Subiect 3.

Epidemiologia cancerului:

- Epidemiologie descriptiva;

- Epidemiologie analitica;

- Epidemiologie experimentala.

EPIDEMIOLOGIA CANCERELOR UMANE

Epidemiologia este ştiinţa studiului distribuţiei şi determinanţilor bolilor (factori de

răspândire, condiţii, cauze) în populaţia umană şi a factorilor individuali (mod de viaţă,
caractere generale) sau colective ( risc individual, mediu, etc).
Epidemiologia reprezintă studiul ştiinţific al factorilor care influenţează frecvenţa, distribuţia
bolii în populaţia umană. Epidemiologia cancerului se ocupă cu studiul răspândirii cancerului
în populaţia umană în funcţie de: sex, vârstă, profesie, spaţiu şi timp, precum şi a factorilor de
risc ce contribuie la aceste fenomene.
Epidemiologia este studiul bolii în relaţie cu populaţia şi scopuşl său este prevenţia sau comtrolul bolilor sau
problemelor de sănătate. Informaţiile obţinute din studiile epidemiologice pot fi utilizate pentru a explica
etiologia unor boli, a evalua consistenţa datelor epidemiologice cu ipotezele etiologice dezvoltate fie clinic sau
experimental, să furnizeze pntru dezvoltarea şi evaluarea procedurilor preventive şi a măsurilor de sănătate
publică.
Înţelegerea tehnicilor şi decoperirilor pot ajuta la stabilirea riscului pacientului de cancer sau evaluarea
programelor de screening în termenii riscurilor versus beneficii.

Deşi epidemiologia cancerului nu este o ştiinţă nouă, aceasta s-a maturizat numai în a doua jumătate a secolului
XX când bolile infecţioase au înregistrat un declin. Dezvoltarea uor noi mijloace de comunicare, statistice, a
totalizării evidenţelor globale a făcut posibilă studiul mortalităţii prin cancer.
Istoric, epidemiologia s-a dezvoltat iniţial ca domeniu al bolilor infecţioase şi în al doilea timp în cel al
bolilor cronice. Primele constatări epidemiologice au aparţinut clinicienilor, precum observaţia de la începutul
secolului al XVIII-lea asupra frecvenţei crescute a cancerului de sân la călugăriţe, în relaţie cu celibatul, în 1713,
când Ramazzini observa frecvenţa cancerului mamar la călugăriţe. În 1775, medicul englez Sir Percival Pott
atrage atenţia asupra posibilei apariţii a cancerului scrotului la tinerii hornari. Rigoni Stern publică în 1844 un
raport referitor la cancerul uterin şi mamar în populaţia feminină din Verona. În acest, studiu autorul compară
frecvenţa acestor localizări ale cancerului la femeile căsătorite şi necăsătorite arătând relaţia dintre starea
maritală şi boală. În 1879, Volkmann şi Bell au observat cancere de piele la muncitorii a căror tegumente au
venit în contact cu tanin sau ulei de parafină (care conţin hidrocarburi aromatice policiclice). Odată cu
dezvoltarea industriei şi lărgirea spectrului profesional au fost observate tot mai multe relaţii de asociere între
diverşi factori de mediu şi cancer.

Epidemiologia cancerelor
Epidemilogia cancerelor studiază distribuţia cancerelor în populaţie şi modificările
acestora în timp, privind la caracteristicile diferitelor grupe de populaţie, nu numai a celor
persoanae care prezintă boală ci şi a celor sănătoase şi caută să identifice care sunt
difererenţele între aceste grupe.
Epidemiologia prezintă mai multe aspecte:
1. Demonstrarea variaţiilor incidenţei geografice şi temporale;
2. Corelarea incidenţei în diferite comunităţi, cu prevalenţa agenţilor de mediu şi
 sociali;
3. Compararea grupurilor de persoane cu şi fără cancer;
4. Intervenţia privind înlăturarea (prevenirea primară) agenţilor suspecţi şi
observarea rezultatelor;
5. Observaţii cantitative care testează aplicabilitatea la om a modelelor şi
mecanismelor prin care este produsă boala.
Schematic, epidemilogia este divizată în trei categorii în funcţie de scopul său
prinicipal: descriptivă (studiul distribuţiei cancerelor în populaţie), analitică (studiul relaţiilor
cauzale a unor factori de mediu asupra cancerelor) şi experimentală sau de evaluare (studiul
relaţiilor cauzale, verifică prin experimente pe animale ipotezele identificate, prin studii
teraputice, epidemioogie clinică, acţiuni de sănătate publică).

Elemente de epidemiologie oncologică descriptivă - indicatorii de sănătate

În cadrul epidemiologiei descriptive se urmăreşte identificarea proceselor

epidemiologic, urmată de măsurarea şi descrierea acestora. În acest scop se înregistrează
cazurile, se reconstituie evoluţia fenomenului epidemiologic până la depistare şi se stabilesc
criteriile de distribuţie ale bolii în colectivitatea implicată. Epidemiologia descriptivă
realizează practic un repertoriu al diferiţilor indicatori de morbiditate şi mortalitate.
Investigaţiile statistice se bazează pe registrul naţional de cancer, pe incidenţă (cazuri noi
diagnosticate) şi statisticile mortalităţii.
Epidemilogia descriptivă face apel la indicatori de sănătate care permit aprecierea status-ului
de sănătate a populaţiilor. Măsurarea numărului de cancere ( sau de deces ) sunt bazate trei
tipuri de informaţii diferite: numărul persoanelor afectate de boală, lungimea perioadei de
timp studiate ( în general, un an) şi populaţia studiată. Aceste informaţii permit obţinerea unor
nivele ( procente cu o dimensiune dinamică ( unitatea de timp).
Clasic, obiectivele epidemiologiei descriptive au constat iniţial din studiul numărului de
persoane afectate de cancerincidenţă), mortalitatea şi morbiditatea prin cancer. Mai recent,
obiectivele de studiu ale epidemiologiei au inclus date de supravieţuire a pacienţilor cu
cancer şi modelele de evidenţă şi e urmărire a acestor pacienţi.
Monitorizarea tendinţelor în frecvenţa bolii este esenţială în studiile descriptive. Sunt diferite
măsuri a frecvenţei bolii în principal: incidenţa, prevalenţa şi mortalitatea.

Indicatori de morbiditate (de boală)

A. Incidenţa este cea mai bună măsură a frecvenţei cancerului reprezintă numărul
cazurilor noi (incidenţa) ce survin într-o populaţie, exprimată ca număr de cazuri la
100.000 de persoane anual.
Incidenţa reprezintă– numărul de cazuri noi ce apar într-o populaţie cu risc de boală
într-o anumită perioadă de timp (de obicei 1 an), şi este exprimată uzual la 100.000
locuitori. La copii, cancerele fiind foarte rare, incidenţa se exprimă ca număr de cazuri la
1.000.000 locuitori. Incidenţa măsoară probabilitatea dezvoltării bolii şi compară ratele
dezvoltării bolii între populaţii. Ratele de incidenţă pot fi calculate în funcţie de: sex,
vârstă specifică, profesie, distribuţie geografică şi temporală sau rasă.

Număr de cazuri noi de cancer într-o populaţie

Incidenţa =  × 100.000
Populaţia totală în acel moment
Nivelul de incidenţă poate fi total (nivel brut) sau apreciat în subgrupele unei populaţi
(nivele specifice), exemplu pe clase de vârstă sau pe categorii socio-profesionale. „Nivel brut
de incidenţă” reprezintă numărul real de cazuri observat în fiecare an în populaţie. Cel mai
frecvent se utilizează nivelele standardizate prin raportarea la o populaţie de referinţă
(populaţie standard), ce permit cele mai bune comparaţii de la o ţară la alta. Standardizarea se
face ţinând cont de structura pe grupe de vârstă a populaţiei. Această metodă permite
compararea cu mai multă precizie a incidenţei cancerelor între ţări în care speranţa de viaţă
poate varia cu 20-30 de ani faţă de cea a populaţiei de referinţă. Frecvent, incidenţa este
calculată împărţind numărul de cazuri care survin într-un an la numărul de persoane din
populaţie calculată la mijlocul anului. Incidenţa măsoară riscul de cancer, indicator foarte
sensibil în practica diagnostică şi/sau depistare.
Cele mai importante neoplazii umane în termenii incidenţei, prevalenţei şi mortalităţii sunt:
cancerul bronho-pulmonar, mamar, colo-rectal, cancerele genitale feminine (col, corp
uterin şi ovar) şi de prostată.
B. Prevalenţa
Prevalenţa reprezintă estimarea numărului total de persoane (cazuri noi şi
preexistente) cu cancere care sunt în viaţă la un moment dat (prevalenţa punctiformă) sau
după o perioadă definită de timp (prevalenţa periodică). În mod curent, prevalenţa reflectă
răspândirea unei boli într-o populaţie şi este utilizată pentru a planifica distribuţia seviciilor de
sănătate.
Cancerele cu mortalitate redusă prezintă o prevalenţă crescută. De asemenea, cancerele în
care mijloacele terapeutice actuale permit o prelungire importantă a supravieţuirii prezintă o
prevalenţă crescută coresunzător unor costuri de îngrijire crescute.
Prevalenţa poate fi exprimată ca număr de cazuri la 100.000 de indivizi. Prevalenţa
creşte odată cu incidenţa (numărul de cazuri) ce survin într-o comunitate şi cu durata bolii,
descreşte cu mortalitatea şi cu ratele de vindecare. În mod simplist, prevalenţa poate fi
obţinută înmulţind incidenţa cu durata medie a bolii.

Numărul de persoane cu cancer într-un anumit moment

Prevalenţa =  × 100.000
Populaţia totală în acel moment

Indici de mortalitate
Mortalitatea
Informaţiile cu privire la mortalitate sunt obţinute în general având ca sursă
certificatele de deces completate de medici. Datele de mortalitate sunt mai exahaustive ca cele
furnizate ca datele de incidenţă. Nivelul de mortalitate este definit obişnuit pe o perioadă de
un an. Acesta este un criteriu important pentru terapeut, iar stabilirea ratei de mortalitate prin
cancer depinde de exactitatea cu care sunt înregistrate decesele. Ratele de mortalitate sunt
exprimate ca număr de decese la 100.000 de locuitori pe an. Incidenţa este un parametru mai
fidel decât mortalitatea privind evoluţia numărului de cazuri în funcţie de timp, într-un anumit
teritoriu sau ţară urmărite.

Număr decese prin cancer într-un anumit moment

Mortalitatea =  × 100.000
Populaţia totală în acel moment

Compararea nivelelor de mortalitate sau morbiditate: nivelele standardizate.

Odată cu scăderea mortalităţii prin bolile infecţioase (ex. tuberculoza) în ţările

Europei de Vest, bolile cardiovasculare şi cancerul reprezintă principalele cauze de deces.
Creşterea constantă a numărului de decese prin cancere în numeroase ţări este dependentă de
o serie de factori demografici (creşterea populaţiei vârstnice), diagnostici (existenţa
facilităţilor diagnostice) şi terapeutici (procedurile de tratament a cancerului înainte de deces).
Nivelele de mortalitate sunt foarte convingătoare pentru cancerele de prognostic nefavorabil
cât şi pentru evaluarea impactului real al strategiilor de prevenţie şi depistare.
Se disting rate de mortalitate brută şi specifică:
- nivelele brute de mortalitate anuală sunt raportate pentru un anumit an, decesele prin
cancer raportate la numărul mediu al populaţiei din anul considerat.
- nivelele de mortalitate specifică permit studiul variaţiilor de mortalitate în funcţie de
caracteisticile populaţiei sau pentru o localizare dată (de exemplu, nivelele de
mortalitate pentru cancerul pulmonar la bărbaţii cu vârste între 45-60 de ani); datele de
mortalitate sunt prezentate pe grupe de vârstă de 5 ani.
Pentru a compara incidenţa sau mortalitatea în diferite populaţii nu se pot utilize nivlele
brute deoarece, acestea nu ţin cont de diferenţele de structură de vârstă a populaţiei. Pentru a
elimina acest efect legat de vârstă se utilizează “ nivelele standardaizate”.
Există două metode de standardizare: metoda directă sau metoda populaţiei-tip (calculul
nivelelor comparative) şi medode indirectă ( calculul raportului între numărul observat şi
numărul aşteptat în populaţia studiată). În metoda de standardizare directă, nivelele pot fi
ajustate la o populaţie-tip ( ex. populaţia România) sau “ standardul Europei” sau standardul
mondial). Se utilizează deci nivele care s-ar putea observa în populaţia de studio dacă aceasta
ar prezenta structura de vârstă a populaţiei standard utilizate.
Mortalitatea măsoară uneori riscul de cancer şi supravieţuirea după diagnostic
În localizările rapid letale, incidenţa şi mortalitatea determină indicaţii similare. Sunt
utilizaţi şi alţi indicatori precum mortalitatea şi costurile pe care aceasta o preziintă pentru
societate precum mortalitatea prematură ca decesele survenite înaintea vârstei de 65 de ani)
ce reprezintă un indicator pertinent pentru evaluarea acţiunilor de prevenţie şi a anilor de viaţă
potenţiali-pierduţi (AVPP) care reprezintă numărul de ani pierduţi de un pacient care a
decedat înaintea vârstei de 65 de ani.
În ţările dezvoltate, mortalitatea prin toate cancerele este mai crescută la sexul
masculin decât la cel feminin. Ratele de mortalitate mai crescute la sexul masculin sunt
datorate diferenţelor în localizarea anatomică a cancerelor la cele două sexe. La bărbaţi există
o incidenţă mai crescută a cancerelor cu vindecabilitate scăzută (plămân, prostată, esofag,
stomac) în timp ce la femei cancerele cele mai frecvente au un prognostic mai bun (sân, uter)..
Indicii de morbiditate şi mortalitate pot fi apreciaţi în funcţie de structura populaţiei
luate în studiu: categoriile de vârstă, repartiţia pe sexe, profesia, distribuţia geografică şi
temporală.
Dacă seconsideră incidenţa şi mortalitatea pe sediul de organ al fiecărui cancer, ignorând alte
diferenţe clinice şi biologice, cancerele se pot împărţi în trei categorii:
A. Cancerele care provin din epitelii numite carcinoame sunt cele mai prevalente cancere pretutindeni.
Patru cancere sunt cele mai mai importante în termenii de incidenţă şi mortalitate. Cancerele bronho-
pulmonare, colorectale la anbele sexe şi cancerul mamar, la femei şi prostată la bărbaţi reprezuntă „ cei
patru mari”
B. Al doilea grup nu atât de prevalent ca „ grupul celor patru mari” includ: cancerele de stomac, ficat,
vezică urinară, pancreas, rinichi, esofag, col uteri şi ovar la femei, numără câteva procente fiecare don
mortalitate şi prevalenţă. Cele mai prevalente cancere sunt cele cutanate, care sunt rareori letale ( cu
excepţia melanomului malign!).
C. Grupul al treilea include: cancerele de părţi moi,cerebral, testicul şi os sunt rare dar care reprezintă
probleme semnificative de sănătate la grupe specifice de vârstă şi în anumite regiuni. De exemplu,
cancerul de testicul reprezintă 2-3% din totalul neoplaziilor dar este cea mai frecventă neoplazie a
adultului tânăr de sex mascullin cu vârste între 15-35 de ani.
Supravieţuirea cancerelor
Informaţiile de supravieţuire sunt indispensabile pentru o interpretare bună a observaţiilor
efectuat asupra variaţiilor indiatorilor de mortalitate care depind de nivelul de incidenţă şi
evoluţie a supravieţuirii. Cunoaşterea supravieţuirii în cancer permite de asemenea estimarea
prevalenţei sau, cel puţin numărul de persoane cu un cancer anumit în viaţă. Măsurarea
supravieţuirii este esenţială pentru a judeca eficacitaea luării în evidenţă a pacienţilor cu
cancer. Se poate evalua supravieţuirea după diagnosticul de cancer la pacienţii luaţi în
evidenţă după registrele de spital sau incluşi în studii clinice dar rezultatele nu sunt
generalizabile deoarece sunt efectuate pe populţii selecţionate în funcţie de stadiul bolii sau de
sistemul de luare în evidenţă.
Supravieţuirea specifică constă în a evidenţia cauza fiecărui de deces şi a nu contabiliza decât
decesele atribuite afecţiunii studiate ( cancerului). Decesele de alte cauze ca şi cazurile
pierdute din evideţă sunt considerate ca cenzurate. Calculul supravieţuirii speifice poate fi
efectauatcu ajutorul metodelor actuariale sau medoda Kaplan- Meier.
Supravieţuirea la 5 ani a fost utilizată mult timp ca etapă-cheie a vindecării în cancere şi poate
rămâne un criteriu global-valabil, ce poate fi nuanţat în funcţie de fiecare situaţie.
Astfel un pacient este considerat vindecat când riscul său de deces este acelaşi cu al populaţiei
fără cancer de aceiaşi vârstă şi sex pe ansamblu. Acesată definiţie conduce natural la calculul
supravieţuirii relative:
Supravieţuirea relativă = supravieţuirea pacienţilor cu cancer / supravieţuirea populaţiei
generale.
Supravieţuirea relativă poate fi exprimată corect prin registre care ţin cont de de
supravieţuirea atinsă în populaţia generală pentru aceiaşi perioadă şi în aceiaşi regiune, în
populaţia de aceiaşi vârstă şi acelaşi sex ( supravieţuirea relativă care exprimă riscul de deces
legat de cancer) dar în acest caz, frecvent nu se poate ţine cont de stadiul bolii la momentul
diagnosticului. Supravieţuirea relativă poate fi superioară la 1 ( sau 100%), adică
supravieţuirea va fi mai bună în grupul de pacienţi decât în poplaţia de referinţă. Invers, o
supravieţuire relativă inferioară la 1 ( <100%) semnifică la o probabilitate de deces mai
crescută şi, deci la o supravieţuire mai redusă a grupului de pacienţi faţă de populaţia de
referinţă.
Sisteme de supraveghere a cancerului
Sursa datelor asupra cancerelor
Necesitatea unor date precise despre pacienţii cu cancer şi certificarea diagnosticului de
cancer prin examenul histopatologic a condus la dezvolarea sistemelor de evidenţă bazate pe
registrele spitaliceşti şi populaţionale de cancer.
Registrul teritorial de cancer
Registrele de cancer reărezintă un sistem complex de colectare, înregistrare şi
prelucrare a datelor legate de incidenţa cazurile de cancer dintr-un teritoriu sau spital.
Registrele de cancer pot fi populaţionale sau spitaliceşti.
Registrele spitaliceşti au fost baza de date în care s-au colectat toate informaţiile despre
pacienţii cu cancer inclusiv datele privind rezultatele tratamentelor la pacienţii cu cancer
dintr-n anumit spital. Deoarece registrele spitaliceşti nu pot măsura dimensiunea cancerului
pentu întreaga populaţie s-a trecut la colectarea datelor în registrele populaţionale.
Registrele populaţionale conţin datele unui judeţ sau de pe ansamblul unei ţări. Aceste
registre furnizează informaţii despre o anumită populaţie prin înregistrarea riguroasă a unui
set de date standard despre fiecare caz nou de cancer apărut în teritoriul acoperit de registru.
Registrele populaţionale colectează datele despre toate cazurile noi survenite într-o perioadă
bine definită într-o anumită perioadă de timp.
Primul registru populaţional a luat naştere în 1940 în Statele Unite în statul Conecticut ce a înregistrat datele
retrospectiv din 1935. În Europa, primul registru de cancer a început să opereze în danemarca în 1942 pentru ca
în 1955 să existe circa 20 de registe în variate regiuni şi ţări ( Anglia, Slovenia, Finlanda etc.). În unele ţări,
registrele de cancer sunt naţionale; în altee registrele de cancer acoperă numai anumite proporţii de populaţie.
Rolul principal al registrelor este evidenţa datelor de incidenţă şi prevalenţă, pentru unele şi datele de
supravieţuire şi mortalitate. Această activitate a fost atribuită registrelor populaţionale de cancer în cente de
monitorizare a pogramelor de cancer alături de alte programe care monitorizează şi alte boli crnice ( diabet,
bolile psihice, tuberculoza etc). Din 1964, datele tuturor registrelor de cancer au fost unificate şi publicate
împreună în publicaţia „ Cancer Incidence in Five Continents”. Din 2002 acest volum a fost publicat de
International Agency for Reserch on cancer Registres care înregistrează peste 50 de tipuri decancer în 215
populaţii din 55 de ţări. Numeroase registre de cancer disponibile actual sunt capabile să urmărească pacienţii cu
cancer şi să furnizeze informaţii despre supravieţuirea pacienţilor cu cancer. Cercetările actuale au condus la
studii comparative de supravieţuire între populaţii de exemplu studiile EUOROCARE.
Obiectivele registrului populaţional al cancerului sunt:
 cunoaşterea incidenţei cancerului şi a localizărilor anatomice pe sexe, grupe de vârstă
şi mediu socio-economic;
 evidenţierea unor schimbări de incidenţă a cancerului şi stabilirea tendinţelor
evolutive;
 determinarea supravieţuirii prin confruntarea deceselor cu cazurile noi înregistrate.

În unele ţări există registre spitaliceşti de cancer care permit urmărirea evoluţiei
mortalităţii în timp, în funcţie de tratamentele urmate. Datele colectate din aceste registre sunt
utilizate pentru alcătuirea unui fişier spitalicesc european de cancer.
În România , datele de mortalitate sunt sunt stabilite pe baza certificatelor de deces şi sunt
disponibile aula pentru ansamblul populaţiei. În România datele privind înregistrarea pe baze
populaţinonale a datelor bolnavilor de cancer şi înfinţarea Registrelor Regionale de Cancer
sunt legiferate prin Ordinul MS nr 2027/2007 in 26/11/2007, publicat în Monitorul Oficial
Partea I, nr. 822 din 03/12/2007 privind “ activitatea de înregistrare pe baze populaţionale a
datelor bolnavilor de cancer şi înfiinţarea registrelor regionale de cancer”. Acesta a aprobat
restructurarea şi reorganizarea activităţii de înregistrare pe baze populaţionale a datelor
bolnavilor cu cancer în vederea alinierii acestei activităţi la standardele Reţelei Europeene a
Registrelor de cancer ( ENCR) şi Agenţiei Internaţionale pentru Cercetarea Cancereor de la
Lyon ( IARC) a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Pe baza acestui ordin se prevede
înfiinţarea bazelor de date regionale care cuprind evideţele bolnnavilor de cancer, numite
Registre Regionale de Cancer grupate în 8 regiuni ( Registrul Regional de Cancer Bucureştu-
Ilfov, Nord Est, Sud Est, Sud Muntenia, Sud Vest Oltenia, cancer de Vest, Cancer Nord Vest,
Cancer Centru). La aceste nivele funcţionează Centre de implementarea a Registrelor
Regionale de Cancer ce asigură implementarea, coordonarea activităţii de înregistrare pe baze
populaţinale a datelor bolnavilor cu cancer la nivelul regiunilor de dezvoltare menţionate.
Comitetul Naţional de Coordonar pentru Registrele de Cancer din România coordonează
Registrele Regionale. Un caz raportabil îl constituie orice tumoră primară nou-diagnosticată
pentru care prin metode clinice şi/ sau de laborator s-a stabilit un diagnostic raportabil
definit în prezentul ordin; este obligaorie raportarea nominală a tuturor tumorilor primare care
fac parte din lista diagnosticelor raportabile: toate cancere in situ sau maligne/ invazive
conform Clasificării Internaţionalle a Maladiilor pentru Oncologie , Ediţia a treia ( CIM-0-3)
a Organizaţiei Modiale a Sănătăţii, toate tumorile intracraniene şi intraspinale indiferent de
comportament ( benign/ incer/ malign), afecţiunile boder line, iniferent de topografie.
Se observă o creştere a incidenţei pentru plămân, stomac, sân, cancer colorectal, cu
diferenţe între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare, unde sunt mai frecvente cancerele
de ficat, esofag, cap-gât, col uterin.
Riscul de cancer creşte cu vârsta, vârsta medie a deceselor prin cancer fiind de
aproximativ 62 de ani. La copil, predomină tumorile embrionare care au o repartiţie
tricincinală: 0-5 ani (50% din cazuri), 5-9 ani (25%) şi 10-14 ani (25%).
 C. Probabilitatea de a dezvolta cancer
Probabilitatea ca un individ să dezvolte cancer sau să moară de cancer la o vârstă dată
este de asemenea utilizată pentru a descrie riscul de cancer în populaţia generală. Aceasta
reprezintă probabilitatea ca o persoană să facă cancer în cursul vieţii sale. Această
probabilitate este exprimată ca procente-vârstă sau ca o persoană din X persoane. De
exemplu, riscul de a dezvolta cancer bronho-pumonar în SUA la bărbaţi este de 7,7%, ceea ce
este echivaent cu 1 din 13 bărbaţi de a dezvolta cancer bronho-pulmonar în perioada de viaţă
estimată. Rata de risc este cumulativă, ceea ce permite calcularea sa în funcţie de vârstă.
Aceasta reprezintă suma ratelor specifice pentru fiecare an de viaţă (în practică, aprecierea
ratelor se face pe intervale de 5 ani), de la naştere până la vârsta de 74 de ani. De exemplu,
rata cumulativă pentru cancerul mamar la peste 74 de ani este pentru femeile americane în jur
de 9 la 100.000 locuitori; aceasta înseamnă că o femeie născută în SUA are o şansă de 1/11 de
a dezvolta un cancer mamar înainte de 75 de ani. Ratele cumulative 0-74 de ani pentru toate
formele de cancer privite împreună sunt cuprinse între 10 şi 12% în India, 35 şi 40% în
Canada la bărbaţi şi respectiv la femei. În general, una din trei persoane prezintă riscul de a
dezvolta un cancer (excluzând pe cele cutanate) înaintea vârstei de 75 de ani în ţările
dezvoltate.

Epidemiologia descriptivă

Cancerul, o problemă globală

Cancerul continuă să rămână o problemă de sănătate la începutul secolulu XXI. În anul 2000
au fost înregistrate `10,4 milioane de cancere anual în întreaga lume şi 6,5 milioane de decese
prin cancer şi peste 25 milioane de persoane sunt în viaţă cu cancer. Luând în considerare o
creştere anuală a incidenţei şi mortalităţii de 1%, se apreciază că în anul 2030 vor fi 25,4
milioane ca incidenţă, 16,4 milioane de decese anual şi 75 milioane persoane cu cancer în
viaţă. În prezent, cancerul este a doua cauză de deces după bolile cardio-vasculare ( circa
25%) dar o dată cu creşterea duratei medii de viaţă se estimează că peste jumătte din populaţie
ar putea fi diagnosticată cu o formă de cancer într-un anumit moment al vieţii. Decesele prin
cancere sunt previzionate să continuie să crească cu circa 9 milioane de oameni în 2015 şi cu
11,4 milioane decese în 2030, când cancerul va deveni prima cauză de decese. Mortalitatea
crescută este asociată cu morbiditate importantă şi canceul prezintă un impact economic
enorm. Se apreciază că circa 40% din cancere ar putea fi prevenite prin modificarea factorilor
de risc.

Studiile descriptive
Monitorizarea tendinţelor frecvenţei bolii este esenţială în studiile descriptive.
Studiile descriptive realizează o simplă decriere a frecvenţei de apariţie a bolii neoplazice prin
intermediul a trei parametri: persoana, locul şi timpul. Studiile descriptive au demonstrat
variaţiile importante ale populaţiilor diverse şi zone geografice, diferenţe ce au conturat
ipoteze cauzale, cu verificarea şi identificarea factorilor etiologici, cu ajutorul studiilor
analitice.

Caracteristici de persoană

Vârsta
Vârsta reprezintă cel mai important factor pentru riscul de cancer. Deşi cancerele pot
apare la orice vârstă, cancerul este considerat o boală a vârstnicului. Pentru majoritatea
cancerelor epiteliale, ratele de incidenţă cresc constant de-a lungul vieţii. Această relaţie între
vârstă şi incidenţă a fost interpretată ca o cumulare a efectului carcinogenic al expunerii la
diferite substanţe exogene în cursul vieţii.
Nu toate cancerele exemplifică această caracteristică: astfel, cancerele testiculare
cunosc un vârf de incidenţă între 20-34 de ani iar leucemiile acute limfoblastice sunt mai
frecvente între 3-4 ani.Cancerele pediatrice prezintă un alt profil de incidenţă specific:
leucemiile, limfoamele pe primul loc urmate de tumorile cerebrale, locul al doilea, după care
urmează cancerele specifice vârstei pediatrice precum: neuroblastomul, nefroblastomul
( tumora Wilms), retinoblastomul, hepatoblastomul, rabdomiosarcomul.
Incidenţa cancerelor la persoanele vârstnice creşte adesea mai puţin rapid decât la cele tinere,
aspect care poate fi diferit între diversele ţări precum în cazul cancerului mamar pentru care
incidenţa postmenopauză diferă de la aspecte de creştere continuă (Europa) la cele de
descreştere (USA, Canada, Japonia). Speranţa de viaţă crescută a oamenilor creşte şansa
„lovituri” care să lezeze structura genetică ca urmare a acţiunii factorilor de mediu care să
iniţieze celula spre procesul de carcinogeneză.

Sexul
Una dintre trăsăturile cele mai evidente ale cancerului este profilul incidenţei în
funcţie de sex: ratele de incidenţă specifice vârstei sunt mai crescute la sexul masculin decât
la sexul feminin. Cu excepţia unor diferenţe explicabile prin nivelul diferit al expunerii la
carcinogeni, diferenţele de incidenţă la cele două sexe nu pot fi explicate decât prin
participarea unor factori biologici încă obscuri.
Astfel, în afară de cancerul ovarian şi mamar, cancerele colonului, vezicii urinare,
tiroidei şi melanomul malign sunt mai frecvente la femei. Incidenţa cancerului de sân a cres-
cut cu 33%, în perioada 1975-1985. Dar creşterea cea mai semnificativă este prezentată de
cancerul bronhopulmonar, a cărui incidenţă a crescut cu 73%, în aceeaşi perioadă, probabil
din cauza adoptării obiceiului fumatului de către femei în multe regiuni ale lumii.
Cancerele oculare, ale glandelor salivare şi ale colonului drept prezintăo frecvenţă
aproximativ egală la ambele sexe. Cancerele de sân, colon şi rect, plămân şi prostată sunt
printre cele mai frecvente localizări la ambele sexe în Europa în 2006. În termenii de
mortalitate, cancerul brnho-pulmonar rămâne cel mai cel mai frecvent cancer la ambele sexe
urmat de cancerele : colo-rectal, mamar şi stomac.

Rasa şi etnicitatea
Sunt observate diferenţe mari în incidenţa cancerelor şi ratele de deces în funcţie de rasă şi
etnicitate acestea reflectând influenţa factorilor sociali, economici şi culturali decât diferenţe
în susceptibilitaea participării factorilor genetici. Factorii genetici moşteniţi sunt implicaţi în
mai puţin de 5% din toate cancerele în timp ce factorii de mediu în asociaţie cu factorii
genetici sunt implicaţi în etiologia majorităţii cancerelor. În cadrul aceleaşi rase, incidenţa
cancerului variază considerabil de la o regiune geografică la alta, sugerând rolul preponderent
a factorilor de mediu eexogen în etiologia cancerelor. În S.U.A populaţia de culoare prezintă
cele mai ridicate rate de mortalitate prin cancer decât oricare altă grupare rasială. Incidenţa
unor cancere ( ex. cancerul de prostată) apare mai crescut la rasa neagră faţă alte rase.
Studiul emigranţilor au ajutat la diferenţierea variaţiilor cancerelor între ţări şi rase. Astfel,
mortalitatea prin cancere de stomac şi hepatic este mult mai rescută la locuitorii din Japonia,
în timp ce cancerul mamar este cel mai rar ca frecvenţă la populaţia fminină. Emigranţii
japonezi în California prezintă după a doua generaţie un profil de incidenţă asemănător cu a
locuitorilor nativi. Astfel, riscul de cancer de colon şi de cancer mamar se dublează după
prima generaţie de japonezi emigranţi; ratele de deces prin cancere colo-rectale la japonezii
emigranţi sunt mai crescute ca la populaţia albă, reflectând participarea unor factori din dietă
şi activitatea fizică. Mortalitatea prin toate cancerele este cu 30% mai mare la rasa albă şi mai
mult decât dublă decât cea a populaţiilor hispanice şi asiatico-pacifice. Afro-americanii
prezintă incidenţeşi mortalitate mai crescută pentru cancerele de prostată, esofag, laringe,
pancreas şi mielomul multiplu: în Statele Unite, incidenţa prin cancerul de prostată la arasa
afro-americană este cea mai crescută din lume!

Caracteistici de loc-variaţiile geografice

Fiecare tumoră malignă are distribuţia sa particulară. Unele cancere sunt distribuite în
întreaga lume, în timp ce altele prezintă incidenţe crescute în unele regiuni şi scăzute în altele.
De exemplu, cancerele pulmonare sunt frecvente la bărbaţii albi din America de Nord
(109%ooo pe an) şi foarte rare în Bombay (15,7%ooo). Cancerul de stomac este frecvent în
Japonia (79,6%ooo) şi rar în Bombay (8,9%ooo). Cancerul de sân are o incidenţă crescută la
femeile albe din Europa şi SUA (82,7 la 100000 de locuitori), o incidenţă medie în
Danemarca (63,1 la 100000 de locuitori) şi scăzută în Japonia (22%ooo).
Mai mult ca oricare alt cancer, cel esofagian este caracterizat printr-o enormă variaţie
a incidenţei în întreaga lume (de ex. 200 la 100.000 femei şi 165%ooo la bărbaţi în regiunile
caspice ale Iranului;1,2 la 100.000 bărbaţi şi 0,2%ooo la femei în judeţul Cluj, România.
În general, numărul de persoane care mor prin cancer pretudindeni în lume este
apreciat să crească de la 7,6 milioane în 2007 la mai mult de 16 milioane în 2050 datorită
creşterii speranţei globale de viaţă şi adoptării de către ţările mai puţin dezvoltate a “ stilului
de viaţă vestic” inclusiv fumatul de ţigarete, consumul crescut de grăsimi saturate, a
alimentelor caloric-dense şi reducerii activităţii fizice la locul de muncă şi în perioadele de
relaxare.

Caracteristici de timp-variaţiile temporale

Incidenţa şi frecvenţa unei localizări canceroase evoluează în timp. Astfel, cancerul

bronho-pulmonar este tumora a cărei mortalitate a crescut cel mai mult în ultimele decenii
(+185% la bărbat şi o creştere remarcabilă şi la femei de +239% plecând însă de la cifre mult
mai joase). Cancerele colorectale au rămas stabile la sexul masculin şi sunt în scădere uşoară
în unele ţări. Mortalitatea prin cancere mamare a rămas stabilă în timp reprezentând 10% din
cazurile de deces la femei, deşi o discretă scădere (5%) a fost semnalată din anii 1990;
decesele prin cancerele de col uterin au diminuat considerabil (cu peste 50% în ţările în care
depistarea precoce este bine aplicată). Cancerul bronhopulmonar reprezintă cel mai frecvent
cancer la sexul masculin cu o creştere de 44% în perioada 1975-1985, fiind considerat “
ucigaşul numărul unu” la sexul masculin. Mortalitatea prin cancere bronho-pulmonare a
început să scadă în unele ţări din anii 1990. Ceea ce este surprinzător este că mortalitatea prin
cancer bronho-pulmonar a depăşit mortalitatea prin cancer mamar în unele ţări dezvoltate,
odată cu adoptarea obiceiului fumatului de către sexul feminin. Mortalitatea prin cancere
colo-rectale a scăzut la sexul feminin din motive neclare. Precum la bărbaţi, mortalitatea prin
cancer gastric la sexul feminin a continuat să scadă.
Alte forme de cancer care au crescut semnificativ în aceeaşi perioadă sunt: cancerele
colo-rectale, prostată, vezică urinară, ORL, melanom şi limfoame (mai ales cele non-
hodgkiniene). Deşi unele dintre aceste ccreşteri pot fi datorate unei precizii mai crescute a
metodologiei de estimare, totuşi există şi o reală componentă etiologică ce a contribuit la
această creştere. Mortalitatea prin cancere de stomac a început să scadă semnificativ din anii
1900, prezumtiv datorită metodelor mai bune de conservare a alimentelor.( refrigerare mai
bună, mai puţini aditivi aimentari ca nitraţii şi nitraţii). Cancerele joncţiunii gastro-esofagiene
au continuat, totuşi să crească constant în ultimii ani, probabil datorită obezităţii şi creşterii
incidenţei refluxului gastric în esofag.
Una din veştile bune este aceea că din ce în ce mai multe persoane sunt vindecate de cancer actual. De exemplu,
îmn anii 1940, una din patru persoane supravieţuia după 5 ani de la tratament.;în anii 1990, supravieţuirea a
crescut la 40%. Când speranţa de viaţă este normală, rata de supravieţuire relativă este de circa de 64% ppentru
toate cancerele privite împreună. Astfel, acest câştig de la 1 din 3 la 4 din 10 supravieţuitori actuali semnifică că
aproape 100.000 de persoane sunt în viaţă astăzi din cele care ar fi murit de cancer în mai puţin de 5 ani dacă ar
fi trăit în anii 1940. Acest progres este datorat unor tehnici de diagnostic mai bune, a unor mijloace noi de
tratament, dintre care numeroase au apărut odată cu creşterea cunoţtiinţelor biologei clulei canceroase.

Epidemiologia analitică
Observaţia că incidenţa cancerelor este diferită pretudindeni în lume, că suferă modificări în
timp şi că emigranţii din ţările cu risc redus de cancer ating riscul de cancer a ţării de imigrare
au contribuit la ideea conform căreia cancerele sunt o consecinţă afactorilor de mediu în sens
mai larg incluzând factorii fizci, chimici, biologici, ocupaţionali şi comportamentali şi socio-
culturali ( ex. alimentaţia, fumatul, consumul de alcool, fertilitatea). Epidemiologia analitică
se bazează pe studii de caz ( caz-control) şi studii pe cohorte contribuind la la cunoaşterea
factorilor implicaţi la etiologia cancerelor.
Epidemiologia analitică a cancerului se bazează pe studiul cazurilor-control şi studiile de
cohortă ce contribuie la cunoaşterea concomientă a mai mulşţi factori implicaţi în etiologia
cancerelor. Deşi primele studii epidemiologice au fost iniţiate înainte de secolul XX abia după
al Doilea Război Mondial, epidemiologia analitică a cunoscu o dezvoltare rapidă. Astfel,
debutul este efectuat în 1950 când trei studii caz-control au demonsrtrat indubital asociaţia
dint fumatul de ţigarete şi incidenţa cancerelor bronho-pulmonare
Actual numeroase studii publicate înn diferite părţi ale lumii evaluează factorii de risc
potenţiali pentru diferite cancere, studiaţi de grupuri de lucru interdisciplinare, grupuri de
experţi, coordonaţi de International Agency for Reserch on Cancer.

Scopul principal al studiilor epidemiologice în cancere este descoperirea cauzelor, depistarea

şi cuantificarea factorilor de risc, creşterea înţelegeriii mecanismelor cancerogenezei şi
evaluarea măsurilor preventive şi a modalităţilor de tratament.

Anchetele epidemiologice

Culegerea datelor epidemiologice se poate face retrospectiv sau prospectiv.

Anchetele retrospective au demonstrat o creştere reală a cancerului aparatului
respirator şi a celui mamar, respectiv scăderea incidenţei cancerului gastric.
Anchetele prospective au rolul de a identifica grupele cu risc crescut de apariţie a
cancerului, pe diferite localizări, în funcţie de diverşi factori; de fapt, depistarea în masă şi
diagnosticul precoce se rezumă la identificarea şi precizarea grupelor de populaţie cu risc
crescut.

Metode de investigare a factorilor de risc

1. Cohorta
Studiile de cohortă sunt în general prospective şi necesită observarea unei populaţii
fără boală pentru o lungă perioadă de timp pentru a observa dezvoltarea boii.
Grupurile de persoane care vor fi studiate sunt definite prin caracteristici (sau expuneri), care survin
înainte de apariţia neoplaziei de cercetat; grupurile sunt observate pe timpul necesar determinării apariţiei bolii
ce s-ar putea dezvolta în acea cohortă.

Bolnavi Sănătoşi
Expuşi A B
Neexpuşi C D

Riscul de boală cu expunere = A/(A+B)

 Riscul de boală fără expunere = C/(C+D)

A /(A + B)
Riscul relativ datorat expunerii =
C / (C + D )

Riscul relativ este raportul dintre frecvenţa bolii în populaţia neexpusă şi frecvenţa în
populaţia expusă; este mai mare ca 1, când riscul creşte cu expunerea.
Riscul atribuabil este diferenţa dintre frecvenţa bolii în populaţia expusă şi frecvenţa
în cea neexpusă.

2. Studii caz-control

Studiile caz-control examinează datele colectate de la persoanele diagnosticate deja cu

cancer( caz) precum şi datele colectate de la persoanele similare fără boală ( control). Datele
colectate includ chestionare, istoric medical şi specimene bioogice.
Grupurile se selectează după cum au sau nu boala, fiind comparate caracteristici care ar putea fi
relevante pentru cauză; este necesar controlul atent al partenerilor pentru ca cercetarea să fie validată.

Expuşi Neexpuşi
Cazuri a b
Control c D

a/b ad
Raportul expunerii (odds ratio) aproximează riscul relativ (RR) =  = 
c/d bc

Rezultatele pot fi falsificate însă prin erori metodologice, părtiniri (bias) sau
caracteristici neuniforme ale lotului studiat. Criteriile pozitive prin care asocierile
epidemiologice au o cauză posibilă sunt (Hill, cit. Holland):
• evidenţe privind experimente pe om nu pot exista; există însă posibilitatea de trialuri
cu factori potenţiali protectori faţă de efectul unui agent cancerigen.
• puterea asocierii prin cuantificarea riscului relativ.
• asocierea temporală: expunerea a precedat boala.
• gradientul de risc: relaţia dintre creşterea nivelului expunerii şi creşterea riscului.
• sensul biologic bazat pe cunoştinţele experimentale actuale.
• sensul epidemiologic.
• specificitatea asocierii.

3. Studiile moleculare şi genetice include studii moleculare şi genetice includ

elemente atât de caz-control cât şi de cohortă pentru a devolta înţelegerea rolului
variaţiilor genetice şi mutaţiilor în dezvoltarea cancerelor.

Tendinţe actuale de evoluţie a cancerelor în lume

Evoluţia cancerelor în Europa

Există diferenţe importante în incidenţa şi mortalitatea generală şi specifică de organ a

cancerelor în Europa. În 2002 au fost estimate 10,9 milioane de cazuri noi ( 53% bărbaţi şi
47% femei), 5,1 milioane în ţările dezvoltate şi 5,8 milioane în ţările mai puţin dezvoltate. Din
cele 6,7 milioane de decese prin cancere ( 57% la bărbaţi şi 43% la femei), 2,7 milioane au
avut loc în regiunile mai dezvoltate şi 4,0 milioane în ţările puţin dezvoltate. S-au estimat 24,5
milioane de persoane în viaţă ( în primii 5 ani de la diagnostic) cu toate formele de cancere (
cu excepţia cancerelor pielii nonmelanoame maligne).
Datele ajustate în funcţie de vârstă elimină efectul diferenţelor de incidenţă în funcţie de
vârstă astfel încât diferenţele de incidenţă şi mortalitate reprezintă impactul şi altor
determinanţi de risc. Circa 1/3 din cazurile noi de cancer din lume survin în Europa şi circa ¼
din decese survin în Europa.
• Similar cu alte regiuni geografice din lume, şi în Europa sunt diferenţe regionale.
Astfel, ratele de incidenţă la sexul masculin variază de la 600 /100.000 persoane în
Ungaria la 300/100.000 în ţările din Sud şi Estul Europei. Pentru femei, ratele de
incidenţă variază de la 400/100.000 persoane în Danemarca la mai puţin de
250/100.000 în Ungaria ( datele după ajustarea în funcţie de vârstă raportate la o
populaţie europeană standardizată.
• Ratele de mortalitate variază de la la circa 400/100.000 persoane la mai puţin de
200/100.000 persoane la bărbaţi şi de la aproape 200/100.000 la circa 100/100.000 la
femei.
Ratele de mortalitate sunt mai crescute pentru un număr de ţări din Centrul şi Estul
Europei în ciuda ratelor de incidenţă scăzute, fapt ce reflecă distribuţia celor mai frecvente
cancere şi supravieţuirea ai redusă a acestor cancere. Deşi majoritatea datelor despre
tendinţele de mortalitate publicate în ultimii 30 de ani indic că în majoritatea tărilor
Comunităţii Europenee (EU), mortalitatea standardizată pe vârse prezintă o tendinţă de
scădere din anii 1980, situaţia este mai puţin favorabilă în majoritate tărilor Est-
Europenee.
În anul 2006, în Europa s-au estimat 3.191.600 cazuri noi de cancer ( excluzând
cancerele cutanate non-melanoame) şi 1.703.000 decese prin cancer. Cele mai frecvente
forme de cancere sunt: cancerul de sân ( 430.000 cazuri, 13,5% din toate cancerele) urmat de
cancerele colo-rectale (412.900, 12,9%) şi bronho-pulmonar ( 386.800 decese, 12,1%.).
Cancerul pulmonar a fost estimat cu 334.8000 de decese ( 19,7% din total) cel mai important
cancer cauzator de deces, urmat de cancerul colo-rectal ( 207.400 decese), mamar ( 131.900)
şi stomac ( 118.200). Sunt estimate în 2015 în Europa 1.405.000 decese prin cancer. Circa
50% din din cancere sunt în ţările cu nivel mediu şi scăzut economic, care în care cancerul nu
este declarabil.
Cancerele de sân, colon şi rect, plămân şi prostată sunt printre cele mai frecvente localizări la
ambele sexe în Europa în 2006. În termenii de mortalitate, cancerul brnho-pulmonar rămâne
cel mai cel mai frecvent cancer la ambele sexe urmat de cancerele : colo-rectal, mamar şi
stomac.
Tendinţele epidemiologice europeene din ultimii ani sunt:
• Cancerul de prostată a înlocuit cancerul bronho-pulmonar de pe primul loc la bărbaţi,
urmat de de cancerul colo-recal pe locul al treilea.
• La femei, cancerul mamar reprezintă cel mai frecvent cancer, urmatde cel colo-rectal
şi uterin.

Epidemiologia cancerului în România

Numărul de pacienţi înregistraţi cu cancer în România la sfârşitul anului 2005 a fost de

354.572 ( prevalenţă 1,6%ooo) din care 4.467 erau copii cu vârste mai mici de 14 ani. În
fiecare an sunt depistate aproximativ 55.000 de cazuri noi de cancer din care aproximativ 165
apar la vârste sub 14 ani. Incidenţa şi prevalenţa cancerului în general în România se află sub
media europeană cu excepţia cancerului de col uterin, la care România se ală pe primele
locuri ( incidenţa 30 de cazuri la 100.000 de femei.
În anul 2003, principalele 5 cauze de deces în România au fost: bolile cardio-vasculare, cu
mortalitatea de 762,07%ooo, cancerele 200,96%ooo, bolile aparatului respirator -64,68%ooo.
În ultimele decenii, România a înregistrat modificări profunde în structura morbidităţii
şi mortalităţii prin cancer. Astfel, frecvenţa tumorilor maligne a crescut rapid, acestea
ocupând locul doi între cauzele de mortalitate după bolile cardiovasculare.
Impactul puternic al bolii canceroase în România este indicat nu numai de numărul
mare de decese prin cancer (38.000 anual, adică 13-14% din totalul deceselor) dar şi de
numărul cazurilor noi (aproape 60.000/an în 2007). La aceasta se adaugă numărul persoanelor
bolnave de cancer aflate în viaţă, adică aproximativ 200.000 cazuri.
Din distribuţia pe grupe de vârstă a primilor cinci cauze deces în România în anul 2003 se
contată la toate grupele de vârstă ( cu excepţia grupelor de vârste extreme 0-4 ani şi peste 85
de ani), cancerul a reprezentat a doua cauză de mortalitate la grupele de vârstă 5-39 de ani,
după accidente, iar la grupele de 40-84 de ani după bolie cardiace.
La copii ( 0-14 ani) s-au înregistrat, la băieţi: leucemii (34%), tumori cerebrale (18,44%) şi
limfomul Hodgkin (10,61%) iar la fetiţe: leucemii (35,44%), tumorile cerebrale ( 10,76%) şi
tumorile rinchiului ( 7,6%).
În 2003, în România au fost înregistrate 58.251 de cazuri noi (268,02%ooo) faţă de 40.317
(177,37%ooo) în 1994 şi 43.330 decese prin cancer (199,37%ooo) faţă de 36.519
(60,66%ooo) în 1994.
Primele localizări ale bolii noplazice la toate grupele de vârstă, la sexul masculin în
2003 au fost: plămânul, colonul şi rectul, stomacul şi prostata (49,8% din totalul cazurilor noi
diagnosticate); la femei, principalele localizări: cancerul de sân, col uterin, colo-rectal şi
bronho-pulmonar ( 51,67% din toate cazurile noi diagnosticate).
Primele cauze de mortalitate prin cancer în anull 2003, la bărbaţi au fost: cancerul
bronho-pulmonar, cancerul gastric, colo-rectal, de prostată şi hepatic. La sexul feminin:
cancerul mamar, cancerul colo-rectal de col uterin şi gastric.În ţara noastră se remarcă valorile
ridicate ale incidenţei şi mortalităţii prin cancer de col uterin din Europa, situaţie explicată
prin deficienţele programului naţional de screening.
Evoluţia în timp a incidenţei principalelor localizări canceroase s-a făcut în mod diferit (urmărirea s-a
realizat pe perioada de timp dintre 1958 şi 1998).
În localizările la nivelul aparatului digestiv, la ambele sexe, incidenţa cancerului stomacului scade de la
34,33%ooo la 16,12%ooo la bărbaţi (- 53%), iar la femei de la 19,34%ooo la 6,00%ooo (- 69%).
În schimb, cancerele de colon şi rect înregistrează o creştere de la 4,83%ooo la 12,34%ooo la bărbaţi (+
155%) şi la femei de la 4,72%ooo la 8,36%ooo (+ 72%).
Cancerul cavităţii bucale prezintă o creştere considerabilă exclusiv la sexul masculin cu 300%, precum
şi cancerul faringelui cu 23%.
Cancerul laringelui creşte cu 80% (de la 3,39%ooo la 6,10%ooo) la sexul masculin.
Cancerul bronho-pulmonar înregistrează o creştere considerabilă a mortalităţii atât la sexul masculin: de
la 19,25%ooo la 45,69%ooo (+ 137%) cât şi la sexul feminin: de la 4,64%ooo la 7,55%ooo (+ 63%).
La femei, cancerul uterin scade pe ansamblu de la 21,10%ooo la 14,79%ooo (- 30%), dar se petrece
o inversare a structurii: localizarea la nivelul corpului scade de la 13,79%ooo la 3,60%ooo (- 74%), în timp ce
cancerul de col uterin creşte de la 7,31%ooo la 11,19%ooo (+ 53%).
Cancerul mamar la sexul feminin cunoaşte o creştere importantă: de la 5,72%ooo la 16,01%ooo,
creştere cu +180%, ceea ce face ca această localizare să devină principala cauză de deces prin cancer şi în
România, creşterea fiind mai importantă în mediul urban.
Dintre hemopatiile maligne, leucemiile cresc cu 29% la bărbaţi şi cu 38% la femei. Cifra de mortalitate
de 142,95 la 100.000 locuitori situează România în rândul ţărilor cu mortalitate medie prin cancer.
În ultimii ani mortalitatea prin neoplazii în ţara noastră este într-o continuă creştere
datorită:
- scăderii mortalităţii generale;
- creşterii duratei medii de viaţă a populaţiei;
- ameliorării calităţii diagnosticului, precizării cauzelor de deces şi acurateţei raportărilor
statistice
- creşterii reale a incidenţei şi mortalităţii prin cancer datorită schimbării continue a
condiţiilor de viaţă şi muncă.
Se remarcă o creştere mai rapidă a mortalităţii prin cancer în mediul urban comparativ
cu cel rural la majoritatea localizărilor.
Tabel .3. Dinamica incidenţei cancerului în Rommânia, anii 1994-2003.
Număr cazuri noi Indici la 100.000 locuitori
1994 40217 177,37
1995 39508 174,19
1996 42338 187,27
1997 40667 180,37
1998 42708 189,79
1999 46843 208,58
2000 43941 195,86
2001 57863 258,22
2002 58751 269,56
2003 58251 268,02
Centrul de Statistică Sanitară şi Documentare Medicală - Registrul Naţional, Institutul Naţional de Statistică. după Ursuleanu D., Bădulescu
F. „Tendinţe actuale ale evoluţiei neoplaziilor maligne în România”. În vol. de rezumate la A III-a Conferinţă Naţională de Oncologie
Medicală 2004:104-108.

Tabel 4. Datele de incidenţă şi mortalitate la ambele sexe în România în anul 2002.

(date raportate de Agenţia Internaţională de Studiu al Cancerului - GLOBOCAN).
Incidenţă (cazuri noi = 60.478) Mortalitate (decese = 41.287)
Sediu % Nr. cazuri Sediu % Nr. cazuri
Plămân 14,1 9039 Plămân 20,8 8597
Mamar 12,2 7273 Mamar 7,2 2982
Colon-Rect 10,5 6237 Colon-Rect 7 4015
Stomac 6,9 4107 Stomac 6,7 4023
Altele 52,4 32.817 Altele 52,5 21.650

Tabel 5.

DATE EPIDEMIOLOGICE PRIVIND INCIDENŢA, PREVALENŢA ŞI MORTALITATEA PRIN

1
CANCER ÎN ROMÂNIA

Incidenţă (Bărbaţi, RSV (mondial) Risc

toate vârstele) Incidenţă (vârsta 0-64 ani) cumulativ RIS Nr.
cazuri
Cavitate orală 9.5 7.2 0.5 110 1036
Nazofaringe 1.8 1.5 0.1 74 197
Faringe (alte) 8.6 6.8 0.6 164 933
Esofag 3.9 2.9 0.2 24 424
Stomac 25.2 17.6 0.9 80 2736
Colon şi rect 31.5 22.0 1.2 107 3429
Ficat 14.2 10.0 0.6 66 1542
Pancreas 11.2 7.9 0.5 168 1215
Laringe 11.0 8.3 0.7 155 1197
Plămân 68.4 50.0 3.5 132 7430
Melanom malign 4.6 3.5 0.2 121 496
Prostată 26.4 16.8 0.4 68 2865
Testicul 3.6 3.2 0.2 213 392
Rinichi etc. 7.3 5.5 0.4 112 791
Vezică urinară 22.1 15.4 0.8 148 2406
Creier, sistem nervos 7.0 5.9 0.4 155 764
Tiroidă 2.2 1.8 0.1 138 239
Limfom non-Hodgkin 6.2 5.0 0.3 76 669
Limfom Hodgkin 1.9 1.7 0.1 133 205
Mielom multiplu 2.0 1.5 0.1 82 219
Leucemii 6.9 5.8 0.3 96 753

1
Sursa: GLOBOCAN, baza de date a International Agency for Research on Cancer (IARC). Accesată
30.03.2009, la http://www-dep.iarc.fr/
Toate sediile (exc. pielea) 296.7 216.4 12.5 100 32244
RSV, rata de incidenţă standardizată cu vârsta; RIS, rata de incidenţă standardizată (comparativ cu restul globului)

Incidenţă (Femei, RSV (mondial) Risc

toate vârstele) Incidenţă (vârsta 0-64 ani) cumulativ RIS Nr.
cazuri
Cavitate orală 2.0 1.1 0.1 40 231
Nazofaringe 0.7 0.5 0.0 63 77
Faringe 1.0 0.7 0.0 82 110
Esofag 0.8 0.5 0.0 10 91
Stomac 12.1 6.8 0.3 68 1371
Colon şi rect 24.7 14.4 0.8 94 2808
Ficat 6.8 3.9 0.2 71 769
Pancreas 7.3 4.1 0.2 120 834
Laringe 0.8 0.5 0.0 77 92
Plămân 14.1 8.5 0.5 66 1609
Melanom malign 4.7 3.4 0.2 121 539
Sân 64.0 44.3 3.2 116 7273
Col uterin 30.3 23.9 1.8 138 3448
Corp uterin 10.6 7.0 0.5 102 1203
Ovar etc. 13.2 9.4 0.7 135 1504
Rinichi etc. 4.2 2.8 0.2 102 478
Vezică urinară 5.6 3.3 0.2 122 641
Creier, sistem nervos 5.2 4.1 0.3 145 586
Tiroidă 3.8 2.8 0.2 84 428
Limfom non-Hodgkin 3.9 2.8 0.2 63 448
Limfom Hodgkin 2.0 1.8 0.1 213 224
Mielom multiplu 1.8 1.0 0.1 80 201
Leucemii 5.1 3.9 0.2 91 578
Toate sediile (exc. pielea) 243.3 163.4 10.3 96 27655
RSV, rata de incidenţă standardizată cu vârsta; RIS, rata de incidenţă standardizată (comparativ cu restul globului)

Mortalitate (Bărbaţi) 0-14 15-44 45-54 55-64 65+ Orice vârstă RSV (mondial)
ani ani ani ani ani
Cavitate orală 0.00 0.90 11.60 17.38 15.58 5.5 4.1
Nazofaringe 0.07 0.31 2.66 3.42 2.23 1.1 0.9
Faringe (alte) 0.07 1.03 13.26 20.14 12.60 5.7 4.4
Esofag 0.00 0.40 6.11 12.30 13.79 3.8 2.8
Stomac 0.05 2.16 20.82 60.59 126.82 24.5 17.0
Colon şi rect 0.02 1.95 13.70 42.83 111.80 20.0 13.6
Ficat 0.14 1.03 11.39 32.48 63.71 12.6 8.8
Pancreas 0.00 1.22 12.22 29.92 54.17 11.4 8.1
Laringe 0.02 0.83 12.94 23.32 24.12 7.2 5.3
Plămân 0.05 5.76 83.64 223.15 250.38 64.8 47.1
Melanom malign 0.00 0.56 2.45 3.94 6.04 1.7 1.3
Prostată 0.00 0.10 1.55 15.43 107.54 14.3 9.0
Testicul 0.00 0.76 0.62 0.71 1.79 0.7 0.6
Rinichi etc. 0.14 0.45 3.76 9.02 16.37 3.5 2.5
Vezică urinară 0.05 0.23 4.70 19.00 55.08 9.0 6.0
Creier, sistem nervos 1.52 2.27 10.70 19.66 18.08 6.8 5.5
Tiroidă 0.00 0.06 0.59 1.19 2.23 0.5 0.3
Limfom non-Hodgkin 0.58 1.17 3.97 7.60 11.52 3.3 2.5
Limfom Hodgkin 0.10 0.54 1.31 1.80 2.31 0.9 0.7
Mielom multiplu 0.00 0.19 1.38 3.70 5.96 1.3 0.9
Leucemii 2.47 2.06 4.70 10.78 22.89 5.8 4.6
Toate sediile (exc. pielea) 6.80 27.82 244.91 605.33 999.65 222.7 159.4
Nr. total decese 24203
RSV, rata de incidenţă standardizată cu vârsta

Mortalitate (Femei) 0-14 15-44 45-54 55-64 65+ Orice vârstă RSV (mondial)
ani ani ani ani ani
Cavitate orală 0.03 0.07 0.79 1.27 3.94 0.9 0.5
Nazofaringe 0.03 0.18 0.73 0.82 0.96 0.4 0.3
Faringe (alte) 0.00 0.18 1.19 1.40 2.21 0.7 0.5
Esofag 0.00 0.11 0.50 1.19 3.83 0.8 0.5
Stomac 0.08 1.18 6.24 19.09 54.86 12.0 6.6
Colon şi rect 0.00 1.41 10.50 25.75 73.28 16.2 9.0
Ficat 0.13 0.60 3.80 12.96 30.68 7.0 3.9
Pancreas 0.03 0.47 4.03 13.86 34.51 7.6 4.2
Laringe 0.00 0.08 0.33 0.90 1.50 0.4 0.2
Plămân 0.05 1.53 11.89 30.20 52.48 13.7 8.1
Melanom malign 0.05 0.50 1.91 2.10 4.34 1.4 0.9
Sân 0.00 4.88 38.08 57.47 82.59 26.2 16.7
Col uterin 0.00 8.27 34.50 32.70 42.95 18.4 13.0
Corp uterin 0.00 0.41 2.85 6.92 13.95 3.5 2.0
Ovar etc. 0.03 1.64 11.20 19.17 23.30 7.9 5.1
Rinichi etc. 0.38 0.36 1.65 3.33 8.52 2.1 1.3
Vezică urinară 0.00 0.09 1.09 3.70 11.95 2.4 1.3
Creier, sistem nervos 1.42 1.93 6.31 11.64 11.69 5.0 3.7
Tiroidă 0.00 0.07 0.63 1.27 3.61 0.8 0.5
Limfom non-Hodgkin 0.13 0.90 1.95 3.66 7.01 2.2 1.4
Limfom Hodgkin 0.05 0.45 0.50 1.23 1.08 0.6 0.4
Mielom multiplu 0.00 0.12 0.86 2.63 4.74 1.2 0.7
Leucemii 1.65 1.42 3.24 7.57 13.43 4.2 3.0
Toate sediile (exc. pielea) 5.45 29.70 157.17 289.58 553.66 152.2 93.7
Nr. total decese 17299
RSV, rata de incidenţă standardizată cu vârsta

Prevalenţa pe 5 ani 0-14 15-44 45-54 55-64 65+ Toate vârstele

(Bărbaţi) ani ani ani ani ani
Cavitate orală - 141 314 689 871 2015
Nazofaringe - 74 94 167 89 424
Faringe (alte) - 99 360 718 366 1543
Esofag - 11 37 125 90 263
Stomac - 173 336 948 1440 2897
Colon şi rect - 471 779 2275 4028 7553
Ficat - 77 88 194 311 670
Pancreas - 47 56 164 243 510
Laringe - 150 528 1412 1344 3434
Plămân - 274 1048 2688 2811 6821
Melanom malign 184 358 597 515 1654
Prostată 3 55 708 6978 7744
Testicul - 799 535 200 68 1602
Rinichi etc. - 337 295 678 814 2124
Vezică urinară - 279 670 2130 3949 7028
Creier, sistem nervos - 487 203 219 106 1015
Tiroidă - 152 244 210 91 697
Limfom non-Hodgkin - 446 359 543 459 1807
Limfom Hodgkin 382 153 111 75 721
Mielom multiplu - 39 62 144 211 456
Leucemii - 363 194 486 492 1535
Toate sediile (exc. pielea) - 5608 7389 16898 27603 57498

Prevalenţa pe 5 ani 0-14 15-44 45-54 55-64 65+ Toate vârstele

(Femei) ani ani ani ani ani
Cavitate orală - 23 53 166 402 644
Nazofaringe - 41 84 62 41 228
Faringe (alte) - 46 38 108 107 299
Esofag - 2 3 14 31 50
Stomac - 114 158 425 938 1635
Colon şi rect - 332 622 1964 3622 6540
Ficat - 16 33 84 138 271
Pancreas - 29 33 96 253 411
Laringe - 30 42 106 139 317
Plămân - 102 192 543 788 1625
Melanom malign 215 460 711 665 2051
Sân - 2960 4985 9811 9763 27519
Col uterin - 3957 2779 3443 2153 12332
Corp uterin - 229 692 1806 1873 4600
Ovar etc. - 649 865 1272 919 3705
Rinichi etc. - 248 201 451 565 1465
Vezică urinară - 106 175 537 1111 1929
Creier, sistem nervos - 447 155 199 80 881
Tiroidă - 278 448 570 244 1540
Limfom non-Hodgkin - 261 213 425 381 1280
Limfom Hodgkin 441 245 144 97 927
Mielom multiplu - 28 52 138 225 443
Leucemii - 227 146 357 402 1132
Toate sediile (exc. pielea) - 11207 13080 24632 27518 76437

Tabel 6. Incidenţa celor mai importante cancere în ţări dezvoltate economic (Anglia, Wales) în funcţie
de sex; estimarea în % a riscului de cancer în funcţie de grupa de vârstă.
% din cohorta care va dezvolta cancerul
Sediu din grupa de vârstă: Riscul de cancer în cursul vieţii
0 – 64 0 – 85+
Bronho-pulmonar 1,9 8,4 1 din 12
Prostată 0,6 7,0 1 din 14
Colo-rectal 1,3 5,3 1 din 19
Vezica urinară 0,7 3,2 1 din 31
Bărbaţi

Gastric 0,4 2,1 1 din 48

Limfoame NH 0,6 1,4 1 din 71
Esofag 0,4 1,4 1 din 71
Pancreas 0,3 1,1 1 din 91
Leucemie 0,4 1,1 1 din 91
Rinichi 0,3 1,0 1 din 100

Mamar 5,0 9,5 1 din 11

Colo-rectal 0,9 4,7 1 din 21
Plămân 1,0 4,3 1 din 21
Ovar 0,8 1,8 1 din 56
Femei

Uter 0,6 1,3 1 din 77

Stomac 0,2 1,2 1 din 83
Vezică uurinară 0,2 1,2 1 din 83
Limfoame NH 0,4 1,1 1 din 91
Pancreas 0,2 1,1 1 din 91
Col uterin 0,6 0,9 1 din 111

Un instrument valabil de analiză a acestor diferenţe se poate utilize de CANCER Mondial pe sit-ul http://www-
dep. Iarc.fr/. Acest webside prezintă informaţii despre evoluţia cancerelor oferite de Desciptive Epidemiology
Group al IARC în patru baze de date ale OMS şi GLOBOCAN 2002. GLOBOCAN 2002 oferă date de incidenţă
şi mortalitate din 27 de cancere din toate ţările lumii în 2002.

Concluzii
Epidemilogia cancerului a contribuit la cunoaşterea diferenţelor regionale ale evoluţiei
cancerelor şi tendinţelor acestora în lumea întreagă. Aceasta a ajutat la identificarea factorilor
de risc în relaţie cu mediul, stilul de viaţă inclusive fumatul, alcoolul, obiceiuri alimentare şi
factorii asociaţi locului de muncă, poluării care sunt importanţi pentru poluarea care pot
explica parţial diferenţele de incidenţă a cancerelor.
• Epidemiologia a adus argumente puternice pentru identificarea unor factori
 etiologici furnizând dovezi esenţiale că factorii de mediu sunt reponsabili de
diferenţele internaţionale observate, referitor la ratele de apariţie a cancerului.
• Epidemiologia cancerelor a furnizat informaţii remarcabile cu privire la cauzele
cancerelor în diferite populaţii ale lumii, contribuind la progresele terapiei
cancerului din ultimii 30 de ani.

Bibliografie

1. Primic-Zakelj M. Cancer epidemiology. In Scrijvers D, Senn HJ, Mellstedt H, Zakotnk B ( eds) European
Society of Medical Oncology Handbook of Cancer Prevention. Informa Healthcare 2008: 1- 28.
2. Şuteu O. Epidemiologia cancerului. In Nagy Viorica ( ed) Principii de cancerologie generală.Curs pentru
studenţi. Editura Medicală Universitară “ Iuliu Haţeganu”Cluj-Napoca 2007: 1-24.
3. Johnson BE, Rudin CM, Salgia R. Novel and targeted gents for small cell lung cancer.In American Society
of Clincal Oncology Educational Book, 44th Annual Meeting, Alexandia; VA 2008: 363-367.
4. Miron L. Epidemiologia cancerelor umane. In Miron L (ed) Oncologia generală. Ed. Egal, Bacău 2000: 16-
26.
5. Xiaomei MA, Herbert YU, Ahmedin MJ, Garcia M, Byers T. Epidemiology of cancer. In DeVita,Jr VT,
Lawrence TS, Rosnberg SA, DePinho RA, Weinberg RA (eds): DeVita, Hellman, and Rosenberg’s Cancer-
principles and practice of oncology. 8th edition, Wolter Kluwer/Lippincott Williams& Wilkins,
Philadelphia 2008: 245- 282.
6. Subramaniton J, Govindan R.- Lung cancer. In Govondan R (ed): The Washington Manual of Oncology.
Second edition, Wolter Kluwer/Lippincott Williams& Wilkins, Philadelphia 2008:134-148.
7. Edelman MJ, Gandara RM. Lung cancer. In Casciato DA (ed): Manual of clinical oncology. Sixth edition.
Wolters Kluver/ LippincottWilliams & Wilkins, Philadepphia 2009:169-187.
8. Sutcliffe S, Visvanathan K, Platy EA. Use of epidemiology. In Abelofff MD, Armitage JO, Niederhuber JE,
Kastan MB, McKenna WG (eds) Abeloff’s Clinical Oncology. Fourth Edition, Churchill Livingstone
Elsevier, Phildelphia PA 2008: 343-360.
9. Roman V., Georgescu M.- Aspecte din dinamica mortalităţii cancerului în România (1958-1998) în volumul
de rezumate: „Programul manifestărilor şi rezumatul lucrărilor Congresului Naţional de Oncologie”,
Bucureşti,14-16 octombrie 1999, R34.
10. Simone Mathoulin-Pelissier in Lacave R, Larsen Ch-Jaques, Robert J.( eds) - Cancerologie fondamentale.
John Libbey Eurotext. Paris 2005 : 293- 303.
11. Ruddon RW. Causes of cancer. In Ruddon RW.(ed) Cancer biology. Fourth edition, Oxford University
Press, New York 2007: 17-55.
12. Stepans FO, Aigner KR. Epidemilogy. In Stephens FO, Aigner KR (eds) Basics of oncology. Springer-
Verlag, Berlin Heidelberg 2009: 17-48.
13. Bondy ML, Chang S. Cancer epidemiology. In Chang AE et al.(eds) Oncology- an evidence-based
approach: Springe, New York 2006: 287- 300.