Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Funcţia specifică a ştiinţei (…) este de a ridica întrebări despre toate aceste lucruri pe care
convenţia le face de la sine înţelese (Weber, 1949: 13).
Sunt puţine menţiuni despre Max Weber prin presa românească. Dacă totuşi este invocat
(exemplul recent este articolul domnului Dragoş Paul Aligică, 15 august, par. 3), Weber este
repede împins în rolul de combatant victorios împotriva lui Marx în cel puţin două arene: (1)
definirea rolului cercetătorului şi a exigenţelor ştiinţelor sociale şi (2) interpretarea dezvoltării
istorice a capitalismului şi a relaţiilor de clasă. Diferenţele de viziune sunt însă uneori
caricaturizante: sociologiei weberiene i se reproşează analiza insensibilă, aseptică, iar celei
marxiste înregimentarea paranoică; în acelaşi timp, se reiterează interpretarea trivială a lui Weber
drept „ideaţionist”, în opoziţie cu „determinist-materialistul” Marx. Dar scrierile lui Weber nu se
lansează în anti-marxism deschis şi probabil el însuşi ar fi mai puţin zeflemitor şi combatant faţă
de Marx decât se pretinde. Textul de faţă[1] încearcă să prezinte câteva nuanţări privind felul în
care Weber înţelege „neutralitatea” şi ilustrări ale relevanţei acesteia pentru relaţia dintre analiză
socială şi politici sociale.
Pentru Weber, care subliniază repetat în text că exprimă opiniile sale, neutralitatea axiologică ţine
de praxis-ul cercetării şi predării în ştiinţele sociale şi are o utilitate pragmatică pentru
cunoaştere. “Neutralizarea” adresează violenţa simbolică care penetrează discursul ştiinţific:
modul în care presupoziţii ascunse, categorizări “naturalizate”, aşteptări normative, mistificări
metodologice şi “adevăruri” de la sine înţelese distorzionează discursul ştiinţific şi îl reduc, în
ultimă instanţă, la un discurs normativ camuflat în haine de ştiinţificitate. În acest sens, un text
care raportează sec şi “neutru” că 31% dintre romii din România trăiesc în sărăcie (Anexa
raportului despre Economie Socială întocmit de Ministerului Muncii, 2010: 82) respectă la fel de
puţin principiul neutralităţii axiologice ca şi un text care deplânge situaţia familiilor de ţigani din
„Dallas” Pata Rât, Cluj. Al doilea caz va sări în ochi instantaneu pentru lipsa de “ştiinţificitate”:
implicarea emoţională a autorului şi şantajul emoţional prin care încearcă să obţină compătimirea
cititorului, folosirea termenului incorect politic de “ţigan” şi a noţiunii foarte ambivalente de
“familie” (nucleară sau extinsă, cu “forme legale” sau prin acordul cuplului, etc.), în plus,
localizarea nu se referă la o unitate administrativ-teritorială ci utilizează denumirea populară a
unui “loc” cu o delimitară incertă şi o populaţie fluctuantă. La prima vedere, primul caz respectă
mult mai bine cerinţa neutralităţii: presupunem că a utilizat o metodologie standard de stabilire a
pragului de sărăcie şi a veniturilor gospodăriei, se referă la populaţia cu rezidenţă legală în
România care declară la interviu că este de etnie romă, iar 31% reprezintă procentul de indivizi
care trăiesc în gospodării cu venituri sub pragul de sărăcie. Problema este că acest text ascunde
sub deghizarea unei descrieri tehnic corecte conceptualizări cu încărcătură normativă şi omite
detalii “factuale”, descriptive, fără de care înţelesul textului rămâne distorsionat. Care este
relevanţa faptului că cineva se consideră “rom” pentru situaţia sa materială, în România
contemporană? (Hai că ştim cu toţii, ce mai… exact această asumpţie generează violenţa
simbolică, pentru că proclamă cunoaştere consensuală, înlăturînd în acest fel dialogul şi
reflexivitatea explorării!) De este important să calculăm o rată de sărăcie, separat, în cazul
romilor? Persoane din alte grupuri etnice, care au un nivel de educaţie similar, se confruntă în
egală măsură cu situaţii de sărăcie? Dintre cei 31% de persoane sărace, câţi sunt copii şi câţi sunt
bătrâni fără capacitate de muncă? Şantajul emoţional al “sărăciei” este poate mai puţin pregnant
în acest caz, dar violenţa simbolică a conceptualizărilor prefabricate şi a nuanţelor omise
limitează la fel de mult actul cunoaşterii. În plus, 31% este un procent. Nu ne spune câte
persoane se confruntă cu sărăcia.
Printr-o înţelegere superficială a neutralităţii sociologice Weberiene, s-a creat o ruptură între
domeniul politicilor sociale şi domeniul ştiinţelor sociale (inclusiv cel al cercetării politicilor
sociale). Primul a fost definit ca un domeniu politic al intervenţiei sociale, al doilea ca un
domeniu al cunoaşterii ce tinde la obiectivitate şi neutralitate. Primul are ca raţionalitate
substanţială îmbunătăţirea lumii (o lume mai bună ca o valoare în sine) şi instrumentalizează
produsele cunoaşterii ştiinţifice în acest scop. A doua are ca raţionalitate substanţială cunoaşterea
lumii (cunoaşterea ca o valoare în sine) şi instrumentalizează produsele politicilor sociale (bani
publici, servicii educaţionale, sistemul juridic care garantează dreptul la proprietate intelectuală)
pentru scopurile sale. Interdependenţa dintre cele două domenii este surprinsă chiar şi în această
conceptualizare de simţ comun. Dar caracterul artificial al rupturii devine şi mai evident dacă
privim istoria celor două domenii şi actorii acestora. Weber e fără îndoială un actor-cheie la
originea acestui proces.
Să ne întoarcem deci la Weber. Textul cel mai cunoscut (tradus şi în limba română[5]) în care
discută problema obiectivităţii în ştiinţele sociale, solicită neutralitate axiologică şi propune
„tipul ideal” ca instrument de cunoaştere, este nota editorială la primul număr al revistei Archiv
fiir Sozialwissenschaft und Sozialpolitik (Arhiva pentru Ştiinţe Sociale şi Polică Socială), din
1904. Este greu de crezut că Weber ar fi presupus că revista va avea două categorii distincte de
contributori: cercetători sociali şi suporteri ai unor politici sociale. Mai degrabă, el a pornit de la
presumpţia existenţei unei legături instrinseci între domeniul ştiinţelor sociale şi al politicilor
sociale, solicitând auto-disciplina contributorilor de a semnala clar în text dacă scriu opiniile lor.
Felul în care “câmpul” (aşa cum îl conceptualizează Bourdieu) politicilor sociale se întrepătrunde
cu cel al cercetării sociale academice constituie un subiect de cercetare în sine, pe care nu pot
decât să îl amintesc aici, făcând trimitere la Townsend, 1981, Stone, 2001, Lee et. al, 2005 sau
sau Papanagnou, 2010. Dincolo de fluctuaţia persoanelor între diferite poziţii sau asumarea
simultată de mai multe roluri academice şi politice[6], cred că foarte important de urmărit felul în
care se instituţionalizează practici de politică socială şi practici academice. Crearea institutelor
naţionale de statistică, definirea şi contabilizarea “categoriilor statistice” a creat poziţii de
funcţionari cvasi-tehnocraţi care raportează asupra populaţiei şi a proceselor sociale printr-o
prismă particulară, care nu este neutră şi poate pune piedici cercetării “obiective”. La rândul lor,
instituţiile academice îşi adaptează curricula la oferta locurilor de muncă, reconfigurând astfel
domeniul disciplinei, întărind anumite preocupări şi descurajând (au chiar desfiinţând) altele.
Eforturile “Weberienilor” (ghilimelele sunt importante: folosesc noţiunea în sensul lui Scaff,
1993, care critică modul în care, în instituţionalizarea sa, sociologia a răstălmăcit unele din ideile
lui Weber) de a delimita ferm cercetarea socială de intervenţie socială au avut ca efect nevoia de
a crea căi de comunicare între cele două domenii, de a stabili un “social-science – policy nexus”
(Stone, 2001; Papanagnou, 2010), a cărei natură rămâne însă contradictorie şi contestată[7].
Atunci…
Am pornit de la scrierile originale lui Weber privind neutralitatea axiologică, biografia sa de
intelectual public angajat politic şi analiza contextuală a scrierilor sale şi am văzut că
neutralitatea axiologică are o dimensiune inerentă de activism public prin crearea unor acte de
cunoaşte eliberate de violenţa simbolică a conceptualizărilor prefabricate şi a teoriilor normative.
Sună cam Marxist, sau nu?
Referinţe din Max Weber:
Weber, Max: On the Methodology of Social Sciences. Translated and edited by Edward A. Shils
and Henry A. Finch, Glencoe, Illinois: The Free Press, 1949. Două texte sunt de referinţă pentru
problematizarea propusă:
– Nota editorială a lui Weber la primul număr al revistei Archiv fiir Sozialwissenschaft und
Sozialpolitik, 1904, cunoscut sub numele de “Objectivity Essay” şi tradus în limba română de
Nicolae Râmbu şi Johann Klusch în Teorie şi Metodă în Ştiinţele Culturii, Iaşi: Polirom, 2001.
– Textul “”The Meaning of ‘Ethical Neutrality’ in Sociology and Economics” publicat în
Logos, 1917 (netradus încă în limba română).
Lucrarea integrală (traducerea din 1949 în limba engleză) este accesibilă public pe Internet
Archive of American Libraries: http://www.archive.org/details/maxweberonmethod00webe
Weber, Max (1978): Economy and Society. Berkeley: University of California Press.
Referinţe secundare:
Anthias, F. (2001): “The Concept of ‘Social Divisions’ and Theorizing Social Stratification:
Looking at Ethnicity and Class” in Sociology, Vol. 35, No. 4, pp. 835-854
Bourdieu, P. (1990): Social space and symbolic power. In Other Words, Polity Press:
Cambridge, pp. 123-139.
Bourdieu, P. (1999) Raţiuni practice, Bucureşti: Ed. Meridiane
Kim, Sung Ho (2008): “Max Weber”. In Edward N. Zalta (ed.) The Stanford Encyclopedia of
Philosophy (Fall 2008 Edition), http://plato.stanford.edu/archives/fall2008/entries/weber/
(November 2010).
Eliaeson, Sven (2002): Max Weber’s Methodologies. Interpretation and critique.Cambridge:
Polity Press.
Lee, Richard E.; Martin, William J.; Sonntag, Heinz R.; Taylor, Peter J.; Wallerstein, Immanuel
and Wieviorka, M. (2005): Social Science and Social Policy: From National Dilemmas to Global
Opportunities. MOST Policy Papers – Special Edition. Reference paper for the International
Forum on the Social Sciences – Policy Nexus. UNESCO, pp. 1-30.
http://unesdoc.unesco.org/images/0014/001402/140246e.pdf
Papanagnou, Georgios (2010): Research, discourses and democracy. Innovating the social
science-policy nexus. MOST Policy Papers, 2/2010. UNESCO, pp. 1-41.
Scaf, Lawrence A. (1993): Weber after Weberian Sociology. Theory and Society. Vol. 22, pp.
845-851.
Stone, Diane (2002): Using Knowledge: the dilemmas of ‘Bridging’ Research and Policy.
Compare, Vol. 32, No. 3, 2002
Taylor-Gooby, Peter (1981): The New Right and Social Policy. Critical Social Policy. Vol.
1/1981, pp. 18-31.
Townsend, Peter (1981): Guerrillas, Subordinates and Passers-By: the relationship between
sociologists and social policy. Critical Social Policy, Vol. 1/1981, pp. 22-34