afirmative,
agresive. Împotriva acestei posi – Ty, a fost sistemul în  timp ce tot ceea ce a fost mobilizat. În tinerețe opoziție,
Rebe –  LION un timp instinctivă și politic, acesta este reținut posibilitatea eliberării; dar îi lipsește, pentru a
se realiza, puterea materială. Ea nu face parte din clasa muncitoare în societate prosperă, această ligă –  oferă
nevoile de  sistem, dar nu NEGA lor  – TION (1). Moștenitorii istorici ar prefera să fie – tratament care ocupă
din ce în ce mai multe poziții
(1) În mod firesc, există și o opoziție în cadrul clasei muncitoare americane: împotriva condițiilor de
muncă, împotriva muncii brutale, parazitare, împotriva ierarhiei în fabrică, împotriva declinului calității. Dar
această opoziție este izolată de contramiscarea politică, atât în Statele Unite, cât și pe plan internațional. Doar
această solidaritate ar putea indica întregul sistem. —Deseori atâta timp cât există efectiv izolat
sau – ganizado-, rămâne opoziția clasei muncitoare
10 de control în procesul social de producție și PUE – oprire den mai ușor: înțelepților, Techni – cos,
specialiști, ingineri, etc. Dar nu sunt altceva decât moștenitori foarte potențiali și foarte teoretici, deoarece în
același timp sunt beneficiarii bine plătiți și mulțumiți ai sistemului; schimbarea mentalității lor și ar fi un
miracol Discerni  – ment și luciditate.
Are această situație că sistemul de Capitalis – mo ca un întreg este imunizat împotriva tuturor
schimbărilor? Eu mi – am reproșat că am nega existența cu – tradictions interne la structura capitalismului.
Cred că cartea mea arată destul de clar că este – contradicțiile există încă și sunt chiar mai puternice, mai
izbitoare decât în cantitățile  anterioare stadioane – res de dezvoltare. De asemenea, au fost făcute totaluri.
Mai formă generală, contradicția dintre  sociale al forțelor de producție și de organizare a acestora
Parti – cular, între bogăție socială distructive și ocuparea forței de muncă, societate determinată în toate
dimensiunile sale și în toate aspectele politicii sale. Nr anti – dictie socială, cu toate acestea, chiar și
mai puternic, acest lucru – LLA teoria „în sine“ trebuie să fie în măsură să demonstreze și Eva – forțe șoară
și factori obiectivi. Am încercat să arăt în cartea mea că neutralizarea sau absor – TION forțelor realizadoras
care operează în vedere tehnic mai dezvoltat al Capitalis  – Mo-, nu este doar un fenomen superficial, ci
provine din același proces de producție fără modifi – mașina sa structură capitalistă fundamentală. Societatea
existentă va fi capabilă să conțină forțele revoluționare reușind în același timp să producă din ce în ce mai
multe „unt și tunuri” și să păcălească populația cu ajutorul unor noi forme de control total.
Această politică de represiune globală, de care depinde capacitatea de performanță a sistemului, este
pusă în aplicare
„Economistic“, adică, care sta la baza controlul ad – slujirea sistemului. Astfel, sistemul poate
„administra” toată opoziția.
11 teste mai grele în fiecare zi. În orice caz, GUE –  RRA în Vietnam, a luat asemenea proporții, încât
PUE  – den un moment important în evoluția sistemului capitalist face. Din două motive. În primul rând,
excesul BRU  – tality, agresiune, situată pe ea trebuie să recu – rrir sistemului pentru a asigura stabilitatea a
atins  – nu, cum ar fi pozitivitatea existente – Cuentra aici limita: întregul sistem este re  – navigatie fi aceasta
crima împotriva umanității”, ceea ce s -a calizat în special în  Vietnam. În al doilea rând, apariția graniței este
vizibilă și  în faptul că, pentru prima dată în istoria sa, sistemul encuen  – forțe rezistente la tra nu sunt „de
propria sa natură – leza“; aceste forțe nu vor purta o luptă competitivă – titivo, acționând pe propriul lor
teren, ci semnifică, chiar în existența sa în nevoile lor vitale, negația determinată a sistemului care se
confruntă  – dozați-l și combateți-l în timp ce toate. Acest lucru este în cazul în care constă coincidența
factorilor Obiectele  – factori subiectivi tive și schimba senti – Eu fac. Și întrucât nu mai există pentru sistemul
capitalist un adevărat „exterior” – astfel încât chiar și determinantul și controdeterminantul din  lumea
comunistă  – Cuentra a înțeles în economie și politica capi  – talistas-, rezistența FNL este într-adevăr
cu  – tradiție internă explozie. Faptul că Hom – Bres cele mai sărace din țară, abia armat, cele mai înapoiate
punct de vedere  tehnic, sunt sub control și acest du – Rante ani a mașinii de distrugere mai punct de
vedere tehnic avansat, cel mai eficient, mai distructive din toate timpurile, stă ca o lume semn -historical
în  – CHIAR DACĂ yOU acești oameni sunt în cele din urmă a învins, care este probabil, din moment
ce sistemul de represiune a „societate prosperă“ știe mai bine decât în versiunile criticii lor – pentru a  le
ceea ce este în joc și este dispus să pună ac – TION toată puterea lui. Acești „nenorociți ai pământului”, cei
mai slabi oameni asupra cărora gravitează sistemul cu toată greutatea sa, există pretutindeni; sunt
PUE  – Blos întreg nu are de fapt nimic de pierdut viața în fața revoltei împotriva sistemului dominant
12 tu. Cu toate acestea, ei nu se pot elibera; împotriva oricărui romantism, materialismul istoric ar
trebui să insiste astfel – rolul decisiv al puterii materiale. În locuri ea – TION actual, nici Uniunea Sovietică,
nici China populară, par să doresc sau să fie în măsură să exercite un contor de pre – adevărat Sion, nu jocul
terifiant cu „soluția finală“ de război atomic, dar, în caz din Uniunea Sovietică, acea presiune politică și
diplomatică care ar putea cel puțin opri agresiunea care este reprodusă la scară extinsă. Această contra-
politică ar servi și pentru a activa opoziția în Europa de Vest. Există este  o mișcare de muncă reală în Franța
și Ita – lia, care ar putea fi mobilizate în  continuare, deoarece aceasta nu este de a – Davia integrate în
sistem, încadrată. Până când acest lucru nu va avea loc, opoziția din Statele Unite, cu toate punctele sale slabe
și lipsa tehnologiei de orientare, rămâne probabil singurul pod Preca – râu dintre prezentul și viitorul posibil.
Probabilitățile  – citatea viitorului depinde de expansiune de  producție și profit (politice, economice,
militarmen opriri, –  tine); atunci ar putea exploda contradicțiile încă neutralizate în procesul de producție al
capitalismului: în special, contradicția dintre nevoia de automatizare progresivă economică care implică
șomajul tehnologic și necesitatea capita  – lista deșeurilor și distrugerea sistematică a forțelor parazitare, ceea
ce implică creșterea a muncii parazitare.
Extinderea care salvează sistemul sau, cel puțin, îl întărește, poate fi oprită numai prin intermediul unei
contramiscări internaționale și globale. Peste tot în generale, statele Interpretare:
produsului solid – itate rămâne factorul decisiv, aici Marx are dreptate. Și această solidaritate a fost spartă de
productivitatea integratoare a capita –  ismului și de puterea absolută a mașinii – pagandă, publicitate și
administrare. Preci este – așa că se trezească și să organizeze solidaritate în timp ce
ne  – cesidad biologică să stea împreună împotriva brute –  tate și exploatarea inuman. Aceasta este sarcina.
Co-
13 începe cu studii de conștientizare, cunoștințe, observația și sentimentul că sesizează ceea ce se
întâmplă: crimă împotriva umanității. Justificarea muncii intelectuale constă în această sarcină, iar astăzi
munca intelectuală trebuie justificată.
Herbert Marcuse februarie 1967.
14
PENTRU INGE

MULȚUMIRI
Soția mea este cel puțin parțial responsabilă de opiniile exprimate în această carte. Sunt în – finit
recunoscător.
Prietenul meu Barrington Moore, Jr., a fost de mare ajutor cu comentariile sale critice; în timpul
DISCUȚIEI – acțiunile dezvoltate de-a lungul mai multor ani, m-au obligat să-mi clarific ideile.
Robert S. Cohen, Arno J. Mayer, Hans J. Meyerhoff, și David Ober citit manuscrisul la diferite
mo – mente de dezvoltare și am oferit valoroase Suge – ences.
American Consiliul Societăților savante, M. Fundația Louis Rabinowitz, Fundatia Rockefeller si Social
Science Research Council I – au acordat burse foarte mult facilitat finalizarea acestor Stu – zeu.
17

INTRODUCERE
PARALIZA CRITICII: O SOCIETATE FĂRĂ OPOZIȚIE
Este amenințarea unei catastrofe nucleare poate distruge rasa umană, de asemenea, servește la
pro – tament chiar forțele care perpetuează acest pericol? Eforturile de prevenire a unei astfel de catastrofe
acoperă căutarea cauzelor sale potențiale în societatea industrială contemporană. Aceste cauze rămân
neidentificate, expuse și atacate de public, deoarece se retrag din amenințarea externă manifestă: de la Vest la
Est, de la Est la Vest. Like – mind evident este nevoia de a fi pregătiți să trăim la marginea prăpastiei, pentru a
face față provocării. Ne supunem producției pașnice a mijloacelor de distrugere, perfecționării deșeurilor,
faptului de a fi educați pentru o apărare care distorsionează apărătorii și ceea ce ei apără.
Dacă încercăm să punem în legătură cauzele pericolului cu modul în care societatea este organizată și
organizată – Frumos pentru membrii săi, suntem forțați să ne confruntăm – avem imediat faptul că societatea
industrială avansată devine mai bogată, mai mare și mai bună pe măsură ce perpetuează riscul. Structura de
apărare face viața mai ușoară pentru mai mulți oameni și extinde dominația omului asupra naturii. În aceste
condiții, mass-media noastră are puține dificultăți în a vinde interese private ca și ale tuturor bărbaților sensibili.
Nevoile OP – liticile societății devin nevoi și aspirații individuale, satisfacția lor promovează afacerile și
bunăstarea generală și toate par să aibă același aspect al Rațiunii.
Și totuși această societate este irațională ca.
19 totalitate. Productivitatea distruge dezvoltarea liberă a nevoilor umane și facultăți, pacea menținută de
amenințarea constantă de război, creșterea dependentă de reprimarea Verda – posibilități deras de pacificator
lupta pentru exit – riența pe teren individuale, naționale și internaționale. Această represiune, atât de diferită de
cea care caracterizează etapele anterioare și mai puțin dezvoltate ale noastre, astfel – ciedad, nu operează astăzi
dintr – o poziție de Inma – duritate naturală și tehnică, ci mai degrabă dintr – o poziție de putere. Capacitățile
intelectuale și (Mate – riali) ale societății contemporane sunt incomparabil mai mari decât oricând; ceea ce
înseamnă că amploarea dominației societății asupra individului este extrem de mare ca niciodată. Societatea
noastră se caracterizează înainte de cucerirea forțelor partenere – acestea centrifugează prin tehnologie decât
prin teroare, deci – există o bază duală a unei eficiențe copleșitoare și a unui nivel de trai crescând.
Investigarea rădăcinile acestor evoluții și derea – NAR alternativele lor istorice este parte a propo – site
– uri ale unei teorii critică a societății contemporane, o teorie care analizează societatea în lumina
lor angajat condiția umană sau nu sunt angajate sau capacitatea diform de a îmbunătăți. Dar care sunt
nor – Veles pentru astfel de critici?
Desigur, judecățile de valoare au o parte. După cum sa stabilit de organizare a societății este măsurată
prin confruntă cu alte posibile căi, modalități prin care se presupune ca ar putea oferi oportunități mai bune
pentru ali – lupta omului Viar pentru existență; o tică istorică prac – specifică este măsurată în raport cu
propriile alternative istorice. De la început, toată teoria critică a societății se confruntă astfel cu problema
obiectivității istorice, o problemă care se stabilește în cele două puncte în care analiza implică judecăți de
valoare:
1. Hotărârea care afirmă că viața umană merită să fie trăită, sau mai degrabă că poate fi și trebuie să fie
de 20 în valoare de viață. Această judecată stă la baza oricărui efort intelectual; Este a priori al teoriei sociale și
re – Chazo (care este perfect logic) neagă teoria însăși;
2. Hotărârea că, într – o anumită societate, posibilități specifice pentru îmbunătățirea căilor și mijloacelor
de viață și umane specifice pentru rea – Lizar aceste posibilități. Analiza critică trebuie să demonstreze
validitatea obiectivă a acestor hotărâri, iar demonstrația trebuie făcută pe bază Empi – bogată. Infiintata oferte
societatea o cantitate verificabil și calitatea resurselor materiale și intellec – Tual. Cum pot fi folosite aceste
resurse pentru dezvoltarea și satisfacția optimă a nevoilor și abilităților individuale cu un minim de efort și
mizerie? Teoria socială este teoria istorică, iar istoria este domeniul posibilităților în domeniul necesității.
Astfel, printre diferitele moduri posibile și reale de a organiza și de a folosi resursele Dispo – ble, ce oferă cea
mai mare șansă de a des – optim Creek?
Încercarea de a răspunde la aceste întrebări necesită o serie de abstracții inițiale. În scopul de a identifica
și defini posibilitățile de o dezvoltare optimă, teoria critică trebuie să ajungă la o abstracțiune la par – TIR a
organizației și utilizarea curentă a reapara – SOS societății, iar rezultatele acestei organizații și utilizare. O
astfel de abstractizare care refuză să accepte universul dat de fapte cu privire la – textul final al validității
unei astfel de analize „transcendent! a faptelor în lumina posibilităților lor de detenție și ne – ai Gadas, aparține
însăși structura teoriei atât – cial. Se opune oricărei metafizici prin caracterul istoric riguros al transcendenței.
1 Posibilități
1. Termenii „TRANSCEND“ și „transcendență“ sunt folosite pentru a „sau de-a lungul acestei cărți în
desig critică și empirice sens – tendințe nan în teorie și în practică, într – o socie – ty dat «trage» universul
stabilit raționamentul
21 des» trebuie să fie disponibile societății respective; acestea ar trebui să fie obiective definibile ale
practicii. În mod similar, abstracția instituțiilor înființate trebuie să exprime o tendință curentă, care este, sa
trans – formarea ar trebui să fie nevoia reală a populației de bază. Teoria socială este legată de alternativele
istorice care amenință societatea – blecida ca forțe și tendințe subversive. The Valo – res legate de alternative
devin fapte fiind transferate la realitate prin practica istorică – cca Conceptele teoretice culminează cu
schimbarea socială.
Dar, în acest stadiu, societatea industrială avansată se confruntă critica, cu o situație care pare pri – Varla
temelii. Progresul tehnic, EXTEN – Dido să fie un întreg sistem de dominație și coor – coor, creează forme de
viață (și putere), care par să reconcilieze forțele opuse sistemului și derro – gudronul sau să infirme toate protest
în numele Perspec – TIVE efort de eliberare istorică și Domi – națiune. Societatea contemporană pare să fie
capabilă să conțină schimbări sociale, o schimbare calitativă care ar stabili în esență instituții diferite, o nouă
direcție a procesului productiv, noi forme de existență umană. Această izolare a schimbărilor sociale este poate
cea mai singulară realizare a societății industriale avansate; acceptarea generală a interesului național, politica
bipartidă, declinul pluralismului, coluziunea capitalului și a muncii în forța statului – vor depune mărturie
despre integrarea contrariilor, care este rezultatul la fel de mult ca pierrequisito al acestei realizări.
O scurtă comparație între stadiul formativ al teoriei societății industriale și situația sa actuală poate ajuta
la arătarea modului în care au fost modificate fundamentele criticii. Inițial, în primul I – tad al secolului al XIX-
lea, când au fost dezvoltate primele concepte ale alternativelor, critica societății industriale a atins concretitate
într-o mediere a sa și acțiune față de alternativele lor istorice (posibilități REA – les).
22 O între teorie și practică, valori și are – Chos, nevoi și scopuri. Această mediere histo – bogat dezvoltat
in constiinta si de actiune Poli – tica din cele două clase mari cu care se confruntă reciproc în societate:
burghezia și proletariatul. În lumea capitalistă, acestea sunt încă clasele de bază. Cu toate acestea, dezvoltarea
capitalistă a modificat este – turii și funcția acestor două clase, astfel încât să nu mai apară pentru a fi agenți
de transformare histo – bogat. Un interes absolut în menținerea și Qua – ramiento a status quo –  ului unește
instituționale foștilor antagoniști în zonele cele mai avansate ale societății contemporane. Și în conformitate cu
progresul tehnic, care asigură creșterea și cohe gradul – sion al societății comuniste, însăși ideea de a se retrage
înainte calitative schimbare noțiunile realis – tas și non – evoluție explozivă. În absența agenților manifestați și
a factorilor de schimbare socială, critica revine astfel la un nivel ridicat de abstractizare. Nu există un teren în
care să se întâlnească teoria și practica, gândirea și acțiunea. Chiar și Ana – liza a alternativelor istorice mai
apare empirice – cen ca o speculație nerealistă, și angajamentul de a le o chestiune de preferință personală (sau
grup).
Și totuși, teoria respinge această absență? Confruntându -se cu faptele aparent contradictorii, Ana – critic
de liză continuă să insiste asupra faptului că nevoia de o schimbare calitativă este mai urgentă ca niciodată.
Cine are nevoie de ea? Răspunsul rămâne același: societatea în ansamblu, fiecare dintre membrii săi. Unirea
creșterii productivității și creșterii distructivității; amenințarea iminentă a anihilării; capitularea gândirii,
speranței și fricii față de deciziile puterilor existente; conserve – TION de mizerie cu care se confruntă bogăție
fără precedent constituie actul de acuzare mai imparțială: chiar dacă aceste elemente nu sunt raison d’etre a
acestei societăți, ci numai consecințele acesteia; raționalitatea sa pompoasă, care propagă eficiența și creșterea,
este ea însăși irațională.
2. 3
Faptul că marea majoritate a populației acceptă și este forțată să accepte această societate, nu o face mai
puțin irațională și mai puțin condamnabilă. Distin – TION între conștiință adevărată și falsă, reală și interesul
imediat este încă semnificativă. Dar această dis – colorarea trebuie validată. Bărbații trebuie să vină să o vadă și
să își găsească drumul de la conștiința falsă la cea adevărată, de la interesul lor imediat la cea reală. Dar o pot
face doar dacă simt nevoia să-și schimbe modul de viață, să nege pozitivul, să respingă. Tocmai această nevoie,
societatea consacrată, suprimă măsura în care este capabilă să „livreze bunurile” la scară crescândă și folosind
cucerirea științifică a naturii pentru cucerirea științifică a omului.
Confruntată cu caracterul total al realizărilor societății industriale avansate, teoria critică – Cuentra nu
conține elemente raționale necesare transcenderii acestei societăți. Vacuumul atinge aceeași structură teoretică,
deoarece categoriile de o teorie socială critică au fost dezvoltate pe parcursul perioadei în care nevoia de
respingere și de repunere în discuție este – Taba acoperit de acțiunea forțelor sociale efec – tive. Aceste
categorii erau în esență concepte negative și opoziționale, definind contradicțiile – acțiuni reale în societatea
europeană din secolul al XIX-lea. Aceeași categorie de „societate” s-a exprimat acut cu – flict între sfera socială
și politică; societatea ca antagonist al statului. În mod similar, „individ“, „fel“, „private“, „familie“ sfere și
notate fuer – bum care nu au fost încă integrate cu condicio – țiilor stabilite; au fost zone de tensiune și
contradicții – TION. Odată cu integrarea tot mai mare a societății Indus – proces, aceste categorii pierd
conotație lor critice, și tind să devină termeni descriptivi, Fala – ces sau operaționale.
Scopul recuperării intenției critice a acestor categorii și a înțelegerii modului în care intenția a fost anulată
de realitatea socială, pare, din fostul 24 TERIOR, o revenire a unei teorii unite cu practica istorică la gândirea
abstractă și speculativă, de la critica economiei politice la filosofie. Acest caracter ideologic al critica rezultă
din faptul că analiza este forțată dintr – o poziție „în afara“ pozitiv la fel de mult ca Nega – tive, a tendințelor
de producție în societate ca distructive. Societatea industrială modernă este identitatea totală a acestor contrarii;
totalitatea este în cauză. În același timp, poziția teoriei nu poate fi aceea a simplei speculații. Trebuie să fie o
poziție istorică în sensul că trebuie să se bazeze pe capacitățile societății date.
Această situație ambiguă implică o ambiguitate și mai fundamentală. Un om dimensional  continuu
oscilează între două ipoteze contradicto – țiilor: 1) că societatea industrială avansată este capabilă să conțină
posibilitatea unei schimbări calitative în viitorul apropiat; 2) că există sunt forțe și au – dencias care se pot
sparge această izolare și exploda societate. Nu cred că se poate da un răspuns clar. Cele două tendințe sunt
acolo, una lângă alta și chiar una în cealaltă. Primele zece – domină densa și toate condițiile prealabile pentru o
inversare pot exista pentru a preveni aceasta. Poate că un accident poate modifica situația, dar dacă
recunoașterea a ceea ce se face și a ceea ce se previne subminează Conștientizarea – comportamentul și
comportamentul omului, nici măcar o catastrofă nu va provoca schimbări.
 Analiza se concentrează asupra societății industriale avansate, în care aparatul tehnic de producție și
distribuție (cu un automa sector în creștere – privatiza-) funcționează, nu ca suma totală a instrumentelor Mers
pot fi izolate din efectele lor sociale și politice, ci mai degrabă ca sistem care determină  a priori  produsul
aparatului, precum și operațiunile efectuate pentru a servi și extinde – I derlo. În această societate, aparatul
productiv tinde
A deveni totalitar în măsura în care determină nu doar ocupațiile, abilitățile și atitudinile necesare social,
ci și nevoile și aspirațiile individuale. Acest mod șterge opoziția dintre existență privată și publică, între nevoile
indi – indivi și socială. Tehnologia servește la forme institut de control social și coeziunea socială mai
efec – tive și mai plăcută. Tendința totalitară este – controlul tusei pare să se afirme și într-un alt sens:
extinderea în zonele lumii cel mai puțin dezvoltate – das și chiar preindustriale și creând similitudini în
dezvoltarea capitalismului și comunismului.
Având în vedere caracteristicile totalitare ale acestei societăți, nu se poate susține noțiunea tradițională de
„neutru – tate“ a tehnologiei. Tehnologia ca atare nu poate fi separată de folosirea ei; societatea tehnologică este
un sistem de dominație care operează deja în conceptul și construcția tehnicilor.
Modul în care o societate organizează viața membrilor săi implică o alegere inițială între alternativele
istorice care sunt determinate de nivelul moștenit al culturii materiale și intelectuale. Alegerea este rezultatul
jocului de interese Domi – nantes. El anticipează modalități specifice de transformare și utilizare a omului și
naturii și respinge alte forme. Este un „proiect” de realizare printre altele. 2 Dar odată ce proiectul a devenit
operațional în instituțiile și relațiile de bază, acesta tinde să devină exclusiv și să determine dezvoltarea
societății în ansamblu. In timp ce tehnologia universul, societatea industrială avansată este o
lume politician este ultima etapă în realizarea unui proiect histo – specific bogat, adică, experimentarea,
transforma – ing și organizarea naturii ca o ma simplu – terial de dominație.
2. Termenul „proiect” subliniază elementul libertății și responsabilității în determinarea istorică:
auto – legare – omie cu contingență. În acest sens tér folosit – mino în opera lui Jean Paul Sartre. Pentru o
discuție mai amplă, vezi mai jos, capitolul VIII.
26
Pe măsură ce proiectul se dezvoltă, configurează întregul univers de discurs și acțiune, a culturii
inte – intelectuală și materiale. În mediul tehnologic, cultură, politică și economie vin împreună într – un sistem
omni – prezent că devorează sau respinge toate alternativele. Productivitatea și creșterea potențială a acestui
sistem stabilizează societatea și conțin progrese tehnice în cadrul dominației. Rațiunea Tecnolo – logica a
devenit rațiune politică.
Discutând despre tendințele cunoscute ale civilizației industriale avansate, rareori am dat referințe
specifice. Materialul este colectat și des – Crito în vasta literatură sociologică și psihologică despre tehnologie
și schimbări sociale, managementul sute – tifos, afaceri, schimbări în caracterul muncii industriale și al forței de
muncă etc. Există multe non – analiza ideologică a faptelor, cum ar fi societatea modernă Limited și
proprietatea privată, Berle și mijloace, rapoartele Comitetului Economic Na – țional al 76 – lea Congres
privind concentrarea puterii economice, publicat de AFL- CIO, astfel – BRE de automatizare și schimbările
tehnologice, precum și conținutul de știri și scrisori și corespondență din Detroit. Aș dori să subliniez
importanța vitală a lucrării lui C. Wright Mills și studii care de multe ori – sunt mintea dezaprobat din cauza
simplificării, exagerare, sau simplitatea jurnalistice: The Persuaders ascunse, statutul solicitanților, și creatorii
deșeuri al Vance Packard, organizația om, a lui William H. Whyte, și starea de război, a lui Fred J.
Cook aparțin acestei categorii. Desigur, lipsa analizei teoretice din aceste lucrări lasă acoperite și protejate
rădăcinile condițiilor descrise, dar chiar lăsându-le să vorbească de la sine, condițiile o fac suficient de clare.
Poate cea mai clară dovadă poate fi obținută pur și simplu, prin uita la tine – levisión sau ascultarea la radio
pentru o oră conse – cutiva câteva zile, fără oprirea alimentării în timpul spații comerciale și, ocazional,
modificarea acestei – TION.
27
Analiza mea se concentrează pe tendințele care apar în cele mai puternice societăți
contemporane – înfășurate. Există zone mari în interiorul și în afara acestor societăți în care tendințele descrise
nu prevalează sau, mai bine zis, nu prevalează. Am proiect Emas tendințe și oferă unele ipoteze, nimic mai
mult.
28
SOCIETATEA UNIDIMENSIONALĂ

1. NOILE MODE DE CONTROL

 În civilizația industrială avansată predomină o absență confortabilă, lină, rezonabilă și democratică a
libertății, semn al progresului tehnic. Ce ar putea fi de fapt mai rațională decât suprimarea individua – tate în
procesul de mecanizare a acțiunilor, astfel – cial necesare, dar dureroase; concen – înre companiilor individuale
mai eficiente și corporații productive; că reglementarea concurenței libere între subiecții economici furnizați
inegal; că reducerea prerogativelor și Sobera – Nias naționale pentru a preveni organizarea internă – resurse
ționale? Că acest im ordin tehnologic – de asemenea, plique o coordonare politică și intelectuală poate fi o
evoluții regretabile, totuși, promițătoare.
Drepturile și libertățile care au fost factorii esențiali originile și etapele timpurii ale societății
Indus – proces să slăbească într – o etapă superioară a acestei societăți pierd raționalitate și TRADI
conținut – țional. Libertatea de gândire, vorbire și cu – știința au fost atât ca întreprinderi libere, care au servit
pentru a promova idei și, în esență le protejeze, critici, menite să înlocuiască un material și cultură intelectuală
modelat de o mai productivă și Racio – nal. Odată ce un instituționalizat, aceste drepturi și năpraznică – difi
împărtășit soarta societății care a devenit o parte integrantă. Realizarea – anula premisele.
În măsura în care independența neće – Sity, substanță concretă a tuturor libertății, devine o posibilitate
reală, însăși libertatea unei stări de productivitate mai scăzută își pierd conținutul lor anterioare. O societate care
pare din ce în ce măsură să satisfacă nevoile indivizilor prin modul în care este organizat, privează
independentă de 31 de reședință de gândire, autonomia și dreptul de opoziție politică a acestora funcției de bază
critică. O astfel de asa – ciedad poate necesita doar să accepte principiile și instituțiile sale, și de a reduce
opoziția față de advocacy simple și a dezbaterii politice alternative den  – tro a status quo –  ului. În ceea
ce privește esc, acesta pare de puțin im – portance că satisfacerea nevoilor tot mai mare de care se face printr
– un sistem autoritar sau non-autoritar. În condițiile unui nivel de trai în creștere, dis – sub sistem pare
a fi inutil din punct de vedere social și cu atât mai mult atunci când implică dezavantaje economice și politice
tangibile și amenință buna funcționare a setului. Este adevărat că, cel puțin în ceea ce privește necesitățile vieții,
nu pare să existe niciun motiv pentru care producția și distribuția de bunuri și servicii ar trebui să se desfășoare
prin concurența concurențială a libertăților individuale.
Din primul moment, libertatea de întreprindere nu a fost tocmai o binecuvântare. În timp liber – pic la
locul de muncă sau să moară de foame, oboseala însemna, nesiguranță și teamă pentru „marea majoritate a
populației. Dacă individul nu ar fi obligat să se demonstreze pe piață ca individ individual eco – liber, dispariția
acestui tip de libertate ar fi una dintre cele mai mari realizări ale civilizației. Procesul tehnologic de mecanizare
și normalizare ar putea canaliza energia individuală într-un tărâm virgin al libertății dincolo de necesitate. Însăși
structura existenței umane ar fi modificată; din – împărțit ar fi eliberat de nevoile și posibilitățile impuse
de lume ciudată de muncă. Indi – viduale ar fi eliberat de nevoile și posibilitățile impuse lume ciudată de
muncă. Indi – viduale ar fi liber să exercite autonomia asupra unei vieți care ar fi propriul său. În cazul în
care aparatul producerea m – tive ar putea organiza și conduce către satisfacerea nevoilor vitale, controlul ar
putea fi bine centralizat; un astfel de control ar nu împiedică autonomia în – împărțit, dar ar face posibilă.
32
Acesta este un obiectiv care este în Capaci – legăturile civilizației industriale avansate, „sfârșitul“ a
raționalității tehnologice. Cu toate acestea, faptul că ope – ra este de fapt opusul curs; aparatul își impune
cererile sale economice și politice de extindere și apărare a timpului de lucru și a timpului liber, culturii
materiale și intelectuale. Sub modul în care a organizat baza sa tehnologică, societatea industrială contemporană
tinde să fie totalità – ria. Pentru că aceasta nu este doar „lotalitaria“ o coordonare politică teroristă a societății,
ci și o coordonată tehnic și non-teroriste economice care operează prin manipularea nevoilor de către
inte – bovine create, prevenind astfel apariția unei opoziții eficiente împotriva întregului. Nu doar o formă
specifică de guvern sau guvern de partid face posibilă totalitarismul, ci și un sistem ESPE – producția și
distribuția specifică pot fi compatibile cu un „pluralism” al partidelor, bogate periodic, „puteri compensatorii”
etc. 1
Astăzi, puterea politică afirmă prin puterea sa asupra procesului mecanic și ORGA – tehnică izare a
dispozitivului. Guvernul așa – ciedades industriale avansate de creștere și poate doar să fie menținute și
în siguranță atunci când acesta reușește să mobilizeze, să organizeze și să opereze productivitatea tehnică,
științifice și de inginerie disponibile la civilizația industrială. Și această productivitate mobilizează întreaga
societate, dincolo de orice interes individual sau de grup. Brutală Faptul că (doar fizică?) A mașinii depaseste
cu cea a individului, și a oricărui grup particular de persoane, face ca aparatul cel mai instrument eficient în
orice socie – ty a cărui organizație de bază este aceea a procesului mecanizate – ized. Dar tendința politică
poate fi inversată; în esență, puterea mașinii este doar puterea stocată și proiectată a omului. În măsura în care
lumea muncii este concepută ca o mașină și
1. Vezi pag. 73.
 33 mecanizat conform acestuia, devine baza potențială a unei noi libertăți pentru om.
Civilizației industriale contemporane demonstrează că acesta a ajuns la un stadiu în care „societate
liberă“, nu mai poate fi definită în mod corespunzător în condițiile tradiționale ale libertăților economice,
politice și inte – lectuales, nu pentru că aceste libertăți vin au – semnificative, ci pentru că sunt prea
semnificativ pentru a putea fi limitat în moduri tradiționale. Sunt necesare noi întruchipări – să ne îndreptăm
spre noile capacități ale societății.
Aceste moduri noi pot indica doar tér – negativ Minos, deoarece aceasta ar echivala cu negarea modurilor
predominante. Astfel, libertatea economică ar însemna eliberarea din economie, care trebuie controlată – două
forțe și relații economice, libertate de lupta zilnică pentru existență, pentru a câștiga existența. Libertatea
politică ar însemna eliberarea indi – viduals ale unei politici pe care le exercită un control efectiv nu. În același
mod, libertatea intelectuală ar însemna restabilirea gândirii individuale absorbite acum de comunicare și
adoctrinamien – la masă de-a lungul abolirii „opiniei publice” cu creatorii săi. Timbrul ireală a acestor
Proposition – ții indică, nu caracterul lor utopic, dar puterea forțelor care împiedică realizarea ei. Formă mai
efec – tive și soluționare durabilă a războiului de eliberarea este punerea în aplicare a nevoilor intelectuale care
perpetuează formele învechite ale luptei pentru existență.
Intensitatea, satisfacția și chiar caracterul nevoilor umane, dincolo de nivelul biologic, au fost întotdeauna
precondiționate. Indiferent dacă este conceput sau nu ca o necesitate, posibilitatea de a face sau de a nu face, de
a te bucura sau distruge, de a deține sau de a respinge ceva, depinde de faptul dacă poate fi văzut sau nu ca fiind
de dorit și necesar pentru instituțiile și interesele dominante ale societății.. În acest sens, nevoile umane sunt
nevoi istorice și, în măsura în care societatea cere dezvoltarea represivă a individului, aceleași nevoi și
pretenții 34 de orientări de satisfacție sunt supuse unor critici mai mari.
Puteți distinge între nevoile adevărate și cele false. „Fals” sunt acelea pe care interesele sociale particulare
le impun individului pentru reprimarea lor: nevoile care perpetuează efortul, agresivitatea, mizeria și
nedreptatea. Satisfacția lor poate fi cea mai plăcută individului, dar această fericire nu este o condiție care
trebuie menținută și protejată dacă servește la împiedicarea dezvoltării capacității (a lor și a celorlalți) de a
recunoaște pe deplin boala și de a profita a posibilităților de vindecare a acestuia. Rezultatul este, în acest caz,
euforia în nefericire. Majoritatea nevoilor predomi – Nantes se relaxează, se distrează, se comportă și consumă
în conformitate cu reclamele, iubesc și urăsc ceea ce alții iubesc și urăsc, aparțin acestei categorii de nevoi
false.
Aceste nevoi au conținut și distracție – socializare, determinate de puteri externe asupra cărora individul
nu are control; des – pârâul și satisfacerea acestor nevoi este rónomo heterodimer. Indiferent cât de departe
trebuie – a turnat în sine ceva din individ, reprodus și fortificat de condițiile existenței lor; nu contează că te
identifici cu ei și te vei găsi mulțumit. Ei rămân ceea ce au fost de la început; produse ale unei societăți a cărei
în – ESTs dominante necesită represiune.
Prevalența nevoilor represive este un fapt împlinit, acceptat de ignoranță și derrotis – mo, dar acesta este
un fapt care trebuie să fie eliminate în cele interesul tip fericit, ca toți cei a căror mizerie este prețul de
satisfacție. Singurele neće – sities, care pot afirma fără echivoc suficiente conform – TION sunt vitale: hrană,
îmbrăcăminte și adăpost la nivelul de cultură, care se află în raza de acțiune. Satisfacerea acestor nevoi este
cerința pentru realizarea tuturor nevoilor, atât sublimate, cât și non-sublimate.
Pentru orice cunoaștere și conștientizare, pentru orice cap- 35 experiență DORIȚI care nu acceptă predo
interes social – nant ca legea supremă a gândirii și cu – DUCT, universul stabilit de nevoile și satisfacție – țiilor
este un fapt care trebuie să fie pus pus în discuție în termeni de adevăr și minciuni. Acești termeni
sunt – ramente istorici, iar obiectivitatea lor este istorică. Jui – CE pe nevoile și satisfacția în legătură cu
sub – condițiile date, implică standarde de prioritate; norme care se referă la dezvoltarea optimă a individului, a
tuturor indivizilor, sub utilizarea optimă a resurselor materiale și intelectuale de care dispune omul. Resursele
sunt calculate. „Adevărul” și „fal – Zedad ’are nevoie să desemneze condiții care vizează – mergând în măsura
în care satisfacerea universală a nevoilor vitale și, dincolo de aceasta, munca de ameliorare progresivă și
mizeria, sunt standarde universale – valabil. Dar, în timp ce normele istorice, nu variază doar în funcție de zonă
și de stadiul de dezvoltare, dar, de asemenea, poate fi definit numai în (mai mare sau mai mică) contradicție  cu
normele predomi – nantes. Și ce instanță poate pretinde în mod legitim autoritatea de a decide?
În cele din urmă, întrebarea cu privire la nevoile adevărate sau false care pot fi rezolvate doar de aceiași
indivizi, dar în cele din urmă; adică atâta timp cât sunt liberi să-și dea propriul răspuns. În timp ce se desfășoară
în incapacitatea de a fi auto – independente, în timp ce acestea sunt adoctri – OAND și manipulate (chiar și în
foarte instinctele lor), „răspunsul lor la această întrebare nu poate fi considerată pro – PIA dintre ele. În același
fel, cu toate acestea, niciun trib – nal poate fi revendicat în justiție dreptul de a decide ce trebuie dezvoltată și
satisface. Un astfel de tribunal ar fi reprobabil, cu toate că repulsie noastre nu au putut elimina întrebarea: cum
pot oamenii care au fost supuși dominației efective și pro – ductivă crea pentru ele însele condițiile de li – dom?
2
2. Vezi pag. 64.
36
Cea mai rațională, productivă, tehnică și totală – este administrarea represivă a societății sunt medii
inimaginabile și modurile prin care indivizii administrați pot rupe robia și pot ajunge la propria eliberare.
Desigur, impunerea Rațiunii unei întregi societăți este o idee paradoxală și scandaloasă; dar poate
dis – înjurătură dreptatea unei societăți care ridiculizează această idee în timp ce face propria populație, în
vederea administrării completă. Orice eliberare depinde de conștientizarea iobăgiei și Surgi – carea acestei
conștiințe este întotdeauna îngreunată de predominanța nevoilor și satisfacțiilor care în cel mai înalt grad, au
devenit caracteristice individului. Procesul înlocuiește întotdeauna un sistem de precondiționare – celelalte;
Ținta optimă este Susti – insti- de nevoi false alte reale, abandonarea satisfacției represive.
Trăsătura distinctivă a societății industriale Avan – Zada este suprimarea eficientă a acelor nevoi care
trebuie eliberate și -liberadas Aque – llo care este tolerabil, avantajos și confortabil – în timp ce deține și
absolve puterea distructivă și funcționează societatea bogată represivă. Aici, controalele sociale cer nevoia
copleșitoare de a produce și a consuma deșeuri; nevoia de muncă brutală atunci când nu mai este o necesitate;
nevoia de moduri de somn, care ali – Vian și prelungi brutalizarea; necesitatea de a menține libertăți
înșelătoare, cum ar fi liber com – preț opetition politic, o presă liberă care cenzurează în sine, libera alegere
între mărcile și gad – devine.
Sub conducerea unui ansamblu represiv, Liber – TAD poate deveni un instrument puternic de dominare.
Amplitudinea selecției deschise a unui individ nu este un factor decisiv în determinarea gradului de libertate
umană, dar este ceea ce  poate ESCO – ger și care este ales de către individ. Criteriul de selecție nu poate fi
niciodată absolut, dar nici 37 de biți nu sunt relativi. Alegerea liberă a stăpânilor nu suprima nici stăpânii, nici
sclavii. Alegeți li – bremente dintr – o varietate largă de bunuri și servicii nu semnifică libertate dacă aceste
bunuri și servicii susțin controale sociale într – o viață de stres și se tem, că este, în cazul în care susțin alienare.
Și REPRO – spontane ducerii, de către persoane fizice, de nevoi suprapuse nu stabilește o autonomie; testează
doar eficiența controalelor.
Insistența noastră cu privire la profunzimea și eficacitatea acestor controale este supusă obiecției că
acordăm prea multă importanță puterii îndoctrinării, mass-media și oamenii înșiși simțiți – și satisfacem nevoile
care sunt impuse astăzi. Dar o astfel de obiecție nu este validă. Precondiționarea nu începe cu producția în masă
de radio și televiziune și cu centralizarea controlului acestora. Gena – va intra în acest pas fie ca receptori
precondicio – Nados cu mult timp în urmă; diferența decisivă constă în scăderea contrastului (sau conflictului)
dintre dat și posibil, între nevoile nesatisfăcute și nevoile care trebuie satisfăcute. Și aici nivelarea LLA – Mada
a distincțiilor de clasă își dezvăluie funcția ideologică. Dacă muncitorul și șeful său se distrează cu același
program de televiziune și mă vizitează – noi locurile de joacă, dacă dactilograful este îmbrăcat la fel de elegant
ca fiica șefului său, dacă negrul are un Cadillac, dacă toți citesc același ziar așa – indică milația nu dispariția
claselor, ci măsura în care nevoile și satisfacțiile care servesc la conservarea „sistemului stabilit” sunt
împărtășite de populația subiacentă.
Este adevărat că, în zonele cele mai bine dezvoltate – das societatea contemporană are
nevoie de mutația socială în nevoile individuale este atât de efec – Tive că diferența dintre ele pare pur
Theofil – bogat. Poți distinge într – adevăr între mass – media ca instrumente de infor – infor și de distracție, și
ca un mijloc de manipulare și 38 îndoctrinare? Intrați în mașină ca o pacoste și ca o comoditate? Între ororile și
comodi – legăturile de arhitectură funcțională? Între muncă pentru apărarea națională și muncă pentru profitul
companiilor? Între plăcerea privată și profitul comercial și politic implicat de creșterea natalității?
Din nou, avem unul dintre cele mai deranjante aspecte ale progreselor civilizației industriale – da:
caracterul rațional al iraționalității sale. Pro – productivitatea și eficiența sa, capacitatea sa de a crește și
răspândi confortul, de a transforma superfluul în nevoie și distrugere în construcție, măsura în care această
civilizație transformă extensia obiect-lume a minții și a corpului omului face indicii – chiar și noțiunea de
înstrăinare în sine. Oamenii se recunosc în marfa lor; Găsește-ți sufletul în mașină, în setul tău hi-fi, în casa ta,
în echipamentele de bucătărie. Mecanismul care leagă individul de societatea sa s-a schimbat, iar controlul
social era – am crescut în noile nevoi produse.
Formele predominante de control social sunt TEC – ică într – un sens nou. Este clar că struc – Tura
tehnică și eficacitatea aparatului productiv și de – constructivă au fost instrumente cheie pentru a organiza
diviziunea muncii a populației stabilit de-a lungul epocii moderne. În plus, o astfel de integrare a reprezentat
pierderea mijloacelor de subzistență, administrarea însoțită de forme de constrângere mai imediate: justiția,
poliția, forțele armate. Încă mai este. Dar, în timpurile moderne, controlează Tecnolo – gicos par să fie aceeași
incarnarea motiv pentru beneficiul tuturor grupurilor sociale și de interese, în măsura în care toate contradicție
pare irațional, și toată opoziția imposibilă.
Nu este de mirare, deci, că în cele mai avansate zone ale acestei civilizații, partenerul controlează – au
fost introiectați într- o asemenea măsură încât afectează același protest individual la rădăcini. The
39 refuzul intelectual și emoțional aa urmează CURENT – tu "apare ca un semn de nevroză și neputință.
Acesta este aspectul socio-psihologic al evenimentului politic care caracterizează timpurile contemporane:
dispariția forțelor istorice care, în etapa precedentă a societății industriale, păreau să reprezinte posibilitatea
unor noi forme de existență.
Dar, probabil, termenul „introiecție“ nu se mai descrie modul în care reproduce individual propriu – zis și
perpetuează controalele externe exercitate de socie lor – ty. Introyección sugerează o varietate de procese
RelA – tively spontan prin care un Eu transpune „exterior“ în „interior“. Deci, introyec – implică existența unei
dimensiuni interioare – este oprit și chiar antagonist față de cerințele externe; o conștiință individuală și un
inconștient individual în afară de opinia și comportamentul public. 3 Ideea „libertății interioare” își are
realitatea aici; desemnează este – pacio privat în care omul însuși poate deveni și rămâne „el însuși”.
Astăzi, acest spațiu privat a fost invadat și tăiat de realitatea tehnologică. Producția și cererea
de distribuție în masă a individului în sarcina de a – tality, și mult timp în urmă că psihologia industrială a
încetat să fie redusă la fabrica. Procesele multiple de introiecție par să se fi osificat în reacții aproape mecanice.
Rezultatul nu este adaptarea, ci mimesis, o identificare imediată a individului cu societatea sa și, prin aceasta,
cu societatea în ansamblu.
Această identificare imediată, automată (care trebuie să fi fost caracteristică formelor primitive de
asociere) reapare în înalta civilizație industrială; noua sa „imediate” este, totuși, produsul unei gestionări și
organizări elaborate și științifice. Pe
3. Schimbarea în familie rol joacă aici o țară – Pel decisiv: funcțiile sale „socialiste“ sunt din ce în ce
absorbite de grupuri de comunicare externă și mass – media. Vezi Erosul meu și civilizația, Ed. Seix Barral;
Barcelona, 1968; P. 97 sqq.
În acest proces, dimensiunea „interioară” a minții, în care opoziția la statu quo poate prinde rădăcini, este
redusă treptat. Pierderea acestei dimensiuni, în care puterea negativă thinking- a critice minciuni puterea
rațiunii, este omologul Ideo – logica a procesului însuși materialul prin care a avansat tăceri societății
industriale și reconciliază opoziția. Impactul progresului transformă Rațiunea în supunere față de faptele vieții
și capacitatea dinamică de a produce fapte din ce în ce mai mari din viața mea – un fel de viață. Eficacitatea
sistemului împiedică indivizii să recunoască faptul că nu conține fapte care nu comunică puterea represivă a
întregului. Dacă indivizii se regăsesc în lucrurile care le modelează viața, nu o fac dând, ci acceptând legea
lucrurilor; nu legile fizicii, ci legile societății voastre.
Doar am sugerat că noțiunea de înstrăinare pa – roagă – te să fie discutabilă atunci când indivizii
iden – FIE existenta, care este impusă pe ele și care sunt proprii lor de dezvoltare și satisfacție. Această
identificare nu este iluzie, ci realitate. Nu le – niciodată, realitatea este un stadiu mai avansat de înstrăinare.
Acest lucru a devenit în întregime Obiectele – tive; subiectul înstrăinat este devorat de existența sa înstrăinată.
Există o singură dimensiune care este peste tot și sub toate formele. Realizările progresului sfidează atât
plângerea, cât și justificarea ideologică – logică; în fața curții sale, „falsa conștiință” a raționalității sale devine
adevărata conștiință.
Această absorbție a ideologiei de către realitate nu înseamnă, totuși, „sfârșitul ideologiei”. Prin contrast,
cultura industrială avansată este într – un sen – specific Tido, mai ideologică decât predecesorul său, în timp ce
ideologia este acum în procesul de producție în sine. 4 Într-un mod provocator,
4. Theodor W. Adorno. Prisma. Kulturkritik und  Gesell – schaft. Frankfurt: Suhrkamp. 1955, p. 24.
(Caste Edition – flat, Barcelona: Ariel, 1962.)
41 această propunere dezvăluie aspectele politice ale RA – ționalitate tehnologie predominantă. Aparatul
pro – ductivă, precum și bunurile și serviciile pe care le produce, „vinde“ sau impun sistemul social în
ansamblul său. Transportul și masa de comunicare, de locuințe reale, alimente și îmbrăcăminte, The Rendi
irezistibile – industria MENT de divertisment și de infor – infor, obiceiurile transporta și atitudini prescrise,
anumite reacții emoționale și vin intelectual – Culan de consumatori sunt mai mult sau mai puțin agreabilă
pentru producători și, prin ele, la întreg. Produsele îndoctrinează și manipulează; promovează o conștiință falsă
imună la falsitatea ei. Și pe măsură ce aceste produse utile devin disponibile pentru mai mulți indivizi din mai
multe clase sociale, îndoctrinarea pe care o desfășoară nu mai este publicitară; devin un mod de viață. Este o
modalitate buna -much mai bine decât înainte de viață, și, ca atare, se opune schimbării calitativă – tative.
Astfel apare modelul unidimensional de gândire și comportament  în care ideile, aspirațiile și obiectivele, care
transcend universul stabilit al discursului și acțiunii prin conținutul lor, sunt respinse sau reduse la termenii
acestui univers. Raționalitatea sis – având în vedere tema și extinderea cantitativă dă o nouă definiție a acestor
idei, aspirații și obiective.
Această tendință poate fi legată de dezvoltarea metodei științifice: operaționalismul în științele fizice,
comportamentalismul în științele sociale. Caracterul – fea comună – este un empirism total în tratarea
conceptelor; semnificația sa este limitată la reprezentarea anumitor operațiuni și comportamente. Punct de
vedere operațional este bine ilustrat de analiza lui P. W. Bridgman conceptului de EXTEN – sion: 5
5. P. W. Bridgmap, Logica fizicii moderne (New York: Macmillan, 1928), p. 5. Doctrina operațională a
fost rafinată și rafinată de atunci. Auto Bridgman a extins conceptul de „operațiune“ pentru a include
libe – „hârtie și creion“ rațiile teoreticienii (în Philipp J. Frank,
42
Este clar că, atunci când putem spune care este întinderea oricărui obiect, știm ce participă – noi prin
extensie și fizic nu necesită nimic mai mult. Pentru a găsi extensia unui obiect, trebuie să efectuăm anumite
operații fizice. Prin urmare, conceptul de extensie va fi stabilit odată stabilite operațiunile prin care se măsoară
extensia; adică, conceptul de extindere implică nici mai mult nici mai puțin decât setul de operare – țiilor pentru
care este determinat extinderea. În general, înțelegem prin orice concept nimic mai mult decât un set de
operații; dar conceptul este – nimo la setul de operații corespunzător.
Bridgman a văzut implicațiile largi ale acestui mod de gândire pentru societate în ansamblu. 6
Adoptarea punct de vedere operațional implică mult mai mult decât o simplă restricție a sensul în care
com – prendemos „conceptul“; înseamnă o schimbare de anvergură în toate obiceiurile noastre de gândire,
– care nu ne mai permit să fim folosiți ca instrumente – concepte de tuse ale gândirii noastre pe care nu le
putem descrie în termeni de operații.
Predicția lui Bridgman s- a împlinit. NUE – gândire VO este astăzi predo tendință – Nant în filosofie,
psihologie, sociologie și alte domenii. Multe dintre cele mai deranjante concepte – sunt „eliminate” la
spectacol, care nu pot fi descrise în mod adecvat în termeni operaționali sau comportamentaliști. Ofensiva
empiricistă radicală (în capitolele VII și VIII voi examina afirmațiile sale despre
Validarea teoriilor științifice [Boston: Beacon Press, 1954], Ch. II). Motivul principal rămâne același:
este „de dorit” ca operațiile cu creionul și hârtia „să fie capabile de eventual contact, deși poate indirect, cu
operații instrumentale”.
6. P. W. Bridgman, Logica fizicii moderne, loc. Cit., p. 31.
43 BE empiristă) prevede astfel justificare – cation metodologic pentru intelectuali se încadrează în
mintea piedestal: pozitivism, în NE său – obligație de elemente transcendente ale Motivul, pentru – ma replica
academică a comportamentului social re – dragă.
In afara de academice stabilirea, „schimbare de anvergură în toate obiceiurile noastre de gândire“ este
mult mai gravă. Acesta servește la coordonarea ideilor și obiectivelor cu cele cerute de sistemul predominant
pentru a le include – pe cele din cadrul sistemului și le respinge pe cele care nu sunt reconciliabile cu el.
Domeniul unei astfel de realități uni – dimensionale nu înseamnă că domnește materialism și ocupații spirituale,
metafizice și boeme dispar. Dimpotrivă, există o mulțime de „rugați – vă împreună în această săptămână“,
„De ce nu încerci Dumnezeu?“, Zen, existențialismul și bate moduri de viață. Dar aceste moduri de protest și
transcendență nu mai sunt contradicții – conservatoare ale statu quo-ului și nici negative. Ele sunt mai degrabă
partea ceremonială a comportamentismului practic, negarea sa inofensivă și status- qu -ul cl digerați ușor ca
parte a dietei sănătoase
Cei care fac politica și furnizorilor săi – formarea de a promova în mod sistematic în masă – gândire
dimensională. Universul său de discurs este plin de ipoteze care se validează și care, repetate neîncetat și
monopolistic, se transformă în definiții sau dictări hipnotice. De exemplu, „liber“ sunt instituțiile care locul
de muncă (și care sunt distractive – vide) în țările lumii libere; alte moduri transcendente de libertate sunt prin
definiție anarhia, comunismul sau propaganda. „Socialiștii” sunt toate încălcări ale întreprinderilor private care
nu sunt întreprinse de aceeași companie privată (sau contracte guvernamentale), cum ar fi asigurarea universală
și protecția cuprinzătoare a bolilor recurente – sosuri naturale împotriva unui marketing devastator sau stabilirea
de servicii publice care pot dăuna profitului privat. Această logică totalitară 44 a faptului împlinit își are
omologul în Est. Acolo, libertatea este modul de viață instituit de un regim comunist, iar toate celelalte moduri
transcendentale – danturile libertății sunt fie sectare capitaliste, fie revisioniste, fie de stânga. În ambele
domenii ideile non-operaționale sunt non-comportamentiste și subversive. Mo – vement de gândire se oprește
bariere care par a fi foarte limitele rațiunii.
Această limitare a gândirii nu este cu siguranță nouă. Raționalismului modern în creștere, atât în
speculativă și empiric arată o mare – contrastul între Nn final critică radicalismul în metoda științifică și
filosofia pe o parte, și Quie – semitismul acrítico în atitudinea față de așa instituții – URCE înființate și
funcționează. Astfel, cogitans ego – ul lui Descartes a fost să părăsească „organisme publice mari“ neatins,
și Hobbes a considerat că „acest lucru ar trebui să Alw – pre fi preferate, menținute și a considerat mai
bine.“ Kant a fost de acord cu Locke în justificarea revoluției alw – pre și când lograse organiza toate și pentru
a preveni subversiune.
Cu toate acestea, aceste concepte acomodarea rațiunii au fost întotdeauna contrazisă de sărăcie și
în – dreptatea evidentă a „marilor organisme publice“ și eficiente și mai mult sau mai puțin conștientă revolta
împotriva lor. Condițiile sociale au fost provocate și permise de disociere reală a stării de lucruri
în acest – instituit; Acesta a fost prezent atât dimensiunea privată și politică, în care disociere ar putea
deve – opoziție eficientă Llar, testarea și puterea lui Vali – Dez obiectivele sale.
Odată cu închiderea treptată a acestei dimensiuni de către societate, autolimitarea gândirii atinge un sens
mai larg. Interdependența dintre pro – cesses științifico-filosofice și sociale, între rațiune teoretică și practică,
afirmă „în spatele“ o sută – tists și filosofi. Obstructioneaza o întreagă societate ESPE – operațiuni de suprafață
și comportament opozițional; conse – quently, conceptele pe care sunt ele însele cu – turnat în iluzoriu lipsită de
sens. Densitatea istorică transcendentă 45 apare ca transcendență metafizică inacceptabilă pentru știință și
gândirea științifică. Punctul de vedere operațional și comportamental, practicat în general ca un „obicei al
gândirii”, devine modul de a privi universul stabilit al discursului și acțiunii, al nevoilor și aspirațiilor.
„Viclenia Rațiunii” funcționează, așa cum a făcut-o atât de des, în interesul puterilor stabilite. Insistența asupra
conceptelor operaționale și behavioristi revine cu – eforturile tra gândirii libere și withduc – ta de  o anumită
realitate și pentru alternativele suprimate – das. Expunere de motive behaviorismul teoretice și practice,
academice și sociale vin să se întâlnească într – un plan comun: avansat societatea care face progresul științific
și tehnic într – un instrument de rezolvat – NAREA.
„Progres” nu este un termen neutru; are o mișcare – cia scopuri specifice, iar aceste scopuri sunt definite
de posibilitățile de îmbunătățire a condiției umane. Așa – avansat ciedad industriale se apropie de stat, care
a continuat progresul va necesita subversiune ra – organizarea Dfcal și direcția predominantă a progresului.
Această fază se va realiza în cazul în care pro – ducerii materiale (inclusiv serviciile necesare) este automatizat
în măsura în care toate nevoile vitale pot fi satisfăcute în timp ce timpul de muncă necesar se reduce la timp
marginal. Din acest moment, progresul tehnic va transcende domeniul necesității, care a servit ca instrument de
dominație și exploatare, care s-a limitat pentru așa – I la raționalitatea sa; tehnologia va fi supusă jocului liber al
puterilor în lupta pentru pacificarea naturii și a societății.
Un astfel de stat este prevăzut în noțiunea lui Marx despre „abolirea muncii”. Termenul „pacificare a
existenței” pare mai potrivit pentru a desemna alternativa istorică a unei lumi – printr-un conflict internațional
care transformă și suspendă contradicțiile din cadrul societăților stabile – cidas – avansează în pragul unui
război global. „Pacificarea 46 existenței” înseamnă dezvoltarea luptei omului cu omul și natura, în condiții în
care nevoile, dorințele și aspirațiile competitive nu mai sunt organizate de interese dobândite de dominație și
lipsă, într-o organizație care perpetuează distructivul forme ale acestei lupte.
Lupta actuală împotriva acestei alternative istorice găsește o bază fermă în populația subiacentă și
ideologia ei în orientarea rigidă a gândirii și a comportamentului către universul dat de fapte.
Justificabilă – ficate de realizările științei și Technolo – Gy, prin productivitatea în creștere, status quo sfidează
toate transcendență. Confruntat cu posibilitatea păcii pe baza realizărilor sale tehnice și intelectuale,
tatăl soci – industrial matur se închide împotriva acestei alternative. Operaționalismul în teorie și practică,
devine teoria și practica de izolare. Sub dinamica sa aparentă, această societate este un mod de viață complet
static: se propulsează în productivitatea sa apăsătoare și în coordonarea sa profitabilă. Limitarea progresului
tehnic merge mână în mână cu creșterea sa în direcția stabilită. În ciuda lanțurilor politice impuse de statu quo,
cu cât  tehnologia mai capabilă pare să creeze condițiile pentru pacificare, cu atât spiritul și corpul omului sunt
organizate împotriva acestei alternative.
Cele mai avansate domenii ale societății industriale prezintă aceste caracteristici: o tendință spre
desăvârșirea raționalității tehnologice și esfuer – ZOS intens pentru a conține această tendință în cadrul
instituțiilor stabilite. Aici stă contradicția internă a acestei civilizații: elementul irațional în raționalitatea sa.
Este semnul realizărilor tale. Așa – ciedad industrială, care susține tehnologia și sute – CIA – ul este organizat
pentru dominația tot mai eficientă a omului și a naturii, în ce în ce mai eficientă utilizare a resurselor sale.
Devine irațional atunci când succesul acestor eforturi deschide noi Dimen – SION pentru realizarea omului.
Organizatia
47 pentru pace este diferit de organizarea pentru război; instituțiile care au oferit asistență în lupta
pentru existență nu poate servi pentru pacifi – carea existenței. Viața, care transmite o ordine calitativă
diferită – tiv ca mod de viață.
 Nu v-ați putea imagina niciodată o astfel de existență calitativ nouă ca o simplă cameră derivată – bios
politic și economic și un efect mai mult sau mai puțin spontan al noilor instituții care constituie condiția
prealabilă necesară. Schimbarea calitativă implică, de asemenea, o schimbare în baza tehnica  pe care
re – societatea ridică; o schimbare ca bază pentru instituțiile politice și economice prin care „a doua natură” a
familiei se stabilizează – bre ca obiect agresiv de industrializare. Tehnicile de industrializare sunt tehnici
politice; ca atare, ele prejudiciază posibilitățile Rațiunii și ale Libertății.
Este clar că munca trebuie să preceadă reducerea muncii și că industrializarea trebuie să preceadă
dezvoltarea nevoilor și satisfacțiilor umane. Dar, întrucât toată libertatea depinde de cucerirea necesității
străine, de asemenea, realizarea libertății depinde de tehnicile acestei cuceriri. Productivitatea mai mare a forței
de muncă poate fi utilizat pentru perpetuarea muncii, cea mai eficientă industrializare poate servi de restricție și
de manipulare – nevoile AREA.
În acest moment, dominarea -disfrazată a opulenței și a libertății se extinde la toate esfe – roșu existența
publică și privată, integrează toate opțiunea – secțiune autentică, absoarbe toate alternativele. RA – tehnologic
țită dezvăluie caracterul politic pentru mine – Dida care devine marele vehicul al unui Domi – națiune complet,
creând un adevărat univers – minte totalitar în care societatea și natura, spiritul și trupul, să rămână într – o stare
de mobilizare permanentă pentru apărarea acestui univers.
48
2. ÎNCHIDEREA DE POLITICĂ UNIVERSULUI
Societatea totală de mobilizare, care este configurată în cele mai avansate zone ale civilizației industriale,
combină elemente ale statului bunăstării și ale statului de război într-o uniune productivă. Comparativ cu
predecesorii săi, este cu adevărat * o societate nouă. Aspecte problematice tradiționale fiind garea – Nados sau
izolate perturbarea elementelor domi – swims. Se cunosc principalele tendințe: cu – centrarea economiei
naționale pe nevoile întreprinderilor mari, cu guvernul ca forță stimulatoare, de susținere și, uneori, chiar de
control; obiectul acestei economii la un sistem global de alianțe militare, acorduri MO – netarios, modele
de asistență tehnică și de dezvoltare; asimilarea treptată a populației de „guler alb“ și muncitori manuali,
metode tiva – TION în afaceri și la muncă, activități de divertisment și aspirații în diferite clase sociale;
om – întreținerea de armonie prestabilită între în – señanza și obiectivele naționale; invazie privată la domiciliu
prin apropierea opiniei publice, abrien – faceți nișa față de mass-media.
În sfera politică, această tendință se reflectă într-o marcată unificare sau convergență a opușilor – tuse.
Bipartisanship în politica externă se referă la inte – bovine grupuri competitive prin amenințarea comunismului
internațional, și se extinde la politica internă, în cazul în care programele de pluricolori mari – două sunt din ce
în ce mai greu să se facă distincția, chiar și la nivelul de ipocrizie și în subiectele utilizate. Această unificare a
contrariilor gravitează asupra posibilității – schimbării sociale în sensul că acoperă straturile aque – Llos pe a
căror spate progresează sistemul;
49 adică chiar clasele a căror existență presupunea odată opoziția față de sistemul în ansamblu.
În Statele Unite, există coluziune și alianță între companii și forța de muncă organizată; în Labor Looks
at Labour * A Conversation, publicat de Centrul pentru Studiul Democrației, Instituții – ticas în 1963, ni se
spune că:
Ceea ce s-a întâmplat este că sindicatul a devenit aproape indistinct de „compania însăși”. Astăzi vedem
fenomenul sindicalelor și companiilor care formează împreună grupuri de presiune. Uniunea nu va putea
convinge muncitorii care lucrează în Construc – TION de proiectile pe care compania le lucreze pentru o
întreprindere periculoasă, în cazul în care atât Uniunea și fabrica sunt încercarea de a obține contracte mai mari
și care încorporează aceeași zonă de alte Indus – apărare Trias, sau atunci când acestea apar împreună la
Con – GREß și unite sunt construite scoici întrebe mai degrabă decât bombardiere sau bombe în loc de rachete,
potrivit pentru contractul care le caută.
Partidul Laburist Englez, ai cărui lideri concurează cu adversarii lor conservatori în promovarea
intereselor naționale, este greu de susținut un program modest de naționalizare parțială. În Ale – mania de Vest,
care a scos in afara legii Partidul Comunist, Partidul Social Democrat, după ce a respins oficial – minte
programele lor marxiști, el testează convin – centemente respectabilitate. Aceasta este situația din marile țări
industriale din Occident. În Est, reducerea treptată a controalelor politice directe Prue – ba creșterea încrederii
în eficacitatea controalelor tehnologice ca instrumente ale Domi – națiune. În ceea ce privește partidele
puternice COMU – nists din Franța și Italia, mărturisesc tiva – TION generală a circumstanțelor, care aderă la
un program minim care marginalizează confiscarea revoluționară a puterii și contemporizes cu regulile de joc
Parla – mentară.
cincizeci
 Dar chiar și incorect să considerăm părțile – două franceze și italiene ca „străini” în sensul de a fi
susținute de o putere externă, există factură – nucleul de adevăr al acestei propagande sunt străini, în timp ce
sunt martori la o istorie pa – sada (o viitor?) în realitatea de astăzi. Dacă ați fost de acord să lucrați în cadrul
sistemului stabilit, nu numai pe bază tactică și ca strategie de scurtă durată, ci pentru că baza lor socială a fost
slăbită și și-a modificat obiectivele prin transformarea sistemului capitalist (așa cum au fost ele obiectivele
Uniunii Sovietice, care a sprijinit această schimbare în po – litic). Aceste performanțe ale partidelor comuniste
naționale – ñan rolul istoric al partidelor legale de opoziție „condamnat” să nu fie radical. Martor
Aprofundat – didad și dimensiunea integrării capitaliste și condițiile care creează diferențele calitative de
interese în conflict apar ca modul in care diferentele – titativas din cadrul societății de masă.
Nu pare a fi necesară nicio analiză pro – fundidad pentru a găsi motivele acestei evoluții. În ceea ce
privește Occidentul, vechile conflicte din cadrul societății sunt modificate și judecate sub dublul (și
interconectat) impact al progresului tehnic și al comunismului internațional. Luptele de clasă sunt legate – Nuan
și „contradicțiile imperialiste” se opresc la amenințarea externă. Mobilizată împotriva acestei iubiri – Naza,
societatea capitalistă arată o uniune internă și o coeziune necunoscută în etapele anterioare ale civilizației
industriale. Este o coeziune des – anvelope pe bază foarte materiale; mobilizarea – inamicul acționează ca un
stimul puternic al producției și ocupării forței de muncă, menținând astfel un nivel ridicat de viață.
Pe această bază o lume a creșterii adminis – trarea în care sunt controlate și depresiuni conflicte
stabilizate de efectele benefice ale creștere a productivității și amenință război nuclear. Este această stabilizare
„temporară“ în directori de 51 Tido care nu afectează rădăcinile conflictelor pe care Marx în modul de
producție capitalist (contradicția dintre proprietate privată de mine – Dumnezeu a producției și a productivității
sociale) sau este o transformare a structurii antagoniste în sine, care rezolvă contradicțiile făcându-le tolerabile?
Și dacă a doua alternativă este adevărată, cum se că schimba RelA – TION între capitalism și socialism, care
a făcut aceasta pare să fi al doilea ca negarea istorică a primului?
CONȚINEREA SCHIMBĂRII SOCIALE
Teoria marxistă clasică vede trecerea de la CAPI – talismo la socialism ca o revoluție politică:
proletariatul distruge masina politician al Capitalis – mo, dar reține dispozitivul tehnologia supunerea – l la
socializare. Există o continuitate în revolu – TION: raționalitate tehnologică eliberat de res – tricciones
irațională și distrugerile, susține și – suma în noua societate. Aceasta este interesant de a citi una
dintre – claración marxist sovietic despre această continuitate, care este de o importanță vitală pentru ideea
socialismului ca negație a determinat locuitor – ism: 1
1) Cu toate că dezvoltarea tehnologiei se supune legilor economice ale fiecărei formațiuni sociale, nu ter –
a mea, ca și alți factori economici, atunci când se opresc acționează legile de formare. În cazul în
care pro – CESS revoluției relațiilor vechi de producție – TION sunt distruse, resturile de tehnologie și,
subordonate acesteia – coordonat legile economice ale noii formare economică, continuă să se dezvolte odată
cu creșterea vitezei. 2) Contrar dezvoltării bazelor ecologice – societăți antagonice nomice, tehnologia nu
1. A. Zworikine, „The Istoria tehnologiei ca Scien – CE și ca o ramură de învățare; o viziune sovietică»,
Tehnologie și cultură. (Detroit: Wayne State University Press, iarna 1961), p. 2.
52 se dezvoltă cu pași mari, dar printr-o acumulare – elemente duale de o nouă calitate, în timp ce
elementele cu vechea calitate dispar. 3) [nu este relevant în acest context].
În capitalismul avansat, raționalitatea tehnică este inclusă, în ciuda utilizării sale iraționale, în aparatul
productiv. Acest lucru este valabil nu numai pentru plante mecanizate, instrumente și exploatarea resurselor,
dar, de asemenea, cum să lucreze ca adap – punerea și gestionarea procesului de prelucrare a organizat – arma
„management științific“. Nici naționalizarea și nici socializarea nu modifică de la sine această apariție
mată – raționalizarea tehnologică rială; la Dimpotrivă, acesta din urmă este o condiție prealabilă pentru
deve – llo toate forțele de producție socialiste.
Marx a susținut, de desigur, că organizarea și di – Recciôn aparatului productiv prin „în
producători – mediază“ ar introduce o schimbare calitativă cu – continuitate tehnică: adică, ar direcționa
producția are – cia satisfacerea nevoilor individuale să fie dezvoltat liber. Cu toate acestea, în măsura în care
aparatul tehnic stabilit include existența publică și privată în toate sferele societății – adică devine mijlocul de
control și coeziune într-un univers politic care încorporează clasele tra – bajadoras – schimbarea calitativă
implică faptul că gra – faceți o schimbare în aceeași structură tehnologică și această schimbare presupune că
clasele muncitoare sunt ena – jenadas ale acestui univers chiar în existența sa, conștiința voastră este a 4-a din
imposibilitatea totală de a continua exis – tindeți în acest univers, deci nevoia de schimbarea calitativă este o
chestiune de viață și de moarte. Astfel, există negarea înainte de schimbarea în sine, ideea că forțele istorice
sunt eliberatoare deve – llan în cadrul societății este stabilit un punct – cheie al teoriei marxiste. 2
Dar tocmai această nouă conștiință, aceasta
 2. Vezi pp. 64-65.
53 în interiorul aespacio „spațiu de transcendent practicii istorice, care este înlocuită de o socie – Ty, în
care ambele subiecte ca obiecte Consti – instrumente Tuyen într – un ansamblu care are propriul
ei raison d’etre în realizările sale producti atotputernic – vity. Promisiunea supremă este o viață din ce în ce
confortabil pentru un număr tot mai mare de oameni care, într – un sens strict, nu se poate imagina un univers
de diffe acțiune discurs și calitativ – ent, deoarece capacitatea de a păstra și de a manipula eforturile și
imaginația subversive este o parte integrantă a societății date. Cei a căror viață este iadul societății bogate sunt
ținuți sub control cu o brutalitate care reînvie practicile medievale și moderne. În ceea ce privește alte oferte,
societatea mai puțin dezmoștenit cu nevoia de eliberare, satis – nevoi faciendo care fac agra servitute –
este posibil și poate chiar imperceptibil, și realizează acest lucru în cadrul procesului de producție în sine. Sub
acest impact, clasele de lucru în avansate zone ale civilizației industriale se trec printr – o TRANSFOR – TION
decisivă, care a devenit obiectul unei vaste cercetări sociologice. Voi enumera principiile – au fost factorii care
transformă:
1) Mecanizarea reduce din ce în ce mai mult cantitatea și intensitatea energiei fizice cheltuite pentru
muncă. Această evoluție are o mare importanță în conceptul marxian al lucrătorului (proletar). Pentru Marx,
proletarul este mai presus de toate MA muncitor – nual își petrece și epuizează energia fizică în procesul
de lucru, chiar dacă vă lucrați cu mașini. Achiziționarea și utilizarea acestei energii fizice, în condițiile de mai
jos – umane, pentru însușirea privată a plusvalorii, exploatarea ne-a dat aspectele revoltătoare și Inhuma – noi;
noțiunea marxiană denunță durerea fizică și mizeria muncii. Acesta este elementul material și ca – Biblie în
sclavia salarială și înstrăinarea: dimensiunea di – fiziologică și biologică a capitalismului clasic.
În ultimele secole, o cauză majoră a
Înstrăinării locuit în faptul că omul fiind împrumutat individualitatea biologică organizației tehnice: el
a fost manipulatorul instrumentelor; ansamblurile tehnice ar putea fi luate doar încorporează – face la om ca
instrument de manipulare. Natura distorsionantă a profesiei a fost cândva Psihiatrul – co și somatic. 3
Acum mecanizarea tot mai completă a muncii în capitalismul avansat, un moment în care omul – are
exploatare, modifică atitudinea și statutul  celor exploatați. În cadrul organizației de tehnologie, de prelucrare
de lucru în care automate și semi – reacții automate umple cele mai multe (în cazul în care nu Tota – itate)
rămășițelor timpul de lucru, ca o OCU – înlesni de o viață, o sclavie istovitoare, tecedora embru-, inumane;
chiar mai obositoare, deoarece MA – ritmul yor de muncă și de control al operatorilor de mașini (mai degrabă
decât de produs) și izolarea lucrătorilor reciproc. 4 Din Desigur, acest mod de lucru este de automatizare
expresia unrewarding a –  luat parțială coexistența secțiunilor automate, semi-automate și non – automate în
aceeași fabrică; Dar chiar și în aceste condiții „tehnologia a înlocuit oboseala musculară cu încordarea și / sau
efortul mental”. 5
În cele mai automate fabrici, se subliniază transformarea energiei fizice în abilități tehnice și mentale:
… abilități ale capului mai degrabă decât ale mâinii, ale logicianului mai degrabă decât ale meșterului;
mai degrabă a nervului decât a mușchiului; expertul mai degrabă decât ma-
3. Gilbert Simondon, Du mode d’existence des objets tech – niques (Paris: Aubier, 1958), p. 103, nota.
4. Vezi Charles Denby, „Workers Battle Automation (News and Letters, Detroit, 1960).
5. Charles R. Walker, Toward the Automatic Factory (New Haven: Yale University Press, 1957), p. XIX.
55 nual; a întreținătorului mai degrabă decât a operatorului. 6
Această formă de sclavie nu diferă esența magistral, care se exercită asupra dactilografa, EM – ployee
bancă, vânzătorul sau vânzarea presat și crainic de televiziune. Standardizarea și ru – Tinei asimileze
productive și non – locuri de muncă productive. Proletarul din etapele anterioare ale capitalismului a fost într-
adevăr fiara sarcinii, oferind cu munca trupului său necesitățile și luxurile vieții, în timp ce trăia în murdărie și
sărăcie. În acest fel, el a fost negarea vie a societății sale. 7 cu – FRET, muncitorii organizați în domenii
avansate de societate tehnologică trăiește această negare mai puțin di – dreptate și, ca și alte obiecte umane ale
diviziunii sociale a muncii, este încorporată în comunitatea tehnologică a populației administrată. Mai mult
decât atât, în zonele cele mai avansate ale automatelor – TION, un fel de comunitate tehnologică pare să
fie în – integrarea minoritãþilor atomi umani care lucrează. Maqui – na pare să dea un ritm de adormire
operatorilor lor:
În general, este de acord că mișcările interdependente făcute de un grup de per – Sonas care urmează un
sistem ritmic produc satisfacție – indiferent de ceea ce este real – Zado prin mișcări; 8
iar observatorul sociologic crede că acesta este un motiv
6. Ibidem, P. 195.
7. Acesta ar trebui să sublinieze relația strânsă dintre conceptual – tuse exploatare marxiste și sărăcire,
în ciuda noilor definiții post, în cazul în care sărăcirii devine un cultural sau la un astfel de aspect relativ
măsură, care poate fi aplicat la domiciliu tramvai cu mașina, – levisión, etc.. „Imerația” conotă nevoia absolută
și cerința de a inversa condițiile de viață intolerabile, iar o astfel de necesitate absolută apare la începutul
tuturor revoluțiilor – între instituțiile sociale de bază.
8. Charles R. Walker, loc. Cit., p. 104.
56 pentru dezvoltarea treptată a unui „climat general” mai „favorabil atât producției, cât și anumitor tipuri
importante de satisfacție umană”. Vorbește despre „creșterea unui puternic spirit de echipă pe fiecare echipă” și
citează un lucrător care a spus: „Suntem în plină desfășurare a lucrurilor de la început până la
sfârșit…” 9 Această frază exprimă admirabil schimbarea în Sclavie – tude mecanizat: lucruri conține ritm
înainte de opresiune și transmite ritmul instrumentului huma – nu; nu numai corpului său, ci și minții sale și
chiar sufletului său. Un comentariu de la Sartre arată profunzimea procesului:
În primele zile ale sondajelor cu mașini semi-automate, s-a arătat că muncitorii condimentari – pe care
i – ați lăsat la muncă, s-au lăsat să meargă în vis sau – în sex, și-au amintit dormitorul, patul, noaptea, tot ceea
ce se referă la persoană aflată în singurătatea cuplului închisă asupra sa. Dar a fost aparatul în cei ce visau
mângâieri… 10
Procesul de prelucrare în universul tehnologic rupe rezerva cea mai interioară a libertății și unește
sexualitatea și munca într-una în automatizare – conștientă și ritmică: un proces care este paralel cu asimilarea
locurilor de muncă.
2) Tendința spre asimilare este prezentată în stratificarea ocupațională. Proprietate
suplimentară asupra – chei de tuse industrială, proporția muncii manuale scade în raport cu elementul ’gât
blan – co *; numărul lucrătorilor separați de pro – crește producția. 11 Această schimbare cantitativă se referă la
a
9. Ibidem, Pp. 104 s.
1 0. Jean-Paul Sartre, Critica rațiunii dialectice, volumul I, (Paris: Gallimard, 1960), p. 290.
1 1. Automatizare și schimbări tehnologice majore ’. Im – pact pe dimensiune a Uniunii, structura și
funcția. (Industrial Union Dept. AFL-CIO, Washington, 1958), pp. 5 ss. Solomon Bar – rude, Declinul Mișcării
Muncii (Santa Barbara, Cen – ter pentru Studierea instituțiilor democratice, 1961), pp. 10 ss.
57 schimbarea caracterului instrumentelor de bază ale producției. 12 În stadiul avansat de
prelucrare – TION, ca parte a realității tehnologice * aparatul nu este o unitate absolută, dar numai un singur
fapt, sta – în mod individual unic, deschis în două direcții: relația cu elementele și relațiile din – terindividuales
în aparat tehnic. 13
În măsura în care aparatul în sine devine un sistem cu instrumente și relații Mecani – CAS și se extinde
dincolo de în procesul – lucru împărțit, spune cel mai mare domeniu lui reducien – Eu fac „autonomia
profesională „a lucrătorului și inte – clasificare cu alte tipuri profesii care suferă și conduc aparatul tehnic. Fără
îndoială, vechea autonomie „pro – sională „a muncitorului era mai degrabă sclavie pro – sională. Dar această
formă specifică de sclavie a fost în același timp sursa puterii sale specifice pro – negarea sională: puterea de a
opri un proces care amenința să anihileze como’ser umane. Aho – ra lucrătorul pierde autonomia profesională,
care va deveni un membru al unei clase separate, celelalte grupuri ocupaționale din cauza encamaba infirmarea
societății stabilite.
Schimbarea tehnologică care tinde să pună capăt mașinii ca instrument individual de producție, ca
„unitate absolută”, pare să invalideze noțiunea marxiană a „compoziției organice a capitalului” și odată cu
aceasta teoria creării plusvalorii. Potrivit pentru Marx, niciodată mașina creează valoare, ci pur și simplu
transferă propria sa valoare a produsului, în timp ce în plus – resturile de valoare ca un rezultat al exploatării
muncii de viață. Mașina este încorporarea muncii umane și prin ea, munca trecută (munca moartă) este păstrată
și determină
1 2. Vezi p. 47.
1 3. Gilbert Simondon, loc. Cit., p. 146.
58 muncă vie. Astăzi automatizarea pare alta – calitativ rar relația dintre munca moartă și viață; Acesta
tinde spre punctul în care producția – vitatea este determinată „de mașini și nu de performanță Individuali. 14 În
plus, aceeași măsurare a performanței individuale devine imposibilă:
Automatizarea în sensul său cel mai larg înseamnă, de fapt, sfârșitul lucrărilor de măsurare…
Cu automatizarea, nu puteți măsura producția unui singur om; acum se măsoară doar utilizarea echipamentului.
Dacă acest lucru este generalizat ca un fel de concepție – să… Nu mai există, de exemplu, niciun motiv pentru
a plăti unui om o bucată sau o plată pe oră, acest lucru se datorează faptului că nu există niciun motiv pentru a
păstra „sistemul de plată dual” al salariilor și bonusuri. Cincisprezece
Daniel Bell, autorul acestui studiu, merge mai departe; liga aceasta tehnologie istorica Indus schimbare
de sistem – trialization: sensul
 Industrializarea nu a apărut odată cu introducerea fabricilor, „a apărut din măsurarea muncii. Doar atunci
când un loc de muncă poate fi măsurat, poți lega un om de locul său de muncă, să-l presezi și să-i măsori
performanța în termeni de o singură piesă și să-l plătești pe bucată sau pe oră, ajungi la industrializarea
modernă ’. 16
Ceea ce este în joc în aceste schimbări tehnologice este mult mai mult decât un sistem de plăți, decât
relația muncitorului cu alte clase, decât organizarea muncii. Ceea ce este în joc este compatibilitatea progresului
tehnic cu chiar instituțiile în care s-a dezvoltat industrializarea.
1 4. Serge Mallet, în Argumente, nr. 12-13. Paris, 1958, p. 18.
1 5. Automatizare și schimbări tehnologice majore, loc. Cit., p. 8.
1 6. Ibidem.
59
3) Aceste schimbări în natura muncii și ins – schimbare de producție instrumentație atitudinea și
con – știință a lucrătorului, care devine manifestă în AM – pliamente discutat despre „integrarea socială
și culturali ai clasei muncitoare în societatea capitalistă. Este aceasta doar o schimbare a conștiinței? Stările
de răspuns – tive, în mod frecvent date de marxiști, pare ex – trañamente inconsistente. Poți înțelege
o schimbare atât de fundamentală în conștiință fără a presupune o schimbare corespunzătoare în „existența
socială”? În – cluso oferind un grad ridicat de independență IDEO – logica, legăturile cu această schimbare
TRANSFOR – apro a procesului de producție se opun acestei altele – punerea. Asimilarea în nevoi și aspirații,
în care nivelul de trai, activități distractive, în politică derivă dintr – o integrare în fabrica mea – ma, în
procesul de producție de material. Desigur, este foarte îndoielnic că se poate vorbi de „integrare voluntară”
(Serge Mallet) într-un sens care să nu fie ironic. În situația actuală, aspectele negative ale automatizare
sunt predominante: creșterea ritmului de muncă, șomaj tehnologic, consolidarea po – sta- de directori, o mai
mare neputință și resemnare de către lucrători. Șansele de promo – scăderea TION ca direcție preferată
Inge – neers și absolvenți de universitate. Cu toate acestea, există și alte tendințe. Aceeași organizație
tehnologică care asigură o comunitate mecanică în munca genetică – și o interdependență mai mare ra 18
se integrează cu muncitorul fabricii. O „dispoziție avertizează – o „dorință de a se alătura aplicându-și în mod
activ propriul lor lucru de către lucrători” pentru a interveni în rezolvarea problemelor de „producție” – rebros
la probleme tehnice și de producție
1 7. Charles R. Walker, loc. Cit., pp. 97 sqq. Vezi și Ely Chinoy, Automobile Workers and
the American Dream (Garden City. Doubleday, 1955), passim.
1 8. Floyd C. Mann și L. Richard Hoffman, Automation and the Worker. Un studiu al schimbărilor
sociale în centralele electrice (New York, Henry Holt: 1960), p. 189.
60 depinde în mod clar de tehnologie „?” Unele dintre cele mai avansate companii punct de vedere tehnic,
TRA – ERS arată chiar și un interes clar în em – pradă; un efect observat de multe ori de „par – ticipării“ a
lucrătorilor în cadrul companiei Capitalis – TA. O descriere sugestivă, referitoare la rafinăriile Caltex extrem de
americanizate din Ambés, Franța, poate servi la caracterizarea acestei tendințe. Cele tra – ERS ale instalației
sunt conștienți de legăturile care se leagă le companiei:
Cravate profesioniști, legături oficiale, legături materiale: biroul dobândit Ja rafinărie, obiceiul de a
RelA – producție ții au fost stabilite, multe beneficii sociale, în cazul în care re moartea – pentină, boli grave,
incapacitatea de muncă în cele din urmă, bătrânețe, ei sunt asigurate prin simpla lor perte – semnătura nence,
care se extinde dincolo de perioada de pro – siguranța ductivă a vieții lor mâine. Astfel, noțiunea acestui
contract viu și indestructibil cu „Caltex” îi face să se îngrijoreze, cu o atenție și o luciditate neașteptate, cu
privire la managementul financiar al companiei. Delegații la comitetele de întreprindere des – societate
de contabilitate menuzan cu grijă gelos, care ar oferi Accio cel mai constiincios – nists. Adresarea Caltex poate
cu siguranță să meargă – mâini tarse atunci când sindicatele acceptă salariul respinge pretențiile lor la nevoile
de noi investiții. Dar începe să-și exprime cele mai „legitime” îngrijorări atunci când, luând în serios bilanțurile
false ale filialei franceze, delegații devin îngrijorați de tranzacțiile „dezavantajoase” realizate de aceste filiale și
își iau îndrăzneala de a discuta prețurile de cost și de a sugera măsuri. Douăzeci
1 9. Charles R. Walker, loc. Cit., pp. 213 s.
2 0. Serge Mallet, „Le Salaire de la Technique”, în La Nef, nr. 25. Paris, 1959, p. 40. În ceea ce
privește la tendința de integrator în Statele Unite, avem un stat surprinzătoare – TION unui lider sindical al
Automobile Unite Muncitoresc: „De multe ori ne – am întâlnit în holul Uniunii și ha-
61
4) Noua lume a muncii tehnologice se întărește și o slăbire a poziției negative a cla – funcționează: ea nu
mai apare ca contradicții – trăire a societății stabilite. Acest efect TREND – cia este întărit de organizația
Tecnolo – logică de producție către cealaltă parte a gardului: management și conducere. Dominarea devine
administrație. 21 de șefi și proprietari cap de locuitor – liste își pierd identitatea lor ca agenți res – bil; își asumă
rolul birocraților într-o mașină corporativă. In cadrul HIERAR vasta – chy de panouri executive și
administrative pe care ex – tind dincolo de întreprinderea individuală la laboratorul științific și institutul
de cercetare, guvernul național și interesul național, astfel încât sursa – exploatarea Gible dispare în spatele
fațadei de raționalitate obiectiv. Ură și frustrare sunt des – pojados scopului său specific și ascunde voaluri
tehnologice reproducerea inegalității și Sclavia – tude. 22 Având ca instrument tehnic progresul tehnic, lipsa
libertății în sensul asigurării locuinței – BRE aparatul său productiv perpetuează și se intensifică
Acuzăm plângerile lucrătorilor și ce putem face cu ele. Până când am acceptat o întâlnire cu conducerea
pentru ziua următoare, problema a fost rezolvată și sindicatul nu se poate înscrie pentru soluționarea plângerii.
Aceasta devine o ba – carving loialități.. Compania oferă lucrătorilor toate lucrurile pentru care ne luptăm. Ceea
ce trebuie să găsim este alte lucruri pe care lucrătorii le doresc și pe care angajatorul nu este dispus să le
ofere… Căutăm. Căutăm să facem.» Munca privește munca. A Conversation (Santa Barbara: Center for the
Study of Democratic Institutions, 1963), pagini galbene – nas 16 ss
2 1 6 Acesta este încă necesară pentru a denunța ideologia a „revoluției de la managerii *! Procesul
de producție capitalist – decât prin investiții de capital privat pentru extragerea privată și însușirea plusvaloare,
iar capitalul este un instrument ins – social pentru dominația omului de către om. Aspectele esențiale ale acestui
proces sunt nealterate de di – acțiune de topire, proprietatea de separare și ges – gestionării, etc.
2 2. Vezi p. 31.
62 sub formă de mai multe libertăți și confort. Noua facilitate este raționalitatea copleșitoare în
această întreprindere irațional, și profunzimea condițiilor – MENT prealabilă care modelează instinctuală și
aspirațiile indivizilor și obturează diferența dintre conștiință falsă și adevărată. Pentru că, în realitate, nici
utilizarea controalelor administrative mai degrabă decât fizice (foamea, dependența personală, forța), nici
schimbarea caracterului în munca grea, nici asimilarea claselor profesionale, nici nivelarea în sfera consumului
nu compensează faptul că deciziile despre viață și moarte, despre Secu – autoritate personală și națională sunt
luate în locuri asupra cărora indivizii au niciun control. Sclavii societății industriale dezvoltate sunt sclavii
lor – blimados, dar sunt sclavi pentru că sclavia este determinată nu din cauza ascultării, nu din cauza durității
lucrării, ci din cauza statutului unui instrument și a reducerii omului la starea de fapt. 2. 3
Aceasta este cea mai pură formă de servitute: să existe ca instrument, ca lucru. Și în acest fel – cia nu
dispare dacă lucrul este animat și își alege hrana materială și intelectuală, dacă nu simți că „este ceva” dacă este
un lucru frumos, curat, mobil. Pe de altă parte, ca reificare tinde să devină totalitar prin forma tehnologică,
organizatorii și Admi – TOR sunt din ce în ce depind de mașinile organizate și gestionate. Și
aceasta – reciprocă dependență nu mai este relația dialectică dintre stăpân și servitor, a fost rupt în lupta pentru
re – înțelegerea reciprocă, ci mai degrabă un cerc vicios, care acoperă atât Domnului ca un sclav. ¿Comanda
tehnică sau comandă aparține altora, care s -au săturat de ei ca planificatori și executori?
2 3. François Perroux, La Coexistence  pacifique (Paris, Presses Universitaires, 1958), Vol. Ill, p. 600.
63
… presiunile cursei înarmărilor de înaltă tehnologie de astăzi au luat inițiativa și puterea de a lua decizii
cruciale în mâinile oficialilor guvernului și, prin urmare, au – în mâinile tehnicienilor, planificatorilor și
oamenilor de știință – angajați de către mari imperii industriale și însărcinate cu responsabilitatea pentru
interesele angajatorilor lor. Treaba ta este de a vis de noi sisteme de arme și de a convinge armata că viitorul lor
profe – militare sion, precum și cea a țării depinde de com – RALPs ceea ce au visat. 24
Așa cum instituțiile productive depind de armată pentru a-și asigura propria conservare și creștere, armata
depinde de companii „nu numai pentru a-și obține armele, ci și pentru a ști ce tip de arme au nevoie, cât vor
costa și cât timp vor va lua pentru a le obține.” 25 Cercul vicios pare a imaginii, într – adevăr mai adecvată a
așa-, ciedad ca auto – se extinde și în autopefpetúa lor pro – direcția prestabilită PIA; ghidat de nevoile tot mai
mari pe care le generează și, în același timp, le conține.
PERSPECTIVE DE CONȚINERE
Există vreo șansă ca acest lanț de pro – Productivitatea și creșterea de represiune poate fi rupt? Răspunsul
ar necesita o încercare de a proiecta pârâurile des – contemporane în viitor, presupunând o evoluție relativ
normală; adică marginalizarea posibilității reale a unui război nuclear. In aceasta sa – poziția, inamicul va
rămâne „permanente“; adică comunismul ar coexista în continuare cu capita – ismul. În același timp, acesta din
urmă ar putea încă – pace să mențină și chiar să crească nivelul de trai pentru o parte din populația în creștere,
2 4. Stewart Meacham, Labour and the Cold War (American Friends Service Committee, Philadelphia,
1959), p. 9.
2 5. Ibidem.
64
 SAR și prin producția intensificată a mijloacelor de distrugere și a deșeurilor metodică a resurselor și
a competențelor. Această capacitate a fost afirmată în ciuda și prin două războaie mondiale și a imensei regresii
fizice și intelectuale cauzate de sistemele fasciste.
Baza materială a acestei capacități va ENCON – trating pe:
a) creșterea productivității muncii (progresul tehnic);
b) creșterea ratei natalității în Pobla – tion existent;
l) economia de apărare permanentă;
d) integrarea economică și politică a țărilor capitaliste și consolidarea relațiilor acestora cu zonele
subdezvoltate.
Dar conflictul continuu între capacitățile de producție ale societății și utilizarea lor distructive și opresiv
va necesita eforturi pentru Impo intensificate – NER cerințele dispozitivului la populație, li – brarse
supracapacității, creând necesitatea de a cumpăra bunurile care pot fi vândute cu ga – nances și dorința de a
lucra pentru producția și promovarea acestora. Astfel, sistemul tinde atât managementul total și dependența
totală a unei administrații care organismele publice directe și pri – vaduri, consolidarea armonia prestabilita
între interesele publice și companii private, și clienții lor și servere. Nici naționalizarea parțială, nici extinderea
participării forței de muncă la management și profit, nu vor putea de la sine să modifice acest sistem de
dominație, atâta timp cât forța de muncă în sine rămâne o forță susținută și afirmativă.
Există tendințe centrifuge, în aer liber și în interior. Una dintre ele este inerentă progresului tehnic în sine:
automatizarea. Am sugerat că automatizarea răspândirii este mai mult decât o creștere cantitativă a mecanizării:
este o schimbare în caracterul
65 de forțe de bază de producție. 26 Se pare că auto – nuantare dus la limitele esteti capacitatea lor – ca
este incompatibilă cu o societate bazată pe ex – privat – exploatarea puterii muncii umane în procesul
de producție. Cu aproape un secol înainte ca automatizarea să devină realitate, Marx a văzut posibilitățile sale
explozive:
Cu avansarea mare – industrie la scară, creează – TION de bunăstare reală depinde mai puțin de timpul
de muncă și cantitatea de muncă investită în po – der dintre agenții puse în acțiune în timpul de lucru. Acești
agenți (Agentieri) și eficiența lor atotputernică nu sunt proporționale cu timpul de lucru imediat pe care îl
necesită producția lor; sa efec – vității depinde mai mult de nivelul științific și tehnico – progresele realizate
logic; cu alte cuvinte, aplicarea acestei științe la producția… Deci, munca umană nu mai apare ca închis în
procesul de producție om -rather RelA – Lates la procesul de producție ca supervizor și regulator
(Wachter  und Regulator)… Stai departe de procesul de producție în loc de a fi agent de piilor – cipal în
procesul de producție… Acest lucru se transformă – TION, marele pilon al producției și bogăția nu mai este
lucrarea făcută imediat de către omul însuși, nici timpul lor de lucru, dar creditele din propria lor productivitate
(Produktivkraff) universal, adică ei co – definiție și stăpânirea naturii prin existența lor socială; într-un cuvânt,
dezvoltarea individului social (des gesellschaftlichen Individuums). Furtul timpului de muncă altor persoane,
pe care bogăția [sorza /] se sprijină astăzi, apare apoi ca o bază mizerabilă în comparație cu noua bază faptul
că aceeași industrie pe scară largă a creat. De îndată ce munca umană, în forma sa imediată, a încetat să fie
marea sursă de bogăție, timpul de muncă va înceta și, în mod necesar, va înceta să fie măsura
2 6. Vezi p. 51.
66 bogăția și valoarea de schimb nu vor mai fi măsura valorii de utilizare. Surplusul forței de muncă a
masei [a populației] a încetat astfel să fie condiția pentru dezvoltarea bogăției sociale (Reich des
Allgemeinen transformă), și de agrement a mai încetat să mai fie condiție pentru dezvoltarea facultăților
intelectuale universale ale omului. Modul de producție care se bazează pe valoarea de schimb se prăbușește
astfel… 27
Automatizarea pare a fi foarte mare ca – talizador societății industriale avansate. Este
un talizador ca – exploziv sau neexploziv în schimbarea calității materialului de bază, instrumentul tehnic al
trecerii cantității la calitate. Deoarece procesul social de automatizare exprimă transformarea, sau mai bine zis
transubstanțierea muncii, în care aceasta separată de obiectul individual devine un conductor pro – independent
și, prin urmare, un subiect în sine.
Când devine procesul de producție ma – terial, automatizare revolutiona întreaga socie – ty. Reificare
forței de muncă umane, lle – etăți private perfect, se va agita forma reificat, cut – Eu fac lanțul care leagă
individuale cu masina: mecanismul prin care propria sa activitate este – claviza. Automatizarea completă în
domeniul necesității deschide dimensiunea timpului liber ca una în care existența privată și socială a
hom – BRE se va constitui. Aceasta va fi orice relevanță – cia istorică față de o nouă civilizație.
În stadiul actual al capitalismului avansat, TRA – organizat sub el se opune direct automatizat – TION
fără compensații în muncă. El insistă utlización pe scară largă a puterii umane de muncă în producția
de materiale și, astfel, se opune progresului Tech – nico. Totuși, făcând acest lucru, el se opune și utilizării mai
eficiente a capitalului; clog is – fuerzos a intensificat eforturile pentru a crește productivitatea
2 7. Karl Marx, Grundrisse der Kritik der politischen Oeko- nomie (Berlin, Dietz Verlag, 1953), pp. 592
s. Vezi și p. 596.
67 de lucru. Cu alte cuvinte, oprirea continuă a automatizării poate slăbi poziția competitivă națională și
internațională a capitalului, poate provoca o mare depresie și, în consecință, poate reactiva conflictul de interese
de clasă.
Această posibilitate devine mai realistă pe măsură ce lupta dintre capitalism și comunism alunecă de la
armată la domeniile social și economic. Prin po – der totală de administrare, automatizare în sistemul sovietic
poate fi realizată mai rapid odată ce este atins un anumit nivel tehnic. Această amenințare pentru poziția sa
competitivă internațională poate forța lumea occidentală pentru a accelera raționalizează – TION a procesului
de producție. O astfel de raționalizare – Cuentra o rezistență închisă de la muncă, dar este o rezistență care nu
este însoțită de radicalizare politică. În Statele Unite, cei mai puțini lideri muncitori nu depășesc SUCCȚIA
lor – acțiunile și mijloacele cadrului comun de interes Naciona – ei și grupul, cu al doilea subiect sau subiecți
față de primul. Aceste forțe centrifuge pot fi încă manipulate în acest cadru.
Aici de asemenea proporția în scădere a forței de muncă umane în procesul de producție implică o scădere
a puterii politice a opoziției – TION. Având în vedere ponderea crescândă a elementului „guler alb” în acest
proces, radicalizarea politică va trebui să fie însoțită de apariția unei conștiințe politice independente și
acțiune – tre aceleași grupuri de angajați; o dezvoltare extrem de puțin probabilă în societatea industrială
avansată. Avans înainte pentru a organiza elementul în creștere al „gulerului alb” în sindicatele din
industrie – ei, 28, dacă are succes, poate duce la creșterea conștiinței sindicale a acestor grupuri, dar cu greu
radicalizarea sa politică.
2 8. Automatizare și schimbări tehnologice majore, loc. Cit., pp. 11 s.
68
Pe plan politic, prezența mai multor muncitori, „guler alb“ din sindicatele vor da ghidajelor Li – lucru mai
veridică – liberală și o oportunitate de a identifica „interes de lucru“ Ja con’los co – carac ter ca un întreg. Baza
de masă a lucrării ca grup de presiune va fi extinsă, iar purtătorii de cuvânt pentru lucrările vor fi în mod
inevitabil implicate în Nego – tiations mai departe – atingerea cu privire la politica economică națională. 29
În aceste condiții, perspectivele cu – intenția dinamică a tendințelor centrifuge, depind de capacitatea
grupurilor de interese ele însele și economia lor ajustate, pentru a re – require- statului bunăstării. O investiție și
de guvern de conducere în creștere, PLA – ning plan național și internațional, un program amplu de ajutor
extern, o atât de securitate – cial completă, lucrări publice pe o scară largă, poate chiar naționalizarea parțială
aparțin acestea necesită – ences. 30 Cred că interesele dominante vor accepta aceste cereri treptat și cu ezitare și
își vor încredința prerogativele unei puteri mai eficiente.
Revenind acum la perspectivele de izolare a schimbărilor sociale și în celălalt sistem al civilizației
industriale, societatea sovietică, 31 de enfren discuții – ta de la început, cu o incompatibilitate dublă: a)
în  ordine cronologică, societatea sovietică este
2 9. C. Wright Mills, White Collar (New York: Oxford University Press, 1956), pp. 319 s. Există o
versiune spaniolă, Ed. Aguilar)
3 0. În țările capitaliste mai puțin dezvoltate, unde există încă segmente considerabile ale mișcării
muncitoare militante (Franța, Italia), forța sa este proiectată împotriva acelei raționalizări tehnologice și politice
accelerate în forma sa autoritară. Cererile de conflict internațional sunt probabil ca scop consolidarea a doua și
a provo – masina de adoptare a unei alianțe cu tendințe predomi – nantes în cele mai avansate zone industriale.
3 1. Despre acest punct a se vedea marxismul meu sovietic (New York: Columbia University Press,
1958). [Există o traducere în spaniolă a Editorialului «Revistade Occidente»; Madrid, 1967]
69 într-o stare de industrializare mai scăzută, cu sectoare mari încă în starea pre – tehnologică și b)
instituțiile economice și politice din punct de vedere structural sunt esențial diferite (naționalizarea totală și
DIC – turație).
Relația dintre aceste două aspecte agravează dificultățile analizei. Înapoierea istorică nu numai
pe – acarianul, dar obligă industrializarea sovietică să pro – randamentul fără deșeuri și uzura morală
planificată, fără restricțiile privind productivitatea impuse de interesele de profit privat, și satisfacția
pla – nificada nevoilor vitale nu a fost încă atins – das după, și poate chiar simultan, prioritățile nevoilor
militare și politice.
Este posibil ca acest lucru a crescut racionali dispar – Ness de industrializare, care este semnul și
vânzarea – ja întârzierii istorice, odată ce este atins nivelul avansat? Este aceeași întârziere istorică care, în plus,
întărește-în condiții Coexis – capitalism competitiv Avansat- Dezvoltarea WER și controlul total al tuturor
resurselor de către un regim dictatorial? Și, după atingerea obiectivului de „captură și depăși“ el va fi în măsură
să liberalizeze societatea sovietică de control totalitar la punctul în care o schimbare poate avea loc
cali – tative?
Argumentul despre istoric înapoiere-potrivit căreia, în condițiile predominante de Inma – materiale și
intelectuale Durez, eliberarea trebuie să fie ne – mod obligatoriu forța de muncă și managementului- nu este
doar centrul marxismului sovietic, dar TAM – de asemenea, că a teoreticienilor „dictaturii educaționale” de la
Platon la Rousseau. Ridiculizând ușor, dar aceasta este foarte dificil de a respinge, deoarece ea are meritul de a
recunoaște, fără prea multă ipocrizie, condițiile (mate – riali și intelectuale), care servesc la prevenirea
autode – terminare autentic și inteligent.
Mai mult, argumentul dezminte ideologia represivă a libertății, conform căreia libertatea umană poate
înflori într-o viață de efort,
70 sărăcie și prostie. Într-adevăr, societatea trebuie mai întâi să creeze condițiile materiale ale
libertății – doi membri înainte ca aceasta să poată fi o societate li – bre; Trebuie să creați prima avere înainte de
a o putea distribui în  funcție de nevoile bibliotecarilor – ați dezvoltat individul; mai întâi trebuie să le permită
sclavilor să învețe, să vadă și să gândească înainte să știe ce se întâmplă și ce pot face pentru a-l schimba. Și în
măsura în care sclavii au fost precondiționat să existe ca sclavi și să fie mulțumit cu acest rol, eliberarea lui pare
să vină ne – mod obligatoriu din afară și de sus. Trebuie să fie „forțați să fie liberi”, să „vadă obiectele așa cum
sunt și uneori așa cum ar trebui să fie”, trebuie să fie învățați „calea corectă” pe care o caută. 32
Dar, în ciuda tuturor acestor adevăruri, argumentul nu poate răspunde la o întrebare centrală: cine educă
educatorii și unde este dovada că ei posedă „binele”? Problema este nu invalidate ale – Gando se aplică în mod
egal la unele forme de – guvern în cazul în care deciziile cu privire la democratică ceea ce este bun pentru
națiune sunt luate de către re – repre ales (sau, mai degrabă subscris de acestea) -elected sub îndoctrinare
în mod eficient și în mod liber acceptate. Cu toate acestea, singura scuză po – posibilă (care este destul de
slabă!) Pentru „dictatura edu – catională” este că riscurile teribile implicate nu pot fi mai teribile decât riscul pe
care îl au acum atât societățile liberale, cât și autoritarele, costul este mult mai mare.
Cu toate acestea, logica dialectică insistă, împotriva limbajului faptelor și ideologiei grosolane, că sclavii
trebuie să fie liberi pentru eliberarea lor înainte ca aceștia să poată fi liberi și că scopul trebuie să fie operativ în
mijloacele de realizare a acestuia. Propunerea lui Marx, în sensul că eliberarea clasei muncitoare trebuie să fie
rezultatul acțiunii de lucru clasei în sine stabilește acest lucru a priori. Socialismul trebuie
3 2. Rousseau, Contractul social, Cartea I, Cap. VII; li – bro II, cap. A VĂZUT. Vezi pag. 29.
71 CERSE realitatea cu primul act al revoluției, pentru – care ar trebui să fie deja în conștiința și acțiunea
celor care au realizat revoluția.
Este adevărat că există o „primă fază” a contra – distrugerea socialistă în timpul căreia noua societate este
„încă marcată cu semnele de naștere ale vechii societăți din a cărui pântece iese”. 83 Dar schimbarea calitativă
de la vechea la noua societate OCU – apare când începe această fază. Potrivit lui Marx, „a doua fază” este
literalmente constituită în prima fază. Noua genă de viață calitativ – rada prin noua formă de producție
apare în  re – VOLUTION socialistă, care este sfârșitul și este la sfârșitul sis – subiectul capitalist. Construcția
socialistă începe cu prima fază a revoluției.
În același mod, trecerea de la „fiecăruia după fapta lui“ la „fiecăruia după nevoile sale“ este determinată
de prima fa – se; nu numai prin crearea bazei tehnologice și Ma – terial, dar, de asemenea, de (și acest lucru
este esențial!), modul în care este creat. Controlul procesului de producție de către „producătorii imediați” ar
trebui să înceapă supuestamen – dezvoltați care distinge istoria hom – Bres liber al omului preistoric. Aceasta
este o societate în care vechile obiecte din productivitate devin, în primul rând, indivizi umani care planifică și
folosesc instrumentele muncii lor pentru realizarea propriilor nevoi și abilități hu – Manas. Pentru prima dată în
istorie, bărbații ar acționa liber și colectiv sub și împotriva nevoii ar fi o necesitate Spre deosebire de această
concepție, dezvoltarea reală din societatea comunistă actuală amână (sau este forțată să amâne de situația
internațională) schimbarea calitativă în a doua fază, iar tranziția de la capitalism la socialism apare încă, în
ciuda faptului că
3 3. Marx, „Critica a Programului de la Gotha”, în Marx și Engels, Selected Works (Moscova: Limbi
străine. Publ House, 1958. Vol. II, pag 23.. [Există o traducere spaniolă, de Ed Aguilera; Madrid, 1968]
72 revoluția, ca o schimbare cantitativă. SLA – ul – vitud omului prin instrumentele muncii sale rămâne
într – o formă foarte eficientă și promițătoare foarte raționalizată.
Situația coexistenței ostile poate explicativ text – masina terifiant aspecte de industrializare stali- nista,
dar, de asemenea, pus în mișcare forțele care tind să perpetueze progresul tehnic ca instru – ment de dominare;
mijloacele prejudecă finalul. Presupunând din nou că nicio situație de GUE – RRA nucleare sau alte catastrofe
tăiate de pe dezvoltarea, progresul tehnic ar duce la o creștere continuă a nivelului de trai și eliberarea continuă
a con – trols. Economia naționalizat poate exploata productivitatea muncii și capitalului, fără rezistență
este – turale, 34, în același timp reducând considerabil – ore de lucru mintea și confort crește în viață. Și poate
face toate acestea fără a părăsi domeniul administrației totale pe hom – Bres. Nu există niciun motiv să
se presupună că pro – progresul tehnic, plus naționalizare va conduce li – forțele negative „automate“ beración.
Pentru el – dimpotrivă, contradicția dintre forțele productive cre – a recunoscut în mod deschis înrobirea
suficientă și organizarea ca aspect al dezvoltării socialiste, așa – viético chiar și Stalin – 35 ar trebui, probabil,
Suavi – zarlas, mai degrabă decât să le agraveze. Cu cât conducătorii sunt mai capabili să distribuie bunuri de
consum, sunt mai puternic legați de diferitele populații – conducători rocracia.
Dar, în timp ce aceste perspective pentru limitarea schimbărilor calitative în cadrul PARE sistemului
sovietic – cen fie paralele cu cele din cap de locuitor societate – lista avansată, producția socialistă de bază în-
3 4. Despre diferența dintre rezistența construită și rezistența controlabilă vezi marxismul meu sovietic,
loc. Cit., pp. 109 sqq.
3 5. «Probleme economice ale socialismului în URSS (1952), în ed. Leo Gruliow. Politici sovietice
actuale (New York: FA Praeger, 1953), pp. 5, 11, 14.
73 depășește o diferență decisivă. În sistemul soviéti – co, organizarea procesului productiv îi separă cu
siguranță pe „producătorii imediați” (muncitorii) de controlul asupra mijloacelor de producție și astfel stabilește
distincții de clasă chiar la baza sistemului. Această separare a fost stabilită printr – o decizie politică și putere
după scurt „perioada eroică“ a re – Bolșevic VOLUTION, și a fost perpetuat de la – tonces. Și totuși, nu este
motorul procesului pro – ductivă fel; Nu este integrat în acest pro – taxa pentru ca este diviziunea dintre capital
și muncă, derivate din proprietatea privată asupra mijloacelor de pro – ducerea. În consecință, straturile
dominante sunt ele însele separabile de procesul productiv; adică sunt înlocuibile fără a exploda
instituțiile – scopurile de bază ale societății.
Aceasta este jumătatea – adevăr, în tezele xista sovieto-Mar- că contradicțiile dintre „re – producția regu
din de data și caracterul forțelor de producție“ pot fi rezolvate fără explozie și că „conformitatea“ între cei doi
factori – l poate apărea prin „schimbare treptată”. 36 Cealaltă jumătate a adevărului este că schimbarea
cantitativă ar fi în continuare transformată într – o schimbare calitativă în dispariția statului, partidului,
a planului etc., co – mo puteri independente suprapuse pe individ. În măsura în care această schimbare lasă baza
materială a societății (procesul productiv naționalizat) în – Tacta, aceasta se va limita la o politică de revoluție.
Dacă pu – ar conduce la autodeterminare chiar la baza existenței umane, adică dimensiunea lucrării necesare, ar
fi cea mai radicală și cea mai completă revoluție din istorie. Distribuirea NECESITĂȚILOR – legături de viață
indiferent de muncă * reali – Zado, reducerea timpului de lucru la minimum, educația universală amplificată
spre schimbarea funcțiilor, sunt condițiile prealabile, dar nu conținutul autodeterminării. Desi
3 6. Ibidem, Pp. 14 s.
74 crearea acestor condiții prealabile pot fi în continuare produsul unei administrare suprapuse, lor acest
lucru – unitate rezervată înseamnă sfârșitul acestei administrare. Desigur, o societate industrială matură și liberă
ar depinde în continuare de o diviziune a muncii care implică inegalitatea funcțiilor. Această inegalitate este
cerută de nevoile sociale autentice, de cerințele tehnice și de diferențele fizice și mentale dintre indivizi. Cu
toate acestea, un executiv funcționează – monitorizarea continuă și nu mai ar aduce privilegiul de a guverna
viețile altora într-un interes special. Trecerea la un astfel de stat este un proces revoluționar, mai degrabă decât
evolutiv, chiar în constituirea unei economii total naționalizate și planificate.
Se poate presupune că sistemul comunist, în formele sale stabilite, să dezvolte (sau mai degrabă va
fi forțat să se dezvolte în lupta internă – ționale), condițiile care vor permite o astfel de tranziție? Există
argumente puternice împotriva acestor ipoteze. Unul dintre aceștia subliniază rezistența puternică pe care ar
oferi-o birocrația înrădăcinată – o rezistență care își găsește rațiunea de a fi tocmai pe temeliile care provoacă
impulsul de a crea condițiile prealabile pentru eliberare, adică concurența de viață și moarte. Cu lumea
capitalistă.
Acesta ar trebui să renunțe la noțiunea de o voință de po“ – der înnăscută“ naturii umane. Acesta este un
concept – spre psihologic extrem de îndoielnic și pe deplin insuficient – analiza paar a dezvoltării sociale.
Întrebarea nu este dacă birocrațiile comuniste își vor „abandona” poziția privilegiată odată ce nivelul de
schimbare calitativă posibil este atins, ci dacă vor putea împiedica atingerea acestui nivel. Pentru a face acest
lucru, zece – dran să oprească creșterea materială și intelectuală într-un punct în care dominația este încă
erații – națională și beneficiară, în care oamenii pot fi legați încă de utilizarea și interesul statului sau al altor
instituții stabilite. Din nou, factorul decisiv aici pare a fi situația generală a coexistenței, care a devenit mult
timp un factor în if- 75 tuación interioară a celor două societăți opuse. Necesitatea utilizării depline a
progresului tehnic și a supraviețuirii datorită unui nivel de viață cunoscut – rior poate fi mai puternic decât
rezistența birocrațiilor stabilite.
 Aș dori să adaug câteva comentarii despre opinia repetată conform căreia noua dezvoltare a țărilor
înapoiate nu numai că poate modifica perspectivele țărilor avansate industrial, ci chiar să constituie o „a treia
forță” capabilă să crească într-o putere relativ independentă. În conformitate cu termenii discuției anterioare:
Există vreo dovadă că fostele zone coloniale sau semicolonialista să adopte o formă de Indus – diferite
trialization capitalismului și legis – INSM azi? Există ceva în tradiția și cultura indigenă a acestor zone care ar
putea indica o astfel curentului – merge? Voi limita comentariile mele la țările înapoiate care sunt deja în proces
de industrializare, adică la cele în care industrializarea coexista cu o cultură pre și anti-industrială care nu a fost
încă ruptă (India, Egipt).
Aceste țări se apropie de procesul de industrializare, cu o populație neinstruit în valorile pro – propulsate
de productivitate, eficiență și ra – țită tehnologic. Cu alte cuvinte, cu un du – te – ta majoritatea populației încă
nu sa transformat într – o forță de muncă separat de mijloacele de producție. Aceste condiții favorizează o nouă
confluență de industrializare și eliberare, un mod esențial diferit de industrializare care va construi aparatul
productiv nu numai în conformitate cu nevoile vitale ale populației subiacente, ci și în scopul pacificării luptei
pentru existență?
Industrializarea, în aceste zone înapoi, nu are loc în vid. Intervenită într – o situată – TION istorică în care
capitalul necesar pentru acumularea primitivă trebuie să fie obținute în principal, 76 vedere în afara blocului
capitalist sau comunis – ta, sau ambele. Mai mult decât atât, există este un suposi extins – TION, în sensul că
acestea rămân independente de re – querirá o rapidă industrializare și nu atinge – vel productivității, care
asigură, cel puțin o RelA – autonomie TIVE în competiție cu cei doi giganți.
În aceste condiții, transformarea socie – legături subdezvoltată industriale ar trebui să excludă cât
mai repede posibil formele PRETEC – ică. Acest lucru este valabil mai ales în țările în care chiar și cele mai
nevoile vitale ale Pobla – AREA sunt departe de a fi îndeplinite în cazul în care standardul teribil de apeluri
care trăiesc în primul toate cantitățile în masă și producția de masă și de distribuție, Mecani – lizate și pe scară
largă. Și în aceste aceleași țări, greutatea moartă a obiceiurilor și condițiilor pretecnoló – gicas și chiar „pre-
burgheze“ oferă o re puternică – sistence la o astfel de dezvoltare suprapuse. Procesul me – illin (ca proces
social) necesită ascultare față de un sistem de puteri anonime; secularizat total – zionarea și distrugerea
valorilor și instituțiilor a căror dezvoltare a abia început. Putem admite Razo – abil că sub impactul a două
sisteme majore de administrare tehnologică totală, disolu – TION a acestei rezistențe va trece prin formele
LIBE – ral și democratic? Ce țările subdezvoltate pot face saltul istoric de la societatea Pretec – nologie la pas /
out tehnologic în care aparatul tehnologic dominat oferă baza pentru o veritabilă democrație? Dimpotrivă, se
pare mai degrabă că dezvoltarea suprapusă a acestora aduce țări – cu aceasta o perioadă de administrare totală
mai văzută – mai lentă și mai rigidă decât turul societăților avansate poate numi întruchipări ale erei liberale. Pe
scurt, este foarte probabil să cedeze zone înapoi, fie una dintre mai multe pentru – mai mult decât
neocolonialismul sau un sistem terorist de acumulare mai mult sau mai puțin primitiv.
77
Cu toate acestea, o altă alternativă pare posibilă. 37 Dacă industrializarea și introducerea tehnologiei au
găsit o rezistență puternică de către – mai mult decât lucrează și trăiesc indigeni și tradiționali – o rezistență
care nu este abandonată nici măcar în perspectiva foarte tangibilă a unei vieți mai bune și mai ușor, puteți
deveni la fel tradiția pretecnoló – sursă logică de progres și industrializare?
Acest progres natural ar necesita politica de planificare – având în vedere că, în loc de suprapunând
tehnologie pentru pentru – viață mai tradiționale și de muncă, extendiese și ar îmbunătăți în termeni proprii,
eliminând fuer – whoosh opresiv și materiale de exploatare și religioase care a făcut – le în imposibilitatea de a
asigura dezvoltarea unei existențe umane. Revoluția socială, reforma agrară și reducerea suprapopulării ar fi
condițiile prealabile și nu industrializarea pe modelul societăților avansate. Progress pa autonom – ne rugăm
într – adevăr posibil, în zonele în care reapar – șos naturale, care urmează să fie eliberate din Siva suprem
uzurpare, sunt încă suficiente nu numai pentru subzistență, ci și pentru viața umană. Și acolo unde nu sunt, nu
pot fi suficiente fapte de către ayu – oferă tehnologie graduală și fragmentară în cadrul formelor tradiționale?
Dacă acesta este cazul, prevalează condiții care nu există și nu au existat niciodată în societatea
veche – industrială și avansată, adică aceiași „producători pro – imediați” au posibilitatea de a crea, prin propria
lor muncă și timp liber, propria lor pro – GRESS și de a determina gradul și direcția. Autodeter – NAREA
provin de la bază, și munca la SA – tisfacer ar putea depăși nevoile de lucru pentru satisfacția.
Dar chiar și în aceste ipoteze abstrac – tas, limite brutale de sine – trebuie să fie recunoscute determinare.
Revoluția inițială care, prin abolirea
3 7. În ceea ce privește următoarele, a se vedea. Cărțile magnifice ale lui René Dumont,
în special Terres vivantes (Paris: Pión, 1961).
 78 mental și exploatarea materială, stabilesc Personalizat – tuse pentru o nouă dezvoltare, este greu de
conceput ca acțiune spontană. Mai mult decât atât, progresul na – turale presupune o modificare în politica a
celor două mari blocuri industriale de putere care fac până ac – tualmente în lume: abandonarea neo
– colonialismului în toate formele sale. În prezent, nu există nicio indicație a unei astfel de modificări.
BUNĂSTAREA ȘI STATUL DE RĂZBOI
Pentru a rezuma: perspectivele de izolare a schimbării, oferite de politica de raționalitate TCE – nologie,
depinde de perspectivele statului social. Un astfel de stat pare capabil să ridice nivelul de trai administrat,
capacitate inerentă tuturor acelor societăți industriale avansate în care dispozitivul Téc – unic dinamic – stabilit
ca o putere separată care acționează asupra și deasupra indivizilor – depinde pentru dezvoltarea funcționării sale
și extinderea intensificată a productivitate. În aceste condiții, declinul libertății și opoziția nu este o chestiune de
deteriorare sau corupție morală sau intellec – Tual. Este mai degrabă un proces obiectiv social la mine – Dida în
producția și distribuția unei cantități tot mai mare de bunuri și servicii mărcile Sumi – sion atitudine tehnologică
rațională.
Totuși, în ciuda întregii raționalități, statul bunăstării este un stat fără libertate, deoarece administrarea sa
totală este o restricție sistematică a: a) timpului liber „tehnic” disponibil; 38 b) cantitatea și calitatea bunurilor
și serviciilor tehnic – minte „disponibile pentru nevoile vitale indi – dublă; c) inteligența (conștient și
inconștient) ca – pacea să înțeleagă și să realizeze posibilitățile UA – – determinare.
3 8. Timp „liber”, nu „timp liber”. Acesta din urmă există în societatea industrială avansată, dar nu este
gratuit în mine – dida care este gestionată de afaceri și politică.
79
Societatea industrială recentă a crescut mai degrabă decât a redus nevoia de funcții parazitare și
înstrăinate (pentru societate în ansamblu, dacă nu pentru indivizi). Publicitate, relații publice, indoctrinare,
uzurii morale planificate nu mai neproductive sunt costurile globale, ci mai degrabă ELE – mente ale costurilor
de bază ale producției. Pentru a fi eficiente, astfel de deșeuri de producție social necesar necesită raționalizarea
continuă: din – utilizarea neobosită a tehnicii și științei Advancedfeatures – Zada. În consecință, o creștere
constantă a nivelului de trai este subprodusul aproape inevitabil al tatălui soci – industrial manipulat politic,
odată ce a fost depășit un anumit nivel de întârziere. Productivitatea crescândă a muncii, un excedent în
creștere, după caz și privat sau distribuit central, permite un consum în creștere fără a uita diversificarea
crescândă a productivității. Atâta timp cât acest sistem prevalează, reduce valoarea de utilizare a libertății; Nu
există niciun motiv pentru a insista asupra autodeterminării, dacă viața gestionată este cea mai confortabilă
viață și chiar „viața bună”. Aceasta este baza rațională și materială pentru unificarea contrariilor, pentru un
comportament politic unidimensional. Deci – BRE pe această bază, forțele politice transcendente
din cadrul societății sunt arestate și schimbarea calitativă pare posibilă doar ca o schimbare din exterior.
Respingerea statului bunăstării în numele ideilor abstracte de libertate pare puțin
convingătoare – dumneavoastră. Pierderea libertăților economice și politice care au fost realizarea reală a celor
două secole anterioare – res poate fi văzută ca un inconvenient minor este – I Tado capabil să facă viața
confortabilă și administrativă – TRADA. 39 Dacă indivizii sunt mulțumiți de joc – să se simtă fericiți cu
bunurile și serviciile care le oferă administrația, de ce trebuie să insiste asupra instituțiilor diferite pentru o
producție diferită de bunuri și servicii diferite? Și dacă indivizii sunt
3 9. Vezi p. 24.
80 TAN precondiționat, astfel încât bunurile pe care le produc satisfacție includ, de asemenea gânduri,
sentimente, aspirații, de ce ar dori să stilou – SAR, se simt și imaginați – vă pentru ei înșiși? Este adevărat că
bunurile materiale și mentale oferite pot fi rele, inutile, gunoaie, dar Geist și cunoștințele nu sunt argumente
convingătoare împotriva satisfacerii nevoilor.
Critica statului bunăstării în termeni de liberalism și conservatorism (cu sau fără prefixul „neo”), se
bazează, pentru validitatea sa, pe existența acelorași condiții pe care statul bunăstării le-a depășit; adică un nivel
mai redus de bogăție socială și tehnologică. Aspectele sinistre ale acestei critici sunt prezentate în lupta
împotriva legislației sociale largi sau a cheltuielilor publice adecvate pentru alte servicii decât cele de apărare
militară.
Astfel, denunțarea capacităților opresive ale statului bunăstării servește pentru a proteja capacitățile
opresive ale societății anterioare statului bunăstării. În cea mai stadiu avansat al capitalismului, acest
așa – ciedad este un sistem de pluralism supus, în care instituțiile concurente ajuta la consolidarea puterii
întregului asupra individului. Nu le – niciodată, pentru, individuală administrată de administrare pluralismul
este mult mai bine decât administrarea totală. O instituție vă poate proteja împotriva celeilalte; o organizație
poate atenua impactul celeilalte; șansele de evadare și reformă pot calcula – Larsen. Statul de drept, oricât de
restrâns ar fi, este încă infinit mai sigur decât regula de drept – bre legea fără ea.
 Cu toate acestea, în fața tendințelor dominante, ne întrebăm dacă această formă de pluralism nu
accelerează distrugerea pluralismului. Societatea industrială Avan – Zada este de fapt un sistem de puteri
compensatorii – satorios. Dar aceste forțe se anulează reciproc ca urmare a unei unificări suplimentare: interesul
comun
81 pentru a apăra și de a extinde poziția stabilită de com – bate alternativele istorice, să conțină
o schimbare calitativă. Puterile compensatorii nu le includ pe cele care contracarează întregul. 40 tind să
aibă – cer imun la toate împotriva negării din den – tro atât din exterior; politică externă de izolare apare ca o
extensie a politicii inte – izolare ână.
Realitatea pluralismului devine ideologică, Enga – Nosa. Pare să se extindă, mai degrabă decât să reducă
de manipulare – TION și coordonare, să promoveze mai degrabă decât a neutraliza integrarea inevitabilă.
Instituțiile libere compi – zece cu autoritar pentru a face dușmanul o forță mortală în cadrul sistemului. Iar
această forță mortală stimulează creșterea și inițiativa, nu datorită amplorii și impactului economic al
„sectorului” de – gard, ci datorită faptului că societatea în ansamblu devine o societate de apărare. Pentru că
Dușmanul este permanent. Acesta nu este prezent în cazul în care – tuación de urgență, dar în starea normală a
lucrurilor. Amenință atât în pace, cât și în război (și poate mai mult decât în război); este astfel introdus în
sistem ca o putere de coeziune.
Nici productivitatea în creștere și nici standardul de viață ridicat, depind de amenințarea externă, dar rata
de utilizare a acestora – Sation pentru limitarea schimbărilor sociale și per – perpetuarea iobăgiei, da. Inamicul
este co – numitorul rău de tot ceea ce se face și nefăcut. Și Dușmanul nu trebuie să se identifice cu comunismul
actual sau cu capitalismul actual; este, în ambele cazuri, spectrul eliberării.
Din nou, înstrăinarea ABSORULUI – fie dezinvestirile particulare și transformă cri – Menele împotriva
umanității într-o întreprindere rațională. Când oamenii, în mod corespunzător stimulați de
4 0. Pentru un studiu de concept critic și realist ideoló – gico al lui Galbraith, vezi Earl
Lathman <The Body Politic of the Corporation!, În: ES Mason The Corporation in Modem Society
(Cambridge: Harvard University Press, 1959), pp. 223,
82
autoritățile publice și private, se pregătesc pentru o viață de mobilizare totală, acestea sunt sensibile la
aceasta nu numai pentru că acest inamic, dar, de asemenea, prin posi – investiții și ocuparea forței de muncă în
stației de emisie industrie și distracție. Chiar și calculele cele mai nebunești sunt erații – nale: anihilarea a cinci
milioane de oameni este de preferat zece milioane, douăzeci de milioane și așa mai departe. Este inutil să
pretindem că o civilizație care își justifică apărarea prin astfel de calcule își proclamă propriul scop.
În aceste condiții, chiar și libertățile și evadări existente sunt loc în Tota – organizat itate. În acest stadiu
al pieței lament – I Tado, concurența, nu – l atenua sau intensifică cursa pentru tot mai mari și se schimbă mai
repede și – Operațiuni în urma? Partide politice, concurează pentru pacificare sau pentru o industrie a
armamentului din ce în ce mai puternică și mai scumpă? Producția de
„Opulence“ Are ea promova sau retardat ne satisfacție – cesidades vitale nu au fost încă? Dacă primele
alternative sunt adevărate, forma contemporană a pluralismului va consolida potențialul de izolare a
schimbărilor calitative și, astfel, o va împiedica să conducă „catastrofa” autodeterminării. Democrația va apărea
ca cel mai eficient sistem de dominație.
Imaginea statului bunăstării prezentate în paragrafele precedente este aceea a unei deformare istorică
situată între capitalism și socialism organizat, servitute și libertate, totalitarism și Happi – Cidad. Posibilitatea
este indicată în mod clar de tendințele predominante ale progresului tehnic și amenințată în mod
clar Po – Derosa, desigur, este pericolul pe care se pregătește – TION pentru război nuclear total poate
transforma în realizarea ei: element de descurajare servește, de asemenea, pentru a descuraja eforturile de a
elimina nevoia de descurajare. Alte elemente care sunt în joc poate preveni unirea plăcută a totalitarismului și
fericire, ma – nipulation și democrație, heteronomia și auto – 83 Omy, într – un cuvânt: perpetuarea armoniei
prestabilita dintre comportamentul organizată și gândire spontan precondiționate și liber, comoditate și
convingere.
Chiar și capitalismul cel mai înalt organizat – necesitatea Serva sociale de proprietate și distri – TION
privat de beneficii cum să lamentului – regu economiei. Aceasta este, realizarea inte – general încă rės legate de
Particula interese – res. Procedând astfel, el continuă să înfrunte conflictul – creșterea potențialului * de a
pacifica lupta pentru existență și nevoia de a intensifica această luptă; între „abolirea muncii” progresivă și
necesitatea de a păstra munca ca sursă de profit. Conflictul perpetuează inumanitatea acelor existențe care
formează baza umană a piramidei sociale: ființele marginale și săracii, șomerii și persoanele angajabile, rase de
culoare persecutată, interne – două închisori și instituții pentru mintea bolnavă – ele.
 În societățile comuniste contemporane, ian – în afară de migo, întârziere și moștenire a terorii
perpe – trăsăturile opresive ale Tuanului pe drumul care duce la „îndeplinirea și depășirea” realizărilor
capitalismului. Prioritatea mass – media de peste week – end agravează această Precedence, astfel încât poate fi
rupt numai în cazul în care pacificación- este atins, iar capitalismul și comunis – mo continua să concureze fără
forță militară, unul este – Creek Global și prin intermediul instituțiilor globale. Paci – carea ar însemna apariția
unei veritabile eco – nomics la nivel mondial: sfârșitul statului național, interesul național, la nivel național
de afaceri cu său aliat – whoosh internațional. Și tocmai aceasta este posibilitatea împotriva căreia este
mobilizată lumea actuală:
Ignoranța și inconștiență sunt de așa natură încât na – cionalismos continua f. Creştere. Nici armele,
nici industria secolului XX permit patrias Afirmați siguranța și viața lor, ci ca împreună ORGA – nized
greutate la nivel mondial în domeniul militar și economic
84 maimuță. Dar nici în Occident, nici în Est, credințe co – predare asimilarea schimbări reale. Mare
pentru – omul lor imperii, sau repararea acestor arhitecturi fără a accepta schimbările de regim economic și
Poli – Tico, care ar fi în mod eficient și un sens atât în ceea ce privește cealaltă coaliție.
ȘI
Înșelați și păcăliți națiunii de clasă, masele suferința sunt pretutindeni angajate în asperități de conflict că
numai lor inamicii sunt maeștrii care angajează cu bună știință mistificacio – industria și puterea ții.
Complotarea industriei moderne și Tories la torializado este un viciu a cărui realitate este mai adâncă
decât instituțiile și structurile de capitaliste și co – munistas și că nu trebuie să dialectica necesară
neće – eliminat ily. 41
Această interdependență inevitabilă a doar două sisteme „suverane“ Contempo sociale din
lume – exprimă RSHIP faptul că conflictul dintre pro – GRESS și politică, între om și stăpânii lui și- a făcut
pe deplin. Când capitalismul se confruntă cu provocarea comunismului, acesta se confruntă cu propriile sale
capacități: o dezvoltare spectaculoasă a tuturor forțelor sale productive după subordonarea tuturor intereselor de
profit privat care opresc o astfel de dezvoltare. Când comunismul se confruntă cu provocarea de a
CAPI – talismo, se confruntă, de asemenea, propria sa capacitate – des: facilități spectaculoase, libertăți și o
viață mai puțin dureroasă. Ambele sisteme au aceste CAPACITĂȚI – denaturate dincolo de recunoaștere și,
în cazurile am – bos, motivul este în cele din urmă același: lupta împotriva unui stil de viață care ar dizolva
baza dominației.
4 1. François Perroux, loc. Cit., vol. Ill, pp. 631-632, 633.
85
3. Cuceririi A CONȘTIINȚEI nereușit: A represivă DISSUBLIMATION
A discutat odată cu integrarea politică a așa – avansat ciedad industriale, o realizare a făcut posibilă prin
creșterea productivității tehnologice și din ce în ce tot mai mare cucerire a omului și a naturii, vom aborda
integrarea corespunzătoare în cama – po culturii. În acest capitol, unele noțiuni și imagini cheie ale literaturii și
ale soartei sale vor ilustra modul în care progresul raționalității tehnologice este anu – elemente de opoziție
Lando și transcendente în „înaltă cultură”. Acestea, de fapt, cedează procesului de sublimare care predomină în
regiunile avansate ale societății contemporane.
Realizările și eșecurile acestei societăți invalidează cultura sa înaltă. Celebrarea autó
personalitate – Noma, al umanismului, al iubirii tragice și romantic par să fie idealul unei etape anterioare de
dezvoltare. Ceea ce este prezentat acum nu este deteriorarea culturii înalte care se transformă în cultură de
masă, ci respingerea acestei culturi de către realitate. Realitatea le depășește cultura. Astăzi omul poate
face mai mult decât eroii și semizeii culturii; a rezolvat multe probleme de nerezolvat. Dar, de asemenea
traicio – înot speranță și a distrus adevărul pe care preser – vaban în sublimările culturii înalte. Desigur, cultura
înaltă era întotdeauna în contradicție cu realitatea socială și doar o minoritate privilegiată se bucura de bunurile
sale și îi reprezenta idealurile. Cele două zone opuse ale societății au coexistat siem – pre; cultura înaltă a fost
întotdeauna acomodativă, mien – după aceea realitatea părea rar tulburată de idealurile și adevărurile sale.
86
Aspectul nou curent este reducerea Anta – gonismo între cultură și realitate socială prin dispariția
elementelor de opoziție, străine și după – cendentes de cultură înaltă, prin care au constituit o altă dimensiune a
realității. Acest lichid – TION culturii dimensionale nu are loc prin negarea și respingerea „valorilor culturale“,
ci prin încorporarea sa deplină în ordine stabilă – acidul I, prin reproducerea și distribuirea pe scară largă.
De fapt, aceste „valori culturale“ servesc drept ins – uniune socială instrumentație. Măreția unei literaturi
libere și artă, idealurile umanismului, durerile și bucuriile individului efectuarea Personali – ty, sunt aspecte
importante în lupta de concurență între Est și Vest. Aceste probleme vorbesc serios – minte împotriva formelor
actuale de comunism și sunt administrate și vândute zilnic. Faptul că acestea contrazic societatea care le vinde
nu contează. În același mod în care oamenii știu sau simt că anun – ts și programele politice nu trebuie să fie
neće – ily adevărate sau corecte și totuși escu – chan și să citească și chiar să se fi ghidați de ei, să accepte
valorile tradiționale și să le parte este pentru – Zion mental. În cazul în care comunicațiile de masă împreună
armonios și de multe ori din neatenție de artă, politică, religie și filosofie cu reclame, acest lucru duce la aceste
aspecte ale culturii la numitor comun: cum să Mercan – Cía. Muzica spiritului este și muzica vânzătorului.
Valoarea schimbului contează, nu valoarea reală. În el raționalitatea a status quo –  ul  este centrat și arcuri
raționalitate toate celelalte persoane în fața lui.
În ceea ce marile cuvinte ale libertății și Reali – Sation pronunțate de liderii campaniei – NAS și
politicieni, pe ecranele de televiziune, radio și etapa, devin sunete lipsite de sens pe care le achiziționează
numai în contextul propagandei și de afaceri, disciplina și odihna. Această asimilare a idealului cu realitatea
dovedește
87 cât de mult a fost depășit idealul. A fost coborât din câmpul sublimat al sufletului, al spiritului sau al
omului interior, la problemele și termenii operaționali. Acestea sunt elementele progresive ale culturii de masă.
Notele Perversiunea care au avansat societatea industrială se confruntă cu po – sabilitatea de o materializare a
idealurilor. Capacitățile acestei societăți sunt în scădere liberală – în mod semnificativ câmpul sublimat în care
condiția omului a fost reprezentată, idealizată și denunțată. Înalta cultură devine parte a culturii materiale. În
această transformare, își pierde o mare parte din adevăr.
Înalta cultură occidentală – ale cărei valori mora – ele, estetice și intelectuale, încă afirmă societatea
industrială a fost o cultură pre – tehnologică într-un sen – I Tido funcțional și cronologic. Valabilitatea sa a fost
derivată din experiența unei lumi care nu mai există – tu, care nu mai poate fi recuperată pentru că este
invaliu – dată în sens strict de societatea tehnologică. Mai mult decât atât, acesta a rămas la un nivel ridicat ca o
cultură feudală, chiar și atunci când perioada burgheză a dat Algu – SNC ale formulărilor sale cele mai
de durată. A fost feudal nu numai pentru că a fost limitat la minoritățile privilegiate – das, nu numai pentru
elementul său romantic inerent (care va fi discutat în scurt timp), ci și pentru că operele sale autentice au
exprimat o înstrăinare contra – întreaga sferă de afaceri, industria și ordinea sa previzibilă și profitabilă.
În timp ce această ordine burgheză a găsit -e bogată în – reprezentarea cluso afirmativă în artă și puii
săi – turii (la fel ca în pictorii olandezi ai secolului XVII, în Wilhelm Meister de Goethe, în romanul
englez al secolului al XlX – lea, în Thomas Mann), el a rămas ca un ordin care a fost depășit, rupt, infirmate de
un alt Dimen – sion care a fost ireconciliabil antagonistă la ordinea de afaceri, ataca și nega – l. Și în
lite – ratură, această altă dimensiune nu este reprezentată de eroi religioase, morale (de multe ori să mențină
ordinea stabilită) spirituală, ci mai degrabă de 88 de personaje perturbatori ca artist, prostituata, adulterul,
marele criminal, The haiduc, războinicul, poetul rebel, diavolul, nebunul – pentru cei care nu își câștigă
existența sau cel puțin nu o fac într-un mod ordonat și normal.
Desigur, aceste personaje nu au dispărut în literatura societății industriale avansate, dar supraviețuiesc în
esență transformate. Vampirul, eroul național, beatnikul, soția nevrotică, gangsterul, steaua, magnatul
carismatic reprezintă un rol foarte diferit și chiar contrar celui al predecesorilor lor culturali. Ele nu sunt imagini
ale stilului de viață PTRA, ci mai degrabă ciudățeniile sau tipuri de mele – viata ma, servind ca o afirmație mai
degrabă decât o negare a ordinii stabilite.
Cu siguranță, lumea predecesorilor săi era o lume pre-tehnologică anterioară, o lume cu o bună conștiință
a inegalității și a efortului, în care munca era încă o rușine a sorții; ci o lume în care omul și natura nu erau încă
organizate ca lucruri și instrumente. Codul său de forme și maniere, stil și vocabular de literatură și filosofie,
această cultură salvat de-a exprimat ritmul și conținutul unei uni – vers în care văi și păduri, sate și hanuri,
nobili și ticăloși, saloane și reduceri au fost parte a AEC – posi cu experiență. În versuri și proză a acestui pre
– cultura tehnologică este ritmul celor care pe – regrinan sau mers pe jos din vagoane, care au timp și plăcerea
de a gândi, să contemple, simt si sa povesteasca.
Este o cultură înapoi și de a depăși, și numai în judecată – dren și regresii copil poate recupera. Dar
această cultură este, de asemenea, în unele dintre elementele sale – incisivi, o cultură post – tehnologică.
Imagini și po Lui – Sitio cele mai avansate par să supraviețuiască absor lor – TION în confortul și Admi
stimuli – gistrate; Ei continua ademenind constiinta cu po – sabilitatea de renaștere în desăvârșirea
pro – progresul tehnic. Ele sunt expresia acelei înstrăinări libere și conștiente a formelor de viață stabilite cu
89 că literatura și arta sa opus acestor forme, în – cluso atunci când decorarea.
Spre deosebire de conceptul marxian, care denotă relația omului cu el însuși și opera sa în societatea
capitalistă, arta  alienării este următoarea – transcendență conștientă a existenței înstrăinate: o „nu – vel mai
mare” sau alienare mediată. ConflictA – în lumea progresului, negarea ordinii de afaceri, anti – elemente
burgheze așternutului – turii și artei burgheze se datorează nici la nivelul scăzut este – thetic acestui ordin, nicio
reacție romantică: con – consacrarea nostalgică a unui stadiu dispărut al civilizației. „Romantic” este un termen
de defăimare condescendent care se aplică cu ușurință în calomnii – poziții înainte, în același mod în care
termenul „decadent” a denunțat adesea elemenii – cu adevărat tuse progresiv al unei culturi pe moarte, mai
degrabă decât factorii reali. Decadenţă. MIA – gene înstrăinarea artistică tradițională urmăresc – tată romantic
în timp ce se află în incompatibilitate estetică cu societatea în curs de dezvoltare. Această incompatibi – tate
este cheia adevărului său. Ceea ce colectează și păstrează în memorie aparține viitorului: imagini ale unei
satisfacții care ar dizolva societatea care o suprima. Marea literatură și arta suprarealistă din anii douăzeci și
treizeci au recuperat încă aceste poze – gene în funcția lor subversivă și eliberatoare. Exemplele luate la
întâmplare din vocabularul literar de bază poate indica intervalul și valoarea acestor imagini și Dimen – sion
revelatoare Suflet, Spirit si inima; re – cherche l’Absolu, Les Fleurs du mal, la femme-in – fant; Regatul Mării,
Le Bateau Ivre  și Long-leg – ged Bait; Ferne și Heimat; dar și demonul romului, demonul mașinii și demonul
banilor; Don Juan și Romeo; Maestrul constructor și Când se vor trezi morții.
Numerarea lor unică arată că aparțin unei dimensiuni lipsă de 90. Nu au fost invalidate de solescența lor
ob – literară. Unele dintre aceste imagini perte – necen literaturii contemporane și de a supraviețui în cele mai
creațiile sale avansate. Ceea ce a fost invalidat este forța sa subversivă, conținutul său distructiv: adevărul său.
În această transformare își găsesc locul în viața de zi cu zi. Lucrările de cultură intelectuală înstrăinată și
înstrăinătoare sunt bunuri și servicii de familie – Liares. Reproducerea și masa de consum, sunt doar o
schimbare în cantitate, care este, o creștere apreciază – TION și înțelegere, democratizarea culturii?
Adevărul literaturii și al artei a fost întotdeauna acceptat (dacă a fost acceptat) ca cel al unui ordin
„superior” care nu ar trebui și nu ar perturba ordinea lucrărilor. Ceea ce s-a schimbat în timpurile moderne este
diferența dintre cele două – Denes și adevăruri. Puterea de absorbție a soci – ty golească dimensiune artistică,
luând lor Conte – antagoniști cuiburile. În domeniul culturii, noul totalitarism se manifestă tocmai în
Plura – armonizator lucratul, în cazul în care lucrările cele mai contradictorii și adevărurile coexista pașnic în
indiferen – cia.
Înainte de apariția acestei reconciliere Cultu – ral, literatura și arta au fost în esență exploatație alienare și
protejarea conștiinței contradicție nefericită a lumii divizată, derro posibilități – Tadas, speră promisiuni
nerealizate și Trai – cionadas. Ei au fost o forță cognitivă rațională care re – privit o dimensiune a omului și
a naturii, care a fost reprimată și a respins în realitate. Adevărul său a fost în iluzia evocat, în insistența asupra
creării unei lumi în care teroarea vieții a fost Domi – înot și suprimat; cucerit de noaștere – ment. Acesta este
miracolul chef-d’oeuvre; este tragedia, susținută până la concluzia sa logică și pune capăt tragediei: soluția sa
imposibilă. A trăi propria dragoste și ură, a trăi ceea ce este, implică înfrângere, resemnare și moarte. Crimele
societății, iadul pe care l-a făcut omul pentru el
91 om inconquista devin forțe cosmice – bles.
Tensiunea dintre real și posibil este transfigurat într – un conflict nerezolvat, în care reconcilierea se
găsește datorită muncii ca formă: frumusete ca Promesse de Bonheur. În forma lucrării, CIR – pozițiile curente
sunt plasate într -o altă dimensiune în care realitatea dată prezentată așa cum este. Deci spune adevărul despre
sine; limbajul lor nu mai este acela al înșelăciunii, al ignoranței și al supunerii. Ficțiunea numește faptele pe
nume și regatul său a fost derrum – ba; ficțiunea subminează experiența cotidiană și o arată falsă și mutilată.
Dar arta are această putere magică doar ca putere a negării. El poate vorbi propria limbă numai atât timp cât
imaginile care resping și infirmă ordinea stabilită sunt vii.
Madame Bovary, Flaubert, se distinge de poveștile de dragoste la fel de tristă din literatura contemporană
prin faptul că „vocabularul umil – lario al omologului său din viața reală conține totul – prin imagini de heroină
sau faptul că citește povești care încă conțin asemenea imagini. Angoasa lui este fatală, pentru că nu a existat
psihanalist și nu a existat psihanalist pentru că, în lumea sa, nu ar fi fost în stare să o vindece. L-ar fi respins ca
parte a ordinului Yonville care o distruge. Povestea lui a fost „tragic“, deoarece societatea în care OCU – RRIA
era o societate înapoiată, cu o moralitate sexuală nu a lansat încă și încă o psihologie insti – tutionalised.
Societatea încă venită și-a „rezolvat” problema * prin suprimarea ei. Desigur, ar fi o prostie să spunem că
tragedia sa, sau cea a lui Romeo și Julieta, este rezolvată în democrația modernă, dar ar fi și o prostie să negăm
esența istorică a tragediei. Realitatea tehnologică în curs de dezvoltare subminează nu numai formele, ci chiar
baza alienării artistice; adică tinde să invalideze nu numai anumite "esti – " dar și chiar substanța artei.
Desigur, înstrăinarea nu este singura 92 tică caracteristică a artei. Analiza și chiar o declarație cu privire la
această problemă se află în afara scopului acestei lucrări, dar pot fi oferite câteva sugestii clarificatoare. De-a
lungul unor perioade întregi de civilizație, arta pare să fie pe deplin integrată în societatea sa. Arta egipteană,
greacă și gotică sunt exemple familiare; Bach și Mozart sunt, de asemenea, citate în general ca mărturii despre
latura „pozitivă” a artei. Locul de artă într – o pre – cultura tehnologică și bidimen – litate este foarte diferită de
cea într – o civilizat – TION dimensionale, dar alienare caracterizează atât pozitive cât și ca artă negativă.
 Distincția decisivă nu este cea psihologică, între arta creată în plăcere și arta creată în mijlocul durerii,
între sănătatea și nevroza, ci distincția dintre realitatea artistică și cea socială. Ruptura cu a doua, magie sau
Racio călcare de lege – sfârșitul anului, este o calitate esentiala chiar posi arta – tive; de asemenea, este
înstrăinat de același public căruia i se adresează. Pentru aproape și rude care au stat la tem – PLE sau catedrală
pentru oamenii care trăiesc în jurul lor, a rămas în contrast terifiant și înălțătoare în viața de zi cu zi a sclavului,
taranului și artizanul și poate chiar și cu stăpânii lor.
Ritualizată sau nu, arta conține raționalitatea negației. În pozițiile sale cele mai avansate este Marea
Respingere; protestul împotriva a ceea ce este. Modurile în care omul și lucrurile se fac să apară, să cânte, să
sune și să vorbească, sunt modalități de respingere, rupere și recreere a existenței lor de fapt. Dar aceste moduri
de negare aduc un omagiu societății antagoniste de care sunt legați. Separat de sfera muncii în care societatea
însăși și mise acestuia reproduce – ria, lumea artei le creează rămășițe, cu tot adevărul său, un privilegiu și o
iluzie.
În această formă continuă, în ciuda demo – cratizării și popularizării, până în secolul al XIX-lea și până în
secolul al XX-lea. „Cultura înaltă“, în care acest înstrăinează – TION are propriile ritualuri și sărbători propriul
lor stil.
93
Salonul, concertul, opera, teatrul sunt concepute – două pentru a crea și a invoca o altă dimensiune a
realității. A participa la ei este ca și la a participa la o petrecere; trec prin și transcend experiența de zi cu zi.
Acum, această sciziune esențială între arte si sau – den a zilei, care a fost deschisă la Ar alienare – tística,
se închide în mod progresiv de către Socie – tata tehnologic avansat. Și la sfârșit, Marele Re – Chazo este
respins la rândul său; „cealaltă dimensiune” este absorbită de starea de lucruri dominantă. Lucrările de
înstrăinare sunt încorporate în această socie – ty și să circule groase ca hoții din echipa care zboara si
psychoanalyzes statului predominant al afacerilor. Acest lucru are – comerț cen: vinde, confort, sau Excite.
Critici neoconservativ sau critici iz – quierda de ridicol culturii de masă protestul împotriva folosirii lui
Bach ca muzică de fundal în bucătărie, împotriva la. Venta lui Platon și Hegel, Shelley și Baudelaire, Marx și
Freud în supermarket – uri. Spre Dimpotrivă, ei insistă că faptul recunoscut că clasici au părăsit mausoleului și
a revenit la viață, că oamenii sunt mult mai educați. Este pentru a vedea – tată, dar revenind la viață ca clasici,
reveniți la viața diferită; au fost privați de forța lor antagonice, separarea a fost Dimen – sia însăși adevărul ei.
Astfel, intenția și funcția acestor lucrări au fost modificate fundamental. În cazul în care au stat în picioare
o dată în contradicție cu statutul quo – ului, această contradicție este acum anulat.
Dar o astfel de asimilare este prematură din punct de vedere istoric; stabilește egalitatea culturală păstrând
în același timp dominația. Compania este eliminarea prerro – gativas și privilegiile feudale, împreună cultura
aristocratică cu conținutul său. Faptul că adevărurile transcendente ale artelor plastice, estetica vieții și a
gândirii erau accesibile doar câtorva bogați și educați a fost vina unei represiuni a societății – voința. Dar
această eroare este nu corectată prin cărți BOL – Sillo, educație generală, LP – uri și eliminarea etichetei în
teatru și con- viu 94 sigur. 1 Privilegiile culturale exprimate injus – tici de libertate, contradicția dintre
ideologie și realitate, separarea productivității intelectuale a materialului; Ei au oferit însă nivel pro – tected
în cazul în care adevăruri interzise ar putea despre – care trăiesc într – o integritate abstract, separat de
așa – ciedad care a anulat.
Acum, această separare a fost abolită și, odată cu aceasta, au fost abolite și încălcarea și acuzarea. Text și
tonul sunt încă acolo, dar trebuie să – quistado distanța făcut le Luft von anderen Pla – ne zece, aer alte
planete. 2 Înstrăinarea artistică a devenit la fel de funcțională ca și arhitectura noilor teatre și săli de concert în
care este interpretată. Și sub acest aspect, raționalul și răul sunt inseparabile. Fără îndoială, noua arhitectură este
mi – jor și, prin urmare, mai frumoasă și mai practică decât mons – truosidades era victoriană. Dar este,
de asemenea, mai „integrată“: centrul cultural devine un obiect de mobilier în centrul comercial, la partea mu
centru – guvernul nicipal sau centrale. Dominarea are propria sa estetică, iar dominația democratică are estetica
sa democratică. Este bine că aproape toată lumea poate avea acum artele plastice la îndemână prin simpla
apăsare a unui buton de pe dispozitiv sau intrarea într-un supermarket. Cu toate acestea, în această difuzare,
artele plastice devin roți dințate într-o mașină culturală care îi reformează conținutul.
Alienarea cedează arta, împreună cu alte forme de negare, procesului de raționalitate ECT – nica.
Schimbarea dezvaluie profunzimea sa, gradul de ireversibilitatea în cazul în care aceasta este văzută ca urmare
a pro – progresul tehnic. Stadiul actual redefinește posibilitățile omului și ale naturii în funcție de nou
1. Nu vă faceți nicio greșeală: în alt sens, broșurile broșate, educația generală și LP sunt o adevărată
binecuvântare.
2. Stefan George, în Cvartetul în fa dur al lui Arnold Schoenberg. Vezi Th. W. Adorno, Philosophie der
neuen Musik. (J. CB Mohr, Tübingen, 1949), pp. 19 mp
 95 de medii disponibile pentru realizarea sa și, în lumina sa, imaginile pre-tehnologice își pierd puterea.
Valoarea sa de adevăr depindea într-un grad înalt de o dimensiune fără compromisuri și neînvinsă a
omului și a naturii, în limitele înguste ale organizării și manipulării, a „nucleului insolubil” care a rezistat
integrării. În societatea industrială pe deplin dezvoltată, acest nucleu insolubil este anu – progresiv alături de
raționalitatea tehnologică. Evident, transformarea fizică a lumi implicațiile – ca transformarea mentală a
simbolurilor sale, imagini și idei. Evident, când orașele, autopis – tas-urile și parcurile naționale înlocuiesc
oamenii, will – lles și păduri; când bărcile cu motor rulează atât – lacuri și avioane scurte prin cer, aceste zone
își pierd caracterul ca o realitate calitativ diferită, ca zone de contradicție.
Și, din moment ce contradicție este lucrarea Logosului -confrontación rațională a „ceea ce nu este“ cu
„ceea ce este“ – trebuie să aibă un mijloc de comunicare – TION. Lupta pentru a găsi mijloacele, sau mai
degrabă lupta împotriva absorbției în cea predominantă – dimensionalitate este prezentată în eforturile depuse
de van – garda pentru a crea o fisură ar văd – tata transmisibilă artistice din nou.
Bertold Brecht a schițat bazele Theophilus – bogat în aceste eforturi. Caracterul total al societății stabilite
se confruntă dramaturgului cu întrebarea, astfel – BRE dacă este încă posibil să „reprezinte contemplației
mondială – porary în teatru“; că este, ceea ce reprezintă ea într -o astfel ma – Nerei privitorul să recunoască
adevărul că lucrarea trebuie să transmită. Brecht răspunde că lumea contempo – RSHIP poate fi astfel
reprezentată numai dacă sunteți repfe- Senta ca subiect de schimbare: 8 ca starea de necesitate de negat.
Aceasta este o doctrină care trebuie învățată, înțeleasă și pusă în practică; dar teatrul este și ar trebui să fie
divertisment,
3. Bertolt Brecht, Teatrul Schriften  zum (Berlin și Frank – furt, Suhrkamp, 1957), pp. 7, 9.
96
plăcere. Cu toate acestea, divertismentul și ucenicii – je nu se opun; divertismentul poate fi cel mai
eficient mod de a învăța. Pentru a învăța ceea ce este într – adevăr lumea contemporană în spatele vălului și
materialele ideologice și modul în care acesta poate fi schimbat, ROM – ul trebuie să teatru – pe identificarea
privitorului cu evenimente care apar pe scenă. Este nevoie în loc de accent și sen – timiento, distanța și
reflecție. „Efectul de MENT distance-” (Verfremdungseffekf) trebuie să producă acest Diso – ciation în care
lumea poate fi recunoscută – face așa cum este. „Lucrurile din viața de zi cu zi sunt trase din domeniul probelor
imediate…“ 4 „Ce este“ natural „să -și asume aspecte ale extra – ordinare. Doar așa pot fi dezvăluite legile
cauzei și efectului.” 5
„Efectul de distanțare” nu este suprapus literaturii, mai degrabă este răspunsul literaturii la
amenințarea comportamentului  total; încercarea de a salva raționalitatea din negativ. În această încercare, marii
„conservatori” ai literaturii își unesc forțele cu activiștii radicali. Paul Va – léry insistă asupra angajamentului
inevitabil al limbajului poetic cu negarea. Versetele acestei limbi „nu vorbesc niciodată în afară de lucruri
absente”. 6 Ei vorbesc despre ceea ce, deși absent, bântuie universul este – instituit în discursul și
comportamentul ca majoritatea prohi sale – Bida posibilitate, nu cer nici iad, nici bine, nici rău, ci pur
și simplu „Le Bonheur“. Astfel, len – Guaje poetică vorbește despre ceea ce este din această lume, care este
vizibil, tangibil, audibil în om și na – turii, și ceea ce nu se vede, nu este atins, nu a auzit.
Creat și pus în mișcare într-un mediu care prezintă absent, limbajul poetic este un limbaj al cunoașterii; ci
a unei cunoștințe care subversează
4. Ibidem, P. 76.
5. Ibidem, P. 63.
6. Paul Valéry, <Poésie et Pensée Abstraite», în Oeuvres (La Pléiade, Paris, Gallimard, 1957), vol. Eu, p.
1.324.
97 tu pozitiv. În funcția sa cognitivă, poezia îndeplinește marea sarcină a gândirii. ’
lucrarea care face ca ceea ce nu există să trăiască în noi. 7
A numi „lucrurile care lipsesc” înseamnă a sparge farmecul lucrurilor care sunt; Mai mult decât atât, este
intro – ducere a unei ordini a lucrurilor în grajd – I de acid, „începutul unei lumi.“ 8
Pentru exprimarea acestei alte ordini, care este după – transcendență în lumea unică, limbajul poetic
depinde de elementele transcendente din limbajul obișnuit. 9 Totuși, mobilizarea totală a tuturor mijloacelor de
informare în masă pentru apărarea realității stabilite a coordonat mijloacele de exprimare până la un punct în
care comunicarea conținutului transcendent devine imposibilă din punct de vedere tehnic. Spectrul are
Perse – guido conștiința artistică deoarece Mallarme – im – posibilitatea de a vorbi o limbă care nu reificat,
co – municate Negatives-, a încetat să mai fie o fantomă. S-a concretizat.
Adevărate opere de artă literare – munican pauza de comunicare. Cu Rimbaud, și mai târziu dadaismul și
suprarealismul, literatura respinge foarte structuri ale discursului prin istoria culturii, ei au legat limba
AR – tístico și comune. Sistemul propozitionala 10 (cu teza ca sensul său unitate) a fost mediul în care cele
două dimensiuni ale realității ar putea ENCON – trarse, să comunice și să fie comunicate. Cea mai sublimă
poezie și cea mai scăzută proză împărtășeau acest mediu de exprimare. Deci poezia modernă „a distrus
7. Ibidem, P. 1.333.
8. Ibidem, P. 1.327 (referindu -se la limba de Mu – Sica).
9. Vezi infra, capitolul VII.
1 0. Vezi infra, capitolul V.
98
relații de limbaj și vorbire redusă din nou la succesiunea cuvintelor ’? 1
Cuvântul respinge ordinea unificatoare și sensibilă a propoziției. Explodează structura de semnificație
prestabilită și, devenind în sine un „obiect absolut”, desemnează un univers intolerabil care se autodistruge: o
discontinuitate. Această repunere în discuție a structurii lingvistice presupune o repunere în discuție a
ex – natura ence:
Natura devine o discontinuitate de obiecte singuratice și teribile, pentru că ei au doar link – uri vir – Tual;
Nimeni nu alege pentru ei un sens privilegiat, un loc de muncă sau un serviciu, nimeni nu reduce media – ing
unui comportament mental sau intenție, sau orice ar fi, în cele din urmă, o sensibilitate… Acele cuvinte-obiecte
fără unire, înarmați cu toate violatorii – cia izbucnirea ei.. Aceste cuvinte poetice exclud bărbații; există un
umanism poetic al Moder – tate. Discursul este un discurs plin de teroare, ceea ce înseamnă că acesta nu se
leagă de om cu alți oameni, ci cu cele mai inumane imagini ale naturii: cerul, iadul, sacrul, copilăria, nebunia,
materia pură etc. 12
Elementele tradiționale de artă (imagini, ar – mumii, culori) reapar doar ca „întâlnire” cu risipa unui
sentiment al trecutului într-un context de negare. Astfel picturile suprarealiste
… sunt înțelesul a ceea ce funcționalismul acoperă cu un tabu, deoarece îi amintește de propria sa ființă
cosică că nu este capabil să domine; că raționalitatea sa rămâne irațională. Suprarealismul colectează ceea ce
funcționalismul neagă omului; deformările arată ce a făcut interdicția asupra obiectului dorinței. Astfel
suprarealismul salvează arhaicul: un album
1 1. Roland Barthes, Le Degré zéro de l’écriture. Paris, Edi – ții du Seuil, 1953, p. 72. (Cursivul
autorului.)
1 2. Ibidem, Pp. 73 s.
99 de idiosincrazii în cazul în care cererea este disipată Feliei – tata, oamenii sunt negat în propria lor
lume tecmficado. 13
Lucrarea lui Bertolt Brecht păstrează „Promesse de Bonheur“, conținut în romantism și Kitsch (cla – luna
ro și cântece de mare albastru și acasă dulce, loial – pic și dragoste) face fermentul politic. Personajele sale
cântă paradisuri pierdute și de neuitat este – peranzas („Siehst du? Den Mond über Soho, Geliebter” Jedoch
eines Tages, und der Tag war. Blau» «Zuerst war es immer. Sonntag ’ ’ Und ein Schiff mit acht
Segeln.» «Alter Bilbao Mond, Da wo noch Liebe lohnt») *. Iar cântecele sunt pline de cruzime și durere,
exploatare, înșelăciune și minciuni. Cei înșelați își cântă dezamăgirea, dar învață (sau au învățat) cauzele sale și
numai învățând aceste cauze (și cum să le abordeze) își recapătă adevărul viselor.
Eforturile de a recupera Marea Respingere în limba literară suferă soarta de a fi absorbiți de ceea ce
neagă. Ca clasici moderni, avangarda și beatnik-urile împărtășesc funcția de a distra fără a pune în pericol
conștiința bună a oamenilor de bunăvoință. Această absorbție este justificată de progresul tehnic; respingerea sa
este respinsă din nou prin ameliorarea mizeriei Ja în progresele societății industriale – da. Lichidarea culturii
înalte este un produs secundar al cuceririi naturii și al cuceririi a necesității.
Loada invalidează orice imagine de relevanță – cia, încorporându- le în realitatea sa de zi cu zi
omniprezentă, această societate arată cât de conflictele insolubile devin gestionabile: tragedia și romantismul,
visele și anxietățile arcul tipic este
1 3. Theodor W. Adorno, Noten zur Literatur. (Berlin-Franfurt, Suhrkamp, 1958), p. 160. (Există o
versiune spaniolă, Ariel: Barcelona. 1962)
* („Vezi luna peste Soho, iubirea mea?”, „Încă o zi și ziua era albastră”, „La început era întotdeauna
duminică”, „Și o corabie cu opt pânze”, „Luna veche a Bilbao, acolo unde trăiește dragostea».) (N din T.)
100 sunt capabile să facă soluții și DIZOLUȚIE – scopuri tehnice. Psihiatru SEO cupa de Don Juans,
Romeos, Hamlets, Faustos, deoarece tratează Edipos: leacul. Liderii lumii sunt pe – diendo caracteristicile lor
metafizice. Apariția lui la televizor, la conferințe de presă, în Parla – ment și discuții publice cu greu se
potrivește drama dincolo de limitele de publicitate, 14 și, în schimb consecințele acțiunilor lor dincolo de
dimensiunea dramei.
Prescripția de lipsă de omenie și injus – tici sunt administrate de o birocrație ra – tionally organizat, care
este, cu toate acestea, invizibil în centrul său vital. Sufletul conține puține secrete și aspirații care nu pot fi
discutate, analizate și analizate. Singurătatea, care este condiția Esen – cial, care a fost deține individul
împotriva și dincolo de societate, a devenit imposibilă punct de vedere tehnic. ANA – analiza logică și
lingvistică arată că vechile probleme metafizice sunt probleme iluzorii; căutarea „sensului” lucrurilor poate fi
reformulată – dată fiind căutarea sensului cuvintelor și a universului stabilit de discurs și comportament poate
oferi criterii perfect adecvate pentru răspuns.
Este un univers rațional care, datorită greutății și capacităților aparatului său, închide orice evadare. În
relația sa cu realitatea vieții de zi cu zi, cul de mare – turii din trecut a fost de multe lucruri: opoziția și podoabă,
cu strigare și resemnare. Dar a fost și apariția regatului libertății: refuzul de a participa. Un astfel de refuz nu
poate fi prevenit fără o compensație care pare mai satisfăcătoare decât refuzul. Cucerirea și unificarea
contrariilor, care își găsește gloria ideologică în transformarea culturii înalte în cultură populară, are loc pe o
bază materială a cunoașterii.
1 4. Există încă legendarul erou revoluționar care poate învinge chiar și televiziunea și presa: lumea sa
este cea a țărilor „subdezvoltate”.
101 umflarea crescândă. Aceasta este, de asemenea, baza pentru fiecare – total de acarianul de sublimare.
Înstrăinarea artistică este sublimarea. Creează imagini de condiții care sunt incompatibile cu „principiul
realității“ stabilit, dar că, în calitate de imagini culturale, devin tolerabile, chiar SED – ficantes și util. Acum
aceste imagini sunt invalidate. Incorporarea sa în bucătărie, birou, magazin; eliberarea sa comercială ca afacere
și distracție este, într-un sens, desublimare: înlocuiește satisfacția mediată cu satisfacția imediată. Dar
aceasta este o desublima – TION practicata dintr – o „poziție de forță“ de către societate care își poate permite
să dea mai mult decât înainte, deoarece interesele lor au devenit impulsuri mai internalizate cetățenilor săi și
pentru că plăcerile acordate promovează cohe – sion socială și satisfacție.
„Principiul plăcerii“ absoarbe „principiul realității“ sexualitatea este eliberat (sau, mai degrabă
LIBE – tanță) în forme sociale constructive. Această noțiune implică faptul că există moduri represive
desubli – TION, 15 cu care impulsuri. Sublimados și obiective conțin mai abatere, mai multă libertate și refuzul
de a păstra tabuurile sociale. Pare – CE că o astfel de represiv este operativă de sublimare în sfera sexuală, și în
ea, la fel ca în cultura înaltă de sublimare, funcționează ca un produs secundar al cu – troli sociale ale realității
tehnologice, care se extinde libertatea de timp intensificarea dominației. Legătura dintre desublimare și
societate Tehnologia – logica poate fi înțeleasă mai bine analizând schimbarea utilizării sociale a energiei
instinctuale.
În această societate, nu tot timpul petrecut și mașina timpului de lucru (de exemplu, este – forță de mine,
dar neplăcut este necesar) și nu toate ENER – Gy salvat de aparatul este munca. Mecanizarea a „economisit” și
libidoul, energia
1 5. Vezi cartea mea Eros v civilizație. (Ed. Seix și Barral, Barcelona, 1968). Cap. X.
102 din „instinctele vieții”, adică el a extras din formele sale anterioare de realizare.
Acesta este centrul de adevăr în romanticul contrastul dintre via – Jero modern și poetul rătăcitor sau artizanul,
între linia de asamblare și de artizanat, între orașul și CiU – ty, fabrica de pâine și acasă – coapte, barcă
cu pânze și off -placă etc. Adevărat, această tehnică romanti – co dinaintea lumii era plină de mizerie, efort și
murdărie și ele, la rândul lor, erau fundalul tuturor plăcerilor și bucuriei. Cu toate acestea, exista un „peisaj”, un
mijloc de experiență libidinală care nu mai există.
Odată cu dispariția sa (o condiție istorică pentru progresul în sine), o întreagă dimensiune a activității și
pasivității umane a fost dezerotizată. Mediul din care individul ar putea obține plăcere – pe care l-ar putea
percepe ca fiind plăcut aproape ca o extensie a corpului său – a fost rigid redus. Ca un rezultat,
„universul“ al cathexis libidinale este redusă în același mod. Rezultatul este o localizat – TION și contracția
libidoului, a redus ERO – Tico experiență și satisfacția sexuală. 16
De exemplu, puteți compara face dragoste într – o PRA – dera o masina pe un drum de iubire – doi de pe
zidurile orașului și pe o stradă din Manhattan. În primele cazuri, mediul este – CIPA și invită
cathexisul libidinal și tinde să fie ero- Tizado. Libidoul transcende zonele erogene în – intermediară: un proces
de sublimare este creat nu re – apăsătoa-. În schimb, un mediu mecanizat pare să împiedice o astfel de auto-
transcendență a libidoului. Legat în lupta pentru a extinde domeniul de gratificare erotică, libidoului „polimorf“
devine mai puțin, mai puțin capabil de erotism dincolo de sexualitate nebun – zată, și ultima se intensifică.
Astfel, diminuarea erotică și intensificarea ENER – logy sexuale, realitatea tehnologică limitează
domeniul
1 6. Conform terminologiei utilizate în UL – lucrările lui Freud: sexualitatea ca puls parțial „specializat”;
Eros ca cel al întregului organism.
103 sublimare. Aceasta reduce, de asemenea, necesitatea de Subli – TION. În aparatul mental, tensiunea
dintre ceea ce se dorește și ceea ce este permis pare să fie considerată – mult mai mică, iar principiul realității
pare să nu mai aibă nevoie de o transformare totală și dureroasă a nevoilor instinctuale. Individul trebuie să se
adapteze la o lume care nu pare să ceară negarea Neființei sale – versiuni mai intime; o lume care nu este în
esență ostilă.
În acest fel, organismul este precondiționat de acceptarea spontană a ceea ce i se oferă. In timp ce o mai
mare libertate implică o contracție mai degrabă decât o extindere și dezvoltare a neće – sities instinctuale,
lucru pentru mai degrabă decât împotriva STA – dvs. Quo  represiune generală; s -ar putea vorbi de
„a – sublimare instituționalizate“. Acesta din urmă pare a fi un element vital în conturarea personalității
autoritare a timpului nostru.
S-a spus adesea că civilizația industrială avansată funcționează cu un grad mai mare de libertate sexuală;
„Funcționează” în sensul că devine o valoare de piață și un element al moravurilor sociale. În timp ce rămâne
un instrument de lucru, corpului i se permite să-și afișeze caracteristicile sexuale în lumea de zi cu zi și în
relațiile de muncă. Aceasta este una dintre realizările unice ale societății industriale, posibilă prin reducerea
muncii fizice, murdare și grele; prin disponibilitatea de haine ieftine și ATRAC – tive, fizice – cultura si igiena;
de cererile industriei publicitare etc. Sexy este – cretaria și vânzarea, tânărul executiv și ENCAR – vânzări gado
^ frumos și viril, sunt bunuri cu o valoare de piață ridicată și posesia iubitorilor de ade – priat care a fost
odinioară apanajul regilor, prinților și domnilor – Facilitează cariera chiar și a celor mai mici angajați din
comunitatea de afaceri.
Funcționalismul, care pretinde a fi artistic, promovează această tendință. Magazinele și birourile se
deschid prin ferestre mari și vă expun personalul; în interiorul 104, ghișeele înalte și pereții despărțitori opaci
cad în uz. Distrugerea vieții private în case de apartamente masive și ho – tramvai Gares rupe bariera care odată
ce separă individul de existența publică și Expo – NE atractive calități ale altor soții și alte soții mai ușor.
Această socializare nu contrazice, ci completează deserotizarea mediului. Sexul este integrat în muncă și
relații publice și astfel devine mai susceptibil la satisfacția (controlată). Pro – tehnician GRESS permite
componentelor tematice unui SIF viață mai confortabilă“, inclusiv libidinală în domeniul de interes de
producție și de schimb. Dar, indiferent cât de controlat poate fi mo – vilización energiei instinctuale (care
ajunge, uneori, o gestionare științifică a libidoului), indiferent în ce măsură poate servi ca o
apărare a statutului quo – ului, este, de asemenea recompensarea pentru persoane fizice coamă – xe În același
mod în care navigarea într-o barcă cu motor, împingerea mașinii de tuns iarba și cursa într-o mașină este
distractiv.
Această mobilizare și administrarea PUE libidoului – trebui să justifice respectarea voluntară, lipsa de
teroare, armonie între nevoile individuale prestabilit și dorințele, scopurile și obiectivele – țiilor
solicitate social. Tehnologică și factorii transcendente politica în existența umană, atât de caracteristice
civilizației industriale avansate, cucerire a declarat în sfera instinctivă ca satis – facțiune realizat într – un mod
care generează și supunere – slăbește raționalitatea de protest.
Satisfacția social admisibilă și se extinde foarte mult de dorit, dar această satisfacție de principiul plăcerii
este redusă la PRI – vársele cerințele care sunt incompatibile cu societatea stabilită. Plăcerea, adaptată în acest
fel, generează supunere.
Spre deosebire de bucuriile desublimării personalizate, sublimarea păstrează conștiința
105 renunță la faptul că societatea represivă îi impune individului și, prin urmare, păstrează nevoia de
eliberare. Desigur, toată sublimarea este impusă de puterea societății, dar nefericita conștiință a acestei puteri
este deja dincolo de înstrăinare. Și orice sublimare acceptă bariera socială împotriva satisfacției instinctuale, dar
depășește și această barieră.
Un cenzurarea inconștient și punerea în aplicare a conscien – cia, The supraeul Cenzori cenzura, deoarece
conștiința dezvoltată înregistrează actul rău interzis nu numai asupra individului, ci și în societate. În contrast,
pierderea conștienței datorită libertăților satisfăcătoare permise de o societate fără libertate face posibilă
o conștiință fericită că fa – acceptarea cilitates a erorilor acestei societăți. Este semnul autonomiei și decli
înțelegere – nantes. Sublimarea necesită un grad înalt de autonomie – mină și înțelegere; Este o mediere între
contra – suficientă și inconștientă, între procesele primare și secundare, între intelect și instinct, renunțare și
rebeliune. În formele sale cele mai realizate, cum ar fi opera de artă, sublimarea devine puterea cognitivă care
învinge suprimarea prin închinarea la ea.
În lumina funcției cognitive a acestui mod de sublimare, triumfătoare în așa sublimare – avansat
conformist ciedad industriale dezvaluie funcția sa adevărată. Această eliberare a sexualitatii (și agresivitate)
eliberează instinctuală mult de nefericire și nemulțumirea denunțând puterea represivă a universului stabilit de
suficiente conform – TION. Desigur, există nefericire generală și, cu – știința fericită este destul de slabă: o
suprafață subțire care abia acoperă frica, frustrarea și dezgustul. Această nefericire se pretează cu ușurință
mobilizării politice; fără loc pentru dezvoltarea conștientă, poate deveni rezervorul instinctual pentru un nou
mod de viață și de moarte fascist. Dar există mai multe moduri în care nefericirea în fericit constiinta poate,
vol – să fie o sursă de putere și de coeziune la ordinea 106 socială. Conflictele individului nefericit apar acum
mult mai ușor de vindecat decât cele care au provocat „starea de rău de civilizație” a lui Freud și par a fi
definite mult mai adecvate – mintea în termeni de „personalitate nevrotică a timpului nostru” decât în lupta
eternă dintre Eros și Thanatos.
Modul în care a controlat de- sublimare poate slăbi revolta instinctivă împotriva stabilit „principiul
realității“ poate fi apreciat de contrastul dintre reprezentarea sexualității în literatura clasică și romantică și în
literatura noastră contemporană. Dacă unul selectat dintre lucrările care sunt, în însăși substanța lor și forma
interioară – completată de relația erotică, exemple ca Esen – ial diferite ca Phaedra, Racine, Las
afinida –  Opționale des, Goethe, Flori de răul de Baude – Laire, Ana Karenina de Tolstoi, sexualitatea apare
în mod constant într-o formă foarte sublimată, „mediatizată” și reflexivă; dar în această formă este absolut, fără
niciun angajament, necondiționat. Dominația lui Eros este, de la început, și cea a lui Thanatos. Realizarea este
distrugere, nu în sens moral sau sociologic, ci ontologic. Este dincolo de bine și rău, dincolo de moralitatea
socială și rămâne astfel dincolo de principiul realității stabilite, pe care acest Eros îl neagă și îl atacă.
În schimb, sexualitatea desublimată este clar alcoolicii O’Neill și Faulkner sălbatic, în tramvaiul numit
Dorință și pisică pe un acoperiș fierbinte de tablă, în Lolita, în toate poveștile despre orgii din Ho – llywood și
New York, în aventurile gospodinelor. A noilor suburbii. Toate acestea sunt infinite – mintea mai realistă,
îndrăzneață, dezinhibată. Este carnea și sângele societății în care apar evenimentele, dar nu este negarea ei
nicăieri. Ce se întâmplă este cu siguranță sălbatic și obscen, viril si indraznet, destul de Inmo – ral și tocmai
pentru că, perfect inofensiv.
Eliberat de forma sublimată care este semnul
107 Esența visurilor tale irrenconciliables – un fel este stilul, limba în care povestea este cu – Tada –
pentru sexualitatea devine un vehicul pentru a bestseller – uri de opresiune. Nu poți
spune despre niciuna dintre femeile sexuale din literatură – temporar ceea ce Balzac
a spus că prostituata Esther: că a lui era o tandrețe care înflorea doar în in – finit. Această societate transformă
tot ceea ce atinge într-o potențială sursă de progres și exploatare, obosită – cio și satisfacție, libertate și
opresiune. Ho sexualitatea este o excepție.
Coricepto de controlat presupune imposibilitatea de sublimare eliberării simultane este – xualidad
suprimat și agresivitate, posibilitate pare incompatibilă cu noțiunea de Freud a cutiei – fix TITY de energie
instinctivă disponibile pentru distri – bution între cele două impulsuri primare. Potrivit lui Freud, sexualitatea
consolidarea (libido) ar atrage după sine în mod necesar o slăbire a Agre – sividad, și vice – versa. Cu toate
acestea, în cazul în care eliberarea libidoului, social permis și favorizat, va fi sexualitatea parțială și localizată
echiva BE – compresie lentila de fapt energia erotică, iar acest lucru va sprijini forme de sublimare de creștere
agresivitate atât nu sublimate și sublimate; o agresivitate care crește intens în societatea industrială
contemporană.
A ajuns la un grad de normalizare în care indivizii se obișnuiesc cu riscul propriei dizolvări și dezintegrări
pe parcursul prevenirii naționale normale? Sau, această acceptare se datorează în totalitate incapacității sale de a
face ceva împotriva ei? În orice caz, riscul unei posi – distrugerea ble de către om a devenit un element
obișnuit, atât moștenirea mentală și oamenii material astfel că nu mai servele să atace sau negând sistemului
social stabilit. Mai mult, ca parte a vieții tale de zi cu zi, poți chiar să le conectezi la acest sistem. Legătura
economică și de po- 108 (nivelul și dorit de muncă!) Litic între inamic absolută și standardul de viață ridicat
este suficient de transparentă, dar, de asemenea, suficient de rațional pentru a fi acceptat.
Presupunând că instinctul de distrugere (în RDial – termen mo: instinctul morții) este un com
larg – raportor al energiei care alimentează cucerirea tehnică a omului și a naturii, ea pare că CA în creștere –
de capacitate de a societății de a manipula progresul Tech – nico crește asemenea capacitatea de a manipula și
de a controla acest instinct, prin urmare, să se întâlnească l „pro – inductiv.“ Apoi, coeziunea socială va fi
Streng – lecida în cele mai adânci rădăcinile sale instinctuale. Riscul suprem, și chiar faptul războiului, îl va
avea pe Afron – I Tado nu numai cu o acceptare resemnată, ci și cu tam – fie cu o aprobare instinctivă a
victimelor. În acest sens, avem și o – sublimare controlată.
Instituționalizați apare astfel de sublimare a fi un aspect al „cucerirea transcendenței“ ceea ce – stau de
cea – societate dimensională. În același mod în care această societate tinde să reducă și chiar să absoarbă
opoziția (diferență calitativă!) În domeniul politicii și culturii înalte, o face în sfera instinctuală. Rezultatul este
o atrofie a organelor mentale potrivite pentru a înțelege contradiccio – țiilor și alternative și în singura
dimensiune perma – perma- a raționalității tehnologice, conștiința fericit vine să prevaleze.
Aceasta reflectă convingerea că realul este rațional și că sistemul stabilit, cu toate acestea,
proporționale – bunuri Ciona. Oamenii sunt determinați să găsească în aparatul productiv agentul efectiv
PENSIUNE – acțiune către gândurile lor și Actium – scopurile personale și pot fi prezentate. Și în acest
transfer, aparatul își asumă și rolul de agent moral. Conștiința este absolvită prin reificare, prin necesitatea
generală a lucrurilor.
În această nevoie generală, nu există loc pentru vina. Un om poate da semnalul de lichidare
109 sute și mii de oameni și apoi s-a declarat mintea mea – gratuit conștiință și trăiesc fericit – mintea mai
târziu. Puterile antifasciste care înving – fascismul rom pe câmpul de luptă se bucură de beneficiile neerilor
științifici, generali și inge – naziști; au avantajul istoric al celor care au venit mai târziu. Ceea ce începe ca
oroarea lagărelor de concentrare devine PRAC – tica de oameni instruiți să trăiască în condiții Anor – rele: o
existență umană subterană și dome – mo zilnic de alimente radioactive. Un preot cris – Tiano declară că
aceasta nu este contrară principiilor Cristia – vom evita prin toate mijloacele posibile pe care le vedeți – Cino
din adăpostul bomba. Un alt preot creștin îl contrazice pe colegul său și spune că este. Cine are motivul? Din
nou, neutralitatea raționalității tehnologice este prezentată deasupra politicii și, din nou, se arată ca falsă,
deoarece, în ambele cazuri, servește politicii de dominație.
Lumea lagărelor de concentrare… Nu era o societate excepțional de monstruoasă. Ceea ce am văzut acolo
a fost imaginea și, într-un fel, chintesența, societății infernale în care ne cufundăm în fiecare zi. 17
Se pare că până și cele mai oribile nelegiuiri pot fi reprimate în așa fel încât, în toate scopurile practice, să
nu mai fie un pericol pentru societate. Sau, dacă erupția lor duce la perturbacio – scopuri funcționale la individ
(ca în cazul
17. E. Ionesco, în Nouvelle Revue Française, iulie 1956, așa cum este citat în London Times  Literary
Supplement, 4 martie 1960. Herman Kahn sugerează într-un studiu din 1959 al randului (RM-2206-RC) că „Ar
trebui să fie un studiu privind supraviețuirea a populațiilor în medii similare pentru cele din adăposturi
suprapopulate (tabere, RAE – țiilor de încărcare maximă folosită de ruși și germani, nave de transport trupe,
închisorile aglomerate… Etc.). În cadrul – UNPACKING util, principiile directoare se pot îndeplini și se pot
adapta la programul de adăpost.”
110 pilot Hiroshima) nu perturba funcționarea a societății. O clinică pentru bolnav mintal în – sarcina
perturbației.
Constiinta fericit nu are limite: Organize Mon – Gos cu moartea și mutilare, în care di – versiunea, munca
in echipa, importanța STRA- – logica sunt amestecate pentru a atinge armonia socială. Rand Corporation, care
combină studii academice, in – vestigaciones, militare, climatice și viața bună, în – formă despre aceste jocuri
într – un stil de degreveze precizie în „aleatoare News“, volumul 9, Nu – numărul 1 la rubrica de MORE VALE
A SAL VO DECÂT S- A POCAT. Rachetele sunt gata, bomba cu hidrogen așteaptă, zborurile spațiale
avansează și problema este „cum să protejăm națiunea și lumea liberă”. La toate acestea, planificatorii militari
sunt îngrijorați, deoarece „costul de a-ți asuma riscuri, de a experimenta și de a face o greșeală, poate fi
teribil – minte”. Dar în acel moment intervine Randul; Rand remediază toate și „invenții precum
secu – CARACTERISTICI DE SECURITATE RAND intră în joc”. Scena în care intră este inclasificabilă. Este
o scenă în care „lumea devine o hartă, rachetele sunt doar simboluri (trăiește puterea liniștitoare a
simbolismului!) Și războaiele sunt doar (numai) planuri și var – măgari scrise pe hârtie…” în acest cadru, Rand
a transformat lumea într – un joc tehnic interesant și o poate lua simplu: „planificatorii militari pot câștiga
o experiență valoroasă“ sinte – tica „niciun risc“.
JUCAND JOCUL
Pentru a înțelege jocul trebuie să participi, deoarece înțelegerea este „în experiență”.
Pentru că jucătorii de asigurare provin din aproape toate departamentele atât Rand și Air Force, putem
găsi un fizician, un Inge – Neer și un economist pe echipa albastră. Echipa Red va include un număr la fel
de variat de pluricolori – cipants.
111
Prima zi este petrecută într-un studiu comun despre ce constă jocul și care sunt regulile. Cum – echipele
stau deja în jurul hărților în camerele lor respective, începe jocul. Fiecare echipă primește declarația sa politică
de la Directorul de joc. Aceste declarații, de obicei pregătite de către un membru al grupului de control, da o
idee asupra situației mondiale la momentul jocului, unele în – formarea privind politica echipei adverse,
obiectivele pe care ar trebui să găsească echipa și bugetul său – a pune. (Schimbarea politică cu fiecare joc
ex – . Plore o gamă largă de posibilități strategice)
În jocul nostru ipotetic, obiectivul albastru este omul – are o capacitate de descurajare pe tot parcursul
jocului; adică menținerea unei forțe capabile să întoarcă obiectivul – pes roșii, deoarece roșii nu vor să riște un
atac. (Echipa Albastră primește, de asemenea, câteva informații despre politica roșilor.)
Politica roșie constă în obținerea unei superiorități de forță față de blues.
Bugetele albastre și roșii sunt similare cu cele actuale pentru apărare…
 Este încurajator faptul că jocul a fost jucat des – 1961 la RAND, „în subsolul nostru laberínti – co, undeva
în cafenea” și că "listele de pe pereții camerelor roșu și albastru înregistrează armele disponibile și materialele
care echipele cumpără… Aproximativ șaptezeci de articole în total. Există un „Director de joc” care
interpretează regulile, deoarece, chiar dacă „cartea de reguli completă cu diagrame și ilustrații are șaizeci și șase
de pagini”, probleme apar inevitabil în timpul jocului. Di – Jocul rectorul are, de asemenea, o altă funcție
importantă: „fără avertisment înainte de jucători“, „poate în – război troducir pentru a obține o măsură a
efecti – vitatea forțelor militare în joc. Dar apoi și acum – ces, placa anunță „cafea, prăjituri și idei.“ Cal – ma!
Jocul continuă pentru perioadele rămase, până în 1972 când se termină. Apoi echipele Roșu și 112 Albastru
îngropă proiectilele și stau împreună pentru cafea și prăjituri în sesiunea post-mortem. Dar restul nu prea: există
este „o situație din lumea reală, care nu poate transpus în mod eficient la public Siguranță – Ness“ și acest lucru
este „negociere“. O apreciem: singura speranță rămasă în situația reală este dincolo de puterea lui Rand.
Desigur, în domeniul conștiinței Feliz, sentimentul de vinovăție nu are loc, iar calculul este – responsabil
de conștiință. Când totul este în joc, nu există nicio altă infracțiune decât aceea de a respinge întregul sau de a
nu-l apăra. Infracțiunea, vinovăția și vinovăția devin o problemă privată. Freud a găsit în psihicul individului
crimele umanității, în istoria cazului individual istoria totalității. Această legătură fatală este suprimată cu
succes. Cei care se identifică cu totalitatea, care sunt instalați ca lideri și avocați, greșesc cu toții nu pot face
rău! nu sunt vinovați. Ei pot simți vina – Bles din nou atunci când această identificare nu mai există, cuardo au
dispărut.
113
4. ÎNCHIDERE A UNIVERSULUI DE SPEECH
În stadiul actual al istoriei, orice scriere politică poate confirma doar un univers de poliție, în același mod
în care toate scrierea intelectuală poate doar INSTI – tute un para-literatura, care nu se mai îndrăznește
să vorbească numele său.
Roland barthes
Consciousness- fericit că este, credința că realul este sistemul rațional și social Produ stabilit – CE
reflectată un nou conformism BUNURI, care este prezentat ca o fațetă a raționalitate tehno – ca și se traduce
într – o formă de comportament social. Acest lucru este nou în sensul că este rațional într-un grad fără
precedent. Deține o societate care a redus – și în zonele sale cele mai avansate eliminate – IRRA – cea mai
primitivă din etapele anterioare, care prelungește și îmbunătățește viața mai regulat decât înainte. Încă nu
a ajuns la anihilează de război – TION; Taberele de exterminare naziste au fost abolite – ambele. Conștiința
fericită respinge orice legătură. Este cer – la care a reintrodus tortura ca un eveniment normal; dar acest lucru se
întâmplă într – un război colo – NIAL care are loc la marginea lumii civilizate. Și acolo se poate face cu o
conștiință absolută, pentru că, la urma urmei, războiul este război. Și acest război este, de asemenea, pe
margine; lovește doar țările „subdezvoltate”. Altfel, domnește pacea.
Puterea asupra omului achiziționat de acest Socie – a uitat tatăl constant datorită eficienței și producerea
m – vitatea de ea. Un totul asimilându – l atinge la absor – BER opoziției, joc cu contradicția, Demués – tra
superioritatea culturala. În același mod, des – distrugerea resurselor naturale și proliferarea deșeurilor este
o dovadă de opulenta și „cele 114 niveluri ridicate de bunăstare.“ „Comunitatea este dema – siado mulțumită
să-și facă griji!” 1
LIMBA DE ADMINISTRARE TOTALĂ
Acest tip de bunăstare, suprastructura pro – odihna ductivă pe baza mizerabil al societății, impregnată
de „mass – media “, care Constitu – medierea de yeni între stăpâni și servitori. Agenții săi de publicitate modela
lumea de co – municare în care „una – dimensional“ este exprimat comportamentul. Limbajul creat de ei
susține iDEN – tificarea și unificarea, prin promovarea sistematiza – gândire AC și acțiune pozitivă, prin atac
concertat asupra noțiunilor tradiționale transcendental – urme de lovituri. În formele dominante de limbaj,
contrastul este văzută între formele de gândire „două – dimensionale“ dialectica, și comportamentul
tehno – „obiceiuri de gândire“ logice sau sociale.
În expresie tipică a acestor obiceiuri pensa – TION, tensiunea dintre aparență și realitate, între fapt și
factor care cauzează aceasta, între substanță și Atri – Buto tinde să dispară. Conceptele de autonomie,
descoperire, demonstrație și critică dau loc celor de desemnare, afirmație și imitație. Elementele MAGI – cos,
autoritar și ritualuri acoperă limba. LEN – Guaje este deposedat de medieri care formează etapele procesului de
cunoaștere și evaluare cognitivă. Conceptele care înglobează faptele și, prin urmare, transcend își
pierd reprezentarea lingvistică aut – ca. Fără aceste medieri, limba tinde să -și exprime și să sponsorizeze iden
imediată – tificarea între rațiune și de fapt, adevărul și adevărul este – blecida, esență și existență, lucrul și
funcția sa.
 Aceste identificări, care apar ca ASPEC – operaționalismului, 2 reapar ca caracteristici ale discursului în
comportamentul social. În acest punct,
1. John K. Galbraith, Capitalismul american; (Boston, Houghton Miffin, 1956), p. 96.
2. Vezi pag. 3. 4.
115 funcționalizarea limbajului ajută să respingă elemente ale structurii neconforme și mo – vement de
vorbire. Vocabularul și sintaxa sunt afectate în mod egal. Compania își exprimă EXI sale – genția direct în
materialul lingvistic, dar nu fără opoziție; limba populară atacă limba oficială și semi- oficială printr-un umor
sfidător și rău intenționat. De foarte puține ori limbajul popular și colocvial a fost atât de creativ. Omul comun
(sau purtătorii de cuvânt anonimi) pare să-și afirme frenezia umanității – puterile existente prin limbaj.
Re – Chazo și rebeliunea, supuse în sfera politică, au izbucnit în vocabularul care numește co – sas pe nume *.
Cu toate acestea, laboratoarele de apărare și ofi – ces executive, guverne și mașini, capete, experți în
materie de eficiență și de înfrumusețare saloane pentru politicieni (care concep dreptul de machiaj pentru lideri)
vorbesc o limbă diferită, pentru moment, acestea par să aibă ultimul cuvânt. Acesta este cuvântul pe care
ordinele și organizează, care induce oamenii să acționeze, com – RALPs și să accepte. Se transmite printr-un
stil care este o adevărată creație lingvistică; cu o sintaxă în care structura propoziției este comprimată și
condensată în așa fel încât nicio tensiune, niciun „spațiu” să nu rămână între diferitele sale părți. Această formă
lingvistică împiedică orice dezvoltare a sensului. Voi încerca să il ilustrez.
Caracteristica distinctivă a operationalism -pentru a face conceptul sinonim al operațiunilor de rulare
pe teren – pondiente- 3 se află în tendința lingvistică a „CONSI – Sider numele lucrurilor, ca și cum acestea au
fost prezentate – Tive în același timp funcționarea sa, și
♦ În acest loc al textului american apar următoarele expresii: headshrinker, aluzie la un anumit tip de
psihiatru; cap de ou, „cap de ou”, care se aplică intelectualilor; boob-tube, o denumire peiorativă pentru
televiziune; think-tank, cutie sau fabrică de creier etc. (N. De T.)
3. Vezi pag. 35.
116 nume de proprietăți și procese ca Simbo – cele ale aparatului folosit pentru a descoperi sau
„produce – . Cirlos” * Acesta este raționamentul tehnologic, care tinde să „identifice lucrurile și funcțiile lor”. 5
Ca obiceiul de a gândi limbi străine sute – Tiințifice și tehnic, această formă de raționament stabilește
expresia unui behaviorismul specific social și politic – Fico. În această lume, există cuvinte și concepte – se
potrivesc sau, mai degrabă, conceptul tinde să fie absorbit de cuvânt. Nu are altceva cu – Am avut cel desemnat
de cuvânt în funcție de utilizarea obișnuită și răspândită și, la rândul său, așteaptă cuvântul care nu are nicio altă
implicație pe care compor – MENT (reacția) comună și răspândită. Astfel, pa – pana devine un clișeu ca clișeu
guvernează scris sau vorbit de comunicare împiedică DESA – ment autentic de sens.
Desigur, fiecare limbă conține nenumărați termeni a căror semnificație nu necesită dezvoltare; De
exemplu, termeni care desemnează obiecte de uz zilnic – râu, natură vizibilă sau nevoi și dorințe vitale. În
general, am înțeles acești termeni – doi în așa fel încât aspectul său simplu produce un răspuns (lingvistic sau
operațional) adecvat la contextul pragmatic menționat.
În schimb, situația este foarte diferită de a termenilor care indică lucruri sau evenimente care sunt dincolo
de tipul de context care nu acceptă controver – sia. În acest caz, funcționalizarea fostei limbi – baraj o reducere,
în sensul că acesta are o Conno – punerea în politică. Numele lucrurilor nu sunt doar „indicative ale modului lor
de lucru”, ci și modul lor de lucru (actual) definește și „închide” sensul lucrului, excluzând alte moduri de
lucru. Substantivul guvernează propoziția într-un mod autoritar și totalitar, iar propoziția este con-
4. Stanley Gerr, „Limbă și știință”, în Filosofia științei, aprilie 1942, p. 156.
5. Ibidem.
117 turnat într-o declarație care ar trebui acceptată: demonstrarea re – chaza, evaluarea și negarea
semnificației sale codificate și declarate.
La punctele cheie ale lumii limbii Publi – co, cu propriile sale propuneri de valoare, analitice,
distractive – cionan ca formule rituale magice. Strivite și nituite în mintea receptorului, au efectul de a-l încadra
în cercul de condiții prescrise de formulă.
M-am referit deja la problema ipotezei care se validează ca formă propozițională în lumea discursului
politic. 6 nume, cum ar fi „liber – TAD“, „egalitate“, „democrație“ și „pace“ implică ana – litic, un anumit set
de atribute care apar în mod inevitabil, atunci când numele Escri – să fie sau menționate. În Occident, predicând
Anali – Tica este stabilită prin termeni cum ar fi liber Empre – SA, inițiativă, alegeri, individuale; în Est, în
tér – Minos ca muncitori, țărani, să construiască co – munismo sau socialism, desființarea claselor
curvele – dale. Pe ambele părți, fărădelegile ale limbii dincolo de structura analitică închisă devin
incorectitudini sau propagandă, deși mijloacele de susținere a adevărului și gradul de pedeapsă sunt foarte
DIF – ferent. În această lume a limbajului public, limbajul se mișcă prin sinonime sau tautologii; în realitate, nu
progresează niciodată spre diferența calitativă. Structura analitică izolează substantivul principal de toate acele
semnificații care ar putea invalida sau cel puțin deranja utilizarea substantivului acceptat în declarațiile politice
sau care se referă la opinia publică.. Caracteristică conceptului ritualizat este că devine imun la contradicție.
Astfel, faptul că forma predominantă de li – dom este servitute și cum prevalent egalității o inegalitate
suprapusă este exclusă de la exprimarea prin definiția închisă a acestor concepte în termenii puterilor setului
6. Vezi pag. 36.
118 universul respectiv al! vorbire. Rezultatul este aparitia limbii orwellian cunoscute („pacea
este război “ și „războiul este pace“, etc.), care în niciun fel de co – corespunde numai totalitarismului terorist.
Și această limbă nu mai puțin Orwelliană în cazul în contradictoriu – țiile nu sunt explicite în propoziție, dar
închisă în substantivul. Orwell a prezis mult timp în urmă că posibilitatea ca un partid politic care tra – redus de
apărare și de creștere a capitalismului a fost numit „socialist“, un guvern despotic „de – mocrático“ și o alegere
„liberă“, regia, ar deveni o formă lingvistică -Si politică – familie.
Cu toate acestea, este relativ nouă de acceptare ge – neral acestor minciuni de către public și avizul
pri – Vada, precum și suprimarea lor monstruos cu – au avut. Diseminarea și eficacitatea acestei limbi
dovedește triumful societății asupra contradicțiilor – țiilor conținute de acestea; minciunile sunt reproduse fără
să arunce în aer sistemul social. Și sincer, Osten – contradicție bil devine vorbire constantă și de publicitate.
Sintaxa contracției a proclamat reconcilierea de a se alătura lor în firmă opusă – firmă și familie. Încerc să arăt
că termi – ne place „bomba curată” și „radiația inofensivă” sunt doar creațiile extreme ale unui stil normal.
După ce a acceptat piilor – infracțiunea cipal împotriva logicii, a MUES contradicție – tra ca principiu de
manipulare logică: o caricatură realistă a dialecticii. Este logica unei societăți care își poate permite să lase
logica deoparte și să se joace cu distrugerea; o societate cu o stăpânire tehnică a minții și a materiei.
Universul discursului în care se împacă contrariile are o bază fermă pentru o astfel de unificare;
distructivitatea sa profitabilă. De marketing se alătură total sfere ale vieții care au fost anterior antagoniste, iar
această unire se exprimă în conjun moale – TION lingvistică a părților în limba de opoziție. Pentru o minte care
nu este încă suficient de elect – cionada. Limbajul cel mai vorbit și neprevăzut 119 pare așadar absolut
suprarealist. Titluri precum „muncitorii caută armonia rachetelor *? anun – ts ca „Refugio de lux împotriva
radioactivității“ 8 poate ridica în continuare reacția pe care „tra naive – ERS“, „armonie „și” pentru rachete
* sunt contradicții ireconciliabile și că nicio logică sau de limbă sunt ca – pacea care unește cu succes de lux și
de radioactivitate, bin Dar această logică și această limbă să devină perfect lacionales când am citit că „un
Subma – nucleară Rino echipate cu rachete ghidate“ „are un preț de aproximativ o sută și douăzeci de milioane
de FACEȚI – Lares“ și că „modelul de o mie de adăpost legat de dolari – micii au covor, blender și
televizor.” Valabilitatea acestui nu stă limba în primul rând pe faptul că banda (aceasta pare că activitatea de
re – fugios nu tue atât de bine), ci mai degrabă că pro – mută identificarea imediată de interes particular la
general: de afaceri sunt identificate cu po – lider național, prosperitate cu potențial aniqui – TION. Există doar o
ușoară alunecare a adevărului în faptul că un teatru anunță o „Funcție specială. Ajunul alegerilor, Dansul
morții”  al STRIND – berg ’. * Anunțul relevă relația într-un mod I – ideologic decât admitem de obicei.
Unirea contrariilor care caracterizează stilul comercial și politic este una dintre multele modalități prin
care vorbirea și comunicarea sunt imunizate împotriva exprimării protestului și a negării. Cum poate un astfel
de protest și refuzul de a găsi cuvântul co – RECT atunci când organisme ad ordine stabilită – Miten și anunță
că pacea este de fapt un pas de război, ultimele transporta arme jus – tificarea prețului său, și că adăposturi
BOM – bas poate fi foarte confortabil? O contra afișarea lor – dictions ca fiind cheia pentru adevăr, acest
universul
7. New York Times, 1 decembrie 1960.
8. Ibidem, 2 noiembrie 1960.
9. Ibidem, 7 noiembrie 1960.
120 vorbirea este închisă oricărei alte vorbiri care nu se dezvoltă în termeni proprii. Și acest strat – Cidad
pentru a asimila toți ceilalți termeni cu ai tăi, oferă posibilitatea de a combina cea mai mare toleranță posibilă cu
cea mai mare unitate posibilă. Cu toate acestea, limbajul lor atestă caracterul represiv al acestei unități. Această
limbă vorbește în construcții Impo – nen pe care primește sens și re părtinitoare – plonjat, dezvoltarea
conținutului blocat, ACEP – TION a ceea ce este oferit în modul în care este oferit.
Predicare analitică este o construcție repre – Siva de acest tip. Faptul că un substantiv spe – cifice fi atașat
aproape întotdeauna cu aceleași adjective și atribute „explicativă“ se transformă fraza într – o formulă hipnotic,
la nesfârșit repetate, remedieri sensul în mintea receptorului. Nu se gândește la explicații esențial diferite (și,
probabil, adevărate) ale substantivului. Mai târziu vom examina alte construcții în care este revelat caracterul
autoritar al acestui limbaj. Toți au în comun o plecare și o contracție a sintaxei care limitează dezvoltarea
sensului, creând imagini statice care se impun cu copleșitoare și petrifi – fiecare realizare. Este cunoscută
tehnica industrială – tria publicitară, în care se folosește metódicamen – pentru a „stabili o imagine” care este
fixată în minte și în produs și folosită pentru a vinde bărbați și proprietăți. Limbajul scris și vorbit este grupat în
jurul „liniilor de impact” și „provocatorilor de audiență” pe care le comunică imaginea. Această imagine poate
fi aceea a „libertății”, „păcii”, „băiatului bun”, „comunistului” sau „domnișoarei Rheingold”. Se așteaptă ca
cititorul sau ascultătorul să se asocieze (și să facă) cu ei – o structură fixă a instituțiilor, atitudini, aspirații și se
așteaptă să reacționeze într-un mod specific fix – FICA.
Dincolo de sfera relativ inofensiv comerciale, consecințele sunt destul de grave, pentru – că această limbă
este în același timp „intimidare și
121 slavire». 10 Propunerile iau forma lui – comenzi gestivas: sunt evocatoare, mai degrabă decât
Demostra – ții. Predica devine rețetă; orice comunicare are un caracter hipnotic. În același timp, este colorat cu
o falsă familiaritate: rezultatul repetării constante și al impactului direct asupra comunicării între
afaceri și minte. Acest lucru este legat de destinatar imediat fără niciun DIFF – nivel cia, educație și
meșteșuguri – și lovește în atmosfera in – formală a camerei, a bucătăriei și a dormitorului.
Aceeași familiaritate este stabilită de len – guaje personalizat, care joacă un rol considerabil în
comunicarea avansată. 11 este „dvs.“ reprezentant în Congres, „dvs.“ „Fu“ rutier supermarket Favo – rit, „dvs.“
ziar, este adus in special „pentru tine“, „tu“, invitații, etc. Astfel, lucrurile și funcțiile ge – Suprapuse neral și
răspândite sunt prezentate ca „special pentru tine”. Dacă persoanele cărora li se vorbește în acest mod cred sau
nu este irelevant. Succesul său indică faptul că promovează autoidentificarea acestor indivizi cu funcțiile pe
care ei și ceilalți le reprezintă.
În cele mai avansate sectoare ale comunicării funcționale și manipulate, limbajul construiește cu adevărat
uimitor impus de identitatea – ficarea autoritară între persoană și funcție. Re – vizualizarea Timpul poate servi
ca un exemplu extrem al acestei tendințe. Utilizarea de către dvs. A genitiv posesiv face ca indivizii par a fi
simple fanere sau pro – pietățile de loc, locul de muncă, angajatorul sau compania dumneavoastră. Acestea sunt
prezentate ca „Byrd din Virginia, Blough din U. S. Steel, Nasser din Egipt”. Cons – atributivă TION folosind
script – urile creează un INS – Drome fix:
1 0. Roland Barthes, Le zéro de l’écriture degré (Paris, Edi – TION du Seuil, 1953), p. 33,
1 1. Vezi Leo Lowenthal, Literatură, cultură populară și societate (Prentice-Hall, 1961), pp. 109 sqq. Și
Richard Hoggart, The Uses of Literacy, Boston, Beacon Press, 1961), pp. 161 sqq.
122
Guvernatorul care-ce-poate-toate, de-sprâncenele-jos ale Georgiei… Avea totul pregătit pentru una dintre
salvările sale – atacurile politice ale lui săptămâna trecută.
Guvernatorul? 2 funcția, aspectul și activitățile lor politice sunt combinate într-o structură – divizibilă și
neschimbabilă, în inocența și imediatitatea lor naturală, copleșește mintea cititorului. Structura nu lasă loc
pentru distincție, dezvoltare și DIFFICIENȚĂ – semnificație: se mișcă și trăiește numai ca întreg. Dominat de
aceste imagini personalizate și hipnotice, articolul poate continua să ofere chiar informații esențiale. Narațiunea
rămâne în condiții de siguranță în cadrul unei povești bine editat în – terest mai mult sau mai puțin uman
în conformitate cu defini – editorii de politică AREA.
Utilizarea contracției cratimate este extinsă. De exemplu, „spranceana-gros” Teller, „H – bomba-tată”, a
„constructor-de-proiectil-o- Chas-spate von Braun”, o „cină Mili științifică – tar” 13 și submarin" nucleare
-propulsie cu dispozitive-pentru-lansare-rachete». Astfel de construcții sunt, probabil, nu în mod accidental,
în special fre – TES fraze care leagă, politic și tehnic Mili – tar. Termenii care desemnează zone sau calități
bas – diferite tant sunt forțate în unire cu care – turnat într – un puternic întreg puternic,.
Efectul este din nou magic și hipnotic, proiecția imaginilor sugerează o unitate irezistibilă, o armonie a
contradicțiilor. Astfel, tatăl iubit și temut, dătătorul vieții, generează bomba de hidrogen pentru anihilarea vieții;
„Tif-știința militară” își unesc eforturile de a reduce suferința și suferința prin munca de a crea angoasă și
suferință. Sau, fără scenarii, Academia
1 2. Declarația nu se referă la actualul guvernator, ci la domnul Talmadge.
13 Ultimele trei citate preluate din The Nation, 22 credință – Brero, 1958.
123 din Libertatea de specialiști în Războiul Rece 14 și „pompă curată“ atribuită la distrugerea de o
inte – securități morală și fizică. De oameni care vorbesc și acceptă astfel de limbaj pare să fie imun la toate și
capabil de tot. Cratimarea (explicită sau nu) nu reconciliază întotdeauna ireconciliabilul; frecvent, combinația
este destul de subtilă ca în cazul producătorului-de-proiectile-de-larg-în spatele lui sau Sugie – inspirând o
amenințare sau dinamică. Dar efectul este similar. Structura impusă legătura între actorii și acțiunile de
violență, putere, protecție și propa – Ganda sub un singur flash. Vedem omul sau lucrul funcționând și operând
doar: nu poate fi altfel.
 Notă despre contracție. NATO, SEATO, ONU, AFL-CIO, AEC și, de asemenea, URSS, DDR etc. Cele
mai multe dintre aceste abrevieri sunt perfect ra – zonables și justificate de mărimea – signation unabbreviated.
Cu toate acestea, s -ar putea aven – turarse pentru a vedea în unele dintre ele un „artificiu de ra – Zon abrevierii
poate ajuta pentru a reprima” re întrebam – tas nedorite. NATO nu sugerează ce Organiza – TION Tratatului
Atlanticului de Nord: și anume un tratat între națiuni ale Atlanticului de Nord, caz în care s-ar putea pune la
îndoială participarea Gre – cia și Turcia. URSS prescurtează socialismul și sovieticul; DDR: democratic. ONU
trece cu vederea „unite” cu un accent nejustificat; SEATO face posibilă uitarea țărilor din Asia de Sud care nu
îi aparțin. AFL-CIO ascunde diferențele politice radicale care au fost odată – au oprit cele două organizații, iar
AEC este doar o agenție administrativă, printre multe altele. Open – viaturile denotă doar ceea ce este
instituționalizat este o sugestie A Life, citată în The Nation, 20 august 1960. Potrivit lui David Carnoff, un
buget pentru înființarea unei astfel de academii a fost adus la Congres. Vezi John K. Jessup, Adlai Stevenson și
alții, The ^ Naticnal Pur – pose (scris sub supravegherea și cu ajutorul redacției Life, New York, Holt, Rinehart
și Winston, 1960), p. 58.
124 face într -un astfel de mod încât conotația este important eli – minat. Sensul este fix, definit, închis.
Odată ce ați devenit un cuvânt oficial repetat în mod constant în uz general, „sancționată“ de inte – lectuales,
și- a pierdut orice valoare cognitivă și servește doar pentru recunoașterea unui fapt indu – este posibil.
Acest stil are o concretitate copleșitoare. „Lucrul identificat cu funcția sa” este mai real decât lucrul
separat de funcția sa, iar expresia lingvistică a acestei identificări (în substantivul funcțional și în diferitele
forme de contracție sintactică) creează un vocabular și o sintaxă de bază care împiedică pas spre diferențiere,
separare și distincție. Acest limbaj, care impune în mod constant imagini, militează împotriva dezvoltării și
exprimării conceptelor. În lucrarea sa – nemijlocirea și previne directețe gândit cu – conceptuale privi- tor;
astfel, împiedică gândirea. Deoarece cu – CEAPT nu identifică lucrul și funcția sa. Astfel identifică – TION ar
putea fi legitim și poate chiar singurul sens al conceptului operațional și tehno – co, dar deciziile operaționale și
tehnologice sunt utilizări specifice ale conceptelor pentru anumite. Mai mult decât atât, ele se dizolvă concepte
în propoziții și ex – clude încercarea conceptuală de a se opune acestei Diso – lution. Înainte de utilizarea
operațională, cu – concept neagă identificarea lucrului cu funcția sa; ceea ce distinge lucrul este  funcțiile
contin – oamenii lucrului în realitatea stabilită.
Tendințele dominante ale vorbirii, negându-l – diferențierile sale, sunt o expresie a schimbărilor în
modurile de gândire discutate în capitolele anterioare – INTERIOR: limbajul funcționalizat, contractat și
unificat – do este limbajul gândirii unidimensionale. Pentru a ilustra acest nou voi asemăna pe scurt, cu o
filosofie clasică a gramaticii care transcende uni – comportamentul vers și se referă categoriile lin – guistic cu
ontologică.
Conform acestei filosofii, subiectul gramatical
125 al unei propoziții este mai întâi o „substanță” și rămâne ca atare în diferitele stări, funcții și calități
fizice – des frază care predică subiectul. Activ sau pasiv – minte legată de predicatele sale, dar rămâne diferită
de acestea. Dacă nu este un nume propriu, suje – la mai mult decât un nume: denumiți conceptul unui lucru,
universalul definește sintagma într-o stare sau o anumită funcție. Subiectul gramatical are astfel un sens
care depășește  ceea ce este exprimat în propoziție.
În cele cuvintele lui Wilhelm von Humboldt: sustan – Tive ca subiect gramatical denotă ceva care „poate
intra în anumite relații, “ 15, dar nu este identic cu ea – relațiile tas. Mai mult, rămâne ceea ce este și este
„împotriva” acestor relații; acest lucru este centrul lor „uni – Versal“ și „de fond“. Sinteza propozițională leagă
acțiunea (sau statul) de subiect în așa fel încât subiectul este desemnat ca actor (sau purtător) și astfel este
separat de starea sau funcția în care se află. Când spui: „trăsnetul trage”, unul „nu se gândește doar la trăsnetul
trăsnet, ci și la trăsnetul în sine care trage”, la un subiect care „a acționat”. Și dacă o propoziție oferă o definiție
a subiectului său, nu dizolvă subiectul în stările și funcțiile sale, ci mai degrabă îl definește ca o ființă în această
stare sau care exercită această funcție. Nici dispărând în predicate sale și existente co – o entitate mai devreme
și străin pentru a le mo, subiectul se constituie în predicate sale: rezultatele – a face un proces de mediere, care
este exprimat în fraza. 16
Am făcut aluzie la filosofia de gramatică pentru MOS – Strate măsura în care contracțiile
lingvistice – Dican o contracție de gândire, care, la rândul său,
1 5. VV. V. Humboldt, Üher die V erschiedenheit des mensch- lichen Sprachbaues, retipărire, Berlin,
1936, p. 254.
1 6. A se vedea pe această filosofie a logicii dialectice conceptului de gramatica a lui Hegel a „substanță
ca subiect“ și „propunere eseculativa „în prologul Fenomenolo – Gy a spiritului.
126 ele fortifică și promovează. Insistența pe electr – mente gramaticale filosofice, sau relația dintre
„subiectul“ gramatical, logic și ontologic indică conținutul sunt suprimate în limbaj funcțional, eliminat
exprimare și de comunicare. Con – tracțiune a imaginilor statice conceptului; dezvoltarea arestată în formule
hipnotice auto-validate; imunitate împotriva contradicției; identificarea lucruri (și oameni) cu funcția sa: aceste
TREND – stanțe dezvăluie limba vorbită dimensional mintea.
Dacă comportamentul lingvistic împiedică dezvoltarea – conceptuală, dacă este abstractă și mediativă
contrară, dacă se predă faptelor imediate, respinge recunoașterea factorilor prezenți în fapte și astfel respinge
recunoașterea faptelor și a conținutului său istoric. Și societatea în acest ORGA – nization de exprimare
funcțională este importantă VI – astfel; Acesta servește ca un vehicul pentru coordonarea și
subordonarea – TION. Limbajul funcțional unificat este un limbaj ireconciliabil anti-critic și antidialectic. În ea
raționalitate operațională și behavioristă  pentru a absorbi ELE – trascedentes mente negative și opozițional la
RA – Zon.
Eu va discuta 17 aceste elemente în ceea ce privește cele zece – sion între „este“ și „ar trebui“, între
esență și aparență, Entelehie: veniturile negative în determinările pozitive ale logicii. Această tensiune susținută
acoperă universul bidimensio – sfârșitul discursului, care este universul gândirii CRI – Tico și abstract. Cele
două dimensiuni sunt antagonice una cu cealaltă; participă atât realitatea și CONCEP – tuse dialectică dezvolta
contradiccio adevărate – ții. În propria lor dezvoltare, gândirea dialectică vine să îmbrățișeze caracterul istoric
al contradiccio – țiile și procesul de mediere ca un istoric proces. Astfel, „cealaltă” dimensiune a gândirii se
dovedește a fi o dimensiune istorică, „potențialitatea ca potențial.
1 7. Vezi capitolul V.
127 sibilitatea istorică, realizarea ei ca eveniment istoric.
Suprimarea acestei dimensiuni în universul social al raționalității operaționale este o suprimare a
istoriei și aceasta nu este o chestiune academică, ci una politică. Este o ștergere a ultimului din societate și a
viitorului lor, în timp ce acest viitor în – schimbare calitativă VOCA, negarea prezentului. Un univers de
discurs din categoriile libertății a devenit interschimbabil și chiar identic cu opusele lor, nu numai că folosește
un limbaj orwellian sau esopian, ci respinge și uită realitatea istorică: oroarea fascisului – mo, ideea de
socialismul, condițiile prealabile ale democrației, conținutul libertății. Dacă 1 decembrie – turația birocratică
guvernează și definește co-societatea – munista dacă regimurile fasciste funcționează ca membri ai lumii libere,
dacă programul de bunăstare al capitalismului liberal este învins în locul succesului – dolește eticheta de
„socialism” dacă fundamentele democrației sunt eliminate armonios în democrație, vechile concepte istorice
sunt invaliabile – date de noile definiții operaționale puse la zi. Noile definiții sunt falsuri, im – plasate de către
puterile de fapt, servesc la trans – forma false în true.
Limbajul funcțional este un limbaj radical anti-istoric: raționalitatea operațională are puțin spațiu și puțină
utilizare din motive istorice. 18 Este această luptă împotriva istoriei o parte a luptei împotriva unei dimensiuni a
minții în care puterile și forța – cu care pot fi dezvoltate centrifugele, pentru a fi aceste facilități?
1 8. Aceasta nu înseamnă că istoria, privată sau gnerală, des – apare în universul discursului. Trecutul este
evocat cu ea – frecvență ciente: fie în termeni de Părinți Fun – Givers, Marx-Engels-Lenin, sau ca umile
Ori – gene ale unui candidat la președinție. Totuși, și acestea sunt invocații ritualizate care nu permit
dezvoltarea conținutului pe care îl amintesc; De multe ori, evocă simplu – ții servesc pentru a preveni o astfel
de dezvoltare, care ar arăta im sale – proprietate istorică.
128
difi și forțe capabile să prevină coordonatele complete – TION a individului la societate? Memoria de
pa – Sado poate duce la descoperiri periculoase și societate stabilită pare să aibă teamă cu privire la conținutul
subversive de memorie. Amintirea este o formă de disociere de faptele date, un mod de „mediere” care rupe,
pentru scurte momente, puterea omniprezentă a faptelor date. Amintirea amintește teroarea și speranța care au
trecut. Am – bos trăiesc din nou, dar în timp ce în realitate PRI – pur și simplu revine întotdeauna sub forme
noi, rămâne ultima speranță. Și evenimentele din fiecare – reînfățișându sonal pe memoria individuală, temerile
și aspirațiile omenirii Impune – se: universalului în particular. Ceea ce păstrează memoria este istoria. Sucombă
Tota de putere – Tery și universul behavioristcr.
Spectrul unei umanități fără memorie… Nu este un simplu produs al decăderii, ci este legat, inevitabil, de
natura progresivă a principiului burghez. Economiștii și sociologi, după cum Werner Som Bart și Max Weber,
au legat principiul tra – dicionalismo cu forme ale societății feudale și raționalitatea a societății burgheze. Dar
asta implică faptul că societatea burgheză avansată anulează memoria, timpul, amintirea ca un fel de reziduu
irațional al trecutului… 1 ’
În cazul în care raționalitatea progresivă a societății Indus – proces avansat tinde să se stabilească
ca „irațional “, elemente care sunt de timp și de memorie deranja, de asemenea, tinde să lichideze raționalitatea
tulburarea conținută în această odihnă irațional. Re – cunoaștere și trecut relația cu acest lucru, spre deosebire
de funcționalizarea de gândire și de
 1 9. Th. W. Adorno „Wes bedeutet Aufarbeitung der Vergangenheit?”, În: Bericht über die
Erzieherkonferenz am 6. Und 7. November in Wiesbaden; Frankfurt, 1960, p. 14. Lupta împotriva istoriei va fi
discutată în capitolul VII.
129 în realitatea consacrată. Este contrar închiderea a universului de discurs și de comportament; face
posibilă dezvoltarea conceptelor care rup stabilitatea și transcend universul închis, concepându-l ca un univers
istoric. Confruntată cu societatea dată ca obiect al reflecției sale, gândirea critică devine conștiință istorică; ca
atare, este esențial – judecata ta. 20 Departe de a necesita un relativism indiferent, acesta investighează
adevărata istorie a omului în căutarea criteriilor adecvate pentru a defini adevărul și minciunile, progresul și
regresia. 21 Medierea trecutului în prezent descoperă factorii care fac faptele, care determină modul de viață,
care stabilesc stăpânii și slujitorii; limitele proiectate și alter – native. Când această conștiință critică vorbește,
vorbește „limbajul cunoașterii” (Roland Barthes) care deschide universul închis al discursului și structura sa
pietrificată. Termenii cheie ai acestui limbaj nu sunt substantive hipnotice care evocă la nesfârșit – predicatele
noastre sunt înghețate. Mai degrabă permit – velopment deschis; Îi operez chiar și conținutul – predicate
contradictorii Diante.
Manifestul Comunist oferă un exemplu clasic. În ea, cei doi termeni cheie, burghezul și
pro – proletariatului, „guverna“, respectiv, predicate – trary. Accesând „burghezia“ este subiectul progresului
TECHNI – co, eliberarea, cucerirea naturii, creează – TION bunăstării sociale, și perversiune și
distrugere – TION acestor realizări. În mod similar, „proletariatul” poartă cu sine atributele opresiunii
totale și  înfrângerea totală a opresiunii.
O astfel de relație dialectică a contrariilor, iar propoziția este făcută posibilă prin noaștere – ment al
subiectului ca agent istoric a cărui identitate este constituită în și împotriva practicii sale istorice, și
, 20. Vezi p. 12 și capitolul V.
2 1. Pentru o discuție suplimentară a acestui punct vezi ca – adaptorul superior VIII.
130 împotriva realității lor sociale. El dezvoltă și vorbește – abordează conflictul dintre lucru și funcția
sa, iar acest conflict găsește expresie lingvistică în fraze care unesc predicate contradictorii într-o unitate logică:
contrapartea conceptuală a realității obiective. Spre deosebire de toate limbaj orwellian, contradictoriu – TION
este demonstrată, este făcută în mod explicit, a explicat și plângere.
Am ilustrat contrastul dintre cele două limbi re – stilul firiéndolos lui Marx e teoria, dar Cua – cognitive
critice stației de emisie, nu sunt caracteristice ex – clusivas ale stilului maixiano. Tam poate fi găsit – bun (deși
modele diferite) în stilul marii critici conservatoare și liberale a societății – Guesa în curs de dezvoltare. De
exemplu, limba de Burke și Tocqueville pe o parte, John Stuart Mill pe altă parte, este în mod clar un limbaj
demonstrativ, conceptual –, „deschise“, care nu a cedat încă för Tual – catâri hipnotic-ritual al
neoconservatorismului și liberalismul neo-actual.
Cu toate acestea, ritualizarea autoritară a vorbirii este mai puternică atunci când afectează limba mea
dialectică – mo. Cerințele industrializării competitive și supunerea totală a omului la aparatul productiv apar în
transformarea autoritară a limbajului marxian în limbaj stalinist și post-stalinist. Este – cerințe tas astfel cum a
fost interpretat de diri – oameni care controlează unitatea, pentru a defini ceea ce este de a vedea – dadero și
fals, bine și rău. Nu lăsați timp sau spațiu pentru o discuție care a proiectat alternativ – care poate provoca o
ruptură. Acest limbaj nu se mai împrumută în niciun fel „discursului”. Declară și, în virtutea puterii aparatului,
stabilește fapte; este o enunțare care se face valabilă. În acest punct, 22 ar trebui să fie suficient să cităm și să
parafrazăm pasajul în care Roland Barthes descrie trăsăturile sale autoritare magice: „nu mai există niciun
decalaj între
2 2. A se vedea meu sovietic marxismului, New York: Columbia Uni – versitate Press, 1958, pp. 87 sqq.
131 – determinarea și judecată, și limbaj de închidere este pe – fectă…! 2. 3
Închisă nu demonstrează sau explică limba: co – deciziile Comms, hotărârile, ordinele. Când definește,
definiția devine „separarea de bine și rău”; stabilește ceea ce este bine și rău fără a permite îndoieli și o valoare
ca justificare pentru alta. Se mișcă prin tautologii, dar tautologiile sunt „propoziții” teribil de eficiente. Ei
exprimă judecata într-un „mod prejudiciat”; Număr pronunțat – nas. De exemplu, „conținut obiectiv“, care este,
definiția termenilor, cum ar fi „deviaționist“, „Revisio – nista“ este codul penal, iar acest tip de
valabilitate – TION dă naștere la o conștiință pentru care limbajul puterilor existente este limbajul adevărului.
24
Din păcate, asta nu este tot. Creșterea pro – ductivă societății comuniste a stabilit, de asemenea,
condamnă opoziția comunistă libertarian, limbă pe încearcă să-și amintească și păstra adevărul
original – cumbe la ritualizarea acestuia. Orientarea discursului (și a acțiunii) în termeni precum „proletariatul”,
„consiliile muncitorilor”, „dictatura aparatului stalinist” sunt convertite în orientare prin formule rituale în care
„proletariatul” nu mai există sau nu mai există încă există în cazul în care controlul direct „de jos“ inter – feriría
cu progresul producției de masă, și în cazul în care lupta împotriva birocrației subminează eficiența singura
forță reală care pot fi mobilizate împotriva capitalismului internațional. În acest caz, pa – sado rămâne rigid, dar
fără medierea cu prezentul. Conceptele de cumpărare se opun – oferă o situație istorică fără a fi văzută
dezvoltată pentru situația momentului: dialectica sa este blo – queada.
Limbajul ritual-autoritar se extinde peste lumea contemporană, prin țări democratice.
2 3. Roland Barthes, op. Cit.
2 4. Roland Barthes, loc. Cit., pp. 37-40.
132 etice și nedemocratice, capitaliste și necapitaliste. 26 Potrivit lui Roland Barthes, este limbajul
„propriu tuturor regimurilor autoritare!” Și în cazul în care există este ac – tualmente, în orbita civilizației
industriale Avan – Zada, o societate care nu se află sub un regim de autorizații – Tario? Deoarece substanța
diferitelor regimuri încetează să mai apară în moduri de viață alternative, ea ajunge să se odihnească în tehnici
alternative de manipulare și control. Limbajul nu numai că reflectă aceste controale, ci devine în sine un
instrument de control, chiar și atunci când nu transmite ordine, ci informații; când nu cere ascultare ci mai
degrabă alegere, când nu cere supunere ci libertate.
Acest limbaj de control prin reducerea formele și simbolurile de reflecție, abstrac lingvistice – TION,
dezvoltare, contradicție, înlocuind conceptual – imagistica tuse. Refuză sau absoarbe vocabularul
după – cendente; nu caută adevărul și minciuna, ci le stabilește și le impune. Dar acest tip de discurs nu este
terorist. Se pare nerezonabil să se presupună că RECEP – tors cred sau sunt conduse să creadă, ceea ce li se
spune. Noul dispozitiv al limbajului magico-ritual este mai degrabă faptul că oamenii nu-l cred sau nu le pasă și
totuși acționează în consecință. Nu se „crede” afirmația unui concept operațional, dar este justificată în acțiune:
prin îndeplinirea sarcinii, prin vânzare și cumpărare, prin refuzul de a-i asculta pe alții etc.
În cazul în care limbajul politic tinde să devină publicitate, prin urmare, mese de separare – eschafoda
două domenii ale societății de mai sus DIF – ciated, această tendință pare să exprime gradul în care dominația și
administrație au oprit
2 5. În ceea ce privește Germania de Vest se vedea studiile de Inten – sive efectuate
de Institut für Sozialforschung, Frank – Furt am Main, în 1950-1951: Gruppen Experiment, ed. F. Pcllock
(Frankfurt, Europaeische Verlagsanstalt, 1955), în special. P ^ ’¡s. 545 s. De asemenea, Karl Korn, S proche in
tier verwalteten  W¿lt (Frankfurt, Heinrich Scheffler, 1958), pentru ambele părți ale Germaniei.
133 să fie funcții separate și independente în societatea tehnologică. Acest lucru nu înseamnă că puterea
Poli – profesioniști Ticoș a scăzut. Dimpotriva. Cum – la un conflict mai globală este construirea, în scopul de a
face față ea, cel mai normal este apropierea de distrugere în masă, o mai mare independență de la suveranitate
populară eficientă. Dominația lor a fost încorporată în acțiunile și odihna zilnică a cetățenilor, iar „simbolurile”
politicii sunt, de asemenea, afaceri, comerț și distracție.
Vicisitudinile limbajului sunt paralele cu vicisitudinile comportamentului politic. În vânzarea de
echipamente de divertisment în adăposturile pentru bombe, în programul de televiziune al candidaților care
concurează pentru conducerea națională, articularea dintre politică, afaceri și divertisment este completă. Dar
articulația este frauduloasă și fatal prematură: afacerile și divertismentul sunt încă politica dominării. Nu este
piesa satirică după tragedie, nu este finís tragoediae: tragedia poate începe acum. Și, din nou, nu eroul, ci
oamenii, ma victi – ritual.
ÎN CĂUTAREA ADMINISTRĂRII TOTALE
Comunicare funcțională este doar stratul exterior al celui – universul dimensional în care omul este
învățat să uite, să traducă negativ în pozitiv, astfel încât să puteți continua să îndeplinească rolul, dismi – nuido
dar adaptat și destul de bine – a fi. Instituțiile de libertatea de exprimare și libertatea de stilou – procesării
de coordonare să nu împiedice desfășurarea mentală cu realitatea stabilită. Ceea ce se întâmplă este o – o astfel
de redefinire a gândirii în sine, a funcției și conținutului său. Coordonarea individului cu său, astfel – ciedad
ajunge la acele straturi ale minții care sunt aceleași concepte care sunt folosite pentru a înțelege realitatea
stabilită. Aceste concepte sunt preluate din tradiția intelectuală și traduse în termeni
134 noi operaționale: traducere, care are ca efect de reducere a tensiunii între gândire și realitate,
Debili – Tando puterea negativă a gândirii.
Este această filosofică și așa este dezvoltarea – clarecer gradul de pauză cu tradiției, biochimice – SIS
trebuie să devină din ce în ce abstractă și ideoló – logic. Este sfera cea mai îndepărtată de concretitatea
societății, cea care poate arăta cel mai clar gradul de dominare a gândirii de către societate. Mai mult, analiza va
trebui să se întoarcă la istorie – a tradiției filosofice și să încerce să identifice TENDINȚA – poziții care au dus
la destrămare.
Cu toate acestea, înainte de a intra în analiza filosofică și ca o tranziție spre o mai abstractă și planul
Theophilus – bogat, pe scurt am discuta două exemple (reprezentative din punctul meu de vedere) în domeniul
intermediar al cercetării empirice, care se referă în mod direct anumite caracteristici condiții ale Indus
societății – studiu avansat. Problema de discutat este împotriva petelor dis – academice la fel de clare ca
vorbirea sau gândirea, cuvintele sau conceptele, analiza lingvistică sau epistemologică. Separarea unei analize
pure – minte un alt limbaj conceptual, este ea însăși o expresie a noii orientări a gândirii pe care capitolul
următor va încerca să o explice. În timp ce în urma critica cercetărilor empirice realizate în curs de pregătire
pentru analize filosofice subsi – quently, și în lumina ei, poate servi ca Introduc – ing o declarație preliminară
cu privire la utilizarea tér – Mino „conceptul“, care critica ghiduri.
„Conceptul” este folosit pentru a-l desemna – Reprezentarea mentală a ceva ce este înțeles, îmbrățișat,
co – nocido ca rezultat al unui proces de reflecție. Acest ceva poate fi un obiect de utilizare zilnică sau
dacă – tuación, o societate, un roman. Oricum, dacă sunt reținuți (begriffen; auf ihren Bergrif geacht), au
devenit obiecte de gândire și, ca atare, conținutul și semnificația acestuia sunt identice și totuși diferite de
obiectele reale ale ex – experienței imediate. „Identic”, în timp ce con-
135 cepto denotă același lucru; „Diferit“, în timp ce că conceptul este rezultatul unei reflecții care a
la – au avut tendința de lucru în contextul (și lumina) de la alte co – sas care nu apar în experiența imediată și
„explica“ lucru „mediere).
Dacă conceptul nu denotă niciodată un anumit lucru, concret, dacă este întotdeauna abstract și general,
este – conceptul îmbrățișează ceva mai mult și diferit decât un anumit lucru: o condiție sau o relație universală
care este esențială pentru un anumit lucru, care determină formă în care apare ca obiect concret al. Experienţă.
În cazul în care conceptul de fiecare lucru concret este produsul unei clasificări, organizarea și abstrac – TION
mentală, aceste procese mentale duc la înțelegerea doar ca reconstituind același lucru – spe în starea lor și
relația universală, trascendien – asa ca aspectul imediat la realitatea sa.
Din același motiv, toate conceptele Cognosci – tanți au un sens tranzitiv“, ei merg dincolo de referință
descriptiv la fapte particulare. Și dacă faptele sunt cele ale societății, conceptele cognos – citivos depășesc, de
asemenea, orice context de pereche – fapte specifice; du – te la procesele și condițiile pe care se bazează
societatea respectivă, care, în – clude datele specifice pe care le fac, să dețină și des – societatea Truyen.
Referindu-se la această totalitate istorică, conceptele cognitive trascien – dau tot contextul operațional, dar
importanța sa este recunoscută, deoarece face faptele empirice așa cum sunt ele cu adevărat.
„Excesul” de semnificație deasupra conceptului operațional ilustrează modul limitat și chiar înșelător în
care este permisă experimentarea cu fapte. De aici tensiunea, discrepanța, conflictul dintre concept și fapt
imediat (lucrul – CRETA), între lume se referă la concept și se referă la lucru. De aici s-a născut ideea
„realității universalului”. Prin urmare, de asemenea, acomodează născut caracter – Ticio, acrítico acestor forme
de gândire care uti – concepte lizan, cum ar fi arme și traduce mentale con-
136 concepte universale referitoare la termeni cu Particula – res și obiective.
Când aceste concepte reduse guvernează Ana – liza realității umane, individuale sau sociale,
bărbații – acest lucru sau material ajung la o concretitate falsă: o concreție condiții separate care constituie
realitatea sa. În acest context, tratamentul de opera – ționale concepte asumat o poziție politică. Individul și
comportamentul său sunt analizate într-un sens terapeutic: adaptarea la societatea sa. PENSIUNEA – expresia,
teoria și practica trebuie aliniate cu faptele existenței lor lasă – pacio pentru critica conceptuală a acestor fapte.
Natura terapeutică a conceptului operațional este prezentată mai clar acolo unde gândirea conceptuală este
plasată metodic scanând serviciile și îmbunătățind condițiile sociale existente în cadrul instituțiilor sociale
existente; adică în sociologia industrială, cercetarea motivației, studiile Merca – două opinii publice.
Dacă forma dată a societății este și rămâne cadrul de referință esențial pentru teorie și practică, nu este
nimic în neregulă în acest gen de așa – ciología și psihologie. Este mai uman și mai productive de a avea relații
bune de lucru atât de rău, au condiții de muncă plăcute, mai degrabă decât nemulțumirea – Bles, au armonia
în loc de conflict între dorințele consumatorilor și nevoile de afaceri și politică.
Dar raționalitatea acestui tip de știință socială apare într – o lumină diferită dacă dat societății, rămânând
în același timp ca un cadru, devine ob – Ject teoriei critice sugerează că este – turii acestei societăți, prezentă în
toate faptele și condițiile particulare și determinându-i locul și funcția. Apoi, caracterul său ideologic și politic
devine evidentă și dezvoltarea conceptelor Cognos – citivos adecvate necesită merge dincolo de bet
eronata – TION a empirismului pozitiviste. Conceptele terapeutice 137 ticos și false devin operaționale în
măsura în care faptele izolate și dispersate, se stabilizează în ansamblul represiv și acceptă termenii acestui
întreg com otminos de analiză. Traducerea mea – todologic a conceptului operațional universal este cu – turnat
și o reducere represivă a gândirii. 26
Voi lua ca un exemplu, un „clasic“ de sociologie industriale: studiul relațiilor în
atelierele Hawthorne Western Electric Compa – ny. 27 este un vechi studiu, face mai mult sau eu – noi un sfert
de secol, și de atunci metodele de lucru au fost rafinate foarte mult. Dar, în opinia mea, substanța și funcția sa
rămân aceleași. Mai mult decât atât, acest mod de gândire nu numai că a extins des – apoi la alte ramuri ale
științelor sociale și filosofie, dar a contribuit la modelarea suje – tuse umană cu care este legat.
Concepția – tusea operațională a devenit metode pentru mine – jorar control social: au devenit parte a științei
departamentului de relații cu manipularea
2 6. În cadrul teoriei funcționalismului, caracterul dvs. – rapéutico și analiza ideologică nu apare; Este
ascuns de generalitatea abstractă a conceptelor („sistem”, „par – tu” ^ „unitate”, „paragraf”, „consecințe
multiple”, „funcție”). În principiu, toate acestea sunt aplicabile oricărui „sistem” pe care sociologul îl alege ca
obiect al analizei sale; din Gru – po cel mai mic pentru societate ca atare. Analiza funcțională – conținută în
sistemul selectat în sine nu este supusă analizei critice care depășește limitele sistemului mergând la
continuitatea istorică în funcțiile lor și disfuncționalitățile devin ceea ce sunt. Se desfășoară teorie funcțională și
falsitatea abstractizare slab em – autonomi. Generalitatea conceptelor sale se realizează prin extragerea lor din
aceleași calități care fac din sistem un sistem istoric și care dau un sens critic transcendent funcțiilor și
disfuncționalităților sale.
2 7. Citatele sunt de la Roethlisberger și Dickson, Management și Worker. (Cambridge,
Harvard University Press, 1947). Vedeți discuția excelentă inclusă în Loren Baritz, Servitorii puterii. O istorie
a utilizării științelor sociale în industria americană. (Middletown, Wesleyan Univer – sity Press, 1960),
capitolele 5 și 6.
138 umane. În lucrarea văzută de lucru este encuen – trần aceste cuvinte ale unui lucrător industria auto:
Adresa „nu a reușit să oprească pichetelor, nu a reușit să opri cu grele – mână tactici, și, astfel, au studiat”
relațiile umane în domeniile economic, social și politic la ENCON – Strate cum să neutralizeze sindicatele.
În examinarea reclamațiilor din partea lucrătorilor cu privire la condițiile de muncă și salarii, cercetătorii
se concentrează pe faptul că majoritatea acestor reclamații au fost formulate în declarații – Nian „vagi,
nedefiniți” cei care nu aveau „referința obiectivă” la „nivelurile care sunt în general acceptate” și a avut
caracteristici în esență, DIF – ferent proprietăților în general asociate cu evenimente comune „. 28 Cu alte
cuvinte, că – jas au fost formulate în termeni generali precum” serviciile nu sunt curate „,” munca este
periculoasă – deci „,” salariul este scăzut".
Ghidat de principiul Op crezut – nal, cercetatorii au stabilit la schimbare și refor – Bottlenose aceste
declarații, astfel încât generalitate vag ar putea fi redus la referințe particu – lari, termeni care desemnează
situația specială în care provine de plângere și, astfel, delimiteze „cu Precious – . Condiţii ale companiei
Sion“ Forma generală a fost dizolvată în declarații identificate operațiunile și condițiile plângerii care a ieșit și
acest lucru a fost satisfăcut prin schimbarea acestor operațiuni și condiții.
De exemplu, afirmația „toaletele nu sunt curate” a fost schimbată în „cu o astfel de ocazie în care am fost
la toaletă și cupa era murdară”. Cercetarea afir – Maba atunci că acest lucru s-a datorat „în principal neglijenței
unor instituții
2 8. Roethlisberger și Dickson. Loc. Cit., Pp. 225 s.
139 tuted o campanie împotriva aruncat hârtii, scuipatul de pe teren, precum și alte practici similare, și
a numit un em – fix ployee pentru servicii. „Atât de multe dintre reclamații au fost reinterpretate și utilizate
pentru rea – Lizar îmbunătățiri.” 29
Un alt exemplu: muncitorul B face afirmația generală că ratele la locul de muncă sunt foarte mici.
Interviul dezvăluie că „soția sa se află în spital și că este îngrijorat de facturile medicului pe care le datorează.
În acest caz, conținutul latent al plângerii este faptul că profiturile actuale ale B, din cauza bolii soției sale, sunt
insufi – ciente pentru a îndeplini obligații curente ale fondului – Ras’. 80
Această traducere schimbă semnificativ sensul propoziției reale. Declarația directă formulează o condiție
generală în generalitatea sa („salariul este foarte mic”). Trece dincolo de condiția specifică din fabrica
respectivă și dincolo de situația particulară a lucrătorului. În această generalizare, și numai în această
generalizare, declarația expresă dată a acuzat evident – TION luând caz particular ca manifestare a unui stat
universal a lucrurilor, și implică faptul că nu acesta din urmă poate fi schimbat prin îmbunătățiri în
pri – gruparea.
Astfel, afirmația directă stabilește o relație concretă între cazul particular și totalitatea căruia este vorba; și
aceasta include toate condițiile în afara muncii respective în afara uzinei respective, în afara situației personale
respective. Acest lucru a – thusness este eliminat în traducere, iar această operație este ceea ce face posibilă
vindecarea. Lucrătorul poate să nu fie conștient de acest lucru, și pentru el plângerea sa că și mai ales
cu caracter personal înțeles poate fi adevărat că tra – TION în cauză își stabilește „conținut latent“. Dar limbajul
pe care îl folosește își afirmă valabilitatea adjectivului împotriva conștiinței sale: exprimă condiții care sunt,
deși nu
2 9. / bid., P. 256.
 3 0. Ibidem, P. 267.
140 sunt „pentru el”. Natura specifică a cazului particu – lar care gestionează traducerea este rezultatul
unei serii de abstractii ale sale concretețe reale, care, în – Cuentra în natura universală a cazului.
Traducerea corelează afirmația generală cu experiența personală a lucrătorului care o face, dar se oprește
în momentul în care individul muncitor s – ar experimenta pe sine însuși ca „muncitor” și unde munca sa
ar apărea ca „muncă” a clasei muncitoare. Este necesar să subliniem că, în traducerile, cercetătorul operațional
doar urmărește procesul realității și probabil chiar propriile traduceri ale lucrătorului? Experiența singur nu intră
scopurile sale și funcția sa nu este de a gândi în termeni de o teorie critică, ci pentru a pregăti autoritățile
de supraveghere „mai mulți termeni umane și eficiente în relațiile lor cu angajații“ 81 (doar termenul
„hu – mână“ pare să fie operațional și cere o analiză).
Dar, ca acest mod de a gândi și de a investi torilor (manageriale) se extinde asupra altor Dimen – SION
de muncă intelectuală, prestarea serviciilor devin din ce în ce inseparabilă de valabilitate științifică – FICA. În
acest context, funcționalizarea are un efect terapeutic cu adevărat. Odată ce nemulțumirea personalului este
separat de nefericirea ge – neral, o dată conceptele universale OPO – nen pentru funcționalizarea se dizolvă în
special trimiteri, cazul devine un accident este – soluție ble și ușor.
De Desigur, cazul rămâne incidentul unei forme universale de PUE -no gândire – pentru a evita
universale, ci un gen foarte DIF – dintre care ent este implicată în declarația directă. După ce ați rezolvat
problema conturilor lor ME – medic, muncitorul B va recunoaște faptul că, în general, are – cu plată moale,
nu prea mică și că lor senti – mente pe ea au fost cauzate doar ei în situații – împărțit (care poate fi similar cu
alte situații indicate
3 1. Loc. Cit., P. VIII.
141 video). Cazul său a fost inclus într-un alt gen – nero: cazurile de dificultate personală. Nu mai este un
„lucrător“ sau „salariat“ (membru al unei cla – SE), dar lucrător sau angajat B pe teren Haw – Thorne a
Western Electric Company.
Autorii Managementului și lucrătorului erau conștienți de această implicație. Se spune că una dintre
funcțiile fundamentale să fie Reali – zarse într – o organizație industrială este „funcția este – pecífica de muncă
cu caracter personal“, iar această caracteristică necesită ca, tratarea relația dintre angajator și angajat, trebuie să
fie „gândire despre ceea ce este ceea ce este în mintea unui anumit angajat în ceea ce privește un lucrător care
are un anumit istoric personal” sau „în ceea ce privește un angajat a cărui muncă se află într-un anumit loc din
fabrică care îl asociază cu anumite persoane și grupuri de oameni..” în contra – voi, autorii resping, ca fiind
incompatibili cu „distracția – specifică a muncii personale”, o atitudine care merge la „general” sau „tipic” sau"
ceea ce este în mintea angajatului lucrător general». 32
Rezumăm aceste exemple contrastând porțiunile originale uevia cu traducerea în for – funcțional ma. În
ambele cazuri luăm declarația – scopurile în care apar, lăsând deoparte problema verificării.
1) „Salariul este foarte mic”. Subiectul propo – sta- este „salarii“, nu compensația specială a unui anumit
lucrător într – un anumit loc de muncă. Omul care face declarația se poate gândi doar la experiența sa
individuală, dar în modul în care își dă afirmația, transcende această experiență individuală. „Foarte scăzut“ este
un adjectiv predicat relațional, care necesită o referință care este nu desemnată în proposi – TION: foarte scăzut
pentru cine sau ce? Acest referen – cia poate fi din nou ceea ce face statele individuale – TION cu colegii sai
de la locul de muncă, dar numele
3 2. Loc. Cit., P. 591.
142 General (salariu) poartă întreaga mișcare de gândire exprimată prin propoziție și face ca celelalte
elemente propoziționale să împărtășească caracterul ca – General Racter. Referentul rămâne nedeterminat:
„foarte scăzut, în general” sau „foarte scăzut pentru toți cei care sunt angajați, precum cel care face declarația”.
Propunerea este abstractă. Aceasta se referă la condițiile universale nu poate înlocui niciun caz particu – lar;
sensul său este „tranzitiv”, precum și împotriva căruia – VREI caz individual. Cererile propunerii trebuie
„traduse” într-un context mai concret, dar trebuie să fie unul în care conceptele universale să nu poată fi definite
de niciun aparat, în special operațiuni (cum ar fi istoria personală a operelor – dor B și funcția sa specială pe
etaj W). WITH – conceptul de „salarii“ se referă la grupul de „angajați“ a acoperit toate poveștile personale și
lucrarea este – peciales într – un beton universal.
2) „Câștigurile actuale B din cauza în – soția lui fermedad, sunt insuficiente pentru a acoperi sarcinile
normale.“ De notat că în acest Traduc – TION (1) subiectul a fost separat. Conceptul uni – Versal „salarii“ este
schimbat la „câștigurile actuale B“, al cărui sens este complet definit de setul special de operații care trebuie B
rea – Lizar pentru a cumpăra alimente sale de familie, îmbrăcăminte, Habi – punerea, medicamente, etc.. De
„tranzitivitate“ a semnifi – catul a fost abolită: „Salariați“ colective a dispărut, împreună cu subiectul „salarii“,
iar ceea ce rămâne este un caz special, care separat de sensul său tranzitiv, devine susceptibil la nivelul
traficului – MENT acceptată de compania căreia i se referă cazul.
Ce este în neregulă aici? Orice. Traducerea WITH – conceptul și propunerea ca un întreg este ratificat de
societatea la care este îndreptată cercetătorul. Terapia funcționează deoarece planta sau guvernul poate
Permi – taxa de Tirse cel puțin o parte substanțială a costurilor, deoarece acestea sunt dispuși să facă acest lucru
și secundar
143 că pacientul este dispus să se supună un try – ment care promite să reușească. Cele mai vagi,
concepte universale nedefinite care apar în plângere, fără a tra – REduceți au fost de fapt rămășițe ale
trecutului; per lor – consecvența în limba și gândirea au fost în Reali – ty un obstacol (chiar dacă un obstacol
minor) pentru înțelegere și colaborare. În timp ce psihologia și sociologia operațională au contribuit
la ameliorarea condițiilor subumane, acestea fac parte din pro – Gress, intelectuale și materiale. Dar ele sunt, de
asemenea, dovada – raționalității ambivalente a progresului, care este satisfăcătoare în puterea sa represivă și
represivă în satisfacțiile sale.
Eliminarea tranzitivului a rămas un aspect al sociologiei empirice. Caracterizează chiar și un număr mare
de studii care nu sunt concepute pentru a acoperi un rol terapeutic într-un interes special. Rezultatul este că,
odată ce excesul de sens „nu este realist“ este abolit, ancheta este închisă în marea naștere, în așa – ciedad
stabilit validează și invalidează propuneri. În conformitate cu metodologia sa, acest empirism este
ideoló – logic. Pentru a ilustra caracterul său ideologic, a se vedea un studiu asupra activității politice din Marea
Britanie – ambele.
În eseul său „presiunea competitivă și consimțământul democratic”, Morris Janowitz și Dwaine Marvick
Quie – judecă gradul în care alegerile reprezintă o presiune ex – efectivă a procesului democratic ". O astfel
de hotărâre implică o evaluare a procesului electoral „în termi – ne cerințele necesare pentru a menține o
așa – ciedad democratică“, iar acest lucru la rândul său, necesită un DEFI – „democrație“ definiție a Autorii
oferă alegerea între două definiții alternative; teoriile „omului – date” și „competitive” ale democrației:
„Teoriile „mandatului *”, care își au originea în concepțiile clasice ale democrației, afirmă că procesul de
redare este derivat dintr-o compensare cu – cu orientări pe care electoratul le impune re-
144 de prezentatori. O alegere este o procedură cu – ience și o metodă pentru a se asigura că repre – repre
respectă instrucțiunile Constitu lor – . Folken „”
Dar această „preconcepție” a fost „respinsă în prealabil ca fiind nerealistă, deoarece presupune un nivel
de opinie și ideologie care articulează problemele campaniei care nu este probabil să se găsească în acest – două
state”. Această declarație francă de fapt este, prin intermediul unei îndoieli consolatoare „dacă a existat
vreodată un astfel de nivel de opinie articulată în vreun electorat democratic de la extinderea dreptului de vot în
secolul al XIX-lea”. În orice caz, autorii acceptă, în locul concepției respinse, teoria „competitivă” a
democrației, potrivit căreia alegerile democratice reprezintă un proces „de selectare și respingere a candidaților”
care sunt „în competiție pentru funcții. Public”. Pentru a fi Verda – deramente operațional, această definiție
necesită „crite – rios“, prin care caracterul compe – ar trebui să fie definite tența politic. Când produce
competiția politică un „proces de consimțământ” și când „un proces de manipulare”? Se oferă un grup de trei
criterii:
1. Alegerile democratice necesită o concurență între candidații opuse care să acopere întreaga
circum – scription. Electoratul devine puterea lui Habi – sibilitatea de a alege între doi candidați cu cua cel
orientat în mod competitiv, fie – acestea sunt considerate a avea o șansă rezonabilă de a câștiga.
2. O alegere democratică cere ambelor părți să fie livrate la un echilibru de forțe pentru a menține grupuri
de vot stabilite pentru a se re [!] – alegătorii independenți și de a câștiga cruit conver – SOS partidelor
de opoziție.
3 3. H. Eulau, S. J., Eldersveld, M. Janowitz (editori), Comportament politic (Glencoe Free Prșs, 1956), p.
275.
145
3. Alegerile democratice necesită atât [I] părțile livrate puternic la un efort de a câștiga alegerile curente,
dar câștigătoare sau per – diendo, ambele părți ar trebui să fie în căutarea Tam – vă puteți extinde șansele de
succes în cazul în care – guiente și alegerile ulterioare… 3 *
Cred că aceste definiții descriu cu bas – Tante cu acuratețe starea actuală de lucruri în elec – americaans
1952, care fac ții obiectul biochimice – SIS. Cu alte cuvinte, criteriile pentru a judeca este – Tado de lucruri
date sunt cele oferite de (sau de când – la acestea sunt cele ale unei ordine sociale care funcționează bine și
ferm stabilit, impuse de) este – Tado de lucruri date. Analiza este „închisă”; camă – hotărârea po este limitată
într – un context de fapte care exclude posibilitatea de a judeca contextul în care sunt formate evenimentele
„rolul și evoluția acesteia sunt determinate de activitatea omului, și în acest sens – ambele.
 În cadrul acestui cadru, cercetarea circulă și se validează. Dacă „democratic” este definit în termenii
limitați, dar realiști ai actualului proces electoral, acest proces este democratic înainte ca rezultatele anchetei să
fie cunoscute. Des – desigur, cadrul operațional permite în continuare (e incluziunii – asa ca cere) să se facă
distincția între consimțământul și manipulările – mentul; alegerea poate fi mai mult sau mai puțin autentic
este – Gün constată gradul consimțământului și mani – LING. Autorii concluzionează că alegerile din 1952 „s-
au caracterizat printr-un proces cu – sentiment autentic într-un grad mai mare de ipoteze impresioniste care ar
putea duce la presupunerea”; 35, deși ar fi o „eroare gravă“ pentru a ignora „bariere“ de a nega consimțământ și
că „nu au fost presiuni ma – nipulation.“ 36 Analiza operațională nu poate merge mai departe
3 4. Ibidem, P. 276.
3 5. Ibidem, P. 284.
3 6. Ibidem, P. 285.
146 dincolo de această afirmație greu de ilustrat. Cu alte cuvinte, nu se poate ridica întrebarea decisivă
dacă același consimțământ nu a fost activitatea manipulările – regu; o întrebare pentru care starea actuală a
lucrurilor oferă o justificare amplă. Iar analiza nu poate da naștere acestei întrebări, deoarece ar transcende
termenii ei într-un sens tranzitiv; spre un concept de democrație care ar dezvălui alegerea democratică ca un
proces democratic destul de limitat.
Acest concept non-operațional este tocmai cel respins de autori ca „nerealist”, deoarece definește
democrația la un nivel excesiv de articulat, ca un control strict al reprezentării de către electorat: controlul
popular ca suveranitate populară. Iar acest concept non-operațional nu este nicidecum nepotrivit. Acesta nu este
nicidecum o plăsmuire a imaginației sau speculativă, dar tinde să DEFI – ne intenția istorică a democrației, a
Condi – țiile prin care lupta pentru democrație SOS – a avut, și todavían sunt de a fi realizate.
Mai mult, conceptul este impecabil prin acuratețea sa semantică, deoarece înseamnă exact ceea ce spune,
adică faptul că electoratul își impune cu adevărat reprezentanții orientărilor, nu reprezentanții care își impun
orientările electoratului, apoi selectează și realeg reprezentanți. Un elec – Torado autonomă, liberă, deoarece
este liber de îndoctrinarea – TION și manipulare, ar fi de fapt, într – un „nu – vel de opinie și ideologie
articulat“, care nu este pro – găsi bable. Prin urmare, conceptul trebuie respins ca nerealist; trebuie să fie dacă
acceptăm de fapt nivelul predominant al opiniei și ideologiei, ca fiind capabil să prescrie criteriul valid pentru
analiza sociologică. Și dacă îndoctrinare și ma – nipulation au ajuns la starea în care opinia predominantă
nivelul a devenit un standard de minciună, în care starea actuală a lucrurilor nu mai este recunoscut ca fiind
ceea ce este, o analiză care este metoda – sa angajat în mod logic la respingerea cei cu – concepte tranzitive, te
angajezi cu un
147 falsa conștiință. Însăși empirismul său este ideologic.
Autorii sunt foarte conștienți de acest pro – Blema. „De rigiditate ideologică“ prezintă o „gravă
im – Numãrul º“ la setul de gradul de consimțământ democra – Tico. De fapt, consimți la ce? Pentru
candi – informații politice și politice, desigur. Dar acest lucru nu este suficient, pentru că atunci consimțământul
unui regim fascist (și putem vorbi despre consimțământul real al unui astfel de regim) ar fi un proces
democratic. Astfel, consimțământul însuși trebuie să fie fixat – fixat în ceea ce privește conținutul său, scopul
său, „valorile” sale – și această cale pare să implice caracterul tranzitiv al sensului. Cu toate acestea,
„neștiințific“, o astfel de etapă poate fi evitată dacă setul de orientare ideologică nu este alta decât cea a celor
două părți existente și că „efec – tively“ concurează mai multe orientări „ambivalentă neutralizată „de alegători.
87
Tabelul prezintă rezultatele voturilor din Orien – ideologia arată trei grade de aderare la ideologiile
partidelor republicane și democratice și opiniile „ambivalente și neutralizate”. 38 Aceleași părți stabilit politici
și maqui lor – națiunile nu sunt puse în discuție, nici diffe – venție reală între ele examinate în ceea ce privește
problemele vitale (cum ar fi politica nucleară și pregătirea pentru război total), probleme pentru a opri – cen
indispensabilă pentru a asigura procesul democratic, cu excepția cazului în care analiza operează cu un concept
de democrație care îndeplinește doar caracteristicile formei stabilite de democrație. Un concept
de operă – țional de acest tip este, de asemenea, nu este în totalitate nepotrivit la obiectul investigației. Scopul
cu suficientă claritate calitățile care, în perioada cu –, distincția democratice și non temporare – (de exemplu,
sistemele democratice de competență eficientă – ence între candidați reprezentând diferite perechi – tidos,
libertatea electoratului de a alege între acestea
3 7. Ibidem, P. 280.
3 8. ZáW., Pp. 138 sqq.
148 de candidați), dar adecvarea lor nu este suficientă dacă sarcina analizelor teoretice este mai mult
decât descriptivă; dacă sarcina este de a înțelege, recunoașteți faptele pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce
„înseamnă!” pentru cei cărora li se dă drept fapte și trebuie să trăiască cu ei. În teorie socială, recunoașterea
faptelor este cri – tica faptelor.
Dar conceptele operaționale nu sunt chiar sa – ciente pentru a descrie faptele. Atingeți numai anumite
aspecte și segmente ale faptelor care, luată ca un întreg, priveze descrierea lui caract sale – ter obiective și
empirice. Ca un exemplu, să examinăm conceptul de „activitate politică“ în STU – a dat pe „activitatea politică
a cetățenilor Ameri – Canos“ de Julian L. Woodward și Elmo Roper. 39 Cei Autorii prezintă o „definiție
operațională a termi – nu «activitatea politică» «constând din» cinci forme de comportament „: 1) vot în alegeri;
2) posi de sprijin – grupuri de presiune BLE… 3) să comunice în mod direct și personalizat – în cele din urmă
legislatori; 4) să participe la activitatea partidelor politice… 5) să se angajeze în
răspândirea – susținerea obișnuită a punctelor de vedere politice prin comunicare co – verbală…
Fără îndoială, acestea sunt „posibile canale de influență asupra legiuitorilor și a funcționarilor
guvernului”, dar măsura sa puteți oferi cu adevărat „o metodă de separare a oamenilor relativ activi în raport cu
afacerile politice naționale ale acelora relativ Face acestea includ astfel de activități critice „în ceea ce privește
problemele naționale, cum ar fi cu – contacte tehnice și economice între capital și du – te – vernul, iar printre
ele companii mari? ¿Incluziunii – yeni formularea și difuzarea de opinie, infor – infor, distractiv „apolitic“ de
publicitate mass – media de masă? Nu iau în considerare diferite de greutate Poli – tico a diferitelor organizații
implicate în afacerile publice?
Dacă răspunsul este negativ (și cred că este),
3 9. Ibidem, P. 133.
149 fapte  ale activității politice nu sunt nici descrise, nici investite – în mod corespunzător tigados. Multe
fapte constitutive – și cred că factorii determinanți – rămân în afara sferei conceptului operațional. Și datorită
acestui Limi – punerea în -ORAȘUL metodologică întrebare împotriva conceptual – tuse tranzitiv, care poate
arăta faptele în adevărata lor lumină și cheamă – le prin analiza lor nume real descriptiv al faptelor previne
aprehen – sion faptelor și devine un element al ideologie care menține faptele. Proclamând realitatea existentă
socială ca propriul standard, acest socio – persoane fizice LogY întărește „credința fără credință“, într – o
realitate care sunt victime, „Nu există nicio ideologie, mai degrabă decât recunoscând că este: un model de
comportament care face obiectul la puterea abru – . Mador al realității stabilite” 40 Împotriva
acestui ism empi – ideologic, contradicția clară își reafirmă dreptul… „ceea ce este nu poate fi adevărat”. 41
4 0. Theodor W. Adorno, „Ideologie”, în: Kurt Lenk (ed.) Ideologie (Neuwied, Luchterhand, 1961), pp.
262 s.
4 1. Ernst Bloch, Philosophische Grundfragen I (Frankfurt, Suhrkamp, 1961), p. 65.
150
5. GÂNDIREA NEGATIVĂ: LOGICA PROTESTĂ S-A ANULAT
„… Ceea ce este nu poate fi adevărat”. Pentru Trupele noastre – ochii și urechile bine antrenate, această
afirmație este petulantă și ridicolă, sau la fel de jignitoare ca acea altă afirmație care pare să spună contrariul:
„Ceea ce este real este rațional”. Și totuși, în tradiția gândirii occidentale, ambele dezvăluie, în formularea
sintetică provocator, ideea de ra – ZON care a ghidat logica sa. Mai mult, ambele exprimă același concept,
adică structura antagonică a realității și a gândirii care încearcă să înțeleagă realitatea. Lumea imediată
Experiența de muncă- lumii în care viviendo- trebuie înțeles, transformată, chiar subminate de a po – der deveni
ceea ce este cu adevărat.
În ecuația Rațiune = Adevăr = Realitate, care leagă lumi subiective și obiective într-o
unitate antică – gónica, motivul este puterea subversivă, „puterea negativului” care stabilește, ca rațiune
teoretică și practică, adevărul pentru oameni și lucruri; care este, cu – condițiile în care oamenii și lucrurile
LLE – gan de a fi ceea ce sunt ei cu adevărat. Încercarea de a arăta că acest adevăr teoretic și practic nu este o
condiție subiectivă ci obiectivă a fost preocuparea inițială a gândirii occidentale și originea logicii sale, nu în
sensul unei discipline speciale de filosofie, ci ca formă adecvată de gândire pentru aprehen – der realul ca
rațional.
Universul totalitar al raționalității Tecnolo – logica este cea mai recentă transmutație a ideii Rațiunii. În
acest capitol, iar următorul eu va încerca să identifice Algu – SNC din principalele etape în dezvoltarea acestei
idei: procesul prin care logica a devenit logica dominației. O astfel de analiză ideologică pue- 151 să
contribuie la înțelegerea dezvoltării actuale în ambele care este centrată pe unirea (și separarea)
a teoriei și practicii, gândire și acțiune, în procesul istoric; în măsura în care dezvoltă rațiunea teoretică și
practică ca una.
Universul operațional închis al civilizației industriale avansate, cu armonia sa terifiantă între libertate și
opresiune, productivitate și distrugere, creștere și regresie, este prefigurat în această idee a rațiunii ca un proiect
istoric specific. Etapele tehnologice și pre-tehnologice împărtășesc anumite concepte de bază despre om și
natură care exprimă continuitatea. Tradiția occidentală. Den * tro din această continuitate, diferite moduri de
panseluțe – pentru a se confrunta; Ei fac parte din diferite moduri de a captura, organizarea, schimbarea
societății și na – turii. Tendințele stabilite se ciocnesc cu ELE – mente subversive rațiunii, puterea
panselute – pozitiv cu cea a negativului, până la obținerea avansate de plumb civilizației industriale la triumful
realității în întreaga contradicție unidimensional.
Acest conflict de date privind originile pen – încetarea filosofică și stricte își găsesc expresia în contrastul
dintre logica dialectică a lui Platon și logica formală a Organon Aristotelian. Abordarea dacă – guiente a
modelului clasic al gândirii dialectice poate deschide calea pentru o analiză a ASPEC – tusea care contrastează
raționalitatea tehnologică.
În filosofia clasică greacă, Rațiunea este facultatea cognitivă de a distinge ceea ce este adevărat și ceea ce
este fals, în timp ce adevărul (și minciuna) este inițial o condiție a ființei, a realității și numai în acest sens este
o proprietate a PROPUNERII – acțiuni. Adevăratul raționament, logică, dezvăluie și ex – pradă ceea ce într
– adevăr este, în afară de ceea ce pare a  fi (reale). Și datorită acestei ecuații între adevăr și a fi (real), adevărul
este o valoare, deoarece ființa este mai bună decât neființa. Acesta din urmă nu este pur și simplu nimic; Este o
potențialitate și o amenințare pentru sine: devastarea – TION. Lupta pentru adevăr este o luptă
împotriva distrugerii un 152, în favoarea „mântuirii” (oócetv) a Ființei (efort care pare a fi autodistructiv dacă
atacă o realitate stabilită ca „falsă” Socrate împotriva orașului-stat atenian). În timp ce lu – cha cu „salvează“
fidel realitatea devastarea – TION, adevărul și insistă compromite existența hu – mana. Este proiectul esențial
uman. Dacă hom – BRE a învățat să vadă și să știe ce este cu adevărat, acționează în conformitate cu adevărul.
Epistemologia este ea însăși etică, iar etica este epistemologia.
Acest concept reflectă experiența unei lumi antagonice în sine: o lume afectată de neće – SITY și
negativitate, în mod constant amenințat cu distrugerea, dar, de asemenea, o lume care este noi EOS, structurate
în funcție de cauze finale. Măsura în care experiența unei lumi antagonice ghida dezvoltarea categoriilor
filosofice, a ascuțite – încredere se deplasează într – un univers care este rupt în sine (déchirement
ontologique): două – dimensionale. Aparien – CIA și realitate, fals și adevărat (și ca Vere – MOS, libertatea și
lipsa de libertate) sunt condiții ontologice.
Această distincție nu se datorează virtuților sau gândirii abstracte erro – res; este mai degrabă înrădăcinată
în experiența universului în care gândirea participă la teorie și practică. În acest univers există moduri de a fi în
care oamenii și lucrurile sunt „de la sine” și „ca ei înșiși” și moduri în care nu sunt; adică în care există
denaturând, limitând sau negând propria lor natură (esență). Depășirea acestor condiții negative este procesul de
a fi și de a gândi. Filosofia își are originea din zi – Lectică; universul său de discurs răspunde faptelor unei
realități antagonice.
Care sunt criteriile pentru această distincție? ¿Deci – BRE ce bază statutul de „adevăr” este atribuit unei
forme sau condiții mai degrabă decât alteia? Filosofia clasică greacă se bazează în principal pe ceea ce ulterior a
fost numit (într-un sens destul de peiorativ) „intuiție”, adică o formă de cunoaștere în care obiectul
Gândul de gândire apare în mod clar ca ceea ce este cu adevărat (în calitățile sale esențiale) și în raport cu
situația antagonistă sale imediate, contingentă. De fapt, această dovadă de intuiție nu este foarte divers – Rente
lui Descartes. Există o putere misterioasă a minții, nu o experiență imediată ciudată sau tam – puțin este separat
de analiza conceptuală. Intuitia este mai degrabă termenul (preliminar) al unei astfel de analize: rezultatul unei
medieri intelectuale metodice. Ca atare, este medierea experienței concrete.
Noțiunea esenței omului poate servi drept exemplu. Analizat în condiția în care se află în universul său,
omul pare să dețină anumite puteri – și puteri care i-au permis – să ducă o „viață bună”, adică o viață cât mai
departe posibilă, liberă de efort., dependență și urâțenie. A realiza o astfel de viață înseamnă a realiza „viața mai
bună”: a trăi conform esenței naturii sau a omului.
Desigur, aceasta este încă datoria filosofului; Este cea care analizează situația umană. El a supus
expe – rience la judecata critică și acest act conține o judecată de valoare; că, cu atât eliberarea de efort este
de preferat la efortul și viața inteligentă este preferabilă o viață stupidă. Se întâmplă că filosofia s-a născut cu
aceste valori. Gândirea științifică a trebuit să rupă această unire între judecata de valoare și Anah – liza,
pentru că am fost mai bine valorile de margine – sóficos nu ghidat organizarea societății și transformarea
naturii. Erau ineficiente, irrea – ei. Concepția greacă și elementul care conține său – torice: esența omului este
diferită în sclavul și cetățeanul liber în greacă și Barbarul. Civilizația a depășit stabilizarea ortologică a acestei
diferențe (cel puțin teoretic). Dar această evoluție nu a fost încă invalidează distincția între natură Esen – cial și
contingente, între formele adevărate și false de existență; cu condiția ca distincția rezultat al unei
biochimice – sis logică a situației empirice și de a înțelege lor poten – cialidades mult ca neprevăzute.
154
 Pentru Platon ultimele Dialogurile  și Aris – tóteles, moduri de a fi sunt forme de mișcare: trecerea de la
potențialitate la actualitate, desfasoara activitate – AREA. Ființa finită este o realizare incompletă, este supusă
schimbării. Generația ta este corupție; este acoperit de negativitate. Asta nu e adevărat Reali – ty: adevărul.
Veniturile din cercetarea filosofică lumea finită pentru a construi o realitate care nu este
supusă la dureros diferența dintre potenciali – ty și în prezent și- a însușit negativitatea și este completă și
independentă în sine: este gratuit.
Această descoperire este opera Logos și Eros. Cei doi termeni cheie desemnează două forme de negație;
cunoașterea erotică și logică rupe legătura realității stabilite și contingente și se străduiește să obțină un adevăr
incompatibil cu aceasta. Logosul și Erosul sunt subiective și obiective simultan. Ascensiunea de la formele
„inferioare” la „superioare” ale realității este o mișcare a materiei, precum și a minții. După Aristotel, realitatea
perfectă, zeul, atrage lumea inferioară <» c épcójievov; el este cauza finală a tuturor ființelor. Logosul și Erosul
sunt în sine unitatea pozitivului și a negativului, creație și distrugere. În cerințele gândirii și în nebunia iubirii
stă negarea distructivă a formelor de viață stabilite. Adevărul transformă formele gândirii și ale existenței.
Rațiunea și libertatea converg.
Cu toate acestea, această dinamică are inheren limitele sale – TES, în timp ce natura antagonistă a
realității, explozia ei în forme de existență adevărat și fals, pare să fie o condiție ontologică imuabil. Există
pentru – mai multe din existență care nu pot fi niciodată „adevărate” pentru că nu se pot odihni niciodată în
realizarea potențialului lor, în bucuria de a fi. În realitate hu – mana, toată existența este petrecută în căutarea
unor cerințe. Evident, aceasta reflectă condiția non-ontologică a societății bazată pe propoziția că libertatea este
incompatibilă cu activitatea dirijată.
155 nimic pentru a satisface nevoile de viață, acest ACTi – vity este funcția „naturală“ a unei specifice
de clasă și că cunoașterea. Adevărul și existența adevărată – implică eliberarea totală a întregii activități.
Aceasta este de fapt atitudinea pre și antitecno – logică prin excelență.
Dar adevărata linie de separare între raționalitatea pretectnologică și cea tehnologică nu este între o
societate bazată pe lipsa libertății și una bazată pe libertate. Societatea încă este organizată în așa fel încât să
-și procure necesitățile consti de viață – implică obligații ocuparea deplină și permanentă a specifice timpului
claselor sociale, ele nu sunt, prin urmare, libere și sunt împiedicate existența umană. În acest sens, propunerea
clasică, potrivit căreia adevărul este incompatibil cu sclavia de tra – sub social necesar este încă valabilă.
Conceptul clasic implică afirmația că libertatea de gândire și de exprimare trebuie să Permane – CER ca
un privilegiu de clasă în timp ce acest lucru este – prevalează ery. Deoarece gândul și cuvântul corespund unui
subiect care gândește și vorbește și dacă viața acestuia din urmă depinde de reprezentarea unei funcții
suprapuse, depinde de realizarea cerințelor acestei funcții; Și așa depinde de cei care controlează aceste cerințe.
Linia diviso – ria dintre proiectul pre – tehnologic și tehnologie este mai degrabă în modul în care subordonarea
este organizată pentru nevoile vieții – de „câștig – este viață” – și noi forme de libertate și lipsă de libertate,
adevăr și falsitate care corespund acestei organizații.
Cine este, în concepția clasică, subiectul care include în sine condiția ontologică a adevăratului și a
falsului? El este cel care domină contemplația pură (teoria) și cel care domină practica ghidată de teorie, adică
filosoful-om de stat. De Desigur, el știe adevărul și expune este potențial Ac- 156 repartizabile tuturor. Ghidat
de filosof, sclavul din Meno  al lui Platon este capabil să înțeleagă adevărul unei axiome geometrice, adică. Un
adevăr dincolo de  schimbare și corupție. Dar, din moment ce adevarul este o stare de a fi la fel de mult ca un
gând, iar din moment ce acesta din urmă este expresia și manifestarea IRP – numărul, accesul la adevăr rămâne
un poten – tiality, deoarece este nu o trăiesc în și adevăr. Iar această formă de existență este închisă sclavului și
oricui trebuie să-și petreacă viața lucrând pentru a satisface necesitățile vieții. Prin urmare, în cazul în
care oamenii nu mai trebuie să -și petreacă viața lor în domeniul necesității, adevărul și EXIS reale – Tence va
fi în sens strict și reale universale. Filosofia vede egalitatea omului, dar după cum – timpul este supus negării
faptului că egalitatea. Pentru că, în realitate, având în vedere, încearcă să satisfacă nevoile este treaba o viață de
ma – Yoria și nevoi trebuie să fie acoperite și, astfel, să servească pentru adevăr (care este
eliberarea nevoilor materiale) pot fi.
În acest aspect, bariera istorică se oprește și – cum se caută adevărul; diviziunea socială a muncii pentru
a atinge demnitatea unei condiții ontolo – logice. Dacă adevărul presupune libertatea de lipsă și dacă această
eliberare este, în realitatea socială, minoritatea prerro – gativa, realitatea permite un astfel de adevăr doar ca o
aproximare și pentru un grup privilegiat. Această stare de fapt contrazice caracterul universal al adevărului, care
definește și „prescrie” nu numai un scop teoretic, ci cea mai bună viață pentru om ca om, cu privire la esența
omului. Pentru filosofie, contradicția este insolubilă sau nu apare ca o contradicție, deoarece această filosofie nu
transcende structura unei societăți de iobagi sau sclavi. Astfel, lasă istoria în urmă, fără a o domina și ridică în
siguranță adevărul deasupra realității istorice. Acolo adevărul este păstrat intact, nu ca o realizare din cer sau
din cer, ci ca o realizare a gândirii; și se păstrează intact deoarece chiar noțiunea sa exprimă
157 presupunerea că cei care dedică viața pentru a câștiga un trai sunt incapabili de a trăi o existență
umană.
Conceptul ontologic al adevărului se află în mijlocul unei logici care poate servi drept erații
model – tionalitatea pre – tehnologică. Rationalitatea este un uni – vers de vorbire dimensionale contrast cu cea
– formele dimensionale de gândire și de comportament care se dezvolta în executarea proiectului
Tecnolo – logic.
Aristotel folosește termenul „logos apofant” pentru a distinge un tip specific de logos (cuvântul,
comunicarea): ceea ce descoperă ce este adevărat și ce este fals și este determinat, în dezvoltarea sa, de
diferența dintre ceea ce este adevărat și ceea ce este fals (De interprets – rteme, 16b-17a). Este logica judecății,
dar cu semnificația accentuată a unei propoziții (instanța): Atribuie – yéndole (p) la (S) și, prin urmare, aparține
lui (S); sau negarea (p) la (S) deoarece și în măsura în care nu aparține (S); etc. Din această bază ontologică,
filosofia aristotelică continuă să stabilească „formele pure” ale tuturor afirmațiilor adevărate (și false) posibile;
Este cu – turnat în logica formală a încercărilor.
Când Husserl a reînviat ideea logicii apofantice, el a subliniat scopul ei inițial critic. Și – Contro acest
scop, tocmai ideea unei ló – logică a hotărârilor; că este, în faptul că pensa – ment nu a fost legată în
mod direct de a fi (das Selbst Seiende), ci mai degrabă de a „susține“ propuneri cu privire la a fi. 1 Husserl vede
această orientare – limitând judecățile și prejudecățile cu privire la sarcină și dimensiunea logicii.
Ideea clasică a logicii arată de fapt o prejudecată ontologică: structura procesului (pro – poziția) se referă
la o realitate divizată. Motivul-
1. Husserl, Formale și Transzendentale Logik (Halle, Nie – meyer, 1929), în special. P6gs. 42 s. Și 115 s.
(Există o ediție spaniolă; Logică formală și logică transcendentală, unam.)
În mintea se mișcă între experiența de a fi și non-ființa, esența și de fapt, generarea și corupția, Entelehie.
Organon  lui Aristotel – televizoare captată de la unitatea opusă face ge – propunerea neral și relațiile lor
(co – rrectas sau incorecte); părți critice ale acestei logici formale rămân în continuare legate de
obiectiv – fizica aristotelică. 2
Înainte de această formalizare, experien – cia din lume divizată a găsit logica în a doua zi – Lectica
platonică. În el, termenii „ființă”, „neființă”, „mișcare”, „cel și mulți”, „identitate” și „contradicție” sunt păstrați
metodic deschiși, rămân ambigui și nu sunt pe deplin definite. Au un orizont deschis, un univers de
sig – nificados care este structurat treptat în același proces de comunicare, dar care nu se închide. Propunerile
sunt depuse, dezvoltate și testate într – un dialog, în care vorbitorul este acționat în – eco – examina universul
experienței ininterrogable în mod normal, și cuvântul și introduceți o nouă Dimen – sion a discursului; în plus,
el este liber și  vorbirea vizează libertatea sa. Se presupune că depășește ceea ce i sa dat: ca vorbitor, în
propunerea sa, depășește prezentarea inițială a termenilor. Acești termeni au multe semnificații că condițiile
care au legătură au multe aspecte, implicații și efecte care nu pot fi izolate și stabilizate. Alerga sale
de dezvoltare logică – sponds la procesul realității sau Sache Selbst. De legile gândirii sunt legi ale realității, sau
mai degrabă să devină  legile realității, dacă gândirea înțelege adevărul experienței imediate ca apariția unui alt
adevăr, care este cea a formelor adevărate ale realității: cea a ideilor. Astfel există o contradicție că o
corespondență între încetarea pen – dialectică și realitatea dată; realul
2. Carl Prantl, Geschichte der Logik im Abendlande, Darmstadt, 1957. Vol. I, pp. 135, 211. Pentru un
argument împotriva acestei interpretări a se vedea infra, p. 158.
În hotărârea judecătorilor această realitate nu în termenii săi proprii, dar în termeni care conțin
subversiune sale. Și în această subversiune, realitatea duce la propriul său adevăr.
În logica clasică, procesul era cen – Tro original al gândirii dialectice a fost formalizat sub forma
propozițională „S este p”. Dar această formă ascunsă, mai degrabă decât dezvăluie propoziția dialectică de
bază, care afirmă caracterul negativ al realității empirice. Judecati in lumina esentei si ideii lor, oamenii si
lucrurile exista la fel de diferite de ceea ce sunt; contrazice, prin urmare, credea Aque – ment care este (ca) spre
deosebire de adevărul realității date. Adevărul care ia în considerare gândul este ideea. Ca atare, în termenii
realității date, este „simplă” idee, „simplă” esență; potenţialitate.
Dar potențialitate esențială nu este ca mu – posibilitățile chas sunt conținute în universul dat al discursului
și acțiune; potențialitatea esențială este de o ordine foarte diferită. Realizarea sa implică o subversiune a ordinii
stabilite, deoarece gândul conform adevărului este angajamentul de a exista conform adevărului. (În Platon,
conceptele anterioare – treme care ilustrează această subversiune sunt: moartea ca început al vieții filosofului și
eliberarea violentă a Cavernei.) Astfel, natura subversivă a provocării adevărului despre gândirea
unui imperativ de  calitate. Logica se concentrează pe judecăți, care sunt, după cum Propoziția – țiilor
demonstrative imperative: predicatul „este“, im – plica una „trebuie să *.
Acest stil contradictoriu două – dimensional al Pensa – MENT este inerentă nu numai la logica dialectică,
ci întreaga filosofie care încearcă în realitate pricepe. Propozițiile care definesc realitatea afirmă ca adevărat
ceva care nu  este (imediat) adevărat, astfel, ele contrazic ceea ce este și neagă adevărul acesteia. Judecata
afir – mativo conține o negare dispare în – propozițională ma (S este p). De exemplu, „virtutea este cunoaștere”;
„Dreptatea este starea în care fiecare îndeplinește funcția pentru care natura sa este cel mai bine dotată”;
«Realul perfect este perfect- 160
minte cunoscută ’; „Venim est id, quod est”; „Hom – BRE este gratuit”; „Statul este realitatea a rațiunii“.
În cazul în care aceste propuneri au fost să fie adevărate, Ed – Pula „este“ implică o „datorie“,
un deziderat. Judecă condițiile în care virtutea nu este cunoaștere, în care oamenii nu îndeplinesc funcția pentru
care natura i-a înzestrat cel mai bine, în care nu sunt liberi etc. Sau forma categorică Sp declară că (S) nu este
(S); (S) este definit ca altceva decât ea. Vedeți – rificarea propunerii implică un proces atât de făcut, cât și de
gândit: (S) trebuie să devină ceea ce este. Afirmația categorică devine astfel un imperativ categoric; Nu declară
un fapt, ci necesitatea de a realiza un fapt. Poate fi citit, de exemplu, după cum urmează: omul nu este (de fapt)
liber, înzestrat cu drepturi inalienabile etc., dar trebuie să fie, pentru că este liber în ochii lui Dumnezeu, prin
natură etc.?
Gândirea dialectică înțelege tensiunea critică dintre „este” și „trebuie”, mai întâi ca o condiție ontologică,
care aparține structurii ființei însăși. Recunoașterea acestei stări de a fi – teoria sa – încearcă de la început
o practică concretă. Văzut în lumina unui adevăr care apare în ele falsi – ficate sau refuzată, având în vedere
aceleași fapte apar ca fiind false sau negative.
În consecință, gândirea este condusă, de situația obiectelor sale, să-și măsoare adevărul în termeni de altă
logică, un alt univers al discursului. Iar această logică proiectează o altă formă de existență: realizarea
3. Dar de ce propunerea nu spune „trebuie” dacă înseamnă „trebuie”? De ce dispare negația în afirmație?
Oare originile metafizice ale logicii au determinat probabil forma pozițională? Gândirea presocratică, precum și
socraticul, prefigurează separarea logicii de etică. Dacă doar ceea ce este adevărat (logosul, ideea) este într-
adevăr, realitatea experienței imediate pleacă de la ceea ce nu este. Și totuși, acest jxtJ este, iar experiența
imediată (care este singura realitate pentru May – ria men) este singura realitate. Double sen – Tido „este” și
exprimă structura dimensională a singurei lumi.
161 adevăr în cuvintele și faptele omului. Și, în timp ce acest proiect implică omul ca „ani – rău social, “
a polis, mișcarea de gândire cravată – ne un conținut politic. Astfel, discursul lui Socrate este un discurs politic,
în timp ce împotriva – afirmă instituțiile politice stabilite. Aspectul – dă definiția corectă a „conceptului“ de
virtute, dreptatea, respectul și cunoașterea devine pe – BOR subversiv, deoarece conceptul este un nou polis.
Gândirii nu are nicio putere de a provoca o astfel de came – bio cu excepția cazului în care transcend
însuși intră practică, și aceeași disociere de practică mată – Rial în care își are originea filosofie,
dă gândit filosofică calitatea abstractă și ideologică. Datorită acestei disocieri, gândirea filosofică critică este
neapărat transcendentă și abstractă. Abstracția împărtășește această filosofie cu toate gândurile au – téntico,
pentru că nimeni nu gândește cu adevărat dacă nu este abstractizat de ceea ce este dat, dacă nu faptele legate de
factorii care le provoacă, dacă nu anulați – în oamenii lui – fapte TE. Abstracția este însăși viața gândirii,
semnul autenticității sale.
Dar există abstracții adevărate și false. Abs – tracțiunea este un suc ohistórico într-o continuitate a
sa – O. Încasări pe baze istorice și rămâne RelA – cionada chiar fundamentele acelei părți: uni – vers sociale
stabilite. Chiar și atunci când abstractizarea critică ajunge la negarea universului discurs stabilit, baza
supraviețuiește negației (subversiunii) și limitează posibilitățile noii poziții.
În originile clasice ale gândirii filosofice, conceptele transcendente au rămas comise – două predominante
de separare între muncă ma – nual și intelectuale; cu societatea stabilită a sclaviei. Stat „ideale“ păstrează
Platon și refor – ma sclavia, organizarea, conform unei vizualizări – ty veșnică. Și în Aristotel, regele-filozof (în
care teoria și practica erau încă combinate) cedează locul supremației bios teoreticilor, cât de dificil –
162 minte poate avea o funcție și un conținut de subver – sive. Cei care purtau greutatea unei realități false și
care, prin urmare, păreau să aibă nevoie de mai multă subversiune, nu au intrat în preocupările marginii – sofia.
A fost extras de la ei și a continuat să se abstractizeze de la ei.
În acest sens, „idealismul” a fost legat de gândirea filosofică, deoarece noțiunea de supremație a gândirii
(conștiința) implică tam – În timp ce impotența gândirii în lumea Empi – bogată că filosofia transcende și
corectează, în gândire. Raționalitate în numele căreia filoso – încredere în judecata sa a ajuns la acea „puritate”
abstractă și generală care a făcut-o imună la lumea în care trebuia să trăiască. Cu excepția „ereticilor”
materialiști, gândirea filosofică a fost rareori afectată de suferințele existenței umane.
 În mod paradoxal, aceasta este tocmai efortul critic în gândirea filosofică care duce la Purifica – ing
idealistaí un efort critic ca obiectivele lumea empirică ca un întreg, nu doar la anumite forme de gândire sau
de comportament în cadrul acestuia. Definirea conceptelor în termeni de potențialități, care sunt un ordin de
gândire și de existență, în esență, di – fferent, critic filosofică se găsește înlocuită de realitatea care se separă și
se continuă pentru a construi un câmp de motiv epurată de con – tingency empirică. Cele două dimensiuni ale
Panselelor – la adevărurile esențiale și la aparențe – nu mai interferează între ele și relația lor dialectică concretă
devine o relație epistemoló abstractă – logică sau ontologică. Judecata făcută asupra realității date este înlocuită
de propoziții care definesc formele generale ale gândirii, obiectele gândirii și relațiile dintre gânduri și obiecte.
Subiectul gândirii devine formă pură și uni – Versal subiectivității, care toate Particula – autoritățile sunt
separate.
Pentru acest subiect formal, relația dintre ov și 6v, schimbare și permanență, potențialitate și actualitate,
163 nessul și minciuna rămân o preocupare acolo * cială; * este mai degrabă o problemă a filosofiei pure.
Contrastul dintre dialectica lui Platon și logica formală a lui Aristotel este izbitor.
În Organon Aristotel, termenul „silogistic (horos) este o legătură substanțial goală, ceea ce înseamnă că o
literă a alfabetului este un substitut complet echivalent – tu! Astfel, este cu totul diferit de termenul ametafísi-
co” (de asemenea horos) care  desemnează rezultatul definiției – definiția esențială, răspunsul la întrebarea dvs.
Éaxív? „5 Kapp susține împotriva Prantl că două sensuri diferite, sunt total independente de cealaltă și Nun – ca
au fost amestecate de Aristotel însuși.“ Căci la – două moduri, în logica formală, gândirea este sau – am nizat
într-un mod foarte diferit de cel al dialogului platonic.
În această logică formală, gândirea este indiferentă față de obiectele sale. Fie că sunt mentale sau
FIZICĂ – cos, fac parte din societate sau natura, sunt cu – turnat în obiectul acelorași reguli generale
sau – ORGANIZAREA, calculul și încheierea; dar ele funcționează ca simboluri sau semne, abstracting de la ei
sa – tență „special. Această calitate generală (calitate cum – canti) este condiția prealabilă a legii și ordinii, în
logică, la fel ca și în societate, prețul cu – trolul universală.
Conceptul general dezvoltat de logica discursului
4. Pentru a evita interpretarea greșită: nu cred că Frage  nach dem Sein și chestiuni similare sunt sau ar
trebui să fie o preocupare existențială! Ceea ce era semnificativ la originile gândirii filosofice ar fi putut deveni
lipsit de sens la sfârșitul său, iar pierderea sensului s-ar putea să nu se datoreze unei incapacități de a gândi.
Istoria Huma – tate a dat multe răspunsuri la „problema de a fi“ și având în vedere în termeni foarte concreți,
care și- au dovedit eficacitatea lor. Universul tehnologic este unul dintre ele. Pentru o discuție mai amplă, a se
vedea cap. A VĂZUT.
5. Ernst Kapp, Greek Foundations of Traditional Logic (New York, Columbia University Press, 1942), p.
29.
164
Siva are fundamentul în realitatea lui Domi – națiuni. 6
În Metafizica lui Aristotel stabilește legătura dintre conceptul și de control: cunoașterea „cauze primul“
este ca cunoașterea universală a cunoștințelor cele mai eficiente și sigur, care provoacă în mod regulat este de
a reglementa efectele. Datorită conceptului universal, gândirea atinge o poziție dominantă asupra anumitor
cazuri. Cu toate acestea, universul logic mai formalizată încă se referă la structura GE – neral lumii date
cu experiență; forma pură este încă cea a conținutului pe care îl formalizează. Ideea de mea – MA logicii
formale este un eveniment istoric în des – pârâul instrumentelor mentale și fizice de control si calcul universal.
În această sarcină, omul trebuie să creeze o armonie teoretică de dez – Cordia curent, trebuie să scuti gândul de
contradicții, care ipostaziem unități identificabile și funcționale în procesul complex de societate și natură.
Sub comanda logicii formale, noțiunea de WITH – flict între esență și aparență este de unică folosință,
în cazul în care nu cca – sens ent; conținutul materialului este neutralizat; principiul identității este separat de
partea de sus cu – tradiție (contradicțiile sunt culpa pensa – minciună incorectă); cauzele finale sunt eliminate
din ordinea logică. Ei bine, – domeniul de aplicare și funcția definită, concepte devin instrumente de
Predic – TION și control. Logica formală este astfel primul pas pe lungul drum către gândirea științifică; doar
primul pas, pentru că încă un grad mult mai ridicat de abstractizare și mathematisation pentru a ajusta formele
de gândire raționalitate este necesară TEC – nologie.
Metodele procedurii logice sunt foarte DIF – logica ferent în antice și moderne; dar contra –
sunt construite, de un ordin universal valabil de gândire
6. M. Horkheimer și T. W. Adorno, Dialektik der Aufklă- rung (Amsterdam, 1947), p. 25.
165 ment, neutru în ceea ce privește conținutul materialului este de necontestat. Cu mult înainte de
Hom – BRE tehnologice și de natură tehnologică apar ca obiecte de control și calcul rațional, mintea a devenit
sensibile la generalizare abstractă. Termenii care ar putea fi organizați în cadrul unui sistem logic coerent, lipsit
de contradicții sau cu contradicții acceptabile, au fost separați de cei care nu puteau fi. A fost făcută o distincție
între di – mension gândirii universale, calculabil „Obiectele – tive“ și particular, incalculabil subiectivă; ultima
știință au intrat doar printr – o serie de redu – ții.
Logica formală anticipează reducerea calităților secundare celei primare în care prima este – turnată în
proprietățile măsurabile și controlabile ale fizicii. Atunci elementele gândirii pot fi organizate științific; în
același mod în care elementele umane pot fi organizate în realitatea socială. Pre – Raționalitatea tehnologică și
tehno – logică, ontologie și tehnologia, sunt legate de acele elemente crezut că se adapteze regulile de gândire la
regulile de control și Domi – națiune. Forme de dominație pretechnological și TEC – ical sunt fundamental
diferite: la fel de diferite ca sclavia este Li munca salariată – BER, păgânismul creștinismului, orașul-stat a
națiunii, masacrul populației unui oraș capturat ceea ce au fost Lagăre de concentrare naziste. Cu toate acestea,
istoria este încă istoria dominației, iar logica gândirii continuă să fie templul – fac logica dominației.
Logica formală aspira la validitatea universală a legilor gândirii. Și, în realitate, Universa – tate, a crezut
că ar fi o chestiune privată, fără a im – portance, în imposibilitatea de a înțelege cel mai mic aspect al existenței.
Gândirea este întotdeauna ceva mai mult și diferit decât actul individual de gândire; dacă le – gândire piezo de
indivizi dintr – o situată – specifică TION, întâlnirea într – un context supraindi- 166 indivi a implicat și cred că
cu gena concepte – ral. Toate obiectele gândirii sunt universale – ele. Dar este de asemenea adevărat că sensul
supraindividual, universalitatea unui concept, nu este niciodată doar formal; Acesta este constituit din relația
dintre subiect (gândire și acțiune) și lumea sa. 7 Abstracția logică este și abstracție sociologică. Există
este un mimetism  logica care face legile gândirii în Accor – face protector cu legile societății, dar acest lucru
este doar un mod de gândire, printre altele.
Sterilitatea logicii formale aristotelice a fost adesea evidențiată. Gândirea filosofică a fost des – înfășurate
în paralel și chiar izolate din lÖ – logic. În principalele sale încercări, nici idealistul, nici școala materialistă,
nici raționalistul sau empiristul BP – nu se datorează nimic. Logica formală nu era transcendentală – în aceeași
structură sancționată și gândire organizată, într-un cadru dat, dincolo de care nu poate trece niciun silogism.
Dezvoltarea gândirii filosofice, fără a se schimba în mod esențial, în ciuda noilor concepte și conținut nou care
au marcat această dezvoltare.
De fapt, nici scolasticii, nici raționalismul sau empirismul a începuturilor lumii moderne pe
care – motivul pentru care Nian la obiect la forma de pensa – ment ce a fost canonizat formele sale generale în
logica aristotelică. Intenția sa, cel puțin, era în concordanță cu validitatea și exactitatea științifică, iar restul nu
interferau cu elaborarea conceptuală a noii experiențe și a noilor fapte.
Logica matematică și simbolică contemporană este cu siguranță foarte diferită de predecesorul său clasic,
dar ambele împărtășesc o opoziție radicală față de logica dialectică. În ceea ce privește această opoziție, vechea
și noua logică formală exprimă același mod de gândire.
7. Vezi T. W. Adorno, Zur Metakritik der Erkenntnistheorie, Stuttgart, 1956, capitolul I, Kritik der
logischen Absolutismus.
167 tristețe. Este o formă de acest element epurat „NEGA – Tive“, care a strălucit atât originile, logica și
gândirea filosofică; experiența puterii care neagă, înșeală, falsifică realitatea stabilită. Și odată cu eliminarea
acestei experiențe, efortul conceptual de a menține tensiunea dintre „este” și „trebuie” și de a subverti universul
stabilit al discursului în numele propriului său adevăr este, de asemenea, eliminat din orice gând care pretinde a
fi obiectiv, exact și științific. Deoarece experiența științifică de  subversiune stabilește imediat adevărul
științei – tra experiența imediată nu se dezvoltă cu – concepte care poartă în sine protestul și respingerea. Noul
adevăr științific care se opune ACEP – tada nu conține în sine judecata care condamnă realitatea stabilită.
În schimb, gândirea dialectică este și rămâne „neștiințifică“, în măsura în care aceasta este o  astfel
de judecată, și judecata este impusă dialectică de la natura ei obiectului: sale Obiectele – vitatea. Acest obiect
este realitatea în adevăratul său cu – creción; exclude logica dialectică orice abstractizare care lasă conținutul
concret singur și marginalizate, INCOM – I pe. Hegel descoperă în filosofia critică a timpului său „frica
obiectului“ (Angst  vor dem Objekf), și impune ca o credea autentic științifică depășește această poziție de frică
și de a înțelege că „logic și ra – ționale-pur“ (das logische, das Rein-Vernünftige) în însăși concretizarea
obiectelor sale. 8 Logica dialectică nu poate fi formală, deoarece este determinată de real, care este concret. Și
această realizare, departe de a se opune – este un sistem de principii și concepte generale, un astfel de sistem
necesită logică deoarece se deplasează sub legi generale care duc la raționalitatea realului. Este raționalitatea
contradicții, OPPO – sta- forțe, tendințele și elementele care consti – implică obligații mișcarea realității și,
dacă este înțeles, conceptul de realitate.
8. Wissenchaft der Logik, ed. Lasson (Leipzig, Meiner, 1923), vol. Eu, p. 32.
168
 Existând ca contradicții vii între esență și aparență, obiectele gândirii au acea „negație interioară” 9 care
este calitatea specifică a conceptului lor. Definiție dialectic definește Movi – TION de lucruri din ceea ce nu
sunt chiar ceea ce sunt. Dezvoltarea elementelor contradictorii – râurile, care determină structura obiectului,
determină și structura gândirii dialectice. Obiectul gândirii dialectice nu este nici forma obiectivității abstracte
și generale, nici forma gândirii abstracte și generale; sau experiență de date – cia imediată. Anulează abstrac
logica dialectică – țiilor logicii formale și filosofia transcendentală, dar, de asemenea, neagă concretul
experiență în – mijlocit. În măsura în care această experiență ajunge să se odihnească în lucruri, așa cum apar și
sunt date, este o experiență limitată și chiar falsă. La – canza adevărul său dacă a fost eliberat de
obiectivitate – gañosa ascunde factorii din spatele faptelor; adică dacă înțelegeți lumea ca un
univers istoric –  bogat  în care faptele stabilite sunt opera practicii istorice a omului. Această practică
(Intelec – materiale si Tual) este de fapt experi de date – riența și realitatea cuprinzând logica dialectică.
Atunci când conținutul istoric intră în conceptul dialectic și determină dezvoltarea și metodologic funcție,
atinge gândire dialectice cu – creción care leagă structura gândirii cu realitatea. Adevărul logic devine adevăr
istoric. Tensiunea ontologică dintre esență și aparien – cia, între „este” și „ar trebui” devine o tensiune
histo – bogată, iar „negativitatea interioară” a lumii obiect este înțeleasă ca o operă a subiectului istoric:
hom – bre în lupta lor cu natura și societatea. Motivul devine un motiv istoric. Contrazice ordinea stabilită de
oameni și lucruri, în numele forțelor sociale existente care pun în evidență caracterul IRRA – ționale a acestui
ordin; deoarece „rațional” este o formă
9. Ibidem, P. 38.
169 de gândire și de acțiune, care se potrivește pentru a reduce ignoranta, distrugerea, brutalitatea și
asuprire.
Transformarea a dialecticii ontologică într – un singur istoric păstrează dubla dimensiune a gândirii
filosofice ca gândirea critică, negativă. Dar eu Aho – esența ra și aspectul, „este“ și „trebuie“ să se confrunte
cu unul altul în conflictul dintre forțele de securitate și capabilități în societate. Și față în față, nu ca un motiv și
iraționalului, bine și rău: ambele sunt mână în mănuși, în același univers stabilit, ambele par – ticipating rațiunii
și iraționalului, corect și greșit. Sclavul este capabil să desființeze stăpânii și să coopereze cu ei; Masters, pentru
a îmbunătăți viața este – cuiul și de a îmbunătăți modul lor de operare. Ideea Rațiunii aparține mișcării gândirii
și acțiunii. Este o cerință teoretică și practică.
Dacă logica dialectică înțelege contradicția ca o „necesitate”, care aparține aceleiași „naturii gândirii”
(zur Natur der Denkbestimmungen) ™, o face pentru că contradicția aparține aceleiași naturii
a obiectului  gândirii, realității, unde rațiunea este încă nerezonată și irațională este încă rațională. Dimpotrivă,
toată realitatea stabilită se opune logicii de contradicții: formele de favoruri gândite menținând modalități
stabilite de viață și forme de comportament care repro – Ducelui și de a îmbunătăți. Având în vedere realitatea
are propria ló – logica și propriul adevăr; efortul de a înțelege – ca atare și de a le transcende presupune o logică
diferită, un adevăr contradictoriu. Acestea aparțin unor forme de gândire care nu sunt operaționale în însăși
structura lor; sunt străini atât de operaționalismul științific, cât și de bunul simț; Concretitatea sa – toric se
opune cuantificării și matematicizării pe de o parte și pozitivismului și empirismului pe de altă parte. Astfel,
aceste forme de gândire par a fi o relicvă a trecutului, ca orice filosofie non-științifică și non-empirică. Ei se
retrag dintr-o teorie mai eficientă și mai practică a Rațiunii.
10. Ibidem.
170
6. A NEGATIV POZITIVE GÂNDIRII: Rațiunea TEC – nologie și logica dominației
În realitatea socială, în ciuda tuturor schimbărilor, dominația omului de către om este încă continuitatea
istorică care leagă rațiunea pre-tehnologică de rațiunea tehnologică. Cu toate acestea, proiectele companiei și
transformarea tehnologică a naturii modifică baza dominației, înlocuiesc – fac treptat dependența personală (a
sclavului cu stăpânul său, a slujitorului cu stăpânul tezaurului, a Domnului cu donatorul feudului etc.)) de către
Depend – reședință la „ordinea obiectivă a lucrurilor (legile eco – nomice, piețe, etc.). Desigur, „ordinea
obiectivă a lucrurilor” este ea însăși rezultatul dominației, dar este de asemenea adevărat că dominația
generează acum o raționalitate superioară: cea a unei societăți care își susține structura ierarhică exploatând tot
mai eficient resursele mentale și naturale și distribuie beneficiile exploatării pe o scară din ce în ce mai largă.
Limitele acestei raționalitate și forța sinistra, apar în pro – sclavia omului de către regresive un aparat productiv
care perpetuează lupta pentru existență și se extinde la lupta internațională completă ce ruinează viețile celor
care construi și de a folosi acest aparat.
În acest moment, devine clar că ceva trebuie să fie în neregulă cu raționalitatea sistemului în sine. Ceea ce
este greșit este modul în care oamenii au organizat tra lor – low socială. Acest lucru nu mai este în vremuri ac
îndoială – Tual atunci când, pe o parte, același mare Empre – Sary sunt dispuși să sacrifice avantajele
întreprinderilor private și a ordinelor de „libere“ avantaje competitive și reglementări ale guvernului, în timp ce,
171 pe de altă parte, construcția socialistă continuă să funcționeze di – fac prin dominarea progresivă. Cu
toate acestea, întrebarea nu poate rămâne în acel moment. Organizeaza – ing greșit în societate necesită
explicații suplimentare, având în vedere situația societății industriale avansate, în care integrarea forțelor
sociale anterior rezultate negative și semnificative cu sistemul instituit pare să creeze un nou Struc – Tura
socială.
Această transformare a opoziției negative în puncte pozitive asupra problemei:. Organizația
„equivo – fiecare” pentru a deveni totalitar în bazele sale interne, respinge alternativele. Desigur, este destul
de na – turale, și nu pare să solicite o explicație detaliată, că beneficiile concrete ale sistemului sunt
considerate – două demn să se apere; mai ales având în vedere forța opusă comunismului actual care pare a fi
alternativa istorică. Dar este firesc doar pentru un mod de gândire și de comportament pe care nu îl doriți și
poate că este incapabil să înțeleagă ce se întâmplă și de ce se întâmplă, un mod de gândire și de comportament
care este imun la orice altă ordine decât raționalitatea stabilită. În măsura în care tu a alerga – spond la realitatea
dată, gândirea și comportamentul exprimă o falsă conștiință, răspunde și Contri – tributing la păstrarea unei
ordini de fapte false. Și această falsă conștiință a ajuns să fie încorporată în aparatul tehnic dominant care, la
rândul său, Repro – Duće.
Trăim și murim rațional și productiv. Sa – bemos că distrugerea este prețul progresului, ca moartea este
prețul vieții, care renun – cia și efort sunt condițiile necesare pentru limba Companie – cationului și plăcerea, că
afacerea trebuie să fie Adelan – tu și soluții alternative, acestea sunt utopice. Această ideologie aparține
aparatului social stabilit; Este o cerință pentru funcționarea continuă și face parte din Racio sale – ționalitate.
Cu toate acestea, dispozitivul frustrează propune propriul său site 172, deoarece scopul său este de a crea
o existență hu – mană pe baza naturii umanizate. Și dacă acesta nu este scopul său, raționalitatea sa este și mai
suspectă. Dar este și mai logic, deoarece, de la început, negativul este în pozitiv, inumanul în umanizare, sclavia
în eliberare. Această dinamică este cea a realității și nu cea a minții, ci este aceea a unei realități în care mintea
științifică are o parte decisivă în sarcina de a aduce împreună rațiunea teoretică și practică.
Societatea se reproduce într-o ordonare tehnică în creștere a lucrurilor și a relațiilor care include utilizarea
tehnică a omului; Cu alte cuvinte, lupta pentru existență și exploatarea omului și a naturii devin și mai științifice
și raționate – ele. Semnificația dublă a „raționalizării” este ușurată – tu în acest context. Conducerea științifică
și Divi – sion științifică a muncii crește pe scară largă pro – Productivitatea de întreprinderi economice, politică
și cultură. Rezultatul este un nivel de trai mai ridicat. În același timp, și pe aceeași bază, această societate
rațională produce un model de mentalitate și comportament justificabilă – FIE și absolvă chiar și aspectele cele
mai distructive și opresive ale companiei. Și o sută de raționalitate tehnică – tifimurul și manipularea sunt
sudate în nou pentru – mai mult control social. Poți să fii liniștit presupunând că acest rezultat nu este științific
pro – I conductă de științe sociale specifice aplicației? Cred că direcția generală în care a fost aplicată era
inerentă științei pure, chiar și cum – nu se urmărește niciun scop practic și PUE – pentru a identifica punctul în
care rațiunea teoretică devine practică socială. În acest scop, am să amintesc pe scurt originile metodologice ale
noii ra – ționalitate, în contrast cu pre – aspecte tehnologice ale modelului discutat în capitolul anterior.
Cuantificarea naturii, care a dus la fosta lui – Numãrul º în ceea ce privește structurile matematice,
separate realitatea de toate capetele inerente și, conse- 173 temente, separate adevărat de bine, știința de etică.
Nu contează cum puteți defini acum sute – obiectivitatea naturii și a cia interrelație – eschafoda părți ale
acestora; nu le poate concepe științific în termeni de „cauze finale”. Si in afara de stabilire a ceea ce poate-fi
rolul subiectului ca un punct de vațiile – vation, de calcul și de măsurare, acest tip nu poate juca rolul său ca
un agent științific etic, estetic și politic. Tensiunea dintre Rațiune, pe de o parte, și nevoile și dorințele
populației (care a fost obiectul, dar rareori subiectul Rațiunii), pe de altă parte, a existat de la începutul gândirii
filosofice și științifice – fico. „Natura lucrurilor”, inclusiv societatea, a fost definită pentru a justifica
represiunea și suprimarea in – cluso ca fiind perfect raționale. Adevărata cunoaștere și rațiune necesită
domină – TION cu privire la eliberarea în cazul în care nu mod hotărât. Unirea Logosului și Eros Platon poartă
deja suprema – Macía Logos; la Aristotel, relația dintre zeu și lumea mișcată de el este „erotică” doar în termeni
de analogie. Apoi, legătura dintre precar ontologică Logos și Eros rupe raționalitate științifică și APA – după
cum, în esență, neutru. Astfel, natura (inclusiv omul) ar trebui să lupte este rațională din punct de vedere
științific doar în ceea ce privește da – Generalul mișcării: fizic, chimic sau biologic – logic.
Din această raționalitate, trăiți într-o lume a valorilor și valorile realității separate obje – tive sunt
subiective. Singura modalitate de salvare a unor valabilități abstracte și inofensive pentru ei pare să fie o
sancțiune metafizică (legea divină și naturală). Dar o astfel de sancțiune nu poate fi verificată și, prin urmare,
nu este real – obiectiv minte. Valorile pot avea o demnitate mai mare (din punct de vedere moral și spiritual),
dar nu sunt reale și deci contează mai puțin în afacerea reală a vieții – din ce în ce mai puțin cu cât
sunt mai ridicate deasupra realității.
Aceeași pierdere a realității afectează toate ideile care, prin însăși natura sa, nu poate fi veri- 174 ficate
printr – o metodă științifică. Chiar dacă sunt recunoscuți, respectați și sfințiți, în propriile lor – Recho, nu se
simt obiective. Dar precisamen – lipsa sa de obiectivitate îi face factori de coeziune socială. Ideile umanitare,
religioase și morale sunt doar „ideale”; nu deranja indebidamen – ca forma stabilită a vieții și nu sunt invalidate
de faptul că contrazice conduita là dictată de nevoile zilnice ale afacerilor și ale politicii.
Dacă binele și frumosul, pacea și dreptatea nu pot fi deduse din condiții ontologice sau raționale
științifice, în mod logic nu pot pretinde validitatea și împlinirea universală. În ceea ce privește
rațiunea științifică, ele rămân chestiuni de preferință și nicio înviere a unui fel de aristotelic sau la
filosofie – mista poate salva situația, deoarece este respinsă a priori de rațiunea științifică. Caracterul
„neștiințifică“ al acestor idei slăbește în mod fatal opoziția față de Reali – ty stabilite; ideile devin
simple gânduri –  ele și conținutul lor critic se evaporă și o atmosferă etică sau metafizică concretă.
Cu toate acestea, parodox, lumea obiectivă, lăsată echipată doar cu calități cuantificabile, devine din ce în
ce mai dependentă de subiect pentru obiectivitatea sa. Acest proces lung începe cu algebrizarea geometriei, care
înlocuiește figurile geometrice „vizibile” cu operații mentale pure. Își găsește forma extremă o concepție despre
filosofia științifică contemporană, conform căreia toată materia științei fizice tinde să se dizolve – văzută în
relațiile logice sau matematică. Însăși noțiunea de substanță obiectivă pregătită împotriva ei – jeto, pare să
se dezintegreze. De la foarte diferite direc – ții, oameni de știință și filosofi ai științei vin la ipoteze similare
cu privire la excludere par de gen – ȚIE ȘI entități individuale.
De exemplu, „măsurile fizice nu obțin calități – părți ale lumii exterioare și materiale… Acestea sunt
numai
175 rezultate prin efectuarea unor astfel de Op – ții „. 1 Obiectele rămân doar la fel
de” rioane intermediare – convenabile „ca” postulate culturale" 1 anti – Quadi. Densitatea și opacitatea
lucrurilor eva – Pora: lumea obiectivă își pierde caracterul „inacceptabil”, opoziția sa față de subiect. Dincolo
de interpretarea sa în termeni de metafizică pitagorică-platonică, Natura – Leza matematizată, realitatea
științifică apare ca o realitate a ideilor.
Acestea sunt afirmații extreme, fiind respinse de interpretări mai conservatoare, care insistă că
propozițiile din fizica contemporană se referă încă la „lucruri fizice”. 3 Dar ¿ „SAOS Resul fizic – ca fiind
«evenimente fizice» și apoi propo – SION se referă la (și se referă numai, a) atribute și relații ce caracterizează
diferite tipuri de lucruri și pro – cesses fizice. 4 Max Born declară:
… teoria relativității… Nu a renunțat niciodată la – două încercări de a atribui proprietăți materiei… [Dar]
adesea o cantitate măsurabilă nu este o proprietate a unui lucru, ci o proprietate, relația sa cu alte lucruri…
Majoritatea măsurătorilor din fizică nu se referă direct la lucrurile care ne interesează, ci cu un fel de proiecție,
lumea luată în sensul cel mai larg posibil. 5
1. Herbert Dingier, în Nature, vol. 168 (1951), p. 630.
2. WVO Quine, From a Logical Point of View, Cam – bridge, Harvard University Press (1953), p. 44.
Quine vorbește de „mitul a obiectelor fizice“, și spune că „în ceea ce privește la epistemologic de bază obiectele
fizice și zei [Homer] diferă doar în grad și nu în natură“ (ibid.). Dar mitul obiectelor fizice este epistemologic
superioară „așa cum s – a dovedit a fi mai eficace decât alte mituri ca un mijloc de a obține o structură ușor
de gestionat în fluxul de expe – . Rience“ Evaluarea științifică a conceptului în termeni de „eficiență“, „mediu“
și „gestionat“, dezvăluie componentele sale MA- tehnologia nipulativos.
3. H. Reichenbach, în Philipp G. Frank (ed.), VALIDA – TION de teorii științifice (Boston, Beacon Press,
1954), paginile galbene – NAS 85 s. (citat de Adolf Grünbaum).
4. Adolf Grünbaum, ibid., Pp. 87 f.
5. Ibidem, Pp. 88 s. (cursiva autorului).
176
Și W. Heisenberg:
Astfel încât să stabilim matematic este un „fapt obiectiv” doar într-o mică parte, cel mai mult este o
examinare a posibilităților. 6
Acum, „evenimentele“, „relații“, „Proj – țiile“, „potențial“ poate fi semnificativ obiective doar la un
subiect, nu numai în ceea ce privește observarea și măsurarea, dar din punct de vedere este – turii evenimentului
sau relația. Cu alte cuvinte, subiectul tratat aici este un subiect constitutiv; adică un posibil subiect pentru care
unele date  trebuie sau pot fi concepute ca un eveniment sau o relație. Dacă acesta este cazul, declarația
de Reichenbach să fie la fel de adevărat: propozițiile în fizica pot fi formulate fără REFE – rences la un
observator real și „tulburări de observare“ nu ar trebui observatorul hu – o parte, dar instrumentul ca „fizică
lucru.” 7
Putem presupune cu siguranță că ecuațiile este – tablecidas de fizică matematică exprimă (formu – lan)
constelație reală de atomi, adică struc – turii obiectivă a materiei. Fără referire la un subiect „extern” de
observare și măsurare, A poate „include „B”, preced „B”, „rezultat” B; B poate fi „în – tre „C, pentru a fi“mai
mare decât" C, etc.… ar fi adevărat că aceste relații implică locație, distincție și identitatea în diferența dintre A,
B, C. Astfel, implică abilitatea a fi identic în diferența de a fi relaționat – amatori cu… Într-un mod specific,
a fi resis –  Tente alte relații etc. Numai această capacitate există în materie însăși și atunci materia însăși există
în mod obiectiv în structura minții; interpretarea conținea un concept puternic de element – listă:
… obiecte neînsuflețite, fără îndoială, fără erori, simple-
6. „Uber den Begriff Abgeschlossene Theorie” în Dialec –  Tica, vol. II, nr. 1, 1948, p. 333.
7. Philipp G. Frank, loc. Cit., p. 85
177 mintea prin existența lor, ei integrează ecuații despre care nu știu nimic. Subiectiv, natura nu este
mentală: nu gândește în termeni matematici. Dar, în mod obiectiv, natura este mentală: ea poate fi stilou – Sada
în termeni matematici. 8
Karl Popper, 9, care susține că, în dezvoltarea sa istorică, știința fizică descoperă și definește diferite
straturi ale aceleiași realități obiective, ne oferă o interpretare mai puțin idealistă. În acest proces,
cu – conceptele depășite istoric sunt eliminate și rolul lor urmează să fie integrat în cele ce urmează; un
intergrup – pretare care pare să implice un progres spre cen – tro realității, adică, adevărul absolut. Cu excepția
cazului în care realitatea se dovedește a fi o ceapă fără centru și chiar conceptul de adevăr științific este în
pericol.
Nu vreau să sugerez că filosofia fizicii – negarea temporară sau chiar pune la îndoială realitatea lumii
externe, dar, într-un fel sau altul, suspendă judecata cu privire la ceea ce ar putea fi realitatea însăși sau
consideră o întrebare fără răspuns. Conver – Tida într-un principiu metodologic, această suspendare are două
consecințe: a) întărește schimbarea acenului – „Ce este…” la teoretic de la metafizic (tí eaxív) la funcționalul
„Cum…?” și b) stabilește un anumit prac – tica (deși niciun fel absolut) că, în OPE sa – rații cu materia, este
liber cu o bună sensibilizare – cia de angajament pentru orice substanță în afara contextului operațional. Cu alte
cuvinte, teoretic, transformarea omului și a naturii nu are alte limite obiective decât cele oferite de factualitatea
brută a materiei, rezistența ei încă neîmblânzită la cunoaștere și control. În conformitate cu
8. C. F. Von Weizsâcker, The History of Nature (Chicago: University of Chicago Press, 1949), p.
Douăzeci.
9. În British Philosophy in the Mid-Century (N. Y., Mac – Millan, 1957), ed. C. A. Mace, pp. 155 sqq. În
mod similar: Ma – rio Bunge, Metascientific Queries (Springfield, Charles C. Thomas III.: 1959.), Pp. 108 sqq.
178 gradul în care acest concept este aplicabil și efec – Tive în realitate, este abordată ca (ipotetic) sistem
de instrumentare; termenul metafizic „a fi așa cum este” cedează locul „a fi un instrument”. Mai mult, odată
dovedită eficacitatea sa, această concepție funcționează ca a priori: predetermină experiența,
proiectează direcția transformării naturii, organizează totalitatea.
Tocmai am văzut că filosofia contemporană a științei pare să se lupte cu un element idealist și, în
formulările sale extreme, mișcă pericolul – RECITAT lângă un concept idealist al naturii. Cu toate acestea,
noul mod de gândire pune „idealismul” pe picioare. Hegel prescurtate ontologia idealistă: dacă motivul este
comună denomi – Nator obiectului și subiectului, acesta este o sinteză a contrariilor. Cu această idee, ontologia
a cuprins tensiunea dintre obiect și subiect; era saturat de concretitate. Realitatea rațiunii a fost jocul acestei
tensiuni în natură, istorie și filosofie. Astfel, chiar și problema sis – mai monistă a păstrat ideea unei substanțe
care se dezvoltă în subiect și obiect: ideea unei realități antagoniste. Spiritul științific a slăbit din ce în ce mai
mult acest antagonism. Încrederea clară – științifică modernă poate începe foarte bine cu noțiunea de două
substanțe, res cogitans și res extensa; dar problema extins devine ușor de înțeles în ecuații matematice, traduse,
tehnologie, „refacute“ această chestiune, carne de vită extensivă își pierde caract sale – ter ca o substanță
independentă.
Vechea împărțire a lumii în procese obiective în spațiu și timp și în mintea în care se reflectă aceste
procese – cu alte cuvinte, diferența carteziană între res cogitans și res Amplia – nu mai este un punct de plecare
adecvat pentru înțelegerea noastră. A științei moderne. 10
1 0. W. Heisenberg, The Physicist’s Conception of Nature (Londra: Hutchinson, 1958), p. 29. În lucrarea
sa fizica si Phi  – losophy (London: Allen și Unwin, 1959), p. 83, Heisenberg
179
Diviziunea carteziană a lumii a fost, de asemenea, pusă sub semnul întrebării pe propriul său teren.
Husserl a spus că ego-ul cartezian, în cele din urmă, nu era real – gândiți-vă la o substanță independentă, ci mai
degrabă la „deșeuri” sau LOQ; Se pare că ideea lui Galileo despre lume ca o „universală sau absolut
pură” res  spațioasă a priori a dominat concepția carteziană. 11 În acest caz, dualismul cartezian ar induce
în eroare și substanța ego-gândirea lui Descartes, egală cu res extinse, anticipând ob subiect om
de știință – vation și măsurii cuantificabile. Dualismul Des – cartes și implică negarea acestuia; clarifice înainte
de a- l – ar închide calea spre stabilirea unei uni – vers om de știință dimensional în natură este „în mod obiectiv
minții“, adică, a subiectului. Și acest tip este legat de lumea lui într-un mod foarte special:
… natura este plasat sub semnul omului ac – Tive, al omului care înrolează tehnic în natură. 12
Știința de dezvoltare a naturii în cadrul a priori tehnologie care proiectele de natură ca un potențial
instrument de echipamente de control și organi – Sation. Iar reținerea naturii ca instru – ment (ipotetic)
precede la dezvoltarea tuturor organi – Sation tehnică specială:
Omul modern preia totalitatea ființei ca.
el scrie: „ „Lucrul în sine” este pentru fizicianul atomic, dacă folosește acest concept în ceva, o structură
matematică în cele din urmă; dar această structură este – contrar lui Kant – dedusă indirect din experiență.
1 1. Die  Krisis der Europaischen Wissenschaften und die transzendentale Phănomenologie, ed. W.
Biemel (Haga: Nijhoff, 1954), p. Douăzeci și unu.
1 2. Gaston Bachelard, L’Activité rationaliste de la physique contemporaine (Paris: Presses
Universitaires, 1951), p. 7, cu referire la Die Deutsche Ideologie de Marx și Engels (trad. Molitor, pp. 163 f.).
180 materie primă pentru producerea și totali supuse – ty al progresului obiect mondial și ordinea
producției (Herstellen)…. Utilizarea de mașini și utilaje de producție nu este tehnica in sine mea – ma, dar
numai un instrument adecvat pentru realizarea (Einrichtung) a esenței artei în intermediari de sinteză obiectivă
a acestora. 13
A priori  tehnologia este a priori  politic, în măsura în care transformarea naturii im – plica omului și
creațiile omului părăsi și re-introduceți un întreg social. Trebuie subliniat totuși că mașinăria universului
Transatlantic – nologie este „ca atare“, indiferent în scopuri politice; poate revoluționa sau întârzia o societate.
Un Compu – Tador mail poate servi, de asemenea, un Admi – nate capitalist sau socialist; un ciclotron poate fi
un instrument la fel de eficient pentru un partid de pace ca pentru un partid de război. Această neutralitate este
infirmată de Marx în afirmația controversată că „moara de brațe dă societății lordul feudal; moara cu aburi,
societate cu capita – Lista industrială ’. 41 Și această afirmație este modificată în continuare în teoria marxiană
însăși: modul social de producție și nu tehnica este factorul istoric de bază. Cu toate acestea, atunci când tehnica
devine forma universală a producției materiale, ea circumscrie o întreagă cultură, proiectează o totalitate
istorică: o „lume”.
Putem spune că evoluția metodei științifice – fico „reflectă” doar transformarea realității în mod natural în
realitatea tehnică în cadrul procesului civilizației industriale? Formulează relația dintre
1 3. Martin Heidegger, Holzwege (Frankfurt, Klostermann, 1950), pp. 266 sqq. Vezi și Vortrüge și
Aufsatze (Pfüllingen, Günther Neske, 1954), pp. 22-29.
14; Sărăcia filosofiei, capitolul II, „A doua observație”, în Un manual de marxism, ed. E. Burns,
Nue – going York, 1935, p. 355.
181 tehnologie și societate de acest lucru, astfel încât se iau două cursuri și evenimente găsite în
mod separat SA – ber: 1) știința și gândirea științifică, cu conceptele sale interne și adevărul lor interioară, și 2)
utilizarea și aplicarea științei în realitate socială. Cu alte cuvinte, indiferent de cât de aproape poate fi
con – nection între cele două evoluții, ele nu implică sau defini reciproc. Știința pură nu este știință aplicată;
Acesta își păstrează identitatea și valabilitatea acesteia în afară de utilizările sale – TION. Mai mult, această
noțiune de neutralitate  esențială a științei se extinde și asupra tehnologiei. Mașina este indiferentă față de
utilizările sociale făcute din ea, în timp ce acele utilizări se încadrează în capacitățile lor Téc – Nicaraguans.
Având în vedere caracterul instrumentalist intern al metodei științifice, această interpretare pare
inadecvată. O re – Regula cea mai interioară pare să prevaleze între panselute – pentru știință și aplicarea
acesteia între universul discursului de știință și discursul și comportamentul obișnuit – râuri; o relație în care
ambii se mișcă sub aceeași logică și raționalitate a dominației.
Într-o dezvoltare paradoxală, eforturile științifice de a stabili obiectivitatea rigidă a naturii duc la o
dematerializare tot mai mare a naturii:
Ideea unei naturi infinite care există ca atare, această idee pe care trebuie să o aruncăm, este mitul științei
moderne. Știința a început prin distrugerea mitului Evului Mediu. Și acum știința este pentru – Zada pentru
propria sa consistență să realizeze că simpla – minte a ridicat în schimb un alt mit. Cincisprezece
Procesul, care începe cu eliminarea lor – substanțe independente și cauze finale, vine la ideea – TION de
obiectivitate. Dar este o foarte idealizare
15. C. F. Von Weizsàcker, Istoria naturii, loc. Cit., p. 71.
 182 specific, în care obiectul se constituie într-o relație destul de practică cu subiectul:
Și ce este materia? În fizica atomică, materia este definită de posibilele reacții sale experimente umane și
legi matematice care este, inte – se supune lectuales-. Definim materia ca un posibil obiect al manipulării
umane. 1 *
Și dacă acesta este cazul, știința însăși a devenit tehnologică:
Știința pragmatică are viziunea asupra naturii care corespunde epocii tehnice. 17
În măsura în care acest operaționalism devine centrul întreprinderii științifice, raționalitatea își asumă
forma construcției metodice; Organizeaza – TION și tratarea materiei la fel de simplu mat – controlul Rial,
ca instrumentalitatea care se ia în toate privințele: instrumentalitatea per se, în „sine“.
Atitudinea „corectă“ față de instrumentalității este tehnica de tratament, cele mai corecte logo
– urile este tehnologia, care proiectele și răspunde la o realitate tehnologică. 1 * În această realitate, atât
materia, cât și știința sunt neutre; obiectivitate nu are un telos în sine și nici nu este – texturat spre un telos. Dar
este tocmai ca lui aceasta. Ibidem, P. 142 (cursivele autorului).
1 7. Ibidem, P. 71.
1 8. Sper că nu va juca rău, ca și în cazul în care sugi – riera că conceptele fizicii matematice sunt definite
ca „instrumente“, care au o prac intenție tehnică – tica. Tehnologica este mai degrabă „intuiția” a priori  sau
apre – hensión a universului în care se mișcă știința, care se constituie ca știință pură. Știința pură rămâne
dedicată aprioricului din care se abstractizează. Ar fi mai clar să vorbim despre orizontul  instrumentalist al
fizicii matematice. Vezi Suzanne Bachelard, La Conscience de rationalité (Paris: Presses Universitaires, 1958),
p. 31.
183 Racter neutru care se referă la obiectivitatea acestuia – jeto istoric specific; adică, în conștiința că
pre – valece în societate, pentru care și în care acest neu – este stabilit trality. Acesta funcționează cu același
abstrac – ții care constituie noua raționalitate mai mult ca intern decât factorul extern. Operationalism rațiunii
pure și aplicate, practice și teoretice, întreprinderea științifică și de afaceri care rulează reducerea secundară
calități primare, cuantificarea și abstracție de „tipuri particulare de entitățile cărora li – legături *.
Fără îndoială că raționalitatea științei pure este liber de valori și nu oferă niciun scop practic este
„neu – trale“ la orice valori mobiliare străine, care pot fi impo – nerse pe ea. Dar această neutralitate este un
caracter pozitiv. Argumentarea științifică necesită organi – specifice izare sociale proiectate tocmai pentru că
simple forme (sau doar o problemă: în acest domeniu, TER – Minos un alt mod opus, converg), care poate fi
în scopuri practice. Formularea și funcționalizarea sunt, înainte de orice aplicație, „forma pură * a unei practici
sociale concrete. În timp ce știința eliberat capetele naturale ale inerent și deposedat subiectul tuturor calităților
care nu sunt cuantificabile, societatea a eliberat oameni HIERAR – chy „naturală“ dependență personală și
RelA – cionaba reciproc acord cu calități cuantificabile; adică ca unități de timp. „Datorită formelor de
raționalizare a muncii, eliminarea calităților este transferată din universul de sute – . La experiența CIA – ul
de zi cu zi“ 1 ’
Între cele două procese de cuantificare științifică și socială, există paralelism și legătura de cauzalitate,
sau conexiunea lor este pur și simplu o lucrare sociologică de a găsi tar – zi? Discuția de mai sus a propus că
noile erații – cionalitatea științifică a fost ea însăși, în aceeași abs – tracțiune și puritate, în timp ce operația este
dezvoltată
1 9. M. Horkheimer și T. W. Adorno, Dialektik der Aufklărung, loc., Cit., P. Cincizeci.
184 se afla sub un orizont instrumentalist. Observarea și experiment, organizarea metodologică a datelor,
propunerile și concluziile niciodată Reali – Zan într – un spațiu nestructurat, neutru, teoretic. Proiectul
presupune cunoașterea operațiunilor cu obiecte sau abstractii ale obiectelor care există într – un uni – discurs
dat versuri și acțiune. Știința OB – Serva, calculează și teoretizează dintr – o poziție la uni – vers. Urmărirea
stelelor Galileo au fost – antichitatea mai clasică, dar universul diferit de vorbire și acțiune într-un cuvânt,
diferita realitate socială a deschis noua direcție și sfera de observare și posibilitățile de ordonare a datelor
observate. Nu mă ocup aici de relația istorică dintre raționalitatea științifică și socială din timpurile moderne
timpurii. Scopul meu este de a – arăta caracterul intern instrumentist al acestei ra – țită științifice grație unei
tehnologii care este o priori, și a priori a unei tehnologii specifice; și anume tehnologie ca o formă de control
social și de a face – NAREA.
Gândirea științifică modernă, deși pură, nu are proiecte speciale sau pentru scopuri practice – în special
dominația. Cu toate acestea, nu există dominație în sine. Pe măsură ce teoria continuă, ea se abstrae din. Sau
respinge, un context factual teleologic: cel al universului dat și concret al discursului și acțiunii. Este în acest
univers în cazul în care pro – știința Ject se face sau nu se face, în cazul în care Theo – nu ar fi conceperea
conceput sau au alternative posibile, în cazul în care ipotezele lor sau de subminare a răspândi realitatea jongler
tablecida.
 Principiile științei moderne au fost Struc – sau la structura a priori, astfel încât acesta poate servi ca
instrumente conceptuale pentru un univers de sine – extinderea controlului productiv * este operationalism
teoretică a venit să corespundă cu operationalism practice. Metoda științifică care conduce la dominarea tot mai
eficientă a naturii vine astfel să furnizeze conceptele pure, precum și instrumentele pentru
185 dominarea din ce în ce mai eficientă a omului de către om prin dominarea naturii. Rațiunea teoretică,
rămânând pură și neutră, intră în serviciul rațiunii practice. Unirea este benefică pentru amândoi. Astăzi,
perpetuează dominație și di – se topește, nu numai prin tehnologie, ci ca tehnologie, iar acesta din urmă oferă
o mare legitimarea puterii politice în expansiune, absorbind totul este – cultura Feras.
În acest univers, tehnologia oferă, de asemenea, o mare raționalizare pentru lipsa de libertate a
Hom – BRE și demonstrează imposibilitatea „tehnica“ de a fi auto – Nomo, pentru a determina o viata lui.
Deoarece această lipsă de libertate nu apare irațional sau ca Poli – tica, ci mai degrabă ca o supunere față
de aparatul de tec – nico crescând confortul vieții și crește productivitatea muncii Ja. Raționalitatea
tehnologică – logica protejează Astfel, înainte de a nega legitimitatea dominației și orizontul instrumentalist al
rațiunii se deschide către o societate rațional totalitară:
Filosofia ar putea fi numit autocratice tehnici de cea care ia setul tehnic ca un loc în care mașinile sunt
folosite pentru a ajunge la po – der. Mașina este doar un mijloc; sfârșitul este cu – cucerirea naturii,
domesticirea forțelor naturale printr-o primă sclavie: mașina – mașină este un sclav care servește altor sclavi. O
sursă de inspirație dominantă și înrobitor poate ENCON – trarse paralel cu căutarea de libertate pentru om. Dar
este dificil să te eliberezi transferând Sclavia – să vorbească despre alte ființe, bărbați, animale sau mașini; a
domni peste o populație de mașini care supune pe toată lumea este încă să domnească și fiecare regat implică
acceptarea schemelor de servitute. Douăzeci
Dinamica neîncetată a progresului tehnic are
2 0. Gilbert Simondon, Du Mode d’existence des objets techniques (Paris: Aubier, 1958), p. 127.
A devenit impregnat de conținut politic, iar Logosul tehnicilor a fost transformat într-un Logos de
servitute continuă. Forța eliberatoare a tehnologiei – instrumentalizarea lucrurilor – devine un lanț de eliberare;
instrumentalizarea omului.
Această interpretare ar lega proiectul științific (mé – totul și teoria), înainte de orice aplicație și ar folosi
un proiect social specific, și a se vedea legătura Preci – RECITAT în forma interioară a raționalității
științifice – FICA, adică în caracterul funcțional a conceptelor lor. Cu alte cuvinte, universul științific (adică, nu
există propuneri specifice asupra structurii materiei, energiei etc., ci proiecția naturii – raritate și termeni
cuantificabili, ghidând canalizarea – ipotetică la obiectivitate și expresie logico-matematică) ar fi orizontul unei
practici sociale concrete care s-ar păstra în dezvoltarea proiectului științific.
Dar chiar acceptând instrumentalismul intern al raționalității științifice, această presupunere nu
este stabilă – Ceria încă valabilă sociologia proiectului sută – specifică. Admițând că formarea
conceptual – tuse oamenii de știință mai abstracte păstrează încă interre – TION între subiect și obiect într – un
discurs și acțiune univers dat, legătura dintre rațiune teoretică și practică poate fi înțeleasă în forme foarte
DIFF – tes.
Această interpretare diferită este oferită de Jean Piaget în „epistemologia sa genetică”.
Piaget interpretează formarea conceptelor științifice în termeni de abstracții diferite ale unei relații generale
între subiect și obiect. Abstracția nu provine din simplul obiect, în așa fel încât subiectul funcționează doar ca
punct neutru de observare și măsurare, nici din subiect ca vehicul al rațiunii cognitive pure. Piaget face o
distincție între procesul întâlnit – MENT în matematică și fizică. Primul este abs – tracțiunea „în cadrul acțiunii
ca atare”.
187
Contrar a ceea ce de multe ori se spune, entitățile matematice nu sunt rezultatul unei abstracție de la
obiecte, ci mai degrabă o acțiune efec – tuada în cadrul acțiunilor ca atare. Collect, sortare, muta, etc, acestea
sunt acțiuni mai generale de a gândi, împingerea, etc., deoarece acestea se referă la coordonatele – l TION
tuturor indivizilor și să intre fiecare factor ca un acțiuni de coordonare. Douăzeci și unu
Propozițiile matematice și au exprimat „o adaptare generală la obiect” în contrast cu ADAP –
acțiuni particulare care sunt caracteristice propozițiilor adevărate în fizică. Logica și logica matematică sunt „o
acțiune asupra oricărui obiect, adică o acțiune în general adecvată” 22 și această „acțiune” are o valabilitate
generală în măsura în care
Această abstractizare sau diferențiere se extinde chiar în centrul coordonării ereditare, deoarece
mecanismele de coordonare ale acțiunii se referă întotdeauna, la originile lor, la coordonarea reflexă și
instituțională. 2. 3
 În fizică, abstractizarea provine de la obiect, dar aceasta se datorează acțiunilor specifice ale subiectului și
abstractizarea presupune în mod necesar că este formată – matematic-logică deoarece, acțiunile specifice vor
conduce la cunoașterea numai în cazul în care acestea sunt coordonate unele cu altele și, dacă COOR – coor
este prin însăși natura sa, matheme logică – Tica. 2 *
Abstracția în fizică se referă în mod necesar la abstracția logico-matematică, iar aceasta din urmă este, așa
2 1. Introducere à P épistémologie génétique, volumul III {Pres –  ses Universitaires, Paris, 1950), p.
287.
2 2. Ibidem, P. 288.
2 3. Ibidem, P. 289.
2 4. Ibidem, p. 291.
188 coordonare pură, forma generală a acțiunii: „acțiunea ca atare” („Faction comme telle *). Și
această coordonare este obiectivitatea, deoarece ea păstrează structurile moștenite, „reflexiv și instin – tive“.
Interpretarea lui Piaget recunoaște caracterul practic intern al rațiunii teoretice, dar o deduce dintr-o
structură generală de acțiune care, în ultima analiză, este o structură ereditară, biologică. Metoda sută –
specifică se bazează în cele din urmă într-o bază biologică care este deasupra – (sau mai degrabă sub -) istorică.
Mai mult, dacă se admite că toate cunoștințele științifice presupun coordonarea unor acțiuni particulare, nu văd
de ce o astfel de coordonare este, „prin însăși natura sa” logico-matematică, cu excepția cazului în care
„acțiunile particulare” sunt operațiunile științifice ale fizicii moderne, caz în care interpretarea ar fi circulară.
În schimb, analiza mai psihologică și biologică a lui Piaget, Husserl a oferit o epistemo – logie genetică
care este axată pe structura socio-istorică a rațiunii științifice. Mă voi referi aici la lucrarea lui Husserl 25 numai
în măsura în care subliniază gradul în care știința modernă este „metodologia” unei realități istorice date, în
cadrul căreia univers se mișcă.
Husserl începe prin a afirma că matematizarea universului a dus la o cunoaștere practică valabilă: în
construirea o realitate „ideal“, care ar putea fi „corelate“ cu realitatea în mod eficient em – pirical (p 19; 42.).
Dar realizarea științifică a condus la respingerea unei practici preciințifice care a constituit baza inițială
(Sinnesjundament) a științei galileene. Această bază preciințifică a științei în lumea practicii (Lebenswelf), care
determină structura teoretică, nu fusese pusă la îndoială de Galileo; într-adevăr, a fost deghizat (verdeckt) prin
dezvoltarea ulterioară
2 5. Die Krisis der Europăischen Wissenschaften und die transcendentale Phănomenologie, loc. Cit.
189 rior al științei. Rezultatul a fost iluzia că matematizarea a naturii a creat un „adevăr absolut autonom“
(eigenstandige) (pp. 49f), când de fapt a rămas o metodă specifică și tehnica pentru Lebenswelt. Ideală Vălul
(Ideenkleid) științei matematice este deci un văl de simboluri care reprezintă și în același timp masca
(yertritt și verkleidet) lumea practicii (pag. 52).
Care este intenția și pre originale – conținut științific, care se păstrează în structura conceptuală a
sută – CIA? Măsura în practică descoperă posibilitatea utilizării unor formule, configurații și relații de bază
care sunt în mod sistematic „disponibile ca întotdeauna egală pentru a determina și a calcula obiecte exact și
relații empirice“ (pag. 25). De-a lungul abstractizare și generalizare, metoda reține științific (și mască) structura
precientí tehnic – FIE; dezvoltarea primei reprezentări (și enmas – față) a celei de-a doua dezvoltări. Astfel,
geometria CLA – sica „idealizează“ practica de limitare și de măsurare a pământului (Feldmesskunst).
Geometria este teoria obiectivării practice.
Fără îndoială, algebra și constru logica matematică – de yeni realitate ideală absolut, liber de
incalcula – Bles incertitudini și particularități ale Lebenswelt și subiecții de viață. Cu toate acestea, această
construcție – Ideal tion este teoria și tehnica „idealizării” noului – va Lebenswelt:
În practica matematică realizăm ceea ce ne este refuzat în practica empirică; adică acuratețea. Deoarece
este posibil să determine modalitățile ideale tér – Minos de identitate absolută… Ca atare, ele sunt uni – (p. 24)
și realizabile sally disponibile…,
Coordonarea (Zuordnung) a idealului cu lumea empirică ne permite să „proiecteze legitățile anti – cipadas
de Lebenswelt  practică „: 190 Odată ce aveți formule, posedat previziunea să fie în practică.
—Viziunea anticipată a ceea ce se așteaptă în experiența concretă de viață (p. 43).
Husserl subliniază conotațiile tehnice care se respectă – precizia tifului și fungibilitatea matematică.
Este – noțiuni centrale tas ale științei moderne sunt la suprafață, nu doar ca produse secundare ale științei pure,
ci ca aparținând CONCEP structurii – Tual internă. Abstracție științifică din beton, cuantificarea calități, care dă
exact la fel de mult ca și valabilitate universală, implică o experien – ce de beton specific Lebenswelt“. O
modalitate este – specifică de a „vedea” lumea. Și acest „văzut“ în ciuda caracterului său „pur“ dezinteresat,
este văzut fără a descuraja – context practic minat. Se anticipează (V oraussehcn) și se proiectează (Vorhaberi).
Știința galileană este știința anticipării și proiecției metodice și sistematice – tica. Dar -și acesta este un avans
decisiv și o proiecție specifică, adică una care suferă acoperiri și setează lumea în termeni de INTER –
acțiuni calculabile, previzibile, între unități exact identificabile. În cadrul acestui proiect, uni
cuantificare – Versal este o condiție prealabilă pentru dominația naturii. Non – cuantificabile calități
individuale Bles crește în calea unei organizații de oameni și lucruri în funcție de puterea inedi – ble să fie
extrase din ele. Dar este un proiect socio-istoric specific, iar conștiința pe care acest proiect o presupune este
subiectul ascuns al științei galileene; aceasta din urmă este tehnica, arta anticipării extinsă la infinit (ins
Unendliche erweiterte Voraussicht ’. P. 51).
Dar tocmai pentru că știința galileană este, în formarea conceptului SSU, tehnica specifică Lebenswelt,
nu transcende  și nu poate transcende acest Lebenswelt. Rămâne în esență în cadrul experimental de bază și în
universul scopurilor specifice.
191 stabilit prin realitatea sa. Conform formulării lui Hus – SERL în știința galileană „universul
concret al cauzalității devine în matematica aplicată” (pA – pagina 112); dar lumea percepției și
experienței – cia, în care trăim toată viața noastră practică, perma – Nece ca atare, în structura sa
esențială nealterată  în propria cauzalitate specifică… (p.51, cursiva mea.).
O afirmație sugestivă, care riscă să o minimizeze și despre care îmi iau libertatea de a face o posibilă
interpretare. Afirmația nu se referă pur și simplu la faptul că, în ciuda geometriei non- euclidiene, noi încă
percepem și acționăm în spațiul tridimensional; sau că, în ciuda conceptului cu – „statistic” al cauzalității, totuși
acționăm cu bun simț, conform legilor „vechi” ale cauzalității. Afirmația nu contrazice nici schimbările
perpetue din lumea practicii zilnice ca urmare a „matematicii aplicate”. Ceea ce este în joc este mult mai mult:
limita inerentă a științei și metoda științifică stabilită datorită căreia extind, raționalizează și
asigură Lebenswelt-ul dominant fără a-i modifica structura esențială; adică fără a propune un mod calitativ nou
de  „a vedea” și fără a propune relații calitativ noi între bărbați și între om și natură.
În ceea ce privește formele de viață instituționalizate – das, știința (atât pură, cât și aplicată) ar avea astfel
o funcție stabilizatoare, statică, conservatoare. Chiar și cele mai multe realizările sale revoluționare ar fi doar o
construcție și de distrugere în conformitate cu expe – rience și organizarea specifică a realității. Con – tinua
Autocorect – stiinta revoluția din ipotezele sale, care este construit în cadrul tartinabile sale metode- și
se extinde în sine propria același univers Lui – torice, aceeași experiență de bază. Păstrează
același a  priori formal, care urmărește un conținut practic 192
foarte material. Departe de a minimiza schimbările MAI MULTE – așa cum s-a întâmplat odată cu
înființarea științei galileene, interpretarea lui Husserl spune că rompi – minciuna radicală cu tradiția pre-
galileană; uni – gândul instrumentist verset a fost de fapt un nou orizont. El a creat o nouă lume a rațiunii
teoretice și practice, dar a rămas angajat într-o lume specifică care are limitele sale evidente; atât în teorie, cât și
în practică, în metodele sale pure, precum și în metodele sale aplicate.
Discuția de mai sus sugerează, nu numai limitele interioare și prejudecățile metoda sută – stiințifică, dar,
de asemenea, subiectivitatea istorică. Mai mult decât atât, pare să implice necesitatea unui fel de „fizică
calitativă”, o renaștere a filosofiilor ideologi – cas etc. Recunosc că această suspiciune este justificată, dar în
acest moment nu pot decât să spun că nu este pre – Tende să ajungă la astfel de idei obscurantiste. 26
Cu toate acestea adevărul și obiectivitatea sunt definite, ambele rămân legate de agenții umani ai teoriei și
practicii și de capacitatea lor de a înțelege și de a schimba lumea. La rândul său, această capacitate depinde de
gradul în care MA – este organizată și înțeleasă ca cea care Teria (indiferent că este) este  în toate formele
particulare. În acești termeni, știința contempo – Ranea are o validitate obiectivă extrem de mare decât
predecesorii lor. Se poate adăuga chiar că astăzi metoda științifică este singura care poate cere o astfel de
validitate; acțiunea reciprocă a ipotezelor și a faptelor observate. Ideea pe care încerc să o subliniez este că
știința, cu propria sa metodă  și cu – concepte, a conceput și promovat un univers în care dominația naturii a
rămas legată – conferă dominația omului: o legătură pe care tinde să fie fatală universul în ansamblu. Natura,
înțeleasă și dominată științific, reapare în aparatul tehnic de producție și distrugere care o susține
2 6. Vezi infra, capitolele IX și X.
193 are și îmbunătățește viața indivizilor în timp ce îi subordonează proprietarilor aparatului. Astfel,
HIERAR – quía rațională se amestecă cu socialul. Dacă acesta este cazul, schimbarea direcției de progres, care
poate tăia această legătură fatală, va afecta și structura științei: proiectul științific. Ipoteze, fără a – și vedea
caracterul rațional, vor fi dezvoltate într-un context experimental esențial diferit (cel al unei lumi pacificate); în
consecință, știința ajunge cu – concepte esențial diferite asupra naturii și stabilesc esențial făcute diferite.
Tatăl soci – rațional subminează ideea Rațiunii.
Am subliniat deja că elementele acestei subversiuni, noțiunile unei alte raționalități, au fost prezente în
istoria gândirii de la începuturile sale. AN – Tigua ideea unui stat în care a fost efectuat ajunge – TION, unde
tensiunea dintre „e“ și „ar trebui“ este rezolvată în ciclul de întoarcere veșnice, este separată de metafizica
dominației. Și aparține și metafizicii eliberării: reconcilierii Logosului și Erosului. Această idee conține
venirea-la-odihnă a vieții represive productive a Rațiunii, sfârșitul dominației în satisfacție.
Cele două raționalități contrastante nu pot fi corelate cu gândirea clasică și moder – nu, respectiv, ca în
formularea lui John Dewey, „bucuria contemplativă a manipulării și controlului activ”; și „cunoașterea ca
plăcere este – proprietățile teoretice ale naturii… Pentru cunoaștere ca mijloc de control
secular.” 27 Gândirea clasică a fost suficient angajată în logica controlului secular și există o componentă de
acuzare și negare în gândirea sufie modernă – suficientă pentru a invalida formularea lui John Dewey. Rațiunea,
ca gând conceptual și formă de comportament, este în mod necesar dominație. Logosul este lege, regulă, ordine
prin cunoaștere. Prin includerea într-o regulă a unor cazuri particulare sub un universal, când
2 7. John Dewey, The Quest for Certainty (New York: Minton, Balch and Co., 1929), pp. 95, 100.
194 supunerea la universalitatea sa, gândirea ajunge la do – minium pe cazuri individuale. Devine capabil
nu numai să le cuprindă, ci și să acționeze asupra lor, să le controleze. Cu toate acestea, deși toate gândurile se
află sub comanda logicii, dezvoltarea acestei logici este diferită în diferitele moduri de gândire. Logica clasică
formală și logica simbolică modernă, logica transcendentală și dialectica, fiecare regulă asupra unui univers
diferit de discurs și experiență. Tot ei au dezvoltat în cadrul cu – tinuous istorică a dominației care aduc
un omagiu. Și acest continuum impune formelor Panselelor – caracter pozitiv spre conformist și ideologic; și
așa – bre cele de gândire negativă speculează caracterul său – Tivo și utopic.
În rezumat, încercăm să identificăm mai clar – să ne gândim la subiectul ascuns al raționalității științifice
și la scopurile ascunse în forma sa pură. Conceptul științific – pentru o natură universal controlabilă,
pro – ectează o natură nesfârșită ca funcție de materie, substanța pură a teoriei și practicii. În acest fel, obiectul-
lume intră în construcția unui univers tehnologic: un univers de instrumente mentale și fizice, media în sine.
Astfel, este un adevărat sistem „ipotetic”, dependent de un his – jeto care verifică și validează.
Procesele de validare și verificare pot fi pur teoretice, dar nu se desfășoară niciodată într-o mișcare  – Clo,
sau finalizați mintea, nu, privat, individual. Ipoteticul SISTEMAR al formei și funcției este Dependent – dinte
al unui alt sistem: un univers prestabilit final în care și pentru care se dezvoltă. Ce apa – RECE ciudat, străin de
proiectul teoretic, prezentat ca parte a aceleiași structuri (metodele și conceptele); obiectivitatea pură se
dezvăluie ca obiect pentru o subiectivitate care oferă telosul, scopurile. În construcția realității tehnologice nu
există o ordine științifică pur rațională; procesul raționalității tehnologice este un proces politic.
195
Doar în mijlocul tehnologiei, omul și natura devin obiecte fungibile ale organizației. Eficacitatea
universală și productivitatea aparatului care sunt supuse naviga prin ss intere Particula – res care organizează
aparatul. În alte pa * sutiene, TEC – nologie a devenit marele d auto starte < reificarea: reificarea în forma
sa mao. Ay efec – tive. Poziția socială a individului și relația sa cu ceilalți pare să fie determinată nu numai
de calități și legi obiective, dar aceste calități și legi par să -și piardă caracterul misterios și incontrolabil; apar
ca manifestări calculabile ale Racio – ționalitate (științifică). Lumea tinde să devină subiectul unei administrări
totale, care absoarbe administratorii in – cluso. Pânza de păianjen a dominației a devenit pânza de păianjen a
rațiunii în sine și această societate. Este fatal încâlcit în el. Și formele de gândire transcendente par să
transcende rațiunea însăși.
În aceste condiții, gândirea științifică (științifică în sensul cel mai larg, spre deosebire de gândirea
confuză, metafizică, emoțională, ilogică) din afara științelor fizice își asumă forma unui formalism (simbolism)
pur și autonom, pe de o parte și un empirism total, pe de altă parte. (Contrastul nu este un conflict. Vezi
aplicațiile foarte empirice ale matematicii și logicii simbolice în industria electronică). În ceea ce privește
universul stabilit al discursului și comportamentului, non – contradicție și nu după – transcendența este
numitorul comun. Empirismul total își dezvăluie funcția ideologică în filosofie – temporară. În ceea ce privește
această funcție, unele analize lingvistice ASPEC – tuse vor fi discutate în capitolul următor. Această discuție
are ca scop pregătirea terenului pentru încercarea de a arăta barierele care împiedică acest empirism să prindă
realitatea și să stabilească (sau mai bine zis să restabilească) conceptele care pot sparge aceste bariere.
196
7. Triumfului DE POZITIV gândind: FILOSOFIA unidimensională
Noua definiție a gândului care ajută la coordonarea operațiilor mentale cu cele ale tatălui real – social
aspiră la terapie. Gândirea se află la același nivel cu realitatea atunci când este vindecată de transgresiune
dincolo de un cadru conceptual care este fie pur axiomatic (logică, matematică), fie coextensiv cu universul
stabilit al discursului și al comportamentului. Astfel, analiza lingvistică își propune să vindece gândirea și
limbajul noțiunilor metafizice care confundă: „fantomele” trecutului mai puțin mature și mai puțin științifice
decât, deși nici desemnate, nici explicate, încă bântuie mintea. Accentul este pus pe funcția terapeutică a
analizei filosofice: corectarea comportamentului anormal în panselute – a și limba, îndepărtarea obscurități,
ilusio – ții, ciudățenii, sau cel puțin plângerii sale.
Iv Capitolul Am analizat terapeutic empirismului 4a sociologică atunci când este expusă și corectează
comportamentul anormal în instalațiile industriale, proces care implică excluderea conceptelor critice în măsură
să se refere acest comportament cu societatea ca totali – ty. Cu această restricție, procedura Teori – co este
imediat practică. Desemnează metode pentru o gestionare îmbunătățită, planificând mai mult – calcul, mai
eficient, mai precis. Analiza, prin corectare și îmbunătățire, se încheie prin afirmare; empirismul se testează ca
gândire pozitivă.
Analiza filosofică nu este la fel ca în aplicație – imediat. Comparativ cu exemplele de realizare a
social – logy și psihologie, tratamentul terapeutic al gândirii rămâne academică. De fapt
197 gândire exactă, eliberarea Spectra tafísicos și lipsit de me- noțiunile de sens PUE – den foarte bine
să fie luate în considerare scopuri în sine. Mai mult, tratamentul de gândire în analiza LIN – güístico este o
problemă specială în dreptul lor. Caracterul său ideologic nu ar trebui să fie prejudiciată INTER – Nando lupta
împotriva transcendere conceptuale dincolo de universul stabilit de discurs cu lupta împotriva transcendere
politice dincolo de Socie – ty stabilită.
Ca orice filosofie demnă de acest nume, analiza lingvistică vorbește de la sine și definește atitudinea sa
pro – pia față de realitate. Identifică ca preocu – principala sa distrugere a conceptelor din spatele – cendentes; a
proclamat drept cadru utilizarea sa comună a cuvintelor, varietatea de retuc – dominante ta. Cu aceste
caracteristici, circumscris poziția sa în tradiția filosofică ca pol opues – la acele moduri de gândire care fac lor
cu – concepte în tensiune, și chiar în contradicție cu universul dominant al discursului și comportamentului.
În ceea ce privește universul stabilit, astfel de moduri de gândire contradictorii sunt considerate
NEGA – tive. „Puterea negativului” este principiul pe care îl merg – Bierna dezvoltarea conceptelor și
contradicția devine calitatea distinctivă a Rațiunii (He – gel). Această calitate a gândirii nu se limitează la un
anumit tip de raționalism; A fost, de asemenea, un elemen – crucial pentru tradiția empiricistă. Empirismul nu
este neapărat pozitiv; atitudinea sa față de realitate este – tablecida depinde de dimensiunea specială
ex – PERIENCE care funcționează ca sursă a cunoștințelor – la și drept cadru de bază. De exemplu, se pare că
senzualismul și materialismul sunt în sine  negative pentru o societate în care nevoile vitale instinctive și
materiale sunt nesatisfăcute. În contrast, empirismul de analiză lingvistică este MUE – văzută într – un cadru
care nu permite o astfel contradictoriu – TION; restricția autoimpusă asupra comportamentului universal
preval – atitudine intrinsecă face posibilă o 198 calitate pozitivă. In ciuda tratamentul rigid neutru al filosofului,
sucombă analiza pre-limitată la puterea gândirii pozitive.
Înainte de a încerca să arăt acest caracter ideologic intrinsec * al minții analizei lingvistice, încerc
să justific jocul meu aparent arbitrar și derogato – River cu termeni „pozitivi” și „pozitivism” pe mine – Diante
un scurt comentariu despre originea sa. De la primul lor loc de muncă, probabil, în școala de Saint-Si – mon,
termenul „pozitivismul“ a inclus: 1) RA – ficarea gândirii cognitive prin ex – perience a faptelor; 2) orientarea
gândirii mentale – cognitive către științele fizice ca mo – Delo de certitudine și acuratețe; 3) convingerea că
progresul depinde de acest ghiduri de cunoaștere – TION. În consecință, pozitivismul este o luptă
cu – metafizica, transcendentalismul și idealismul ca forme de gândire regresivă și obscurantistă. În măsura
în care realitatea dată este științific com – aprins și transformat, în măsura în care societatea devine industriale
și tehnologice, Halla pozitivism în societate mijloacele de realizare (și ratificarea) a conceptelor sale: armonia
între Teo – ria și practică, adevăr și fapte. Gândirea filosofică devine gând afirmativ; critica filosofică critică în
cadrul  cadrului social și estig – clarifică non – noțiuni pozitive ca simple speculații – ții, vise și fantezii. 1
Universul discursului și al comportamentului care începe
1. Atitudinea conformistă a pozitivismului împotriva nonconformistilor pentru – mai radicali ai gândirii
poate apare mai întâi în denunțarea pozitivistă a lui Fourier. Fourier însuși (în La Fausse industrie, 1835, vol. I,
p. 409) a văzut comercialismul total al societății burgheze ca fiind rodul „progresului nostru în raționalism și
pozitivism”. Citat în André Lalande, Vocabulaire technique et chitique de la philosophie. (Paris, Presses
Universitaires de France, 1956), p. 792. În ceea ce privește la diferitele conotații ale TER – Mino „pozitiv“ în
noua știință socială și spre deosebire de „negativ“, a se vedea Doctrina Saint-Simon, ed. Bougie și Halévy
(Paris, Rivière. 1924), pp. 181 s.
199 za să vorbești despre pozitivismul lui Saint-Simon este o realitate tehnologică. În el, obiectul-lume se
transformă într-un instrument. O mare parte din ceea ce este încă în afara naturii instrumentale mondial-orb,
inconquistada- acum se pare că mai mult la – cance progresului tehnic și științific. Dimensiunea metafizică,
câmpul original de mai sus Pansy – rațională, este irațională și acientífica. Pe baza propriilor realizări, Rațiunea
respinge transcendența. În ultima stare de pozitivism cu – temporar nu mai este progresul tehnic și științific care
motivează aversiunea; Totuși, contracția gândirii nu este mai puțin severă, deoarece este autoimpusă: este însăși
metoda filosofiei. Esfuer – Zo contemporane pentru a reduce amploarea și adevărul filosofiei este extraordinară
și filosofii înșiși pro – susțin modestia și ineficacitatea filosofiei. Acest lucru lasă intactă realitatea stabilită;
urăște fărădelegile.
Tratamentul desconsiderare de către Austin a alter – nativ pentru utilizarea în comun a cuvintelor și
calomnii – TION a ceea ce am „elucubramos o după – amiază la nues – thers scaune „; Afirmația lui
Wittgenstein conform căreia filosofia „lasă totul așa cum este”: astfel de afirmații 2 prezintă, pentru mine, un
sadomasochism academic, o auto-umilire și auto-denunțare a intelectualului a cărui muncă nu se bazează pe
realizări științifice, tehnice și altele asemenea. Aceste declarații mo – Destia și dependență par să revină la
starea de ani – mo sfidarea strictă a Hume privind limitele – țiilor rațiunii, care, odată recunoscute și
acceptate – das, om fi protejat de aventuri mentale inutile, dar lasă – l perfect capabil să se orienteze sine în
mediul dat. Cu toate acestea, când Hume a atacat
2. Pentru afirmații similare, vezi Ernest Gellner, Words and Things (Boston, Beacon Press, 1959), pp.
100, 256 și urm. Propoziția conform căreia filosofia lasă totul așa cum poate fi adevărat în contextul stezei lui
Marx despre Feuerbach (unde este același timp DENIED) sau ca auto-definire a neo-pozitivismului, dar ca
propoziție ge – neral al gândirii filosofice Este incorect.
200 Caba substanțe, care luptă un ideolo I puternic – Gy, în timp ce succesorii lor au oferit astăzi o
justificare intelectuală pentru ceea ce așa – ciedad a realizat mult timp în urmă, adică, di – famación formelor
alternative de gândire care contrazic setul univers de discurs.
Stilul în care prezintă acest comportament fi – losófico este demn de analizat. El pare să se miște între cei
doi poli ai autorității pontificale și camaraderia fără griji. Ambele linii sunt perfect unite în utilizarea recurentă a
lui Wittgenstein pe Jun imperativ – la condescendența la „Jw” intim („tu”); 3 sau primul capitol din Conceptul
spiritului lui Gilbert Ryle, unde prezentarea mitului lui Descartes ca „doctrină oficială” despre relația dintre
corp și minte este urmată de previzualizarea spectacolului „absurdului” său, care evocă John Doe,
Men – câștiga, și ceea ce ei cred despre „contribuabil mi – . Dat“
De-a lungul lucrărilor analiștilor lingvistici este această familiaritate cu prietenul de pe stradă al cărui
discurs joacă un rol atât de important în filosofia lingvistică. Camaraderia limbii este esențială deoarece exclude
de la început în vocabular – tellectual „metafizica”; militează împotriva anticonismului – reformism inteligent,
ridiculizează „capetele”. Limba lui Doe și Mengano este limba pe care o vorbește de fapt omul de pe stradă;
este limbajul care le exprimă comportamentul; este deci semnul concreției. Limbajul care oferă cea mai mare
parte a materialului pentru analiză este un limbaj curat nu numai de vocabularul său „neortodox”, ci și de
mijloacele de exprimare a oricărui conținut în afară de cel oferit indivizilor de societatea lor.
3. Investigații filosofice (New York: Macmillan, 1960): „Și scrupulele tale sunt neînțelegeri. Întrebările
tale sunt despre cuvinte…! (pag. 49). Nu vă mai gândiți la intelecție ca la un „proces sufletesc!”! — Ei bine,
modul tău de a vorbi te încurcă. Mai degrabă întrebați-vă…! (pag. 61). «Luați în considerare următorul caz…!
(p. 62) și așa mai departe.
201 Analiza lingvistică găsește acest limbaj purificat ca un fapt și ia acest limbaj sărăcit așa cum este,
izolându- l de ceea ce nu este exprimat în el, chiar și în universul stabil – acidul vorbirii ca element și uh factor
al semnificației sale.
Plătind tribut varietății dominante de semnificații și utilizări, puterii și bunului simț al vorbirii obișnuite,
în timp ce închideți pasajul (ca material străin) pentru analiza a ceea ce vorbitorul spune despre societate că
vorbirea, filosofia lingvistică Învățați – mă încă o dată ce este suprimate continuu în acest univers de vorbire și
comportament. Autoritatea filosofiei își dă binecuvântarea forțelor care alcătuiesc acest univers. Analiza
lingvistică rezumă din ceea ce limbajul obișnuit relevă vorbirea așa cum o face: mutilarea omului și a naturii.
Mai mult decât atât, foarte des, nici măcar limbajul obișnuit nu ghidează analiza, ci mai degrabă
fragmente de limbaj, bucăți de vorbă prostești care sună ca un bebeluș, cum ar fi „Acest lucru îmi amintește
acum un om care mănâncă maci”. „A văzut o aftă”, „am avut o pălărie”. Wittgenstein dedică multă perspectivă
și spațiu analizei „mătura mea este în colț”. Citez ca un exemplu reprezen – tative, o
analiză de J. L. Austin în „Alte Minds’: *
Se pot distinge două moduri destul de diferite de a avea îndoieli:
a) Să luăm cazul că gustăm o anumită aromă. Putem spune, „pur și simplu nu știu ce este: nu am gustat
niciodată nimic de la distanță – opresc înainte… Nu, este inutil: cu cât cred mai mult, mai mult
4. În Logică și limbaj, seria a doua, ed. A. Flew (Oxford, Blackwell, 1959), pp. 137 s.
(Notele de subsol ale lui Austin au fost omise.) Și aici, filosofia își demonstrează conformitatea loială cu
utilizarea obișnuită folosind viaturile deschise – colocviale ale vorbirii comune: „nu”, „nu este” în textul în
limba engleză.
 202 Sunt confuz: este perfect diferit și perfect definit; Unic în experiența mea! " Acest lucru ilustrează
cazul în care nu găsesc nimic în experiența mea din trecut pentru a- l compara cu cazul actual: sunt sigur că nu
se observă, așa cum ați încercat înainte, nu pare sufi – suficient pentru tot ceea ce știți pentru a merita același
lucru Descriere. Acest caz, deși suficient de clar, se întunecă în cel mai frecvent tip de situație în care nu sunt
sigur, sau doar mai mult sau mai puțin sigur, sau aproape sigur că este gustul, să zicem, dafinul. În toate aceste
cazuri, este – jucăria care încearcă să recunoască problema pusă cu autobuzul – Când în trecutul meu experiență
ceva de genul acesta, o similitudine sub care merită mai mult sau mai puțin pozitiv, să fie descrisă de aceleași
cuvinte descriptive și găsesc grade diferite de succes.
b) Celălalt caz este diferit, deși se asociază ușor – mintea mai întâi. În ea, ceea ce încerc să fac este să
savurez experiența actuală, să o investighez, să o simt viu. Nu sunt sigur care este  aroma ananasului: nu există,
poate, o parte din ea, un postgust, o amărăciune, o lipsă de amărăciune, o senzație acră care nu este în
întregime ananas? Nu există, probabil, un indiciu aparte de verde care să excludă liliacul și care poate fi greu
aplicat unui heliotrop? Sau poate este puțin ciudat: trebuie să privesc mai intens, să-l examinez din nou și din
nou; poate că ați avea sugestia unei reflexii nenaturale, astfel încât să nu arate ca o apă obișnuită. Există o lipsă
de precizie în ceea ce simțim cu adevărat, care va fi sau nu eliminat, sau nu numai, credeam eu – Diante, ci
printr-o perspectivă mai înțeleasă, sensul discriminator (deși, desigur, este adevărat că gândirea la alte cazuri,
mai pronunțat, în experiența noastră din trecut ne poate ajuta puterile de discriminare și da).
203
Ce se poate obiecta la această analiză? În exacti său – tude și claritate este, probabil, în al doilea rând
la niciunul: este co – rrecto. Dar asta este tot ceea ce este și spun că nu numai că nu este suficient, ci este
distructiv al gândirii filosofice și gândirii critice ca atare. Dintr – un punct de vedere filosofic, există două
„re întrebam – tas 7) explicarea conceptelor (sau cuvinte), pot fi direcționate către, și se termină în universul
ac – Tual de discurs obișnuit?; 2) acuratețea și cla – cială, sunt scopuri în sine sau sunt legate de alte scopuri?
Răspund afirmativ la prima întrebare referitoare la prima sa parte. Exemplele banale de exprimare, tocmai
pentru că de caracterul lor banal, Illus – Trần lumea empirică în realitate și servesc pentru a explica ceea ce ne
gândim și să vorbim despre el ca prima analiza face Sartre a unui grup de oameni este – perando unul autobuzul
sau analiza lui Karl Kraus asupra presei zilnice. Astfel de analize sunt explicative deoarece transcend realizarea
imediată a situației și exprimarea acesteia. Ei o transcend la factorii care fac situația și determină
comportamentul persoanelor care vorbesc (sau sunt tăcute) în acea situație. (În ahem – ples citat anterior acești
factori transcendente sunt luați la diviziunea socială a muncii.) Astfel, analiza nu se termină în universul
discursului ordi – nario, trece dincolo de ea și deschide un cualitati univers – tively diferite, ale căror termeni
poate chiar – tradict la obișnuit.
Pentru a folosi un alt exemplu, în Logica lui Hegel pot apărea expresii precum „ESCO-ul meu – ba în
colț”, dar ar fi dezvăluit ca exemple nepotrivite sau chiar false. Ei ar re – chazos, copleșiți de un discurs care,
cu – concepte, stil, sintaxă, este de o ordine diferită: un discurs care în niciun caz nu este „clar că fiecare
propoziție din limba noastră” este în ordine așa cum este „”. 5 Cazul este mai degrabă exact opusul: fiecare
5. Wittgenstein, Investigații filosofice, loc. Cit. Pá – pagina 45.
204 propoziția este atât de mică în ordine, precum lumea în care comunică acest limbaj.
Reducerea aproape masochistă a vorbirii la un program cuvinteleumil „limbă *, „experiență”, „lume”, au
o utilizare, trebuie să fie la fel de umilă ca cea a cuvintelor „masă”, „lampă”, „ușă”.» 6 Noi „bun venit la
subiectele noastre de zi cu zi și nu Deviere gândire – ne imaginăm și că trebuie să descrie subtilitățile
ex – Treme… „; 7 de parcă ar fi singura alternativă și de parcă „frumusețile extreme” nu ar fi un termen mai
potrivit pentru jocurile cu limbaj Witt – genstein decât Critica rațiunii pure Kant. Gândirea (sau cel puțin
expresia sa) nu este blocată doar în cămașa de forță a utilizării obișnuite, ci i s-a ordonat, de asemenea, să nu
pună întrebări sau soluții de autobuz – mașină dincolo de cele care sunt deja la îndemână. „Problemele nu sunt
rezolvate prin furnizarea de noi in – formarea, dar ordinea în care avem con pune – . Acidul întotdeauna“ 8
Auto – mizerie prescrisa de filosofie, comprome – Tida în toate conceptele sale cu starea actuală de
lucruri, nu are încredere în posibilitatea unei noi expe – rience. Atașamentul față de guvernare a acestui
fapt – blecidos este complet… Sunt doar fapte lingvistice, desigur, dar societatea vorbește limba lor și ne spune
să ascultăm. Interdicțiile sunt Seve – Ras și autoritar: „Filosofia nu ar trebui să intervină în niciun fel cu
utilizarea actuală a limbii «» „Și nu trebuie să avanseze niciun fel de teorie.. Ar trebui să existe – ceva hipotetic
în considerațiile noastre *. În cazul în care – am pus deoparte orice explicație și descrip unică – TION trebuie
să ia locul ". 10
Ne putem întreba ce rămâne din filosofie? Ce a rămas din gând, din inteligență, fără
6. Ibidem, P. 44.
7. Ibidem, P. 46.
 8. Ibidem, P. 47.
9. Ibidem, P. 49.
1 0. Ibidem, P. 47.
205 nicio explicație? Cu toate acestea, ceea ce este pe Joi – du – te, nu este definiția demnității filosofiei.
Este mai degrabă o ocazie de a păstra și a proteja – Recho, nevoia de a gândi și de a vorbi în alți termeni decât
cei de uz comun: termeni plini de semnificație care sunt raționali și valabili tocmai pentru că sunt alți termeni.
Ceea ce este în joc este răspândirea unei noi ideologii care propune des – cribir ceea ce se întâmplă (și sensul)
eliminând cu – concepte capabile să înțeleagă ce se întâmplă (și sensul său).
Pentru început, există o diferență ireductibilă – tre universul gândirii și limbajul cotidian, pe de o parte, și
gândirea și limbajul filosofic, pe de altă parte. În circumstanțe normale, limbajul obișnuit vine de fapt, este un
instrument – practic pentru. Când cineva spune „mătura mea este în colț”, probabil încearcă să-l facă pe
altcineva care a întrebat despre mătură să o ridice sau să o lase acolo, să fie mulțumit sau supărat. În orice caz,
expresia și- a îndeplinit funcția care cauzează o REAC – TION de conduită, un curs de acțiune, „efectul
devorează cauza; capătul absoarbe mijloacele». Unsprezece
În schimb, în cazul în care într – un text sau fi raționamentul – losófico, cuvântul „substanță“, „ideea“,
„om“, „Alie – națiune“ devine subiectul unei propuneri, aceasta nu se produce o transformare a sensului într
– un REAC – comportament TION, și nici nu este destinat să apară. Cuvintele rămân, ca cine spune, fără a fi
realizate; excepteze în gândire, în cazul în care acestea pot provoca alte pensa – mente. Și printr-o lungă serie
de medieri în cadrul unei continuități istorice, propunerea EuP – pentru a ajuta la modelarea și ghidarea unei
practici. Dar pro – resturile de poziție nerealizată chiar și atunci: numai orgoliul de idealism absolut afirmă teza
o identificare finală între gândire și obiectul său. Cuvintele cu care este legată filosofia
1 1. Paul Valéry, „Poésie et pensée abstraite”, în Oeuvres, loc. Cit., p. 1.331. De
asemenea „Les Droits du poete sur la langue”, în Pieces sur Varí (Paris, Gallimard, 1934), pp. 47 s.
206 nu poate avea niciodată, de aceea folosiți „ca umil – de… Ca cuvântul „masă”, „lumină”,
„Puer – ta””.
Astfel, acuratețea și claritatea în filosofia nu PUE – den realizat în universul co discurs – rău. Conceptele
filosofice vizează o dimensiune a faptului și a sensului care elucidează fraze sau pa – Labras a atomizat
discursul comun „din exterior”, arătând „exteriorul” ca fiind esențial pentru înțelegerea discursului comun. Sau,
dacă universul discursului obișnuit devine obiectul analizei fi – losófico, limbajul filosofiei devine un „meta-
limbaj”. 12 Chiar și atunci când se deplasează în hu – mildes termeni de discurs comun, rămâne antagoniste. Se
dizolvă contextul stabilit de ex – PERIENCE sensului în realitatea lor; abstractizarea concretității imediate
pentru a ajunge la vedere – concretitatea dadera.
Privite din această poziție, exemplele de analiză lingvistică citate mai sus sunt discutabile ca obiecte
valide analize filosofice. Poate Contri – bute la cunoașterea filosofică cea mai descriere exactă și clară a actului
de a dovedi că ceva poate sau nu poate ști cum miscue? Poți servi cumva ca o critică în care sunt în joc
condicio – scopuri umane în dispută; alte condiții decât testele medicale sau psihologice ale gustului care,
desigur, nu se numără printre scopurile analizei lui Austin? Obiectul analizei, separat de contextul larg și dens
în care vorbește și vorbește vorbitorul, este separat de mediul universal în care conceptele se formează și devin
cuvinte. Care este acest context larg și universal în care oamenii vorbesc și acționează și care îi conferă
limbajului sensul? acest context, nu apare în analiza pozitivistă, care este o clauzură a priori atât ahem – ples ca
și analiza în sine?
1 2. Vezi p. 216.
207
Acest context mai larg al ta experiență, această mun – face empirică actuală este în continuare cea a
camerelor de gazare și a lagărelor de concentrare, că de la Hiroshima și Nagasaki, că de Cadillac
– uri americani și Merce – germană des, The. Pentagonul și Kremlinul, orașele nucleare și comunele chineze,
Cuba, spălarea creierului și crimele. Dar lumea empirică reală este una în care toate aceste co – sunt reprimate
sas date de acceptat sau uitate, – da sau necunoscute, este una în care oamenii sunt li – BRE. Este o lume în care
mătura din colț sau gustul a ceva similar cu ananasul sunt foarte importante, în care eforturile zilnice și
confortul zilnic sunt probabil singurele puncte care definesc tringido-ul face parte din primul; puterile pe care
Domi – Nan la prima forma, de asemenea, res experiență – tringida.
Nu este cu siguranță sarcina gândirii comune este – tablish această relație într -un limbaj comun. Dacă
este vorba despre găsirea unei mături sau încercarea unui ananas, abstractizarea este justificată și sensul poate fi
descris și afirmat fără nicio transgresiune în universul politic. Dar în filosofie problema nu este să găsești o
mătură sau să încerci o pina astăzi – și eu – nu ar trebui să ne bazăm niciodată pe o experiență abstractă de
filosofie empirică. De asemenea, nu este aceasta Corectează abs – tracțiune în cazul în care analiza lingvistică
se aplică termeni și expresii politice. O întreagă ramură a filosofiei Anali – Tica este implicat în această sarcină,
dar se închide metoda avansa conceptele de analiză politică și, prin urmare, critică. Traducerea operațională sau
comportamentală asimilează termeni precum „libertate”, „guvern”, „Anglia” cu „mătură” și „ananas”, iar
realitatea primului cu cea a celui din urmă.
Limbajul comun în „utilizarea sa umilă” poate fi, desigur, o preocupare vitală a gândului fi – losófico
critic, dar în mijlocul acestui gând cuvintele își pierd umilința plată și dezvăluie că ceva „ascuns” nu-l interesa
pe Wittgenstein. Con- 208 Derese analiza „aici” și „acum” în Feno – Menologia lui Hegel sau (sit venia
verbol) sugestia lui Lenin cu privire la modul de a analiza corect „acest pahar de apă” de pe masă. Astfel de
o analiză dezvăluie povestea  13 în vorbirea de zi cu zi ca un di ascuns – mension de sens: controlul societății
asupra limbii sale. Și această descoperire zguduie forma na – turale și reificat, în cadrul căreia dat universul
discursului apare mai întâi. Cuvintele sunt revelate ca tér – Minos real nu numai într-o logică gramaticală și
formală, ci și în sens material; adică ca limite care definesc sensul și dezvoltarea acestuia: termenii pe care
societatea îi impune discursului și comportamentului. Această dimensiune istorică a semnificației nu mai poate
fi elucidată prin exemple precum „mătura mea este în colț” sau „există brânză pe masă”. Fără îndoială, astfel de
afirmații pot dezvălui multe am – bigüedades, ghicitori, ciudățenii, dar toate sunt în același domeniu al jocurilor
lingvistice și abu – academic rrimiento.
Căutând asupra universului reificat discursul de zi cu zi și expunând și clarificând discursul
în termenii acestui univers reificat, analiza ignoră negativul a ceea ce este străin și antagonist și nu poate
fi înțeles în termenii utilizării stabilite. Clarificarea și deosebirea semnificațiilor și păstrarea – idoli în afară,
curăță gândirea și vorbirea cu – contradicții, iluzii și nelegiuiri. Dar păcatele nu sunt cele ale „rațiunii pure”. Ele
nu sunt după – Gresiunea metafizică dincolo de limitele cunoașterii posibile, ci servesc la deschiderea unui
câmp al cunoașterii dincolo de bunul simț și logica formală.
Pentru a preveni accesul la domeniu, posi filosofie – tivista stabilește o auto – univers suficient de ei
propie – tata închis și bine protejat împotriva intruziunii factorilor externi care – l deranjeze. În acest sens,
contează foarte puțin dacă contextul care dă validitate este
1 3. Vezi p. 102.
209 cea a propozițiilor logice sau matematice sau cea a utilizărilor și obiceiurilor. Într – un fel sau altul,
toate predicatele posibile sunt adevărate pre înțeles – judecat. Prejudecarea procesului poate fi la fel de largă ca
limba vorbită în engleză, dicționar sau altul – VREAȚI alt cod sau convenție. Odată acceptate,
contra – tituye una a priori empirică care nu poate fi depășit.
Dar această acceptare radicală a empiricului încalcă empiricul, deoarece în el vorbește, mutilat, individul
„abstract”, care experimentează (și exprimă) doar ceea ce i se dă (dat în sens literal), care are doar faptele și nu
factori al căror comportament este UNIDI – dimensional și manipulat. Sub represiunea faptelor, lumea
experimentată este rezultatul unei experiențe restrânse, iar curățarea pozitivistă a spiritului pune spiritul în
același plan cu experiența restricționată.
În această formă expurgată, lumea empirică devine obiectul gândirii pozitive. În ciuda tuturor explorare
sale, expunerea și clarificarea ambiguități și obscurități, The neopositivismo nu vă faceți griji cu privire la mare
și generală ambiguitatea și I – curidad care este universul stabilit de experien – cia. Și ar trebui să rămână * orb
la ea, deoarece metoda adoptată de această filosofie discreditează sau „se traduce“ conceptele care pot ghida
înțelegerea AEC – itate stabilită în structura sa irațională și repre – Siva: conceptele de gândire negativă.
Trans – formarea pozitivă a gândirii critice are loc în principal în tratamentul terapeutic al conceptelor
universale; transformarea sa în termeni – conducem operațional și este îndeaproape – Lela la traducerea
sociologică discutată mai sus.
Caracterul terapeutic al analizei filosofice ar trebui subliniat cu fermitate: iluzii de vindecare, în – Gyears
de, întuneric, ghicitori insolubile, pre – ches- fără răspuns, fantome și fantome. Cine este pacientul? Aparent, un
anumit tip de in – tellectual, a cărui minte și limbajul nu este adaptat 210 cu privire la termenii discursului
comun. În rea – itate există este o parte bună a psihanalizei în această filosofie: analiza care nu conține
descoperirea fundamentală a lui Freud că problema PA – suficient își are rădăcinile într – o boală, de obicei, nu
poate fi vindecate prin terapia analitică. Când, într-un anumit sens, conform lui Freud, boala pa – este suficientă
o reacție de protest împotriva lumii bolnave în care trăiește. Dar medicul trebuie să lase deoparte problema
„morală”. El are de a restabili sănătatea pacientului pentru a face capabil să funcționeze și nici nu – comute în
lumea lor.
Filosoful nu este medic; sarcina lor nu este să vindece indivizii, ci să înțeleagă lumea pe care o trăiesc:
înțeleg în ceea ce privește ceea ce a făcut omul și ce poate face omului. Deoarece marginea – sofia este (istoric,
iar istoria sa este încă valabilă) opusul a ceea ce au încercat Wittgenstein să o transforme atunci când a
proclamat renunțarea la orice teorie, ca sarcină care „lasă totul așa cum este”. Iar filosofia nu cunoaște
„descoperire” mai inutilă decât cea care „dă filosofiei pace, astfel încât nu mai este chinuit de întrebări care se
pot pune la îndoială”. 14 Nu există mai multă antifrază – filosofică decât pronunțarea episcopului Butler
care decorează Principia Ethica GE Moore: „Totul este ceea ce este și nimic altceva”; Cu excepția cazului în
care „este” este înțeles ca referindu-se la diferența calitativă dintre ceea ce sunt cu adevărat lucrurile și ceea ce
fac ele însele să fie.
Critica Neopositivist direcționează încă de efort principal împotriva noțiunilor metafizice și este
moti – etăți private de o noțiune de precizie este acela al logicii formale sau descrierea empirică. Indiferent dacă
se caută precizia în puritatea analitică a logicii sau matematicii sau în conformitate cu limbajul comun, este la
ambii poli ai filosofiei contemporane care
14 Investigații filosofice, loc. Cit., p. 57.
211 aceeași respingere sau devalorizare a acelor elemente de gândire și vorbire care transcend sistemul
ACEP – Tado de ratificare. Această ostilitate este cea mai violentă când ia forma toleranței, adică atunci când o
anumită valoare de adevăr este dată conceptelor transcendente într-o dimensiune separată a sensului și a
sensului (adevărul poetic, adevărul metafizic). Tocmai pentru că abordarea unei rezerve speciale care permite
gândirea și limbajul sunt inexacte din punct de vedere juridic, vagi și chiar contradicții – conservatoare, este cel
mai eficient mod de a proteja universul normal al discursului de a fi serios perturbat de unele idei adecvate.
Întregul adevăr care poate fi închis în literatură este un adevăr „poetic”, întregul adevăr care poate fi închis în
idealismul critic este un adevăr „metafizic”; valabilitatea acestuia, dacă există, nu comite nici de vorbire sau de
a efectua COMU – NES, sau filosofia ajustate pentru a le. Această nouă formă a doctrinei „dublului adevăr”
sancționează o conștiință falsă prin negarea importanței limbajului transcendental – dente pentru universul
limbajului comun și proclamarea – nu completează interferența. Când adevărata valoare a primei constă tocmai
în relevanța ei față de a doua și interferența cu aceasta.
În condițiile în care represive Hom – Bres cred și de a trăi, gândi mod -orice de gândire, care nu se
limitează la PRAG de orientare – în interiorul matic a status quo – poate recunoaște faptele și să răspundă la
doar fapte „merge înapoi“ de la ei. Experiența are loc în fața unei perdele care se ascunde și dacă lumea este
apariția a ceva în spatele cortinei experienței imediate, în tér – minosul lui Hegel, noi înșine asta – noi în spatele
cortinei. Noi înșine, nu ca subiecți de bun simț, ca în analiza Linguis – tico, nu ca subiecți „purificați” de
măsurători științifice, ci ca subiecte și obiecte ale luptei Sale – O a omului cu natura și societatea.
212 Faptul său este istoric, chiar și atunci când este încă cel al naturii în brut, neînvins.
Această dizolvare, și chiar subversiunea intelectuală a faptelor date, este sarcina istorică a filosofiei și a
dimensiunii filosofice. Metoda științifică, tam – Ei bine, depășește faptele și chiar împotriva faptelor experienței
imediate. Metoda stiintifica – Fico se dezvoltă în tensiunea dintre aparență și rea – tate. Medierea între subiect
și obiectul stilou – procesării, cu toate acestea, este în mod esențial diferit. În știință, mediul este observarea,
măsurarea, calculul, experimentarea cu subiecți despuși de orice altă calitate; subiectul abstract proiectează și
definește obiectul abstract.
În schimb, obiectele gândirii filosofice sunt legate de o conștiință pentru care calitățile specifice vin în
conceptele și în lor – interrelaționarea. Concepte filosofice păstrează și explicate – poate pre – medieri
științifice (lucrarea PRAC – tica de zi cu zi, organizare economică, acțiune po – litică) care au făcut obiectul-
lume care actualmen – tine este: o lume în care toate faptele sunt Acon – operațiile apar într-un continuum
istoric.
Separarea dintre știință și filosofie este în sine un eveniment istoric. Aristote fizică – Lică parte a
filosofiei și, ca atare, de mare pa – ra „prima știință“: a ontologiei. Conceptul ARIS – totélico al materiei se
distinge de cel al lui Galileo și post-galilean nu numai în ceea ce privește diferitele etape ale dezvoltării metodei
științifice (și descoperirea – mentului diferitelor „straturi” ale realității), ci tam – Ei bine, și poate în primul
rând, în termeni de proiecte istorice diferite, ale unei întreprinderi istorice diferite, care stabilește atât o natură
diferită, cât și o societate diferită. Fizica aristotelică este obiectivă – mintea greșită cu noua experiență și
reținere a naturii, cu stabilirea istorică a unei noi lumi a subiectului și obiectului, iar falsitatea fizicii aristotelice
se întoarce apoi la experiența trecută și reținere și depășire. Cincisprezece
213
Dar dacă sunt sau nu integrate în știință, cu – concepte filosofice rămân antagonistă camei – po de discurs
comun, care încă incluse – luate nu au fost făcute în cuvântul are – blada, comportamentul manifest, condiții
sau disposi – ții perceptibile, înclinațiile dominant. Astfel, universul filosofic continuă să conțină „fantome“,
„ficțiuni“ și „iluzii“ care pot fi raționalizate – le că negarea lor, sunt concepte recunoscând în același timp
limitele și înșelăciunile racionali – predominante ty. Express experiența Witt – genstein refuzurile; adică, că
„spre deosebire de nues – după idei preconcepute, s-ar putea crede «acest lucru și că,» indiferent de sensul
său.“ 16
 Neglijarea sau clarificarea acestei dimensiuni margine – specifice sophic a condus la contemporan
d pozitivismul – neo să se mute într – o lume săracă sintetic de concretețe academice, și de a crea mai multe
probleme Ilu – CESORII decât le – a distrus. Rareori a expus unele Filosofie Un esprit de sérieux ca chinuitor
ca personalul detașat în analiză, cum ar fi serviciile de interpretariat – punerea în Three Blind Mouse – uri într
– un studiu de „len – metafizic Guaje și ideografic“ cu discuția sa de „un triplu-inceput – de- orbire-
mousy artificial construit – structurat în secvență asimetrică construit după principiile pure ale ideografiei”. 17
Este posibil ca acest exemplu să nu fie corect. Cu toate acestea, este corect să spunem că chiar și cele mai
metafizica absconse are ex – ited ca grijile artificiale și fără sens, cum ar fi cele care au fost cauzate în legătură
cu probleme de reducere, traducere, descriere, Deno – punerea în nume proprii, etc. Exemplele sunt echilibrate
cu pricepere între seriozitate și glumă: diferențele dintre Scott și autorul cărții Wa-
1 5. A se vedea supra, capitolul VI, în special pp. 183-184.
1 6. Wittgenstein, loc. Cit., p. 47.
1 7. Margaret Masterman, în British Philosophy in the Mid – Century, ed. CA Mace (Londra: Allen și
Unwin, 1957), p. 323.
214 adevărat; chelia actualului rege al Franței; Fulano a găsit sau nu a găsit pe „contribuabilul mediu”
Mengano pe stradă; Văd aici și acum un bărbat – cha roșu și spunând „acesta este roșu”; sau dezvăluirea
faptului că oamenii menudo’describe sentimentele ca tremurul, îndoirea, necazuri, palpitacio – ții, remorchere,
mâncărime, prickling, zburlit, rachete de semnalizare, greutăți, greață, pofte, îngustează – mindedness, tasări,
tulpini, roadere și spaime. 18
Acest tip de empirismului înlocuiește lumea urât de fantome, mituri, legende și iluzii o lume de fragmente
conceptuale sau senzuale de cuvinte și expresii care sunt apoi organizate într – o fi – filosofie. Și acest lucru nu
este numai legitim, este chiar co – rrecto, deoarece acesta relevă măsura la care ideile, speranțele – ții, amintiri
și non – imagini de operare au lle – Gado fi inutil, irațional, confuz și lipsit de sens.
O clătire această tulburare, filosofia analitică conceptualizează comportamentul în con- tehnol actuala
organizație – nologie a realității, dar, de asemenea, acceptă veredic – tusea acestei organizații; distrugerea unei
ideologii vechi devine parte a unei ideologii noi. Nu numai iluziile sunt distruse, ci și adevărul conținut în acele
iluzii. Noua ideologie își găsește expresia în afirmații precum „filo – sofia afirmă doar ceea ce toată lumea
admite lumea” sau că rezerva noastră comună conține cuvinte „toate distincțiile pe care oamenii le-au găsit
demne de făcut”.
Ce este acest „bazin comun”? Are „ideea” de Platon, „esența” lui Aristotel, The Geist de I – gel, V
erdinglichung Marx în traducere ADE – Quate vrei? Include cuvintele cheie ale limbajului poetic? Sau proză
suprarealistă? Și dacă o face, le conține în conotația lor negativă, adică inva – lidând universul utilizării
comune? Dacă nu, un întreg corp de distincții pe care omul mi le-a judecat – 1 8. Gilbert Ryle, Conceptul
minții, loc. Cit. Pagini galbene – nas 38 s.
215 teritoriu de a face este respinsă, transferat la câmpul de ficțiune sau de mitologie; o conștiință falsă
mutilată este plasată ca adevărata conștiință care decide asupra semnificației și expresiei a ceea ce este. Restul
este denunțat – și endosado- ca ficțiune sau meu – Ogy.
Cu toate acestea, nu este clar ce parte este dedicată mitologiei. Fără îndoială, mitologia este o gândire
imatură și primitivă. Procesul civilizației invalidează mitul (aceasta este aproape o definiție a progresului), dar
poate, de asemenea, să returneze pen – încetarea rațională a unui statut  mitologic. În acest ultim caz, teorii care
identifică și proiectul posibilida – des’ istoric poate deveni irațional, sau mai degrabă apar irațional, deoarece
ele contrazic rationalizata – tatea universului stabilit de discurs și – Duct.
Astfel, în procesul civilizației, mitul Epocii de Aur și al Mileniului este supus unei rațiuni – progresive.
Elemente (istoric) im – posibile sunt separate de posibile: visul și ficțiune, știință, tehnologie și de afaceri. În
secolul al XIX-lea, teoriile socialismului au tradus mitul original în termeni sociologici; sau mai degrabă un
exterior – ei Brieron în posibilități istorice date centrul rațional al mitului. Apoi, însă, este rea – LIZO mișcarea
opusă. Astăzi, Racio noțiuni – ieri vorbesc nal și realist din nou Mitolo – gicas să se confrunte cu condițiile
actuale. Realitatea claselor muncitoare din societatea industrială avansată face din „proletariatul” marxian un
concept mitologic; realitatea socialismului ac – Tual face ca ideea marxistă la un vis. Inversarea este cauzată de
contradicția dintre teorie și fapte; o contradicție care nu falsifică de la sine prima dată. Caracterul neștiințific,
speculativ al teoriei critice derivă din caracterul specific al conceptelor sale, care desemnează și definesc
iraționalul în rațional, mistificarea în realitate. Calitatea lor mitologice reflectă calitatea mistificator a
faptelor 216 date: armonizarea eronata de contradicții, astfel – cial.
Realizările tehnice ale societății industriale Avan – Zada și gestionarea eficientă a productivității mentale
și materiale au adus un desplazamien –  la cheia mistificării. Este logic să spunem că ideologia devine
încorporată în același proces de producție, și poate face, de asemenea, sens să sugereze că, în această societate,
raționalul mai degrabă decât irațional devine cel mai eficient vehicul de Misti – ficarea. Punctul de vedere că
creșterea represiunii în societatea contemporană se manifestă în sfera ideologică, mai întâi în creșterea
dofilosofías iraționale pseudo- (filosofia vieții, Nocio – țiilor de „comunitate“, spre deosebire de „societate
«de la» sânge“ și „pământ” etc.) a fost infirmat de fascism și național-socialism. Aceste regimuri negat acest
lucru fi – filosofie si propriile lor „filosofii“ irațional prin raționalizarea tehnică completă a sistemului social. A
fost mobilizarea totală de materiale și mașini de bărbați – astfel, care a făcut lucrarea și puterea instalată
mistifi – er asupra societății. A servit pentru a face indivizii incapabili să vadă „în spatele” utilajului pe cei care
au folosit-o, pe cei care au obținut profit din aceasta și pe cei care au plătit pentru aceasta.
Astăzi, elementele mistificatoare sunt dominate și utilizate în publicitate, propagandă și politică
productivă. Magic, vrăjitorie și de livrare la exta – sis sunt practicate în rutina de zi cu zi a acasă, magazin și
birou și anulează realizările iraționalitatea rațională a întregului. De exemplu, tratamentul științific al
problemei înfricoșătoare a anihilării mu – tua- matematica și calculele crimelor și a crimelor, măsurând gradul
variabil al experimentelor de radioactivitate asupra rezistenței în situații anormale – este mistificant în măsura
în care promovează (și chiar necesită) un comportament care acceptă înstrăinarea. Astfel contracarează o
adevărată withduc – rațională ta: refuzul de a merge pe aceeași cale și
217 efort de a evita condițiile care provoacă ena – jenación.
Împotriva acestei noi mistificare, care se transformă în opusul ei raționalitate, distincția trebuie să fie
om – a avut loc. Raționalul nu este irațional, iar diferența dintre recunoașterea și analiza faptică exactă și
speculațiile emoționale vagi este mai esențială ca niciodată. Problema este că statisticile, măsurătorile și studiile
din domeniul sociologiei empirice și al științelor politice nu sunt suficient de raționale. Devin mistificatori în
măsura în care sunt separați de adevăratul context concret care face faptele și le determină funcțiile. Acest
context este mai larg și diferit față de planul – tas și magazine investigate, orașe este – tudiadas, zone și grupuri
publice a căror opinie este interogat sau ale căror șanse de supraviețuire sunt CAL – te culadas. Și este, de
asemenea, mai real în sensul că creează și determină faptele investigate, măsurate și calculate. Acest context
actual în care perechea de subiecți – TION ȘI INDIVIDUAL își ating sensul real este definibil doar în cadrul
unei teorii  a societății, deoarece factorii din fapte nu sunt măsurarea și interogarea datelor de observare
imediată. Acestea devin date doar într-o analiză care este capabilă să identifice structura care reunește părțile și
procesele societății care determină relația lor.
A spune că acest meta-context este Societatea (cu „S” cu majuscule) obiectivează peste tot și mai
mult – deasupra faptelor. Dar această obiectivare are loc în realitate, este realitatea, iar analiza poate doar să
fie depășite prin recunoașterea și înțelegerea lor Dimen – sion și a cauzelor sale. Societatea este de fapt
Tota – itate exercitarea puterii sale independentă asupra în -: Persoane și această societate nu este o „fantomă“
tificable iniden-. Are centrul său empiric dur în sistemul instituțiilor, care sunt relațiile stabilite și cristalizate
între bărbați. Abstractizare le falsi – măsuri, întrebări și FIES calcule, dar falsi – FIE într – o dimensiune care
nu apare în măsurile, 218 întrebări și calculele; de aceea nu intrați cu – flictați cu ei și nu vi se opun. Ei își
păstrează exactitatea și sunt mistificări în exactitatea lor.
În denunțarea caracterului mistificator al termenilor transcendenți, noțiuni vagi, universali metafizici și
genul lor, analiza mea lingvistică – descrie termenii limbajului comun, lăsându-i în contextul represiv al
universului stabilit al discursului. Este în interiorul acestui univers represiv unde rea – contine explicând liniile
de direcție în funcție de conduită; explicația ar trebui să exorcizeze vechiul limbaj „fantomele” vechi
al tusei mele – carteziene și genul său. Analiza lingvistică susține că, dacă așa și așa vorbesc despre ceea ce
gândesc, pur și simplu se referă la Percepció – țiilor, concepte sau dispoziții specifice au venit la minte este o
fantoma verbalizat. În mod similar, voința nu este o facultate reală a sufletului, ci pur și simplu o formă
specifică de dispoziții, tendințe și aspirații. Deci, nu „constiinta“, „I“, „libertate“: acestea sunt toate
explicate – Bles în termeni de a defini moduri sau forme Parti – cular de conduită. Reveniți mai târziu în acest
context este – ment de concepte universale.
Filosofia Analitic se extinde adesea Atmos – plângere fera și comisii de anchetă investigare – gadoras.
Intelectualul este chemat la judecată. Ce vrei să spui când spui…? Nu ascunzi ceva? Ai – bla un limbaj suspect.
Nu vorbiți ca noi toți – alții, ca omul de pe stradă, ci mai degrabă ca un străin care nu aparține acestui loc.
Trebuie să-l punem online, să-i expunem trucurile, să-l curățăm. Noi va învăța tu să spui ce crede el, pentru a
„clarifica“ la „po – ner cărțile pe masă.“ Desigur, noi nu impunem pe tine și libertatea de stilou – procesării și
vorbire; poți gândi ce vrei. Dar, odată ce vorbiți, trebuie să ne comunicați gândurile… În limba noastră sau a
voastră. Cu siguranță vă puteți vorbi propria limbă, dar trebuie să fie
219 poate fi tradus și va fi tradus. Puteți vorbi în termeni poetici… Este bine. Ne place poezia. Dar
asta – vâsle înțeleg poezia lui și putem face doar că, dacă interpretăm simbolurile sale, metafore și
imagini – țiilor în ceea ce privește limbajul comun.
 Poetul poate răspunde cu adevărat că vrea ca poezia sa să fie înțeleasă și înțeleasă (pentru că scrie asta),
dar dacă ceea ce spune el ar putea fi spus într-un limbaj simplu, el ar fi fost primul care a avut – I
SLORC. Puteți spune pre Poezia mea de înțelegere – implică distrugerea și invalidarea exact a acelui univers de
discurs și comportament pe care îl doresc tra – ducirla. Limba mea poate fi învățată ca orice altă limbă (de fapt,
este și limba USTE – des), atunci veți vedea că simbolurile mele, metafore etc. Nu sunt simboluri, metafore
etc., dar înseamnă exact ce spun ei. Toleranța ta este înșelătoare. Rezervându-mi o nișă specială de semnificație
și semnificație, îmi permit să ies din sănătate și rațiune, dar, din punctul meu de vedere, casa nebunilor se află
în altă parte.
Poetul se poate aprecia, de asemenea, că Sobrie solidă – tate filosofiei lingvistice vorbește o limbă
bas – Tante părtinitor și emoționale: tinerii sau VIE – Jos furios. Vocabularul său abundă în „impropriu”,
„ciudat”, „absurd”, „complicat”, „ciudat”, „vorbăreț” și „tâmpit”. Conexiuni necorespunzătoare și
complicate – nenorocite să fie marginalizate dacă vor să rămână înțelegere sensibilă. Comunicarea nu trebuie să
depășească capacitatea oamenilor; conținuturile care merg dincolo de sens și știința comună nu ar trebui să
deranjeze universul academice și sociale dez – curs.
Dar analiza critică trebuie separată de ceea ce se străduiește să înțeleagă; termenii filosofici nu ar trebui să
fie termenii comuni pentru a elucida sensul deplin al celorlalți. 19 Deoarece universul este – instituit al
discursului este străbătută de marca
19. Filosofia analitică contemporană a recunoscut în felul său această nevoie ca fiind problema limbajului
metalic: Vezi p. 198 și p. 213.
220 formele specifice de dominație, organizare și manipulare la care sunt supuși membrii societății.
Pentru a trăi, oamenii depind de șefii și politicienii lor, de slujbele lor și de vecinii lor, care îi fac să vorbească
și să înțeleagă cum o fac; Ei sunt obligați – două, nevoia socială, pentru a identifica „lucru“ (in – clusiv propria
sa persoană, mintea lui și sentimien lui – tuse) cu îndatoririle lor. De unde stim? Pentru că ne uităm la televizor,
ascultăm radio, citim Periodic – Medici și reviste, vorbim cu oamenii.
În aceste condiții, fraza este vorbită un ex – presiune a individului care vorbește, și a celor care – l fac
vorbesc ca si el, si toate tensiune sau împotriva – dictie care poate interrelaționează. Vorbind propria sa limbă,
individul vorbește și limba dominatorilor, binefăcătorilor, agenților de publicitate. Nu numai ex – presan
pentru ei înșiși, la cunoștințele lor proprii, senti – mente și aspirații, dar, de asemenea, ceva care este dincolo
de ele însele. Descriind „ei înșiși“ situația politică, fie în oraș sau pe scena internațională, ei (și „ei“ include noi,
inte – lectuales care avertizează și critică l) descrie ceea ce masa lor mass – media le – au dictat, iar acest lucru
se dizolvă în ceea ce ei gândesc, văd și simt.
Descriind reciproc, iubirile și uræøte noastre, sentimentele și resentimentele noastre, trebuie să folosim
termenii anunțurile noastre, filme Politi – cos si carti de succes. Trebuie să folosim aceiași termeni pentru a ne
descrie mașinile, mâncarea și mobilierul, colegii și concurenții și ne înțelegem perfect. Acest lucru trebuie să fie
așa, pentru că limba nu este privat și personală, sau mai degrabă privată și personală este mediată de DISPO
materialul lingvistic – voltare, care este un material social. Dar această situație DESCA – lifica limbii comune
în sarcina de distracție – ing pentru a demonstra că își desfășoară activitatea în filosofia analitică. „Ce înseamnă
oamenii când spun…” este re – lacionado, prin urmare, nu se spune. Adică ceea ce spun ei nu poate fi luat ca
valoare directă: nu pentru că mien – așa, ci pentru că universul gândirii și al practicii
221 eh trăiesc este un univers de contradicții ma – nipuladas.
Astfel de circumstanțe pot fi irelevante pentru analiza afirmațiilor precum „mă scarpină”, „mănâncă
floricele” sau „acum mi se pare roșu”, dar pot deveni de o importanță vitală atunci când gena – într – adevăr îți
spune ceva („ea iubește”, „el nu are cora – zon”, „acest lucru nu este corect”, „ce pot face în acest sens”) și sunt
vitale pentru analiza lingvistică a eticii, politicii etc.? Pe scurt, analiza lingvistică nu poate atinge nicio altă
exactitate empirică decât cea pe care oamenii o extrag din starea de fapt dată și nu poate obține nicio altă
claritate decât cea permisă în această stare de lucruri; adică rămâne în limitele discursului mistificat și înșelător.
Cuaiido pare să meargă dincolo de acest discurs, deoarece purificările sale logice, rămân doar scheletul
aceluiași univers: o fantomă cu multă fantezie – malefică decât cei care combate analiza. Dacă filosofia este
mai mult decât o ocupație, ar trebui să arate distractiv – damentos care fac discurs un univers mutilat și
înșelătoare. Lăsați acest lucru coleg la Iris – ment de Sociologie sau Psihologie se transformă Divi – stabilit de
sion activitatea academică pe un principiu metodologic. Nici nu poate să renunțe la sarcina modestului principiu
conform căruia analiza lin – güístico are doar umilul scop de a clarifica gândirea și vorbirea „confuză”. Dacă
această clarificare – depășește simpla enumerare și clasificare a posibilelor semnificații în contexte posibile,
lăsând alegerea deschisă pe larg pentru oricare dintre Accor – faceți circumstanțele, este orice altceva decât o
sarcină umilă. O astfel de clarificare ar include o analiză a len – Guaje comune în domenii de controverse reale,
noașterea – ciendo gândire neclare, care pare să  fie mai puțin confuz, dezvăluind falsitatea conținute în ambele
em – ocuparea forței de normal și clar. Apoi, analiza lingvistică la – canzaría un nivel care procesele sociale
spe – cifice ar forma și pentru a limita universul dez – desigur, făcându – l vizibil și ușor de înțeles.
222
Aici apare problema „metalimbajului”; termenii care analizează semnificația anumitor termeni trebuie să
fie diferiți sau diferențiați de aceștia din urmă. Și ar trebui să fie mai mult decât un alt lucru dacă – nónimos
aparțin încă aceluiași univers (imediat) al discursului. Dar dacă acest lucru metalimbaj va într – adevăr
merge dincolo de dimensiunea totalitară a universului stabilit de discurs, în care DIF – dimensiuni dife ale
limbii sunt integrate și asimi – te Ladas, ar trebui să fie în măsură să explice procesul social care a determinat și
„închis“ universul de vorbire stabilit. În consecință, nu poate fi un metalimbaj tehnic, construit în primul rând
cu o atenție la claritatea semantică sau logică. Scopul este mai degrabă de a face ca limbajul stabilit în sine să
dezvăluie ceea ce ascunde sau exclude, deoarece ceea ce urmează să fie dezvăluit și denunțat
operează în universul discursului și acțiunii comune, iar limba dominantă conține metalimbajul.
Acest deziderat a fost îndeplinit în opera lui Karl Kraus, care a arătat cum un „în examinare – costum” de
vorbire și scriere, punctuație, erori tipografice in – cluso, poate dezvălui un întreg sistem moral și politic.
Această examinare se mișcă încă în universul comun al discursului; nu are nevoie de nicio limbă artificială
„de nivel înalt“ pentru extrapo – Lar și să clarifice limbajul examinat. Cuvântul, forma sintactică, sunt citite în
contextul în care APA – citit: de exemplu, într – un ziar care, într – un oraș sau o anumită țară, seturi de opinii
specifice pentru tra – anumite persoane VES stilou. Contextul – xicográfico și sintactic se deschide astfel într-o
altă dimensiune care nu este ciudată, ci constituie sensul și constituția lumii: presa din Viena în timpul și după
primul război mondial; atitudinea redactorilor față de masacru, monarhie, republică etc. Având în vedere
această dimensiune, utilizarea cuvântului, structura teză, să își asume un sig – cance și o funcție care nu apare în
„imediată“ lectură. Infracțiuni contra limbii care apar 223 în stilul ziarelor aparțin stilului lor politic. Sintaxă,
gramatică, vocabular cu – turnat în acte morale și politice. Contextul poate fi estetică sau filosofică: critică
literară, o patiserie – Rence la o societate culturală, și altele asemenea. În aceste cazuri, analiza lingvistică a
unei poezii sau a unui eseu confruntă materialul dat (imediat) (limba poeziei sau eseului respectiv) cu ceea ce
ESCRI – torul a găsit în tradiția literară și a transformat.
Pentru această analiză, semnificația unui termen sau a forma cere dezvoltarea sa într – un
univers multidimen – nale, în cazul în care toate participă de sens exprimat în mai multe „sisteme“
interdependente, astfel încât extinse una – alta și BRE antagonistă. De exemplu, aparține:
a) un proiect individual, adică o comunicare specifică (un articol de ziar, un discurs), realizată cu o
anumită ocazie cu un scop specific;
b) un sistem supraindividuale set de idei, valori și obiective pe care proiectul individual de par – ticipa;
c) o anumită societate în sine integrată – diferite proiecte individuale și supraindividuale.
De exemplu: un anumit discurs, articol de ziar sau chiar o comunicare privată este I – cha de un individ
adevărat care are sarcina de a face declarații (autorizate sau neautorizate) în numele unui anumit grup
(profesional, rezidențial, politic, intelectual) într-o societate specifică. Acest grup are valori proprii, obiectivele,
codurile de gândire și de comportament care vin -afirmados sau dantelă – cados- în termen de câteva grade de
conștiință și Clari – ty în comunicare individuală. Acestea din urmă „Indivizi – Dualizare „și un sistem de
sensuri supra – individuală, care este o dimensiune a diferit discursul și totuși fuzionat cu comunicarea
individuală.
224
Și acest sistem supra-indi indivi este sa rândul său, o parte dintr – un câmp de înțeles cuprinzător,
omniprezent, care a fost dezvoltat, de obicei, și „închis“ sistem social în care și de la care are loc comunicarea.
Gradul și amploarea semnifi sistemului social – cation variază considerabil în diferite perioade istorice și
în conformitate cu nivelul culturii Alcan – Zado, dar granițele sale sunt definite cu cla suficient – cială în cazul
în care comunicarea se referă la mai mult decât uneltele și relațiile viața de zi cu zi, care lle – voință
controverse. Astăzi, sistemele sociale sig – ning se leagă la diferite stări naționale și zone lingvistice, iar aceste
sisteme mari de sensul Tien – den pentru a se potrivi orbita mai mult sau mai puțin Avan – lizat societățile
capitaliste pe o parte, și societățile comuniste în creștere în alte. În timp ce rolul cheie al sistemului social de
sens este menționat mai rigid în universul discursului politic controversat, opereaza Tam – Ei bine, într – o mult
mai ascuns, Patt – cientă, emoțională, în universul discursului obișnuit. O analiză cu adevărat filosofică a
sensului trebuie să ia în considerare toate aceste dimensiuni de sens – TION, pentru că expresiile lingvistice
împărtășesc din toate dintre ele. În consecință, în filosofia analiza lingvistică are un angajament extralingvistice.
Dacă decide să facă o distincție între legitimă și nelegitimă, între un sens, un sens autentic și iluzoriu și
nonsens, invocă un proces politic, este – thetic sau morală.
 Se poate obiecta că o astfel de analiză „externă“ (între co – mile pentru că, de fapt, nu extern, ci mai
degrabă dezvoltarea internă a ceea ce înseamnă) este particularmen – afară plasați atunci când scopul este de
a înțelege sensul termenilor prin analiza funcției lor și em – ocuparea forței în discursul comun. Dar răspunsul
meu este că acest lucru este exact ceea ce nu face analiza Linguis – tico în filosofia contemporană. Și nu în
acest caz 225 către care transferă un univers discurs comun aici – în special demic care este purificat și sintetic
chiar și acolo unde (și mai ales unde) se revarsă cu comunun. În acest tratament analitic al limbajului comun,
acesta din urmă este sterilizat și anesteziat. Limba multidimensională este convertit în limba
uni – dimensionale, în care sensuri diferite și – conflictuala nu mai întrepătrund, dar sunt deservir – două
în afară; dimensiunea istorică explozivă a cativ – ficate este dezactivat.
Jocul interminabil al limbajului Wittgenstein cu pietre de construcție sau conversația Fu – Lano și
Mengano pot servi din nou ca exemple. În ciuda clarității simple a exemplului, care are – Blan și situația lor
rămân neidentificate. Sunt „x” și „y”, indiferent de ceea ce vorbesc atât de familiar. Dar în universul real al
discursului, „x” și „y” sunt „fantome”. Nu există; sunt produsul filosofului analitic. Fără îndoială,
conversația lui „x“ și „y“ este per – fectly analiză de înțeles și APA lingvistice – Rugați – vă dreptul la
înțelegerea normală a oamenilor co – rea. Dar, în realitate, ne înțelegem doar prin zone de neînțelegeri și
greșeli. Adevăratul univers al limbajului comun este cel al luptei pentru existență. Este de fapt un univers vag,
te – vindeca, ambiguu, și, desigur, trebuie să fie clarifi – ed. Mai mult, o astfel de clarificare poate acoperi o
acțiune distractivă – terapeutică, iar dacă filosofia ajunge la ființa terapeutică, va veni în propria țară.
Filosofie abordează acest obiectiv în măsura în care Elibereazå gândul de înrobire de către universul
stabilit al discursului și comportamentului, – arată negativitatea a sistemului stabilit (său – pects primi pozitiv
o multime de publicitate care – forma DORIȚI) și alternative de proiecte. Fără îndoială, ascuțitul – contrazice
încrederea și proiectele numai în gând. Este ideologie, iar acest caracter ideologic este chiar destinul filosofiei,
un destin pe care niciun științific sau pozitivism nu îl poate depăși. Cu toate acestea, efortul său ideologic poate
fi cu adevărat terapeutic, poate 226 arăta realitatea ca ceea ce este cu adevărat și arăta ce realitate este evitată.
În epoca totalitară, sarcina terapeutică a Filo * Sofia ar fi o sarcină politică, din moment ce universul
este – limbaj comun tablished tinde să se coaguleze într – un univers manipulat cu totul și îndoctrinați. Atunci
& Acum – ces, politica ar apărea în filosofie, nu ca o disciplină specială sau obiect de analiză sau ca o filosofie
politică specială, ci ca intentia conceptelor sale de a înțelege realitatea fără mutilantă ea. Analiza
lingvistică Și nu contribuie la o astfel de înțelegere; dacă, în schimb, contribuie la închiderea gândirii în cercul
mutilat al universului discursului comun, acesta este, în punctul său cel mai înalt, total lipsit de consecință. Și,
în punctul său cel mai de jos, o fugă către ceea ce nu este controlabil – iradiabil, ireal, către ceea ce numai
academic – este controversat în minte.
227

DE POSIBILITATEA DE ALTERNATIVELOR

8. ANGAJAMENTUL ISTORIC AL FILOSOFIEI

Angajamentul de filosofie analitică cu Reali – Ness mutilat de gândire și vorbire este arătat în mod clar în
tratamentul său de universalii. Pro – Blema deja menționată ca parte a caracterului ge – neral și istoric în mod
inerent, în același timp, după – cendente conceptelor filosofice. Acum necesită o discuție mai detaliată. Departe
de a fi doar o Blema pro – abstractă a epistemologiei sau o pseudo – întrebare doconcreta despre limbaj și
utilizarea acestuia, problema statutului universalilor se află în centrul gândirii filosofice în sine, deoarece
tratamentul universalelor relevă poziția unui filosofia în cul – tură intelectuală: rolul ei istoric.
Contemporane urmărește filosofia analitică să exorcizeze „mituri“ sau „fantome“ metafizicieni, cum ar fi
Duhul, conștiința, Will, Sufletul, Sinele, prin dizolvarea intenția acestor concepte în revendicări – ții
operațiunilor, spectacole, puteri, disposi – ții, înclinațiile, abilități etc., în special identificabile. Rezultatul arată,
într-un fel fost – Traña, impotența distrugerii: fantoma dacă – urmărește gue. Cu toate că fiecare interpretare
sau tra – TION poate descrie în mod adecvat un proces de meniu – acest act special, de a imagina ce vreau
să spun când spun „eu“ sau ceea ce înseamnă preotul atunci când spune că Maria este o „fată bună“, niciunul
dintre aceste reformulări, nici suma totală a acestora, par să surprindă sau chiar să circumscrie sensul total al
unor termeni precum Spiritul, Voința, Sinele, Binele. Aceste uni – versales persistă mult în utilizarea comună;
ca la „poetic” și fiecare utilizare le deosebește de
231 forme diferite de comportament sau dispoziție care, potrivit filosofului analitic, le completează
sensul.
 Fără îndoială, aceste universalii nu se poate ajunge la vali – Dez afirmând că indică o totali – ty, care este
superior și diferit de părțile sale. Aparentă – că acestea sunt, dar acest lucru „totalitate“ necesită
biochimice – sis a contextului non – experienta mutilate. Dacă această analiză supralingüistică este respinsă,
dacă limbajul comun – rău este luat ca valoare imediată, adică dacă o înțelegere generală falace
a universului – logică "poate fi dizolvată în forme de comportament și dispoziții.
Cu toate acestea, aceeași soluție trebuie să fie la fel – TA în cauză, nu numai pentru binele filosofului, ci
pentru binele oamenilor obișnuiți ale căror vieți și ale căror discur – astfel încât o astfel de dizolvare are loc. Nu
este propria ta acțiune și propriul comentariu; este ceva ce se întâmplă cu ei și că le încalcă, în măsura în
care acestea sunt forțate, de „circumstanțe“, pentru a identifica spiritul lor cu procesul mental, sinele lor cu
rolurile și funcțiile pe care le trebuie să le îndeplinească în societatea lor. Dacă filosofia nu are
com – transformă aceste procese de conversie și identificarea proceselor sociale, și anume ca mutilarea minții
(și corp) aplicata persoanelor fizice de către societatea lor, filosofia doar lupta fantoma substanței el vrea
să demistifica. Caracterul mistifi – er nu aderă la conceptele de „spirit“, „I“, „constiinta“, etc., ci mai degrabă
convertirea sa la tér – Minos de conduită. Conversia este fals tocmai pentru că traduce fidel conceptului în
moduri reale de comportament, înclinațiile și dispoziții și face atât de bine, să ia apariții mutilate și organizate
(BAS -! Tante reale în ele însele), de realitate.
Cu toate acestea, chiar și în această bătălie a fanteziei – dar sunt forțe care trebuie să ducă războiul fals
până la sfârșitul ascensiunii. Una dintre cele mai tulburătoare probleme din 232 filosofia analitică este aceea a
declarațiilor universale ca „națiune”, „stat”, „constituție britanică”, „universitate Oxford”, „Anglie”.
1 Nicio singură entitate care corespunde acestor Univer – săruri și, cu toate acestea, face sens perfect, chiar
și spune în mod inevitabil că „națiunea“ a fost mobilizat, că „Anglia“, a declarat război, am studiat la
„Universitatea din Oxford“. Orice traducere reductivă a unor astfel de afirmații pare să le schimbe sensul.
Prune – noi spunem că Universitatea nu este o entitate pluricolori – cular dincolo de diversele sale facultăți,
biblioteci, et – cetera, dar că este doar modul în care mi – cele mai multe sunt organizate, și putem aplica
aceeași ex – Numãrul º, astfel cum a fost modificat, la alte afirmații. Nu le – niciodată, modul în care sunt
organizate, integrate și administrate aceste lucruri și oameni funcționează ca o entitate separată a părților sale
componente, la o astfel de măsură încât să poată avea viață și de moarte, la fel ca în cazul națiunii și constituția.
Per – Sonas rulând verdictul, în cazul în care identificabile, nu ca indivizi, ci ca „reprezentanți“ ai națiunii,
de afaceri, Universitatea. Congresul Statelor Unite în sesiune, Cen Comitetul – tral, Partidul, Consiliul de
administrație, Presi – Dente, managerii de afaceri și Colegiului, să se întâlnesc și să adopte o politică sunt
entități Tangi – Bles și eficiente investigații și de mai sus indivizii care le compun. Sunt tangibile în documente,
în rezultatele legilor lor, în armele nucleare pe care le comandă și le produc, în numiri, salarii și cereri pe care le
stabilesc. Adunați într-o adunare, indivizii sunt purtătorii de cuvânt (adesea neobservați).
1. Vezi Gilbert Ryle, Conceptul minții, loc. Cit., pp. 17 s. Și passim.; J. Înțelepciunea, „Metafizică
Check – TION”, în: Filosofie și psihanaliză, Oxford, 1953; AG N. Flew, Introducere în logică și limbaj (prima
serie), Oxford, 1955; DF Pears, „Universale”, în Ibidem, seria a doua, Oxford, 1959; JO Urmson, Filosofic
Ana  – lizare, Oxford, 1956; B. Russell, My Philosophical Development, New York, 1959. Peter Laslett (ed.)
Philosophy, Politics and Society, Oxford, 1956, pp. 22 sqq.
233 Tyrian) de instituții, influențe, interese, încorporează – două organizații. În decizia sa (vot, presiune,
propagandă) și care în sine este rezultatul unor instituții și interese în COMPETENȚĂ, națiunea, Partidul,
Enterprise, Universitatea este pus în mișcare, păstrate și reproduse ca Reali – ty (relativ) ultima, universală, care
direcționează anumite instituții și persoanele supuse acestora.
Această realitate și-a asumat o existență superpusă, independentă; prin urmare, afirmațiile referitoare
la aceasta înseamnă un adevărat universal și nu pot fi traduse în mod adecvat în afirmații referitoare la anumite
entități. Și totuși nevoia de a face o astfel de conversie, protestul de la imposibili lui – tata, indică faptul că
este ceva în neregulă cu privire la aceasta. Pentru a avea sens, „națiunea” sau „partidul” ar trebui să fie
convertibilă în componenții și componentele sale. Faptul că nu este posibil este un fapt istoric care împiedică
analiza logică și lingvistică.
Lipsa de armonie între individ și NE – cesidades sociale, și lipsa instituțiilor reprezen – tative în care
indivizii lucrează pentru ei înșiși și vorbesc de la sine, conduce la realitate uni – Versal ca națiune, Partidul,
Constituția, Societatea, Biserica; o realitate care nu este identică cu nicio entitate particulară identificabilă
(individ, GRU – po sau instituție). Aceste universale exprimă mai multe – două forme de reificare.
Independența, deși reală, este fals, deoarece este la puterile Parti – cular care au organizat întreaga societate. O
reconversie care dizolvă substanța falsă a universalului este încă un deziderat; dar este
un derátum desi – politic.
 Crezi că mori pentru clasă, mori pentru oamenii partidului. Se crede că moare pentru Patrie, moare pentru
Industriali. Se crede că moare pentru Libertatea per – Sonas, moare Libertatea dividendelor. Se crede că moare
pentru proletariat, moare pentru biroul său-
234 cracia. Se Se crede să moară prin ordin al unui stat, MUE – re pentru banii pe care susține ea. Se
crede că moare pentru o națiune, moare pentru bandiții care o bâjbâie. Se crede… Dar de ce să crezi într-un
astfel de întuneric? A crede? Să mori… Când vine vorba să înveți să vezi? — vir? 2
Aceasta este o adevărată „Traducere“ a hipostatizados universale în realizarea și totuși recunoaște
realitatea apel universal propria Nom – BRE. Ipostaziat resists întregi dizolvarea ana – litică, nu pentru că este o
entitate mitică în spatele – cantitățile și performanțele individuale, ci pentru că acesta este motivul concret și
scopul funcționării acestuia în contextul social și istoric dat. Ca atare, este o forță – reală, simțită și exercitată de
indivizi în acțiunile, circumstanțele și relațiile lor za. Le compară – zece (inegal); ea decide asupra Exis
sale – Tence și posibilitățile sale. Adevărata fantomă are o realitate concludentă: aceea a puterii separate și
independente, totul despre individ. Și această Tota – tate nu este doar un Gestalt perceput (ca în psihologie), nu
o metafizică absolută (ca în El – gel), sau un stat totalitar (ca în științe politice vulgare) este starea de fapt
stabilit că descurajarea – a mea viața indivizilor.
Cu toate acestea, chiar dacă vom da o astfel de realitate aceste universalii politice, nu
aveți niciun alt universal un statut foarte diferit? Ei fac, dar analiza lor este foarte ușor de păstrat în limitele
filosofiei academice. Următoarea discuție nu aspiră să intre în „problema universaliilor“ doar încearcă să
clarifice domeniul de aplicare (artificial) Limi – I Tado de analiză filosofică și indică necesitatea de a merge
dincolo de aceste limite. Discuția se va concentra din nou asupra universalii de fond, în măsura în care distincții
2. François Perroux, La Coexistence  Pacifique, loc. Cit., vol. Bolnav, p. 631.
235 tuse de matematică-logice (numărul de serie, tipul, etc.) și, printre primele, în cele mai multe
concepte abstracte și controversate au prezentat provocarea la Pensa – minciuna filosofică.
Substantivul universal nu numai că este specific entității abstracte, denotă și o entitate diferită. „Spiritul”
este ceva mai mult și diferit de acțiunile contra – conștient și comportament. Realitatea sa poate fi descrisă
aproximativ ca modalitatea sau forma în care aceste acte particulare sunt sintetizate, integrate de un individ. S-
ar putea să fim tentați să spunem că a priori sintetizează printr-o „percepție orice relevanță – astfel” în sensul
că sinteza integratoare care face posibile procese și acțiuni particulare acționează mai sus, setul, distincția „altor
spirite”. Nu le – niciodată, această formulare ar încălca conceptul de Kant, pentru că prioritatea o asemenea
conștiință este o prioritate empirică, inclusiv experiența, ideile, ca – grupuri sociale piraciones supra-individuale
pluricolori – cular.
Având în vedere aceste caracteristici, conștiința poate fi foarte bine numită dispoziție, înclinație sau
facultate. Cu toate acestea, există o dispoziție sau o facultate individuală, dar, strict vorbind, una care este
comună, în diferite grade, membrilor individuali ai unui grup, clasă sau așa ceva dispoziție generală – ciedad.
Pe această bază, distincția dintre Conștientizare – adevărată și falsă cia este pe deplin semnificativă. Primul
rezumă experiența datelor cu – concepte care reflectă, cât mai complet și adecvat posibil, date societății în
faptele date. Este său – gesturi această „sociologică“ definiție, nu prin nicio pre – hotărâre în favoarea
sociologie, ci prin inserarea societatea fapt în datele de experiență. În consecință, reprimarea societății în
formare, susținerea conceptelor echivalente cu o confinare Acadé – mico a experienței, o restricție a sensului.
Mai mult decât atât, restricția normală de experiență pro – REduceți o tensiune puternică, chiar
și conflicte, între 236 „spirit“ și procesul mental, între conștiință și acte conștiente. Dacă vorbesc despre spiritul
unei persoane nu mă refer doar la procesele lor de menta – o astfel voința așa cum a arătat în expresia lor,
de vorbire, comportament, etc, și nici nu doar PROVIZORII sale – țiilor sau puteri ca sunt cu experiență sau
Inferi – das de experienta. De asemenea, vreau să spun că ea nu se exprimă, așa că nu prezintă nicio prevedere,
dar cu toate acestea prezentă și descurajarea – a mea într – o măsură considerabilă, comportamentul său, lui
Enten – Dure, formarea și gama de concepte sale.
Aceste elemente „prezente negativ” sunt forțele de mediu specifice „care precondiționează spiritul tău
prin repulsie spontană la anumite date, condiții, relații. Sunt prezente ca materiale respinse. Absența lui este o
realitate; un po factor – sitivo care explică procesul său mental real, semnificația cuvintelor și comportamentul
său. A însemnat pentru cine? Nu numai pentru filosof profesionist, a cărui sarcină este de a rec – erori part-
care acoperă universul de discurs comun, ci și pentru cei care suferă de aceste erori, cu toate că ei nu pot
realiza: pentru așa și așa. Analiza lingvistică contemporană d – previne neo această sarcină, interpretând
conceptele tér – minos o minte sărăcită și precondiționată. Ceea ce este în joc este intenția neredusă,
neexpurgată, a anumitor concepte-cheie, rolul lor în înțelegerea realității care nu este reprimat în
stilou – nonconformistul încetează critic.
 Sunt doar comentarii făcute cu privire la conținutul real al universaliilor, cum ar fi „spiritul“ și
„conștiință“ se aplică la alte concepte, cum ar fi universalii încă de fond abstracte, cum ar fi de frumusețe,
justiție, Fericire, cu opusul lor respective? Se pare că persistența acestor uni – Versal intraductibil ca puncte
– cheie ale panselute – reflectă la conștiința nefericită o di lumi – vidido în care „ceea ce este“ nu este vorba și
în – neagă cluso la „ceea ce poate fi“. Ireductibil
237 diferența dintre universal și particular pare să fie înrădăcinată în experiența inițială a Incon – diferența
de quistable între potențial și realitate: între două dimensiuni ale lumii, numai cu experiență. Universal cuprinde
într – o singură idee posibi – legăturile care sunt efectuate în același timp, și reținute în realitate.
O vorbesc de o fată frumoasă, un peisaj frumos, o imagine frumoasă, eu cu siguranță lucruri foarte
DIF – Ferent în minte. Ceea ce este comun pentru toți – „frumusețea” – nu este nicio entitate misterioasă, nici
mun – misterios. Dimpotrivă, nimic nu este poate atât de direct și clar experimentat ca apariția „frumuseții” în
diferite obiecte frumoase. Mirele si Filo – filosof, artist și Cioclul poate „defini“ ma foarte diferite fiare
sălbatice, dar ele toate definesc la fel acest lucru – am făcut sau afecțiune specifică o anumită calitate sau
cali – legături care fac un contrast frumos cu alte obiecte. În această neclaritate și concretețe, frumusețea este
experi – mentat în frumoasa; adică este văzut, auzit, mirosit, atins, simțit, înțeles. Este trăit aproape ca un șoc,
probabil datorită caracterului – trastante de frumusețe, care rupe ciclul de expe – zilnic și deschide rience
(pentru un scurt moment) o altă realitate (din care frica poate fi un element – tegral)?
Această descriere are tocmai acel caracter tafísico Me- vreau să eliminați analiza
pozitivistă – mediați traducerea, dar traducerea elimină ceea ce trebuie definit. Există multe definiții tehnice –
ca frumusețe mai mult sau mai puțin satisfăcătoare în est – tica, dar se pare că există doar una care păstrează
conținutul care este frumusețea experimentată și, prin urmare, este o definiție mai puțin precisă: frumusețea
ca „promisiune a bonheurului”? Această definiție înțelege referirea la o condiție a oamenilor și a lucrurilor și la
o relație între oameni și lucruri care are loc într-un mod modern.
3. Rilke, Duineser Elegien, 1st Elegy.
4. Stendhal.
238 moment în momentul în care dispare, ea APA – roagă – te în astfel de moduri diferite ca indivizi și
acolo. Prin decolorare, manifestă ceea ce poate fi.
Protestul împotriva metafizicului întunecat, vag, a unei astfel de insistențe universale asupra unei
concreții – a familiei și a siguranței protectoare a simțului comun – rău și dezvăluie încă ceva științific din acel
angus – mătușa primordială care a ghidat originile cunoscute ale stiloului – încetarea filosofică în evoluția sa de
la religie la mitologie și de la mitologie la logică; apărarea și securitatea sunt încă secțiuni mari în
buget – poziții, atât intelectuale, cât și naționale. Expe – rience prime pare să fie mai familiarizați cu
ABS – tractului și universală decât este filosofia Anali – tica; pare a fi încorporat într-o lume metafizică.
Universaliile sunt elemente primare ale expe – rience; nu ca concepte filosofice, ci ca calități ale lumii cu
care te afli – Frontado zilnic. Ceea ce se experimentează este, de exemplu, zăpadă, ploaie sau căldură, o stradă,
un birou sau un șef, dragoste sau ură. Cele particu lucruri – de dolari (entități) și evenimente care apar doar în
(și în – cluso ca) un stup de albine și continuitatea INTER – țiilor, în calitate de incidente și părți de configurare
UHA ge – neral de la care acestea sunt inseparabile; nu pot apărea în alt mod fără a-și pierde identitatea. Sunt
lucruri și evenimente particulare numai pe un fundal general care este mai mult decât un fundal: este terenul
concret din care ies, în care există și trec. Acest teren este structurat pe universale precum culoarea, forma,
densitatea, duritatea, moliciunea, lumina sau întunericul, mișcarea sau odihna. În acest sen – I Tido, universalii
par să desemneze „materia” lumii:
Poate că putem defini „problema“ a lumii așa cum este desemnat prin cuvinte, atunci când le – corect
autonomi apar ca subiecți și predi – Cates sau termeni debelaciones. În acest sens, aș spune
239 că materialul lumii constă în lucruri cum ar fi albul, mai degrabă decât obiecte care au proprietatea de
a fi alb… În mod tradițional, calitățile precum albul, tare sau dulce sunt considerate universale, dar dacă teoria
de mai sus este valabilă, sintactic sunt mai aproape de substanțe. 5
Caracterul substanțial al „calităților” indică originea legată de experiența universalilor ustantivi, modul în
care conceptele originează o experiență imediată nemiloasă. Filosofia limbajului Humboldt subliniază
caracterul experiențial al conceptului în relația sa cu lumea; acest lucru îl determină să-și asume o rudenie
originală nu numai între concepte și cuvinte, ci și între concepte și sunete (Lauté). Nu le – niciodată, în cazul în
care cuvântul ca un vehicul de concepte, este „elementul“ adevăratul limbii, nu comunică conceptul făcut,
și nici nu – l conține conceptul deja fixat și „închis“. Cuvântul sugerează doar un concept – to, se referă la un
universal în sine. 6
 Dar tocmai relația cuvântului cu un substantiv universal (concept) o face imposibilă pentru Accor – fac
cu Humboldt, îmi imaginez originea limbajului începând cu semnificația obiectelor prin lopată – sutiene și apoi
trecând la combinarea lor (Zusammen- Fügung):
Într-adevăr, vorbirea nu este construită din cuvinte anterioare, ci dimpotrivă, cuvintele ies din discursul
întreg (aus dem Ganzen der Rede)}
„Totalitatea” care apare aici trebuie să fie delimitată în termeni de entitate independentă, „Gestalt” și
altele asemenea. Conceptul exprimă într-un fel diferența și tensiunea dintre
5. Bertrand Russell, My Philosophical Development (New York, Simon și Schuster, 1959), pp. 170-171.
6. Wilhem v. Humboldt, Ueber die Verschiedenheit des menschlichen Spiachbaues… Loc. Cit., p. 197.
7. Ibidem, Pp. 74-75.
240 potențialitate și realitate: identitate în acest DIFF – cia. Apare în relația dintre calitățile (alb, greu,
dar, de asemenea, frumos, liber, corect) și conceptele conexe (grad de alb, duritate, frumusețe, libertate,
jus – Tice). Natura abstractă a acestuia din urmă pare desig – NAR calitățile mai concrete ca realizări parțiale,
aspecte, manifestări de o calitate mai universală și mai mult „excelent“, care este experimentat în  beton. 8
Și, în virtutea acestei relații, calitatea betonului pa – roagă reprezintă o negație atât ca făcut – TION a
universalului. Zăpada este albă, dar nu este „albă”; o fată poate fi frumoasă, chiar și o frumusețe, dar nu
„frumusețe”; O țară poate fi liberă (în comparație cu altele) deoarece oamenii ei au anumite libertăți, dar nu este
chiar întruchiparea libertății. Mai mult, conceptele sunt semnificative doar în contrastul experimentat cu
contrariile lor: albul cu ne-albul, frumosul cu ne-frumosul. Afirmațiile negative pot fi uneori făcute pozitive:
„negru” sau „gri” pentru „nu alb”, „urât” pentru „nu frumos”.
Aceste formulări nu modifică relația dintre abstract concept și specifice exemplelor de realizare:
a conceptului denota universal ca entitate particu – lar este, și nu este. Traducerea poate elimina
NEGA – ascunse TION reformulând sensul într – o proposi – TION nu contradictorii, dar declarația netradusă
sugerează o necesitate reală. Există este mai în abs nume – tract (frumusete, libertate) decât în calitățile
(frumos, Li – BRE) atribuite persoanei, lucru sau stare particu – Lares. Substantivul universal conține calități
care depășesc orice experiență specială, dar persistă în minte, nu ca o invenție a imaginației sau ca posibilități
logice, ci ca „lucruri” din care este făcută lumea noastră. Nicio zăpadă nu este pură – albul minții și nicio fiară
sau un om crud nu este toată cruzimea pe care o știe omul; cel pe care îl știi ca
8. Vezi pag. 2. 3. 4.
241 o forță aproape inepuizabil în istorie și imagina – TION.
Dar există este o clasă mai largă de concepte -am îndrăznesc să spun, ușurată concepte filosofice – tes- în
care relația cantitativă dintre universal și un aspect special achizitionate calitativ, în care pare abstract universal
pentru a desemna potenciali – legături în istoric, beton sens. În măsura în care „om“, „natura“, „dreptate“,
„frumusete“ sau „li – dom „poate fi definit, de conținut sintetiza idei experiment care depășesc CER realizările
sale pluricolori – cular, ele sunt ceva care trebuie să fie depășite, care poate fi dus mai departe. Astfel,
conceptul de frumusețe, frumusețea include încă nerealizat *, conceptul de libertate, libertatea
neîndeplinită încă.
Sau, pentru a folosi un alt exemplu, conceptul filosofic „om” aspiră la facultățile umane pe deplin
dezvoltate, care sunt facultățile sale distincte și care apar ca posibilități în condițiile în care trăiesc de fapt
oamenii. Conceptul articulează calitățile care sunt considerate a fi „de obicei Huma – .“ NAS Această expresie
vagă poate servi la elucidarea am – bigüedad în astfel de definiții filosofice; adică îndeplinesc calitățile care
aparțin tuturor oamenilor contrastate cu alte ființe vii și, în același timp, sunt prezentate ca cea mai adecvată
sau cea mai înaltă realizare a omului. 9
9. Această interpretare, care subliniază caracterul normativ al universalelor, poate fi legată de concepția
universalului în filosofia greacă; adică noțiunea de cel mai general ca cel mai înalt, primul în «excelență» și
deci adevărata realitate: «… generalitatea nu este un subiect ci un predicat, un predicat tocmai al primatului
implicit în excelența superlativă a performanţă. Ge – neralidad, prin urmare, este, în general tocmai pentru că, și
numai în măsura în care așa cum este ca primat *. Este general, deci, nu în sensul unui univers logic sau al unui
concept de clasă, ci în sensul unei norme care, doar pentru că este obligatorie universal, reușește să unifice o
multitudine de părți într-un întreg. Acesta este foarte important să nota că RelA – TION întregului ansamblu la
părțile sale nu este mecanic (toate = suma
242
Universal apar și instrumente – conceptuale privi- tor pentru condiții de înțelegere particu – lari de lucruri
în lumina potențialului lor. Sunt His – torici și suprahistóricos; conceptualizează materialul care este o lume
experimentată și conceptualizat cu o imagine a posibilităților sale, în lumina limitărilor sale actuale, a
suprimării și a negării sale. Nici experiența, nici judecata nu sunt private. Conceptele filosofice sunt formate și
dezvoltate în cadrul – științei unei condiții generale într-o continuitate a sa – O; Acestea sunt realizate dintr – o
singură poziție den – tro unei societăți specifice. Material pensa – TION este un material istoric; oricât de
abstract, general sau pur ar deveni în teoria filosofică sau științifică. Universal-abstract și, în același timp istoric
aceste „obiecte eterne“ ale caracterului pensa – ment este recunoscut și a declarat în mod clar o sută –  CIA și
lumea modernă de Whitehead: 10
Obiectele eterne sunt… În natura lor, abstracte. Prin „abstract“ înțelege ce un obiect etern este în sine
– adică, esența sa, care este com – ușor de înțeles fără a face referire la orice experiență deosebită. A fi abstract
înseamnă a transcende ocazia specială a evenimentului curent. Dar transcenderea unei ocazii actuale nu
înseamnă a fi deconectat de la aceasta. Din contră, eu susțin că fiecare obiect etern are propria co – a părților
sale), dar imanent teleologice (toate = dez – roșu de la suma părților sale). Mai mult decât atât, această
concepție Inma – totalitatea nently teleologice funcționale, fără a fi în mod intenționat în toată importanța lor
pentru fenomenul de viață, nu este în mod exclusiv sau chiar inițial un catego – ria „organic“. Este înrădăcinată,
totuși, lucrările – bilitate imanentă, excelență intrinsecă ca atare, care unifică o varietate tocmai în procesul de
„Aristocra – tizarla” fiind o excelență și unitate condiționează realitatea totală a soiului, chiar și ca varietate
" Ha – Rold AT Reiche, “ General Pentru că în prima *: Un presocratică Mo  – Tive în Aristotel Teologie
(Massachusetts Institute of Tech – nologie, Cambridge, 1961, Publicații în Humanaties nr 52.), pp. 105 s.
1 0. (New York, Macmillan, 1926), pp. 228 s.
243 conexiune cu fiecare astfel de ocazie, pe care eu o numesc forma sa de încorporare cu acea ocazie…
Astfel, statutul  metafizic al unui obiect etern este acela al unei posibilități pentru o realitate. Fiecare ocazie
regală este definită în funcție de caracterul său, în funcție de modul în care aceste posibilități sunt actualizate
pentru acea ocazie.
Elemente de experiență, proiecție și anticipare a posibilităților reale intră în sinteză – ceptual: o ipoteză de
mod respectabil cu un mod discreditat ca „metafizică”. Diver – SOS grade, sunt nerealiste, deoarece acestea
merg dincolo de uni – set vers de conduită și poate fi chiar și în – de dorit, în numele curățării și precizie. Cu
siguranță, în analiza filosofică,
Micul progres real poate fi de așteptat… Extinde universul nostru pentru a include entități numite
po – bil, 11
dar totul depinde de modul de utilizare a cuțitului Ock – sunca; adică ce posibilități ar trebui tăiate.
Posibilitatea ca o organizare socială a vieții să fie – foarte diferită nu are nimic în comun cu „posibilitatea” unui
om cu o pălărie verde apa – recerá dimineața la toate intrările, dar tratarea lor cu aceeași logică poate fi utilă
pentru defăimarea celor nedorite posibilități. Criticând introducerea unor posibile entități, Quine scrie că este
similar universul suprapopulat este din multe puncte de vedere inconfortabil – posibil. Ofensează simțul estetic
al celor dintre noi cărora le plac peisajele deșertice, dar acest lucru nu este cel mai rău. [O astfel de] acumulare
de posibile este un câmp deschis pentru elementele tulburării. 12
1 1. WVO Quine, From a Logic Point of View, loc. Cit., p. Patru.
1 2. Ibidem.
244
Rareori filosofia contemporană a realizat o formulare mai autentică a conflictului dintre obiectul său și
funcția sa. Sindromul lingvistic al „agra – posibil”, „estetic al sensului” și „peisajul deșertic” evocă aerul
eliberator al gândirii lui Nietzsche, care des – troza Legea și ordinea, în timp ce „câmpul deschis elementelor
dezordinii” aparține limba vorbită de către autoritățile judiciare și rapoartele – TION. Ceea ce pare a fi neplăcut
și dezordonat din punct de vedere logic poate înțelege foarte bine elementele plăcute dintr-o altă ordine și poate
fi astfel o parte esențială a materialului din care sunt construite conceptele filosofice. Nici sensul nu este – mai
rafinat teetic, nici cel mai exact concept Filoso – fico nu este imun împotriva istoriei. Elementele dezordinii se
numără printre obiectele pure ale gândirii. Și ei sunt separați de o bază socială și conținutul a ceea ce este
abstractizat ghidează abstractizarea.
În acest fel, spectrul „istoricismului” este ridicat. Dacă gândul vine de la condițiile istorice – CAS încă
funcționează în abstractizare, există Algu – na obiectivă care să facă dis – patarea între diferitele posibilități
proiectate de gândire, între diferitele forme de semnificație conceptuală și conflict? Mai mult, întrebarea nu
poate fi discutată numai cu referire la diferite proiecte filosofice} 3 În măsura în care proiectul filosofic
este ideologic, face parte dintr-un proiect istoric; adică aparține unei etape și niveluri specifice
de dezvoltare socială, iar conceptul filosofic critic se referă (indiferent cât de indirect!) la posibilități
alternative – mergeți la această dezvoltare.
Criteriile de căutare pentru a judeca între diferite proiecte filosofici astfel conduce la căutarea
de criterii pentru a judeca între diferite proiecte și ac – tive istorice, actuale și între moduri diferite posi – BLE
pentru a înțelege și de schimbare pentru om și natură.
 13. Pentru această utilizare a „proiect“, a se vedea Introduc – TION.
245 menționa doar câteva propuneri Sugie – ren pe care caracterul istoric intern al conceptelor
fi – losóficos, departe de a împiedica validitatea obiectivă, baza de calcul a validității obiective.
Vorbind și gândind în sinea sa, filosoful – bla și gândește dintr-o anumită poziție în societate, și face acest
lucru cu materialul transmis și folosit de acea companie. Dar, făcând acest lucru, el vorbește și gândește într-un
univers comun de fapte și posibilități. Prin diferiții agenți și suporturi individuale ale experienței, prin diferitele
„proiecte” care ghidează formele de gândire de la afacerile vieții de zi cu zi la știință și filosofie, interacțiunea
dintre subiectul colectiv și o lume comună persistă și constituie validitatea obiectivă a universul – săruri. Este
obiectiv:
1. În virtutea materiei (materialului) opusă subiectului care înțelege și înțelege. Formarea conceptelor
rămâne determinată de structura materiei care nu se dizolvă în subiectivitate (chiar dacă structura sa este total
logico-matematică). Nu poate fi valabil orice concept care definește obiectul său de proprietăți și funcții care nu
aparțin – cen la obiect (de exemplu, individul nu poate fi definită ca fiind capabil de a deveni identic cu un
alt individ, om ca în stare să rămână veșnic – mintea tânără). Cu toate acestea, materia se confruntă cu suje – I
la un univers istoric, iar obiectivitatea apare sub un orizont deschis; este transformabil.
2. Prin structura societății specifice în care are loc dezvoltarea conceptului. Acest Struc – turii este
comună tuturor subiecților din respec universul – TIVE. Există în aceleași condiții naturale, același ritm de
producție, același mod de bogăție socială ex – Plotár, același patrimoniu din trecut, același grad de posibilități.
Toate diferențele și conflictele între clase, grupuri și indivizi desplie – gan în acest cadru comun.
Obiectele gândirii și percepției, precum 246 ca „subiective” apar indivizilor anteriorente orice interpretare
„au în comun anumite cua – bilități primare aparținând acestor două suporturi ale realității: 1) structura fizică
(naturală) a materiei și 2) la forma pe care materia a dobândit-o în practica istorică colectivă care a făcut din ea
(materie) un obiect pentru un subiect. Cele două suporturi sau ca – pects de obiectivitate (fizică și istorică)
sunt – terrelacionados, astfel încât acestea nu pot fi izolate – două una celeilalte; aspectul istoric nu se poate
elimi – Narse nu se leagă radical de nunc au doar suportul fizic „absolut”.
De exemplu, am încercat să arăt că în real – tatăl tehnologic, obiectul-lume (inclusiv suje – tuse) este
experimentat ca o lume a instrumentelor. Contextul tehnologic definește anterior modul în care apar obiectele.
Pentru științifice par a  priori ca elemente libere valoare sau relații complexe, care pot fi aranjate într – o
sists – ma logicomathematical; și pentru bunul simț apare – cen ca material de lucru sau de plăcere,
de producție sau de consum. Cele obiect lume este, astfel, lumea unui proiect specific istoric și nu este niciodată
în afara accesibilă proiectului istoric care organizează materia și organi – Sation problemei este atât o
întreprindere teoretică și practică.
Am folosit termenul „proiect“ în mod repetat, astfel, pentru că eu cred că pune accentul mai clar
charact – ter specific al practicii istorice. Este rezultatul unei anumite alegeri, o măsură, printre altele posibile,
de a înțelege, organiza și transforma realitatea. Alegerea inițială definește intervalul de posi – Dades deschise și
previne astfel posibil alter – nativă incompatibilă cu ea.
Voi propune acum câteva criterii pentru a aborda adevărata valoare a diferitelor proiecte istorice. Aceste
criterii trebuie să se refere la modul în care un proiect istoric realizează posibilități date; nu posibilități formale,
ci cele care implică formele existenței umane. O astfel de realizare este de
247 fapt în mișcare sub fiecare situație istorică. Fiecare societate stabilită este o astfel de realizare; în
plus, tinde să prejudicieze raționalitatea proiectelor posibile, să – servarlos în cadrul său. În același timp, toate
societatea a stabilit se confruntă astăzi sau po – sabilitatea unei practici istorice cantitativ di – fferent care pot
distruge cadrul instituțional acolo – voi. Societatea consacrată și-a demonstrat deja valoarea Verda – Dero ca
proiect istoric. A avut succes în organizarea luptei omului cu omul și cu natura; reproduce și protejează (mai
mult sau mai puțin adecvat) existența umană (întotdeauna cu excepția celor care sunt declarați haiduci, dușmani
ciudați sau alte victime ale sistemului). Dar împotriva acestui proiect în plină realizare apar alte proiecte,
inclusiv cele care ar schimba proiectul pe deplin stabilit. Criteriile de adevăr istoric obiectiv poate fi formulat
mine – Jor drept criterii de raționalitate, cu referire la un astfel de proiect important:
1. Proiectul transcendent trebuie să fie în conformitate cu posibilitățile reale de nivel deschis alcan – Zado
al culturii materiale și intelectuale.
2. Transcendent de proiect, pentru a respinge totali – ty stabilit, trebuie să demonstreze propria
raționalitate mai mare, în triplu sensul că:
a) oferă perspectiva păstrării și îmbunătățirii realizărilor productive ale civilizației;
b) definește setul în întregul său – structuri, tendințe de bază și relații;
c) implementarea acestora oferă mai multe oportunități pentru pacificarea existenței, în cadrul instituțiilor
care oferă mai multe oportunități pentru dezvoltarea gratuită a nevoilor și facultăților umane.
 Evident, această noțiune de Contie raționalitate – ne, în special în ultima declarație, o judecată de valoare
și repet ceea ce am spus mai înainte: Cred că 248 conceptul de originea rațiunii în această judecată de valoare,
și că noțiunea de adevăr nu poate fi separat – valoarea Motiv.
„Pacificarea“, „dezvoltarea liberă a nevoilor umane și facultăți“ sunt concepte care pot fi definite empiric
în ceea ce privește resursele și capacitățile intelectuale și materiale disponibile, precum și utilizarea sa
sistematică pentru a atenua lupta pentru Exis – Tence. Aceasta este baza obiectivă a raționalității Sale – O.
Dacă aceeași continuitate istorică oferă baza ob – jetiva pentru a determina adevărul
diferitelor tuse proi – istorice, determină și ordinea succesiunii și limitele acesteia? Adevărul istoric este
comparativ; raționalitatea posibilului depinde de cea a realului, adevărul proiectului transcendent depinde de cel
al proiectului în desfășurare. Știința aristoteliană a fost re – futada pe baza realizărilor lor; dacă capitalismul
este infirmat de comunism, va fi datorită propriilor sale realizări. Continuitatea este păstrată prin RUP – turii:
dezvoltarea cantitativă devine schimbare calitativă în cazul în care acesta ajunge la aceeași structură a unui
sis – tema stabilită; raționalitate stabilită devine irațional, atunci când, în cursul său de dezvoltare intern,
posibilitățile sistemului depășesc instituți sale – ții. O astfel de infirmare internă aparține personajului
histo – realitatea bogată și același caracter dă intenția sa de a critica concepte care cuprind această realitate. Ei
recunosc și anticipează iraționalul în realitatea stabilită: Histo proiectează negația – bogată.
Această negație este „determinată”? Asta este, face dvs. – transfer intern al unui proiect istoric, odată ce a
devenit o totalitate, este în mod necesar pre – determinată de structura ca un întreg? Dacă da, termenul „proiect”
ar fi înșelător. Ceea ce este o posibilitate istorică va deveni mai devreme sau mai târziu real; iar definirea
libertății ca o necesitate înțeleasă ar avea o conotație represivă care nu are
249 are. Toate acestea s-ar putea să nu fie importante. Ce im – porta este că o astfel de determinare
istorică (în ciuda tuturor etică, toate psihologia subtilă) absolva CRI – Menes împotriva umanității pe care
civilizația continuă să co – intrând în și ar facilita continuarea acesteia.
Sugerez sintagma „alegere specifică” pentru sub – zero includerea libertății în nevoia Sa – O; expresia
doar condensa propo – sta- că oamenii fac propria lor istorie, dar ei fac asta în condițiile date. Acestea sunt
determinate – das: 1. Contradicțiile specifice, care a fost dezvol – llan în cadrul unui sistem de istoric ca
Manifestació – țiilor conflictului dintre potențialul și real; 2. Resursele materiale și intelectuale disponibile
pentru sistemul respectiv; 3. Gradul de libertate practică și teoretică compatibil cu sistemul. Aceste
condiții – deschid posibilități alternative pentru a dezvolta și utiliza resursele disponibile,
posibilități alternative de „a-și câștiga existența” pentru a organiza lupta omului cu natura.
Astfel, în cadrul unei situații date, in – industrializarea poate proceda în moduri diferite sub control privat
sau colectiv, și chiar sub control privat, progresând în direcții diferite și cu obiective diferite Alegerea este în
primul rând (dar numai în primul rând!) Privilegiul acelor grupuri care au câștigat controlul asupra procesului
de producție. Dvs. Cu – trol protejează modul de viață al întregului, și ne – cesidad de sclavie este rezultatul
libertății lor. Posibila abolire a acestei nevoi depinde de o nouă inserție a libertății: nu doar orice libertate, ci cea
a oamenilor care înțeleg nevoia dată ca o durere nesuferită și inutilă.
Ca proces istoric, procesul dialectic com – conștiința stărui: recunoașterea și stăpânirea potențialului
eliberatoare. Astfel, înțelegeți libertatea. În măsura în care conștiința este descuraja – minat de cerințele și
interesele societății este – tablecida, „neliberă“; în măsura în care 250 de societăți stabilite sunt iraționale,
conștiința devine liberă pentru cea mai înaltă raționalitate istorică numai în lupta împotriva societății stabilite.
Adevărul și libertatea gândirii negative își au baza și rațiunea în această luptă. Astfel, potrivit lui Marx,
proletarul – do este forța istorică care eliberează forța revoluționară; negație determinată de ca – pitalismo se
întâmplă în cazul în care și atunci când proletariatul a devenit conștient de sine, precum și condițiile și
procesele care modelează societatea lor. Acest jack cu – știință este o condiție prealabilă atât ca element al
practicii negării. Acest lucru <dacă „este esențială pentru pro – GRESS istorică: elementul de libertate care
se deschide (și oportunitate!) Până posibilitățile de conquis – gudronul necesitatea faptelor date. Fără ea,
histo – se află în întunericul RIA naturii inconquis – Tada.
Ne – am întâlnit anterior „cercul vicios al libertății și de eliberare, 14 acum apare din nou ca dialectica
negației determinată. Transcendența dincolo de condițiile stabilite (pen – procesării și acțiune) presupune
transcendență în cadrul acestor condiții. Această libertate negativă, adică, libertatea de puterea opresivă și
ideologică a faptelor date, este o priori a dialecticii istorice; este elementul de alegere și decizie în și împotriva
determinării istorice. Niciuna dintre alternativele date – das nu este în sine o negație determinată, cu excepția
cazului în care este înțeleasă în mod conștient și poate româ – în funcție de puterea condițiilor intolerabile
și – canzar condițiile mai rezonabile, mai logice, I – posibil chas prin prevalarea. În orice caz, raționalitate și
logică invocate în Stroke – I la gândire și de acțiune este de condicio – țiilor date care trebuie să fie încălcate.
Negarea pro – produce empiric; Este un proiect istoric în interiorul și dincolo de un proiect care este deja în
mișcare.
14. Vezi p. 65.
251 și adevărul său este o posibilitate care trebuie determinată pe aceste baze.
Cu toate acestea, adevărul unui proiect istoric este suficient valabil ex – post – de succes, adică, prin
faptul că acesta este acceptat și realizat în de Socie – tata. Știința galileană era adevărată când era încă
condamnată; Teoria marxiană se vedea deja – dadera în momentul Manifestului Comunist; fascis – mo rămâne
fals chiar dacă este în creștere la scară internațională („adevărat” și „fals” întotdeauna în sensul raționalității
istorice așa cum a fost definit mai sus). În vremurile contemporane, toate proiectele istorice tind să fie
polarizate în cele două ansambluri conflictuale: capitalismul și comunismul; iar rezultatul pare să depindă de
două serii de factori antagonici: 1. Cea mai mare forță de distrugere; 2. Cea mai mare productivitate fără
distrugere. Cu alte cuvinte, cel mai înalt adevăr istoric ar corespunde sistemului care oferă cea mai mare
posibilitate de pacificare.
252
9. Catastrofa DE ELIBERARE
Gândirea pozitivă și filosofia neopositivis- ta neutralizeze conținutul istoric al raționalitate. Acest conținut
nu este niciodată un factor sau semnificație extraterestră care poate sau nu poate fi inclus în analiză; gândirea
conceptuală intră ca un factor de constituti – VO și determină validitatea conceptelor lor. În GRA – Eu fac că
societatea stabilită este irațională, Ana – liza în ceea ce privește introduce raționalitate istorice conceptul
elementul negativ: critica, anti – dicție și Transcendență.
Acest element nu poate fi asimilat pozitivului. Schimbă conceptul în întregime, în intenția și valabilitatea
sa. Astfel, în analiza unei economii, ca – pitalista sau nu, care funcționează ca o putere „auton – dinte“ de mai
sus și bate indivizi, aspectele negative (supraproducție, șomaj, insecuritate, deșeuri, represiune) nu sunt
cumpăra – Didos ca acestea apar doar ca sub – produse mai mult sau mai puțin inevitabilă, ca „cealaltă parte“ a
istoriei de creștere și progres.
Este adevărat că o administrație totalitară PUE – pentru a promova utilizarea eficientă a resurselor;
nucleară militară crearea poate oferi milioane de locuri de muncă prin intermediul puterii sale de cumpărare
enormă; efortul și ulcerele pot fi produsul secundar al dobândirii bunăstării și responsabilității; DESA – tinos și
crimele mortale ale liderilor PUE – den nu sunt decât un mod de viață. Sunt dispuși să admită nebunia
economică și politică; iar el îl cumpără. Dar acest tip de cunoaștere a „celeilalte părți” este o carne și o
solidificare a stării lucrurilor, marea unificare a contrariilor care frustrează schimbarea calitativă, deoarece
aparține unei existențe total fără speranță sau pe deplin condiționată, care are
253 acomodat într-o lume în care și iraționalul este Rațiunea.
Toleranța gândirii pozitive este o toleranță aplicată; nu forțați de o organizație tine – rrorista, ci prin
puterea copleșitoare anonim și efi – cienței societății tehnologice. Ca atare, pătrunde conștiința generală și
conștiința criticului. Din AB – negativ sorbție atât de pozitiv este ratificat în experiența de zi cu zi, umbrind
distincția între APA – rience rațională și irațională realitate. Vă prezint Algu – exemple de armonizare ne
banale:
1) Noy  la volanul unei mașini noi. Experiment frumusețea, strălucirea, puterea, confort… In – tonces – mi
dau seama că un tiem – po relativ scurt, se va deteriora și repararea nevoie; Frumusețe și corpul său sunt
Bara – tas, puterea sa inutile, dimensiunea sa absurd; și că nu voi găsi unde să-l parchez. Am ajuns să mă
gândesc la mașina mea ca la un produs al uneia dintre cele trei companii mari de automobile. Acestea
determină apariția mașinii mele și sunt responsabile pentru atât frumusețea și prețul său scăzut, poten sale – cia
și fragilitatea sa, funcționarea sa și expirarea acestuia. Într-un fel, mă simt înșelat. Cred că mașina nu este ceea
ce ar putea fi, ei pot face mașini mai bune și eu – banii noștri. Dar alții au, de asemenea, că vi – Vir. Salariile și
impozitele sunt prea apropiate de – tuse; este necesară o schimbare; suntem mult mai buni ca înainte. Tensiunea
dintre aparență și realitate se îmbină și ambele converg într-un sentiment destul de plăcut.
2) Plimbați-vă prin țară. Totul este așa cum ar trebui să fie: natura în toată splendoarea ei. Păsările,
soarele, iarba, vederea munților printre copaci, nimeni din jur, fără radio, fără miros de benzină. Apoi, traseul se
răsucește și se termină pe autostradă. Sunt din nou printre reclame, benzinării, moteluri și adăposturi pentru
mulinete-
254 ra. Era într-un parc național și acum știu că acest lucru nu era adevărat. A fost o „rezervație”, ceva
cu – Servește ca specie amenințată de dispariție. Dacă n-ar fi fost guvernul, panourile publicitare, standurile de
hot dog  și motelurile ar fi invadat cu mult timp în urmă acea bucată de natură. Le’m agra – decid guvernul;
suntem mult mai bine decât un – tes…
 3) Metrou la momentul plecării de la birouri. Văd oameni cu fețele și corpurile obosit, furios, ENO – xe.
Simt că oricând cineva PUE – să tragă un cuțit, nimic altceva pentru că. Citesc sau, mai degrabă, sunt cuprinși
de ziarul, revista sau cartea lor. Și totuși, câteva ore mai târziu, aceiași oameni, se spală, parfumată, îmbrăcat
sau des – îmbrăcat, poate fi fericit și de conținut, zâmbet și ol – Vidar (sau amintiți). Dar cele mai multe vor
pro – bablemente o companie oribilă sau singurătate acasă.
Aceste exemple pot ilustra căsătoria fericită a pozitivului și a negativului: ambiguitatea obiectivă  care se
agață de datele experienței. Este o ambiguitate obiectivă, deoarece mutația simțurilor mele – ții și reflecții
răspunde la modul în care faptele cu experiență sunt de fapt interdependente. Dar această interrelație, dacă
este înțeles, shake – uri con – știință și realism armonizarii său fals. Panselute – în lupta critică pentru a defini
caracterul irațional al raționalității stabilit (care devine din ce în ce ma – nifiesto) și să definească tendințele
care cauzează această raționalitate pentru a genera propria transformare. „Lui pro – PIA>, deoarece, ca totalitate
istoric, a dezvoltat forțe și capacități, care devin ele insele proiecte dincolo de totalitatea stabilită. Sunt
posibilități de raționalitate tehnologică avansată și, ca atare, compromit întreaga societate.
Instruirea trans – tehnologică se transformă în același timp – politică, dar schimbarea politică va deveni
schimbare socială calitativă numai în măsura în care se modifică
255 direcția progresului tehnic, care este, am deve – lle o nouă tehnologie, deoarece tehnologia
stabilă – CIDE a devenit un instrument al politicii distructive.
O astfel de schimbare calitativă ar fi trecerea la o treaptă superioară de civilizație în cazul în care tehnicile
au fost de – semnat, folosit pentru pacificarea lupta pentru existență. Pentru a marca implicațiile
perturbatoare – cationele acestei afirmații, a clarificat că nouă – vor aborda progresul tehnic ar fi catastrofa
direcției stabilite, nu numai evoluția cuantitativă – raționalitatea dominantă (științifică și tehnologică – logică),
ci transformarea catastrofală, apariția unei noi idei a Rațiunii, teoretică și practică.
Noua idee a Motivul este exprimată în pro – poziția Whitehead: „Funcția de Motivul este pro – muta arta
vieții.“ 1 Având în vedere acest scop, Rațiunea este „direcția atacului asupra mediului”, care derivă din „tripla
urgență de a: 1. Trăi, 2. Trăi bine, 3. Trăi mai bine”. 2
Propuneri Whitehead par să descrie dezvoltarea actuală a Rațiunii la fel de mult ca și fraca sa – așa. Sau,
mai degrabă par să sugereze că motivul este tot – modalitate de a fi descoperit, recunoscută și executată,
deoarece până în prezent rolul istoric al rațiunii a fost re – Primir și chiar distruge aspirația de a trăi, de a trăi
bine și să trăiască mai bine; sau pentru a amâna și a pune un preț exorbi – constant ridicat la realizarea acestei
cerințe.
În definiția Whitehead funcției Ratiunii, termenul „art“ conotează Nega elementul – TION determinat.
Motivul, în cererea sa de așa – ciedad, sa opus până în prezent artei, în timp ce acesta din urmă a fost acordat
privilegiul de „a fi irațional, este să nu fac obiectul argumente științifice, tec – nologie și operaționale.
Raționalitatea domină – rațiunea a separat Rațiunea științei și rațiunea pentru
1. AN Whitehead, The Function of Reason (Boston: Beacon Press, 1959), p. 5.
2. Ibidem, P. 8.
256
sau a falsificat Rațiunea artei, integrând arta în universul dominației. A fost o separat – TION pentru că,
de la început, știința conținea Reason estetic, jocul liber și chiar nebunia imaginației, fantezia de transformare;
the hundred – cia a dat raționalizarea posibilităților. Cu toate acestea, acest joc gratuit și-a păstrat angajamentul
față de lipsa libertății dominante în care exista na – acid și care este abstractizată; posibilitățile cu care se juca
știința erau și cele ale eliberării: cele ale adevărului superior.
Iată legătura originală (în cadrul universului de dominație și lipsă) dintre știință, artă și filosofie. Este
conștientizarea diferența dintre real și posibil, între adevăr aparent și adevărat, și efortul de a înțelege și
Domi – NAR această discrepanță. Unul dintre modurile în care primare această discrepanță găsit expresie a fost
dez – pătarea între zei și oameni, finitudine și infinit, cu came – bio și permanență. 3 Unele dintre aceste
interrelații Mitolo – logică între real și posibil a supraviețuit în pensa – îmbunătățit științific și ramasite
îndreptate spre REA – itate mai rațională și mai adevărat. Matematica a fost considerată reală și „bună” în
același sens cu ideile metafizice ale lui Platon. Ce s-a întâmplat atunci când dezvoltarea celor dintâi i-a
determinat să fie știință, în timp ce cea a celei din urmă a rămas metafizică?
Cel mai evident răspuns este că. La un grad ridicat, abstractiuni știință a venit în și a arătat punctul lor
de vedere – ty în cucerirea și transformarea efectivă a na – turii. Întrucât abstractizarea filosofică nu a putut și
nu a putut. Pentru cucerirea și trans – formarea naturii, el a avut loc într – o lege și un ordin de viață care
transcende filosofia, subordonate acesteia – dinándose la „viata buna“ a unei legi și ordine di – fferent. Și
această altă ordine, care presupuneau un GRA de mare – face un efort de eliberare, ignoranță, poor-
3. Vezi capitolul V.
 257 za, a fost ireal în originile gândirii filosofice și pe tot parcursul dezvoltării sale; în timp ce
pensa – îmbunătățirea științifică a rămas aplicabilă într – o realitate din  ce în ce puternică și universală.
Conceptele de margine – finalul sóficilor au rămas într-adevăr metafizice; nu au fost și nu au putut fi verificate
în termenii universului stabilit de vorbire și acțiune.
„Dar dacă aceasta este situația, cazul Metafizicii – atunci, și mai ales semnificația și adevărul propozițiilor
metafizice, este un caz istoric. Aceasta înseamnă că condițiile istorice, mai degrabă decât cele pur
epistemologice, determină adevărul, valoarea cognitivă a acestor propoziții. Ca toate propunerile care aspiră la
adevăr, ele trebuie să fie verificabile; ei trebuie să rămână în universul experienței posibile. Această Nun
univers – ca este coextensivă cu stabilită, ci se extinde la limitele lumii care pot fi create trans – care formează
lumea stabilită cu mass – media pe care le – a prestat și întreținute. Gradul de cability verificat în această
privință crește în timpul Lui – toriu. Astfel, speculațiile despre viața bună, Societatea bună, pace permanent
ajunge la o cu – a avut realist în creștere; bazat pe o tehnologie – logică, metafizica tinde să devină fizică.
Mai mult, dacă adevărul propunerilor metafí – SICAS este determinat de conținutul său istoric (adică,
definind întinderea posibilităților istorice – cas), relația metafizică a intrat și știința este strictă – istorică
mentală. În propria noastră cultură, cel puțin, își asumă încă partea legii din cele trei etape ale lui Saint-
Simon care stipulează că statul I – tafísico precede o civilizație științifică. Dar este aceasta finală? Sau
transformarea științifică a lumii conține propria sa semnificație metafizică?
În stadiul avansat al civilizației industriale, raționalitate științifică, tradus în putere politică, pare a fi
factorul decisiv în dezvoltarea pe – ternatives istorice. Apoi se pune întrebarea dacă această putere tinde spre
propria sa negație; acest lucru este 258 spre promovarea „Arie a vieții.“ În cadrul de societățile stabilite,
punerea în aplicare continuă a raționalității științifice va ajunge la un punct final cu mecanizarea tuturor
lucrărilor sociale necesare, dar în mod individual represiv (termenul „social necesar“ include aici toate acțiunile
care pot fi exercitate mai eficient de mașini, chiar dacă acestea spectacolele produc mai degrabă luxuri și
deșeuri decât necesități). Dar această stare este, de asemenea, la sfârșitul anului și limita raționalității științifice
în Struc sa – turii și direcția stabilită. Progrese suplimentare im – plicaría pauză, convertind suma CA – tate. Ar
deschide posibilitatea unei realități umane esențial noi; existența în timp liber, pe baza nevoilor vitale
satisfe – Chas. În aceste condiții, același proiect sute – Tiințifice fi liber de scopuri trans-utilitare, și liber la
„arta de a trai“ dincolo de nevoile și luxul de dominație. Cu alte cuvinte, desăvârșirea realității tehnologice ar fi
nu numai o condiție necesară, dar, de asemenea, rațiunea pentru transcenderea tehnologice realitatea.
Aceasta ar însemna o inversare a relației tradi – țională între știință și metafizică. Ideile care definesc
realitatea în alți termeni decât cei ai științelor exacte sau care studiază comportamentul, și-ar pierde caracterul
metafizic sau emoțional ca urmare a transformării științifice a lumii; sute de concepte – tifos de proiect și ar
putea defini realitatile posi – Bles unei existențe libere și pașnice. Dezvoltarea unor astfel de concepte
ar însemna mult mai mult decât EVOLU – TION științelor predominante. Erările
implică – trionalitatea științifică în ansamblu, care până acum este – angajat Tado cu o existență fără libertate,
– punerea unei noi idei a științei, a Rațiunii.
Dacă desăvârșirea proiectului tehnologic bugetar – pune o pauză cu raționalitatea tehnologică – nu, pauza
depinde la rândul ei de existența continuată în aceeași bază tehnică, deoarece această bază a făcut posibilă
satisfacția ne- 259 cesidades. Și reducerea efortului: rămâne chiar baza tuturor formelor de libertate umană.
Cele mai calitative se schimba destul în Recon – TION acestei baze; aceasta este. În dezvoltarea sa cu scopul
unor scopuri diferite.
Am subliniat că acest lucru nu implică reapariția „valorilor” spirituale sau de altă natură care ar trebui să
completeze transformarea științifică și tehnologică a omului și a naturii. 4 Prin contrast, realizarea sa – toric al
științei și tehnologiei mi-a făcut posibilă conversia valorilor în sarcini tehnice: yerba – materializarea valorilor.
Prin urmare, ceea ce este în joc este redefinirea valorilor în termeni tehnici, ca elemente ale procesului
tehnologic. Noile capete, ca scopuri tehnice, vor opera apoi în proiect și în construcția utilajului și nu numai în
utilizarea acestuia. Mai mult, noile scopuri s-ar putea afirma chiar și în construcția ipotezelor științifice – fica;
în teoria științifică pură. De la cuantificarea calităților secundare, știința va proceda la cuantificarea valorilor.
De exemplu, ceea ce este calculabil este minimul de lucru cu nevoile vitale ale tuturor membrilor
societății pot fi îndeplinite, știa – ning că resursele disponibile sunt utilizate în acest scop, fără a fi limitată de
alte interese și fără a împiedica acumularea de capital necesare pentru – ment a companiei respective. Cu alte
cuvinte, ceea ce este cuantificabilă este gradul disponibil comisiei LIBE – rația de necesitate. Sau ceea ce este
calculabil este gradul în care, în aceleași condiții, poate fi solicitată îngrijirea bolnavilor, a persoanelor cu
dizabilități și a celor vechi. Aceasta înseamnă că ceea ce este cuantizați – ble este posibila reducerea anxietății,
posibila eliberarea de frică.
 Obstacolele care stau în calea realizării acestor posibilități sunt obstacole politice care pot fi definite.
Civilizația industrială
4. Vezi capitolul I.
260 încercarea a ajuns la punctul în care, în ceea ce privește aspirațiile omului pentru o existență umană,
abstractizarea științifică a cauzelor finale devine învechită în termenii înșiși ai științei. My – știința ma a făcut
posibil ca cauzele finale sunt domeniul corect al științei. Societatea.
"Prin ridicarea și lărgirea măiestriei tehnice, trebuie să puneți în aplicare, ca tehnicieni, pro – problemele
scopului, considerate în mod greșit etice și uneori religioase.
Charact – TER nefinalizate tehnici sacraliza probleme scopul și supuse la om, în legătură cu din urmă, care este
reprezentat ca absolută“.
Sub acest aspect, metoda științifică și tehno – logy „neutru“ devin știință și tehno – logie unei faze
istorice, care este depășită – dă pentru propriile realizări; care a ajuns la NEGA sa – TION determinată. In loc
de a fi separate de știință și metoda științifică, și abandonat la pre – subiectivă și irațională sancțiune venție
dente și transcendent, vechile idei metafizice ale PUE de eliberare – devin den obiectul propriu – zis al științei.
Dar această dezvoltare confruntă știința cu ta – rea neplăcută de a deveni politic: să recunoască
conștiința științifică ca conștiință politică și întreprinderea științifică ca întreprindere politică. Deoarece
transformarea valorilor în nevoi, a cauzelor finale în posibilida – des tehnice este o nouă etapă în cucerirea
forțelor opresive, nedominate, atât în societate, cât și în natură. Este un act de eliberare:
„Omul este eliberat din situația de a fi supus de scopul întregului, de învățare pentru a crea ordine, de a
organiza toate scopurile El judecă și apreciază“… „Omul invinge robie organi – . Conștient comanda Zando» *
5. Gilbert Simondon, loc. Cit „p. 151. Cursivele autorului.
6. Ihid., P. 103.
261
Cu toate acestea, constituite metodic  ca întreprindere politică, știință și tehnologie outstrip etapa au fost,
de netralidad lor, sub rezerva de a politice și să fie difuzate împotriva ei în – intenția ca instrumente politice.
Deoarece defini – TION tehnologică și stăpânirea tehnică a cauzelor finale este construcția, dezvoltarea și
utilizarea resurselor (materiale și intelectuale), eliberat  de toate interesele particulare pentru a preveni
suficiente conform – TION nevoilor umane și evoluția facultăților umane. Cu alte cuvinte, este întreprinderea
rațională a omului ca om, a omenirii. Astfel, teconologia poate oferi istoric de corecție – ca identificarea
prematură a Rațiunii și Liber – TAD, potrivit căreia omul poate doar lle – gar să fie liber și să rămână astfel
încât, prin progresivă – astfel încât productivitatea auto – perpetuarea pe baza opresiune. În măsura în care
tehnologia a dezvoltat pe această bază, de corecție nu poate fi rezultatul progresului tehnic per se. Aceasta
implică o investiție politică.
Societatea industrială are instrumentele pentru a transforma fizicul metafizic, interiorul în ex – TERIOR,
aventurile minții în aventuri ale ECT – nica. Frazele (și realitățile) teribile „ingineri ai sufletului”, „reductorul
creierului”, * „management științific”, „știința distrugerii”, reprezintă (într-un mod mizerabil) raționalizarea
progresivă a iraționalului, a „spiritualului” negarea Cultu – ra idealist. Dar consumarea de raționalitate
tec – nologie, un timp care transcende ideologia să rea – tate, transcend antiteza materialistă a acestei
Cultu – ra. Deoarece conversia valorilor în nevoi este procesul dublu: 1) satisfacție materială
(AM – materializării libertate); și 2) dezvoltarea liberă a nevoilor pe baza satisfacției (su-
* În american, * micșorarea capului *, aluzie peiorativă la acțiunea simplificatoare a psihanalizei vulgare.
(N. De T.)
262 animație non-represivă). În acest proces, relația în – eschafoda competențele și nevoile materiale
și – telectuales suferă o schimbare fundamentală. Jocul liber de gândire și imaginație își asumă o funcție
ra – țional și management în realizarea unei existențe pașnice a omului și a naturii. Iar ideile lui jus – Tice,
libertate și umanitate apoi a obține adevărul lor și conștiință bună numai pe baza pe care alw – pre ar putea fi
adevărat și conștiință bună: satis – facțiune a nevoilor materiale ale omului, organizarea rațională a tărâm al
nevoii.
„Existență pașnică”. Expresia indică faptul pobremen – va încerca să rezume, într – o idee de ghidare,
ascunse și RI – diculizado final tehnologie, reprimat cauza finală în spatele demersului științific. Dacă această
cauză finală nu reușește să se materializeze și să devină eficientă, Logosul tehnicii – nicaraguanii ar deschide un
univers de relații calitativ diferite între om și om, și om și natură.
Dar, în acest moment, trebuie enunțat un puternic impediment: avertizarea împotriva oricărui fetișism
tehnologic. O astfel de fetișism a fost expus recent – minte, în special în rândul criticii marxiști din așa – ciedad
contemporan industrial, și se exprimă prin idei cu privire la viitorul atotputernicia tehnologic, un „Eros
tehnologic“ etc. Hard cen – adevăr tro în aceste idei necesită ferme – Nuncia de exprimare mistificare. Tehnica,
ca univers de instrumente, poate crește atât slăbiciunea, cât și puterea omului. În această etapă, este, probabil,
mai lipsit de apărare împotriva propriei lor APA – timp decât oricând înainte.
Mistificarea nu dispare transferând puterea omni – tehnică a anumitor grupuri către noul – Tado și planul
central. Teconologia reținute de com – plet dependența lor de orice alta decât în scopuri tehnologice. Mai liber
în condiții de raționalitate – aspectele tehnologice, tracționalitatea exploatării și determinarea producției sociale,
vor fi mai dependente
263 din conducerea politică; a efortului colectiv de a – canzar o existență pașnică cu obiectivele pe care
indivizii liberi ar trebui să și le fixeze.
„Pacificarea existenței” nu sugerează o acumulare de putere, ci mai degrabă opusul. Pace și putere,
libertate și putere, Eros și putere pot fi foarte contrare! Încerc să arăt acum că reconstrucția bazei materiale a
societății, cu o vederea păcii poate implica o reducere  a puterii calitative și cantitative pentru a crea spațiul și
timpul necesar pentru deve – productivitatea MENT stimulente auto – determinării prin două. Noțiunea de
inversare a puterii este un motiv puternic în teoria dialectică.
În măsura în care obiectivul pacificării descuraja – a mea Logos alterează tehnica relațiilor – tehnologia
TRE și obiectul său principal, natura. Pacificarea presupune domeniul naturii, este și rămâne obiectul opus al
subiectului – dezvoltarea. Dar există două tipuri de domenii: o represiune – vo și un alt eliberator. Acesta din
urmă cuprinde reduce, dar – TION de sărăcie, violență și cruzime. Atât în natură și în istorie, lupta pentru
Exis – Tence este semnul deficitului, suferință și ne – cesidad. Acestea sunt calitățile materiei oarbe, în
domeniul imediatului în care viața suferă pa – siv existența lor. Acest câmp este mediat GRA – dual în cursul
transformării istorice a naturii; Ea devine parte a lumii hu – o parte și, în această măsură, calitățile naturii sunt
calități istorice. În procesul de civilizare – TION, natura încetează să mai fie doar o natură în măsura în care
lupta forțelor oarbe este de a cumpăra – Dida și dominat în lumina libertății. 7
7. Conceptul de libertate al lui Hegel presupune conștiința totală (în terminologia lui Hegel: conștiința de
sine). Căci cu – în urma „realizării” naturii nu este și nu poate fi niciodată opera naturii în sine. Dar în măsura
în care natura este ea însăși negativă (adică este necesară în ea)
264
Istoria este negarea a naturii. Ceea ce este natural este depășit și recreat de puterea Rațiunii. Noțiunea
metafizică conform căreia natura se realizează în istorie marchează limitele neînvinse ale rațiunii. El le indică
drept limite istorice: ca o sarcină care trebuie îndeplinită sau, mai degrabă, care trebuie întreprinsă. Dacă natura
este ea însăși un obiect legitim, rațional al științei, atunci nu este doar obiectul legitim al Rațiunii ca putere, ci
tam – binele rațiunii și al libertății; nu numai ca Domi – națiune. Dar și ca eliberare. Cu apari – TION omului
ca animal rațiunea -capable de transformare a naturii, conform imputernicirea – des minții și a capacităților de
materie doar naturale, ca subrațională, ia pe o sta – ta negativ. Devine un câmp care trebuie înțeles și organizat
de Rațiune.
Și în măsura în care Motiv reuși acest lucru – a pus problema la niveluri raționale și aspirații, toată
existența sub – rațională pare să fie nevoie și de privațiuni, și reducerea lor devine sarcina histo – bogat.
Suferința, violență și distrugere sunt categorii ale realității naturale ca hu – mana, un neajutorat și lipsit de inimă
univers * Eul – noțiune rrible că viața sub – rațională a Natu – turii este destinat să rămână pentru totdeauna
un astfel de univers nu este o filosofică sau științifică noţiune; a fost proclamat de o altă autoritate:
Când SPCA a cerut pentru sprijinul pentru Papa, el a refuzat pe baza faptului că ființele umane au drepturi
la animale și tra – rău gudron pentru animale nu este un păcat. Asta pentru că animalele nu au suflet /
însăși existență) transformarea istorică a naturii de către om este, ca eliberare a acestei negativități,
eliberarea naturii. Sau, în cuvintele lui Hegel, Natu – densitatea redusă este în esența sa non-naturală: „Spirit”
(Geist).
8. Citat de Bertrand Russell, Nuopular Essays (New York: Simon și Schuster, 1950), p. 76.
265
Materialismul, care nu este afectat de abuzul sufletesc ideologic Seme – Jante, are un concept de mântuire
universală și realist. Suporturi Reali – ty iadului doar ca un loc bine definit, aici, pe pământ, și afirmă că acest
iad a fost creat de om (și natură). O parte din acest Iad este maltratarea animalelor; opera societății hu – mana a
cărei raționalitate este încă irațională.
Toată plăcerea și toată fericirea derivată din CA – putea primi de la natura TRANSCEND -a
orice relevanță – CIA în care stăpânirea naturii este subordi – ea însăși înota la eliberare și de pacificare a
existenței. Orice liniște, orice bucurie este rezultatul medierii conștiente, autonomiei și contradicției.
Glorificarea naturalului face parte dintr-o ideologie care protejează o societate nefirească în lupta sa împotriva
eliberării. Defăimarea cu – trol nașterea este un exemplu directă. În unele zone înapoi ale lumii este, de
asemenea, „natural” ca rasele negre să fie inferioare celor albe și ca câinii să fie cele mai scurte, pentru că așa ar
trebui să fie. De asemenea, este natural ca peștele mare să-l mănânce pe cel mic; chiar  – poate că acest lucru nu
pare natural băiatului. De CI – vilización producătoare de mijloace pentru a elibera Natu – densitatea redusă
brutalitatea lor, propria eșec, orbire din cauza propria putere de transformare și raportul cognitiv. Și motivul
pentru care poate satisfa – CER această funcție doar ca postecnológi raționalitate – ca, în cazul în care tehnica
este ea însăși instrumentul de pace, The Organon a „arta vieții“. Funcția Rațiunii converge apoi cu cea a artei.
Noțiunea greacă a afinității dintre artă și tehnică poate servi drept ilustrare preliminară. Artistul posedă
ideile care, ca cauze finale, ghidează construcția anumitor lucruri; în același mod ca și inginerul posedă ideile
care ghidează, ca cauze fi – nal, construirea unei mașini. De exemplu, ideea unei locuințe nara ființe umane
determină construcția unei case de către arhitect. Ideea unei explozii nucleare totale determină
construcția dispozitivului 266 care va servi acestui scop. ENFA – sis în relația esențială dintre artă și
tehnică – Nala raționalitate specifică  în domeniu.
La fel ca tehnologia, arta creează un alt univers de gândire și practică împotriva și în interiorul celui
existent. Dar, spre deosebire de universul tehnic, universul artistic este un univers al iluziei, al aparenței,
Schein. Cu toate acestea, acest aspect este ca o rea – itate care există ca o amenințare și promisiunea
acestei – blecida. 9 Sub diferite forme de măști și liniște, universul artistic este organizat de imaginile unei vieți
fără teamă; sub formă de măști și tăcere, deoarece arta nu au puterea de a face posibil ca viața și chiar are
puterea de a reprezenta ade – țiune. Cu toate acestea, iluzoriu adevăr și impo – TENTE artei (care nu a fost
niciodată iluzorie și impo – TENTE ca și acum, când a devenit un Ingre – omniprezent dinte al societății
administrate) Ates – Tigua valabilitatea imaginilor. Cu cât este mai ostensi – societatea Bly irațională devine,
cu atât mai mare RA – ționalitate universului artistic.
Civilizația tehnologică stabilește o relație specifică între artă și tehnică. Am menționat mai devreme
noțiunea de o inversare a legii trei etape și o „revalidarea“ de metafizică pe baza  transformării științifice și
tehnologice a mun – do. Acelasi concept poate acum fi extins la re – regu între știință și artă tehnologică. The
erations – ționalitate artei, capacitatea sa de a „proiect“ a Exis – Tence, și să definească posibilitățile nerealizate
încă PUE – să fie văzut apoi ca ratificat de către și de muncă – a face în om de știință tehnologic
de  transformare Mun – Eu fac. În loc să fie servitorul dispozitivului stabilit, înfrumusețându-i afacerea și
mizeria, arta ar deveni o tehnică pentru distrugerea acestei afaceri și a acestei mizeri.
Raționalitatea tehnologică a artei pare să fie caracterizată de o „reducere” estetică:
9. Vezi capitolul III.
267
Arta este capabil de a reduce aparatul aparien – extern cia necesar pentru a se conserva; re – ducerea
limitelor în care exterior poate lle – gar să fie manifestarea spiritului și libertății. 10
Potrivit lui Hegel, arta reduce contingența imme – DIATA în care există un obiect (sau toate obiectele), o
stare în care obiectul prinde formă și calitatea libertății. Aceasta transformă – TION este o reducere, deoarece
situația contingentă suferă cerințe care sunt externe și care stau în calea lor de sine – împlinirea. Acestea
necesită – poziții constituie un „aparat“, deoarece acestea nu sunt mine – ramente subiectul natural, ci mai
degrabă de a schimba și o dezvoltare liberă, rațională. Astfel, transformarea ar – tística încalcă obiectul natural,
dar obiectul în sine este încălcat opresive; transformarea estetică este atunci eliberare.
Reducerea estetică apare în transformarea tehnologică a naturii atunci când reușește să asocieze domeniul
și să elibereze, dirijează – fac domeniul eliberării. În acest caz, cu – cucerirea naturii reduce orbirea, ferocitatea
și fertilitatea naturii; ceea ce înseamnă Redu – CIR ferocitatea omului împotriva naturii. Cultivarea terenurilor
este cu totul diferită de cea de – tru a pământului; extracția resurselor na – diferite turale de devastarea;
reducerea BOS – ches la despădurire. Sărăcia, bolile și creșterea canceroase sunt atât rele naturale și umane: lor
de reducere și de anulare este de eliberare vitală. Civilizația a realizat această „altă” transformare eliberatoare în
grădinile, parcurile și „rezervele” sale. Dar, în afara acestor mici arii protejate, a tratat
1 0. Hegel, Vorlesungen üher die Aesthetik, în: Samtliche Werke, ed. H. Glockner (Stuttgart, Frommann,
1929), vol. XII. P. 217 s. A se vedea, de asemenea, Osmaston de traducere a lui Hegel, Filosofia Fine Art
(Londra: Bell and Sons 1920.). Vol. Eu, p. 214. X
268 natura ca omul a tratat: ca un ins – trumento productivității distructive.
Categorii estetice vor fi integrate în Technolo – Gy de pacificare, în măsura în care mașina – productiv
EIR este construit luând în considerare Li – jocul BRE al facultăților. Dar împotriva tuturor „Eros
tec – nologie“ și alte interpretări false similare, „forței de muncă nu poate deveni juca…“ lui Marx se închide
declarație din orice interpretare romantică a „abolirea muncii“. Cele ideea acestui mileniu este la fel ca în
ideologică civilizație industrială avansată așa cum era în Evul Mediu și poate cu atât mai mult. Prin – lupta
omului cu natura este tot mai mult o luptă cu societatea sa, ale cărei puteri asupra individului devin mai
„raționale” și, prin urmare, mai necesare ca niciodată. Cu toate acestea, deși Rei – nu de nevoie persistă,
organizația dvs., luând în considerare calitativ diferite scopuri ar schimba nu numai modul, dar, de asemenea,
nivelul de producție – TION social necesar. Și această modificare timpul Afec – agenti umani Tăria de
producție și ne lor – cesidades:
timpul liber îl transformă pe cel care se bucură de el într-un alt subiect și, ca alt subiect, intră în procesul
de producție imediată. "
Am subliniat în repetate rânduri caracterul istoric al nevoilor umane. Peste nivelul ani – rău. Chiar și
necesitățile vieții într – o societate liberă și rațională ar fi diferite de cele Produ – cen și pentru o societate
irațională fără libertate. Conceptul de „reducere“ este una care poate ilustra nue – tively diferența.
În epoca contemporană, cucerirea deficitului este încă limitată la zone mici ale societății
1 1. Marx. Grundrisse der Kritik der politischen Oekonotnie. Loc. Cit., p. 559.
269 industriale avansate. Prosperitatea sa acoperă iadul în interiorul și în afara granițelor sale; dă,
de asemenea, crește productivitatea și represiv „false nevoi.“ Este represiv tocmai în măsura în care
promovează satisfacerea nevoilor care necesită continuarea cursei de șobolan pentru a prinde cu egali și cu
uzură morală planificată se bucură de libertatea de a nu avea de a utiliza creier, care lucrează cu și pentru mass
– media de distrugere. Facilități evidente ge – nera o astfel de productivitate, și ceea ce este mai mult, sprijinul
acordat unui sistem de dominație profitabile, facilitează importul în zone mai puțin avansate din lume, în cazul
în care introducerea unui astfel de sistem implică încă progrese enorme în termeni tehnici și umane.
Cu toate acestea, relația strânsă dintre au – sabilitatea tehnica si politica de manipulare, între
producție – vitatea de profit și dominația, dă conquis – ta lipsa de arme care conțin eliberare. La un nivel
ridicat, este pură cantitatea de bunuri, Servi – ts, locuri de muncă și de divertisment în țările Oped
superdesarro- ceea ce face această afirmație. În conse – Cia, schimbare calitativă pare să presupună o
modificare cantitativă în standardul avansat de viață, ceea ce este echivalent cu o reducere a overdevelopment.
Standardul de viață realizat în cele mai multe zone industriale avansate nu este un model adecvat de
dezvol – ment, în cazul în care se solicită este pacificarea. La ce acest nivel a făcut om și natură trebuie pentru
a – mularse întrebarea dacă merită despre sacrificiile și victimele care au fost făcute în apărarea lor din nou.
Problema nu mai este nefondată, deoarece „societatea prosperă“, a devenit o societate în mobilizarea
permanentă împotriva riscului de anihilare, iar din vânzarea bunurilor sale a fost însoțită de o amuțire jos a
perpe – punerea în efort și promovarea de frustrare.
În aceste condiții, eliberarea Socie – ty „afluent“ nu înseamnă o revenire la sănătos și
270 sărăcie robustă, curățenie morală și simplitate. În schimb, eliminarea deșeurilor profitabile ar crește
bogăția socială disponibilă pentru DISTRI – bution, și sfârșitul Redu mobilizare permanentă – necesitate
socială Ciria a nega satisfactii, care sunt individuale: negațiile acum sunt com – despăgubirii revine în cultul
arată bine, putere și regularitate.
Astăzi, în starea prosperă de război și bunăstare, calitățile umane ale unei existențe
pașnice – rugați – vă asocial și antipatriotic: calități precum ne – gativa la grosolănie, brutalitate și spirit gregar:
Ja neascultare de tirania majorității; accepta – TION de frică și slăbiciune (mai mult de reacție Racio – nal că
societatea!); inteligență sensibilă, enfer – ma, deci este perpetuantă, angajament față de acțiunile fragile și
ridicole de protest și respingere. Aceste expresii ale omenirii să fie, de asemenea, obs – truidas prin
angajamentele necesare: neće – sity pentru a vă proteja, pentru a putea pacali în – câștigătorii și vii și cred că, în
ciuda lor. În așa – ciedad totalitar, atitudini umane tind să aibă – evadări CERSE; să urmeze sfatul lui
Samuel Be – ckett: „Nu așteptați să fiți vânat pentru a vă ascunde…”
Chiar și retragerea personală a energiei mentale și fizice la activitățile și atitudinile cerute de societate este
posibilă doar astăzi cu privire la modul în care – tusea; este doar un aspect lipsit de consecință al reorientării
energiei care trebuie să preceadă pacificarea. Dincolo de personalul de teren, autodeterminarea prealabilă – este
o energie gratuită disponibilă care nu este cheltuită în munca materială și intelectuală suprapusă. Trebuie să fie
energie gratuită, de asemenea, în sensul că nu este canalizată către utilizarea bunurilor și serviciilor care satisfac
individul în același timp că îl incapacită să-și realizeze propria existență și să înțeleagă posibilitățile care sunt
respinse pentru satisfacția sa. Confortul, afacerile, securitatea locului de muncă într-o societate care se
pregătește pentru și împotriva distrugerii nucleare poate servi ca un exemplu universal al satisfacției pe care
271 sclavi. Eliberarea de energie din re acționează – dragă pentru a susține prosperitatea distructivă
im – plica reduce nivelul ridicat de servitute, pentru ca – indivizii pacitar pentru a dezvolta raționalitate care
poate face posibilă o existență pașnică.
Un nou nivel de trai, adaptat la pacificarea existenței, presupune, de asemenea, o reducere a populației
viitoare. Este de înțeles, chiar și rezonabil, că civilizația industrială prima consideră legitimă AM – Tanza a
milioane de oameni în război și sacrificiile – Ings zi a tuturor celor care nu dispun de îngrijire și protecție, dar
își găsește scrupulele morale și religioase, dacă se pune problema Evi – tar care produc mai mult de viață într
– o societate care este încă montat la anihilarea planificată a vieții, în numele interesului național, iar pentru
asanare – privarea Sada vieții în favoarea intereselor private – ambele. Aceste scrupulele morale sunt ușor
de înțeles și de ra – zonables, pentru că societatea are nevoie de un număr tot mai mare de consumatori și
susținători; supracapacitatea, regenerată constant, trebuie să fie administrativă – TRADA.
Cu toate acestea, imperativele unei producții profitabile în masă nu sunt neapărat identice cu cele ale
umanității. Problema este nu numai (și qui – Haps nici măcar în primul rând), produsele alimentare și
eljcuidado adecvate pentru populație a crescut – MENT; este în primul rând o problemă de număr, de simplă
cantitate. Acuzația lui Stefan Goerge în urmă cu jumătate de secol are mai mult decât o licență poetică:
„Numărul tău este deja o crimă!”
Crima este cea a unei societăți în care CRE – suficient populației agravează lupta pentru existență
fren – te posibil de relief. Impinge pentru mai mult „spațiu de locuit“ funcționează nu numai în agresivitate
internațională, dar, de asemenea, în cadrul națiunii. În ea, expansiunea a invadat de toate formele de echipam
muncă – po, de viață și de comunitate distracție, spațiul interior al 272 viață privată și a eliminat
practic posibi – litate de faptul că izolarea în care individul Vuel – se uită la el însuși singur și se poate gândi,
întrebarea el însuși și să găsească răspunsuri. Acest fel de viață privată – condiția numai că, pe baza nevoilor
vitale satisfăcute, se poate face sens de libertate și independență de gândire – a devenit mult timp cel mai scump
marfa, disponibile numai pentru cei foarte bogați (care nu – l utilizați.). În acest ca – Pecto, de asemenea,
„cultura“ dezvăluie originea și limi sale – ții feudale. Ea poate deveni democratică prin abolirea democrației
în masă numai; că este, dacă societatea a reușit să restabilească prerrogati – du – te pentru intimitate,
garantându – le toate și protejarea acestora pentru fiecare.
O negare a libertății, inclusiv posibi – litate de libertate, corespunde acordarea Liberta – des atunci când
întăresc represiunea. Măsura în care permite oamenilor să rupă pacea în cazul în care – tot mai aveți pace și
liniște, în care este permis să fie lucruri urâte și desfigureze, abuzarea familiari – Tata, jignesc bune maniere,
este înfricoșător. Este cravată – rrador, deoarece ea exprimă efortul juridic chiar ORGA – nizador pentru
respingerea altor în dreptul lor propriu, pentru a preveni o autonomie chiar și într – o mică, RESER – Vada
sferă de existență. În țările superdesa, o parte în creștere a populației devine un public captiv mare: capturat nu
numai de un regim totalitar, ci de libertățile cetățenilor ale căror mijloace de distracție și creștere – au forțat
celălalt să participe la sunetele sale, imagini și mirosurile sale.
Puteți spune cu o societate că legea nu este în măsură să protejeze intimitatea individului, în – Chiar și în
interiorul celor patru ziduri, care este o societate care respectă individul și este gratuită? Fără îndoială, o
societate liberă se definește mai mult prin creșterea realizărilor lor fundamentale decât autonomia
primară 273 vada. Și totuși, absența ultimei inva – Lida chiar și instituțiile libertatealibertății au economică și
politică în negarea rădăcinilor sale ascunse. Socializarea în masă începe acasă și împiedică dezvoltarea
conștiinței. GET – TION de autonomie impune condiții în care reprimate dimensiuni de experiență poate
voi – vezi viața din nou; eliberarea necesită represiunea a nevoilor si satisfactii heterónomas care sau – viața
ganizan în societate. Cu cât are – yan devin propriile nevoi si satisfactii – țiilor individului, mai mult
represiunea apar ca o privare fatală. Dar tocmai datorită acestei caracteristici – ter fatal poate crea prima
condiție subiectivă pentru schimbarea calitativă; aceasta ar fi redefinirea nevoilor.
Pentru a utiliza un exemplu (pentru fantastic, din păcate), simpla eliminare a tuturor anunțurilor și toate
mass – media îndoctrinarea și de divertisment ar arunca individul într – un vid traumatic, care ar avea o șansă
de surpriză și stilou – SAR, dacă este cunoscută pentru sine (sau mai bine zis negarea de sine) și societății sale.
Lipsit de pa lui fals – friabil, ghiduri, prieteni și reprezentanții ar trebui să APREN – der alfabetul din nou. Dar
cuvintele și expresiile care ar forma ar putea fi foarte diferite si mi – mo întâmpla cu aspirațiile și temerile lor.
Fără îndoială, o astfel de situație ar fi un coșmar intolera – ble. Deși oamenii pot sprijini creează
continuu – TION de Fallout arme nucleare și mese discutabile, nu pot tolera lipsirea de divertisment și educație
care face (din acest motiv!) Le poate reproduce modalitățile de apărare și / sau distrugerea acestuia. Non-
funcionamientQ de televiziune și mass – media similare ar putea începe – Grar, deci, ce contradicțiile inerente
ale CA – pitalismo eșuează: dezintegrarea sistemului. Crearea de nevoi represive a devenit des – de muncă
îndelungată de social necesar; necesar în sensul că fără aceasta modul de
274 de ductiune stabilită nu ar avea loc. Ceea ce este în joc nu sunt probleme de psihologie sau estetică, ci
baza materială a dominației.

10. CONCLUZIE
Unul avansat – altereaza societății dimensionale RelA – TION între rațional și irațional. Acesta
în contrast cu aspectele fantastice și înstrăinat de racionali lor – ty, domeniul iraționalului devine tărâmul
cu adevărat rațional: „pro ideile care pot – . Muta arta vieții“ În cazul în care compania a stabilit ad – ministru
orice comunicare normală, dând valabilitate sau invalidând în funcție de cerințele sociale, valorile ^ jenos acele
cerințe ar putea să nu fie tu – alte mijloace de comunicare care ficțiune anormală. Dimensiunea estetică
păstrează încă o libertate de exprimare care permite scriitorului și ar – Puteți numi bărbați și lucruri după
numele lor: numiți ceea ce altfel este nemenționabil.
Adevărata față a timpului nostru este prezentată în romanele lui Samuel Beckett; adevărata lui poveste
este scrisă în drama lui Rolf Hochhut The Vicar. Nu mai este imaginația care vorbește în el, ci Ra – Zon, o
realitate care justifică totul și absolvă totul, cu excepția păcatului împotriva spiritului său. Imaginația abdică de
această realitate, care captează și depășește imaginația. Auschwitz continuă persi – guiendo no’la memorie, dar
realizările omului: zbor spațial, rachete și rachete, frumosul plan „subsol labirintic sub cafenea” – tas electronic,
curat, igienic și paturi de flori, gazul otrăvitor care nu este chiar dăunător oamenilor, stealth-ul cu care
participăm cu toții. Aceasta este etapa în care au loc marile realizări umane ale științei, medicinei, tehnologiei.
Eforturile de a salva și de a îmbunătăți viața sunt singura este – peranza în acest dezastru. Joc deliberat cu
po – bilități fantastice, abilitatea de a acționa bue – na conștiință contra naturam, de a experimenta
276 de oameni și lucruri, transforma iluzia în Reali – ty și ficțiune arată într – adevăr, în măsura în care
imaginația a devenit un instrument al pro – GRESS. Și este un instrument care, la fel ca mulți alții în societățile
stabilite, este abuzat metodic. Pacing și stilul de politică, po – der de dincolo de imaginație mult la Alice în Țara
Minunilor în manipularea lopata – sutiene în capacitatea lor de a face sens de prostii și se transformă în nonsens
ceea ce face sens.
Câmpurile antagoniste sunt amestecate pe terenul tehnic și politic: știință și magie, viață și moarte,
bucurie și mizerie. Frumusețea își dezvăluie teroarea ca plante nu foarte clasificate – curățătorile și
laboratoarele devin „parcuri industriale – – industriale” cu un mediu plăcut; Cazarma Apărării Civile prezintă o
„retragere de lux împotriva ra – diactividad“ cu „moale“ de perete covor de perete, scaune, sală TV și distracție
„, proiectat co – mo o cameră de familie combinație pe timp de pace (! SZC) și adăpost de familie împotriva
radioactivității dacă izbucnește războiul. ’ 1 Dacă oroarea acestor realizări nu pătrunde conștiința, în cazul în
care aceasta se presupune într – adevăr se datorează faptului că aceste exemple de realizare sunt: a) perfect
ra – țional în ceea ce privește ordinea existentă, b) semne de ingeniozitate umană și putere dincolo de ios
lI – limitează imaginația tradițională.
Amestecul obscen de estetică și realitate infirmă filosofiile care opun imaginația „poetică” rațiunii
științifice și empirice. Progresul tehnologic este însoțit de raționalizarea progresivă și, inclusiv, de realizarea
imaginarului. Ambele ar – quetipos de groază cum ar fi cele de plăcere, de război și pace își pierd catastrofal
lor. Lui APA – Miºcãrii în viața indivizilor nu mai aparține forțelor iraționale; aspectele sale moderne sunt
ELE – mente de dominație, tehnologice și sunt supuse ei.
1. Potrivit New York Times, 11 noiembrie 1960, a expus la sediul apărării civile din New York.
277
Pentru a reduce sau chiar anula spațiul romantic al imaginației, societatea a forțat imaginația să se
dovedească în noi domenii, în care imaginile sunt traduse în competențe și proj – tuse istorică. Traducerea este
atât de proastă și deformată – dată fiind compania care îndeplinește sarcina. Separat de domnul – copil al
producției materiale și al nevoilor mate – riale, imaginația era doar joc, inutil în domeniul necesității și dedicată
doar unei logici fantastice și a unui adevăr fantastic. Când progresul tehnic anulează această separare, investește
imagini cu propria logică și propriul adevăr; reduce facultatea liberă a spiritului. Dar, de asemenea, reduce
separã – TION între imaginație și rațiune. Cele două puteri – antagoniste devin interdependente de un teren
comun. Având în vedere capacitățile civili – Izarea industrială avansate, nu este toată imaginația un joc cu
posibilitățile tehnice care pot fi testate în ceea ce privește șansele lor de realizare? Ideea romantică a unei
„științe a imaginației” pare să capete un aspect tot mai empiric.
Caracterul științific, rațional al imaginației a fost recunoscut de mult în matematică, în ipotezele și
experimentele științelor fizice. De asemenea, este recunoscut în psihanaliza, care este ba – Sado, în teorie, în
acceptarea ESPE raționalitate – cifice iraționalului; imaginația devine cuprinsă în ea, orientată într-o nouă
direcție, o forță – za terapeutică. Dar această forță terapeutică poate merge mult mai departe decât vindecarea
nevrozei. Nu este un poet, ci un om de știință care a schițat acest pers – chiar dacà:
O întreagă psihanaliză materială ne poate… Ajuta să ne vindecăm de imaginile noastre sau cel puțin să ne
ajute să limităm puterea imaginilor noastre asupra noastră. Este de sperat atunci… Să poți face imaginația
fericită, cu alte cuvinte, să poți da o conștiință bună imaginației, acordându-i pe deplin
278 ai toate sale mijloacele de expresie, toate imaginile materiale care apar în vise naturale, în activitatea
normală de vis. Fă-ți imaginația fericită acordă-i toată exuberanța, este tocmai otor – pentru imaginație
adevărata sa funcție impuls – sor psihic. 2
 Imaginația nu a rămas imun la pro – CESS de reificare. Suntem stăpâniți de imaginile, suferim propriile
noastre imagini. Psicoanáli – sis știau bine și știau consecințele. Nicio femeie – du – te, „dă-i imaginației toate
mijloacele de ex – presiune” ar fi un obstacol. Persoanele mutilate (mutilate și în facultățile lor imaginative)
sau – ganizarían și distrug chiar mai mult decât au voie să le distrugă astăzi. O astfel de eliberare ar fi o groază
fără atenuare: nu catastrofa culturii, ci acțiunea liberă a tendințelor sale cele mai represive. Rational este
imaginația, care poate deveni o priori de reconstrucție și noua orientare a dispozitivului producerea m – Tive la
o existență pașnică, o viață fără teamă. Și aceasta nu poate fi niciodată imaginația celor care sunt posedate de
imaginile dominației și ale morții.
Eliberați imaginația, astfel încât să puteți avea toate mijloacele lor de exprimare, presupune regresia a
mult din ceea ce este acum liber și perpetuează un tată social – represiv. Și o astfel de inversare nu este o
chestiune de psiho – logie sau etică, ci de politică, în liedul că acest termen a fost folosit în această lucrare:
practică în care sunt dezvoltate instituții sociale de bază, definite, susținute și schimbat. Este o practică a
indivizilor, indiferent de forma lor de organizare. Atunci trebuie pusă încă o dată întrebarea: cum pot administra
indivizii
2. Gaston Bachelard, Le materialialisme rationnel (Paris: Presses Universitaires, 1953), p. 18
(cursiv Bachelard).
279 Trados – a cărui mutilare este înregistrată în propriile lor libertăți și satisfacții și care este reprodusă
pe o scară largă- eliberează în același timp de la sine – noi și stăpânii lor? Cum este posibil să credem că cercul
vicios poate fi rupt?
Paradoxal, se pare că nu noțiunea de noi instituții sociale prezintă cea mai mare rezistență în încercarea de
a răspunde la această întrebare. Aceleași companii înființate se schimbă sau s- au schimbat instituțiile de bază în
direc – TION de planificare în continuare. Deoarece dez – voltare și utilizarea tuturor resurselor disponibile
pentru satisfacerea nevoilor vitale universale a este o condiție necesară pentru pace, este incompatibil cu
predominanța intereselor private, care stau în calea atingerii acestui obiectiv. Schimbarea CUA – litativo este
condiționată de planificarea întregului împotriva acestor interese și o societate liberă și rațională nu poate
apărea decât pe această bază.
Instituțiile în care vă puteți imagina – este pacificarea și sfidează clasificarea tradițională în guverne
autoritare și democratice, fabrici cen – descentralizate și liberali. Astăzi, opoziția față de planuri – Guvernul
central în numele unei democrații liberale care este refuzată în realitate servește doar ca pretext ideoló – logic
pentru interesele represive. Scopul autodeterminării J – tica autentice a indivizilor depinde de control. Numerar
sociale privind producția și dez – buției nevoilor (în ceea ce privește nivelul de cultură materială și intelectuală
a atins).
Aici, raționalitatea tehnologică, despo – exploatarea Jada a aspectelor sale, este singurul nivel și
îndrumare în planificarea și dezvoltarea recurentei – sunt disponibile tuturor. Autodeterminarea în producție ar
fi risipitoare. Locul de muncă tehnic și, întrucât munca tehnică reală tinde să reducă efortul fizic și mental. În
acest domeniu, control centralizat este rațional dacă acesta stabilește condițiile prealabile pentru auto
– determinarea verdade – ra. Aceasta din urmă poate deveni efectivă apoi în 280 propriul lor domeniu: în
deciziile privind producția și distribuția surplusului economic, și existența individuală.
În orice caz, combinația dintre autoritatea centralizată și democrația directă este supusă unor variații
infinite, în funcție de gradul de dezvoltare. Auto – Determinarea va fi real, în măsura în care MA – sas au fost
dizolvate în indivizi eliberat de orice propagandă, îndoctrinare sau manipulare; Indivizi – Duos, care sunt
capabili să cunoască și să înțeleagă I – Chos și evaluarea alternativelor. Cu alte cuvinte, societatea va fi
rațională și liberă în măsura în care este organizată, susținută și reprodusă de un subiect historic – esențial nou.
În etapa actuală de dezvoltare a societăților industriale avansate, atât sistemele materiale, cât și cele
culturale neagă această cerință. Puterea și eficiența acestui sistem, asimilarea totală a spiritului cu faptele,
gândit cu comportamentul necesar, de aspirații cu realitatea, se opun APA – Miºcãrii unui nou subiect. Ei
se opun, de asemenea, nu – TION că înlocuirea control predominante, astfel – procesul de producție BRE
pentru „controlul de la aba – jo” ar însemna apariția unui transport schimbare calitativă – tive. Această noțiune
a fost valabilă și încă mai este valabil, în locuri în care lucrătorii au fost și sunt NE – torilor vii și sarcina
societății stabile – CIDE. Cu toate acestea, în locurile în care aceste clase au devenit o parte din forma stabilită
de viață, pentru a controla ascensiunea prelungi astfel este – diferit cenario.
Și totuși, faptele care validează teo – ar critica această societate și dezvoltarea fatală a acesteia sunt bine
prezente: creșterea irațională – voi pentru toți, nevoia de expansiune agresivă, amenințarea constantă a
războiului, intensificarea exploatării – fied, dezumanizare. Și toate punctele au – cia alternativa istorică:
utilizarea planificată a resurselor pentru a satisface nevoile vi – astfel cu un minim de efort, transformând
281 timp liber, pacificarea a luptei pentru existenta.
 Dar faptele și alternativele sunt frag – mente care nu se potrivesc, sau ca o lume de obiecte mute fără
subiect, fără a practica, care ar muta aceste obiecte într – o nouă direcție. Teoria dialectică nu este infirmabilă,
dar nu poate oferi remediul. Fără PUE – fii pozitiv. Fără îndoială, conceptul dialectic, la com – date Ignite fapte
transcede le. Acesta este semnul adevărului său. Definește posibilitățile istorice, incluziunii – așa nevoi; dar
întruchiparea sa poate fi în practică doar pentru a răspunde la teorie și în pre – sente, practica nu dă un astfel de
răspuns.
Pe baza teoretică și empirică, conceptul cu – dialectic își pronunță propria lipsă de speranță. Realitatea
umană este istorie și, în ea, contradiccio – țiilor nu explodează de la sine. Conflictul dintre do – fix
– determinarea și satisfacerea de o parte și de realizări, care tind să se auto – determinare și pacificării pe de altă
parte, poate deveni aparent dincolo de orice negare posibil, dar ar putea continua templul lui – eu fac ușor
de gestionat și chiar să fie un conflictul productiv – care odată cu creșterea cuceririi tehnologice a naturii crește
cucerirea omului de către om. Iar această cucerire reduce libertatea care este a priori  necesară eliberării.
Aceasta este libertatea de gândire în singurul sens în care gândirea poate fi liberă în lumea gestionată ca
conștiință a productivității sale represive și întrucât ab – soluta trebuie să rupă cu acea totalitate. Dar această
necesitate absolută nu prevalează exact acolo unde poate deveni forța motrice a unei practici istorice, cauza
efectivă a schimbării calitative. Fără această forță materială, chiar și cea mai acută este conștiința im – puternic.
Indiferent care se poate manifesta atât în mod clar caracterul irațional al întregului și cu ea
NEVOILOR – tatea unei schimbări; discernerea nevoii nu a fost niciodată suficientă pentru a folosi cât mai
mult posibil – ternative. Confruntându -se cu o eficacitate omniprezentă a 282 de sisteme de viață dat soluții
alternative, acestea au întotdeauna pa – recido utopice. Și o perspectivă asupra necesității, conștiința stării
sărace nu va fi suñciente, nici măcar în faza în care realizările științei și nivelul de productivitate au eliminat
aspectele utopice ale alternativelor: atunci când realitatea utopică este – stabilită mai degrabă decât opusul ei.
Înseamnă asta că teoria critică a societății abdică și lasă câmpul liber unei sociologii empirice, liberă de
orice îndrumare teoretică, cu excepția îndrumării metodologice, care cedează falimentelor unei concreții
neplasate, realizând astfel un serviciu ideologic în același timp cu pro – pretinde eliminarea judecăților de
valoare? Sau conceptele dialectice arată încă o dată valoarea lor, înțelegerea propria lor situație ca așa – ciedad
analizarea? Puteți sugera un răspuns dacă se consideră că teoria critică tocmai în punctul de cea mai mare
slăbiciune sale: incapacitatea sa de a da – strate existența eliberatoare tendințe în cadrul societății stabilite.
Teoria critică a societății a fost în Ori sale – gene, confruntat cu prezența forțelor reale (obiective și
subiective) în societatea stabilită, care sa mutat (sau ar putea fi ghidat pentru a fi mutat) instituțiilor mai
raționale și libere prin eliminarea celor existente, care deveniseră obstacole în calea progresului. Acestea au fost
baza empirică pe care a apărut teoria și aceste temeiuri empirice au derivat ideea eliberării
posibilităților inerente dezvoltării, altfel blocate și denaturate, productivitatea puterilor și a nevoilor materiale și
a intelectualilor. Fără demonstrarea unor astfel de forțe, critica Socie – tata ar mai fi valabile și rațional, dar
aceasta ar fi incapabil de a traduce raționalitate în ceea ce privește practica Lui – toric. Concluzia? „Eliberarea
de posibi – legăturile inerente“ nu mai exprimă în mod adecvat la – ternativa istoric.
Posibilitățile Crawlerele ale societății industrializate 283 proces avansat sunt: dezvoltarea a forțelor
producti – du – te la o scară mărită, extensie a cuceririi naturii, creșterea gradului de satisfacție
a nevoilor pentru un număr tot mai mare de oameni, crearea de noi nevoi și facultăți. Dar aceste posibilități se
realizează treptat prin mijloace și instituții care anulează potențialul lor eliberator și acest proces nu afectează
doar mijloacele, ci și scopurile. Instrumente de productivitate și progresivă – atât organizate într – un sistem
totalitar, nu numai descuraja – utilizările curente minat, dar, de asemenea, po – bil.
În faza sa cea mai avansată, FUNC dominație – na ca administrare, și zonele Oped superdesarro- de
consum în masă, viața administrată devine o viață mai bună pentru toți, în apărarea care contrariile se unesc.
Aceasta este forma pura a do – NAREA. Invers, negarea sa pare a fi forma pură a negației. Totul pare a re
conținut – duced la cererea abstractă unică la do – NAREA: doar cere cu adevărat revolu – tionary și ar valida
realizările CIVILI – izare industriale. Pentru refuzul său eficient de către sistemul stabilit, această negare apare
în timp – politic ma impotent „negație absolută“: o negare care pare a fi cea nerezonabil în cadrul sistemului
stabilit dezvoltă productivitatea și atenueaza sale greutățile vieții. În cuvintele lui Maurice Blanchot:
Ceea ce refuza este nu fără valoare sau im – portance. Mai degrabă de aceea este necesară negarea. Acolo
e un motiv să nu acceptăm, există este o aparență de înțelepciune care îngrozește – ne, există este un EL – acord
tición și conciliere va nu asculta. A avut loc o pauză. Am fost reduși la acea sinceritate care nu tolerează
complicitatea. 3
3. „Le refus”, în Le ¡4 Juillet, nr. 2, Paris, octombrie 1958.
284
 Dar dacă caracterul abstract al refuzului este rezultatul reificării totale, ar putea exista încă baze concrete
pentru negare, pentru că reificarea este o iluzie. Din același motiv, unificarea contrariilor în mijlocul tehnico-
raționalității – ca trebuie să fie, în toată realitatea sa, o singură unificare iluso – ria, care nu elimină nici
contradicția dintre creștere – productivitatea dvs. Și utilizarea sa represivă, nici nevoie am văzut – doar pentru a
rezolva contradicția.
Dar lupta pentru o soluție a depășit căile tradiționale. Tendințe Totalitare societatea dimensională face
ineficiente căile și mijloacele de tradiționale, poate chiar protesta față de PE – ligrosos, pentru că ele păstrează
iluzia po suveranității – pular. Această iluzie conține un adevăr: „poporul” care anterior era fermentul
schimbării sociale, „a crescut” pentru a deveni aluatul co – social – aderării. În acest fenomen, mai degrabă
decât redistri – bution de bogăție și clase egale. Encuen – tra stratificarea noii funcții avansate societatea
industrială.
Cu toate acestea, în baza populară conservatoare este substratul proscriși și „outsideri“, exploatatilor si
persecutate de alte rase și alte culori, șomerii și cei care nu pot fi em – ployees. Ele există în afara procesului
democratic – tico: viața ta este cea mai imediată și cea mai reală nevoie de a pune capăt instituțiilor și
condițiilor intole – rable. Astfel, opoziția ta este revoluționară chiar dacă conștiința ta nu este. Opoziția lor
lovește sistemul din exterior și, prin urmare, nu este înfrântă de sistem; este o forță elementară care încalcă
regulile jocului și, făcând acest lucru, o dezvăluie ca un joc truc. Când se întâlnesc și ies fără arme, fără
protecție, pentru a cere cele mai primitive drepturi civile, știu că trebuie să înfrunte câini, pietre, bombe,
închisoare, lagăre de concentrare, chiar moarte. Puterea sa se află în spatele oricărei demonstrații politice în
favoarea victimelor legii și ordinii. Faptul că au început să refuze să joace jocul poate
285 se face trimitere la punctul la începutul la sfârșitul unei PE – riod.
Nimic nu ne permite să presupunem că este un final bun. Capacitățile economice și tehnice ale
societăților – tablecidas sunt suficient de mari încât să permită ajustări și concesii pentru proscriși, iar forțele
annadas sunt suficient de instruite și echipate pentru situațiile de urgență OCU – Parse. Cu toate acestea,
spectrul este acolo din nou, în interiorul și în afara peluz – Teras ale societăților avansate. Paralelismul istoric
ușor cu barbarii care amenință imperiul civilizației creează o prejudecată asupra subiectului; Perioada
barbarismului He – Gundo poate fi imperiul conti – nuado al civilizației în sine. Dar există posi – Ness că, în
această perioadă, extremele istorice sunt din nou: cea mai avansată conștiința umanității și forța cea mai
exploatată. Este doar o posibilitate. Teoria critică a societății nu po – concepte de a vedea cine poate umple
golul dintre prezent și viitor: fără a ține nin – promisiune Guna, și nici nu au niciun succes, acesta este încă
ne – gativa. Astfel, vrea să rămână loial celor care, fără speranță, au dat și își dau viața Marii Respingeri.
La începutul erei fasciste, Walter Benja – min a scris:
Nur um der Hoffnungslosen willen ist uns die Hoffnung gegeben.
Numai datorită celor fără speranță ni se dă speranța.
286
INDEX
Prefață la ediția franceză 7
Mulțumiri 17
Introducere 19
SOCIETATEA UNIDIMENSIONALĂ
1. Noi forme de control 31
2. Închiderea universului politic… 49
3. Cucerirea „nenorocitei conștiințe:
O desublimare represivă 86
4. Închiderea universului discursului…. 114
5. Gândire negativă: logica testa  pro – învinsă. 151
6. De la gândirea negativă la cea pozitivă: Ra țită tehnologică și logica do – NAREA 171
7. Triumful gândirii pozitive: marginea  – sofia dimensională  197
POSIBILITATEA ALTERNATIVELOR
8. Angajamentul istoric al filosofiei.. 231
9. Catastrofa Eliberării 253
1 0. Concluzie  276 2005.

— Talleres
LIBERDÚPLEX, S. L. Constitución, 19 08014 Barcelona
 Vă reamintim că această carte este împrumutată gratuit pentru uz educațional, cu condiția să fie citită
odată. Dacă este imediat.
exclusiv dispărut unul formă
Alăturați-vă cum beneficiază acest proiect și oamenii care nu văd și va promova ra
ca alte la bibliotecile sunt și tu.
Pentru alte publicații vizitați:
www.lecturasinegoismo.com Facebook: Citirea fără egoism
Twitter: @Lectsinego sau, alternativ, scrieți la: lecturasinegoismo@gmail.com
Omul unidimensional – Herbert Marcuse
Referință: 2611
Omul unidimensional  este o analiză a societăților occidentale moderne care. Sub o deghizare pseudo-
democratică, ei ascund o structură totalitară bazată pe lupta de clasă și exploatarea omului de către om.
Lucrarea se bazează pe două ipoteze aparent contradictorii: pe de o parte. Marcuse afirmă că societatea
industrială avansată este capabilă să reprime orice schimbare calitativă; Pe de altă parte, ipoteza pare să
predomine că există forțe în această societate capabile să pună capăt represiunii și să exploateze contradicțiile
mortale care bat în interiorul ei. Concluzia lui Marcuse este una de disperare lucidă: subiectul revoluționar nu
poate fi constituit nici de subproletariatul urban, nici de intelectuali, nici de unirea ambelor forțe, considerate
până astăzi drept cele mai progresiste. Soluția, potrivit autorului, este „să trezească și să organizeze solidaritatea
ca o necesitate biologică de a sta uniți împotriva brutalității și exploatării inumane”.

Ariel