Sub 42 PSIHOTERAPII

Psihoterapia este o modalitate de interventie stabilita in cadrul unei relatii terapeutice care
utilizeaza mijloace psihologice pentru tratarea unor tulburari psihice sau a unei probleme
psihologice , folosind tehnici specifice adaptate clientului / pacientului.

Aceste tehnici si metode psihologice vizeaza fie vindecarea tulburarii, fie restructurarea
anumitor trasaturi de personalitate, uneori fiind necesara interventia pe ambele directii.

Psihoterapia necesita cel putin 2 protagonisti : clientul / pacientul si terapeutul. Exista si abateri
de la regula : terapia de grup ( de la 6 la 30 de participanti) sau terapia cu 2 terapeuti ( lider/ co-
lider ).

Obiective
1.reducerea simptomelor
2.modificarea opiniilor eronate despre lume si propria persoana
3.scoaterea din criza existentiala
4.reducerea conditiilor de mediu ce mentin comportamentul dezadaptativ
5.reducerea sau restructurarea conflictelor intrapsihice
6.identitatea personala
7.modificarea structurii personalitatii- adaptare mai eficienta
8.eu-l si capacitatea adaptativa

O interventie trebuie sa indeplineasca niste criterii pentru a putea fi acceptata ca fiind

terapeutica :

1. criteriul tehnic – trebuie sa existe un cadru teoretic si un numar de tehnici, care sa fie
concordante cu teoria;

2. criteriul etic- trebuie sa respecte regulile etice ale profesiei medicale;

3. criteriul stiinţific – teoria trebuie sa aiba la baza ipoteze verificabile, iar eficienta trebuie
sa se poata testa practic .

1
Clasificare :

Karasu (1980) le-a clasificat dupa criterii referitoare la conceptia asupra naturii omului, conceptii
psihopatologice asupra starii de sanatate / boala , conceptii terapeutice ( strategii ,demersuri
terapeutice ) si conceptualizarea relatiei client / terapeut :

 psihoterapii psihanalitice;

 psihoterapii cognitiv –comportamentale ;

 psihoterapii experienţiale.

Clasificarea Kaplan :

1. Psihanaliza si terapiile psihanalitice;

2. psihoterapia comportamentala;

3. psihoterapia cognitiva;

4. psihoterapia de familie;

5. psihoterapia de cuplu si maritală;

6. psihoterapia de grup ;

7. hipnoterapia;

8. interventia in criza ;

9. psihoterapii scurte – interpersonala si dinamica scurta ;

10. psihoterapia nondirectiva a lui Rogers –centrata pe client

TERAPIA COGNITIV -COMPORTAMENTALĂ

Terapiile cognitiv – comportamentale – numite si terapii comportamentale sau terapii cognitive –

sunt bazate pe psihopatologia experimentală si pe o abordare pragmatică si empirică a
psihoterapiei . TCC-utile sunt practicate sub forma terapiilor individuale, de cuplu, familiale si
chiar a terapiilor de grup .

La mijlocul sec.20 figuri importante precum psihiatrul A. Beck si psihologul A. Ellis au

contribuit la dezvoltarea TCC-urilor si aplicarea lor in tratamentul depresiei si a altor tulburari
ale comportamentului in care factorii cognitivi joacă un rol central . Spre sfarsitul anilor ’70 D.

2
Meichenbaum si A. Bandura se impun ca pionieri ai autoregularizarii cognitive a
comportamentelor, primul integrînd autoverbalizarile in autocontrolul comportamentului, cel de-
al doilea insistînd asupra eficientei personale percepute si asupra așteptărilor de reușită in
comportamentul uman.

Principii generale :

Pentru terapeutul cognitiv-comportamentalist “ problemele psihologice” sunt , in mare parte,

comportamente invatate inadaptate ( neadaptate, gresite ) care reprezinta surse de suferinta
pentru pacient/ client si /sau pentru anturajul acestuia . Este vorba despre reactii invatate , care
sunt emise si consolidate in anumite contexte de mediu.

Comportamentele problematice sunt urmatoarele :

1. actiunile, respectiv comportamente observabile ca necorespunzatoare ( inadecvate ) –
crize de bulimie sau ritualurile de spălare ;

2. emoţiile , reactii emotionale negative – ca tristetea sau disperarea in depresie sau in

anxietatea patologica ;

3. cogniţiile , respectiv moduri de gandire – precum anticiparile anxioase , amintirile

recurente cu privire la un eveniment traumatizant , atentia selectivă asupra simptomelor
jenante .

Modele teoretice :

 modelul comportamental are la bază teorii ale invatarii ( condiţionarea clasică ,

condiţionarea instrumentala , teoria invatarii sociale ) ;

 modelul cognitiv – intelegerea comportamentului uman trece prin studierea

reprezentarilor cognitive si a proceselor cognitive. Comportamentul este secundar
modului in care persoanele gandesc despre ele si despre rolul lor in lume. De exemplu
modelul cognitiv al depresiei include triada cognitiva : o imagine de sine negativa+
interpretarea negativa a experientelor prezente si trecute + expectatie negativa fata de
viitor.

3
Derularea obișnuită a unei terapii :

1. Inca de la primele întrevederi doleanţele persoanei consultate sunt concretizate si

operaţionalizate , ele sunt si obiectul unui diagnostic dar si a unei analize functionale (
adica o intelegere a factoriilor care declanseaza si care intretin problema ) .

2. Obiectivele terapeutice sunt fixate intre pacient/client si terapeut inainte de angajarea

acestora in tratament . Are loc un contrac terapeutic intre cele doua parţi. Este propus un
plan de tratament , terapeutul oferă informatii despre tulburarile pacientului si felul in
care pot fi tratate , sunt utilizate instrumente pentru măsurarea comportamentelor
problemă ( de ex. chestionare) pentru a evalua natura si importanta dificultăţilor de
depășit.

3. Pe parcursul fazei active a tratamentului, terapeutul il invata pe pacient strategiile de

automonitorizare si de autogestionare a comportamentelor problemă . In aceasta
perioada pacientul isi observa metodic comportamentul problematic si dezvolta alte
comportamente mai eficiente pentru a-si controla dificultăţile .

4. La finalul tratamentului este făcută o evaluare – cantitativa si calitativa – a eficientei

terapeutice , atunci sunt invatate strategii care vizeaza prevenirea recaderilor . Sunt
fixate sedinte posttratament pentru a trage concluzii asupra evolutiei persoanei dupa
incheierea tratamentului .

Terapiile comportamentale

Se bazeaza pe principiile teoriei invatarii, incluzand conditionarea operanta si

conditionarea clasica. Se indica in: agorafobie, alcool, anorexia si bulimia nervoasa, fobii,
hiperventilare, parafilii, schizofrenie, tulburari sexuale, vezica „rusinoasa”.

Tipuri de tehnici comportamentale :

 economia cu jetoane – o formă de reîntărire pozitiva folosita la pacientii

spitalizati ; pacientul este rasplatit cu diferite jetoane ( care reprezinta hrana,
invoiri, etc) atunci cand au comportamentul dorit – imbracarea in haine de strada
, participarea la terapia de grup , etc. S-a folosit in tratamentul schizofreniei, tulb
alimentare, enurezis.

4
  terapia aversivă – forma de conditionare in care un stimul aversiv( de ex. miros
neplacut) este asociat unui comportament nedorit. S-a folosit in tratamentul
abuzului de substante.

 desensibilizarea sistematica – pentru pacienti cu comportament de evitare legat de

un stimul specific ( de ex. frica de inaltimi , de zbor ) I se cere pacientului sa-si
construiască in imaginatie o ierarhie de imagini anxiogene , de la cea mai putin
intensa la cea mai infricoșătoare, si sa ramana la fiecare nivel al ierarhiei pana ce
anxietatea scade in intensitate. Cand este practicata prin expunerea la stimuli
reali si nu imaginari se numeste expunere gradata . Eficacitatea se bazeaza pe
reîntărirea pozitivă, pe stingerea comportamentului anxios prin intelegerea
absentei consecinţelor negative. Indicatii: Toc, agorafobii.
 inundarea – pacientul este expus direct stimului cel mai anxiogen ( de ex. pt frica
de inaltime – cladirea cea mai inalta ) in loc sa fie expus treptat. Eficienta in fobii

 modelarea se realizeaza prin insusirea unor modele de comportament prin

observare si imitare. Este folosita in fobii si retard mental.
 antrenamentul asertiv are indicatii in dificultatile interpersonale si incapacitatea
de a refuza. Initial se efectueaza sub forma unui joc de rol apoi in realitate.
 autoreglarea –dupa observarea si monitorizarea propriilor componente se invata
tehnici de modificare a comportamentului inadecvat.
 inhibitie reciproca este utilizat in atac de panica, tulb fobice, depresie, bulimie
nervoasa, ticuri, balbism, alcoolism, enurezis.

Terapia cognitiva
Se bazeaza pe teoria potrivit careia comportamentul este secundar modului in care
persoanele gandesc despre ele si despre rolul lor in lume. Terapia este pe termen scurt cu o
durata de 15-20 sesiuni pe parcursul a 2 saptamani.
Modelul ABCDE al lui Ellis
A (activation) –declansarea starii emotionale
B (belifs) – sistem de credinte(iBs –irationale, rBs- rationale)
C (consequences)- consecintele starii, credintelor
D (dispute)- contraargumente , inlocuirea iBs cu rBs
E (effects)- efectele restructurarii cognitive
Indicatii generale:depresii nepsihotice usoare pana la moderate, ,abuz de subst,
schizofrenie.

Durata :

5
 TCC-urile sunt terapii scurte , in medie dureaza intre 10 si 20 de sendinte pe parcursul a 12
saptamani – maxim 6 luni de tratament intensiv. Terapia ia sfarsit cand obiectivele
terapeutice sunt atinse sau cand programul terapeutic standardizat s-a terminat.

TERAPIILE DE INSPIRAŢIE PSIHANALITICĂ

( Kaplan )

Psihanaliza si terapiile de inspiratie psihanalitica se bazează pe teoriile lui Sigmund Freud asupra
inconstientului dinamic si conflictului psihologic.

Scopul major al acestor forme de tratament este acela de a ajuta bolnavul sa dezvolte inţelegere (
insight) in legatura cu conflictele inconștiente ( care se bazează pe dorinţe din copilărie
nerezolvate si care se manifestă ca simptome ) și să dezvolte patternuri adulte de interacţiune si
comportament.

Psihanaliza este cel mai intensiv si mai riguros dintre aceste tipuri de terapie .

Derularea terapiei

Pacientul este vazut de 3-5 ori pe saptamana ,durata sesiunii 30-50 de minute, in general pe
termen lung , de obicei 3-5 ani si peste .

El stă culcat pe o canapea , iar terapeutul se pozitioneaza in afara campului lui vizual. Pacientul
incearca sa spuna liber si fara sa se cenzureze tot ceea ce-i trece prin minte, sa asocieze liber,
pentru a-si urmarii sirurile gandurilor cat mai in profunzime posibil . Modus operandi : analiza
sitematica a totalitatii rezistentei si transferului ,facilitarea nevrozei de transfer, incurajarea
regresiuni. Ca tehnica predomină metoda asociatiilor libere ,interpretarea dinamica completa (
confruntare, clarificare, travaliu ) cu accent pe modul de aparitie ( genetica ).

Psihanaliza necesita ca pacientul sa fie stabil , cu o motivatie puternica , inclinat catre

psihologic, capabil sa tolereze stresul generat de analiză. Indicatii : nevroze, psihopatologie
caracteriala usoara.

Rolul terapeutului - neutralitate absolută,frustrarea pacientului , rol minor de reflector.

Scopul de baza este reorganizarea structurală a personalitaţii , rezolutia conflictelor inconstiente

, constientizarea evenimentelor intrapsihice si disparitia simptomelor ca rezultat direct.

Tehnici :

6
=Metoda asociatiilor libere pentru descoperirea conflictelor intrapsihice.Pot interveni blocaje ,
rezistente(din controlul inconstient al individului asupra zonei sensibile).
=Analiza viselor – visul este “calea regala spre inconstient”,are un continut manifest si unul
latent, nu exista un simbolism general al viselor.
=Analiza actiunilor pacientului –comportament verbal si nonverbal,erori de pronuntare,
lapsusuri, flirt cu terapeutul
=Analiza rezistentelor care interfera cu desfasurarea fireasca a cursului terapiei.Pot fi :rezistente
constiente (pacientul vrea sa pastreze ceva) si rezistente inconstiente (pause, blocaje in asociatii,
asociatii superficiale).Rezistentele reprezinta o sursa de informatii esentiala pentru analiza.
=Analiza transferului –atitudinea pacientului este parte importanta a tratamentului.Pacientul
dezvolta reactii emotionale puternice fata de terapeut (dragoste, respect, ura).Transferul
=tendinta pacientului de a face din terapeut obiectul rasunsurilor sale emotionale astfel pacientul
are atitudini si sentimente pe care le-a avut fata de persoane semnificative din viata
sa.Contratransferul= raspunsul emotional al terapeutului la povestea pacientului.
=Interpretarea :cuprinde ipoteze cu privire la motivatia comportamentelor,ajuta la obtinerea
naturii conflictelor,pacientul trebuie sa se simta pregatit
=Prelucrarea =explorarea progresiva, repetitiva a interpretarilor si rezistentelor
Indicatii:
 Doilul patologic,tulburari depresive:tulburarea depresiva majora,distima.
 Tulburari de anxietate: TP cu fara agorafobie,fobia sociala, tulb de anx gen, PTSD.
 Tulburari somatoforme: durerea somatoforma.
 Afectiuni psihosomatice:colon iritabil, dispepsia functionala.
 Tulburari legate de comportamentul alimentar:bulimia nervoasa, anorexia nervoasa.
 Tulburari legate de consumul de substante
 Tulburari de personalitate, unele: bordeline si cluster C.

Psihoterapiile psihanalitice :

Se bazeaza pe aceleasi principii si tehnici ca si psihanaliza clasica dar sunt mai putin intense .

Este de doua tipuri :

 expresiva sau sau orientata spre constientizare ;

 suportiva sau relaţională .

Psihoterapia psihanalitica de tip expresiv

7
Urmareste rezolutia conflictului psihologic intrapsihic , similar cu al psihanalizei dar cu mai
mult accent pe chestiunile realitatii de zi cu zi si mai putin accent asupra rezolvarii problemelor
de transfer.

Derularea terapiei

Pacientul este vazut de 1-3 ori pe saptamana , durata sesiunii fiind de 30-60 de minute, durata
totala a terapiei putînd varia de la cateva sesiuni la luni sau ani.

Pacientul si terapeutul sunt asezati fată în fată, uneori pacientul pe canapea. Modus operandi :
analiza partiala a dinamicilor si defenselor, focus asupra evenimentelor intrapersonale curente si
asupra transferului fata de altii , incurajarea limitata a regresiei. Tehnicile folosite includ
asociatii libere limitate , predomina confruntarea, clarificarea si interpretarea partiala cu accent
pe interpretarea “aici si acum “ si pe interpretarea genetica limitata .

Pacientul trebuie sa fie motivat si cu inclinatie spre psihologic – la un nivel de la mediu la

ridicat- cu capacitatea de a forma alianta terapeutica si cu o anumita toleranta la frustrare .
Indicatii : nevroze, tulburari de personalitate narcisiste si borderline.

Rolul terapeutului - neutralitate modificata, gratificare implicita a pacientului .

Scopul de baza : reorganizarea partiala a personalitatii si a defenselor; constientizarea

evenimentelor interpersonale curente ; relatii obiectuale imbunătăţite. In ce priveste disparitia
simptomelor, acesta poate poate fi scopul final sau doar intermediar , terapia putand continua
ulterior in scop explorator.

Psihoterapia psihanalitică de tip suportiv :

Elementul esential aici este sprijinul, suportul si nu dezvoltarea conștientizării. Suportul poate sa
ia forma fixarii de limite , cresterii testarii realitatii, reasigurarii , sfaturilor si ajutorului pentru
dezvoltarea abilitatilor sociale.

Derularea terapiei

Pacientul este vazut o data pe saptamana sau mai rar , in functie de necesitati , durata sesiunii
fiind de 30-60 de minute. Ca durata totala poate fi pe termen scurt sau intemitenta pe termen
lung , de la o singura sesiune la toata viata .

Pacientul si terapeutul stau fata in fata, canapeaua este contraindicata. Modus operandi :
formarea de alianta terapeutica si relatie obiectuala reala; cu rare exceptii analiza tranferului este
contraindicata , focalizarea se face pe evenimentele externe constiente, regresia nu este
incurajata. Ca tehnici folosite predomina sugestiile ( sfaturile ); confruntarea , clarificarea si
8
interpretarea in contextul “aici si acum “ sunt secundare ; metoda asociatiilor libere si
interpretarea genetica sunt contraindicate.

Pacientul trebuie sa fie motivat , chiar daca nu la fel de mult ca in cazurile anterioare, si sa aiba o
anumita capacitate de a forma alianta terapeutica. Indicatii : bolnavi cu vulnerabilitati serioase
ale ego-ului – in special pacientii psihotici ( banuiesc ca sub tratament , stabilizati :) ) ; pacienti
alati intr-o situatie de criza – doliu de ex. ; boli fizice.

Rolul terapeutului- neutralitate suspendata, gratificare explicita, directivitate si dezvaluire toate

in grad limitat .

Scopul de baza : reintegrarea self-ului si a capacitatii de a face fata ; stabilizarea sau refacerea
echilibrului preexistent; intarirea defenselor; cresterea gradului de acceptare a patologiei ;
disparitia simptomelor si restructurarea mediului sunt scopuri primare.

PSIHOTERAPIILE DE GRUP

Psihoterapia de grup nu este o entitate unica ci doar o modalitate de aplicare a diferitelor tehnici
psihoterapeutice la mai multi clienti/pacienti in acelasi timp, dupa un program structurat si
elaborat.

Se pot aborda in grup tehnici : psihanalitice , psihodramatice , psihodinamice, experientiale,

hipnotice, cognitiv-comportamentale, gestalt-iste, etc. Toate aceste tipuri se pot realiza si
individual .

Grupurile pot fi :

 de suport si de crestere a abilitatilor sociale ;

 pentru ajutor simptomatic specific;
 sau care ajuta la depasirea unor conflicte intrapsihice nerezolvate.

Atentia se poate focaliza asupra unei persoane in contextul grupului , asupra interactiunilor care
apar intre persoanele din grup sau asupra grupului ca intreg. Se poate obtine rezolutia atat a unor
chestiuni individuale cat si a unora interpersonale .

Selectia participantilor este foarte importanta si este de dorit sa se evite situatia singular-
minoritară ( un singur barbat printre femei de ex. cel putin doi membri minoritari ) .

Numarul membrilor grupului este de obicei intre 6 si 10 dar in anumite situatii pot exista si
grupuri de 20-30 de persoane. Repartitia pe sexe ar fi ideal sa fie uniforma .

In functie de diagnostic grupul poate fi :

 omogen : pacienti cu probleme similare – tulburari anxioase de ex.

9
  intermediar : pacienti cu afectiuni psihiatrice diferite, dar de acelasi sex;
 omogen selectat : special organizat , pentru aceeasi afectiune , de ex. agorafobie cu sau
fara atacuri de panica;
 heterogen : pacienti cu afectiuni diferite, in care se poate urmării de fapt cel mai bine
dinamica de grup .

In functie de dinamica participarii pacientilor :

o inchis, cu aceiasi membri cu care a inceput , se desfasoara in ambulator;

o deschis , se poate desfasura in spital, functioneaza continuu , pacientii parasind grupul
odata cu externarea si fiind inlocuiti de altii , noi ;

Functionarea eficienta presupune o anumita ritmicitate – de obicei 1-2 ori pe saptamana , dar
poate fi si mai mare ( grupuri de psihanaliza ), de cele mai multe ori se fixeaza un numar de
aproximativ 16 sedinte , durata sedintelor de obicei este cuprinsa intre 60 si 120 de minute ( de
obicei 90 de minute). Exista un ritual al grupului ce tine de asezarea membrilor - de obicei grupul
se aseaza in cerc, inclusiv liderul si daca exista co-liderul .

De asemenea exista indicatii si contraindicatii ale terapiei de grup care nu sunt absolute ci au o
mare flexibilitate; dar in general pacienti psihotici acuti sau suicidari nu au indicatii pentru
terapia de grup.

Unele tipuri de pacienti nu evolueaza bine in anumite tipuri de grupuri . Pacientii psihotici care
necesita structura si directie clara nu merg bine in gruprurile orientate spre constientizare.
Bolnavii paranoizi , personalitatile antisociale si cei care abuzeaza de substante pot beneficia de
terapia de grup , dar nu in grupuri heterogene.

In cadrul grupului exista o serie de norma care trebuiesc respectate:sinceritatea, respectul,

responsabilitatea, depunerea unui efort in cadrul grupului, aplicarea notiunilor si abilitatilor astfel
dobandite in afara grupului.

Indicatii: in patologia nevrotica, psihosomatica, a tulburarilor de comportament alimentar,al

tulburarilor legate de consumul de substanta, a tulburarilor de personalitate de tip bordeline.

Exemple de grupuri terapeutice

Alcoolicii anonimi (AA) este un grup mare, inalt structurat, organizat in jurul unor persoane cu
probleme similare. AA pune accentul pe comunicarea si trairea impreuna cu ceilalti a
experientelor, a modelelor de rol , pe sentimentul de comunitate si sprijin reciproc. Grupuri
asemanatoare sunt – Narcomanii anonimi , Dependentii de sex anonimi – nu la noi :)

Grupuri de familii multiple ( MFG) sunt formate din familiile unor pacienti cu schizofrenie,
care discuta problemele lor si felul in care le pot face fata. MGF –urile sunt un factor important
de descrestere a ratei recaderilor printre pacientii cu schizofrenie ale caror familii se implica in
10
acest tip de terapie. Aceste grupuri pot sa puna accentul si pe psihoeducatie si pe reducerea
emotiilor exprimate ale unor membri ai familiilor – “emotii exprimate” reprezinta orice
comportament excesiv de implicat , indiferent daca este ostil si critic sau controlator si
infantilizant; ele favorizeaza recaderile pacientilor.

Terapia prin mediu= abordare terapeutica multidisciplinara, folosita in sectiile psihiatrice

spitalicesti. Poate sa includa artterapia, terapia ocupationala, activitati ale traiului zilnic, adunari
comunitare, invoiri in grup si evenimente sociale.

Terapia experientiala
Postulate:
1.Omul e mai mult decat suma partilor sale component
2.Omul exista in contextual umanitatii si nu poate fi inteles daca se ignora experientele sale
interpersonal.
3.Omul este constient
4.Omul alege , el nu “suporta” existent , ci inoculeaza propria experienta
5.Omul este orientat spre scopuri, viitor, are obiective, valori
promoveaza comunicarea libera
experimentarea interactiunii
acceptarea neconditionata a experientei si valorilor clientului
Rolul terapeutului este de a oferi situatii de experimentat, nu de a-l modifica pe pacient astfel
are loc dezvaluirea disponibilitatilor si utilizarea lor in dezvoltarea personala si obtinerea
autonomiei ca finalitate.
Obiective interpersonale –descoperirea propriului Ego.
Obiective transpersonale –descoperirea unitatii omului cu universul.
Abordare clasica cuprinde terapia centrata pe client si psihodrama clasica
-moderna cuprinde logoterapia, analiza tranzactionala
-postmoderna- NPL
1)Terapia centrata pe client
Prezumtia majora=tendinta unica catre autoactualizare.
Incongruentele sunt discrepante intrapsihice intre sine si realitate
Daca exista incongruente mari, reintegrarea e posibila numai in relatie cu o alta persoana care o
accepta neconditionat pe cea aflata in deficit.

11
Terapeutul nu are rol de “vindecator” , ci de calauzitor, ajuta pacientul sa-si descopere si sa-si
valorifice disponibilitatile. Acceptarea pozitiva neconditionata se realizeaza prin observatie si
inregistrare. Focalizarea se face pe cadrul de suferinta intern (probleme, sentimente, perceptii).
Terapeutul nu se raporteza la un sistem extern de suferinta, nu se fac interpretari, nu se emit
raspunsuri, sfaturi, judecati.
Terapeutul are 2 categorii de raspunsuri – clarificarea sentimentelor si reformularea
continutului.
Tehnici de sustinere a dialogului:
1)tehnici de reflectare : repetitii-ecou;repetitii pe alt ton;amplificarea –efect paradoxal de
readucere a situatiei la dimensiuni reale.
2)tehnici de reformulare prin care se realizeaza pozitivarea imaginii clientului si evidentierea
esentialului
3)tehnici de deschidere cand apar blocaje (“deci”, “asadar”)
4)tehnici de ascultare active- utilizarea mimicii, posturii, privirii, micromiscarilor pentru
sustinere.

2)Analiza tranzactionala
Se bazeaza pe conceptele comportamentelor observabile si pe cele ale interactiunii dintre
oameni.
Putem analiza natura si semnificatia acestor "tranzactii" impreuna cu ceilati, ori avem chiar
"conversatii" interne cu diverse parti ale propriului eu. Si acestea pot fi analizate.
Prin AT ajungem la concluzia ca in timpul copilariei concepem un fel de plan de viata (numit
script) care este creat sub influenta parentala. Ca adulti urmam scriptul fara sa ne dam seama
de acest fapt si fara sa putem lua decizii autonome.
In acest context scriptul poate fi imaginat ca un program de calculator ce ruleaza discret pe
fundal, dirijand zilnic procesul de luare a decizilor. Sarcina analistului tranzactional este atat de a
contribui la constientizarea scriptului si a modului in care el blocheaza clientul in realizarea
obiectivelor sale, cat si de a facilita apoi schimbarea.
AT este de fapt o terapie psihodinamica, comportamentala, cognitiva si emotionala.

12