Sunteți pe pagina 1din 36

Anatomie topografică

C8

REGIUNILE PARIETALE
ALE TORACELUI
TORACELE

Toracele constituie porţiunea superioară a trunchiului. El conţine cavitatea


toracică (Cavitas thoracis) în care sunt situate: cea mai mare parte a organelor
aparatului respirator, o parte a tubului digestiv, organul central al aparatului
circulator şi vasele mari din imediata sa apropiere, noduri limfatice, marile
colectoare limfatice şi nervi importanţi. Scheletul toracelui este reprezentat de
coloana vertebrală toracică, stern şi coaste, articulate între ele pentru a forma
toracele osos .
Limitele toracelui :
- Superior : limita de suprafaţă porneşte de la incizura jugulară a sternului,
trece de o parte şi de cealaltă de-a lungul claviculelor până la articulaţiile
acromioclaviculare; se continuă apoi prin linia orizontală ce trece prin
procesul spinos C7
- Inferior : trece - la suprafaţă - prin baza procesului xifoid, arcul costal până la
coasta X-a, vârful coastelor XI şi XII, marginea inferioară a acesteia din urmă
şi discul intervertebral T2-L1
Linii convenţionale de orientare:

- linia mediosternală (Linea mediana


anterior) - este linia mediană
anterioară;
- linia parasternală (Linea sternalis) -
descinde de-a lungul marginii
sternului;
- linia mamelonară (Linea mamillaris)
este verticala care coboară prin papila
mamară; ca trece, în partea
superioară, prin locul de unire a treimii
mediale cu cele două treimi laterale
ale claviculei; din cauza situaţiei
variabile a mamelonului, mai ales la
femeie, este folosită de obicei linia
- linia medioclaviculară - este
verticala care coboară prin mijlocul
claviculei;
Linii convenţionale de orientare:

- linia axilară anterioară (Linea


axillaris anterior) - verticala ce coboară
prin marginea anterioară a şanţului
axilar; când braţul este în abducţie sau
ridicat vertical, corespunde marginii
anterioare a muşchiului pectoral mare;
- linia medioaxilară (Linea axillaris
media) - verticala coborâtă din vârful
axilei;
- linia axilară posterioară (Linea
axillaris posterior) - este verticala ce
descinde prin marginea posterioară a
şanţului axilar; ea corespunde marginii
laterale a muşchiului dorsal mare;
Linii convenţionale de orientare:

- linia scapulară (Linea scapularis) - verticala


coborâtă prin unghiul inferior al scapulei;
- linia paravertebrală (Linea para-vertebralis) -
este verticala care coboară prin vârful proceselor
transverse; se poate preciza doar pe radiografii;
- linia mediană posterioară - coboară pe linia
mediană a spatelui, de-a lungul proceselor
spinoase.
TORACELE OSOS
Toracele osos are forma unui trunchi de con uşor turtit dinainte-înapoi
Suprafaţa exterioară (exotoracele) este împărţită în patru feţe :
• a) Faţa anterioară este delimitată de două linii oblice care trec prin
unghiurile costale anterioare. Pe ea găsim: sternul, articulaţiile
sternocondrale, cartilajele costale, articulaţiile condrocostale şi extremităţile
anterioare ale coastelor şi ale spaţiilor intercostale.
• b) Faţa posterioară, delimitată prin două linii oblice care trec prin unghiurile
costale posterioare, prezintă: creasta spinală, şanţurile vertebrale, procesele
transverse, articulaţiile costotransversare şi extremităţile posterioare ale
coastelor şi ale spaţiilor intercostale.
• c) Feţele laterale, foarte convexe, sunt alcătuite de corpul coastelor şi de
spaţiile intercostale.
Endotoracele este divizat tot în patru feţe. Faţa anterioară şi cele laterale
prezintă aceleaşi elemente constitutive ca şi la exotorace. Faţa posterioară
se caracterizează prin proeminenţa puternică a corpurilor vertebrale,
încadrată de cele două şanţuri pulmonare adânci, şi de articulaţiile capetelor
coastelor
Orificiul
superior, de
formă ovală,
este aşezat într-
un plan oblic
dinapoi înainte şi
de sus în jos.
Este delimitat de
fiecare parte, în
sens antero-
posterior, de
incizura jugulară
a sternului,
marginea
medială a primei
coaste şi de
corpul primei
vertebre toracice
Orificiul
inferior este
format de
fiecare parte,
tot dinainte
înapoi, de
procesul xifoid,
arcul costal,
extremitatea
anterioară a
coastei a XI-a,
marginea
inferioară a
coastei a Xll-a
şi corpul
vertebrei T12.
REGIUNILE PARIETALE ALE
TORACELUI
Regiunile parietale sunt următoarele: regiunea sternală, regiunea
costală, regiunea diafragmatică, regiunea rahidiană toracică şi regiunea
mamară

A. Regiunea sternală

• Sternul având o situaţie superficială, planurile moi permit cu uşurinţă


explorarea lui.Limitele sunt următoarele: în sus -incizura jugulară; lateral -
de o parte şi de cealaltă, marginile sternului împreună cu articulaţiile
sternocondrale; în jos -baza procesului xifoid în profunzime, regiunea se
întinde până la pleura parietală
STRATIGRAFIA :
a) Pielea
b) ) Planul subcutanat, puţin
dezvoltat, este sărac în grăsime;
conţine în schimb travee
conjunctive care unesc pielea de
straturile subiacente.
c) Planul fascial superficial - este
reprezentat de fasciile pectoralilor
mari.
d) Planul muscular superficial - este
constituit de inserţiile sternale ale
muşchilor: SCM la nivelul
manubriului; al pectoralilor pe
părţile laterale ale corpului
sternal; inserţiile drepţilor
abdominali la nivelul procesului
xifoid
e) Planul osteoarticular - este
alcătuit din steni şi articulaţiile lui
cu clavi­culele şi cu cartilajele
costale
f) planul muscular profund -
este format în principal din
muşchiul transvers al toracelui
(triunghiularul sternului). Muşchi
pereche, el este format din cinci
fascicule musculare, unite la
origi­nea lor pe faţa posterioară
a procesului xifoid şi a corpului
sternal; de aici fasciculele
diverg şi se insera pe marginile
inferioare ale cartilajelor costale
II-VI.
g) Planul fascial profund - este
reprezentat de o lamă subţire
de ţesut celular.
h) Pleura parietală costală -
constituie ultimul plan al
regiunii; în cadrul acestei
regiuni, ea se reflectă în pleură
mediastinală, formând
receusurile costo-mediastinale
anterioare
B. Regiunea costală
Regiune pereche, este cea mai întinsă regiune parietală toracică. Ocupând
spaţiul dintre stern şi coloana vertebrală, cele două regiuni iau parte la
alcătuirea pereţilor anterior, laterali şi posterior ai cavităţii toracice. Regiunii i se
suprapun supero-lateral umărul, iar anterior regiunea mamară
Limite:
anterior - marginea laterală a sternului;posterior , marginea laterală a
musculaturii profunde (autohtone) ce ocupă şanţurile vertebrale
superior - prima coastă
inferior - linia oblică în jos şi înapoi ce trece prin arcul costal, vârful coastelor XI
şi XII, şi apoi marginea inferioară a coastei a XII-a
Limita profundă este reprezentată tot de pleura parietală
Pentru descrierea şi localizarea mai precisă a proceselor patologice din
această regiune, ea poate fi subîmpărţită prin două linii convenţionale,
una verticală medioaxilară, alta orizontală, de-a lungul coastei a Vl-a.
Se delimitează astfel patru sectoare: antero- şi postero-superior,
antero- şi postero-inferior
STRATIGRAFIA :
a) Pielea este mobilă pe
planurile subiacente
b) Planul subcutanat -
uneori foarte
abundent, are în
partea profundă o
dispoziţie lamelară
Conţine numeroase
elemente vasculo-
nervoase superficiale,
dintre care o
importantă reală o au
venele. Acestea se
anastomozează între
ele formând o vastă
reţea ce se continuă şi
în regiunile învecinate.
Reţeaua participă Ia
realizarea
anastomozelor cavo-
cave şi porto-cave
c) Planul fascial superficial -
rezultat prin fuzionarea fasciilor
musculare, este subţire antero-
lateral, dar devine mai gros în
partea posterioară.
d) Planul muscular superficial
- în partea anterioară -
pectoralii mare cu cele trei
fascicule ale sale, clavicular,
sternocostal şi abdominal ,
muşchiul subclavicular întins
de la primul cartilaj costal la
claviculă; pectoralul mic, într-
un strat mai profund, porneşte
de pe coastele III-V; dreptul
abdominal plecat de pe
cartilajele costale V-VII
-în partea posterioară
găsim porţiuni din unii
muşchi ai regiunii
rahidiene: superior -
fasciculele orizontal şi
ascendent ale trapezului;
inferior - dorsalul mare
inserat pe ultimele 3-4
coaste; profund faţă de
aceştia, întâlnim porţiunea
laterală a romboidului,
apoi cei doi dinţaţi mici
posteriori inseraţi pe
coastele II-V (cel superior)
şi respectiv pe coastele
IX-XII (cel inferior).
- în partea laterală se află:
scalenul posterior prin
inserţia sa distală pe
coasta a II-a, în porţiunea
superioară; digitaţiile
oblicului extern al
abdomenului pornite de pe
ultimele 7-8 coaste, şi
acoperind inserţiile oblicului
intern de pe ultimele trei
coaste, în porţiunea
inferioară; în sfârşit, în
porţiunea mijlocie, dinţatul
anterior, care aparţine în
întregime regiunii costale,
pleacă de pe coastele I-X,
şi se întinde până la
marginea medială a
scapulei.
Elemente vasculo-
nervoase :artera toracică
laterală, ramură a axilarei,
nervii toracic lung şi
toracodorsal din plexul
e) Planul osteo - muscular -
constituie peretele toracic propriu-
zis. El este alcătuit din coaste, cu
porţiunile lor osoase şi
cartilaginoase delimitând între ele
spaţiile intercostale, în care se
dispun muşchii intercostali.
1. Coaste(12 perechi de arcuri
osoase, întinse între stern şi
coloana toracică)
2. Cartilajele costale continuă
anterior coastele osoase. Primele
7 perechi, cele ale coastelor
adevărate, se articulează direct
cu sternul
3. Articulaţiile costovertebrale
4. Articulaţiile costocondrale (dintre
porţiunile osoase şi cele
cartilaginoase ale coastelor),
precum şi cele intercondrale
(între extremităţile anterioare ale
cartilajelor VII-X) au ca mijloace
de unire continuitatea periostului
cu pericondrul
Muschii intercostali
5. Muşchii intercostali
externi ocupă spaţiile
intercostale, de la nivelul
coloanei vertebrale până în
dreptul articulaţiilor
condrocostale, de unde se
continuă până la stern cu
membrana intercostală
externă. Intercostalii interni se
întind de la unghiul costal
până la marginea sternului; la
extremitatea posterioară a
spaţiilor intercostale, ei se
continuă cu membrana
intercostală internă. Ambele
categorii de muşchi
intercostali se insera pe
marginile adiacente ale
coastelor alăturate. Din planul
profund al muşchilor
intercostali interni se desprind
muşchii intercostali intimi, care
se insera pe buza internă a
şanţului costal supraiacent
Elementele acestora
sunt aşezate în
ordine - de sus în jos
- vena, artera şi
nervul (V. A. N.). La
nivelul unghiului
costal posterior,
mănunchiul trece
între cei doi muşchi
intercostali, extern şi
intern, ai spaţiului
respectiv, adăpostit
în şanţul costal al
coastei supraiacente;
pătrunde apoi între
intercostalul intim şi
cel intern, pentru ca
în treimea anterioară
să ajungă între
intercostalul intim şi
fascia endotoracică
Muschii intercostali
Acţiune.
Intercostalii
externi sînt
inspiratori
(ridicători ai
coastelor);
intecostalii interni
sînt expiratori
(coborîtori ai
coastelor). Ei
prezintă un rol
important în
constituirea
pereţilor toracici;
datorită
elasticităţii lor,
toracele se poate
mări şi micşora
f) Planul muscular profund -
este reprezentat de
următoarele elemente: la
limita posterioară a regiunii -
muşchii subcostali; în partea
anterioară inserţiile costale ale
muşchiului transvers al
toracelui şi inserţiile porţiunii
costale a diafragmei, sub
forma unor digitaţii încrucişate
cu cele ale transversalul
abdominal între muşchiul
transvers al toracelui pe de o
parte - şi cartilajele costale,
respectiv muşchii intercostali
g) Planul fascial profund - este
format de fascia endotoracică,
a cărei prezenţă permite - în
cursul intervenţiilor
chirurgicale - decolarea
pleurei parietale.
h) Pleura parietală costală -
formează ultimul plan.
C. Regiunea mamară
Regiunea mamară este o regiune parietală pereche, suprapusă regiunii
costale în partea sa antero-superioară; ea este ocupată de către
mamelă. Aproape fără importanţă la bărbat, la care glanda mamară a
rămas într-un stadiu rudimentar, ea dobândeşte o mare importanţă la
femeie, din punct de vedere fiziologic, patologic şi estetic
Mamela este cea care dă forma caracteristică regiunii. Ea
are în general forma unei emisfere sau a unui con turtit,
care repauzează cu baza pe peretele toracic anterior.
Aproximativ în centrul feţei convexe prezintă proeminenţa
rotunjită a papilei mamare, înconjurată de areola mamară.
în general forma emisferică a mamelei este mai accentuată în jos şi
medial, unde se formează - şanţul submamar. Este locul frecvent al
intertrigo-ului. între cele două mamele se găseşte şanţul intermamar ce
corespunde regiunii sternale. în copilărie, mamelele sunt mici, şi până
la pubertate sunt puţin dezvoltate, în perioada puberală ele se dezvoltă
brusc, odată cu aparatul genital şi ajung destul de repede la
configuraţia lor obişnuită de la femeia adultă.
Limitele regiunii mamare sunt următoarele: în sus - coasta a III-a; în jos
Coasta a Vl-a sau a Vll-a; medial, marginea sternului; lateral - linia axilară
anterioară, în profunzime se întinde până la fascia pectoralului mare
STRATIGRAFIA regiunii este următoarea

a) Tegumentul - este
subţire, fin, neted şi
mobil. I se disting două
zone: cea periferică are
structura şi caracterele
obişnuite şi conţine foliculi
piloşi, glande sebacee şi
sudoripare; zona centrală
sau aria papilară, este
constituită din areola
mamară şi papila mamară
b) Planul celulo-adipos premamar - mai gros la
periferia mamelei, se subţiază progresiv spre centrul
ei, pentru ca să dispară complet la nivelul papilei.
Această grăsime este compartimentată în loji prin
tracturi conjunctive lamelare. Prezenţa acestora
explică de ce un abces mamar poate fi localizat la o
singură lojă grăsoasă. în acest plan se găsesc vase
sangvine şi limfatice superficiale, precum şi nervii
corpului mamelei
c) Corpul mamelei - se prezintă ca o formaţiune alb-
gălbuie, aproximativ discoidală, care se subţiază spre
periferie. Faţa anterioară a corpului mamelei este
convexă şi foarte accidentată, datorită unor creste
neregulate anastomozatc între ele; sunt crestele
fibrobroglandulare, care delimitează fosete ce cuprind
în ele periniţele de grăsime. Pe ele se fixează tracturi
conjunctive numite ligamentele suspensoare ale
mamelei (Cooper). Acestea traversează glanda şi se
fixează pe fascia muşchiului pectoral mare. Faţa
posterioară a corpului mamelei este plană sau
uşor concavă, şi repauzează prin intermediul
grăsimii retromamare, pe fascia ce acoperă
muşchii pectoral mare şi dinţat anterior.
D. Regiunea diafragmatică

Este regiunea parietală inferioară a toracelui, constituită de un singur


plan, cel al muşchiului diafragma. Ea separă cavitatea toracică de cea
abdominală, astfel încât reprezintă în acelaşi timp şi peretele superior
al acesteia din urmă.

Forma regiunii este cea a diafragmei: ca prezintă pe linia mediană o


puternică boltire cu convexitatea în sus, în timp ce periferia regiunii
corespunzând inserţiilor musculare, rămâne fixată mult mai jos. În
acest fel, conţinutul abdominal se ridică mult în torace în porţiunea
mijlocie, în timp ce cavitatea şi viscerele toracice se insinuează spre
abdomen la nivelul circumferinţei bolţii diafragmatice. în consecinţă, pe
o secţiune transversală trecând prin baza toracelui, vom întâlni atât
organe toracice cât şi organe abdominale, deşi cele două cavităţi sunt
separate prin diafragmă.
Muşchiul diafragma prezintă
două porţiuni distincte, una
centrală - aponevrotică, şi una
periferică - musculoasă

Centrul tendinos
al diafragmei este
porţiunea
aponevrotică, în
formă de trifoi
Componenta musculară are
la rândul său trei porţiuni.
Porţiunea lombară are două
componente. Cea mai
puternică dintre ele porneşte
de pe vertebrele lombare prin
cei doi stâlpi. Stâlpul drept se
insera pe corpul primelor trei
vertebre lombare şi pe discurile
intervertebrale dintre acestea;
stâlpul stâng ia naştere de pe
primele două vertebre lombare
şi de pe discurile învecinate.
Marginile mediale, tendinoasc,
ale celor doi stâlpi se întâlnesc
pe linia mediană, pentru a
forma ligamentul arcuat
median, situat înaintea aortei;
apoi, stâlpii schimbă o serie de
fascicule musculare între ei.
Cea de-a doua componentă a
porţiunii lombare ia naştere de pe
două perechi de arcade
aponevrotice, situate lateral de
stâlpii precedenţi: ligamentul arcuat
medial întins de la corpul vertebrei
L2 la procesul costal al primei
vertebre lombare; pe sub acest
ligament trece muşchiul psoas. Cea
de a doua arcadă aponevrotică este
ligamentul arcuat lateral (arcada
pătratului lombelor) care trece ca o
punte peste muşchiul pătrat al
lombelor; ligamentul se prinde pe
procesul costal al vertebrei L1 şi pe
coasta Xll-a.
Porţiunea costală a diafragmei îşi
arc originea pe feţele mediale ale
ultimelor şase coaste, prin digitaţii
încrucişate cu cele ale transversului
abdominal. Porţiunea sternală naşte
prin două fascicule de pe procesul
xifoid. Toate fibrele musculare ale
acestor porţiuni se termină pe
centrul tendinos
Porţiunea
sternală naşte prin
două fascicule de
pe procesul xifoid.
Toate fibrele
musculare ale
acestor porţiuni se
termină pe centrul
tendinos.
Orificiile diaframei

Hiatul aortic este delimitat


între vertebra T12, cei doi
stâlpi ai diafragmei şi
ligamentul arcuat median. Dă
trecere aortei şi duetului
toracic.
Hiatul esofagian, situat pe un
plan mai anterior şi superior faţă
de precedentul (în dreptul
vertebrei T10), este cuprins de
cele mai multe ori în grosimea
stâlpului drept al diafragmei.

Orificiul venei cave


inferioare este situat în
centrul tendinos, la unirea
foliolei anterioare cu cea
dreaptă. Pereţii venei
aderă de marginile
orificiului
Raporturi

Faţa superioară a diafragmei


răspunde: în partea centrală -
pericardului care aderă de
foliola anterioară, iar de o
parte şi de cealaltă - pleurei
diafragmatice şi bazei
plămânilor. Faţa inferioară a
diafragmei, tapetată de
peritoneul parietal, răspunde -
de la dreapta la stânga - feţei
diafragmatice a ficatului,
fundului stomacului şi feţei
diafragmatice a splinei; în
partea posterioară este în
raport cu rinichii şi glandele
suprarenale. Stâlpii diafragmei
vin în raport înainte cu: area
nuda a ficatului, cu duodenul şi
cu pancreasul, iar prin bursa
omentală, cu faţa posterioară
a stomacului.