Managementul durerii - Curs 9 -

Sef Lucrari Univ. Dr. Andrada Mirea

DIAGNOSTICUL DURERII ÎN KINETOTERAPIE

 Diagnosticul durerii
Deşi are etape comune cu diagnosticul medical
(anamneza, palparea), trebuie să precizăm că
diagnosticul funcţional şi palpatoriu este esenţial în
kinetoterapie, meticulozitatea, consecvenţa şi baza
solidă de cunoştinţe anatomice şi biomecanice
stând la baza identificării cauzelor musculo-
scheletale ale durerii.
Lucrul în echipă cu medicul este prima şi ultima
condiţie pentru o abordare corectă şi o finalizare
eficientă a tratamentului.
 Anamneza/ Cronobiologia durerii

Este importantă pentru evaluarea contextului de apariţie a durerii, a

caracteristicilor temporo-spaţiale şi a antecedentelor algice ale
pacientului.

Este esenţial să se afle dacă:

durerea este constantă sau nu
apare decât atunci când articulaţia este mobilizată,
în timpul căror mişcări,
care sunt poziţiile care o exacerbează
care sunt poziţiile care o calmează/ uşurează.
 Anamneza/ Cronobiologia durerii
Indiferent de formă (acută sau cronică), indiferent de
localizare, durerea prezintă o serie de caracteristici temporale:
moment de apariţie,
durata senzaţiei,
perioadele de revenire.

I. Ritmicitatea zi-noapte include şi o ritmicitate a temperaturii

corporale. Ritmul temperaturii corporale oscilează compensator cu
ritmul veghe-somn. La pacienţii care au prezentat insomnii s-a
constatat o inversare a ritmului termic. La ceilalţi pacienţi, minimul
înregistrat a fost matinal şi maximul vesperal.
 Anamneza/ Cronobiologia durerii
După aspectul circadian al curbei termice, pot fi întâlnite
următoarele cronotipuri de pacienţi:

tipuri matinale, cu vârful termic la trezire şi activitate intensă

dimineaţa

tipuri nocturne, cu randament accentuat spre seară, dificultăţi la

trezire şi antrenare matinală, cu ascensiune termică spre seară

tipuri intermediare, cu maxim termic la mijlocul după-amiezii,

după care curba termică descreşte.
 Anamneza/ Cronobiologia durerii

Investigarea variaţiilor circadiene ale parametrului

temperatură a fost necesară din următoarea raţiune: variaţiile
termice, respectiv scăderile, pot interfera secreţia de
melatonină, favorizând somnul, cu implicaţii directe asupra
eficienţei unui tratament de recuperare, care implică o
participare activă, afectivă şi volitivă din partea pacientului.
Subiecţii cu amplitudine mare a ritmului termic tolerează cel
mai bine o muncă intensă de lungă durată.
 Anamneza/ Cronobiologia durerii

II. Variaţiile comportamentului alimentar au fost în

concordanţă cu variaţiile temperaturii corporale, astfel:
temperatura scăzută a crescut apetitul pacienţilor. Explicaţia
ar consta în faptul că la nivel nervos central, hipotalamic,
oscilatorii centrilor saţietăţii şi foamei se cuplează cu
oscilatorii circuitelor diencefalice ale termoreglării.

Comportamentul alimentar a fost luat în calcul pt. multiplele sale determinări

hormonale, care sunt, o parte din ele şi determinări ale metabolismului osos şi
muscular.
 Anamneza/ Cronobiologia durerii

III. Stresul psihosomatic a fost investigat cu ajutorul unor

chestionare psihosomatice din raţiunea că este principalul
desincronizator negativ sau pozitiv.

Astfel, faptul că erau în postura de pacienţi si că erau imobilizaţi pentru o

perioadă de timp la pat, era considerat un factor major de stres.

Stresul psihosomatic are răsunet asupra sistemului nervos

vegetativ, care la rândul său va determina o reactivitate crescută la
nivelul aparatului cardio-vascular sub forma apariţiei: tahicardiei,
HTA, hipertermiei, valorilor crescute ale catecolaminelor.
 Anamneza/ Cronobiologia durerii
IV. Evaluarea ritmului social (vârsta, sexul, ora de
trezire şi de culcare, prezenţa sau absenţa somnului de
peste zi, calitatea somnului, randamentul matinal,
variaţiile diurne ale atenţiei şi abilităţii, programul
diverselor activităţi desfăşurate) a concluzionat că
persoanele cu viaţă mai ordonată şi predictibilă au
dezvoltat şi întreţinut ritmuri circadiene mai pregnante,
cu atât mai mult cu cât şi vârsta a fost mai înaintată. La
aceşti pacienţi eficienţa matinală a fost sporită, somnul
odihnitor, temperatura minimă nocturnă mai joasă. În
opoziţie, subiecţii cu neregularităţi comportamentale au avut ritmuri CD
disfuncţionale, cu eficienţă scăzută, migrene, somn de proastă calitate, cu
coşmaruri.
 Anamneza/ Cronobiologia durerii
V. Valorile TA pe parcursul a 24 ore, au relevat că variaţiile
circadiene ale acesteia au fost în corelaţie foarte mare cu
parametrii mai sus amintiţi.
Starea de repaus a determinat în majoritatea cazurilor valori minime,
indiferent de starea de stres sau alte afecţiuni colaterale, iar maxima s-
a înregistrat în timpul stărilor de activitate, indiferent de tipul şi de
intensitatea acestora şi independent de ritmul noapte-zi.
La cea mai mare parte din pacienţii cu evoluţie favorabilă a afecţiunii,
TA a marcat maximele între orele 10-13 şi între 17-19, iar minimele
între orele 3-4.
 Anamneza/ Cronobiologia durerii
VI. Variabilitatea parametrilor biochimci:
ex.: pierderile de calciu variază cu vârsta, la femei fiind mai
accentuate în perioada ciclului menstrual, dar şi dacă menopauza
este în curs de instalare.
Valorile concentraţiei urinare a calciului cresc în anotimpurile reci,
precum şi în cursul unei alimentaţii defectuoase în vitamine şi
minerale (alimentaţia de spital).
 Evaluarea durerii
Dacă durerea este permanentă, pentru evaluare este utilă scala
analogă vizuală.

Dacă antrenează o incapacitate, se impune şi aprecierea cu ajutorul

unui chestionar funcţional.

Aprecierea comportamentului verbal şi non-verbal va permite calificarea tipului de durere

şi supravegherea evoluţiei.
 Evaluarea durerii

Determinarea cauzei care a provocat durerea, prin

examinare atentă clinică completată cu examene
paraclinice, are ca obiective:
 excluderea durerilor infecţioase sau tumorale, care
pot constitui o contraindicaţie pentru unele tehnici
de fiziokinetoterapie
 localizarea cât mai precisă a durerii iniţiale (tratamentul
kinetoterapeutic se va adresa întotdeauna acesteiea, încă de la prima
intenţie).
 Evaluarea durerii

Locul de origine al durerii poate fi determinat prin:

 palparea pielii şi ţesutului subcutanat, a tendoanelor şi
corpului muşchilor, elementelor periarticulare, interliniilor
articulare, cu alte cuvinte, palpare superficială şi profndă;
 mobilizarea activă, care permite: observarea sectoarelor de
„evitare”, determinarea „arcurilor dureroase” (posibilă şi
prin mobilizare pasivă), precizarea limitării amplitudinii.
 Evaluarea durerii

Dacă nu se poate reproduce astfel durerea descrisă de

pacient, este necesară schimbarea manierei de examinare,
prin creşterea vitezei gesturilor, a rezistenţei şi repetarea
mişcărilor.
 folosirea contracţiei izometrice este utilă pentru eliminarea
articulaţiei ca sursă de durere;
 „întinderea” elementelor musculo-tendinoase;
 mobilizarea pasivă asociată, eventual, cu o coaptare a
suprafeţelor articulare: unele dureri nu apar decât în timpul
încărcărilor (compresiei) articulare. Compresia este o mişcare de
apropiere a capetelor articulare, cu micşorarea spaţiului articular.