CENTRUL DE EXCELENŢĂ ÎN MEDICINĂ ŞI FARMACIE

„RAISA PACALO”

CATEDRA DISCIPLINE CLINICE SPECIALIZATE

SUPORT TEORETIC

TERMOTERAPIA. PIELOIDOTERAPIA.
TRATAMENTUL CU PARAFINĂ ŞI OZOCHERITĂ

Veronica Filipov
profesor la disciplina
Bazele reabilitării medicale
 Cuprins
1. Istoric termoterapia.
2. Noţiune de termoterapie.
3. Peloidoterapia. Definirea peloizilor. Clasificarea peloizilor
4. Mecanismul de acţiune a peloizilor.
5. Tehnica şi metodologia peloidoterapiei. Aplicaţii generale, locale, tehnica
efectuării.
6. Indicaţii, contraindicaţii peloidoterapiei.
7. Tratamentul cu parafină. Caracteristica fizică. Tehnica şi metodologia
parafinoterapiei, ozocheriterapie. Aplicaţii locale, tehnica efectuării.
Efecte. Indicaţii, contraindicaţii parafinoterapiei.
8. Tratamentul cu ozocherită. Caracteristica fizică. Tehnica şi metodologia
parafinoterapiei, ozocheriterapie. Aplicaţii locale, tehnica efectuării.
Efecte. Indicaţii, contraindicaţii ozocheriterapie.
9. Regulile de securitate.
 1. Istoric termoterapia.
Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au folosit nămolul, atunci când l-au avut
la dispoziţie, pentru vindecare sau pentru înfrumuseţare.
În antichitate este subliniat istoric comportamentul Cleopatrei, considerată o
frumuseţe a timpului său, în privinţa întreţinerii corporale, aspect corelat direct cu
sănătatea pielii. Efectele binefăcătoare ale nămolului şi sării de la Marea Moartă au
determinat-o să îi ceara lui Marc Antoniu să cucereasă această regiune pentru a
putea beneficia de acest remediu. Aşadar utilizarea nămolului de la Marea Moartă
în scop terapeutic datează de mii de ani, pornind din timpul imperiului Roman şi
până în zilele noastre, fără ca cineva să se fi plâns până azi de efecte secundare sau
adverse.
Date mai exacte despre folosirea nămolului avem din secolul al XIV-lea, într-un
tratat care vorbeşte despre folosirea nămolului terapeutic din Albano şi Battaglia,
iar Fallopius descrie în 1564 tehnica întrebuinţării nămolului. Mai târziu
nămoloterapia (peloidoterapia) se foloseşte în Franţa (secolul a XVII-lea) şi în
Germania (secolul al XVIII-lea). În Rusia, leagănul peloidoterapiei este peninsula
Crimeea.
Conform definiţiei date de „Societatea Internaţionalăde Hidrologie Medicală“,
nămolurile (peloidele) sunt "substanţe formate în condiţii naturale sub influenţa
proceselor geologice şi care în stare fin divizată şi în amestec cu apa se folosesc în
practica medicală sub formă de băi sau proceduri locale.
Nămolurile sunt pământuri sau roci de consistenţă păstoasă, folosite ca remedii
terapeutice. Unele efecte binefăcătoare ale nămolurilor sunt cunoscute în mod
empiric din antichitate, altele au fost descrise şi studiate relativ recent, unele au
ramas şi azi în stadiul explicaţiei sumare.

2. Noțiunea. Termoterapia – este o metodă de tratament nespecifică ce

utilizează ca agent terapeutic factorul termic: nămolul, parafina,
ozocherita, nisipul, argila.

3. Peloidoterapia. Definirea peloizilor. Clasificarea peloizilor

Tratamentul cu nămol se mai numeşte şi peloidoterapie. Peloidoterapia trebuie
folosită numai la indicaţia şi sub controlul medicului. Cele mai răspandite nămoluri
terapeutice sunt depunerile de mâl din bazinele saline - nămolurile negre
sulfuroase, care se formeaza pe fundul estuarelor marine, al golfurilor şi lacurilor
sărate continentale
Nămolurile terapeutice (peloizi) sunt definite de Societatea Internațională de
Hidrologie Medicală drept substanţe care se formeaza în condiţii naturale sub
influenţa proceselor geologice şi care în stare de divizare fină și în amestec cu apa
se utilizează în practica medicală sub forma de băi, proceduri locale, împachetari
sau oncțiuni.
În functie de compozitia chimica nămolurile terapeutice se clasifică în:
 Sapropelice - formate prin sedimentare sub apă a materiilor organice și
minerale sub influența proceselor biologice, microbiologice și fizico-chimice,
având un conținut de substanțe organice în nămol uscat de peste 10%.
  Minerale - formate în acelaşi mod ca şi cele sapropelice, având un conținut
de substanțe organice în nămol uscat de sub 10% - la formarea unor izvoare
sulfuroase (Săcelu) sau nesulfuroase (Sângiorz-Băi), în bazine artificiale pe
pat argilos sau nămoluri minerale din lacuri continentale de pe masive de
sare.
 de turbă - rezultate din descompunerea materialului vegetal, conţinutul de
substanțe organice în nămol uscat fiind de peste 10%;

4. Mecanismul de acţiune a peloizilor.

Pentru transmiterea căldurii convecţionale organismului, în afară de apă se
folosesc şi factorii fizici, care acţionează prin aplicarea contactuală a energiei
calorice. La aceşti factori se referă nămolurile curative, ozocherita, parafina, argila,
nisipul. Aceştia sunt agenţi termici, sau peloizi, de aceea aplicarea lor în scop
curativ se mai numeşte peloidoterapie. Un loc aparte şi principal printre peloizi îl
ocupă nămolurile terapeutice. Pe lîngă efectul termic, ele posedă şi un pronunţat
efect chimic. Nămolurile terapeutice sînt utilizate mai ales în condiţii balneologice.
Mecanismul efectului termic al peloizilor se bazează pe capacitatea termică
sporită a lor şi conductibilitatea termică foarte scăzută, considerabil mai mică decît
cea a apei. De aceea aplicarea peloizilor este suportată uşor de către bolnavi, chiar
şi la folosirea temperaturilor relativ înalte. Peloizii posedă capacitatea de a păstra
timp îndelungat căldura şi de a o ceda treptat organismului pe parcursul şedinţei.
Datorită acestui fapt, ei asigură o încălzire intensă şi uniformă a ţesuturilor în
locurile de aplicare. Procedurile peloterapeutice sînt destinate exclusiv aplicărilor
locale.

5. Tehnica şi metodologia peloidoterapiei. Aplicaţii generale, locale,

tehnica efectuării.
Nămolul se aplică sub formă de băi, împachetări, oncţiuni.
Băile de nămol - în căzi cu apă de ghiol încălzită în care se adaugă 10-12 kg
nămol, crescându-se progresiv concentraţia acestuia până la 10-25%. Amestecul se
poate încălzi până la 44ºC. În cazul pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare,
temperatura nu trebuie să depăşească 37 ºC, iar pentru cei cu afecţiuni reumatice
inflamatorii sub 36ºC. Durata băii este de 20-40 de minute. Baia trebuie urmată de
duş la 37-38ºC şi odihnă de minim o oră. O cură este formată din 12-15 băi, zilnic.
Împachetările cu nămol cald - constau în aplicarea de nămol în strat de 1-2 cm
încălzit la 38-46ºC pe regiune limitată sau pe întreaga suprafaţă a corpului pentru
20-40 de minute. Valoarea terapeutică a împachetărilor calde cu nămol în cadrul
tratamentului complex balnear rezultă din ameliorarea tulburările circulatorii şi
trofice.
Oncţiunea cu nămol rece- este cea mai veche metodă care presupune aplicarea
nămolului rece pe pielea pacientului (dupăce acesta s-a încălzit 10-15 minute) în
strat subţire, pe zone limitate sau întregul corp. Pacientul trebuie sa se expună
ulterior la soare, în poziţie verticală, până când se usucă nămolul, aproximativ 30-
60 de minute, după care urmează baia de 10-15 în apa mării sau a lacului însoţită
de mişcare și un duş scurt cu apă rece şi odihnă la pat de minim o oră. Este o
metodă de solicitare mecanismelor de termoreglare, stimulare neuroendocrină şi a
proceselor de adaptare prin alternarea factorilor contrastanţi cald - rece. Procedura
are un rol important în profilaxia primară, călind organismul şi prevenind
îmbolnăviri, ca şi în profilaxia secundară a unor afecţiuni în stadii incipiente.
Masajul cu nămol - întinderea şi masarea cu nămol. Prin acţiunea de
detoxifiere şi exfoliere, masajul cu nămol curăţă şi purifică pielea, redându-i
luminozitatea şi catifelarea. Masajul cu nămol este destinat persoanelor care acuza
dureri de spate, celor care suferă de artrită, osteoporoză sau reumatism.
Aplicaţii ginecologice-sub formă de tampoane vaginale cu nămol la 39-40ºC
timp de 2 ore sau irigaţii vaginale cu nămol dizolvat în apă de ghiol şi încălzit la
37ºC.

6. Efecte terapeutice: antiinflamatoare, metabolice, trofice,

imunomodulatoare, defibrizante, bactericide, biostimulatoare, sedative,
coagulante, keratolitice.

Indicaţii peloidoterapiei: Boli și consecințele leziunilor ale aparatului

locomotor (boli inflamatorii și metabolice specifice și nespecifice ale articulațiilor,
leziuni traumatice ale membrelor, ligamente și mușchi, contracturi, osteomielita) și
a sistemului nervos (radiculite, nevrite, plexite, tulburări senzoriale), boli
respiratorii (bronșită cronică, pneumonie), digestive (ulcer gastric și ulcer
duodenal, colită, colecistită, hepatită), boli de sex masculin și feminin organe
genitale, boala Raynaud, boli de piele, afecțiuni ORL.

Contraindicaţii peloidoterapiei: procese inflamatorii acute și cronice diferite

de localizare, ateroscleroza generală, boli cardiace, hipertensiune stadiul II-III,
boala cardiacă coronariană, astm bronșic, glomerulonefrită și nefroză, ciroză
cronică, bolile inflamatorii ale uterului cu hipofuncție pronunțată ovarian, fibrom
uterin, menstră, chist ovarian, boala varicoasă, hipertiroidism, boli infecțioase, boli
venerice, tuberculoza, dereglări de sensibilitate.

7. Tratamentul cu parafină. Caracteristica fizică.

Parafinoterapia. Parafina – substanţă solidă, albă şi translucidă, formată dintr-
un amestec de hidrocarburi, urilizată la fabricarea lumînărilor,impregnarea hîrtiei şi
a ţesuturilor, ca materie primă în industria chimică.
În scopuri terapeutice se utilizează parafină albă, bine dehidratată, cu
temperatura de topire 52-55°C. Ea se încălzeşte pînă la 65-100°C pe un încălzitor
electric special, în nişa de ventilaţie, apoi este lăsată să se răcească pînă la
temperatura necesară.
Metoda stratificării prevede aplicarea parafinei cu temperatura de 50-55°C pe
piele cu ajutorul
unei pensule sau scufundării membrului pentru câteva secunde în băiţă electrică
specială în care parafina a fost deja topită şi încălzită până la temperatura de 50-55
de grade. Imediat după ce se scoate mâina din băiţă, parafina se răceşte şi formează
pe mâini o mănuşă subţire. Trebuie să cufundaţi mâinile în băiţa de parafină de
câteva ori, pentru ca „mănuşa de parafină” să devină mai groasă. După ce stratul de
parafină de pe mâini devine suficient de gros, se aplică pe mâini mănuşi largi de
polietilenă, apoi o pereche de mănuşi de bumbac, pentru păstrarea căldurii şi
sporirea acţiunii benefice a parafinei calde. Peste 20-30 de minute se îndepărtează
uşor „mănuşa de parafină” . Pentru sporirea efectului parafinoterapiei, se aplică o
cantitate nu prea mare de cremă hrănitoare.
Metoda chiuvetei - parafina topită se toarnă în chiuvete cu adîncimea de 5 cm,
preventiv se aşterne muşama în chiuvetă acoperind marghinile chiuvetei. Parafina
în curs de răcire se scoate la temperatura 50-54°C împreună cu muşamaua din
chiuvetă, se aplică pe corpul bolnavului, se acoperă cu o plapumă-pufoaică.
Este principial important faptul ca la folosirea oricărei metode stratul de parafină
ce vine în contact direct cu pielea să aibă o temperatură relativ nu prea mare (50-
55°C). Acest strat, asigură o acţiune de durată a agentului termic şi încălzirea
uniformă a ţesuturilor pe parcursul întregii proceduri (30 min). Aplicaţiile parafinei
se fac zilnic sau peste o zi. Cura include pîrră la 15-20 proceduri.
Pentru reutilizare, parafina este sterilizată, încălzind-o, pînă la 90-100°C timp de
30-40 min. Pentru a restabili proprietăţile elastice ale parafinei, la fiecare încălzire
repetată se adaugă pînă la 10% de parafină proaspătă. Dacă parafina devine
sfărâmicioasă, atunci în masa de parafină utilizată repetat se adaugă ulei de va-
selină.
Aplicarea locală a parafinei are un efect resorbtiv, analgezic, antiinflamator şi
antispasmatic. Sub influenţa procedurilor se ameliorează circuitele sanguin şi
limfatic în ţesuturi, mai cu seamă în piele, se ameliorează troficitatea pielii, se
restabileşte elasticitatea ei.
Parafinoterapia este indicată în bolile inflamatorii subacute şi cronice,
sechelele posttraumatice ale articulaţiilor, muşchilor, tendoanelor, sistemului
nervos periferic, în colecistită, procesele inflamatorii cronice ale organelor genitale
feminine.

8. Tratamentul cu ozocherită. Caracteristica fizică.

Ozocheritoterapia. Ozocherita, numită şi ceară de munte, este un mineral
natural de origine petrolieră. Ea constă dintr-un amestec de hidrocarburi din şirul
parafinelor, uleiuri minerale, un şir de hidrocarburi gazoase. Este un mineral ce se
prezintă sub forma unei mase ceroase, de culoare maro închis sau negru, și conține
aproximativ 85% bioxid de carbon, circa 14% oxigen, parafină, uleiuri minerale și
alte substanțe. După proprietăţile sale fizice ozocherita prezintă o masă
asemănătoare cu ceara, dar are o culoare neagră. Aplicarea ozocheritei este
suportată uşor, chiar, şi la temperaturi relativ mari (temperatura de topire a
diferitelor varietăţi de ozocherita oscilează între 50-86°C). Ozocherita exercită,
aidoma parafinei, o acţiune termică şi mecanică. Dar, spre deosebire de parafină,
ea exercită şi o acţiune chimică, datorată substanţelor biologic active pe care le
conţine. Pătrunzând prin pielea nelezată, aceste substanţe provoacă atât o acţiune
reflexă, cât şi de resorbţie, influenţează asupra stării sistemului nervos vegetativ,
metabolismului, circuitelor sanguin şi limfatic, organelor de secreţie internă.
Metodica aplicării ozocheritei se bazează pe proprietatea ei de a ceda
organismului căldura lent, ceea ce permite utilizarea unei temperaturi iniţiale destul
de înalte a acestui peloid (55°C). Principiile generale şi metodicele particulare de
aplicare a ozocheritei sînt asemănătoare celor practicate în parafinoterapie.
În metoda de aplicare în chiuvete, turta de ozocherită, pregătită prealabil în
chiuvetă şi având temperatura de 50-60°C se pune cu tot cu muşama pe pielea
sectorului respectiv al corpului şi se înveleşte cu o plapumă sau cu o plapumă-
pufoasă.
După aplicarea procedurii cu ozocherită locul care a fost supus acţionării nu se
spală. Resturile de ozocherită se înlătură de pe piele cu tampoane de vată muiate în
vaselină. Durata procedurii – 30 min., zilnic sau peste o zi. Cura include 10-15
proceduri. În practica ginecologică se face uz de tampoane din ozocherită
sterilizată, cu temperatura de 45-50°C,
Ozocherită, ca şi parafina, se încălzeşte într-o baie de apă sau într-un încălzitor
electric special. Pentru sterilizare, ozocherită se încălzeşte pînă la 100°C timp de
10-15 min. La utilizarea repetată ozocherită este sterilizată cu adăugarea pînă la
25% de ozocherită neutilizată.
Efecte: vasodilatator, spasmolitic, analgezic, antiinflamator, intensifică
regenerarea ţesuturilor.
Compoziția ceară de munte include: calciu, fier, aluminiu, mangan, care au un
efect suplimentar asupra țesuturilor corpului.
Indicații:
o nevrită, nevralgie, radiculopatie, afecțiuni și traumatisme ale sistemului nervos
central și periferic, reabilitare după accident vascular cerebral;
o boli de piele neinfecțioase și neinflamabile;
o boli ale aparatului locomotor: artrită, osteoartrită, dureri lombare, bursită,
miozită, sechele posttraumatice;
o gastrite, ulcer gastric și ulcer duodenal (in remisie), colita, distonie intestinală;
o dischinezie biliară, colecistită acalculoasă, post colecistectomie;
o hepatită cronică;
o pielonefrita, cistita, uretrita, prostatita;
o afectiuni ORL, afecțiuni bronhice, pulmonare și pleurale;
o adnexită, infertilitate, dismenoree, procese inflamatorii cronice;
o prostatită, infertilitate masculină;
o semne de îmbătrânire a pielii, scăderea turgorului, elasticitatea pielii.
Contraindicații:
o predispunere la hemoragii, hemoragie, menstră;
o prezența neoplasmelor, chisturilor;
o boli acute;
o starea generală severă a pacientului;
o glomerulonefrita;
o tuberculoză activă;
o arterioscleroza severă a vaselor;
o epilepsie;
o afecțiuni mintală în stadiul acut;
o gravide

9. Regulile de securitate
1. Oxocherita este un mineral - inflamabil, și poate fi reîncălzit, fie într-un dulap
sau o baie de apă.
2. Pentru a evita arsurile, nu aplicați medicament pe pielea umedă și mucoase.
3. Ozokeritul pentru uz medical trebuie să fie special, complet deshidratat.
4. În timpul încălzirii, asigurați-vă că nu intră în substanța respectivă apă.
5. În timpul încălzirii ozocherită personalul trebuie să utilizeze echipamente
speciale de protecție - ochelari de protecție, mănuși, șorțuri.
6. În timpul topirii se degajă un miros puternic, prin urmare, este necesar să
funcționeze în continusistema de ventilare.
7. În cazul în care pacientul anunță despre un disconfort, asistentul medical
intervine urgent, ozocherita poate fi prea caldă sau provoca reacții alergice.
8. Dacă trebuie să se efectueze procedura pentru pacient cu o tulburare de
sensibilitate a pielii, este recomandabil să se utilizeze un termometru pentru a
monitoriza temperatura ozocheritei și efectuarea procedurii la o temperatură
mai scăzută.

BIBLIOGRAFIE

 Cura Balneoclimatică- indicaţii şi contraindicaţii. Ministerul Sănătăţii – Institutul de

Medicină Fizică, Balneoclimatologie şi Recuperare Medicală, Autori: Aniţei Lidia,
Baican Ileana, Chirvasie Lidia, Conu A., Degeratu Cornelia, Dumitrescu Stelian, Florian
Mariana ș.a, Editura medicală. Bucureşti (1986)
 STUDII ŞI CERCETĂRI DE BALNEOLOGIE ŞI FIZIOTERAPIE - Ministerul Sănătăţii
- Institutul de Balneologie şi Fizioterapie – Editura medicală, Bucureşti (Vo1 V –1963;
Vol VII – 1965; Vol. X – 1969; Vol. XI - 1972).
 http://physiatrics.ru/100090-chto-takoe-ozokeritoterapiya/
 http://intranet.tdmu.edu.ua