Ministerul Agriculturii, Dezvoltarii Regionale si Mediului

Universitatea Agrara de Stat din Moldova

Structura și rolul biologic al

insulinei
Elaborat de către: Iftodi Ion
Facultatea de Medicină Veterinară, anul 1, grupa 1
Verificat de către: Diana Balan
Doctor în biologie, conferențiar universitar int.

Chișinău 2021
Cuprins
• Rolul funcțional al insulinei în organism
• Ce este insulin
• Tipurile de insulină
• Structura și biosinteza
• Secreția fiziologică de insulină
• Efectele biologice ale insulinei
• Insulinoterapia
• Preparate de insulin
• Regimuri de insulină
• Insulinoterapia în tipul 1 de diabet
• Insulinoterapia în tipul 2 de diabet
• Terapia cu pompe de insulin
• Concluzii
Rolul funcțional al insulinei în organism

Dorința de a înțelege modul în care

funcționează insulina și ce efect al
utilizării sale apare dacă medicul
prescrie acest medicament pentru a
trata diabetul zaharat (predominant)
sau alte boli asociate cu o deficiență
a acestui element în organism.
 Ce este insulina. Funcțiile sale în corp
În conformitate cu formula structurală și principiul de acțiune, insulina este un hormon peptidic produs de
celulele pancreatice beta ale insulelor Langerhans. Numele pe care la primit de la cuvântul latin Indula,
care înseamnă "insulă". În mod normal, insulina din organism afectează procesele metabolice, dar efectul
său dominant este de a ajuta la scăderea concentrației de glucoză. Adesea folosit în sport deoarece are un
efect anabolic.

Datorită inventării insulinei, mulți oameni care dezvoltă diabet au avut șansa reală de a-și susține viața, în
timp ce fără acest medicament au fost condamnați.

Lista sarcinilor rezolvate de insulină include următoarele funcții:

• donarea de celule de aminoacizi, glucoză, precum și potasiu și grăsime;

• menținerea unei concentrații stabile de glucoză în sânge;
• reglementarea echilibrului carbohidraților.
Acest lucru nu se limitează la funcția de insulină din organism, deoarece crește în continuare
permeabilitatea membranelor plasmatice, favorizează formarea de glicogen în țesutul hepatic și muscular și
afectează sinteza grăsimilor și a proteinelor.
 Tipurile de insulină
În practica terapeutică, se utilizează mai multe tipuri de preparate
de insulină, care diferă în funcție de diferiți indicatori.

În funcție de durata expunerii, există următoarele tipuri:

• ultrascurte;
• scurt;
• mediu;
• prelungit.
În funcție de gradul de purificare:

În funcție de specificitatea speciilor, se utilizează o varietate de

preparate destul de numeroase:

• insulină umană;
• taur;
• porcine;
• ingineria genetică etc.
Structura și biosinteza
Insulina este produsă și secretată de celulele beta ale insulelor Langerhans.
Insulina este un polipeptid cu greutate moleculară de 5800 daltoni , format din
2 lanțuri de aminoacizi: lanțul A(cu 21 de aminoacizi) și lanțul B(cu 30 de
aminoacizi) legate între ele prin 2 punți disulfidice.
Ȋn soluţie- în funcție de concentrație și pH se găsește sub formă de monomeri,
dimeri și hexameri
Structura lanțurilor diferă ȋn funcție de specie. Insulina umană se deosebește
de cea de porc numai prin aminoacidul din poziția 30 a lanțului B: alanina la
porc și treonina la om.Cea de vacă se diferențiază prin 2 aminoacizi: la om, in
poziția 8 a lanțului A-treonină, la vacă-alanină; ȋn poziția 10 izoleucina la om
și valina la vacă.
Structura si Biosinteza
Biosinteza insulinei are loc ȋn ribozomii celulei beta. Ea începe
prin formarea preproinsulinei-un
polipeptid cu 110 aminoacizi care ulterior este clivată ȋn
proinsulină(ce are 86 de aminoacizi).
Proinsulina suferă apoi un process de împăturire în care se
clivează punțiile disulfidice. După aceea
proinsulina sub acțiunea a două endopeptidaze se clivează în
insulină și peptid C. Procesul de biosinteză
a insulinei se ȋncheie cu formarea granulelor secretorii mature-
care conțin insulină activă. Apoi secreția
propriu-zisă de insulină în spațiul extracelular se produce prin
exocitoză calciu-dependentă.
 Secreția de insulină
• Cel mai important factor ce stimulează secreția
de insulină este glucoza. Odată pătrunsă în
celula beta activează hexokinaza care stimulează
productia de ATP ce va duce la închiderea
canalelor de K- ATP dependente. Inchiderea
canalelor de K- ATP dependente duce la
depolarizarea membranei celulei beta și apoi la
deschiderea canalelor de calciu.
• Secretia fiziologică de insulină este pulsatilă și
oscilatorie. Pulsațiile sunt de două tipuri: unele
rapide- care apar la interval de 6-10 minute , cu
o amplitudine de aproximativ 1,5 μU/ml;
pulsațiile mai lente- la interval de 90-120 de
minute- conferă caracterul oscilant al secreției-
consecutiv variațiilor glicemice.
Secreția de insulină
• Pe de altă parte –insulinosecreția determinată de
injectarea intravenos de glucoză are două faze:
faza I- cu debut imediat, după 1-5 minute, cu o
durată de aproximativ 10 minute, în cursul căreia
este eliberată insulina din granulațiile
secretorii(se mai numeste și faza precoce). Faza
a II-a - cu debut simultan dar marcată de faza I-a
– devenind evident după zece minute- în care se
eliberează insulină atât din granulele secretorii
deja existente cât și nou sintetizată durând ȋntre 1
și 2 ore (se mai numeste și faza tardive).
 Secreția de insulină
• Cantitatea de insulină secretată de pancreas în 24 ore este de
aproximativ 48U. Jumătate este insulinemie bazală iar cealaltă
jumătate este insulinemie prandială. Peptidul C este secretat
echimolar cu insulina- el rezultând din clivajul proinsulinei în
insulină. Deoarece peptidul C nu este captat hepatic-nivelele
sale periferice reflectă fidel secreția endogenă de insulină. Ȋn
condiții bazale, concentrația peptidului C este de 0,4- 2,2 ng/ml
(ȋn medie 1ng/ml). După stimularea cu glucagon (1mg
glucagon iv) peptidul C crește de aproximativ 20 de ori până la
20ng/ml. Ȋn diabetul zaharat tip 1, peptidul C bazal este absent
sau sub 0,4 ng/ml și nu crește după stimulare- demonstrând
deficitul absolut de insulină. Pentru că dozarea peptidului C nu
interferă cu dozarea insulinei acesta poate fi un bun indicator al
secreției endogene a celuleor beta la pacienții cu diabet zaharat.
Efectele biologice ale insulinei
Metabolismul glucidic :
• scade gluconeogneza hepatică
• crește glicogeneza (ȋn mușchi, ficat)
• scade glicogenoliza
• crește utilizarea periferică a glucozei (90% în mușchi și 10% în adipocit)
Metabolismul proteic :
• stimulează captarea activă de aminoacizi în țesutul muscular, hepatic și fibroblaști (effect anabolic);
• efect antiproteolitic

Metabolismul lipidic:
• crește lipogeneza hepatică
• crește esterificarea acizilor grași
• activează lipoproteinlipaza
• diminuă sinteza corpilor cetonici în ficat
• crește utilizarea și clearance-ul hepatic al corpilor cetonici
 INSULINOTERAPIA
Preparate de insulină
• Preparatele de insulină folosite astăzi în practică sunt
obținute prin tehnologie de ADN recombinant și sunt
chimic identice cu insulina umană. Pe lânga insulina
umană au intrat pe piață în ultimii 15 ani analogii de
insulină (sau “designer insulins”) care sunt insuline
umane cu secvența aminoacizilor modificată pentru
îmbunătătirea caracateristicilor farmacologice.
Monomerii de insulină au tendința fiziologică de a
agrega și de a forma “polimeri fenomen” care există
și în granulele secretorii. Preparatele de insulină
umană conțin în marea majoritate hexameri care
după injectarea subcutană se disociază și se absorb în
monomeri-prin peretele capilar
 Preparate de insulină
• Din punct de vedere farmacocinetic (adică din punct
de vedere al absorbției de la locul de injectare ),
insulinele sunt:
• Insuline cu acțiune rapidă- cu durată de acțiune de 6
ore  Insuline cu acțiune foarte rapidă și durată de
3-4 ore
• Insuline cu acțiune intermediară și durată de 14-18
ore 3
• Insuline cu acțiune lungă și durată de 24 de ore
• Insuline bifazice- amestecuri de insuline rapide sau
foarte rapide cu insuline intermediare cu două vârfuri
de acțiune la 2-3 ore și la 6-10 ore de la injectare.
Preparate de insulină
Absorbția mai rapidă a analogilor de insulină
(Humalog, Apidra, Novorapid) este dată de
modificările secvenței de aminoacizi ceea ce
împiedică polimerizarea lor în soluții stabile.
Nemaiexistând perioada de aproximativ 30 de
minute necesară disocierii ȋn monomeri- absorbția
lor începe în momentul injectării –făcându-le
astfel durata de acțiune mai scurtă, vârful
insulinemic mai înalt decât în cazul insulinei
umane.
 Insulinoterapia în diabetul zaharat tip 1

Având în vedere că diabetul zaharat tip 1 presupune deficit absolut de

insulină , tratamentul cu insulină va fi unul de substituție. Fiind necesară
substituția secreției bazale și prandiale a insulinei- standardul terapiei este
regimul bazal bolus. Acesta nu presupune doar substituția secreției bazale
de insulină cu un analog lent sau 2 prize de intermediară și substituirea
secreției prandiale cu un analog rapid sau insulină umană rapidă- ci și
automonitorizarea glicemiilor, terapia nutriţională, educația terapeutică
pentru a putea permite pacienților să adapteze dozele de insulină vieții
reale. Educația terapeutică este de valoare crucială pentru că oferă
pacienților cunoștințele și abilitatea pentru a putea aplica un asemenea
tratament. Educația terapeutică este una continuă- adaptată și
induvidualizată.
 Insulinoterapia în diabetul zaharat tip 2
Diabetul zaharat tip 2 se caracterizează prin afectare atât a secreției de insulină cât și afectarea acțiunii
insulinei . Afectarea secreției de insulină se manifestă cel putin în 3 feluri:
1. Reducerea sau chiar absența primei faze a răspunsului la glucoză astfel încât secreția de insulină este
întârziată și nu reușește să reducă excursia glicemică prandială la timp.
2. Scăderea senzitivității răspunsului la hiperglicemie a secreției de insulină astfel încât creșterea
glicemiei nu duce la o creștere corespunzătoare a glicemiei.
3. Reducerea capacității secretorii totale de insulină Aceasta afectare a secreției de insulină nu este
statică- ci dinamică- astfel încât hiperglicemia cronică poate ea însăși agrava secreția de insulină-
fenomen cunoscut ca toxicitate a glucozei.
Astfel, odată cu deteriorarea controlului diabetic se deteriorează și insulinosecreția determinată de glucoză.
De aceea atunci când aceasta hiperglicemie cronică se corectează se îmbunătățește răspunsul insulinic
endogen prandial. Pacienții cu diabet zaharat tip 2 au insulinorezistență la nivelul țesuturilor țintă ceea ce
crește necesarul insulinic zilnic, insulinorezistența este accentuată de hiperglicemii. De aceea corectarea ei
poate îmbunătăți acțiunea insulinei în periferie.
Pompa de insulina
Pompa de insulină este un sistem deschis care presupune
montarea unui cateter subcutan și
atașarea acestuia la cartușul de insulină- de unde insulina
se elibereaza continuu- cu o rată ce este
prestablită- și poate fi modificată. Se reconstituie în acest
fel insulinemia bazală. De asemenea
bolusurile necesare meselor se vor administra prin
activarea pompei. Insulina folosită este insulina
umana rapidă sau analog rapid de insulină. Evident,
terapia cu pompă nu exclude automonitorizarea
glicemiilor și ajustarea dozelor de
insulină conform algoritmului individualziat. Tratamentul
cu pompă de insulină este deosebit de eficient
pentru îmbunătățirea controlului metabolic la pacienții cu
diabet zaharat tip 1- mai ales la cei motivați și
foarte bine instruiți.
Bibliografie
• https://ro.northernillinoishealthplan.com/insulin-v-organizme-chelov
eka.htm
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Insulin%C4%83
Multumesc pentru atentie !