Psihologia

diferențială
 „Сum cunoaştem o persoană?”
Comentați următoarea afirmație și exemplificați
pe propria persoană:

”Fiecare om este în anumite aspecte:

1. Ca toţi ceilalţi oameni;
2. ca unii oameni;
3. ca nici un alt om.”
 „Сum cunoaştem o persoană?”.
C. Kluckhohn, H.A. Murray şi D.M. Schneider
(1953) au pornit de la această întrebare, care
vine să diferențieze aspectele general de
particular.
Răspunsul este dat comparând-o sau raportând-o
la trei tipuri de norme. Astfel, fiecare om este în
anumite aspecte:
1. ca toţi ceilalţi oameni (norme generale);
2. ca unii oameni (norme de grup);
3. ca nici un alt om (norme idiosincratice
(”amestec particular” lat.)) (Apud Allport, 1981).
 Psihologia diferențială
• sau psihologia diferențelor individuale,
tipologice și grupale.
• La bază se află diferențierea Noi de nu-
Noi (diferențe grupale);
• Eu de nu-Eu (diferențe individuale).
Structura Psihologiei Diferențiale
• Domeniul diferențelor individuale
(particularități ale sistemului nervos, proceselor
psihice, inteligenței, motivației etc.);
• Domeniul diferențelor grupale
(grupuri pe criterii etnice/rasiale, gen, vârstă,
sociale etc.);
• Domeniul diferențelor tipologice
(tipologii temperamentale, constituționale, de
personalitate, accentuări de caracter etc.).
 Psihologia diferențială
 Termen propus de psihologul german Stern în 1900
în lucrarea ”Psihologia diferențelor individuale”.
 Reprezentanți: Chattell, Galton, Stern. În Rusia – A.
Lazursky.
 Principalele metode de cercetare – teste individuale
și de grup, teste de inteligență, metode proiective de
măsurare a reacțiilor emoționale și setului
dispozițional (predispoziție de a acționa și soluționa
problemele într-un anumit fel).
 Istoria constituirii PD
 În comunitățile primitive diferențierea grupală
apare odată cu delimitarea Noi de nu-Noi.
 Următoarea treaptă - evidențierea
particularităților individuale ale
membrilor tribului (agerimea ochiului, aleargă
mai iute, țintește mai bine etc.).
 Distribuirea funcțiilor necesare pentru
supraviețuire,
 Apariția numelui.
 Istoria constituirii PD
• Numele adesea reflecta o particularitate
elocvență și stabilă a persoanei, fie
temperamentală, caracterială, sensorie,
cognitivă etc.
 Apariția conștiinței de sine
• Delimitarea Eu de nu-Eu - premiză a
personalității, care dispune de
autoconștiință.
• Paradigma preștiințifică a PD se
limiteză doar la descrierea
particularităților individuale și
comportamentale, dar nu și la
identificarea cauzelor apariției
diferențelor umane.
 Apariția conștiinței de sine
• La vărsta de trei ani – se formează
percepția diferențierii propriului Eu
(Berns, 1986).
• Percepția și conștientizarea propriului
Eu – esența/nucleul personalității
adultului și fundament al diferențelor
interpersonale.
Psihologia Diferențială: conceptele de bază

• Individualitatea și sistemul de
referință:
 Cadrul conceptual al PD
Procese psihice Însușiri de Caracteristici
Senzații personalitate grupale
Percepția Temperamentul Genul
Atenția și memoria Stilul individual Vârsta
Emoțiile Aptitudini și Inteligența Rasa
Gândirea și limbajul Caracterul Etnia
Interese și predispoziții Statutul cultural
Propria ideologie

Subiect Mediu Vertorul dezvoltării

Organism Mediul proximal Psihopatologie/normă
Individ Educație Devianță/Dezvoltare
Personalitate Activitatea Stări de limită/adaptare
Individualitate profesională Autoblocare/activitate
Activitatea creativă constructuvă
(creația)
 Premizele științei despre diferențele
interpersonale
• Noțiunea de ”individualitate” ca
fundament al realității subiective apare în
Epoca Renașterii.
• Tratatele, care descriu diferențele
interumane datează încă din
Antichitate.
 „Caracterele” lui Teofrast
Jean de la Bruyère
Jean de la Bruyère a descoperit și a tradus
„Caracterele” lui Teofrast (unul din discipolii lui
Aristotel, considerat părinte al botanicii).
• Teofrast descrie caracterele specifice epocii în
care trăia.
• Analizează omul vremii sale, întreg ansamblu
al factorilor ce-l determină să fie egoist, corupt,
rău față de sine și ceilalți, laș, superficial etc.
 Jean de La Bruyère
• Teofrast ”Caracterele”
• Jean de La Bruyère
Necesitatea sistematizării datelor
• Scopul – de a înțelege motivele
comportamentului uman.
• Primele lucrări despre temperament,
caracter și aptitudini.
• Obiect al cercetărilor - particularitățile
formale și durabile/stabile ale individului.
Premisele științei despre diferențele
interpersonale – etapa preștiințifică
• Chiromantie, fiziognomie, astrologie —
științe antice care conțin observări asupra
diferențelor individuale și tipologice.
• Datele observărilor nu sunt sistematizate
(Date empirice).
• Apariția Psihologiei naive.
 Dicotomii universale: aspectul psiho-
diferențial
 Structura ierarhică a individualității
 Metodă universală (construct) de cercetare
a ființei umane.
 general-particular; identificare-
individualizare; fizic-social;
constient-inconstient; exterior-
interior
 “Asemănări—deosebiri"
Acest construct indică vectorul cercetărilor –
idențificarea deosebirilor, dar nu ale
asemănărilor (specific pentru
Fundamentele Psihologiei).
 “General-Particular"

În cadrul PD apare în două ipostaze

1. Identificarea diferențelor individuale și
grupale
2. Individuale și tipologice
 “Identificare- Individualizare"

 Reflectă procesele reale ale existenței

 Tendințele opuse: socializarea și
individualizarea
 Socializarea – proces de formare a
modelelor comportamentale, valorilor,
standardelor, abilităților, motivelor în
conformitate cu modelele dezirabile într-o
societate anume (Hetherington & Parke,
1975).
 Fizic-social
 Conturarea domeniului relațiilor sociale în cadrul
realității fizice.
 Deja la nivel psihobiologic (temperamentul)
apare diferențierea reacțiilor persoanei la mediul
fizic și mediul social. (Lemer & Lemer, 1983;
Rothbart, 1991; Buss, 1991).
 În PD dihotomia universală se transformă în
dihotomia ”obiectual-comunicativ” (Kagan et al.,
1986; Русалов, 1990), unde polul obiectual
reflectă interacțiunea subiectului cu obiecte
fizice, iar polul comunicativ - interacțiunea cu
oamenii.
 Conștient-inconștient

 Influența inconștientului asupra

comportamentului.
 Importanță pentru măsurările psihometrice
(teste proiective).
 “Copiii percep distorsionat, puțin conșiintezând
starea sa lăuntrică, și păstrează aceste
denaturări în amintirile sale. Majoritatea
adulțulor puțin se deosebesc de ei." (Murray,
1938).
 Exterior-interior
 1. Cercetarea diferențelor interindividuale
 2. Cercetarea diferențelor intraindividuale.
 Aceasta permite soluționarea problemei de prim rang a
PD
 Cercetarea mecanismelor ce mediază:
 - interacțiunea subiectului cu mediul fizic și cel social
 - interacțiunea reciprocă a parametrilor persoanei
 Raportul acestor două tipuri de interacțiuni în procesul
de funcționare a individualității ca sistem ce se
autodezvoltă (Либин, 1993).
 Structura ierahică a subiectului: organism,
individ, personalitate, individualitate

 Noțiunea ”om” – punct de plecare în

Psihologie (inclusiv PD).
 Primul hotar de delimitare în identificarea
diferențelor:
 Diferența dintre om și alte organisme vii
(animale superioare)
 Domeniu de care se ocupă îndeosebi
sociobiologia și psihobiologia.
 Organism – factor corporal al
individualității
 În aspect biologic – omul este în primul
rând ființă înzestrată cu corp (organism).
 Organismul înglobează în sine structura
morfo-anatomică; procesele fiziologice și
nervoase; activitatea nervoasă superioară.
 În PD ”organismul” este definit în termeni
de ”specificul constituției”; ”particularitățile
biochimice”; ”particularitățile
neurofiziologice”.
 Individ – premiză a
personalității
 Termenul ”individ” semnifică:
1. Ființă unitară, indivizibilă (Lat. individuum —
indivizabil)“
2. Reprezentant al comunității umane.
 Caracteristicile/parametrii la nivel de ”individ”:
1. genul,
2. vârsta,
3. particularitățile constituționale,
temperamentale, aptitudinale (inclusiv
neurodinamice).
 Individ – premiză a
personalității
 Acest nivel reflectă particularitățile
biologice ale proceselor psihice.
 Semnifică trecerea (transcenderea) ființei
separate în ființă grupală (incluziunea în
grup), grupurile fiind formate după criterii
biologice (gen, vârstă, rasă), psihologice
(procese psihice, tipul sistemului nervos)
și sociale (identificarea culturală,
profesională, statut socio-economic).
 Personalitatea
 Personalitatea – omul ca subiect al
relațiilor sociale și activității conștiente.
 Unii autori consideră că specificul
organizării nervoase este sursa
individualizării (varietății) personalității.
 Alții consideră că personalitatea este un
fenomen exclusiv social și nu se
raportează la ”organism”.
 Personalitatea
 După Vekker L. M. (1981; 1998),
personalitatea purtător al particularităților
psihosociale ale omului.
 Individualitatea
 Individualitatea – se caracterizează prin
diferențele social semnificative ale omului,
unicitatea omului, irepetabilitatea lui.
Structura individualității (Б.А.
Ананьев)
 Individualitatea – caracteristică biopsihosocială
integratoare a omului

 Individualitatea – ansamblul diverselor

însușiri (de la cele biochimice,
neurofiziologice – până la creația
individuală).
 Individualitatea – formațiune calitativ
nouă? Sau este doar originalitatea,
caracterul irepetabil al omului.
 Individualitatea – caracteristică
biopsihosocială integratoare a omului
 ”Doar prin analiza efectelor integratoare
(adaptabilitatea, compensarea,
funcționarea optimă) putem găsi răspuns
la problema fundamentală a PD – Prin ce
fiecare din noi se deosebește de alții”
(Небылицын, 1996).
Omul ca subiect al interacțiunii
cu lumea
Subiect
 Individualitate
 Personalitate
 Individ
 Organism
Mediul
1. Social (comunicarea, jocul, comportamentul
după norme și reguli etc.)
2. Fizic (lumina, sunet, schimb energetic etc.)
 Obiectul de cercetare a PD
 Individualitatea omului studiată din perspectiva ” om ca
subiect al interacțiunii cu lumea obiectuală și
socială” constituie obiectul de studiu al PD.
 Caracteristica complexă a individualității cuprinde toate
aspectele:
- Schimbările intraindividuale
- Statutul în grup
- Particularitățile biologice ale organismului etc.
- Analiza diferențelor conținutului universului lăuntric al
personalității (diferențe interindividuale).
 Analiza psiho-diferențială a
ființei umane
Ierarhia Organism Individ Personalit Individuali
subiectului ate tate

Dimanica
intraindivi-
duală
Diferențe
interindivi- Domeniul cercetărilor psiho-diferențiale
duale
Diferențe
grupale
 Laturi ale psihicului
 Latura intelectuală constă din
totalitatea proceselor de cunoaştere
active;
 Latura temperamentală dinamică-
energică a afectivităţii şi modului de
angajare în activități;
 Latura evaluativă implicată în orientarea
în evenimente şi în atribuirea valorii lor
pentru personalitate;
 Laturi ale psihicului
 Latura prospectivă, se referă la modul în care
se organizează imaginea de sine pentru
grupurile de apartenenţă (idealuri, scopuri în
viaţă, interese, statusuri şi roluri sociale spre
care se aspiră, atitudini faţă de sine, faţă de
ceilalţi şi faţă de realizarea profesională şi
socială).
 Latura efectorie sau instrumentală este formată
din deprinderi şi obişnuinţe, activări de priceperi
şi implicări în activităţi. Se referă şi la angajarea
în relaţii interpersonale (şi sociabilitatea
personalităţii).
 MACROTIPOLOGII
 TIPOLOGIILE ZODIACALE - COSMOSUL ŞI
FIINŢA UMANĂ,
 MACRODIFERENŢIEREA CARACTEROLOGIILOR
PSIHOLOGICE - POPOARE. ETNII
 MACRODIFERENŢIEREA –
FEMINITATE – MASCULINITATE
 MACROTIPOLOGII -
EXTRAVERSIE-INTRAVERSIE
 MACROTIPOLOGIA -
GRAFOLOGIA. TIPOLOGII ŞI DIAGNOZĂ.