CĂI PARTICULARE DE DEGRADARE

A AMINOACIZILOR
 Degradarea scheletului de carbon al aminoacizilor


Scheletul atomilor de carbon al aminoacizilor este reprezentat de structura chimică
rămasă în urma îndepărtării grupării α-amino.

Degradarea aminoacizilor implică transformarea fiecărui aminoacid în posibili șapte
compuși intermediari: oxaloacetat, piruvat, α-cetoglutarat, fumarat, succinil-CoA,
acetil-CoA și acetoacetat. După transformarea aminoacizilor în diverși intermediari
metabolici, aceștia vor conduce la sinteza de glucoză sau corpi cetonici.

Aminoacizii care în cursul degradării generează piruvat sau intermediari ai ciclului
Krebs, duc la sinteza de glucoză, pe calea oxaloacetatului. Acești aminoacizi se
numesc glucoformatori (glucogenici). Cu excepția leucinei și a lizinei, ceilalți
aminoacizi (în număr de18) sunt glucoformatori.

Aminoacizii care în urma degradării generează precursori ai corpilor cetonici (acetil-
CoA) sunt aminoacizi cetoformatori (cetogeni).

Unii aminoacizi sunt atât glucoformatori, cât și cetoformatori (izoleucina, fenilalanina,
triptofanul, tirozina).
 Rolul acidului folic în metabolismul aminoacizilor

Acidul folic face parte din grupul vitaminelor

hidrosolubile și este constituit dintr-o structură
heterociclică numită pteridină, acid p-
aminobenzoic și acid glutamic.
Forma coenzimatică este reprezentată de
tetrahifrofolat (FH4), obținut în urma a două
reacții de reducere la nivelul nucleului pteridinic,
reacții catalizate de dihidrofolat reductază.
Rolul FH4 este acela de transportor al unor
grupări ce conțin un atom de carbon, pe care le
cedează unor substraturi diverse. Grupările ce
pot fi transferate sunt reprezentate de metil,
metilen, metenil, formil, formimino.
Grupările transportate se leagă covalent la acidul
folic, la nivelul atomilor N5, N10 sau simultan la N5
și N10, sub forma unei punți.
Interconversia unităților cu 1 atom de
carbon ale FH4.

Forma cea mai oxidată este situată în

parte de sus a figurii (formil-FH4), iar
forma cea mai redusă (metil-FH4) în
partea de jos.
Obs: N5-metil FH4 nu poate fi reoxidat.
 Metabolismul Glicinei și Serinei

Există trei căi de metabolizare a glicinei:

1. o cale de degradare comună cu serina, care generează acid piruvic;
2. o cale de degradare completă, ce conduce la generarea de dioxid de carbon și amoniac;
3. o cale particulară, ce sintetizează acid oxalic.
 Metabolismul Glicinei și Serinei
1. Reacția de conversie a glicinei la serină este o reacție reversibilă, catalizată de enzima
serin hidroximetil transferaza. Reacția implică participarea a două coenzime, piridoxal
fosfatul (PLP) și tetrahidrofolatul (FH4).
Când reacția se desfășoară în sensul formării glicinei din serină, din FH4 se formează
N5,N10- metilen- FH4, compus care poate participa la sinteza TMP (nucleotid ce participă la
sinteza de ADN) sau poate genera alți derivați ai FH4.
Caracterul reversibil al reacției face ca serina să devină principalul furnizor de grupări
metilen (-CH2-) în organism.

2. Degradarea glicinei la CO2 și NH3 este catalizată de enzima de clivare a glicinei.

Această reacție este și ea o reacție reversibilă și implică participarea acelorași coenzime,
PLP și FH4. În urma reacției, glicina cedează gruparea -CH2- tetrahidrofolatului, generând
N5,N10- metilen- FH4.

3. Predominant în rinichi, glicina poate fi convertită la oxalat, prin dezaminare oxidativă

urmată de o nouă etapă suplimentară de oxidare. Formarea excesivă a oxalatului, cu
depunerea sa sub formă de cristale la nivelul căilor urinare, conduce la formarea calculilor
de oxalat de calciu.
Serina, sub acțiunea serin dehidratazei poate fi transformată în piruvat. Având în vedere
că piruvatul poate genera glucoză prin gluconeogeneză, serina și glicina, care pot fi
metabolizate la piruvat, sunt aminoacizi glucoformatori.
 Vitamina B12

Vitamina B12 este o vitamină hidrosolubilă, ce conține

în structura sa un inel corinic (similar cu nucleul
porfirinic din structura hemului), la care este atașat,
prin legături coordinative, ionul de cobalt. În organism,
ionul de cobalt poate forma legături fie cu radicalul
metil (se formează metil-cobalamina), fie cu 5’-
deoxiadenozina, (se formează 5’-deoxiadenozil-
cobalamina).
Cele două forme active ale vitaminei B12 sunt
implicate în două reacții din metabolizarea
aminoacizilor:
- transferul grupării metil de la N5-metil-FH4 la
homocisteină, cu formarea de metionină – reacție
catalizată de metionin sintaza;
- izomerizarea metil-malonil-CoA la succinil-CoA-
reacție catalizată de metil-malonil-CoA mutaza. Metil-
malonil-CoA provine din propionil CoA, rezultat la
rândul său din metabolismul valinei și leucinei, dar și
din degradarea acizilor grași cu număr impar de atomi
de carbon.
Gruparea metil din N5- metil FH4 este cedată
vitaminei B12, care devine metilcobalamină.
Metil-B12 cedează apoi gruparea metil
homocisteinei, generând metionina.
Deficitul vitaminei B12 duce la imposibilitatea
regenerării FH4 din N5-metil FH4. Având în
vedere și faptul că reacția de transformare a
N5,N10- metilen FH4 în N5-metil FH4 este
ireversibilă, FH4 rămâne blocat sub formă de
metil-FH4. Această situație conduce la un deficit
de N5N10-metilen-FH4, care este necesar sintezei
de TMP- timidin monofosfat (implicat în sinteza
ADN-ului). Afectarea sintezei de ADN va avea
consecințe la nivelul măduvei osoase, asupra
diviziunii eritroblaștilor (precursorii eritrocitelor).
Astfel, în măduvă vor predomina formele
celulare eritroblastice tinere și va scădea
numărul de eritrocite mature trimise în circulație,
instalându-se anemia megaloblastică.
Mecanismul este cunoscut sub denumirea
de ,,capcana metil-folatului”.
 Metabolismul metioninei și cisteinei

Metionina - roluri:
1. în forma activată, de S-adenozil-metionină (SAM), este cel mai activ donor de
grupări metil;
-2. este precursor al homocisteinei - hiperhomocisteinemia este factor de risc pentru
bolile cardiovasculare.

1. Activarea metioninei la S-adenozil-metionină are loc într-o reacție ATP-dependentă.

SAM va ceda gruparea metil către diverși acceptori, fiind implicată în multe procese
biologice: transformarea noradrenalinei în adrenalină, a acetil-serotoninei în melatonină, a
guanidinoacetatului în creatină, a fosfatidil-etanolaminei în fosfatidilcolină.
Un alt posibil donor de grupări metil este N5-metil FH4, dar potențialul său de transfer al
grupării metil este mult mai mic decât al SAM.
În urma îndepărtării grupării metil din molecula sa, metionina este transformată în
homocisteină.
Homocisteina participă, împreună cu serina, la sinteza cisteinei (homocisteina furnizează
gruparea -SH a cisteinei). Reacția dintre homocisteină și serină este catalizată de
cistationin beta sintază (CBS). Cistationina formată este scindată, sub acțiunea cistationin
liazei, generând cisteina. Restul moleculei, provenit din scheletul de atomi de carbon al
homocisteinei, este metabolizat la succinil-CoA, intermediar al ciclului Krebs.
În cursul degradării cisteinei, gruparea tiolică este convertită la sulfat (SO42-), grupare
care va putea fi utilizată în reacții de sulfatare. Participarea la reacțiile respective necesită
activarea grupării sulfat sub formă de PAPS (3’-fosfoadenozin-5’-sulfat). Restul moleculei
de cisteină este convertit la piruvat.
Având în vedere că și metionina și cisteina sunt aminoacizi ce generează intermediari ai
ciclului Krebs (succinil-CoA) și piruvat, ambii aminoacizi sunt considerați aminoacizi
glucoformatori.
Metionina poate fi regenerată din homocisteină, prin acceptarea unei grupări metil de la
N5-metil-FH4. Reacția este catalizată de metionin sintază și necesită participarea vitaminei
B12 în calitate de coenzimă. Pe lângă regenerarea metioninei, reacția asigură și
refacerea FH4 necesar sintezei de TMP și de nucleotide purinice.
 Hiperhomocisteinemia

Hiperhomocisteinemia poate fi cauzată de deficitul enzimelor implicate în metabolizarea

homocisteinei (metionin sintaza, CSB- cistationin beta sintetaza) sau de deficitul vitaminelor
ce îndeplinesc roluri coenzimatice în metabolismul metioninei (acidul folic, vitamina B12,
vitamina B6).
Hiperhomocisteinemia promovează stresul oxidativ, inflamația și disfuncția endotelială și
reprezintă un factor de risc pentru bolile cardiovasculare.
La femeile însărcinate, nivelurile crescute de homocisteină sunt asociate cu creșterea
incidenției defectelor tubului neural (spina bifida) la făt. Suplimentarea cu folați înainte și
după concepție diminuează riscul apariției acestui gen de defecte.

Cistinuria reprezintă o afecțiune cauzată de un deficit al reabsorbției cistinei

la nivelul tubilor renali. Pot apărea depuneri de calculi, ce pot afecta funcția
renală.
 Biopterina

Biopterina este o coenzimă ce poate fi sintetizată în organism, sub formă de

dihidrobiopterină (BH2), sub acțiunea dihidrobiopterin sintetazei. Ulterior, BH2 este
transformată în tetrahidrobiopterină (BH4) sub acțiunea dihidrobiopterin reductazei, ce
utilizează NADH drept coenzimă.
BH4 participă la reacții de hidroxilare, ce au loc, de regulă, la nivelul unui inel aromatic.
 Metabolismul fenilalaninei

Fenilalanina este un aminoacid esențial. În organism, metabolizarea fenilalaninei conduce

la sinteza de tirozină, printr-o reacție de hidroxilare, catalizată de fenilalanin hidroxilaza.
Această enzimă este o oxidază cu funcții mixte – catalizează hidroxilarea substratului,
folosind unul dintre atomii unei molecule de oxigen, în timp ce celălalt atom de oxigen
este redus, formând H2O.

Tirozina poate fi astfel sintetizată în organism atât timp cât fenilalanin hidroxilaza nu este
deficitară. Dacă există un deficit al acestei enzime, tirozina devine aminoacid esențial, iar
prezența sa în organism trebuie asigurată prin aport alimentar.
Deficitul genetic de fenilalanin hidroxilază determină apariția fenilcetonuriei, cea mai
comună eroare înnăscută de metabolism (incidența 1:10000 de nou-născuți).
Fenilcetonuria (PKU) poate fi cauzată și de deficitul oricăreia dintre enzimele necesare
sintezei tetrahidrobiopterinei.
PKU se caracterizează prin acumulare de fenilalanină și deficit de tirozină. Acumularea
de fenilalanină apărută repede după naștere (înainte de împlinirea vârstei de un an)
afectează dezvoltarea normală a creierului, ducând la tulburări neurologice și retard
mintal.
 Fenilcetonuria
La persoanele cu PKU fenilalanina este
metabolizată parțial la fenil piruvat, care se
acumulează în sânge și țesuturi și se elimină
prin urină.
Denumirea de fenilcetonurie se datorează
descoperirii unei fenilcetone, care a fost
identificată drept fenilpiruvat, în urină.
Se pare că toxicitatea fenilalaninei acumulate
în exces se datorează faptului că Phe intră în
competiție cu alți aminoacizi (tirozină, triptofan)
pentru traversarea barierei hemato-encefalice,
ducând la deficitul unor neurotransmițători,
care sunt în mod normal generați din acești
aminoacizi (dopamină, serotonină).
Diagnosticul precoce se face prin screening-ul
nou-născuților (se măsoară concentrația
fenilalaninei în sânge). Boala se tratează prin
regim alimentar: alimentație săracă în
fenilalanină și administrare de suplimente de
aminoacizi esențiali (care nu conțin
fenilalanină).
 Metabolismul tirozinei

Fenilalanina și tirozina au căi de degradare comune, ce generează glucoză, corpi cetonici

(cei doi aminoacizi sunt glucoformatori, dar și cetoformatori), dar și o serie de compuși cu
funcții biologice:
1. Catecolaminele: dopamina, noradrenalina și adrenalina. Din tirozină este sintetizată
DOPA (dioxifenilalanina), sub acțiunea tirozin hidroxilazei. DOPA va genera dopamina,
noradrenalina și adrenalina.
2. Hormonii tiroidieni T3 (triiodotironina) și T4 (tiroxina) – se formează în glanda tiroidă.

3. Melanina – pigment sintetizat în melanocite (celule prezente în epiderm, păr și în

globii oculari), care conferă culoarea caracteristică a pielii, părului și ochilor. Melanina are
rolul de a proteja pielea de efectul radiațiilor UV solare.
Tirozina, sub acțiunea tirozinazei, este transformată în DOPA. DOPA va fi oxidată la
dopachinonă, care în urma unor reacții de ciclizare și polimerizare va genera melanina.
Deficitul genetic al tirozinazei duce la apariția albinismului. Această patologie se
caracterizează prin absența parțială sau totală a melaninei. Pacienții prezintă
hipopigmentarea pielii, părului și ochilor, creșterea sensibilității pielii la acțiunea razelor
solare, fotofobie și tulburări de vedere.
 Metabolismul tirozinei

Fenilalanina și tirozina pot fi degradate la fumarat (poate intra în ciclul Krebs →

oxaloacetat → glucoză) și acetoacetat (corp cetonic). Cel mai important compus
intermediar al acestei căi de degradare este acidul homogentizic, care este metabolizat
în continuare sub acțiunea enzimei homogentizat oxidaza.
În cazul unui deficit de homogentizat oxidază, acidul homogentizic se acumulează în
sânge și este eliminat urinar. Urina are culoare închisă, datorită faptului că acidul
homogentizic, prin oxidare, generează un pigment de culoare brună. Boala se numește
alcaptonurie și este prima eroare de metabolism înnăscută, descrisă în literatură. Pe
lângă aciduria homogentizică, alcaptonuria se caracterizează și prin artrită la nivelul
articulațiilor mari și prin depunerea unui pigment brun la nivelul țesutului conjunctive.
 Metabolismul triptofanului

Triptofanul, aminoacid esențial, generează în urma metabolizării sale compuși ce conduc

la sinteza de glucoză (acidul piruvic format prin transaminarea alaninei detașată din
catena laterală) sau de corpi cetonici (acetoacetil-CoA). Astfel, triptofanul este un
aminoacid glucoformator și cetoformator.
Degradarea triptofanului se desfășoară cu ajutorul a numeroase căi metabolice, ce
conduc la sinteza unor compuși cu roluri biologice:
1. NAD+și NADP+ - coenzimele pot fi obținute din vitamina PP (nicotinamida) sau din
triptofan;
2. Serotonina – rezultă din decarboxilarea 5-hidroxi-triptofanului;Serotonina din sistemul
nervos acționează ca neurotransmițător, cea sintetizată în tractul gastrointestinal participă
la reglarea motilității digestive, iar serotonina produsă și eliberată din trombocite are efect
vasoconstrictor și participă la hemostază.
3. Melatonina – hormon sintetizat în epifiză, din serotonină. Melatonina are rol în
modularea ciclului somn-veghe, fiind implicată în inducerea somnului.
Metabolismul triptofanului
 Bibliografie

Richard A. Harvey, Denise R. Ferrier. Lippincott’s Illustrated Reviews –

Biochemistry. 5th edition, Lippincott Williams & Wilkins, 2011.

Coleen Smith, Allan D Marks, Michael Lieberman. Marks’ Essentials of Medical

Biochemistry. Lippincott Williams & Wilkins, 2007

Victor V Rodwell, David A Bender, Kathleen M. Botham, Peter J Kennelly, P.

Anthony Weil. Harper’s Illustrated Biochemistry. 31st edition, 2018.

Veronica Dinu, Aurora Popescu, E.Truţia. Biochimie Medicală – Mic tratat.

Editura Medicală, Bucureşti, 1998.