Biochimie - Curs 11 - 2022

Vitaminele liposolubile (continuare)

Vitamina E
Termenul de vitamina E se referă la un grup de 8 compuşi din natură care au
activitate asemănătoare. Aceşti compuşi sunt derivaţi în a căror structură chimică este
prezent un rest de tocol (6-hidroxi croman). Primii patru membri sunt -tocoferolul, -
tocoferolul, -tocoferolul sau -tocoferolul (Figura 1) și posedă un lanţ lateral fitil
localizat în poziția 2 a heterociclului (acest lanţ le conferă abilitatea de a penetra
membranele biologice sau de a interacţiona cu lipidele). Cei patru tocoferoli diferă prin
poziţia substituenţilor metil. Dintre toţi tocoferolii forma  este cea mai activă şi cea mai
larg răspândită în natură. Ceilalți patru membri (tocotrienolii) au în componență o catenă
de tip izoprenoidic ce conține 3 legături duble (primele două în configurația trans). Pe
lângă tocoferoli și tocotrienoli s-au izolat și caracterizat alți compuși din natură
(tocomonoenolii și tocodienolii).

α β γ δ
R1 CH3 CH3 H H
R2 CH3 H CH3 H

Figura 1. Structura chimică generală a tocoferolilor și tocotrienolilor

Absorbţia, transportul şi stocarea

Tocoferolii proveniţi din dieta sunt absorbiţi moderat (20-24%) în intestinul
subţire în prezenţa acizilor biliari în scopul de a forma micele (chilomicroni). Absorbția
este favorizată de triacilgliceroli și inhibată de acizii grași polinesaturați. În plasmă
tocoferolii sunt legaţi la o lipoproteină (VLDL). α-Tocoferolul are un timp de
înjumătățire în sistemul circulator de aproximativ 48 h. În ficat este stocată mai mult de
jumătate din cantitatea totală de tocoferol. La nivelul ficatului α-tocoferolul se leagă de o
proteină cărăuș. Eritrocitele pot transporta vitamina E datorită posibilității acestora de a o
sechestra în membrana celulară.
Principalele funcţii ale vitaminei E sunt:
a) -tocoferolul este prezent în membrana celulară sau a organitelor celulare
fiind un antioxidant (Figura 2) şi un compus care poate reţine radicalii liberi (previne
 Biochimie - Curs 11 - 2022

oxidarea membranei lipidice în cazul în care catena acesteia are un rest polinesaturat;
protejează de asemenea lipoproteinele de densitate mică - LDL). Astfel, vitamina E
obstrucționează peroxidarea lipidelor nesaturate reacționând mai rapid cu radicalii
peroxidici comparativ cu acestea. Radicalul tocoferil rezultat poate fi reconvertit la
tocoferol de către acidul ascorbic (care este convertit la dehidroascorbat).

Figura 2. Acțiunea antioxidantă a -tocoferolului

-Tocoferolul este varianta unică a vitaminei E pe care organismul încearcă să o

menţină la o concentraţie elevată în circuitul sanguin. Concentrația -tocoferolului în
plasma sanguină a pacienților normali este situată între 11 și 37 micromolar.

b) Vitamina E este necesară pentru fertilitate (stimulează spermatogeneza şi

creşterea fătului la şoareci).
c) Vitamina E este implicată în menţinerea tonusului muscular (-tocoferolul are
o pondere mai mare în muşchi şi vene).
d) Vitamina E determină creşterea ratei sintezei proteinelor cu hem.
e) Vitamina E previne distrugerea oxidativă a vitaminei şi provitaminei A.
f) Reglează activitatea unor enzime, procesele de semnalizare și proliferarea
celulară, copierea informației genetice.
g) Previne unele boli neuronale sau cardiovasculare, bolile în care intervin
distrugeri la nivel ocular (cataractă) sau al pielii.
Deficienţa vitaminei E conduce la uscăciuni ale pielii, anemia hemolitică, steri-
litate (atrofiere testiculară), avort (la șobolani), boli neuromusculare sau neurodegene-
rative. Bebelușii născuți prematur pot avea o deficiență de vitamină E. La pacienții cu
ataxie (boală a măduvei spinării și uneori a cerebelului, caracterizată prin incapacitatea de
a coordona mișcările) și cu defecte genetice (a proteinei care transferă tocoferolii) sau la
cei cu deficit de selenoproteine apare un deficit de vitamina E.
Excesul de vitamina E conduce la boli corelate cu modalitățile de coagulare a
sângelui, un profil lipidic neobişnuit şi descreşterea nivelului de tiroxină din sânge.
Utilizări terapeutice ale vitaminei E
a) Vitamina E modificată (-tocoferil-succinat) induce apoptoza (moartea progra-
mată a celulelor). Este un agent antineoplazic;
b) Vitamina E s-a dovedit benefică în cazul bolilor parodontale, steatohepatitei
nealcoolice și sarcopeniei (pierderea degenerativă a mușchilor scheletici și
scăderea puterii acestora);
c) Împreună cu seleniul este utilizată pentru prevenirea cancerului de prostată;
d) -Tocoferolul permite menţinerea vâscozităţii sângelui.
 Biochimie - Curs 11 - 2022

e) -Tocoferolul este utilizat în dispozitivele medicale (înglobat în membrane de tip

polimeric) folosite în cazul intervențiilor la nivelul genunchiului sau șoldului.
Surse de vitamina E
Tocoferolii și tocotrienolii sunt constituenți importanți ai membranei cloroplas-
telor din plantele verzi. Vitamina E se găseşte în special în mâncărurile grase: uleiurile
vegetale, nuci sau seminţe. Cantităţi moderate de vitamina E au fost detectate în carne,
boabele cerealelor, avocado sau vegetalele cu frunze verzi. Migdalele şi nucile sunt surse
bogate în -tocoferol. Uleiurile de rapiță, soia, de porumb, avocado sunt bogate în -
tocoferoli. -Tocoferolul este componenta majoră din uleiurile de palmier, măsline sau
floarea soarelui.
Stabilitatea vitaminei E
Vitamina E este uşor oxidată la încălzire, sub acțiunea luminii sau în mediu
alcalin. -Tocoferolul este oxidat la radicalul -tocoferoxil în prezența ionilor metalelor
tranziționale precum Fe3+ și Cu2+.
Doza recomandată
Cantitatea zilnică necesară de vitamina E depinde de vârstă (4-6 mg la sugari, 15
mg la adulți sau 22,4 unități -tocoferol) sau contextul fiziologic.
Tocotrienolii
Tocotrienolii sunt antioxidanți mai puternici decât tocoferolii. Aceşti compuşi
sunt uşor absorbiţi de piele şi sunt folosiţi în loţiuni. Uleiul de palmier, uleiul extras din
tărâțele de orez (γ-tocotrienol), orzul, germenii de grâu (β-tocotrienol) constituie sursele
clasice de tocotrienoli. Semințele de culoare roșu aprins ale plantei Bixa orellana,
originară din America de Sud, conțin 90% δ-tocotrienol și 10% γ-tocotrienol (nu și
tocoferoli).
Tocotrienolul se remarcă printr-o activitate antioxidantă puternică, activitate
anticanceroasă și proprietăți de scădere a concentrației colesterolului. S-a observat faptul
că -tocotrienolul (Figura 3) este mai eficient față de -tocoferol în protejarea
receptorilor serotoninici și a celulelor neuronale primare împotriva toxicității induse de
glutamat sau de o serie de alte toxine. Studii recente (pe culturi celulare, utilizând modele
animale sau umane) au dovedit efectul cardioprotector al tocotrienolilor.
La concentrații de ordinul
nanomolar, tocotrienolul, dar nu tocoferolul,
protejează complet neuronii. Există două
enzime care constituie ținte majore ale
tocotrienolului în neuroni: o kinază și o
lipoxigenază. Scăderea concentrației
colesterolului (prin inhibarea activității unei
reductaze, hidroximetil glutaril coenzim A
reductaza) poate fi indusă de tocotrienolii
proveniți din dietă.
Vitamina K
Termenul de vitamina K se referă la
o clasă de compuşi liposolubili care au
activitate anticoagulantă.
Vitamina K1 (filochinona) este forma majoră a Figura 3. Forme ale vitaminei K
 Biochimie - Curs 11 - 2022

vitaminei din plante (verdețuri și legume) și este o formă predominată în dietă. Variantele
vitaminei K sunt derivaţi de naftochinonă. Filochinona conţine o grupare metil în poziția
2 a naftachinonei și un rest fitil în poziția 3, pe când menachinona conţine o catenă
laterală poliizoprenoidă.
Vitamina K2 (menachinona, Figura 3) este prezentă în animale (sintetizată de
bacteriile din flora intestinală). Există multe forme ale menachinonei (MKn), forme care
diferă (n este numărul de unități izoprenoidice, 1 unitate/5 atomi de carbon care poate
varia de la 2 la 13 unități) prin mărimea lanţului hidrocarbonat. Atât unele bacterii cu rol
în fementație, din flora intestinală, cât și bacteriile anaerobe ale microbiotei colonului
uman produc MKn (unde n ≥ 6). Aceste forme prezintă acţiuni şi modalităţi de absorbţie
diferite.
Menadiona este un analog sintetic mai solubil
al vitaminei K (vitamina K3 – compus care este
convertit în organism prin alchilare la vitamina K2).
Menatetrenona, MK-4, este produsă prin conversia
metabolică a filochinonei în timpul absorbției sale la
nivelul mucoasei intestinale și în alte organe. Această
variantă a vitaminei K2 (MK-4, cu patru unități
izoprenice, Figura 4) a fost investigată în scopul
introducerii acesteia în tratamentul diabetului,
osteoporozei sau carcinomului hepatic.
Stabilitatea vitaminei K
Cele trei variante (vitaminele K1, K2 și K3)
sunt stabile la încălzire. Activitatea acestora scade în
prezența agenților oxidanți, la iradiere sau a acizilor
și bazelor tari.
Absorbţia şi transportul vitaminei K
Vitamina K este absorbită în intestinul subţire
în prezenţa acizilor biliari. Este înglobată în chilo-
Figura 4. Variantă a vitaminei K microni. Ajunge la ficat prin intermediul limfei.
Organismul reţine o cantitate mică de vitamina K.
Majoritatea cantității de vitamina K se depozitează în ficat. De aici o parte din vitamina K
se distribuie la alte ţesuturi, iar o altă parte se pierde prin intermediul bilei în urină.

Funcţiile vitaminei K
1. Vitamina K este implicată în modificarea postranslaţională (în microzomii
hepatici) a unor factori de coagulare a sângelui (protrombinei –factorul II, factorilor VII,
IX și X). Resturile suplimentare (grupările carboxil încărcate negativ) de acid -
carboxiglutamic (Gla) permit factorilor de coagulare să formeze complecși cu ionii de
calciu și fosfolipidele (lipide din membrana trombocitelor). Această interacțiune induce o
rată crescută de conversie a protrombinei la trombină.
De asemenea, vitamina K asistă la sinteza unor proteine care încetinesc procesul
de coagulare a sângelui (proteinele C şi S).
În ciuda acestei dualități funcționale, efectul primordial al deficitului nutrițional
de vitamina K este de a înclina echilibrul coagulare-sângerare către o tendință de
sângerare (cauzată de inactivitatea relativă a proteinelor procoagulante).
 Biochimie - Curs 11 - 2022

2. Vitamina K este coenzimă, implicată în procesul de conversie a 3 resturi de acid

glutamic (Glu) la -carboxiglutamat (Gla). Osteocalcina este o proteina care leagă ionii
de calciu și implicit în mecanismul de mineralizare al oaselor.

Simptomele deficienţei vitaminei K

Deficiența de vitamina K este mai rar întâlnită deoarece este prezentă în dietă sau
sintetizată în cantitate suficientă de către flora bacteriană intestinală. Uneori, deficiența
de vitamina K se poate instala datorită malabsobției (nivel scăzut al sărurilor biliare),
pierderii de vitamină (boala diareică la non născut) sau eliminării florei intestinale prin
utilizarea îndelungată a antibioticelor.
Deficienţa de vitamina K determină o concentrație scăzută a pretrombinei în
circulație, fapt care determină o coagulare întârziată chiar în cazul unor leziuni minore.
Timpul de coagulare al acestor pacienți este mai mare.
Hipervitaminoza K
Excesul moderat de vitamina K1 sau K2 nu daunează organismului. Administrarea
de doze ridicate poate produce anemie hemolitică sau induce apariția icterului, îndeosebi
la nou-născuți. Efectul toxic este datorat distrugerii mai rapide a globulelor roșii.
Vitamina K3 este mai puţin utilizată datorită interferenţei acesteia asupra glutationului (o
tripeptidă cu proprietăţi antioxidante).
Surse de vitamina K
a. bogate: varza, spanacul, fasolea;
b. medii: brânza, untul, ouăle şi ficatul;
c. sărace: orezul, roşiile, piersicile, bananele sau cartofii.
Antagoniştii vitaminei K sunt dicumarolul (anticoagulant, Figura 5) și heparina.
Dicumarolul și warfarina inhibă o enzimă care converteşte epoxidul vitaminei K la
vitamina K (forma redusă). Mai mult, salicilaţii sunt antagonişti ai vitaminei K.

CH2COOH
OH OH OH
H2
C

O O O O O O

Dicumarolul Warfarina
Figura 5. Antagoniști ai vitaminei K
 Biochimie - Curs 11 - 2022

Vitaminele hidrosolubile

Vitamina B1
Vitamina B1 (tiamină, vitamina antineuritică) este o vitamină hidrosolubilă. În
structura vitaminei B1 se află un nucleu pirimidinic și unul tiazolic (heterociclu rar în
compușii naturali, Figura 6).

Rolul metabolic. Tiamina joacă un rol

important în metabolismul energetic al celulei.
Tiamina este parte a coenzimei tiamin
pirofosfat (TPP). Gruparea pirofosfat este
transferată de pe ATP (în prezența magneziului)
prin intermediul unei enzime (transferază). TPP
Figura 6. Structura vitaminei B1 (tiaminei)
participă la reacția de decarboxilare a acidului
piruvic al cărui produs este acetil-Coenzima A. Aceasta este o etapă necesară în
producerea energiei celulare din carbohidraţi. Decarboxilarea oxidativă a unor aminoacizi
ramificați (valină, leucină și izoleucină) necesită TPP. Transcetolazele sunt enzime ce
acționează asupra monofosfaților hexozelor și necesită pentru transfer TPP-ul.
Tiamina poate exista şi sub forma tiamin-trifosfatului în celulele nervoase sau
musculare. Aceasta formă a tiaminei activează transportul electroliţilor prin membranele
acestor celule (permit buna funcţionare a impulsurilor nervoase sau contracţia
musculară).
Carenţa de vitamina B1 produce o maladie numită beri-beri. Afecţiunea se
manifestă, între altele, prin pierderea poftei de mâncare, simptome gastro-intestinale
(constipație), edeme, tulburări circulatorii, simptome neurologice (somnolenţă, dureri de
cap, nevrită periferică), degenerarea sistemului nervos periferic şi paralizia membrelor,
prin tulburări ale funcţiei inimii (lărgirea organului), scăderea capacităţii de memorare pe
termen scurt şi prin afecţiuni ale pielii. Simptome similare pot fi produse şi experimental,
la animale sau păsări, ca urmare a hrănirii acestora cu orez decorticat.
Deficienţa în tiamină poate apărea datorită unei alimentaţii neadecvate. Această
deficienţă este întâlnită frecvent la persoanele alcoolice, care de cele mai multe ori nu se
hrănesc corespunzător. Consumul de alcool induce o absorbţie mai scăzută a tiaminei şi
creşte excreţia acesteia. Poate conduce la pierderi de memorie, apatie și mișcare înainte-
înapoi a globului ocular.
Consumul de peştele crud şi moluşte, bogate în enzime (tiaminaze), poate
conduce la deficiență de tiamină. De asemenea, taninurile din ceai sau cafea pot oxida
tiamina, reducând asimilarea acestei vitamine prin dietă.
Simptomele deficienţei tiaminice pot fi induse de către analogii tiaminei, cu rol
antivitaminic, cum ar fi piritiamina (din ferigi) şi hidroxitiamina.
Deficiența de vitamină B1 poate avea consecință asupra metabolismului
zaharurilor cu acumulare de piruvat în țesuturi, plasmă și urină. Activitatea enzimei
transcetolază din hematii scade și poate fi un parametru de monitorizare a avitaminoazei.
 Biochimie - Curs 11 - 2022

Surse de vitamina B1
Tiamina se găşeste în cantități mici în aproape toate alimentele, în special în
cerealele integrale. Leguminoasele, semințele oleaginoase, nucile și drojdia pot constitui
surse de tiamină. Numai alimentele procesate au un conţinut redus de tiamină. Produsele
derivate din carnea de porc, organele animalelor (ficatul, inima și rinichii) conţin o
cantitate importantă de tiamină. Laptele de soia, fisticul, mazărea şi pepenele roşu
constituie alte surse de vitamina B1. Prin fierbere cantitatea de tiamină este redusă
substanţial. Cele mai frecvent folosite suplimente alimentare sunt clorhidratul de tiamină
şi nitratul de tiamină.

Vitamina B2 (Riboflavina)
Riboflavina prin intermediul
coenzimelor participă la o varietate de
reacții de oxido-reducere. Coenzimele
derivate de la riboflavină flavin adenin
dinucleotidul (FAD) și flavin mononucle-
otidul (FMN) sunt numite flavine. Acestea
intervin în metabolismul carbohidraţilor,
grăsimilor sau proteinelor. Flavinele joacă
un rol important în metabolismul şi elimi-
narea toxinelor (inclusiv medicamente-
lor), substanţelor cancerigene sau a Figura 7. Rolul riboflavinei în ciclul glutationului
hormonilor steroidici. FMN-ul și FAD-
ul participă la reacții reversibile prin acceptarea a doi atomi de hidrogen (rezultă formele
reduse FMNH2 și FADH2). Enzimele care utilizează coenzime de tip flavinic se numesc
flavoproteine.
FAD-ul este utilizat în ciclul reducerii şi oxidarii glutationului. Acest ciclu are un
rol important în protejarea organismului faţă de radicalii liberi. FAD-ul este folosit şi la
reducerea glutationului prin readucerea lui la forma redusă cu scopul de a proteja celula
(Figura 7).
Riboflavina (sub forma de FAD sau FMN) este necesară și în lanţul respirator,
intervenind în ciclul acidului tricarboxilic (ciclul Krebs).
Riboflavina este absorbită la nivelul intestinului subţire şi ulterior eliberată în
urină.
Deficienţele riboflavinei pot cauza inflamaţii ale membranelor, ale pielii
(dermatite) sau ale tractului gastrointestinal. Alcoolicii cronici sunt susceptibili pentru o
deficiență de vitamină B2. Determinarea activității glutation reductazei din eritrocite
permite depistarea deficienței de vitamina B2.
Sursele alimentare ale riboflavinei
Un conținut ridicat de riboflavină se află în produsele lactate, carne, ouă, ficat, și
rinichi. Cerealele integrale, spanacul, brocoli, sparangelul, soia şi migdalele sunt surse
moderate de riboflavină
Deşi nu este distrusă la încălzire, vitamina B2 este distrusă sub acţiunea luminii
UV. Galactoflavina este un antagonist al riboflavinei.