AGORAFOBIA

Etimologia termenului de agorafobie provine din grecescul agora,

insemnand piata si phobos-frica. In prezent agorafobia este definita ca fiind
exclusiv frica, teama de spatii deschise, reprezentand o suita de fobii legate intre
ele, care au drept rezultat aparitia unei senzatii exagerate de teama atunci cand
persoana respectiva se confrunta cu situatii sau locuri nefamiliare, aceasta
senzatie ducand la pierderea controlului asupra propriei personae.
Agorafobia se asociaza in mod frecvent cu atacul de panica (o alta
tulburare anxioasa), sau este rezultatul acestuia. In urma studiilor efectuate pe
pacienti ce sufera de agorafobie, s-a demonstrat ca aproximativ 2/3 dintre acestia
au prezentat un atac de panica in antecedente (aproximativ 1 an intre atacul de
panica si aparitia semnelor de agorafobie).
Senzatia de teama poate sa apara legata de spatiile aglomerate, in
mijloacele de transport in comun, calatoriile cu trenul, calatoriile de unul singur
si alte situatii si se asociaza cu anxietatea bolnavului (stare de neliniste insotita
de palpitatii) data de imposibilitatea de a ajunge repede intr-un loc in care sa se
simta in siguranta (de obicei acasa). Atacul de panica fiind frecvent intalnit in
cazul agorafobicilor si aparand imprevizibil determina aparitia fricii de a nu se
produce intr-un spatiu public si prin urmare aparitia evitarii oricarei situatii in
care s-ar putea produce. Astfel bolnavul poate ajunge, in cazurile grave, sa nu
mai paraseasca locuinta decat insotit de o persoana de incredere.
Este cea mai raspandita dintre fobii. Majoritatea pacientilor sunt femeile
deoarece ele sunt mai sensibile la agorafobie, in timp ce multi dintre barbate isi
ascund aceasta teama in alcool. Prefaera sa devina alcoolici decat sa-si
recunoasca teama aceea incontrolabila. Debutul este de obicei precoce in viata
adulta si poate fi brusc sau lent, progresiv (aproximativ 5% dintre adulti au
agorafobie).
Agorafobul se plange adesea ca traieste o anxietate (stare de neliniste
insotita de palpitatii) si mai ales o angoasa, pe punctual de a intra in panica.
Situatia angoasanta produce reactii fiziologice (palpitatii cardiace, ameteli,
transpiratie, dificultati respiratorii, greata, incontinent etc) care pot duce la stari
de panica, reactii cognitive (senzatie de instrainare, teama de a pierde controlul,
de a nu inebuni sau de a nu muri etc) si reactii comportamentale (fuga de situatii
1

anxiogene si evident din orice loc care i se pare indepartat de locul unde este
persoana de care are el nevoie). Majoritatea agorafobilor sufera de hipoglicemie
(scaderea glucozei din sange sub valorile normale). Teama si senzatiile pe care
le simte agorafobul sunt foarte puternice incat il fac sa evite situatiile din care nu
mai poate sa fuga. De aceea agorafobul trebuie sa gaseasca un apropiat cu care
poate iesi, precum si un loc securizant in care sa se refugieze. Exista personae
care ajung sa nu mai iasa deloc in lume. Isi gasesc mereu motivatii serioase
pentru a sta in casa. Majoritatea agorafobilor au fost foarte dependent de mama
lor, in copilarie si s-au simtit responsabili fie pentru fericirea ei, fie sa o ajute in
implinirea rolului ei de mama. Agorafobul se poate ajuta emotional reglandu-si
situatia cu mama lui.
Cele doua mari temeri ale agorafobului sunt teama de moarte si teama de
nebunie. Temerile lor provin din copilarie cand au trait in izolare. Un camin
propice pentru agorafobie este acela in care au avut loc decese sau cazuri de
nebunie la cei apropiati. Se poate de asemenea ca agorafobul sa fi fost el insusi
in pericol de moarte, cand era foarte mic, sau ca teama legata de nebunia sau
moartea cuiva sa fi fost vehiculata in familie. Aceasta teama de moarte este
traita, in cazul agorafobului, la toate nivelurile, chiar daca acesta nu-si da seama
exact. Nu se crede capabil sa faca vreo schimbare in nici un domeniu, deoarece
aceasta ar insemna o moarte simbolica. De aceea orice schimbare il face sa
traiasca moment de neliniste si ii accentuiaza gradul de agorafobie. Aceste
schimbari pot fi trecerile de la copilarie la adolescenta, apoi de la adolescenta la
varsta adulta, de la celibatar la casatorie, o schimbare a locuintei, a serviciului,
un accident, o despartire, moarte etc.
Timp de mai multi ani aceste angoase si frici pot fi inconstiente si
interioare. Insa cand agorafobul ajunge la limitele sale mentale si emotionale, nu
le mai poate tine doar in interior, iar temerile sale devin constiente si vizibile.
Agorafobul are de asemenea o imagine debordanta si incontrolabila. Isi
imagineaza situatii ce depasesc cu mult realitatea si crede ca este incapabil sa
faca fata acestor schimbari. Aceasta activitate mentala intensa il face sa se teama
de nebunie. Nu indrazneste sa vorbeasca despre asta cu ceilalti, de teama sa nu
fie considerat nebun. Trebuie sa-si dea seama urgent ca nu este vorba despre
nebunie, ci despre o sensibilitate foarte mare, prost gestionata.
Cauze ce duc la apritia agorafobiilor sunt:
Cauza de baza a agorafobiei este necunoscuta. Studiile au aratat ca
agorafobia are tendinta de a apare la mai multi membrii ai aceleiasi familii, dar
2

nu este foarte clar daca este implicat un factor genetic sau sunt factori de alta
natura. Dintre factorii ce determina aparitia agorafobiei amintim:
Factori biologici:
- hipersecretia de adrenalina;
- sensibilitate crescuta la modificari hormonale;
- hipersensibilitate la unii stimuli fizici (temperatura, lumina) ;
- reactii adverse la medicamente;
- lactat de sodium in concentratie ridicata in sange;
- dificultati de integrare a diferitelor informatii: vizuale, tactile, de echiibru.
Factori de personalitate:
- hipersensibilitate la stimuli de natura emotionala;
- perfectionism;
- un nivel ridicat de imaginatie/creativitate;
- gandire in termeni de alb si negru ;
- nevoia de control/aprobare;
- tendinta de a nega sau suprima sentimente;
- tendinta de a ignora necesitatile de ordin fizic.
Factori familiali:
- prezenta unui parinte cu tulburare anxioasa;
- abuzul fizic sau psihic;
- mediu familial cu reguli foarte stricte;
- critica exagerata sau asteptari nerealiste din partea parintilor;
- parinte/parinti alcoolici.
Simptome si diagnostic
Exista un spectru larg de simptome cum ar fii:
- frica de a ramane singur;
- frica de a fi si de a-si pierde controlul intr-un spatiu public;
- frica de a se afla intr-un spatiu din care iesirea este dificila (lift) ;
- atasament fata de camin (pot sta in casa chiar si ani de zile) ;
- dependenta de membrii familiei;
- sentimente de neputinta;
- senzatie de corp imaterial;
- impresia de neverosimil fata de mediul inconjurator.
Diagnosticul este de obicei stabilit de medicul psihiatru pe baza descrierii
simptomelor. Totusi trebuie avute in vedere si urmatoarele situatii care pot
stabili diagnosticul cert:
3

1) - simptomele se datoreaza anxietatii si nu trebuie sa apara secundar altor

simptome (cum ar fi halucinatiile sau obsesiile);
2) - anxietatea trebuie sa apara in cel putin doua din urmatoarele situatii:
multimi, locuri publice, calatorii departe de casa, calatorie de unul singur;
3) - evitarea situatiilor care determina anxietate trebuie sa fie sau a fost o
caracteristica proeminenta.
Daca agorafobia este in cadrul tulburarii de panica atunci pot sa apara atat
semnele cat si simptomele atacului de panica, precum:
-transpiratie abundenta; ameteala; dispnee (dificultate in respiratie); eritroza
(inrosirea tegumentului fetei); senzatie de lesin; durere acuta toracica; dificultate
la inghitit; cresterea frecventei cardiace; greata/disconfort abdominal; confuzie;
amorteala; frica de a nu innebuni/moarte.
Rareori se intampla ca o persoana sa prezinte toate simptomele in acelasi timp.
Totusi daca o persoana experimenteaza o parte din aceste simptome in acelasi
timp, probabil prezinta un atac de panica.
In cazurile extreme, simptomele il pot face pe pacient sa fuga din locul in
care se gaseste intr-un loc in care se simte in siguranta. Acest lucru il poate face
sa evite pe viitor situatiile care ar putea declansa simptome.
Desi unii pacienti cu agorafobie simt anxietate marcata si disconfort cand
pleca de acasa sau cand se gasesc intr-un loc public, totusi nu dezvolta un atac
de panica.
Unii dintre agorafobici pot prezenta semne minime de anxietate intrucat pot
evita situatiile care le determina fobia. Agorafobia este de asemeni legata de alte
tulburari cum ar fi depresia si tulburarea obsesiv compulsiva.
Diagnostic diferential:
Unii agorafobici au o anxietete mai redusa ca intensitate deoarece ei sunt
capabili in mod constant de a evita situatiile fobice proprii. Prezenta depresiei,
depersonalizarii, simptomelor obsesionale sau a fobiilor socilae nu exclude
diagnosticul de agorafobie daca acestea nu domina manifestarile clinice.
Diferentierea de fobia sociala (comportamentul de evitare se limiteaza doar la
situatiile sociale) poate fi dificila dar in acest caz trebuie sa primeze diagnosticul
de agorafobie, diagnosticul de tulburare depresiva poate fi sustinut doar daca
este identificat clar un sindrom depresiv complet. Diagnosticul diferential mai
poate fi facut cu tulburarea obsesiv-compulsiva, fobii specifice (frica de lift),
tulburarea de stress posttraumatic (evitarea unor stimuli asociati cu factori
puternic stresanti) sau cu tulburarea anxioasa de separare (evitarea parasirii
domiciliului sau a unor rude). Exista si cazuri in care agorafobia apare fara un
4

istoric de tulburare de panica si se caracterizeaza prin:

-pacientul nu a prezentat pana in acel moment manifestari similare si nu i s-a pus
anterior diagnosticul de tulburare de panica;
-tulburarea nu este cauzata de consumul de droguri sau medicamente ori de
prezenta altor afectiuni;
-daca este prezenta alta afectiune, anxietatea data de agorafobie va fi vizibil in
exces fata de cea asociata in mod normal afectiunii respective.
Complicatii:
- in functie de severitatea simptomatologiei, agorafobia poate limita sau face
chiar imposibila o desfasurare normala a activitatilor in afara domiciliului;
- in absenta tratamentului unii bolnavi ajung dependenti de familie pentru
asigurarea conditiilor de trai;
- unii bolnavi apeleaza la alcool sau droguri in scopul diminuarii sentimentelor
de frica singuratate, disperare.
Tratament
Agorafobia este o boala tratabila prin mai multe mijloace dintre care cele
mai importante sunt : tratamentul medicamentos, psihoterapie, dar se pot incerca
si metode alternative. Se poate obtine vindecarea iar daca nu se poate mentine
boala sub control.
In tratamentul medicamentos sunt utilizate in special antidepresivele din
clasa inhibitorilor selectivi ai recaptarii serotoninei (SSRI) , de exemplu:
Citalopram, Fluoxetina, Fluvoxamina, Paroxetina, Sertralina, anxiolitice sau
benzodiazepine precum si IMAO-inhibitori de monoamin-oxidaza si
antidepresive triciclice.
Dezavantajul SSRI este acela ca au efecte secundare destul de importante cum ar
fi: greata, gura uscata, diaree, cefalee (dureri in zona cefei), nervozitate,
fatigabilitate (oboseala), sedare, anxietate, insomnie, anorexie, disfunctii
sexuale.
Psihoterapia cuprinde: psihanaliza, hipnoza, psihoeducatia si altele.
- tratamentul de expunere - sustine punerea in contact a pacientului cu obiectul
sau situatia declansatoare de anxietate in scopul infruntarii fricii. Metoda este
similara cu cea a desensibilizarii treptate, dar spre deosebire de aceasta care
promoveaza contactul treptat, tratamentul de expunere presupune o abordare
directa a problemei;
- restructurarea cognitiva - scopul acesteia este de a inlocui ideile irationale
asociate unei situatii cu altele, veridice si benefice, care au rolul de a indeparta
5

frica asociata cu respectiva situatie.

- tehnicile de relaxare (respiratii adanci, vizualizarea, relaxarea progresiva a
musculaturii, etc.) - pot atenua sau chiar opri simptomele de anxietate si panica.
Tratamente alternative:
-meditatia;
-meloterapia (terapie prin muzica) ;
-inscrierea intr-un grup de sprijin;
-acupunctura.

Pot fi prezente simptome depresive si obsesionale percum si alte fobii

asociate dar agorafobia poate fi si fara tulburare de panica.