Leoaică tânără, iubirea

Nichita Stănescu
Context
- poezia lui Nichita Stănescu se încadrează în neomodernismul românesc
- poetul este un reformator al limbajului prin:
 capacitatea de a crea noi raporturi între cuvinte
 cuvintele şi necuvintele1 poeziei sale dobândesc însuşiri umane, au comportament şi trăiri, se iubesc şi
se urăsc, se apropie şi se resping pentru că ele însele nu exprimă sentimentele, ci sunt chiar
sentimentul lui .
Leoaică tânără, iubirea
- face parte din volumul O viziune a sentimentelor (1964), ce are ca temă iubirea ca stare de
incertitudine
- face parte din prima etapă a creaţiei lirice stănesciene
Tipologie
- este un text poetic neomodernist prin:
- ineditul abordării temei iubirii, sub forma unei alegorii
- ambiguitatea limbajului
- insolitul imaginilor artistice
- subtilitatea metaforelor
Este o artă poetică erotică neomodernistă ce propune o viziune inedită asupra iubirii.
Prezentarea a două imagini/ idei poetice
Tema poeziei- prezintă iubirea percepută sub forma unui animal de pradă agresiv, care năvăleşte şi
devorează sinele; sentimentul apare brusc, ca întâmplare a fiinţei.
Motivul central- este un laitmotiv reprezentat de substantivul leoaică, simbol pentru iubire
Lirismul este subiectiv, reprezentat de pronume şi verbe de pers. I singular („mă”, „am dus”)
Titlul- este reluat în incipit
- metafora surprinzătoare „leoaică tânără” este explicitată de apoziţia iubirea
- titlul este tematic
Compoziţie
- 3 secvenţe lirice corespunzătoare celor trei strofe
 prima secvenţă prezintă întâlnirea neaşteptată cu iubirea
 a doua secvenţă se constituie într-un tablou cosmogonic
 a treia secvenţă surprinde metamorfoza/ transformarea/ transfigurarea omului ca
urmare a întâlnirii cu iubirea: mana care nu mai recunoaste vechiul ,,eu” sugereaza
transformarea totală a celui care, invadat de forţa copleşitoare a iubirii, nu-şi mai
regăseşte sinele anterior; după atacul brutal al dragostei, care s-a ,,înfipt” in ,,faţa”
eului, sufletul poetic aşteaptă o nouaă întâlnire, mereu în pericolul de a pica pradă
iubirii necontrolate; se produce o identificare între eu şi ,,leoaica arămie”, imagine a
maturizării sentimentului, aşa cum deşertul – univers inefabil al cunoaşterii - se
contopeşte în culori cu leoaica – iubire;
- poezia este simetrică: imaginea leoaicei este reluată în final, ea devine arămie, semn că
sentimentele s-au maturizat; raportul vânător – vânat, prădător – pradă s-a inversat: dacă, iniţial,
leoaica – iubire îl vânează pe om, în final, omul ,,pândeşte în încordare” iubirea, devenită joc viclean
dar seducător;

Caracteristicile limbajului poetic:

1
Necuvinetele sunt semen grafice identice Cuvintelor, dar având alt sens, altă semnificaţie. Cuvintele exprimă
cunoaşterea cerebrală, raţională, iar Necuvintele, cunoaşterea metafizică, spirituală: “El a întins spre mine o frunză ca o
mână cu degete/ Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi./ El a întins spre mine o ramură ca un braţ/ Eu am
întins spre el braţul ca o ramură./ El şi-a înclinat spre mine trunchiul ca un măr./ Eu am inclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros./ Auzeam cum se-nţeteşte seva lui bătând ca sângele./ Auzea cum se încetineşte sângele meu suind
ca seva./ Eu am trecut prin el./ El a trecut prin mine./ Eu am rămas un pom singur./ El, un om singur.”
 - metafore inedite: „leoică tânără”- sugerează vitalitatea, agresivitatea, forţa, apariţia neaşteptată
a sentimentelor;
“leoaică arămie”- jocul viclean şi seducător al dragostei, maturizarea
sentimentului;
,,un cerc de-a dura”, ,,strangere de ape”, ,,curcubeu tăiat în două”
- repetitia din final are ton de incantaţie, descântec, vrajă; urmată de punctele de suspensie, amplificată
prin conjuncţia ,,şi”, ea exprima eternitatea iubirii, sentiment universal.

-
Simboluri:
1. cercul reprezintă perfecţiunea- iubirea reordonează lumea după legile ei; eul poetic,
copleşit de sentimente are intuiţia unei lumi perfecte, dobândind statutul de centrum
mundi- ,,in jurul meu” -, iar propria sa metamorfoza declanşează metamorfoza cosmică, o
nouă cosmogonie;
2. curcubeul evidentiaza capacitatea fiintei de a se renaste prin iubirea care devine punte
intre doua lumi: contingent – transcendent; taierea ,,in doua” a curcubeului aminteste de
nevoia de refacere a Androginului, a cuplului edenic, cele doua jumatati regasite refacand
acel etern Unu universal;
3. ciocârlia – pasăre solară- celebrează metamorfoza benefică a eului si a universului;
4. apa este poartă de trecere din contingent2 în transcendent3, fiind şi un semn al începutului
iubirii;
5. spranceana- cunoaşterea, tâmpla- gandirea, bărbia- rostirea, senzualitatea;
- ingambamentul confera cursivitate ideilor;
- Timpurile verbale (perfectul compus, perfectul simplu, prezentul) ilustrează evoluţia iubirii
Elemente de prozodie: strofe inegale, versuri inegale, libere si cu rima imperecheată sau incrucişată,
ingambamentul, ritm combinat, ce sugereaza fie spontaneitate, fie curgere domoală, nesfârşită;

Citate critice

“Nichita Stănescu este nu numai un model reprezentativ al poeziei contemporane, ci şi o conştiinţă artistică
ce regândeşte, de la capăt, întreaga poeticitate în articulaţiile ei, propunând o operă de o mare profunzime şi
originalitate, [...] descoperă poezia într-un «loc» nou, cu care nu eram obişnuiţi” (Ştefania Mincu, Nichita
Stănescu între poiesis şi poienin)

Nichita Stănescu este cel de-al patrulea poet din literatura noastră care a creat o cosmologie, după Mihai
Eminescu, Lucian Blaga şi Ion Barbu. (Corin Braga, Nichita Stănescu. Universul imaginar)

“În peisajul liric al deceniului şapte, ceea ce a frapat la lectura operei lui Nichita Stănescu, stârnind
entuziasm, nedumerire sau atitudini contestatare, au fost însă îndeosebi marile libertăţi pe care le ia poetul
faţă de limbaj, contrazicând relaţiile admise între cuvinte, tulburând logica discursului tradiţional şi utilizând
tiparele cele mai stabile ca pe nişte măşti şi roluri repede schimbate.” (Ion Pop, Nichita Stănescu- spaţiul şi
măştile poeziei)

2
Contingent- lumea obişnuită
3
Transcendent- lumea spirituală a iubirii