CAPITOLUL 2.

ANALIZA CAZURILOR UZUALE DE OPERARE ALE

NAVEI ȘI STABILIREA CAZURILOR CRITICE ÎN PROCESUL DE
OPERARE

2.1. FORŢELE CARE ACŢIONEAZĂ ASUPRA NAVEI AFLATĂ ÎN POZIŢIE DE

REPAUS. CONDIŢIILE DE ECHILIBRU

Asupra navei aflată în poziţie de repaus acţionează două forţe (Fig. 2.1):
- forţa de greutate, care acţionează în centrul de greutate al navei G( xG ,0, KG ):
uur r
Fg = − g ∆ k ; (2.1)

- forţa hidrostatică (arhimedică), care acţionează în centrul de carenă al navei B( xB ,0, KB ):

uuur r r
F p = ρgV k = γV k . (2.2)

uur uur z
Fg x z Fg
G

G G
W F L W F L
xF D
d pp KG B d pv B
KB o x o y
uuur uuur
Fp x Fp
B L
WL
B

Fig. 2.1 Forţele care acţionează asupra navei aflată în poziţie

de repaus, pe plutire dreaptă

În relaţiile (2.1) şi (2.2) s-au făcut următoarele notaţii:

g[m/s2] – acceleraţia gravitaţională; V[m3] – volumul carenei navei; Δ[t] – masa (deplasamentul)
navei; ρ [t/m3] – densitatea apei; γ [kN/m3] – greutatea specifică a apei.
În figura 2.1 elementele care apar au următoarele semnificaţii:
W-L – linia de plutire; LWL - lungimea la linia de plutire a navei; B– lăţimea navei; D– înălţimea
de construcţie a navei; d – pescajul navei (dpv – pescajul prova; dpp – pescajul pupa); xG, xB, xF -

abscisele centrelor de greutate, de carenă, respectiv de plutire; KG , KB - cotele centrelor de

greutate, respectiv de carenă;
Pentru ca nava să fie în echilibru, este necesar şi suficient a fi îndeplinite următoarele
două condiţii, rezultate din necesitatea ca torsorul celor două forţe să fie nul:
20
 1. Forţa de greutate să fie egală cu forţa arhimedică:
∆ = γV ; (2.3)
2. Cele două forţe să acţioneze pe acelaşi suport:
xB = xG , yB = yG . (2.4)

Densitatea apei dulci este ρ=1 t/m3, iar a apei sărate variază între 1,009 t/m3 şi 1,028 t/m3,
în funcţie de zonă şi anotimp. În tabelul 2.1 sunt prezentate valorile densităţii apei de mare în
funcţie de anotimp, în câteva zone de pe glob.

Tabelul 2.1 Valorile densităţii apei de mare funcţie de anotimp şi zonă

Marea Densitatea ρ [t/m3]
vară iarnă
Marea Neagră 1,009-1,011 1,011-1,014
Marea Mediterană 1,027 1,031
Marea Baltică 1,010 1,012
Marea Japoniei 1,021 1,028

Observaţii:
1. În literatura de specialitate internaţională poziţiile centrelor de greutate, de
carenă şi de plutire se pot întâlni raportate la alte sisteme de referinţă decât cel prezentat în figura
2.1. Astfel, în mod frecvent, abscisele acestor puncte se raportează la perpendiculara pupa (în loc
de cuplul maestru), situaţie în care se întâlnesc următoarele notaţii:
- LCG – abscisa centrului de greutate;
- LCB - abscisa centrului de carenă;
- LCF - abscisa centrului de plutire.
Pentru cotele centrelor de greutate şi de carenă, deşi raportarea se face tot faţă de planul de bază,
se întâlnesc notaţiile:
- VCG – cota centrului de greutate;
- VCB - cota centrului de carenă.
2. Calculul volumului carenei navei se face pe baza planului de forme, care, la
rândul său se raportează la suprafaţa teoretică a corpului navei (suprafaţa interioară a filelor de
tablă ce formează învelişul exterior al corpul etanş al navei). Dacă se ia în considerare şi volumul
reprezentat de filele de tablă ce formează învelişul exterior al corpul etanş, precum şi apendicii
dispuşi sub linia de plutire, atunci volumul carenei se calculează cu relaţia:
∇ = V + δ V = kV , (2.5)

21
 în care coeficientul k are valori supraunitare, cuprinse între 1,005 şi 1,01, în funcţie
de mărimea navei, de existenţa şi mărimea apendicilor şi de tipul navei.

2.2. DEPLASAMENTUL NAVEI. COORDONATELE CENTRULUI DE GREUTATE

Considerând nava alcătuită din n mase componente, deplasamentul navei se calculează

cu relaţia:
n
∆ = ∑ mi , (2.6)
i =1

iar coordonatele centrului de greutate se calculează cu relaţiile:

n n n

∑m x i i ∑m y i i ∑m z i i
xG = i =1
, yG = i =1
, KG = i =1
. (2.7)
∆ ∆ ∆

În aceste formule, xi , yi , zi sunt coordonatele centrului de greutate al grupei de mase " i ", iar

mi xi , mi yi , mi zi sunt momentele statice în raport cu planele yoz , xoz , xoy .

În condiţii normale de încărcare, centrul de greutate este situat în planul diametral
n
datorită simetriei navei faţă de acest plan, deci ∑m y
i =1
i i = 0 şi yG = 0 .

Pentru calculele preliminare, cota centrului de greutate KG se exprimă, de obicei, ca o

fracţiune din înălţimea de construcţie D :
KG = aD ,
unde a este un factor adimensional, care depinde de tipul navei şi de condiţiile de încărcare, a
cărui valoare variază între 0,5 şi 1,0.
Abscisa centrului de greutate xG se poate exprima ca o fracţiune din lungimea navei şi
poate fi pozitivă, negativă sau zero, însă rareori valoarea sa în modul depăşeşte 1,5 % din
lungimea navei.
Deplasamentul navei se exprimă în tone metrice (1 tonă metrică = 1000 Kg), sau tone
engleze (1 tonă engleză = 1016 Kg).
În urma ambarcării/debarcării de greutăţi la/de la bord, noul deplasament se va calcula cu
relaţia:
∆1 = ∆ ± P , (2.8)
iar noile coordonate ale centrului de greutate, cu relaţiile:

22
 P
xG1 = xG ± ( x1 − xG ) ; (2.9)
∆±P
P
yG1 = yG ± ( y1 − yG ) ; (2.10)
∆±P

KG1 = KG ±
P
∆±P
(
z1 − KG . ) (2.11)

În unele publicaţii din literatura de specialitate, cota centrului de greutate a masei

ambarcate z1 se mai notează cu k G .

Dacă la bordul navei, masa P se deplasează din punctul A ( x , y , z ) în punctul D ( x1 , y1 , z1 )

, deplasamentul navei nu se modifică, însă se deplasează centrul său de greutate.
Coordonatele centrului de greutate în poziţia deplasată se calculează cu formulele:
P
xG1 = xG + ( x1 − x ) ; (2.12)
∆
P
yG1 = yG + ( y1 − y ) ; (2.13)
∆
P
KG1 = KG + ( z1 − z ) . (2.14)
∆

2.3. DIAGRAMA DE CARENE DREPTE

Diagrama de carene drepte este întocmită pentru nava pe plutire dreaptă, fără înclinări
transversale şi longitudinale (ϕ = θ = 0 ) , caz în care singurul parametru care defineşte plutirea este
pescajul de calcul d . Din diagramă se obţin, în funcţie de d , următoarele mărimi: volumul
carenei (V ) , deplasamentul navei (∆ ) , abscisa ( xB ) şi cota ( KB ) a centrului de carenă, abscisa

centrului plutirii (x F ) , aria plutirii ( AWL ) , momentele de inerţie axiale ale plutirii: longitudinal

( I L ) şi transversal ( IT ) , precum şi coeficienţii de fineţe CWL , CB , CLP , CVP . Diagrama de carene

drepte mai conţine, de asemenea, curbele de variaţie cu pescajul ale razelor metacentrice:

( )
transversală BM T şi longitudinală BM L . ( )
În figura 2.2 este reprezentat un exemplu de diagramă de carene drepte.

23
 Fig. 2.2 Diagrama de carene drepte - exemplu

Relaţiile analitice de calcul pentru mărimile reprezentate în diagrama de carene drepte

sunt prezentate în continuare:
1. Aria plutirii:
L
2
AWL = 2 ∫ y dx ; (2.15)
L
−
2

2. Aria secţiunii transversale (cuplei teoretice):

d
Ax = 2 ∫ y dz ; (2.16)
0

3. Volumul carenei:
L
d 2
V = ∫ AWL dz = ∫ A dx ;
x (2.17)
0 L
−
2

4. Momentele statice ale volumului carenei în raport cu planele sistemului de coordonate:

L
2 d
M yz = ∫ L
x Ax dx = ∫ xF AWL dz ;
0
(2.18)
−
2

d
M xy = ∫ z AWL dz ; (2.19)
0

5. Momentul static al ariei plutirii faţă de axa oy:

24
 L
2
M y = 2 ∫ xy dx ; (2.20)
L
−
2

6. Momentele de inerţie ale suprafeţei plutirii faţă de axa longitudinală, respectiv

transversală, centrală de inerţie:
L
2
2
IL = ∫ y dx ;
3
(2.21)
3 L
−
2

L
2
I y = 2 ∫ y x 2 dx . (2.22)
L
−
2

Determinarea acestor mărimi implică rezolvarea unor integrale de forma:

L
2 d
I1 = ∫ f1 ( x ) dx , sau I 2 = ∫ f 2 ( z ) dz .
L 0
−
2

Dacă funcţiile f1(x), respectiv f2(x) ar fi cunoscute, atunci integralele I1 şi I2 ar putea fi

calculate analitic. Cum formele navei nu sunt date analitic, ele fiind definite discret, se apelează
la integrarea numerică a integralelor I1 şi I2.
b
Principiul de integrare numerică se bazează pe faptul că I = ∫ f ( x ) dx reprezintă aria
a

cuprinsă între graficul funcţiei f (x ) , axa ox şi dreptele x = a şi x = b .

Valoarea aproximativă a integralei se obţine dacă se divide intervalul [ a , b ] în porţiuni

mai mici şi apoi se însumează aria fiecărei fâşii obţinute.

Formula generală de calcul a integralei I printr-o metodă numerică este:
n
I = c ( k0 y0 + k1 y1 + K + kn yn ) = c∑ ki yi , (2.23)
i =1

unde yi = f ( xi ) cu xi ∈ [ a , b ] .

Dacă presupunem curba de forma unui polinom de gradul n :

y = f ( x ) = ax n + bx n −1 + K + px + q ,

atunci metodele de integrare numerică se pot clasifica după cum urmează:

1) metode în care intervalul [ a , b ] se divide în părţi egale având capetele x0 = a şi

xn = b , iar problema este să găsim coeficienţii c , k0 , k1 ,K kn , astfel încât relaţia (2.23) să

exprime aria căutată (metoda trapezelor şi metoda Simpson);

25
 Fig. 2.3.

2) metode în care k0 = k1 = K = kn = 1 şi problema constă în localizarea intervalelor din

condiţia de precizie maximă (metoda Cebâşev);
3) metode în care problema constă atât în determinarea coeficienţilor k0 , k1 ,K kn , cât şi
în localizarea intervalelor din condiţia de precizie maximă (metoda Gauss).

2.5. CONSTRUCŢIA ŞI UTILIZAREA DIAGRAMEI DE PANTOCARENE

Din §31 se cunoaşte expresia braţului stabilitãţii statice pentru unghiurile de înclinare

( )
lsϕ = yBϕ cos ϕ + z Bϕ − KB sin ϕ − BG sin ϕ = l f ϕ − l g ϕ (2.24)

În relaţia (2.24) l f ϕ reprezintã braţul stabilitãţii de formã şi lgϕ este braţul stabilitãţii de

greutate. Scriind
BG = KG − KB (2.25)
şi introducând în (2.25)obţinem:
lsϕ = yBϕ cos ϕ + zBϕ sin ϕ − KG sin ϕ = l f ' ϕ − lg 'ϕ (2.26)

unde l f 'ϕ şi lg ' ϕ sunt tot braţele stabilitãţii de formã respectiv de greutate dar scrise în altã

manierã. Cele douã braţe ale stabilitãţii de formã se pot vedea în Fig.2.3.
În timpul exploatãrii nava se gãseşte în diferite situaţii de încãrcare situate între
deplasamentul navei goale şi deplasamentul de plinã încãrcare. Braţul stabilitãţii de formã
depinde atât de deplasamentul navei cât şi de formele acesteia. Întrucât este extrem de
laborios sã se determine prin calcul braţul stabilitãţii de formã l f 'ϕ , pentru toate situaţiile de

încãrcare, în faza de proiectare se vor construi diagramele de forma l f ' ϕ = f (V , ϕ ) denumite şi

diagramele de pantocarene.

26
 Procedura de realizare a lor este urmãtoarea. Se stabilesc limitele de variaţie ale
volumului carenei care sunt pe de-o parte volumul corespunzãtor deplasamentului gol V0 şi
volumului corespunzãtor deplasamentului de plinã încãrcare V p , ca limitã superioarã pe de

altã parte. Se divide acest interval, alegându-se câteva valori ale volumului carenei
V1 , V2 , ... V p −1 egal distanţate între ele, adicã:

Vi − Vi −1 = const. i = 1, 2 , ... p .

Corespunzãtor fiecãrui dintre volumele V0 , V1 , ... V p din diagramele de carene drepte se scot

pescajele d 0 , d1 , ... , d p . Pentru fiecare din aceste pescaje se calculeazã braţele stabilitãţii de

formã l f 'ϕ pentru ϕ în limitele de la 0° la 90° , din 10° în 10° . Unind punctele ce reprezintã

braţele stabilitãţii de formã pentru diferitele volume de carenã dar acelaşi unghi de înclinare
se obţin diagramele de pantocarene (Fig. 2.4).
Modul de lucru cu diagrama de pantocarene este urmãtorul. Într-o anumitã situaţie de
exploatare a navei se doreşte trasarea diagramei de stabilitate staticã. Pentru aceasta se
mãsoarã d pv şi d pp la scãrile de pescaj şi intrând cu aceste valori în "diagrama de asietã"

rezultã V care se mãsoarã pe abscisa diagramei de pantocarene. Ridicând o perpendicularã în

punctul corespunzãtor lui V şi intersectând cu curbele l f 'ϕ pentru ϕ = const. se obţin braţele

stabilitãţii de formã l f '10° , l f '20° ... l f '90° . Cunoscând distribuţia de mase la bord pentru situaţia

respectivã de încãrcare se calculeazã braţele stabilitãţii statice cu relaţia:

lsϕ = l f ' ϕ − KG sin ϕ (2.27)

Cunoscând braţele lsϕ se traseazã diagrama de stabilitate staticã şi diagrama de stabilitate

dinamicã ldϕ , putându-se rezolva probleme practice care apar.

În unele cazuri diagramele de pantocarene sunt prezentate în forma l f ( ϕ , V ) , adicã se

prezintã braţele stabilitãţii de formã calculate în raport cu centrul de carenã corespunzãtor

volumului V . În astfel de situaţii, procedura de calcul a lui lsϕ este puţin mai greoaie, în
sensul cã necesitã determinarea suplimentarã a cotei centrului de carenã KB din diagrama de
carene drepte.
Sã derivãm în continuare în raport cu volumul, expresia braţului stabilitãţii de formã:

(
l f ϕ = yBϕ cos ϕ + z Bϕ − KB sin ϕ ) (2.28)

dl f ϕ
=
dyBϕ
cos ϕ +
(
d z Bϕ − KB ) sin ϕ (2.29)
dV dV dV

Pentru calculul derivatelor care opar în formula (2.29) se utilizeazã relaţiile:

27
 ϕ
1
y Bϕ =
V ∫I
0
xϕ cos ϕ d ϕ

ϕ
1
z Bϕ − KB =
V ∫I
0
xϕ sin ϕ d ϕ

unde cu I xϕ am notat momentul de inerţie al suprafeţei plutirii înclinatã cu unghiul ϕ , în

raport cu axa de înclinare. Derivând în raport cu volumul carenei obţinem:
ϕ ϕ
dI xϕ
dyBϕ
V ∫ dV ∫
cos ϕ d ϕ − I xϕ cos ϕ d ϕ
= 0 0
dV V2
sau
ϕ
dyBϕ 1  
dV
=
V  ∫
 ρT cos ϕ d ϕ − yBϕ 

0 

Fig. 2.4.
Asemãnãtor:
ϕ ϕ
dI xϕ
) = ∫ dV ∫
sin ϕ d ϕ − I xϕ sin ϕ d ϕ
(
V
d z Bϕ − KB
0 0
dϕ V 2

sau

(
d z Bϕ − KB ) = 1  ϕ 
dϕ V  ∫
ρT sin ϕ d ϕ − z Bϕ − KB 

( ) (2.30)
0 

S-a arãtat cã raza metacentricã diferenţialã reprezintã raza de curburã a curbei centrelor de
plutire; aşa cum raza metacentricã transversalã Bϕ M ϕ era raza de curburã a curbei centrelor de
carenã. Prin analogie putem scrie:

28
 Fig. 2.5.

∫
yF ϕ = ρT cos ϕ d ϕ
0
(2.31)

∫
z F ϕ − d = ϕT sin ϕ d ϕ
0
(2.32)

Introducem (2.30) în (2.28) şi (2.32) în (2.27) şi rezultã:

dyBϕ
dV
=
1
V
(
y F ϕ − y Bϕ ) (2.33)

şi

(
d z Bϕ − KB )=1  z
dV V 
( Fϕ ) (
− z Bϕ − d − KB 
 ) (2.34)

Mai departe introducem (2.33) şi (2.34) în (2.30)şi obţinem:

{( y ) ( ) }
dl f ϕ
dV
=
1
V
Fϕ )  (
− y Bϕ cos ϕ +  z F ϕ − d − z Bϕ − KB  sin ϕ

(2.35)

Ţinând cont de forma generalã a braţului stabilitãţii de formã putem scrie prin analogie:

λ F = yF ϕ cos ϕ + zF ϕ − d sin ϕ ( ) (2.36)

şi reprezintã distanţa mãsuratã pe direcţia plutirii înclinate cu unghiul ϕ , dintre centrul acestei
plutiri şi centrul plutirii iniţiale (Fig. 2.4).

( )
dl f ϕ 1
= λ Fϕ − l f ϕ (2.37)
dV V

29
 Fig. 2.6.

Aceastã relaţie capãtã o semnificaţie geometricã utilizând diagrama de pantocarene. Pentru un

volum de carenã dat V şi un unghi ϕ vom obţine punctul A. În punctul A construim tangenta
la curba l f ϕ şi mãsurãm pe abscisã un segment AC egal la scarã cu V .

BC 1
tg β = = BC
AC V

Prin urmare:
BC = λ F ϕ − l f ϕ

30