Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Agorafobia
Agorafobia
anxiogene si evident din orice loc care i se pare indepartat de locul unde este
persoana de care are el nevoie). Majoritatea agorafobilor sufera de hipoglicemie
(scaderea glucozei din sange sub valorile normale). Teama si senzatiile pe care
le simte agorafobul sunt foarte puternice incat il fac sa evite situatiile din care nu
mai poate sa fuga. De aceea agorafobul trebuie sa gaseasca un apropiat cu care
poate iesi, precum si un loc securizant in care sa se refugieze. Exista personae
care ajung sa nu mai iasa deloc in lume. Isi gasesc mereu motivatii serioase
pentru a sta in casa. Majoritatea agorafobilor au fost foarte dependent de mama
lor, in copilarie si s-au simtit responsabili fie pentru fericirea ei, fie sa o ajute in
implinirea rolului ei de mama. Agorafobul se poate ajuta emotional reglandu-si
situatia cu mama lui.
Cele doua mari temeri ale agorafobului sunt teama de moarte si teama de
nebunie. Temerile lor provin din copilarie cand au trait in izolare. Un camin
propice pentru agorafobie este acela in care au avut loc decese sau cazuri de
nebunie la cei apropiati. Se poate de asemenea ca agorafobul sa fi fost el insusi
in pericol de moarte, cand era foarte mic, sau ca teama legata de nebunia sau
moartea cuiva sa fi fost vehiculata in familie. Aceasta teama de moarte este
traita, in cazul agorafobului, la toate nivelurile, chiar daca acesta nu-si da seama
exact. Nu se crede capabil sa faca vreo schimbare in nici un domeniu, deoarece
aceasta ar insemna o moarte simbolica. De aceea orice schimbare il face sa
traiasca moment de neliniste si ii accentuiaza gradul de agorafobie. Aceste
schimbari pot fi trecerile de la copilarie la adolescenta, apoi de la adolescenta la
varsta adulta, de la celibatar la casatorie, o schimbare a locuintei, a serviciului,
un accident, o despartire, moarte etc.
Timp de mai multi ani aceste angoase si frici pot fi inconstiente si
interioare. Insa cand agorafobul ajunge la limitele sale mentale si emotionale, nu
le mai poate tine doar in interior, iar temerile sale devin constiente si vizibile.
Agorafobul are de asemenea o imagine debordanta si incontrolabila. Isi
imagineaza situatii ce depasesc cu mult realitatea si crede ca este incapabil sa
faca fata acestor schimbari. Aceasta activitate mentala intensa il face sa se teama
de nebunie. Nu indrazneste sa vorbeasca despre asta cu ceilalti, de teama sa nu
fie considerat nebun. Trebuie sa-si dea seama urgent ca nu este vorba despre
nebunie, ci despre o sensibilitate foarte mare, prost gestionata.
Cauze ce duc la apritia agorafobiilor sunt:
Cauza de baza a agorafobiei este necunoscuta. Studiile au aratat ca
agorafobia are tendinta de a apare la mai multi membrii ai aceleiasi familii, dar
2
nu este foarte clar daca este implicat un factor genetic sau sunt factori de alta
natura. Dintre factorii ce determina aparitia agorafobiei amintim:
Factori biologici:
- hipersecretia de adrenalina;
- sensibilitate crescuta la modificari hormonale;
- hipersensibilitate la unii stimuli fizici (temperatura, lumina) ;
- reactii adverse la medicamente;
- lactat de sodium in concentratie ridicata in sange;
- dificultati de integrare a diferitelor informatii: vizuale, tactile, de echiibru.
Factori de personalitate:
- hipersensibilitate la stimuli de natura emotionala;
- perfectionism;
- un nivel ridicat de imaginatie/creativitate;
- gandire in termeni de alb si negru ;
- nevoia de control/aprobare;
- tendinta de a nega sau suprima sentimente;
- tendinta de a ignora necesitatile de ordin fizic.
Factori familiali:
- prezenta unui parinte cu tulburare anxioasa;
- abuzul fizic sau psihic;
- mediu familial cu reguli foarte stricte;
- critica exagerata sau asteptari nerealiste din partea parintilor;
- parinte/parinti alcoolici.
Simptome si diagnostic
Exista un spectru larg de simptome cum ar fii:
- frica de a ramane singur;
- frica de a fi si de a-si pierde controlul intr-un spatiu public;
- frica de a se afla intr-un spatiu din care iesirea este dificila (lift) ;
- atasament fata de camin (pot sta in casa chiar si ani de zile) ;
- dependenta de membrii familiei;
- sentimente de neputinta;
- senzatie de corp imaterial;
- impresia de neverosimil fata de mediul inconjurator.
Diagnosticul este de obicei stabilit de medicul psihiatru pe baza descrierii
simptomelor. Totusi trebuie avute in vedere si urmatoarele situatii care pot
stabili diagnosticul cert:
3