TEMA proiectului:

Constituirea și funcționarea societăților

comerciale
Cuprins

Capitolul I Noţiunea şi caracterele juridice ale societǎţii comerciale................................Pag.3

1.1Definiţia societǎţii comerciale...........................................................................................Pag.4

1.2. Trǎsǎturi specifice şi personalitatea juridicǎ a societǎţilor comerciale....................Pag.4

1.3.Natura juridicǎ a Societǎţii Comerciale .....................................................................Pag.10

1.4. Formele juridice ale societăţilor comerciale...............................................................Pag.13

1.5. Clasificarea societăţilor comerciale.............................................................................Pag.14

Capitolul II. Constituirea Societǎţii Comerciale în România..........................................Pag.16

2.1 Etapele constituirii unei Societǎţi Comerciale.............................................................Pag.16

Capitolul III FUNCŢIONAREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE...........................Pag.26

3.1. Norme particulare de funcţionare a societăţilor de persoane (S.N.C. şi S.C.S.).....Pag.26

3.2. Norme particulare de funcţionare a societăţii pe actiuni..........................................Pag.26

3.3. Funcţionarea SRL-ului.................................................................................................Pag.27

3.4 Dispoziții comune...........................................................................................................Pag.27

Page 1 of 29
Bibliografie............................................................................................................................Pag.30

Capitolul I Noţiunea şi caracterele juridice ale

societǎţii comerciale.

Legea nr. 31/1990 nu cuprinde o definiţie a societǎţilor comerciale. Intr.-o

asemenea situaţie trebuie sǎ apelǎm la dispoziţiile Codului Civil, care reglementeazǎ
contractul de societate , adicǎ societatea civilǎ. Aceste dispoziţii legale, întregite cu unele
elemente cuprinse în Legea nr.31/1990, permit definirea societǎţii comerciale.
Astfel Articolul 1491 C. civ. defineşte societatea în felul urmǎtor: Societatea este un
contract prin care douǎ sau mai multe persoane se învoiesc sǎ punǎ în comun, anumite
bunuri, pentru a desfǎşura împreunǎ, o activitate, în vederea realizǎrii şi împǎrţirii
beneficiilor care vor rezulta.
Din definiţia societǎţii comerciale prin încheierea contractului de societate, rezultǎ
urmǎtoarele trei elemente esenţiale:
1) În primal rând fiecare asociat se obligǎ sǎ punǎ în comun, o valoare patrimonialǎ,
adicǎ fiecare asociat sǎ aducǎ anumite bunuri în societate. Aceastǎ contribuţie
poartǎ denumirea de aport sau mizǎ.
2) În al doilea rând, asociaţii se obligǎ sǎ desfǎşoare, împreunǎ, o activitate comercialǎ
care constitue obiectul societǎţii, cu intenţia de a colabora în desfǎşurarea activitǎţii
comerciale.
3) În al treilea rând, toţi asociaţii participǎ la realizarea şi împǎrţirea beneficiilor.

Page 2 of 29
 Prin urmare sunt trei elemente specifice contractului de societate care stǎ la baza
societǎţii comerciale. Prin aceste elemente, contractul de societate se deosebeşte de alte
contracte, cum sunt contractul de vânzare-cumparare, locaţiune, împrumut etc.
Aceste elemente sunt indispensabile pentru existenţa contractului de societate, în situaţia în
care este absentǎ una dintre condiţii contractul nu va fi nul , dar el un va fi un contract de
societate.

1.1.Definiţia societǎţii comerciale.

Societatea comercialǎ se constitue printr-un contract de societate, denumit pact

societar.
Prin acest contract, asociaţii se înţeleg : sǎ punǎ în comun anumite bunuri, sǎ realizeze
împreunǎ o activitate economicǎ şi sǎ împartǎ între ei, beneficiile.
Activitatea economicǎ pe care o desfǎşoarǎ asociaţii în societatea comercialǎ constǎ în
desfǎşurarea unor fapte sau acte de comerţ.
Societatea comercialǎ, prin îndeplinirea condiţiilor şi funcţiunilor prevǎzute de lege,
dobândeşte personalitate juridicǎ , care-i conferǎ calitatea de subiect de drept.
Societatea comercialǎ este acea entitate sau grupare, cu personalitate juridicǎ,
constituitǎ potrivit legii, prin actul de voinţǎ al asociaţilor, în scopul obţinerii de beneficii
rezultate din acte de comerţ.
Definiţie. Societatea comercialǎ poate fi definitǎ ca o grupare de persoane constituitǎ pe
baza unui contract de societate şi beneficiind de personalitate juridicǎ, în care asociaţii se
înţeleg sǎ punǎ în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerţ, în scopul
realizǎrii şi împǎrţirii profitului rezultat.

Page 3 of 29
1.2. Trǎsǎturi specifice şi personalitatea juridicǎ a societǎţilor
comerciale

Din definiţia societǎţii comerciale rezultǎ trǎsǎturi specifice ale societǎţii comerciale.
Aceste trǎsǎturi sunt urmǎtoarele:
1. Societatea comercialǎ în calitate de persoanǎ juridicǎ, are o organizare de sine
stǎtǎtoare. Aceasta presupune stabilirea structurilor interne, numirea organelor de
conducere şi control, stabilirea modului de alcǎtuire şi a competenţelor acestora,
determinarea modului de transformare şi de dizolvare a persoanei juridice, a elementelor
de identificare, patrimoniului şi conduitei societǎţii pentru atingerea scopului social.
2. Societatea comercialǎ îşi constitue un capital necesar obiectului de activitate al
societǎţii, în funcţie de mǎrimea acesteia şi condiţiile impuse de lege, care se obţine
prin aportul persoanelor asociate .Mǎri rea sau micşorarea acestui capital se face
în cazuri bine justificate, cu acordul majoritǎţii asociaţiilor.
3. Capitalul social garanteazǎ drepturile credirorilor societǎţii, rezultate din relaţiile
obligaţionale.
4. Societatea urmǎreşte satisfacerla intereselor economice- sociale ale membrilor
asociaţi. Asociaţii participǎ la împǎrţirea beneficiilor, dar şi a pierderilor.
Drepturile şi obligaţiile asociaţiilor sunt prevǎzute în contractul de societate, statut şi lege.
Personalitatea juridicǎ a societǎţilor comerciale
Fundamentul tehnic al personalitǎţii juridice. Potrivit Codului Comercial ,
societatea comercialǎ constitue, o personalitate juridicǎ, distinctǎ de cea a asociaţilor.
Principiul personalitǎţii juridice evidenţiazǎ, într-un mod absolut, societatea comercialǎ ca
fiind:
- Societate comercialǎ - persoanǎ juridicǎ, este asimilatǎ într-o anumitǎ mǎsurǎ, în ce
priveşte capacitatea sa civilǎ , cu o persoanǎ fízicǎ “ este o fiinţǎ nouǎ cu o voinţǎ
proprie”.
- Societatea comercialǎ este persoanǎ juridicǎ, este un subiect de drepturi şi datorii
distincte de persoana asociaţilor.

Page 4 of 29
 - Societatea comercialǎ, persoanǎ juridicǎ ce posedǎ un patrimoniu propriu.
Asimilarea societǎţii de persoane, cu o persoanǎ fízicǎ, singura deţinǎtoare materialǎ a
calitǎţii de subiect de drept, a impus juriştilor constituirea unui fundament ştinţific, unei
justificǎri raţionale a personalitǎţii juridice.
In literatura juridicǎ s-au elaborat mai multe teorii, cum sunt:
- Teoria ficţiunii.
- Teoria realitǎţii persoanei juridice.
- Teoria patrimoniului afectat.
- Teoria proprietǎţii în mâna comunǎ.
- Teoria extensiunii convenţiei între pǎrţi.
Dintre toate aceste teorii s-au impus: teoria ficţiunii şi teoria realitǎţii persoanei juridice.
Teoria ficţiunii reprtezentatǎ în Germania prin Savigny, Puchta,
Arndts,Windscheid, iar în Belgia prin Laurent, susţinutǎ la noi de D.Alexandrescu, aceştia
considerǎ cǎ persoana juridicǎ sau moralǎ este o persoanǎ artificialǎ, creatǎ de lege, cu
ajutorul unei ficţiuni.
În cadrul teoriei ficţiunii, conceptul de personalitate moralǎ are în sine, o valoare
juridicǎ proprie şi distinctǎ de realitatea care o acoperǎ.
Teoria ficţiunii a fost respinsǎ de doctrina juridicǎ, ca fiind o teorie depǎşitǎ,
deoarece adevǎratele subiecte de drept, nu sunt persoane juridice, ci membri ce le
alcǎtuiesc, iar persoana juridicǎ nu este decât o formǎ de manifestare, în raporturile
juridice a persoanelor fizice care o compun.
Teoria realitǎţii persoanelor juridice considerǎ cǎ persoana juridicǎ nu este rezultatul
unei ficţiuni, ea este o realitate organicǎ cu drepturi şi datorii.
Legiuitorul nu o creeazǎ, ea se impune legiuitorului, care nu face decât sǎ
recunoascǎ .persoanele morale sunt organisme inerente unei vieţi înaintate economice,
politice. Ele apar, mai întâi, sub formǎ de organizaţii politice-statul şi subdiviziunile lui, iar
mai târziu, când viaţa economicǎ o cere: sub aspectul asociaţiilor şi societǎţilor. Ele sunt o
necesitate, o realitate.
Teoria realitǎţii (tehnice) îşi are izvorul în concepţia lui L.Michoud, pentru care
persoana juridicǎ este o realitate juridicǎ, în sensul de subiect capabil de a avea drepturi.
Michoud porneşte de la noţiunea de drept subiectiv, în sensul de interes al unui individ sau

Page 5 of 29
al unui grup de indivizi, juridiceşte protejat, prin puterea recunoscutǎ unei voinţe de a-l
reprezenta şi apǎra.
Un drept subiectiv presupune douǎ facultǎţi :
- facultatea de a se bucura de avantajele ce decurg din acel drept- folosinţa dreptului;
- facultatea de a întrebuinţa acel drept- exerciţiul dreptului.
De exemplu, folosinţa dreptului de proprietate este facultatea de a poseda bunul asupra
cǎruia poartǎ acest drept şi de a-i culege fructele; exerciţiul dreptului este facultatea de a
înstrǎina acel bun sau de a-l cere în justiţie. Folosinţa dreptului o poate avea şi cel care un
are voinţa, care nu are capacitate juridicǎ-de exemplu alienatul mintal, minorul.
Aceste persoane, deşi nu au o voinţǎ proprie, pot fi titulari ai unor drepturi şi se pot
folosi de avantajele care decurg din aceste drepturi. Ei îşi vor exercita drepturile prin
reprezentantul legal care le completeazǎ lipsa de voinţǎ şi de conştiinţǎ. Tot aşa şi
societǎţile, se bucurǎ de folosinţa drepturilor subiective, iar voinţa lor va fi exercitatǎ prin
reprezentanţii lor legali, care pot reprezenta, în mod valabil, societatea.
A doua variantǎ cunoscutǎ, sub numele de Willenstheorie- adicǎ teoria voinţei-
produs al şcolii germane Bessier şi Gierke şi acceptatǎ în Franţa de Haurios, Boistel,
Mestre, iar în Italia de Cesare Vivante, care considerǎ cǎ persoana juridicǎ are o voinţǎ
proprie. Aceastǎ voinţǎ colectivǎ este rezultatul tuturor voinţelor individuale.
Unii autori au considerat legea românǎ a persoanelor juridice, ca fiind o consacrare
a teoriei realitǎţii juridice , în special prin soluţia efectului declarativ al recunoaşterii
persoanei juridice.
Unul dintre autori, Matei Cantacuzino considera, şi el, cǎ autorizaţia datǎ de stat “nu
poate fi decât o consacrare a puterii executive a unei realitǎţi juridice de mai înainte
înfiinţate , prin puterea creatoare a autonomiei individuale, realitate care sub rezerva
autorizaţiei puterii executive va avea datǎ de la înfiinţarea ei, adicǎ de la data constituirii
asociaţiei sau acţiunii de fundaţie”.
Astfel în dreptul public, teoria realitǎţii a fost susţinutǎ de Paul Negulescu, acesta
arǎtând cǎ “este o erezie a se susţine cǎ gruparea omeneascǎ nu este o realitate”.
Din punctul de vedere al dreptului comercial, adaptarea uneia sau alteia, din cele
douǎ explicaţii, nu prezintǎ prea mult interes. Atât Codul comercial român, cât şi Legea
numǎrul 31/1990, privind societǎţile comerciale, din cauza unor raţiuni practice, dupǎ

Page 6 of 29
îndeplinirea unor condiţii legale de existenţǎ, le declarǎ persoane juridice. Articolul 41
aliniatul (1) din Legea numǎrul 31/1990, prevede cǎ “societatea este persoanǎ juridicǎ din
ziua înmatriculǎrii în Registrul Comerţului”. Potrivit Legii numǎrul 31/1990 , toate
societǎţile comerciale organizate de aceastǎ lege, au obligaţia de înregistrare în Registrul
Comerţului, pentru cǎ nu pot exista societǎţi comerciale care sǎ nu fi dobândit
personalitate juridicǎ.
1. Consecinţele personalitǎţii juridice
În societǎţile comerciale, pot fi împǎrţite în douǎ categorii:
A. Consecinţe în raporturile dintre asociaţi;
B. Consecinţe în raporturile societǎţii faţǎ de terţi.
A. Consecinţele practice ale principiului personalitǎţii juridice în raporturile dintre
asociaţi
Societatea comercialǎ ca subiect deţinǎtor al capacitǎţii de folosinţǎ a persoanei
juridice, nu poate fi conceputǎ fǎrǎ cele douǎ elemente:
- voinţa proprie
- patrimoniul propriu
a) Societatea comercialǎ – persoanǎ juridicǎ are o voinţǎ proprie, alta decât suma
voinţelor individuale. Este un element de ordin psihologic. Calitatea de subiect de
drept îi permite societǎţii sǎ dobândeascǎ bunuri sau sǎ se oblige.
b) Societatea comercialǎ persoanǎ juridicǎ are un patrimoniu propriu, distinct de cel
al membrilor componenţi. Este un element de ordin material. Patrimoniul societǎţii
este compus din:
- aportul fiecǎrui asociat la constituirea capitalului social;
- profiturile realizate de societate în activitatea sa comercialǎ.
Patrimoniul societǎţii, respectiv bunurile aduse de asociaţi ca aport pentru constituirea
capitalului social şi beneficiile realizate din activitatea comercialǎ, devin proprietatea
societǎţii.
Patrimoniul este afectat, exclusiv, exerciţiului unor acte de comerţ de cǎtre societate,
Principalele consecinţe practice, faţǎ de asociaţi a separaţiei de patrimonio, ca urmarea
a personalitǎţii juridice a societǎţii, sunt:

Page 7 of 29
 - bunurile societǎţii sunt afectate, exclusiv, creditorilor societǎţii, ele vor servi ca gaj
al creditorilor societǎţii; creditorii personali ai asociaţilor nu vor avea nici un drept
asupra acestei mase de bunuri, care nu vor mai face parte din patrimoniul
debitorului lor. Cel mult, ei vor putea urmǎri beneficiile debitorului lor, care intrǎ
în patrimoniul lor personal.
- Compensaţia opereazǎ, în mod distinct, pentru societatea şi pentru asociaţi.
Compensaţia, ca mod de stingere a obligaţiilor, nu poate opera între creanţǎ personalǎ
a asociatului şi o datorie a societǎţii.
B. Consecinţele practice ale personalitǎţii juridice, în ceea ce priveşte raporturile
societǎţii cu terţii.
Societatea comercialǎ în calitate de subiect de drept, se identificǎ prin anumite
elemente proprii:
- numele social;
- sediul social;
- naţionalitate şi comercialitate.
cele constitutive:
- organizarea de sine stǎtǎtoare;
- patrimoniul propriu ;
- o rǎspundere juridicǎ, distinctǎ de a membrilor sǎi şi un scop propriu.
2. Identificarea societǎţii comerciale
Societatea comercialǎ se face cunoscutǎ, ca orice persoanǎ, prin anumite elemente de
identificare, între care sunt obligatorii :
- denumirea;
- sediul;
- naţionalitatea;
- comercialitatea.
iar facultative:
- emblema;
- marca;
- codul;
- telefonul;

Page 8 of 29
 - telefaxul;
- faxul etc.
O societate comercialǎ, dotatǎ cu personalitate juridicǎ, trebuie sǎ aibǎ un nume sau o
denumire socialǎ. La fel ca persoanele fizice , societǎţile comerciale sunt identificate printr-
un nume, firmǎ socialǎ, sau denumire socialǎ.
Firma este numele sau, dupǎ caz, denumirea sub care un comerciant îşi exercitǎ
comerţul şi sub care semneazǎ.
Firma este un mijloc generic de identificare a oricǎror comercianţi, persoane fizice sau
juridice.

1.3.Natura juridicǎ a Societǎţii Comerciale

În legǎturǎ cu natura juridicǎ a societǎţii comerciale, în doctrinǎ au fost exprimate

concepţii diferite. Dupǎ ce multǎ vreme a dominat concepţia contractual, au fost susţinute
concepţii noi, cum sunt teoria actului colectiv şi teoria instituţiei.
Teoria contractualǎ. Într-o primǎ teorie, societatea comercialǎ are o naturǎ
contractualǎ. Pornindu-se de la dreptul roman, s-a considerat cǎ societatea este un
contract. Concepţia a fost consacratǎ şi de articolul 1491 C. civ. Societatea comercialǎ este
şi ea, un contract care stabileşte raporturile dintre asociaţi. Aceastǎ concepţie a fost multǎ
vreme larg acceptatǎ, deoarece exprimǎ autonomia de voinţǎ şi recunoaşte largi posibilitǎţi
de constituire a societǎţilor comerciale şi de adaptarea lor la cerinţele comerţului.
Teoria actului colectiv . Unii autori au susţinut cǎ actul juridic care stǎ la baza
societǎţii nu este un contract, ci un act complex sau colectiv, care nu este reglementat de
Codul civil. Un atare act nu este contract, deoarece un contract sinalagmatic presupune o
opoziţie între voinţele pǎrţilor contractante, care urmǎresc scopuri divergente ( de exemplu
contractul de vânzare-cumpǎrare. Or, actul de de constituire a societǎţii exprimǎ voinţele
convergente ale asociaţiilor. Ei urmǎresc acelaşi scop, realizarea şi împǎţirea de beneficii.

Page 9 of 29
 În realitate, contractele, în diversitatea lor, prin actele ce le cuprind, urmǎresc nu
numai scopuri opuse, dar şi acorduri de voinţǎ care au acelaşi scop: satisfacerea intereselor
fiecǎrei pǎrţi. Asemenea interese, în cadrul societǎţii comerciale, privesc obţinerea de
beneficii şi împǎrţirea lor, precum şi alte interese care converg spre realizarea scopului
social.
Teoria instituţiei. Potrivit acestei teorii, societatea este o reuniune de persoane
organizate stabil, pe baza unui ansamblu de reguli juridice, urmǎrind interese comune.
Alţi autori au contestat concepţia contractualǎ, invocând argumente care ţin de
efectele actului constitutiv al societǎţii, precum şi de rolul voinţei asociaţilor la constituirea
societǎţii.Teoria presupune o subordonare a drepturilor şi intereselor asociaţilor faţǎ de
scopul social ce trebuie realizat. Contractul reglementeazǎ relaţiile dintre asociaţi şi dǎ
naştere, în condiţiile legii, şi unei persoane juridice. Contractul, însǎ, nu determinǎ exclusiv
conducta juridicǎ a societǎţii: asociaţii aleg doar forma juridicǎ a societǎţii, dar
reglementarea juridicǎ a acelei forme este stabilitǎ prin lege. Toria instituţiei, destul de
imprecisǎ, a apǎrut din nevoia de a justifica intervenţia legiuitorului în activitatea
economicǎ a societǎţilor comerciale. Teoria instituţiei nu a fost adoptatǎ de practica
juridicǎ. Societatea se naşte dintr-un act juridic voluntar, dar este îndoielnic cǎ acesta este
un contract. De aceea, ei explicǎ natura juridicǎ a societǎţii prin teoria instituţiei. În
aceastǎ concepţie, societatea este o reuniune de persoane organizate stabil pe baza unor
interese comune. Ea implicǎ o subordonare a drepturilor şi intereselor asociaţilor faţǎ de
scopul social care trebuie realizat.
Potrivit acestei concepţii, societatea ar fi o instituţie, ca şi cǎsǎtoria, ceea ce
înseamnǎ cǎ pǎrţile sunt îndreptǎţite sǎ adopte sau sǎ respingǎ în globo un ansamblu de
reguli, fǎrǎ a putea sǎ le modifice în ceea ce au ele esenţial.
La originea societǎţii se aflǎ acordul pǎrţilor cu privire la forma juridicǎ,
organizarea şi funcţionarea societǎţii. Aşadar societatea, chiar dacǎ nu se reduce la un
contract, are o natrurǎ contractualǎ, care îşi pune accentul asupra societǎţii în ansamblu.
În tendinţa de a redefini societǎţile comerciale, alţi autori considerǎ cǎ societatea
comercialǎ are o dublǎ naturǎ juridic, contractualǎ ( voinţa asociaţilor) şi instituţionalǎ,
adicǎ personalitatea juridicǎ ca efect al legii. Latura instituţionalǎ este însǎ
precumpǎnitoare. Prin actul constitutiv se urmǎreşte realizarea, nu atât a unei grupǎri de

Page 10 of 29
persoane ( existǎ societǎţi cu un singur asociat), cât de a afecta bunurile în vederea
organizǎrii unei societǎţi. Societatea este, în esenţǎ, un mod de organizare juridicǎ a
întreprinderii.
În raport cu aceste elemente, societatea comercialǎ este definitǎ ca o întreprindere
pe care una sau mai multe persoane o organizeazǎ prin actul constitutiv, în vederea
realizǎrii de beneficii, ca subiect de drept autonom sau şi fǎrǎ aceastǎ însuşire, afectându-i
bunurile necesare pentru a îndeplini, în condiţiile de rentabilitate, actele şi faptele de
comerţ specifice obiectului statutar de activitate.
Aceastǎ definiţie nu a fost acceptatǎ, considerându-se cǎ reţine esenţial, ceea ce nu
are aceastǎ valoare-întreprinderea- şi nu reţine elementele de esenţǎ ale acestei instituţii –
pluralitatea de asociaţi, fondul social, activitatea comunǎ a asociaţiilor.
Într-o altǎ concepţie, societatea comercialǎ ar avea o triplǎ naturǎ contractualǎ,
instituţionalǎ şi comercialǎ.
- Natura contractualǎ este conferitǎ de manifestarea de voinţǎ a fondatorilor care se
învoiesc de a pune ceva în comun, în scopul de a împǎţi foloasele ce ar putea rezulta
din societate.
Aceastǎ naturǎ presupune existenţa unor elemente structurale şi funcţionale esenţiale,
fǎrǎ de care nu poate exista societatea, cum sunt: contractul, fondul comun, capitalul social
constituit din aporturile asociaţiilor, intenţia asociaţilor de a conlucra în vederea obţinerii
de foloase şi scopul social de a realiza beneficii din activitatea de comerţ.
- Natura instituţionalǎ a societǎţii rezultǎ din voinţa legiuitorului de a reglementa
anumite forme de societate, de a le atribui, în anumite condiţii, personalitatea
juridicǎ, de a le impune anumite reguli de conduitǎ şi control şi de a sancţiona fapte
de comerţ sǎvârşite cu încǎlcarea legii. Societatea comercialǎ existǎ şi funcţioneazǎ
numai în cadrul stabilit de lege.
- Natura comercialǎ derivǎ din calitatea de comerciant atribuitǎ de lege societǎţii.
Societatea comercialǎ este un subiect de drept comercial şi, prin urmar, i se va
aplica regimul specific comerciantului.
În concluzie :
 operaţiile societǎţii comerciale sunt privite ca fapte şi acte de comerţ;

Page 11 of 29
  activitatea comercialǎ fiind aducǎtoare de profit, societatea plǎteşte impozite
statului, conform normelor financiare;
 folosind forţǎ de muncǎ angajatǎ, societatea rǎspunde de îndeplinirea obligaţiilor ce
revin angajaţilor fatǎ de consumatori;
 societatea trebuie sǎ respecte regulile concurenţei loiale;
 societatea are obligaţia sǎ organizeze şi sǎ ţinǎ contabilitatea, potrivit legii;
 Societatea este reglementatǎ ca subiect de drept comercial prin normele înscrise în
dreptul comercial, Legea nr. 31/ 1990, Codul Civil şi alte acte normative.

1.4. Formele juridice ale societăţilor comerciale

Legea 31/1990, care este o lege specifică constituirii şi funcţionării societăţilor

comerciale, în articolul 2 prevede ca societatea comercială îmbracă una din formele
juridice cum ar fi :
-Societatea în nume colectiv SNC – în care obligaţiile sociale sunt garantate cu
patrimoniul social şi cu raspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor.
-Societatea în comandită simplă SCS– în care obligaţiile sociale sunt garantate cu
patrimoniul social şi cu raspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi, în
timp ce asociaţii comanditari răspund numai până la concuranta aportului lor.
-Societatea pe acţiuni SA – în care obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul
social, împărţit în acţiuni, iar acţionarii răspund numai în limita aportului lor.
-Societatea în comandită pe acţiuni SCA – în care obligaţiile sociale sunt garantate
cu patrimoniul social, împărţit în acţiuni şi raspunderea nelimitată şi solidară a
acţionarilor comanditaţi în timp ce asociaţii comanditari răspund până la concurenta
aportului lor.
-Societatea cu răspundere limitata SRL – în care obligaţiile sociale sunt garantate cu
patrimoniul social, iar asociăţii, răspund numai în limita aportului lor.

Page 12 of 29
 Această enumerare făcută de lege are un caracter limitativ dar nu exclude
posibilitatea constituirii societăţii în formele prevăzute de alte reglementari legale cum ar
fi :
-Societăţi în participaţie, reglemantată de Codul Comercial
-Asociaţii cu scop lucrativ fără personalitate juridică şi
-Asociaţii familiale, ambele fiind reglementate în Decretul Lege 54/1990 şi
Hotărarea Guvernului nr. 201/1990.

1.5. Clasificarea societăţilor comerciale

Societăţile comerciale se pot calsifica astfel:

 După natura lor:
-Societăţi de persoane – se constituie dintr-un număr mic de persoane pe baza
cunoaşterii şi încrederii reciproce a cunoştinţelor persoanelor, ale asociaţilor:
-Societăţi în nume colectiv;
-Societăţi în comandită simplă.
-Societăţi de capitaluri – se constituie din mulţi asociaţi ale căror calităţi nu au
importanţă. Criteriul fundamental îl constituie capitalul:
-Societăţi pe acţiuni;
-Societăţi în comandită pe acţiuni.

 După obiectul de activitate:

-Societăţi de producţie;
-Societăţi de construcţii;
-Societăţi de transport;

Page 13 of 29
 -Societăţi de prestări servicii etc.

 După întinderea răspunderii:

-Societăţi cu răspundere nelimitată – societăţile în nume colectiv;
-Societăţi cu răspundere limitată – societăţile cu răspundere limitată şi societatea pe
acţiuni;
-Societăţi cu răspundere mixtă – societăţile în comandită.

 După numărul de persoane asociate:

-Societăţi unipersonale cu acţionar unic;
-Societăţi pluripersonale – cu mai mulţi acţionari.

 După structura capitalului:

-Societăţi cu părţi de interese – societatea în nume colectiv şi societatea în comandită
simplă;
-Societăţi cu părţi sociale – societatea cu răspundere limitată;
-Societăţi cu acţiuni – societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni.

 După provenienţa capitalului:

-Societăţi cu capital românesc;
-Societăţi cu capital străin;
-Societăţi cu capital mixt

Page 14 of 29
Capitolul II. Constituirea Societǎţii
Comerciale în România

Page 15 of 29
2.1 Etapele constituirii unei Societǎţi Comerciale

Regulile generale cu privire la constituirea societǎţii comerciale sunt prevǎzute de

cǎtre Legea nr.31/ 1990 în Titlul al II –lea, art. 5-64 din lege.
Normele referitoare la constituirea societǎţilor comerciale cuprind reguli distincte
ale diferitelor tipuri de societǎţi comerciale şi anume: pentru societǎţi în nume colectiv şi
societǎţile în comanditǎ simplǎ ( art. 4-7), societǎţile pe acţiuni şi societǎţile în comanditǎ
pe acţiuni ( art. 4-6, 8-10) şi societǎţile cu rǎspundere limitatǎ ( art. 4-7, 11-14).
Aceastǎ tehnicǎ este diferenţiatǎ de cea prevǎzutǎ în textele abrogate ale Codului
comercial care consacrau, în prealabil, norme generale privind constituirea societǎţilor
comerciale.
În lipsa unor norme generale, din dispoziţiile speciale menţionate se pot desprinde
unele aspecte comune care configureazǎ regimul general al înfiinţǎrii societǎţilor
comerciale cu personalitate juridicǎ, guvernate de legea numǎrul 31/1990.
Constituirea unei societǎţi comerciale trebuie analizatǎ concomitent dintr-o dublǎ
perspectivǎ: pe de o parte societatea comercialǎ este un contract de societate, iar pe de altǎ
parte societatea comercialǎ este o persoanǎ juridicǎ.
Esenţialǎ pentru constituirea unei societǎţi comerciale , aşa cum am arǎtat anterior,
este voinţa pǎrţilor de a pune în comun anumite bunuri în scopul desfǎşurǎrii activitǎţii
comerciale şi împǎrţirii beneficiilor rezultate. Aceastǎ voinţǎ trebuie sǎ se materializeze,
potrivit articolului 5 din lege, în actele constitutive.
Îndeplinirea cerinţelor prevǎzute de lege cu privire la constituirea societǎţii,
constatǎ de cǎtre judecǎtorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului prin încheierea de
înmatriculare, atribue la data înmatriculǎrii personalitate juridicǎ societǎţii comerciale.
Procedura de constituire a societǎţiilor comerciale cu personalitate juridicǎ ( cele
reglementate prin legea numǎrul 31/1990), presupune parcurgerea a trei faze:
 faza consensualǎ;
 faza judiciarǎ;
 faza de înmatriculare şi publicitate
1.Faza consensualǎ

Page 16 of 29
 Se caracterizeazǎ, în primal rând, prin realizarea acordului de voinţǎ ( a consensului)
între asociaţii fondatori şi are drept obiect întocmirea de cǎtre pǎrţi a actelor
constitutive.În societǎţile de capitaluri, definitivarea actelor constitutive, poate fi precedatǎ
de subscrierea publicǎ de acţiuni. Se deosebeşte, pe de o parte, o modalitate consensualǎ
simplǎ, care se rezumǎ la încheierea nemijlocitǎ a contractului de sociatate, iar pe de altǎ
parte, procedura complexǎ denumitǎ constituire continuatǎ sau constituire sucesivǎ care
implicǎ, în prealabil, formalitǎţile legate de subscrierea publicǎ pe acţiuni .
Prin întocmirea actelor constitutive înţelegem redactarea sub forma unui înscris sub
semnǎturǎ privatǎ şi, acolo unde legea prevede expres aceastǎ cerinţǎ, autentificarea
înscrisurilor actelor respective.
Potrivit art. 5 alin. 1 şi 2 din Legea nr.31/1990, societatea în nume colectiv sau în
comanditǎ simplǎ se constitue prin contract de societate, iar societatea pe acţiuni, în
comanditǎ pe acţiuni sau cu rǎspundere limitatǎ se constitue prin contract de societate şi
statut. Societatea cu rǎspundere limitatǎ se poate constitui şi prin actul de voinţǎ al unei
singure persoane. În acest caz se întocmeşte numai statutul.
Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic
denumit act constitutiv. Când se încheie numai contract de societate sau numai statut,
acestea pot fi denumite, de asemenea , act constitutiv. În cuprinsul prezentei legi,
denumirea act constitutive desemneazǎ atât înscrisul unic, cât şi contractul de societate şi/
sau statutul societǎţii.
Îndeplinirea condiţiilor de care depinde întocmirea actelor constitutive conferǎ
entitǎţii colective un statut interinar, legiuitorul recunoscându-i anticipat, o anumitǎ
capacitate restrânsǎ de folosinţǎ şi exerciţiu.
În aceastǎ etapǎ se întreprind urmǎtoarele activitǎţi, prealabil constituirii societǎţii.
 Stabilirea numelui şi emblemei viitoarei societǎţi, dupǎ ce se verificǎ la
Registrul Comerţului, dacǎ acestea nu aparţin, deja altor societǎţi
înregistrate ( dovada privind disponibilitatea firmei şi a emblemei – art 17
din Legea nr. 31/1990).
 Redactarea contractului de societate şi a statutuliu, denumite acte constitutive,
în care sǎ fie cuprinse elementele prevǎzute de art. 5-13 din Legea nr.
31/1990.

Page 17 of 29
 Actul constitutiv se încheie sub semnǎturǎ privatǎ, se semneazǎ de toţi asociaţii sau,
în caz de subscripţie publicǎ, de fondatori.
În cazurile în care contractul de societate şi statutul constitue acte distincte, acesta
din urmǎ va cuprinde datele de identificare a asociaţiilor şi clauze reglementând
organizarea, funcţionarea şi desfǎşurarea activitǎţii societǎţii.
Întrucât întocmirea actelor constitutive necesitǎ cunoştinţe juridic, de regulǎ se
apeleazǎ la un avocat sau la un alt profesionist al dreptului pentru redactarea contractului
de societate sau a statutului.
 Obţinerea unor autorizaţii prealabile, pentru anumite categorii de societǎţi, de
exemplu: autorizaţia prealabilǎ a Agenţiei Valorilor Mobiliare, pentru
constituirea societǎţii de investiţii şi de depozitare.
 Autentificarea statutului şi contractului de societate, de cǎtre notarul public,
asociaţii urmând sǎ semneze actele în faţa notarului, dupǎ ce s-au legitimat
cu buletinul de identitate.
În forma sa actualǎ, dupǎ modificǎrile şi completǎrile intervenite, Legea nr. 31/1990
prevede obligativitatea autentificǎrii actului constitutiv numai în anumite situaţii, şi anume
atunci când:
- printre bunurile subscrise ca raport la capitalul special se aflǎ un teren;
- se constitue o societate în nume colectiv sau în comanditǎ simplǎ;
- societatea pe acţiuni se constitue prin subscripţie publicǎ.
În condiţiile actuale din ţara noastrǎ, toate societǎţile comerciale trebuie sǎ se constitue
prin act autentic. Prin aceasta nu s-ar ajunge în nici un caz la complicarea şi targiversarea
procedurii de înfiinţare, ci dimpotrivǎ, se eliminǎ modificǎrile şi revenirile ulterioare
asupra actului, determinate de încluderea unor prevederi greşite. De asemenea, constitue o
garanţie suplimentarǎ împotriva strecurǎrii unor clauze nelegale sau neclare, clauze ce ar
putea scǎpa cenzurii judecǎtorului delegat.Contractul de societate este actul constitutiv al
societǎţii. Prin acest contract sunt asumate obligaţiile asociaţiilor şi, deci, se stabilesc
relaţiile dintre asociaţi. Având în vedere complexitatea acestor relaţii, precum şi valoarea
precuniarǎ a obligaţiilor, forma autenticǎ a contractului de societate asegura toate
garanţiile pentru a înlǎtura orice îndoieli cu privire la constituirea societǎţii. Totodatǎ,
contractul de societate este actul în temeiul cǎruia se îndeplinesc formalitǎţile legale pentru

Page 18 of 29
ca societatea sǎ dobândeascǎ personalitate juridicǎ. Pentru a asigura eficienţa acestor
formalitǎţi, care au ca efect naşterea unui subiect de drept, este necesar ca actul constitutiv
sǎ îmbrace forma autenticǎ.
La autentificarea actului constitutiv, se va prezenta dovada eliberatǎ de oficiul registrului
comerţului privind disponibilitatea firmei şi declaraţia pe propria rǎspundere privind
deţinerea calitǎţii de asociat unic într-o singurǎ societate cu rǎspundere limitatǎ.
Notarul public va refuza autentificarea dacǎ nu sunt îndeplinite aceste condiţii. De
asemenea, notarul public va putea refuza autentificarea şi atunci când documentul care
reprezintǎ actul constitutiv a fost întocmit cu încǎlcarea legii sau a principiului ordinii
publice ori a bunelor moravuri, astfel se realizeazǎ un prim control privind legalitatea
viitoarei societǎţi comerciale.
Pentru autentificarea actului constitutiv se vor plǎti taxele de timbru şi onorariile
notariale legale.
 Obţinerea unor avize şi autorizaţii:
a) avizul consultativ al Camerei de Comerţ şi Industrie a Judeţului, pe baza actelor
constitutive, autorizaţiilor şi cazierului fiecǎrui asociat.
b) certificatul de investitor strǎin de la Agenţia Românǎ de Dezvoltare pentru
investitorii strǎini;
c) autorizaţia prealabilǎ a Bǎncii Naţionale a României pentru constituirea
societǎţilor bancare;
d) avizul prealabil al Oficiului de supraveghere a activitǎţii de asigurare şi
reasigurare pentru societǎţile de asigurǎri;
e) autorizarea prealabilǎ a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare pentru
constituirea şi funcţionarea societǎţilor comerciale din domeniul valorilor
mobiliare.
În ceea ce priveşte dobândirea datei certe de cǎtre actul constitutiv, legea societǎţilor
comerciale, potrivit ultimelor modificǎri, prevede cǎ datǎ certǎ se dobândeşte şi prin
depunerea documentului la oficiul Registrului Comerţului.
Legea nr.31/1990 prevede în art. 7, respectiv art. 8 care trebuie sǎ fie conţinutul
minimal şi obligatoriu al actului constitutive al societǎţii comerciale. Astfel, potrivit art.7

Page 19 of 29
din lege actul constitutiv al societǎţii în nume colectiv, în comanditǎ simplǎ sau rǎspundere
limitatǎ va cuprinde:
a) numele şi prenumele, codul numeric personal, locul şi data naşterii, domiciliul şi
cetǎţenia asociaţilor persoane fizice; denumirea, sediul şi naţionalitatea asociaţilor
persoane juridice; numǎrul de înregistrare în registrul comerţului sau codul unic de
înregistrare, potrivit legii naţionale; la societatea în comanditǎ simplǎ se vor aratǎ
asociaţii comanditari, precum şi reprezentantul fiscal dacǎ este cazul;
b) forma, denumirea, dediul şi, dacǎ este cazul, emblema societǎţii;
c) obiectul de activitate al societǎţii, cu precizarea domeniului şi a activitǎţii principale;
d) capitalul social subscris şi cel vǎrsat, cu menţionarea aportului fiecǎrui asociat, în
numerar sau în naturǎ, valoarea aportului în naturǎ şi modul evaluǎrii, precum şi data
la care se va vǎrsa integral capitalul social subscris. La societǎţile cu rǎspundere
limitatǎ se vor preciza numǎrul şi valoarea nominalǎ a pǎrţilor sociale, precum şi
numǎrul pǎrţilor
sociale atribuite fiecǎrui asociat pentru aportul sǎu.
e) asociaţii care reprezintǎ şi administreazǎ societatea sau administratorii neasociaţi,
persoane fizice ori juridice, puterile ce li s-au conferit şi dacǎ ei urmeazǎ sǎ le exercite
împreunǎ sau separat.
f) partea fiecǎrui asociat la beneficii şi la pierderi;
g) sediile secundare - sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unitǎţi fǎrǎ
personalitate juridicǎ -, atunci când se înfiinţeazǎ o datǎ cu societatea, sau condiţiile pentru
înfiinţarea lor ulterioarǎ, dacǎ se are în vedere o atare infiinţare;
h) durata societǎţii;
i) modul de dizolvare şi de lichidare a societǎţii.
Potrivit art. 8 din lege, actul constitutiv al societǎţii pe acţiuni sau în comanditǎ pe acţiuni
va cuprinde:
a) numele şi prenumele, codul numeric personal, locul şi data naşterii, domiciliul şi
cetǎţenia asociaţilor persoane fizice; denumirea, sediul şi naţionalitatea asociatilor
persoane juridice, numǎrul de înregistrare în registrul comerţului sau codul unic de
înregistrare, potrivit legii naţionale; la societatea în comanditǎ pe acţiuni se vor arǎta
asociaţii comanditari şi asociaţii comanditaţi, precum şi reprezentantul fiscal, dacǎ este

Page 20 of 29
cazul;
b) forma, denumirea, sediul şi, dacǎ este cazul, emblema societǎţii;
c) obiectul de activitate al societǎţii, cu precizarea domeniului şi a activitǎţii principale;
d) capitalul social subscris şi cel vǎrsat. La constituire, capitalul social subscris, vǎrsat de
fiecare acţionar, nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris, dacǎ prin lege nu se
prevede altfel. Restul de capital social va trebui vǎrsat în termen de 12 luni de la
înmatriculare.
e) valoarea bunurilor constituite ca aport în naturǎ în societate, modul de evaluare şi
numǎrul acţiunilor acordate pentru acestea;
f) numǎrul şi valoarea nominalǎ a acţiunilor, cu specificarea dacǎ sunt nominative sau la
purtator. Dacǎ sunt mai multe categorii de acţiuni, se vor arǎta numǎrul, valoarea
nominalǎ şi drepturile conferite fiecǎrei categorii de acţiuni;
g) numele şi prenumele, locul şi data naşterii, domiciliul şi cetǎţenia administratorilor,
persoane fizice; denumirea, sediul şi naţionalitatea administratorilor, persoane juridice;
garanţia pe care administratorii sunt obligaţi sǎ o depunǎ, puterile ce li se conferǎ şi dacǎ
ei urmeazǎ sǎ le exercite împreunǎ sau separat; drepturile speciale de reprezentare şi de
administrare acordate unora dintre ei. Pentru societǎţile în comanditǎ pe acţiuni se vor
indica comanditaţii care reprezintǎ şi administreazǎ societatea;
h) numele şi prenumele, locul şi data naşterii, domiciliul şi cetǎţenia cenzorilor, persoane
fizice; denumirea, sediul şi naţionalitatea cenzorilor, persoane juridice;
i) clauze privind conducerea, administrarea, funcţionarea şi controlul gestiunii societǎţii de
cǎtre organele statutare, controlul acesteia de cǎtre acţionari, precum şi documentele la
care aceştia vor putea sǎ aibǎ acces pentru a se informa şi a-şi exercita controlul;
j) durata societǎţii;
k) modul de distribuire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor;
l) sediile secundare – sucursale, agenţii, reprezentate sau alte asemenea unitǎţi fǎrǎ
personalitate juridicǎ, atunci când se înfiinţeazǎ o datǎ cu societatea, sau condiţiile pentru
înfiinţarea lor ulterioarǎ, dacǎ se are în vedere o atare înfiinţare;
m) avantajele rezervate fondatorilor;
n) acţiunile comanditarilor în societatea în comanditǎ pe acţiuni;

Page 21 of 29
0) operaţiunile încheiate de asociaţi în contul societǎţii ce se constituie şi pe care aceasta
urmeazǎ sǎ le preia, precum şi umele ce trebuie plǎite pentru acele operaţiuni;
p) modul de dizolvare şi de lichidare a societǎţii.
2. Faza judiciarǎ
Se caracterizeazǎ prin controlul de legalitate exercitatǎ de instanţa teritorialǎ
cometentǎ sǎ autorizeze valabila funcţionare a societǎţii comerciale prin judecǎtorul
delegat la Oficiul Registrului Comerţului. De aceastǎ verificare depinde aprobarea
necesarǎ pentru înfiinţarea valabilǎ a societǎţilor comerciale. Este o procedurǎ
necontencioasǎ, deoarece o astfel de cerere constitutivǎ de drepturi, reclamǎ exercitarea de
cǎtre judecǎtorul delegat, doar a unor atribuţii de verificare a actelor constitutive, depuse
pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare.
Cererile de autorizare a funcţionǎrii societǎţilor comerciale, sunt de competenţa
judecǎtorului delegat de preşedintele tribunalului în a cǎrei razǎ teritorialǎ îşi are sediul
societatea.
La cerere se vor ataşa: statutul şi contractul de societate autentificate, avizul
consultativ al Camerei de Comerţ şi Industrie a judeţului, certificatul de investitor pentru
asociaţii strǎini, avize prealabile când acest lucru este cerut de lege; dovada sediului, copie
dupǎ actul de proprietate sau contractul de închiriere a imobilului, contractul de locaţie în
gestiune sau concesionare; declaraţie în formǎ autenticǎ, a proprietarului imobilului, cǎ
este de acord cu funcţionarea societǎţii în spaţiul sǎu; dovada capitalului pentru numerar
şi actul de proprietate, cu expertizǎ pentru aportul în naturǎ; cazier judiciar, chitanţa de
plata taxei de timbru, acte constatatoare a operaţiunilor încheiate în contul societǎţii şi
aprobate de asociaţi, prealabile înmatriculǎrii.

În termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, fondatorii sau

administratorii societǎţii ori un împuternicit al acestora vor cere înmatricularea societǎţii
în registrul comerţului în a cǎrui razǎ teritorialǎ îşi va avea sediul societatea.

Judecǎtorul delegat va verifica actul sau actele constitutive, în privinţa condiţiilor de

formǎ şi de fond prevǎzute de lege. Apoi se va verifica respectarea cerinţelor legale privind
cuprinsul actului constitutiv. Se va verifica de asemenea, existenţa sediului societǎţii, care

Page 22 of 29
este esenţial pentru existenţa societǎţii comerciale ca persoanǎ juridicǎ. Judecǎtorul
delegat va verifica existenţa şi valabilitatea actelor anexate cererii de înmatriculare.
Potrivit art. 38 din lege, la societǎţile pe acţiuni, dacǎ existǎ aporturi în naturǎ,
avantaje rezervate fondatorilor, operaţiuni încheiate de fondatori în contul societǎţii ce se
constitue şi pe care aceasta urmeazǎ sǎ le ia asupra sa, judecǎtorul delegat numeşte, în
termen de 5 zile de la data înregistrǎruu cererii, unul sau mai mulţi experţi din lista
experţilor autorizaţi. Aceştia vor întocmi un raport cuprinzând descrierea şi modul de
evaluare a fiecǎrui bun aportat şi vor evidenţia dacǎ valoarea acestuia corespunde
numǎrului şi valorii acţiunilor acordate în schimb, precum şi alte elemente indicate de
judecǎtorul delegat. Pentru bunurile mobile noi va fi luatǎ în considerare factura. Raportul
va fi depus în termen de 15 zile la Oficiul Registrului Comerţului şi va putea fi examinat de
creditorii personali ai asociaţilor sau de alte persoane. La cerere şi pe cheltuiala acestora, li
se pot elibera copii integrale sau parţiale de pe raport.
Articolul 39 din Legea nr. 31/1990 prevede urmǎtoarele cauze de incompatibilitate
cu privire la experţi. Astfel, nu pot fi numiti experţi:
 rudele sau afinii pânǎ la gradul al patrulea inclusiv ori soţiileacelora care au
constituit aporturi în naturǎ sau ai fondatorilor;
 persoanele care primesc, sub orice formǎ, pentru funcţiile pe care le îndeplinesc,
altele decât aceea de expert, un salariu sau o remuneraţie de la fondatori sau de la
cei care au constituit aporturi în naturǎ.
În cazul în care cerinţele legale sunt îndeplinite, judecǎtorul delegat, prin încheiere,
pronunţatǎ în termen de 5 zile de la îndeplinirea acestor cerinţe, va autoriza
constituirea societǎţii şi va dispune înmatricularea ei în registrul comerţulu, în
condiţiile prevǎzute de legea privind acest registru (art. 40 alin 1 din Legea nr. 31
/1990).
3. Faza de înmatriculare şi publicitate
Este faza finalǎ, care este obligatorie, are loc îndeplinirea formelor de înmatriculare
la Camera de Comerţ şi Industrie teritorialǎ, de înregistrare fiscal, cât şi de publicarea
în Monitorul Oficial al României, a încheierii şi la cerere, a actelor constitutive.
În aceastǎ etapǎ, societatea comercialǎ dobândeşte personalitate juridicǎ şi devine
opozabilǎ, ca subiect de drept, faţǎ de terţi de la data înmatriculǎrii.

Page 23 of 29
Oficiul Registrului Comerţului elibereazǎ societǎţii certificat de înmatriculare, în
termen de 24 de ore de la data încheierii judecǎtorului delegat.
În cursul constituirii societǎţii comerciale şi în acest scop, fondatorii pot încheia
anumite acte juridice în contul viitoarei societǎţi. Întrucât societatea comercialǎ nu este
încǎ înmatriculatǎ şi deci nu are personalitate juridicǎ, ea nu poate fi titulara
drepturilor şi nici nu poate fi ţinutǎ de obligaţiile izvorâte din aceste act.
Imediat dupǎ înmatriculare, societatea trebuie sǎ fie înregistratǎ la Direcţia
Generalǎ a Finanţelor Publice a judeţului, care îi elibereazǎ societǎţii, codul fiscal.
Încheierea de înmatriculare se transmite din oficiu, de Registrul Comerţului, la
organele fiscale. Cheltuielile de înregistrare la Administraţia Financiarǎ vor fi
suportate de societate.
Dupǎ înmatricularea în Registrul Comerţului societatea, prin reprezentanţii sǎi,
mai efectueazǎ urmǎtoarele operaţii:
 Deschiderea contului bancar la banca pentru care opteazǎ societatea.
 Întocmirea ştampilelor, parafelor şi sigiliilor.
1. Obţinerea unor avize, autorizaţii, licenţe atestate şi certificate pentru desfǎşurarea
unor activitǎţi speciale, ca de exemplu: casa de schimb valutar, audiovizual,
transporturi rutiere, în domeniul medical şi farmaceutic, turism, editurǎ etc.
În cazul unor neregularitǎţi constatate dupǎ înmatriculare, societatea este obligatǎ sǎ
ia mǎsuri pentru înlǎturarea lor, în cel mult 8 zile de la data constatǎrii acelor
neregularitǎţi.
Dacǎ societatea nu se conformeazǎ, orice persoanǎ interesatǎ poate cere
tribunalului sǎ oblige organele societǎţii, sub sancţiunea plǎţii de daune cominatori, sǎ
le regularizeze. Dreptul la acţiunea de regularizare se prescrie prin trecerea unui
termen de un an de la data înmatriculǎrii societǎţii.

Page 24 of 29
 Capitolul III FUNCŢIONAREA
SOCIETĂŢILOR COMERCIALE

3.1. Norme particulare de funcţionare a societăţilor de persoane

(S.N.C. şi S.C.S.)

În cazul societăţii în comandită simplă, administrarea societăţii este incredinţată

comanditaţilor. Şi comanditarii pot încheia unele operaţiuni în numele societăţii, dar
numai în baza unei procuri speciale încrisă la Registrul Comertului. În caz contrar,
comanditarii răspund solidar şi nelimitat faţă de terţi.
Comanditarii au posibilitatea de a supraveghea activitatea societăţii, de a participa
la numirea şi revocarea administratorilor şi de a îndeplini anumite atribuţii în
administrarea internă a societăţii ;
Comanditarii primesc ocopie după bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi.

Page 25 of 29
3.2. Norme particulare de funcţionare a societăţii pe actiuni
Acţionarii pot deţine acţiuni nominative, la purtatoe şi preferenţiale (primesc o
parte din profit sub forma unei cote fixe şi au dreptul la mai multe voturi în Adunarea
Generală.) ;
Acţiunile se pot cesiona, dar cesionarul este raspunzător pe o perioada de 3 ani de
plata integrală a acţiunilor. Dacă nu achită integral acţiunile, acestea se vor anula sau
cesionarii sunt chemaţi în justiţie ;
Fiecare SA este obilgată să publice anual, pe langă bilanţul contabil, situaţia
actiunilor şi precizarea dacă au fost sau nu plătite ;
Organele de conducere ale SA-ului sunt : Adunarea Generală a Acţionarilor,
Consiliul de Administraţie şi cenzorii.

3.3. Funcţionarea SRL-ului

În cadrul acestor societăţi, obilgaţiile sociale sunt garantate numai cu patrimoniul

societăţii, asociaţii fiind obligaţi doar la plata părţilor sociale ;
dacă SRL-ul efectuează operaţiuni riscante care se soldează cu eşec, partenerii nu pot
revendică decât patrimoniul social ; SRL-ul nu poate emite obligaţiuni; reprezentarea se
face de fiecare administrator ; deciziile se iau cu majoritate absolută ; cesionarea părţilor
sociale poate avea loc doar între asociaţi.

3.4 Dispoziții comune

Reglementările generale privind societățile comerciale sunt cuprinse în Legea nr. 31/1990,
iar pentru o serie de domenii specifice de activitate, cum sunt domeniul BANCAR sau cel
de asigurări, au fost adoptate reglementări speciale.
Legea nr. 31/1990 reglementează societatea în nume colectiv, societatea în comandită
simplă, societatea pe acțiuni, societatea în comandită pe acțiuni și societatea cu răspundere
limitată.

Page 26 of 29
Societățile comerciale, desfășoară o activitate producătoare deprofit, intrând astfel sub
incidența prevederilor cuprinse în legile fiscale. contracA­tului individual de muncă, cu
respectarea legislației muncii și a asigurărilor sociale.
Art. 65
(1) În lipsă de stipulație contrară, bunurile constituite ca aport în societate devin
proprietatea acesteia din momentul înmatriculării ei în registrul comerțului.
(2) Asociatul care întârzie să depună aportul social este răspunzător de daunele pricinuite,
iar dacă aportul a fost stipulat în numerar este obligat și la plată dobânzilor legale din ziua
în care trebuia să facă vărsământul.

Art. 66
(1) Pe durata societății, creditorii asociatului pot să-și exercite drepturile lor numai asupra
părții din beneficiile cuvenite asociatului după bilanțul contabil, iar după dizolvarea
societății, asupra părții ce i s-ar cuveni prin lichidare.
(2) Creditorii prevăzuți la alin. (1) pot totuși opri, în timpul duratei societății, părțile ce s-
ar cuveni asociaților prin lichidare sau pot sechestra și vinde acțiunile debitorului lor.

Art. 67
(1) Cota-parte din PROFIT ce se plătește fiecărui asociat constituie dividend.
(2) Dividendele se plătesc asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social
vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Ele se plătesc în termenul stabilit de
către adunarea generală a asociaților sau, după caz, stabilit prin legile speciale, dar nu mai
târziu de 8 luni de la data aprobării situației financiare anuale aferente exercițiului
financiar încheiat. În caz contrar, societatea comercială va plăti o penalitate aferentă
perioadei de întârziere, la nivelul dobânzii legale.
(3) Nu se vor putea distribui dividende decât din profituri determinate potrivit legii.
(4) Dividendele plătite contrar dispozițiilor alin. (2) și (3) se restituie, dacă societatea
dovedește că asociații au cunoscut neregularitatea distribuirii sau, în împrejurările
existente, trebuiau să o cunoască.
(5) Dreptul la acțiunea de restituire a dividendelor se prescrie în termen de 3 ani de la data
distribuirii lor.

Page 27 of 29
(6) Dividendele care se cuvin după data transmiterii acțiunilor aparțin cesionarului, în
afară de cazul în care părțile au convenit altfel.

Art. 72
Obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la
mandat și de cele special prevăzute în această lege.

Art. 73
(1) Administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru:
a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați;
b) existența reală a dividendelor plătite;
c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere;
d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale;
e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.
(2) Acțiunea în răspundere împotrivă administratorilor aparține și creditorilor societății,
care o vor putea exercită numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea
nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată.

Art. 74
(1) În orice factură, ofertă, comandă, tarif, prospect și alte documente întrebuințate în
comerț, emanând de la o societate, trebuie să se mentioneze denumirea, forma juridică,
sediul și codul unic de înregistrare. Sunt exceptate bonurile fiscale emise de aparatele de
marcat electronice, care vor cuprinde elementele prevăzute de legislația din domeniu.
(2) Pentru societatea cu răspundere limitată va trebui menționat și capitalul social, iar
pentru societatea pe acțiuni și în comandită pe acțiuni se va menționa și capitalul social,
din care cel efectiv vărsat, potrivit ultimei situații financiare anuale aprobate.

Page 28 of 29
 Bibliografie

1 Codul civil
2. Legea nr.31/1990
3. Sorana Popa, Societǎţi Comerciale, Ed. Universul uridic, Bucureşti 2007;
4. Bârsan Corneliu, Ţiclea Alexandru (coord.), Societăţile comerciale, Casa de Editură
şi Presă ”Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1995;
5. Căpăţână Octavian, Constituirea societăţilor comerciale cu personalitate juridică.
Faza consensuală, în Revista ”Dreptul” nr.7-8/1991;
6. Marius Şcheaua, Legea societǎţilor comerciale nr. 31/1990, comentatǎ şi adnotatǎ,
ed. a II a, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2002;

Page 29 of 29