Realizarile tehnice cu caracter de noutate.

Know-how

Este o realizare tehnica cu caracter de noutate relativa, la fel ca si inovatia.

Inovatia este o realizare tehnica noua pentru unitatea in care este realizata si utila acesteia.
Know-how-ul este un element de proprietate industriala, un element valoros in patrimoniul
unei intreprinderi. Know-how-ul nu are o reglementare proprie in legislatia romana.
Know-how-ul sau savoir-fair se traduce prin a sti cum, a sti in ce fel.
In doctrina know-how-ul este definit ca fiind ansamblu de cunostinte tehnice, (informatii,
experienta, abilitate), nebrevetabile sau brevetabile dar nebrevetate necesare fabricarii, functionarii
sau comercializarii unor produse, tehnologii sau procedee.
Cunostintele tehnice ce formeaza know-how-ul trebuie sa aiba caracter de noutate relativa
si originalitate.
In OUG 52/1997, aprobata prin Legea 79/1997 privind regimul juridic al francizei, se face
referire la know-how ca fiind ansamblu formelor definitiilor tehnice, desenelor, modelelor,
retelelor, procedeelor ce servesc la fabricarea sau comercializarea unui produs.
Know-how-ul are 2 componente abstracte:
1) abilitatea sau dexteritatea tehnica a unei persoane datorata aptitudinilor sale native sau
dobandite prin experienta
Abilitatea si dexteritatea tehnica sunt calitati atasate persoanei si, in consecinta, nu pot fi
apropiate de intreprindere.
Ele pot fi transmise doar impreuna cu serviciile, persoanele care le detin.
2) experienta tehnica rezultata in urma unei practici industriale indelungate
Aceasta componenta este susceptibila de a fi descrisa in documente, deci fixata pe un
suport material si, in consecinta, poate fi transmisa.
De asemenea ea poate fi apropiata de intreprindere.

Caracterele know-how:
1) Know-how-ul are un caracter tehnic, practic.
Ansamblu de cunostinte fara caracter tehnic este de esenta francizei si nu a know-how-ului.
2) Know-how-ul are un caracter transmisibil
Transmiterea se poate face in baza unui contract de comunicare de know-how. Prin acest
contract se transmit atat experienta tehnica, rezultata in urma unei practici industriale indelungate,
cat si serviciile persoanei care detine abilitatea sau dexteritatea tehnica ce formeaza know-how-ul.
3) Know-how are caracter secret; Nefiind reglementat printr-o lege speciala, nu exista
norme care sa protejeze titularul de know-how.
 Know-how-ul beneficiaza doar de o protectie de fapt, mai exact prin interzicerea riguroasa
a accesului tertilor la cunostintele ce formeaza know-how-ul.
In consecinta, titularul de know-how nu este aparat printr-un titlu de protectie si
beneficiaza doar de un monopol de fapt pentru exploatarea know-how-ului.
Know-how-ul se deosebesc de secretul de fabricatie sau secretul comercial.
Secretul comercial este o informatie sau un ansamblu de informatii care nu sunt, in general,
cunoscute publicului sau persoanelor care se ocupa in mod obsinuit cu astfel de informatii.
Secretul de fabricatie sau secretul comercial constitutie o tehnica, o formula de fabricatie
izolata, pe cand know-how-ul reprezinta un ansamblu de elemente.
Secretul de fabricatie si secretul comercial au un caracter static, in sensul ca nu se modifica
in timp, in timp ce know-how-ul are un caracter dinamic, fiind in permanenta supus ameliorarii prin
activitati practice si de cercetare.
Contractul de comunicare de know-how este contractul prin care se realizeaza transmiterea
know-how-ului.
Intrucat nu exista un titlu de protectie al know-how-ului, acesta nu poate fi transmis prin
contract de cesiune sau licenta.
Contractul de comunicare de know-how este un contract nenumit, consensual, pentru proba
se cere forma scrisa si nu exista conditii pentru opozabilitate fata de terti.
Daca prin contractul de comunicare de know-how se transmit nu doar elemnte abstracte,
intelectuale, ci si elemente materiale, sunt aplicabile pentru acestea regulile de la vanzare-
cumparare.
Pentru elementele abstracte intelectuale, se aplica regulile de la antrepriza.

Marca si indicatiile geografice

Marca este un obiect de proprietate industriala ce face parte din categoria semnelor
distinctive. Este un important element in patrimoniul unei intreprinderi si permite consumatorilor sa
isi orienteze preferintele catre un anumit produs sau serviciu.
Reglementare legala: Legea 84/1998
Marca este un element incorporal al fondului de comert, destinat sa atraga clientela in jurul
unui produs sau serviciu.
In art 3 din lege avem o definitie legala: marca este un semn distinctiv, susceptibil de
reprezentare grafica, ce serveste la deosebirea produselor sau serviciilor unui comerciant de cele
asemanatoare ale celorlalti comercianti.
Caracterele marcii:
 1) marca este facultativa; Titularul are dreptul si nu obligatia de a isi marca produsele sau
serviciile; In consecinta, un comerciant poate sa fabrice si sa comercializeze atat produse marcate,
cat si produse care nu poarta nici o marca.
2) marca are caracter individual, adica ea poate sa apartina unei persoane fizice sau juridice
Caracterul individual nu exclude detinerea marcii in coproprietate.
3) marca are un caracter independent fata de produs sau serviciu. Acest caracter se traduce
prin aceea ca un produs sau serviciu ce poarta o marca poate fi comercializat in continuare, chiar
daca marca este anulata sau isi pierde valabilitatea.

Deosebirea marcii de alte semne distinctive

Denumirea de firma, nume comercial sau denumire sociala identifica un comerciant
persoana fizica sau persoana juridica. Astfel, firma este numele sau denumirea sub care un
comerciant isi desfasoara activitatea si sub care semneaza.
Emblema este un semn distinctiv care, deasemenea, deosebeste un comerciant de ceilalti
comercianti.
Firma si emblema identifica comerciantul, adica sunt atribute de identificare ale acestuia.
Firma este obligatorie si unica pentru un comerciant.
Emblema este facultativa, neexistand nicio sanctiune pentru comerciantul care detine o
emblema.
Marca nu identifica comerciantul, ci produsele si serviciile unui comerciant de cele
asemanatoare ale altor comercianti.
Exista o asemanare intre cele 3 in privinta conditiilor de validitate, in sensul ca toate
trebuie sa fie distinctive, disponibile si licite.
Deosebiri:
- firma nu poate fi instrainata separat de fondul de comert
Marca si emblema, in principiu, se pot transmite separat de fondul de comert.
- firma are caracter unic si obligatoriu, in sensul ca un comerciant trebuie sa aiba un singur
nume, in timp ce marca are caracter facultativ, un comerciant putand sa nu aiba nici o marca
inregistrata sau sa aiba una sau mai multe marci inregistrate
- un comercant se poate apara impotriva folosirii nelegitime de catre un alt comerciant a
firmei sau emblemei sale prin actiunea in concurenta neloiala
In cazul folosirii nelegitime a unei marci, titularul acesteia se poate apara prin actiunea in
contrafacere si, in anumite situatii, prin actiunea in concurenta neloiala.
 Semne susceptibile de a constitui marci
Pot fi inregistrate ca marca semne distinctive, cum ar fi: nume de persoana, cuvinte,
desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale, combinatii de culori, precum si
orice combinatie a acestora.