Unitatea de învăţare 8.

PROGNOZA DEMOGRAFICĂ

Cuprins
8. PROGNOZA DEMOGRAFICĂ
8.1. Obiectul prognozei
8.2. Metode de prognoză
8.3. Prognoza demografică
8.4. Clasificarea metodelor de prognoză demografică

Introducere

Prognoza demografică reprezintă acea variantă a proiectărilor demografice care

are probabilitatea cea mai mare de a se realiza. 
Prognoza demografică este doar estimativă, aproximativă, nu reprezintă o
profeție și depinde de foarte mulți factori obiectivi sau subiectivi.
În explicarea fenomenelor și proceselor demografice atât de complexe,
demograful trebuie să apeleze tot mai mult la istorie, sociologie și economie. S-a făcut
pe vremuri afirmația că istoria fără demografie rămâne o enigmă. Sintagma, preluată
de demograf, ar suna în felul următor: demografia fără istorie  rămâne oarbă, fiind
incapabilă să ofere explicații coerente fără să țină cont de evoluțiile din sfera  istoriei
politice, societății, economiei, din domeniul culturii și religiei, dacă nu pune în
evidență acumulările ultimelor decenii.

Obiectivele unităţii de învăţare

- Obţinerea unor cunoştinţe de bază privind prognoza demografică.

- Cunoaşterea obiectului prognozei în științele sociale.
- Cunoașterea specificului metodelor de prognoză și a criteriilor după care
acestea sunt clasificate.

Durata medie de parcurgere a celei de-a opta unităţi de învăţare este de 3 ore.
Conţinutul unităţii de învăţare

8. PROGNOZA DEMOGRAFICĂ

8.1. Obiectul prognozei

Secole de-a rândul, ideea că viitorul ar putea fi diferit de trecut, nu şi-a găsit
adepţi în rândul oamenilor de ştiinţă, viitorul fiind considerat ca o simplă repetare a
trecutului şi de aceea atitudinea oamenilor în faţa lui era total pasivă.
Concepţia dialectică despre viitor este probabilistică şi permite formularea unor
prognoze condiţionate de structura sistemului social, de structura interacţiunii sale cu
ambianţa, de structura ambianţei. Este mai indicat să vorbim despre viitori alternativi şi
nu despre un viitor singular. La singular termenul indică o posibilitate unică,
presupunere infirmată de întreaga experienţă a umanităţii.
Calitatea unei prognoze nu poate fi apreciată cu ajutorul unui singur indicator
ci trebuie să se aibă în vedere un sistem de indicatori ai calităţii prognozelor.
În general o prognoză reflectă, cu o anumită probabilitate, etape de schimbare,
de diversificare, de extindere, de dezvoltare, etc. a unui anumit fenomen real. Aceste
etape pot fi continue sau discontinue şi se bazează pe cunoaşterea condiţiilor de
dezvoltare din trecut şi prezent. Deşi aceste etape au loc în timp, nu se poate considera
că sunt determinate de factorul timp ci de un complex de fapte şi evenimente care se
produc concomitent în decursul timpului.
Orice prognoză trebuie să ţină seama şi de dezvoltarea fenomenelor înrudite cu
cel care face obiectul prognozei şi să prezinte şi modul cum acestea vor evolua în viitor
fără a le considera statice. Prognoza oricărui fenomen nu poate fi ruptă de prognoza
ambianţei deoarece nici un fenomen real nu există într-un vid natural, social sau
politic.
Elaborarea oricărei prognoze probabilistice este însoţită de asumarea riscului
unei anumite erori care variază direct proporţional cu cantitatea şi calitatea
informaţiilor pentru trecut şi prezent cu privire la fenomenul prognozat.
Din prognozele social-economice efectuate până în prezent se pot evidenţia
câteva concluzii cu privire la factorii care acţionează asupra mărimii erorilor de
prognoză:
a) Cu cât ,,trecutul” unui fenomen este mai limitat cu atât evoluţia lui în
perspectivă este mai instabilă şi cu atât mai ridicate sunt erorile de prognoză şi invers;
b) Cu cât este mai mare volumul fenomenului prognozat cu atât erorile de
prognoză sunt mai mici şi invers;
c) Cu cât durata perioadei de perspectivă este mai mică cu atât erorile de
prognoză sunt mai mici şi invers.
Siguranţa prognozelor depinde de o serie de condiţii care s-ar putea sistematiza
în:
1. Ipotezele admise să nu conţină contradicţii;
2. Să ţină seama de acţiunea ambianţei;
3. Să ţină seama de structura ambianţei;
 4. Cantitatea şi calitatea informaţiilor necesare prognozei să fie
corespunzătoare.

8.2. Metode de prognoză

Pe lângă metodele preluate din alte ştiinţe, prognoza utilizează pe scară din ce
în ce mai mare şi unele metode proprii, cum ar fi:

1. Metoda Delphi

În urmă cu trei decenii un grup de oameni de ştiinţă din S.U.A. au elaborat o

metodă de prognoză care se bazează pe folosirea sistematică a părerilor experţilor
privind sesizarea, evaluarea, prevederea şi controlul progresului tehnic şi ştiinţific în
viitorii 20-50 de ani asupra societăţii şi mediului înconjurător, metodă denumită
Delphi.
Metoda Delphi constă într-o anchetă a specialiştilor care sunt consultaţi
individual, sistematic şi în etape succesive, care să-şi spună părerea asupra unei
probleme din domeniul lor de specialitate. Întrebările se trimit specialiştilor prin
intermediul chestionarelor iar aria investigaţiilor se îngustează prin trecerea de la o
etapă la alta.
Trăsăturile caracteristice generale ale metodei Delphi sunt următoarele :
anonimat, circulaţia şi reacţia dirijată a informaţiilor, identificarea statistică a
majorităţii părerilor experţilor şi suplinirea lipsei de informaţii.
Asigurarea caracterului anonim al experţilor chestionaţi elimină
inconvenientele anchetelor după procedeele tradiţionale (mese rotunde, discuţii,
votări), care duceau, de cele mai multe ori, la unificarea părerilor şi care, de regulă, se
bazează pe sugestia exercitată de o anumită autoritate ştiinţifică sau de altă natură, pe
jena de a renunţa la o opinie deja formulată, pe influenţa argumentelor aduse de către
alţi experţi, pe tendinţa de raliere la opinia majorităţii. In general, este mai uşor de a
obţine părerile majorităţii experţilor dintr-un anumit domeniu prin răspunsurile date la
un chestionar bine redactat decât de a-i reuni la o formă de discuţie colectivă ; de
asemenea este mai uşor pentru un specialist de a răspunde la anumite întrebări bine
formulate decât de a lua parte la o discuţie colectivă sau decât de a redacta un material
tematic.
Rezultă din cele arătate că, chestionarul este cel mai rapid şi eficient mijloc de
obţinere a părerilor majorităţii experţilor în condiţii de anonimat.
Circulaţia şi reacţia dirijată a informaţiilor se asigură prin intermediul unei serii
de chestionare succesive, completate întotdeauna cu informaţiile din chestionarele
precedente.
Identificarea statistică a majorităţii părerilor experţilor se face cu ajutorul
valorii centrale (mediane), iar dispersia părerilor se apreciază cu ajutorul cuartilelor Q1
şi Q2, adică primele şi ultimele 25% dintre părerile ordonate pe o anumită scară se
elimină. 81
Scopul principal al metodei Delphi constă în stabilirea momentului în care se
va produce un anumit eveniment şi în stabilirea condiţiilor care vor determina evoluţia
lui viitoare. Prin acumularea, clasificarea sistematică şi precizarea părerilor experţilor
metoda Delphi poate forma un cadru potrivit pentru aplicarea altor metode de prognoză
cu un grad mai mare de precizie.

2. Metoda scenariilor

Această metodă constă în continuarea unui lanţ logic de evenimente ipotetice,

corelate cu scopul de a arăta felul în care viitorul se poate dezvolta din prezent sau de
la oricare altă situaţie dată, în mod cronologic, pas cu pas.
Schematizarea teoretică a metodei scenariilor este relativ simplă, în cercetările
concrete însă întocmirea scenariilor ridică multe dificultăţi. Aplicarea în practică a
metodei scenariilor se face în două etape:
-descrierea structurii unui proces în prezent sau la un anumit moment dat şi
stabilirea legăturilor interne ale lui în acel moment;
-evoluţia în timp a efectelor pe care le va produce aplicarea anumitor decizii
privind procesul studiat.
In general, cu ajutorul acestei metode se pot rezolva în practică două tipuri de
probleme de prognoză:
-care sunt deciziile ce trebuie luate în prezent în momentul t şi în viitor pentru
ca peste o anumită perioadă de timp t+Δt, un anumit fenomen să atingă o anumită
valoare dinainte stabilită;
-cum poate fi prevenită, deviată sau facilitată o anumită tendinţă de dezvoltare
a unui anumit fenomen sub influenţa factorilor care îl influenţează pe fiecare treaptă a
dezvoltării sale.
Datorită faptului că descrierile stărilor şi a evoluţiei fenomenelor se pot limita
la aspecte calitative, câmpul de aplicare a acestei metode în viaţa socială este vast: în
politică, în domeniul militar, în economie, în demografie, în sociologie.

3. Analiza interacţiunilor încrucişate

Este metoda care se bazează pe corelaţiile între fenomenele şi tendinţele cu

influenţă reciprocă. Problema de bază este aprecierea probabilităţii medii a apariţiei
fiecărui eveniment în cadrul unei colectivităţi de poziţii între care există relaţii de
interacţiune reciprocă pronunţată.
Corelaţiile dintre evenimente se referă la sporirea sau reducerea posibilităţii
apariţiei evenimentului următor, care este determinată de apariţia evenimentului
precedent.
În general se poate afirma că nu există o metodă de prognoză valabilă pentru
toate domeniile şi fenomenele sociale. Folosirea concomitentă a mai multor metode şi
tehnici de prognoză dă o mai mare siguranţă în formularea viitorilor alternativi, iar
dacă rezultatele obţinute cu ajutorul unor metode şi tehnici diferite sunt apropiate,
atunci şi plauzibilitatea prognozei este mai mare.
O problemă metodologică importantă pe care este chemată să o rezolve ştiinţa
prognozei este şi aceea a stabilirii anului final din viitor până la care se urmăreşte
evoluţia unui fenomen, adică orizontul prognozei.
Orizontul prognozelor trebuie să ţină seama de intervalul de timp care se scurge
de la apariţia unei noi descoperiri ştiinţifice, tehnice sau economice până la aplicarea sa
în practică. Acest interval a înregistrat o tendinţă accelerată de scădere de-a lungul
timpului, astfel:
-112 ani pentru fotografie 1727-1839
- 56 ani pentru telefon 1820-1876
- 35 ani pentru radio 1867-1902
- 15 ani pentru radar 1925-1940
- 12 ani pentru televiziune 1922-1934
- 6 ani pentru bomba atomică 1939-1945
- 5 ani pentru tranzistor 1948-1953
- 3 ani pentru circuitul integrat 1958-1961.

8.3. Prognoza demografică

Domeniul de aplicare a prognozelor demografice este vast : în politică, în

economie, în urbanizare, în asistenţa socială şi în cercetările demografice.
Numărul populaţiei determină, într-o anumită măsură, mărimea forţelor de
producţie care pot pune în mişcare resursele naturale şi economice ale societăţii şi, în
acelaşi timp, determină volumul necesităţilor de consum pe care trebuie să le satisfacă
într-o anumită perioadă determinată de timp.
Estimarea evoluţiei viitoare a numărului şi structurii după vârstă şi sexe a
populaţiei, a numărului familiilor, îl interesează pe un economist îndeosebi ca o bază
pentru elaborarea unui bilanţ de perspectivă a volumului forţei de muncă disponibilă
sau a timpului de muncă disponibil ca şi pentru planificarea producţiei materiale şi a
consumului material sau de servicii a populaţiei, care depind în mare măsură de
structura populaţiei pe vârste.
Prognoza populaţiei şi a familiilor este importantă pentru planificarea pe
termen lung a dezvoltării activităţilor neindustriale precum şi pentru planificarea
repartiţiei populaţiei pe zone, a construcţiilor de locuinţe, a politicii alimentare.
Prognozele demografice care interesează politica sunt cele care prelungesc
analiza unei situaţii prin studiul consecinţelor sale, cum ar fi: perspectivele natalităţii
într-o ţară şi consecinţele acesteia asupra îmbătrânirii sau întineririi unei populaţii;
îmbătrânirea populaţiei în perspectivă şi consecinţele acesteia asupra asistenţei sociale;
consecinţele menţinerii în viitor a unei fertilităţi ridicate asupra ritmului de dezvoltare
economică şi socială în ţările în curs de dezvoltare; consecinţele imediate şi de
perspectivă ale unei fertilităţi ridicate asupra nivelului de trai etc.
Nevoile de locuinţe viitoare depind de numărul familiilor din perioada de
perspectivă. Orice plan al construcţiei de locuinţe trebuie să pornească de la prognoza
nevoilor viitoare de locuinţe. O locuinţă este destinată să dureze aproximativ 100 de
ani, de aceea amplasarea, mărimea şi calitatea ei trebuie să fie determinată de
necesităţile pe care acestea le vor satisface în cursul întregii lor existenţe şi nu numai
pe baza necesităţilor primului ocupant.
Necesităţile de şcoli şi de profesori depind aproape în exclusivitate de numărul
copiilor în vârstă aptă de şcolaritate, iar acesta, la rândul său, depinde de numărul,
structura şi fertilitatea populaţiei prezente şi viitoare, ca şi de sistemul de educaţie.
În mod similar se pun problemele şi în cazul asistenţei sociale şi a spitalelor.
Asigurările sociale au nevoie, de asemenea, de calcule privind numărul populaţiei
viitoare pentru orizonturi cuprinse între 1 an şi 30 de ani, uneori chiar mai mari.
Prognoza populaţiei are şi o importanţă pur demografică ; ea trebuie să arate în
mod clar consecinţele viitoare ale politicii demografice din trecut şi din prezent.
În analiza şi cercetarea demografică pe diferite perioade este necesar să se
compare situaţia reală (existentă) cu cea ,,aşteptată”, adică cu situaţia care ar fi fost
dacă o anumită tendinţă observată în trecut s-ar fi menţinut neschimbată. Situaţia
aşteptărilor este aceea care se obţine pe baza unui calcul de prognoză.

8.4. Clasificarea metodelor de prognoză demografică

De la prima încercare de estimare ştiinţifică a numărului populaţiei viitoare (G.

Riccioli, 1661) şi până la revoluţia ştiinţifică contemporană, metodele de calcul a
populaţiei viitoare (metodele de prognoză demografică) s-au perfecţionat şi diversificat
în mod continuu.
Populaţia unei ţări sau a unei zone la un anumit moment poate fi privită sub
două aspecte principale: al numărului populaţiei şi al structurii sale după caracteristici
demografice, economice, culturale. A efectua prognoza unei populaţii înseamnă, deci,
a-i determina, pentru diferite orizonturi de prognoză, numărul şi structura sa. Această
premiză a stat la baza împărţirii metodelor de prognoză demografică în două grupe:
-metode globale;
-metode analitice.
Una din cele mai simple metode de proiectare globală a populaţiei este cea a
sporului mediu anual. Metoda sporului mediu anual de creştere a populaţiei poate fi
folosită în condiţiile în care, ca urmare a analizei evoluţiei populaţiei în perioada
precedentă şi a studierii evoluţiei probabile a mişcării naturale a populaţiei în
perspectivă, se ajunge la concluzia că populaţia va creşte în progresie aritmetică, sporul
natural al acesteia fiind constant pentru întreaga perioadă. Pe baza informaţiilor privind
evoluţia populaţiei într-o perioadă precedentă de 5-10 ani se stabileşte sporul mediu
anual al populaţiei:
P1 - P0
S = ----------- , unde:
n-1
P1 = numărul populaţiei la data de 1 ianuarie sau la 1 iulie în anul efectuării
prognozei;
P0 = numărul populaţiei la data de 1 ianuarie sau la 1 iulie dintr-un an anterior
efectuării calculului;
n-1= numărul de ani întregi ce separă P1 şi P0.
Efectivul populaţiei pentru fiecare an al perioadei de prognoză se determină
adăugând la efectivul populaţiei din momentul calculului de atâtea ori sporul mediu
anual câţi ani separă momentul de perspectivă de momentul de calcul.
Metodele globale de prognoză demografică beneficiază de cea mai vastă
experienţă şi se bazează pe estimarea populaţiei viitoare cu ajutorul unui procedeu de
extrapolare. Ele pornesc, de regulă, de la analiza unei serii de date cu privire la
evoluţia populaţiei, pentru o perioadă suficient de lungă din trecut, pe baza căreia se
determină tendinţa centrală-liniară sau curbilinie - de dezvoltare a populaţiei şi apoi
această tendinţă este prelungită în viitor pentru diferite orizonturi de prognoză.
Prognoza obţinută se referă la numărul total al populaţiei fără a face vreo diferenţiere
structurală după sex, vârstă, stare civilă.
Metoda extrapolării poate fi folosită nu numai pentru determinarea dezvoltării
viitoare a numărului populaţiei sau a numărului familiilor ci şi în prognoza diferitelor
componente ale populaţiei cum ar fi : prognoza mortalităţii specifice, prognoza
mărimii medii a familiei, ponderea populaţiei active faţă de populaţia totală.
Aplicarea practică a unei funcţii analitice de extrapolare se poate face în mai
multe feluri:
-pe baza metodei celor mai mici pătrate;
-pe baza metodei punctelor selecţionate;
-ca o extrapolare condiţionată de anumite ipoteze enunţate despre intensitatea
creşterii fenomenului dat, etc.
Primele două cazuri se referă la o extrapolare pură a dezvoltării trecute
deoarece se presupune că în viitor vor rămâne neschimbate condiţiile din trecut.
Cea de-a treia metodă dă posibilitatea de a lua în consideraţie anumite
schimbări ce se presupun că vor interveni în viitor în dezvoltarea unei populaţii. Acest
fapt constituie însă şi deficienţa principală a metodei întrucât este mai subiectivă decât
primele două metode.
O deficienţă comună a tuturor acestor metode o constituie faptul că în prognoza
numărului total al populaţiei se pleacă de la imaginea unei dezvoltări medii (tendinţa
centrală) şi nu se iau în considerare anumite aspecte speciale ale dezvoltării grupelor
individuale din cadrul populaţiei.
Metodele analitice de prognoză demografică constau în prognoza separată a
subpopulaţiei de sex masculin şi a celei de sex feminin pe fiecare vârstă, sau pe grupe
de vârste, prin salt de un an sau de mai mulţi ani. Metodele analitice de prognoză
demografică sunt cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea de ,, metoda
componentelor”. Această metodă este superioară metodei globale de prognoză
demografică deoarece ea implică o analiză separată a schimbărilor ce vor afecta fiecare
component al populaţiei. Dacă se emit ipoteze plauzibile cu privire la fiecare
component, riscul de a greşi, pe ansamblu, se diminuează. Cu ajutorul metodei
componentelor se obţin informaţii referitoare la schimbările în structura populaţiei
viitoare şi momentul în care se vor produce aceste schimbări.
Metodele analitice de prognoză demografică nu sunt aplicabile atunci când nu
există informaţii statistice suficiente, când numărul populaţiei este foarte redus, sau
când factorii economici şi sociali, sau alt factor de mediu, au o importanţă deosebită
asupra numărului viitor al populaţiei, pe care şi-o exercită mai ales prin intensitatea
migraţiei. Dacă unul sau mai mulţi dintre factorii amintiţi prejudiciază rezultatele
atunci este de preferat metodei componentelor o metodă de calcul global.
Manualele O.N.U. şi alte materiale de specialitate recomandă şi o altă
clasificare a metodelor de prognoză demografică cu caracter convenţional şi anume, în
trei tipuri principale:
-metode matematice;
-metode economice;
-metoda componentelor.
Metodele matematice sunt, în general, metode bazate pe extrapolare.
Termenul ,,matematice” este utilizat în mod inadecvat deoarece el este prea general şi
nu reflectă esenţa demografică a acestor prognoze.
Metodele economice constau în aceea că, cu ajutorul lor se încearcă să se
estimeze mărimea populaţiei pentru care resursele de hrană, materie primă şi energie ar
fi suficiente în diferite perioade de timp determinate. Factorii social-economici îşi
exercită influenţa asupra numărului şi structurii populaţiei, indirect, prin intermediul
mortalităţii, fertilităţii şi migraţiei. Metodele economice sunt cunoscute şi sub
denumirea de metode de regresie a dinamicii populaţiei. Din punct de vedere formal
acest tip de metode de prognoză demografică se bazează pe construirea unor ecuaţii de
regresie multiplă în care populaţia apare drept variabilă rezultativă, iar ca variabile
factoriale se consideră diferiţi factori economici şi sociali care se presupun că ar avea
influenţă asupra creşterii populaţiei.
În comparaţie cu metodele matematice, metodele economice se deosebesc de
acestea prin numărul factorilor (variabilelor independente) luaţi în consideraţie. In
primul caz numărul populaţiei este considerat ca o funcţie de timp, în cel de-al doilea
caz se iau în consideraţie şi alţi factori economici, demografici şi sociali deci, în afara
influenţei factorului timp, şi influenţa mediului economic, social şi demografic în care
are loc dezvoltarea populaţiei cercetate.
Metoda componentelor este o metodă analitică de prognoză demografică
utilizată pe scară largă de către toate ţările care dispun de informaţii statistice adecvate.
Demograful polonez E. Rosset distinge trei categorii metodologice de prognoze
demografice: prognoze realiste, prognoze de avertizare, prognoze analitice.
Prognozele demografice realiste au ca scop principal redarea cât mai fidelă a
dezvoltării viitoare a unei populaţii. Aprecierea dezvoltării viitoare a populaţiei este o
problemă dificilă chiar în cazul unei populaţii stabile. De aceea prognozele realiste nu
se determină ca valori unice pentru diferite momente ale perioadei viitoare ci sub
forma unui interval în care se va încadra dezvoltarea viitoare a populaţiei cu o anumită
probabilitate în funcţie de informaţiile statistice pe care se bazează prognoza.
Prognozele demografice de avertizare urmăresc determinarea consecinţelor
nefavorabile care ar putea avea efecte de durată asupra numărului şi structurii unei
anumite populaţii. Prognozele de avertizare nu-şi propun să arate ceea ce va fi dar ele
urmăresc să determine ceea ce ar putea să fie dacă condiţiile demografice prezente sau
dacă politica demografică actuală a unui stat ar acţiona o perioadă de timp mai
îndelungată. Aceste prognoze au ca scop principal prezentarea unei imagini cât mai
exacte a dezvoltării viitoare a unei populaţii care să servească organelor de decizie ca o
bază ştiinţifică de fundamentare a politicii economico-sociale în general, şi a celei
demografice în special.
Prognozele demografice analitice sunt cele cunoscute sub denumirea de
prognoze prin metoda componentelor. În general se poate considera că prognozele de
avertizare pot să constituie una din variantele ansamblului de prognoze analitice.
Grupa prognozelor demografice realiste ar trebui să se bazeze pe rezultatele
unor prognoze analitice anterioare.

Explicați în ce constă obiectul metodei de prognoză demografică.

Descrieți și analizați fiecare metodă de prognoză socio-demografică prezentată
mai sus.
Care sunt criteriile după care sunt clasificate prognozele socio-
demografice?
Să ne reamintim...

-prognoză demografică, metode de prognoză, clasificarea metodelor de prognoză

socio-demografică

Rezumat

În general o prognoză reflectă, cu o anumită probabilitate, etape de schimbare,

de diversificare, de extindere, de dezvoltare, etc. a unui anumit fenomen real. Aceste
etape pot fi continue sau discontinue şi se bazează pe cunoaşterea condiţiilor de
dezvoltare din trecut şi prezent. Deşi aceste etape au loc în timp, nu se poate considera
că sunt determinate de factorul timp ci de un complex de fapte şi evenimente care se
produc concomitent în decursul timpului.
Numărul populaţiei determină, într-o anumită măsură, mărimea forţelor de
producţie care pot pune în mişcare resursele naturale şi economice ale societăţii şi, în
acelaşi timp, determină volumul necesităţilor de consum pe care trebuie să le satisfacă
într-o anumită perioadă determinată de timp.
Estimarea evoluţiei viitoare a numărului şi structurii după vârstă şi sexe a
populaţiei, a numărului familiilor, îl interesează pe un economist îndeosebi ca o bază
pentru elaborarea unui bilanţ de perspectivă a volumului forţei de muncă disponibilă
sau a timpului de muncă disponibil ca şi pentru planificarea producţiei materiale şi a
consumului material sau de servicii a populaţiei, care depind în mare măsură de
structura populaţiei pe vârste.
Prognoza populaţiei şi a familiilor este importantă pentru planificarea pe
termen lung a dezvoltării activităţilor neindustriale precum şi pentru planificarea
repartiţiei populaţiei pe zone, a construcţiilor de locuinţe, a politicii alimentare.

Test de evaluare a cunoştinţelor

În ce constă prognoza demografică?

Explicați care sunt metodele de prognoză utilizate în demografie și care este
obiectul lor specific.
Care este meritul metodelor de prognoză socio-demografică în analiza populației?

Test de autoevaluare a cunoştinţelor

Ce presupune elaborarea unei prognoze demografice?

Care sunt caracteristicile generale ale metodei Delphi?
Cum acționează metoda scenariilor?
Bibliografie.

Ciocodeică, V., Demografie-curs, Universitatea din Pietroșani, 2006

Pressat, R., Analiza demografică. Concepte. Metode. Rezultate, Ed.Ştiinţifică,
Bucureşti, 1974
Rotariu,T. (coord.), Metode statistice aplicate în ştiinţele sociale, Ed. Polirom, Iaşi,
1997
Stănoiu Andrei, Demografia, Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2004
Ţarcă M., Demografie : informaţie, metode, analiză, prognoză, Editura Economică,
Bucureşti, 1997