Enigma Otiliei

de George Călinescu
roman interbelic/realist/balzacian/obiectiv
Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi ale unui text narativ
studiat, aparținând lui George Călinescu.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului narativ studiat într-o perioadă, într-
un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;
– comentarea a două secvențe relevante pentru tema textului narativ studiat;
– analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru textul narativ
studiat (de exemplu: acțiune, conflict, relaţii temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative,
instanțelecomunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).
Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conţinutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerinţă/reper).
Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins,
încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte;
utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; așezarea în pagină,
lizibilitatea – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte şi
să dezvolte subiectul propus.
.
I. - -realismul Integrat de istoria literaturii române în perioada
-perioada
evidenţierea interbelică, scriitorul realist, G. Călinescu, publică în
interbelică
a două -roman 1938 romanul ,,Enigma Otiliei” care se înscrie în acest
obiectiv
trăsături curent literar prin surprinderea tuturor aspectelor
care fac existenţei (autorul recreează atmosfera specifică
posibilă societăţii burgheze bucureştene de la începutul secolului
-date despre
încadrarea autor/operă al XX-lea), prin utilizarea tipurilor umane ilustrate de
textului personaje (tipul avarului- C. Giurgiuveanu, tânărul
studiat într-o ambiţios- Felix Sima, cocheta - Otilia Mărculescu, baba
tipologie, absolută - Aglae Tulea, fata bătrână - Aurica, prostul -
într-un Titi, nebunul - Simion, aristocratul rafinat - Pascalopol),
curent prin interdependența dintre mediul social și individ, prin
literar/cultur temele ilustrate, (moștenirea, familia, paternitatea) prin
al, într-o ciclicitatea cărții, dar şi prin nararea heterodiegetică și
perioadă sau prin prezenţa unui narator obiectiv şi omniscient ce
într-o devine un demiurg al universului imaginat de scriitor.
orientare
Scrierea “Enigma Otiliei“ a fost publicată când
tematică;
literatura romană cunoscuse deja romanul modern prin
C. Petrescu, autor interbelic care pleda pentru formula
epică proustiană, dar pe care G. Călinescu o respinge. În
ciuda acestei tendințe generale de modernizare și
sincronizare a literaturii române cu cea universală ce
caracterizează perioada interbelică, autorul “Enigmei
Otiliei” sfătuia scriitorii să se îndrepte către clasicism şi
balzacianism ca trepte necesare de evoluţie, afirmând că
“ am părăsit atât de puţină vreme iarba pentru a ne
culca în pat... Tipul firesc de roman românesc este
deocamdată acela obiectiv.”

Astfel, scriitorul publică în 1933 “Cartea nunţii”,

un roman predominant liric, considerat drept un exerciţiu
“în vederea unei plănuite opere epice”. Cu romanul
“Enigma Otiliei”, G. Călinescu încearcă să transpună
ideile sale din teoria literară în creaţia literară, dorind să
adopte stilul clasicist/realist. Teoriile sale se nu coincid
însă în totalitate cu ceea ce scrie, iar această abatare se
poate justifica și prin contextul literar interbelic.
,,Enigma Otiliei” devine un roman de sinteză
estetică în care își găsesc locul elementele clasice și
realiste specifice romanului obiectiv, elementele de tip
modern concretizate prin apariția personajului reflector
 redat de Felix Sim și prin tehnica pluriperspectivismului
folosită în portretizarea Otiliei, elementele naturaliste
(amprenta bolii și a eredității) și elemente romantice
Geneza
(tema iubirii).

Ideea elaborării romanului are ca punct de plecare un

eveniment familial, reprezentat de moartea unei mătuşi şi
de averea acesteia. La acestea se adaugă şi călătoria pe
care a făcut-o scriitorul la Iaşi pentru susţinerea
examenului de doctorat. În acest context, G. Călinescu
revede Iaşiul după aproape 20 de ani, iar imaginea
oraşului îi trezeşte amintirile copilăriei şi ale
adolescenţei aşa cum se simte Felix Sima, proaspăt
absolvent al Liceului Internat care se întoarce în
Bucureşti . Poate cel mai semnificativ element de geneză
este reprezentat de întâlnirea dintre G. Călinescu şi o fată
pe nume Otilia, mult mai mare decât el. În acel moment,
între cei doi nu a existat nimic afectiv, pentru că fata îi
inspirase doar un profund respect prin simplul fapt că îi
dăruise o carte în limba germană. Despre această Otilia,
G. Călinescu mărturiseşte că l-a însoţit toată viaţa
asemenea unei umbre sub înfăţişarea unei imagini
delicate feminine:"Ori de câte ori admiraţia mea a
înregistrat o fiinţă feminină, în ea era un minimum de
Otilia"
II. -analiza, la -Titlul Analizat din prisma titlului, se știe că, iniţial,
alegere, a romanul s-a numit "Părinţii Otiliei", iar acestă denumire
două pune în evidenţă ideea balzaciană a paternităţii. Trei
componente dintre personajele romanului: Otilia, Felix şi Stanică,
de structură sunt orfani şi au nostalgia unei familii adevărate. În
şi de limbaj acelaşi timp, titlul iniţial al romanului se justifică şi prin
ale textului faptul că unele personaje vor să devină, dintr-un interes
ales, material sau sentimental ”părinţii Otiliei”. În cele din
semnificative urmă, la sugestia editorului, titlul a fost schimbat în
pentru tema "Enigma Otiliei", iar această modificare a avut la bază
şi viziunea raţiuni comerciale.
despre lume
a autorului/a -Tema Perceput din perspectiva temei, romanul valorifică
naratorului, moştenirea averii lui C. Giurgiuveanu, la care se adaugă
din seria: şi cea a paternităţii sau chiar iubirea dintre Otilia şi Felix
acţiune, pe care autorul le prezintă într-o viziune realist-
conflict, balzaciană.
relaţii
temporale şi
spaţiale, Nu numai tematic, romanul își demonstrează
incipit, final, -structură apartenența la realismul de inspirație citadină, ci și
construcţia structural, ,,Enigma Otiliei” fiind alcătuit din 20 de
subiectului, capitole care nu au niciun titlu, fiind numerotate doar cu
perspectivă cifre romane, urmate de un epilog din care cititorul află
narativă. detalii despre evoluţia personajelor principale.
Simetria cărţii e susţinută de imaginea casei lui C.
Giurgiuveanu descrisă atât la începutul operei, cât şi la
final. În incipit, după descrierea balzaciană a casei lui
Moș Costache, naratorul surprinde întâlnirea dintre Felix
Sima şi tutorele său. Răspunsul lui Giurgiuveanu la
întrebarea lui Felix dacă acolo locuieşte C. Giurgiuveanu
e unul care denotă absurdul :„ Nu stă nimeni aici”.
Această replică poate fi pusă în corespondenţă cu finalul:
„Aici nu stă nimeni” și pune în evidenţă caracterul ei
oracular, pentru că în cele din urmă casa lui
Giurgiuveanu va rămâne nelocuită .
Compoziţional, G. Călinescu imprimă romanului o
simetrie vizibilă în modul de organizare a planurilor
 narative. Planul narativ principal se desfăşoară în jurul
averii lui C. Giurgiuveanu, vânată de sora lui, Aglae
Tulea şi de ginerele acesteia. Acest conflict exterior
principal este dublat de altul secundar, existent în familia
Tulea: Simion Tulea refuză să dea fiicei sale, Olimpia,
zestrea promisă.
Relații
spațio-
temporale Evenimentele sunt relatate în ordine cronologică, ceea ce
e specific realismului, acţiunea desfăşurându-se în
Bucureşti, de-a lungul unei perioade temporale cuprinse
între lunile iulie 1909 şi martie 1919. Există la finalul
ultimului capitol o scurtă secvență epică asemenea unei
epilog, în care este prezentat destinul lui Felix, al lui
Pascalopol şi al Otiliei.
Reperele temporale și spațiale sunt ample, prezente
chiar din incipit: „în 1909, într-o seară de iulie…”, în
București, iar întâmplările se mută succesiv din casa lui
Giurgiuveanu şi cea a familiei Tulea, în locuinţa lui
Pascalopol din Bucureşti, la moşia acestuia din Bărăgan,
în apartamentul Georgetei, la familia lui Stanica Raţiu.
Mediile sociale sunt diferite şi ele: negustori, moşieri,
Perspectiva industriaşi, curtezani, romancierul, realizând astfel o
narativă imagine panoramică a societăţii romaneşti de dinaintea
Primului Război Mondial.
Incipitul romanului prezintă timpul, spaţiul şi
personajele principale într-o manieră balzaciană.
Din punctul de vedere al perspectivei narative,
naratorul este obiectiv, omniscient şi omniprezent, iar
nararea se realizează la persoana a III-a. Ca element de
modernitate se constată apariţia personajului reflector
 ilustrat prin Felix Sima. Chiar în secvenţa iniţială,
cititorul face cunoştinţă cu personajele cărţii, aflate în
casa lui Giurgiuveanu, prin ochii lui Felix. În aceste
secvenţe focalizarea devine internă, dar naratorul
păstrează o oarecare distanţă faţă de personajul său,
element sesizat de Nicolae Manolescu care constată că
un tânăr de 18 ani nu poate să posede un limbaj atât de
elevat cu noţiuni din arhitectură şi din pictură.

III. -ilustrarea Ajuns în București, Felix Sima, despre care lectorul află
temei textului că e un proapspăt absolvent al Liceului Internat din Iași
prin referire care își dorește să urmeze Medicina pentru de a deveni
la o medic asemenea tatălui, găsește cu greu casa tutorelui
scenă/secven său. În momentul în care sună la ușă, îl întreabă pe cel
ţă narativă care îi răspunde, dacă acolo locuiește Costache
comentată; Giurgiuveanu. Neștiind cine e tânărul și temându-se de
posibilitatea ca acesta să nu fie un intrus care să-i fure
banii, la care ține atît de mult, moș Costache îi răspunde
că nu stă nimeni acolo:„ — Nu-nu-nu știu... nu-nu stă
nimeni aici, nu cunosc... ” Încă din acestă secvență, se
observă modul în care autorul valorifică tema
moștenirii chiar de la început. Episodul continuă cu
momentul în care apare verișoara Otilia și îl salvează pe
Felix, spunându-i lui Giurguveanu cine este:„ — Dar,
papa, e Felix!”. Luaţi prin surprindere, cei doi,
Giurgiuveanu și Otilia, constată că nu au nimic pregătit
pentru Felix, de aceea tânăra decide ca el să doarmă în
camera ei până a doua zi când i se arată un dormitor
pregătit de Marina, o femeie în vârstă, rudă cu
proprietarul, care ţinea locul unei slujnice fără a fi plătită
pentru serviciile sale, ci doar permițându-i-se să stea în
casă. Înainte însă de a fi condus în cameră, Felix este
prezentat de Otilia celor aflați în casa de pe strada Antim
care stăteau în jurul unei mese rotunde unde se juca
table. Acum, romancierul se folosește de un pretext
realist pentru a-și prezenta personajele cărții: în primul
rând, e prezentat moșierul Leonida Pascalopol:„ Era un
om cam de vreo cincizeci de ani, oarecum voluminos,
totuși evitând impresia de exces, cărnos la față și rumen
ca un negustor, însă elegant prin finețea pielii și tăietura
englezească a mustății cărunte. Părul rar, dar bine ales
într-o cărare care mergea din mijlocul frunții până la
ceafă, lanțul greu de aur cu breloc la vestă, hainele de
stofă fină, parfumul discret în care intra și o nuanță de
tabac, toate acestea reparau cu desăvârșire, în
apropiere, neajunsurile vârstei și ale corpolențe”, iar
apoi familia Tulea alcătuită din Aglae Tulea („Era o
doamnă cam de aceeași vârstă cu Pascalopol, însă cu
părul negru pieptănat bine într-o coafură japoneză.
Fața îi era gălbicioasă, gura cu buzele subțiri, acre,
nasul încovoiat și acut, obrajii brăzdați de câteva cute
mari, acuzând o slăbire bruscă. Ochii îi erau bulbucați,
ca și aceia ai bătrânului, cu care semăna puțin și avea
de altfel aceeași mișcare moale a pleoapelor. Era
îmbrăcată cu bluză de mătase neagră cu numeroase
cerculețe, strânsă la gât cu o mare agrafă de os și
sugrumată la mijloc cu un cordon de piele, în care se
vedea, prinsă de un lănțișor, urechea unui cesuleț de
aur), sora lui Giugiuveanu, Simion Tulea, soțul acesteia,
care împreună au trei copii: Aurica, Olimpia, căsătorită
cu avocatul fără procese Stănică Rațiu, și Titi.
Se constată că pe parcursul acțiunii romanului,
moștenirea averii lui Giurgiuveanu devine pentru
familia Tulea cel mai important scop, iar aceast unic
scop le va influența negativ destinele. Chiar din acestă
scenă, Aglae Tulea își manifestă atitudinea de
nemulțumire provocată de vestea pe care o află potrivit
căreia Felix Sima va locui la fratele său. Această mutare
e privită cu ostilitate de femeie care adaugă ironic:„ —
Așa?! se miră Aglae. N-am știut: faci azil de orfani”.
Agale se gândeşte totuși că ar putea profita de pe urma
lui Felix, astfel, la sugestia Auricăi, acesta încearcă să îl
ajute pe Titi, care era corigent la latină, dar băiatul refuză
de cele mai multe ori. În acest fel, Aurica vrea să-l atragă
pe tânăr, sperând că ar putea să se căsătorească cu el, dar
eşuează. De-a lungul acțiunii romanului, relaţia dintre
familia Tulea şi cei doi orfani ( Otilia este fiica celei de-a
două soţii a lui Giurgiuveanu ) nu evoluează pozitiv,
ostilitatea făcându-şi din ce în ce mai mult simţită
prezenţa din pricina averii lui moș Costache.
O a doua secvență narativă ilustrativă pentru
tema moștenirii este cea în care moș Costache se
îmbolnavește prima oară și are un atac de congestie
cerebral. În acest moment, familia Tulea pentru a putea
să verifice tot ce se întâmplă în casă, pune stăpânire pe
ea sub pretextul că vrea să fie prin preajma bolnavului și
să-i fie de ajutor. Aglae Tulea e neliniștită la gândul că ar
putea să dispară ceva din casă, poruncindu-le tuturor sa
treacă ,, dincolo, să nu fure vreunul ceva”. Stănică Rațiu
cheamă un medic care îl consultă superficial,
recomandându-le să rudelor doar să-i pună gheață. Chiar
dacă e bolnav, bătrânul Costache nu uită să aibă grijă de
cheile sale pe care Aglae i le cere insistent. Sora
bătrânului e preocupată doar de averea acestuia ,, Aici e
casa fratelui meu, și eu sunt unica lui soră. Nimic nu se
mișcă aici în casă și nimeni nu s-atinge de nimic.
Trebuie să stăm aici să păzim, n-o să lăsăm în casă un
bolnav fără simțire, care nu vede, n-aude, cu străini în
casă.” Indiferenți la soarta lui moș Costache, membrii
clanului Tulea ajung să se simtă la batrân ca în propria
lor casă, ospătându-se din mâncarea și băutura
bolnavului: ,, Toți, afară de Felix și Otilia, se așezară
foarte bine dispuși în jurul mesei, iar Olimpia se apucă
să taie tacticos salamul”. Pentru ca indiferența să atingă
cote maxime, familia Tulea se apucă să joace cărți și
așteaptă în veselie dezodământul bătrânului pentru a
putea fi bogați. Scena descrisă are un aspect grotesc, iar
personajele își demonstrează tipologia. Baba
absolută ,,fără cusur în rău” e nepăsătoare la drama
fratelui său, ginerele acesteia, parvenitul, nu vrea decât
să scotocească prin casă în speranța că va găsi banii.
Meschini prin scopul lor, aceștia obosesc și adorm
împreună în casa lui Costache. Când își revine, bătrânul
constată că toată casa îi e ocupată și afirmă supărat: ,,ce-
i aicea, dormitor public?” Nemulțumirea provocată de
prezența familiei Tulea se manifestă și în prezența lui
Pascalopol ăruia îi cere să-i dea afară pe toți, cu excepția
Otiliei și a lui Felix.

Nici în cadrul familiei Tulea, lucrurile nu stau prea bine,

pentru că și aici e la mijloc o moștenire: Simion Tulea
nu consimte să dea fiicei sale mai mari, Olimpia, despre
care spune că nu e copilul lui, zestrea, iar avocatul,
Stanică Raţiu, refuză să se cunune. La naşterea copilului,
cei doi soţi speră să îşi înduplece părinţii, dar nici de data
aceasta nu reuşesc. Destrămarea cuplului Olimpia–
Stanica Raţiu se va produce mai târziu, când avocatul
reuşeşte să fure banii lui Giurgiuveanu, căruia îi
provoacă în acest fel moartea, pentru ca apoi să divorțeze
şi-şi deschidă un cabinet de avocatură, căsătorindu-se în
cele din urmă cu Georgeta.
Deși Leonida Pascalopol și-a dorit să-l convingă pe
Giurgiuveanu să o înfieze pe Otilia şi să treacă pe
numele ei o parte din bani, moş Costache a ezitat și
amînat de fiecare dată. După moartea lui, Otilia se
căsătoreşte cu Pascalopol, în timp ce familia Tulea intră
într-un proces de dezintegrare, pentru că nu a reușit să să
pună mâna pe averea fratelui său: Aglae nu moștenește
decît un săculeţ de bani, Simion e internat într-un
ospiciu, Aurica rămâne fată bătrână, iar Titi, după câteva
încercări nereuşite de a se căsători, cade tot mai des în
mânia legănatului.
Acțiunea cărții e construită din planul social, reprezentat
de lupta pentru moștenirea averii lui Giurgiuveanu şi
planul erotic ce constă în povestea de dragoste dintre
Felix şi Otilia. Imediat ce pătrunde în casa tutorelui sau,
Felix se simte atras de fata cu “ capul prelung”, iar
Otilia, la rândul ei, ajunge să-l iubească. Deznodământul
acestei iubiri romantice nu este cel aşteptat, pentru că
într-o societate în care relaţiile dintre oameni sunt supuse
degradării sub forţa nefastă a banului şi iubirea are
aceeaşi soartă. Astfel , că tema moștenirii reușește să
 pună în umbră cele mai curate sentimente.
În epilog, cititorul află că Felix s-a căsătorit, că a ajuns o
celebritate în domeniul medicinii, iar într-una din zile, în
trenul de Constanța, îl întâlneşte pe Leonida Pascalopol
care îi spune că i-a redat Otiliei libertatea şi că acum e
căsătorită cu un conte.
IV. Concluzia Romanul “Enigma Otiliei” respectă în mare parte
principiile clasicismului/realismului şi, mai cu seamă,pe
cele ale balzacianismului, iar expoziţiunea romanului,
așa cum s-a văzut, e tipic balzaciană prin aşezarea
personajului într-un moment istoric exact determinat.
Balzacian este romanul şi prin tema moştenirii.
Asemenea romancierului francez, Balzac, și G.
Călinescu excelează în descrierea interioarelor, realizând
o corelaţie între personaj şi ambianţa. Locuinţa lui
Pascalopol respiră nu numai o stare socială deasupra
mediei, ci dezvăluie o anumită filosofie despre existenţa.
Camera Otiliei prefigurează comportamentul
neconvenţional al fetei, neastâmpărul, sensibilitatea,
rapidă trecere de la o stare sufletească la alta: “ rochii,
pălării zăceau pe fotolii, pantofi pe sub masă, jurnale de
modă franţuzeşti mai peste tot, amestecat cu note
muzicale …”
Portretul fizic are relevanţă în conturarea
portretului moral. Toate portretele fizice sunt realizate cu
meticulozitate din perspectiva unui personaj ( Felix ), iar
trăsăturile fizice sunt subordonate unei trăsături psihice
dominante. Prin portretul Auricăi, prozatorul realizează o
sugestivă înfăţişare a fetei bătrâne din încorsetările
căreia personajul nu va mai ieşi: “ era o faţă cam de 30
de ani, cu ochi proeminenţi, că ai Aglaei, cu faţa
prelungă…”. Elementele care au favorizat aceasta
închistare sunt trăsăturile feţei: ochii bulbucaţi, obraji
prelungi, tâmple dizgraţioase.
Pe lângă elementele realiste, există şi trăsături
specifice romanului modern. În “Enigma Otiliei”,
George Călinescu îşi asumă rolul naratorului,
interpretând “singur toate rolurile, vorbind în numele
tuturor personajelor (limbajul e al său, nu al lor …: un
actor care nu ştie să se identifice cu personajele,
rămânând el însuşi în pielea fiecăruia” (Nicolae
Manolescu): când Felix Sima caută casa unchiului său,
privirile sunt atât de pătrunzătoare, încât nu pot fi
atribuite tânărului licean. El nu poate avea atâtea
cunoştinţe tehnice despre arhitectură, iar cel ce scrutează
înfăţişarea locuinţelor, substituind personajul, e
romancierul, e ochiul unui estet. În acest roman,
personajele vorbesc identic cu autorul lor; fapt ce nu se
petrece într-un roman scris de Balzac. Incongruenta
dintre solemnitatea frazei, situaţia socială, gradul de
cultură şi mentalitatea personajelor răzbate de
pretutindeni.
De asemenea, prezentarea unor personaje se face
cât se poate de modern: Otilia fiind văzută diferit din mai
multe unghiuri , moş Costache e umanizat prin dragostea
sinceră pentru Otilia şi Felix. Naturalismul este
argumentat prin interesul pentru procesele psihice
deviante, motivate prin ereditate şi mediu ( Simion şi
Titi).
Felix Sima devine în primele 3 capitole ale cărţii
un personaj reflector prin intermediul căruia cititorul
face cunoştinţă cu celelalte personaje.
 X: În concluzie, deşi G Călinescu a încercat să
“demonstreze vitalitatea formulei balzaciene”, el a
depăşit această formulă şi a atins modernitatea .