Principii de achiziție a datelor și tehnica de

prelucrare a imaginilor în Medicina Nucleară

• În general, orice echipament de bioimagistică medicală este
compus din: 1) un sistem de achiziție a imaginilor, 2) un
computer digital și 3) o interfața de afișare a imaginilor.
Modulul de achiziție a datelor este responsabil de
transformarea semnalului care conține informația diagnostică
(ex. radiația de interes) într-un semnal digital. Imaginea
digitală este reprezentată de o matrice de valori digitale care
poate fi citită de un calculator și afișată sau modificată pentru
a sublinia informația cu scop diagnostic. Sistemele de achiziție
sunt proiectate astfel încât să asigure: 1) o rezoluție spațială
optimă, 2) eficiență de detecție (în privința timpului mort), și
3) rezoluția energiei.
 Achiziția datelor
• Achiziția imaginilor în Medicina Nucleară
poate fi împărțită în trei categorii: Imagistică
prin emisia de fotoni individuali Imagistică prin
anihilarea de pozitroni Imagistică prin activare
fiziologică (tehnici gated a celor două de mai
sus)
 Variabilele de procesare ce
• Imagistica cu fotoni individuali Radionuclizii cu una sau mai multe linii
participă la achiziția imaginilor
sunt: • Mărimea matricei •
Timpul/condițiile de achiziție •
Rezoluția sistemului •
Sensibilitatea sistemului •
Rezoluția timpului mort
caracteristică sistemului •
Rezoluția energiei
monoenergetice gamma (ex. Tehnețiu-99m, Indiu-111 sau Iod-123) sunt
potrivite pentru realizarea imaginilor planare sau tomgrafice cu fotoni
individuali. Analiza înălțimii pulsului este făcută utilizând un analizator cu
canale multiple (multi-channel analyser – MCA), cuplat la o unitate de
detecție. Toate impulsurile care se regăsesc în fereastra de acceptanță (de
obicei 10-20%) centrată pe photopeak-ul nuclizilor contribuie la formarea
imaginii finale. Imagistica cu fotoni individuali include achizițiile planare,
ce reprezintă o proiecție a distribuției radioactivității din corpul
pacientului la un anumit unghi prefixat (ex. anterior, posterior, lateral sau
oblic), sau achizițiile tomografice ce comprimă proiecții realizate de-a
lungul unui arc de 360 de grade în jurul unui câmp imagistic (field of view
– FOV). Frecvența angulară trebuie aleasă astfel încât să asigure teoria
prelevării probelor: aceste valori depind de numărul detectorilor, arc și
matrice. De exemplu, pentru o matrice de 128x128, 120 de step-uri sunt
suficiente pentru un arc de 360 de grade.

• Mărimea pixelilor Mărimea matricei ar trebui

aleasă astfel încăt mărimea pixelilor să fie mai puțin
de jumătate din rezoluția spațială reconstruită. În
plus, este esențial să fie luată în considerare opinia
medicului nuclearist asupra utilizării în practica
clinică când se determină mărimea optimă pentru
matricea imaginilor diagnostice.
 Imagistica prin anihilarea de pozitroni
• Tomografia cu emisie de pozitroni este o tehnică caracterizată prin detecția în
coincidență simultană a celor 2 fotoni de 511 keV rezultați prin anihilarea unui
singur pozitron. Acești doi fotoni descriu o linie de răspuns (line of response –
LOR) ce poate fi trasată înapoi spre coordonatele anihilării. Numărul total de
evenimente detectate de circuitul de coincindență dintr-un scanner PET sunt
denumite coincindențe imediate. Acestea includ coincidențele adevărate, cele
disipate, cele incidentale sau coincidențele multiple. Doar coincidențele
adevărate poartă informație diagnostică. Un sistem PET complet este compus
dintr-un număr mare de detectori dispuși sub formă de inel în jurul subiectului
căruia i se realizează imaginea. Imagistica de tip PET este de obicei cuplată cu un
examen de tomografie computerizată, ce permite obținerea unei imagini cu
calitate optimă atât în privința caracterizării anatomice, cât și a hărții de
atenuare pentru corecția PET. Având în vedere geometria și natura detecției
imaginii prin tehnica anihilarii pozitronilor, doar imagistica prin tomografie se
face în timpul unei examinări PET.
 Procesarea imaginilor
• Rezultatul dorit de la un echipament de imagistică nucleară este, în general, o imagine sau un set de
imagini care vor permite expertului medical să extragă din ele informația diagnostică. Este dezirabil
ca imaginile finale să aibă un contrast favorabil (raport semnal-interferențe) și o rezoluție spațială
înaltă, ce vor depinde de proiectarea optimă a unui echipament pentru o anumită procedură
imagistică. În medicina nucleară, imaginile sunt construite urmărind linia integralei de distribuție a
unui radiotrasor specific la nivelul unei ținte, pe o imagine planară sau tridimensională. Astfel, în
teorie, zonele cu acumulare crescută a radiotrasorului vor prezenta un semnal mai puternic.
Semnalul neprelucrat va fi afișat ca o matrice de pixeli ce se corelează liniar cu numărul
măsurătorilor transmise de subiectul investigat. Această matrice este cunoscută ca și proiecție. O a
doua procesare, ce poate fi integrată în metoda de reconstrucție sau ca și post-procesare,
presupune o transformare matematică, denumită și filtrare, în care o frecvență specifică a
spectrului corespunzător setului de date înregistrat este crescută sau minimizată. Filtrarea are ca
scop îmbunătățirea valorii diagnostice a imaginilor, dar poate câteodată modifica datele obținute.
Imaginile planare și cele tomografice se diferențiază doar prin faptul că cele planare sunt
reprezentarea unei proiecții la un anumit unghi fix, pe când cele tomografice sunt considerate drept
reprezentarea în 360 de grade a țintei prin folosirea prelevărilor în suficiente unghiuri.
Reconstrucția imaginii vizează în acest sens să rezolve problema inversă a achiziției, în care produsul
final va fi o reprezentare tridimensională, ca în realitate (subiectul imagistic de analizat).
 Camera de scintilație Anger
• reprezinta echipamentul standad cu ajutorul caruia se
vizualizeaza distributia in vivo a radionuclidului, atat prin studii
statice, cat si dinamice. Principiul care sta la baza functionarii
camerei de scintilatie consta in detectarea radiatiei gamma
emise in urma injectarii unui RF cu tropism pentru un anumit
organ, proces sau leziune si in convertirea fotonilor emisi in
semnale electrice. Ulterior, in urma unor prelucrari succesive,
acestea redau pe ecranul osciloscopului, sub forma de imagine
scintigrafica, distributia spatiala a radiotrasorului, oferind astfel
informatii despre morfologia si functia organului investigat.
 CRISTALUL DE SCINTILATIE

• In medicina nucleara, cel mai utilizat cristal este cel de iodura de sodiu
activata cu taliu, care are proprietatea de fluorescenta cand absoarbe
radiatiile gamma. Reteua cristalina care interactioneaza cu radiatia
gamma o converteste pe aceasta in fotoni luminosi - scintilatii.
• Cristalul este inconjurat de un invelis subtire de aluminiu. Una din
suprafetele cristalului este acoperita de un manson de sticla
protectoare, cuplat cu un manson de plastic sau ghid de lumina, ce
distribuie lumina in cristal sau in tuburile fotomultiplicatoare
adiacente.
• La trecerea printr-o substanta, radiatia gamma este atenuata,
intensitatea sa scazad dupa o lege exponentionala de forma:
• I=IoeμX
• In care I0 este intensitatea fascicului incident, I reprezinta intensitatea
fasciculului dupa parcurgerea unei distante x in mediul    considerat,
iar μ este coeficientul de atenuare. Valoarea acestui coeficient depinde
de densitatea substantei, de numarul atomic al elemetelor din care
acesta este alcatuit precum si de energia fotonilor incidenti. Atenuarea
radiatiei gamma se datoreaza unor procese care se petrec la scara
anatomica dintre care cele mai importante sunt: efectul fotoelectric,
efectul Compton si crearea de perechi de electroni.
• Radiatia gamma care ajunge la suprafata cristalului prin canalele
colimatorului, in functie de energia pe care o are, strabate cativa
milimetrii in profunzime si apoi isi transfera energia, prin efect   
fotoelectric sau Compton, electronilor din reteua cristalului intalniti in
cale. Efectul generarii perechilor de electroni nu se produce in acest caz,
intru-cat energiile radiatiilor gamma utilizate in scop diagnostic nu sunt
destul de mari (>1,2 MeV) pentru a da nastere acestui mod de
interactiune.
• Prin efect fotoelectric, radiatia gamma isi cedeaza intreaga energie unui
electron legat in structura atomului cristalului, pe care il smulge de pe
orbita, producand o scintilatie a carei intensitate este proportionala cu
energia absorbita. Datorita transparentei cristalului, fotoelectronul va
strabate grosimea cristalului si va ajunge la fotomultiplicatorul cel mai
apropiat. Interactiunea radiatiei gamma cu cristalul prin efect
fotoelectric este predominata in cazul radiatiilor cu energii joase, asa
cum este Tc99m, cu care se efectuaeaza majoritatea explorarilor
scintigrafice.
• Prin efect Compton, caracteristic radiatiilor cu energii medii, radiatia gamma isi cedeaza o
parte din energie unui electron liber usor de legat, continuandu-si parcursul cu o energie
micsorata; in functie de energia ramasa, radiatia va interactiona in continuare, fie cedandu-si
succesiv energia unor electroni liberi - fenomen de imprastiere - , fie cedand-o in final total,
prin efect fotoelectric, unui electron legat. Scintilatia obtinuta in urma efectului Compton nu
se deosebeste ca intensitate de cea obtinuta prin efect fotoelectric primar, dar corespunde
spatial punctului de unde a fost emisa radiatia, la efectul Compton datorita imprastierii,
scintilatia va aparea departe de locul intrarii radiatiei in cristal, furnizand informatii false
asupra pozitiei punctului din care s-a emis radiatia primara.
• Cristalul poate avea diametre cuprinse intre 25 si 55 cm si grosimi care variaza intre 6 si 12
mm. Cu cat cristalul este mai gros, cu atat eficienta de detectare este mai slaba. In general cu
un cristal gros de 12 mm, eficienta de detectare a radiatiei gamma de 140 KeV, energie
caracteristica pentru Tc99m, este de 90%; acesta inseamna ca circa 10% din fotonii gamma
traverseaza cristalul fara sa produca scintilatii. Pe masura ce energia radiatiei gamma creste,
eficienta de detectare a cristalului este mult redusa. Cu un cristal mai subtire scade
sensibilitatea (cu circa 30%), datorita faptului ca tulburarile fotomultiplicatoare sunt mai
aproape de fenomenul luminos, il localizeaza mai precis si capteaza mai multa lumina
 TUBURILE
FOTOMULTIPLICATOARE
• Au rolul de a converti impulsul luminos eliberat de cristal intr-un semnal electric a carei marime se poate masura. Un tub
fotomultiplicator este o incinta vidata care contine un fotocatod, un numar determinat de diode fotomultiplicatoare si un
anod; in urma lovirii sale de catre fotonii luminosi produsi de cristal, fotocatodul elibereaza fotoelectroni. O sursa de
tensiune accelereaza progresiv electronii care, lovind succesiv diodele, se multiplica, ajungad in final la 10 6 - 107 electroni
pentru fiecare electron eliberat la suprafata fotocatodului. Fluxul de electroni astfel obtinut este colectat de anod si
transmis unui rezistor pentru a forma un puls de tensiune, care constitue semnalul de iesire al tubului fotomultiplicator,
marimea acestui semnal este direct proportionala cu energia totala a fotonilor gamma absorbiti de cristal.
• Tuburile fotomultiplicatoare sunt conectate optic la cristal printr-un material siliconic transparent, astfel incat acestea sa
capteze maximum din evenimentele luminoase produse in cristal, eficienta captarii scintilatiilor emise de cristal in scopul
formarii imaginii depinde de numarul fotomultiplicatoarelor, de geometria si modul lor de pozitionare pe suprafata
cristalului.
• Camerele de scintilatie din prima generatie contineau 19 tuburi fotomultiplicatoare rotunde, dispuse circular care ocupau
70% din suprafata cristalului, deci o parte din scintilatiile emise de cristal se pierdeau in spatiile dintre tuburi. Camerele de
scintilatie actuale, folosind tuburi mai multe, mai mici si de forma hexagonala, reduc suprafetele dintre tuburi, marind
astfel eficacitatea captarii scintilatiilor.
• Aparitia unei scintilatii in cristal este inregistrarea de unul sau mai multe tuburi fotomultiplicatoare din apropierea
fenomenului luminos. Localizarea scintilatiei in imaginea finala depinde de cantitatea de lumina sesizata de fiecare tub
fotomultiplicator, cantitatea va determina marimea semnalului electric la iesirea din tub. Semnalul global corespunzator
unei scintilatii se obtine prin insumarea semnalelor de iesire ale tuburilor fotomultiplicatoare care au captat acest
fenomen. El are doua componente care dau relatii asupra localizarii spatiale pe axele x si y (semnalele X si Y) si o
componenta Z, care furnizeaza informatii asupra intensitatii. Semnalele X si Y sunt transmise fie la ecranul osciloscopului,
fie la calculator, pentru inregistrare. Semnalul Z se prelucreaza in analizorul de impulsuri.
 COLIMATORUL
• Este o placa de plumb perforata, prevazuta cu canale si pereti despatitori (septuri),
care se interpune intre pacient si cristalul de scintilatie. Rolul acestuia este de a nu
permite trecerea spre cristal decat a radiatiei ce provine dintr-un teritoriu bine
delimitat, in vederea realizarii imaginii scintigrafice a organului explorat. Septurile
opresc radiatiile ce nu emana din zona arie de interes. Grosimile si profunzimile
diferite ale septurilor confera colimatoarelor propritati caracteristice: rezolutie
spatiala - care se defineste prin distanta minima dintre doua surse radioactive
punctiforme care pot fi evidentiate separat, si sensibilitate - care reprezinta radiatia
gamma in procente emisa de o sursa punctiforma ce ajunge la detector.
• Sensibilitatea este maxima la energii mici; ea scade foarte mult la energii mari.
Rezolutia si sensibilitatea sunt influentate de lungimile septurilor: daca septurile
sunt lungi, creste rezolutia, dar scade sensibilitatea (colimatoare de inalta
rezolutie), iar daca septurile sunt scurte, rezolutia scade, iar sensibilitatea creste
(colimatoare de inalta sensibilitate). Un colimator de caliatate imbina armonios
sensibilitatea cu rezolutia, asigurand obtinerea unei imagini clare.
• Alegerea colimatoarelor se face in functie de dimensiunile organului
investigat si de energia radiotrasorului utilizat. Colimatoarele de inalta
rezolutie (HR) reduc captarea fotonilor imprastiti, contribuind astfel la
cresterea calitatii imaginii. Ele sunt utilizate pentru radionuclizi cu
energie mare, de tipul Tc99m, in timp ce colimatoarele pentru energie
medie si joasa, cu canale scurte si septuri subtiri sunt in general
utilizate pentru radionuclizi de energie joasa, de tipul 201 Tl.
• Pe masura ce fotonii emisi sunt imprastiati la distanta, rezolutia
spatiala scade. O astfel de rezolutie redusa pe masura cresterii
distantei fata de camera este, de asemenea, intalnita si in cazul unei
raze mari a orbitei SPECT-ului, care este prezenta mai frecvent la
pacientii obezi sau la cei care nu-si pot retrage complet bratul stang
din camp.
 Colimatoarele utilizate pot fi mono- si multicanal.

• COLIMATORUL MONOCANAL
(PINHOLE)

• Prezinta un canal tronconic, cu baza mare catre cristal si baza

mica spre aria de interes; prin el se propaga radiatia catre cristal,
imaginea aparand inversata. Acest tip de colimator are o
sensibilitate redusa, intru-cat intru-un timp limitat prin canal
trece o cantitate relativ mica de radiatie; din aceasta cauza
colimatorul trebuie plasat aproape de organul investigat.
• Apropiere de organul care este investigat atrage dupa sine o
marire a imaginii; daca organul este voluminos, imaginea va
aparea distorsionata. De aceea, colimatorul monocanal se
foloseste la explorarea organelor de mici dimensiuni - tiroida,
ochi, glande lacrimale, unele zone ale scheletului, imaginile
obtinute avand o foarte buna rezolutie.
 COLIMATOARELE MULTICANAL

• Se folosesc pentru explorarea organelor de dimensiuni mari, in vederea obtinerii unor imagini cu o buna rezolutie si
sensibilitate, in functie de orientarea axelor canalelor pe directia detector - sursa, colimatoarele multicanal pot fi
paralele, divergente si convergente.
• Colimatorul multicanal paralel. Este cel mai larg utilizat, axele canalelor fiind perpendiculare pe suprafata cristalului de
scintilatie. Variatia distantei dintre organul - sursa si colimator este situata la distante mici fata de organul investigat,
cantitatea de radiatie variaza invers proportional cu patratul distantei. Acest fapt este insa compensat de aria de
vizualizare crescuta a colimatorului. Pe alta parte, rezolutia este cu atat mai buna, cu cat organul de explorat este mai
aproape de colimator, vizualizarea scintigrafica cu aceste tipuri de colimatoare necesitand plasarea colimatorului in
contact cu aria de proiectie la suprafata a organului respectiv. Cele mai obisnuite colimatoare paralele au numar mare
de canale (15 mii)- diametre mici, astfel incat imaginea organului explorat va fi constituita din multimea de proiectii ale
ariilor ,,vizulizate" de cristal prin aceste orificii.
•
Colimatorul multicanal divergent. Are canale si septurile dispuse divergent. Se utilizeaza pentru vizualizarea pe aceeasi
imagine a organelor mai mari decat suprafata detectorului - a plamanilor, a ficatului si a splinei. Acest tip de colimator
mareste campul de vizualizare cu circa 30% fata de colimatorul cu canale paralele, insa imaginea propriu-zisa a
organelor respective este usor micsorata. Sensibilitatea si rezolutia sunt mai reduse fata de cele ale colimatorului cu
canale paralele, ele scazand odata cu departarea organului de colimator.
• Colimatorul multicanal convergent. Colimatorul multicanal convergent are canale ale caror axe converg intr-un punct -
de obicei la 50 cm - in fata colimatorului. Ele se utilizeaza pentru vizualizarea in detaliu a unor mici zone de interes, de
exemplu fosa posterioara a capului. Sensibilitatea creste cu indepartarea colimatorului, pana cand organul - sursa
ajunge in focar, dincolo de care sensibilitatea incepe sa scada cu cresterea distantei.
• Unele colimatoare sunt astfel construite incat se pot transforma din convergente in divergente si invers.
 COLIMATOARELE SPECIALIZATE
• Unul din aceste colimatoare are sapte canale tronconice
atasate la un cristal cu suprafata mare de vizualizare; el
permite obtinerea a sapte proiectii independente ale
organului sursa. Datele achizitionate simultan de pe cele
sapte proiectii sunt prelucrate de calculator, care apoi
reconstruite o imagine tomografica.
• Un alt tip de colimator specializat este colimatorul
rotativ cu canale oblice. El se poate adapta la gamma
camera cu camp de vizualizare standard, furnizand
imagini tomografice ale organul studia
 Achizițiile statice
• O imagine este obținută pentru un timp de achiziție determinat
sau pentru un număr de counts prestabilit. Timpul trebuie ales
astfel încât să asigure o statistică semnificativă pentru absorbția
regiunii de interes (în cazul absorbției și fară un interes clinic a
unui radiofarmaceutic). Pe de altă parte, dacă rata de counts nu
variază considerabil între pacienți și nu există cauze
semnificative pentru producerea de artefacte, un număr de
counts presetat poate fi mai avantajos și poate ajuta la
atingerea unui debit de scanare optim. Rezultatul unei achiziții
statice cu un singur câmp imagistic este o matrice pătrată cu o
mărime predefinită, de obicei 128x128, 256x256, 512x512,
1024x1024 sau 2048x2048 pixeli.
Achiziții statice de tip Whole Body
• Scanner-ele echipate cu doi sau mai mulți detectori
pot include pacientul în întregime în cadrul
câmpului imagistic. Când detectori situați diametral
opus, geometric la 180 de grade, amandoi
detectorii scanează simultan cu o viteză prestabilită
în centimetri/ minut. În funcție de sensibilitatea
detectorilor și de izotopul folosit, achizițiile whole
body pot dura între 20-45 minute. Rezultatul unei
achiziții statice este, de obicei, o arie de 256x1024
pixeli.
 Achizițiile dinamice
• Înregistrarea de achiziții statice secvențiale de scurta durată (1-
5 secunde) este denumită achiziție dinamică. Acest model
permite afișarea distribuției radiofarmaceuticului în timp.
Datele sunt stocate în bins temporale predefinite de către
operator. În funcție de procesarea kinetică specifică, pot fi
înregistrate imagini mai scurte ce pot fi mai apoi prelungite
pentru o procesare mai încetinită, ce poate încă oferi
informație în dinamică. O strategie pentru îmbunătățirea
sensibilității asupra unei zone de dimensiuni mici este de a
mări matricea de achiziție și, astfel, de a crește dimensiunea
pixelilor și obține statistici mai bune, cu prețul unei rezoluții
spațiale mai slabe.
 Modulul de listare
• În modulul de achiziție, fiecare eveniment este înregistrat
individual într-un fișier, împreună cu informații despre
coordonatele de detecție (în cazul PET, linia de răspuns
LOR). Acest lucru este valabil pentru imagistica clinică de
tip PET, dar doar cu scop de cercetare în cazul celei
SPECT. Avantajele se evidențiază în cadrul examinărilor
PET în dinamică sau în cazul unor achiziții predispuse la
artefacte de mișcare din anumite motive (ex. când
pacientul prezintă tremor). Achizițiile facute prin modul
de listare furnizează viteze de înregistrare, cu costul
volumului de date.
 Achiziții gated
• Datele înregistrate pot fi sincronizate cu un semnal fiziologic.
Cea mai comună aplicație gated folosește monitorizarea
electrocardiogramei și, în mai mică măsură, ciclurile
respiratorii. Procesul achizițiilor de tip gated presupune
împărțirea procesului fiziologic în părțile sale constituente,
iar înregistrarea imaginii este acordată la fiecare dintre
aceste părți în mod individual. Rezultatul este o secvență de
imagini ce pot fi vizualizate sub forma de film. Fiecare
fereastră reprezintă numărul de counts acumulați la anumite
puncte corespunzătoare ciclului cardiac. Principala limitare a
achizițiilor gated este statistica slabă a numărului de counts.