DIDACTICA SPECIALITĂȚII

COVACI DORINA
CUPRINS
 Context
 Obiectivele cursului

 Definiție

 Comenius

 Precizari terminologice

 Aria de cuprindere și structura de bază

 Concluzii
EDUCAȚIA PERMANENTĂ
 Educaţia formală (din latinescul „formalis” – formă,
figură, model, organizat legal, formal) (Bontaş, 1998).
Se referă la ansamblul acţiunilor educative
sistematice şi organizate, elaborate şi desfăşurate în
cadrul unor instituţii de învăţământ specializate (şcoală,
universitate etc.) (Stan, 2001).
 Educaţia nonformală (latinescul „nonformalis” – fără
norme, în afara formelor organizate în mod oficial pentru
un anumit gen de activitate) (Bontaş, 1998, p. 23).
Cuprinde totalitatea acţiunilor şi influienţelor educative
structurate, organizate şi instituţionalizate, dar
desfăşurate în afara sistemului de învăţământ (Stan,
2001).
 Educaţia informală (latinescul „informalis” – fără formă).
Educaţia informală nu exprimă o educaţie fără
catacter formativ, ci caracterul spontan al acestei
influienţe educative. Vorbim de educaţie informală în
cazul influienţelor pe care individul le resimte de-a lungul
vieţii din partea familiei, a grupului de prieteni, a stării, a
mass-media, în timpul competiţiilor sportive, al week-end-
urilor (Marcu, cit. în Ciot, 2002, p. 49)
TENDINȚE ÎN EDUCAȚIA CONTEMPORANĂ
OBIECTIVE
La sfârșitul acestui curs studenţii vor fi capabili:
 să precizeze importanta disciplinelor tehnice și
tehnologice;
 să formuleze particularitățile demersului metodic în
predarea disciplinelor tehnice ;
 să construiască demersuri didactice interactive prin
adecvarea strategiilor didactice la conținuturile
disciplinelor tehnice;
 să adecveze demersurile didactice la particularitățile
de vârstă ale elevilor.
 DIDÁCTICĂ, didactici, s. f. Parte a
pedagogiei care se ocupă cu principiile,
metodele și formele de organizare a
procesului de învățământ
 METÓDICĂ, metodici, s. f. Parte a didacticii
generale care studiază principiile, metodele și
formele de predare adaptate specificului
fiecărui obiect de învățământ. ♦ Care
normează aceste metode și forme. – Din
germ. Methodik, rus. metodika.
 DEFINIȚII DIDACTICĂ
Definiția Adepți
Teorie a instrucției Paul Barth
Domeniu superpozabil cu educația intelectuală, F. X. Eggersdorfer,
realizată prin valorile culturii G.G. Antonescu

Domeniu care studiază instruirea, ca proces logic de W Lay

învățare, cu consecințe practice imediate
Disciplină care include educația și realizează G. Kerschensteiner,
pregătirea elevilor în conformitate cu idealul de om A. Ferriere
postulat de societate
O pedagogie practică, (o sumă de norme profesionale A Matthias
pentru tot ce au de realizat profesorii în cariera lor,
individual sau împreună, spre a o face mai eficientă)
Metodologia generală și specială a învățământului F. Collard
Teorie a cultivării O. Willmann
Teoria procesului de instrucție și educație școlară, R.Titone, Nagy Klein
teoria învățământului Sandor, N. B. Esipov,
Boldîrev, Zankov
COMENIUS

 Jan Amos Komenský (1592-1670)-

„Didactica Magna", publicată în anul 1632
în limba cehă, în anul 1657 în limba latină
şi tradusă în limba română la sfarşitul
secolului trecut.
 „Arta universală de a-i învăţa pe toţi totul"
(„Omnes omnia docendi artificium")
 secolul XVII s-a mai numit în pedagogie
„secolul didacticii"
 COMENIUS
 Considera că profesorul trebuie să-l ajute pe şcolar
să-şi însuşească ştiinţa, şi a şti înseamnă „a putea
reda ceva fie cu mintea, fie cu mâna, fie cu limba"
(J.A. Comenius, 1975, pag. 17).
 Susţinea că o metodă de lucru adecvată asigură
rezultate bune chiar şi în cazul unor dascăli şi elevi
mai puţin buni.
 „...iscusinţa metodică ...cere ca intotdeauna şi
pretutindeni profesorul să ştie în primul rând să
pregătească sufletele elevilor pentru învăţare, apoi
să transmită însăşi invăţătura şi în sfarşit să
întărească ceea ce s-a transmis şi perceput" (J.A.
Comenius, 1975, pag. 24).
 COMENIUS
 Condiţia de bază în transmiterea cunoştinţelor este ca
„toate să fie predate prin exemple, prin precepte, prin
aplicaţie sau imitaţie" (J.A. Comenius, 1975, pag. 28).
 Sintagma „şcolarului i se cade munca, profesorului –

conducerea" este considerată axiomă a instruirii;

 „...dă intotdeauna în mana elevului

uneltele, ca să simtă că nimic nu e

imposibil, inaccesibil, greu:
îndată îl vei face activ, ager, dornic“
(J.A. Comenius, 1975, pag.27).
PRECIZARI TERMINOLOGICE
 Didactica generală cuprinde norme și principii cu
caracter general, valabile pentru toate disciplinele
de învățământ, pentru procesul de învățământ în
ansamblul sau. Fiecare obiect de învățământ are
didactica/metodica sa
 Didactica disciplinelor tehnice 
Didactica specialității este „…procesul de
învățământ din perspectiva pedagogică a predării și
învățării obiectelor de studiu, caz în care poartă
denumirea de didactică specială sau metodică (ce
studiaza conținutul, principiile, metodele și formele
de organizare proprii obiectului respectiv în detaliile
concrete aplicative)…” (Ionescu, M., Radu, I.,
Didactica modernă, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2001,
pag. 24).
PRECIZARI TERMINOLOGICE

Didactica oricărei specialități își dobândește

propriul statut, prin întrunirea următoarelor
elemente constitutive:
 obiect de studiu: procesul de învățământ la
disciplina de specialitate (limba româna, istorie,
geografie, discipline tehnice , etc);
 aparat teoretic: noțiuni, concepte fundamentale,
principii, demersuri, caracteristici;
 ansamblu de metode și procedee, mijloace și
tehnici de lucru specifice obiectului de studiu.
PRECIZARI TERMINOLOGICE

 Didactica specialității se constituie într-o subramură

a didacticii generale, având preponderent o funcție
practică, de ghidare a activității instructiv-
educative concrete pe baza unor orientări
generale oferite de Didactica generală (Teoria și
metodologia instruirii) și de Teoria și metodologia
curriculum-lui, a instruirii și a evaluării.

 Didactica specialității, fiind o disciplină de sinteză,

are drept obiect de studiu procesul de învățământ
la disciplina de specialitate.
PRECIZARI TERMINOLOGICE

 Didactica specialității operează analize

interdisciplinare și intradisciplinare, aducând
precizările de rigoare în adaptarea:
 cerințelor,
 finalităților,
 conținutului,
 metodelor și procedeelor,
 formelor de organizare,
 strategilor de proiectare și de evaluare
la specialitatea obiectului de învățământ.
PRECIZARI TERMINOLOGICE

Didactica specialității are o dubla preocupare:

 - teoretică: știință explicativă a proceselor de
predare-învățare-evaluare și a legităților acestora, a
conținuturilor propuse prin programele și manualele
aferente disciplinelor școlare;
 - practică: știință aplicativă, urmărind permanent
îmbunătațirea activității didactice nu numai pe baza
rezultatelor propriilor cercetări, ci luând în
considerare și deșcoperirile / rezultatele altor
științe.
ARIA DE CUPRINDERE ȘI STRUCTURA DE BAZĂ

 Se raportează la principiile didacticii generale în

soluționarea unor probleme specifice;
 Își făurește legități proprii, pe baza valorificării
experienței didactice acumulate de predarea fiecărei
discipline incluse în noul curriculum național;
 Abordează procesul de învățământ în funcție de
obiectivele/competențele, conținuturile și activitățile
de învățare/sugestiile metodologice precizate prin
programa școlară la disciplina de specialitate;
 Realizează adaptarea noțiunilor de principii, finalități,
conținut, metode, forme de organizare, strategii de
proiectare și de evaluare pentru fiecare disciplină
școlară;
ARIA DE CUPRINDERE ȘI STRUCTURA DE BAZĂ

 Face recomandări metodice de realizare a

procesului de învățământ, având în vedere
specificul psihopedagogic al formării noțiunilor de
specialitate, precum și legătura permanentă cu
realitatea științifică proprie domeniului de activitate;
 Are în vedere acțiuni permanente de perfecționare
a propriilor activități de predare-învățare-evaluare,
activități ce au ca scop dobândirea acelor
cunoștințe, atitudini și competențe solicitate atât de
programele școlare, pe de o parte, cât și de științele
pe care le reprezintă și de practica economico-
socială, pe de alta parte.
ARIA DE CUPRINDERE ȘI STRUCTURA DE BAZĂ
a) Determinarea și aplicarea particularizată a componentelor
principale ale procesului de învățământ:
 Principiile generale ale procesului de învățământ;
 Finalitățile predarii obiectului de învățământ respectiv;
 Conținutul procesului de predare-învățare, inclusiv
documentele de proiectare a activității didactice (planificarea
calendaristică, proiectul unității de învățare, proiectul de lecție);
 Metodele de predare-învățare și mijloacele de învățământ;
 Metodele de evaluare a rezultatelor școlare;
 Formele de organizare a procesului de învățământ (lecția,
excursia, cercul de elevi ș.A.)
 Formele de organizare a activității elevilor (frontală,
individuală, pe grupe);
 Relații interumane: profesor-elev, elev-elev.
ARIA DE CUPRINDERE ȘI STRUCTURA DE BAZĂ
 b) Elaborarea concretă și operaționalizarea conținutului
obiectelor de învățământ prin transpunerea lui în documente și
suporturi operaționale (programe, manuale, materiale auxiliare) prin:
 particularizarea ansamblului componentelor curriculum-lui
școlar, urmărind conținuturile, activitățile de învățare, sugestiile
metodologice din programa școlară de specialitate;
 structurarea și stabilirea conținutului în concordanță cu
evoluțiile metodologice și transformările structurale din noul
Curriculum Național, științele contemporane, având în vedere și
asigurarea corelațiilor dintre cultura generală și cultura de
specialitate.
 elaborarea strategiilor specifice procesului de instruire în vederea
parcurgerii conținutului și atingerii finalităților (obiective/competențe)
din curriculum-ul formal al fiecărei discipline;
ARIA DE CUPRINDERE ȘI STRUCTURA DE BAZĂ

c) Adoptarea unei docimologii didactice

specifice fiecărui obiect de învățământ prin
sisteme specifice de control și de evaluare a
cunoștiințelor și a deprinderilor însușite de elevi,
ca bază a ameliorării și a creșterii eficienței
activității didactice viitoare;
d) Sintetizarea tuturor componentelor specifice
unei didactici de specialitate în demersuri
creative și inovative menite să conducă la
continua dezvoltare și perfecționare a procesului
de învățământ.
 CONCLUZII

 Didactica specialității este o disciplină

stiințifică al carei obiectiv este optimizarea
procesului de predare-învățare-evaluare,
orientată spre:
 natura (specificul, esența) cunoștiințelor școlare
 modul de organizare a predării conținutului
 modalitățile de transmitere a acestora, prin
intermediul diferitelor discipline de studiu, de
specialitate
 adoptarea unei docimologii didactice
caracteristice fiecarui obiect de învățământ prin
sisteme specifice de control și de evaluare a
cunoștiințelor și a deprinderilor însușite de elevi
 BIBLIOGRAFIE :

 Sorin CRISTEA Pedagogie generală - Curs

pentru Învăţământul Deschis la Distanţă
Constanța 2001
 Costică Nițucă, Tudor Stanciu, Didactica
disciplinelor tehnice, Editura Performantica, Iași,
2006
 Didactica specialității Universitatea Spiru Haret
Departamentul pentru Pregatirea Personalului
Didactic
 hthttp://dexonline.ro/definitie/didactica

 tp://iteach.ro/pg/blog/mariana.patrichi/read/32476
/educatia-formala-nonformala-si-informala