TEHNICI ŞI METODE DE ANALIZĂ DIN

PROBE BIOLOGICE
 TEHNICI ŞI METODE DE ANALIZĂ A URINII

Urina este un lichid biologic de excreţie, cu o compoziţie

chimică complexă, care poate suferi modificări în anumite stări
patologice. Analiza completă de urină include determinarea
caracterelor fizice (culoare, aspect), chimice (ph, proteine,
glucoză, hematii, ubg, leucocite) şi examenul microscopic al
sedimentului.
Biochimia urinei se determină printr-o metodă
semicantitativă, cel mai adesea pe un analizor automat, folosind
stripuri de urină. Acest tip de test este rapid şi măsoară
elementele din urină care sunt semnificative, pentru disfuncţii
renale, urinare, hepatice şi metabolice.
Examenul sumar de urină se execută din urina provenită de
la o singură emisiune, de obicei cea de dimineaţă, deoarece este
mai concentrată. Acest examen este în general calitativ şi
cuprinde câteva caractere fizice şi unele componente chimice
mai importante.
Examenul parţial de urină se face dintr-o singură probă de
urină. Examenul se numeşte parţial atunci când la bolnavii de
ficat se caută numai elemente biliare (ubg, pigmenţi biliari,
săruri biliare) sau la diabetici, glucoza sau acetona. Dacă se cere

2
un examen cantitativ, cum este în general cazul la diabetici
pentru urmărirea glicozuriei sau renali, pentru urmărirea
eliminării clorurilor, atunci dozajul trebuie executat pe o probă
de urină din cantitatea strânsă în 24 ore.
Examenul microscopic al sedimentului urinar - urina
conţine în suspensie o serie de elemente, care formează
sedimentul urinar. Prepararea sedimentului urinar se face din
urină proaspătă cât mai repede după emisiunea ei, pentru că
elementele lui se alterează din cauza fermentaţiilor care au loc
în urina care se învecheşte.
O porţiune din urină se pune la centrifugat într-o eprubetă,
se centrifughează la turaţie mică pentru a evita ruperea
elementelor, în special cilindrii.
După centrifugare se decantează urina limpede de
deasupra, iar sedimentul rămas la fund se omogenizează agitând
energic eprubeta. Pe o lamă curată se lasă să cadă o picătură din
acest sediment, se acoperă cu o lamelă, având grijă să nu se
formeze bule de aer. Stratul de sediment nu trebuie să fie prea
gros, pentru a putea fi bine studiat la microscop.
Sedimentul se examinează la microscop direct sau după ce
se colorează cu o picătură de Lugol. Elementele sedimentului se
recunosc la microscop după forma şi culoarea lor caracteristică.
Se urmăresc leucocite, hematii, cilindrii, săruri, oxalaţi, fosfaţi.

3
Aprecierea lor cantitativă se face cu aproximaţie prin
calificativele foarte rare, numeroase, extrem de numeroase.
Examenul cantitativ dă o informare generală asupra
sedimentului urinar. Pentru urmărirea evoluţiei şi a rezultatelor
tratamentelor aplicate în diferite boli ale aparatului urinar se
recurge astăzi la examenul cantitativ al sedimentului urinar.
Acesta constă în numărătoarea anumitor elemente figurate.
Elementele care se numără sunt celulele pavimentoase, celulele
epiteliale din căile superioare, leucocitele, hematiile şi cilindrii.
Numărătoarea se face în camera Fuchs-Rosenthal sau, când
elementele sunt mai numeroase, citirea sa face în camera
Burker-Turk sau după ce urina a fost diluată cu soluţie
clorurosodică izotonică. Recoltarea urinei se face după o toaletă
riguroasă a organelor genitale.

4
 METODA ADDDIS dă numărul elementelor eliminate
în 24 de ore. Urina din 24 ore se strânge în 2 porţiuni, de la ora
8-20 şi de la 20-8 a doua zi, în recipiente sterile, bolnavul
urmând un regim obişnuit, dar ingerând lichide mai puţine.
Volumul urinar se măsoară exact, întrucât el intră în
calculul rezultatelor.
Prin această metodă se pot găsi şi la adult până la 500.000
eritrocite, între 1.000.000 şi 1.800.000 leucocite şi până la 5.000
cilindri. La copii hematii până la 450.000, leucocite între 9.000
şi 750.000 şi cilindri între 0 şi 6.500.

METODA HAMBURGER exprimă rezultate pe minut.

Urina se recoltează dimineaţa, după ce în prealabil s-a golit
vezica urinară, timp de 3 ore, exact deoarece timpul intră în
calcul.
După această metodă, omul normal poate elimina eritrocite
între 100 şi 1.000, leucocite între 1.000 şi 1.500, iar cilindri de
la 1-2 maxim 7.

METODA STANSFELD exprimă rezultatele în mm cub

de urină. Examenul de face din urina de dimineaţă, direct, fără
centrifugare. Numărul de elemente găsite pe mm pătrat se
înmulţesc cu 5 sau 10 (factorul pentru înălţimea celulei) şi se
obţine cantitatea de elemente pe mm cub. După această metodă,

5
la omul normal pot apărea în urină până la 8-10 hematii sau
leucocite şi cilindrii până la 1-2 pe mm cub.

METODE UTILIZATE ÎN MICROBIOLOGIE

FROTIUL

Depistarea rapidă a microorganismelor şi studiul

morfologiei necesare unui diagnostic microbiologic corect se
realizează prin examenul microscopic. Acesta poate să fie
proaspăt, între lamă şi lamelă sau fixat şi colorat.
Prin frotiu se înţelege produs patologic, sau cultură
microbiană etalat în strat subţire pe suprafaţa unei lame de
microscop.
Pentru efectuarea unui frotiu se folosesc lame de
microscop degresate, care se marchează la una din extremităţi
cu numele pacientului şi materialul microbian ce urmează a fi
etalat.
Pentru fiecare produs patologic se efectuează câte 2
frotiuri, (excepţie fac lichidele de puncţie unde se fac 4 frotiuri)
un frotiu se colorează Gram pentru evidenţierea bacteriilor, iar
al doilea Giemsa pentru celularitate.

6
 Frotiul din produs patologic poartă denumirea de examen
microscopic colorat şi are un rol deosebit în bacteriologia
medicală.
Frotiul ajută în:
orientarea către un diagnostic rapid în caz de urgenţă
medicală.
orientarea biologului în respingerea unor produse
patologice necorespunzătoare.
corelarea dintre acesta şi cultură, ce permite
trecerea de la diagnosticul prezumtiv la diagnosticul
de certitudine.

CULTURA

Bacteriile aparţinând unor specii diferite pot avea caractere

microscopice asemănătoare, de aceea identificarea lor
presupune şi studiul caracterelor fiziologice care sunt cercetate
„in vitro” pe mediile de cultură.
Cultura bacteriană reprezintă rezultatul creşterii şi
multiplicării bacteriilor într-un mediu nutritiv şi are ca scop:
izolarea microorganismelor patogene din prelevatele
patologice
identificarea agenţilor patogeni

7
 testarea sensibilităţii la antibiotice în vederea iniţierii
şi monitorizării terapiei antimicrobiene
Pentru fiecare categorie de prelevate patologice se
utilizează uzual un mediu sau un set de medii care permit
izolare bacteriilor cel mai frecvent implicate în infecţiile zonei
respective. Acest set de medii uzuale poate fi suplimentat cu
alte medii în raport cu datele clinico-epidemiologice.
Pentru izolarea germenilor patogeni din produse
pluricontaminate, este obligatorie însămânţarea pe medii
diferenţiale.

ANTIBIOGRAMA

Laboratorul de microbiologie are un rol esenţial în

tratamentul infecţiilor prin identificarea bacteriilor şi testarea
sensibilităţii la antibiotice. Scopul esenţial este de a ajuta
decizia terapeutică.
Antibiograma este utilă în:
- instituirea unui tratament ţintit de către medicul clinician
- evidenţierea acelor tulpinice posedă enzime capabile să
inactiveze acţiunea antibioticului „in vivo”
- supravegherea epidemiologică a rezistenţei bacteriene
- compararea fenotipurilor de rezistenţă a tulpinilor
responsabile de infecţii nosocomiale

8
 În laborator testarea sensibilităţii la antibiotice a tulpinilor
cu implicaţie clinică se realizează prin metoda difuzimetrică
Kirby-Bauer. Recoltarea exudatului nazo-faringian şi
amigdalian
Cavităţile nazală şi bucofaringiană sunt populate în mod
normal de numeroase specii bacteriene saprofite. În cazuri
patologice aici se cantonează şi se dezvoltă unele bacterii sau
virusuri care pot produce îmbolnăviri grave.
Recoltarea exudatelor se face cu ajutorul unor tampoane de
vată nehidrofilă sterilizate. Recoltarea se face de dimineaţa, pe
nemâncate.
Bolnavul este aşezat pe un scaun cu faţa spre o sursă de
lumină. Se foloseşte un apăsător de limbă steril care după
utilizare este aruncat. După evidenţierea peretelui posterior al
faringelui, a amigdalelor şi pilierilor, se şterg cu un tampon
secreţiile, falsele membrane şi punctele albe de pe amigdale.

9
 BIBLIOGRAFIE

1. MICROBILOGIE ŞI PARAZITOLOGIE MEDICALĂ

ED. URANUS, BUCUREŞTI, 1994.

2. CARTEA TEHNICIANULUI DE LABORATOR,

ED. MED., BUCUREŞTI, 1965.

3. OLGA-MIHAELA DOROBĂŢ,
MORFOLOGIA ŞI STRUCTURA CELULEI
BACTERIENE. CREŞTEREA, SUPRAVEGHEREA ŞI
MOARTEA BACTERIILOR, ÎN BACTERIOLOGIE
MEDICALĂ, UNIVERSITATEA „TITU MAIORESCU”,
ROMÂNIA, ED. 2006, 5-18, 22-35.

10