Sunteți pe pagina 1din 320

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII

ACADEMIA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

CHIRILĂ MIHAI

Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare din sporturile de


luptă

TEZĂ DE DOCTORAT

CONDUCĂTOR DE DOCTORAT

Profesor Dr. Honoris Causa Mihai Epuran

BUCUREŞTI
2002
PARTICULARITĂŢILE ÎNVĂŢĂRII
ŞI APLICĂRII TEHNICILOR DE
AUTOAPĂRARE
DIN SPORTURILE DE LUPTĂ

2
Cuprins
CAPITOLUL 1.
ACTUALITATEA ŞI IMPORTANŢA PROBLEMEI
PENTRU PREGĂTIREA POLIŢIŞTILOR...........................................................................5
1.1. Domeniu de aplicare........................................................................................................5
1.2. Realitatea infracţională –condiţie şi model de pregătire a viitorilor poliţişti......8
1.3. Autoapărarea –mijloc de bază în procesul de pregătire a poliţiştilor
pentru neutralizarea agresiunilor fizice....................................................................11
1.4. Caracterul practic-aplicativ al autoapărării.......................................................18
1.5. Asemănări şi diferenţe între activităţile sportivilor şi aplicaţiile poliţiştilor.....21
1.6. Caracterizarea psihologică a persoanelor angajate în activităţi de luptă...........22
1.6.1. Caracterizarea psihologică a sportivilor din sporturile de luptă.....................23
1.6.2. Caracterizarea meseriei de poliţist.................................................................26

CAPITOLUL 2
COMPORTAMENTE PERFORMANŢIALE ADAPTATE SITUAŢIILOR
PROBLEMATICE ŞI OPOZITIV- AGRESIVE.................................................................30
2.1. Consideraţii generale.........................................................................................30
2.2. Performanţa sportivă.....................................................................................................31
2.3. Comportamente performanţial-adaptative.....................................................................39
2.3.1. Definiţie..........................................................................................................39
2.3.2. Criterii de clasificare şi tipuri de comportamente
performanţial-adaptative.................................................................................42
2.4. Evaluarea atitudinii faţă de risc şi pericol.....................................................................52
2.5. Imaginea de sine şi comportamentul. Programarea pentru succes................................55

CAPITOLUL 3
MECANISMELE DE REGLARE ŞI AUTOREGLARE A COMPORTAMENTULUI
ÎN SPORTURI DE LUPTĂ ŞI AUTOAPĂRARE..............................................................59
3.1. Reglarea şi autoreglarea competitivă.............................................59
3.1.1 Constrângeri legate de incertitudine................................................................63
3.1.2. Constrângeri legate de presiunea temporală...................................................64
3.1.3. Constrângeri legate de organizarea spaţiului..................................................64
3.1.4. Constrângeri legate de limitările atenţionale..................................................65
3.2. Propuneri pentru un model de analiză a funcţiei vizuale în sporturile
de opoziţie duală............................................................................................................67
3.3. Componenta senzorială şi rolul ei în reglarea comportamentului agonistic.................73
3.4. Rolul atenţiei şi vigilenţei în percepţiile specializate din sporturile de lupta...............74
3.5. Percepţiile în sporturile de luptă şi rolul lor în reglarea comportamentului agonistic. .80
3.6. Reprezentările şi rolul lor în reglarea comportamentului agonistic..............................85
3.6.1. Reprezentările idiomotrice în sporturile euristice (de luptă)
şi caracteristicile învăţării........................................................................................89
3.6.2. Rolul reprezentărilor în reglarea conduitei agonistice....................................92
3.7. Componenta intelectuală şi gândirea ca factor de reglare a conduitei de luptă............94
3.7.1. Formele de manifestare ale gândirii...............................................................96
3.7.2. Rolul inteligenţei ca factor reglator în conducerea luptei...............................97
3.7.3. Rolul gândirii ca factor de reglare a conduitei de luptă..................................98
3.8.Anxietatea, conştiinţa de sine şi expectanţa.................................................................102

3
CAPITOLUL 4
ÎNVĂŢAREA PRIN PROBLEMATIZARE...................................................................106
4.1. Consideraţii generale..................................................................................................106
4.2. Caracterul prospectiv, proiectiv şi acţional al problematizării...................................107
4.3. Gândirea ca proces de rezolvare a problemelor..........................................................114
4.4. Situaţii problematice – definiţie..................................................................................115
4.4.1. Tipuri de situaţii problematice......................................................................117
4.4.2. Învăţarea situaţiilor problematice şi a rezolvării lor.....................................120

CAPITOLUL 5
ORGANIZAREA, CONŢINUTUL ŞI METODOLOGIA CERCETĂRII........................123
5.1. Premisele cercetării.....................................................................................................123
5.2. Ipotezele cercetării......................................................................................................126
5.3. Stabilirea eşantionului.................................................................................................130
5.4. Sarcinile cercetării.......................................................................................................131
5.5. Metode de cercetare.....................................................................................................132
5.6. Condiţii de desfăşurare................................................................................................138
5.6.1. Locul cercetării............................................................................................138
5.6.2. Durata cercetării...........................................................................................138
5.7. Conţinutul şi etapele experimentului - proiectul cercetării experimentale..................149
5.7.1.Variabilele dependente ale cercetării experimentale....................................149
5.7.2. Etapele experimentului................................................................................144
5.7.3. Conţinutul experimentului...........................................................................146
5.7.3.1. Descrierea şi codificarea mijloacelor pentru rezolvarea algoritmică
a situaţiilor problematice .......................................................................................150
5.7.3.2. Descrierea antrenamentului autogen.........................................................159
5.7.3.3. Antrenamentul ideomotric (imaginativ)...................................................164
5.7.3.4.Planul calendaristic de aplicare a învăţării
prin problematizare şi pregătire psihologică..........................................................167

CAPITOLUL 6
REZULTATELE CERCETĂRII EXPERIMENTALE ŞI INTERPRETAREA LOR......173
6.1. Etapa întâi a cercetării experimentale.........................................................................173
6.2. Etapa a II-a a cercetării experimentale........................................................................186
6.3. Etapa a III-a a cercetării experimentale.......................................................................206
6.4. Etapa a IV-a a cercetării experimentale......................................................................232

CAPITOLUL 7
CONCLUZII......................................................................................................................267
7.1. Concluzii teoretice.......................................................................................................267
7.2. Concluzii la cercetarea experimentală.........................................................................269
7.3. Concluzii practice........................................................................................................283
7.4. Concluzii finale...........................................................................................................284

BIBLIOGRAFIE................................................................................................................287

4
CAPITOLUL 1.
ACTUALITATEA ŞI IMPORTANŢA PROBLEMEI
PENTRU PREGĂTIREA POLIŢIŞTILOR

1.1. Domeniu de aplicare

Cuprinderea şi înţelegerea complexităţii problemei ne impune să avem în


vedere, că într-o societate dată acţionează, în direcţia producerii diferitelor
forme de agresiune, factori interni cu rol hotărâtor în definirea stării de
funcţionalitate şi securitate a sistemului social global. Între aceştia amintim
următorii : stratificarea socială; nivelul dezvoltării social-economice şi politice;
calitatea instituţiilor de menţinere a legalităţii; sistemul de valori şi norme
dominant; caracteristicile opiniei publice (percepţiei sociale) ; specificul
formării imaginilor şi a prejudecăţilor ; ideologia şi psihologia socială,
psihologia mulţimilor etc.
Este evident că societatea omenească a evoluat sub semnul contradicţiei
dintre limitele resurselor de hrană şi apă, a bunurilor material-spirituale
disponibile şi sistemul de interese sociale structurat la un moment dat. Din
această perspectivă, condiţia raţionalităţii (nonagresivităţii) acţiunilor sociale
este una instrumentală, dar menţinerea acestei raţionalităţi a necesitat,
necesitată şi va necesitata o acţiune hotărâtă din partea societăţii, pentru
menţinerea liniştii publice şi a legalităţii. Liniştea publică, în sensul art. 321 din
Codul Penal, este acel atribut al vieţii sociale în care raporturile dintre oameni,
comportamentul lor şi, în genere, activităţile lor, atunci când participă la forme
de viaţă în comun, în public, se desfăşoară în mod paşnic, după norme de respect
reciproc, de securitate personală, de încredere în atitudinea şi faptele celorlalţi
oameni. Aceste valori sunt adânc întipărite în conştiinţa oamenilor, ele
constituind rezultatul unei îndelungi convieţuiri civilizate.

5
Evoluţia societăţii contemporane evidenţiază (în majoritatea statelor
lumii) o recrudescenţă a delictelor comise prin violenţă.
Reprezentând o problemă socială a cărei modalităţi de manifestare şi
soluţionare interesează atât factorii de control social (poliţie, administraţie,
justiţie) cât şi opinia publică, asemenea tipuri de delicte comise prin violenţă
tind să devină deosebit de periculoase pentru stabilitatea şi securitatea
instituţiilor, grupurilor şi indivizilor, fiind asociate de cele mai multe ori cu cele
de crimă organizată, terorism şi violenţă instituţionalizată. Violenţa nu constituie
un fenomen nou, apariţia şi evoluţia ei fiind strâns legate de evoluţia societăţii
(indivizilor, grupărilor sociale, organizaţiilor).
Dacă în trecut, în ţara noastră violenţa străzii era foarte redusă, astăzi a
pătruns într-un mod agresiv, în casă în liniştea familiei, în şcoală, în conştiinţa
oamenilor, fiind agresionate până şi instituţiile statului menite să păstreze
ordinea şi liniştea publică.
În ultimii ani, în evoluţia societăţii noastre forme diverse de violenţă s-au
dezvoltat cu uşurinţă, având o amploare din ce în ce mai mare şi din cauza
faptului că mijloacele şi „investiţiile” în „sistemele” de apărare (autoapărare) au
fost de cele mai multe ori inexistente sau ineficiente.
Astfel, societatea noastră a cunoscut toată gama de forme ale violenţei:
economică, morală şi fizică, aceasta din urmă ca forma cea mai gravă, deoarece
cauzează moartea persoanei sau vătămarea ei corporală (Buletin informativ –
Inspectoratul General de Poliţie).
Pentru a-şi îndeplini mai bine rolurile şi misiunile de servicii publice puse
în slujba cetăţeanului, unităţile teritoriale de poliţie, îşi intensifică măsurile
specifice de apărare a comunităţii din ce în ce mai mult şi acţionează mai ferm
în conformitate cu nivelul de aşteptare al populaţiei, pentru prevenirea,
descoperirea cu operativitate şi combaterea criminalităţii. Dar acţiunea
instituţiilor abilitate cu păstrarea ordinii şi liniştii publice, este direct

6
proporţională cu gradul de pregătire şi de adecvare a poliţiştilor şi jandarmilor,
la toate tipurile de cerinţe formulate de comanda socială.
În domeniul nostru, al pregătirii viitorilor poliţişti în vederea combaterii
infracţionalităţii, trebuie să adaptăm în mod creator experienţa metodologiei
pregătirii din sportul de mare performanţă, concretizată în găsirea de noi
exerciţii şi metode, mai eficiente decât cele anterioare. Cea mai calificată
instituţie de învăţământ poliţienesc din ţara noastră şi anume Academia de
Poliţie (ca şi celelalte şcoli de subofiţeri de poliţie), a inclus în planurile de
învăţământ ca disciplină obligatorie, autoapărarea fizică în cadrul lecţiilor de
educaţie fizică, fără a aloca însă şi un număr de ore corespunzător îndeplinirii
obiectivelor instructiv-educative propuse a fi îndeplinite în acest sens. Şi acest
lucru nu poate fi realizat nici în viitor datorită respectării unui raport între
disciplina pusă în discuţie şi celelalte obiecte de învăţământ.
Dacă, de exemplu se raportează numărul de cunoştinţe, deprinderi şi
priceperi conţinute în programele universitare, la timpul alocat însuşirii şi
dobândirii acestora, se constată o aglomerare crescândă a informaţiilor, simultan
cu scăderea constantă a timpului disponibil pentru operarea cu ele, în vederea
perfecţionării şi desăvârşirii învăţării.
Procesul de instruire şi antrenament este un proces psiho-pedagogic
condus de către un profesor cu experienţă, înarmat cu tehnici şi strategii în
organizarea şi conducerea pregătirii pentru autoapărare. Este de presupus deci,
că învăţarea trebuie să fie raţională, trainică şi mai ales economică. Problema
timpului a devenit o adevărată restricţie în asimilarea conţinutului la un nivel cât
mai ridicat, compatibil cu imperativele ridicate de starea de infracţionalitate, cu
atât mai mult cu cât comportamentul profesional al viitorului lucrător al
Ministerului de Interne, se va baza şi pe astfel de elemente, pe care de multe ori
trebuie să le aplice în condiţii de limită şi uneori dezavantajoase pentru el din
punct de vedere fizic şi / sau psihic.

7
1.2. Realitatea infracţională –condiţie şi model de
pregătire a viitorilor poliţişti
În orice domeniu de activitate comanda socială are un rol determinant în
orientarea, organizarea şi cuantificarea activităţilor de realizare a produselor
corespunzătoare atât fizice cât şi intelectuale.
Orice domeniu care are în vedere activitatea formativă intructiv-
educativă, are în vedere raportul realitate-necesitate.
În optimizarea raportului om-muncă distingem o serie de operaţiuni şi
fenomene care determină în mare măsură eficienţa acelei munci. Acestea sunt:
- orientarea profesională care pleacă de la individ, pe care-l informează
despre aptitudinile cu care este înzestrat şi-i indică profesiunea în care ar
obţine rezultate superioare;
- relaţia profesională care pleacă de la profilul (modelul) profesional şi
stabileşte în ce măsură un individ posedă aptitudinile cerute de
activitatea practică.
Acest proces se prelungeşte în timp şi conduce la aptitudini profesionale
şi, chiar mai mult, la comportamente profesionale. Activitatea profesională
îndelungată formează sau cultivă o serie de însuşiri distincte şi cu mare
specificitate.
Formele şi mijloacele diversificate, educaţia fizică şi sportul pot aduce o
contribuţie serioasă în formarea profesională.
Efectele exerciţiilor fizice, formarea şi perfecţionarea aptitudinilor
motrice, adaptarea organismului la solicitări de anumită intensitate, se răsfrânge
favorabil prin transfer specific şi nespecific asupra perfecţionării profesionale.
Reputatul cercetător german în probleme de ordine publică, dr. Victor
Henlas (citat de Sfichi C. şi colab., 1998), pleda pentru necesitatea impunerii
unui model ideal al lucrătorului de poliţie în consens cu legile ţării şi cu
necesitatea rezolvării comenzii sociale. Acest model ideal prestator de servicii
poliţieneşti, ar trebui să arate astfel:

8
- “noi aducem o contribuţie hotărâtoare la siguranţa statului. Suntem gata
la nevoie să ne riscăm chiar şi viaţa în acest scop;
- noi raportăm acţiunile la valorile fundamentale ale constituţiei şi la
legile care reglementează sarcinile şi competenţele noastre;
- noi suntem partenerii populaţiei care îi conferă siguranţa şi certitudinea
noastră;
- noi motivăm acţiunile noastre şi le explicăm, dar nu şovăim să
intervenim hotărât pentru impunerea ordinii de drept;
- noi suntem prietenoşi, plini de solicitudine, prevenitori şi respectuoşi
faţă de oricine;
- noi dovedim fair-play şi suntem buni colegi”.
Datorită actualului context al activităţii poliţistului al cărui mediu de
muncă este actul antisocial (infracţionalitatea) putem completa acest portret
ideal cu următoarele:
- în faţa unor situaţii limită, precum confruntarea fizică noi (poliţiştii)
trebuie să rămânem atenţi, dar nu nervoşi, gata de luptă, dar nu ostili,
având în minte limitele aplicării legii, cât şi drepturile infractorilor;
- supravieţuirea fizică şi psihologică necesită din partea poliţistului
cultivarea unei forţe pe toate planurile: fizic, mintal, intelectual,
psihologic şi chiar spiritual.
În domeniul ordinii publice, starea infracţională, care cuprinde tot felul
de infracţiuni şi contravenţii prevăzute în Codul Penal şi în diferite legi, privită
atât cantitativ cât şi calitativ determină structura şi conţinutul tuturor acţiunilor
de prevenire, combatere şi contracarare a infracţiunilor comise. Aceste acţiuni
sub forma procesului instructiv – educativ se realizează în instituţiile de
învăţământ ale Ministerului de Interne, dar şi în unităţile operative, sub forma
unei pregătiri permanente sau în cadrul unor cursuri de perfecţionare. Această
pregătire continuă este necesară deoarece criminalitatea este întreţinută de

9
indivizi ingenioşi care permanent folosesc căi, metode, mijloace şi tehnologie
sofisticată în comiterea de infracţiuni şi sunt mereu cu un pas înainte.
Cei mai periculoşi infractori, când sunt prinşi în flagrant, devin deosebit
de violenţi, unii chiar fac o pregătire specială pentru a anihila orice forţă venită
să le contracareze acţiunile. Aşadar, avem de-a face cu o acţiune violentă fizică,
cu obiect sau fără obiect asupra poliţiştilor care, în termeni juridici, se numeşte
ultraj.
Pentru a defini mai bine acest gen de infracţiune apelăm la codul penal
care prevede că: prin ultraj se înţelege “insulta, calomnia ori ameninţarea
săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, contra unui
funcţionar care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat aflat
în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii”.
Tot ultraj – care face obiectul acţiunii de intervenţie prin elemente de
autoapărare – se mai înţelege lovirea sau orice acte de violenţă, precum şi
vătămarea corporală săvârşite împotriva persoanei care îndeplineşte o funcţie ce
implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte
îndeplinite în exerciţiul funcţiunii.
Dar poliţistul trebuie să acţioneze nu numai când ultrajul este îndreptat
direct asupra lui, ci şi în următoarele situaţii:
- comiterea unor infracţiuni sau contravenţii;
- agresarea unei sau unor persoane fizice;
- atacul asupra unui demnitar;
- distrugeri prin explozii, incendieri etc. a unor valori, instituţii de interes
naţional, dar şi a unor instituţii şi proprietăţi private.
În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat o creştere exponenţială a
cazurilor de ultraj asupra lucrătorilor Ministerului de Interne, acestea depăşind
chiar pentru ţara noastră, în ultimii ani, numărul de câteva mii.
Poliţiştii nu au voie să atace niciodată primii, ei trebuind să se apere
intuind şi mai ales anticipând atacurile directe sau mascate cu diferite tipuri de

10
arme sau cu mâna liberă. Ei acţionează de aşa manieră încât se pun pe ei în
primejdie fiind obligaţi să soluţioneze situaţiile problematice prin exercitarea
autorităţii cu care sunt investiţi şi a competenţei profesionale. (Bunting M.,
2000)
Deci, poliţistul acţionează fizic pentru imobilizarea în situaţiile mai sus
prezentate precum şi ori de câte ori un infractor în momentul sau după săvârşirea
infracţiunii se opune legitimării şi imobilizării folosind forţa.
Aceasta este o realitate, care determină în mod multifactorial, structura şi
conţinutul planurilor tematice şi programelor analitice ale instituţiilor de
învăţământ care pregătesc cadre de poliţie şi jandarmi.
În planurile de învăţământ care au în vedere formarea viitorilor poliţişti,
sunt cuprinse mai multe discipline, educaţia fizică ocupând un rol foarte
important prin efectele sale.
În acest sens, numărul de ore destinat Educaţiei fizice din Academia de
Poliţie este de 64h/an, la se mai adaugă timpul zilnic de înviorare de 30 min. şi
1-2 antrenamente de 1-2 ore săptămânal de activităţi sportive organizate sau
independente. Deci, fiecare student care are formată deprinderea de practicare a
exerciţiului fizic are ocazia să facă 5-6 ore de efort pe săptămână. În realitate
acest lucru se întâmplă cu foarte puţini studenţi, deoarece programul săptămânal
este foarte încărcat.

1.3. Autoapărarea –mijloc de bază în procesul de


pregătire a poliţiştilor pentru neutralizarea
agresiunilor fizice
Încă din antichitate existau unele forme de luptă cu sau fără arme,
destinate în primul rând pregătirii militare a combatanţilor. Treptat unele din
aceste mijloace au fost preluate şi transformate în diferite forme de întrecere,
practicate cu diferite ocazii (Jocurile Olimpice –în antichitate, turniruri –în Evul
Mediu etc.), în cadrul cărora se evidenţiau în mod special latura ludică şi

11
emulativă a comportamentului uman. Aceste forme de întrecere, au fost
condiţionate în timp de diferite reguli şi îmbogăţite din punct de vedere tehnic
cu foarte multe mişcări, care au eficientizat acţiunile oamenilor din punct de
vedere biomecanic şi în conformitate cu cerinţele impuse.
Autoapărarea fără armă este o disciplină sportivă mai complexă ce
cuprinde un număr de elemente tehnico-tactice din sporturile de luptă (kick-
boxing, karate, judo, lupte, aikido şi jiu-jitzu), care sprijinite şi de alte mijloace
şi sporturi complementare, înarmează individul cu un bagaj motric bogat,
necesar în acţiunea de confruntare, neutralizare şi imobilizare a agresorilor.
Tehnicile de autoapărare pot fi folosite atunci când situaţiile create nu mai
pot fi rezolvate prin alte mijloace paşnice. Deşi în autoapărarea ca atare,
practicantul nu foloseşte arme, el poate neutraliza (a scoate din luptă sau a
imobiliza) adversarul datorită tehnicilor învăţate care transformă fiecare parte a
corpului în arme veritabile. În autoapărare procedeele de apărare sau de atac pot
fi efectuate la toate nivelurile, cu toate segmentele mobile ale corpului atât în
lupta de aproape cât şi în lupta de la distanţă medie sau mare. Tehnicile
periculoase trebuie folosite numai pentru neutralizarea adversarului, a scoaterii
lui din luptă fără ai provoca vătămări corporale.
Datorită complexităţii, autoapărarea nu poate fi înţeleasă decât pe măsură
ce practicantul progresează în însuşirea cunoştinţelor, priceperilor şi
deprinderilor specifice.
Tehnicile de autoapărare pot fi folosite numai în situaţiile care generează
legitima apărare şi anume:
- când viaţa îţi este în pericol;
- când o altă persoană se află în pericol;
- când unul sau mai mulţi oameni „deranjează” un grup de alţi oameni.
Primul caz este un exemplu clar de autoapărare; al doilea caz constituie o
datorie iar neîndeplinirea ei implică laşitate. Al treilea caz reprezintă o folosire a
tehnicilor de luptă în favoarea societăţii.

12
Combinaţiile de procedee din autoapărare fac abstracţie de stilurile de
luptă din care provin, cu toate că pe alocuri se pot observa anumite atitudini sau
înlănţuiri proprii unui sport sau altul. Important este ca din fiecare stil să fie
„decantate” tehnicile cele mai eficiente şi mai uşor de aplicat (principiul
accesibilităţii) într-o confruntare reală. Fără a face abstracţie de rigoarea
caracteristică sporturilor de luptă din care provin, putem spune despre o tehnică
ori combinaţie că este corectă atunci când caracteristicile de eficienţă sunt
evidente.
În autoapărare, adversarii nu pot fi calificaţi în adversari puternici sau mai
puţin puternici; mai tari sau mai slabi.
Uneori este mai riscant să ataci decât să te aperi, deoarece adversarul
poate vedea greşelile pe care le comiţi, fiind gata oricând să exploateze aceste
„slăbiciuni” pe contraatac.
În autoapărare tehnicile de luptă trebuie să fie foarte „flexibile” prin
aceasta înţelegându-se faptul că pot fi uşor modificate în funcţie de situaţia
concretă de luptă sau de preferinţele practicantului.
Însuşirea procedeelor de autoapărare (executate cu siguranţă şi viteză în
timpul luptei), face ca şansele obţinerii victoriei să fie de partea celui care le
posedă şi le aplică.
Experţii în autoapărare consideră că datorită poziţiei mai avansate, mâna
şi piciorul din faţă au rolul de a lansa peste 75% din tehnicile de atac şi/sau de
apărare.
Neexistând nici un fel de regulă în desfăşurarea luptei de autoapărare, se
poate întâmpla (şi cazurile nu sunt deloc rare) ca agresorul să fie mai înalt, mai
greu, mai puternic şi/sau înarmat cu diferite obiecte de atac (contondente,
tăietor-înţepătoare, lanţuri etc.).
Apărarea şi atacul nu sunt acţiuni separate ; ele trebuie combinate într-o
suită de mişcări (combinaţii), care pot asigura eficienţa maximă. În autoapărare
o luptă se câştigă cu tehnici de atac directe şi violente sau cu tehnici disimulate.

13
De aceea, oricât de ciudat ar părea, tehnicile pur defensive (de apărare) deşi
uneori strict necesare nu pot fi considerate la fel de importante ca tehnicile de
atac, care îşi propun pe faţă atingerea obiectivului vizat: obţinerea victoriei.
Folosirea tehnicilor defensive în timpul luptei, pot feri poliţistul de majoritatea
atacurilor îndreptate asupra lui, dar luptei nu poate fi atins, deoarece infractorul
trebuie neutralizat şi imobilizat.
Lupta specifică autoapărării, de cele mai multe ori cuprinde două faze:
loviturile şi lupta corp la corp. Cele două aspecte nu trebuie separate deoarece
formează un întreg.
Scopul autoapărării este acela dea te proteja împotriva unui atac şi nu de a
genera atacul.
Pregătirea pentru autoapărare se poate realiza atât în cadrul lecţiilor de
educaţie fizică cât şi în antrenamentele unor sporturi de luptă. Deşi există unele
diferenţe între autoapărare şi celelalte sporturi de luptă, putem spune că între ele
foarte multe legături, datorate contextului istoric şi geografic care le-a generat pe
unele ori pe altele.
Procesul de pregătire în autoapărare are efecte favorabile pe mai multe
planuri asupra organismului (somatic, funcţional, psihic şi social). Aceste efecte
fixează şi cadrul obiectivelor de pregătire care, în forma lor cea mai
generalizată, pot fi formulate astfel:
 menţinerea dezvoltării fizice armonioase;
 formarea şi perfecţionarea priceperilor şi deprinderilor specifice;
 dezvoltarea calităţilor motrice;
 menţinerea şi întărirea sănătăţii;
 călirea organismului;
 dezvoltarea calităţilor moral-volitive;
 formarea obişnuinţei şi deprinderii de practicare sistematică a exerciţiilor
fizice şi sportului în timpul liber, în mod independent.

14
Scopul principal al autoapărării fizice este de a înarma persoane care se
pregătesc în acest domeniu, cu un bagaj de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi
specifice, în vederea imobilizării şi neutralizării unor eventuali agresori prin
următoarele moduri de acţionare:
 cel care se apără, trebuie să acţioneze cu rapiditate, cu promptitudine, în
forţă şi cu eficacitate maximă (tehnică adecvată);
 orientarea în acţionare să fie în funcţie de calităţile celui agresat, de
calităţile agresorului, de locul şi mediul în care are loc confruntarea
(spaţiu mic sau deschis, loc izolat sau aglomerat, câmp deschis, piaţă,
stradă, local etc.);

 respectarea de către persoana agresată a legitimei apărări.


Legitima apărare se referă la următoarele:
• faptă se consideră comisă în legitimă apărare atunci când
săvârşirea ei a fost necesară pentru înlăturarea unui atac
material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva
făptuitorului, a altei persoane sau împotriva unui interes public
care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, ori
interesul public (art. 44 alin. 2 C. Penal); pericolul se consideră
grav atunci când atacul este de natură să producă o vătămare
ireparabilă sau greu de înlăturat.
• apărarea trebuie să fie necesară pentru înlăturarea unor situaţii
extreme; necesitatea actelor de apărare se apreciază în funcţie
de: obiectul agresiunii (viaţa, integritatea corporală, libertatea,
averea, interesul public) şi de măsura concretă a periclitării sale
prin actele de agresiune, de caracterul imediat al agresiunii, de
intensitatea agresiunii, de anumite condiţii de timp, de loc sau
privitoare la persoana atacată;
• apărarea să fie proporţională cu gravitatea actului agresiv (nu se
consideră că această condiţie este îndeplinită atunci când pentru

15
a respinge un atac ce constă în lovituri aplicate cu palma cel
atacat îl ucide pe agresor, chiar folosind lovituri numai cu
braţele şi picioarele în punctele vulnerabile)
Conţinutul mijloacelor din autoapărare este format după cum urmează:
KICK – BOXING
• poziţii, deplasări posturi;

• lovituri cu membrele superioare:


- cu pumnul înainte, de sus în jos, de jos în sus şi circular;
- cu muchia palmei (cubitală şi radială): de sus în jos,
semicirculare;
- cu degetele înainte;
- cu cotul: de sus în jos, de jos în sus, semicircular, înapoi.
• lovituri cu membrele inferioare:
- cu genunchiul: către înainte, semicirculare;
- cu piciorul înainte: penetrantă, percutantă;
- cu piciorul semicirculare;
- cu piciorul lateral: penetrantă, percutantă.
• apărări:
- împotriva loviturilor date cu membrele superioare: blocaje,
eschive, deplasări, combinate;
- împotriva loviturilor date cu membrele inferioare: blocaje, parări,
deplasări, combinate;
• contralovituri date cu membrele superioare şi inferioare;
• combinaţii tehnico-tactice de lovituri şi apărări.
JU – JITSU
• acţiuni dureroase al articulaţii:
- la articulaţiile degetului mare cu extensie, la degetul mare cu flexie, la
cele patru degete cu extensie;

16
- la articulaţiile mâinii: cu răsucire în exterior şi, flexia forţată şi pendularea
braţului la spate; cu răsucire în exterior, flexia forţată a mâinii pe antebraţ
cu introducerea braţului pe sub axila adversarului;
- la articulaţia cotului cu extensie: cu luxarea cotului pe umăr, cu
înfăşurarea antebraţului pe deasupra (cheie), cu apucarea umărului
adversarului şi luxarea cotului pe antebraţul executantului, cu răsucire în
interior şi apăsarea cotului de sus în jos;
- la articulaţia umărului: fixarea directă a braţului la spate cu înfăşurarea
antebraţului în sus şi pe dedesubt; răsucirea mâini în exterior, flexia
mâinii pe antebraţ, introducerea antebraţului în sus şi pe dedesubt (cheie)
şi doborârea adversarului la sol;
- la coloana vertebrală (zona cervicală): cu extensie , cu flexie, cu extensie
şi cu răsucire;
• conduceri forţate la sediu: din faţă, din lateral şi dinapoi;
• apărări împotriva atacurilor cu prize: de mâini, de mânecă, de piept;
• apărări împotriva atacurilor prin strangulări: din faţă cu mâinile,
• dinapoi cu mâinile, dinapoi cu antebraţul;
• apărări împotriva atacurilor prin centurări din faţă peste şi pe sub
braţe, dinapoi peste şi pe sub braţe;
• apărări împotriva atacurilor cu prize de păr;
• apărări împotriva atacurilor de cuţit: de jos în sus, de sus în jos, din
lateral şi prin împingere;
• apărări împotriva atacurilor cu obiecte contondente: par, scaun,
sticlă;
• apărări împotriva ameninţărilor cu arma de foc: din faţă, dinapoi,
din lateral;
• acţiuni tehnico-tactice de autoapărare la atacurile efectuate de
agresor cu ocazia legitimării, controlului bagajelor şi percheziţiilor
corporale şi încătuşării.

17
JUDO
• poziţii, deplasări, prize;

• căderi: înainte, înapoi, lateral;

• aruncarea peste şold;


• aruncarea peste umăr;
• măturarea piciorului avansat;
• secerarea mare din exterior;
• luxarea braţului în cruci;
• fixarea laterală la sol
LUPTE
• poziţii, deplasări, prize;
• imobilizări prin procedee cu proiectare la sol,
cu prinderi pe corp şi/sau membre;
• treceri la spate cu diferite imobilizări.

Toate aceste mijloace tehnico-tactice din autoapărare sunt însuşite în anii


I şi II de studii, pentru ca în anii III şi IV să se insiste pe combinaţii complexe de
procedee tehnico-tactice, pe reprize de luptă 1 contra 1, 1 contra 2 şi 1 contra 3-
4 adversari.
Totodată, în anii superiori, îndeosebi în anul IV, se însuşesc o gamă de
acţiuni de contracarare a unor atacuri pe timpul intervenţiilor poliţieneşti:
percheziţia corporală, legitimarea, controlul bagajelor, conduceri forţate la sediu
şi încătuşarea. În programele analitice, mijloacele de autoapărare sunt intercalate
cu mijloace din atletism, gimnastică, jocuri şi înot.

1.4. Caracterul practic-aplicativ al autoapărării


În primul rând, trebuie evidenţiată polivalenţa efectelor pozitive obţinute
prin practicarea acestora : motric, cognitiv, afectiv şi social.

18
În cadrul lecţiilor de autoapărare, studenţii sunt puşi în situaţia de a
exersa, concomitent cu procedeele de luptă, acte de voinţă, gesturi, atitudini,
manifestări de emoţii şi sentimente, să se mobilizeze fizic şi psihic, să reţină, să
recunoască sau să reproducă acte motrice, să aprecieze critic propriile acţiuni şi
ale colegilor lor, să coopereze, toate acestea având menirea de a modela un
comportament adaptat în mod eficient, situaţiilor problematice specifice.
Astfel, apare perspectiva unui demers educaţional complet, care să
îndeplinească această cerinţă pentru viitorul poliţist într-un mod adecvat .
Ceea ce dă viabilitate şi credit unui mijloc ca mod de acţiune, din punct de
vedere educativ sau instructiv, este efectul pe care îl obţinem prin aplicarea lui.
Ca punct de plecare vom folosi legătura de necontestat între Artele
Marţiale şi societate, deoarece au fost şi vor fi elemente inseparabile de viaţa
omului, apărând din necesităţi primordiale ale speciei umane, fiind totodată şi
manifestări ale unor civilizaţii şi culturi legate de mediul natural, de structurile
economice, de concepţiile şi instituţiile politice şi religioase.
Asimilarea artelor marţiale nu reprezintă un scop ci un mijloc în
realizarea:
• însuşirilor morale;
• capacităţilor intelectuale;
• dezvoltării funcţiilor psihice;

• orientării constante pentru a obţine maximum de eficacitate;


• formării unei personalităţi umane complete.
Artele Marţiale urmăresc în esenţă să facă din om, înainte de toate, o
fiinţă conştientă de imensele sale disponibilităţi şi să-l pregătească să facă faţă
oricărei solicitări, cu maximă eficacitate.
Studii şi experimente realizate sub egida unor instituţii şi organizaţii cu
atribuţiuni pe linia educaţiei releva faptul că, însuşiri şi comportamente
însemnate ale personalităţii, solicitate şi agreate de societate la un moment dat,
pot fi eficient dezvoltate şi formate prin activităţi fizice, respectiv, Artele

19
Marţiale care, comparativ cu celelalte activităţi prevăzute în planurile de
învăţământ, reuşesc să angajeze mai plenar capacitatea elevului (studentului).
Atitudinile socio-morale precum disciplina, responsabilitatea, iniţiativa, sunt
obiective tot atât de importante în cadrul acestor sporturi, ca şi învăţarea
tehnicilor specifice.
Reprezintă Artele Marţiale o modă trecătoare ? Nicidecum. Supravieţuirea
unui sport se datorează nu spectaculosului cu orice preţ, ci valorilor morale şi
sociale încorporate în compoziţia acestuia. Bruce Lee, Jean Claude Van Dame,
Chuk Norris şi alţi practicanţi de arte marţiale sunt divinizaţi de tineretul zilelor
noastre, nu atât pentru abilităţile tehnice pe care le etalează, ci pentru ideile în
slujba cărora intră în luptă: dreptatea şi mai ales protecţia celui slab chiar cu
sacrificiul propriei vieţi, împotriva nedreptăţilor la care este supus de elementele
declasate ale societăţii.
Caracterul practic-aplicativ al tehnicilor de luptă creează un avantaj în
raport cu celelalte activităţi şi metode de învăţământ, în a forma, rapid şi durabil,
acele modele de personalitate umană cu mare valoare de integrare socială.
Practicantul învaţă făcând, exersând şi trăind nemijlocit fiecare acţiune în parte,
solitar, dar şi în comuniune cu partenerul de antrenament ori întrecere. Acest
mod de învăţare este cu mult mai eficient şi durabil în raport cu învăţarea numai
după "ceea ce i se arată" sau "ceea ce i se spune" elevului.
O dată cu transmiterea de cunoştinţe şi formarea de deprinderi sportive se
acţionează şi în direcţia încorporării unor valori de comportament, ordine,
disciplină, cinste, corectitudine, modestie, respect cu mare pondere în formarea
unei personalităţi umane puternice. Aceste valori sunt repede asimilate de
practicanţi deoarece sunt dobândite pe calea exersării şi aplicării for în relaţiile
cu ceilalţi parteneri de antrenament şi de întrecere.
Repetarea multiplă a conţinutului specific domeniului presupune, în egală
măsură, repetarea conexiunilor dintre procesele de cunoaştere şi afectivitate şi
materializate, din punct de vedere al educaţiei, în atitudini, deprinderi,

20
sentimente, comportamente morale. Solicitând sistematic aceste legături şi în
direcţiile urmărite de societate, pot fi influenţate favorabil deprinderile de
conduită morală, unele trăsături şi însuşiri ale personalităţii perseverenţa,
consecvenţa, tenacitatea, curajul, decizia, stăpânirea de sine, sinceritatea,
cinstea, modestia, demnitatea, altruismul etc.
Întreg procesul instructiv-educativ -de la iniţiere la antrenament şi
competiţie - se încadrează, prin caracterul sau formativ, în normele şi idealul de
educaţie al unei societăţi civilizate, în special datorită disciplinei impuse
practicanţilor, manierei de neagresivitate care direcţionează întreaga comportare
în viaţă şi în societate a sportivilor.

1.5. Asemănări şi diferenţe între activităţile


sportivilor şi aplicaţiile poliţiştilor
Înainte de a intra în fondul problemei este bine să facem o comparaţie
între pregătirea sportivilor şi pregătirea poliţiştilor, amintind că în capitolele
următoare această idee este mai dezvoltată. Printre elementele sau asemănările
dintre cele două categorii de pregătire amintim:
la ambele categorii există proces de învăţare şi perfecţionare, în care fac
parte pedagogii, precum şi subiecţii învăţării, viitorii poliţişti respectiv viitorii
sportivi, conţinuturi ale învăţării, mijloace şi metode ;
- există perioade de pregătire intensă (învăţare – antrenament) şi perioade
de confruntare, de aplicare a celor însuşite – concursuri sau intervenţii
poliţieneşti;
- fiecare, după câţiva ani de pregătire – antrenament, devine profesionist
(poliţist sau sportiv) şi întreaga perioadă a activităţii pentru a fi
competitivi, aceştia nu-şi întrerup pregătirea sau antrenamentul;
- atât poliţistul cât şi sportivul se confruntă cu un adversar care, în sport,
respectă sau nu un regulament, iar agresorul în confruntare cu poliţistul
respectă sau nu legea;

21
- atât poliţiştii cât şi sportivii trec deseori prin situaţii de risc, situaţii de
,,limită” care reprezintă un stres care mobilizează resursele psiho-fizice,
în vederea adaptării;
- în competiţiile sportive durata luptei este determinate de regulament, pe
când în acţiunile poliţieneşti durata de timp nu este reglementată;
- în ambele activităţi pentru obţinerea succesului este necesară însuşirea
unor reguli tactice de acţionare unde gândirea are un rol hotărâtor;
- în sport locul de acţionare este delimitat de spaţiul sociomotric (ring,
teren de joc, saltea, traseu, etc.), iar în acţiunile poliţieneşti spaţiu nu
este delimitat (stradă, local, mijloc de transport, pieţe, câmp, etc.);
- în fiecare domeniu există asistenţă – spectatori, respectiv cetăţeni;
- în urma disputei faţă de sportiv, poliţistul poate fi ucis, infractorii fiind
deseori deosebit de periculoşi;
- cariera sportivă, de regulă, se încheie la o vârstă relativ tânără (30-35
ani), pe când la poliţişti la o vârstă mai înaintată (peste 50 ani);
- efortul fizic în mod special la sportiv este maximal, pe când la poliţişti
este mediu şi numai uneori maximal în unele confruntări cu infractorii.
Am făcut aceste comparaţii, referindu-mă în principal la confruntările
unde predomină angajarea fizică a individului.

1.6. Caracterizarea psihologică a persoanelor angajate


în activităţi de luptă
Confruntarea directă, nemijlocită de tip agonistic, atât în sportul de
performanţă (antrenamente şi competiţii) cât şi în afara sportului (autoapărare)
este de departe una dintre activităţile cu cel mai înalt grad de complexitate în
care omul poate fi angajat, atât datorită accesului limitat la informaţiile privind
sistemul advers, cât şi a modului de rezolvare a situaţiilor problematice care
caracterizează acest tip de activităţi.

22
1.6.1. Caracterizarea psihologică a sportivilor din sporturile
de luptă
Acţiunile tehnico-tactice de atac şi de apărare din sporturile de luptă, cer o
participare la cel mai înalt nivel a atenţiei, a voinţei şi a gândirii.
Pentru obţinerea victoriei nu este suficientă numai utilizarea capacităţii de
efort fizic la nivel maximal, ci şi a calităţilor intelectuale, sportivii anticipând şi
preluând pe rând mersul evenimentelor, forţând evoluţia situaţiilor de luptă în
favoarea lor.
Raiko Petrov, 1976, este unul dintre primii specialişti care încearcă să
caracterizeze complexitatea psihologică a acestui tip de activităţi, subliniind că
„este foarte dificile pentru un sportiv să atace şi să se apere în acelaşi timp, să-
şi ascundă intenţiile şi să ghicească gândurile adversarului, să dea dovadă de
sânge rece atunci când nervii sunt încordaţi, să ia decizii în fracţiuni de
secundă, lipsit cu desăvârşire de informaţii, să nu cadă într-o criză de timp
irecuperabilă, să fie suplu în acţiunile tactice şi în acelaşi timp consecvent faţă
de scopul strategic propus în timpul confruntării, luptătorul captează şi
analizează o informaţie variată asupra poziţiei propriului său corp, asupra
arbitrului, asupra suprafeţei de luptă, asupra corpului adversarului etc. şi el
determină comportamentul său viitor de luptă în conformitate cu modul în care
aceasta este analizată.“
Orice activitate motrică de informare şi de răspuns, este condiţionată de
influenţa reciprocă între aparatele de recepţie şi prelucrare, şi sistemele de
recepţie.
Prin urmare activitatea pentru dezvoltarea lor şi influenţa lor reciprocă va
contribui considerabil la creşterea măiestriei sportive.
Aparatul locomotor ocupă primul loc deoarece el este foarte important
pentru luptător. Cum prizele posedă componente de durabilitate, spaţiu şi forţă,
realizarea lor este strâns legată de activitatea acestui sport.
De fina diferenţiere a analizatorului chinestezic depind, într-o oarecare
măsură cunoaşterea propriilor mişcări şi capacitatea de a asimila mai repede o

23
nouă tactică şi mişcări noi. Diferenţierea extraordinară a gradului de opoziţie
adversă, are o foarte mare importanţă în lupte. Dacă luptătorul nu apreciază
corect influenţa externă şi lasă o prea mare latitudine adversarului, el se poate
găsi într-o situaţie dificilă. Un luptător posedând o sensibilitate chinestezică
bună poate să facă uşor deosebirea dintre o priză greşită şi una reală cu ajutorul
diferenţei neînsemnate a forţei cu care adversarul reacţionează asupra lui.
În cursul luptei rolul analizatorului vizual scade. Normal, la începutul
educaţiei controlul vizual este mai mare. În mod gradat în timpul procesului de
formare a deprinderilor el cedează locul său simţului chinestezic. Nu trebuie
subestimat rolul văzului în sporturile de luptă. Pentru anumite acţiuni, rolul lui
este predominant, director şi de neînlocuit.
Importanţa enormă a aparatului vestibular la luptători se bazează pe
faptul că sportivul face efortul de a-şi doborâ adversarul în timp ce acesta
ripostează păstrându-şi echilibrul.
G.N. Gagaeva (citată de R. Petrov, 1976) a demonstrat că dintre toţi
sportivii, luptătorii au cea mai mică iluzie după rotaţie şi ei ocupă al doilea loc
după sporturile colective în ceea ce priveşte reacţiile motrice ale aparatului
vestibular. Datorită raportului complex între aparatele cinetic, vizual şi tactil,
activitatea îndreptată spre scăderea pragului sensibilităţii echilibrului şi creşterea
stabilităţii aparatului vestibular, favorizează dezvoltarea altor mecanisme
senzoriale.
Informaţia receptorilor pentru contact, presiune şi durere este de
importanţă considerabilă pentru luptători. Studiile asupra rapidităţii reacţiei
nervoase şi musculare a excitanţilor tactili la luptători, demonstrează că
practicarea luptelor a scurtat durata reacţiei respective şi a redus greşelile în
determinarea gradului de presiune.
Cu toate că are funcţii reduse în timpul luptei, prin simţul auditiv
luptătorul urmăreşte semnalele arbitrului, reacţia spectatorilor, instrucţiunile
antrenorilor etc.

24
Dezvoltarea calităţilor intelectuale, reprezintă o condiţie necesară
progresului sportiv. Înainte de toate sportivul, trebuie să posede o percepţie
corectă şi totală a prizelor, legând semnalele din sfera vizuală de informaţia
chinestezică şi motrică. Concepţiile clare şi stabile asupra acţiunilor de luptă şi
crearea noţiunilor noi cresc potenţialul psihic.
Practicarea sporturilor de luptă, necesită o memorie bună şi exactă. Forţa
memoriei constă în memorarea prizelor multiple, a apărărilor şi
contraprocedeelor, a combinaţiilor, a mijloacelor tactice, a problemelor teoretice
etc., a căror absenţă sau reţinere defectuoasă, fac imposibile marile performanţe.
Capacitatea de a reţine exact prizele de care se servesc adversarii este în mod
deosebit importantă.
Atenţia luptătorului este caracterizată printr-o mare stabilitate. În timpul
efectuării oricărei acţiuni tehnico-tactice el urmăreşte cu tenacitate realizarea
planului tactic şi urmăreşte cu atenţie reacţiile adversarului. Atenţia
luptătorului este concentrată asupra executării prizelor determinate şi această
atenţie este direcţionată în aşa fel încât să poată urmări în acelaşi timp propriile
sale acţiuni, ale adversarului său, ale arbitrului, propriul antrenor, trecerea
timpului, spaţiul saltelei etc. Concentrarea exagerată a atenţiei asupra acţiunilor
proprii, duce la greşeli, căci nu urmăreşte în totalitate acţiunile şi mişcările
adversarului. Orientarea rapidă a atenţiei de la un obiectiv la altul este
caracteristică pentru luptătorii de elită şi experimentaţi. Ca regulă generală, nu
putem face două lucruri deodată şi nu ştim cum să le facem separat. Din această
cauză, atenţia mobilă (distributivă) este de neconceput fără prezenţa unei
tehnici perfecte.
Rapiditatea, exactitatea, supleţea şi orientarea reflecţiei tactice a
luptătorului depind de pregătirea sa, de particularităţile sale intelectuale şi de
starea sa înaintea concursului. Realizarea complexă a studiului adversarului şi a
planului său tactic este imposibilă fără o reflectare tactică intensivă, exactă şi
individualizată pentru fiecare adversar.

25
Într-o cercetare mai veche (D. Z. Sitkiewicz, 1981), la sportivii practicanţi
de judo şi lupte libere înregistrează valori ridicate ale trăsăturilor legate de
agresivitate, la toate categoriile de vârstă. Această trăsătură influenţează în mod
semnificativ rezultatul sportiv la ambele discipline.
Analiza sistemului de cerinţe şi a profilului personalităţii sportivilor care
practică aceste tipuri de sporturi, va trebui să alcătuiască o structură model care
să slujească drept instrument ajutător în selecţia candidaţilor pentru aceste
sporturi, precum şi ca model, care să-l apropie pe sportiv de procesul de
antrenament individualizat.

1.6.2. Caracterizarea meseriei de poliţist


Este un fapt cert-demonstrat şi acceptat în toate ţările cu studii în
domeniu, că imaginea poliţistului de care se bucură acesta din partea populaţiei
depinde de în mare măsură de capacitatea acestuia de a asigura şi păstra ordinea
şi liniştea publică. O contribuţie importantă la imaginea pe care şi-o formează
cetăţeanul, o au cei care lucrează în relaţie nemijlocită cu publicul, deoarece ei
îşi desfăşoară activitatea într-o zonă „fierbinte” între stat şi cetăţean. Întregul
comportament al acestora este observabil publicului, de profesionalismul şi
capacităţile personale depinzând nu numai eficienţa pentru limitarea
fenomenelor infracţionale, ci şi aplanarea

conflictelor şi tensiunilor. În acest sens, contextul activităţii poliţistului este


deosebit de amplu şi de complex, acesta având rolul de a asigura liniştea publică
şi de apărare a proprietăţii particulare şi publice, precum şi viaţa şi integritatea
corporală a membrilor societăţii şi pe cea proprie atunci când sunt atacaţi (Codul
poliţistului 2000).
De aceea, specializarea în această profesie presupune pe lângă o selecţie
riguroasă şi o modelare a pregătirii în componentele sale fundamentale:
pregătirea teoretică de specialitate, dar mai ales pregătirea fizică şi psihică

26
(sistematică şi continuă) necesare îndeplinirii misiunilor specifice al căror grad
de solicitare în aceste direcţii este deosebit de ridicat.
În esenţă, organul de poliţie care este investit cu autoritate de stat,
instituie şi contribuie la menţinerea legalităţii în cadrul societăţii.
Acest fapt presupune că în societate există în orice moment un număr de
indivizi predispuşi şi mai mult decât atât, la încălcarea legalităţii. Aceşti indivizi
se numesc infractori şi ei sunt aceia cu care poliţistul se confruntă întru
instituirea legalităţii.
Chiar dacă unii autori contestă faptul că poliţiştii fac faţă unui stres mai
ridicat decât lucrătorii din alte domenii, totuşi, în mod curent, cercetători şi
medici, pe baza observaţiilor au concluzionat că starea de stres foarte accentuată
în care lucrează poliţiştii duce la o stare generală de tensiune şi se poate
repercuta prin boli fizice şi mentale (JoAnne Brewster, 1995).
Un studiu statistic al unui autor american (Ronald J. Getz, 1995, pag. 56-
59) raportează pe o perioadă de 11 ani (1984-1994) un total de 780 ofiţeri de
poliţie omorâţi în executarea unei misiuni.
Astfel pe fiecare an în parte pot fi puse în evidenţă următoarele cifre:
1994 (76); 1993 (70); 1992 (63); 1991 (71); 1990 (66); 1989 (66); 1988 (78);
1987 (74); 1986 (66); 1985 (78); 1984 (72): total 780 ofiţeri omorâţi.
Mai mult decât o părere, chiar şi pentru SUA este un preţ foarte mare
pentru menţinerea legalităţii.
Există statistici şi pentru celelalte tipuri de ultraje (injurii, maltratări şi
vătămări corporale prin atacuri cu corpuri contondente şi tăietor-înţepătoare,
spray-uri, arme de foc etc.) acestea depăşind chiar şi pentru ţara noastră în
ultimii ani numărul de câteva mii.
Aceste cifre semnifică o tendinţă nouă în ceea ce priveşte creşterea
gradului de infracţionalitate la nivel naţional, valorile absolute fiind în creştere
de la an la an.

27
În acest context, putem sublinia unele asemănări dintre psihicul
sportivilor de performanţă din sporturile de luptă şi psihicul lucrătorilor din
poliţie cu rezerva că problematica surprinsă în contextul muncii de poliţist este
mai complexă şi mai complicată şi în acelaşi timp incomparabil mai riscantă.
Poliţistul se confruntă cu infractorul(ii) agresor(i) în afara oricărui regulament
sportiv acceptat. În activitatea muncii de poliţist riscul se manifestă pregnant
datorită faptului că spre deosebire de manifestările sportive, confruntările
acestuia sunt lipsite de cele mai multe ori de prezenţa publicului şi de absenţa
totală a fair-play-ului advers. Ceea ce face să crească dificultatea şi
complexitatea confruntării este faptul că poliţistul nu atacă niciodată primul,
conform legii el trebuind să se apere, intuind şi anticipând atacurile directe sau
mascate cu diferite arme sau cu mâna liberă.
Legea prevede că poliţistul poate să atace primul numai atunci când
persoana sau convoiul oficial pe care îl însoţeşte şi îl apără este atacat, fără a
atenta totuşi la viaţa agresorului, rezumându-se doar la dezarmarea şi
imobilizarea lui (lor).
În acest context trebuie reţinut că, poliţiştii, ca rezultat al unor activităţi
curente şi a pregătirii într-o stare de stres, îşi creează un set de percepţii ce le
„alterează“ felul în care interacţionează cu mediul înconjurător pe care îl
interpretează ca pe un loc periculos şi care le ameninţă viaţa. Acest set de
percepţii şi anticipaţii (Gilmatin citat de JoAnne Brewster, 1995) reprezintă de
fapt hipervigilenţa, o stare de atenţie şi alertă maximă la detaliile mediului
înconjurător, de activitate cerebrală maximă în ceea ce priveşte receptarea şi
prelucrarea informaţiilor din exterior.
Poliţistul este o fiinţă umană. Reacţia instinctivă a marii majorităţi a
fiinţelor vii în faţa unui pericol perceput este teama. Teama este o reacţie
afectivă determinată de perceperea unui pericol sau a unei ameninţări care în
cazul că nu este stăpânită degenerează în panică. Panica este o reacţie afectivă
care se manifestă prin fugă, luptă sau autoblocare (perplexitate).

28
Poliţiştii nu au voie să intre în panică şi nici nu le este permis să evite
situaţiile grave. Ei acţionează de aşa manieră încât se pun pe sine în primejdie
fiind obligaţi să soluţioneze situaţia prin exercitarea autorităţii cu care sunt
investiţi asupra celor implicaţi.
Teama constituie o manifestare firească în viaţa profesională a unui
poliţist, motiv pentru care trebuie să cunoască şi să înţeleagă modalitatea în care
poate învinge.
Sentimentul iraţional de teamă are multiple cauze dar de regulă acestea
sunt determinate de pregătirea şi experienţa precară a poliţistului. Identificarea şi
discutarea acestor sentimente de teamă are drept consecinţă pregătirea
poliţistului în vederea evitării unor acţiuni necorespunzătoare.
Rolul acumulărilor datorate pregătirii psihologice este definit nu numai
prin nevoi, dar şi prin posibilităţile praxiologice ale psihologiei aplicate.
Ca şi în sportul de performanţă, căile de asimilare a „psihologiei
empirice“ acumulată după o lungă practică de antrenamente şi competiţii, nu
convine dinamismului pregătirii profesionale, deoarece, ca şi sportivul de
performanţă, poliţistul nu acumulează o capacitate profesională necesară decât
în momentul scăderii posibilităţilor sale funcţionale. Timpul şi infractorii nu
aşteaptă acumularea experienţei, şi din această cauză psihologia aplicată caută
mijloace care să permită scurtarea timpului de pregătire şi creşterea aptitudinilor
lor profesionale.

29
CAPITOLUL 2
COMPORTAMENTE PERFORMANŢIALE
ADAPTATE SITUAŢIILOR PROBLEMATICE ŞI
OPOZITIV- AGRESIVE

2.1. Consideraţii generale


Sportul de performanţă nu este o alternativă ci o realitate, un fenomen
social puternic ancorat în viaţa noastră actuală şi mai mult ca sigur, şi în
perspectiva apropiată. Această realitate, perfect intuită şi exprimată în urmă cu
un secol de Pierre de Coubertin, părintele Jocurilor Olimpice moderne, îşi
păstrează întreaga valabilitate, doar cu un singur amendament, şi anume acela că
între timp s-au modificat raporturile numerice dintre cei ce practică educaţia
fizică, pe de o parte, şi sportul de performanţă, pe de altă parte.
Independent de gradul în care sportul de performanţă dintr-o ţară s-a
emancipat, constituindu-se ca o activitate distinctă faţă de ceea ce se numeşte
sportul pentru toţi, între ele există strânse legături de influenţare reciprocă de cea
mai mare importanţă pentru ambele forme care trebuie să fie cultivate şi
perfecţionate. Cu toată deosebirea dintre obiective, ele nu se află în raporturi
contradictorii, ci de sprijin; ameliorarea performanţelor în domeniul sportului
pentru toţi constituie o importantă premisă pentru realizarea obiectivelor
sportului de performanţă şi invers.
Activitatea sportivă s-a impus ca o necesitate a zilelor noastre, ca metodă
şi mijloc de recreare, de refacere, de recuperare, de dezvoltare a unor calităţi şi
deprinderi motrice, de optimizare a conduitei şi comportamentului etc. Toate
acestea fac parte din obiectivele de cercetare ale activităţilor corporale.

30
Intrând în perimetrul marilor rezultate sportive, nici măcar nu mai este
una necesară. Această afirmaţie poate fi accentuată printr-un citat din M.
Epuran, 1990, conform căruia "sportul de performanţă este o activitate specifică
de limită a posibilităţilor fizice şi psihice ale individului; este un experiment în
care îşi verifică forţele un număr impresionant de ştiinţe şi discipline cu caracter
ştiinţific."
Teoria şi practica sportivă sunt într-o permanentă cercetare şi
experimentare; presupun ipoteze noi pentru realizarea obiectivelor din ce în ce
mai elevate, dar şi din ce în ce mai simple, mai la obiect.
Specialiştii domeniului, prinşi între două infinituri, vor trebui să dea acum
prioritate infinitului mare: sistemul sportului de performanţă, pentru a crea
premisele unui nou salt calitativ la nivelul infinitului mic: sportul de
performanţă.
Exprimând din start opţiunea în această direcţie ne propunem să relevăm
unele aspecte ale factorilor care condiţionează realizarea performanţelor.

2.2. Performanţa sportivă


În momentul actual majoritatea cercetătorilor în psihologia sportului sunt
orientate către sportul de mare performanţă. Interesul ştiinţific pentru marea
performanţă rezidă în faptul că aici oamenii sunt confruntaţi cu situaţii extreme.
Toate procesele importante se desfăşoară în această zonă cu o mare intensitate;
toate comportamentele se exprimă în formele lor cele mai manifeste, ceea ce ne
dă posibilitatea de a descoperi relaţiile fundamentale existente între fenomenele
psihice şi cele proprii activităţii umane.
Antrenamentul sportiv, având o durată de mai mulţi ani fără de care nu se
poate imagina performanţa sportivă de înalt nivel – are o influenţă serioasă
asupra capacităţilor motrice ale performerului, ca şi asupra psihicului său. În
acelaşi timp acest antrenament şi mai ales competiţia selectează pe aceia care
vădesc dispoziţii atât în domeniul fizic, cât şi în cel psihic.

31
În principiu orice activitate sportivă specializată poate rămâne fără
influenţe marcante asupra individului (sau doar cu influenţe semnificative), dacă
nu este practicată cu un volum şi o intensitate corespunzătoare obţinerii
performanţelor de calitate. Cu cât angajarea este mai mare, cu atât creşte
probabilitatea de influenţare asupra dezvoltării unor laturi ale personalităţii
sportivilor, compatibile cu obţinerea unor performanţe cât mai înalte (Vanek
Miroslv, 1975).
Cei mai mulţi specialişti, definesc performanţa ca un rezultat valoros,
individual sau colectiv, obţinut la un test psihologic, probă competiţională sau
competiţie (Popescu-Neveanu P., 1978; Golu M., 1981). Noţiunea de
performanţă are ca notă distinctivă rezultatul deosebit, remarcabil obţinut de om
într-o probă, încercare sau întrecere (Epuran M., 1990).
Într-un cadru mai larg, Hahn Erwin, 1992, explică conţinutul noţiunii de
performanţă atât ca proces cât şi rezultat al unei acţiuni. Accepţiunea termenului
în ştiinţele social-umane, accentuează înainte de toate, dependenţa rezultatului
de abilităţile prezente şi aptitudinile existente, toate ca procese anterioare de
învăţare şi maturizare. Deseori exigenţele cerute unei persoane sunt denumite
"performanţe". După acelaşi autor german, în sens general performanţa
reprezintă rezultatul unor acţiuni, realizări şi procese, iar din punct de vedere
normativ, reprezintă desăvârşirea măiestriei sau îndeplinirea unor sarcini cât mai
bine posibil.
Pentru Thomas R., 1995, performanţele diferă oarecum de reuşita
sportivă, în sensul că, la fiecare perioadă a carierei sale, sportul de înalt nivel,
prezintă aspecte variate în rezultatele obţinute. El numeşte deci performanţa, ca
o prestaţie superioară celor ale momentului. Sportul, ca activitate de întrecere, a
impus termenul şi în alte domenii, în tehnică şi chiar în activităţi sociale, trecând
din sfera motricităţii în cea a intelectului sau artei. Performanţa sportivă are de
cele mai multe ori şi o valoare socială. Termenii "sport de performanţă" şi "de
înaltă performanţă" sunt folosiţi în sensul evaluării sociale a rezultatelor, întrucât

32
şi la nivelul "amatorilor" se obţin performanţe, raportate evident la tipologia
participanţilor, gradul de angajare în pregătire, genul de competiţie ş.a.m.d.
(Epuran M., 1990)
De asemenea, Epuran M., 1990, mai arată că germenul performanţei stă în
fenomenul de "facilitare socială" a prestaţiei individului când acesta este
"asistat" de cineva. Coprezenţa şi coacţiunea amplifică rezultatele, prin
stimulare psihică deloc neglijabilă în strategia pregătirii sportivilor. Întrecerea
sportivă are aspectele ei de concurare, concurenţă, rivalitate este forma
organizată a comparării valorilor şi a evaluării lor după criterii date.
Rolul factorilor sociali este foarte însemnat în pregătirea, obţinerea şi
menţinerea performanţei. Performanţa devine un "model cultural" când
dobândeşte adeziunea publicului.
Performanţa superioară, absolută într-o probă sportivă oarecare este
record, valoare căutată cu insistenţă de sportivi şi apreciată de public sau
specialişti.
Esenţial este ca în evaluarea performanţei (Golu M., 1981), să fie
surprinse atât aspectele cantitative (cât a realizat individul), cât şi cele calitative
(dificultatea sarcinilor rezolvate, modalitatea de rezolvare, valoarea soluţiilor,
rezultatelor etc.). Dacă în unele sporturi elementele "limitative" ale performanţei
– spaţiul, timpul, gravitatea, punctele – sunt măsurabile, în altele performanţa
constă din învingerea directă a unui adversar sau echipe (lupte, box, scrimă,
tenis, jocuri), cotele de superioritate – numărul de tuşe, puncte sau goluri –
neconstituind "record" decât în sens figurativ sau convenţional (Epuran M.,
1990). Cel mai bun sportiv primeşte însă – în competiţii cu caracter specific –
titlul de campion, chiar dacă performanţa măsurată este sau nu record. Prin
urmare există tipuri diferite de performanţe, tipuri dependente mai ales de
caracterul solicitărilor în care funcţiile motrice, psihologice, energetice-
funcţionale, coordinatoare, cognitive-receptive, inteligente, creative – sunt
diferit angajate.

33
Din alte puncte de vedere se poate spune că performanţa este multiplu
determinată: multidisciplinar şi multifactorial. În primul rând la realizarea ei
contribuie tot mai multe discipline, care, în ultimele decenii, structurează tot mai
coerent ştiinţa activităţilor corporale: antropologia, fiziologia, psihologia,
sociologia, pedagogia, biomecanica etc.; în al doilea rând este constituită din
îmbinarea caracteristică a mai multor factori, care pot fi grupaţi, în funcţie de
natura lor, în: biologici, psihologici, sociali şi materiali. (Epuran M., 1990)
Acest al doilea aspect multifactorial, pe care-l putem considera
multifuncţional, priveşte ansamblul însuşirilor sportului, cele mai multe
perfectibile şi prin aceasta supuse procesului ştiinţific al selecţiei şi pregătirii.
Este punctul de vedere analitic din care este studiată performanţa sportivă de
către cei mai mulţi specialişti ai domeniului.
Sintetic, performanţa este dependentă de capacitatea totală a sportivului –
capacitatea de performanţă, de sistem bio-psiho-social, rezultat al perfecţionării
funcţiilor executorii-regulatorii ale subsistemelor morfologic, funcţional,
fiziologic, informaţional, decizional, psihoreglator etc. Performanţa sportivă este
deci aspectul de excelenţă (optimum) al fiinţei umane privită în totalitatea ei.
(Epuran M., 1990)
Psihologii care au studiat performanţa în sport s-au inspirat din studiile de
psihologie a muncii.
Astfel, după Singer, 1975 (citat de Thomas R., 1995)
Performanţă = Învăţare + Motivaţie
iar după Richard Swinn, 1977 (citat de Thomas R., 1995):
Performanţă = Aptitudine + Îndemânare dobândită.

34
Figura nr. 2.1. Modelul de performanţă sportivă (Edmund Burke, 1980)

Ecuaţiile acestea destul de simple, nu sunt singurele modele furnizate de


literatura de specialitate. Există şi altele, care iau în seamă un număr mare de
factori, ce nu se prezintă sub forma unor ecuaţii.
Emund Burke (citat de Thomas R., 1995) propune schema din figura 2.1.
În acest caz este vorba de mai multe ansambluri de variabile. Fiecare dintre ele
este socotită ca având o anumită identitate.
Specialistul consideră că, ansamblul care cuprinde suma elementelor ce se
înscriu între emoţie şi voinţa de a câştiga, depinde în principal, de sistemul
nervos central (factorul psihologic). În schimb cel reprezentând "forma fizică" i
se pare mai puţin dependent de sistemul nervos central în sensul că ori de câte
ori sunt măsurate variabile ca forţa sau supleţea el nu intervine aproape deloc.

35
Figura nr.2.2. Modelul lui Weinneck, 1983
Modelul lui Weinneck ,1983, este deja mai complex, deoarece
interacţiunile dintre variabilele considerate că ar acţiona asupra performanţei,
sunt clar precizate (figura nr.2.2.).
Thomas R., 1986, a conceput reuşita sportivă ca fiind determinată de
factori biologici, psihologici şi sociologici (figura nr.2.3.). Scopul acestui model
este să descopere factorii principali care pot favoriza ori frâna înaintarea unui
subiect către practică, apoi către nivelul cel mai înalt în această practică.
O contribuţie valoroasă în ceea ce priveşte ecuaţia performanţei a avut-o
M. Epuran, 1978. Specialistul porneşte de la două postulate teoretice: primul, că
omul este un produs al factorilor biologici, psihologici şi socioculturali; iar al
doilea ca rezultat al proceselor educaţionale, (de antrenament) a cărui eficienţă
depinde de gradul de utilizare de către antrenori a datelor ştiinţifice. Din această
perspectivă capacitatea de performanţă este determinată de 4 factori globali
sintetici: aptitudinile, atitudinile, antrenamentul, ambianţa.

36
Figura nr.2.3. Modelul lui Thomas, descriere a accesului la practica sportivă (1985)

Figura nr.2.4. Modelul performanţei după Epuran (citat de Dragnea 1996)

37
Acestea sunt concepute într-o interrelaţie funcţională.
A. Dragnea, 1996, consideră capacitatea de performanţă ca un vector
rezultat al intercondiţionării celor 4 factori enumeraţi de Epuran.
Performanţa sportivă (recordul) suportă în timp un proces continuu de
ameliorare (Florescu C., 1985). Ca şi celelalte fenomene bio-psiho-sociale,
evoluţia ei este de tip exponenţial, intercalate cu intervale de dinamică lentă,
ceea ce înseamnă că o creştere vertiginoasă este urmată de o relativă stabilizare,
după care sub acţiunea unor inovaţii importante, începe un nou ciclu, astfel că
întreaga curbă apare sub forma unor trepte (figura nr.2.5.).

Figura nr.2.5. Forma curbei de creştere a performanţei (Florescu, 1985)


Care sunt limitele acestor performanţe? Ele au fost calculate în epoca
lui Nurmi şi Weissmuller şi "recalculate" când erau depăşite, până în zilele
noastre. Dacă în trecutul nu prea îndepărtat studiile în legătură cu valoarea, viaţa
şi dinamica recordurilor apăreau mai curând drept curiozităţi, în prezent ele
trebuie socotite puncte de plecare în elaborarea strategiilor, planificărilor atât pe
termen scurt, cât şi pe termen lung în perspectivă îndepărtată, în raport cu alte
domenii ale dezvoltării economice şi sociale.

38
2.3. Comportamente performanţial-adaptative
2.3.1. Definiţie
Atât ca sistem dinamic, cât şi ca sistem activ, personalitatea se defineşte şi
îşi dezvăluie esenţa prin intermediul a două coordonate integrative fundamentale
şi anume activitatea şi comportamentul.
Noţiunea de comportament trebuie înţeleasă ca un ansamblu orientat de
stări şi reacţii pe care un sistem le manifestă în cadrul interacţiunii sale cu
mediul; noţiunea subordonează deci, întreaga variabilitate funcţională a unui
sistem şi integrează, ca pe un caz particular, activitatea (Blaj C.D., 1982).
În analiza comportamentului uman, Golu M., 1975, porneşte de la ideea
că el reprezintă o rezultantă integrată multinivelar a două genuri principale de
transformări:
• de adaptare a individului ca întreg (entitate) la solicitările şi variaţiile
mediului natural şi social;
• de modelare şi adaptare a condiţiilor mediului la specificul cerinţelor
organizării interne şi ale finalităţii proprii.
În felul acesta comportamentul devine un mod specific de coechilibrare
dinamică a individului cu lumea externă. Necesitatea lui decurge din caracterul
activ al organizării interne a omului şi din variaţiile mediului. Nu s-ar putea
vorbi de existenţa unui comportament dacă cei doi termeni (S M) ar fi izolaţi
unul de altul (organismul ar fi un sistem absolut închis) şi valorile lor ar rămâne
invariante, indiferent de momentul de timp la care le-am considera.
Dacă se admite că orice comportament este o formă de manifestare a
interacţiunii "individ-mediu", atunci el trebuie privit după modelul unui sistem
informaţional de comandă-control complet. Aceasta înseamnă că nu poate fi
redus doar la ansamblul reacţiilor de răspuns ("output"), aşa cum precizează
modelul de tip behaviorist, ci, în schema lui de organizare se includ obligatoriu
condiţiile de pregătire, elaborare, precum şi informaţia de edificare şi
"sancţionare" a efectelor.

39
Vom spune deci că un comportament se defineşte prin: existenţa unei
solicitări sau sarcini de reglare, a unui ansamblul de procese de prelucrare şi
interpretare a informaţiei despre caracteristicile sarcinii, a fixării unui obiectiv,
alegerii unor mijloace adecvate obiectivului stabilit, efectuării unor operaţii de
transformare asupra sarcinii, obţinerii unui rezultat (efect), evaluării efectului,
posibilităţii de autocorectare, autoreglare (Golu M., 1975).
Aşadar, prin comportament, individul se adaptează în permanenţă la tipul
şi proprietăţile mediului. Adaptarea respectivă priveşte toate cele trei verigi care
compun structura operaţională a comportamentului şi anume:
• veriga aferentă sau de comandă, care include întreaga gamă a proceselor
de extragere şi interpretare a informaţiei, de elaborare a deciziei (alegerea
variantei optime de acţiune) şi planului de atingere a "obiectivului". În
cadrul ei se corelează, pe de o parte, informaţia actuală (extrasă din
mediul extern sau intern al organismului) cu informaţia stocată în
memoria de scurtă şi lungă durată, iar pe de altă parte, modelul
informaţional al "lumii externe" (al spaţiului de desfăşurare) cu modelul
informaţional al propriului Eu;
• veriga eferentă sau de execuţie cuprinde două categorii mari de operaţii
informaţionale: a) alegerea în conformitate cu logica planului, a
schemelor reacţiilor interne sau externe de răspuns şi b) reglarea
parametrilor reacţiilor declanşate (ordine, direcţie, durată, intensitate,
viteză etc.)
• veriga conexiunii inverse (corectoare-optimizatoare) are rolul de a asigura
adecvarea dinamică a stării şi funcţionării verigii aferente (de comandă)
pe care le dă veriga eferentă (executivă).
Practic ei îi revin două roluri:
a) de a in forma asupra rezultatului obţinut la sfârşitul unei acţiuni şi
b) de a informa asupra parametrilor operaţiilor mintale şi motorii implicate în
rezolvarea sarcinii date.

40
Figura nr.2.6. din M.Golu, 1975
Organizarea comportamentului uman se realizează după schema reglării
de tip închis, în care "ieşirile" la diferite nivele de integrare sunt corelate
permanent cu "intrările", obţinându-se o structură dinamică cu un înalt grad de
autoreglare.
Raporturile dintre cele trei verigi componente ale comportamentului sunt
prezentate sinoptic în figura nr.2.6.
Analiza lui reclamă în mod corespunzător, colaborarea indicatorilor de
ordin cantitativ şi calitativ ai fiecărei verigi. Numai procedând astfel, putem să
depăşim opoziţia metafizică creată de modelele de tip robot (introspecţionist şi
behaviorist) între planul intern şi cel extern, aceste laturi apărându-ne ca două
laturi ale uneia şi aceleiaşi realităţi – organizarea informaţională – reglatorie a
sistemului personalităţii umane.

41
2.3.2. Criterii de clasificare şi tipuri de comportamente
performanţional-adaptative
Actul devenirii unui campion nu este o sumă aritmetică de acţiuni,
formule sau date, amestecate într-o proporţie ideală iar succesul sportiv nu
depinde nici el de vreun miracol anume (Şerban M., 1983). Este necesară o
formulă de viaţă, care să fie pusă în concordanţă cu cerinţele societăţii şi ale
sportului de mare performanţă. Numai atunci putem vorbi de adaptare. O
adaptare socială, profesională, familială, care generează succese.
Nu orice sportiv adaptat devine în mod automat şi campion, până la acest
rezultat fiind de străbătut multe căi.
Sportivul are de îndeplinit un comandament social. El vizează locul de
excepţie, primul, în timp ce mii de aspiranţi luptă pentru acelaşi scop. El trebuie
să depăşească tot timpul baremul de volum şi intensitate al efortului, pentru că
numai prin acest efort creşte rezistenţa biologică şi psihologică, compatibilă cu
marea performanţă. Condiţiile de pregătire şi de concurs sunt din ce în ce mai
dificile, iar unele dramatice: călătorii interminabile, meniuri diferite faţă de cele
obişnuite, diferenţe de fus orar, efort istovitor, arbitri şi public uneori ostili.
După eşec, sportivul trebuie să reia pregătirea în dorinţa de a deveni
campion. Şi toate acestea se derulează an de an. La stresul omului obişnuit care
are la dispoziţie timp liber, distracţii, câte un hobby, sportivul supraadaugă
stresul specific marii performanţe: supraîncordarea şi spurasolicitarea.
Analiza psihologică a activităţii ca dat obiectiv, ca ansamblu de sarcini
delimitate în interiorul unui "spaţiu problematic abstract", trebuie să urmărească
continuarea unor aspecte comune comportamentului unui număr mare de
persoane angajate în performarea sau rezolvarea sarcinilor respective.
În aşa numitul "spaţiu teoretic" sau "abstract" al principalelor forme de
activitate umană – jocul, învăţarea, creaţia, munca, întrecerea – se vor delimita
comportamente specifice de performare sau rezolvare (Blaj D.C., 1982) prin
confruntarea directă sau indirectă (Holdevici I. şi Vasilescu I.P., 1988) a

42
indivizilor reali: comportamentul de joc, comportamentul de învăţare,
comportamentul de creaţie, comportamentul de muncă, comportamentul de
întrecere (agonistic).

Figura nr.2.7. Din Epuran, 1990

Studiul comportamentului în sens restrâns trebuie să urmărească


identificarea, descrierea, şi evaluarea cât mai riguroasă a traiectoriilor
individuale care se relevă în "spaţiul teoretic" al activităţii date, sistematizarea şi
clarificarea lor după criterii unitare de adecvare şi eficienţă (performanţă). În
măsura în care reprezintă o concretizare a dinamicii activităţii la nivel individual
comportamentul dobândeşte atributul conştientizării şi direcţionării spre un scop
fundamental anticipat.
În activităţile corporale agonistice (de luptă directă), comportamentele
performanţiale sunt interpretate mai ales prin prisma consecinţelor lor acţionale,
a comportamentului potenţial pe care-l structurează. Această caracteristică
distinctivă "performanţial-adaptativă" a fost transformată în strategie de
studiere, evaluare şi clasificare a comportamentelor.

43
Determinat în principal de reflectarea lumii obiective, comportamentul
este acompaniat de complicate procese cerebrale. Condiţionarea, programarea,
previziunea (anticiparea) şi motivarea, sunt numai câteva din aceste numeroase
procese neurofiziologice şi psihologice care se includ în conţinutul noţiunii de
comportament.
Dată fiind complexitatea situaţiilor posibile, comportamentul uman nu
poate fi niciodată încadrat în modele tip. El are o variabilitate foarte mare,
putându-se exprima între anumite limite axiologice social admise.
În cazul activităţilor corporale aceste limite sunt impuse de normele
regulamentare caracteristice fiecărui sport în parte, dar şi de norme morale cu
valoare de mare generalitate (fair-play-ul).
Unul dintre primii specialişti care au încercat (şi într-o oarecare măsură au
reuşit) să soluţioneze încadrarea ramurilor sportive în funcţie de anumite criterii
a fost M. Kodim, 1966.
În conformitate cu analizele psihologice pe care le-a efectuat el a încadrat
ramurile sportive în următoarele grupe:
1. Sporturi senzorio-motorii: golf, popice, tir cu arcul tir.
2. Sporturi funcţional-mobilizatorii (energetice): atletism, înot, haltere, ciclism,
schi-fond, patinaj-viteză, canoe etc.
3. Sporturi de coordonare estetică (de exprimare): patinaj artistic, echitaţie,
sărituri în apă, gimnastică sportivă şi artistică etc.
4. Sporturi moral-volitive (de autoprotecţie): motocros, aviaţie, sărituri, bob,
planorism, paraşutism, schi alpin etc.
5. Sporturi de anticipaţie (euristice) individuale: box, judo, lupte, karate, scrimă,
badminton, tenis, tenis de masă, şah etc.
6. Sporturi de anticipare colectivă (jocuri sportive): fotbal, handbal, volei,
rugbi, hochei, polo pe apă etc.
Pentru a evidenţia implicaţiile tacticii în toate sporturile, D. Harre, 1971,
(citat de A, Dragnea, 1996) a realizat o clasificare a competiţiilor sportive:

44
1. Competiţii individuale:
a) cu incomodarea adversarului (alergarea fără respectarea unor culoare clar
delimitate pe un traseu ca în maraton, ciclism de şosea, marş etc.);
b) cu influenţarea adversarului (canotaj, patinaj-viteză, gimnastică, sărituri în
apă, patinaj artistic etc.);
2. Competiţii cu partener:
a) cu incomodarea adversarului (box, scrimă, lupte, judo);
b) cu influenţarea adversarului (tenis de masă şi de câmp, şah etc.);
3. Competiţii pe echipe:
a) cu incomodarea adversarului (contact direct); (baschet, fotbal, rugbi, polo, hochei
etc.);
b) cu influenţarea adversarului (volei, tenis-dublu, badminton etc.).

Figura nr.2.8. Direcţiile de acţionare ale tacticii ( J. Weineck, 1980)


O altă clasificare care are la bază comportamentul tactic aparţine lui J.
Weineck, 1980 (citat de A. Dragnea).
Cele două clasificări sunt în măsură a evidenţia importanţa tacticii în
desfăşurarea competiţiilor şi în consecinţă măsurile care trebuie luate în cadrul
procesului de pregătire (A. Dragnea, 1996).

45
Aplicând diferite criterii Golu M., 1975 diferenţiază mai multe tipuri de
comportamente:
1. comportamente în funcţie de nivelul de integrare:
a. inconştient-involuntar;
b. conştient-voluntar;
c. "post" conştient-automatizat;
2. după planul de desfăşurare relevă existenţa a două forme de comportament:
a. comportament explicit (extern);
b. comportament implicit (mascat, intern);
3. localizarea factorului declanşator permite delimitarea a două tipuri de
comportamente:
a. comportamentul provocat (agentul declanşator fiind extern);
b. comportamentul autonom sau deliberat (factorul sistemului fiind situat în
interiorul sistemului);
4. după gradul de complexitate care împarte continuum-ul comportamental în
trei segmente:
a. comportamente simple;
b. comportamente complexe;
c. comportamente hipercomplexe;
5. după natura efectului reglator:
a. comportamente homeostatice (de stabilire şi menţinere a echilibrului între
limitele valorice date);
b. comportamente de dezvoltare-autoorganizare (de optimizare a stării de
organizare iniţiale şi de trecere de la o stare puţin convenabilă, la o alta mai
convenabilă);
Faţă de prezentarea schematică a tipologiilor comportamentale după criterii
corespunzătoare în cea mai mare parte tipologiilor temperamentale, M. Epuran şi
Egon Horn, 1985 caracterizează mult mai concret principalele elemente ale
comportamentului adaptativ în jocul de fotbal. După modul de confruntare,

46
strategia unui partener de joc (individ sau echipă) este dependentă de strategia
adversarului (Holdevici I. şi Vasilescu I.P., 1988). Având în vedere contextul
euristic asemănător în ceea ce priveşte rezolvarea unor situaţii tehnico-tactice, mai
ales în fazele de joc unu la unu, consider ca relevantă abordarea comportamentelor
performanţial-adaptative în sporturile de luptă de pe aceleaşi baze teoretice deja
fundamentate.

Tabelul nr. 2.1. Manifestări de conduită în stări de limită (Epuran, 1976)


Dacă în antrenamente predomină efortul fizic, în luptă ponderea revine
efortului psihic. În competiţiile specifice sporturilor de luptă, se manifestă stări
psihice de limită care variază între cei doi poli ai eficienţei şi ineficienţei, stări
prezentate astfel de cei doi autori (tabelul 2.1.).
Pentru a completa tabloul stărilor de limită şi pentru a fi mai elocvent, voi
prezenta (din aceeaşi lucrare a autorilor mai sus citaţi) modul în care A.T. Puni
sistematizează relaţiile afective ale sportivilor (tabelul 2.2.).

47
Angajarea în efort constituie primul element de analiză al
comportamentului performanţial. Se ştie că "efortul reprezintă o conduită de
mobilizare, concentrare şi accelerare a forţelor fizice şi psihice în cadrul unui
sistem de autoreglaj conştient şi inconştient, în vederea depăşirii unui obstacol, a
învingerii unei rezistenţe a mediului şi a propriei persoane." (Paul Popescu
Neveanu, 1978)

Tabelul nr. 2.1. Din A.T. Puni citat de Epuran şi Horn, 1985

Starea psihică a sportivului, gradul său de mobilizare, se reflectă


nemijlocit în măsura angajării sale în cursul luptei. Este necesară formularea
unei corecţii: evoluţia luptătorului şi participarea lui în efort nu depind numai de
resorturile lui interioare ci şi de adversar. Este normal ca un adversar mai
puternic şi mai dinamic să-l solicite mai intens în competiţie cu unul mai slab.
Evenimentele stresante din joc au efect mai puţin intens dacă sportivul
este pregătit pentru o asemenea eventualitate şi dacă şi-a însuşit un
comportament de răspuns corespunzător situaţiilor ivite. Programarea din timp a
comportamentului se include în procesul de pregătire a luptei întrucât
influenţează direct eficienţa luptătorului în concurs.
Perceperea raportului de forţe. Diferenţierea comportamentului ofensiv de
cel defensiv este marcată – în sporturile cu strategii dependente – de strategia
adversarului (Holdevici I. şi Vasilescu I.P., 1988). Atitudinea de atac sau de

48
apărare este în mod obişnuit precizată de la începutul întâlnirii fiind o chestiune
de stil, tactică adoptată în funcţie de adversari sau alţi factori. Ea poate fi
modificată în cursul luptei o dată cu schimbarea situaţiei.

Figura nr.2.9. Model de pregătire pentru competiţii cu adversari probabili


(din R.Petrov, 1967)

Ceea ce ne interesează aici, este modul de înţelegere a semnificaţiilor


atitudinilor ofensive ori defensive. Un sportiv poate să desfăşoare o luptă cu
acţiuni preponderent de atac dacă apreciază că există o oarecare superioritate
faţă de adversar (prin faptul că are meciul acasă sau cu un sportiv mai slab).
Astfel de observaţii, arată că indiferent de ramura de sport, perceperea
superiorităţii induce în mod obişnuit o atitudine ofensivă, iar cea a inferiorităţii,
o atitudine defensivă. Această relaţie se întâlneşte practic în toate domeniile
activităţii umane şi interumane (Holdevici I. şi Vasilescu I.P., 1988) – figura
2.10.

49
Figura nr. 2.10. Consecinţele acţiunilor tendinţei de bază « atac » în scrimă
(din Berndt Barth, 1995)

Raportul de forţe dintre adversari (aşa cum este el perceput) ca factor care
influenţează orientarea spre atac sau apărare este un factor conjunctural, întrucât
el ţine de condiţiile concrete ale confruntării în cauză.
Există şi alţi factori conjuncturali care influenţează manifestarea unei
atitudini ofensive sau defensive, precum şi unii factori mai stabili care ţin de
structura personalităţii.
În unele situaţii, diferenţele în pregătire, experienţa, "forma" şi forţa de
luptă, diferenţa de valoare ale adversarilor sunt nule.
Cel mai adesea însă, diferenţele din clasament ale adversarilor chiar dacă
reflectă corect sensul general al dominării, nu exprimă nici mărimea ei şi nici nu
se referă la toate caracteristicile relevante pentru rezultatul confruntării. Dacă nu
ar fi aşa atunci orice sportiv care se află într-o poziţie privilegiată în clasament,
ar învinge necondiţionat toţi sportivii care îi succed. Aşa cum nu s-a întâmplat în
nici o ramură de sport (Holdevici I. şi Vasilescu I.P., 1988).
Primul(ele) punct(e) în dinamica angajărilor, constituie un alt element de
judecată al comportamentului performaţial-adaptativ în această categorie de
sporturi. Mihai Epuran şi Egon Horn, 1985, citează o statistică în care 72% din
echipele învingătoare erau şi autoare a primului punct.

50
În lupte se întâmplă un fapt asemănător. O cercetare mai veche (Piloian
R.A. şi col., 1985), arată că diferenţele din primul minut de luptă dintre
învingători şi învinşi în ceea ce priveşte coeficientul de eficacitate al atacului, a
fost de 22% în favoarea celor dintâi.
Acest fapt este foarte important în activitatea poliţiştilor, deoarece aceştia
deşi nu au voie să atace primii, ei trebuie în primul rând să se apere şi prin
ripostă să neutralizeze infractorul şi să-l imobilizeze.
Cercetările prezentate au arătat că, activizarea mare a sportivilor în
primele minute ale întrecerii duce la oboseala rapidă a acestora, iar acest lucru
nu numai că reduce capacitatea luptătorilor, dar duce şi la scăderea eficienţei
acţiunilor lor (Chirilă M., 1988). O asemenea situaţie se creează independent
dacă luptătorul a învins sau a pierdut. Mai mult decât atât, activitatea intensă a
învingătorilor în primele minute ale întâlnirii duce probabil la modificări mai
profunde în starea lor funcţională decât la adversarii lor, dar avantajul acumulat
şi activismul motric mai înalt pe parcursul întâlnirilor au determinat deja
deznodământul general al întrecerilor (Chirilă M., 1988).
Judecând după toate acestea, rezultatul întâlnirilor la luptători se decide în
primele trei minute, deoarece cel mai mare procent de atacuri realizate revin
acestui interval. Este adevărat că învinşii şi învingătorii au obiective diferite în a
doua perioadă a luptei: primii tind să răstoarne situaţia în desfăşurarea întâlnirii
iar ceilalţi să-şi menţină avantajul. În aceste condiţii în timpul în timpul angajării
pot apare anumite momente critice ale luptei (Epuran M., Horn E., 1985).
Sportivii conduşi atacă imprudent acţionând deseori aventuros şi precipitat. În
aceste condiţii apar unele stări negative care îmbracă următoarele aspecte:
• reacţie de evitare a riscului - eventual manifestată prin refuzul jucătorului
de a-şi asuma chiar şi riscuri minime, asociată cu tendinţa de a evita orice
confruntare cu dificultăţi reale;
• panica - generalizarea reacţiilor emotive negative, până la dezorganizarea
totală (dublată de o acidoză mare de efort, care acţionează negativ asupra

51
coordonării). Este o fugă de orice angajament. Durata ei reală este însă
foarte scurtă. Luptătorul devine aproape incapabil să mai aleagă vreo
variantă de comportare tactică lucidă.
• acceptare pasivă - un comportament mai frecvent decât celelalte,
caracterizat prin pasivitate, care prezintă însă şi o componentă cognitivă
de recunoaştere a neputinţei, pe care nu o întâlnim în stare de panică.
De obicei, asemenea şocuri care se produc în urma trăirii foarte intense a
eşecului, nu-l domină pe jucător tot timpul partidei. Dacă în aceste momente nu
pierde înainte de limită (tuş, K.O., ippon etc.), sistemul se echilibrează cu un
grad de libertate care creează posibilitatea de a acţiona pentru realizarea
scopului (restabilirea echilibrului sau chiar preluarea iniţiativei).
Momentele critice – aşa numitele "momente psihologice" – apar, de
obicei după evenimentele şocante din timpul luptei (nefinalizarea repetată a
acţiunilor proprii, contrarea lor de către adversar, intrarea în situaţii periculoase,
accidentări etc.). Sportivii răspund diferenţiat la aceste evenimente. Unii dintre
ei au afirmat că simt o apăsare pe creier, pieptul le plezneşte, inima sare din loc,
picioarele par de plumb. Ei simt o profundă insatisfacţie, o trăire apăsătoare
asociată cu senzaţia de dilatare a timpului.

2.4. Evaluarea atitudinii faţă de risc şi pericol


Situaţiile de viaţă în care sunt angajaţi indivizii umani sau grupurile
sociale, sunt situaţii de certitudine, incertitudine (de risc). Prin consecinţele
asupra persoanelor decidente, situaţiile de risc prezintă un interes deosebit din
punct de vedere practic. Ele angajează profund personalitatea acestora,
determinând sistematizarea unor strategii generale, a unor modalităţi
fundamentale de raportare la acest tip de evenimente. Altfel spus, oamenii
adoptă, îşi construiesc, îşi însuşesc, într-un cuvânt învaţă anumite atitudini faţă
de risc. În faţa fenomenului infracţional, lucrătorii Ministerului de Interne sunt
expuşi la atacuri periculoase cu obiecte contondente, cu arme, cu explozive şi

52
trebuie să acţioneze precis, legal şi cu promptitudine pentru a apăra viaţa în
primul rând a persoanelor vizate sau a persoanelor care sunt în focarul acţiunii
infractorului, cât şi viaţa sa. Din acest punct de vedere trebuie să evidenţiem
faptul că poliţistul acţionează în situaţii de limită şi stres maxim.
Prin cercetările sale, Lewin (citat de Holdevici şi Vasilescu, 1988)
stabileşte o clasificare a tipurilor de conflict psihologic, a cărei valabilitate este
acceptată şi astăzi. Situaţia unei persoane în faţa unui fenomen poate fi descrisă
în termeni de atracţie (apropiere) sau respingere (evitare). Forţa produsă de
caracterul aperitiv ( + ), sau repulsiv ( - ), îl determină pe individ, să se apropie,
sau să se depărteze de stimul. Ce se întâmplă dacă asupra persoanei acţionează
două forţe egale de sens opus ? Deplasarea în spaţiul psihologic va fi blocată iar
persoana va resimţi o stres de tensiune, fiind supusă unor presiuni contradictorii.
Aceasta este starea de conflict intern, determinată de alegerea alternativelor
prezente în situaţia de decizie.
Pot apare trei tipuri de conflicte şi le descriem în ordinea crescătoare a
dificultăţilor de rezolvare, a potenţialului de dezorganizare asupra persoanei, a
stresului pe care îl produce :
- Conflictul apropiere- apropiere;
- Conflictul –evitare- apropiere;
- Conflictul. evitare- evitare.
Controlul asupra desfăşurări evenimentelor poate fi intern (determinat de
posibilităţile individuale), sau extern (când situaţia scapă de sub control şi este
determinată de alţi factori). În mod obişnuit, situaţiile de risc sunt reprezentate
de un mixaj în diferite proporţii între condiţiile de abilitate şi cele de şansă.
Această observaţie are o mare importanţă pentru modul în care un om este
apreciat de către alţii, sau se apreciază el însuşi.
Erich Fromm (citat de Holdevici şi Vasilescu, 1988) arată că, „ realizarea
unei persoane este dependentă atât de calităţile sale, cât şi de ocaziile de a şi le

53
afirma”. Se observă că oamenii sunt înclinaţi să-şi asume riscuri mai mari în
condiţii de abilitate decât în aceea de şansă.
Atitudinile faţă de risc pot fi ierarhizate pe un continuum, de la asumarea
riscului în situaţiile problematice, la intrarea sa în acele situaţii şi rezolvarea lor
într-un fel sau altul. Asumarea riscului presupune adaptarea soluţiei cu o
probabilitate mai mare de a pierde şi cu un câştig posibil mai mare în caz de
reuşită.
Ea corespunde următoarelor tendinţe :
Bravadă, minimalizarea posibilităţii de pierde şi a consecinţelor negative
ale soluţiei adoptate (caracteristică persoanelor cu o experienţă de viaţă redusă –
copii, tinerii -, a celor cu un nivel al inteligenţei sau informaţional redus);
Curaj, asumarea conştientă a riscului pe baza calculului şanselor de
reuşită sau insucces şi a raportului dintre câştigul posibil şi pierderile eventuale;
Eroism, asumarea risc ului pierderii vieţii sau integrităţii psihofizice cu
preţul salvării valorilor colective.
Evitarea riscului (Comportamentul de securitate) reprezintă adoptarea
soluţiei cu prob abilitatea cea mai mică de a pierde, dar cu câştigul cel mai
redus.
Dacă în primul caz, cel al asumării, atitudinea faţă de sine are un rol
dinamic – adaptativ în cazul evitării rolul său este static – adaptativ. Asumându-
ţi riscul încerci să spargi limitele impuse de normele sociale, de prejudecăţi, de
datele situaţiei sociale sau naturale în care acţionează şi chiar să negi legile
naturii şi societăţii. Adaptarea se realizează prin „agresarea” îngrădirilor, a
limitelor existente. Evitându-l, accepţi limitele impuse sau percepute ca atare, îţi
asiguri securitatea, neprovocând reacţia mediului.
Oamenii adoptă un mod constant un model atitudinal în raport cu situaţiile
de risc, model structurat de-a lungul vieţii în funcţie de totalitatea factorilor de
personalitate şi de datele existenţei sociale.

54
2.5. Imaginea de sine şi comportamentul. Programarea
pentru succes
Ca fiinţă existentă în lume, omul o reflectă pe aceasta, o cunoaşte mai mult
sau mai puţin exact, şi o transformă conform cu necesităţile şi trebuinţele sale.
Procesul are valenţe transformatoare, nefiind numai unidirecţional, dinspre om
spre lume, ci şi invers. Dacă la vârsta primei copilării începem să ne
conştientizăm pe noi înşine, ne formăm involuntar o imagine proprie, inclusiv
despre posibilităţile noastre fizice şi intelectuale, treptat se conştientizează
limitele personale, adică ceea ce omul poate sau nu poate să facă cu succes,
capacitatea sa de a face faţă unei sarcini din situaţiile de viaţă. Ne formăm prin
autoobservare, cât şi prin conştientizarea impresiilor exprimate de grupul în care
trăim faţă de comportamentul nostru. Familia, cercul de prieteni, clasa sau grupa
de studenţi, chiar impresiile pe care le exprimă necunoscuţii faţă de persoana
noastră contribuie la „oglinda psihică" în care ne proiectăm de-a lungul întregii
noastre vieţi. Imaginea pe care o avem despre noi intervine decisiv în
comportamentul nostru, în comparaţiile pe care le facem conştient sau inconştient
cu semenii, în identificarea locului printre ei, a idealurilor la care aspirăm. Chiar
dacă există în noi capacitatea potenţială de a desfăşura cu succes o multitudine de
activităţi, faptul că ne-am format prin experienţă sau educaţie, convingerea (ideea
certă subiectivă) că „aşa ceva este imposibil pentru mine" se opune valorificării
potenţelor noastre. In astfel de situaţii intră în funcţiune bariera psihologică;
reflectarea în conştiinţă a sentimentului de limitare a capacităţii noastre. Eşecurile
repetate într-o activitate, subaprecierea de către profesori, ironiile unor colegi,
nevinovatele expresii ale unor părinţi sau „pedagogi” de genul : „eşti un inca-
pabil", „n-o să faci nimic în viaţă" ş.a. pot avea pentru firile mai sensibile
valoare de predicţie confirmată, tocmai prin efectul dezastruos asupra motivaţiei
şi moralului individului în cauză. Marcat treptat de aceste „verdicte", individul
ajunge să se identifice cu imaginea inoculată, iar comportamentul său va fi, în
consecinţă, ezitant, complexat şi cu aspiraţii reduse.

55
Modalitatea de reflectare în conştiinţă a imaginii de sine poate fi utilizată
în clasificarea oamenilor şi comportamentului lor în trei categorii.
În prima categorie, cei care îşi subapreciază posibilităţile reale formându-
şi complexe de inferioritate, se înscriu indivizii cu firea cea mai sensibilă. Există
apoi categoria celor care îşi evaluează corect posibilităţile şi se comportă în
consecinţă, dar şi o a treia categorie, cei care îşi supraevaluează posibilităţile
creându-şi o imagine hiperbolizată, eronată despre sine. Deseori, acestei imagini
i se asociază un comportament marcat de aroganţă, infatuare şi agresivitate.
Desigur, ideal ar fi ca fiecare să-şi perceapă propriile potenţe şi să le
valorifice cât mai plenar, într-un cadru de legalitate şi moralitate. Din punct de
vedere militar, ne interesează să obţinem un comportament dezirabil din partea
unui cât mai mare segment al ofiţerilor şi subofiţerilor de poliţie, care să se
convertească într-o instruire cât mai completă în vederea îndeplinirii tuturor
misiunilor, în funcţie de specializare.
Demersurile educative, inclusiv antrenamentele şi exerciţiile de pregătire
a autoapărare, vor viza cu precădere cultivarea imaginii de învingător şi o
programare pentru succes.
Parcurgerea succesivă a unor situaţii care implică risc asumat, dar depăşit
cu forţele proprii, cu ajutorul instructorului sau colegilor, sugestia şi auto-
sugestia cultivată vor contribui la realizarea unei imagini pozitive despre sine a
viitorilor poliţişti, bazată pe inocularea prin metode specifice şi nespecifice a
unor convingeri că subiectul va putea depăşi multe din solicitările şi
suprasolicitările misiunilor din activitatea profesională. Preluate de subconştient
şi devenite deprinderi intelectuale, motrice şi afective, efectele pozitive ale
exerciţiilor şi antrenamentelor psihologice asimilate de psihismul bazal
concură la o potenţă psihică superioară.
 Bariera psihologică - un produs psihosocial studiat în profunzime

de A. Adler, „complexul de inferioritate" sau „bariera psihologică"


se manifestă prin sentimentul limitării capacităţilor noastre şi

56
existenţa unui handicap acţional care poate marca individul perioade
lungi de timp, uneori toată viaţa. Cauzele pot fi diferite: eşecul
repetat în acţiunile întreprinse, de regulă în condiţii
necunoscute, de risc şi incertitudine greşeli de educaţie care
ating grav respectul de sine prin blamare, etichetare,
culpabilizare; slăbiciune fizică (înfăţişare, impotenţă);
neadaptare socială (sărăcie, neîndemânare, vocabular sărac sau
deficienţe de vorbire) ş.a. Definită ca tensiune puternică şi con-
stantă care apare dintr-o atitudine emoţională oarecum morbidă faţă
de deficitul personal resimţit, bariera psihologică poate fi
controlată şi depăşită printr-o acţiune directă de compensare care să
înlăture slăbiciunea originară şi chiar să o supracompenseze,
transformând-o într-o sursă de forţă.
 Încrederea în sine - condiţie a comportamentului curajos în luptă.

Raportat la individul uman, se face deosebirea între credinţă şi


încredere. Credinţa („fides”) implică aserţiunea „cred că", iar
încrederea („fiducia”), formula „am încredere în". Ambele sunt,
într-o formă sau alta, bazate pe un fundament insuficient obiectiv,
dar suficient subiectiv. Opusul lor nu este necredinţa sau absenţa
încrederii, ci îndoiala, atât de neproductivă acţional. Încrederea
este o extrapolare a experienţei şi cunoaşterii, este o certitudine
care nu vine neapărat din cunoaştere, ci din simţire, din zona
afectivităţii. Ca produs psihic, încrederea are la bază o cunoaştere,
dar acesteia i se acordă o plusvaloare de certitudine. Ea depăşeşte
stadiul de simplă opinie, de judecată provizorie şi se ancorează mai
mult în afectivitate decât în cunoaştere, devenind certitudine su-
biectivă. Sub aspect afectiv, încrederea este un sentiment de
adeziune la speranţă, care nu are nevoie atât de justificare cât de
putere, de voinţă. Ea posedă o excepţională funcţie dinamogenă,

57
fiind deci şi o motivaţie specifică a cărei satisfacere este cu prio-
ritate în domeniu practic, acţional.
• Încrederea, ca produs psihic complex, rezultă dintr-o ima-
gine de sine pozitivă, care satisface respectul de sine şi se
asociază cu forţa Eului ca dimensiune integratoare a
personalităţii în unitatea sa bio-psiho-socială. Atitudinea
rezultată, relativ stabilizată faţă de sine, este şi ea pozitivă,
specifică celei de învingător, care poartă cu sine mai puţine
bariere psihologice.
• Reflexul sub aspect moral şi acţional al încrederii este
curajul, una dintre calităţile cele mai apreciate ale omului.
Cercetată cu atenţie de psihologi şi pedagogi această calitate
personală este definită ca voinţă de a birui sentimentul de
frică şi de a păstra capacitatea de a raţiona cu calm, de a
acţiona hotărât şi în cele mai grele împrejurări, precum şi
capacitatea de a purta răspunderea hotărârilor şi acţiunilor
întreprinse.
Psihologul militar german E. Dienter (citat de I. Radu, 1994) face
joncţiunea dintre cele două concepte - încredere şi curaj - prezentând „Steaua
vitejiei", în care locul central îl ocupă explicarea încrederii ca sursă a curajului şi
vitejiei pe câmpul de luptă la care concură următoarele elemente: “încrederea în
grup; speranţa şi credinţa; propria personalitate; forma fizică bună; instruirea;
conducerea”.
În ultimă instanţă, curajul este încredere în sine, o imagine de sine
pozitivă şi percepţia că total va fi bine, iar atitudinea de învingător rezultă dintr-
o imagine de învingător!

58
CAPITOLUL 3
MECANISMELE DE REGLARE ŞI
AUTOREGLAREA COMPORTAMENTULUI ÎN
SPORTURI DE LUPTĂ ŞI AUTOAPĂRARE

3.1. Reglarea şi autoreglarea competitivă


În sportul de performanţă, problema reglării şi autoreglării conduitei
individului este esenţială, întrucât actele săvârşite în condiţii neobişnuite solicită
mecanisme adaptative cât mai apropiate de perfecţiune. Privită din unghiul
activităţii practice, capacitatea psihică are structura operaţională, corelând un
mare număr de elemente aparent eterogene (atenţie, vigilenţă, percepţie,
creativitate, decizie, sentimente, voinţă, memorie, cunoştinţe, autocontrol) şi
fiind susţinută energetic şi atitudinal de trăsăturile motivaţionale şi caracteriale
ale sportului (M. Epuran, 1982). Există un raport direct între solicitare-pregătire
şi performanţă. Pe măsura creşterii pregătirii şi performanţei cresc şi solicitările.

Figura nr.3.1. Raportul solicitare-pregătire-performanţă (M. Epuran 1982)

Pregătirea sportivă are permanent în vedere modelul competiţiei urmărind


să adecveze la el "modelul sportivului".
Majoritatea specialiştilor M. Kodym, 1996; D. Harre, 1971; Weinneck,
1981 etc.) încadrează sporturile de luptă în categoria sporturilor anticipativ-

59
euristice, în care obţinerea victoriei este condiţionată în cea mai mare parte
capacitatea operatorie a gândirii, de capacitatea de rezolvare de probleme.

Figura nr. 3.2. M.Golu, 1975

Practicarea activităţilor fizice şi sportive calificate ca "informaţionale"


cere ca sportivul să efectueze simultan o prelucrare a informaţiei cu scopul, pe
de o parte, de a analiza şi interpreta situaţia şi, pe da altă parte, de a efectua
răspunsul cu maximum de eficacitate. Această exigenţă care guvernează
ansamblul activităţilor decizionale este caracterizată de existenţa unui conflict
"semantic-senzoriomotor", pe care sportivul trebuie să-l rezolve cât mai bine în
scopul unei adaptări cât mai eficace posibilă, a răspunsului la exigenţele
situaţiei.
Această relaţie conflictuală "înţelegere-acţiune" este cu atât mai critică
cu cât activităţile sportive vehiculează o cantitate mai mare de informaţie.
Astfel, incertitudinea care rezultă de aici, limitele temporale impuse de sarcina şi
complexitatea acţiunilor implicate, sunt tot atâţia factori de care se ţine cont în
impunerea unui compromis dificil şi care nu poate fi stăpânit decât la un nivel
înalt de experienţă.

60
În acest sens, este mai mult decât elocvent studiul lui Ripoll şi col., 1995,
"Rezolvarea conflictului semantic-senzoriomotor în sport", care analizează
condiţiile de gestionare optimă a acestui conflict şi identificarea strategiilor
utilizate de sportiv pentru a răspunde eficace. Pentru a realiza acest demers,
Ripoll şi col., 1995, fac o distincţie între:
• informaţiile vizuale psihosemantice, destinate înţelegerii de către
subiect semnificaţiei la care participă. Aceasta rezultă din intrarea în joc a
controlului cognitiv de orientare a indicilor pertinenţi necesari pentru
acţiunea în curs şi care vin într-un mod substanţial în sprijinul activităţii
decizionale.
• informaţiile psihosenzoriale destinate să asigure funcţia de schimb
motric între individ şi mediul fizic (adversar). Acestea constituie suportul
funcţional al mişcării, asigurându-i eficacitatea desfăşurării şi controlului.
A discerne la un sportiv, ce parte revine mecanismelor senzoriomotorii şi
respectiv operaţiilor psihosemantice nu este o operaţie ce poate fi realizată la o
primă abordare. Există, de asemenea, riscul major de a atribui limitelor
funcţionale ceea ce revine limitelor opţionale şi invers.
Din motive de facilitate, studiile lui Ripoll şi col., 1995, asupra funcţiei
vizuale în sport se referă la:
• tipul de activităţi saturate de constrângeri senzoriomotrice şi în care
nu intervin sau intervin foarte puţin operaţiile psihosemantice;
• grupa de activităţi saturate în constrângeri psihosemantice (este vorba
de simularea unor sarcini de rezolvare a problemelor strategice în sport).
Analiza coordonărilor între aceste diferite funcţii nu a fost abordată decât
relativ recent în studierea situaţiilor de opoziţie duală (Ripoll, Fleurance şi
Cazeneuve, 1986).
Comportamentele analizate, ţinând cont de strategiile senzoriomotrice
adoptate pentru satisfacerea exigenţelor motrice ale sarcinii, sunt considerate ca
reprezentând "eşantionul martor", înainte de a fi comparate cu eşantioanele

61
elaborate odată cu sporirea complexităţii sarcinii. Această sporire poate fi dată
de factorii de execuţie, crescând, de exemplu, constrângerile de precizie fără
sporirea gradului de certitudine, fie de factorii de incertitudine, analizând
comportamentul în luptă sau într-o sarcină asemănătoare. Analiza comparată a
strategiilor vizuale dezvoltate de acelaşi sportiv în îndeplinirea sarcinilor cu
constrângeri variabile, permite studierea modalităţilor de prelucrare şi de
coordonare a informaţiilor psihosemantice şi psihosenzoriomotrice.
Ripoll şi col., 1995, au studiat tenisul de masă, care, cu unele excepţii, are
foarte multe similitudini cu sporturile de luptă (mai ales kick-box, karate, scrimă
şi într-o măsură mai mică lupte şi judo).
Analiza loviturii de dreapta în regim de regularitate, considerată ca o
situaţie de referinţă, ce prezintă constrângeri minime de incertitudine şi precizie,
este comparată cu analiza jocului în meci, care impune o complexitate sporită în
precizie şi în incertitudine. Vom expune aici mecanismele caracteristice loviturii
de dreapta în regim de regularitate. Acestea se referă la următoarele puncte:
- sportivii nu urmăresc mingea cu privirea;
- ei anticipează poziţia mingii plasându-şi privirea în anumite punct
importante; aceste punct sunt situate pe fileu şi pe ricoşeuri;
- în timpul execuţie returului, între ricoşeu şi lovitura propriu-zisă, privirea
se stabilizează în conformitate cu direcţia corespunzătoare orientării
corpului. Această orientare condiţionează precizia loviturii;
- sunt extrase puţine informaţii vizuale direct de la adversar.
Analiza jocului în cadrul meciului permite descrierea unui anumit număr
de adaptări ale strategiilor vizuale:
- creştere a duratei fixărilor vizuale asupra adversarului. Acestea se referă
la ansamblul rachetă, antebraţ, braţ, umăr, cap. Această deplasare a
fixărilor este destinată să reducă cât mai rapid posibil incertitudinea
referitoare la acţiunea efectuată de adversar şi să o identifice;

62
- creştere a numărului de urmăriri ale mingii, în special între lovitura
adversarului şi fileu. Sportivul "eşantionează" o porţiune a traiectoriei,
urmărind cu precizie mingea cu privirea. Această operaţie este
caracteristică în cazul falselor alarme vizuale. Ne aşteptăm de la o falsă
alarmă la o anticipare eronată a traiectoriei, urmată de o sacadă
corectoare, destinată să repoziţioneze privirea pe traiectoria mingii;
- diminuare a fixărilor anticipatorii asupra ricoşeului adversarului în timpul
returului. Jucătorul îşi dirijează privirea direct de la fileu spre adversar.
Această operaţie este destinată obţinerii unui câştig de timp, necesar
analizării comportamentului adversarului;
- creştere a numărului şi a duratei coordonărilor oculo-cefalice în timpul
loviturii. Acest fapt se explică, probabil, prin obiectivul de precizie pe
care şi-l fixează sportivul în jocul liber.
Studiul comparativ al acestor două situaţii caracteristice permit să se
precizeze punerea în practică a diferitelor modalităţi de intervenţie a operaţiilor
vizuale. Jocul în timpul meciului impune sportivului diferite tipuri de
constrângeri.

3.1.1 Constrângeri legate de incertitudine


Creşterea duratei fixărilor asupra adversarului se explică, în raport cu
situaţia de regularitate, prin creşterea raportului semnal/zgomot. Această creştere
impune o analiză mult mai fină a comportamentului adversarului şi o focalizare
a privirii asupra indicilor pertinenţi din cadrul ansamblului funcţional umăr, braţ,
antebraţ, încheietura mâinii. Faptul că aceste modificări se referă la durată şi nu
la numărul de fixări arată că analiza ţine cont mai mult de rapoartele funcţionale
dintre aceste diferite elemente, decât de eşantionarea acestor elemente luate
separat. Această reducere a incertitudinii este destinată identificării naturii
acţiunii declanşată de adversar, răspunzând la întrebarea "ce?"; momentul

63
declanşării răspunde la întrebarea "când?" iar locul proiecţiei răspunde la
întrebarea "unde?"
Această triplă reducere a incertitudinii este destinată să permită elaborarea
de comportamente de anticipare coincidentă, adecvate. Cu toate acestea,
această reducere a incertitudinii nu este întotdeauna suficientă, pentru a
prevedea şirul de evenimente, de aici apariţia de false alarme care se traduce în
inadecvarea anticipării şi eşantionarea unei părţi a traiectoriei mingii, pentru
reconsiderarea ei. Această observaţie permite apropierea de principiile de
organizare a funcţiei vizuale ce determină comportamentele cele mai complexe.
Astfel, plecând de la observarea jocului real în tenis, aceşti autori arată că,
atunci când direcţia passing-shot-ului este corect anticipată, răspunsul constă într-o
rapidă accelerare în direcţia estimată. Din contra, în cazul unei false alarme,
sportivul aflat la primire reacţionează brusc, reorientându-şi deplasarea în direcţia
potrivită.

3.1.2. Constrângeri legate de presiunea temporală


Elaborarea comportamentului de anticipare – coincidenţa se dovedeşte cu
atât mai dificilă cu cât constrângerea temporală, determinată de viteza de
schimb, creşte. Această predicţie este legată atât de informaţiile vizuale
obiective cât şi de estimările probabilistice. Acest fapt a fost demonstrat de
Alain şi Proteau (1979) (citaţi de Rippoll), pentru care jucătorul care
recepţionează o lovitură atribuie un grad de probabilitate diferitelor lovituri
susceptibile de a fi realizate de către adversar. El utilizează această evaluare
probabilistică pentru a-şi spori eficacitatea răspunsului. Cu cât timpul este mai
limitat, cu atât proporţia mişcărilor anticipate este mai mare.

3.1.3. Constrângeri legate de organizarea spaţiului


Spaţiul semnificativ sau purtător de informaţie nu este omogen, în sensul
în care el nu poate fi înglobat dintr-un singur "punct de vedere". Astfel sportivul

64
trebuie să-şi împartă priorităţile, focalizându-şi privirea fie asupra adversarului,
pentru a-i înţelege jocul, fie asupra traiectorie mingii, pentru a-i analiza
caracteristicile şi a organiza execuţia returului (rezolvării), fie, în fine, asupra
execuţie loviturii propriu-zise. Or, aceste constrângeri spaţiale sunt cu atât mai
critice cu cât diferitele elemente care sunt implicate în spaţii distincte pot
surveni în aceeaşi plajă temporală. Este situaţia în care, de exemplu, adversarul
îşi modifică poziţia în timpul deplasării mingii sau a execuţiei returului şi prinde
jucătorul pe "picior greşit". Sportivul trebuie, în acest caz, să-şi distribuie
eficace resursele atenţionale şi priorităţile intenţionale dacă vrea să surprindă
ansamblul parametrilor situaţiei: cei implicaţi în execuţie şi cei implicaţi în
analiza situaţiei adversarului.

3.1.4. Constrângeri legate de limitările atenţionale


Importanţa cercetării mecanismelor de orientare a atenţiei ne conduc la a
considera că diferitele variante ale dimensiunilor pot fi obiectivul unei orientări
a atenţiei. Ele se referă la: un canal senzorial, o modalitate senzorială, o sarcină,
în ansamblul său, un semn particular, o zonă de memorie, o verigă a unui lanţ
senzoriomotoric etc. Ori, fascicolul atenţional este, în acelaşi timp, orientat
spaţial (Posner, 1980) şi de mărime şi formă limitate.
Posner şi Cohen (1984), arată că a orienta atenţia asupra a două regiuni
diferite înseamnă a nu marca nici una. Hoffman şi Nelson (1981) arată că
funcţiile de identificare (identificarea unei litere dintr-o serie de cinci) şi detecţia
(detectarea orientării unei litere) pot fi efectuate simultan, în condiţia în care
stimulii sunt prezenţi într-un spaţiu restrâns. Ori, problema care se pune în sport
este cu atât mai critică cu cât presupune, în acelaşi timp, o funcţie de orientare
spaţială a atenţiei şi o orientare atenţiei asupra proprietăţii mişcării (semantică
sau senzoriomotrică). Ordinea priorităţilor informaţionale rezultă din strategia
planificării operaţiilor care condiţionează orientarea atenţiei faţă de sursele şi
dimensiunile pertinente şi din strategia de explorare vizuală.

65
Luarea în calcul a diferitelor surse de informaţie vehiculate de situaţie este
greu de pus în acord cu conceptul de limitare a capacităţii de prelucrare a
informaţiei. Modelul lui Welford (1952, 1960, 1977) ilustrează această
concepţie, recurgând la metafora canalului unic care susţine că nu putem
prelucra decât un număr restrâns de informaţii în interiorul unui canal, sau
registru unic de prelucrare. Welford (1977) demonstrează că această capacitate
de prelucrare fixă a sistemului, este de fapt, elastică. Recentele cercetări ce
utilizează metodologia sarcinii ajutate (Leplat, 1977) sau a împărţirii sarcinilor
(Navon şi Gopher, 1980) arată că două sarcini opuse pot fi efectuate simultan,
cu condiţia ca exigenţele fiecăreia dintre ele să nu satureze resursele atenţionale
ale subiectului sau ca automatizarea uneia dintre ele să lase disponibile resursele
atenţionale, pentru execuţia celei de-a doua. Rezultatele obţinute nu contrazic
categoric modelul canalului unic dar îi conferă o dimensiune calitativă şi
opţională care nu mai ţine cont de limitările cantitative.
Cu toate că s-a pus în evidenţă faptul că procesele cognitive automatizate fac
apel la atenţie, aceste rezultate arată că automatizarea anumitor părţi ale prelucrării
informaţiei lasă subiectul disponibil pentru abordarea de sarcini complementare sau
opuse.
Diferitele rezultate pe care le-am obţinut în situaţii sportive, confirmă
capacitatea limitată de prelucrare a informaţiei, permiţând propunerea unui
model de analiză a strategiilor de prelucrare a informaţiei vizuale. După o părere
personală, consider că practica sporturilor de luptă (judo, lupte) demonstrează
contrariul, sportivul analizând simultan informaţii plurisenzoriale şi la niveluri
diferite, anticipând şi luând decizii în condiţiile supraînvăţării.

66
3.2. Propuneri pentru un model de analiză a funcţiei
vizuale în sporturile de opoziţie duală
Ripoll şi col. arată faptul că sportivul experimentat, este capabil să
elimine o parte importantă din informaţia redundantă, pentru a-şi orienta atenţia
– şi privirea – numai către resursele informaţionale utile.
Studiul activităţilor cu incertitudine crescută, cum sunt tenisul de masă şi
sporturile de luptă, completează modelul nostru într-un mod pertinent.
Analiza comparată a comportamentelor exploratorii vizuale la sportivii cu
diferite niveluri de practică şi a evoluţiei lor în cursul procesului de formare,
permite punerea în evidenţă a trei tipuri de bucle de control vizual, în raport
direct cu orientarea atenţiei (fig.nr.3.3.).
a) Bucla de control vizual continuu. Controlul vizual al stimulului este
permanent. El se referă, de exemplu, la (fig. nr.3.3.a):
- o cercetare continuă a indicilor pertinenţi în timpul descoperirii unui
parcurs, în escalada sportivă (a unei poziţii convenabile în sporturile de
luptă);
- asistenţă vizuală continuă a unui segment corporal aflat în deplasare;
- urmărire vizuală continuă a unui mobil aflat în deplasare (braţul sau
piciorul care loveşte).
Observaţiile realizate asupra jucătorilor începători din tenisul de masă (şi
avem motive să credem că şi în sporturile de luptă) relevă un comportament de
acest gen. Sportivii au tendinţa de a păstra un control vizual permanent asupra
mingii urmărind-o cu privirea (sau asupra unui segment de corp în sporturile de
luptă).
b) Bucla de control vizual intermitent. Sunt analizaţi numai anumiţi
parametri critici ai informaţiei. Ei se referă la (fig. nr. 3.3.b):

67
Figura nr.3.3. Sisteme de bucle de retroacţiune vizuală (Ripoll şi colab. 1996)

- aprecierea traiectoriilor, controlul poziţional, necesar confirmării


evenimentelor aşteptate. Eroarea de judecată provoacă o eşantionare
rapidă, care permite sistemului să redefinescă proprietăţile cinetice ale
mobilului (adversarului sau a armei acestuia);
- analiza comportamentului adversarului, o eşantionare minimă a indicilor
semnificativi care se referă la analiza raporturilor segmentare şi a
planurilor funcţionale.

68
c) Bucla de control "de stare" Numai informaţia referitoare la starea
iniţială a sistemului , la raportul individ/mediu este necesară pentru derularea
acţiunii (fig. nr.3.3.c). Controlul, aposteriori, a rezultatelor implică realizarea
unei bucle cognitive, capabile să analizeze relaţia dintre efectuarea mişcării şi
efectul propus. Acest model funcţional este mai "teoretic" decât precedentele şi
el poate interveni, fie în cazul unei limitări experimentale a intrărilor vizuale, fie
în cazul în care sportivul nu poate să-şi execute acţiunea decât pe baza predicţiei
probabilistice elaborate înaintea apariţie stimulului.
Ca orice tentativă de schematizare, aceste ultime modele descriu o
reprezentare, prin definiţie, simplificată, a mecanismelor. Luarea lor în
considerare trebuie să se facă nuanţat şi nu putem să considerăm intervenţia lor
ca un proces fix, în care implicarea unei reguli exclude în mod necesar existenţa
altora.
După cum am precizat deja, adaptarea la fluctuaţiile exigenţelor impuse
de sarcină poate determina schimbări calitative de strategie, ce antrenează
comutarea automată de la o regulă la alta , ce se dovedeşte mai adecvată. Astfel,
putem explica capacitatea de adaptare a sportivului experimentat la fluctuaţiile
impuse de mediul fizic sau uman. Putem considera că sporirea limitelor
determinate de incertitudine, de precizie sau de viteză, impune modificări ale
strategiilor vizuale care schimbă ordinea priorităţilor acordate de sportiv
operaţiilor efectuate.
Cu toate acestea, ceea ce caracterizează natura constrângerilor impuse
este faptul că determină preluarea simultană a informaţiilor destinate atât
înţelegerii situaţiei cât şi a celor destinate acţiunii. În consecinţă, analiza
operaţiilor implicate, în cazul sportivilor experimentaţi, ia în calcul strategii
optimizate de partaj temporal, spaţial şi evenimenţial precum şi priorităţile
informaţionale. Partajul priorităţilor semantice/senzoriomotrice se desfăşoară în
conformitate cu acest principiu. El poate fi schematizat, considerând că sportivii
dezvoltă dispozitive automatizate de prelucrare a informaţiilor

69
psihosenzoriomotrice. Aceste dispozitive automatizate presupun, în acelaşi timp,
extragerea caracteristicilor fizice ale stimulului – viteză, direcţie, distanţă, spaţiu
– şi planificarea mecanismelor de execuţie şi control motric.
Automatizarea acestor operaţii lasă, astfel, disponibilă funcţia vizuală
pentru analiza mai completă a informaţiilor psihosemantice care, depinzând de
aleatoriu, nu pot fi prevăzute în totalitate şi necesită o confirmare (fig. nr. 3.4.).
Figura nr. 3.4.b ilustrează un model operaţional ce intervine în sarcinile
cu exigenţă psihosemantică crescută. Pentru detecţia semnalelor pertinente este
necesară o prelucrare intermitentă a informaţiilor vizuale. În acest caz, ne
interesează diferitele bucle de retroacţiune, destinate înţelegerii şi acţiunii, bucle
ce intervin în plaje temporale şi spaţii distincte, pentru a se putea realiza o
prelucrare eficace. Exemplul adversarului care îşi reorganizează lupta, în timp ce
este implicat în executarea acţiunii şi este prins "pe picior greşit" – nu numai
fizic ci şi cognitiv – ilustrează perfect modelul.
A treia figură (fig.nr.3.4.c), în mod teoretic posibilă, se referă la prelucrări
efectuate în paralel. Exigenţele sarcinii nu se referă la aceleaşi resurse. Diferitele
tipuri de prelucrare pot fi realizate în mod independent şi fără să se interfereze,
prin procese separate, având caracteristici, gama de acţiune şi limite proprii.
Prelucrările psihosenzoriomotrice şi psihosemantice sunt, în acest caz, perfect
automatizate, neafectând sistemul atenţional.
Problematica pe care am descris-o permite dezvoltarea unui cadru
metodologic care este util atât pedagogului cât şi cercetătorului. El arată faptul
că sportivul experimentat, dezvoltă o cunoaştere precisă a priorităţilor mediului
fizic şi uman precum şi a propriului său comportament, mai precis, a
operaţiunilor ce trebuiesc efectuate pentru realizarea acţiunii şi predicţia
referitoare la consecinţele ei.

70
Figura nr. 3.4. Prelucrarea informaţiei în timpi fracţionaţi
a –exigenţe psihosemantice nule (joc în regim de regularitate)
b - exigenţe psihosemantice crescute (în timpul luptei)
c - exigenţe psihosemantice şi psihosenzoriale nule

El stăpâneşte perfect relaţiile existente între acţiunile de control, pe care le va


efectua şi diferitele stări sau comportamente procesuale.

71
Avantajul situaţiei în sport este concretizat în beneficiul pe care îl
realizează sportivul, capabil să "citească" jocul adversarului şi să-şi mascheze,
totodată, propriile intenţii tactice. Astfel, aceste procese de extragere a
informaţiei pertinente sunt facilitate de punerea în practică a unor planuri de
funcţionare şi de reprezentare diferenţiate, care reprezintă modalităţi de îmbinare
(fig. nr. 3.5.).

Figura nr.3.5. Planuri de funcţionare operatorie a modalităţii


de combinare în sport (Ripoll şi colab., 1996)

În aceste condiţii, deciziile sunt legate între ele prin raportarea la planuri
comune de cunoştinţe referitoare la procese (Bainbridge, 1977). Este vorba de
planuri ce pleacă de la general spre particular şi care se referă la:
- semnificaţia evenimenţială a situaţiei în curs de desfăşurare şi care
stabileşte locul acţiunii prin raportare la ansamblul competiţiei sau al
meciului;
- regulile evenimenţiale ale sistemului, definite prin reglările de joc;
- regulile fizice ale sistemului, determinate de proprietăţile materialelor şi
instrumentelor utilizate (arme, suprafaţa de joc etc.);
- neregularităţi ale sistemului semantic, provocate de sportivul care are
iniţiativă şi care, deşi nu pot fi întotdeauna anticipate, trebuiesc totuşi
încorporate în mod necesar acţiunii.
Toate aceste transformări sunt achiziţionate progresiv, pe parcursul
învăţării şi principala dificultate a începătorului constă în punerea în practică a

72
operaţiilor destinate, în condiţii obişnuite, altor funcţii în condiţii de diferite
tipuri de constrângeri. Exemplul sportivilor experimentaţi ne arată că se
realizează o interiorizare a acestor proprietăţi funcţionale şi scoaterea lor la
lumină, la nivel comportamental capătă pentru pedagog o importanţă capitală.

3.3. Componenta senzorială şi rolul ei în


reglarea comportamentului agonistic
Ca orice activitate sportivă, comportamentul agonistic în sporturile de
luptă solicită omul ca întreg în totalitatea subsistemelor sale: fizice, biofizice si
psihice.
Desfăşurarea activităţii şi, respectiv, comportamentul adaptativ agonistic
se bazează pe informaţie. De altfel nici nu se poate concepe un proces de reglare
în afara utilizării unei informaţii utile (adecvate) şi suficiente din punct de
vedere cantitativ.
Din perspectiva teoriei generale a reglării şi postulatelor „modelului
interacţionist" (Golu Mihai si Dicu Aurel - 1972), deducem că pentru a se
echilibra optim cu mediul şi a-şi realiza finalitatea proprie, individul trebuie să
dispună: a) de capacitatea de a înregistra, prelucra si stoca informaţiile mediului
extern ca purtătoare de informaţii utile; b) de mecanisme de selectare şi utilizare
a informaţiei extrase în concordanţă cu stările sale de necesitate; c) de o bază
motivaţională suficient de largă care să asigure „asimilarea" unui volum cât mai
mare de influenţe.
Componenta senzorială (perceptivă) are tocmai rolul de a selecta şi
recolta informaţiile utile pentru elaborarea şi efectuarea operaţiilor sau acţiunilor
reglatoare. În cazul comportamentului agonistic din sporturile de luptă, se
impune să identificăm în primul rând clasele sau modalităţile mari de semnale
care au tangenţă cu procesul reglării şi care trebuie înregistrate. Pe baza lor se
delimitează acele aparate de recepţie, care sunt mai mult sau mai puţin solicitate.

73
Psihologia demonstrează că nici un act comportamental, oricât de simplu,
chiar de tip reflex-necondiţionat, nu se poate realiza optim în afara semnalelor
provenite sau emise de propriul organism; numai prin corelarea semnalelor de la
sursele externe cu cele provenite de la propriul organism, devine posibil orice
comportament adaptativ.
Procesele de percepţie senzorială au un caracter de premisă în ramurile
sporturilor de luptă (Polster Herald - 1988). Un nivel nesatisfăcător al percepţiei
duce frecvent la o stagnare în procesul de pregătire sau provoacă greşeli tehnice.
Perfecţionarea funcţiilor de percepţie senzorială, ca „obiectiv secundar" altor
forme de antrenament, nu mai este suficientă în pregătirea performanţelor de
maximă valabilitate tehnică şi tactică.

3.4. Rolul atenţiei şi vigilenţei în percepţiile specializate


din sporturile de lupta
Triunghiul prezentat în subtitlu: atenţia, vigilenţa şi percepţiile
specializate formează poarta de intrare a informaţiilor (Schubert F. - 1981), în
memoria sportivului, în vederea luării deciziilor. Înainte de a trece la dezbaterea
temei este necesară o scurtă incursiune în definirea termenilor.
Vigilenţa este o stare de activare specifică de sensibilizare, ce are efecte
facilitante şi asigură receptivitatea, permeabilitatea informaţională,
performanţele observabile şi informaţionale şi este o condiţie a atenţiei şi a
conştiinţei în general. Vigilenţa pregăteşte percepţia şi se structurează în direcţia
informaţională a deciziei prin patru sarcini (Montmallin): verificarea,
supravegherea, inspecţia şi pânda. Conceptul de atenţie şi de vigilenţă se
încadrează în aptitudinile intelectuale, în formularea analitică (Epuran, 1980),
fiind trăsături de personalitate şi un ansamblu de procese funcţionale în slujba
sportului (Nougier, 1993).
Atenţia este definită ca o orientare selectivă şi concentrare focalizată a
proceselor psihocomportamentale, în vederea unei optime şi facile reflecţii sau a
unei intervenţii eficiente" (Paul Popescu-Neveanu,1978).

74
’’Atenţia este o condiţie a reflectării optime a realităţii’’ (Holdevici şi
Vasilescu, 1988). Ea nu poate fi studiată sau observată independent, ci numai
prin intermediul efectelor sale asupra proceselor senzoriale, cognitive sau
motrice. Nivelul de vigilenţă al creierului, joacă în mod evident un rol important
în atenţie (Kreindler si Apostol,1976). Un individ somnolent este mai puţin atent
la ceea ce se petrece în jurul lui decât un individ treaz şi mai ales decât un
individ care este într-o stare de alertă, de stare vigilă foarte pronunţată.
Pentru studierea proceselor atenţionale (Nougier, 1991) trebuie făcută o
diferenţiere teoretică esenţială între orientarea atenţiei (Posner, 1980) şi
distribuţia resurselor atenţionale (Floru, 1967; Navon şi Gopher, 1979). Prima
pare să fie procesul similar procesului de pregătire (Requin, 1985). Atenţia este
considerată de acesta ca o combinaţie de facilitări si inhibiţii, mai înainte de
prelucrarea unui semnal.
Cea de-a doua partea a distincţiei se referă la capacităţile de prelucrare a
informaţiei de care dispune sportivul.
Orice individ este considerat ca având capacităţi limitate, adică el nu este
capabil să prelucreze toate informaţiile. De aceea sunt necesare procese
specifice de selectare a semnalelor celor mai relevante pe baza trăsăturilor lor
(forma mişcării, traiectoria, viteza, sensul etc).
Deşi cantitatea de stimuli care pătrund în sistemul nervos central în
fiecare moment este enormă (Kreindler si Apostol, 1976), nu toţi stimulii pot
avea aceeaşi importanţă ca semnificaţie şi nu toţi fac obiectul unui proces de
memorizare. Există mai multe mecanisme cu ajutorul cărora sistemul nervos
central poate reduce cantitatea de informaţie ce ajunge la el (fig. nr.3.6.).
De asemenea, în selectarea informaţiilor cu semnificaţie, putem presupune
că, unii sportivi sunt mai bine pregătiţi pentru anumite situaţii decât alţii, sau că
aceşti subiecţi se comportă în mod specific, determinaţi de caracteristicile
personale.

75
Pentru a studia caracteristicile atenţiei, Posner si Snyder (1975) au
dezvoltat metodologia costului şi beneficiului atenţional. Aceştia descriu
îmbunătăţirea vitezei de reacţie la localizările sugerate ca pe un beneficiu
atenţional, iar creşterea timpului de reacţie la localizările nesugerate, ca pe un
cost atenţional. Magnitudinea costurilor adică inhibiţia beneficiilor (a
facilităţii), determină dimensiunea efectului atenţional. Acesta ar fi măsura
specifică a flexibilităţii atenţiei subiectului (Keele şi Hawkins, 1982). Prin
flexibilitate autorii înţeleg capacitatea unui subiect de a separa, orienta şi angaja
atenţia asupra diverselor puncte din spaţiu, adică a-şi muta atenţia de la un loc la
altul. Ea poate fi unul din factorii cognitivi, dovedind un nivel de performanţă
ridicat.

Figura nr. 3.6. –Kraindler şi Apostol, 1976

În activitatea sportivă pot fi invocate două tipuri de procese. Ele pot fi


funcţionale: sportivul este înzestrat cu dispozitive automate pentru detectarea
semnalelor. Aceste dispozitive permit o prelucrare rapidă a informaţiilor, cu

76
puţine tulburări. Acest gen de automatizare se dezvoltă prin antrenament şi
experienţă.
Procesele pot fi şi opţionale - adică voluntare şi strategice - sportivii
dezvoltând strategii bazate pe experienţa lor proprie. Bineînţeles că aceste
strategii urmăresc realizarea de performanţe bune şi nu se exclud reciproc. Ele
sunt complementare şi interacţionează reciproc. De exemplu se poate considera
că sportivii cu experienţă sunt capabili să treacă de la o prelucrare automată la
una atenţională şi invers, ca o funcţie a complexităţii sarcinii.
În raporturile de situaţie, în speţă în toate ramurile de luptă, sportivii
trebuie să reacţioneze la semnale care par a fi relevante sau mai frecvente decât
altele. Ori de câte ori pot, ei încearcă să anticipeze acţiunea adversarului făcând
diferenţa între indicii semnificativi si disimulările voite. Ei încearcă de
asemenea, să determine probabilitatea evenimentelor ulterioare. Ca atare, poate
fi util să se analizeze costurile si beneficiile sportivilor prin sarcini de laborator
ce reproduc cât mai fidel contextul comportamentului agonistic. Indiferent de
disciplină, sportivii experimentaţi au dovedit costuri şi beneficii reduse. Cu alte
cuvinte, ei au reacţionat cu aceeaşi rapiditate şi la localizările sugerate şi la cele
fără sugerare de indiciu. În schimb sportivii neexperimentaţi, au demonstrat
costuri şi beneficii importante. Acest rezultat poate să însemne că în sporturile în
care există un nivel ridicat de incertitudine, sportivii experimentaţi sunt
înzestraţi cu dispozitive specifice utile în practica sportului de performanţă. De
asemenea, putem spune că ei au învăţat, conştient sau inconştient, să fie atenţi
la toate semnalele, indiferent de o anumită informaţie precedentă - semnificaţia
şi de frecvenţa acestor semnale - adică posibilitatea indicării semnalului.
Automatizarea si flexibilitatea atenţiei, pot juca un rol important în
strategiile atenţionale. Automatizând unele mecanisme, sportivi de înaltă
performanţă îşi pot folosi resursele atenţionale pentru a controla sarcini mai
complexe, în special în situaţiile care implică o mare incertitudine. În acest caz

77
resursele trebuie să fie distribuite în mod optim si să prelucreze simultan două
sau mai multe sarcini.
Flexibilitatea atenţiei permite sportivului să detecteze mai uşor semnalele
periferice şi să facă faţă mai omogen la diferite situaţii. Cu cât stimulii sunt mai
depărtaţi unii de alţii, cu atât mai îndelungat este timpul necesar pentru
dezangajarea, orientarea şi angajarea atenţiei spre altă localizare (Schulman si
colab., 1973). Pe de altă parte, cu cât resursele atenţiei sunt distribuite mai mult
spre un semnal, cu atât mai dificil va fi să se orienteze atenţia spre o altă
localizare sau spre un alt semnal.
De asemenea, flexibilitatea de la procesele automate, la procesele
controlate. Din cauza unei mari flexibilităţi a atenţiei, procesele automate de
detectare pot opera în condiţii optime. Există o literatură bogată care studiază
procesele de orientare a atenţiei vizuale în spaţiu.
Nougier şi colab. (1991) atestă printr-un experiment efectuat în scrimă
comparând scrimerii experţi cu cei neexperţi în ceea ce priveşte timpul de
reacţie (TR) şi timpul de mişcare (TM). Primul rezultat a arătat că principala
diferenţă dintre experţi şi neexperţi a fost în privinţa TM, iar în ceea ce priveşte
TR diferenţele au fost mici. Experţii au fost mai rapizi în exerciţiu decât
neexperţii, dar mai interesante s-au dovedit efectele atenţionale şi/sau cele de
pregătire motorie. Subiecţii au dovedit un TR şi un TM mai îndelungaţi in
condiţia nevalabilă decât în cea valabilă. În ceea ce priveşte TM, efectul a fost
mai mare la neexperţi decât la experţi. El a fost şi mai mare când reacţia motorie
a fost mult mai complexă. De asemenea, ei au dovedit o mai mare flexibilitate a
atenţiei decât nonexperţii. Experţii au reuşit să-şi orienteze mai bine atenţia în
spaţiu şi/sau să-şi pregătească şi programeze mai bine reacţia decât neexperţii.
Aceste date par să confirme rezultatele noastre anterioare conform cărora
diferenţele dintre experţi şi neexperţi se explică prin studiul tardiv de prelucrare
a informaţiei .

78
Atenţia, care este un proces costisitor, intervine în ultimul moment pentru a
selecta semnalele cele mai potrivite şi/sau răspunsul motor (Kahnerman şi
Treisman, 1984). Acesta ar putea da sportivilor experimentaţi, posibilitatea de a
obţine adaptări în situaţii problemă.
Într-o încercare de schematizare, Nougier redă (fig. nr.3.7.) un aşa-zis
sportiv ideal, locul funcţiei-proces „atenţia" şi interrelaţiile cu alte componente
psihice. Automatizarea este considerată ca un mijloc de a face să scadă
încărcătura mentală a informaţiei de procesat.

Figura nr. 3.7. Locul atenţiei şi interrelaţiile cu alte componente psihice (Nougier, 1991)

Atenţia joacă un rol în selecţionarea informaţiilor celor mai semnificative


sau în inhibarea unor localizări spaţiale. Fiecare stadiu al prelucrării
informaţionale suferă efecte atenţionale similare. Eficienţa deciziei şi stadiile de
programare ale procesării informaţiei este în mod special dependentă de nivelul
de performanţă al sportivului. Flexibilitatea, difuzia şi focalizarea razei
atenţionale sunt unele din proprietăţile ce pot fi îmbunătăţite prin experienţă.
Distribuţia resurselor atenţionale prin schimbare sau împărtăşire reprezintă un

79
rezultat posibil al interacţiunii dintre atenţie şi automatizare. Această
îmbunătăţire depinde de dezvoltarea strategiilor.
O altă abordare clasică folosită în studierea proceselor atenţionale se
bazează pe cronometria mentală (Polsner, 1978). Înregistrarea timpului de
reacţie (TR) reflectă natura şi durata proceselor cognitive ce intervin în stadii
decisive de prelucrare a informaţiei (Mc Clelland, 1979; Sternberg, 1969) între
prezentarea unui stimul, cu sau fără semnal de avertizare şi începutul unei
reacţii. Metoda cronometrică este folosită în sport în încercarea de a se clarifica
asupra factorilor de pregătire şi proceselor motorii, în funcţie de vârsta
sportivilor, nivelul performanţei, perioada de antrenament sau oboseală. În mod
frecvent sportivii sunt confruntaţi cu semnale critice şi trebuie să extragă indicii
importanţi ce ar putea fi o funcţie a incertitudinii sarcinii şi a raportului între
semnal şi informaţia nerelevantă.

3.5. Percepţiile în sporturile de luptă şi rolul lor


în reglarea comportamentului agonistic
Suntem de acord cu afirmaţia lui Volpert W. (citat de Schubert F., 1988),
conform căreia în sporturile de luptă, pentru capacitatea operatorie a sportivului
de performanţă, procesele psihice mentale au o relevanţă definitorie în
comparaţie cu procesele cognitive senzoriale. Totuşi rolul acestora din urmă nu
este mai puţin important, mai ales în condiţiile iniţiale ale învăţării, când se
(pre)formează diferite modele de prelucrare specifică a informaţiilor la nivel de
reglare senzorială (Polster Herold,1988). Însuşirea acţiunilor tehnice sau tactice
are la bază perceperea corectă a calităţii exerciţiilor (Epuran M. 1976). Pe
măsură ce experienţa de cunoaştere si vechimea în activitate creşte, percepţiile
devin mai precise, iar sportivul dobândeşte capacitatea de a relata verbal diferite
particularităţi ale exerciţiului observat. Sportivii cu un înalt grad de măiestrie,
apreciază în cele mai fine detalii mişcările adversarilor, „ghicesc" acţiunea care
urmează şi o preîntâmpină. Pentru a înţelege mecanismul prelucrării informaţiei

80
la sportivi, primul pas este studierea proceselor senzorial-perceptive. Este, într-
adevăr, important să înţelegem cum ’’scanează’’ în mod activ sistemele
senzoriale (ale sportivilor), pentru a detecta stimulii relevanţi pentru
(pre)condiţiile întruchipate într-una sau alta din stările interioare ale modelelor
lor interioare. În acest sens Polster(1988) consideră ’’capacitatea de percepţie ca
premisă a proceselor cognitive de prelucrarea a informaţiei, care în sporturile
euristice trebuie pusă în legătură cu situaţiile de apreciere’’.
În învăţarea deprinderilor tehnico-tactice (Janssen Jan Peters, 1984), ca şi
în aprecierea situaţiilor (n.n.), punctul decisiv constă exact în schimbarea
legăturii dintre datele senzoriale ale activităţii motrice. În programele motrice,
informaţiile verbale, vizuale, chinestezice, tactile şi chiar vestibulare, sunt
"legate" de impulsuri efectoare, alcătuind sinteze informaţionale integratoare.
Aşadar, în procesul de învăţare a deprinderilor tehnico-tactice şi a contextului
situaţional de aplicabilitate, nu avem de-a face cu un singur sistem de
înregistrare, nici cu un singur sector senzorial.
În operaţia de integrare (Mihai Golu si Aurel Dicu,1972) elementele sunt
supuse unei „revizuiri" şi filtrări pe baza unor criterii de compatibilitate. Se
creează astfel un câmp de probabilităţi cu densitate neuniformă: unele
evenimente vor deveni preferenţiale, integrarea lor favorizată; altele vor căpăta o
probabilitate scăzută, relevarea lor în cadrul structurii fiind defavorizată
(indezirabilă). Datorită caracterului dinamic al relaţiei cognitiv-acţionale dintre
luptător şi adversar, densitatea de probabilitate a câmpului de evenimente se
modifică: elementele relevante în situaţia perceptivă dată devin irelevante într-o
altă situaţie. Structurile perceptive evoluează de la stări global difuze de
nedeterminare, la stări diferenţiale, echilibrate, de la sincretism nemijlocit la
scheme generalizate, care permit nu numai detectarea şi identificarea
aspectelor ,,cheie" ale situaţiei în momentul actual, ci şi anticiparea
transformărilor lor în cursul acţiunii. Schemele constituite asimilează „de
obicei" obiectul (situaţia) după legea generală a echilibrului, dar în cazul

81
„împotrivirii" obiectivului, ele stimulează activitatea perceptivă. Prin urmare, ele
conţin nu numai modelele claselor de stimuli, ci şi programele acţiunilor de
dobândire a unor imagini noi.
Pe măsură ce percepţia se închide, din punctul de vedere reglator, după
legea echilibrului optim, mecanismele sale operaţionale se automatizează şi se
comprimă (M. Golu, 1975). Se creează astfel impresia că ea se desfăşoară
instantaneu şi că este cel mai simplu si banal act de comunicare. Automatizarea
şi comprimarea sunt obiectiv impuse de principiul promptitudinii reglării şi
economiei. Ele nu înseamnă decât aparent o simplificare; în realitate, privite din
interior, psihologic, ele introduc un coeficient înalt de complexitate, sporind
considerabil încărcătura de informaţie pe unitatea de timp operaţională.
Percepţia mişcărilor şi a situaţiilor în timp şi spaţiu, precum şi forma de
percepţie specială (Zbigniew Czajkowski, 1975), denumită în limbajul
psihologic sportiv în mod generic „simţ specific" capătă o semnificaţie vitală
pentru sportivii din toate ramurile de luptă. Fără pretenţia de a aduce vreo
noutate în domeniu îndrăznim să definim acest “simţ specific” ca fiind o sinteză
procesual-perceptivă cu caracter integrativ. Simţul specific are ca substrat de
bază calităţile de coordonare specifice.
Aceste calităţi se bazează pe primirea şi elaborarea informaţiilor şi
controlul execuţiei efectuate îndeosebi de analizatorul tactil care se informează
despre presiunile asupra diferitelor părţi ale corpurilor; de analizatorul vizual,
care culege imaginile din lumea înconjurătoare; de analizatorul statico-
dinamic, care ne informează despre acceleraţiile corpului, în special cele
unghiulare şi despre poziţia capului faţă de corp, contribuind, în mod
determinant, la păstrarea echilibrului; de analizatorul acustic prin intermediul
căruia percepem sunete şi zgomote care pot servi la organizarea ritmică a
mişcării; de analizatorul chinestezic, cu ajutorul căruia primim informaţiile
privind tensiunile produse în muşchi şi modularea lor, care se află la baza
senzaţiilor motrice ale diferitelor segmente (Manno Renato,1984). După mulţi

82
autori în faze iniţială a învăţării unei mişcări, informaţia vizuală este
determinantă în structura chinestezică. Acelaşi specialist consideră că
analizatorul vizual poate avea un rol informativ pe plan acustic si vizual. Apoi
succesiv, în multe sporturi şi în cazul fazelor de automatizare, o importanţă tot
mai mare capătă analizatorul chinestezic. În jocurile sportive şi în sporturile de
luptă, informaţiile vizuale sunt de neînlocuit în toate fazele.
Informaţia pe care analizatorii o recepţionează permite dezvoltarea unor
calităţi privind organizarea si controlul mişcării. Este vorba în special de:
- calităţile de combinare şi cuplare a mişcărilor;
- capacitatea de orientare spaţio-temporală;

- capacitatea de diferenţiere;

- capacitatea de reacţie motrică;

- capacitatea de echilibru statico-dinamic;


- capacitatea de transformare a mişcării;
- capacitatea de ritmicitate.
În ceea ce priveşte realizarea şi dezvoltarea simţului specific un rol
important îl are şi schema corporală. Epuran (1976), apreciază că schema
corporală este punctul de plecare a diferitelor posibilităţi de acţiune. De
asemenea, schema corporală este imaginea pe care o are fiecare despre propriul
corp, imagine totală şi segmentară, în stare statică sau dinamică, în raportul
părţilor corpului între ele şi mai ales în raporturile acestuia cu spaţiul şi obiectele
înconjurătoare (Porot, citat de Epuran,1976).
În formarea simţului specific un mare rol îl au deprinderile senzoriale
care au la bază „învăţarea perceptivă" (Chircev A. si Radu I., 1974). Aceste
deprinderi senzoriale au ca principală caracteristică reducerea pragurilor în
funcţie de exerciţiu, în percepţia detaliilor, în sisteme de stimulări complexe, în
identificarea structurilor în condiţii dificile de percepere.
Urmărind lucrul mai multor antrenori (Juşcov O. - 1973), a observat că ei
aplică aceleaşi metode în cursul studierii şi perfecţionării acţiunilor tehnice.

83
Analiza antrenamentului de lupte, având ca temă studierea unui procedeu nou,
ne arată că într-un antrenament de 100 min., sunt folosite pentru dezvoltarea
calităţilor motrice 75% din timp, 20% pentru explicaţii si numai 5% pentru
demonstraţie. În cadrul perioadei de perfecţionare, demonstraţia ocupă şi mai
puţin timp.
Antrenorii nu acordă toată atenţia faptului că auzul şi simţul muscular nu
pot concura cu văzul în ceea ce priveşte formarea unui stereotip nou. Vederea
permite sportivului să sesizeze nu numai „desenul" general a mişcărilor, ci îl
ajută să-şi formeze o noţiune şi despre caracteristicile de spaţiu şi timp. Nici o
descriere nu poate scoate la iveală cele mai mici nuanţe ale mişcării aşa cum le
înregistrează ochiul.
Într-un alt studiu Juşcov O. (1975), afirmă că în condiţii obişnuite,
simţului văzului îi revin cca. 80% din informaţii în timpul activităţii agonistice.
Descrierea şi simţul muscular trebuie să completeze demonstraţia, să
descopere mecanismul interior a execuţiei unui procedeu. Dacă mişcarea este
nouă pentru luptător (fie că este vorba de un începător sau de un maestru) el
trebuie să-şi formeze în primul rând o imagine vizuală clară a procedurii
studiate. În acest scop, trebuie să se folosească în cea mai mare măsură
chinograme, filme etc. ; desigur că în anumite cazuri, în cursul studiului se poate
ajunge la aceleaşi efecte şi cu ajutorul descrierii, dar operaţia necesită multă
energie si timp. În continuare Juşcov arată că dacă în cursul studiului predomină
controlul vizual, sarcina principală va fi de a crea imaginea cât mai vie a noii
mişcări, de a o descrie din toate unghiurile.
Când o mişcare este deja orientată şi este vorba doar de cizelarea unor
elemente de detaliu (când rolul principal revine senzaţiilor musculare), atunci un
flux mare de informaţii vizuale şi auditive ar stânjeni percepţia musculară a
sportivului. Descrierea şi demonstraţia care jucaseră rolul principal, ocupă acum
un loc secundar. Ele nu mai pot asigura efectul necesar. Acum trebuie aplicate

84
mijloacele care l-ar putea ajuta pe luptător la o fină diferenţiere a percepţiilor
musculare.
În cursul perioadei de învăţare, trebuie să se urmărească creşterea
informaţiei asupra procedeului respectiv iar în etapa perfecţionării trebuie să se
reducă cantitatea de informaţie, reţinând atenţia sportivului mai ales asupra
percepţiei musculare. S-a observat că odată cu eliminarea factorului vizual,
excitabilitatea musculară devine mai acută. Luptătorii surdo-muţi pot servi drept
exemplu. Se ştie că ei suferă de tulburări de coordonare si ale aparatului
vestibular. Cu ochii legaţi aceşti luptători se orientează dificil în spaţiu. Dar în
cursul unei lupte, când un surdo-mut se află în contact direct cu adversarul, este
capabil să-şi regleze conduita, găsind nivelul optim al prizelor cu o precizie
uluitoare, ce depăşeşte calitatea procedeelor efectuate cu ochii deschişi.
Eliminarea factorului vizual a fost total acceptată ca metodă de corectare a
greşelilor înrădăcinate. Uneori sportivul înţelege perfect greşeala făcută, ştie
teoretic cum o poate suprima, dar o repetă la repetarea procedeului.
Prin eliminarea factorului vizual, relaţia obişnuită cu mediul înconjurător
se deteriorează, ceea ce permite luptătorului să diferenţieze mai fin percepţiile
musculare şi să controleze mai bine mişcările propriului său corp. În final
luptătorul va putea executa procedeul aşa cum şi-l reprezintă.

3.6. Reprezentările şi rolul lor în reglarea


comportamentului agonistic
Informaţiile perceptive care servesc la organizarea conduitei spaţiului nu
dispar fără urmă. Ele sunt integrate şi prelucrate prin procese psihice noi,
complexe, între acestea figurând şi reprezentarea. Aceasta se defineşte ’’ca
proces cognitiv senzorial de semnalizare în forma unor imagini unitare, dar
schematice, a însuşirilor concrete şi caracteristice ale obiectelor şi fenomenelor
în atenţia acţiunii directe a acestora asupra analizatorilor" (Matei Gheorghe,
1985).

85
Reprezentarea este demersul elementar şi fundamental atât al memoriei
cât şi (sau) al gândirii şi imaginaţiei (Popescu Neveanu, 1978).
Se cunoaşte faptul că orice excitare senzorială de o intensitate sesizabilă
lasă urme în sistemul analizatorilor (Epuran, 1982). Aceste urme pot fi simple
imagini dar pot fi şi reprezentări mai complexe care reproduc nu numai o
singură stimulare senzorială ci o percepţie integrală. De exemplu, putem avea
imaginea pe retină a unei fulgerări, putem avea reprezentarea unei acţiuni dintr-
un joc sportiv, un croşeu la box.
Piaget a definit imaginea mentală ca valoare de semiconcept sau concept
potenţial şi a introdus noţiunile de reprezentare retroactivă şi anticipativă
care împreună cu reprezentarea motrică, întregeşte aspectele de cunoaştere,
execuţie si prospecţie a actelor voluntare, posibile în activitatea sportivă.
Reprezentarea păstrează elementele percepţiei (este o reproducere a unei
percepţii anterioare), dar este independentă de contextul obiectiv de stimulii care
au determinat percepţia. Deşi conservă ceva din sistemul de referinţă perceptiv,
reprezentarea este obişnuită prin intermediul operaţiilor intelectuale (J. Piaget
citat de Popescu-Neveanu, 1978). În continuare acelaşi psiholog citează ca
„paradoxul reprezentării constă în aceea că dispune de un conţinut intuitiv de tip
senzorial, întemeiat pe un sistem de operativitate intelectuală cu totul deosebit şi
chiar opus mecanismelor perceptive".
În actele motrice reprezentările mişcărilor nu sunt numai vizuale sau
musculare, ci au un caracter deosebit.
Folosirea termenului de reprezentări ale mişcărilor (Epuran, 1976), adică
ale actelor motrice care se efectuează, şi nu de reprezentări chinestezice, întrucât
acest termen este mai sărac în conţinut, nu oglindeşte în întregime fenomenul,
obligându-ne să ne referim în special la elementele senzoriale, musculo-
articulare (proprioceptive) şi să eliminăm componentele vizuale, auditive,
tactile şi de orientare a corpului în spaţiu.

86
Trebuie subliniat faptul că în reprezentările ideomotorii, imaginea mentală
este direct legată de simţul muscular (Holdevici, 1988), aceste reprezentări
având de fapt un caracter preponderent vizual motor.
Reprezentările mişcărilor au mai multe caracteristici (Holdevici, 1988) :
• ca imagini ideale ale mişcărilor reale, imagini ce reprezintă programe de
activare pentru activitatea motrică propriu-zisă, având deci rol de
programare;
• ca imagini mentale care facilitează procesul însuşirii mişcării, ele
îndeplinind astfel o funcţie de antrenare;
• ca imagini ce se formează în timpul execuţiei, ele având sub acest aspect
un rol reglator.

87
Fig. nr. 3.8. Schema dezvoltării reprezentării mentale ( A. Hotz, 1981)

88
89
3.6.1. Reprezentările idiomotrice în sporturile euristice
(de luptă) şi caracteristicile învăţării
Având în vedere că teoriile despre învăţare în general şi despre învăţare
motrică în special sunt extrem de numeroase şi bine aprofundate, vom trece în
revistă doar aspectele relevante ale acesteia în relaţia directă cu sporturile de
luptă, pe care le putem încadra în grupa sporturilor euristice.
Sensul învăţării (Popescu-Neveanu, 1978), poate fi interpretat ca o
asimilare activă de informaţie (retenţie mnezică), însoţită de achiziţionarea de
noi operaţii şi deprinderi. În învăţare, sunt antrenate ca mijloace, procesele
cognitive senzoriale de gândire şi de memorie, care asigură optimizarea şi durata
lor.
Un rol important în învăţarea si automatizarea mişcărilor, îl au şi
reprezentările.
Majoritatea psihologilor sunt de acord că reprezentările au importanţă
deosebită, nu numai în procesul instructiv educativ, ci că se formează şi se
dezvoltă chiar în acest proces (Epuran, 1976).
Să examinăm fazele iniţiale ale învăţăturii, în care noutatea reprezintă
deja o dificultate: primul procedeu de trântire, primul atac combinat de braţ şi
picior, primele poziţii de gardă în box etc. Planurile de mişcare construită pe
puţine puncte de reper, se clatină şi, metodologic, este nevoie de diferiţi paşi
preliminari în învăţarea parţială înainte ca totul să se precizeze în prima tentativă
reuşită (Rieder, 1984).
Baza pentru orientarea în acţiuni şi reglarea lor (Schubert, Kirchgassner si
Barth, 1976), presupune ca fiecare sportiv să dispună de reprezentări interne,
respectiv modele ale lumii exterioare, de o imagine a personalităţii proprii şi a
activităţii proprii. Astfel, fiecare sportiv are o imagine despre cerinţele generale
ale unei evoluţii proprii (sau adverse - n.n.), despre finalitate, căi de realizare şi
consecinţele acestor realizări, despre parametri temporali şi dinamici ai

90
mişcărilor proprii şi străine, cât şi despre clipele prealabile când o să intervină
acestea.

Fig. nr.3.9. Dinamica formării reprezentării mişcării (Epuran, 1976)

Mai departe, aceeaşi specialişti afirmă că din practica sportului, se ştie că


reprezentarea unei mişcări are funcţia de a oferi un model sau procedeu. Pe baza
acestui model de mişcare care prezintă diverse grade de abstractizare (fie că
mişcarea a fost demonstrată de antrenor fie că s-au prezentat filme, imagini etc.
sportivul îşi orientează acţiunile. Cu cât prezentarea mişcărilor a fost mai
plastică, mai precisă si cuprinzătoare, cu atât procesul de învăţare va fi mai
reuşit. Pe parcursul învăţării si însuşirii progresive a unei mişcări, imaginea
despre mişcare se va diferenţia tot mai mult şi concomitent se va generaliza.
Formarea şi modificarea reprezentării (Epuran, 1976), nu pot fi încheiate
odată cu obţinerea execuţiei perfecte. În orice stadiu s-ar afla cândva elevul,
reprezentarea sa despre un anumit exerciţiu poate suferi modificări (fig. nr.3.9.).
Reprezentarea mişcării trebuie privită ca o componentă, care însoţeşte
întregul proces al formării deprinderilor motrice, şi nu ca o primă etapă.
Execuţia se reflectă în creierul elevului prin componentele sale proprioceptive,
vizuale, tactile ş.a. şi se precizează prin legăturile formate anterior. Întâlnirea
dintre componentele reprezentării anterioare şi componentele reflectate ale

91
execuţiei constituie momentul diferenţierii, moment precizat, clasificat prin
intervenţia pedagogului care prin corectare (în care pot intra în proporţii variate
elemente intuitive si verbale) uşurează percepţiile proprioceptive, indică
elementele de bază ale execuţiei, îl face pe sportiv să înţeleagă mai bine ceea ce
este corect sau greşit, dezvoltând reprezentarea şi implicit posibilităţile unei
execuţii ulterioare mai aproape de ceea ce reprezintă sarcina motrică. Din
aspectele generale ale activităţii sportive putem exemplifica printr-un model de
învăţare si antrenare a tehnicii, în relaţia cu dezvoltarea capacităţilor cognitive
(schema Volpert, 1976, modificată). Schema este intenţionat dezechilibrată în
sensul că neglijează latura execuţiei motrice efective, pentru a pune accentul pe
latura psihică a motricităţii, pentru care procesele de reglare şi de control sunt
provocate şi însoţite de procese mentale.

Fig. nr.3.10. Schema Volpert, 1976, modificată: Antrenamentul tehnicii şi


dezvoltarea capacităţilor cognitive

Prezenta schemă denotă caracterul condiţionat al reprezentărilor şi


interacţiunea primului sistem de semnalizare cu cel de-al doilea (Epuran, 1976),

92
acestea contribuind la învăţarea mentală a acelor exerciţii pentru care există o
experienţă anterioară.
A. T. Puni (citat de Epuran şi Holdevici, 1980) a stabilit că reprezentările
ideomotorii „ sunt obţinute prin antrenare a mişcărilor, reprezentarea mentală a
exerciţiului şi pronunţarea lui în limbaj interior contribuind la o execuţie mai
precisă şi mai corectă „. Se poate afirma deci, că reprezentarea voluntară şi
intenţională a mişcării este un mijloc de formare a acesteia, de învăţare a
mişcării, dar şi de perfecţionare a ei şi de realizare a deprinderilor motrice
pierdute.

3.6.2. Rolul reprezentărilor în reglarea conduitei agonistice


Întregul complex de imagini cognitive a procesului motric (Schubert si
col., 1976), condiţiile în care are loc şi efectul acestuia, se numeşte sistem
operativ de imagini. Prin aceasta se înţelege că, conţinutul şi întrepătrunderea
structurală a elementelor acestui sistem de reprezentări depinde de condiţiile de
desfăşurare concrete şi câteodată foarte variate. Elementele psihice, de
asemenea, participante la rezolvarea unei sarcini variază şi ele la rândul lor.
Astfel, aceste elemente au caracter „operativ" şi formează baza pentru
manifestarea unei gândiri rapide a sportivului în timpul unei competiţii.
Importanţa sistemului operativ de reprezentări pentru reglarea acţiunilor
sportive constă în faptul că se realizează o orientare şi o reglementare
conştientă a activităţii sportive prin operaţii analitico-sintetice, pe baza acestui
sistem care s-a constituit pe cale senzorială şi/sau semantică, denumit model
intern.
„Modelul intern" reprezintă deci „baza de orientare" (a felului de
desfăşurare) a unei acţiuni, şi permite o încercare în domeniul subiectiv al
reprezentărilor înaintea aplicării anumitor elemente sportive sau acţiuni motrice
în practică. Între acţiunile obişnuite în sporturile de luptă, se „interpun" tot mai
multe elemente intermediare între apariţia impulsului şi realizarea acţiunii.

93
Dominante în această fază a „încercării interne" sau a „acţionării în gând" sunt
operaţiile intelectuale ca analiza, sinteza, generalizarea ş.a.
Sportivul si antrenorul colaborează în analizarea aspectelor pozitive şi
negative ale rezultatului (Rieder, 1984), iar cu cât sportivul progresează mai
mult în ceea ce priveşte performanţa tehnică, cu atât vor reuşi mai repede să
gândească în acelaşi fel.

Figura nr. 3.11.

Feedback-ul începe, înainte de toate, din confruntarea între rezultatul


obţinut şi cel care a fost propus, care poate fi nesatisfăcător, aproape corect sau
total greşit. În încercarea următoare se ţine cont de cauzele descoperite cu
intenţia îmbunătăţirii. Se poate întâmpla ca anticiparea să corespundă scopului
mişcării, deoarece, de exemplu în cazul unui contraatac în lupte intervin o serie
de elemente pe care nu e posibil să ni le imaginăm ca pe un tot unitar. Rezultatul
poate demonstra că nu s-a reuşit obţinerea unei imagini mentale clare în punctele
fundamentale ale execuţiei. se pune întrebarea dacă anticiparea nu cumva a fost
concentrată asupra unui scop ce nu putea fi încă obţinut.
O interpretare ulterioară arată că trebuie să se reflecteze sistematic asupra
problemelor şi a raporturilor existente între elemente.

94
3.7. Componenta intelectuală şi gândirea ca factor de
reglare a conduitei de luptă
Întrucât în dinamica reală a luptei, cu cele două componente, atac-apărare,
cele mai importante componente analizate sunt percepţia, motricitatea si atenţia,
există tendinţa de a trece pe plan secundar componenta intelectivă - nivelul de
inteligenţă şi gândirea. Din faptul că în cadrul populaţiei celor care practică
diferite sporturi de luptă, există deosebiri foarte mari de ordin intelectual, se
trage concluzia greşită că această componentă nu ar impune nici un fel de
îngrădiri. Într-adevăr nu s-ar putea afirma că sarcinile care alcătuiesc conţinutul
obiectiv al activităţii de luptă, ar reclama o inteligenţă excepţională, dar nici nu
putem admite că în exercitarea optimă a conduitei de luptă, inteligenţa şi
gândirea nu sunt solicitate si nu sunt necesare.
După opinia noastră cei care candidează la obţinerea unor locuri fruntaşe
în competiţiile de mare anvergură (indiferent de tipul de luptă), trebuie să
posede o inteligenţă generală (I. G.) cel puţin în limitele normei. Scăderea
nivelului acestei capacităţi sub limita normei, sporeşte considerabil coeficientul
de risc în desfăşurarea luptei.
Aşa cum s-a văzut, lupta propriu-zisă creează sportivului numeroase
situaţii problematice noi, care reclamă o rapidă orientare şi găsirea strategiei
celei mai adecvate de soluţionare. Or, este evident că, în asemenea situaţii
,,critice" participarea inteligenţei devine absolut indispensabilă.
Pentru a continua demersul analitic referitor la rolul componentei
intelectuale şi de gândire în activitatea sportivă, credem că este nevoie de o
definire a cadrului noţional specific.
După Claparede (citat de Popescu-Neveanu, 1978) inteligenţa apare în
trei ipostaze:
a. modalitatea cognitivă diferită de reactivitate emoţională şi de capacitatea
de efort;

95
b. capacitatea de rezolvare de probleme prin restructurări opuse
automatismelor;
c. posibilitatea supramedie a gândirii în stadiul căreia este interesată
psihologia diferenţială.
Deşi inteligenţa apare ca un factor de mare însemnătate al vieţii sociale,
ea îşi are originea în existenţa şi activitatea socială, după cum, deşi apare ca un
factor facilitant, productiv al învăţării, ea rezultă din învăţare, din acea învăţare
care este inteligentă.
Confruntarea frecventă cu situaţii problematice de cele mai diverse tipuri,
dezvoltă la parametri superiori aptitudinea de a sesiza esenţialul şi generalul din
lucruri şi fenomene, de a sesiza relaţiile şi raporturile dintre acestea şi de a
înţelege ordinea şi dialectica proceselor şi evenimentelor naturale şi sociale
(Matei, 1995). Inteligenţa este dependentă de motive, scopuri şi efort. În general,
prin faptul că inteligenţa are de cele mai multe ori sensul cunoaşterii relaţiilor,
ea poate fi asimilată cu gândirea. Totuşi, inteligenţa este considerată aproape
unanim, o aptitudine generală care asigură rezolvarea eficientă, economicoasă a
majorităţii problemelor cu care se confruntă persoana umană.
În ce priveşte tipologia inteligenţei se delimitează variante ca: inteligenţa
motrică, verbală, abstractă, tehnică, socială, organizatorică etc.
Inteligenta motrică (Popescu-Neveanu, 1978) este o formă a inteligenţei,
ce se modifică în domeniul activităţilor motorii. Inteligenţa motrică apare ca o
aptitudine specială ce inserează în structura ei elemente cognitive (senzoriale si
logice), alături de memorie şi deprinderi motrice. Se manifestă în activităţi ce
reclamă rezolvarea unor situaţii motorii, prin efectuarea unor mişcări inedite, sau
adaptarea mişcărilor automotivate la condiţiile de rezolvat. Inteligenţa motrică
presupune conştientizarea deosebită a impulsurilor chinestezice şi controlul
corpului şi părţilor sale.
Gândirea face parte din procesele psihice superioare. Desfăşurându-se
larg, în mai multe faze, şi apelând la resursele celorlalte procese psihice în

96
vederea adâncirii si extensiunii cunoaşterii, gândirea îndeplineşte în sistemul
psihic uman un rol central şi este definitorie pentru om ca subiect al cunoaşterii
logice, raţionale.
Dacă încercăm o definiţie a gândirii atunci putem spune că ea se defineşte
ca procesul cognitiv de reflectare a însuşirilor generale şi esenţiale ale obiectelor
şi fenomenelor realităţii înconjurătoare şi a raporturilor dintre acestea (Epuran şi
Holdevici, 1980).
Gândirea este strâns legată de acţiune. Aceasta în sensul că ea
îmbogăţeşte sau dublează marea majoritate a acţiunilor umane, dar mai ales în
sensul că este generată de acţiune. După Galperin, orice proces intelectual
începe cu acţiunea.
Mai mult de atât, Schubert (1981), pe lângă caracteristicile enumerate mai
sus, vede gândirea ca o anticipare temporală a evenimentelor viitoare. Aspectele
prezentate anterior se armonizează cu activitatea corporală precum şi cu formele
particulare ale gândirii: reproductivă, productivă şi creatoare.

3.7.1. Formele de manifestare ale gândirii


Principalele forma ale gândirii în sport sunt: gândirea operativă - cu
formele relaţionale între cea reproductivă şi productivă, gândirea creativă şi
gândirea intuitivă. Cea mai solicitată formă a gândirii în sport este cea
operativă, care mediază permanent acţiunile motrice şi situaţionale. Pentru un
sportiv în activităţile specifice nu este important cum gândeşte în general, ci
cum rezolvă situaţiile specifice, eficienţa lor.
În obţinerea performanţei, este necesar să alegi varianta cea mai adecvată,
dintr-un întreg repertoriu de acţiuni, pentru soluţionarea problemei, şi pentru
aceasta sportivul trebuie să disocieze condiţiile de acţiune; să recunoască cele
mai importante caracteristici ale unei situaţii în corelaţia lor şi să găsească o
relaţie între caracteristicile situaţionale si posibilităţile şi căile de soluţionare.

97
În funcţie de condiţiile de acţiune, prin gândire se selecţionează acţiunile
sau lanţul de acţiuni din repertoriul existent în memoria sportivului, care vor fi
realizate motric. În acest caz avem de-a face cu gândirea productivă. În
momentul în care se creează noi condiţii suplimentare si situaţionale, care
trebuie să fie luate în calcul, la planificarea şi executarea altor acţiuni, avem
forma gândirii reproductive care, de fapt, este baza gândirii operative.
Gândirea creatoare duce la soluţii, în principiu, noi, prin descoperirea de
căi de rezolvare (Schubert, 1981). Aceasta se manifestă atât la sportiv, cât şi la
antrenor, în căutările lor pentru a introduce noi acţiuni motrice sau variante
tehnico-tactice. Cu o oarecare aproximare se apropie de stilul personal al unui
sportiv sau de stilul colectiv al unei echipe. În ultima perioadă se vorbeşte şi de
gândirea intuitivă (de unii acceptată, de alţii nu), care permite acţiuni imediat,
fără conştientizare. Intuiţia este un rezultat al antrenamentului îndelungat, al
experienţei de concurs şi în ultimă instanţă, a supraînvăţării motrice şi
situaţionale. Specifice acestei gândiri sunt reacţiile rapide şi nu deciziile rapide,
cu mare grad de eficienţă în sportul de mare performanţă.

3.7.2. Rolul inteligenţei ca factor reglator în conducerea luptei


Prin specificul lor, sarcinile în activitatea agonistică reclamă aproape în
permanenţă funcţia anticipativă, care este, un atribut definitoriu al inteligenţei
generale.
Inteligenţa nu este numai un „mecanism" interpretativ-rezolutiv, ci şi unul
reglator (Blaj,1982). Ea coordonează, în funcţie de specificul şi semnificaţia
situaţiilor, obiectiv, elemente motivaţionale, motorii şi afective în acte
comportamentale, moderând şi frânând tendinţele şi reacţiile impulsive. În
conduita agonistică, apar frecvent situaţii care, prin efectul de „surpriză" pe care
îl provoacă duc la creşterea entropiei, favorizând fenomene de „îngustare a
lucidităţii". Fără intervenţia reglatoare a inteligenţei s-ar produce o deteriorare
serioasă a operaţiilor motorii de adaptare la conduita adversă.

98
Pe fondul inteligenţei generale se poate delimita şi o formă particulară de
inteligenţă care se include ca o componentă specifică a aptitudinii de luptă. este
vorba de inteligenţa concret-situaţională care rezultă din integrarea dinamică a
operativităţii şi rezolutivităţii schemelor perceptive, a vivacităţii şi sistematizării
spaţiale, a memoriei dinamico-lingvistice, a capacităţii de sesizare, evaluare, si
generalizare a raporturilor spaţio-temporale. Existenţa acestei forme speciale de
inteligenţă, favorizează buna desfăşurare a comportamentului agonistic. Ea
explică parţial diferenţele dintre performanţele obţinute de luptătorii cu un nivel
aproximativ egal cu cel al inteligenţei generale.

3.7.3. Rolul gândirii ca factor de reglare a conduitei de luptă


Felul de a gândi în timpul activităţii sportive se desemnează drept
,,gândire operativă" şi trebuie separată de procesele de gândire care se
desfăşoară înaintea competiţiei, atunci când se fixează planul de luptă (Franck
Schubert şi colab., 1976). În ring sau pe saltea sportivul nu va fi în stare să
aplice o acţiune insuficient ,,verificată" în gând şi în realitate (Blaj, 1995).
Rezolvarea sarcinilor ce apar în cursul luptei, nu presupune niveluri deosebit de
înalte ale gândirii. Nu este necesară o gândire de tip formal-abstract, de scheme
complicate de raţionare şi argumentare, aşa ca în alte feluri de activitate.
Totuşi, ca şi în cazul inteligenţei, individul dotat cu o gândire normală are
posibilitatea să evalueze şi să interpreteze corect situaţiile de luptă, să-şi dea
seama de unele dependenţe funcţionale dintre diferite variabile ale luptei:
atacant-atacat, să formuleze generalizări referitoare la conţinutul si
particularităţile activităţilor agonistice, să anticipeze schimbarea de rol etc.
În timpul întrecerilor sportive, gândirea celor care iau parte la ele, se
îndreaptă tocmai spre rezolvarea unor probleme în legătură cu mijloacele de ales
pentru obţinerea unui avantaj faţă de adversar (avantaj în puncte, în acţiuni,
teritorial, moral etc.), avantaj care duce în final la câştigarea competiţiei
(Epuran, 1980). În continuare, acelaşi specialist, afirmă că gândirea sportivului

99
este permanent activă, lucrând intens pentru găsirea celor mai bune soluţii, care
să ducă la obţinerea unor avantaje asupra adversarului şi în final a victoriei,
operând cu materialul senzorial imediat, furnizat de situaţiile din teren.
Gândirea tactică în timpul competiţiei, este o îmbinare a elementelor anterior
elaborate şi materializate sub forma planurilor tactice cu elemente de gândire
intuitivă şi operaţională care prelucrează datele oferite pe cale senzorială de
însăşi desfăşurarea competiţiei.
Pentru a pregăti performanţa solicitărilor cognitive (Schubert, 1988),
acţiunile trebuie analizate adecvat unei calităţi, sau să conceapă intervenţii
tipice pe baza cunoştinţelor disponibile despre modelul execuţiei.
A acţiona, înseamnă a reacţiona (Parlebas, 1977). Se răspunde printr-o
ripostă care forţează adversarul să reacţioneze la rândul său. În timpul luptei,
sportivul decodifică atitudinea şi comportamentul celorlalţi sportivi, evaluează
acţiunile lor, ,,cântăreşte" viitoarele convergenţe, apreciază corporal intervalul
care-l separă de adversar, chinestezia impregnează puternic aceste aprecieri. Şi
cum adversarul procedează la fel, fiecare acţiune a sportivului modifică secvenţa
următoare căci celălalt reacţionează ca răspuns într-o continuă reacţie inversă
într-un permanent proces de contracomunicare.
Feedback-ul senzorial se produce automat şi continuu (Jenssen, 1984)
prin intermediul organelor de simţ interne (proprioceptive) şi externe
(exteroceptive).
Feedback-ul cognitiv este deosebit, în mod predominant vizual sau
verbal, orientat pe norme sau valori cerute, nefiind automat.
Pentru un sportiv este important ca din multitudinea variantelor tehnice si
tactice să aleagă în cel mai scurt timp pe cea mai potrivită, şi să acţioneze
conform situaţiei continuu schimbătoare (Schubert şi colab., 1976). Sportivul
trebuie să selecteze dintr-un repertoriu mai mult sau mai puţin voluminos de
calităţi şi îndemânări, varianta optimă de luptă. Asemenea procese de selectare
şi decizie care sunt necesare în antrenamentul sportiv dar şi în competiţie,

100
aparţin sferei gândirii operaţionale. Toate deciziile pe care le ia un sportiv, stau
sub presiunea timpului. El are un timp foarte scurt la dispoziţie pentru găsirea
mijloacelor tehnice si tactice optime, în desfăşurarea luptei . Ioseliani (citat de
Schubert si col. 1976), susţine că o asemenea activitate ,,în viteză", presupune
nu numai un aparat de mişcare bine antrenat şi o înregistrare rapidă şi fără
greşeli, ci şi o capacitate de a gândi rapid, de a pătrunde o situaţie, de a avea
puterea de decizie şi capacitatea de a modifica strategia şi tactica concepute
dinainte.
Foarte frecvent, în activitatea sportivilor sunt solicitate mecanismele de
decizie care se subordonează structural tot gândirii (Blaj, 1982).
Funcţia deciziei este solicitată de sarcinile cu caracter alternativ, de
alegere. Ele privesc, pe de o parte, momentul de efectuare a unei acţiuni, iar pe
de alta, varianta de acţiune. Se poate afirma că aproape fiecare situaţie tactică
nouă, care reclamă, modificarea parametrilor cursului anterior al
comportamentului de luptă este o situaţie de decizie. Ponderea cea mai mare în
elaborarea deciziei în condiţii de risc, o are în timpul luptei aşa-numita
informaţie cu valoare de semnal.
Relaţiile stabilite între situaţia declanşatoare şi decizie nu au un caracter
predominant şi invariabil. Ele se prezintă ca atare numai dacă în procesul de
învăţare a acţiunilor complexe tehnico-tactice, se pune accentul mai ales pe
asimilarea operaţiilor executorii şi pe formarea automatismelor
corespunzătoare. Nivelul optim de elaborare al acestei activităţi nu poate fi atins
decât printr-o preocupare specială de formare a mecanismelor decizionale,
îndeosebi pentru situaţiile critice. Aceasta presupune modelarea unor astfel de
situaţii date. E necesar, prin urmare, ca în cadrul structurii de ansamblu a
activităţii agonistice (antrenament si competiţie) să fie sporită ponderea
componentei intelectiv-decizionale (orientare-interpretare-decizie) (Blaj, 1982).
În ceea ce priveşte gândirea tactică în sporturile de luptă, întâlnim o serie de

101
exemplificări în „Gândirea în practica sportivă" (Schubert, 1981), cuprinzând
analiza a şase „paşi":

1. - gândirea descoperă relaţiile importante, proprietăţile comune unor


caracteristici, situaţii şi evenimente. Nu apar particularităţile individuale şi
caracteristicile generale;

2. - gândirea se deplasează de la operaţiile ce însoţesc mişcarea la


operaţiile ce pregătesc mişcarea. Gândirea porneşte de la practică şi se
repercutează asupra ei. Gândirea şi acţiunea sunt una din modurile cele mai
diferite;
3. - gândirea se deplasează la acţiunea interioară, în care se operează cu
conţinutul percepţiei, cu imagini şi noţiuni - acţiune de probă. Avantajele
acestei acţiuni se înregistrează atunci când este executată înaintea luptei, prin
analizarea părţilor tari si slabe ale adversarului direct, prin încercarea de a
,,ghici" acţiunile lui, prin acţionarea subiectivă sau operarea în zona
reproducerii situaţiei sau a mişcării. Mai poate fi inclusă si căutarea activă a
posibilelor căi complexe de soluţionare, precum si imaginarea diferitelor
variante de acţiuni, rezultatele şi urmările acestora;
4.- gândire-anticipare sau capacitatea preîntâmpinării temporale;
5.- gândirea rapidă şi corectă, aspecte care nu se exclud, dar se
armonizează mai greu. Sportivii se diferenţiază mai puţin prin corectitudinea
gândirii lor, ci mai mult prin rapiditatea proceselor de gândire. O parte din
sportivi îşi îndreaptă atenţia spre percepţia cât mai rapidă, spre diferenţierea şi
prelucrarea informaţiilor; la aceştia apărând o solicitare excesivă a centrilor
senzoriali de pe scoarţa cerebrală, puternic excitaţi faţă de cei motrici. Pregătirea
acţiunii solicită energie nervoasă şi timp suplimentar. Faţă de timpul senzorial-
perceptiv, cel motric se concentrează asupra pregătirii acţiunii exterioare,
acţiunea interioară fiind mai lentă. Timpul motric este rapid şi energic, dar lent
în prelucrarea informaţiilor;

102
6. - gândirea mobilă şi elastică este caracteristică schimbărilor situaţiilor
de luptă. Cu toate că sportivul acţionează după un plan prestabilit şi ţine la
ipotezele, reprezentările şi planurile lui favorite, gândirea are nevoie de
libertate, nu de şabloane. ,,Planul" de luptă stabilit în prealabil nu are voie să
devină o ,,dogmă", şi în timpul luptei trebuie recunoscute oportun părţile slabe
ale adversarului, iar jocul tactic propriu trebuie reorganizat. Sportivii cu procese
de gândire lentă, statică se desprind greu de obişnuinţă.
În acest joc tactic (Petrov Raikov,1985) este de dorit ca luptătorul să atace
primul. Cercetările efectuate de specialiştii americani Jor şi Krol, relevă faptul
că 76% din întâlnirile de luptă Bunt câştigate de către luptătorul care a realizat
primul punct tehnic.
În timpul angajării (Parlebas, 1977) luptătorul „împrumută" anumite
intenţii adversarilor potrivit imaginii pe care şi-o face despre ei; el face
anticipaţii ale ... anticipaţiilor. În acest joc de reciprocităţi marcate, fiecare
caută „să-şi ascundă jocul", se face uz de fente, se întind „curse". Sportivul
elaborează o programare dinamică foarte fluidă, mereu reînoită, în funcţie de
rezultatele strategiei sale faţă de adversar. Apărătorul trebuie să dejoace
şiretlicurile şi simulările, care ajung în număr excedentar. Fiecare sportiv trebuie
să-şi estimeze şansele adică probabilităţile de reuşită, şi să aleagă toate aceste
microdecizii care se iau adeseori într-o străfulgerare. În acest caz, activitatea
sportivă poate fi o remarcabilă educaţie a conduitelor de decizie.

3.8. Anxietatea, conştiinţa de sine şi expectanţa


Anxietatea poate fi diferită ca o stare sau condiţie emoţională neplăcută,
ce este caracterizată de trăiri subiective, de tensiune şi teamă, prin activarea
excesivă a sistemului nervos central (Spielberger, citat de M.Grigore, 1994).
Componenţa cognitivă a acestui fenomen, a fost luată în atenţie în ultimele
decenii. S-a observat, notează cercetătorul german Ralf Shwarzer (citat de
M.Grigore, 1994) că persoanele anxioase nu acordă suficientă atenţie

103
sarcinii de realizat şi ca urmare sunt oarecum „handicapate în procesul de
împlinire personală”. O întreagă pleiadă de gânduri-intruşi invadează mintea
subiectului anxios, interferând cu informaţia necesară realizării scopului propus.
După cum notează Eysenck (1988) deficitul de atenţie la persoanele
puternic anxioase ar putea fi descris în termenii a patru caracteristici cuprinzând
conţinutul, capacitatea, neatenţia şi selectivitatea. El afirmă că în stările
accentuate de anxietate apar tendinţe a priori ale atenţiei favorizând procesarea
informaţiei, ceea ce reprezintă ameninţare pentru eu, în timp ce persoanele cu o
slabă anxietate pot avea o tendinţă opusă. Astfel atenţia este direcţionată spre
conţinuturi diferite.
Anxietatea reduce considerabil capacitatea memoriei active, care ar
trebui să fie corelată eficient cu informaţii complexe. O mare parte a memoriei
este „ocupată” cu gândurile-intruşi de nelinişte şi teamă nemaifiind deci
disponibilă pentru scopul cognitiv actual (Tobies, 1986). O parte a resurselor
personale sunt pierdute în numele unor preocupări pe cât de sterile, pe atât de
îndepărtate de scopul propus.
Anxietatea predispune la neatenţie, distragere de la o activitate în
desfăşurare. Neatenţia se referă la stimulii externi (orice eveniment care apare),
cât şi la stimulii interni (griji de tot felul, diverse simptome somatice. Persoanele
anxioase continuă să cerceteze amănunţit mediul extern, pentru a detecta alte
eventuale surse de temeri şi neîncrederi, astfel că o mare cantitate de informaţii
neutră întrerupe cursivitatea gândurilor şi acţiunilor focalizate spre un scop real,
concret. Anxietatea este concretizată de o atenţie selectivă în care subiectul
foloseşte numai anumite dispoziţii (toane), ceea ce poate duce la excluderea
tocmai a acelor dispoziţii care ar fi făcut posibilă realizarea cu succes a sarcinii
propuse.
Concentrarea atenţiei are aceiaşi semnificaţie cu focalizare asupra unei
sarcini principale şi înlăturarea celor secundare. Acest lucru poate fi interpretat
ca o strategie de compensare în cazuri de reducere a capacităţii memoriei active.

104
În majoritatea explicaţiilor date anxietăţii regăsim ideea că gândurile
centrate pe sine reprezintă un element fundamental al apariţiei şi dezvoltării ei.
Individul cercetează cu atenţie mediul, selectând tot ceea ce este legat de sine,
fie păreri sau acţiuni.
Numeroase cercetări au relevat importanţa cunoaşterii de sine (Barason,
1984, 1988; Schwarzer, 1981, 1986; Wine, 1982 citaţi de M.Grigore, 1994).
Persoanele anxioase pot fi caracterizate ca fiind excesiv preocupate de sine şi
astfel sunt distrase de la sarcinile actuale, înregistrând automat performanţe mai
scăzute. Ele sunt preocupate cu precădere de defectele sau neajunsurile proprii,
de pretenţiile mai mult sau mai puţin ameninţătoare, de pericolele potenţiale.
Conştiinţa de sine sau autocentrarea psihică, a devenit o variabilă
importantă în cercetarea anxietăţii; Buss (1980), face distincţie între conştiinţa
de sine personală, privată şi conştiinţa de sine publică. Conştiinţa de sine
personală este prezentă când individul se autoanalizează când îşi investighează
propriile sentimente şi atitudini interioare, când meditează asupra propriei
identităţi. Conştiinţa de sine publică intervine atunci când persoana simte că este
observată şi evaluată de alţii. Sentimentul acesta conduce la preocuparea de a-şi
făuri o imagine publică adecvată.
Conştiinţa de sine, ca stare psihologică, este diferită de conştiinţa de sine
ca dispoziţie. Această distincţie are implicaţii în reprezentarea de sine şi în
anxietatea socială. Ca trăsătură, un înalt grad al conştiinţei de sine face ca
persoana să se orienteze spre o înaltă frecvenţă de autofocalizare. Înţeleasă ca
stare, autofocalizarea poate autofocaliza , poate fi indusă, având o oglindă sau
orice alt mijloc tehnic care oferă feed-beck pentru vocea, mimica sau
comportamentul cuiva. De asemenea, ea poate fi indusă natural prin stimularea
anxietăţii. Persoana percepe astfel schimbările somatice ale propriului corp, cum
ar fi creşterea pulsului, transpiraţia, înroşirea feţei, nod în gât etc. ceea ce va
muta atenţia spre interior.

105
Autofocalizarea este adesea pusă în contrast cu focalizarea asupra sarcinii,
implicând faptul că direcţia atenţiei este determinată în principal de persistenţa
şi nevoia de realizare a ei. Totuşi, cercetările făcute de Carwer şi Scheier (1981,
1986, 1989) au arătat că această dihotomie este prea simplă şi înşelătoare; în
locul acestora, se va acorda importanţă diferenţelor individuale, în ceea ce
priveşte espectanţa. Autofocalizarea conduce la o întrerupere a acţiunii şi
provoacă o evaluare subiectivă a rezultatelor. Cercetătorii susţin existenţa, în
acest caz, a unei „linii de demarcaţie” legată de conţinutul atenţiei
autofocalizate. Vom distinge astfel un grup care va avea espectanţe pozitive,
investind mai mult efort, arătând mai multă perseverenţă şi dobândind mai mult
succes şi un alt grup cu espectanţe negative care se va retrage din faţa sarcinii,
preocupat fiind de meditaţiile autodevalorizatoare.
Similară acestei perspective este şi teoria „espectaţiei eficienţei proprii” a
lui Bandura (1977, 1988). El îşi pune problema dacă eficienţa proprie poate fi
componentă cognitivă a anxietăţii. Oricum el defineşte anxietatea ca pe o stare
de apreciere anticipatoare, asupra unor posibile evenimente vătămătoare. Astfel
într-o situaţie care produce spaimă, nelinişte, persoanele care au o eficienţă
scăzută, datorată defectelor, lipsurilor proprii, vor propune scenarii de insucces,
mutându-şi atenţia de la situaţie către consecinţele nefaste. De regulă, nivelul de
anxietate dinaintea activităţii sete ridicat datorită aşteptării situaţiei stresante
(Epuran, 2001). Dacă un nivel prea ridicat de anxietate împiedică realizarea unor
performanţe înalte, unul scăzut este tot atât de nefavorabil datorită lipsei de
angajare emoţională în competiţie.
În concluzie, cunoaşterea legată de sine are o importanţă deosebită în
apariţia anxietăţii şi se pot face corelaţii între randamentul atenţiei şi anxietate.
Un individ anxios are tendinţa să acumuleze mai multe date autodevalorizatoare
decât informaţii care să-i susţină acţiunile, ceea ce hrăneşte permanent frica de
sine. Aceasta se reflectă în grade diferite de anxietate, ducând în final la o

106
deteriorare a espectanţei eficienţei proprii, care influenţează alegerea sarcinii şi
perseverenţa în a o realiza.

107
CAPITOLUL 4
ÎNVĂŢAREA PRIN PROBLEMATIZARE

4.1. Consideraţii generale


Atât sub raport pedagogic, cât şi sub raport psihologic, între învăţare şi
rezolvarea de probleme, există o strânsă interacţiune, calitatea şi eficienţa
activităţii intelectuale fiind dependente într-o mare măsură de nivelul la care se
realizează această interacţiune (I.Mânzat, 1973). Ca metodă modernă de
instruire, problematizarea vizează atât înţelegerea cunoştinţelor asimilate, cât şi
dezvoltarea capacităţii de aplicare a lor. Legătura între momentul formării
deprinderilor şi priceperilor şi momentul aplicării lor –care este facilitată, în
principal, de fenomenul transferului în învăţare şi gândire –nu se poate realiza
decât dacă procesul învăţării se concentrează pe construirea adecvată
(sistematică, dinamică şi specifică) a operaţiilor implicate în rezolvarea
problemelor.
Problematizarea constă într-o suită de procedee, prin care se urmăreşte
crearea unor situaţii-problemă care antrenează şi oferă elevilor posibilitatea să
surprindă diferite relaţii între obiecte şi fenomenele realităţii, între cunoştinţele
anterioare şi noile cunoştinţe, prin soluţiile pe care ei înşişi le elaborează sub
îndrumarea profesorului (I.Nicola, 1992).
Învăţarea prin rezolvarea de probleme (problem-solving), este o variantă a
euristicii, o altă modalitate, mai complexă, de aplicare a teoriei învăţării prin
descoperire. Premisele teoretice, psihopedagogice de la care se porneşte,
rezultatele pozitive obţinute în cadrul studiilor şi cercetărilor experimentale
întreprinse, precum şi cele înregistrate în practica şcolii, anunţă instruirea
problematizată ca una dintre cele mai active şi valoroase metode ale didacticii
moderne. Chiar dacă metoda expozitivă este mai economicoasă şi determină

108
iniţial o memorare mai rapidă, ea rămâne inferioară învăţării prin
problematizare. Se pare că acest tip de învăţare sporeşte semnificativ capacitatea
omului de a utiliza descoperirea modului de rezolvare şi în alte situaţii noi.
S.L.Rubinstein (citat de I.Mânzat) arată că transferul procedeelor de
rezolvare de la o problemă la alta, este rezultatul unei generalizări care, la rândul
său, se bazează pe activitatea de analiză şi sinteză.
Relaţia dialectică dintre învăţarea şi rezolvarea de probleme, evidenţiază
cu deosebire în formarea strategiilor utilizate de gândire (al strategiilor euristice
mai ales), în învăţarea prin descoperire, presupunând învăţarea realizată pe baza
gândirii creatoare care descoperă soluţii, metode de rezolvare, principii,
concepte etc. în accelerarea evoluţiei capacităţilor intelectuale specifice
diferitelor stadii de dezvoltare prin exersarea unor tehnici speciale de instruire
şi în transferul strategiilor şi conceptelor de la un domeniu la altul înrudit cu
primul ( I. Mânzat, 1973).
Ca tehnică de instruire, problematizarea îşi găseşte utilizarea pretutindeni
unde se pot crea situaţii-probleme ce urmează a fi soluţionate prin gândire
comună şi căutare, prin cercetare şi descoperire a unor noi adevăruri, a unor noi
reguli şi soluţii de ordin superior ce devin o parte integrantă a repertoriului
individual de achiziţii( I.Cerghit, 1997).

4.2. Caracterul prospectiv, proiectiv şi acţional


al problematizării
Orientarea teleonomică a omului constituie temeiul caracterului
prospectiv, proiectiv şi acţional al problematizării. Dacă admitem că
prospectivitatea, proiectivitatea, acţiunea pentru scop sunt trăsături generale ale
condiţiei umane, în ce constă specificul orientării teleonomice a problematizării?
Credem că răspunsul la această întrebare, trebuie să ţină seama de două
elemente organic corelate: în primul rând, de particularităţile genezei
problematizării ca modalitate de adaptare şi posibilitate de cunoaştere (învăţare)

109
şi, în al doilea rând, de contextul impus de situaţiile problematice, ca stimul al
dezvoltării interioare.
Prin însăşi situaţia sa obiectivă, problematizarea se caracterizează prin
asimetria câmpurilor temporale, în sensul preponderenţei viitorului (devenirii)
asupra trecutului (experienţei).
În condiţiile în care pe toate treptele problematizării se menţine o
asemenea asimetrie, fiecare etapă de adaptare (rezolvare), cunoaşte o modificare
a acestui raport, în sensul creşterii relative a ponderii câmpului experienţei
(trecutului) şi al scăderii relative a ponderii câmpului devenirii (viitorului). Ceea
ee este însă esenţial pentru problematizare şi o defineşte în raport cu celelalte
metode de învăţare, este predominarea devenirii asupra experienţei.
De aici decurge orientarea spre viitor concretizată prin orizont, distanţă,
libertate şi mobilitate prospectivă (prospectivitate). Problematizarea reprezintă
totodată perioada autoinstituiri teleonomice, în sensul învăţării relaţiei conştiente
cu viitorul, de unde decurge importanţa deosebită a formulării scopurilor,
proiectelor şi aspiraţiilor, a realizării opţiunilor; a adoptării deciziilor şi a
acţiunii în funcţie de acestea (proiectivitate).
Spre a înţelege mai bine caracterul prospectiv, proiectiv şi acţional al
problematizării şi, pe această bază, geneza sa, considerăm utilă schiţarea unui
model al acţiunii umane, deci al subiecţilor, axat pe dimensiunea teleonomic
Aşa cum rezultă din schema redată de fig.nr.4.1., principalele elemente
ale procesului la care ne referim sunt următoarele:
1. Stabilirea scopului: pornind de la condiţiile obiective prealabile, în

funcţie de nevoi şi interese, de aspiraţii şi idealuri, subiectul îşi fixează


scopul acţiunilor.
2. Elaborarea proiectului, având în vedere scopul stabilit şi corelarea

acestuia atât cu împrejurările concrete, cât şi cu posibilităţile individuale,


reprezintă concretizarea unor strategii alternative de acţiune pentru reali-
zarea obiectivului final.

110
Figura nr. 4.1. Esenţializarea procesului de învăţare prin problematizare
(din F. Mahler, 1983)

3. Opţiunea între alternative constituie operaţiunea de alegere a acelei

strategii care corespunde în cea mai mare măsură nevoilor, intereselor,


aspiraţiilor şi idealurilor subiectului, dar şi posibilităţilor individuale
precum şi oportunităţilor şi cerinţelor sociale în vederea atingerii scopului
propus.
4. Decizia marchează trecerea de la faza deliberării la cea a acţiunii, prin

stabilirea strategiei dorite şi posibile de realizare a scopului.


5. Acţiunea presupune utilizarea mijlocului ales pentru atingerea scopului ;

succesul sau eşecul acţiunii verifică temeinicia scopului, justeţea


proiectului, corectitudinea opţiunii şi, respectiv, a deciziei.

111
În schema din fig.4.1. apar încă trei elemente:
a. condiţiile sociale sau împrejurările concrete în care acţionează
subiectul şi care influenţează fiecare treaptă a acţiunii sale ;
b. sistemul motivaţional care, în acord sau nu cu determinările obiective,
îşi pune amprenta asupra tuturor momentelor procesului şi le influenţează activ,
mai ales în cazul opţiunii; relaţia este desigur mai complexă, de interdependenţă,
scopul fiind nu numai motivat, dar şi motivând la rândul său etc.;
c. natura cibernetică a procesului care, printr-o legătură de conexiune
inversă (feed-back), influenţează retroactiv, în funcţie de rezultatele acţiunii,
toate momentele anterioare prin intermediul experienţei anterioare.
Vedem cum acţiunea indivizilor, cunoaşte o permanentă mişcare - rezultat
al confruntării subiectivului cu obiectivul - de la fixarea scopului, momentul
teleonomic propriu-zis, la stabilirea strategiilor şi mijloacelor pentru atingerea
sa, momentul prospectiv; la analiza tuturor direcţiilor şi căilor posibile de
finalizare prin prisma componentei motivaţionale, momentul opţional, la
alegerea variantei optime de acţiune, momentul decizional, şi, în sfârşit, la
realizarea scopului (sau nerealizarea sa), momentul acţional.
Să examinăm mai amănunţit câteva dintre elementele mai importante ale
acestui proces, şi anume: personalitatea, opţiunea şi motivaţia. În concepţia
noastră, personalitatea este câmpul de intersecţie a trecutului, prezentului şi
viitorului ; ea este memorie -sinteză a tuturor actelor trecute şi a reflectării lor în
conştiinţă; alegere -conştiinţa în actul prezent; anticipare -proiecţia şi
actualizarea anticipativă a actelor viitoare şi a reflectării lor în conştiinţă.
Atributul esenţial, specific, al personalităţii nu constă nici în actul spontan,
lipsit de con ştiinţă, nici în adeziunea abstractă la un sistem de valori şi
principii ; el constă în opţiune, în acelaşi timp, act şi conştiinţă a actului,
incluzând motivaţia alegerilor şi selecţia proiectivă. Opţiunea şi conştiinţa
opţiunii pot fi considerate ca rezultantă a complexelor interacţiuni ale
experienţei şi devenirii, care orientează personalitatea, dar şi a atitudinii

112
individuale faţă de experienţa trecută, situaţia prezentă şi posibilităţile viitoare.
Ca atare, personalitatea este nu numai un dat, ci mai ales un act faţă de bagajul
aptitudinal moştenit, ea acţionează într-un mod activ, diferenţiat, în funcţie de
etapele evoluţiei, de condiţiile obiective şi de propriile caracteristici şi trăsături
dobândite în activitatea practică şi prin educaţie; din experienţa trecută, ea
înlătură ceea ce nu concordă cerinţelor prezentului şi scopurilor viitorului; în
perspectiva viitorului, optează pentru acele ţeluri şi mijloace de realizare care
corespund optimal cerinţelor impuse de situaţia problematică şi respinge sau nu
urmează celelalte alternative.
Cum am văzut în faţa mai multor alternative de acţiune în vederea
atingerii scopului, subiectul se află în situaţia de a opta pentru cea mai bună
dintre ele. Alegerea modalităţii de acţiune este rezultatul - mai mult sau mai
puţin conştient şi liber al analizei strategiilor posibile de comportare în funcţie
de un ansamblu de motive prin intermediul cărora se exprimă raportul
subiectului cu realitatea (fig. nr.4.2.)

Figura nr. 4.2. ( F. Mahler, 1983)

113
Ca elemente esenţiale ale actului opţional, în rezolvarea de probleme se
pot distinge (F. Mahler, 1983):
• situaţia iniţială a subiectului ( S );
• ansamblul condiţiilor anterioare ( C );
• câmpul opţiunilor ( O ), în cadrul căruia subiectul realizează alegerea între
alternative în scopul atingerii performanţei şi nivelului de aspiraţii, sub
influenţa modelului, a nevoilor şi normelor;
• raportul alternativelor unele faţă de altele, precum şi faţă de subiect şi
condiţiile date (A1, A2, A3,….An);
• procesul de decizie ( Pd );
• raportul deciziilor unele faţă de altele, precum şi faţă de subiect şi opţiunile
sale ( D1, D2, D3,….Dn );
• performanţa ( Pe );
• nivelul de aspiraţie ( Na );
Noua situaţie a agentului ( S1 ).În raport cu condiţiile ( C ), subiectul ( S )
selectează diferite alternative (A1, A2, A3,...An ) prezentate în câmpul
opţiunilor ( O ) şi ia o decizie (D1, D2, D3,...Dn ) în funcţie de performanţa
urmărită ( Pe ) şi de nivelul de aspiraţie ( Na ).
Decizia acţionează, la rândul ei, retroactiv ( feed-back )asupra comportării
subiectului prin intermediul performanţei (reuşită sau eşec) şi al nivelului de
aspiraţii (crescut datorită reuşitei sau coborât datorită eşecului).
Opţiunile sunt acte umane de o mare complexitate, rezultante dar şi
determinante ale conştiinţei şi comportării individului. Ele permit îmbinarea
modalităţilor de analiză „ex post" şi „ex ante", întrucât fiecare alegere între mai
multe alternative şi, desigur, decizia pe care o implică această acţiune sunt
edificatoare, atât pentru experienţă şi condiţii legate de trecut, cât şi pentru
cerinţele, posibilităţile şi aspiraţiile legate de viitor.
Comentând importanţa sa pentru cunoaşterea personalităţii, R. Linton,
1968, consideră că sistemul proiectiv este „un corespondent al întregii serii de

114
răspunsuri larg generalizate, cu un conţinut predominant implicit, care se
stabilesc în individ ca urmare a experienţelor pe care le trăieşte. Aceste
răspunsuri funcţionează atât ca o componentă în aprecierea de către individ a
situaţiilor noi, pe măsură ce ele apar, cât şi în elaborarea unor răspunsuri mai
specifice, şi predominant explicite, faţă de aceste situaţii".
Reţinem faptul că în mecanismul opţiunilor proiective, răspunsul
subiectului este, în fond, repetarea modului de opţiune la o situaţie
anterioară în împrejurări noi. Când subiectul proiectează o acţiune, inclusiv o
opţiune viitoare, el realizează (de obicei implicit) o rememorare selectivă a
experienţei trecute ; atunci când găseşte similitudini, fie şi relative, între modul
în care a optat anterior şi opţiunea pentru viitor, modelul proiectului îi apare
limpede, iar alegerea uşoară. Există însă destul de multe situaţii în care subiectul
poate folosi inadecvat o soluţie trecută pentru o opţiune viitoare. Există şi cazuri
când subiectul, conştient de dificultatea problemei, poate amâna hotărârea, poate
chiar renunţa la proiect. Sunt stări conflictuale, inhibitorii.
Opţiunea, în general, şi cea proiectivă, în special, constituie un moment
de extremă solicitare a „sistemului proiectiv", atât spre experienţa trecută, cât,
mai ales, spre situaţia viitoare ( F. Mahler, 1983).
Rezolvarea de probleme, este rezultatul unui proces în cadrul căruia
definirea scopurilor, stabilirea mijloacelor şi acţiunea de realizare a lor presupun
un permanent exerciţiu al opţiunilor.
Ceea ce distinge într-o măsură mai mare rezolvarea de probleme, este
tocmai un permanent exerciţiu al unor opţiuni întemeiate pe raţionalitate.
Aceasta nu presupune că alegerile sunt întotdeauna juste, ci doar că ele se fac în
virtutea unor judecăţi factuale şi de valoare, deci prin compararea, în cunoştinţă
de cauză, a unei multitudini de aspecte ale situaţiei şi prin proiectarea conştientă
a unor ţeluri definite valoric şi care constituie suportul unei motivaţii deliberate.
Or, un asemenea tip de opţiune nu este un dat înnăscut al fiinţei umane, ci o

115
achiziţie a practicii şi educaţiei, deci un produs esenţial al învăţării şi un
indicator al maturizării, respectiv, al personalizării.

4.3. Gândirea ca proces de rezolvare a problemelor


Se afirmă pe bună dreptate că domeniul specific de aplicaţie al sistemului
gândirii îl constituie rezolvarea de probleme (M. Golu, 1975). Psihologia
gândirii s-a elaborat în principal prin studii ample asupra îndeplinirii unor
sarcini cognitive sau rezolvării problemelor. Aceasta pentru că în situaţiile
problematice gândirea îşi mobilizează nominal resursele, demonstrându-şi
posibilităţile de performanţă (P. Popescu-Neveanu, 1977).
Se poate spune că un subiect îşi manifestă cu adevărat nivelul de
elaborare a gândirii sale, numai atunci când este confruntat cu o situaţie
problematică. În condiţiile rezolvării de probleme înţelegerea devine mai
profundă şi mai eficientă, iar problematizarea se dovedeşte a fi cea mai
productivă cale de învăţare (P. Popescu-Neveanu, 1977).
Toate acestea se pun în legătură cu teza despre geneza gândirii ca
modalitate superioară de depăşire a obstacolelor prin comprehensiune şi
invenţie.
Termenul de problemă nu este suficient delimitat şi precizat. Etimologic, "pro-
balleim" însemna ceea ce ţi se aruncă în faţă ca barieră, obstacol şi, prin
extensie, ceea ce constituie o dificultate teoretică sau practică a cărei înlăturare
este pusă sub semnul întrebării. În limbaj uzual problema intră în sinonimie cu
întrebare sau direcţie. Este însă mai mult decât o simplă întrebare, problema
reprezentând un sistem de întrebări asupra unei necunoscute, pentru că
dificultatea se prezintă direct ca o lacună a cunoaşterii şi constă într-o
necunoscută.
Problema se defineşte în câmpul interacţiunilor dintre subiect şi
ambianţa sa. Înainte de problemă se instituie situaţia problematică, sau altfel zis
o structură generativă de probleme. Însăşi problema se individualizează în

116
ordinea raportării mijloacelor la scop. Astfel, psihologic vorbind, problema este
situaţia faţă de care numărul de reacţii de care dispune subiectul se relevă
insuficient şi neadecvat. Calea de atingere a scopului este rezolvarea.
Psihologia cibernetică a generalizat termenul definind procesul informaţional-
cognitiv ca un proces rezolutiv sau decizional.
Sarcina nu-şi poate înceta acţiunea, dacă nu survine un abandon, decât
prin găsirea soluţiei.
Atât rezolvarea problemelor, cât şi actele de voinţă se caracterizează prin
finalitate. Nu întâmplător cercetările iniţiale (Ach, 1905 citat de P. Popescu-
Neveanu, 1977) sunt corelative reunind gândirea şi voinţa şi privind rezolvarea
problemelor ca o acţiune voluntară.
Întotdeauna rezolvarea problemelor implică efort voluntar, dar nu orice
desfăşurare este o rezolvare de problemă. În acest ultim caz, obstacolul este de
ordin cognitiv şi depăşirea lui nu depinde numai de capacitatea de efort voluntar,
ci şi, cu deosebire de inteligenţă.

4.4. Situaţii problematice - definiţie


Prin specificul lor în sporturile duale de opoziţie directă, apar frecvent
situaţii, a căror rezolvare fie de către un sportiv, fie de către celălalt, duc la
evoluţia luptei într-un sens sau altul (apărare-atac).
Aceste situaţii sunt aşa-zisele situaţii problematice atât de caracteristice
sporturilor de luptă, pentru care Kodim, 1966 a încadrat întreaga categorie de
sporturi duale de opoziţie (fie directă, fie indirectă) în categoria sporturilor
euristice (de anticipare).
Pentru subiect situaţia problematică are structura unei acţiuni complexe,
implicând o bază anticipativ-orientativă şi un ansamblu de activităţi executorii
ce trebuie elaborate sau perfecţionate şi puse în aplicare (P. Popescu-Neveanu,
1978).

117
După S.L.Rubinstein (citat de Cerghit, 1997),numim problematică acea
situaţie „ …în care există ceva implicit cuprins în ea pe care aceasta îl
presupune, dar care nu e determinat, cunoscut, nu este dat în mod explicit, ci
doar sugerat prin relaţia sa cu ceea ce este dat în situaţie. Relaţia dintre
necunoscut, sugerat, căutat, pe de-o parte, şi datele iniţiale ale problemei, pe de
altă parte, determină direcţia procesului de gândire”.
Esenţa problematizării constă în situaţia conflictuală care apare între
necesitatea rezolvării unei probleme (a găsirii răspunsului) şi experienţa
elevului, nesatisfăcătoare sub acest aspect şi care nu-i permite, de aceea, să
găsească soluţia. Situaţia problematică creează astfel un fond aperceptiv
favorabil receptării acelor cunoştinţe (deprinderi, priceperi), care îl vor ajuta pe
elev să depăşească dificultăţile ce ar surveni… » (E. Constantinescu, citat de
Cerghit, 1997)
Global, situaţiile problematice prezintă o serie de atribute pe care
Reitman, 1966 (ciatat de P. Popescu-Neveanu, 1977) le clasifică astfel:
1. constantele care reprezintă elementele invariabile în sistemul de

informaţie;
2. variabile, reprezentând grupul de alternative folosite pentru obţinerea

unei soluţii;
3. atributele deschise, ce se definesc printr-o serie de parametri ale căror

valori nu sunt specificate în datele iniţiale ale problemei; ele constituie


primele elemente ce trebuie eliminate, prin închiderea lor, îngustându-se
câmpul de soluţii, progresiv până la găsirea soluţiei optime.
4. atributele structurale sau implicite, sunt elemente neexplicite ce se

relevă pe măsura descompunerii problemei în părţi componente fiind


constrângeri contextuale ale subcomponentelor.
Cu cât situaţia problematică este mai complexă cu atât numărul şi rolul
atributelor structurale (organizaţionale şi contextuale) se amplifică.

118
Psihologia cibernetică abordează esenţa problemei prin relevarea a două
aspecte ale acesteia: cel obiectiv şi cel raţional-subiectiv.
Aspectul obiectiv se raportează la o situaţie exterioară subiectului, gradul
ei de virtuală problematizare fiind desemnat pe baza criteriului nedeterminării,
adică pe baza numărului de alternative posibile, dintre care se selectează una
singură pentru închiderea problemei, înlăturându-se celelalte. Alternativele pot fi
obiecte sau entităţi reale sau elemente operaţionale disjunctive. Deci, pentru ca
o situaţie să fie obiectiv problematică, este necesară existenţa a minimum două
alternative egal posibile (M. Golu, 1975). Creşterea gradului de alternative
posibile ridică şi gradul de complexitate al problemei, numit în cibernetică
« indice de problematizare ».
Aspectul relaţional-subiectiv al problemei se evidenţiază prin raportarea
acesteia la subiect, constând în efectul pe care îl produce contactul direct dintre
un subiect şi o situaţie obiectiv-problematică. Acesta este aspectul ce interesează
psihologia şi care în termenii ciberneticii constau în rezultanta opunerii
"nedeterminării" caracteristice situaţiei problematice la "determinare"
(organizarea informaţională) caracteristică sistemului cognitiv al subiectului (M.
Golu, 1975).

4.4.1. Tipuri de situaţii problematice


Referindu-se la un studiu anterior, F. Schubert, 1988, stabileşte în baza
unor criterii că în judo pot apare 32.040 de diferite poziţii de luptă care pot să
apară cu aceeaşi probabilitate.
Această multitudine de situaţii se bazează pe variaţia a trei caracteristici
fundamentale prin care situaţiile de luptă pot fi sistematizate. În acest fel se evită
ca amănunte nesemnificative să pătrundă în procesul de învăţare. Volumul, tipul
şi modelul caracterizării situaţiilor de luptă sunt diferite pentru fiecare ramură
sportivă. În general în box, scrimă şi karate există o situaţie complexă care
oglindeşte în principal sarcinile strategico-tactice, în timp ce în judo şi lupte

119
situaţia este descrisă pe baza poziţiilor corpului. Surprinzătoare este
multitudinea de aspecte, care pot apare ca o limitare. În box este vorba de
aspecte care se referă la:
– relaţia dintre luptători în cadrul zonelor de concurs limitate (motivate
prin capacitatea de manevră proprie sau adversă);
– situaţiile caracteristice şi care revin frecvent, condiţionate de regulile
competiţionale (acţiuni interzise de arbitru după avertizări sau mustrări),
respectiv, puncte "cheie" în desfăşurarea luptei, pregătirea tipică a unui atac,
diminuarea puternică a capacităţii de luptă sau
– maniera de luptă condiţionată de particularităţile individuale ale
adversarului.
În scrimă situaţia de luptă cuprinde, sub aspect strategic şi tactic
caracterizarea condiţiilor necesare aplicării concrete a acţiunilor de luptă ; astfel
situaţia de atac este caracterizată printr-o anumită inactivitate din partea
adversarului, insuficientă concentrare sau dintr-o prea mare preocupare faţă de
acţiunile proprii de pregătire şi distanţele critice. În lupte şi judo situaţiile sunt
caracterizate prin relaţiile dintre luptători (poziţia deasupra sau dedesubt,
trecerea din stând la parter) sau caracteristicile de prindere.
De exemplu, dacă un luptător reuşeşte să-şi oblige adversarul la o anumită
priză (de exemplu două braţe pe braţ), atunci se creează o situaţie caracteristică
prin aceea că spaţiul de luptă este puternic limitat pentru ambii sportivi, dar
pentru soluţionarea ei sunt luate în calcul mai multe tehnici. Pentru stabilirea
cuprinzătoare, adecvată cerinţelor unei situaţii de luptă, raportarea unilaterală
faţă de mai mulţi indici nu este suficientă. chiar dacă sunt dominanţi sub
aspectul examinării. Punctul de plecare şi de referinţă al examinării practice şi
teoretice constă în caracterizarea cerinţelor concrete specifice activităţii sportive.
Activitatea competiţională are loc dependent de fixarea problemelor, de
scopul propus, de condiţiile de execuţie. Deoarece particularităţile sarcinilor şi
dificultăţilor influenţează elementele structurale, scopul, motivul şi desfăşurarea

120
acţiunii, sarcina concretă de luptă şi obiectivul propus sunt considerate aspecte
dominante de examinare (R.Petrov, 1984).
Prin această poziţie teoretică fundamentală a psihologiei se mai confirmă
încă o dată, că situaţia de luptă se raportează la cerinţele concrete şi la scopul
specific al unei etape subordonate activităţii competiţionale.
Prin aceasta, scopul diferitelor acţiuni de luptă, în sensul soluţionării
situaţiilor de luptă, devine caracteristică dominantă în stabilirea şi clasificarea
acţiunilor şi categoriilor de luptă. În ce măsură sistematizarea aplicată în
sporturile cu parteneri reprezintă o problemă esenţială rămâne de verificat.
Necesitatea sintetizării situaţiilor separate în categorii şi ordonarea lor a
fost fundamentată de F. Klix din punct de vedere al informaţiei (citat de B.
Berndt şi col., 1988). Abia o astfel de clasificare îi permite atât sportivului cât şi
specialistului să se sustragă amănuntelor neesenţiale şi să-şi formeze o privire de
ansamblu, să-şi adapteze un comportament relativ stabil, adecvat situaţiei, şi
prin formarea unor structuri cognitive să recunoască apartenenţa unei situaţii de
luptă la o anumită categorie.
Principalele criterii de clasificare a unei situaţii de luptă sunt:
1. După fazele fundamentale ale luptei:
a) atac;
b) apărare.
2. Clasificarea în funcţie de priză:
a) cu două braţe pe braţ;
b) priza la cap şi braţ;
c) priză la braţ şi şold;
d) priză pe fiecare braţ (de la încheietura mâinii, de deasupra cotului
şi sub axilă);
e) priză pe braţ şi picior;
f) priză pe două picioare (de gambe sau de coapse);
g) priză cu imobilizarea de la spate.

121
3. Clasificare în funcţie de poziţia faţă de saltea:
a) stând în picioare;
b) în parter.
4. Clasificarea după modul de soluţionare a acţiunii:
a) comportamentul (reactiv) orientat în funcţie de condiţiile întâlnite
anterior;
b) modificarea condiţiilor şi a comportamentului (activ) orientat
spre scop.
5. Clasificarea după caracteristici izolate diferite:
a) poziţia luptătorului în cadrul suprafeţei limitate de luptă (colţul
ringului, marginea saltelei, ultimul metru etc.);
b) constituţia fizică (înălţime, centru de greutate, poziţie de gardă
etc.);
c) caracteristici condiţionate de regulament (la comandă, după
încălcări de regulament, după întreruperi).

4.4.2. Învăţarea situaţiilor problematice şi a rezolvării lor


Învăţarea situaţiilor problematice din sporturile de opoziţie directă în doi
este posibilă şi se recomandă atât la nivelul de instruire al juniorilor, dar mai
ales la nivelul de înaltă performanţă.
Materialul de studiu programat poate şi trebuie să fie studiat prin procedee
de studiu problematic (problematizare). Structura sa poate fi analizată în trei
componente şi anume (R. Petrov, 1984):
1. scopul acţiunii;
2. mijloacele acţiunii;
3. condiţiile acţiunii.
În componenţa situaţiilor problematice pot rămâne necunoscute obiectul,
procedeele şi locul acţiunii. Luptătorul trebuie să fie în măsură să ia decizii cu
rapiditate în timpul luptei. Astfel procesul de antrenament se transformă într-un

122
moment creativ. Este evident faptul că sportivul nu poate să prevadă toate
acţiunile adversarului său. Luptătorul modern trebuie să prevadă mereu cu o
acţiune mai mult decât adversarul său (R. Petrov, 1984). Bogăţia tehnicilor de
luptă ca şi diferenţele existente între caracteristicile biomecanice şi biodinamice
ale prizelor impun aplicarea unui procedeu metodic special în timpul studiului şi
perfecţionării principalelor tehnici de luptă. Acest procedeu metodic se bazează
pe descompunerea corectă a prizei (procedeului) în părţi sau faze.

Figura nr. 4.3. Plurivalenţa situaţiilor problematice în lupte ( R. Petrov, 1984)

Prin urmare, sunt elaborate complexe de exerciţii de formare generală şi


specială referitoare la fiecare fază a procedeului. Aceste complexe de exerciţii
au ca obiectiv îmbogăţirea modelului intern în concordanţă cu cerinţele luptei
competiţionale. Varietatea situaţiilor de rezolvat pentru o priză determinată,
condiţionează caracterul creator al deciziilor care trebuie luate. Algoritmii
acţiunilor, stabiliţi în prealabil se dovedesc insuficienţi în timpul luptei şi acest
fapt măreşte rolul componentei euristice în structura deciziilor (R. Petrov, 1976).
Activitatea algoritmică şi activitatea euristică sunt legate şi depind una
de alta. Cercetarea algoritmilor tehnici de către sportivi reprezintă o funcţie

123
euristică, în timp ce modelarea lor, asimilarea şi realizarea lor adecvată aparţin
sferei activităţii algoritmice.
Dar cum situaţiile în timpul luptei nu se repetă, practic în realizarea
algoritmilor stabiliţi în prealabil, în majoritatea cazurilor activitatea euristică
este cea care predomină. Algoritmii apar ca "mini-programe", integrate în
programe mai vaste în funcţie de condiţiile concrete şi de scopurile strategice ale
prizei.
Procedeul logico-algoritmic ascunde enorme posibilităţi de intensificare şi
optimizare a luptei atât în antrenamente cât şi în concurs. Acest procedeu
permite introducerea parametrului calitativ şi perfecţionarea procesului de
formare programată (R. Petrov, 1984).
Dezvoltarea logico-algoritmică a acţiunilor tehnico-tactice ridică
probleme ca:
1. decodificarea algoritmilor prin analiză logică şi sintetică a experienţei
dobândite;
2. compunerea algoritmilor pe baza legilor înregistrate având în vedere
realizarea optimală a directivelor procesului de antrenament. În figură
sunt prezentate trei variante ale ecuaţiei "executării rebur-ului", trei
contraatacuri dar şi trei contraatacuri ale contraatacurilor.
Mult mai târziu, Ripoll şi col., 1996, vorbeşte în scrimă despre strategii
"de a doua sau a treia intenţie", definite prin pregătirea unei acţiuni care este
prevăzută şi provocată activ de către sportiv cu două sau trei faze înainte de
execuţie.
Studiul algoritmilor este necesar pentru desfăşurarea corectă şi eficace a
procesului de antrenament şi creşterea randamentului în iniţierea şi finalizarea
acţiunilor în timpul luptei.

124
CAPITOLUL 5
ORGANIZAREA, CONŢINUTUL
ŞI METODOLOGIA CERCETĂRII

5.1. Premisele cercetării


În procesul de învăţare a autoapărării -de fapt a procedeelor cele mai
eficiente din sporturile de luptă adaptate autoapărării, viitorul poliţist, ca de
altfel oricare sportiv, se afla sub o mare presiune. Una din tendinţele generale
ale practicii social-umane este şi aceea a obţinerii unui randament crescut al
eforturilor intelectuale şi fizice ale oamenilor. În prezent, orice rămânere în
urmă în această privinţă, riscă să situeze şcoala în contratimp cu mersul vieţii, să
menţină învăţământul la un nivel rudimentar şi depăşit, lipsit de adaptabilitatea
şi valoarea care-i sunt necesare.
Una din problemele esenţiale ale învăţării autoapărării de către studenţii
din ACADEMIA de POLIŢIE o reprezintă formarea unui comportament
eficient, cu un randament de superior de luptă, concretizat în acţiuni bazate pe
un spirit de prevedere corespunzător şi în condiţii de stabilitate psihică mai ales
în situaţiile critice. Subiecţii trebuie ca în cel mai scurt timp, să elaboreze
răspunsuri rezolvitoare la adresa unor situaţii problematice (provocative) tip
stimul, care de cele mai multe ori se transformă in situaţii critice datorită
specificului lor.
În cazul sportivilor, rezolvarea situaţiilor problematice duce la obţinerea
victoriei; în cazul poliţistului, situaţiile problematice se transformă de cele mai
multe ori în situaţii critice sau chiar de limită; rezolvarea acestor situaţii duce la
păstrarea integrităţii corporale şi uneori chiar a vieţii lui sau a celor pe care-i
apară. În devenirea lui, poliţistul va urma să învingă obstacole asemănătoare cu
cele din realitatea profesională (sub îndrumarea experimentată a pedagogului),
în vederea adoptării şi formării (învăţării) conduitei specifice care îl vor
specializa şi-l vor defini în lupta împotriva infracţionalităţii. În autoapărare,

125
pregătirea tactică şi mai ales cea psihologică, reprezintă factori de bază în
formarea unor comportamente eficiente şi stabile, într-un interval de timp mai
scurt. Scurtarea timpului de iniţiere (sau învăţarea unui număr mai mare de
priceperi şi deprinderi tehnice de luptă în acelaşi interval de timp), are şi o
semnificaţie directă şi anume: scurtarea perioadei necesare însuşirii procedeelor
tehnice izolate, măreşte în mod proporţional timpul alocat lucrului de
perfecţionare stabilizare şi precizie a priceperilor şi deprinderilor tehnice, în
sensul apropierii de cerinţele realităţii. În sportul de performanţă există opinia
potrivit căreia fiecare etapă care urmează în pregătirea unui sportiv, este mai
importantă decât precedenta fără a neglija învăţarea corectă a tehnicilor de bază.
Timpul economisit prin abordarea directă -şi în mod gradat pe scara
complexităţii, a situaţiilor problematice cu cea mai mare incidenţă în cazuistica
ultrajului asupra lucrătorilor Ministerului de Interne, poate fi folosit atât pentru
exersarea tehnicilor izolate, în combinaţii sau în condiţii de adversitate, cât mai
ales pentru „intelectualizarea” mai mare a lecţiilor de instruire şi antrenament în
sensul operării logice asupra materialului însuşit şi dezvoltării pe această cale a
funcţiilor psihice şi a capacităţilor operatorii ale gândirii cu influenţe benefice
asupra reglării comportamentului profesional.
Gândind pregătirea sau antrenamentul ca un proces psiho-motric
(inteligent-motric) şi nu doar motric (perceptiv-motric), nu va fi nici un pericol
pentru viitorul poliţist de a nu putea folosi beneficiile acumulate în pregătire, sau
mai rău de a se prăbuşi fizic sau mental sub presiunile percepute în afara
controlului său .Vor exista astfel, cât mai puţine performanţe ratate prin
răspunsuri neadecvate, deoarece completitudinea pregătirii sale va delimita
cheia succesului.
Sporturile de luptă din care sunt selecţionate procedeele autoapărării
constituie o grupă de sporturi, cu un comportament complex. Obţinerea marii
performanţe în această categorie de sporturi implică în mod prioritar un
ansamblu de procese psihice dintre care se detaşează cele cognitive senzorial-

126
perceptive şi logic-raţionale precum şi o serie de factori psihoreglatori, pe lângă
capacitatea de efort a sportivilor -care constituie un corolar.
Pe această linie de idei, considerăm că sporturile de luptă (autoapărarea),
au drept caracteristici valorice descoperirea şi recepţionarea fidelă a stimulilor
multipli (care de cele mai multe ori în condiţii de luptă sunt „mascaţi” prin
procesul de contracomunicare), analiza şi prelucrarea lor adaptată sitaţiilor
exterioare, comanda şi execuţia adecvată cerinţelor şi propriilor necesităţi, prin
intricarea profundă a proceselor cognitive şi de psihoreglare cu susţinere
motrică.
Din perspectiva psiho-fiziologică manifestarea unei acţiuni (mişcări)
presupune cel puţin trei elemente :
- recepţionarea şi prelucrarea informaţiilor;
- comandă nervoasă;
- execuţie psiho-motrică.
Cele trei componente au la baza capacitatea discriminatorie şi puterea
rezolutivă a blocurilor operaţionale specializate în recepţie, analiză şi
transmitere primară. În cazul în care această analiză incipientă este rudimentară
şi / sau comanda neadecvată, blocul decizional va determina ca veriga
următoare, execuţia, să fie defectuoasă. Pe măsura trecerii timpului comanda
devine tot mai slabă iar eficienţa execuţiei se va deteriora generând greşelile şi
regresul, sau o neadaptare, în cel mai bun caz o adaptare neadecvată la situţiile
de luptă care o impun.
De asemenea un răspuns de acest gen suferă şi alterări şi datorită
factorilor perturbatori care de regulă însoţesc situaţiile problematice sau critice
(factori afectivi, presiunea spaţio-temporală, factorii cognitivi etc.)
Pornind de la aceste premize, performanţele obţinute în învăţarea şi
aplicarea tehnicilor de autoapărare de către studenţii din Academia de Poliţie
„A.I.Cuza”, trebuie apreciate ca rezultate ale învăţării şi perfecţionării în planul
aptitudinal psiho-motric (inteligent-motric) şi nu doar motric.

127
5.2. Ipotezele cercetării
În urma observării desfăşurării procesului instructiv-educativ şi a analizei
critice a produselor învăţării studenţilor din Academiei de Poliţie la disciplina
„educaţie fizică” cu profil autoapărare am avansat următoarele ipoteze:
1. În procesul de însuşire a tehnicilor de luptă folosirea metodelor
moderne de învăţare, prin problematizarea şi modelarea luptei, pot asigura
o îmbunătăţire semnificativă şi cuantificabilă a randamentului specific.
Pe baza observaţiilor anterioare, am constatat că majoritatea studenţilor în
condiţii impuse de luptă reală, aveau scoruri nefavorabile la principalii parametri
de eficienţă a luptei, deşi în programa de învăţământ erau cuprinse principalele
elemente tehnice necesare formării unui comportament de luptă eficient şi
necesar neutralizării indivizilor suspecţi în situaţii profesionale specifice.
De asemenea, consider că adoptarea acestor metode active de învăţare
este mai potrivită conţinutului puternic problematizant al autoapărării unde
succesiunea situaţiilor de luptă (problematizante) are o dinamica foarte mare. Şi
toate acestea pe un puternic fundal al contracomunicării, proces prin care
fiecare luptător încearcă să-şi mascheze propriile intenţii, să le descopere şi să le
obstrucţioneze pe cele ale adversarului, în paralel cu finalizarea celor proprii.
Consider că folosirea acestor metode de învăţare, poate aduce
îmbunătaţiri substanţiale în procesul de învăţare a comportamentului de apărare,
fiind mai apropiate atât de contextul euristic şi problematizant al apărării cât şi
de comportamentul emulativ al studenţilor viitori poliţişti. Nu este de neglijat
nici aspectul crizei de timp cu care ne confruntăm în învăţarea autoapărării (o
medie de 3 ore pe săptămână). În acest context problematizarea şi modelarea
luptei producând o accelerare a punerii în roluri a studenţilor în funcţie de
situaţii.
Utilizarea acestor metode active presupune ceva mai mult decât însuşirea
contemplativă a procedeelor tehnice specificate în programa de studiu.
Contextul luptei, cu toate tipurile de constrângeri, este acela care îl va „forţa” pe

128
student sub îndrumarea pedagogului să elaboreze răspunsuri rezolvitoare la
situaţiile critice impuse şi să-i îmbunătăţească parametri observabili ai
comportamentului de luptă, prin repetarea acelor situaţii critice şi implicit
exersarea celor mai potrivite răspunsuri la aceste situaţii impuse.
Ştiinţa luptei presupune un comportament creator, o conduită de
anticipare, detectare şi recunoaştere a situaţiilor provocative sau problematice,
care face oportună aplicarea adaptată a tehnicilor de autoapărare la contextul dat.
De asemenea, aceleaşi situaţii problematice (provocatoare) pot deveni
situaţii de limită sau critice în condiţiile nesesizării lor sau / şi în condiţiile
neaplicării tehnicilor respective sau a aplicării neoportună a acestora.
În acelaşi timp, comportamentul de luptă în autoapărare, ca de altfel în
orice sport de luptă, presupune şi o stare de luciditate, de conştiinţă stabilă,
imună la factorii perturbatori din exterior sau proprii .
2. A doua ipoteză a cercetării experimentale, a fost că, o pregătire
psihologică adecvată în vederea unei imunizări (desensibilizări) afective la
viitorii poliţişti, va avea un efect direct asupra eficienţei luptei de
autoapărare.
Această ipoteză a avut ca sursă de inspiraţie două tipuri de situaţii
întâlnite în unele sectoare de activitate din cadrul Ministerului de Interne,
aparent disparate dar foarte legate între ele prin consecinţe.
Primul tip de analiză se referă la comportamentul profesional neadecvat al
unora dintre ofiţerii şi subofiţerii aflaţi în diferite misiuni de menţinere şi
impunere a legalităţii. Este cunoscut faptul că după 1989 schimbările survenite
în societate au dus şi la „liberalizarea” infracţiunilor, numărul de infractorilor
crescând de la an la an, mai mult decât îngrijorător .
În misiunea fundamentală care o au lucrătorii din poliţie şi jandarmerie,
aceea de menţinere a legalităţii, a ordinii publice ş.a. există foarte multe cazuri
de poliţişti ultragiaţi, bătuţi, unii dintre aceştia plătind preţul cel mai mare
(viaţa).

129
Noile codiţii sociale, au dus la apariţia unei crize în cadrul acestui
important sector de activitate şi anume menţinerea ordinii publice, sociale şi a
întregii legalităţi. Pe lângă aceasta este cunoscut faptul că la ora actuală încă nu
operează o lege explicită în acest sens care să-i protejeze pe poliţişti.
După decembrie 1989, presa a mediatizat foarte multe dintre aceste
neajunsuri, practic acestea regăsindu-se cotidian în mass-media. În acest sens
stau la dispoziţia cititorului o bogată cazuistică de articole care mediatizează
zeci şi chiar sute de cazuri de poliţişti şi jandarmi ultragiaţi –vezi ANEXA.
Se constată din această analiză, neadecvarea comportamentului
profesional al poliţiştilor la situaţiile problematice (provocative), lipsa de
prevedere şi de anticipare a acestor situaţii şi nu o dată aceştia au manifestat o
instabilitate şi o labilitate psihică, o pregătire psihologică de bază şi de ramură
neadecvată, aceste neajunsuri aducând în câmpul realităţii multe cazuri de
poliţişti ultragiaţi şi chiar omorâţi.
Al doilea tip de analiză a avut la bază datele de cuantificare a parametrilor
observabili ai eficacităţii comportamentului de luptă în cadrul verificării
aprecierii şi notării intermediare şi finale a studenţilor poliţişti, la lupta de
autoapărare.
Am observat că un număr important dintre aceştia aveau note bune şi
foarte bune obţinute la demonstrarea tehnicilor de luptă în regim de pasivitate
sau semipasivitate. În momentul verificării luptei de autoapărare în condiţiile
apropriate de realitate, aplicarea acestor tehnici era deficitară, iar randamentul de
luptă era coborât, concretizat în scoruri nefavorabile la următorii parametri de
eficienţă:
- numărul total de atacuri efectuate;
- stabilitatea (fiabilitatea) atacului sau numărul de atacuri finalizate din
totalul lor;
- stabilitatea (fiabilitatea) atacului sau numărul de atacuri respinse ;
- media intervalului de atac (timpul mediu scurs între două atacuri).

130
Voi reveni în capitolul următor cu o descriere mai amănunţită, asupra
acestor parametri pe care i-am folosit în cercetarea noastră ca variabile
dependente.
Analiza eficienţei parametrilor de luptă la studenţii din Academia de
Poliţie, a scos în evidenţă o serie de cauze, între care am identificat următoarele:
- însuşirea necorespunzătoare a tehnicilor de luptă şi mai ales a ştiinţei
luptei (priceperea de a lupta) datorită timpului redus (o medie de trei ore
pe săptămână) pe de o parte şi a complexităţii comportamentului de
apărare pe de altă parte;
- utilizarea metodelor deja clasice (demonstraţia şi explicaţia), mai puţin
potrivite învăţării ştiinţei de a lupta, având în vedere pe de-o parte,
instabilitatea situaţiilor problematice şi pe de altă parte, alegerea celor
mai bune (alternative) rezolvări în condiţii de constrângeri temporale,
spaţiale, de complexitate, de opoziţie etc
- exprimarea unei anxietăţi şi chiar a unei frici (ambele declarate) la aceşti
studenţi înaintea şi în timpul luptei, concomitent cu o manifestare a
lipsei de concentrare a atenţiei, datorită posibilităţii de a primi lovituri
sau suportării altor acţiuni dureroase ca acţiunile articulare şi chiar unele
proiectări, fiind întâlnite chiar şi unele refuzuri de luptă sau abandonuri
înainte de expirarea timpului de luptă impus.
Este de dorit, ca pregătirea psihologică, să fie efectuată în cadrul lecţiilor
de educaţie fizică, prin mijloacele specifice antrenamentului de autoapărare, cât
şi prin unele mijloace ale pregătirii psihologice (antrenament ideomotric şi
tehnici de relaxare). Spre deosebire de mijloacele autoapărării, care pot fi
aplicate doar în antrenamente, mijloacele pregătirii psihologice amintite mai sus,
pot fi efectuate şi în afara lecţiilor de educaţie fizică, potenţând efectele celor
dintâi prin automatizarea tehnicilor de luptă în condiţii specifice de stres
profesional şi însuşirea unor deprinderi de psihoreglare.

131
5.3. Stabilirea eşantionului
Subiecţii cercetării au fost studenţii a două clase de anul trei din cadrul
Facultăţii de Drept a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” în vârstă de
20-22 ani.
Candidaţii pentru profesia de poliţist sau jandarm au fost testaţi şi
selecţionaţi în cadrul Academiei de Poliţie, pe baza unor examene medicale,
psihologice, motrice şi intelectuale. Examenul medical, testarea psihologică şi
cea de la probele sportive sunt eliminatorii, fără drept de contestare din partea
candidaţilor decât în cazuri excepţionale în care eroarea examinatorului putea fi
probată în mod indubitabil.
Deci la admiterea în cadrul Academiei de Poliţie toţi studenţii sunt
sănătoşi, au o înălţime peste 1.70m, o bună pregătire fizică, şi o motivaţie
puternică pentru profesia de poliţist.
În principiu, oricare dintre clasele de studenţi ar fi fost selecţionate ca
grupe de cercetare (de experiment şi de control) datele iniţiale ar fi fost
asemănătoare. Totuşi, datorită faptului că unii studenţi practicaseră anterior
sporturi de luptă, pentru a stabili identitate de condiţii, am ales ca grupe de
cercetare două clase, în care nici un subiect nu a mai practicat sporturi de luptă.
Se poate spune că aceste grupe au fost relativ omogenizate în privinţa
anumitor caracteristici prin multiple testări şi că în principiu avem de-a face cu
eşantioane perechi sau dependente. Selectarea unui individ într-un eşantion
conduce automat la selectarea unui individ cu caracteristici asemănătoare în
celălalt eşantion. Trebuie amintit că fiecare clasă a fost alcătuită dintr-un număr
de 20 de studenţi.

5.4. Sarcinile cercetării


Înaintea realizării dar şi pe parcursul desfăşurării studiului cu caracter
experimental formativ-ameliorativ am stabilit o serie de sarcini în vederea

132
abordării sub cât mai multe aspecte ale cercetării. Astfel am considerat ca
necesare următoarele:
1. Ameliorarea (completarea, îmbunătăţirea, perfecţionarea etc.)mai multor
aspecte pe care le implică predarea sporturilor de luptă (inclusiv
creatoare) în lecţia de educaţie fizică cu profil de autoapărare;
2. Observarea atentă a metodelor şi mijloacelor de pregătire precum şi
analizarea produselor învăţării în lecţia de autoapărare la studenţii din
Academia de Poliţie;
3. Acordarea unei mai mari atenţii dezvoltării gândirii tactice, ca expresie a
învăţării inteligent motrice prin metoda problematizării în vederea
creşterii eficienţei instruirii şi obţinerii unui randament superior al
comportamentului de luptă;
4. Documentarea teoretică şi practică pe probleme specifice autoapărării (a
sporturilor de luptă) şi a tipurilor de situaţii provocative şi/sau
problematice pe care le generează contextul lor;
5. Alcătuirea unui inventar extensiv al acţiunilor tipice şi atipice de
agresiune (atac), folosite împotriva poliţiştilor de către infractori în
vederea întocmirii unui model de acţiune a infractorilor;
6. Stabilirea metodologiei generale de cercetare; premize, ipoteze, sarcini-
obiective, eşantion, metode de cercetare, metode de verificare a
ipotezelor, modalităţi de verificare şi prelucrare a rezultatelor cercetării
etc. ;
7. Elaborarea conţinutului propriu-zis al experimentului şi aplicarea
acestuia;
8. Elaborarea, selecţionarea şi utilizarea acelor mijloace şi metode ce-şi pot
demonstra eficienţa în formarea percepţiilor specializate, dezvoltarea
capacităţilor de recunoaştere şi evaluare a situaţiilor problematice şi
periculoase din timpul luptei şi de imunizare (desensibilizare) afectivă

133
împotriva situaţiilor periculoase cu potenţial de destructurare a
comportamentului de luptă;
9. Sistematizarea lor în raport cu calităţile pe care le dezvoltă şi / sau
influenţele pe care le exercită;
10.Elaborarea şi alegerea unor probe şi teste ce pot pune în evidenţă cât mai
multe aspecte ale influenţelor pe care le-am urmărit, respectiv de
îmbunătăţire a proceselor cognitive şi afective prin stimularea şi
intensificarea imaginării şi recunoaşterii situaţiilor problematice
(critice);
11.Identificarea parametrilor de cercetare (a variabilelor) şi conceperea
instrumentelor de culegere a informaţiilor, sub formă cifrică, rezultate din
măsurarea studenţilor din cele doua grupe de cercetare pe parcursul
efectuării cercetării;
12.Testarea şi verificarea ritmică a studenţilor din grupele de cercetare,
înaintea, în desfăşurarea şi la sfârşitul experimentului în vederea
validării ipotezelor ;
13.Urmărirea, înregistrarea, prelucrarea şi aprecierea rezultatelor
intermediare şi finale în vederea analizării şi generalizării activităţilor
desfăşurate;
14.Elaborarea concluziilor şi redactarea materialului.

5.5. Metode de cercetare


Prezenta cercetare a fost iniţiată şi constituită pe baza utilizării mai multor
metode de cercetare. În demersul, lor ideile care au stat la baza emiterii
ipotezelor şi la„fabricarea” experimentului, nu au apărut unitar şi coerent dar
toate au avut ca punct de plecare observarea naturală a procesului de instruire şi
antrenare a studenţilor din Academia de Poliţie în lecţiile de autoapărare.

5.5.1. Metoda observării


134
Metoda observării procesului de instruire şi antrenare a studenţilor a
permis acumularea unui material faptic bogat, privind comportamentul şi
conduita lor în învăţarea şi practicarea autoapărării. Aceste informaţii au
constituit temeiul unora dintre ipotezele cercetării. Pe parcursul cercetării
performanţele (comportamentul) studenţilor la testul “lupta de autoapărare “, au
fost filmate cu camera video. Observarea directă a activităţii studenţilor în
cadrul lecţiilor, mai ales cu ocazia acestor testări, a fost completată prin
studierea înregistrărilor video (observarea indirectă), care a permis o cuantificare
mai adecvată a parametrilor de luptă observabili, aceşti parametri fiind studiaţi
ca variabile dependente.
De asemenea, observaţia a stat la baza acumulării unor date empirice
privind motivaţia studenţilor în abordarea conştientă şi critică a acumulării de
informaţii tactice cu privire la situaţiile problematice ale profesiei lor şi în final
comportamentul de luptă în autoapărare (ca produs al învăţării) faţă de adversari,
prin înţelegerea scopului şi sarcinilor de luptă într-o situaţie dată.
Pot spune că în fundamentarea cercetării, metoda observării am folosit-o
ca un corolar al celorlalte metode, constituind mai curând o atitudine
indispensabilă în toate etapele cercetării.
Datele observaţiei, îmbinate cu datele obţinute din celelalte metode, mi-au
permis să înţeleg mai bine unele aspecte ale conduitei semnalate pe parcursul
cercetării.
Documentarea (o variantă a metodei observării), mi-a permis să abordez
elementele iniţiale care au constituit puncte ale demarării prezentei cercetări.
Acestea au fost unele comunicări ale mediei româneşti, privitor la incidente în
care erau angrenaţi poliţişti şi alţi lucrători ai Ministerului de Interne cu referiri
la diferite tipuri de ultraj din partea infractorilor pe parcursul îndeplinirii
misiunilor de menţinere a legalităţii.
De asemenea a fost parcursă o mare cantitate de informaţie teoretică de
specialitate referitoare la fenomenul învăţării, la factorii cognitivi, de

135
personalitate, de reglare şi autoreglare a stărilor psihice comportamentului
performanţial specific tuturor sporturilor de luptă din care provin procedeele
specifice autoapărării, precum şi o serie de surse de documentare referitoare la
principalele aspecte ale activităţii specifice muncii lucrătorului din Ministerul de
Interne.
În vederea documentării au fost accesate de asemenea şi unele adrese prin
reţeaua de Internet.

5.5.2. Metoda anchetei


Principalul instrument de lucru al anchetei am recurs la chestionarul
direct. Prin această metodă s-a urmărit dinamica motivaţiei studenţilor faţă lecţia
de educaţie fizică şi în special faţă de autoapărare. De asemenea, prin această
metodă am evidenţiat şi unele aspecte referitoare la două variabile
comportamentale subiective .
Am folosit două tipuri de chestionare directe pentru a evalua încrederea
subiecţilor în tehnicile de autoapărare învăţate pe parcursul anilor de studiu:
• chestionarul pentru evaluarea nivelului de încredere în tehnicile de luptă
în cazul aplicării lor într-o luptă reală;
• chestionarul pentru evaluarea nivelului de încredere în unele capacităţi
psihice, emoţionale şi de comunicare.
Deşi obiectivitatea acestor informaţii nu se ridică la cel mai înalt nivel –
având în vedere că acestea s-au referit la diferite opinii ale studenţilor, ele au
fost necesare pentru înţelegerea unor factori subiectivi, nedezvăluiţi prin
celelalte metode şi tehnici.

136
5.5.3. Metoda experimentală
Pentru ca elementele luate în consideraţie să constituie fundamentele
sigure ale unor raţionamente, ele trebuie aranjate în aşa fel, încât analiza lor să
ducă la concluzii univoce. Acesta este principalul motiv pentru care nu ne putem
declara mulţumiţi cu ceea ce ne este dat să observăm direct. Trebuie să
intervenim pentru a suscita fenomene care din motive teoretice sau ţinând de
observaţie, par elemente de interes. Cele două activităţi intervenţia şi
organizarea (sau planificarea), reprezintă două caracteristici esenţiale ale
metodei experimentale
Metoda experimentală a constituit principala metodă utilizată în realizarea
cercetării şi a avut drept scop confirmarea sau infirmarea ipotezelor prin
determinarea relaţiilor cauzale dintre variabilele independente (antrenamentul
mental şi autogen, pe de o parte şi metoda problematizării pe de altă parte) şi
variabilele dependente generate de cele dintâi.
Comparaţiile cerute de metoda experimentală devin mai uşoare, când
datele sunt cuantificabile, deoarece acestea se transformă în cifre care permit
operaţii, comparaţii, raportări, ponderi, grafice etc. Dar cuantificarea şi
folosirea testelor statistice nu constituie decât un mijloc şi nu un scop în sine.

5.5.4. Metoda testelor şi probelor


Prin această metodă au fost puşi în evidenţă unii parametrii care pe
parcursul cercetării s-au constituit în variabile dependente. Parametrii respectivi
au avut o exprimare cifrică ce a făcut posibilă compararea valorilor, precum şi
prelucrarea lor statistică matematică. Metoda testelor şi probelor am folosit-o
pentru a eficientiza cercetarea experimentală propriu-zisă. Am utilizat teste
pentru determinarea reactivităţii psihologice de esenţă subiectivă iar unele
mijloace de pregătire le-am transformat în probe pentru a măsura progresele
realizate în instruire, având în vedere că sporturile de luptă din care provin

137
tehnicile de luptă specifice autoapărării ca atare, sunt sporturi cu performanţă
necuantificabilă.
Am utilizat următoarele teste psihologice:
• testul de anxietate STAI –după Spielberger, prin intermediul căruia am
măsurat două componente ale anxietăţii: “anxietatea trăsătură” şi
“anxietatea stare”.
• testul de atenţie concentrată cu ajutorul calculatorului –varianta utilizată
în Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport, cu ajutorul căruia am
testat randamentul “atenţiei concentrate” a subiecţilor cercetaţi, în
condiţiile limitei de timp impuse de cerinţele testului.
Având în vedere că eficienţa comportamentului de luptă în autoapărare
-ca produs al învăţării, este mai greu de cuantificat, unele mijloace ale pregătirii,
le-am transformat în probe specifice cu ajutorul cărora am testat şi am măsurat
progresele în instruirea şi antrenarea studenţilor la lecţiile de autoapărare.
Am folosit următoarele probe specifice:
• probe de evaluare docimologică (verificarea, aprecierea şi
notarea tehnicilor de autoapărare fără opoziţie, în codiţii de
pasivitate a adversarului).
• repetarea procedeelor cu proiectare (trântire) din lupte în
regim de dinamizare –30 secunde cu partener semiactiv. Au fost
efectuate proiectări cu procedee de aruncare (trântire) din lupte.
Alegerea procedeului efectuat a rămas la latitudinea subiecţilor,
deoarece, deşi în principiu toate procedeele cu aruncare peste spate
au acelaşi mecanism de execuţie, subiecţii şi-au exprimat opţiunea
pentru o variantă sau alta.
• lupta de autoapărare–repriză de 2 minute. Datorită
completitudinii şi a eficienţei foarte mari în autoapărare a acestui
stil de luptă, studenţii testaţi au utilizat stilul de luptă Kick-Boxing
Full- Contact.

138
Ca instrument proiectat special pentru depistarea şi măsurarea unor
trăsături psihice sau de comportament, acesta poate sprijini cercetarea ştiinţifică
pentru că îi oferă o informaţie cuantificată.

5.5.5. Metoda studiului de caz


A fost folosită pentru a evidenţia unele asemănări şi deosebiri ale
subiecţilor analizaţi, faţă de valorile medii la unii parametrii punându-se în
evidenţă şi unele evoluţii particulare ale unor subiecţi din fiecare grupă, a căror
rezultate s-au abătut de la medie într-un fel ori altul.

5.5.6. Metoda statistică


Aceasta metodă de prelucrare a datelor colectate a permis punerea în
evidenţă a unor parametri statistici ca de exemplu:
media aritmetică –M(x);
• mediana – Me ;
• mediana – Mo;
• abaterea standard – S;
• coeficientul da variabilitate –C.v.;
• testul student –t;
• tehnica nonparametrică ANOVA monofactorială (Analysis of Variance),
cunoscută şi sub numele de analiză dispersională sau analiza de varianţă;
• curbe de regresie pentru exprimarea tendinţelor.
Atât pentru calcularea tuturor parametrilor statistici mai sus amintiţi cât şi
pentru întocmirea graficelor, am folosit cu ajutorul calculatorului, pachetul de
programe statistice EXCEL MICROSOFT OFFICE 2000.

139
5.6. Condiţii de desfăşurare
5.6.1. Locul cercetării
Locul de desfăşurare a cercetării experimentului experimentale a fost
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti.
Academia de Poliţie dispune de o bază materială acceptabilă constând din
mai multe săli şi terenuri de sport în aer liber cu sectoare şi instalaţii pentru
atletism şi gimnastică. Pentru exersarea procedeelor de autoapărare în fiecare
sală de sport există câte o garnitură de saltele (pentru efectuarea tehnicilor cu
proiectare din judo, lupte, ju-jitsu etc), iar studenţii au în folosinţă materiale de
protecţie (mănuşi de box, căşti de protecţie, cochilii pentru protejarea părţii
inferioare a abdomenului, saci de box etc.), pentru exersarea tehnicilor de
apărare şi de atac din sporturi de coliziune (kick-boxing, box, karate etc.).

5.6.2. Durata cercetării


Cercetarea propriu-zisă cuprinde mai multe etape şi se desfăşoară într-un
interval de timp mai îndelungat. Demersul cercetării a debutat în anul 1994 cu
anumite fapte de observaţie în legătură cu randamentul pregătirii studenţilor din
Academia de Poliţie, pe care le-am corelat cu alte fapte de observaţie asupra
lipsei de „fiabilitate” a comportamentului unora dintre cadrele Ministerului de
Interne, aceştia manifestând o slabă pregătire pentru luptă şi o pregătire
psihologică necorespunzătoare în îndeplinirea misiunilor de menţinere a
legalităţii. A urmat un interval de timp în care m-am documentat cu privire la
modul în care poate fi îmbunătăţită pregătirea poliţiştilor şi a studenţilor din
Academia de Poliţie, după care pe baza ipotezelor de lucru enunţate, am
întocmit un proiect experimental cu diferite tipuri de mijloace şi metode
planificate şi programate în perspectiva desfăşurării lecţiilor de instruire şi
antrenare în autoapărare, a căror finalitate vizau un grad mai adecvat de adaptare
la cerinţele impuse profesiei de poliţist de contextul actual.

140
Aplicarea proiectului experimental s-a derulat pe parcursul anilor
universitari 1998-1999 şi 1999-2000, cuprinzând în desfăşurarea sa trei
semestre.
Nu este lipsit de importanţă faptul că în unele momente ale
experimentului am fost sprijinit de trei profesori cu mare experienţă în Artele
Marţiale şi familiarizaţi cu conţinutul programelor de studiu a autoapărării din
Academia de Poliţie.
Condiţiile cercetării vizează aspectele de conţinut de organizare de
verificare şi manipulare a variabilelor experimentale după cum urmează:
- conţinutul cercetării de tip ameliorativ a vizat în special randamentul
comportamentului agonistic - ca produs al învăţării în condiţiile de
problematizare şi pregătire psihologică, a studenţilor viitori poliţişti;
- testarea s-a aplicat individual (pentru fiecare subiect din cele două
grupe de cercetare), în funcţie de etapa de cercetare, de programul
de activităţi al studenţilor şi de timpul lor liber.

5.7. Conţinutul şi etapele experimentului


-proiectul cercetării experimentale

5.7.1. Variabilele dependente ale cercetării experimentale


Cercetarea în domeniul instruirii presupune, de obicei, măsurarea a doua
sau mai multe variabile de tipuri diferite si studierea relaţiilor dintre ele. Numai
acele studii în care una sau mai multe variabile studiate se afla pe linia continua
dintre caracteristicile pre-existente ale educatorului si produsele învăţării (la
elev) pot fi catalogate drept cercetare în domeniul instruirii (proces-produs).
Fiind formulată problema în studiu, ipotezele, obiectivele şi sarcinile
cercetării şi dispunând de datele situaţiei concrete, am elaborat sistemul de
variabile experimentale independente şi dependente care să permită

141
obiectivizarea întregului proces didactic –înregistrarea, structurarea, prelucrarea
şi interpretarea rezultatelor cercetării, precum şi valorificarea lor.
Parcurgerea subcapitolului de faţă, oferă un set structurat de informaţii
pentru a înţelege ce reprezintă variabilele propuse cercetării de faţă, pentru a le
deosebi şi clasifica după caracteristicile pe care le au, precum şi pentru a
înţelege necesitatea "punerii sub control" a unora dintre ele. Studierea atentă a
acestui subcapitol va permite :
- să se înţeleagă faptul că realizarea unei cercetări experimentale
presupune diferenţierea clară a variabilelor dependente de cele
independente;
- diferenţierea principalelor grupe de variabile implicate în procesul
de învăţare şi aplicare a procedeelor de autoapărare din sporturile de
luptă precum şi a modului în care acestea interacţionează;
- dispunerea de informaţia necesară pentru a înţelege şi a analiza
designul unei cercetări experimentale;
- folosirea informaţiei rezultate pin obiectivizarea variabilelor pe
parcursul cercetării experimentale, necesară pentru a putea trece la
studierea mai detaliată a acestei teme.
Astfel, pe parcursul cercetării am obiectivizat următoarele variabile
dependente:
• nivelul încrederii studenţilor din cele două grupe pe, parcursul
cercetării faţă de principalele tehnici de luptă.
• nivelul încrederii faţă de unii factori ai capacităţii psihice în cazul
unei confruntări reale cu un infractor (agresor);
Aceste variabile le-am determinat prin aplicarea unor chestionare directe,
ai căror itemi erau grupuri de procedee tehnico-tactice sau capacităţi mentale,
emoţionale şi de comunicare iar subiecţii cercetării –în condiţii de anonimat,
trebuiau să-şi exprime opţiunea în funcţie de cele patru categorii de răspunsuri:
“Foarte bun”, “Bun”, “Acceptabil” şi “Slab”. Cele două categorii de chestionare,

142
au fost aplicate la începutul şi la terminarea cercetării, pentru a surprinde
schimbările de mentalitate a studenţilor faţă de elementele menţionate anterior.
Variabilele de reactivitate psihologică, a căror informaţii au constituit
repere ale analizei efectuate pe parcursul cercetării experimentale, au fost
următoarele:
• anxietatea stare şi
• anxietatea trăsătură.
Informaţiile referitoare la nivelul celor două variabile au fost recoltate cu
ajutorul testului de anxietate STAI, elaborat de C.D.SPIELBERGER,
R.L.GORSUCH şi R.LUCHENE- 1968.
Utilizarea testului de concentrare a atenţei–varianta utilizată de către
Centrul de Cercetări pentru Problemele Sportului, a permis testarea “atenţiei
concentrate” pe parcursul desfăşurării etapelor experimentului, obiectivizând cu
ajutorul computerului, următoarele tipuri de variabile, în condiţii de timp limitat:
• numărul de apariţii (identificări) corecte şi
• numărul de apariţii (identificări) greşite.
Testarea “concentrării atenţiei” a fost efectuată la finalul fiecărei etape a
experimentului –iniţial în condiţii normale (bazale) în absenţa oricărui stres iar
la celelalte testări înaintea luptei de autoapărare, în asociere cu testul pentru
determinarea nivelului de anxietate, ştiut fiind faptul că această luptă fără reguli,
este sursa generatoare a unui mare stres.
Având în vedere că eficienţa comportamentului de luptă în autoapărare ca
produs al învăţării, este mai greu de cuantificat, unele mijloace ale pregătirii, le-
am transformat în probe specifice, cu ajutorul cărora am măsurat progresele în
instruirea şi antrenarea studenţilor la lecţiile de autoapărare. Pentru aprecierea şi
evaluarea comportamentului învăţat, am testat subiecţii cercetării în trei ipostaze
diferite :

143
 demonstrarea tehnicilor de luptă învăţate, cu partener pasiv care nu opune
nici un fel de rezistenţă, fără nici un fel de constrângeri, dar cu exigenţe
ţinând de exactitate sau mai bine-zis cu presiuni datorate preciziei;
 demonstrarea numărului maxim de repetări a unui procedeu cu proiectare
(trântire) din lupte (cu un partener semiactiv), în condiţii de constrângeri
temporale, pe parcursul unei reprize de 30 secunde ;
 demonstrarea comportamentului de autoapărare în condiţiile unei lupte
reale cu constrângeri/exigenţe temporale, spaţiale, de precizie, de
adversitate etc., care au ţinut de presiuni datorate complexităţii situaţiilor,
cerinţelor impuse de adversar şi nu în ultimul rând cerinţe impuse de
sarcină (solicitarea fizică).
Pentru determinarea variabilelor comportamentului de autoapărare –pe
care le voi descrie în rândurile ce urmează, am folosit următoarele probe
specifice, respectând tipurile de cerinţe menţionate:
 probe de evaluare docimologică (verificarea, aprecierea şi notarea
tehnicilor de autoapărare fără opoziţie, în codiţii de pasivitate a
adversarului). Pentru fiecare procedee sau grup de tehnici corespunzătoare
unor situaţii de luptă, studenţii au fost verificaţi şi notaţi la finalul
experimentului. Nota acordată a constituit încă o variabilă dependentă şi
un criteriu de comparaţie pentru validarea ipotezelor. Indicatorul cel mai
viabil în aprecierea corectitudinii execuţiilor tehnice este înfăţişat de
formarea unei reprezentări cât mai corecte asupra sarcinilor predate şi
reproducerea acţiunilor tehnice într-o formă fluidă, fără greşeli
fundamentale, adică: eludarea surselor de forţă care concură decisiv la
randamentul loviturilor, pierderea stabilităţii corpului înainte, în timpul
sau după efectuarea acţiunilor de atac ori de apărare, abateri de la
traiectoria şi direcţia optimă, specifice fiecărei deprinderi, execuţia
prematură sau tardivă a procedeelor tehnice de apărare, lipsa de
autoprotecţie pe timpul declanşării propriului atac.

144
Pentru a păstra obiectivitate, notarea a fost efectuată de către o comisie de
trei profesori din Catedra de educaţie fizică, cu mare experienţă în Artele
Marţiale şi familiarizaţi cu conţinutul programelor de studiu a autoapărării din
Academia de Poliţie;
 repetarea cu procedee de proiectare (trântire) din lupte cu partener
semiactiv în regim de dinamizare –30 secunde. A fost măsurată eficienţa
tehnică în condiţii de constrângere temporală sub forma unor variabile
comportamentale şi anume:
• numărul total de proiectări;
• numărul de proiectări corecte;
• numărul de proiectări greşite;
 lupta de autoapărare în condiţii apropiate de realitate–repriză de 2 minute.

Datorită completitudinii şi a eficienţei foarte mari în autoapărare a acestui


stil de luptă, studenţii testaţi au utilizat stilul de luptă Kick-Boxing full-
contact mai apropiat şi mai adaptabil cerinţelor impuse de lupta de
autoapărare, completat cu elemente de celelalte sporturi de luptă.
Au fost obiectivizate următoarele variabile (dependente) comportamentale
ale randamentului de luptă în condiţii de presiuni apropiate de realitate :
• numărul total de atacuri efectuate de subiect în timpul luptei;
• stabilitatea (fiabilitatea) atacului, care înseamnă numărul de
atacuri efectuate din totalul atacurilor efectuate;
• stabilitatea (fiabilitatea) apărării, care indică numărul de
atacuri adverse ce au fost evitate ori neutralizate;
• media intervalului de atac, care marchează timpul mediu scurs
între două atacuri ale aceluiaşi luptător, acest timp fiind necesar
organizării defensivei proprii ori pregătirii atacurilor pentru
neutralizarea adversarului.
Testele şi probele folosite pe parcursul cercetării experimentale, au fost
codificate după cum urmează:

145
- chestionarul pentru evaluarea nivelului de încredere în tehnicile de
luptă în cazul aplicării lor într-o luptă reală T1;
- chestionarul pentru evaluarea nivelului de încredere în unele
capacităţi psihice, emoţionale şi de comunicare T2
- testul de anxietate STAI T3
- testul de atenţe concentrată T4
- lupta de autoapărare P1
- repetarea procedeelor cu proiectare (trântire) din lupte în regim de
dinamizare –30 secunde cu partener semiactiv P2
- probe de evaluare docimologică P3

5.7.2. Etapele experimentului


În mod concret, experimentul a cuprins 32 de lecţii de autoapărare în
primul an universitar –1998-1999, iar în primul semestru al anului universitar
1999-2000, un număr de 22 lecţii.
În întregul ei cercetarea experimentală a însumat patru etape. Fiecare
etapă de cercetare a fost finalizată cu o serie de testări ale variabilelor
experimentale la ambele grupelor de cercetare, pentru a obţine informaţii despre
nivelul pregătirii şi efectele pe care aceasta le-a avut în randamentul (eficienţa)
de luptă şi în reactivitatea psihologică a subiecţilor cercetaţi.
Prima etapă de cercetare s-a desfăşurat în prima jumătate a lunii
octombrie 1998. Obiectivul principal al acestei etape, a fost cunoaşterea
subiecţilor din punct de vedere al reactivităţii psihologice în condiţii lipsite de
orice fel de stres. Subiecţii ambelor grupe de cercetare au fost testaţi în condiţii
identice, pentru determinarea nivelului de anxietate şi al concentrării atenţiei. Cu
aceiaşi ocazie am administrat testul pentru autoevaluarea nivelului de încredere
al subiecţilor în tehnicile învăţate anterior precum şi testul de autoevaluare a

146
unor capacităţi psihice, emoţionale şi de comunicare în cazul unei confruntări
reale.
A doua etapă de cercetare s-a desfăşurat pe parcursul ultimei decade a
lunii octombrie 1998. Obiectivul prioritar în această etapă a fost cunoaşterea
reactivităţii psihologice în condiţiile unui stres ridicat, generat de lupta de
autoapărare, care la rândul ei a devenit principalul mijloc specific de măsurare,
evaluare şi apreciere a eficacităţii comportamentului de luptă, ca produs al
învăţării în condiţii de mare complexitate, cu diferite tipuri de constrângeri.
De asemenea, a mai fost testat nivelul învăţării unor tehnici de luptă în
condiţii de presiune temporală –repetarea cu cea mai mare viteză a unor
proiectări din lupte timp de 30 secunde. Se înţelege prin proiectare, trântirea
partenerului folosind diferite procedee din lupte.
A treia etapă de cercetare s-a desfăşurat, începând cu noiembrie, pe
parcursul întregului an universitar 1998-1999. Obiectivul prioritar al acestei
etape, a fost urmărirea indicatorilor specificaţi în subcapitolul „Variabilele
cercetării”. În această etapă a experimentului, diferenţa de pregătire a fost
realizată prin aplicarea variabilei independentă la grupa de experiment. Finalul
etapei a fost marcat de testarea reactivităţii şi eficienţei comportamentului
învăţat, similar testării din etapa anterioară.
Ultima etapă a cercetării experimentale (a patra), s-a desfăşurat pe
parcursul primului semestru al anului universitar 1999-2000. Pe parcursul
acestei etape am continuat aplicarea variabilei independente iar la sfârşitul etapei
(ianuarie 2000), am evaluat aceleaşi variabile psihologice şi comportamentale la
care am adăugat testarea şi evaluarea tehnicilor de luptă cu adversar pasiv
precum şi testele pentru autoevaluarea nivelului de încredere al subiecţilor în
tehnicile învăţate anterior şi de autoevaluare a unor capacităţi psihice,
emoţionale şi de comunicare în cazul unei confruntări reale.

147
5.7.3. Conţinutul experimentului
Am văzut din cele două tipuri de analize efectuate, profilul personalităţii
sportivilor din sporturile de luptă şi analiza conţinutului muncii de poliţist –
cerinţe, solicitări – că există multe similitudini. Modul de rezolvare a unor
situaţii cu care poliţistul se confruntă, presupune nu numai cunoaşterea până la
nivel de automatizare, supraînvăţare a tehnicilor de autoapărare ci şi o pregătire
psihologică specifică, cel puţin de nivelul sportivilor de performanţă, datorită
riscurilor suplimentare şi deosebite pe care poliţiştii le întâlnesc în activitatea
lor.
Sporirea calităţii şi eficienţei activităţilor de pregătire psihologică cere o
pregătire serioasă, concretizată în elaborarea unor proiecte gândite pentru fiecare
temă în parte. În pofida creşterii în importanţă a proiectării riguros ştiinţifice, nu
trebuie să adâncim discrepanţa între raţiune şi intuiţie, rigoare şi măiestrie,
ştiinţa şi arta de a face educaţie.
Specialiştii sunt întru totul de acord că nu se desfăşoară educaţia de dragul
educaţiei. Se impune elaborarea unor obiective care să exprime finalităţi
(competenţe) ale demersurilor educative întreprinse.
Formularea obiectivelor generale presupune că pregătirea psihică a
viitorilor poliţişti se poate realiza prin regimul de viaţă, prin includerea acestora
într-un sistem special de fortificare psihică şi desigur prin procesul pregătirii
pentru luptă cu ajutorul mijloacelor specifice, ceea ce presupune:
• cunoaşterea şi evaluarea cât mai exactă a situaţiilor în care poliţiştii vor
acţiona;
• stimularea evaluării individuale a situaţiilor de luptă prin oferirea de
argumente pozitive (şansele de reuşită, utilitatea şi controlul elementelor
de care depinde evaluarea şi rezolvarea situaţiilor cu risc);
• formarea la viitorii poliţişti a deprinderilor de autoevaluare (în raport cu
evaluarea situaţiilor externe), de autoconducere şi de autoreglare
(psihorelaxare).

148
• dezvoltarea calităţilor psihice şi a trăsăturilor de personalitate solicitate de
munca în poliţie, pentru asigurarea eficienţei antrenamentelor şi obţinerea
unor rezultate bune în contextul activităţii viitoare;
Obiectivele particulare vor fi, pe de o parte, expresia obiectivelor
generale, adecvate caracteristicilor de vârstă şi nivel ale grupului, iar pe de altă
parte vor exprima sarcini de pregătire curentă rezultate din analiza condiţiilor
specifice în raport cu obiectivele de performanţă şi aspiraţiile respective (Epuran
Mihai, 1990). În cea mai mare parte ele exprimă nevoi de realizare a unor
capacităţi, trăsături, conduite sau atitudini favorabile meseriei de poliţist.
Formarea şi perfecţionarea calităţilor necesare exercitării meseriei de
poliţist se poate realiza printr-o metodologie caracteristică activităţii sportive de
performanţă.
Educarea acestor calităţi se face în mod deosebit în cadrul activităţii
practice, prin mijloace specifice sporturilor de luptă, dar şi prin alte mijloace
particulare adaptate din diferite domenii ale eficienţei comportării (Epuran
Mihai şi Holdevici Irina, 1993).
Sporturile de luptă se caracterizează printr-o importantă componentă
euristică. Principalul gen de probleme cu care se confruntă atât sportivii în
competiţii cât şi poliţiştii în autoapărare sunt cele cognitive şi afectiv-
emoţionale, apărute fie ca urmare a necesităţii unui răspuns adecvat din
repertoriul de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, fie a dificultăţilor apărute în
procesul de receptare, identificare şi evaluare a unei situaţii în timp optim.
Predarea fragmentată a procedeelor de autoapărare pe discipline în
Academia de Poliţie, nu asigura un număr mare de repetări, condiţie de bază în
formarea şi automatizarea deprinderilor de autoapărare.
Aceste deficienţe au dus la mărirea timpului de învăţare, au îngreunat
formarea şi automatizarea deprinderilor de autoapărare, într-un cuvânt, au
impietat perfecţionarea pregătirii studenţilor în acest domeniu.

149
O modalitate de atingere a scopului, care constă în rezolvarea situaţiilor
problematice presupune restructurarea unor răspunsuri existente şi/sau
dobândirea altora noi.
Metoda principală de învăţare şi perfecţionare a procedeelor de
autoapărare (apărare şi contraatac), în funcţie de tipurile de situaţiile întâlnite, va
fi învăţarea prin problematizare în care rezolvarea situaţiilor este de tip
algoritmic. În acest fel, rezolvarea algoritmică va fi dominanta învăţării şi
practicării tehnicilor de autoapărare, realizându-se o « unificare ».a unor
procedee din sporturi de luptă diferite, în combinaţii specifice autoapărării.
Demonstrarea ipotezelor propuse, presupune elaborarea unui set de
cerinţe ale principalelor probleme cu care sunt confruntaţi poliţiştii în munca
specifică.
Pornind de la aceste considerente, am trecut la elaborarea unor mijloace
algoritmizate (codificate), fiind convins că elementele de autoapărare însuşite în
acest mod, vor asigura o eficienţă sporită în pregătirea studenţilor.
Modalităţile de rezolvare propuse oferă o gamă largă de procedee,
accesibile şi eficiente. Acest gen de pregătire prezentat în lucrare oferă o serie de
avantaje în formarea şi automatizarea deprinderilor de autoapărare. Dintre
acestea enumerăm:
 asigură învăţarea procedeelor de autoapărare în condiţii cât mai
reale de luptă;
 procedeele de box, kick-boxing, karate, judo, lupte, jiu-jitsu sunt
folosite în mod unitar în formarea deprinderilor de autoapărare;
 scurtarea timpului de învăţare, prin creşterea numărului de repetări;
 esenţializarea şi raţionalizarea procedeelor prin învăţarea succesivă
a modalităţilor şi aplicare lor în condiţii cât mai reale;
 prezentarea succesivă a modalităţilor de rezolvare a situaţiilor

create asigură aprofundarea procedeelor, oferind în acelaşi timp o


imagine de ansamblu a acţiunilor ce trebuie executate.

150
Lucrarea se adresează studenţilor şi cadrelor M.I. care au un bagaj de
cunoştinţe din sporturile menţionate mai sus.
Din lucrare reiese cu pregnanţă succesiunea metodică a folosirii
procedeelor de autoapărare în funcţie de două situaţii prezentate:
 atac ce debutează cu prinderi:
 atac ce debutează cu lovituri.
Astfel, la atacul ce debutează cu prinderi, succesiunea metodică a
procedeelor este următoare:
- prinderea segmentului prin care agresorul atacă, simultan cu
- lovituri în puncte sensibile;
- acţiuni articulare şi/sau
- proiectări şi
- imobilizare şi/sau încătuşare.
La atacul ce debutează cu lovituri sau cu diferite arme, succesiunea
metodică a procedeelor este următoarea:
- parări (devierea), blocaje (oprirea) sau eschive (evitarea)
atacului;
- prinderea braţului înarmat;
- lovituri în puncte sensibile;
- acţiuni articulare şi/sau
- proiectări;
- imobilizarea şi încătuşarea.
Pentru acestea am elaborat un important inventar de mijloace
algoritmizate (cu caracteristici de model), a căror aplicare oportună să
soluţioneze situaţiile problematice, extrase din realitatea misiunilor efectuate de
poliţişti. În planul de pregătire a subiecţilor din grupa de experiment, am adăugat
elemente ale antrenamentului mental (antrenament ideomotric şi antrenament
autogen), toate având menirea de a pregăti pentru luptă, din punct de vedere
tehnico-tactic şi psihologic pe viitorul poliţist.

151
5.7.3.1. Descrierea şi codificarea mijloacelor pentru
rezolvarea algoritmică a situaţiilor problematice
Eficienţa procedeelor de autoapărare este asigurată de folosirea
elementelor specifice din kick-boxing, , jiu-jitsu, judo şi lupte iar cunoaşterea şi
însuşirea până la perfecţiune a acestora creează premizele contracarării oricărui
gen de atac.
În rezolvarea situaţiilor prezentate în lucrare am folosit elementele cele
mai eficiente, uşor accesibile, cu efect imediat, care pot asigura superioritatea
cadrelor noastre în acţiunile ce le întreprind.

 Atac ce debutează cu prindere de antebraţ din faţă:


A1. Ripostă prin pas lateral şi în faţă pe partea antebraţului asupra căruia
se execută prinderea însoţită de lovituri cu podul palmei sau cu pumnul la bărbie
concomitent cu secerarea mare exterioară, imobilizare şi trecere în conducere
forţată.
A2. Ripostă prin lovituri cu genunchiul la nivelul inferior al abdomenului
sau cu piciorul la nivelul tibiei însoţită de acţiuni dureroase asupra braţului ce
execută prinderea şi trecerea în conducere forţată.
A3. Ripostă prin lovituri cu genunchiul la nivelul inferior al abdomenului,
priză la antebraţul ce execută prinderea însoţită de acţiuni articulare şi trecere în
conducere forţată.
 Atac ce debutează cu prindere de mânecă:
A4. Ripostă prin pas lateral şi în faţă pe partea braţului la care se
execută prinderea însoţită de lovituri cu podul palmei sau cu pumnul la bărbie
concomitent cu secerarea mare exterioară, imobilizare şi trecere în conducere
forţată
A5. Ripostă prin lovituri cu genunchiul la nivelul inferior al
abdomenului sau cu piciorul la nivelul tibiei însoţită de acţiuni articulare asupra
braţului ce execută prinderea şi trecerea în conducere forţată.

152
A6. Ripostă prin lovituri cu genunchiul la nivelul inferior al
abdomenului sau cu piciorul la nivelul tibiei, priză asupra braţului ce execută
prinderea însoţită de proiectare peste umăr, imobilizare şi trecere în conducere
forţată.

 Atac ce debutează cu prinderea de revere:


A7. Ripostă prin lovituri cu muchia palmei la nivelul carotidei sau cu
pumnul la figură urmată de prinderea braţului sub acţiuni articulare cu trecere în
conducere forţată.
A8. Ripostă prin lovituri cu genunchiul la nivelul inferior al
abdomenului sau cu piciorul la nivelul tibiei, priză la coate sau la braţ însoţită de
proiectare peste umăr, imobilizare şi trecere în conducere forţată.
A9. Ripostă prin lovituri cu ambele braţe la nivelul coatelor adversarului
concomitent cu prinderea capului, proiectare peste şold, imobilizare şi trecere în
conducere forţată.

 Atac ce debutează prin sugrumare cu ambele mâini din faţă:


B1. Ripostă prin lovituri cu genunchiul la nivelul inferior al
abdomenului sau cu piciorul la nivelul tibiei, priză cu ambele mâini la braţul
adversarului, acţiuni articulare şi trecere în conducere forţată.
B2. Ripostă prin lovituri cu genunchiul la nivelul inferior al
abdomenului, priză la nivelul coatelor, proiectare peste umăr, imobilizare şi
trecere în conducere forţată.
B3. Ripostă prin acţiuni dureroase executate cu dosul palmelor însoţite
de lovituri cu genunchiul la nivelul inferior al abdomenului, imobilizare şi
trecere în conducere forţată.

153
 Atac ce debutează cu strangulare din spate:
B4. Ripostă prin lovituri cu genunchiul în partea inferioară a
abdomenului, priză la coate, păşire în lateral şi în faţă însoţită de secerarea mare
exterioară, imobilizare şi trecere în conducere forţată.
B5. Ripostă prin lovituri cu călcâiul la nivelul plantei sau tibiei, priză cu
acţiuni dureroase pe dosul palmei urmată de lovituri ci piciorul la figură,
imobilizare şi trecere în conducere forţată.
B6. Ripostă prin lovituri cu muchia palmei sau cu cotul la ficat, priză la
braţ sau la ambele braţe cu trecere pe umăr şi forţarea articulaţiilor la nivelul
coatelor, imobilizare şi trecere în conducere forţată.
B7. Ripostă prin lovituri cu muchia palmei sau cu cotul la ficat,
prinderea picioarelor adversarului cu aruncare pe spate, imobilizare şi trecere în
conducere forţată.

 Atac ce debutează cu centurare din faţă pe sub braţ:


C1. Ripostă prin lovituri cu muchia palmei la carotidă sau la rinichi
urmată de priză la nivelul capului, întoarcere şi proiectare peste şold, imobilizare
şi trecere în conducere forţată.
C2. Ripostă cu lovituri de genunchi la nivelul inferior al abdomenului
sau cu călcâiul la nivelul plantei, pas lateral însoţit de priză la bărbie şi păr,
acţiune dureroasă prin răsucire şi împingere, imobilizare cu trecere în conducere
forţată.
C3. Ripostă prin presiune cu palmele asupra bărbiei însoţită de lovituri
cu genunchiul la nivelul inferior al abdomenului, imobilizare şi trecere în
conducere forţată.
 Atac ce debutează prin centurare din faţă peste braţe:
C4. Ripostă prin slăbirea prizei urmată de lovituri cu genunchiul la
nivelul inferior al abdomenului sau cu călcâiul la nivelul plantei însoţită de
întoarcere şi proiectare peste şold, imobilizare şi trecere în conducere forţată.

154
C5. Ripostă prin slăbirea prizei urmată de lovituri cu pumnul la ficat sau
la nivelul inferior al abdomenului, acţiuni dureroase asupra unui braţ,
imobilizare şi trecere în conducere forţată.
C6. Ripostă prin slăbirea prizei urmată de lovituri cu genunchiul la
nivelul inferior al abdomenului sau cu călcâiul la nivelul plantei, secerare mare
exterioară, imobilizare şi trecere în conducere forţată.

 Atac ce debutează prin centurare din spate pe sub braţe:


C7. Ripostă prin lovituri cu călcâiul la nivelul plantei, pas lateral în
spate cu prinderea picioarelor adversarului, aruncare pe spate, imobilizare şi
trecere în conducere forţată.
C8. Ripostă prin lovituri cu călcâiul la nivelul plantei, prindere de cap şi
braţ, proiectare peste spate, imobilizare şi trecere în conducere forţată.

 Atac ce debutează cu centurare din spate peste braţe:


C9. Ripostă prin lovituri cu călcâiul la nivelul plantei sau cu cotul la
ficat, slăbirea prizei cu cădere la nivel, prinderea picioarelor adversarului şi
aruncare pe spate, imobilizare şi trecere în conducere forţată.
C10. Ripostă prin lovituri cu călcâiul la nivelul plantei, slăbirea prizei,
lovitură cu cotul la plexul solar însoţită de secerarea picioarelor din spate către
în faţă, imobilizare şi trecere în conducere forţată.

 Atac ce debutează prin lovituri directe de pumn la figură:


D1. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte cu blocaj sau
parare însoţit de lovituri cu piciorul la nivelul tibiei sau cu genunchiul la nivelul
inferior al abdomenului, prinderea braţului şi capului urmată de proiectarea
peste şold sau umăr, imobilizare şi trecere în conducere forţată.

155
D2. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte cu blocaj sau
parare însoţit de lovituri cu podul palmei sau cu pumnul la bărbie concomitent
cu secerarea mare exterioară, imobilizare şi trecere în conducere forţată.
D3. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte şi blocaj cu
ambele palme, lovituri cu genunchiul la nivelul inferior al abdomenului, acţiune
dureroasă asupra braţului care atacă însoţită de imobilizare şi trecere în
conducere forţată.

 Atac ce debutează prin lovituri circulare de pumn la figură:


D4. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte cu blocaj, parare
sau eschivă, lovituri cu genunchiul la nivelul inferior al abdomenului, sau cu
piciorul la nivelul tibiei, priză la braţul care atacă urmată de proiectare peste
umăr, imobilizare şi trecere în conducere forţată.
D5. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte cu blocaj sau
parare, lovituri cu genunchiul la nivelul inferior al abdomenului sau cu podul
palmei la nivelul bărbiei însoţite de secerarea mare exterioară, imobilizare şi
trecere în conducere forţată.
D6. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte cu blocaj sau
parare, lovituri cu piciorul la nivelul tibiei sau cu genunchiul la nivelul inferior
al abdomenului însoţite de acţiune dureroasă asupra braţului care loveşte şi
trecere direct în conducere forţată.

 Atac ce debutează prin lovituri cu cotul la figură din lateral:


E1. Riposta constă în oprirea atacului prin blocaj cu antebraţul urmat de
lovitură cu pumnul la bărbie concomitent cu secerare mare exterioară,
imobilizare şi trecere la conducere forţată.
E2. Riposta constă în oprirea atacului prin blocaj cu antebraţele urmat de
lovitură cu genunchiul la partea inferioară a abdomenului însoţită de acţiuni
dureroase asupra braţului cu care se loveşte şi trecere în conducere forţată.

156
E3. Riposta constă în oprirea atacului prin blocaj cu antebraţele urmat de
lovitură cu genunchiul la partea inferioară a abdomenului sau cu cotul la rinichi
însoţită de măturarea piciorului, imobilizare şi trecere în conducere forţată.

 Atac ce debutează prin lovituri directe de picior la nivel


inferior sau superior:
F1. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte şi blocaj cu
genunchiul sau laba piciorului corespondent urmat de lovitură cu pumnul sau cu
podul palmei la bărbie concomitent cu măturarea piciorului de sprijin,
imobilizare şi trecere în conducere forţată.
F2. Riposta constă în eschivă prin pas lateral şi în faţă urmată de lovitură
cu pumnul sau cu podul palmei la figură, însoţită de secerare mare exterioară,
imobilizare şi trecere în conducere forţată.

 Atac ce debutează prin lovituri circulare de picior:


F3. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte şi blocaj cu
antebraţul urmat de lovitură cu pumnul sau cu podul palmei la figură
concomitent cu secerarea piciorului de sprijin, imobilizare şi trecere în
conducere forţată.
F4. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte şi blocaj cu
antebraţul urmat de lovitură cu genunchiul la partea inferioară a abdomenului,
priză la cap şi la braţ însoţită de proiectare peste şold, imobilizare şi trecere în
conducere forţată.
F5. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte şi blocaj cu
antebraţul urmat de lovitură cu genunchiul la partea inferioară a abdomenului,
acţiune articulară asupra piciorului cu care se execută lovitura, imobilizare şi
trecere în conducere forţată.

157
 Atac ce debutează cu lovituri de cuţit date de sus:
G1. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte şi blocaj cu
antebraţul corespondent celui cu care se loveşte însoţit de lovitură cu podul
palmei la bărbie, concomitent cu secerare mare exterioară, imobilizare şi trecere
în conducere forţată.
G2. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte şi blocaj cu
antebraţul corespondent braţului înarmat însoţit de lovitură cu genunchiul la
partea inferioară a abdomenului, acţiune articulară asupra braţului înarmat, ,
imobilizare şi trecere în conducere forţată.
G3. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte şi blocaj cu
antebraţul corespondent celui cu care se loveşte însoţit de lovitură cu genunchiul
la partea inferioară a abdomenului, priză la cap şi la corp urmată de proiectare
peste şold, imobilizare şi trecere în conducere forţată.

 Atac ce debutează prin lovituri de cuţit date de jos în sus:


G4. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte şi blocaj cu
antebraţul corespondent braţului înarmat, lovitură cu pumnul la figură sau cu
podul palmei la bărbie concomitent cu secerare mare exterioară, imobilizare şi
trecere în conducere forţată.
G5. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte şi blocaj cu
antebraţul corespondent braţului înarmat urmat de lovitură cu piciorul la tibie
sau cu genunchiul la partea inferioară a abdomenului, priză la cap şi proiectare
peste şold cu imobilizare şi trecere în conducere forţată.

 Atac ce debutează prin lovituri de cuţit date din lateral:


G6. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte şi blocaj cu
antebraţul urmat de lovitură cu podul palmei la bărbie concomitent cu secerare
mare exterioară, imobilizare şi trecere în conducere forţată.

158
G7. Riposta constă în pas înainte şi blocaj urmat de lovitură cu
genunchiul la partea inferioară a abdomenului însoţită de acţiune dureroasă
asupra braţului înarmat cu trecere în conducere forţată.
G8. Riposta constă în pas înainte şi blocaj urmat de lovitură cu
genunchiul la partea inferioară a abdomenului sau cu piciorul la tibie, priză la
cap şi la braţ însoţită de proiectare peste şold, imobilizare şi trecere în conducere
forţată.

 Atac ce debutează cu lovituri de cuţit date prin împungere:


G9. Riposta constă în eschivă laterală cu prinderea braţului înarmat
urmată de lovitură cu piciorul la tibie sau la partea inferioară a abdomenului,
acţiune articulară asupra braţului cu ducerea cotului pe umăr şi trecere în
conducere forţată.
G10. Riposta constă în oprirea atacului prin lovitură cu piciorul asupra
braţului înarmat urmată de pas înainte, lovituri cu muchia palmei la carotidă
însoţită de acţiuni dureroase asupra unui braţ şi trecerea în conducere forţată.
G11. Riposta constă în oprirea atacului prin lovitură cu piciorul asupra
braţului înarmat urmată de pas înainte, lovituri cu muchia palmei la carotidă sau
cu genunchiul la partea inferioară a abdomenului, priză la cap şi la braţ însoţită
de proiectare peste şold, imobilizare şi trecere în conducere forţată.

 Atac ce debutează prin lovituri cu obiecte dure date de sus


(scaun, baston, sticlă etc.):
H1. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte şi blocaj executat
cu antebraţele sau prindere la încheietura pumnului urmat de lovitură cu
genunchiul la partea inferioară a abdomenului însoţită de secerare mare
exterioară, imobilizare şi trecere în conducere forţată.

159
H2. Riposta constă în oprirea atacului prin pas oblic înainte urmat de
doborâre la sol cu împingere spre înapoi şi centurare, imobilizare şi trecere în
conducere forţată.

 Atac ce debutează prin lovituri date din lateral cu obiecte dure:


H3. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte şi blocaj la nivelul
braţelor urmat de lovitură cu genunchiul la partea inferioară a abdomenului
însoţită de măturarea piciorului, imobilizare şi trecere în conducere forţată.
H4. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte şi blocaj pe braţe
urmat de lovitură cu genunchiul la partea inferioară a abdomenului, acţiuni
articulare şi trecere în conducere forţată.

 Imobilizări prin proiectări (trântire) la sol:


K1. Aruncarea peste umăr cu priză „două braţe pe braţul advers”(IPPON-
SEOI-NAGE, -cu chimonou şi/sau „tur de braţ” –fără chimonou) cu fixare,
imobilizare şi încătuşare;
K2. Aruncarea peste spate cu prinderea braţului şi a şoldului advers (UKI-
GOSHI, -cu chimonou şi/sau „tur de şold” –fără chimonou), cu fixare,
imobilizare şi încătuşare;
K3. Aruncarea peste spate cu prinderea braţului şi a capului advers
(KOSHI-GURUMA, -cu chimonou şi/sau „tur de cap” –fără chimonou), cu
fixare, imobilizare şi încătuşare.
K4. Doborâre cu prinderea ambelor picioare (MOROTE-GARI), cu
fixare, imobilizare şi încătuşare.
K5. Tehnici de imobilizare prin măturarea piciorului avansat (ASHI-
BARAI) cu fixare, imobilizare şi încătuşare.
K6. Marea secerare exterioară (O-SOTO-GARI), cu fixare, imobilizare şi
încătuşare.

160
 Ameninţare cu arma de foc din faţă:
L1. Riposta constă în devierea braţului înarmat prin lovitură cu antebraţul
urmată de lovitură cu piciorul la tibie sau cu genunchiul la partea inferioară a
abdomenului, acţiune dureroasă asupra braţului şi trecere în conducere forţată.
L2. Riposta constă în devierea braţului înarmat prin lovitură cu antebraţul
urmat de eschivă laterală şi în faţă, lovituri cu podul palmei la bărbie
concomitent cu secerarea mare exterioară, imobilizare şi trecere în conducere
forţată.

 Ameninţare cu armă de foc din spate:


L3. Riposta constă din devierea braţului înarmat prin lovitură cu
antebraţul, eschivă prin întoarcere însoţită de acţiune articulară şi trecere în
conducere forţată.
L4. Riposta constă din devierea braţului înarmat prin lovitură cu
antebraţul, eschivă prin întoarcere însoţită de lovitură cu podul palmei la bărbie,
concomitent cu secerarea mare exterioară, imobilizare şi trecere în conducere
forţată.
 Situaţie de atac supranumeric
Z1. Degajarea unui braţ, lovitură în punct sensibil şi aruncare peste umăr
la agresorul A; blocaj la ambele mâini, lovitură cu capul în figură şi secerarea
mare exterioară la agresorul B.
Z2. Parări cu palma şi lovituri în puncte sensibile la baza abdomenului sau
tibie la agresorul A; eschivă, blocaj cu ambele antebraţe în cruce, prinderea
mâinii şi a trunchiului, aruncare peste şold, dezarmare şi imobilizare agresorul
B.

5.7.3.2. Descrierea antrenamentului autogen


Antrenamentul autogen este o metodă bine fundamentată ştiinţific
verificată experimental şi clinic care se caracterizează prin simplitate şi

161
economicitate în sensul că se învaţă uşor şi durează relativ puţin (Holdevici,
2000).
Efectele acestui tip de antrenament pot fi observate de subiecţi încă din
primele zile de practică (relaxare mai bună, reducerea anxietăţii, somn mai
odihnitor, capacitate de concentrare şi memorie mai bună).
Principiul metodei constă în inducerea prin exerciţii psihofiziologice a
unei decontracturi generale a organismului care permite comunicarea unor
sugestii.
Antrenamentul autogen are la bază concepţia globală asupra personalităţii,
decontracţia musculară şi viscerală reprezentând un mijloc de relaxare psihică.
Metoda cuprinde un ansamblu de exerciţii fizice şi psihice, astfel alcătuite
pentru a realiza o decontracţie generală a organismului, exerciţii împărţite în
două cicluri. Din anumite raţiuni am folosit ca variabilă independentă primul
ciclu al antrenamentului autogen (ciclul inferior).
Ciclul inferior durează de la 6 luni până la 2 ani şi cuprinde exerciţii
pentru:
1. Experienţa greutăţii;
2. Experienţa căldurii;
3. Concentrarea asupra cordului, în vederea încetinirii ritmului cardiac;
4. Reglarea funcţionării organelor abdominale prin concentrarea asupra
plexului solar;
5. Perceperea unei vasoconstricţii în zona frunţii.
Aceste exerciţii trebuie efectuate într-o ambianţă plăcută, fără stimulare
luminoasă sau solară excesivă, subiectul găsindu-se într-una din poziţiile
considerate clasice pentru relaxare:
- culcat pe spate(decubitus dorsal)
- poziţia birjarului (aşezat pe un scaun, cu trunchiul aplecat înainte şi cu
braţele atârnând relaxate)

162
Exerciţiile din primul ciclu mai ales cele de percepere a greutăţii şi
căldurii sunt deosebit de eficiente, având o serie de aplicaţii practice, cum ar fi:
- ameliorarea odihnei;
- recuperarea după efort;
- creşterea capacităţii de concentrare;
- controlul emotivităţii.
Dăm mai jos un program simplu de relaxare, care poate fi aplicat fără
pericol de către antrenori în scopul reducerii anxietăţii precompetiţionale sau a
refacerii după efort a sportivilor (în acest al doilea caz se renunţă la faza de
activare).
„Începem terapia de psihoreglare prin relaxare!”.
Subiecţii se află întinşi pe spate cu braţele uşor depărtate de trunchi.
Picioarele de asemenea întinse, uşor depărtate, cu tălpile orientate spre exterior.
În această poziţie trebuie realizată o senzaţie de comoditate generală. Închideţi
ochii, ascultaţi ceea ce urmează şi încercaţi să vă concentraţi asupra comenzilor
care vi se dau.
Prezentăm în continuare un model de antrenament autogen, ciclul inferior
adaptat după tehnica Schultz (citat de Holdevici):

R1. Inducerea senzaţiei de greutate la nivelul braţului drept:


“sunt în întregime liniştit şi cu desăvârşire calm”;
“toţi muşchii mei sunt destinşi şi relaxaţi”;
“o linişte plăcută mă înconjoară”;
“nimic nu-mi tulbură liniştea”;
“simt o pace şi o linişte interioară profunde”;
“sunt foarte calm şi liniştit”;
“braţul meu drept e greu, din ce în ce mai greu”;
“braţul meu devine tot mai greu”;
“o greutate ca de plumb îmi cuprinde umărul, braţul, mâna până la
degete”;
“braţul meu drept este foarte greu”;
“braţul drept este greu ca de plumb”;
“simt linişte şi greutate”.

163
Formule asemănătoare se folosesc şi pentru inducerea progresivă a
senzaţiei de greutate la nivelul braţului stâng, piciorului drept şi apoi a celui
stâng.
R2. Generalizarea senzaţiei de greutate:
“o linişte plăcută mă împresoară”;
“calmul mă inundă tot mai mult”;
“simt o linişte şi o pace interioare”;
“sunt complet calm”;
“întregul meu corp este destins şi relaxat”;
“umerii, braţele, mâinile, picioarele sunt grele, foarte grele”;
“întregul meu corp este foarte greu”;
“tot corpul meu este cuprins de o greutate foarte mare”;
“corpul meu este greu, greu ca de plumb”;
“sunt foarte calm şi liniştit”;

R3. Inducerea senzaţie de căldură la nivelul braţului drept:


“o căldură plăcută îmi cuprinde braţul drept”;
“o căldură plăcută îmi cuprinde braţul drept mâna dreaptă şi ajunge
până la degete”;
“vasele se dilată şi simt căldura în braţul drept”;
“o căldură plăcută îmi cuprinde braţul şi mâna dreaptă”;
“braţul meu drept devine cald, ca şi cum ar fi cufundat într-o baie
caldă”;
“braţul meu drept este învăluit într-o căldură odihnitoare”;
“linişte, greutate, căldură”;
“liniştea şi echilibrul mă împresoară”.

Comenzi asemănătoare se folosesc şi pentru inducerea senzaţiei de


căldura în braţul stâng şi în picioare.
R4. Generalizarea senzaţiei de căldură:
“întregul meu corp este relaxat, perfect liniştit”;
“o căldură plăcută îmi cuprinde umerii, braţele, mâinile picioarele”;
“o căldură plăcută îmi cuprinde tot corpul”;
“întregul meu corp este învăluit într-o căldură plăcută”;
“întregul meu corp este cuprins de o căldură plăcută ca într-o baie
caldă”
“sunt liniştit şi relaxat”;
“liniştea şi echilibrul mă împresoară”;
“mă las cuprins de tihna senină şi de echilibrul perpetuu”;
“sunt în întregime liniştit”;
“sunt cu desăvârşire calm”;

164
“întregul meu corp este greu”
“simt în tot corpul o greutate copleşitoare”;
“corpul este greu şi destins ca un arc în repaus”
“o căldură agreabilă îmi cuprinde tot corpul”
“tot corpul meu este învăluit într-o căldură plăcută şi liniştitoare”;
“simt o căldură plăcută care-mi cuprinde tot corpul”;

R5. Exerciţiile pentru liniştirea bătăilor inimii:


“inima mea bate liniştit, foarte liniştit”;
“inima mea bate liniştit şi egal împrăştiind tot sângele în corp”;
“inima mea bate liniştit şi egal”;
“inima parcă lucrează de la sine”;
“inima bate liniştit, calm şi egal”
“sunt perfect liniştit şi relaxat”

R6. Exerciţiile pentru calmarea respiraţiei:


“respiraţia mea devine liniştită şi rară”;
“respir liber şi aproape de la sine aerul din jurul meu”;
“respir calm şi liniştit fără efort”;
“respir foarte calm şi liniştit”.

R7. Exerciţiile pentru trăirea senzaţiei de căldură în zona plexului


solar:
“sunt perfect calm şi relaxat”;
“sunt perfect liniştit”;
“abdomenul meu este foarte relaxat”
“muşchii abdomenului sunt destinşi, orice tensiune dispare”;
“plexul solar este cuprins de o căldură plăcută”;
“plexul solar e cald şi relaxat”.

R8. Exerciţiile pentru inducerea vasoconstricţiei în zona frunţii:


“îmi simt capul liber şi uşor”;
“muşchii feţei sunt relaxaţi”;
“bărbia este destinsă şi relaxată”;
“fruntea devine rece şi tot mai destinsă”;
“simt cum aerul rece îmi împresoară tâmplele”;
“simt răcoare în zona frunţii”;
“creierul îmi este limpede ca un izvor de munte”;
“îmi simt capul foarte limpede”;
“sunt perfect liniştit şi relaxat”.

165
Precizări
a. Programul de relaxare este însuşit progresiv de către subiect într-un
interval de câteva săptămâni. În primele şedinţe subiectul este iniţiat în utilitatea
şi metodologia generală a tehnicii de relaxare, apoi îşi însuşeşte exerciţiile de
greutate, apoi cele de căldură.
b. Comenzile date subiecţilor se repetă de mai multe ori, după necesitate.
c. Antrenamentul de relaxare se poate realiza în bune condiţiuni pe un
fond muzical adecvat.
După încheierea perioadei de formare a deprinderilor psihice de relaxare
este bine ca, în continuare să fie folosite în comportamentul obişnuit, de fiecare
zi, în situaţiile în care simţiţi o oarecare tensiune. De exemplu:
Relaxarea scurtă poate fi folosită la începutul şi sfârşitul unei activităţi;
ea durează un minut.
Relaxarea rapidă, de 5-10 secunde, este utilă pentru situaţiile în care vă
apar în minte gânduri negative sau anxietăţi, pentru eliminarea şi înlocuirea lor
cu gânduri sau imagini pozitive, cu ajutorul cuvintelor „cheie” (Epuran, 2001).

5.7.3.3. Antrenamentul ideomotric (imaginativ)


Antrenamentul mintal sau ideomotor este procesul de menţinere şi
consolidare a reprezentărilor mişcărilor şi acţiunilor, având ca efect activarea
formaţiunilor neuromusculare şi deci creşterea eficienţei lucrului practic
(Epuran, 2001).
Antrenamentul mintal constă din repetări în reprezentare, nu concret
practice şi se bazează pe capacitatea dobândită prin instruire şi exersare de a
conştientiza propriile acţiuni, de a le reactualiza gândind la ele, dându-le numai
exprimare verbală corespunzătoare. Întrucât actul imaginat produce şi modificări
corespunzătoare în sistemul neuromuscular este lesne de înţeles că acest
antrenament conduce la îmbunătăţirea indicelor funcţionali psihomotrici.

166
Antrenamentul mintal se utilizează în mod deosebit în alternanţă cu
antrenamentul propriu-zis, din raţiuni metodice lesne de înţeles (este vorba de o
influenţare şi un control reciproc al acestora).

PLAN MODEL DE ANTRENAMENT MINTAL (Epuran, 2001)


Etapa I : Formarea reprezentărilor mişcărilor ( M1 )

Antrenorul: - Demonstrează şi explică mişcările (tehnica gesturilor


motrice) şi caracteristicile spaţiale, temporale, energetice ale acestora.
Conduce activitatea concretă a sportivilor.
Îndrumă activitatea mentală a sportivilor în toate etapele antrenamentului.
Sportivul: urmăreşte atent, dar nu încordat demonstraţiile şi expunerea
antrenorului.
Reproduce verbal indicaţiile de execuţie.
Încearcă să execute după model şi indicaţii.
Relatează verbal ce a dorit, la ce s-a aşteptat şi ce a reuşit efectiv.
Execută şi repetă mişcări şi acţiuni care pot ajuta învăţarea gesturilor
motrice propuse.
Exersează practic gesturile motrice.
Analizează permanent nivelul execuţiei şi relatează antrenorului
modificările şi progresele realizate.
Face comparaţie între sine şi colegi.
Etapa a II-a: Educarea capacităţii de concentrare asupra propriilor
reprezentări ( M2 )
Sportivul: - învaţă să observe atent fotografii şi chinograme ale execuţiei
gesturilor motrice proprii şi ale altora analizând progresiv şi în etape diferite
momente ale actului motric, fazele mişcării sau segmentele corpului în mişcare,
observarea aceloraşi imagini se repetă la intervale de o zi câte 5-10 minute de
fiecare dată până ce sportivul apreciază că cunoaşte fiecare detaliu al execuţiei,
putând imagina atent întreaga mişcare şi particularităţile ei de execuţie.

167
Controlul se face prin relatarea caracteristicilor mişcărilor antrenorului, care
urmăreşte permanent progresele elevului său. Se trece apoi la execuţia altui
sportiv sau la execuţia gestului în altă condiţie.
Sportivul este învăţat să-şi reprezinte exact execuţiile pe care le va face la
antrenament; i se vor da 10-20 secunde de concentrare asupra imaginii mişcării
propuse pentru execuţie.
Dacă sportivul are unele dificultăţi de concentrare ale atenţiei asupra
imaginilor sau execuţiilor altora sau proprii se vor da sarcini limitate de
observaţie şi relatare. Se va grada apoi tempoul individual, până la dobândirea
capacităţii de observare totală.

Etapa a III-a : Antrenamentul mintal propriu-zis ( M3 ).


Se efectuează de către sportivii care au învăţat mişcările corect la un nivel
satisfăcător de pretenţie.
Sportivul îşi reprezintă propria execuţie în forma şi cu caracteristicile
optime, ca la concurs, menţinând în focarul conştiinţei foarte trează imaginea
„de lucru”; dacă intervin alte imagini cu caracter afectogen spuneţi „stop” şi
reluaţi mintal mişcarea propusă.
Dacă devine anxios sau nervos întrerupe, se relaxează, trece la o oarecare
activitate neutră afectiv şi revine când crede că va putea să se concentreze.
Se recomandă ca subiecţii să noteze în jurnalul de autocontrol observaţiile
sale asupra stărilor subiective şi efectelor fiecărei şedinţe de antrenament şi să
discute cele notate cu antrenorul.

168
5.7.3.4. Planul calendaristic de aplicare a învăţării prin
problematizare şi pregătire psihologică

Academia de
Poliţie Anul al III-lea de studiu
"A. I. Cuza" Grupa de experiment
Anul universitar
1998 - 1999 Planul calendaristic de aplicare a învăţării prin
problematizare şi pregătire psihologică

Nr.temă nr.lecţie Sisteme de


Teme
Săptămână acţionare
T4--L6 1. LOVITURI DIRECTE DE PUMN T1; T2;
5-9 2. APĂRĂRI ÎMPOTRIVA LOVITURILOR DIRECTE CO BRAŢUL.
octombrie 3. VITEZĂ. D3-20
T5--L7 1. LOVITURI DIRECTE DE PUMN T3; T4
5-9 2. APĂRĂRI ÎMPOTRIVA LOVITURILOR DIRECTE CU BRAŢUL.
octombrie 3. VITEZĂ. D3-20
1. LOVITURI SEMICIRCULARE DE PICIOR (MAWASHI-GERI)
T6--L8 T3; T4
12-16 2. APĂRĂRI LA LOVITURI SEMICIRCULARE DE PICIOR P1; P2
octombrie 3. VITEZĂ. R1=6’;M1-2=10’
1. LOVITURI SEMICIRCULARE DE PICIOR (MAWASHI-GERI)
T6--L9 F3-20’ ;F4-20’
19 - 23 2. APĂRĂRI LA LOVITURI SEMICIRCULARE DE PICIOR. F5-20’
octombrie 1. VITEZĂ. R1=6’;M1-2=10’
T7 - L10 1. COMBINAŢII DE LOVITURI SUCCESIVE DE BRAŢE. D2,3,4,5,6=40’
19 - 23 2. LOVITURA DE PICIOR DIRECTĂ (MAE-GERI-KEKOMI). F1,2=20’
octombrie 3. REZISTENŢĂ. M1-2=10’; R1=6’
T7 - L11 1. COMBINAŢII DE LOVITURI SUCCESIVE DE BRAŢE. D2,3,4,5,6=50’
26 -31 2. LOVITURA DE PICIOR DIRECTĂ (MAE-GERI-KEKOMI). F1,2=6’;
ocrombrie 3. REZISTENŢĂ. M1-2=12’; R1=6’
1. LOVITURA DE PICIOR ÎNAINTE PERCUTATĂ (MAE-GERI-
T8 - L12 KEAGE). F1;F2;= 30’
2-6 2. IMOBILIZĂRI ŞI CONDUCEREA FORŢATĂ A INFRACTORILOR M2=6’
noiembrie 3. FORŢĂ. R1=7’
1. LOVITURA DE PICIOR ÎNAINTE PERCUTATĂ (MAE-GERI-
T8 - L13 KEAGE). F1;F2;= 30’
2-6 2. IMOBILIZĂRI ŞI CONDUCEREA FORŢATĂ A INFRACTORILOR M2=6’
noiembrie 3. FORŢĂ. R1=10’

169
T9 - L14 1. LOVITURA DE PICIOR SEMICIRCULARĂ (MAWASHI-GERI) F3;F4;F5=20
2. APĂRĂRI LA ATACURI CU PRINDERE DE MÂNĂ
9 - 13 (MÂNECĂ). A4;A5;A6=20’
noiembrie 3. FORŢĂ M2=6’; R1,2=8’;
T9 - L15 1. LOVITURA DE PICIOR SEMICIRCULARĂ (MAWASHI-GERI) F3;F4;F5=20
2. APĂRĂRI LA ATACURI CU PRINDERE DE MÂNĂ
16 - 20 (MÂNECĂ). A4;A5;A6=20’
noiembrie 3. FORŢĂ M2=8’; R1,2=10’
T10 - L16 1. APĂRĂRI LA ATACURI CU LOVITURI DE COT E1,2,3=30’
16 - 20 2. APĂRĂRI LA ATACURI CU PRINDERE DE REVERE A7;A8;A9=30’
noiembrie 3. FORŢĂ M2=6’; R1,2=12’
T10 - L17 1. APĂRĂRI LA ATACURI CU LOVITURI DE COT E1,2,3=30’
23 - 27 2. APĂRĂRI LA ATACURI CU PRINDERE DE REVERE A7;A8;A9=30’
noiembrie 3. FORŢĂ M2=6’; R1,2=12’
1. LOVITURĂ DE PICIOR LATERALĂ (YOKO-GERI).
T11 - L18 F1;F2;F3=20’
30 nov.- 2. APĂRĂRI LA SUGRUMĂRI CU AMBELE MŢINI DIN FAŢĂ B1;B2;B3=40’
4 dec. 3. FORŢĂ M2=6’; R1,2=12’
1. LOVITURĂ DE PICIOR LATERALĂ (YOKO-GERI).
T11 - L19 F1;F2;F3=20’
2. APĂRĂRI LA SUGRUMĂRI CU AMBELE MŢINI DIN FAŢĂ B1;B2;B3=40’
30 nov.- 4 dec. 3. FORŢĂ R1=10’;M2=12’
1. APĂRĂRI LA ATAC DE CUŢIT DE SUS ÎN JOS
T12 - L20 G1;G2;G3=40’
8 - 11 2. APĂRĂRI LA STRANGULĂRI DIN SPATE B1;B2;B3=20’
decembrie 3. FORŢĂ M2=6’;R1,2=10’
1. LOVITURA DE PICIOR ÎNAPOI
T12 - L21 G1;G2;G3=40’
14 - 18 2. APĂRĂRI LA STRANGULĂRI DIN SPATE B1;B2;B3=20’
decembrie 3. FORŢĂ M2=6’;R1,2=10’
1. IMOBILIZĂRÎ PRIN PROIECTAREA PESTE UMĂR, LA SOL
T13 - L22 (IPPON- SEOI-NAGE SAU TUR DE BRAŢ). K1=50’
14 - 18 M2=4’;M3=4’
decembrie 2. FORŢĂ R1-3 =12’
1. IMOBILIZĂRÎ PRIN PROIECTAREA PESTE UMĂR, LA SOL
T13 - L23 (IPPON-SEOI-NAGE SAU TUR DE BRAŢ). K1=50’
11 - 15 2. FORŢĂ M2=4’;M3=4’
ianuarie R1-3 =12’
1. CONSOLIDAREA ŞI PERFECŢIONAREA PROCEDEELOR
T14 - L24 K1=40’
18 - 22 2. TEHNICO TACTICE DE AUTOAPĂRARE. M2=4’;M3=4’
ianuarie 3. VITEZĂ. R1-4 =12’
T15 - L25 M2=6’;M3=8’
18 - 22 VERIFICARE PARŢIALĂ
ianuarie R1-4 =14’
1. IMOBILIZĂRÎ PRIN PROIECTAREA PESTE ŞOLD, LA SOL
T16 - L26 (UKI-GOSHI SAU TUR DE ŞOLD). K2=50’

170
M2=4’;M3=4’
1 -5 martie 2. FORŢĂ R1-4 =12’
1. IMOBILIZĂRÎ PRIN PROIECTAREA PESTE ŞOLD, LA SOL
T16 - L27 (UKI-GOSHI SAU TUR DE ŞOLD). K2=50’
8 - 12 M2=4’;M3=4’
martie 2. FORŢĂ R1-4 =12’
1. IMOBILIZĂRÎ PRIN PROIECTAREA PESTE SPATE, CU
T17 - L28 PRINDERE DE BRAŢ ŞI CAP (KOSHI-GURUMA SAU K3=50’
8 - 12 TUR DE CAP). M2=4’;M3=4’
martie 2. FORŢĂ R1-4 =12’
1. IMOBILIZĂRÎ PRIN PROIECTAREA PESTE SPATE, CU
T17 - L29 PRINDERE DE BRAŢ ŞI CAP (KOSHI-GURUMA SAU K3=50’
15 - 19 TUR DE CAP). M2=4’;M3=4’
martie 2. FORŢĂ R1-4 =12’
1. IMOBILIZĂRÎ PRIN DOBORÂREA CU PRINDEREA
T18 - L30 AMBELOR PICIARE (MOROTE-GARI) K4=50’
22 - 26 M2=4’;M3=4’
martie 2. FORŢĂ R1-4 =12’
1. IMOBILIZĂRÎ PRIN DOBORÂREA CU PRINDEREA
T18 - L31 AMBELOR PICIARE (MOROTE-GARI) K4=50’
22 - 26 M2=4’;M3=4’
martie 2. FORŢĂ R1-4 =12’
1. IMOBILIZĂRÎ PRIN MĂTURAREA PICIORULUI AVANSAT
T19 - L32 (DE-ASHI-BARAI) K5=50’
29 mart.- M2=4’;M3=4’
2 aprilie 2. FORŢĂ R1-4 =12’
1. IMOBILIZĂRÎ PRIN MĂTURAREA PICIORULUI AVANSAT
T19 - L33 (DE-ASHI--BARAI) K5=50’
5-9 M2=4’;M3=4’
aprilie 2. FORŢĂ R1-4 =12’
T20 - L34 1. MAREA SECERARE EXTERIOARĂ, (O.-SOTO-GARI).. K6=50’
5-9 2. MAREA SECERARE INTERIOARĂ, (O-UCHI-GARI). M2=4’;M3=4’
aprilie 3. MOBILITATEA R1-4 =12’
T20 - L35 1. MAREA SECERARE EXTERIOARĂ, (O.SOTO-GARI).. K6=50’
12 - 16 2. MAREA SECERARE INTERIOARĂ, (O-UCHI-GARI). M2=4’;M3=4’
aprilie 3. MOBILITATEA R1-4 =12’
T21 - L36 1. APĂRĂRI LA CENTURĂRI DIN FAŢĂ PE SUB BRAŢE C1,C2,C3=40’
20 - 23 2. APĂRĂRI LA CENTURĂRI DIN FAŢĂ PESTE BRAŢE M2=3’;M3=3’
aprilie 3. FORŢĂ R1-5 =12’
T21 - L37 1. APĂRĂRI LA CENTURĂRI DIN FAŢĂ PE SUB BRAŢE C4,C5,C6=40’
20 - 23 2. APĂRĂRI LA CENTURĂRI DIN FAŢĂ PESTE BRAŢE M2=3’;M3=’
aprilie 3. FORŢĂ R1-5 =14’
T22 - L38 1. APĂRĂRI LA CENTURĂRI DIN SPATE PE SUB BRAŢE C7,C8,C6=35’
26 - 30 1. APĂRĂRI LA CENTURĂRI DIN SPATE PESTE BRAŢE M2=3’;M3=3’

171
aprilie 3. FORŢĂ R1-5 =14’
1. APĂRĂRI LA CENTURĂRI DIN SPATE PE SUB BRAŢE C9,C10=35’
T22 - L39 2. APĂRĂRI LA CENTURĂRI DIN SPATE PESTE BRAŢE M2=8’;M3=6’
3 - 7 mai 3. FORŢĂ R1-5 =14’
1. APĂRĂRI LA ATACURI CU CUŢITUL PRIN ÎMPUNGERE G9,G10,G11=60’
T23 - L40 2. APĂRĂRI LA ATACURI CU OBIECTE CONTONDENTE M2=3’;M3=3’
3 - 7 mai 3. VITEZA DE REACŢIE. R1-5 =14’
1. APĂRĂRI LA ATACURI CU CUŢITUL PRIN ÎMPUNGERE H1,H2,H3,H4=60’
T23 - L41 2. APĂRĂRI LA ATACURI CU OBIECTE CONTONDENTE M2=2’;M3=3’
10 - 15 mai 3. VITEZA DE REACŢIE. R1-5 =14’
1. APĂRĂRI LA AMENINŢAREA CU PISTOLUL LA MICĂ
DISTANŢĂ L1,L2,L3,L4=60’
2. COMBINAŢII DE LOVITURI SUCCESIVE DE BRAŢ ŞI
T24 - L42 PICIOR.. M2=2’;M3=3’
17 - 22 mai 3.VITEZA DE EXECUŢIE R1-6 =14’
1. APĂRĂRI LA AMENINŢAREA CU PISTOLUL LA MICĂ
DISTANŢĂ L1,L2,L3,L4=60’
2. COMBINAŢII DE LOVITURI SUCCESIVE DE BRAŢ ŞI
T24 - L43 PICIOR.. M2=2’;M3=3’
17 - 22 mai 3. VITEZA DE EXECUŢIE R1-6 =14’
LECŢIE DE VERIFICARE T3;T4;
T25 - L44 P1;P2.
24 - 29 mai

Anul universitar 1999 – 2000


Academia de Poliţie Anul al IV-lea de studiu
"Alexandru Ioan Cuza" Grupa de experiment
Planul calendaristic de aplicare a învăţării prin
problematizare şi pregătire psihologică

1. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE DIRECTE DE BRAŢ ŞI


T2 – L2 PICIOR D1-D6 = 40’
2. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE DIRECTE CU OBIECTE
20 - 24 CONTONDENTE ŞI ÎNŢEPĂTOR-TĂIETOARE M2=3’;M3=3’
septembrie 3. REZISTENŢA R1,2 = 10
1. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE DIRECTE DE BRAŢ ŞI
T2 – L3 PICIOR H1-H4=30’; G4-
2. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE DIRECTE CU OBIECTE
20 - 24 CONTONDENTE ŞI ÎNŢEPĂTOR-TĂIETOARE G8=30’; M2=3’
septembrie 3. REZISTENŢA M3=3’;R1,2=10’

172
1 APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE SEMICIRCULARE DE
T3 –L4 BRAŢ ŞI PICIOR G6-G8=30’
2. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE SEMICIRCULARE CU
27 sept.- OBIECTE CONTONDENTE ŞI ÎNŢEPĂTOR-TĂIETOARE H3,H4=30’;M2=2’
1 oct 3. JOC SPORTIV M3=3’;R1-4 =15’
1. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE SEMICIRCULARE DE
T3 –L5 BRAŢ ŞI PICIOR G6-G8=30’
2. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE SEMICIRCULARE CU
4-8 OBIECTE CONTONDENTE ŞI ÎNŢEPĂTOR-TĂIETOARE H3,H4=30’;M2=2’
octombrie 3. JOC SPORTIV M3=3’;R1-4 =15’
1. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE DIRECTE ŞI
T4 –L6 SEMICIRCULARE LA CAP. D1-D6=30’;
4-8 2. JOC SPORTIV F4-F3=20’;M2=3’
octombrie 3. FORŢA M3=2’; R1-4 =12’
1. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE DIRECTE ŞI
T4 – L7 SEMICIRCULARE LA CAP. D1-D6=30’;
11 - 16 2. JOC SPORTIV F4-F3=20’;M2=3’
octombrie 3. FORŢA M3=2’; R1-4 =12’
T5 – L8 1. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE DE JOS ÎN SUS CU G4,G5=40’
18 - 22 OBIECTE ÎNŢEPĂTOR-TĂIETOARE F4-F3=20’;M2=3’
octombrie 2. JOC SPORTIV M3=3’;R1-4=12’
T5 – L9 1. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE DE JOS ÎN SUS CU G4,G5=40’
18 - 22 OBIECTE ŞI ÎNŢEPĂTOR-TĂIETOARE F4-F3=20’;M2=3’
octombrie 2. JOC SPORTIV M3=3’;R1-4=12’
T6 – L10 1. ÎNDEMÂNAREA Z1=60’
2. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE CU PRIZE DIN PARTEA A
25 - 29 MAI MULTOR ADVERSARI M2=2’; M3=2’;
octombrie 3. JOC SPORTIV R1-7 =15’
T6 – L11 1. ÎNDEMÂNAREA Z2=60’
2. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE CU PRIZE DIN PARTEA A
1-5 UNUIA SAU MAI MULTOR ADVERSARI M2=6’; M3=6’;
noiembrie 3. JOC SPORTIV R1-7 =15’
T7 –L12 1. VITEZĂ K1-K4=40’
2. INTERVENŢIA ÎN FORŢĂ ÎN CAZUL OPUNERII REZISTENŢEI
1-5 PASIVE LA CONDUCEREA FORŢATĂ. M2=3’; M3=3’;
noiembrie 3. LUPTA ÎN SPAŢII ÎNCHISE SAU LIMITATE. R1-7 =15’=15’
T7 –L13 1. VITEZĂ K1-K4=40’
2. INTERVENŢIA ÎN FORŢĂ ÎN CAZUL OPUNERII REZISTENŢEI
8 - 12 PASIVE LA CONDUCEREA FORŢATĂ. M2=3’; M3=3’;
noiembrie 3. LUPTA ÎN SPAŢII ÎNCHISE SAU LIMITATE. R1-7 =15’
T8 – L14 1. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE ÎN LUPTA LA SOL. C1-C10=60’
15 - 19 2. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE PRIN CENTURARE M2=3’; M3=3’;
noiembrie 3. JOC SPORTIV. R1-7 =15’

173
T8 –L15 1. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE ÎN LUPTA LA SOL. C1-C10=60’
22 - 26 2. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE PRIN CENTURARE M2=3’; M3=3’;
noiebmbrie 3. JOC SPORTIV. R1-7 =14’
T9 –L16 1. LEGITIMAREA. D1-D6,F1-F5,
22 - 26 2. LUPTA ÎN SPAŢII DESCHISE. K1-K6=60’; M3
noiebmbrie 3. JOC SPORTIV. =5’; R1-7 =14’
T9 – L17 1. LEGITIMAREA. D1-D6,F1-F5,
29 nov.- 2. LUPTA ÎN SPAŢII DESCHISE. K1-K6=60’; M3
3 dec. 3. JOC SPORTIV. =5’; R1-7 =13’
T10 – L18 1. CONTROLUL BAGAJELOR. D1-D6,F1-F5,
6 - 11 2. RAZIA. K1-K6=60’; M3
decembrie 3. REZISTENŢA. =5’; R1-7 =12’
T10 – L19 1. CONTROLUL BAGAJELOR. D1-D6,F1-F5,
6 - 11 2. RAZIA. K1-K6=60’; M3
decembrie 3. REZISTENŢA. =6’;R1-R3=12’
T11 – L20 1. APĂRĂRI LA ATACURI SUPRANUMERICE (DOI CONTRA UNU) Z1,Z2=20’
14-19 2. APĂRĂRI LA ATACURI SUPRANUMERICE (TREI CONTRA UNU) M3=8’ ;P3
decembrie 3. REZISTENŢA R1-7 =10’
T11 – L21 VERIFICARE PARŢIALĂ P3
13 - 17
decembrie
T12 –L22 VERIFICARE FINALĂ. T3,T4
10 - 15 P1,P2
ianuarie T1,T2

174
CAPITOLUL 6
REZULTATELE CERCETĂRII EXPERIMENTALE
ŞI INTERPRETAREA LOR

După alegerea grupelor de cercetare în conformitate cu criteriile amintite


în capitolul anterior, am iniţiat aplicarea planului experimental care s-a
desfăşurat pe parcursul a patru etape.

6.1. Etapa întâi a cercetării experimentale


Prima etapă a cercetării experimentale a debutat la începutul lunii
octombrie 1990. Această etapă de cercetare s-a desfăşurat pe parcursul a două
săptămâni, iar obiectivul prioritar a fost cunoaşterea subiecţilor din punct de
vedere a reactivităţii psihologice. În acest sens am testat subiecţii ambelor grupe
de cercetare, în vederea evaluării şi aprecierii nivelului de reactivitate
psihologică în condiţiile bazale, în absenţa oricărui stres. Această primă
examinare a avut loc la începutul anului universitar 1998-1999, presupunând că
în aceste condiţii (după vacanţă), majoritatea studenţilor din cele două grupe de
cercetare erau odihniţi şi relaxaţi fără să fie marcaţi de rigorile academice,
militare sau de altă natură.
În această etapă am aplicat următoarele teste:
1. testul pentru determinarea anxietăţii - STAI (Spielberger);
2. testul pentru determinarea atenţiei concentrate - în varianta CCPS;
3. chestionar pentru autoevaluarea nivelului de încredere în tehnicile de
autoapărare însuşite în anii anteriori;
4. chestionar pentru autoevaluarea capacităţii psihice în cazul unei
confruntări ipotetice.
Prima testare pe care am aplicat-o la nivelul celor două grupe a urmărit
determinarea a două variabile ale anxietăţii:

175
1. anxietatea trăsătură şi
2. anxietatea stare.
TABEL Nr.6.1.

Comparaţia valorilor testului de anxietate


- prima testare , octombrie 1998

Grupa de control Grupa de control


Nr.
Anxietate Anxietate
crt. Nume Nume
trăsătură stare trăsătură stare
1 Berechet 39 35 Condrea 34 29
2 Bâţă 41 33 Chiru 37 34
3 Costache 37 29 Danciu 28 37
4 Dima 39 35 Dinu 33 42
5 Tănase 35 35 Dumitru 42 39
6 Carp 39 38 Iordache 32 34
7 Cristea 30 42 Leu 40 34
8 Crucianu 38 40 Manole 32 36
9 Ciocârlan 31 31 Medvichi 38 35
10 Cozma 37 38 Nichifor 41 37
11 Farţade 32 27 Niţu 36 40
12 Ferencz 35 26 Pleşa 42 38
13 Pană 34 33 Popa 27 24
14 Smaranda 33 39 Sindile 35 33
15 Creţu 32 28 Stegăroiu 25 35
16 Pop 42 36 Ştefan 37 41
17 Pascaru 27 32 Tomeci 33 41
18 Dobre 36 38 Trifu 39 38
19 Olariu 41 40 Vlădărean 35 35
20 Brânduşan 34 43 Barna 37 39
M(X) 35.6 34.9 35.15 36.05
Me 35.5 35 35.5 36.5
Mo 39 35 37 34
S 4.0315 4.973 4.7934 4.273
Cv 11.23 14.85 14.21 12.37
t 0.32 -0.76 -0.32 0.76
An 0.61 0.1 0.1 0.61
Deşi parametrul anxietatea trăsătură ne interesează mai puţin, fiind
influenţat într-o măsură mult mai mică de factorii circumstanţiali, putem spune
că rezultatele subiecţilor din cele două grupe sunt comparabile sub aspectul
parametrilor statistici ai tendinţei centrale.
Pentru anxietatea trăsătură rezultatele subiecţilor grupei de control au
avut următoarele valori reprezentative: media aritmetică M(x) = 35,6 puncte,
Me = 35,5 iar Mo = 39 -tabel nr. 6.1.
Grupa de experiment a avut următoarele valori reprezentative: media

176
aritmetică M(x) = 33,70 puncte, Me = 35,5 iar Mo = 37. Ambele grupe au avut
o repartiţie omogenă a rezultatelor: grupa de control Cv = 11,23% iar la grupa
de experiment Cv = 14,21%.
Diferenţele rezultatelor obţinute de subiecţii celor două grupe nu au
semnificaţie statistică pentru testul student, t = 0,32 şi nici pentru ANOVA
monofactorială, F = 0,1 (p = 0,05).
Pentru parametrul de reactivitate psihologică anxietatea stare la cele
două grupe, valorile tendinţei centrale a rezultatelor obţinute la prima testare au
fost următoarele (tabel nr.6.1. şi grafic nr.6.1.):
-pentru grupa de control valorile de poziţie au fost: media aritmetică M(x)
= 33,47 puncte, Me = 35 puncte şi Mo = 35 puncte, iar la grupa de experiment
valorile aceloraşi parametri statistici au fost M(x) = 34,54 puncte, Me = 36,5
puncte şi Mo = 34 puncte. Omogenitatea exprimată prin coeficientul de
variabilitate este ridicată la ambele grupe: C.v. = 14,85% la grupa de control şi
C.v. = 12,37 la grupa de experiment. Diferenţele dintre rezultatele subiecţilor
din cele două grupe sunt aproape nule în acest stadiu de cercetare şi nu au
semnificaţie statistică.
GRAFIC Nr.6.1.
Comparaţia rezultatelor individuale ale
subiecţilor la “anxietatea stare” -prima testare

45
Scor anxietate

40
35
30
25
20
11

15

17
13

19
1

Grupa de control
Grupa de experiment
Subiecţi Polinomială. (Grupa de control)
Polinomială. (Grupa de experiment)

Raportând rezultatele individuale ale subiecţilor din cele două grupe de


cercetare la grila de apreciere a testului (ANEXA), vom observa că aceştia se
încadrează unui nivel de anxietate mică şi medie. Acest nivel coborât al

177
anxietăţii stare, se datorează lipsei oricărei solicitări (stres), fiind testată după
vacanţă, la începutul anului universitar.
Următoarea testare aplicată în acelaşi interval (în prima etapă a cercetării)
a vizat măsurarea şi evaluarea atenţiei concentrate. Testarea studenţilor a avut
loc separat pentru fiecare grupă în parte, în unul din laboratoarele de informatică
din Academia de Poliţie. Acest laborator era echipat cu 25 PC tip Pentium I la
133MHz, 1,2 Gb HDD şi 16 Mb SDRAM.
Pentru acomodarea subiecţilor a fost administrată la început proba lentă a
testului (TLINOT), în care rularea celor 150 de şiruri de de câte 7 litere are loc
într-un interval de 208 secunde (1,4 sec./apariţie) . Din cele 150 şiruri de litere,
75 de şiruri conţineau literele S şi Z la a căror apariţie subiectul apasă tasta Enter
a calculatorului. După acomodarea cu testul am administrat proba rapidă
(TRINOT) a testului în care timpul de rulare era de 166 secunde
(1,1sec./apariţie). După prelucrarea statistică apreciez că rezultatele sunt
comparabile pentru ambele grupe iar diferenţele dintre acestea nu au
semnificaţie statistică, după cum urmează -(tabel nr. 6.2.):
La parametrul apariţii corecte, pentru grupa de control valorile tendinţei
centrale ale rezultatelor individuale, au fost: media aritmetică M(x) = 72,5
apariţii corecte, Me = 73 şi Mo = 73. Aceiaşi parametri statistici au avut pentru
grupa de experiment valorile: media arimetică M(x) = 72,7 apariţii corecte, Me
= 73 apariţii şi Mo = 73 (tabel nr. 6.2. ).
GRAFIC Nr.6.2.
Valorile comparative ale
apariţiilor corecte
-prima testare

178
Aparitii corecte
74

72

70

68

11

13

15

17

19
Subiecţi Grupa de control
Grupa de experiment
Polinomială. (Grupa de control)
Polinomială. (Grupa de experiment)

În cadrul ambelor grupe coeficientul de variabilitate are valori foarte mici:


Cv = 1,96% la grupa de control şi Cv = 1,59% la grupa de experiment, ceea ce
semnifică omogenitatea foarte bună pe ansamblu. Totuşi există unele rezultate
individuale ale unor subiecţi, în cadrul ambelor grupe, care se abat de la medie,
(grafic nr.6.2.),.dar diferenţele în ansamblul lor, nu au semnificaţie statistică: t =
0,57 şi F= 0,36 pentru ANOVA, la grupa de experiment faţă de grupa de
control.
Cealaltă variabilă a concentrării atenţiei, a fost numărul total de apariţii
greşite. Valorile acestui parametru corespund şirurilor de litere din test care nu
conţineau literele S şi Z şi pe care subiecţii le tastau ca fiind valabile - acestea
fiind numite eronate şi şirurile de litere din test care conţineau literele S şi Z şi
pe care subiecţii nu le tastau, acestea fiind numite omise. Din anumite
considerente am analizat împreună cele două tipuri de greşeli în parametrul
numit numărul total de apariţii greşite.
La grupa de control, valorile tendinţei centrale ale rezultatelor individuale,
au fost următoarele: media aritmetică M(x) = 3,7 apariţii greşite, Me = 3 şi Mo
= 2 iar la grupa de experiment M(x) = 4,05 apariţii greşite, Me = 4 şi Mo = 5.

179
TABEL Nr.6.2. TESTAREA SI EVALUAREA CONCENTRĂRII ATENŢIEI
-prima testare , octombrie 1998
Grupa de control Grupa de experiment
Nr. Apariţii Apariţii greşite Apariţii Apariţii greşite
crt. Nume corecte Total Nume corecte Total
Eronate Omise Eronate Omise
nr. % Nr. % nr. % Nr. %
1 Berechet 73 97.33 0 2 2 2.67 Condrea 74 97.37 1 1 2 2.63
2 Bâţă 74 97.37 1 1 2 2.63 Chiru 73 94.8 2 2 4 5.2
3 Costache 74 96.1 2 1 3 3.9 Danciu 73 93.59 3 2 5 6.41
4 Dima 71 92.2 2 4 6 7.8 Dinu 72 93.5 2 3 5 6.5
5 Tănase 74 97.37 1 1 2 2.63 Dumitru 73 93.59 3 2 5 6.41
6 Carp 70 90.9 2 5 5 9.1 Iordache 74 93.67 4 1 5 6.33
7 Cristea 73 96.05 1 2 3 3.95 Leu 70 90.9 2 5 7 9.1
8 Crucianu 72 94.73 1 3 4 5.27 Manole 75 98.68 1 0 1 1.32
9 Ciocârlan 71 92.21 2 4 6 7.79 Medvichi 72 93.51 2 3 5 6.49
10 Cozma 72 94.74 1 3 4 5.26 Nichifor 73 97.33 0 2 2 2.67
11 Farţade 72 94.73 1 3 4 5.27 Niţu 72 93.5 2 3 5 6.5
12 Ferencz 73 96.05 1 2 3 3.95 Pleşa 72 94.73 1 3 4 5.27
13 Pană 74 97.37 1 1 2 2.63 Popa 73 93.59 3 2 5 6.41
14 Smaranda 73 96.05 1 2 3 3.95 Sindile 72 94.73 1 3 4 5.27
15 Creţu 74 97.37 1 1 2 2.63 Stegăroiu 73 94.8 2 2 4 5.2
16 Pop 69 89.61 2 6 8 10.39 Ştefan 74 98.67 0 1 1 1.33
17 Pascaru 73 96.05 1 2 3 3.95 Tomeci 73 94.8 2 2 4 5.2
18 Dobre 71 92.21 2 4 6 7.79 Trifu 72 94.73 1 3 4 5.27
19 Olariu 73 94.8 2 2 4 5.2 Vlădărean 71 92.2 2 4 6 7.8
20 Brânduşan 74 97.37 1 1 2 2.63 Barna 74 93.1 2 1 3 6.9
M(x) 72.5 1.25 2.5 3.7 72.75 1.8 2.25 4.05
Me 73 1 2 3 73 2 2 4
Mo 73 1 2 2 73 2 2 5
S 1.469 0.5712 1.469 1.7199 1.164 1.005 1.164 1.572
C.v. 1.96 46.49 1.59 38.81
t 0.57 0.62
ANOVA 0.36 0.45

180
În cadrul acestui parametru ambele grupe prezintă o variabilitate foarte
mare exprimată astfel: la grupa de control coeficientul de variabilitate a fost
C.v.= 46,49% iar la grupa de experiment C.v.= 38,8% (graficul nr.6.3.).
Se apreciază că valorile de peste 35% ale coeficientului de variabilitate în
cercetările pedagogice au semnificaţia unei omogenităţi coborâte.
Valorile testului student şi ANOVA au fost următoarele: t = 0,62 şi pentru
ANOVA, F= 0,45 pentru un prag de încredere de p= 0,05, ceea ce semnifică o
diferenţă fără semnificaţie statistică între cele două grupe la acest parametru, la
o valoare critic semnificativă de F=4,098.
GRAFIC Nr.6.3.
Valorile comparative ale apariţiilor greşite -prima testare
10
Aparitii gresite

8
6
4
2
0
1

11

13

15

17

19

S ubiecţi Grupa de control


Groupa de experiment
Polinomială. (Grupa de control)
Polinomială. (Groupa de experiment)

Tot în această etapă am administrat subiecţilor din cele două grupe de


cercetare două chestionare de autoapreciere:
- chestionarul de autoapreciere a încrederii în principalele tehnici
cunoscute în cazul unei lupte reale şi
- chestionarul de autoapreciere a nivelului de încredere la unele
capacităţi psihice, cognitive, emoţionale şi de comunicare.
Trebuie să menţionez, că aceste chestionare de autoevaluare au fost
administrate studenţilor din cele grupe, la începutul cercetării experimentale, în
condiţiile în care, datorită numărului foarte mare de procedee prin programa de
studiu din anii anteriori, volumul de lucru destinat mijloacelor de pregătire
specifică a fost foarte mic. Dintre aceste mijloace, enumerăm în ordinea

181
apropierii de contextul real al luptei: reprize de repetări sub formă de studiu,
luptă cu diferite teme 1:1, luptă cu schimbare de rol, luptă apropiată de contextul
real 1:1, luptă cu temă 1:2, luptă 1:2, luptă împotriva atacului cu obiect tăietor
înţepător sau contondente etc.
Autoaprecierile făcute în aceste condiţii (lipsa feed-back-ului), pentru
ambele tipuri de chestionare, reflectă nivelul de încredere raportat la mijloacele
şi metodele prin care au fost însuşite tehnicile de luptă menţionate şi mai ales
faţă de condiţiile unei lupte ipotetice pe care ei nu au realizat-o încă.
Pentru început vom examina rezultatele chestionarului de autoapreciere a
nivelului de încredere în tehnicile însuşite pe parcursul primilor 2 ani de studiu.
Chiar dacă chestionarul nu a cuprins toate procedeele de autoapărare (din
raţiuni uşor de înţeles) am căutat să grupez aceste procedee pe categorii, în acest
fel oferind o perspectivă cvasitotală cu privire la elementele de bază ale
comportamentului tehnic de autoapărare, pe care studenţii din Academia de
Poliţie trebuie să le însuşească.
După cum spuneam într-un capitol anterior, autoapărarea are două tipuri de
procedee: procedee pur defensive şi care pot fi observate la punctul 1 din Tabel
nr. 6.3. şi Tabel nr. 6.4., şi procedeele ofensive de la punctul 2 din acelaşi tabel.
Se observă un nivel ridicat de încredere în procedeele de autoapărare
ofensive de la punctul 1 (1.1 - 1.5).
În afara procedeului de autoapărare prin eschivă, (execuţia presupune indici
superiori de complexitate), unde nivelul de încredere este mai scăzut, la ambele
grupe, un procent cuprins între 55 - 85 % dintre studenţi au un nivel ridicat de
autoevaluare (încredere) situându-se în cadrul calificativelor Foarte bun şi Bun.
De asemenea, un procent foarte ridicat - între 60 - 95 % - dintre studenţii
ambelor grupe de cercetare, îşi autoevaluează nivelul de încredere în tehnicile
simple de lovire cu braţul şi piciorul, la nivel de Foarte bun şi Bun, datorită
eficacităţii acestor tehnici şi a simplităţii lor.

182
TABEL Nr.6.4.
Rezultatele chestionarului de autoapreciere a nivelului de
încredere în tehnicile
însuşite în cazul unei confruntări reale -grupa de cotrol
-octombrie 1998
Foarte Accepta
Nr. Procedee tehnice de
bun Bun bil Slab
crt autoapărare fizică
nr. % nr. % nr. % nr. %
1 Procedee defensive
1.1
. Parări 6 30 6 30 5 25 3 15
1.2
. Blocaje 9 45 7 35 3 15 1 5
1.3
. Eschive 5 25 3 15 5 25 5 25
1.4
. Deplasări 10 50 6 30 2 10 2 10
1.5
. Apărări combinate 7 35 5 25 8 40 0 0
2 Procedee ofensive
2.1
. Lovituri directe de braţ 12 60 6 30 2 10 0 0
2.2
. Lovituri circulare de braţ 3 15 9 45 2 10 6 30
2.3
. Lovituri de cot 9 45 9 45 2 10 0 0
2.4
. Lovituri directe de picior 13 65 6 30 1 5 0 0
2.5
. Lovituri circulare de picior 6 30 7 35 3 15 4 20
2.6
. Lovituri laterale de picior 5 25 6 30 6 30 3 15
2.7
. Lovituri de picior înapoi 3 15 5 25 6 30 6 30
2.8
. Ippon seoi nage-tur de braţ 0 0 3 15 4 20 13 65
2.9
. Koshi guruma-tur de cap 2 10 3 15 5 25 10 50
2.1
0. Uki goshi -tur de şold 1 5 4 20 4 20 15 75
2.1 Apărări la lovituri de cuţit de sus în
1. jos 2 10 3 15 2 10 13 65
2.1 Apărări la lovituri de cuţit de jos în
2. sus 2 10 4 20 2 10 12 60
2.1 Apărări la lovituri de cuţit către
3. interior 4 20 3 15 3 15 10 50

183
2.1 Apărări la lovituri de cuţit prin
4. împungere înainte 0 0 2 10 2 10 16 80
5.2 5.1 3.5 6.2
M(x) 1 1 3 6
74. 41. 28. 88.
Cv 8 1 5 5
1.0
t test ; p=0.05 ; t crit.=2.1 -0.9 -0.5 2 -1.4
0.0 0.1 0.4 0.0
ANOVA ; p=0.05 ; F crit=4.11 4 1 9 3
ANOVA -evoluţia în cadrul 0.3 0.6 14.
aceleiaşi grupe 4 2 9 0.5

În continuare, se observă la ambele grupe de cercetare un nivel coborât de


încredere faţă de procedeele de imobilizare prin tehnici cu proiectare din judo-
lupte (punctele 2.8 - 2.10) la un nivel cuprins între 10 - 25 % pentru calificativul
Foarte bun şi Bun şi un procent la fel de coborât pentru procedeele de apărare şi
imobilizare la atacuri de cuţit: 15 - 35 % pentru calificativele de Foarte bine şi
Bine. Se înţelege că acest nivel scăzut de încredere, provine din constrângerile
de complexitate, pe care finalizări ale acestor procedee le impun.
Comparând diferenţele celor două grupe de studenţi în cadrul fiecărui
calificativ se observă că diferenţele nu au semnificaţie statistică: la grupa de
experiment - testul student, t = 0,89 pentru Foarte bun şi t = 0,96 pentru Bun, t
=1,02 pentru Acceptabil şi t =1,37 pentru Slab, la un prag de semnificaţie de p =
0,05 şi la un t critic = 2,101. Pentru ANOVA monofactorială semnificaţia
diferenţei pentru fiecare calificativ are valorile de: F=0,04 pentru Foarte bun,
F=0,11 pentru Bun, F=0,49 pentru Acceptabil şi F=0,03 pentru Slab la un prag
de semnificaţie de p = 0,05 şi pentru Fcritic = 4,11.

TABEL Nr.6.5.
Rezultatele chestionarului de autoapreciere a nivelului de
încredere în tehnicile
însuşite în cazul unei confruntări reale -grupa de experiment,
octombrie 1998
Foarte Accepta
Nr. Procedee tehnice de Bun Slab
bun bil
crt autoapărare fizică
nr. % nr. % nr. % nr. %

184
1 Procedee defensive
1.1. Parări 11 55 6 30 1 5 2 10
1.2. Blocaje 5 25 6 30 5 25 4 20
1.3. Eschive 6 30 3 15 5 25 6 30
1.4. Deplasări 9 45 7 35 3 15 1 5
1.5. Apărări combinate 9 45 5 25 3 15 3 15
2 Procedee ofensive
2.1. Lovituri directe de braţ 14 70 5 25 1 5 0 0
2.2. Lovituri circulare de braţ 4 20 7 35 4 20 5 25
2.3. Lovituri de cot 10 50 6 30 3 15 1 5
2.4. Lovituri directe de picior 12 60 6 30 2 10 0 0
2.5. Lovituri circulare de picior 4 20 8 40 4 20 4 20
2.6. Lovituri laterale de picior 7 35 6 30 4 20 3 15
2.7. Lovituri de picior înapoi 4 20 5 25 5 25 6 30
2.8. Ippon seoi nage-tur de braţ 0 0 2 10 4 20 14 70
2.9. Koshi guruma-tur de cap 1 5 4 20 4 20 11 55
2.1
0 0 4 20 4 20 15 75
0. Uki goshi -tur de şold
2.1 Apărări la lovituri de cuţit de sus în
1 5 2 10 3 15 14 70
1. jos
2.1 Apărări la lovituri de cuţit de jos în
2 10 5 25 2 10 11 55
2. sus
2.1 Apărări la lovituri de cuţit către
4 20 4 20 2 10 10 50
3. interior
2.1 Apărări la lovituri de cuţit prin
1 5 3 15 1 5 15 75
4. împungere înainte
4.9 6.5
5.47 3.16
M(x) 5 8
33. 80.
78.6 41
Cv 9 3
0.4 - 1.3
0.89
t test ; p=0.01 ; t crit.=2,87 6 1.02 7
0.1 0.0
0.04 0.49
ANOVA ; p=0.05 ; F crit=4.11 1 3
ANOVA -evoluţia în cadrul aceleiaşi 14. 9.9
0.76 1.73
grupe 6 3

Chestionarul pentru autoaprecierea capacităţii psihice în cazul unei


ipotetice lupte reale, centralizează răspunsurile subiecţilor din cele două grupe
de cercetare pe patru categorii de răspunsuri la mai mulţi itemi despre unele
capacităţi mentale, emoţionale şi de comunicare.

185
Trebuie să remarcăm la fiecare grupă, numărul mare de răspunsuri
centrate pe nivelurile Foarte bun şi Bun, adică un procent cuprins între 55% -
80% (tabel nr.6.5. şi tabel nr. 6.6.), ceea ce semnifică un nivel ridicat de
încredere în capacităţile proprii în cazul unei confruntări.
Calificativul Slab întruneşte foarte puţine centrări, cuprinzând un număr
mic de subiecţi din totalul lor: între 5 - 15 % pentru grupa de control şi între 10 -
20 % pentru grupa de experiment.
Se poate remarca asemănarea răspunsurilor celor două grupe, neexistând
diferenţe accentuate între ele. Astfel la calificativul Foarte bun, având ca reper
grupa de experiment, t = -0,68, iar pentru ANOVA, F = 0,22; pentru
calificativul Bun având acelaşi reper, pentru testul student, t = -1,31, iar pentru
ANOVA, F = -0,30.
Nici în cadrul calificativului Acceptabil diferenţele înregistrate nu prezintă
vreo semnificaţie, iar pentru calificativul Slab nu există nici o diferenţă între
cele două grupe.
O concluzie în finalul analizei răspunsurilor din aceste chestionare, se
impune. Dat fiind numărul mare de răspunsuri pentru calificativele Foarte bun şi
Bun în lipsa unui reper de evaluare, cred că este vorba mai curând de o
aprecierea a nivelului de espectaţie, decât a nivelului de exprimare actuală
pentru fiecare din itemii chestionarului.

186
TABEL Nr.6.5.
Rezultatele chestionarului de autoapreciere a
capacităţii psihice de luptă
-grupa de control -octombrie 1998
Foarte Accepta
Nr. Capacităţi mentale, emoţionale şi de Bun Slab
bun bil
crt. comunicare
nr. % nr. % nr. % nr. %
Obiceiurile indică atenţia şi grija pentru
1 5 25 8 40 7 35 0 0
securitatea proprie
Capacitatea de a avea un comportament
care să împiedice
2 7 35 8 40 4 20 1 5
alegerea dv. de către infractori, ca
posibilă victimă
Atent, rapid în identificarea persoanelor
3 şi a 6 30 7 35 4 20 3 15
situaţiilor periculoase
Capacitatea de a evalua factorii unei
situaţii şi
4 4 20 12 60 3 15 1 5
de a alege cea mai potrivită reacţie
preventivă
Capacitatea de a dezamorsa o situaţie
5 7 35 9 45 2 10 2 10
instabilă
Capacitatea de a vă păstra o gândire
6 clară şi 7 35 7 35 4 20 2 20
strategică în timpul unei agresiuni fizice
Capacitatea de a vă păstra o calmul şi
7 6 30 7 35 5 25 2 10
rezistenţa la panică

187
Capacitatea de a a opune rezistenţă
8 activă 5 25 8 40 5 25 2 10
şi hotărâtă atunci când este cazul
Încredere în propria capacitate de a
9 acţiona 5 25 8 40 4 20 3 15
eficient în autoapărare
Capacitatea de reglare (reprimare) a
10 stărilor psihice 5 25 6 30 6 30 3 15
negative
M(x) 5.7 8 4.4 1.9
t test 0.68 1.31 -1.65 0
ANOVA -între grupe 0.22 0.30 -1.37 0

188
TABEL Nr. 6.6.
Rezultatele chestionarului de autoapreciere a
capacităţii psihice de luptă
-grupa de experiment -octombrie 1998
Foarte Accepta
Nr. Capacităţi mentale, emoţionale şi de Bun Slab
bun bil
crt. comunicare
nr. % nr. % nr. % nr. %
Obiceiurile indică atenţia şi grija pentru
1 6 30 8 40 6 30 0 0
securitatea proprie
Capacitatea de a avea un comportament
care să împiedice
2 7 35 7 35 6 30 0 0
alegerea dv. de către infractori, ca
posibilă victimă
Atent, rapid în identificarea persoanelor
3 şi a 5 25 7 35 4 20 4 20
situaţiilor periculoase
Capacitatea de a evalua factorii unei
situaţii şi
4 4 20 11 55 3 15 2 10
de a alege cea mai potrivită reacţie
preventivă
Capacitatea de a dezamorsa o situaţie
5 6 30 8 40 4 20 2 10
instabilă
Capacitatea de a vă păstra o gândire
6 clară şi 5 25 6 30 7 35 2 10
strategică în timpul unei agresiuni fizice
Capacitatea de a vă păstra o calmul şi
7 6 30 7 35 5 25 2 10
rezistenţa la panică
8 Capacitatea de a a opune rezistenţă 5 25 7 35 6 30 2 10
activă
189
şi hotărâtă atunci când este cazul
Încredere în propria capacitate de a
9 acţiona 6 30 6 30 6 30 2 10
eficient în autoapărare
Capacitatea de reglare (reprimare) a
10 stărilor psihice 6 30 5 25 6 30 3 15
negative
M(x) 5.6 7.2 5.3 1.9
-
-1.31 1.65 0
t test ; p=0.05 ; t crit.=2,87 0.68
-
-0.30 1.37 0
ANOVA ; p=0.05 ; F crit=4,11 0.22

190
6.2. Etapa a II-a a cercetării experimentale
Etapa a doua a cercetării experimentale a fost cuprinsă în intervalul
ultimei decade a lunii octombrie 1998. Obiectivul acestei etape a fost
cunoaşterea reactivităţii psihologice a subiecţilor din cele două grupe de
cercetare, în condiţiile luptei de autoapărare. De asemenea, mi-am propus să
cunosc randamentul de luptă al subiecţilor în confruntările purtate.
Am administrat următoarele probe specifice şi teste de apreciere a
reactivităţii psihologice:
- testul de anxietate STAI;
- testul pentru concentrarea atenţiei;
- lupta de autoapărare (tip kick-boxing) - 2 minute;
- repetarea procedeelor din lupte cu proiectare în regim de dinamizare.
Trebuie să evidenţiez că spre deosebire de prima etapă, în această fază
testele de obiectivizare a reactivităţii psihologice, le-am administrat în intervalul
de 20 minute înaintea probei “lupta de autoapărare”. Spre deosebire de lupta
sportivă, lupta de autoapărare nu se desfăşoară în conformitate cu un
regulament sportiv, scopul principal al subiecţilor fiind neutralizarea loviturilor
(atacurilor) adverse în diferite ipostaze. Este o probă atât de cunoscută de
studenţi, ca generatoare de diverse “suferinţe fizice” deoarece, este bine ştiut
faptul că majoritatea acţiunilor sunt interzise de lupta sportivă. Cu alte cuvinte,
acest gen de luptă, spre deosebire de lupta sportivă nu are nici o specificaţie
regulamentară, obiectivul fiind şi de-o parte şi de cealaltă, scoaterea adversarului
din luptă şi imobilizarea iar singura regulă este că nu există reguli. Acest gen de
luptă mai poartă numele de luptă de stradă (street-fighting).
La testul pentru determinarea nivelului de anxietate înaintea luptei de
autoapărare am înregistrat următoarele rezultate (tabelul nr. 6.7.):
-pentru variabila anxietate trăsătură, valorile de poziţie ale rezultatelor
subiecţilor de la grupa de control au fost: media aritmetică M(x) = 40,05 puncte,
Me = 41 puncte şi Mo = 41 puncte. Se observă că mediana şi modulul au valori

191
puţin mai mici decât media aritmetică, ceea ce înseamnă că asimetria grupei este
uşor pozitivă;

TABEL Nr.
6.7.
Valorilor testului de
anxietate
- testarea a ll-a
,octombrie 1998

Grupa de
Grupa de control
experiment
Nr.
Anxietate Anxietate
crt.
Nume trăsăt Nume trăsătu
stare stare
ură ră
Berech Condre
1 47 64 35 49
et a
2 Bâţă 41 61 Chiru 38 57
Costac
3 39 55 Danciu 32 54
he
4 Dima 45 61 Dinu 41 51
Dumitr
5 38 49 41 67
Tănase u
Iordac
6 41 66 39 44
Carp he
7 Cristea 34 52 Leu 40 71
Crucian
8 43 55 Manole 42 42
u
Ciocârl Medvic
9 37 48 44 43
an hi
Nichifo
10 44 61 42 63
Cozma r
11 Farţade 38 53 Niţu 45 58
12 Ferencz 40 47 Pleşa 41 59
13 Pană 43 59 Popa 30 67
Smaran
14 41 54 Sindile 37 64
da
Stegăr
15 31 43 39 62
Creţu oiu
16 Pop 44 69 Ştefan 41 57
Pascar
17 37 52 Tomeci 33 58
u
18 Dobre 35 58 Trifu 42 58
Vlădăr
19 41 54 34 62
Olariu ean
Brându
20 42 50 Barna 37 53
şan
M(X) 40.05 55.55 38.65 56.95
Me 41 54.5 39.5 58
Mo 41 61 41 58
S 3.979 6.755 4.0946 8.121

192
9
Cv 9.64 12.16 10.59 14.26
t 1.01 -0.53 -1.01 0.53
ANOVA 1.2 0.35 1.2 0.35

La grupa de experiment valorile tendinţei centrale (de poziţie) au fost


următoarele: M(x) = 38,65 puncte, Me = 39,5 puncte şi Mo = 41 puncte. La
această grupă M(x) < Me, ceea ce înseamnă o uşoară asimetrie negativă a
distribuţiei.
La ambele grupe se observă o uşoară creştere a mediei aritmetice a acestei
variabile faţă de prima etapă a cercetării, dar conform interpretării testului STAI,
între 35 - 49 puncte intensitatea este medie.
Semnificaţia diferenţelor dintre cele două grupe a fost analizată cu cele
două teste statistice, iar rezultatele au fost: la testul student t=-1,01 luând ca
referinţă grupa de experiment faţă de grupa de control, pentru un prag de
semnificaţie de 0,05, iar la ANOVA o valoare de F =1,2 la acelaşi prag de
semnificaţie de 0,05. Conform acestor valori nu există o semnificaţie a
diferenţelor înregistrate între cele două grupe.
-la variabila anxietate stare valorile reprezentative (ale tendinţei centrale)
au fost pentru grupa de control M(x) = 55,55 puncte, Me = 54,5 puncte şi Mo =
61 puncte, iar la grupa de experiment M(x) = 56,95 puncte, Me = 58 puncte şi
Mo = 58 puncte.
Se observă - prin comparaţie cu prima etapă, o creştere foarte mare a
valorilor individuale şi medii a acestei variabile psihologice .
GRAFIC Nr. 6.4. Valorile comparative
ale "anxietăţi stare "
-testarea a ll-a

193
75

Scor anxietate
65

55

45

35
1

13

19
11

15

17
Grupa de control
Grupa de experiment
Subiecţi Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)

Analizând diferenţele dintre cele două grupe observăm că t = 0,53 şi


ANOVA, F= 0,35 la grupa de experiment faţă de grupa de control, pentru p =
0,05. Aceste valori nu dau nici o semnificaţie statistică diferenţei dintre cele
două grupe.
În schimb putem compara valorile parametrului anxietate la ambele
variabile (anxietate trăsătură şi anxietate stare) cu prima etapă a cercetării
experimentale când aplicarea testului a fost efectuată în condiţii lipsite de stres.

TABEL Nr.
6.8.
Semnificaţia modificărilor parametrilor de
anxietate
înaintea luptei de autoapărare
-etapa a II-a
Grupa de control Grupa de experiment
Grupe
Anx. Anx. Anx.
Parametri statistici Anx. stare
stare trăsătură trăsătură
34,9 35,6 < 36,05 35,15 <
M(x) <55.55 40.05 <56,95 38,65
t test p=0.001 ; t
13.07 5.81 11.30 3.69
crit =3.88
ANOVA p =0.001; Fcrit.
121.22 12.34 106.89 6.16
= 12.71

194
Diferenţele înregistrate de parametrul anxietate între cele două testări a
avut următoarele valori la cele două variabile (tabelul 6.8.) :
Pentru variabila anxietate stare se observă o creştere deosebită a mediilor
rezultatelor faţă de prima testare:
- la grupa de control media aritmetică a rezultatelor individuale a
înregistrat o creştere de la M(x)= 34,9 puncte la prima testare, la
M(x)= 55,55 puncte –tabel nr. 6.8.;
- la grupa de experiment media aritmetică a rezultatelor individuale a
crescut de la M(x) = 36,05 puncte la M(x) = 56,95 puncte.
Pentru ambele grupe, aceste creşteri au avut o semnificaţie deosebită: la
grupa de control pentru testul student, t = 13,07 (p = 0,001 şi t critic = 3;88) şi
ANOVA, F = 121,22 (p = 0,001 şi F critic=12,71) iar la grupa de experiment
pentru testul student t = 11,30 (p=0,001 şi t critic = 3,88) şi pentru ANOVA, F =
106,89 (p = 0,001 şi Fcritic =12,71) –tabel nr.6.8.
Luând în consideraţie aceste valori constatăm că diferenţele înregistrate
au fost mai mult decât semnificative la această variabilă faţă de prima testare.
De altfel, în interpretarea testului STAI, valori cuprinse între 50 - 64
puncte, semnifică trăirea unei anxietăţi peste medie -(Anexa nr.2).
În momentul testării dinaintea “luptei de autoapărare”, în cadrul ambelor
grupe s-au remarcat unii subiecţi, care au atins valori corespunzătoare unui nivel
de trăire subiectivă mare (conform grilei de interpretare a testului) a anxietăţii
stare, cuprinsă între 65 - 80 puncte (Anexa nr.2).
Astfel, la grupa de control semnalăm dintre subiecţii cu astfel de valori
pe: Carp - 66 puncte şi Pop - 69 puncte, iar la grupa de experiment pe Dumitru -
67 puncte, Leu - 71 puncte şi Popa cu 67 puncte.(tabel nr.6.7.)
Se remarcă de asemenea, în cadrul ambelor grupe unii subiecţi care
trăiesc apariţia stresului cu o intensitate la nivel mediu a anxietăţii (în
conformitate cu aceiaşi grilă de interpretare). Astfel, la grupa de control indicăm
pe Tănase cu 49 puncte şi Creţu cu 43 puncte, iar la grupa de experiment pe

195
Iordache cu 44 puncte, Manole cu 42 puncte şi Medvichi cu 43 puncte (Tabel nr.
6.7.).
Deşi după cum s-a văzut, apariţia stresului este percepută în mod diferit
de către subiecţii ambelor grupe de cercetare, coeficientul de variabilitate a fost
pentru grupa de control C.v. = 12,16% iar pentru grupa de experiment C.v.=
14,26%, ceea ce semnifică totuşi o omogenitate destul de mare.

Comparând şi cealaltă variabilă anxietatea trăsătură cu prima etapă de


cercetare, observăm că deşi rezultatele individuale şi valorile medii realizate se
situează pentru ambele grupe (conform grilei de interpretare a testului) la acelaşi
nivel de trăire ca în prima testare, cuprins între 35 - 49 puncte, există o diferenţă
semnificativă (tabel nr. 6.8.).
- la grupa de control media rezultatelor individuale a crescut de la
M(x)= 35,6 puncte în prima testare, la M(x)= 40,05 puncte -pentru
testul student, t = 5,81 (p = 0,001 şi t critic = 3,88) iar pentru
ANOVA, F = 12,34 (p = 0,001 şi Fcritic = 12,71) -tabel nr. 6.8.
- la grupa de experiment, valoarea medie creşte la M(x) = 35,15
puncte în prima testare la M(x) = 38,65 puncte în a doua testare,
această creştere având o semnificaţie pentru testul student, t = 3,69
(p = 0,01 şi t critic = 2,86), iar pentru ANOVA, F = 6,16 la un prag
de risc p= 0,05 şi F critic = 4,098 -tabel nr. 6.8.
În conformitate cu rezultatele obţinute, se pare că variabila anxietate
trăsătură este influenţată de stresul de luptă într-o măsură mult mai mică (deşi
semnificativă) decât variabila anxietate stare acest fapt confirmând cele mai
multe dintre cercetări anterioare (Epuran, 2001 ; Holdevici, 2000)

Un alt test pentru determinarea reactivităţii psihologice pe care l-am


administrat înaintea desfăşurării probei “lupta de autoapărare” a fost testul

196
pentru concentrarea atenţiei folosit de Institutul Naţional de Cercetări. pentru
Problemele Sportului.
Iată rezultatele celor două tipuri de variabile ale testului respectiv
numărul de apariţii corecte şi numărul de apariţii greşite -tabel nr. 6.9.
- pentru variabila număr apariţii corecte indicatorii statistici de poziţie au
fost: media aritmetică M(x) = 68,8 apariţii corecte, Me = 69 şi Mo = 69
pentru grupa de control, iar la grupa de experiment aceiaşi indicatori
statistici au fost M(x) = 68,7 apariţii corecte, Me = 69 şi Mo = 69.
Deşi rezultatele acestor indicatori statistici sunt foarte asemănătoare, în
cadrul ambelor grupe de cercetare a existat o diversitate de valori care denotă
modul în care a fost recepţionat stresul la nivel individual –(tabel nr. 6.9.şi grafic
nr.6.5.)
Distribuţia rezultatelor individuale a fost destul de omogenă cu valori ale
coeficientului de variabilitate Cv = 2,84% pentru grupa de control şi Cv =
2,68% pentru grupa de experiment.
Luând în considerare rezultatele subiecţilor din cele două grupe de
cercetare prin prisma testelor de semnificaţie, valorile testului student au fost t
= -0,2 la grupa de experiment faţă de grupa de control pentru un prag de
semnificaţie p = 0,05 şi t critic = 2,09, iar valorile ANOVA au fost F = 0,6, la
un prag de semnificaţie p = 0,05 şi F critic = 4,09. Rezultă că la acest parametru
de reactivitate psihologică diferenţele nu au semnificaţie statistică după cum o
demonstrează curbele de regresie corespunzătoare celor două seturi rezultate
(grafic nr. 6.5.).
-la cealaltă variabilă a testului de concentrare a atenţiei şi anume numărul
de apariţii greşite, la grupa de control valorile de poziţie ale rezultatelor
individuale au fost: M(x) = 9,2 greşeli, Me = 9 şi Mo = 11; la grupa de
experiment aceşti indicatori au avut expresia M(x) = 10, Me = 9,5 şi Mo = 9.
GRAFIC Nr.6.5.
Valorile comparative ale “apariţiilor
corecte” la cele două grupe

197
- a ll -a testare
74

Aparitii corecte
72
70
68
66
64
62
60
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
Grupa de control
Subiecti Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)

Ambele grupe de cercetare au evidenţiat o omogenitate relativ bună


prezentând o variabilitate de Cv = 27,5% pentru grupa de control şi 28,8%
pentru grupa de experiment.
Analizând semnificaţia diferenţelor (tabel nr.6.9.), observăm că şi în acest
caz nu există diferenţe semnificative din punct de vedere statistic între cele două
grupe: t = 0,84 la grupa de experiment faţă de grupa de control, (p = 0,05 şi t
critic = 2,09) iar la ANOVA, F = 0,87 (p = 0,05 şi F critic = 4,09).

198
TABEL Nr.6.9.
TESTAREA ŞI EVALUAREA ATENŢIEI
CONCENTRATE
- a ll-a testare , octombrie
1998
Grupa de control Grupa de experiment
Nr. Apariţii Apariţii greşite Apariţii Apariţii greşite
crt. Nume corecte Eronat Total Nume corecte Erona Omis Total
Omise
nr. % e Nr. % nr. % te e Nr. %
1 Berechet 69 88.46 3 6 9 11.54 Condrea 67 84.81 4 8 12 15.19
2 Bâţă 71 91.03 3 4 7 8.98 Chiru 69 88.46 3 6 9 11.54
3 Costache 70 90.9 2 5 7 9.1 Danciu 71 91.02 3 4 7 8.98
4 Dima 66 83.54 4 9 13 16.46 Dinu 70 88.6 4 5 8 11.4
5 Tănase 69 88.46 3 6 9 11.54 Dumitru 69 87.34 4 6 10 12.66
6 Carp 67 85.89 3 8 11 14.11 Iordache 68 87.18 3 7 10 12.82
7 Cristea 70 88.6 4 5 9 11.4 Leu 67 83.75 5 8 13 16.25
8 Crucianu 67 85.89 3 8 11 14.11 Manole 73 96.05 1 2 3 3.95
Medvich
9 69 89.61 2 6 8 10.39 70 89.74 4 5 8 10.26
Ciocârlan i
10 Cozma 68 87.17 3 7 10 12.83 Nichifor 69 88.46 3 6 9 11.54
11 Farţade 68 86.07 4 7 11 13.93 Niţu 70 88.6 3 5 8 11.4
12 Ferencz 73 94.81 2 2 4 5.19 Pleşa 67 82.71 6 8 14 17.29
13 Pană 70 89.74 3 5 8 10.26 Popa 69 87.34 4 6 12 12.66
14 Smaranda 69 87.34 4 6 10 12.66 Sindile 67 87.75 5 8 13 12.25
Stegăroi
15 69 89.61 2 6 8 10.39 68 86.07 4 7 11 13.93
Creţu u
16 Pop 66 82.5 5 9 13 17.5 Ştefan 69 88.46 3 6 9 11.54
17 Pascaru 70 92.3 2 5 7 7.7 Tomeci 66 82.5 5 9 14 17.5
18 Dobre 67 84.81 4 7 11 15.19 Trifu 65 82.28 4 10 14 17.72
Vlădăre
19 66 83.54 4 9 13 16.46 69 88.46 3 6 9 11.54
Olariu an
Brânduşa
20 72 93.5 2 3 5 6.5 70 90.9 2 5 7 9.1
n Barna
M(x) 68.8 88.19 3.1 6.15 9.2 68.65 87.52 3.65 6.35 10
Me 69 3 6 9 69 4 6 9.5
Mo 69 3 6 11 69 4 6 9
1.96 2.525
0.9119 1.927 1.843 1.137 1.843 2.884
S 3 7
199
C.v
2.84 27.5 2.68 28.8
.
t Test 0.23 -0.84 -0.23 0.84
-
-0.87 0.06 0.87
ANOVA 0.06

200
Comparând rezultatele individuale şi medii ale variabilelor prezentate cu
cele din testarea iniţială (obţinute în condiţii bazale în lipsa stresului), observăm
că testarea concentrării atenţiei în condiţiile stresului de luptă, a surprins
modificări aproape spectaculoase la ambele grupe (tabel nr. 6.10.).

TABEL Nr. 6.10.


Semnificaţia modificărilor parametrilor testului de
concentrare
a atenţiei înaintea luptei de autoapărare -etapa a II-a faţă de
etapa întâi
Grupa de
Grupa de control
Grupe experiment
Parametri statistici Apariţii Apariţii Apariţii Apariţii
corecte greşite corecte greşite
72,5 > 3,7 < 72,75 > 4,05 <
M(X) 69.0 9.2 69.0 10.0
t test p=0.001 ; t
-11.38 12.72 -10.34 9.32
crit =3.88
ANOVA p =0.001;F crit.
45.55 64.80 70.73 65.64
= 12.71

Am constatat următoarele modificări:


- scăderea rezultatelor individuale şi a valorilor medii ale apariţiilor
corecte la grupa de control de la medie aritmetică M(x)=72,5 apariţii
corecte la M(x)= 68,8 apariţii corecte, cu un mare grad de semnificaţie
pentru t = -11,38 (p = 0,001 şi t critic = 3,88) şi pentru ANOVA, F =
45,55 (p = 0,001 şi F critic = 12,71), iar la grupa de experiment subiecţii
înregistrează o scădere comparabilă a randamentului concentrării atenţiei
de la M(x)=72,8 apariţii corecte la M(x)=68,65 apariţii corecte cu o
semnificaţie pentru testul student de t = -10,34 (p = 0,001 şi t critic =
3,88), şi pentru ANOVA, F = 70,73 (p = 0,001 şi F critic = 12,7 -tabel
nr.6.10..

201
- creşterea numărului total de greşeli eronate şi omise –apariţii greşite,
(grafic nr.6.6.), de la M(x) = 3,7 apariţii greşite la M(x) = 9,2 apariţii
greşite pentru grupa de control şi de la M(x)=4,05 apariţii greşite la
M(x)=10 apariţii greşite pentru grupa de experiment; la variabila apariţii
greşite grupa de control înregistrează de asemenea, o creştere a numărului
de erori în condiţii de percepere a stresului de luptă, în care t = 12,72 la (p
= 0,001 şi t critic = 3,88) iar pentru analiza de varianţă (ANOVA) F =
64,80 (p = 0,001 şi F critic = 12,71); un rezultat comparabil ca grad de
semnificaţie este înregistrat de către grupa de experiment la aceeaşi
variabilă unde t = 9,32 (p = 0,001 şi t critic = 3,88), iar pentru analiza de
variantă F = 65,64 (p = 0,001 şi F critic = 12,71) -tabelul nr.6.10.

GRAFIC Nr.6.6.
Valorile comparative ale
apariţiilor greşite
Aparitii greşite

- a ll-a testare
16
14
12
10
8
6
4
2
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
Grupa de control
Grupa de experiment
Subiecţi Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)

După aplicarea testelor pentru evidenţierea reactivităţii psihologice,


studenţii ambelor grupe au efectuat proba luptă de autoapărare (o repriză de
două minute) luptă în care orice lovitură şi orice acţiune sunt permise, scopul
final fiind acela al neutralizării şi imobilizării adversarului.
Pentru a urmări mai bine parametrii observabili ai randamentului de luptă,
cele 20 de întâlniri între studenţii celor două grupe au fost înregistrate cu o

202
cameră video, înregistrarea fiind materialul pe care l-am analizat ulterior, altfel
lupta în desfăşurarea ei fiind foarte greu de urmărit şi de evaluat.
Observând fiecare detaliu din înregistrările efectuate asupra luptei de
autoapărare, am prelevat şi analizat patru variabile ale randamentului de luptă în
cele 20 de întâlniri:
1. numărul de atacuri efectuate;
2. numărul de atacuri finalizate;
3. numărul de atacuri respinse;
4. media intervalului de atac.
Să-i analizăm pe rând.
1. La primul parametru al eficacităţii de luptă variabila numărul de atacuri
efectuate, indicatorii statistici de poziţie au următoarele valori: media aritmetică
a rezultatelor individuale M(x) = 6,35 atacuri efectuate, Me = 6 şi Mo = 6 la
grupa de control iar la grupa de experiment media aritmetică M(x) = 6,35 atacuri
efectuate, Me = 6, Mo = 6 (tabel nr.6.11. şi grafic nr.6.7.).
Se observă aproape o simetrie a indicatorilor statistici, deşi în fiecare
grupă există subiecţi care se abat într-un fel sau altul de la medie. Variabilitatea
numărului de atacuri efectuate de către subiecţi este destul de mică, reflectată de
Cv = 15,6% pentru grupa de control şi Cv=20,9% pentru grupa de experiment.

GRAFIC Nr.6.7.
Valorile comparative ale
atacurilor efectuate
-etapa a II-a,
octombrie 1998
Atacuri efectuate

12
10
8
6
4
2
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
Grupa de control
Cufruntări Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
203Poly. (Grupa de experiment)
Numărul atacurilor efectuate pentru fiecare dintre cele 20 de lupte variază
între 11 - 15 atacuri.
De asemenea, ponderea atacurilor în cadrul confruntărilor are valori
procentuale cuprinse între 33,33% (Crucianu 5 atacuri din 15) şi 66,67%
(Ferencz 8 atacuri din 12) la grupa de control iar la grupa de experiment între
33,33% (Pleşa 4 atacuri efectuate din 12) şi 66,67% (Manole 10 atacuri
efectuate din 15).
Semnificaţia diferenţelor dintre cele două grupe este demonstrată prin
calcularea testului student, t = 0,34 (p = 0,05 şi t critic = 2,09) şi a analizei de
varianţă (ANOVA), F = 0,16 (p = 0,05 şi F critic = 4,09) -tabel nr. 6.11.
Concluzia care se impune este că valorile medii ale rezultatelor
individuale la variabila numărul de atacuri efectuate nu prezintă diferenţe
statistice semnificative între cele două grupe în acest stadiu incipient al
cercetării, variabilele independente nefiind aplicate la grupa de experiment.
Acest fenomen este sugerat de asemenea, prin curbele de regresie polinomială
ale fiecărui set de date, înregistrate la cele două grupe (grafic nr.6.7.).

Variabila randamentului de luptă numărul de atacuri finalizate este


caracterizată pentru fiecare dintre grupă, de valori ale tendinţei centrale pentru
felul următor:
-la grupa de control, rezultatele individuale au avut o medie a atacurilor
finalizate de M(x) = 2,7 reprezentând 42,58% din numărul atacurilor efectuate.
Se observă în această grupă, o variaţie a eficacităţii a acestei variabile,
cuprinsă între 20% (Crucianu 1 atac finalizat din 5) şi 66,67% (Smaranda 4
atacuri finalizate din 6 efectuate) (tabel nr.6.11).
-la grupa de experiment media atacurilor finalizate este de M(x) = 2,75
exprimând o eficacitate generală de 41,54% din totalul atacurilor efectuate. Ca şi la grupa de

204
control şi aici se observă o variaţie a eficacităţii cuprinsă între valori de 16,67% (Leu 1 atac
finalizat din 6) şi 66% (Manole 6 atacuri finalizate din 10 efectuate).

205
TABEL
Nr.6.11.
VERIFICAREA SI EVALUAREA LUPTEI DE AUTOAPĂRARE - etapa a II-a ,
octombrie 1998

Grupa de control Grupa de experiment Nr.


Eficacitatea luptei Eficacitatea luptei total
Nr. nr. atacuri nr. atacuri nr. atacuri interval nr. atacuri nr. atacuri nr. atacuri interval de
crt. Nume efectuate finalizate respinse de atac Nume efectuate finalizate respinse de atac atacuri
(secunde (secund
nr. % nr. % nr. % nr. % nr. % nr. %
) e) 100%
1 Berechet 5 41.67 2 40 4 57.14 24 Condrea 7 58.33 3 42.86 3 60 17 12
2 Bâţă 7 46.67 2 28.57 5 62.5 17 Chiru 8 53.33 3 37.5 5 71.43 15 15
3 Costache 8 50 3 37.5 4 50 15 Danciu 8 50 4 50 5 62.5 15 16
4 Dima 7 58.33 3 42.86 4 80 17 Dinu 5 41.67 1 20 4 57.14 24 12
5 Tănase 6 46.15 3 50 4 57.14 20 Dumitru 7 53.85 3 42.86 3 50 17 13
6 Carp 5 38.46 2 40 4 50 24 Iordache 8 61.54 4 50 3 60 15 13
7 Cristea 8 57.14 3 37.5 5 83.33 15 Leu 6 42.86 1 16.67 5 62.5 20 14
8 Crucianu 5 33.33 1 20 4 40 24 Manole 10 66.67 6 60 4 80 12 15
9 Ciocârlan 6 50 3 50 3 50 20 Medvichi 6 50 3 50 3 50 20 12
10 Cozma 6 46.15 2 33.33 4 57.14 20 Nichifor 7 53.85 3 42.86 4 66.67 17 13
11 Farţade 7 53.85 4 57.14 3 50 17 Niţu 6 46.15 3 50 3 42.86 20 13
12 Ferencz 8 66.67 4 50 2 50 15 Pleşa 4 33.33 2 50 4 50 30 12
13 Pană 6 50 2 33.3 3 50 20 Popa 6 50 3 50 4 66.6 20 12
14 Smaranda 6 54.55 4 66.67 3 60 20 Sindile 5 45.45 2 40 2 33.33 24 11
15 Creţu 6 54.54 3 50 3 40 30 Stegăroiu 5 45.5 2 40 3 50 24 11
16 Pop 5 45.45 3 60 3 50 24 Ştefan 6 54.5 3 50 2 40 20 11
17 Pascaru 6 46.15 2 33.33 4 57.14 20 Tomeci 7 53.84 3 42.86 4 66.67 17 13
18 Dobre 7 53.85 3 42.86 4 66.67 17 Trifu 6 46.15 2 33.33 4 57.14 20 13
19 Olariu 6 46.15 3 50 4 57.14 20 Vlădărean 7 53.46 2 28.57 3 50 17 13
20 Brânduşan 7 53.85 2 28.57 4 66.67 17 Barna 6 46.15 2 33.33 5 71.43 20 13
M(X
6.35 49.65 2.7 42.58 3.7 56.74 19.8 6.5 50.33 2.75 41.54 3.65 57.41 19.2 12.29
)
Me 6 3 4 20 6 3 4 20 13
Mo 6 3 4 20 6 3 3 20 13
S 0.98 0.801 0.733 3.86073 1.357 1.118 0.933 4.0987 1.3484

206
8 2 8 9
15.5
29.67 19.81 19.5 20.92 40.65 25.48 21.35
Cv 9
t test -0.34 -0.13 0.27 0.44 0.34 0.13 -0.27 -0.44
ANOVA 0.16 0.03 0.04 0.23 0.16 0.03 0.04 0.23

207
GRAFICUL
Nr.6.8.
Valorile comparative ale
atacurilor finalizate
-etapa a II-a,
octombrie 1998
Atacuri finalizate

8
6
4
2
0
1 3 5 7 9 11 13 15 17 19
Grupa de control
Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
Subiecţi
Poly. (Grupa de experiment)
În ceea ce priveşte omogenitatea distribuţiei valorilor acestei variabile în
cadrul celor două grupe se observă o relativă scădere a omogenităţii şi anume:
- la grupa de control Cv = 29,67%;
- la grupa de experiment Cv = 40,65% (!!) exprimă deja o omogenitate
redusă.
Valoarea diferenţelor dintre cele două grupe la această variabilă este dată
de testul student t = 0,13 (p = 0,05 şi t critic = 2,09) şi de analiza de varianţă
ANOVA, F = 0,03 (p = 0,05 şi F critic = 4,09). De asemenea, curbele de
regresie polinomială corespunzătoare rezultatelor fiecărei grupe, exprimă aceiaşi
tendinţă (grafic nr.6.8.). Conform acestor rezultate diferenţele dintre cele două
grupe nu au semnificaţie statistică.
3. Variabila eficacităţii luptei numărul de atacuri respinse caracterizează
fazele defensive ale luptei de autoapărare şi poate fi conturată de următorii
indicatori statistici:
- la grupa de control media rezultatelor individuale a fost M(x) = 3,7
atacuri respinse, Me = 4 şi Mo = 4;
- la grupa de experiment media rezultatelor individuale a fost, M(x) atacuri
respinse = 3,65, Me= 4 şi Mo = 3 (tabel nr.6.11).

208
În acest stadiu al învăţării comportamentului de luptă, variabila număr
atacuri respinse, ar fi trebuit numită mai curând “număr atacuri ratate” de către
adversar, fiind mai curând o expresie a lipsei de eficacitate a atacurilor adverse
decât o eficacitate a propriei defensive.
Procentual, valoarea acestei variabile este de 56,74% atacuri respinse din
totalul lor la grupa de control şi 57,41% atacuri adverse respinse la grupa de
experiment.

GRAFICUL Nr.6.9.
Valorile comparative ale atacurilor respinse
-etapa a II-a, octombrie
1998
Atacuri respinse

6
5
4
3
2
1 3 5 7 9 11 13 15 17 19
Subiecţi Grupa de control
Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
Coeficientul de variabilitate are valori Poly.
de Cv(Grupa de experiment)
= 19,81% la grupa de control
şi Cv = 25,5% la grupa de experiment indicând pentru ambele grupe o
omogenitate relativ ridicată (tabel nr. 6.11.).
Diferenţele dintre cele două grupe la această variabilă sunt precizate de
valorile testului student şi analizei de variaţie astfel: t = 0,27 pentru p = 0,05 şi t
critic = 2,09 şi F = 0,04 (p = 0,05 şi F critic = 4,09). Şi în cazul acestei
variabile, curbele de regresie polinomială exprimă tendinţe asemănătoare pentru
rezultatele obţinute de subiecţii celor două grupe (grafic nr.6.9.). Se poate spune
că diferenţele înregistrate, nu au semnificaţie statistică.
În concluzie, corespunzător etapei de cercetare, înregistrările şi calculele
referitoare la această variabilă, ne indică un comportament defensiv relativ
neeficient pentru ambele grupe de cercetare (aproape jumătate din atacurile

209
adverse sunt “încasate”), şi realizate pe fondul lipsei de precizie şi de eficacitate
a atacurilor adverse.
4. Variabila media intervalului de atac este un alt criteriu de verificare,
apreciere şi evaluare a eficacităţii comportamentului în lupta de autoapărare.
Acest indicator reprezintă timpul mediu între două atacuri şi în acelaşi
timp este într-o relaţie de inversă proporţionalitate cu densitatea atacurilor pe
parcursul luptei. Cu cât media intervalului de atac este mai mică, cu atât
numărul atacurilor efectuate este mai mare.
Analizând distribuţia valorilor acestei variabile în cadrul celor două grupe
observăm că:
- la grupa de control valoarea medie este de M(x)= 19,8 secunde, acoperind
o plaje de valori între 15 secunde (Dima) şi 30 secunde (Creţu);
- la grupa de experiment media intervalului de atac este de 19,2 secunde,
având valori în cadrul grupei cuprinse între 12 secunde –Manole, şi 30
secunde -Pleşa (tabel nr. 6.11.).
Omogenitatea valorilor intervalului de atac este relativ mare:
- la grupa de control Cv = 19,5;
- la grupa de experiment Cv = 21,35.
Diferenţele dintre cele două grupe nu au semnificaţie statistică: t = -0,44
la grupa de experiment pentru p = 0,05 şi t critic = 2,09 şi ANOVA, F = 0,23
pentru p = 0,05 şi F critic = 4,09. Lipsa de semnificaţie a diferenţelor dintre cele
două grupe se observă şi din traseul curbelor de regresie (graficul nr.6.10.), care
desemnează tendinţele în cadrul celor două grupe.
În concluzie, judecând aspectul luptei conform rezultatelor acestei
variabile pe lângă lipsa de eficacitate constatată din analiza primelor două
variabile (numărul de atacuri efectuate şi numărul de atacuri finalizate),
aspectul de bază al luptei pare dezlânat cu multe faze de aşteptare, fiind departe
de modelul de eficacitate care să permită viitorilor poliţişti nu numai să se apere,
dar să şi imobilizeze rapid infractorii agresivi.

210
GRAFIC
Nr.6.10.
Valorile comparative la media
intervalului de atac
-etapa a II-a,
octombrie 1998
33
Secunde

28
23
18
13
8
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
Grupa de control
Subiecţi Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)
Ultima probă pe care am administrat-o studenţilor din cele două grupe de
cercetare a fost “repetarea în regim de dinamizare a procedeelor cu
proiectare din lupte” o repriză de 30 secunde. Variabilele pe care le-am evaluat
şi analizat în cadrul aceste probe specifice au fost următoarele:
1. numărul total de proiectări efectuate;
2. numărul de proiectări corecte;
3. numărul de proiectări greşite.
Trebuie să amintesc faptul, că în acest stadiu rezultatele obţinute la
ambele grupe, sunt o urmare a învăţării prin metoda demonstraţiei şi explicaţiei
în anii iniţiali de studiu excluzând din pregătire în cea mai mare parte tipurile de
mijloace cu constrângeri legate de spaţiu, timp, adversar. Să analizăm datele
obţinute.

211
212
TABEL Nr. 6.12.
VERIFICAREA SI EVALUAREA PROCEDEELOR CU PROIECTARE DIN
LUPTE ÎN
REGIM DE DINAMIZARE ( REPRIZĂ DE 30 SECUNDE) - etapa a II-a
, octombrie 1998

Grupa de control Grupa de experiment


Nr.
Nr. proiectări Nr. proiectări
crt
Nume Tota Corecte Greşite Nume Corecte Greşite
. Total
l Nr. % Nr. % Nr. % Nr. %
33.3
1 6 4 66.67 2 7 4 57.14 3 42.86
Berechet 3 Condrea
42.8
2 7 4 57.14 3 6 4 66.67 2 33
Bâţă 6 Chiru
42.8
3 7 4 57.14 3 6 4 66.67 2 33
Costache 6 Danciu
4 Dima 6 3 50 3 50 Dinu 5 3 60 2 60
28.5
5 7 5 71.43 2 6 4 66.67 2 33.33
Tănase 7 Dumitru
42.8 Iordach
6 7 4 57.14 3 7 4 57.14 3 42.86
Carp 6 e
7 Cristea 6 3 50 3 50 Leu 6 3 50 3 50
42.8
8 7 4 57.14 3 8 6 75 2 25
Crucianu 6 Manole
33.3 Medvich
9 6 4 66.67 2 7 4 57.14 3 42.86
Ciocârlan 3 i
10 Cozma 6 3 50 3 50 Nichifor 7 5 71.43 2 37.5
11 Farţade 8 5 62.5 3 37.5 Niţu 6 3 50 3 50
12 Ferencz 8 5 62.5 3 37.5 Pleşa 6 4 66.67 2 33.33
13 Pană 6 4 66.67 2 33.3 Popa 6 4 66.67 2 33.33
42.8
14 7 4 57.14 3 8 5 62.5 3 37.5
Smaranda 6 Sindile
42.8 Stegăroi
15 7 4 57.14 3 7 4 57.14 3 42.86
Creţu 6 u
33.3
16 6 4 66.67 2 8 5 62.5 3 37.5
Pop 3 Ştefan
17 Pascaru 8 6 75 2 25 Tomeci 7 4 57.14 3 42.86
42.8
18 7 4 57.14 3 6 4 66.67 2 33.33
Dobre 6 Trifu
42.8 Vlădăre
19 7 4 57.14 3 7 3 42.86 4 57.14
Olariu 6 an
Brânduşa 28.5
20 7 5 71.43 2 7 4 57.14 3 42.86
n 7 Barna
Xm 6.8 4.15 61 2.65 39 6.65 4.05 61 2.6 39
Me 7 4 3 7 4 3
Mo 7 4 3 7 4 3
S 0.7 0.75 0.489 0.813 0.76 0.598
Cv 10.2 18.1 18.49 12.23 18.7 23.07
t Test 0.61 0.41 0.27 -0.61 -0.41 -0.27
ANOVA 0.39 0.17 0.08 0.39 0.17 0.08

1. La prima variabilă a testului “numărul total de proiectări efectuate”


valorile tendinţei centrale ale rezultatelor individuale au fost: media numărului
de proiectări M(x) = 6,8 proiectări, Me = 7 şi Mo = 7 la grupa de control; pentru

213
grupa de experiment aceiaşi indicatori statistici au avut valorile M(x) = 6,65
proiectări, Me = 7 şi Mo = 7 (tabel nr. 6.12.).
Distribuţia rezultatelor obţinute de subiecţi în cadrul ambelor grupe a fost
destul de omogenă. În cadrul grupei de control Cv = 10,23% iar în grupa de
experiment Cv = 12,23%.

214
GRAFICUL
Nr.6.11.
Numărul total de proiectări la
subiecţii celor doua grupe
-etapa a II-a,
octombrie 1998
Proiectări

9
8
7
6
5
4
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
Subiecţi Grupa de control
Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)

Examinând diferenţele prin testul student şi analiza de varianţă obţinem


rezultatele: t = -0,61 pentru p = 0,05 şi t critic = 2,09 iar la ANOVA
monofactorială, F = 0,39 la un prag de semnificaţie p = 0,05 şi F critic = 4,09.
Apreciind rezultatele obţinute, diferenţa dintre cele două grupe nu are
semnificaţie statistică. De asemenea, curbele de regresie corespunzătoare celor
două seturi de date, exprimă tendinţe asemănătoare (grafic nr.6.11.).
2. A doua variabilă analizată în această probă specifică a fost numărul de
proiectări corecte. Valorile indicatorilor statistici de poziţie au fost la grupa de
control M(x) = 4,15 proiectări corecte, Me = 4 şi Mo = 4, iar la grupa de
experiment aceiaşi indicatori au fost M(x) = 4,05 proiectări corecte, Me = 4 şi
Mo = 4. Ponderea procentuală a proiectărilor corecte a avut o valoare destul de
scăzută în cadrul numărului total de proiectări fiind cuprinsă între 50-
75%)pentru ambele grupe. Deşi valorile acestor indicatori de poziţie par
simetrici, observăm o omogenitate foarte mare în cadrul celor două grupe: Cv =
18,07% la grupa de control faţă de Cv = 12,23% la grupa de experiment.

215
Şi la această variabilă diferenţele dintre cele două grupe nu au
semnificaţie statistică în această etapă de cercetare t = -0,41 şi F = 0,17 (tabel
nr.6.12. şi grafic nr.6.12.).

216
GRAFIC
Nr.6.12.
Valorile comparative ale
proiectărilor corecte
-etapa a II-a,
octombrie 1998
Proiectări

7
6
5
4
3
2
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
Grupa de control
Subiecţi Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)

3. Variabila număr execuţii greşite are o reprezentare cu valori


apreciabile în cadrul numărului total de proiectări la ambele grupe de cercetare,
ceea ce indică un nivel scăzut de învăţare raportat la constrângerile temporale
impuse de diferite situaţii.
La grupa de control indicatorii statistici de poziţie au valorile: media
numărului de proiectări greşite M(x) = 2,65, Me = 3 şi Mo = 3, iar la grupa de
experiment M(x) = 2,6 proiectări greşit, Me = 3 şi Mo = 3.
Exprimarea procentuală a acestei variabile în cadrul numărului total de
proiectări are valori foarte mari la ambele grupe de cercetare şi anume la grupa
de control în medie 40% din numărul total de proiectări, au fost executate
deficitar sub diferite aspecte (prizele, intrarea la procedeu, poziţia de gardă,
proiectarea propriu-zisă etc.)
Şi în cadrul acestei variabile distribuţia rezultatelor are o variaţie
însemnată fără a depăşi pragul critic de 35% la care nu mai există omogenitate.
Astfel la grupa de control coeficientul de variabilitate a fost de Cv = 18,49% iar
la grupa de experiment Cv = 23,07%.

217
Supunând rezultatele obţinute de studenţi la această variabilă testelor de
semnificaţie constatăm că t = -0,27 (p = 0,05 şi t critic = 2,09) iar la analiza de
varianţă F = 0,08 (p = 0,05 şi F critic = 4,09).
Conform acestor rezultate nu există diferenţe statistice semnificative între
cele două grupe la acest parametru.
În concluzie se poate spune că valorile probei specifice de proiectări cu
procedee din lupte în condiţii de dinamizare, sunt foarte coborâte, cu multe
greşeli, constrângerile temporale afectând execuţia stereotipului de bază în
proporţie de aproape 40%, cu variaţii individuale cuprinse între 30-50% pentru
fiecare grupă. De aici rezultă un nivel scăzut de automatizare (supraînvăţare) a
învăţării, datorită numărului mic de execuţii cu multe greşeli de finalizare
cauzate de cerinţele mari impuse de constrângerile temporale.

6.3. Etapa a III-a a cercetării experimentale


Etapa a III-a a cercetării experimentale a avut loc începând cu terminarea
celei de-a II-a testări (sfârşitul lui octombrie 1998) şi începutul celei de-a III-a
testări - ultima decadă a lunii mai 1999, cuprinzând un număr de 21 săptămâni şi
32 lecţii.
În această etapă am desfăşurat în fiecare lecţie programul experimental
expus în CAPITOLUL 5 (cu excepţia lecţiilor de verificare), şi concretizat în
aplicarea metodei de învăţare prin problematizare şi modelare a luptei pe baza
situaţiilor problematice (provocative) pe care studenţii din grupa de experiment
le sesizau sub îndrumarea mea. În paralel am aplicat un program de pregătire
psihologică prin antrenament idiomotric, şi relaxare autogenă.
La sfârşitul acestei etape -mai 1999 am aplicat aceeaşi baterie de teste
psihologice şi probe specifice ca şi în etapa a II-a a cercetării experimentale şi
anume:
- testul de evaluare a nivelului anxietăţii -STAI;
- testul de evaluare a concentrării atenţiei;

218
- proba specifică “luptă de autoapărare” o repriză de 2 minute;
- proba specifică “proiectării în regim de dinamizare cu procedee din
lupte”, o repriză de 30 secunde.

La testul pentru determinarea anxietăţii -aplicat la fel ca şi în testarea a II-


a, cu 20 minute înaintea luptei de autoapărare, după prelucrarea statistică am
obţinut următoarele rezultate (tabelul nr. 6.13.) :

TABEL Nr. 6.13.


Valorile testului de anxietate
-testarea a lll-a , mai
1999

Nr Grupa de control Grupa de experiment


. Anxietate Anxietate
cr Nume trăsăt Nume trăsătu
stare stare
t. ură ră
Bereche
1 53 66 34 45
t Condrea
2 Bâţă 42 63 Chiru 36 50
Costach
3 38 57 39 46
e Danciu
4 Dima 40 63 Dinu 39 48
5 Tănase 38 52 Dumitru 44 48
Iordach
6 49 60 40 45
Carp e
7 Cristea 42 54 Leu 34 65
Crucian
8 37 54 39 35
u Manole
Ciocârla Medvich
9 40 52 46 54
n i
10Cozma 46 65 Nichifor 41 48
11Farţade 41 54 Niţu 37 47
12Ferencz 35 48 Pleşa 42 45
13Pană 41 58 Popa 29 42
Smaran
14 39 55 35 45
da Sindile
Stegăro
15 37 44 31 49
Creţu iu
16Pop 50 57 Ştefan 38 50
17Pascaru 34 46 Tomeci 40 45
18Dobre 47 54 Trifu 41 42
Vlădăre
19 39 56 33 49
Olariu an

219
Brânduş
20 36 54 40 42
an Barna
M(X) 41.2 55.6 37.9 47
M
40 54.5 39 46.5
e
M
42 54 39 45
o
5.88
5.2375 4.2907 5.813
S 8
10.5
12.71 11.32 12.37
Cv 9
t Test 2.08 4.62 -2.08 -4.62
21.6
4.75 -4.75 21.61
ANOVA 1

-pentru variabila anxietatea stare, indicatorii statistici de poziţie ai


rezultatelor individuale la grupa de control au fost: media aritmetică M(x)=55,6
puncte, Me = 54,5 puncte şi Mo= 54 puncte. Deşi coeficientul de variabilitate
indică un grad ridicat de omogenitate, Cv = 10,59%, în cadrul grupei, pentru
unii subiecţi scorul obţinut sugerează un nivel mediu a anxietăţii, conform grilei
de evaluare a testului (Ferencz –48 puncte; Pascaru –46 puncte) iar pentru o altă
categorie nivelul trăirii anxietăţii a fost mare. Acest fapt presupune nu numai o
percepţie diferită a stresului datorat luptei, ci şi stabilităţii afectiv-emoţionale
diferite de la subiect la subiect.
Conform scalei de apreciere a testului STAI, pentru M(x) = 55,6 puncte,
corespunzătoare grupei de control, semnificaţia este a unei anxietăţi peste
medie, ceea ce ne demonstrează că majoritatea subiecţilor din grupa de
control percep un stres, un pericol iminent în lupta care avea să urmeze
imediat după testare.
- pentru grupa de experiment, valorile reprezentative ale rezultatelor
individuale au fost: media aritmetică M(x) = 47 puncte, Me = 46,5 puncte şi Mo
= 45 puncte.
GRAFIC NR. 6.13. Valorile comparative la
"anxietatea stare"
-testarea a III-a, mai 1999

220
70

Scor anxietate
60

50

40

30
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
Grupa de control
Grupa de experiment
Subiecţi Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)

Valoarea medie a rezultatelor obţinute, M(x) = 47 puncte, atribuie grupei


de experiment un nivel mediu de anxietate pe scala de interpretare a testului
STAI (Anexa nr.2). Cu toate acestea unii dintre subiecţii grupei de experiment
percep şi în acest moment încordare, o stare emoţională existentă înaintea luptei.
Dintre aceştia cităm: Chiru - 50 puncte, Leu - 65 puncte, Medvichi - 54 puncte şi
Ştefan 50 puncte. În această etapă de testare se observă o diferenţă vizibilă între
cele două grupe de cercetare la valorile indicatorilor statistici reprezentativi
(grafic nr.6.13.).
Comparând statistic diferenţele dintre subiecţii celor două grupe la această
variabilă psihologică, pentru testul student, t = -4,62 la grupa de experiment faţă
de grupa de control (p = 0,001 şi t critic = 3,88) iar pentru analiza de varianţă
ANOVA, F = -21,61 (p = 0,001 şi F critic = 12,71) (tabel nr.6.13.).
De asemenea curbele de regresie polinomială (grafic nr.6.14.), ilustrează
în mod sugestiv diferenţa dintre tendinţele centrale ale rezultatelor celor două
grupe, confirmată de testele de semnificaţie citate.
Indicatorii statistici mai sus menţionaţi, ne indică faptul că diferenţele au
semnificaţie statistică majoră, raportându-se la un prag de risc foarte coborât.
Comparând rezultatele aceleiaşi variabile cu cele obţinute la testarea
anterioară, pentru grupa de experiment observăm o scădere a mediei aritmetice
de la M(x) = 56,95 puncte la M(x) = 47 puncte, ea rămânând practic
neschimbată la grupa de control, M(x) = 55,6 puncte, faţă de M(x) = 55,55
puncte la prima testare.

221
TABEL
Nr.6.14.
Semnificaţia modificărilor parametrilor de
anxietate
înaintea luptei de autoapărare -etapa a
III-a, mai 1999
Grupa de
Grupe Grupa de control
experiment
Parametri
Anx. Anx. Anx. Anx.
statistici
stare trăsătură stare trăsătură
55,5 < 40,05 < 56,95 > 38,65 >
M(X) 55,6 41,2 47 37,9
t Test -0,05 0,98 -5,63 0,83
ANOVA 0 0,61 -19,85 0,32

Comparaţia se poate extinde şi prin calcularea semnificaţiei rezultatelor


actuale faţă de testarea anterioară. La grupa de experiment t = -5,63 (p = 0,001
şi t critic = 3,88) şi analiza de varianţă F = 21,61 (p = 0,001 şi F critic = 12,71)
în testarea actuală faţă de cea anterioară. La grupa de control evoluţia
rezultatelor actuale, nu are nici o semnificaţie faţă de testarea anterioară(tabel
nr.6.13.).
Variabila psihologică anxietatea trăsătură vom vedea că are o evoluţie mai
puţin spectaculoasă. Valorile indicatorilor tendinţei centrale sunt pentru grupa de
control M(x) = 41,2 puncte, Me = 40 puncte şi Mo = 42 puncte.
Conform scalei de apreciere a testului, media rezultatelor obţinute de
subiecţii testaţi M(x) = 40,2 puncte, indică o trăire a acestei caracteristici a
anxietăţii la un nivel mediu de către subiecţii acestei grupe, unii dintre aceştia
prezentând valori individuale ridicate la un nivel peste mediu (Berechet - 53
puncte, Pop - 50 puncte) -tabel nr.6.13.
La grupa de experiment valorile indicatorilor de poziţie au fost: M(x) =
37,9 puncte, Me = 39 puncte şi Mo = 39 puncte.

GRAFIC Nr. 6.14. Valorile comparative la

222
"anxietatea trasătură "
-testarea a lll-a,
mai 1999
55

Scor anxietate 45

35

25
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

Subiecţi Grupa de control


Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)

Deşi diferenţele variabilei între cele două grupe par mici, ele sunt totuşi
semnificative din punct de vedere statistic: pentru testul student, t = -2,08 (p =
0,05 şi t critic = 2,09) şi ANOVA, F = 4,75 (p = 0,05 şi F critic = 4,09).
Această semnificaţie a fost surprinsă şi prin curbele de regresie polinomială,
care centrează tendinţe diferite pentru cele două grupe în cadrul acestei variabile
(grafic nr. 6.14.).
În concluzie se poate spune că la sfârşitul etapei a treia din cercetarea
experimentală măsurarea variabilelor anxietate stare şi anxietate trăsătură a
pus în evidenţă diferenţe statistice semnificative între cele două grupe (mai ales
la anxietate stare) în avantajul grupei experimentale. Scorurile înregistrare de
subiecţii grupei experimentale demonstrează faptul că după un număr de 32 de
lecţii în care am aplicat antrenamentul mental (antrenament ideomotor şi
antrenamentul autogen), subiecţii acestei grupe –în cea mai mare parte a lor, nu
au mai fost predispuşi să perceapă ca ameninţătoare, acele circumstanţe
subiective, care au însoţit lupta de autoapărare.
La studenţii componenţi ai grupei de control nivelul anxietăţii (mai ales
anxietatea stare) a fost perceput la o valoare peste medie, datorită aşteptării
situaţiei stresante care se regăseşte în proba specifică lupta de autoapărare.
Similară acestei perspective este şi teoria „espectaţiei eficienţei proprii” a lui
Bandura (1977, 1988)-citat de M. Grigore (1997). El îşi pune problema dacă

223
eficienţa proprie poate fi componentă cognitivă a anxietăţii. Oricum el defineşte
anxietatea ca pe o “stare de apreciere anticipare asupra unor posibile
evenimente vătămătoare”. Bandura nu este de acord cu părerea generală că
anxietatea ar avea doar două componente, una cognitivă şi una emoţională. Ea
poate fi mai bine conceptualizată ca o stare de spaimă însoţită de schimbări
fiziologice cuantificabile sau de stări subiectiv e de nelinişte. Psihologul
stabileşte că “expectanţa eficienţei proprii reprezintă ea însăşi un element
cognitiv, cu efecte directe în apariţia anxietăţii. Astfel într-o situaţie care
produce spaimă, nelinişte, persoanele care au o eficientă scăzută, datorată
defectelor, lipsurilor proprii, vor propune scenarii de insucces, mutându-şi
atenţia de la situaţie către consecinţele nefaste”. Din contră, cei cu o eficientă
proprie înaltă nu sunt afectaţi de temeri personale iar scenariile de succes pe care
le propun fac posibilă folosirea efectivă a capacităţilor de a rezolva situaţia
problematică(critică) într-o manieră directă.
Cu riscul de a mă repeta menţionez în acest context, că lupta de
autoapărare este aproape o bătaie fără reguli numită elegant street fighting şi în
care sunt folosite mijloace de neutralizare şi imobilizare a adversarului. De
aceea, în cea mai mare parte a lor, subiecţii percep această luptă ca pe un stres
care implică (din partea lor) “percepţia unui dezechilibru accentuat între
cerinţele impuse de adversar şi capacitatea limitată sau circumstanţial limitată
(datorită stărilor de îngustare a lucidităţii), a capacităţii de răspuns, în condiţiile
în care eşecul în faţa cerinţelor este perceput ca având consecinţe importante,
fiind însoţit de niveluri crescute de anxietate stare” (Epuran, 2001).
În continuare am aplicat (în laboratorul de informatică al Academiei de
Poliţie), testul pentru evaluarea concentrării atenţiei.
Variabilele testului pe care le-am obiectivizat în contextul apariţiei şi
interiorizării subiective a stresului de luptă, au fost:
1. numărul de apariţii corecte şi
2. numărul de apariţii greşite.

224
Pentru variabila apariţii corecte indicatorii tendinţei centrale a
rezultatelor subiecţilor de la grupa de control au fost: media aritmetică M(x) =
68,5 apariţii corecte, Me = 68,5 apariţii corecte şi Mo = 68; pentru grupa de
experiment aceiaşi indicatori statistici au valori de M(x) = 70,8 apariţii corecte,
Me = 71 şi Mo = 70. Pentru ambele grupe omogenitatea este mare: la grupa de
control Cv = 2,82% şi Cv = 2,19% la grupa de experiment (tabel nr. 6.15.).
Se observă la grupa de experiment mai ales la media aritmetică o creştere
uşoară şi o ameliorare a de randament, faţă de testarea anterioară: de la
M(x)=68,7 apariţii corecte, la M(x) = 70,8 apariţii corecte – (tabel nr. 6.16.).
Să vedem ce valoare are creştere menţionată, faţă de acelaşi indicator de
la grupa de control şi mai ales faţă de etapa anterioară şi care este semnificaţia
acestei diferenţe ?
Aplicând testul student şi analiza de varianţă (ANOVA) au rezultat
următoarele valori: t = -4,4 la grupa de experiment faţă de grupa de control (p =
0,001 şi t critic = 3,88) iar la ANOVA, F = -18 (p = 0,01 şi F critic = 12,71)
(tabel nr.6.15).
Valorile obţinute la aceşti indicatori statistici ne îndreptăţesc să credem cu
cea mai mare certitudine că diferenţele între cele două grupe sunt semnificative
în favoarea grupei de experiment, care a obţinut scoruri mai bune în plan
individual la această variabilă a testului.

GRAFIC Nr.6.15.
Valorile comparative ale apariţiilor corecte la testul
de atenţie concentrată
- a lll-a testare

225
74
Apariţii corecte 72
70

68
66
64
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

Subiecţi Grupa de control


Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)

226
TABEL Nr.6.15.
TESTAREA SI EVALUAREA ATENŢIEI
CONCENTRATE
- a llI-a testare , mai
1999
Grupa de control Grupa de experiment
Nr. Apariţii Apariţii greşite Apariţii Apariţii greşite
crt. Nume corecte Total Nume corecte Eronat Omis Total
Eronate Omise
nr. % Nr. % nr. % e e Nr. %
1 Berechet 67 83,75 5 8 13 16,25 Condrea 70 90,9 2 5 7 7,79
2 Bâţă 70 89,74 3 5 8 10,26 Chiru 72 94,74 1 3 4 3,95
3 Costache 71 90,9 2 4 6 9,1 Danciu 70 90,9 2 5 7 7,79
4 Dima 69 88,46 3 6 9 11,54 Dinu 70 89,74 3 5 8 6,57
5 Tănase 67 84,81 4 8 12 15,19 Dumitru 71 92,21 2 4 6 5,27
6 Carp 69 87,34 4 6 10 12,66 Iordache 71 92,21 2 4 6 6,5
7 Cristea 70 88,6 4 5 9 13,4 Leu 70 89,74 3 5 8 8,98
8 Crucianu 66 82,5 5 9 14 17,5 Manole 73 94,81 2 2 4 2,63
9 Ciocârlan 69 87,34 4 6 10 12,64 Medvichi 72 94,74 1 3 4 3,95
10 Cozma 70 89,74 3 5 8 10,26 Nichifor 71 92,51 2 4 6 7,79
11 Farţade 65 83,33 3 10 13 16,67 Niţu 72 93,51 2 3 5 5,2
12 Ferencz 71 89,87 3 4 7 10,13 Pleşa 68 88,31 2 7 9 7,9
13 Pană 67 85,89 3 8 11 14,11 Popa 72 93,51 2 3 8 6,5
14 Smaranda 68 86,07 4 7 11 13,93 Sindile 71 93,42 1 4 5 6,57
Stegăroi
15 70 87,5 5 5 10 12,5 72 92,31 3 3 6 5,27
Creţu u
16 Pop 65 81,25 5 10 15 18,75 Ştefan 73 93,59 3 2 3 3,95
17 Pascaru 68 87,18 3 7 10 12,82 Tomeci 71 92,21 2 4 6 7,79
18 Dobre 67 84,81 4 8 12 15,19 Trifu 67 84,81 4 8 12 18,39
Vlădărea
19 68 87,18 3 7 10 12,82 69 88,46 3 6 9 5,27
Olariu n
20 Brânduşan 72 91,13 4 3 7 8,87 Barna 70 89,74 3 5 8 3,95
68,4 86,8
3,7 6,55 10,25 13,23 70,75 91,62 2,25 4,25 6,55 6,601
M(x) 5 7
Me 68,5 4 6,5 10 71 2 4 6
Mo 67 3 8 10 70 2 5 6
S 1,98 0,8645 1,986 24,252 1,552 0,786 1,552 2,164

227
6
C.v. 2,82 23,9 2,19 32,98
t Test -3,66 4,43 3,66 -4,43
18,0
25,92 18,01 25,92
ANOVA 1

228
Comparând rezultatele obţinute la această variabilă de către studenţii din
ambele grupe de cercetare, cu valorile obţinute la testarea anterioară observăm
că la grupa de control nu se evidenţiază nici o modificare semnificativă: media
rezultatelor individuale creşte de la M(x) = 68 apariţii corecte la M(x) = 68,5
apariţii corecte (t = -0,89 şi F = 0,31 -tabel nr 6.16.).

TABEL Nr.6.16.

Semnificaţia modificărilor parametrilor testului de


atenţie
concentrată înaintea luptei de autoapărare
-etapa a III-a
Grupa de
Grupa de control
Grupe experiment
Parametri statistici Apariţii Apariţii Apariţii Apariţii
corecte greşite corecte greşite
68 < 9,2 < 68,7 < 10 >
M(X) 68,5 10,3 70,8 6,55
t test p =0.001 ; t
0,89 2,12 5,68 -5,71
crit. =3.88
ANOVA p =0.001;F crit.
0,31 1,79 15,19 18,32
= 12.71

Nu acelaşi fenomen se petrece la grupa de experiment. Atât rezultatele


individuale cât şi valoarea lor medie creşte de la M(x) = 68,7 apariţii corecte la
M(x) = 70,8 apariţii corecte. Această creştere de randament a concentrării
atenţiei este foarte semnificativă: t = 5,68 (p = 0,001 şi t critic = 3,88) şi F =
15,19 pentru p = 0,001 şi F critic = 12,71 (tabel nr.6.16.) şi reprezentată prin
curbele de regresie polinomială care centrează tendinţele rezultatelor obţinute de
subiecţii fiecărei grupe (grafic nr.6.16.).
Cum se explică aceste fenomene?

229
Am constatat la testul pentru evaluarea nivelului anxietăţii, modificări de
reactivitate, corespunzătoare etapei de referinţă –după cum am apreciat. S-a
observat “că personale anxioase nu acordă suficientă atenţie sarcinii de realizat,
şi ca urmare au un handicap în procesul de finalizare a sarcinilor de realizat.
(Ralf Schwarzer citat de Grigore Marinela). O întreagă pleiadă de gânduri intruşi
şi trăiri psihosomatice negative invadează mintea subiectului anxios interferând
cu informaţia necesară realizării scopului propus. Rezultă că anxietatea
predispune la neatenţie şi distragere de la o activitate în desfăşurare. O parte a
resurselor personale sunt pierdute în numele unor preocupări pe cât de sterile pe
atât de îndepărtate (nespecifice sau în neconcordanţă cu solicitarea actuală)”.

Variabila apariţii greşite are o evoluţie asemănătoare cu cealaltă variabilă


a testului pentru concentrarea atenţiei. Indicatorii de poziţie pentru grupa de
control au fost: media aritmetică M(x) = 10,3 apariţii greşite, Me = 10 şi Mo =
10 iar pentru grupa de experiment M(x) = 6,55 apariţii greşite Me = 6 şi Mo = 6.
Ambele grupe prezintă coeficienţi de variabilitate destul de ridicaţi, fără a depăşi
pragul critic pentru care grupa nu ar mai avea omogenitate: Cv = 23,9% la
grupa de control şi Cv = 33% la grupa de experiment (tabel nr.6.15.).
GRAFIC Nr.6.16.
Valorile comparative ale "apariţiilor greşite" la testul
de atenţie concentrată
- a lll-a testare
Aparitii grsite

20

15

10

0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
Grupa de control
Subiecţi
Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)

230
Testele de semnificaţie confirmă diferenţe semnificative în favoarea
grupei de experiment: t = -4,43 (p = 0 şi t critic = 3,88) şi F = 25,92 (p = 0,001
şi F critic = 12,71) pentru ANOVA -(tabel nr.6.15. şi grafic nr.6.16.).
Comparând rezultatele obţinute cu cele de la testarea anterioară, observăm
că acestea nu au modificări esenţiale la grupa de control.
La grupa de experiment însă scade media apariţiilor greşite de la M(x) = 10
la M(x) = 6,55 iar modificările suferite sunt semnificative şi certe pentru o marjă
mică de risc: t = -5,71 (p = 0,001 şi t critic = 3,88) şi F = 18,32 pentru p = 0,01
şi F critic = 12,71 (tabel nr.6.16. şi grafic nr. 6.16.).
Concluzia care se impune în urma acestor fenomene, este că anxietatea
predispune la neatenţie, distragere de la o activitate în desfăşurare. Neatenţia
se referă la stimulii externi (orice eveniment care apare), cât şi la stimulii interni
(griji de tot felul, diverse simptome somatice. Persoanele anxioase continuă să
cerceteze amănunţit mediul extern, pentru a detecta alte eventuale surse de
temeri şi neîncrederi, astfel că o mare cantitate de informaţii neutră întrerupe
cursivitatea gândurilor şi acţiunilor focalizate spre un scop real, concret.

Următoarea probă a fost lupta de autoapărare care a urmat la foarte scurt


interval din momentul testărilor anterioare.
Cele 20 de lupte au fost înregistrare cu o cameră video, după care am avut
posibilitatea analizării şi evaluării semnificaţiei fiecărei faze de luptă.
Ca şi la testarea anterioară variabilele măsurate au fost cele care au
determinat nivelul eficienţei comportamentului de luptă:
1. număr atacuri efectuate;
2. număr atacuri finalizate;
3. număr atacuri respinse;
4. intervalul de atac.

231
Pentru prima variabilă numărul de atacuri efectuate în lupta de
autoapărare valorile indicatorilor statistici reprezentativi au fost la grupa de
control M(x) = 6,6 atacuri efectuate, Me = 6,5 şi Mo = 6, iar la grupa de
experiment M(x) = 7,9 atacuri efectuate, Me = 8 şi Mo = 8 (tabel nr.6.17.).
Se observă la ambele grupe de cercetare o creştere a mediei atacurilor
efectuate: la grupa de control de la M(x) = 6,35 atacuri efectuate în prima testare
la M(x) = 6,6 atacuri efectuate, iar la grupa de experiment de la M(x) = 6,5
atacuri efectuate în prima testare la M(x) = 7,9 atacuri efectuate (tabel nr. 6.18).
La grupa de control ponderea medie a atacurilor efectuate a fost de 45,41%
cu ponderi individuale cuprinse între 28,57% (Crucianu 4 atacuri efectuate din
14) şi 57% (Dima 8 atacuri efectuate din 14) –tabel 6.17.
La grupa de control ponderea medie a atacurilor efectuate a fost de
54,59% din totalul lor cu o minimă de 25% (Pleşa 6 atacuri efectuate din 15)şi
şi o maximă de 71,42% (Manole 10 atacuri efectuate din 14).
GRAFIC Nr.6.17.
Valorile comparative ale
atacurilor efectuate
-etapa a III-a, mai
1999
12
10
Atacuri

8
6
4
2
1 3 5 7 9 11 13 15 17 19
Gupa de control
Subiecţii Grupa de experiment
Poly. (Gupa de control)
În această etapă a experimentului,Poly. (Grupadiferenţe
au apărut de experiment)
între rezultatele
celor două grupe : t = 3,68 (p = 0,01 şi t critic = 2,86) iar pentru analiza de
varianţă ANOVA, F = 18,1 (p = 0,001 şi F critic = 12,71) -(tabel nr.6.17.).
De asemenea, semnificaţia diferenţei rezultatelor individuale, este
ilustrată în mod foarte sugestiv de curbele de regresie polinomială care trasează
tendinţele pentru fiecare grupă în parte (graf. nr.6.17.)

232
Putem afirma cu certitudine că diferenţele dintre cele două grupe au
semnificaţie statistică la un nivel de siguranţă foarte ridicat (P = 99 pentru testul
student şi P = 999 pentru ANOVA) .
Se observă de asemenea că şi numărul total de atacuri efectuate (100%) a
crescut faţă de testarea anterioară: de la M(x) = 12,29 la M(x) = 13,86 iar
semnificaţia diferenţei este dată de t = 4,07 (p = 0,001 şi t critic = 3,88) şi
ANOVA, F = 17,37 (p = 0,001 şi F critic = 12,71), aceasta însemnând o
creştere a densităţii luptei pe seama creşterii numărului de atacuri a subiecţilor
grupei de experiment.

În ceea ce priveşte variabila eficacităţii numită numărul de atacuri


finalizate valorile statistice reprezentative au fost pentru grupa de control M(x)
= 3,05, Me = 3 şi Mo = 3 iar pentru grupa de experiment aceiaşi indicatori
statistici au avut valori de M(x) = 4,25 atacuri finalizate, Me = 4 şi Mo = 4
(tabel nr.6.17.).
Ponderea medie a atacurilor finalizate a fost de M(x) = 45,29% pentru
grupa de control cu o valoare minimă de 25% (Crucianu 1 atac finalizat din 4
efectuate) şi cu o valoare maximă de 57,14% (Costache 4 atacuri finalizate din 7
efectuate) –(tabel nr. 6.18.).
La grupa de experiment ponderea medie a atacurilor finalizate a fost de
55,42% cu valoare minimă de 44,44% (Dumitru şi Tomeci cu 4 atacuri finalizate
din 9 efectuate) şi valoare maximă de 71,4% (Danciu şi Trifu cu 5 atacuri
finalizate din 7 efectuate) (tabel nr. 6.17. şi grafic nr.6.18.).
Grupa de control prezintă o omogenitate destul de scăzută cu un
coeficient de variabilitate Cv = 34,43% iar la grupa de experiment variabilitatea
este mai mică Cv = 18,49%.
Semnificaţia diferenţei dintre grupe este dată ca fiind certă pentru valori
ale testului student t = 6,38 în favoarea grupei de experiment, pentru p = 0,001
şi t critic = 3,88 şi de rezultatul ANOVA unde F = 16,73 (p = 0,001 şi F critic

233
= 12,71) şi confirmată de tendinţele celor două grupe, reprezentate în mod
expresiv de curbele de regresie polinomială (grafic nr.6.18.).
Raportând rezultatele variabilei în cadrul aceleiaşi grupe, la testarea
anterioară, observăm că media atacurilor finalizate a crescut la ambele grupe.
Pentru grupa de control de la M(x) = 2,7 atacuri finalizate în testarea anterioară
la M(x) = 3,05 atacuri finalizate în momentul de faţă iar pentru grupa de
experiment de la M(x) = 2,75 atacuri finalizate în testarea anterioară la M(x) =
4,25 atacuri finalizate în momentul actual; dar această creştere nu are
semnificaţie pentru ambele grupe. Dacă la grupa de control t = 0,58 şi F = 1,4
(ANOVA) - valorile nu denotă o diferenţă semnificativă, la grupa de experiment
t = 7,09 (p = 0,001 şi t critic = 3,88) şi la ANOVA F = 24,08 (p = 0,001 şi F
critic = 12,71) (tabel nr.6.18.).

GRAFIC Nr.6.18.
Valorile comparative ale
atacurilor finalizate
-etapa a III-a, mai
1999

7
Atacuri

6
5
4
3
2
1
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
Grupa de control
Subiecţii Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control )
Poly. (Grupa de experiment)

234
TABEL Nr.6.17.
VERIFICAREA SI EVALUAREA LUPTEI DE AUTOAPĂRARE - etapa a
Ill-a , iunie 1999

Grupa de control Grupa de experiment Nr.


Eficacitatea luptei Eficacitatea luptei total
Nr. nr. atacuri nr. atacuri nr. atacuri interval nr. atacuri nr. atacuri nr. atacuri intervalde
crt. Nume efectuate finalizate respinse de atac Nume efectuate finalizate respinse de atac atacuri
(secunde (secund
nr. % nr. % nr. % nr. % nr. % nr. %
) e) 100%
1 Berechet 6 46.15 3 50 3 42.86 13 Condrea 7 53.84 4 57.1 3 50 17 13
2 Bâţă 6 42.86 3 50 4 50 14 Chiru 8 57.14 4 50 3 50 15 14
3 Costache 7 50 4 57.14 2 28.57 14 Danciu 7 50 5 71.4 3 42.86 17 14
4 Dima 8 57.14 5 62.5 3 50 15 Dinu 6 42.85 3 50 3 37.5 20 14
5 Tănase 7 43.76 3 42.86 5 55.56 16 Dumitru 9 56.24 4 44.4 4 57.14 13 16
6 Carp 5 35.71 2 40 3 33.33 14 Iordache 9 64.29 6 66.6 3 60 13 14
7 Cristea 6 42.86 2 33.33 4 50 14 Leu 8 57.14 4 50 4 66.67 15 14
8 Crucianu 4 28.57 1 25 5 50 14 Manole 10 71.42 5 50 3 75 12 14
9 Ciocârlan 8 53.33 3 37.5 3 42.86 15 Medvichi 7 46.67 4 57.1 5 62.5 17 15
10 Cozma 7 46.66 2 28.57 4 50 15 Nichifor 8 53.33 4 50 5 71.43 15 15
11 Farţade 8 50 4 50 3 37.5 16 Niţu 8 50 5 62.5 4 50 15 16
12 Ferencz 9 60 5 55.56 3 50 13 Pleşa 6 40 3 50 4 44.44 20 15
13 Pană 6 42.86 3 50 3 37.5 20 Popa 8 57.14 5 62.5 3 50 15 14
14 Smaranda 5 41.67 2 40 4 57.14 24 Sindile 7 58.33 3 48.8 3 60 17 12
15 Creţu 8 50 4 50 4 50 15 Stegăroiu 8 50 4 50 4 50 15 16
16 Pop 6 40 3 50 5 55.56 20 Ştefan 9 60 4 66.6 3 50 13 15
17 Pascaru 7 43.76 4 57.14 5 55.56 17 Tomeci 9 56.25 4 44.44 3 42.86 13 16
18 Dobre 6 46.15 3 50 2 28.57 20 Trifu 7 53.85 5 71.4 3 50 17 13
19 Olariu 6 42.86 2 33.33 4 50 20 Vlădărean 8 57.14 4 50 4 66.67 15 14
20 Brânduşan 7 43.76 3 42.86 4 44.44 17 Barna 9 56.25 5 55.6 4 57.14 13 16
45.4 55.4
6.6 3.05 45.29 3.65 45.97 16.3 7.9 54.59 4.25 3.55 54.71 15.35 13.86
M(x) 1 2
Me 6.5 3 4 15 8 4 3 15 14
Mo 6 3 3 14 8 4 3 15 14
S 1.23 1.05 0.933 2.99297 1.071 0.786 0.686 2.2542 1.1470

235
1 2 4 8
18.6
34.43 25.56 22.5 13.54 18.49 19.44 14.68 8.28
Cv 4
t Test -3.68 -6.38 0.4 1.57 3.68 6.38 -0.4 5.35 -1.57 4.07
ANOVA -18.1 -16.7 0.15 -1.29 18.13 16.73 0.15 8.52 1.29 17.37

236
Diferenţele statistic semnificative în favoarea grupei de experiment sunt
datorate la această variabilă atât contextului dominant euristic şi problematizant
prin care studenţii abordează instruirea şi antrenarea autoapărării cât şi pregătirii
psihologice pe care au efectuat-o (antrenament mental).

TABEL
Nr.6.18.
Semnificaţia modificărilor parametrilor randamentului de
luptă
-testarea a
III-a
Grupa de control Grupa de experiment
Grupe nr. nr. nr. nr. nr. nr.
med. med
Param atac. atac. atac. atac. atac. atac.
interv. interv.
etri efectu finaliz respin efectu finaliz respin
atac atac
ate ate se ate ate se
6,35 < 2,7 > 3,7 > 19,8 6,5 < 2,75> 3,7 > 19,2 >
M(X) 6,6 3,05 3,65 >16,03 7,9 4,25 3,55 15,35
t test 1 1,58 -0,2 -3,26 5,71 7,09 -0,38 -5,47
ANOV
0,5 1,4 0,03 10,27 13,11 24,08 1,14 13,55
A

În concluzie în această etapă de cercetare, fiabilitatea atacului a crescut


în mod semnificativ datorită problematizării şi pregătirii psihologice efectuate.
Subiecţii grupei de experiment, au o reactivitate mai bună în acest moment la
solicitările stresului de luptă . Pe parcursul a 32 de lecţii, împreună cu subiecţii
grupei de experiment, am analizat şi exersat rezolvarea situaţiilor critice, cu care
ei s-ar putea întâlni în activitatea profesională; practic am „porţionat” şi am
“administrat” acest distres (situaţiile problematice şi factorii corolari) în “doze
homeopatice” în cadrul fiecărei lecţiilor, -adică obişnuirea treptată a
subiecţilor cu situaţiile destabilizatoare. A crescut în acest fel nivelul de
identificare şi anticipare a situaţiilor riscante, precum şi gradul de aplicare a

237
comportamentului la situaţiile problematice, care prin exersare şi interiorizare s-
au transformat în situaţii cunoscute familiare şi accesibile ca mod de acţiune.

Cercetarea unei alte variabile a eficacităţii luptei ne oferă un alt aspect al


comportamentului subiecţilor din cele două grupe pe parcursul luptei de
autoapărare în această etapă a cercetării experimentale.
Variabila stabilitatea apărării sau numărul de atacuri adverse respinse
oglindeşte latura defensivă a luptei.
Pentru grupa de control valorile statistice reprezentative ale rezultatelor
individuale înregistrate sunt: media aritmetică M(x) = 3,65 atacuri respinse , Me
= 4, şi Mo = 3; valoarea minimă în grupă a fost de 2 atacuri respinse iar xMax =
5 atacuri respinse, ceea ce reflectă o omogenitate destul de mare în cadrul grupei
Cv = 25,56%. În comparaţie cu etapa anterioară numărul atacurilor respinse în
timpul luptei de către subiecţii acestei grupe nu a crescut având o medie M(x) =
3,65 atacuri respinse puţin diferită de cea din înregistrarea anterioară şi care
reprezintă o pondere procentuală de 45,97% atacuri respinse din totalul celor
efectuate de către adversari. În cadrul grupei ponderea procentuală a atacurilor
respinse variază între 28,57% (Dobre 2 atacuri respinse din 7) şi 57,14%
(Smaranda 4 atacuri respinse din 7) (tabel nr. 6.17.).
Pentru grupa de experiment valorile statistice reprezentative ale
rezultatelor individuale înregistrate: media aritmetică M(x) = 3,55 atacuri
respinse, Me = 3 şi Mo = 3; valoarea xMin = 3 iar xMax = 5, ceea ce reflectă o
omogenitate bună în cadrul grupei: Cv = 19,4%. Nici la această grupă nu s-au
îmbunătăţit rezultatele la atacurile respinse, în comparaţie cu înregistrarea
anterioară. Ba chiar media a scăzut puţin dar nesemnificativ de la M(x) = 3,65 la
M(x) = 3,55 în această etapă ceea ce înseamnă o uşoară scădere a randamentului
defensiv, dar de neluat în consideraţie datorită lipsei de semnificaţie.Valoarea
diferenţei între rezultatele celor două grupe de cercetare este dată de t = -0,4 şi

238
pentru ANOVA, F = 0,15 (p = 0,05). Nu există o semnificaţie statistică (grafic
nr.6.19.)

239
GRAFIC Nr. 6.19.
Valorile comparative ale
atacurilor respinse
-etapa a III-a, mai
1999
Atacuri respinse

6
5
4
3
2
1
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

Subiecţi Grupa de control


Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
Am văzut că rezultatele medii ale celor Poly.
două (Grupa
grupe de experiment)
sunt asemănătoare.
Dar ponderea medie a atacurilor respinse este foarte diferită Spre deosebire de
grupa de control unde atacurile respinse reprezintă 45,97%. Din atacurile
efectuate de adversari, la grupa de experiment ponderea atacurilor respinse prin
raportarea la numărul atacurilor efectuate de adversar are o valoare 55,42%
atacuri respinse.
Acest aspect reflectă preocupările pe care subiecţii grupei de experiment
le acordă laturii defensive a comportamentului lor de luptă.

Ultima variabilă a acestei probe, media intervalului de atac vom vedea că


prezintă valori care completează sau vin în întâmpinarea afirmaţiilor făcute mai
sus.
La ambele grupe se observă o scădere a mediei intervalului de atac.
Pentru grupa de control se înregistrează o scădere a mediei intervalului de
atac de la M(x) = 19,8 secunde în înregistrarea anterioară la M(x) = 16,3
secunde. Această scădere are o semnificaţie deosebită: t = -3,26 (p = 0,01 şi t
critic = 2,86) -tabel nr.6.17.

240
În principiu, ritmul luptei este impus de subiecţii din subiecţii din grupa
de experiment, care au efectuat un număr mai mare de atacuri, cu o finalizare
mai bună pe fondul unei scăderi mai accentuate a intervalului de atac faţă de
etapa anterioară: de la M(x) = 19,2 secunde în etapa anterioară la M(x) = 15,35
secunde în această etapă; diferenţele dintre cele două testări sunt validate prin
testele de semnificaţie t = -5,47 (p = 0,001 şi t critic = 2,88) şi ANOVA unde F
= 13,5 pentru p = 0,001.
În cadrul actualei testării a acestei variabile, nu există diferenţe marcante
între cele două grupe: t = -1,57 şi ANOVA, F = 1,29 pentru p = 0,05 (tabel nr .
6.17 şi grafic nr. 6.20.)

GRAFIC
Nr.6.20.
Valorile comparative ale mediei
intervalului de atac
-etapa a III-a, mai
1999
24
Secunde

22
20
18
16
14
12
10
8
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
Grupa de control
Grupa de experiment
Subiecţi Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)
În concluzie se poate spune că urmare a programului experimental care a
vizat optimizarea reactivităţii psihologice dar şi a comportamentului tehnico-
tactic, prin problematizarea aspectelor critice ale luptei şi modelarea acestora în
lupta de autoapărare, randamentul de luptă al subiecţilor din grupa de
experiment a crescut semnificativ în toate aspectele sale atât faţă de etapa
anterioară cât mai ales faţă de grupa de control.

241
Proba specifică repetări de procedee cu proiectare din lupte în condiţii
de dinamizare - o repriză de 30 secunde, a fost ultima dintre cele administrate
la sfârşitul celei de-a III-a etape a cercetării experimentale.
Variabilele experimentale urmărite la această probă au fost (tabel nr 6.19.):
1. numărul total de proiectări;
2. numărul de proiectări corecte;
3. numărul de proiectări greşite.

1. La prima variabilă, numărul total de proiectări, valorile tendinţei


centrale ale grupei de control au fost: media aritmetică M(x) = 9,25 proiectări,
Me = 9 şi Mo = 9, iar la grupa de experiment M(x) = 11,2 proiectări, Me = 10 şi
Mo = 10 -(tabel nr. 6.19.).
Pentru ambele grupe coeficientul de variabilitate indică o bună
omogenitate: Cv = 13,07% la grupa de control şi Cv = 9,87% la grupa de
experiment.
La sfârşitul celei de-a III-a etape de cercetare se observă o diferenţiere
accentuată a valorilor reprezentative ale celor două grupe.
Pentru a putea determina valoarea acestor diferenţe între cele două grupe
am aplicat testele de semnificaţie şi am obţinut pentru testul student t = 5,32 (p
= 0,001 ; t critic = 3,88) şi pentru ANOVA monofactorială F = 28,36 (p = 0,001
şi F critic = 12,71) -tabel nr.6.19.
Rezultatele obţinute de ambele grupe la această variabilă au suferit
modificări ameliorative substanţiale faţă de testarea anterioară.
Grupa de control are o creştere a rezultatelor individuale şi a mediei de la
M(x) = 6,8 proiectări la M(x) = 9,25 proiectări. La nivelul grupei această
creştere a avut o semnificaţie majoră reflectată prin valori cu grad mare de
semnificaţie: pentru t =10,97 (p = 0,001 şi t critic = 3,88) şi pentru ANOVA, F
= 61,73 (p = 0,001 şi F critic = 12,71) -tabel nr. 6.20.

242
TABEL Nr. 6.19.

VERIFICAREA SI EVALUAREA PROCEDEELOR CU PROIECTARE DIN


LUPTE
ÎN REGIM DE DINAMIZARE ( 30 sec. )- etapa a lll-a , mai
1999

Grupa de control Grupa de experiment


Nr. Nr. proiectări Nr. proiectări
crt Greşi
Nume Tota Corecte Greşite Nume Corecte
. Total te
l
Nr. % Nr. % Nr. % Nr. %
14.2
1 7 6 85.71 1 10 9 90 1 10
Berechet 8 Condrea
90.9
2 8 7 87.5 1 12.5 11 10 1 9.09
Bâţă Chiru 1
3 Costache 9 9 100 0 0 Danciu 10 9 90 1 10
4 Dima 8 7 87.5 1 12.5 Dinu 10 8 80 2 20
11.1
5 9 8 88.88 1 11 11 100 0 0
Tănase 1 Dumitru
123. Iordach 90.9
6 8 7 87.5 1 11 10 1 9.09
Carp 5 e 1
7 Cristea 10 8 80 2 20 Leu 9 9 100 0 0
92.3
8 8 7 87.5 1 12.5 13 12 1 7.69
Crucianu Manole 1
22.2 Medvich 91.6
9 9 7 77.78 2 12 11 1 8.33
Ciocârlan 2 i 7
11.1 92.3
10 9 8 88.88 1 13 12 1 7.69
Cozma 1 Nichifor 1
83.3 16.6
11 12 9 75 3 25 12 10 2
Farţade Niţu 3 6
18.1
12 11 9 81.82 2 10 10 100 0 0
Ferencz 8 Pleşa
92.3
13 9 9 100 0 0 13 12 1 7.69
Pană Popa 1
14 Smaranda 10 8 80 2 20 Sindile 12 12 100 0 0
Stegăro 90.9
15 11 10 90.91 1 9.09 11 10 1 9.09
Creţu iu 1
22.2
16 9 7 77.78 2 12 12 100 0 0
Pop 2 Ştefan
17 Pascaru 10 10 100 0 0 Tomeci 11 11 100 0 0
18 Dobre 10 8 80 2 20 Trifu 11 9 90 2 20
22.2 Vlădăre
19 9 7 77.78 2 11 11 100 0 0
Olariu 2 an
Brânduşa 90.9
20 9 9 100 0 0 11 10 1 9.09
n Barna 1
Xm 9.25 8 86.5 1.25 13.5 11.2 10.4 92.9 0.8 7.14
Me 9 8 1 11 10 1
Mo 9 7 1 11 10 1
0.85 1.10 0.69
1.21 1.12 1.23
S 1 5 6
68.0
13.1 14.1 9.87 11.8 87.5
Cv 8

243
-
-6.6 1.5 5.32 6.56 -1.5
t 5.32
28.3
28.4 41.5 2.5 41.5 2.5
An 6

244
TABEL Nr. 6.20.
Semnificaţia modificărilor indicatorilor statistici faţă de
etapa anterioară
-etapa a , mai
III-a, 1999
Grupe Grupa de control Gupa de experiment
Nr.
Proiect Proiect Nr. total Proiect Proiect
total
Parametri ări ări proiectă ări ări
proiect
corecte greşite ri corecte greşite
ări
6,8 < 4,15 < 2,65 6,65 4,05 < 2,6 >
M(X) 9,25 8 >1,25 <11,2 10,4 0,85
t test 10,97 17,42 -7,62 20,12 30,42 -7
ANOVA 61,73 163,02 40,09 207,41 385,47 67,07

Subiecţii grupei de experiment îşi ameliorează şi ei rezultatele faţă de


evaluările anterioare: valoarea medie a proiectărilor efectuate creşte de la M(x)
= 6,65 proiectări la M(x) = 11,2 proiectări (aproape îşi dublează valoarea !!).
Această evoluţie a avut o semnificaţie deosebită, confirmată de valori deosebite
ale testelor de semnificaţie: pentru testul student t = 21,94 (p = 0,001) iar pentru
ANOVA, F = 122,82 (p = 0,001 şi F critic = 12,7 !!!) (tabel nr. 6.20.şi grafic
nr. 6.21.).

GRAFICUL
Nr.6.21
Comparaţia numărului total de proiectări la
subiecţii celor doua grupe
-etapa a III-a ,
mai 1999

245
14
12
Proiectări 10
8
6
4
2
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
Grupa de control
Subiecţi Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)

Deşi se poate spune, despre ambele grupe că au avut creşteri


semnificative, fireşti după aproape un an de antrenament, ameliorările reflectate
de cifrele subiecţilor de la grupa de experiment au un caracter exploziv.

2. A doua variabilă comportamentală, care decurge din această probă este


numărul de proiectări corecte. Această variabilă reflectă eficienţa şi precizia
comportamentului supraînvăţat, în condiţii de constrângeri temporale.
Pentru grupa de control indicatorii statistici de poziţie sunt: media
aritmetică M(x) = 8 proiectări corecte, Me = 8 şi Mo = 7. Distribuţia valorilor
individuale în cadrul grupei este omogenă având un coeficient de variabililitate
Cv = 17,19%.
Media ponderii exerciţiilor corecte în cadrul numărului total de proiectări,
a fost de 86,48 % cu valori individuale cuprinse între 75 % şi 100% (tabel
nr.6.19.).
Faţă de evaluarea anterioară, care a corespuns iniţierii cercetării
experimentale, grupa înregistrează o ameliorare a mediei de la M(x) = 4,15
proiectări corecte la M(x) = 8 proiectări corecte, ameliorarea fiind certificată de
prelucrările prin testele de semnificaţie pentru testul student t = 17,42 (p =
0,001) iar pentru ANOVA, F = 163,02 pentru p = 0,001 -(tabel nr. 6.20.).

GRAFICUL
Nr.6.22.

246
Comparaţia numărului de proiectări corecte la
subiecţii celor două grupe
-etapa a III-
a , mai 1999
15
Proiectari

10

0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
Subiecţi Grupa de control
Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)

Şi grupa de experiment înregistrează un salt ameliorativ al rezultatelor la


această variabilă. Valorile tendinţei centrale au fost: M(x) = 10,4 proiectări
corecte, Me = 10, Mo = 10. Variabilitatea rezultatelor în cadrul grupei este mică,
omogenitatea având valori de Cv = 11,58.
Media ponderii proiectărilor corecte în cadrul numărului total al
proiectărilor efectuate a fost de 92,85%, în comparaţie cu 86,48% la grupa de
control. Randamentul crescut al grupei de experiment faţă de grupa de control,
este oglindit şi de curbele de regresie polinomială, care centrează cele două
seturi de date referitoare la această variabilă (grafic nr.6.22.).
Faţă de evaluarea iniţială, creşterile înregistrate de subiecţii grupei de
experiment, au fost de-a dreptul explozive. Per total, valoarea medie a
execuţiilor corecte aproape că s-a triplat, de la M(x) = 4,5 proiectări corecte la
M(x) = 10,4 proiectări corecte. Expresia semnificaţiei acestor diferenţe a fost
redată de valori ale testelor de semnificaţie aparent şocante, dar aceasta a fost
realitatea. Pentru testul student t = 27,36 (p = 0,001), iar pentru ANOVA, F =
288,56!! (p = 0,001) -tabel nr.6.20.
Comparând valorile medii ale celor două grupe de cercetare se observă
totuşi o diferenţiere a creşterii înregistrate de ambele grupe în cadrul acestei
etape. Diferenţele sunt în avantajul grupei de experiment, iar semnificaţia acestei

247
diferenţe are valoarea pentru testul student de t = 9,74 (p = 0,001) şi pentru
ANOVA, F = 105,56 (p = 0,005) -(tabel nr.6.20. şi grafic nr.6.22.).

3. Un alt parametru al eficienţei (de fapt al neeficienţei) în cadrul acestei


probe specifice a fost numărul de proiectări greşite.
Cu cât nivelul învăţării realizate faţă de o anumită sarcină, este mai
ridicat, cu atât numărul greşelilor va fi mai mic în condiţiile aplicării diferitelor
constrângeri iar eficienţa comportamentului dobândit va fi mai mare.

248
GRAFICUL
Nr.6.23.
Comparaţia numărului de proiectări greşite la
subiecţii celor două grupe
-etapa a III-a ,
mai 1999
4
Proiectări

0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
Grupa de control
Grupa de experiment
Subiecţi Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)

Pentru grupa de control valorile tendinţei centrale ale acestei variabile au


fost: media aritmetică a numărului de execuţii greşite M(x) = 1,25 proiectări
greşite, Me = 1 şi Mo = 1, reprezentând o pondere de 21,07% din totalul
proiectărilor efectuate (tabel nr 6.19.). Faţă de etapa iniţială a experimentului,
media numărului de erori a scăzut de la M(x) =2,65 proiectări greşite
reprezentând 38,97 % din totalul proiectărilor. Considerăm ca fiind firească
evoluţia pozitivă de la sfârşitul acestei etape, fiind atestată de valori
semnificative, corespunzătoare ale testelor aplicate: pentru testul student t =
-4,72 (p = 0,001) şi pentru ANOVA, F = 40,09 (p = 0,001) – tabel nr.6.20.
Vom vedea că pentru grupa de experiment modificările ameliorative au
fost şi mai spectaculoase faţă de evaluările iniţiale: media aritmetică a
proiectărilor greşite a fost la această testare M(x) = 0,85 proiectări greşite, şi
7,14 % din totalul lor (tabel nr.6.20.), faţă de etapa anterioară M(x) = 2,6
proiectări greşite, reprezentând 39,03% din proiectările efectuate. De altfel
saltul calitativ faţă de începutul anului universitar corespunzător primei testări,

249
este atestat de testul student, t = -7 (p = 0,001) şi de către ANOVA, F = 67,07
pentru p = 0,001 şi F critic = 12,71 (tabel nr.6.20.)
Rezultatele grupelor de cercetare la acest parametru de eficienţă, probează
prin testele de semnificaţie, că diferenţele înregistrate nu au fost destul de mari
pentru a avea o semnificaţie: t = -1,15 şi F = 1,61. Totuşi aceste diferenţe sunt
reprezentate în mod corespunzător de tendinţele exprimate prin curbele de
regresie pentru fiecare grupă de cercetare (grafic nr.6.23.)
În concluzie, se poate spune că la sfârşitul acestei etape de cercetare
ambele grupe au înregistrat ameliorări semnificative ale eficienţei la această
probă efectuată în condiţii de constrângeri temporale. Analiza efectuată a
demonstrat că grupa de experiment a avut totuşi o creştere explozivă a
numărului de proiectări efectuate şi mai ales proiectărilor corecte, creştere ce se
sprijină pe valorile absolute ale subiecţilor şi mai ales de rezultatele prelucrării
acestora.

6.4. Etapa a IV-a a cercetării experimentale


Această etapă a cercetării experimentale s-a desfăşurat pe parcursul
primului semestru al anului universitar 1999-2000. În intervalul cuprins între 01
octombrie 1999 - 20 ianuarie 2000, aplicarea programului experimental a fost
continuat pe parcursul a 22 de lecţii şi a avut ca obiectiv prioritar, creşterea
eficienţei comportamentului de luptă tehnico-tactic în autoapărare, pe baza
exersării şi perfecţionării procedeelor tehnico-tactice în context problematizant,
plecând de la principalele tipuri de situaţii problematice şi a modelării
comportamentului de luptă şi pe baza optimizării reactivităţii psihologice, care a
avut ca suport antrenamentul mental (antrenament idiomotric şi antrenament
autogen).
La sfârşitul celei de-a IV-a etape de cercetare, am aplicat mai multe teste
şi probe, ale căror rezultate au făcut necesară prelucrarea statistică, interpretarea
lor şi elaborarea concluziilor.

250
Ca repere pentru orientarea cercetării, am aplicat probele şi testele în
următoarea ordine, pe care am respectat-o şi la prelucrarea şi interpretarea
rezultatelor:
1. verificarea, evaluarea şi notarea tehnicilor de autoapărare însuşite;
2. testul pentru determinarea nivelului de anxietate STAI;
3. testul pentru concentrarea atenţiei (varianta C.C.P.S.);
4. proba specifică “lupta de autoapărare” - o repriză de 2 minute;
5. proba specifică “proiectări cu procedee din lupte în regim de
dinamizare” - o repriză de 30 secunde;
6. chestionarul de autoapreciere a nivelului de încredere în tehnicile de
luptă însuşite;
7. chestionarul de autoevaluare a capacităţii psihice în cazul unei lupte
reale.

1. Verificarea evaluarea şi notarea nivelului de însuşire a tehnicilor de


autoapărare la studenţii din cele două grupe de cercetare, a fost efectuată pe
parcursul mai multor lecţii, dat fiind numărul mare de tehnici de luptă care a
impus verificarea.
Pentru păstrarea obiectivităţii, examinarea celor două grupe a fost efectuată
de o comisie de trei profesori din catedra de educaţie fizică, aceştia fiind
familiarizaţi cu cerinţele programei de autoapărare din Academia de Poliţie şi
având o mare experienţă în Artele Marţiale.
Studenţii din cele două grupe de cercetare au fost examinaţi la 15 grupe de
procedee tehnico-tactice de luptă (tabel nr.6.21. şi tabel nr.6.22.)
La o primă examinare a notelor din cele două tabele se observă că între
cele două grupe de cercetare, există diferenţe oglindite de mediile aritmetice ale
fiecărui subiect. Pentru a observa mai bine aceste diferenţe, dăm expresie grafică
acestor medii, unde curbele de regresie polinomială reflectă în acelaşi timp şi
tendinţele celor două grupe (grafic nr.6.24.).

251
Diferenţele dintre mediile notelor la autoapărare ale subiecţilor din cele
două grupe sunt atestate prin testele student t = 5,59 (p = 0,001) şi ANOVA, F =
30,3 (p = 0,001), ca fiind mai mult decât semnificative.

GRAFIC
Nr.6.24
Valorile comparative ale mediilor
aritmetice ale subiecţilor
la principalele tenici
de luptă
10
Medii

9
8
7
6
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
Grupa de control
Subiecţi Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)
Analizând cele două grupe de cercetare sub aspectul diferenţelor de medii
pe tehnici sau grupe de tehnici, observăm diferenţe statistice semnificative
consemnate prin valori ale testului student cuprinse între valori ale lui t = 2,7 şi t
= 7,62 şi prin valori corespunzătoare ale testului ANOVA, între F = 8,96 şi F
=44,16 (tabel nr.6.22.).
De asemenea, pentru o mai bună înţelegere a acestor diferenţe ilustrăm
prin graficul nr.6.25 valorile mediilor aritmetice pe grupe de procedee, care
înfăţişează şi tendinţele celor două grupe şi prin curbele de regresie polinomială.
Comparând notele obţinute de subiecţii grupelor de cercetare, pe cele 15
grupe de tehnici de autoapărare la care au fost verificaţi, am constatat o diferenţă
mai mult decât sugestivă pentru care aplicarea testelor de semnificaţie a decupat
valori cuprinse între t = 2,7 şi t = 7,62 pentru t Test şi între F = 8,96 şi F =
44,16 (pentru ANOVA). Există trei grupe de tehnici (“lovituri directe de braţ”,
“lovituri directe de picior” şi “lovituri laterale de picior” tabel nr.6.21. şi tabel
nr.6.22. precum şi în graficul nr.6.25.), a căror diferenţe sunt atât de mici, încât

252
nu produc nici o semnificaţie. Acest fenomen s-a produs datorită lipsei de
complexitate a tehnicilor respective, execuţia şi finalizarea lor nesolicitând
subiecţii în mod deosebit.

GRAFIC
Nr.6.24.
Comparaţia mediilor aritmetice pe
grupe de tehnici
10
Medii

9
8
7
6
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
Tehnici deautoapărare Grupa de control
Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)

253
TABEL
Nr.6.21.
VERIFICAREA SI NOTAREA TEHNICILOR DE AUTOAPĂRARE INSUŞITE
-grupa de control
-etapa a IV-a ,
ianuarie 2000
Lov. Lov. Lov. Lov. Lov. Lov. Ippon O Apărări la Apărări la Apărări la Apărări la
Nr. Koshi lov. de lov. de lov. de lov. de
Lov. Uki
crt Nume dir. circ. dir. circ. lat. picior seoi gurum soto cuţit cuţit cuţit cuţit M(x)
cot goshi
. înapo a c\tre prin
braţ braţ picior piciorpicior i nage gari sus-jos jos-sus interior împung.
1 Berechet 9 6 9 10 8 9 8 7 8 7 9 7 8 9 7 8.067
2 Bâţă 10 7 10 10 8 8 8 7 9 7 9 8 8 9 7 8.333
Brânduş
3 10 9 10 10 9 8 8 8 9 8 10 8 9 9 8 8.867
an
4 Carp 8 6 9 9 6 7 6 7 7 6 8 7 7 8 6 7.133
Ciocârla
5 10 8 10 8 6 9 8 8 9 8 9 8 7 8 7 8.2
n
6 Costache 10 8 10 9 7 8 7 8 10 9 8 8 8 8 6 8.267
7 Cosma 8 6 8 8 7 8 7 7 7 6 7 6 7 7 6 7
8 Creţu 10 10 10 10 10 10 9 8 8 9 10 8 8 8 7 9
9 Cristea 10 8 10 9 9 10 8 8 9 8 10 8 8 8 7 8.667
10 Crucianu 8 7 9 9 6 8 7 6 7 7 8 8 9 9 6 7.6
11 Dima 8 6 8 8 6 7 7 8 7 7 9 8 9 8 7 7.533
12 Dobre 10 10 10 10 10 9 9 8 8 8 9 9 10 10 8 9.2
13 Farţade 8 7 9 10 9 9 8 9 9 9 10 9 10 9 8 8.867
14 Ferencz 10 9 10 10 9 9 8 9 9 9 10 9 8 8 8 9
15 Olariu 9 7 9 10 8 9 7 8 7 8 9 8 8 7 6 8
16 Pană 10 8 9 9 7 8 8 7 7 7 8 8 8 7 6 7.8
17 Pascaru 9 8 10 9 8 8 7 8 8 7 9 8 7 8 7 8.067
18 Pop 9 7 9 8 8 9 7 7 8 8 9 8 8 8 7 8
19 Tănase 9 8 10 9 8 9 8 7 8 8 9 8 9 8 7 8.333
Zmarand
20 9 8 9 9 8 8 7 7 8 9 9 8 8 7 7 8.067
a
Xm 9.2 7.65 9.4 9.2 7.85 8.5 7.6 7.6 8.1 7.75 8.95 7.95 8.2 8.15 6.9 8.2
Me 9 8 9.5 9 8 8.5 8 8 8 8 9 8 8 8 7 8.13
254
3
8.06
10 8 10 10 8 9 8 8 8 8 9 8 8 8 7
Mo 7
0.83 1.22 0.68 0.767 1.26 0.82 0.753 0.75 0.847 0.96 0.686332 0.894427 0.812727 0.718184 0.61
0.83
S 4 6 1 8 8 7 9 4 9 7 74 19 701 846 1
C.v 16.0 16.1 12.5
9.02 7.23 8.37 9.76 9.92 9.92 10.47 9.23 8.63 10.91 9.97 10.41 7.44
. 3 5 2
-
-1.91 -4.08 -2.7 -2.13 -3.8 -1.71 -4.59 -4.62 -3.82 -4.95 -6.44 -4.16 -3.39 -7.62 -5.29
t Test 5.15
17.5 27.8 24.0 30.2
3.89 8.96 3.54 9.81 2.45 19.99 14.84 23.3 35.3 11.4 10.34 44.16
ANOVA 7 1 5 8

TABEL Nr.6.22.
VERIFICAREA SI NOTAREA TEHNICILOR DE AUTOAPĂRARE ÎNSUŞITE
-grupa de experiment
-etapa a IV-a ,
ianuarie 2000
Lov. Lov. Lov. Lov. Lov. Lov. Ippon O Apărări la Apărări la Apărări la Apărări la
Koshi lov. de lov. de lov. de lov. de
Nr. Lov. Uki
Nume dir. circ. dir. circ. lat. picior seoi gurum soto cuţit cuţit cuţit cuţit M(x)
crt. cot goshi
înapo a c\tre prin
braţ braţ picior piciorpicior i nage gari sus-jos jos-sus interior împung.
1 Barna 10 10 10 10 10 10 9 9 9 8 10 9 10 10 9 9.533
2 Chiru 10 10 10 10 9 9 9 9 10 8 10 9 9 9 10 9.40
3 Condrea 10 9 10 10 9 9 8 8 10 9 10 9 9 8 9 9.133
4 Danciu 10 9 10 10 8 8 8 8 8 9 9 8 8 9 8 8.667
5 Dinu 9 7 9 7 7 7 7 7 8 8 9 8 7 8 7 7.667
6 Dumitru 10 9 10 9 8 8 8 9 9 9 10 9 9 8 7 8.8
7 Iordache 10 10 10 10 10 10 10 9 9 9 10 10 10 9 9 9.667
8 Leu 8 7 9 10 9 9 8 8 9 9 10 9 9 9 9 8.8
9 Manole 10 10 10 10 10 10 10 9 9 9 10 9 9 10 9 9.6
10 Medvichi 9 9 10 10 9 9 9 10 10 10 10 10 10 10 10 9.667
11 Nichifor 10 9 10 10 9 9 8 9 9 9 10 9 9 8 9 9.133
255
12 Niţu 10 10 10 9 10 10 10 9 9 9 10 10 10 9 10 9.667
13 Pleşa 9 9 10 9 8 8 8 8 8 8 10 10 9 9 9 8.8
14 Popa 9 9 10 10 8 8 8 10 9 10 10 9 9 9 8 9.067
15 Sindile 9 9 10 10 9 9 9 9 8 9 10 9 8 8 7 8.867
Stegăroi
16 10 9 10 9 9 9 9 9 10 10 10 9 9 9 9 9.333
u
17 Ştefan 10 10 10 10 9 9 9 9 10 10 10 9 9 8 9 9.4
18 Tomeci 10 9 10 10 9 9 9 9 9 9 10 9 10 10 9 9.4
19 Trifu 10 10 10 10 9 9 9 10 9 9 10 10 9 9 8 9.4
Vlădărea
20 10 10 10 10 9 9 9 9 10 10 10 9 10 10 8 9.533
n
9.17
9.65 9.2 9.9 9.65 8.9 8.9 8.7 8.85 9.1 9.05 9.9 9.15 9.1 8.95 8.65
Xm 7
9.36
10 9 10 10 9 9 9 9 9 9 10 9 9 9 9
Me 7
Mo 10 9 10 10 9 9 9 9 9 9 10 9 9 9 9 9.4
0.58 0.89 0.30 0.745 0.78 0.78 0.801 0.74 0.718 0.68 0.587142 0.788068 0.759154 0.933302 0.48
0.31
S 7 4 8 2 8 8 3 5 2 6 95 93 655 004 4
C.v
6.11 9.72 3.13 7.77 8.85 8.87 9.21 8.42 7.89 7.62 3.11 6.42 8.66 8.48 10.79 5.23
.
t Test 1.91 4.08 2.7 2.13 3.8 1.71 4.59 4.62 3.82 4.95 5.15 6.44 4.16 3.39 7.62 5.59
17.5 27.8 24.0 30.2
3.89 8.96 3.54 9.81 2.45 19.99 14.84 23.3 35.3 11.4 10.34 44.16
ANOVA 7 1 5 8

256
2. Testul de evaluare a nivelului anxietăţii STAI a fost aplicat în intervalul
de 20 minute înaintea probei “lupta de autoapărare” despre care subiecţii au fost
anunţaţi că va urma. Prin aplicarea testului de anxietate am prelevat indicatorii
de reactivitate subiectivă la subiecţii celor două grupe pentru două tipuri de
variabile distincte:
- variabila anxietate stare şi
- variabila anxietate trăsătură.
Comparând datele actuale ale variabilei anxietate stare, cu rezultatele
ultimei testări din mai 1999, am constatat modificări minore. Totuşi şi cu ocazia
acestei testări diferenţele dintre cele două grupe sunt mai mult decât
semnificative, grupa de experiment având un ascendent asupra grupei de control
datorită unui nivel mai scăzut de emotivitate: t = -6,72 (p = 0,001) şi pentru
analiza de varianţă, F = 35,91 (p = 0,001) -tabel nr.6.23. şi grafic nr. 6.26.
La grupa de control media aritmetică a scăzut de la M(x) = 55,6 puncte la
M(x) = 52,95 puncte (tabel nr.6.24.). Pe scala de interpretare a testului această
valoare corespunde unui grad de anxietate peste medie, dar în cadrul grupei de
control întâlnim unii subiecţi cu un nivel mediu de anxietate (tabel nr.6.23.).
Diferenţa înregistrată faţă de testarea anterioară nu are semnificaţie
statistică pentru ANOVA, F = 2,33 .
Grupa de experiment înregistrează o scădere şi o ameliorare mai accentuată
a nivelului de anxietate stare, cu toate că, asemenea testării anterioare, ca nivel
general grupul se încadrează la un nivel mediu de anxietate pe scala de
interpretare a testului. Ca şi la grupa de control diferenţele înregistrate nu au
semnificaţie statistică pentru ANOVA, F = 3,09 (tabel nr.6.24.).

257
GRAFIC Nr.6.26. Valorile comparative la
"anxietatea stare "
-etapa a IV-a, ianuarie
2000

65
Puncte

60
55
50
45
40
35
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
Grupa de control
Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
Subiecţi Poly. (Grupa de experiment)

Obiectivizarea celeilalte variabile a testului “anxietatea trăsătură”,


evidenţiază pentru ambele grupe un nivel de exprimare conform scalei de
interpretare a testului de intensitate medie (tabel nr.6.23.), fără a exista diferenţe
semnificative între cele două grupe.

TABEL Nr.6.24.
Semnificaţia modificărilor parametrilor de anxietate
înaintea luptei de autoapărare -etapa a IV –a faţă de
etapa a III-a
Grupa de control Grupa de experiment
Parametri
Anx. Anx. Anx.
statistici Anx. stare
trăsătură stare răsătură
55,6 > 41,2 > 47 > 37,9 >
M(X) 52,95 37,4 44,2 37,35
t test -2,54 -1,96 -2,56 -0,54
ANOVA 2,33 0,21 3,09 0,17

De asemenea, evoluţia ambelor grupe nu produce modificări majore ale


acestei variabile pentru nici una dintre grupele de cercetare (tabel nr.6.24.).

258
3. În acelaşi interval dinaintea probei „luptă de autoapărare” subiecţii
ambelor grupe au efectuat în laboratoarele de informatică ale Academiei, testul
pentru evaluarea concentrării atenţiei.
Ca şi în celelalte testări anterioare, variabilele cercetării au fost:
- număr apariţii corecte;
- număr apariţii greşite.
Pentru prima variabilă a testului, grupa de control a avut următoarele
valori reprezentative: media aritmetică a fost M(x) = 68,7 apariţii corecte,
corespunzătoare unei ponderii medii de M(x) = 87,11% din numărul total de
apariţii corecte. Observăm că faţă de etapa anterioară modificările survenite nu
au semnificaţie statistică: t = 0,49 şi F = 0,14 (tabel nr.6.26.).
Grupa de experiment are o evoluţie puţin diferită faţă de grupa de control.
Media aritmetică s-a optimizat cu aproape două unităţi faţă de etapa anterioară:
de la M(x) = 70,75 apariţii corecte la M(x) = 72,35 apariţii corecte, cu un
randament de 94,7% din numărul maxim de apariţii corecte. Deşi nu pare o
modificare majoră, această ameliorare este simptomatică, susţinută de valori
corespunzătoare ale testelor de semnificaţie. Pentru testul student t = 3,61 (p =
0,01) şi pentru analiza de varianţă ANOVA, F = 11,01 (p = 0,01) (tabel
nr.6.26.).

259
TABEL Nr.6.25.
TESTAREA SI EVALUAREA ATENŢIEI
CONCENTRATE
a IV-a testare , ianuarie
2000
Grupa de control Grupa de experiment
Nr. Apariţii Apariţii greşite Apariţii Apariţii greşite
crt. Nume corecte Eronat Total Nume corecte Erona Omis Total
Omise
nr. % e Nr. % nr. % te e Nr. %
2.666
1 69 86.25 5 6 11 13.75 73 97.33 0 2 2
Berechet Condrea 7
2 Bâţă 69 89.61 2 6 8 10.39 Chiru 74 97.36 1 1 2 2.64
3 Costache 72 91.13 4 3 7 8.87 Danciu 72 94.73 1 3 4 5.27
4 Dima 71 88.75 5 4 9 11.25 Dinu 73 94.8 2 2 4 5.2
5 Tănase 66 83.54 4 9 13 16.46 Dumitru 71 93.42 1 4 5 6.58
6 Carp 65 79.27 7 10 17 20.73 Iordache 73 97.33 0 2 2 2.67
7 Cristea 71 91.02 3 4 7 8.98 Leu 69 88.46 3 6 9 11.54
8 Crucianu 65 82.28 4 10 14 17.72 Manole 75 98.68 1 0 1 2.32
Medvich
9 67 85.89 3 8 11 14.11 73 97.33 0 2 2 2.67
Ciocârlan i
10 Cozma 73 91.25 5 2 7 8.75 Nichifor 72 94.73 1 3 4 5.27
11 Farţade 67 82.72 6 8 14 17.28 Niţu 74 97.36 1 1 2 2.64
12 Ferencz 69 89.61 2 6 8 10.39 Pleşa 73 96.05 1 2 3 3.95
13 Pană 69 88.46 3 6 9 11.54 Popa 71 93.42 1 4 5 6.48
14 Smaranda 71 92.21 2 4 6 7.79 Sindile 73 94.8 2 2 4 5.2
Stegăroi
15 68 87.18 3 7 10 12.82 72 94.73 1 3 4 5.27
Creţu u
16 Pop 67 84.81 4 8 12 15.19 Ştefan 72 93.5 2 3 5 6.5
17 Pascaru 71 89.87 4 4 8 10.13 Tomeci 72 94.73 1 3 4 5.27
18 Dobre 69 88.46 3 6 9 11.54 Trifu 73 94.8 2 2 4 5.2
Vlădăre
19 67 83.75 5 8 13 16.25 73 93.58 3 2 5 6.42
Olariu an
Brânduşa
20 68 86.07 4 7 11 13.93 69 86.25 5 6 11 13.75
n Barna
87.1
68.7 3.9 6.3 10.2 13.14 72.35 94.67 1.45 2.65 4.1 5.375
M(x) 1

260
Me 69 4 6 9.5 73 1 2 4
Mo 69 4 6 9.5 73 1 2 4
2.27 2.930
1.3338 2.273 1.496 1.191 1.496 2.382
S 3 8
C.v. 3.31 28.7 2.08 58.05
t Test -5.35 6.47 5.35 -6.47
35.9
52.17 35.97 52.17
ANOVA 7

261
TABEL Nr.6.26.
Semnificaţia modificărilor parametrilor testului
pentru atenţia
concentrată înaintea luptei de
autoapărare -etapa a IV-a
Grupa de
Grupa de control
Grupe experiment
Parametri statistici Apariţii Apariţii Apariţii Apariţii
corecte greşite corecte greşite
68,5 10,3 > 70,75>7 6,55 >
M(X) >68,45 10,2 2,35 5,38
t test p=0.001 ;
0.49 0.08 3.61 -4.27
t crit =3.88
ANOVA p =0.001;F
0.14 0.003 11.01 11.59
crit. = 12.71

GRAFIC
Nr.6.27.
Valorile comparative ale "apariţiilor corecte"
la concentrarea atenţiei
- etapa a lV-a,
ianuarie 2000
76
Aparitii corecte

74
72
70
68
66
64
62
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

Subiecţi Grupa de control


Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)

De asemenea, compararea rezultatelor obţinute de componenţii celor două


grupe, determină apariţia unor diferenţe. Creşterea înregistrată de grupa de
experiment are o semnificaţie pentru testul student de t = 5,35 pentru p = 0,001
şi t critic = 3,88 iar pentru ANOVA, F = 35,97 la un prag de semnificaţie p =
0,001 şi F critic = 12,71 (tabel nr. 6.25. şi grafic nr 6.27.).

262
Cealaltă variabilă a testului "apariţii greşite" a avut o desfăşurare
asemănătoare cu cea dintâi.
Pentru grupa de control valorile tendinţei centrale au fost: media
aritmetică M(x) =10,2 apariţii greşite, reprezentând o pondere medie de 13,2%
din numărul maxim de apariţii corecte, Me = 9,5 iar Mo = 9,5. Variabilitatea
înscrie valorile obţinute la un nivel ridicat de omogenitate: Cv = 28,7%.
În comparaţie cu testarea anterioară , grupa de control are valori medii,
aproape identice: media grupului scade de la M(x) = 10,3 apariţii greşite la
testarea anterioară la M(x) = 10,2 apariţii greşite (tabel nr.6.26.).
Aceste uşoare modificări nu au nici un fel de semnificaţie statistică pentru
analiza de varianţă, F = 0,003.
Pentru grupa de experiment valorile tendinţei centrale sunt: media
aritmetică M(x) = 4,1 apariţii greşite, Me = 4 iar Mo = 4. Se observă o scădere a
numărului de greşeli faţă de etapa anterioară de la M(x) =6,55 apariţii greşite şi
un randament de 6,6%. Ameliorările rezultatelor la variabila " apariţii greşite "
au un suport solid ca semnificaţie statistică: pentru testul student t = -4,27 (p =
0,001) iar pentru ANOVA, F = 11,59 (p = 0,01) - tabel nr.6.26.
Diferenţele îţi păstrează semnificaţia statistică şi prin comparaţia
rezultatelor obţinute de subiecţii celor două grupe: t = -6,5 (p = 0,001) şi F =
52,2 (p = 0,001 şi F critic = 12,71) în favoarea grupei de experiment. – tabel
6.25 şi graf.nr.6.28.

GRAFIC
Nr.6.28.
Valorile comparative ale "apariţiilor greşite" la
atenţia concentrată
- etapa a lV-a,
ianuarie 2000

263
20

Apariţii greşite 15

10

0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

Grupa de control
Grupa de experiment
Subiecţi Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)

În concluzie se poate spune că procesul ameliorativ al concentrării atenţiei


pentru cele două tipuri de variabile ale testului are rezultate semnificative pentru
grupa de experiment atât în comparaţie cu ea însăşi în ceea ce priveşte testările
anterioare, cât şi cu grupa de control faţă de care se detaşează printr-un
randament superior. “Anxietatea predispune la neatenţie, distragere de la o
activitate în desfăşurare. Neatenţia se referă la stimulii externi (orice eveniment
care apare), cât şi la stimulii interni (griji de tot felul, diverse simptome
somatice. Persoanele anxioase continuă să cerceteze amănunţit mediul extern,
pentru a detecta alte eventuale surse de temeri şi neîncrederi, astfel că o mare
cantitate de informaţii neutră întrerupe cursivitatea gândurilor şi acţiunilor
focalizate spre un scop real, concret” (Tobies,1986, citat de Grigore Marinela,
1997)
4. După testele de evaluare a reactivităţii psihice înaintea luptei de
autoapărare, care poate considerată un stres puternic prin anticiparea
consecinţelor de către subiecţi, a urmat lupta de autoapărare. Cele 20 de lupte
între subiecţii grupelor de experiment şi ai grupei de control au fost înregistrate
cu ajutorul unei camere video, după care, analiza fiecărei confruntări a permis
evaluarea fiecărei faze de luptă, fără a fi omisă, ori a-i deturna sensurile.
Au fost analizate cele 4 variabile ale eficacităţii comportamentului de
luptă şi anume:
- numărul de atacuri efectuate;
- numărul de atacuri finalizate;

264
- numărul de atacuri respinse;
- media intervalului de atac.
Pentru prima dintre aceste variabile numărul de atacuri efectuate grupa
de control a avut următoarele valori statistice reprezentative: media atacurilor
efectuate a fost de M(x) = 6,95 atacuri, reprezentând o medie a ponderii
procentuale de M(x) = 44,93% din totalul atacurilor efectuate în timpul luptei
(tabel nr. 6.27.).
Distribuţia valorilor în grupă reprezentând numărul de atacuri efectuate a
fost omogenă: Cv = 17,12%.

265
GRAFICUL
Nr.6.29..
Valorile comparative ale atacurilor
efectuate
-etapa a IV-a,
ianuarie 2000
12
Atacuri

11
10
9
8
7
6
5
4
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
Grupa de control
Subiecţi Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)

Comparând datele referitoare la această înregistrare cu testarea anterioară


observăm o uşoară creştere a mediei de la M(x) = 6,6 atacuri efectuate. Această
creştere a valorilor variabilei faţă de etapa anterioară nu are relevanţă deoarece
pentru testul student t = 1,5 (p = 0,05) iar pentru ANOVA, F = 0,83 (p = 0,05).
Grupa de experiment a avut următoarele valori statistice reprezentative:
media aritmetică M(x) = 8,5 atacuri efectuate reprezentând 54,99% din totalul
atacurilor efectuate în cele 20 de confruntări, Me = 9 şi Mo = 9.
Faţă de testarea anterioară, cu această ocazie sesizăm o creştere a mediei
de la M(x) = 7,9 atacuri efectuate în testarea anterioară, la M(x) = 8,5 atacuri
efectuate (tabel nr.6.28.). Această creştere are semnificaţie statistică doar pentru
testul student t = 2,67 (p = 0,05 şi t critic = 2,09) iar pentru ANOVA
semnificaţia este nulă, deoarece F = 2,41 (p = 0,05 şi F critic = 4,098 ) (tabel
nr.6.28.).
Comparând atacurile efectuate în această testare cu cele ale grupei de
control sesizăm o diferenţă în favoarea grupei de experiment, această diferenţă
având o semnificaţie accentuată de valorile testului student, t = 3,4 (p = 0,01 şi

266
t critic = 2,86) şi ale analizei de varianţă ANOVA F = 14,74, (p = 0,001 şi F
critic = 12,71) (tabel nr.6.27.). De asemenea, diferenţele menţionate sunt
reprezentate în graficul nr.6.29. prin curbele de regresie polinomială, care
reprezintă şi tendinţele de bază ale variabilei pentru cele două grupe.

Variabila număr atacuri finalizate pentru grupa de control are valorile


statistice reprezentative: media aritmetică M(x) = 3,4 atacuri finalizate
reprezentând 47,79% (graf.nr.6.30.) din totalul atacurilor efectuate de către
subiecţii acestei grupe, Me = 3 şi Mo = 3. Constatăm o omogenitate mică a
rezultatelor subiecţilor în cadrul grupei la acest indicator: Cv = 38,53 (tabel
nr.6.27. şi grafic nr. 6.30.)
Comparând rezultatele subiecţilor cu cele din testarea anterioară am
remarcat o ameliorare şi în creşterile medii. Astfel valoarea medie a crescut de la
M(x) = 3,05 atacuri finalizate în testarea anterioară la M(x) = 3,4 atacuri
finalizate în această testare. Dar această ameliorare nu are semnificaţie pentru
testul student, t = 1,78 (p = 0,05) şi nici pentru ANOVA, F = 0,87 (tabel
nr.6.28.).

GRAFIC
Nr.6.30.
Valorile comparative ale atacurilor
finalizate
-etapa a IV-a,
ianuarie 2000
8
Atacuri

0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
Grupa de control
Subiecţi
Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)

267
Pentru grupa de experiment valorile tendinţei centrale au fost: media
aritmetică M(x) = 5,1 atacuri finalizate reprezentând o medie a ponderii
procentuale de 59,33% (graf. nr.6.30.) din atacurile efectuate de către subiecţii
acestei grupe, Me = 5 şi Mo = 6 (tabel nr.6.27.).Omogenitatea rezultatelor în
cadrul grupei a fost destul de bună, Cv = 27,64%. , dar mai scăzuta în
comparaţie cu testări anterioare ale acestei variabile.
Spre deosebire de testarea anterioară sesizăm o apreciere a rezultatelor
individuale reflectată şi în creşterea mediei de la M(x) = 4,25 atacuri finalizate
la M(x) = 5,1 atacuri finalizate în această etapă. Această evoluţie este
semnificativă statistic pentru testul student, t = 2,67 (p = 0,05) şi pentru
ANOVA, F = 5,54 (p = 0,05) (tabel nr.6.28.). De asemenea, aceste diferenţe sunt
susţinute şi prin reprezentarea grafică a curbelor de regresie polinomială care
centrează rezultatele celor două grupe sub forma tendinţelor de bază ale
variabilei exprimate.
Diferenţele înregistrate între rezultatele realizate de subiecţii celor două
grupe au semnificaţie statistică pentru t Test, t = 3,31 (p = 0,01) şi pentru
ANOVA, F = 15,55 (p = 0,001 şi F critic = 12,71) - tabel nr.6.27.
Diferenţele înregistrate între rezultatele realizate de subiecţii celor două
grupe au semnificaţie statistică pentru t Test, t = 3,31 (p = 0,01) şi pentru
ANOVA, F = 15,55 (p = 0,001 şi F critic = 12,71) - tabel nr.6.27.
Faţă de testarea anterioară rezultatele individuale suportă o uşoară
depreciere de la M(x) = 3,65 atacuri respinse la M(x) = 3,4 atacuri respinse.
Această uşoară depreciere nu are suport statistic deoarece t = -1 (p = 0,05) şi
pentru ANOVA, F = 0,81 (p = 0,05) -tabel nr.6.28..
Pentru grupa de experiment rezultatele individuale au avut următoarele
valori ale tendinţei centrale: media aritmetică M(x) = 3,55 atacuri respinse
reprezentând 52,21% din numărul de atacuri efectuate de subiecţii grupei de
control; Me = 4 şi Mo = 4 (tabel nr.6.28.).

268
Faţă de testarea anterioară nu se produce nici o modificare cu aspect
general.
De asemenea, comparaţie rezultatelor individuale şi a mediei M(x) = 3,55
atacuri respinse, cu cele ale grupei de control, respectiv M(x) = 3,4 atacuri
respinse, nu înregistrează diferenţe care să aibă semnificaţie statistică pentru
testul student, t = 0,68 (p = 0,05) şi nici pentru ANOVA, F = 0,39 (p = 0,05)
(tabel nr.6.27. şi grafic nr.6.31.).
Ultima variabilă a randamentului de luptă media intervalului de atac, a
avut pentru rezultatele obţinute de subiecţii grupei de control, următoarele valori
15,3%. În comparaţie cu testarea anterioară grupa înregistrează o creştere a
mediei intervalului de atac de la M(x) = 16,3 secunde, dar această creştere nu
are semnificaţie pentru testul student, t = 1,73 (p = 0,05) şi nici pentru ANOVA,
F = 2,24 (p = 0,05) (tabel nr.6.27.).

GRAFIC Nr.
6.31.
Valorile comparative ale atacurilor
respinse
-etapa a IV-a,
ianuarie 2000
Atacuri

6
5
4
3
2
1
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
Grupa de control
Grupa de experiment
Subiecţi Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)

269
TABEL Nr.6.27.
VERIFICAREA SI EVALUAREA LUPTEI DE AUTOAPĂRARE -etapa a lV -a ,
ianuarie 2000
Grupa de control Grupa de experiment Nr.
Eficacitatea luptei Eficacitatea luptei total
Nr. nr. atacuri nr. atacuri nr. atacuri interval nr. atacuri nr. atacuri nr. atacuri interval de
Crt. Nume efectuate finalizate respinse de atac Nume efectuate finalizate respinse de atac atacuri
(secunde (secund
nr. % nr. % nr. % nr. % nr. % nr. %
) e) 100%
1 Berechet 7 46.66 3 42.85 2 25 17 Condrea 8 53.33 6 75 4 57.14 15 15
2 Bâţă 6 40 2 33.33 4 44.44 20 Chiru 9 60 5 55.56 4 66.67 13 15
3 Costache 8 50 4 50 4 50 15 Danciu 8 50 4 50 4 50 15 16
4 Dima 7 53.84 4 57.14 3 50 17 Dinu 6 46.15 3 50 3 42.85 20 13
5 Tănase 6 40 3 50 4 44.44 20 Dumitru 9 60 5 55.56 3 50 13 15
6 Carp 6 37.5 3 50 3 30 20 Iordache 10 62.5 7 70 3 50 12 16
7 Cristea 7 53.84 3 42.85 3 50 17 Leu 6 46.15 3 50 4 57.14 20 13
8 Crucianu 6 32.29 1 16.67 3 27.27 20 Manole 11 66.67 8 72.72 5 83.33 11 17
9 Ciocârlan 6 40 3 50 3 33.33 20 Medvichi 9 60 6 66.67 3 50 13 15
10 Cozma 6 40 2 33.33 4 44.44 20 Nichifor 9 60 5 55.56 4 66.67 13 15
11 Farţade 8 53.33 5 62.5 4 57.14 15 Niţu 7 46.67 3 42.86 3 37.5 17 15
12 Ferencz 10 58.82 6 60 3 42.85 12 Pleşa 7 41.18 4 57.14 4 40 17 17
13 Pană 6 42.85 4 66.67 2 25 20 Popa 8 57.14 6 75 2 33.33 15 14
14 Smaranda 7 41.76 4 57.14 4 40 17 Sindile 10 58.82 6 60 3 42.85 12 17
15 Creţu 9 50 6 66.67 4 44.44 13 Stegăroiu 9 50 5 55.55 3 33.33 13 18
16 Pop 6 40 2 33.33 2 22.22 20 Ştefan 9 60 7 77.78 4 66.67 13 15
17 Pascaru 8 44.44 4 50 4 40 15 Tomeci 10 55.56 6 60 4 50 12 18
18 Dobre 6 46.15 3 50 3 42.85 20 Trifu 7 53.85 4 57.14 3 50 17 13
19 Olariu 6 40 2 33.33 5 55.56 20 Vlădărean 9 58.82 4 44.44 4 66.67 15 15
20 Brânduşan 8 47.06 4 50 4 44.44 15 Barna 9 52.94 5 55.56 4 50 13 17
44.9
6.95 3.4 47.79 3.4 40.67 17.65 8.5 54.99 5.1 59.33 3.55 52.21 14.45 15.45
M(x) 3
Me 6.5 3 3.5 18.5 9 5 4 13 15
Mo 6 3 4 20 9 6 4 13 15
S 1.19 1.31 0.82 2.7 1.35 1.41 0.686 2.58
Cv 17.1 38.53 24.14 15.3 16 27.64 19.44 17.85

270
2
t Test -3.4 -3.31 -0.68 3.41 3.4 3.31 0.68 -3.41
14.7
15.55 0.39 14.65 14.74 15.55 0.39 14.65
ANOVA 4

271
TABEL
Nr.6.28.
Semnificaţia modificărilor parametrilor de
luptă
-testarea a IV-a
Grupe Grupa de control Grupa de experiment
nr. nr. nr. nr. nr. nr.
med. med
Param atac. atac. atac. atac. atac. atac.
interv. interv.
etri efectu finaliza respin efectu finaliza respins
atac atac
ate te se ate te e
6,6 < 3,05 < 3,65 < 16,3 < 7,9 < 4,25 < 3,55 = 14,45<
M(X) 6,95 3,4 3,4 17,6 8,5 5,1 3,55 15,3
t test 1.5 1.78 -1 1.73 2.56 2.67 0 1.89
ANOV
0.83 0.87 0.81 2.24 2.41 5.54 0 1.37
A

Rezultatele individuale ale grupei de experiment la media intervalului de


atac, au avut următoarele valori reprezentative: media aritmetică M(x) = 14,45
secunde, Me = 13 iar Mo = 13.
Faţă de testarea anterioară media intervalului de atac a scăzut de la M(x)
= 15,35 secunde la M(x) = 14,45 secunde. Ameliorarea rezultatelor mediei
intervalului de atac la subiecţii grupei de experiment, faţă de testarea anterioară
nu are semnificaţie nici pentru testul student t = 1,89, nici pentru ANOVA, F =
1,37 (tabel nr.6.28).
Diferenţele au semnificaţie doar în contextul testării, faţă de grupa de
control: testul student t = -3,41 (p = 0,01) şi pentru ANOVA F = 14,65 (p =
0,001) –(tabel nr.6.27. şi grafic nr.6.32.). În contextul luptei, această scădere a
intervalului de atac înseamnă de fapt o creştere a densităţii acţiunilor de atac iar
semnificaţia intenţiei din luptă este de preluare a controlului luptei.
Concluzia care se impune în finalul analizei acestei probe specifice a fost
aceea că ambele grupe au realizat ameliorări ale comportamentului de luptă, dar
aceste creşteri nu au fost semnificative decât pentru grupa de experiment la
variabila răspunzătoare de numărul de atacuri finalizate.

272
GRAFICUL Nr.6.32.
Valorile comparative ale mediei
intervalului de atac
-etapa a IV-a,
ianuarie 2000
Secunde

20

15

10

5
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
Grupa de control
Subiecţi Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)

Comparaţia grupelor de cercetare între ele în cadrul acestei testări relevă


unele diferenţe care nu au avut semnificaţie decât pentru numărul de atacuri
efectuate, numărul de atacuri finalizate şi pentru media intervalului de atac.
La variabila numărul de atacuri respinse grupa de experiment nu dezvoltă
diferenţe semnificative nici faţă de grupa de control nici faţă de testarea
anterioară.
Semnificaţia pe care o desprindem este că subiecţii grupei de experiment
au au mărit numărul de atacuri căutând să finalizeze cât mai multe dintre ele, pe
fondul unei micşorări a mediei intervalului de atac (timpul de pregătire al
acţiunilor tehnico-tactice de atac) în condiţiile stabilizării tacticii defensive la un
plafon acceptabil.
5. Cealaltă probă specifică, “proiectări cu procedee din lupte în regim de
dinamizare” a constituit cadrul de analiză a celor trei tipuri de variabile
cunoscute, toate referitoare la nivelul învăţării (supraînvăţării) unor sarcini
motrice relativ complexe, aplicate în condiţii de presiune temporală şi cu
adversitate pasivă.

273
TABEL Nr.6.29.
VERIFICAREA ŞI EVALUAREA PROCEDEELOR CU
PROIECTARE DIN LUPTE
ÎN REGIM DE DINAMIZRE ( 30 sec. ) - etapa a lV-
a , ianuarie 2000

Grupa de control Grupa de experiment


Nr. proiectări Nr. proiectări
Nr.
Tot Greşi
crt. Nume Nume Tota Corecte
al Corecte Greşite te
l
Nr. % Nr. % Nr. % Nr. %
Bereche Condre 91.6
1 8 7 87.5 1 12.5 12 11 1 8.33
t a 7
81.8 18.1 84.6 15.3
2 11 9 2 13 11 2
Bâţă 1 8 Chiru 1 8
Costach 83.3 16.6 84.6 15.3
3 12 10 2 13 11 2
e 3 6 Danciu 1 8
91.6
4 10 10 100 0 0 12 11 1 8.33
Dima Dinu 6
Dumitr
5 10 9 90 1 10 13 13 100 0 0
Tănase u
Iordach
6 9 9 100 0 0 14 14 100 0 0
Carp e
91.6 72.7 27.2
7 12 11 1 8.33 11 8 3
Cristea 6 Leu 2 7
Crucian 77.7 22.2
8 9 7 2 14 14 100 0 0
u 8 2 Manole
Ciocârla Medvic 92.8
9 10 8 80 2 20 14 13 1 7.15
n hi 5
88.8 11.1 Nichifo 93.3
10 9 8 1 15 14 1 6.67
Cozma 9 1 r 3
91.6 92.3
11 12 11 1 8.33 13 12 1 7.69
Farţade 6 Niţu 1
91.6
12 13 13 100 0 0 12 11 1 7.2
Ferencz Pleşa 7
85.7 14.2
13 10 10 100 0 0 14 12 2
Pană Popa 1 8
Smaran 90.9
14 11 10 1 9.09 14 14 100 0 0
da 1 Sindile
Stegăr 92.3
15 12 12 100 0 0 13 12 1 7.69
Creţu oiu 1
92.8
16 10 9 90 1 10 14 13 1 7.14
Pop Ştefan 6
90.9
17 11 10 1 9.09 14 14 100 0 0
Pascaru 1 Tomeci
90.9
18 11 10 1 9.09 11 10 90.9 1 7.69
Dobre 1 Trifu
19 Olariu 10 9 90 1 10 Vlădăr 11 10 90.9 1 9.09

274
ean 1
Brânduş
20 11 11 100 0 0 11 11 100 0 0
an Barna
10.
9.7 92 0.9 8.7 12.9 12 92 0.95 7.5
Xm 6
10.
10 1 13 12 1
Me 5
Mo 10 10 1 14 11 1
1.2
1.5 0.72 1.25 1.67 0.83
S 8
Cv 12 16 80 9.69 14 87
t Test -5.1 -3.9 -0.2 5.1 3.87 0.22
34.
21 0.04 34.5 20.6 0.04
ANOVA 5

Pentru prima variabilă numărul total de proiectări rezultatele grupei de


control au avut următoarele valori statistice reprezentative: media aritmetică
M(x) = 10,55 proiectări -faţă de M(x) = 9,25 proiectări la testarea anterioară,
Me = 10,5 şi Mo = 10. Distribuţia rezultatelor în cadrul grupei este omogenă,
coeficientul de variabilitate având o valoare de Cv = 12,01% (tabel nr.6.29.).
Comparând rezultatele testării actuale cu cele anterioare se observă o
îmbunătăţire a rezultatelor individuale, reflectată şi prin comparaţia mediilor -
cum s-a văzut de altfel.

TABEL Nr.6.30.
Semnificaţia modificărilor indicatorilor statistici faţă de
etapa anterioară
-etapa a IV-a
Grupe Grupa de control Grupa de experiment
Proiect Proiectă Nr. total Proiectă Proiectă
Parame Nr. total
ări ri proiectă ri ri
tri proiectări
corecte greşite ri corecte greşite
9,25 < 8 < 1,25 > 11, 2 < 10,4 < 0,85 <
M(X) 10,55 9,65 0,9 12,9 11,95 0,95
t Test 7,25 7,09 1,5 8,23 5,61 -0,43
ANOVA 10,94 15,09 1,97 20,72 11,16 0,16

275
Aceste diferenţe deşi par sensibile, prin intermediul analizei de
semnificaţie pot fi calificate ca fiind foarte sugestive: t = 7,25 (p = 0,001) şi
ANOVA, F = 10,94 (p = 0,01) (tabel nr.6.30.).
Subiecţii grupei de experiment au obţinut de asemenea creşteri ale
rezultatelor în cadrul acestei sarcini. Valorile reprezentative ale acestor rezultate
au fost: media aritmetică M(x) = 12,9 proiectări, faţă de M(x) = 11,2 proiectări
testarea anterioară, Me = 13 şi Mo = 14.
Semnificaţia progresului faţă de etapa anterioară are valori pozitive la
această grupă, pentru testul student t = 8,23 (p = 0,001 şi t critic = 3,88) şi
pentru ANOVA, F = 20,72 -p = 0,001 şi F critic = 12,71 (tabel nr.6.30).
De asemenea, există diferenţe şi în această testare între cele două grupe de
cercetare, atestată ca fiind semnificativă şi având valori pozitive pentru grupa de
experiment: pentru testul student t = 5 (p = 0,001), iar pentru ANOVA, F=
34,54 (p = 0,001).
Pentru variabila număr proiectări corecte rezultatele subiecţilor grupei de
control au avut următoarele valori reprezentative: media aritmetică M(x) = 9,65
proiectări corecte, faţă de M(x) = 8 proiectări corecte în etapa anterioară, Me =
10 şi Mo = 10. Omogenitatea rezultatelor a avut un coeficient de Cv = 15,9 %.
GRAFICUL
Nr.6.33
Comparaţia numărului total de proiectări la
subiecţii celor doua grupe
-etapa a IV-a,
ianuarie 2000
20
Proiectari

15

10

0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
Grupa de control
Subiecţi
Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)

276
Şi în cadrul acestei variabile grupa de control obţine o ameliorare a
rezultatelor faţă de testarea anterioară, creşterea având o semnificaţie pozitivă
pentru t = 7,09 (p = 0,001) şi pentru ANOVA, F = 15,09 (p = 0,001) - (tabel
nr.6.30.).
Grupa de experiment are următoarele valori reprezentative caracteristice
pentru rezultatele obţinute: media aritmetică M(x) = 11,95 proiectări corecte
(faţă de M(x) = 10,4 proiectări corecte în etapa anterioară, Me = 12, Mo = 11.
Omogenitatea rezultatelor în grupă este bună: Cv = 13,96 % - tabelnr.6.29.
Evoluţia grupei de experiment faţă de etapa anterioară este pozitivă, fiind
certificată ca semnificativă prin valorile testului student, t = 5,61 (p = 0,001) şi
ANOVA, F = 11,16 (p = 0,001).
Evoluţia grupei de experiment este simptomatică, ea înregistrând un
progres mai evident decât grupa de control (grafic nr.6.33.). Această evoluţie
pozitivă, diferenţiază în mod semnificativ cele două grupe; diferenţele au
semnificaţie pentru ambele teste în favoarea grupei de experiment: pentru t =
3,87 (p = 0,01 şi t critic = 3,88) iar pentru ANOVA, F = 20,61 (p = 0,001 şi F
critic = 12,71).
Pentru cea de-a treia variabilă numărul de proiectări greşite, evoluţia
grupei de control a produs rezultate ale căror valori reprezentative au fost: M(x)
= 0,9 proiectări greşite, faţă de M(x) =1,25 proiectări greşite în etapa anterioară,
Me =1 şi Mo = 1 -(tabel nr.6.29.).
Evoluţia grupei de control în cadrul acestei testări produce unele diferenţe
pozitive în raport cu testarea anterioară dar nu atât de mari pentru a fi
semnificative: t = 1,5 şi ANOVA, F = 1,97 (tabel nr.6.30.).
Evoluţia grupei de experiment produce unele diferenţe negative în cadrul
acestei testări faţă de testarea anterioară: M(x) = 0,95 proiectări greşite faţă de
M(x) = 0,85 proiectări greşite în etapa anterioară. Această uşoară creştere
(insesizabilă la nivelul grupei) poate fi explicată în contextul unei creşteri

277
aproape explozive a numărului de proiectări şi nu are ni o semnificaţie în acest
context: t = -0,43 şi ANOVA, F = 0,16. ( tabel nr.6.30.).
De asemenea, nu există nici o diferenţă între cele două grupe în cadrul
acestei testări.
Concluzia care se poate impune pentru evoluţia studenţilor din ambele
grupe de cercetare a fost că la această probă specifică, ei au obţinut rezultate mai
bune decât în etapa precedentă. Aceste rezultate au avut o semnificaţie mare cu
o probabilitate de risc foarte mică, mai ales pentru grupa de experiment.
În cadrul testării au fost remarcate de asemenea, diferenţe între cele două
grupe, diferenţele fiind produse de grupa de experiment care a avut o
productivitate mult mai mare la primele două variabile (numărul total de
proiectări şi numărul de proiectări corecte) -atestate prin testele de
semnificaţie, după cum s-a demonstrat. Creşterea insesizabilă (fără semnificaţie)
pe care grupa de experiment a avut-o la numărul de proiectări greşite, subiecţii
acesteia au realizat-o pe fondul creşterii explozive a celorlalte variabile de
eficacitate ale acestei probe.
După efectuarea testării prin lupta de autoapărare şi prin repriza de
repetări în regim de dinamizare cu proiectări din lupte, am distribuit subiecţilor
din ambele grupe de cercetare chestionarele de autoevaluare cu privire la nivelul
de încredere în procedeele tehnico-tactice învăţate şi cu privire la unele
capacităţi psihice, mentale, emoţionale şi de comunicare, ambele în condiţiile
unei lupte reale.
Prin răspunsurile la aceste chestionare (pe care le-am mai administrat doar
la începutul cercetării), am urmărit eventuale modificări de mentalitate
privitoare la aspectele subliniate.

6. În ceea ce priveşte chestionarul de autoevaluare cu privire la nivelul


de încredere în procedeele învăţate, grupa de control a avut următoarea
evoluţie:

278
- la calificativul Foarte bine media aritmetică a centrării răspunsurilor a
scăzut de la M(x) = 5,21 în prima etapă, la M(x) = 4,47 în ultima etapă a
experimentului; analiza statistică prin ANOVA, F = 0,34 a demonstrat că
aceste modificări nu au avut semnificaţie. - (tabel nr.6.31.).
- la calificativul Bun media aritmetică a scăzut de la M(x) = 5,1 în prima
testare la M(x) = 4,5 cu ocazia ultimei testări; nici această modificare nu a
avut semnificaţie deosebită pentru ANOVA, F = 0,62 (p = 0,05).
- la calificativul Acceptabil se înregistrează o creştere spectaculoasă a
mediei de la M(x) = 3,53 în prima testare la M(x) = 6,74 în testarea finală,
semnificaţia acestei modificări fiind pentru ANOVA monofactorială de F
= 14,9 (p = 0,001).
- la calificativul Slab am constatat o scădere a mediei aritmetice de la M(x)
= 6,26 în prima testare, la M(x) = 4,84 în finalul cercetării experimentale,
această modificare neavând nici o semnificaţie pentru ANOVA, F = 1,6
(p = 0,05) - (tabel nr.6.31).
Grupa de experiment a avut următoarea evoluţie pe parcursul cercetării:
- la calificativul Foarte bun media aritmetică M(x) = 5,47 a crescut la
M(x) = 6,63 în testarea finală, această creştere neavând semnificaţie
pentru ANOVA, F = 0,76 (p = 0.05) - (tabel nr.6.32.).
- la calificativul Bun am înregistrat de asemenea o creştere a mediei de la
prima testare M(x) = 4,95 la M(x) =7,05, pentru ANOVA, F = 14,6 (p =
0,001) - (tabel nr.6.32). Această valoare indică o semnificaţie deosebit de
accentuată.
- la calificativul Acceptabil media primei testări a fost de M(x) = 3,16
iar în testarea finală se constată o creştere la M(x) = 4,32, această
creştere;
TABEL Nr.6.31
Rezultatele chestionarului de autoapreciere a nivelului de
încredere în tehnicile
însuşite în cazul unei confruntări reale -grupa de control,
ianuarie 2000

279
Foarte Bu Accept Sla
Nr. Procedee tehnice de
bun n abil b
crt autoapărare fizică
nr. % nr. % nr. % nr. %
1 Procedee defensive
1.1
7 35 6 30 7 35 0 0
. Parări
1.2
4 20 6 30 9 45 1 5
. Blocaje
1.3
5 25 5 25 9 45 1 5
. Eschive
1.4
8 40 6 30 6 30 0 0
. Deplasări
1.5
6 30 8 40 5 25 1 5
. Apărări combinate
2 Procedee ofensive
2.1
9 45 8 40 3 15 0 0
. Lovituri directe de braţ
2.2
3 15 7 35 3 15 7 35
. Lovituri circulare de braţ
2.3
10 50 7 35 3 15 0 0
. Lovituri de cot
2.4
14 70 6 30 0 0 0 0
. Lovituri directe de picior
2.5
4 20 6 30 7 35 3 15
. Lovituri circulare de picior
2.6
5 25 5 25 8 40 2 10
. Lovituri laterale de picior
2.7
2 10 4 20 10 50 4 20
. Lovituri de picior înapoi
2.8
0 0 0 0 11 55 9 45
. Ippon seoi nage-tur de braţ
2.9
0 0 1 5 12 60 7 35
. Koshi guruma-tur de cap
2.1
2 10 2 10 10 50 6 35
0. Uki goshi -tur de şold
2.1 Apărări la lovituri de cuţit de sus
1 5 2 10 5 25 12 60
1. în jos
2.1 Apărări la lovituri de cuţit de jos
2 10 2 10 7 35 9 45
2. în sus
2.1 Apărări la lovituri de cuţit către
3 15 3 15 6 3 8 40
3. interior
2.1 Apărări la lovituri de cuţit prin
0 0 2 10 7 35 11 55
4. împungere înainte
4.5 4.8
4.47 6.74
M(x) 3 4
55. 98.
88.6 51
Cv 5 5
t test ; - faţă de grupa de -7 -5 4.7 3.1

280
experiment
ANOVA ; -faţă de grupa de 13. 2.9
44.2 4.94
experiment 5 6
ANOVA -evoluţia în cadrul 0.6
0.34 14.9 0.5
aceleiaşi grupe 2

281
TABEL Nr.6.32
Rezultatele testului de autoapreciere a nivelului de
încredere în tehnicile
însuşite în cazul unei confruntări reale -grupa de
experiment ianuarie 2000
Procedee tehnice de Foarte Bu Accep Sla
Nr. autoapărare fizică bun n tabil b
n nr n
crt r. % . % nr. % r. %
1 Procedee defensive
1.1 5 3 1
. Parări 11 5 7 5 2 0 0 0
1.2 4 3 2
. Blocaje 8 0 7 5 4 0 1 5
1.3 3 3 3
. Eschive 7 5 6 0 6 0 1 5
1.4 5 4
. Deplasări 10 0 8 0 1 5 1 5
1.5 4 3 2
. Apărări combinate 9 5 6 0 5 5 0 0
2 Procedee ofensive
2.1 6 3
. Lovituri directe de braţ 13 5 6 0 1 5 0 0
2.2 2 6 1 1
. Lovituri circulare de braţ 5 5 12 0 2 0 2 0
2.3 5 4
. Lovituri de cot 11 5 9 5 0 0 0 0
2.4 7 3
. Lovituri directe de picior 14 0 6 0 0 0 0 0
2.5 3 4 2
. Lovituri circulare de picior 7 5 9 5 0 0 4 0
2.6 3 4 2 1
. Lovituri laterale de picior 6 0 8 0 4 0 2 0
2.7 1 4 3 1
. Lovituri de picior înapoi 3 5 8 0 6 0 3 5
2.8 1 2 6 3
. Ippon seoi nage-tur de braţ 2 0 5 5 13 5 7 5
2.9 2 5 1
. Koshi guruma-tur de cap 1 5 5 5 11 5 3 5
2.1 1 3 4 2
0. Uki goshi -tur de şold 2 0 6 0 8 0 4 0
2.1 Apărări la lovituri de cuţit de sus 2 3 2 2
1. în jos 5 5 6 0 5 5 4 0
2.1 Apărări la lovituri de cuţit de jos 2 3 2 2
2. în sus 5 5 6 0 4 0 5 5
2.1 Apărări la lovituri de cuţit către 2 4 2 2
3. interior 4 0 8 0 4 0 4 0
2.1 Apărări la lovituri de cuţit prin 1 3 3 2
4. împungere înainte 3 5 6 0 6 0 5 5
M( 6.6 7.0 4.31 2.4
x) 32 53 58 21
24. 87.
Cv 59 3 37.7 2
t test ; p=0.001 ; t crit.=2,87 7 5. -4.7 -

282
01 3.1
44. 13. 2.9
ANOVA ; p=0.05 ; F crit=4.11 24 5 4.94 6
ANOVA -evoluţia incadrul aceleiaşi 0.7 14. 9.9
grupe 6 58 1.73 3

- neavând semnificaţie pentru ANOVA, F = 1,73 (p = 0,05).


- la calificativul Slab am constatat o scădere a mediei aritmetice de la M(x)
= 6,58 în cadrul primei testări la M(x) =2,42 la finalul experimentului,
această modificare având o semnificaţie deosebită pentru ANOVA: F =
9,93 (p = 0,01).
Comparând rezultatele răspunsurilor subiecţilor celor două grupe în cadrul
ultimei testări am constatat următoarele:
- la calificativul Foarte bun am constatat o diferenţă a alegerii
răspunsurilor, reflectată de cele două medii: M(x) = 4,47 la grupa de
control şi M(x) = 6,63 la grupa de experiment; această diferenţă are o
valoare statistică mare pentru testul student t = 7 iar pentru ANOVA, F =
44,24 (p = 0,001).
- pentru calificativul Bun media alegerilor individuale are o valoare de
M(x) = 4,53 la grupa de control şi M(x) = 7,05 la grupa de experiment,
înregistrându-se o diferenţă mare care pentru testul student t = 5,01 (p =
0,001) iar pentru ANOVA, F = 13,5 (p = 0,01); -(tabel nr.6.32.).
- la calificativul Acceptabil se înregistrează de asemenea o diferenţă între
cele două grupe: pentru grupa de control media centrării răspunsurilor
individuale a fost M(x) =6,74 iar pentru grupa de experiment M(x) =
4,32; semnificaţia diferenţei între răspunsurile în cadrul acestui calificativ
este pentru t Test, t = -4,7 (p = 0,05), iar pentru ANOVA, F = 4,94 (p =
0,05) având ca grupă de referinţă grupa de experiment - (tabel nr.6.32.).
- şi în cadrul calificativului Slab am înregistrat diferenţe între cele două
grupe de cercetare; răspunsurile subiecţilor din grupa de control au avut o
medie M(x) = 4,84 faţă de M(x) = 2,42 la grupa de experiment. Diferenţa

283
dintre cele două grupe este pentru testul student, t = -3,1 (p = 0,01) iar
pentru ANOVA, F = 9,93 (p = 0,01) - (tabel nr.6.32.).
În concluzie, se poate spune că la grupa de control, diferenţele între
începutul şi sfârşitul cercetării experimentale, din punct de vedere al încrederii
în tehnicile de autoapărare nu a avut semnificaţie statistică pentru calificativele
Foarte bun, Bun şi Slab, înregistrându-se totuşi o scădere a mediilor
corespunzătoare fiecărui calificativ. Am constatat în schimb, o deplasare a unei
părţi din răspunsurile individuale de la fiecare calificativ către calificativul
Acceptabil , în felul acesta înregistrându-se astfel o diferenţă calificată între cele
două testări şi implicit o modificare de mentalitate. Semnificaţia acestei
deplasări a răspunsurilor individuale în cadrul calificativului Acceptabil este
nesiguranţa subiecţilor rezultată din scorurile generale negative obţinute în
confruntările cu subiecţii din grupa de experiment.
Şi subiecţii grupei de experiment înregistrează un transfer al
răspunsurilor, o modificare a mentalităţii de luptător, prin transferul
răspunsurilor de la celelalte calificative – mai ales de la Slab – către
calificativul Bun, care reflectă nivelul de încredere al acestora în cazul unei
lupte reale.

7. Ultima testare aplicată la nivelul celor două grupe a fost chestionarul


pentru autoevaluarea unor capacităţi mentale, emoţionale şi de comunicare.
Acest chestionar a fost completat de subiecţii ambelor grupe imediat după
încheierea probei luptă de autoapărare.
În ceea ce priveşte chestionarul pentru autoevaluarea acestor capacităţi,
grupa de control a avut următoarea evoluţie pentru fiecare dintre calificative:

- la calificativul Foarte bun media aritmetică a răspunsurilor individuale


M(x) = 5,7 la prima testare a scăzut la valoarea de M(x) = 4,1 la finalul
experimentului; semnificaţia acestei scăderi este dată de valoarea F = 4,7

284
pentru ANOVA monofactorială (p = 0,05 şi Fcritic = 4,41) - (tabel
nr.6.33.).
- pentru calificativul Bun rezultatele alegerilor individuale produce o
scădere accentuată a mediei în această testare, M(x) = 6,1 faţă de M(x) =
8 la începutul experimentului; diferenţele dintre cele două testări, pentru
ANOVA au o valoare F = 7,23 (p= 0,05 şi Fcritic = 4,41) - (tabel
nr.6.33.).
- pentru calificativul Acceptabil se înregistrează o creştere a mediei
evaluărilor individuale de la M(x) = 4,4 în prima testare, la M(x) = 6,9 în
testarea finală, această diferenţă având o semnificaţie de F = 12,99 pentru
ANOVA (p = 0,01 şi F critic = 8,28) - (tabel nr.6.33.).
- în cazul calificativului Slab se înregistrează o creştere a numărului de
opţiuni de la prima testare M(x) = 1,9 la M(x) = 2,9 în testarea finală;
diferenţa nu are semnificaţie pentru ANOVA, F = 1,61 – tabel nr.6.33.
Şi la subiecţii grupei de experiment se înregistrează unele deplasări
(mutaţii) în ceea ce priveşte nivelul (de siguranţă) de exprimare a capacităţilor
vizate de itemii chestionarului. Astfel:
- la calificativul Foarte bun am constatat o creştere a opţiunilor
individuale, de la M(x) = 5,6 în prima testare, la M(x) = 6,9 pentru
testarea finală, această creştere având o semnificaţie de F = 11,43 pentru
ANOVA monofactorială (p = 0,01 şi F critic = 8,28) –tabel nr. 6.34..
- la calificativul Bun se constată de asemenea o creştere a mediei opţiunilor
de la M(x) = 7,2 în prima testare, la M(x) = 8,3 la finalul experimentului;
această modificare nu are nici un fel de semnificaţie.
- calificativul Acceptabil întruneşte un număr mai mic de opţiuni decât în
prima testare, media alegerilor scăzând de le M(x) = 5,3 la M(x) = 4,1
opţiuni, această transformare având pentru ANOVA, F = 5,18 (p = 0,05 şi
F = 4,41). - (tabel nr. 6.34.).

285
- calificativul Slab suportă de asemenea mutaţii importante, media
opţiunilor scăzând de la M(x) = 1,9 în testarea iniţială, la 0,7 opţiuni în
testarea finală. Semnificaţia acordată pentru această transformare este de
F = 6,82 pentru ANOVA (p = 0,05 şi F critic = 4,41). - (tabel nr.6.34.).

286
TABEL Nr.6.33.
Rezultatele testului de autoapreciere a capacităţii
psihice de luptă
-grupa de control -ianuarie 2000
Foarte Accepta
Nr. Capacităţi mentale, emoţionale şi de Slab
bun Bun bil
crt. comunicare
nr. % nr. % nr. % nr. %
Obiceiurile indică atenţia şi grija pentru
1 7 35 9 45 4 20 0 0
securitatea proprie
Capacitatea de a avea un comportament
care să împiedice
2 6 30 7 35 7 35 0 0
alegerea dv. de către infractori, ca
posibilă victimă
Atent, rapid în identificarea persoanelor
3 şi a 5 25 6 30 8 45 1 5
situaţiilor periculoase
Capacitatea de a evalua factorii unei
situaţii şi
4 3 15 7 35 8 40 2 10
de a alege cea mai potrivită reacţie
preventivă
Capacitatea de a dezamorsa o situaţie
5 7 35 7 35 4 20 2 10
instabilă
Capacitatea de a vă păstra o gândire
6 clară şi 2 10 5 25 8 40 5 25
strategică în timpul unei agresiuni fizice
Capacitatea de a vă păstra o calmul şi
7 3 15 6 20 7 35 4 20
rezistenţa la panică
Capacitatea de a a opune rezistenţă
8 activă 4 20 6 30 7 35 3 15
şi hotărâtă atunci când este cazul
287
Încredere în propria capacitate de a
9 acţiona 3 15 4 20 7 35 6 30
eficient în autoapărare
Capacitatea de reglare (reprimare) a
10 stărilor psihice 1 5 4 20 9 45 6 30
negative
M(x) 4.1 6.1 6.9 2.9
t test ; -în comparaţie cu grupa de -
-8.82 6.73 3.97
experiment 4.72
ANOVA ; -în comparaţie cu grupa de 11.7
7.92 19.2 8.21
experiment 7
12.9
4.7 7.23 1.61
ANOVA -în comparaţie cu prima testare 9

288
TABEL Nr.6.34.
Rezultatele testului de autoapreciere a capacităţii
psihice de luptă
-grupa de experiment -ianuarie 2000
Foarte Accepta Sl
Nr. Capacităţi mentale, emoţionale şi de
bun Bun bil ab
crt. comunicare
nr. % nr. % nr. % nr. %
Obiceiurile indică atenţia şi grija pentru
1 7 35 11 55 2 10 0 0
securitatea proprie
Capacitatea de a avea un comportament
0
care să împiedice
2 7 35 9 45 4 20 0
alegerea dv. de către infractori, ca
posibilă victimă
Atent, rapid în identificarea persoanelor
3 şi a 8 40 9 45 3 15 0 0
situaţiilor periculoase
Capacitatea de a evalua factorii unei
situaţii şi
4 6 30 9 45 5 25 0 0
de a alege cea mai potrivită reacţie
preventivă
Capacitatea de a dezamorsa o situaţie
5 7 35 9 45 4 20 0 0
instabilă
Capacitatea de a vă păstra o gândire
6 clară şi 7 35 8 40 4 20 1 5
strategică în timpul unei agresiuni fizice
Capacitatea de a vă păstra o calmul şi
7 8 40 7 35 4 20 1 5
rezistenţa la panică

289
Capacitatea de a a opune rezistenţă
8 activă 7 35 7 35 4 20 2 10
şi hotărâtă atunci când este cazul
Încredere în propria capacitate de a
9 acţiona 7 35 7 35 5 25 1 5
eficient în autoapărare
Capacitatea de reglare (reprimare) a
10 stărilor psihice 5 25 7 35 6 30 2 10
negative
M(x) 6.9 8.3 4.1 0.7
-
4.72 8.82 -6.73
t test -în comparaţie cu grupa de control 3.97
11.7
15.4 19.7 8.21
ANOVA -în comparaţie cu grupa de control 7
11.4
2.74 5.18 6.82
ANOVA -în comparaţie cu prima testare 3

290
Deplasările de opţiuni ale subiecţilor celor două grupe de cercetare au
modificat atât proporţiile iniţiale cât şi semnificaţia acestora. Astfel, comparând
subiecţii celor două grupe de cercetare se constată următoarele:
- la calificativul Foarte bun media opţiunilor subiecţilor grupei de control a
fost M(x) = 4,1 iar la grupa de experiment M(x) = 6,9 opţiuni. Semnificaţia
acestei diferenţe este pentru testul student, t = 4,72 (p = 0,01 şi t critic =
3,25) iar pentru ANOVA, F = 15,4 (p = 0,001 şi F critic = 15,38).
- pentru calificativul Bun grupa de control realizează o medie M(x) = 6,1
opţiuni, iar grupa de experiment o medie M(x) = 8,3 opţiuni, constatându-se
o diferenţă pe care am găsit-o foarte semnificativă: pentru testul student, t =
8,82 (p = 0,001 şi t critic = 4,78) iar pentru ANOVA, F = 11,77 (p = 0,01 şi
F critic = 8,28) - (tabel nr.6.34).
- calificativul Acceptabil, vom vedea în cele ce urmează, că pentru subiecţii
grupei de control a devenit un “refugiu” întrunind cel mai mare număr de
opţiuni M(x) = 6,9 spre deosebire de subiecţii grupei de control M(x) = 4,1
opţiuni; semnificaţia diferenţei opţiunilor dintre cele două grupe a fost pentru
testul student, t = 6,73 (p = 0,001 şi t critic = 4,78) şi pentru ANOVA, F =
19,7 (p = 0,001 şi F critic = 15,38) - (tabel nr.6.34.).
- în cadrul calificativului Slab se constată o medie M(x) = 2,9 opţiuni pentru
grupa de control şi doar M(x) = 0,7 opţiuni pentru grupa de experiment, cu o
semnificaţie a diferenţei de t = -3,97 pentru t Test (p = 0,01 şi t critic = 3,24)
şi F = 8,21 pentru ANOVA (p = 0,05 şi F critic = 7,23). - (tabel nr.6.34.).
Prin raportarea fiecărei grupe de cercetare la testarea iniţială putem trage
concluzia că în cadrul grupei de control se observă o deplasare către calificativul
Acceptabil a unei părţi importante dintre opţiunile corespunzătoare calificativelor
Foarte bun şi Bun din testarea iniţială. Sensul acestei dislocări de opţiuni de la

291
calificative superioare către Acceptabil, are semnificaţia unei mutaţii, pe care
subiecţii acestei grupe o au în perceperea utilităţii a ceea ce ştiu faţă de ce ar fi
nevoie să ştie într-o confruntare reală, expresia cea mai potrivită fiind aceea de
nesiguranţă acuzată de jumătate din subiecţii acestei grupe.
Agresiunea psihologică se bazează tocmai pe capacitatea omului de a reţine
imaginea perceptivă generată de trăirea unor situaţii concrete şi de a-şi construi
reprezentări mentale, cu rol adaptiv şi reglator în structura comportamentului şi
acţiunii sale conştiente. Lipsa de pregătire tactică şi strategică a luptei, lipsa
pregătirii psihologice, însoţite eşecurile repetate într-o activitate, poate duce la
situaţii de apariţie a unor bariere psihologice; reflectarea în conştiinţă a
sentimentului de limitare a capacităţii de luptă.
La grupa de experiment am constatat de asemenea, o mutaţie privitoare la
nivelul percepţiei subiective a capacităţii psihice printr-un număr mai mare de
opţiuni corespunzătoare calificativelor Foarte bun şi mai ales Bun (76% din totalul
lor). Semnificaţia acestei mutaţii, este dată de ascendentul pe care subiecţii grupei
de experiment l-au avut în confruntările directe cu subiecţii grupei de control
învăţării situaţiilor problematice şi a rezolvării lor pe de-o parte, iar pe de altă parte
un rezultat al creşterii capacităţii de autoreglare .
Spre deosebire de grupa de control, subiecţii grupei de experiment suportă
transformări la nivelul mentalităţii în sensul creşterii încrederii în forţele proprii, în
tehnicile însuşite şi în capacităţile mentale, datorită dobândirii unor deprinderi de
autoreglare şi stabilizare afectiv-emoţională.
Informaţia produce modificări esenţiale în funcţionarea proceselor psihice
senzoriale, cognitive şi reglatorii, deci în ansamblul sistemului de personalitate, iar
prin intermediul creativităţii se interpretează noutatea adusă pentru corectarea
deciziilor la nivel individual. Demersurile instructiv-educative realizate în

292
antrenamentele problematizate au vizat cu precădere, cultivarea imaginii de
învingător şi o programare pentru succes.
Parcurgerea succesivă a unor situaţii care implică un risc asumat, dar depăşit
cu forţele proprii, cu ajutorul instructorului sau colegilor, antrenamentul mental
efectuat pe parcursul instruirii, au contribuit la realizarea unei imagini pozitive
despre sine a subiecţilor din grupa de experiment, bazată pe inocularea prin metode
specifice şi nespecifice a unor convingeri că subiectul va putea depăşi multe din
solicitările şi suprasolicitările misiunilor din activitatea profesională. Preluate de
subconştient şi devenite deprinderi intelectuale, motrice şi afective, efectele
pozitive ale exerciţiilor şi antrenamentelor psihologice asimilate de psihismul
bazal, concură la o potenţă psihică superioară, definind în ultimă instanţă
MENTALITATEA DE LUPTĂTOR.

293
CAPITOLUL 7
CONCLUZII

Verificarea ipotezelor de lucru (confirmarea parţială, totală, sau infirmarea


acestora) s-a efectuat prin măsurarea indicatorilor (variabilelor) proceselor de
reactivitate psihologică precum şi prin cuantificarea parametrilor de eficacitate a
principalelor mijloace de pregătire în autoapărare, din perspectiva
comportamentului de luptă ca produs al învăţării. Potenţialul intelectual general şi
specific se constituie într-un termen de referinţă înregistrat la un moment dat şi se
îmbunătăţeşte permanent prin cunoaştere, modelare şi printr-o intervenţie
exterioară sau interioară.
Sinteza analizei de tip cantitativ, calitativ şi comparativ la care datele
obţinute în cercetare, au fost supuse în cuprinsul lucrării, precum şi rezultatele
raportării acestora la premizele teoretice, se materializează în următoarele concluzii
finale:
1. Concluzii teoretice;
2. Concluzii experimentale;
3. concluzii practice;
3. Concluzii finale.

7.1. Concluzii teoretice


1. Acţiunile specifice autoapărării sunt de tipul celor teleologice, îndreptate
spre un scop bine precizat. Gândirea tactică se bazează pe acţiune mentală,
dependentă de motiv şi orientată spre scop, susţinută de structuri mentale şi motrice
în care părţile mişcării sunt dependente de întreg.

294
2. Rezolvarea oricăror probleme nu poate avea loc decât prin mijlocirea
experienţei anterioare, a cunoştinţelor, tehnicilor, regulilor învăţate de subiect.
Gândirea umană nu poate rezolva o problemă nouă, fără a face apel la transferul
unor elemente învăţate deja.
3. Atenţia este primul factor care conduce la înlăturarea stării entropice şi,
simultan la instalarea stării de organizare şi progres în procesul cunoaşteri-învăţării
prin realizarea unei zone de excitabilitate optimă (sensibilitate mărită) pe scoarţa
cerebrală, unde se produc legăturile cele mai durabile, diferenţele fin discriminate
şi asociaţiile cele mai obiectuale. Atenţia –alături de interes (atenţie în acţiune, cum
spune Mc Dougall, citat de N.C.Matei –determină potenţarea şi perfectarea
cunoaşterii şi activităţii, a învăţării în general, a proceselor psihice implicate în
învăţarea şcolară în special.
4. Folosirea antrenamentului idiomotric plasticizează situaţia problematică
mediind înţelegerea acesteia. Imaginea are o funcţie anticipatoare în decursul
raţionamentelor de investigare. Ea prefigurează soluţiile posibile ale problemei, şi
generează ipoteze. Intervenţia ei pe parcursul desfăşurării raţionamentelor în
punctele de articulare a acestora măreşte eficacitatea învăţării. Imaginile facilitează
procesul de abstractizare, făcând posibilă comparaţia, relaţia şi transferul cu situaţii
asemănătoare.
5. Exerciţiul mental (inducerea relaxării), este o formă eficientă de control a
stresului. Repetarea mentală continuă a neliniştilor (problemele individuale),
măreşte arousal-ul autonom.
6. Anxietatea şi stresul sunt experienţe tulburătoare pentru un individ;
procesele de control sunt invocate cu scopul de a reduce nivelurile de stres.
Modelele curente sugerează că stresul este consecinţa interacţiunii dintre persoană
şi un mediu pe care individul îl găseşte problematic. Diferenţele dintre indivizi ar
explica de ce nu toate persoanele identifică aceleaşi experienţe ca fiind stresante.

295
7.2. Concluzii la cercetarea experimentală
1. Urmărind dinamica rezultatelor testului la sfârşitul cercetării
experimentale, se poate concluziona că obiectivizarea (înregistrarea, prelucrarea şi
interpretarea) variabilelor „anxietate stare” şi „anxietate trăsătură” a pus în evidenţă
diferenţa statistice semnificative între subiecţii celor două grupe de cercetare.

TABEL NR.7.1.
Dinamica valorilor medii la testul
de anxietate pe parcursul testărilor
Grupa de control Grupa de experiment
Nr.
Anxietate Anxietate Anxietate Anxietate
testare
stare trăsătură stare trăsătură
Prima 34.9 35.6 36.05 35.15
A ll-a 55.55 40.05 56.95 38.65
A lll-a 55.56 41.2 47 37.9
A IV-a 52.95 40.4 44.2 37.35

Scorurile individuale şi valorile medii înregistrate de subiecţii grupei de


control, s-au situat la un nivel peste mediu (conform grilei de interpretare a
testului), cu ocazia fiecărei testări excepţie făcând prima măsurătoare care a fost
efectuată în absenţa stresului de luptă.
GRAFIC
Nr.7.1.
Comparaţia valorilor mediilor la
"anxietatea
stare" pe parcursul
testărilor
60
Scor anxietate

55
50
45
40
35
30
1 2 3 4
Grupa de control
Nr.testare Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)

296
Pentru „anxietatea stare” semnificaţia diferenţei dintre cele două grupe este
cuprinsă între valorile t = - 4,62 şi t = - 6,72 (p = 0,001 şi t critic = 3,88) şi între
valorile lui F = 21,61 şi F = 35,91 (p = 0,001 şi F critic = 12,71) pentru ANOVA.
Diferenţele realizate la „anxietatea trăsătură” nu au semnificaţie decât pentru
testul student cu valori pentru t = 2,02 (p = 0,05 şi t critic = 2,09). În fazele iniţiale
ale cercetării experimentale, diferenţele nu au semnificaţie statistică.
Urmărirea în dinamică a valorilor mediu a celor două tipuri de anxietate
(tabel 7.1.), este edificatoare în sensul celor citate mai sus. De asemenea, ilustrarea
grafică a acestor valori, evidenţiază încă o dată, prin curbele de regresie
polinomială tendinţele centrale ale rezultatelor obţinute.
GRAFIC
Nr.7.2.
Comparaţia valorilor
medii la "anxietatea
trăsătură" pe parcursul
testărilor
Scor anxietate

42
40
38
36
34
1 2 3 4
Nr.testare Grupa de control
Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)

2. Testarea şi măsurarea atenţiei concentrate a scos în evidenţă diferenţe, care


nu au avut nici o semnificaţie în stadiile iniţiale ale cercetării, fie în absenţa, fie în
prezenţa stresului.
Ca urmare a introducerii variabilei independente (antrenamentul mental şi
învăţarea prin problematizare), rezultatele individuale şi valorile medii au dezvoltat
diferenţe, care au căpătat semnificaţie în fazele superioare ale cercetării
experimentale.

297
Astfel:
2.1. La variabila „apariţii corecte”, semnificaţia diferenţelor are o valoare
cuprinsă între t = 3,6 şi t = 5,35 (p = 0,001 şi t critic = 3,88) şi între F = 18,01 şi F =
35,97 pentru ANOVA (p = 0,001 şi F critic = 12,71), randamentul pentru această
variabilă la grupa de control a avut valorii medii cuprinse între 86,87 % şi 87,11 %
din numărul maxim de identificări corecte, iar la grupa de experiment randamentul
a fost cuprins între valori medii de 91,62% şi 94,67%.
2.2. La variabila „apariţii greşite”, în stadiile incipiente ale cercetării
diferenţele realizate nu au semnificaţie statistică (în absenţa sau în prezenţa
stresului de luptă). Diferenţele capătă semnificaţie statistică în fazele superioare
variabile cu datele din tabelul nr. 7.2. ale aplicării variabilei independente atunci
când antrenamentul mental şi învăţarea prin problematizare, adaugă subiecţilor din
grupa de experiment un plus de stabilitate emoţională şi pe acest fond un randament
mai bun al atenţiei concentrate.
TABEL Nr.7.2.
Valorile comparative ale mediilor la concentrarea
atenţiei pe parcursul testărilor
Parametri Grupa de control Grupa de experiment
Nr. Apariţii Apariţii Apariţii Apariţii
testare corect greşite corecte greşite
e
Prima 72.5 3.7 72.75 4.05
A ll-a 68.8 9.2 68.65 10
A lll-a 68.45 10.25 70.75 6.55
A IV-a 68.4 10.2 72.35 4.1

Semnificaţia diferenţelor în etapele superioare ale cercetării are valori


cuprinse între t = - 4,43 şi t = - 6,97 (p = 0,001 şi t critic = 3,88) pentru testul
student şi între F = 25,92 şi F = 52,17 pentru ANOVA (p = 0,001 şi F critic =
12,71).

298
GRAFIC
Nr.7.3.
Comparaţia valorilor medii ale
variabilei
"apariţii corecte" pe parcursul
testărilor

Apariţii corecte
74
72
70
68
66
64
1 2 3 4
Grupa de control
Nr. testare Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)

Pentru a concluziona, voi ilustra dinamica valorilor medii ale celor două
Curbele de regresie polinomială ilustrează foarte sugestiv, tendinţele centrale
rezultate pentru cele două grupe de cercetare la fiecare variabilă în parte.
Se observă că randamentul mai slab exprimat prin valorile medii a atenţiei
concentrate la cele două grupe de cercetare, este invers proporţional cu un grad
ridicat al anxietăţii perceput ca urmare a stresului de luptă.
GRAFIC NR. 7.4. Comparaţia valorilor medii ale
"apariţiilor greşite" la
testul pentru atenţiei concentrată pe parcursul
testărilor
Apariţii greşite

12
10
8
6
4
2
1 2 3 4
Grupa de control
Nr.testare Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)

3. Cuantificarea comportamentului de luptă şi obiectivizarea lui sub forma


variabilelor de eficienţă mi-a permis să transform principalul mijloc de pregătire

299
„lupta de autoapărare”, în probă de control. Acest fapt este neobişnuit, dar în
acelaşi timp unul din puţinele procedee de analiză cantitativă şi calitativă a acestui
tip de comportament, ca produs al învăţării într-un sport cu performanţe
necuantificabile.
Principalele concluzii care rezultă ca urmare a obiectivizării comporta-
mentului în lupta de autoapărare sunt următoarele:
3.1. În evoluţia ei, pe parcursul fazelor experimentului ameliorativ, variabila
„număr atacuri efectuate”, are o semnificaţie diferită pentru cele două grupe de
cercetare. Dacă la începutul cercetării diferenţele erau nesemnificative, iar pe
ansamblul confruntărilor ponderea procentuală raportată la numărul total de atacuri
era asemănătoare, aplicarea variabilelor experimentale a produs diferenţe
semnificative, ponderea atacurilor efectuate în timpul luptei reprezentând 45%
pentru grupa de control şi 55% pentru grupa de experiment. Semnificaţia
diferenţelor înregistrate, a luat valori cuprinse între t = 3,4 şi t = 3,7 pentru testul
student (p = 0,01 şi t critic = 2,8) şi între F = 14,7 şi F = 18,1 (p = 0,001 şi F critic =
12,71) pentru ANOVA.
De asemenea, curbele de regresie polinomială ilustrează sugestiv tendinţele
valorilor medii înregistrate la cele două grupe de cercetare (grafic nr. 7.5.).
GRAFIC Nr.7.5 Evoluţia
"numărului de atacuri
efectuate" pe parcursul testărilor
Atacuri efectuate

3
1 2 3
Nr.testare Grupa de control
Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)

300
3.2. Variabila de eficacitate „număr atacuri finalizate”, are o evoluţie
asemănătoare. La prima testare, rezultatele sunt asemănătoare pentru cele două
grupe. În confruntările înregistrate, pentru grupa de control atacurile finalizate au
reprezentat 42% din atacuri efectuate, iar grupa de experiment 41,5%. În fazele
superioare ale cercetării experimentale, grupa de control a finalizat 47% din
atacurile efectuate iar grupa de experiment a finalizat 59% din atacurile efectuate.
Diferenţele realizate au avut o semnificaţie cu valori cuprinse între t = 6,38
(p = 0,001 şi t critic = 3,88) şi t = 3,31 (p = 0,01 şi t critic = 2,8) pentru testul
student şi între F = 16,7 şi F = 15,6 (p = 0,001 şi F critic = 12,71) pentru ANOVA.
Rezultatele obţinute de subiecţii celor două grupe, reprezintă fidel modurile
de identificare şi de anticipare a situaţiilor de luptă şi în acelaşi timp alegerea celei
mai bune alternative de rezolvare a situaţiilor provocative. Familiarizarea
subiecţilor din grupa de experiment cu situaţiile problematice specifice
autoapărării, precum şi asimilarea şi interiorizarea comportamentelor de rezolvare a
acestora, au constituit repere întru aprecierea gradului de înţelegere a sarcinilor
tehnico-tactice şi a strategiei de abordare a luptei. Criteriul enunţat se referă nu
numai la calitatea şi corectitudinea execuţiilor (care pot fi consecinţe ale unei
imitaţii perfecte în absenţa opoziţiei), ci şi la posibilităţile de a face asocieri
(asemănări şi deosebiri) între diferite tipuri de situaţii problematice şi posibile
alternative de rezolvare a acestora, mai ales în condiţiile luptei în condiţii în care
acţionează tot felul de constrângeri temporale, spaţiale, de complexitate etc.
GRAFIC Nr.7.6. Evoluţia"numărului de atacuri finalizate" pe
parcursul testărilor

301
6

Atacuri finalizate
5
4
3
2
1
0
1 2 3
Grupa de control
Nr. testare Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)

Identificarea, analiza şi rezolvarea situaţiilor problematice specifice muncii


lucrătorului din Ministerul de Interne a constituit principalul element de referinţă în
pregătirea subiecţilor din grupa experimentală pe parcursul cercetării ameliorative.
Aceste situaţii, în mod normal generatoare de stres (atac supranumeric, atac armat
cu obiecte tăietor-înţepătoare şi/sau contondente etc.), au fost „porţionate” şi
„administrate” în doze „homeopatice” pe parcursul lecţiilor a trei semestre la grupa
de experiment, realizând obişnuirea treptată şi familiarizarea cu aceste situaţii în
vederea unei rezolvări eficiente (neutralizarea şi imobilizarea infractorului sau
salvarea vieţii proprii şi a integrităţii corporale în extremis).
Graficul nr. 7.6. ilustrează în mod provocator evoluţia valorilor medii şi a
curbelor de regresie, care centrează tendinţele rezultatelor medii la cele două grupe.
3.3.- Variabila eficacităţii „număr atacuri respinse” are o evoluţie
asemănătoare. Dacă în stadiile iniţiale ale învăţării luptei, numărul de atacuri
respinse are o pondere importantă (nu atât din cauza unui comportament defensiv
foarte eficient ci ca efect al lipsei de consolidare a procedeelor şi deci, a lipsei de
eficacitate a atacului), reprezentând 56,7% pentru grupa de control şi 57% pentru
grupa de experiment, pe parcursul cercetării „ numărul atacurilor respinse” ajunge
la pondere de 40% pentru grupa de control şi 54% pentru grupa de experiment.

GRAFIC Nr.7.7. Evoluţia numărului de


"atacuri

302
respinse" pe parcursul
testărilor
Atacuri respinse
4
3,9
3,8
3,7
3,6
3,5
3,4
1 2 3
Nr.testare Grupa de control
Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)

Aceasta, reflectă preocupările pe care subiecţii grupei de experiment le


acordă laturii defensive a luptei. Diferenţele realizate de subiecţii celor două grupe
nu au semnificaţie statistică deosebită dar ele capătă semnificaţie numai în raport
cu celelalte variabile de eficacitate a luptei de autoapărare.
3.4.- Pentru variabila „media intervalului de atac” ambele grupe de cercetare
au o evoluţie pozitivă, în sensul că o scădere a mediei intervalului de atac,
înseamnă o scurtare a timpului de pregătire a apărărilor sau a atacurilor pe de o
parte şi o creştere a densităţii (calităţii) luptei. În acelaşi timp, o scurtare a
intervalului de atac, face ca adversarul să „intre în criză de timp” şi să suporte mai
greu constrângerile temporale, „citind” (anticipând) mai anevoios intenţiile
luptătorului de referinţă.
Evoluţia grupei de experiment, produce diferenţe semnificative la finalul
cercetării: t = - 3,41 (p = 0,01 şi t critic = 2,8) pentru testul student şi F = 14,65 (p =
0,001 şi F critic = 12,71) pentru ANOVA.
Aceste diferenţe sunt ilustrate sugestiv de tendinţele exprimate prin curbele
de regresie polinomiale şi de evoluţia valorilor medii (grafic nr. 7.8.).

GRAFIC Nr.7.8. Evoluţia "mediei intervalului de atac" pe parcursul


testărilor

303
Secunde
20
18
16
14
12
10
1 2 3
Grupa de control
Nr. testare Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)

În principiu, ritmul luptei este impus de subiecţii din grupa de experiment


care au efectuat un număr mai mare de atacuri cu o finalizare mai bună pe fondul
unei scăderi mai accentuate a intervalului de atac.
Pe baza observaţiilor făcute se poate spune că, urmare a programului
experimental, care a vizat optimizarea reactivităţii psihologice şi a modelării
comportamentului din punct de vedere al tacticii şi a strategiei luptei de
autoapărare, prin problematizarea aspectelor critice ale luptei, randamentul a
crescut semnificativ atât în comparaţie cu grupa de control cât şi faţă de datele
iniţiale. Rezultatele obţinute confirmă ipotezele cercetării.
4.- În proba de control „proiectări cu procedee din lupte în regim de
dinamizare” timp de 30 de secunde am urmărit eficienţa comportamentului într-o
sarcină supraînvăţată în condiţii de presiuni temporale. Cu cât nivelul învăţării
realizată faţă de o anumită sarcină este mai ridicat, cu atât numărul greşelilor va fi
mai mic, în condiţiile aplicării diferitelor constrângeri iar eficienţa
comportamentului dobândit va fi mai mare. Această probă prelevează rezultatele a
trei tipuri de variabile:
4.1.- În evoluţia variabilei „număr total de proiectări”, ambele grupe pornesc
de la valori coborâte. Grupa de control realizează în condiţii iniţiale o medie de
M(x) = 6,8 proiectări iar grupa de experiment realizează o medie de M(x) = 6,65
proiectări. Aplicarea variabilei independente, dezvoltă în timp
TABEL Nr.7.4.

304
Comparaţia valorilor medii ale parametrilor
probei
"proiectări dinamizare" pe parcursul
testărilor
Parametri Nr. total proiectări Proiectări corecte Proiectări greşite
Nr. Grupa de Grupa de Grupa de Grupa de Grupa de Grupa de
testare control experim. control experim. control experim.
Prima 6,8 6,65 4,15 4,05 2,65 2,6
A ll-a 9,25 11,2 8 10,4 1,25 0,8
A lll-A 10,6 12,9 9,7 12 0,9 0,95

diferenţe a căror semnificaţie creşte de la o etapă la alta a cercetării. Valoarea


semnificaţiei acestor diferenţe este cuprinsă între t = 5,32 şi t = 5,1 (p = 0,001 şi t
critic = 3,88) pentru testul student şi o valoarea cuprinsă între F = 28,36 şi F = 34,5
(p = 0,001 şi F critic = 12,71) pentru ANOVA.
Aceste diferenţe pot fi vizualizate prin curbele de regresie polinomială şi
evoluţia valorilor medii care redau tendinţele celor două grupe. (Grafic nr. 7.9.).
GRAFIC Nr.7.9
Comparaţia valorilor medii ale numărului total
de proiectări
Proiectări

14
12
10
8
6
4
1 2 3
Grupa de control
Nr. testări Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)

Deşi se poate spune că ambele grupe au avut ameliorări semnificative faţă de


momentele iniţiale ale cercetării, creşterile înregistrate de subiecţii grupei de
cercetare au un caracter exploziv raportate la condiţiile pregătirii.

305
4.2.- În ceea ce priveşte variabila „număr de proiectări corecte”, datele
iniţiale sunt asemănătoare pentru cele două grupe de cercetare. Se observă pe
parcursul testărilor, creşteri spectaculoase la ambele grupe, dar aplicarea
variabilei experimentale face posibilă existenţa unor diferenţe care mai au şi
semnificaţie statistică în favoarea grupei de experiment la valori cuprinse între t=
6,56 şi t = 3,87 (p = 0,001 şi t critic = 3,88) pentru testul student şi F = 20,6 (p =
0,001 şi F critic = 12,71) pentru ANOVA. În sprijinul afirmaţiilor făcute, tendinţele
rezultatelor obţinute de subiecţii fiecărei grupe sunt evidenţiate prin curbele de
regresie din graficul nr. 7.10.

306
GRAFIC Nr.7.10.
Comparaţia valorilor medii ale numărului de
proiectări corecte

Proiectări corecte
14
12
10
8
6
4
2
1 2 3

Nr.testare Grupa de control


Grupa de experiment
Poly. (Grupa de control)
Poly. (Grupa de experiment)

4.3.- Variabila „număr proiectări greşite”, evoluează în sens negativ pe


măsură ce subiecţii celor două grupe îşi automatizează deprinderile la un regim
superior de execuţie.

307
GRAFIC Nr.7.11.
Comparaţia valorilor medii ale numărului de
proiectări greşite

Evoluţia valorilor medii la "numărul de


proiectări greşite"
3
Proiectări greşite

2.5
2
1.5
1
0.5
0
Testarea Testarea Testarea
1 2 3

1 2 3
Grupa de control Grupa de experiment
Polinomială. (Grupa de control) Polinomială. (Grupa de experiment)

Eficacitatea învăţării se raportează la calitatea ei (număr mic de erori) şi la


productivitatea comportamentului învăţat (număr mare de repetări). Chiar dată
ambele grupe au un număr aproape la fel de mic de greşeli de execuţie – o medie
M (x) = 0,9 proiectări greşite la grupa de control şi M (x) = 0,95 proiectări greşite
la grupa de experiment, ele se raportează la un număr diferit de execuţii totale şi
corecte având în acelaşi timp ponderi diferite: 8,7% la grupa de control şi 7,5 % la
grupa de experiment (din numărul total de proiectări).
Diferenţele realizate nu au o semnificaţie statistică, iar tendinţele exprimate
grafic sunt asemănătoare pentru ambele grupe (grafic 7.11.) Aceasta confirmă
parţial ipotezele cercetării.

308
5. Probele de evaluare docimologică (evaluarea sumativă finală), le-am
folosit pentru a da încă o măsură obiectivizării cercetării experimentale şi un punct
de referinţă.
Comparând notele obţinute de subiecţii grupelor de cercetare pe 15 tipuri de
tehnici de autoapărare la care au fost verificaţi, am constatat o diferenţă mai mult
decât sugestivă pentru care aplicarea testelor de semnificaţie, a decupat valori
cuprinse între t = 2,7 (p = 0,05 şi t critic = 2,08) şi t = 7,62 (t = 0.001 şi t critic =
3.88) pentru testul student şi între F = 8,96 şi F = 44,16 pentru ANOVA.
Cu cât „geografia” mişcării a impus un „relief” mai complicat al execuţiilor,
solicitând eforturi de coordonare deosebite, cu atât diferenţele sunt mai
semnificative (ipoteza 2 confirmată).
6.- O confirmare în plus a concluziei anterioare este dată de răspunsurile pe
care subiecţii le-au formulat în chestionarul de autoevaluare a încrederii în
procedeele însuşite în cazul unei confruntări reale. Aplicarea acestui chestionar la
începutul şi la sfârşitul cercetării experimentale, a surprins mutaţii de mentalitate a
studenţilor cercetaţi sub acest aspect. La începutul cercetării nu au existat diferenţe
prea mari (semnificative) în ceea ce priveşte nivelul de încredere. La ambele grupe
am surprins iniţial o supraevaluare a nivelului de încredere.
La grupa de control, diferenţele între începutul şi sfârşitul cercetării
experimentale, din punct de vedere al încrederii în tehnicile de autoapărare nu au
avut semnificaţie statistică pentru calificativele Foarte bun, Bun şi Slab,
înregistrându-se totuşi o scădere a mediilor corespunzătoare fiecărui calificativ. Am
constatat în schimb, o deplasare a unei părţi din răspunsurile individuale de la
fiecare calificativ către calificativul Acceptabil, F = 14,9 (p=0,001) faţă de prima
testare, în felul acesta înregistrându-se astfel o diferenţă calificată între cele două
testări şi implicit o modificare de mentalitate. Semnificaţia acestei deplasări a
răspunsurilor individuale în cadrul calificativului Acceptabil este nesiguranţa

309
subiecţilor rezultată din scorurile generale negative obţinute în confruntările cu
subiecţii din grupa de experiment.
Şi subiecţii grupei de experiment înregistrează un transfer al răspunsurilor, o
modificare a mentalităţii de luptător, prin transferul răspunsurilor de la celelalte
calificative – mai ales de la Slab şi Acceptabil – către calificativul Bun, F = 14,58
(p = 0,001), faţă de prima testare, care reflectă nivelul de încredere al acestora în
cazul unei lupte reale acestui chestionar confirmă ipotezele cercetării.
7. Ultima testare aplicată la nivelul celor două grupe a fost chestionarul pentru
autoevaluarea unor capacităţi mentale, emoţionale şi de comunicare. Pentru a
surprinde mutaţii referitoare la chestiunile menţionate în chestionar, l-am
administrat împreună cu chestionarul de autoevaluare a încrederii în tehnicile de
luptă, adică la începutul şi la sfârşitul cercetării.
Deplasările de opţiuni ale subiecţilor celor două grupe de cercetare au
modificat atât proporţiile iniţiale cât şi semnificaţia acestora.
Prin raportarea fiecărei grupe de cercetare la testarea iniţială putem trage
concluzia că în cadrul grupei de control se observă o deplasare către calificativul
Acceptabil a unei părţi importante dintre opţiunile corespunzătoare calificativelor
Foarte bun şi Bun din testarea iniţială. Sensul acestei dislocări de opţiuni de la
calificative superioare către Acceptabil, t = 6,79 (p = 0,01) şi F = 19,2 (p = 0,001)
faţă de grupa de control şi F =12,99 (p = 0,01), are semnificaţia unei mutaţii, pe
care subiecţii acestei grupe o au în perceperea utilităţii a ceea ce ştiu faţă de ce ar
fi nevoie să ştie într-o confruntare reală, expresia cea mai potrivită fiind aceea de
nesiguranţă acuzată de jumătate din subiecţii acestei grupe.
Lipsa de pregătire tactică şi strategică a luptei, lipsa pregătirii psihologice,
însoţite eşecurile repetate într-o activitate, poate duce la situaţii de apariţie a unor
bariere psihologice; reflectarea în conştiinţă a sentimentului de limitare a capacităţii
de luptă.

310
La grupa de experiment am constatat de asemenea, o mutaţie privitoare la
nivelul percepţiei subiective a capacităţii psihice printr-un număr mai mare de
opţiuni corespunzătoare calificativelor Foarte bun şi mai ales Bun (76% din totalul
lor). Semnificaţia acestei mutaţii, este dată de ascendentul pe care subiecţii grupei
de experiment l-au avut în confruntările directe cu subiecţii grupei de control
învăţării situaţiilor problematice şi a rezolvării lor pe de-o parte, iar pe de altă parte
un rezultat al creşterii capacităţii de autoreglare .
Spre deosebire de grupa de control, subiecţii grupei de experiment suportă
transformări la nivelul mentalităţii în sensul creşterii încrederii în forţele proprii, în
tehnicile însuşite şi în capacităţile mentale, datorită dobândirii unor deprinderi de
autoreglare şi stabilizare afectiv-emoţională.
Rezultatele prelucrării informaţiilor provenite din aceste chestionare,
confirmă de asemenea ipotezele de lucru, deoarece pe lângă scorurile favorabile la
testele de reactivitate psihologică şi la probele specifice, demonstrează că,
demersurile instructiv-educative realizate în antrenamentele problematizate au vizat
cu precădere, cultivarea imaginii de învingător, o programare pentru succes şi
formarea mentalităţii de luptător, chiar dacă aceasta se raportează doar la
subiecţii grupei de control.

7.3. Concluzii practice


1. Formarea deprinderilor de autoreglare şi însuşirea de către subiecţi a
principalelor situaţii problematice şi a algoritmilor de rezolvare a acestora au ca
efect în timp, creşterea capacităţii de concentrare, reglarea emoţiilor şi un
randament superior al comportamentului de luptă.
2. Prin metodele clasice instruirea şi antrenarea subiecţilor în autoapărare are
un caracter mai mult informativ; prin problematizare, învăţarea autoapărării are un
caracter predominant formativ şi rezolvitor. Ori acest din urmă lucru oferă

311
posibilitatea de a interioriza informaţiile recepţionate sub formă operaţională,
mărind capacitatea de a structura şi restructura succesiv şi adaptativ, conform
solicitărilor, prin asociaţii multiple pe orizontală şi pe verticală.
3. Gândirea tactică se bazează pe capacitatea de adaptare printr-o gândire
rapidă bazată pe o activitate mental-acţională de rezolvare a situaţiilor problematice
din luptă. Acceptarea unei acţiuni tactice, raţionale sau intuitive, este o formă de
finalizare a proceselor cognitive şi se manifestă temporal, în relaţie directă cu
complexitatea sarcinii, noutatea ei şi experienţa sportivului.
4. Modele tactice asigură un răspuns la stimuli variabili prin anticiparea
sosirii stimulului şi adaptarea luptătorului la atacurile adverse printr-o pronosticare
spaţio-temporală.
5. Acţiunile tactice derivate din situaţiile problematice se bazează pe
anticipare susţinută de optimizarea informaţiei, programarea anticipativă, atenţie
involuntară şi voluntară care le înglobează pe primele două. Seturile şi variantele
anticipative sunt ierarhizate în funcţie de efectele previzibile prin estimarea
consecinţelor situaţiei de luptă şi identificarea celor mai bune răspunsuri.
6. Eficienţa tactică este o sumă a acţiunilor proprii care se dobândesc prin
instruire, influenţând comportamentul luptătorului, toate acestea fiind susţinute
motivaţional şi derivând din gândirea anticipativă în relaţie cu adversarul care
determină evoluţia situaţiilor de luptă (problematicii).
7. Stările de “nesiguranţă” şi “dezechilibru” provocate de inexistenţa unui
mod de rezolvare cunoscut sau de folosirea unor soluţii improvizate “ad-hoc”
(unele din ele inspirate), pentru o situaţie dată, determină la aceşti subiecţi un
randament scăzut al comportamentului de luptă pe un fond de instabilitate
emoţională şi o lipsă de concentrare a atenţiei.
8. Procesele afectiv-emoţionale influenţează capacitatea psihică de
performanţă în factorii ei esenţiali pentru eficacitatea comportamentului de luptă,

312
însuşirea deprinderilor de autoreglare constituie un factor important de manifestare
a premizelor pentru obţinerea performanţei în sporturile de luptă.
9. Eficienţa comportamentului de luptă corespunzător cerinţelor, indică
gradul lui de adaptare la premizele de reglare proprie a acţiunii, în cadrul
antrenamentului, ca de exemplu: capacitatea de recunoaştere, anticipare şi analiză a
condiţiilor de luptă, sesizarea şi evaluarea potenţelor şi slăbiciunilor proprii şi a
celor ale adversarului, capacitatea de a lua decizii corespunzătoare în timpul optim
etc. Şi toate acestea în condiţii de diferite tipuri de constrângeri.
10. Dependent de specificul premizelor psihoindividuale ale subiecţilor
cercetaţi, eficientizarea comportamentului de autoapărare se bazează pe anumite
premize psihice de reglare care se dezvoltă atât printr-un antrenament specific, cât
şi prin învăţarea tehnicilor de concentrare psihică şi de interiorizare a
comportamentului agonistic prin exersarea antrenamentului ideomotric.

7.4. Concluzii finale


1. Pentru a rezolva problemele cu care este confruntat, luptătorul este
constrâns a recurge la resurse diferite: cognitive, motrice, informaţionale, afective
sau energetice. În sporturile de luptă, prin prezenţa permanentă a adversarului,
animat de intenţii contrare, luptătorul trebuie să-şi administreze cât mai bine
resursele de care dispune şi pentru el, a învăţa înseamnă a construi un sistem
adaptativ, motric şi cognitiv, pentru a acţiona şi reacţiona, în funcţie de adversar, la
momentul potrivit, cu reacţia potrivită, care nu este niciodată certă.
2. Aprecierea evoluţiei psihice a sportivilor în cadrul proceselor de pregătire
şi competiţional, este necesară din mai multe considerente. Ea este baza structurării
solicitărilor discutate anterior, în vederea aprecierii şi validării mijloacelor şi
metodelor folosite în pregătirea autoapărării, pentru stabilirea nivelului de

313
dezvoltare propriu fiecărui subiect din cercetarea experimentală. Aceasta
influenţează obiectivitatea şi planificarea procesului de antrenament.
3. Rezultatele cercetării demonstrează că subiecţii prezintă grade de
dezvoltare a premizelor psihice foarte diferite. Aceasta se referă atât la
componentele cognitive, cât şi la premizele de reglare a particularităţilor
emoţionale de reacţie. În cursul adaptării individuale, prin structura specifică a
activităţii. apar solicitări foarte diferite a componentelor psihice izolate. Un nivel
înalt al percepţiei optice şi chinestezice, al concentrării rapide, al stăpânirii şi
stabilităţii emoţionale în prelucrarea situaţiilor diferite din autoapărare,îl pun pe
poliţist în situaţia să-şi regleze acţiunile proprii. Trebuie ţinut seama că, factorii
externi de dezvoltare nu au o eficacitate automată, ci acţionează diferenţiat asupra
dezvoltării psihice a indivizilor în funcţie de premizele interne şi .capacitatea de
recepţie şi de prelucrare a acestora.
4. Îndeplinirea sarcinilor de antrenament la un nivel calitativ superior,
necesită din partea subiecţilor, respectarea coeficienţilor cantitativi, realizarea
cerinţelor tehnice şi tactice, cooperarea şi comunicarea cu partenerii de antrenament
şi cu pedagogul.
5. Scopul perfecţionării calitative ulterioare a procesului de antrenament, ne-
a condus la raţionamente despre cum se poate contribui mai eficient la o
reglare constantă a acţiunii, la dezvoltarea premizelor psihice de reglare şi o
eficientizare a comportamentului de autoapărare, printr-o conştientizare superioară
a cerinţelor impuse de situaţiile problematice din timpul luptei.
6. Una din neliniştile acestei cercetări a fost “cum poate fi transformat
distresul dinaintea confruntărilor într-o stare psihică relativ stabilă?” Prin
identificarea situaţiilor problematice şi anticipare şi anticiparea lor, prin
„porţionarea” şi administrarea periodică în doze „homeopatice” a acestor situaţii
care la un moment dat devin “fireşti” – adică prin obişnuirea individului cu situaţia

314
critică destabilizatoare şi toate acestea, prin însuşirea în paralel a tehnicilor de
autoreglare (pregătire psihologică).
7. Rezultatele cercetării de faţă sunt în concordanţă cu ideile teoretice şi
concluziile formulate de specialişti ai domeniului, care au demonstrat experimental
că este posibilă o ameliorare a capacităţii de performanţă prin stabilizări afective şi
formarea deprinderilor de autoreglare pe de-o parte, şi prin ameliorarea capacităţii
de anticipare, recunoaştere, prelucrare a situaţiilor problematice în sensul unei
tratări mai eficiente. Ipotezele formulate cu privire la dubla determinare a
randamentului de luptă, atât de către pregătirea psihologică prin antrenament
mental, cât şi prin adecvarea instruirii prin problematizare au fost confirmate prin
rezolvarea sarcinilor de cercetare, urmând ca aspectele ce s-au dovedit deosebit de
complexe, să fie reluate şi aprofundate în cercetări viitoare.

315
BIBLIOGRAFIE

ADLER, ALFRED, Cunoaşterea omului, Ed. IRI, Bucureşti, 1996.


BARTH, BERND, KUHN, JOACHIM, KIRCHGASSNER, HELMUT., Determinarea si
caracterizarea situaţiilor de luptă, în Sportul de performanţă, Bucureşti, 1988, 278, p.8
BĂDESCU L., Arte marţiale, Ed. Teora, Bucureşti, 1998.
BEJAT, M., Creativitate, inteligenţă şi stil cognitiv în rezolvarea de probleme, în „Interacţiunea
proceselor cognitive”, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1973.
BERNDT, B., KUHN, J., KIRCHGASSNER, H., Determinarea şi caracterizarea situaţiilor de
luptă în "Sportul de performanţă", CCPS, Bucureşti, 1988, 278, pag. 8
BERNDT, BARTH, Pregătirea pentru competiţie printr-un antrenametnstrategico-tactic
complex, în "Leistungssport", 1, 1995, tradus în "Sportul de performanţă", CCPS, 362-264,
Bucureşti
BLAJ, C., D., Comportamentul la volan, Edit. Medicală, Bucureşti, 1982
BRUNER, J., S,. Pentru o teorie a instruirii, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970.
BUNTING M., Cops – Then An Now, University Delaware, 2000.
CADZASOV, L, V., MIRONOV, V., D., Metodica cercetării gradului de pregătire tehnico-
tactică, în „Ce spun specialistii despre lupte", vol. II, Bucureşti, CCEFS, 1975, p. 27-32
CATELINEAU, J, TARGET, C., -Metoda de predare prin exerciţii standard, în S.C.J., nr.106-
107, 108-109, c.c.e.f.s., Bucureşti, 1997, 2 vol.
CEAUŞU V., De la incertitudine la decizie, Edit. Militară, Bucureşti, 1972
CEAUŞU, VALERIU., Instruire şi învăţare, Ed. Ştiinţifică,Bucureşti, 1986
CERGHIT I., Metode de învăţământ, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 1997,
CHIRILĂ, M., HILLERIN, P., ŞERBAN, M., Cercetarea şi dirijarea complexităţii efortului şi
randamentului optim al mijloacelor şi metodelor integrate în procesul de pregătire al
luptătorilor de performanţă, C.C.E.F.S., Bucureşti, 1988
CIŞMAŞ, G., Lupte greco-romane. Instruirea juniorilor, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1981
CZAJCOWSKI, Z., Unele observaţii cu privire la alegerea si învăţarea exerciţiilor în scrimă, în
„Sportul de performanţă", Bucureşti, CCEFS, 1978, 143
CZAJCOWSKI, Z., Valoarea „timing"-ului în tactica scrimei , în „Sportul de performanţă",
Bucuresti, CCEFS, 1976, 143
DEMETER, A., Bazele fiziologice şi biochimice ale formării deprinderilor motrice”, Editura
Sport -Turism, Bucureşti, 1982.
DERLOGEA S., IONESCU C., Aikido calea armoniei. Ed. Apimondia, Bucureşti, 1990.
DINEIKA, K.V., 10 lecţii de antrenament psihofizic, în V.D.P., CCEFS, nr.293-294, Bucureşti,
1989.
DIETMAR, KLEINE, RALF, SCHWARZER, Anxietatea şi pregătirea sportivă –meta-analiză
în Sportul de Performanţă, nr. 317, C.C.E.F.S., Bucureşti, iulie, 1991, p.53-80
DRAGNEA, A., Antrenamentul sportiv, E.D.P., Bucureşti, 1996.
DRAGNEA, A., BOTA, A., Teoria activităţilor motrice, E.D.P., Bucureşti, 1999.
DRAGOMIRESCU, V., T., Determinism şi reactivtate umană, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1990

316
ENACHE, I., Autoapărarea fără armă. Ed. Dumves Prodimex, Bucureşti, 1994.
EPURAN, M., HOLDEVICI, I., Compendiu de psihologie pentru antrenori, Bucureşti, Edit.
Sport-Turism, 1980
EPURAN, M., HOLDEVICI, I., TONIŢA, F., Psihologia sportului de performanţă.Teorie şi
practică-, Editura FEST, Bucureşti, 2001.
EPURAN, M., Metodologia cercetării activităţilor corporale , vol. II, M.T.S., 1992
EPURAN, M., Modelarea conduitei sportive, Bucureşti, Edit. Sport-Turism, 1990
EPURAN, M., Agresivitate şi catarsis în joc şi sport în "Sportul de performanţă", CCEFS,
Bucureşti, 1975
EPURAN, M.,- Curajul şi frica, în S.D.P., C.C.P.S., Bucureşti, 320, octombrie 1991, p. 23-39.
EPURAN, M., Pregătirea psihologică a sportivului, Editura Uniunii de Cultură Fizică şi Sport,
Bucureşti, 1964
EPURAN, M., Psihologia educaţiei fizice, Edit. Sport-Turism, Bucureşti, 1976
EPURAN, M., Psihologia sportului de performanţă.Reglarea şi autoreglarea stărilor psihice ale
sportivilor, Curs pentru studii aprofundate, ANEFS, Bucureşti, 1996
EPURAN, M., HORGHIDAN, V., Factorii motivaţionali în sport în "Texte de psihologia
sportului", IEFS, Bucureşti, 1975
EPURAN, M., HORN, E., Mecanisme de influenţare a comportamentului în fotbal, Edit. Sport-
Turism, Bucureşti, 1985
FAMOSE, J., P. ş.a. Apprentissage moteur. Role des representation, Paris, Edition, Revue EPS,
1991
FLORESCU, C., Sportul de performanţă, Edit. Sport-Turism, Bucureşti, 1985
FRESTER, R., Antrenamentul ideomotric, în „Sportul de performanţă" Bucureşti, CCEFS, 1987
FROMM. ERICH – Texte alese, Edit. Politică, Bucureşti, 1983
GALPERIN, P.I., Metode, fapte, teorii, în Psihologia formării acţiunilor mintale şi a noţiunilor”,
Studii de Psihologia uitării, Editura Didactică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975.
GHIORGHIU, A.V., Sugestie şi sugestibilitate. Aspecte psihologice şi psihopiziologice, Editura
Academiei R.S.R., Bucureşti, 1982.
GIVEN, SOLOMON, Sentimentul de teamă în activitatea poliţistului, în Law and Order, vol. 41,
nr. 5, mai 1993 - “Fear”.
GOLU, M., Principii de psihologie cibernetică, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975
GOLU, M. şi colab., Dicţionar de psihologie socială, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1981
GOLU, MIHAI, DICU, AUREL, Introducere în psihologie, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972
GORGOS, C. Dicţionar enciclopedic de psihiatrie, vol. III, Bucuresti, Edit. Medicală, 1989
GRIGORE, M.. Anxietatea, conştiinţa de sine şi espectanţa, în Psihologie, Editura Ştiinţifică şi
tehnică, S.A. nr.1(35) Ian.-febr., Anul VII, Bucureşti, 1997.
GULIMAR, DAVE, Psihic şi pregătire. Factori emoţionali în viaţa sportivă, în „Sport - Il
Discobolo“, 1983, p. 57-60, tradus în Sportul de performanţă, Bucureşti, CCEFS, 228, 1984
HANTĂU, I., Antrenamentul în judo, pregătire fizică şi tehnică, Editura Universităţii Piteşti,
1998.
HAYWARD, S., Biopsihologie, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1999.

317
HĂVÂRNEANU, C., Cunoaşterea psihiatrică a persoanei. Posibilităţi de Utilizare a
computerului în psihologia aplicată, Ed. Polirom, Iaşi, 2000.
HOLDEVICI I., VASILESCU I.P., Activitatea sportivă. Decizie, autoreglare, performanţă.
Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1998, p.8-20.
HOLDEVICI, I., Ameliorarea performanţei individuale prin tehnici de psihoterapie, Editura
Orizonturi, Bucureşti, 2000.
HOLDEVICI, IRINA, VASILESCU, ILIE, P., Activitatea sportivă. Decizie, autoreglare,
performanţă, Edit. Sport-Turism, Bucureşti, 1988
HOLDEVICI, L, VASILESCU, L, P., Autodepăsirea în sport, Bucureşti, Edit. Sport-Turism,
1988
HORGHIDAN, VALENTINA, Unele probleme ale autoreglării comportamentului motric, în
psihologia şi sportul contemporan, sub red. Epuran Mihai, Editura Stadion Bucureşti, 1974
ILG, HUBERT, Aspecte ale unei teorii a motivaţiei în conceptul reglării activităţii sportive, în
„Sportul de performanţă", Bucureşti, CCEFS, 1987, 270, p.48-53
IOSIF, GH., Activitatea cognitivă a operatorului uman , Bucureşti, Edit. Academiei Române,
1994
IUŞCOV, O., Perfecţionarea măiestriei tehnice a luptătorului, în „Ce spun specialiştii despre
lupte", vol. IV, Bucureşti, CCEFS, 1977, p.87-102
JANSSEN, J., P., Memoria şi tehnica sportivă în „Sportul de performanţă", Bucureşti CCEFS,
1985, 239
JOANNE BREWSTER, Hypervigilance and cynicism in police officers, în Journal of Police and
Criminal Psyhology, Society of Police and Criminal Psychologists, Winter Issue, 1995/1996,
vol. 10, nr. 4, Editor:
JOIŢA, E., Eficienţa instruirii, Editura didactică şi pedagogică R.A., Bucureşti, 1998.
KODIM, M., Tipologia psihologică a sportului în "Teoria a praxa telesne vichovy, Praga, 14,
1966, 456, iunie
KREINDLER, A., APOSTOL, V., Creierul şi activitatea mentală, Bucureşti, Edit. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1976
LINTON, RALF, Fundamentul cultural al personalităţii, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1968
LÖVE HANS, Introducere în psihologia învăţării la adulţi, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1978.
MAHLER, FRED, Introducere în juventologie, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983.
MAMALI, CĂTĂLIN, Balanţa motivaţională şi coevoluţie, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1981
MANNO R., Les bases de l’entreinement sportif. Traduit de l’italien par Pierre Carrere, Editions
Revue EPS, Paris, 1994.
MANNO, R., Calităţile de coordonare în „Sportul de performanţă", Bucureşti, 1987, p.5-25
MÂNZAT, I., „Rolul transferului în interacţiunea dintre învăţare şi rezolvarea de probleme în
„Interacţiunea proceselor cognitive”, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1973.
MATEI, N.C., Recurenţa sinergetică dintre atenţie şi învăţare în Psihologia, Anul III, nr.5 (15),
Editura Ştiinţifică şi Tehnică, Bucureşti, 1993.
MĂRGINEAN, I., Măsurarea în sociologie, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982.

318
MERNI, FRANCO, Evaluarea tehnicilor sportive, în „Sportul de performanţă", Bucureşti,
CCPS, 1991, 315, p.41-60
MICLEA, MIRCEA, Psihologie cognitivă. Metodele teoretico-experimentale, Ed. Polirom, Iaşi,
1989.
MONTEIL, J.M., Educaţie şi formare, Editura Polirom, Iaşi, 1997
MUSTER, D., Metodologia cercetării în educaţie şi învăţământ, Ed.Litera, Bucureşti, 1985.
NOUGIER, V. ş.a., Prelucrarea informaţiilor în sport, în „Sportul de performanţă", Bucureşti,
COPS, 335-336, p.5-36
NEACŞU, IOAN, ENE, MARIAN, Educaţie şi autoeducaţie în formarea personalităţii, Edit.
Sport-Turism, Bucureşti, 1987
NELSON M. JOAN, Autoapărarea. Trepte spre succes, Ed. Teora, Bucureşti, 1996.
NEUMEIEL, A., MELHLING, H., Antrenamentul general sau specific al coordonării, în „SDP”
nr.442, decembrie, 2001, I.N.C.S., Bucureşti.
NICOLA IOAN, Pedagogie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1992, p.233-243.
PETROV, RAIKO, Importanţa şi locul pregătirii psihologice în sistemul general de pregătire a
luptătorului, în „Aspecte fundamentale ale antrenamentului în lupte“, Comité International
Olimpique , Solidarité Olimpique, Lausanne, La Solidarité Olimpique, Lausanne, 1976.
PETROV, RAIKO, Lutte libre et lutte greco-romaine, Lausanne, Edition de la FILA_ 1984
PILOIAN, R. A. şi colab. – Particularităţile pregătirii tehnico-tactice a luptătorilor juniori, în
"Sportul la copii şi juniori", CCFS, Bucureşti, 1985
POHLMANN, RILO, Motorisches Lernen, Sportverlag, Berlin, 1986
POLSTER, H., Aspecte metodice ale antrenamentului în disciplinele tehnice, în „Sportul de
performanţă", Bucureşti, CCEFS, 1988, p.27-36
POPESCU-NEVEANU, P., Curs de psihologie generală, vol. II, Universitatea din Bucureşti,
1977
POPESCU-NEVEANU, P., Dicţionar de psihologie, Bucureşti, Edit. Albatros, 1978
RANETE, L, MATEI, V., Indrumar de psihopedagogie şi metodică, Bucureşti, Edit.
Ministerului de Inteme, 1995
RIEDER, H., Îmbunătăţirea tehnicii, în „Sportul de performanţă", Bucureşti, CCEFS, 1985, 239,
p.24-42
RIEDER, HERMANN – Îmbunătăţirea tehnicii, în"Sportul de performanţă", CCPS, Bucureşti,
1985, 239
RIPOLL, H., Reflections epistemologiques sur les neurosciences comportamentales et cognitives
en sport – un point de vu, în : Billard J. Durante M. Eds Sport et Psihologie, acts VII – eme,
Congres International de psihologie du sport, 3,4,5, octobre edition revue E.P.S., Paris, 1991
RONALD J. GETZ, Police officers launches a personal crusade to pull body armor out of the
hand of criminals, în Police, noiembrie , New Yorck, 1995.
ROŞCA, ALEXANDRU, ZORGO, B., Aptitudinile, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972
SCHUBERT, F. s.a. Probleme legate de optimizarea momentului de decizie în sporturile de
luptă, în „Sportul de performanţă", Bucureşti CCEFS, 154
SCHUBERT, F., Invăţarea tehnicii în sporturile de situaţie în ,Sportul de performanţă",
Bucureşti, CCPS, 1991, p.7-24

319
SCHUBERT, F., Perfecţionarea acţiunii în jocurile sportive, în ,Sportul de performanţă",
Bucureşti, CCPS, 1991, 311, p.78-91
SINGER, R., N., Motivaţia şi sportul, în "Psihologia şi sportul contemporan sub red. lui Epuran,
M., Edit. Stadion, Bucureşti, 1974
SITKIEWICZ, D. Z., Profilul personalităţii sportivilor care practică judo şi lupte (libere), în
S.D.P., C.C.E.F.S., Bucureşti, 1983, 223, p. 32-42.
STEPHEN, M., BUNTING, M., Journal of Police and Criminal Psyhology, Society of Police and
Criminal Psychologists, Winter Issue, vol. 10, nr. 4, 2000.
ŞAHMURADOV, I. Tactica luptei sportive în „Ce spun specialiştii despre lupte" vol. V,
Bucureşti, CCEFS, 1978, p.45-53
ŞERBAN, MARIA, Mici secrete ale marii performanţe, Edit. Sport-Turism, Bucureşti, 1983
TEMPRADO, J.J., Analiza dificultăţilor informaţionale şi descrierea sarcinilor motrice, în
Buletin Informativ, nov-dec 2000, CCEFS, Bucureşti.
THOMAS, R., ECLACHE, J-P, KELLER, J., Aptitudinile motrice - structură şi evaluare, în
"Sportul la copii şi juniori", CCFS, Bucureşti, 1995, 100-101
THORNDIKE, E.L., Învăţare umană, E.D.P., Bucureşti, 1983.
TIBERIU, BOGDAN, Comportamentul uman în procesul judiciar, Serviciul editorial şi
cinematografic, Bucureşti, 1983
ULMITA, CARLO, Atenţia în sport: noi direcţii de cercetare" în ,Sportul de performanţă,
Bucureşti, CCPS, 1993, 335-336, p.36-46
VANEK, M., HOSEK, V., Metode de cercetare a personalităţii sportivilor în "Psihologia şi
sportul contemporan", sub red. Epuran, Mihai , Edit. tadion, Bucureşti, 1974
VANEK, MIROSLAV, Sportul de înaltă performanţă şi perfecţionarea omului, în "Sportul de
performanţă", CCFS, Bucureşti, 1976, 143
VEALEY, ROBINS, S., Antrenamentul intern prin reprezentare mentală" în „Sportul de
performanţă , Bucureşti, CCPS, 1991, 315, p. 41-60
VERHOŞANSKI, I., BELOTTI, P.,Forme ale solicitării motrice şi antrenarea lor, în - S.D.P.
nr.442, decembrie, Institutul Naţional de Cercetări pentru Sport, Bucureşti, 2001
WEINECK J., Biologie du sport, Editions Vigot, Colletions Sport et Enseignement, Paris, 1992.
ZANI, A., ROSSI, B., Psihofiziologia cognitivă ca interfaţă între psihologia cognitivă şi
psihologia sportului , în „Sportul de performanţă", Bucureşti, CCPS, 1993, 335-336, p. 54-87
ZANI, ALBERTO, Psihofiziologia cognitivă ca interfaţă între psihologia cognitivă şi psihologia
sportului, în "International Journal of Sport Psyhology, vol. 22, 1991, tradus în "Sportul de
performanţă", CCPS, Bucureşti, 1993, 335-336
ZEYFANG, CRISTIAN, Aptitudini volitive în sporturile de performanţă, în „Sportul de
performanţă“, C.C.P.S., Bucureşti, decembrie 1995, 370, p. 59-80
ZLATE, M., Fundamentele psihologiei, Editura Hiperion, Bucureşti 1994.
ZLATE, M., Introducere în Psihologie, Casa de editură şi presă „ŞANSA” SRL, Bucureşti, 1996.
ZLATE, M., Psihologia mecanismelor cognitive, Ed. Polirom, Iaşi, 1999.
ZORGO, B., Motivaţia şi afectivitatea în psihologia generală sub redacţia lui Roşca Al., Edit.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976

320