Specificul digestiei şi valorificarea hranei la vacile de lapte

Taurinele, animale poligastrice sau rumegătoare, prezintă anumite particularităţi de

digestie şi valorificare a hranei.
Animalele adulte prezintă un stomac voluminos format din patru compartimente: reţea
(reticulum), rumen, foios (omasum) şi cheag (abomasum). Stomacul reprezintă aproximativ
70-75 % din TGI (tractusul gastro+intestinal), o capacitatea de 250-300 litri, iar dintre toate
compartimentele, rumenul este cel mai voluminos (peste 100 l), în acelaşi timp el este un sistem
de fermentaţie anaerob cu un pH uşor acid (6 - 7), care poate fi modificat prin alimentaţie.
(Avarvarei T., 2006)
Bovinele sunt animale rumegătoare, iar rumegarea este un fenomen ciclic cu durata de 1
minut, prin care se petrec următoarele acțiuni: readucerea bolului alimentar în gură, deglutiţia
lichidelor, eructaţia gazelor, remărunţirea şi redegluția furajelor. Practic, o vacă rumegă 7-9 ore
pe zi, în funcţie de ce furaje consumă.
De asemenea, într-un timp scurt şi o sumară masticaţie, sunt ingerate cantităţi mari de
furaje, care se depozitează într-un compartiment special al stomacului, numit rumen, după care
sunt readuse în gură, remasticate şi redeglucite. Astfel, rumenul are o capacitate de 120-200 litri,
iar pereţii rumenului sunt formaţi dintr-o tunică musculară care asigură mărunţirea continuă a
furajelor şi o mucoasă puternic vascularizată, care face posibilă absorţia la nivel ruminal.
Reţeaua este cel mai mic compartiment al stomacului, având o capacitate de 7-12 litri,
iar pereţii interiori prezintă nişte alveole asemănătoare fagurilor de albine, care măresc suprafaţa
de contact cu furajul. Reţeaua este, în general, locul unde se opresc corpurile străine, în special
cele metalice care sunt înghiţite accidental şi care pătrund în pereţi şi pot să atingă inima,
provocând moartea prin pericardită. Reţeaua are rolul de triere, nelăsând să treacă spre foios
decât particulele suficient de mărunţite.
Foiosul este un alt compartiment gastric, mai voluminos decât reţeaua, iar pereţii săi
interiori prezintă numeroase lamele mucoase, asemănătoare foilor de cărţi, de unde şi numele
său. Foiosul este un fel de filtru, care nu permite trecerea decât a furajelor bine mărunţite. Nici
rumenul, nici reţeaua şi nici foiosul nu posedă glande digestive.
Cel de-al IV lea compartiment gastric este cheagul, care este stomacul propriu-zis al
animalului şi care secretă sucurile digestive, având o mucoasă pepsică, la fel ca şi la alte
mamifere. Cheagul este singurul compartiment care posedă glande digestive şi constituie cca.
8% din volumul gastric total. De asemenea, mucoasa internă prezintă numeroase pliuri, acoperite
cu un mucus abundent foarte acid, dispuse sub forma unor valve care se opun refluxului
furajelor. La acest nivel, absorţia apei şi a substanţelor minerale este deosebit de intensă.
 Digestia în prestomace este de natura mecanică şi chimică. Digestia mecanică
constă în amestecarea şi macerarea hranei, iar digestia chimică este datorată proceselor
fermentative ce au loc ca urmare a depozitării furajelor şi a prezenţei microflorei şi microfaunei
simbionte.
În rumen este prezentă flora microbiană sau simbionţi rumenali, reprezentaţi prin
bacterii şi protozoare.
Bacteriile (1010/ml conţinut rumenal) anaerobe din rumen iau parte la reacţiile de
degradare şi de sinteză a unor substanţe din nutreţuri. Astfel bacteriile celulozolitice degradează
pereţii celulari din nutreţurile vegetale, în urma proceselor de fermentaţie a glucidelor se
formează acizi graşi volatili (AGV), care asigură până la 60 % din cerinţele animalelor în
energie. În urma digestiei celulozei din nutreţurile fibroase iau naştere acidul acetic cu rol
important în sinteza grăsimii din lapte, acidul proprionic cu rol în sinteza grăsimilor corporale, şi
acidul butiric care participă la sinteza grăsimii din lapte dar în măsură mai redusă decât acidul
acetic. Ca urmare proporţia AGV este influenţată de tipul de raţie.
Alte grupe de bacterii sunt cele care fermentează amidonul şi zaharurile solubile
producând acid lactic, proprionic, acetic şi butiric, precum şi cele care sintetizează proteine şi
vitamine. Protozoarele se găsesc în hrană, ajung în intestinul subţire odată cu bolul alimentar, se
dezvoltă la un pH mai mic de 6, degradează glucidele uşor fermentescibile din nutreţurile verzi,
concentrate şi sfeclă. Nutreţurile de volum uscate fac ca valoarea pH-ului să fie mai mare decât
6, în timp ce nutreţurile suculente şi concentrate determină scăderea pH-ului sub 6.
În timpul digestiei o parte din bacterii sunt ingerate de protozoare sau trec în intestinul
subţire, asigurând minim 50 % din necesarul de proteină şi aminoacizi al animalului.
Datorită fermentaţiilor ce au loc în rumen se acumulează importante cantităţi de gaze.
O mică parte din gaze va fi absorbită de mucoasa ruminală, trecută în circulaţie şi
eliminată prin pulmoni. Cea mai mare parte este eliminată reflex prin esofag, prin procesul de
“eructaţie“ (furajele fibroase determină acest proces). Uneori gazele toxice sunt absorbite prin
mucoasa ruminală, oprind reflex eructaţia şi determinând “timpanismul“ (boală care se manifestă
prin balonarea abdomenului, din cauza gazelor aflate în intestine) ce pune în pericol viaţa
animalului.
Capacitatea şi compartimentarea tubului digestiv permite acestei specii prelucrarea
digestivă a unor cantităţi mari de nutreţuri voluminoase cu un conţinut ridicat în celuloză.
Datorită acestui fapt taurinele pot valorifica bine nutreţurile verzi, fânurile şi fibroasele grosiere,
nutreţul însilozat şi alte nutreţuri de volum pe seama cărora pot să-şi asigure până la 80% din
cerinţele de substanţe nutritive. În acelaşi timp sub acţiunea florei bacteriene au loc la nivelul
rumenului, procese de scindare şi de sinteză prin care taurinele îşi pot asigura cantităţi însemnate
de proteine şi vitaminele C, K şi complexul B. În acest fel la rumegătoare nu apar carenţe ale
vitaminelor hidrosolubile.
Masa totală microbiană reprezintă 5 - 10% din conţinutul rumenal fiind apreciată la 3
până la 8 kg şi este influenţată de tipul raţiei. Poate fi influenţată şi structura bacteriană, astfel la
raţiile bogate în concentrate se reduce conţinutul rumenal în bacterii celulozice.
Procesele rumenale atrag după sine unele avantaje: valorificarea eficientă a nutreţurilor
celulozice; convertirea proteinei mai puţin valoroasă din nutreţuri şi a substanţelor azotate
neproteice, în proteină cu o valoare biologică ridicată.
Produşii principali ai proceselor de digestie rumenală sunt acizii graşi volatili (AGV) ce
iau naştere pe seama fermentării glucidelor şi mai puţin pe cea a proteinelor şi grăsimilor din
nutreţuri. Din totalul acizilor graşi volatili, acizii acetic, propionic şi butiric reprezintă până la
95%. Aceştea asigură până la 60 - 70% din cerinţele în energie ale taurinelor. Bacteriile şi
protozoarele care ajung cu bolul alimentar în intestinul subţire sunt supuse procesului de digestie
asigurând minimum 50% din cerinţele de proteină, aminoacizi ale animalului. Microorganismele
din rumen scindează parţial sau total substanţele azotate din hrană până la amoniac care este
metabolizat.
Acizii graşi volatili au acţiuni specifice în procesele metabolice din organism. Acidul
acetic (produsul principal al digestiei celulozei) are rol important în lactogeneză şi în sinteza
grăsimii din lapte, acidul propionic are rol în sinteza tisulară şi al lactozei, iar acidul butiric
intervine în sinteza proteinei şi a lactozei din lapte. În urma proceselor de scindare şi sinteză din
rumen mai rezultă bioxidul de carbon, metanul, căldura de fermentaţie, masa celurală microbiană
şi poliglucide încorporate în masa microbiană.
Cantitatea şi proporţia AGV absorbiţi în cursul unei zile este influenţată de structura
raţiei şi de modul de administrare a hranei. S-a constatat că pH rumenal influenţează raportul
între AGV. Astfel dacă valoarea acestuia scade sub 6 se formează o cantitate mai redusă de acid
acetic decât de acid propionic. Acest fenomen are loc mai ales în cazul raţiilor bogate în glucide
uşor solubile care sunt transformate în cea mai mare parte în acid lactic. Prin acumularea
acestuia în rumen se crează un pH de 4,5 fapt ce favorizează procesele de decarboxilare a
aminoacizilor, formarea de amine toxice şi apariţia acidozei. Prin transformare în cea mai mare
parte a acidului lactic în acid propionic şi mai puţin în acid acetic se produce un dezechilibru al
raportului dinte aceşti doi acizi. Schimbarea raportului acid acetic (scade) : acid propronic
(creşte) duce concomitent la scăderea grăsimii din lapte şi la sinteza tisulară, substanţele nutritive
fiind valorificate eficient prin creşterea în greutate.
 Pentru producţia de lapte raportul optim acid acetic : acid propionic este de 3 : 1, în
timp ce în producţia de carne de 1,7 : 1. Schimbarea valorii acestui raport se poate petrece şi în
cazul raţiilor cu un conţinut redus în celuloză (sub 13 - 14 %) . Astfel de situaţii pot să apară
când se utilizează fibroase puţine, nutreţ verde tânăr, fânu1măcinat sau granulat sau raţii cu peste
60% concentrate. (Şara A., 2007)
Absorbţia acizilor graşi volatili este influenţată de concentraţia lor, care creşte în
primele ore de la furajare şi apoi scade treptat până la tainul următor. Absorbţia este favorizată în
acelaşi timp de un pH mai scăzut al conţinutului rumenal. Când pHul creşte la 7 - 7,5 rata
absorbţiei începe să scadă.