-Premolar 1 Superior-

Este un dinte dificil de tratat din cauza anatomiei sale pulpare complexe. Prima dificultate
derivă din faptul că numarul canalelor şi rădăcinilor sale prezintă importante variatii, asupra
cărora autorii nu au cazut încă de acord.
Se poate considera că primul premolar prezintă adesea 2 radacini (60%), o rădăcină
(35%) şi trei rădăcini (5%). Frecvent sunt doua canale, chiar la monoradiculari, (75%) un canal
(20%) şi trei canale (5%).

Numeroşi cercetatori au constatat că jumatate dintre premolarii primi superiori prezintă

canale laterale, situate în special în regiunea apicală; 10% prezintă comunicari pulpo-parodontale
Deci, în mod normal primul premolar superior este un dinte cu doua radacini şi doua
canale radiculare.
Lungimea medie este de 21 – 22 mm.
Camera pulpară este largă în sens vestibulo-palatinal şi prezintă doua coarne pulpare. În
sens mezio-distal camera pulpară este îngustă. Cum dimensiunea mai mare a camerei pulpare
este în sens vestibulo – palatinal, trebuie evitat accesul proximal sau cervical spre camera
pulpară.
Creearea cavitatii de acces
 Timp I
Punct inițial de frezaj: centrul șanțului M-D (șanțul ce unește foseta mezială cu foseta
distală).
Axa de penetrare: perpendicular pe suprafața ocluzală.
Se pătrunde până la penetrarea camerei pulpare.
 Timp II
Eliminarea plafonului prin mișcări de translație V-O și foarte ușor M-D. Se realizează
cu ajutorul frezei globulare sau a frezei Endo Z.
 Timp III: eliminarea zonelor retentive.
Controlul cavității
Cu sonda 17 se verifică dacă plafonul a fost îndepărtat în totalitate.
Forma finală a cavității de acces
Cavitate de formă ovalară, aplatizată MD, realizată pe mijlocul feței ocluzale, cu pereții
laterali divergenți spre ocluzal.
  Timp IV : Identificarea orificiilor canalelor radiculare.
 Eliminarea interferențelor dentinare coronare (mai rar la PM)
Interferențele dentinare coronare reprezintă zonele de dentină care împiedică accesul
rectiliniu la canalul radicular.
Se elimină cu ajutorul:
 Frezelor Gates
 Acelor de Ni-Ti cu conicitate foarte mare (19%): sunt ace mai scurte cu care se
pot înlătura interferențele dentinare
 Verificarea accesului rectiliniu
Cavitaţile de clasa a II-a şi bineînţeles cele de clasa a V-a preexistente, sunt căi de acces
nesatisfacatoare.
Accesul se va face pe faţa ocluzală, forma cavităţii va fi ovală, cu axul mare vestibulo-
palatinal.
Planşeul camerei pulpare se va găsi în general situat sub nivelul coletului. Orificiile
sunt situate la extremităţile vestibulară şi palatinală a camerei pulpare. Ele sunt de obicei
rectilinii şi pe sectiune transversala rotunjite.
Odata cu înaintarea în vârstă, depunerea de dentină secundară la nivelul tavanului
camerei pulpare, va diminua înaltimea acesteia, facând reperarea intrării în canale mai dificila.
Dintre cele douã rãdãcini cea vestibularã este mai voluminoasã. Ambele rãdãcini au
apexurile efilate şi uşor înclinate spre distal.
În interiorul rãdãcinii se aflã un canal subţire cu sau fãrã ramnificaţii, concordant cu
morfotipul radicular. Vecinãtatea sinusului maxilar şi efilarea apexurilor radiculare face din
extracţia primului premolar superior o manoperã dificilã cu posibila fracturare a rãdãcinilor,
deschiderea accidentalã a sinusului sau împingerea de resturi radiculare şi/sau infectarea cavitãţii
sinusale.Curbura în baioneta a rãdãcinilor în 1/3 apicalã este tipicã pentru acest dinte.

Variatii ale radacinilor si ale canalelor radiculare Relief ocluzal in scop endodontic