Biochimie - Curs 12 - 2022

Vitaminele solubile (continuare)

Vitamina B3 (niacina, vitamina PP)

poate apărea sub două forme: acidul nicotinic
(niacina, acid 3-piridin-carboxilic) şi amida
acidului nicotinic (niacin amida).

Figura 1. Structurile vitaminei B3 și a amidei acesteia

Rolul metabolic
Nicotinamida (Figura 1) acţionează în reacţiile de oxido-reducere din organism
sub forma a două coenzime, NAD+ (nicotinamid-adenin-dinucleotidul) şi NADP+
(nicotinamid-adenin-dinucleotid-fosfatul). Reducerea şi oxidarea acestor cofactori, NAD+
sau NADP+, utilizaţi în reacţiile catalitice de către únele enzimele, sunt procese
reversibile. În aceste procese, acești compuși servesc drept purtători de electroni.
Moleculele de NAD+ sau NADP+ sunt slab legate de apoenzimă (partea a enzimei fără
cofactor) şi sunt indispensabile pentru aceste enzime. Ambele coenzime, derivaţi ai
piridinei, NAD+ şi NADP+, numite şi piridin-coenzime sau piridin-nucleotide, au
proprietăţi oxido-reducătoare în cadrul unor enzime numite dehidrogenaze. NAD-ul este
implicat în reacţii de scindare a carbohidraţilor, grăsimilor, proteinelor sau alcoolului,
reacţii în care este eliberată energie. NADP+ intervine mai mult în reacţiile de biosinteză
(a acizilor graşi sau a colesterolului).
Au fost identificate peste o sută de reacţii biochimice dependente de aceste
coenzime (NAD+ şi NADP+):
a. sinteza legăturilor bogate în energie;
b. metabolismul acidului piruvic;
c. metabolismul pentozelor;
d. metabolismul lipidelor;
e. glicoliza (conversia 3-fosfo glicerin-aldehidei la 1,3-difosfo-glicerina);
f. metabolismul azotului (dezaminarea oxidativă a aminoacizilor – conversia
acidului glutamic la -ceto-glutarat și ioni de amoniu; acest process se
desfășoară în special în mitocondrii);
g. fotosinteza (ciclul Calvin-Benson).
NADH produs în este oxidat în lanțul respirator (ce transportă electronii în
mitocondrie) la ATP.
Niacina poate fi biosintetizată din triptofan (aproximativ 1 g de proteină conține
60 mg de triptofan ce generează în jur de 1 mg niacină).
Deficiența de niacină
În momentul în care se instalează o deficienţă de niacină boala se numeşte
pelagra. Modul de manifestare a acestei boli (pelagra) a fost decris de Don Gasper
Casal, un medic al curții spaniole. Casal a remarcat boala la țăranii săraci din Asturias
încă din anul 1735 și a numit-o „mal de la rosa”. Termenul pellagra a fost introdus pentru
prima dată în anul 1771, de Francesco Frapolli, un medic italian, pentru a descrie o
dermatita desfigurantă a pielii. Boala se manifestă la nivelul pielii, tractului gastro-
intestinal și sistemului nervos central. Pelagra este însoţită de diaree, dermatite, demenţă
sau chiar deces (4D).
 Biochimie - Curs 12 - 2022

Pelagra este observată în special la persoane care au o dietă în principal bazată pe

porumb (conținut redus de triptofan), persoanele malnutrite sau în cazul alcoolicilor.
Supradozajul cu niacină
O serie de studii au demonstrat faptul că niacina poate crește nivelul de colesterol
bun (HDL) și poate scădea nivelul trigliceridelor. Concomitent, niacina scade ușor
cantitatea de colesterolul rău (LDL). Cu toate acestea, tratamentul cu niacina este eficient
la doze destul de mari și uneori este asociat cu utilizarea de statine.
Semnele și simptomele supradozajului cu niacină includ: înroșirea severă a pielii
combinată cu amețeli, creșterea ritmului cardiac, mâncărime, greață și vărsături, dureri
abdominale, gută.
Surse de niacină
Ficatul, drojdia, cerealele integrale, ciupercile și leguminoase precum fasolea și
arahidele sunt surse importante de niacină. Cărnurile de porc, oaie, pui, pește sau produşii
derivaţi din acestea sunt bogate în niacină, dar şi în colesterol. Laptele, peștele și
vegetalele sunt surse moderate de niacină.

Vitamina B5
Vitamina B5 sau acidul pantotenic este un
derivat al -alaninei. Acidul pantotenic (Figura 2)
este larg răspândit în natură (“panto” = peste tot)
şi indispensabil creşterii drojdiei de bere, a
Figura 2. Structura acidului pantotenic bacteriilor şi a animalelor superioare.
(vitaminei B5) Absorbţia se realizează la nivelul intesti-
nului şi, imediat, tot în aceste celule, este
fosforilat la gruparea de alcoolică primară, formând acidul 4'-fosfopantotenic. Formele
active ale acidului pantotenic sunt 4'-fosfopantoteina, coenzima A (CoA, Figura 3) și
acetil-CoA.

Figura 3. Structura Coenzimei A (CoA) cu restul de

acid pantotenic evidențiat (încercuit)

Acidul pantotenic, sub forma de Coenzima A, este necesar pentru sinteza

colesterolului şi la sinteza melatoninei (un hormon steroidic). Coenzima A este vitală în
sinteza acetilcolinei, un neurotransmiţător. Hemul, o componentă a hemoglobinei,
necesită CoA pentru sinteză. Mai mult, ficatul are nevoie de CoA pentru a metaboliza o
serie de medicamente şi toxine. CoA este necesară pentru sinteza lipidelor utilizate în
straturile mielinice din celulele nervoase, şi de asemenea poate participa la sinteza
fosfolipidelor din membranele celulare.
 Biochimie - Curs 12 - 2022

D-pantenolul, forma alcoolică a vitaminei (provitamina B5), poate fi absorbit mai

rapid la nivelul pielii decât forma acidă. D-pantenolul acționează asupra tractului
gastrointestinal și crește motilitatea intestinală inferioară. De asemenea, se aplică topic pe
piele pentru a calma mâncărimea și pentru a promova vindecarea.
Principalele surse de acid pantotenic sunt: cerealele integrale, nucile sau
seminţele, ovăzul, orezul brun, drojdia alimentară, cartofii dulci, legumele (brocoli),
ciupercile, roşiile, avocado, unele organe (ficat, rinichi) sau pieptul de pui.
Acidul pantotenic nu este toxic şi este eliminat prin urină. Utilizarea
contraceptivelor orale poate determina o creştere a necesarului de acid pantotenic. Deşi
suplimentul cel mai stabil este pantotenolul, sărurile de calciu sau sodiu a D-
pantotenatului reprezintă o alternativă de administrare.
Deficiența de acid pantotenic
Deficiențele de acid pantotenic sunt rare deoarece acest compus se găsește într-o
mare varietate de alimente. Există însă și excepții în cazul persoanelor care au alte
deficiențe de nutrienți, în special în cazul malnutriției severe. În cazul unei boli genetice
rare, numită sindromul Hallervorden-Spatz, s-a constatat o deficiență a enzimei
pantotenat kinază. În cazul acestor pacienți s-au constatat neurodegenerări, situații în care
s-a instalat distonia, mișcările involuntare și spasticitatea. Până în prezent nu există un
tratament pentru această boală și este posibil doar un tratament paliativ.
Lipsa acestei vitamine provoacă dermatite, dureri de cap, tulburări de creştere și
somn, crampe musculare, amorțeală sau senzație de arsură la mâini sau picioare, albirea
părului, necroza glandelor suprarenale, hemoragie sau poate favoriza infecții la nivelul
tractului respirator superior.

Vitamina B6 (piridoxina, adermina) include trei compuşi naturali, piridoxina,

piridoxamina şi piridoxalul, derivaţi ai piridinei, care se deosebesc prin natura radicalului
din poziţia 4 (Figura 4). Toţi aceşti compuşi pot fi convertiţi la piridoxal fosfat, o formă
activă a acestei vitamine. Piridoxal fosfatul joacă un rol determinant în multe reacţii din
organism.

Figura 4. Variante ale vitaminei B6

În organism, piridoxal-5-fosfatul (PLP; sinteza – Figura 5) şi piridoxamin-5-

fosfatul îndeplinesc rolul de grupări prostetice, mai precis sunt legate covalent de
apoenzimă (o proteină ce formează un sistem enzimatic activ prin combinarea cu o
coenzimă). PLP acționează în calitate de cofactor pentru un număr mare de enzime
esențiale. Aceste enzimele PLP-dependente catalizează peste 140 de reacții enzimatice
distincte și fac parte din primele cinci clase de enzime (EC1-EC5).
 Biochimie - Curs 12 - 2022

Figura 5. Biosinteza piridoxal-5-fosfatului

Vitamina B6 este depozitată în ţesutul muscular. Glucoza este stocată sub forma
de glicogen în ţesutul muscular. Piridoxal-5-fosfatul este o coenzimă pentru enzima
glicogen fosforilaza, care catalizează eliberarea glucozei din glicogen. Pentru a fi activă
această enzimă (glicogen fosforilaza) trebuie să fie sub formă fosforilată. Glucagonul
(hormon) poate regla activitatea acestei enzime. Într-un alt proces, numit glucogeneză,
coenzima este necesară în reacţia de conversie a aminoacizilor la glucoză.
Unii neurotransmiţători sunt sintetizaţi utilizând enzime dependente de piridoxal-
5-fosfat. Serotonina este sintetizată, plecând de la triptofan, în creier, cu ajutorul acestei
coenzime. S-a constatat faptul că suplimentarea cu vitamina B6 la aproximativ jumătate
dintre pacienții cu autism are rol benefic determinând o scădere a problemelor de
comportament. Cu toate acestea, mecanismul prin care vitamina B6 acționează nu a fost
complet elucidat.
Rolul metabolic. Piridoxal-fosfatul şi piridoxamino-fosfatul sunt cofactori în
special ai enzimelor care catalizează transferul grupărilor aminice.
Următoarele enzimele necesită piridoxal fosfat:
1. Decarboxilazele aminoacizilor;
2. Transaminazele. Dintre acestea, numai reacţiile dintre glutamat şi piruvat cu
formarea alaninei şi dintre glutamat şi oxaloacetat cu formarea aspartatului
sunt reversibile;
3. Racemazele. Aceste enzime catalizează formarea DL-alaninei din D- sau L-
alanină;
4. Dezaminazele (pentru serină şi treonină).

Piridoxal-5-fosfatul se leagă sub forma unei baze Schiff cu gruparea ε-amino a

unui rest de lizină din apoenzimă. În timpul formării complexului enzimă-substrat,
această grupare este eliberată. Nu numai piridoxalul îndeplineşte funcţii de coenzimă. În
calitate de coenzimă a aminotransferazelor, vitamina B6 este prezentă sub formă de
fosfopiridoxamină.
Vitamina B6 este distrusă la consumatorii de alcool. În organism alcoolul este
scindat la acetaldehidă. Acetaldehida determină scindarea piridoxal-5-fosfatului de pe
enzimele corespunzătoare şi astfel coenzima este îndepărtată. Unele medicamente, ca
hidrazida acidului izonicotinic (utilizată la tratarea tuberculozei) determină clivarea
coenzimei.
Nivelul ridicat de homocisteină din sânge este un indicator care sugerează
creşterea riscului apariţiei bolilor cardiovasculare. Vitamina B6 este folosită la
îndepărtarea homocisteinei din sânge prin conversia acesteia la cisteină. Printr-o reacţie
 Biochimie - Curs 12 - 2022

consecutivă folatul şi vitamina B12 îndepărtează homocisteina din sânge convertind-o la

metionină.
Vitamina B6 nu este toxică în situaţia în care este obţinută prin dietă.
Tulburările de aport vitaminic conduc la stări de nervozitate, insomnie, dificultăți
de deplasare motorie, afecţiuni cutanate în jurul nasului, ochilor, gurii, limfocitopenie,
edeme. Aceste tulburări ale pielii seamănă cu pelagra, însă nu se pot vindeca prin
administrare de acid nicotinic.
Neuropatia periferică este principalul simptom al toxicității (excesului) vitaminei
B6 și este percepută prin parestezie, hipoestezie și furnicături sau înțepături ascuțite.

Vitamina B7
Vitamina B7 (biotina, Gr. bios = viaţă) este
un compus care controlează diviziunea celulară.
Biotina (Figura 6) este necesară funcţionării
normale a pielii (vitamina H, de la cuvântul
german “Haut” = piele). A fost izolată în stare
cristalizată de Kögl (1936) din gălbenuşul de ou,
apoi din ficat de către Vigneaud, care i-a
determinat structura. Biotina poate fi biosintetizată
numai de bacterii (din intestinul gros - peretele Figura 6. Structura biotinei (vitaminei B7)
intestinului gros este specializat pentru absorbţia
biotinei), alge, drojdii, ciuperci sau unele plante.
Biotina este utilizată de 4 enzime importante (carboxilaze):
o acetil-CoA carboxilaza asistă sinteza acizilor graşi;
o piruvat carboxilaza catalizează producerea glucozei din grăsimi şi proteine
(glucogeneza);
o metil-crotonil-carboxilaza este catalizator în metabolismul leucinei;
o propionil-CoA carboxilaza este implicată în metabolismul colesterolului,
aminoacizilor sau a unor acizi graşi.
Biotina influenţează şi procesele de transcripţie respectiv translaţie ale ADN-ului.
S-a constatat o deficienţă de biotină în cazul consumului de albuş de ou crud.
Biotina poate lega avidina, o proteină prezentă în albuşul de ou. La încălzire cele două
molecule nu mai sunt asociate, deci biotina nu mai este legată.
Deficienţa de biotină poate rezulta şi din lipsa genei biotinidazei, care codează o
enzimă care îndepărtează biotina legată la proteinele mai mici. Lipsa biotinidazei induce
o boală genetică rară. De asemenea, femeile însărcinate pot fi la limită cu nivelele de
biotină. Dezvoltarea fătului necesită mai multă biotină decât este în cazul adulților. Mai
mult, la dozele mari de acid pantotenic poate apărea o concurenţă cu biotina pentru
absorbţia la nivelul intestinului. În plus, antibioticele pot descreşte producerea biotinei,
deoarece unele dintre acestea reduc numărul de bacterii din colon.
Hipovitaminoza B7 se manifestă prin tulburări nervoase, dermatită, oboseală
musculară, anemie, scăderea apetitului. Simptomele includ acumularea de substraturi ale
enzimelor biotin-dependente, care pot fi detectate în urină, de exemplu: acidul lactic,
acidul -hidroxi-metilcrotonic, acidul -hidroxi-izovalerianic şi acidul -hidroxi-
propionic.
 Biochimie - Curs 12 - 2022

Surse de biotină
Biotina este larg răspândită atât în alimentele de origine vegetală cât și animală.
Sursele bogate în biotină sunt ficatul, rinichii, gălbenușul de ou, laptele, roșiile sau
cerealele.

Vitamina B9
Vitamina B9 (acidul folic) se găseşte sub formă de poliglutamaţi cu 4-6 resturi
glutamil. Acidul folic (Figura 7) este transportor de grupări C1, în special al grupărilor
formil. Molecula (acidul folic) este redusă la acid tetrahidrofolic (coenzima) şi sub
această formă leagă radicali de tipul –CH2-, -CHO, CH2OH, -CH=NH-, adică radicali ce
conţin un singur atom de carbon, de aici şi funcţia acestuia de transportor de grupări C1.

Figura 7. Structura acidului folic

Coenzimele folatului acţionează ca donori sau acceptori ai unei unități structurale ce
conţine un atom de carbon într-o serie de reacţii care intervin în metabolismul amino-
acizilor sau acizilor nucleici. Sinteza ADN-ului este dependentă de coenzimele derivate
de la acidul folic.
Molecula acidului folic se compune din trei părţi distincte: un nucleu de pteridină,
un rest de p-aminobenzoic şi un rest de acid glutamic (Figura 7).
Folatul împreună cu vitamina B12 este necesar în sinteza metioninei. Metionina
este utilizată la sinteza S-adenozil-metioninei (SAM, Figura 8, pagina următoare),
compus care poate dona grupările metilice către ADN sau ARN. Grupările metilice pot
proteja ADN-ul împotriva mutaţiilor care pot induce apariția cancerului. Sinteza metio-
ninei din homocisteină constituie o etapă importantă pentru controlul cantitaţii de
homocisteină (compus care determină apariţia bolilor de inimă) din sânge.
Folatul din alimente este în mod normal legat de aminoacizii din proteine (sub
forma poliglutamatului). Pentru o absorbţia intestinală adecvată, se impune ca folatul să
fie legat doar de un singur aminoacid (monoglutamat). Enzimele digestive situate în
celulele de pe suprafaţa intestinului hidrolizează poliglutamatul la monoglutamat. O
grupare metil este ataşată la acest monoglutamat (coenzima nu-şi mai exercită funcţiile)
pentru a permite transportul moleculelor de folat prin sânge, la ficat sau la diferite celule.
Activarea folatului este asistată de vitamina B12 care îndepărtează gruparea metil de pe
folat.
 Biochimie - Curs 12 - 2022

Figura 8. Rolul folatului în furnizarea de grupări metil

prin consumul de homocisteină

Carenţa de vitamină B9 se poate instala din cauza unui aport alimentar scăzut,
stresului (instalat în perioadele de sarcină), tulburărilor de absorbţie, deficitului de
enzime implicate în sistemul de transport sau terapiei cu unele medicamente (aspirina,
medicamentele anticanceroase sau contraceptivele orale). Carenţa se manifestă exclusiv
prin perturbarea hematopoiezei, simptomul fiind anemie megaloblastică. Această
afecţiune a sângelui este caracterizatӑ prin creşterea în dimensiune a celulelor roşii (şi
diminuarea numӑrului acestora respectiv printr-un grad de maturizare diferit comparativ
cu acela al celulelor normale).
Principalele surse de folat sunt: legumele (broccoli, spanacul, varza de Brussels,
sparangelul), fructele (avocado, portocalele, papaya), semințele și nucile și cerealele
integrale.
Instabilitatea: folatul poate fi distrus la încălzire, sub acţiunea luminii sau aerului.

Vitamina B12 (Cobalamina)

Vitamina B12 este o vitamină atipică care conţine ioni de cobalt şi o structură
complexă. Formele active ale vitaminei B12, în organism, sunt metil-cobalamina şi deoxi-
adenozil-cobalamina.
Suplimentele de vitamina B12 sunt sub forma ciano-cobalaminei, care poate fi
convertită în cele două forme active necesare organismului.
Rolul vitaminei B12 (metil-cobalaminei) este de a converti homocisteina în
metionină. Cealaltă formă activă (deoxi-adenozil-cobalamina) are rol în producerea
energiei din proteine şi grăsimi (participă în reacții de rearanjare intermoleculară – reacții
de izomerizare). Vitamina B12 este esenţială sistemului nervos şi pentru sinteza
moleculelor implicate în biosinteza acizilor graşi. Vitamina B12 este necesară pentru
menţinerea straturilor mielinice care înconjoară celulele nervoase.
Vitamina B12 este unul dintre compuşii necesari sintezei hemoglobinei, o proteină
cu hem care leagă oxigenul, din sânge. Vitamina B12 este necesară pentru sinteza ADN-
ului din celulele (care se divid rapid) din măduva spinării. Lipsa vitaminei B12 sau
folatului determină producerea de celule roşii imature, cu un conţinut redus de
 Biochimie - Curs 12 - 2022

hemoglobină. Nivele scăzute de vitamină B12 din organism pot determina instalarea
anemiei pernicioasă (cauzată de distrugerea celulelor stomacului), o maladie a sângelui
însoţită de tulburări nervoase. Reechilibrarea sistemului nervos central, în anemia
pernicioasă, se poate realiza prin administrarea intravenoasă a vitaminei B12 fapt care
permite restabilirea numărului de celule (globule) roşii.
Hidroxi-cobalamina, un precursor al vitaminei B12 este utilizat în tratamentul
intoxicațiilor cu cianură. Inițial este administrată (intravenos) o doză de 5 g de hidroxi-
cobalamina. O doză suplimentară se administrează în funcție de severitatea intoxicării și
a răspunsului clinic al pacientului.
Vitamina B12 se găseşte în alimentele de origine animală (carne, lapte sau ouă).
Cobalamina poate fi biosintetizată şi de bacteriile din colon.
Vitamina B12 este distrusă la încălzire.

Vitamina C (acidul ascorbic)

Vitamina C este o vitamină versatilă solubilă în apă. Acestă vitamină are un rol
important pentru sănătatea umană. În ultimii ani există controverse în ceea ce privește
utilizarea unor doze ridicate pentru a vindeca multe afecțiuni de la răceala obișnuită până
la cancer. Scorbutul a fost prima boală asociată lipsei de legume proaspete din dieta
marinarilor englezi în secolul al XVI-lea. Decesele atribuite acestei deficiențe au fost
stopate prin administrarea de lime sau suc de lămâie tuturor echipajelor.
Formele vitaminei C
Acidul ascorbic este un derivat al unei hexoze (carbohidrat cu 6 atomi de carbon,
monozaharidă) având o structură asemănătoare acesteia.
Acidul ascorbic este un acid de tăria acizilor carboxilici: el poate fi titrat cu
hidroxizi alcalini, descompune carbonaţii şi formează săruri. Aciditatea acestuia este
conferită de una din grupele -OH enolice.
Este un agent reducător puternic. Prin oxidarea acidul L-ascorbic rezultă acidul
dehidroascorbic (Figura 9), iar această reacție este reversibilă. Atât acidul ascorbic cât și
dehidroascorbic sunt compuși biologic activi. Plasma și țesuturile conțin preponderent
acidul ascorbic (în forma redusă). Raportul acidul ascorbic : acid dehidroascorbic din
multe țesuturi este de 15 : 1. Din reacția acidului dehidroascorbic cu apa (proces
ireversibil) se formează acid 2,3-dicetogulonic (compus inactiv). Din acest motiv reacția
de oxidare a vitaminei C este privită ca un proces de inactivare al acesteia. Oxidarea
acidului ascorbic este mai rapidă în prezența cuprului, Din acest motiv vitamina C este
inactivată în situația în care alimentele sunt preparate în vase din cupru.

Figura 9. Variantele vitaminei C și forma inactivă a acesteia

 Biochimie - Curs 12 - 2022

Rolul metabolic
Acidul ascorbic se comportă în celulele vii asemeni unui agent reducător, în timp
ce forma oxidată a acestuia, acidul dehidroascorbic, are calitatea de agent oxidant.
Principalele reacţii la care participă vitamina C sunt: hidroxilarea prolinei şi a
lizinei pentru sinteza colagenului (esențial pentru menținerea țesutului conjunctiv în
procesul de vindecare a țesuturilor și a rănilor precum și a formării oaselor), hidroxilarea
fenilalaninei, sinteza catecolaminelor, hidroxilarea sterolilor, sinteza carnitinei, sinteza
noradrenalinei (din dopamină), desaturarea acizilor graşi, sinteza acidului tetrahidrofolic,
metabolizarea xenobioticelor etc. De asemenea, vitamina C facilitează absorbţia fierului
prin proprietatea acesteia de a menține fierul în starea de oxidare 2 (stocarea acestuia de
către feritină) și permite reconversia methemoglobinei la hemoglobină.
Vitamina C intensifică sinteza anticorpilor (imunoglobulinelor) și procesul de
fagocitoză asistat de leucocite, reduce riscul formării cataractei, incidența cancerului și a
bolilor de inimă.
Carenţa în vitamina C sau aportul alimentar redus poate conduce la tulburări
gastro-intestinale, boli infecţioase, neoplazii şi la apariţia scorbutului (precedată de
anemie, inapetenţă, scăderea rezistenţei la efort, infecţii, dureri articulare, uscăciunea
tegumentelor), alcaptonuria (situație în care se acumulează acid homogenitisic, compus
care este acumulat în țesuri sau oxidat la compuși negri – urina este neagră). Într-un
stadiu mai avansat au fost raportate hemoragii subcutanate, musculare și gingivale. De
asemenea, apar leziuni ale ţesutului osos şi ale cartilagiilor, ca urmare a perturbării
biosintezei colagenului.
Doza recomandată de vitamina C
Se recomandă un aport de 60-70 mg de vitamina C pentru a acoperi necesarul
unui adult. Un aport suplimentar de circa 20-40% este indicat femeilor însărcinate sau
aflate în perioada de alăptare.
Principalele surse de vitamina C
Citricele, agrișele, legume verzi (varza, spanacul), roșiile, cartofii (în special
coaja) sunt bogate în acid ascorbic. Un conținutul ridicat de vitamina C se găsește în
glanda suprarenală și gonade. Laptele constituie o sursă modestă de acid ascorbic.
Factori precum pH-ul, temperatura (ridicată), oxigenul și prezența catalizatorilor
(fier, cupru) influențează procesul de descompunere. Cea mai scăzută viteză de oxidare se
observă la pH 3, unde soluțiile de vitamina C sunt cele mai stabile.