Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
_____________________________
CUPRINS
ABREVIERI
CAPITOLUL I
Consideraţii introductive
Secţiunea I
Scurt istoric – Uniunea Europeană
Secţiunea a II-a
Concepte
CAPITOLUL II
Reglementări comunitare privind libera circulaţie a persoanelor în
cadrul UE
Secţiunea I
Prevederile tratatului de la Maastricht, Amsterdam şi Actului Unic
European şi legislaţia derivată
Secţiunea a II-a
Acquis-ul Schengen
1. Politica comunitară în domeniul vizelor
2. Politica comunitară privind migraţia şi azilul
3. Protecţia datelor cu caracter personal
CAPITOLUL III
Conţinutul material
Secţiunea I
Dreptul de intrare şi de şedere
1
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
1. Directiva nr. 68/360
2. Directiva nr. 2004/38
Secţiunea a II-a
Liberul acces la angajare şi egalitatea de tratament
1. Regulamentul nr. 1612/68
2. Regulamentul nr. 2434/92
Secţiunea a III-a
Libertatea în procesul angajării
Secţiunea a IV-a.
Egalitatea de tratament
1. Domeniul profesiilor reglementate
2. Profesiile nereglementate
3. Recunoaşterea diplomelor academice
Secţiunea a V-a
Condiţiile de muncă egale cu ale lucrătorilor naţionali
Secţiunea a VI-a
Avantajele sociale şi fiscale
Secţiunea a VII-a
Accesul în şcolile de pregătire profesională sau în casele de pensionari
Secţiunea a VIII-a
Drepturi sindicale; drepturi de reprezentare şi management
Secţiunea a IX-a
Accesul la locuinţă
Secţiunea a X-a
Membrii de familie ai lucrătorului migrant
1. Rezidenţă
2. Angajare
3. Accesul copiilor la cursurile de pregătire profesională şi
ucenicie
2
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
4. Accesul membrilor de familie la avantaje sociale
Secţiunea a XI-a
Dreptul de a rămâne pe teritoriul unui stat membru după desfăşurarea
unei activităţi salariate în acel stat
Secţiunea a XII-a
Angajarea în administraţia publică
Secţiunea a XIII-a
Restricţii ale dreptului de intrare şi dreptului de şedere pe motive de
ordine publică, securitate publică şi sănătate publică
CAPITOLUL IV
Instituţii competente
CAPITOLUL V
Libertatea de stabilire şi cea de a presta servicii
Secţiunea I
Regimul juridic al libertăţii de prestare a serviciilor
1. Specificitatea L. P. S.
2. Specificitatea L. P. S. în unele sectoare economice
Secţiunea a II-a
L.P.S. activă şi L.P.S. pasivă
3
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
G. Principiul proporţionalităţii
H. Consecinţele: posibilitatea unui tratament specific pentru
prestatorii de servicii sau a unui tratament naţional "atenuat"
CAPITOLUL VI
Tratatul de la Lisabona
CONCLUZII
ANEXE
BIBLIOGRAFIE
4
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
ABREVIERI
5
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
CAPITOLUL I
Consideraţii introductive
Secţiunea I
Scurt istoric – Uniunea Europeană
1
Andrei Popovici, Nicolae Voiculescu – Dreptul social european, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2003,
p.70.
6
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
În plus, Actul Unic European a extins sfera competenţelor Comunităţii şi a
introdus o serie de schimbări procedurale menite să accelereze procesul decizional
la nivel comunitar.
La 7 februarie 1992, a fost semnat la Maastricht, Tratatul privind Uniunea
Europeană (TUE). Prin ratificarea sa, la sfârşitul anului 1993, de către toate statele
membre ale Comunităţii Europene (numită de acum oficial Uniunea Europeană),
s-a deschis drumul realizării, în etape, atât a unei uniuni politice, cât şi a unei
uniuni economice şi monetare, constituind, fără îndoială, un reper fundamental în
istoria civilizaţiei europene.
Prin Tratatul de la Amsterdam(1997), Uniunea Europeană cunoaşte, într-o
anumită măsură, unele transformări. Îi sunt încredinţate noi sarcini, rolul
cetăţeanului este accentuat, iar caracterul democratic al instituţiilor este consolidat.
Necesitatea adoptării acestui Tratat rezultă din faptul că, deşi el urmează
altor două mari modificări privind competenţele şi instituţiile Uniunii (AUE –
1986, Tratatul de la Maastricht – 1992) erau, încă, necesare răspunsuri la
numeroasele probleme care au rămas deschise. Acestea priveau, îndeosebi, rolul şi
drepturile cetăţenilor europeni, eficacitatea şi caracterul democratic al instituţiilor
europene, ca şi responsabilităţile internaţionale ale Uniunii.
Tratatul de la Amsterdam se prezintă ca o revizuire a Tratatelor institutive,
deşi acestea au fost modificate prin Tratatul de la Maastricht.
Tratatul de la Amsterdam cuprinde trei părţi: modificări ale Tratatului asupra
UE; simplificarea Tratatelor; dispoziţii generale şi finale. Celor trei părţi li se
adaugă: Actul final, 13 Protocoale şi 58 de Declaraţii comune.2
O conferinţă interguvernamentală convocată pentru a dezbate problemele
instituţionale legate de viitoarea extindere a Uniunii, s-a terminat la 11 decembrie
2000, prin adoptarea Tratatului de la Nisa, a cărui ratificare de către statele membre
s-a încheiat la sfârşitul anului 2002.
Tratatul de la Nisa este un Tratat care modifică Tratatul privind Uniunea
Europeană, tratatele de instituire a Comunităţilor Europene precum şi anumite acte
conexe.
Reformele de la Nisa au pregătit structura instituţională a UE pentru
extinderea prin aderarea a noi state.
2
Augustin Fuerea, Drept comunitar al afacerilor, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2006, p. 19.
7
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
Tratatul de la Lisabona consolidează democraţia în UE, precum şi capacitatea
acesteia de a promova, zi de zi, interesele cetăţenilor săi.3
Secţiunea a II-a
Concepte
3
http://europa.eu/lisbon_treaty/index_ro.htm
4
Augustin Fuerea, Drept comunitar al afacerilor, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2006, p. 23.
8
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
Libera circulaţie a lucrătorilor se defineşte prin dreptul de a răspunde la
oferte privind locuri de muncă, de a se deplasa în acest scop pe teritoriul statelor
membre, de a rămâne pe teritoriul statelor membre pentru a desfăşura o activitate,
precum şi de a rămâne pe teritoriul unuia din acestea după ce o persoană a
desfăşurat o activitate.
9
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
CAPITOLUL II
Reglementări comunitare privind libera circulaţie a
persoanelor în cadrul UE
Secţiunea I
Prevederile tratatului de la Maastricht, Amsterdam şi
Actului Unic European şi legislaţia derivată
10
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
circulaţie a persoanelor) şi a prevăzut o perioadă de 5 ani până la momentul în care
se vor aplica procedurile comunitare şi în aceste domenii.
Prin politica sa, Uniunea Europeană are în vedere crearea unei zone europene
de libertate, securitate şi justiţie în care nu mai este nevoie de controlul persoanelor
la frontierele interne, indiferent de naţionalitate. În acelaşi timp, se desfăşoară un
amplu proces de implementare a unor standarde comune în ceea ce priveşte
controlul la frontierele externe ale Uniunii şi politicile de vize, azil şi imigraţie.
Marea Britanie şi Irlanda nu au acceptat să ia parte la măsurile din cadrul Titlului
IV al Tratatului de la Roma, iar Danemarca va participa doar în cadrul măsurilor
referitoare la politica de vize.
Libera circulaţie a persoanelor constituie una dintre cele patru libertăţi din
cadrul pieţei interne şi a politicilor comunitare la nivelul Uniunii Europene, alături
de libera circulaţie a produselor, libera circulaţie a serviciilor şi libera circulaţie a
capitalurilor. Cetăţenii europeni beneficiază de dreptul fundamental de a se deplasa
şi de a se stabili unde doresc. Dar, pentru a fi cu adevărat în avantajul tuturor,
libertatea de circulaţie a persoanelor trebuie însoţită de un nivel corespunzător de
securitate şi justiţie. La Amsterdam, această dublă cerinţă a fost înscrisă în Tratat
sub forma înfiinţării progresive a unei zone de libertate, securitate şi justiţie.
Abolirea controalelor la frontieră nu a fost însă pe deplin înfăptuită în cadrul
Uniunii. Obiectivul a fost realizat doar de câteva state membre în baza Convenţiei
de Implementare a Acordului Schengen (semnată la 19 iunie 1990 şi intrată în
vigoare la 26 martie 1995).
Protejarea drepturilor fundamentale ale omului reprezintă unul dintre
principiile de bază ale dreptului comunitar, dar nici Tratatul de la Roma, şi nici
Tratatul asupra Uniunii Europene, cunoscut şi sub denumirea de Tratatul de la
Maastricht, nu conţin o listă a drepturilor fundamentale.
Obiectivul demersurilor privind respectarea drepturilor omului în Uniune
este acela de a asigura protejarea acestor drepturi în proiectarea, aplicarea şi
interpretarea legislaţiei comunitare.
În contextul necesităţii de compatibilitate cu drepturile fundamentale
recunoscute şi protejate de constituţiile statelor membre, Curtea Europeană de
Justiţie a recunoscut o serie de drepturi cunoscute ca fiind fundamentale (ex.
aspecte ale liberei circulaţii: tratamentul egal, nediscriminarea, libertatea de
asociere, libertatea de profesare, libertatea comercială, libertatea industrială,
libertatea concurenţială). Toate acestea au făcut obiectul unor procese desfăşurate
în faţa Curţii de Justiţie, dar aceasta nu a dat o definiţie abstractă a scopului
protejării drepturilor fundamentale ale individului. Astfel, au apărut probleme în
distingerea unui drept economic fundamental de altul şi în distingerea acestora de
“libertăţile fundamentale” menţionate explicit în Tratatul de la Roma – libera
circulaţie a persoanelor, libera circulaţie a bunurilor, libertatea de a furniza servicii
şi libertatea de stabilire.
11
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
Carta Drepturilor Fundamentale a fost semnată în cadrul Consiliului
European de la Nisa (decembrie 2000) de Consiliul UE, Parlamentul European şi
Comisia Europeană. Aceasta aduce într-un cadru unic drepturile civile, politice,
economice, sociale stipulate într-o serie de documente internaţionale, europene şi
naţionale. Din punct de vedere al sferei subiectelor de drept, Carta nu face nici o
deosebire între cetăţeni, întrunind – pentru prima dată – în cadrul unui document
unic drepturile tuturor persoanelor care se găsesc în mod legal pe teritoriul Uniunii
Europene. Articolul 15 alineatul 1 al Cartei vorbeşte despre dreptul oricărui
cetăţean sau cetăţene a Uniunii de a avea libertatea de a căuta un serviciu, de a
lucra, de a se stabili sau de a furniza servicii în orice stat membru. Tot acest
articol, în alineatul 3 dispune ca “rezidenţii ţărilor părţi, care sunt autorizaţi să
muncească pe teritoriul statelor membre, au dreptul la condiţii de muncă
echivalente cu acelea de care beneficiază cetăţenii sau cetăţenele Uniunii
Europene”.
Carta cuprinde şi importante elemente de supra-naţionalitate, în special în
legătură cu cetăţenia europeană şi consecinţele sale. Astfel, în spiritul prevederilor
Tratatului Uniunii europene, modificat la Amsterdam, se recunoaşte dreptul de vot
oricărui cetăţean al Uniunii şi dreptul de a fi ales în cadrul alegerilor pentru
Parlamentul European, în oricare stat membru al Uniunii în aceleaşi condiţii ca şi
rezidenţii acelui stat. În acelaşi timp, toţi cetăţenii Uniunii Europene au dreptul să
circule liber în spaţiul european, să aibă acces la documente şi să se adreseze
Mediatorului European pentru exercitarea dreptului de petiţionare.
Libera circulaţie a persoanelor urmăreşte, din punct de vedere economic, să
creeze, în primul rând, o piaţă unică a forţei de muncă, iar din punct de vedere
politic să realizeze o mai mare coeziune a popoarelor ce compun Uniunea
Europeană prin eliminarea barierelor privind migraţia şi promovarea unei "cetăţenii
comunitare". Dreptul la libera circulaţie şi de stabilire a persoanelor este prevăzut
în titlul III, intitulat „Libera circulaţie a persoanelor, serviciilor şi capitalurilor",
din partea a treia a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene.
Conform art. 3 paragraful l lit. c din Tratatul CE, acţiunea Comunităţii,
urmăreşte crearea „unei pieţe interioare concretizată prin înlăturarea, între statele
membre, a obstacolelor la libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor
şi a capitalurilor", iar art. 18 TCE prevede că „orice cetăţean al Uniunii are dreptul
de a circula şi de a şedea liber pe teritoriul statelor membre".
De asemenea, libera circulaţie a forţei de muncă trebuie să permită ţărilor
care se confruntă cu un anumit nivel al şomajului să exporte din surplusul său către
ţările în care se înregistrează o penurie a mâinii de lucru.
Tratatele comunitare fac distincţie între salariaţi(lucrători) şi persoane
precum liber-profesioniştii, oamenii de afaceri, care includ atât persoanele fizice
cât şi cele juridice.
12
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
Libera circulaţie a lucrătorilor este prezentată în Tratatul de la Roma, ce a
instituit Comunitatea Economică Europeană, în articolele 48-49, după dispoziţiile
referitoare la libera circulaţie a mărfurilor şi în corelaţie cu libera circulaţie a
serviciilor şi capitalurilor.
Libera circulaţie presupune că lucrătorul care se deplasează răspunde unei
oferte efectiv făcute cu privire la un loc de muncă. Nu este vorba, aşadar, de dreptul
de a pleca în mod liber pe teritoriul ţărilor membre pentru a căuta un loc de muncă.
Ca un corolar al acestei libertăţi, statelor membre li se cere să abolească orice
discriminare între lucrători bazată pe naţionalitate, cu privire la angajare,
remunerare şi celelalte condiţii de muncă şi angajare (art. 48, par. 2).
O restricţie importantă este adusă de paragraful 3 al aceluiaşi articol: statele
membre pot limita dreptul liberei circulaţii pentru raţiuni de ordine, securitate sau
sănătate publică.
Libera circulaţie a lucrătorilor reprezintă în fapt o concretizare în domeniul
forţei de muncă a principiului general cuprins în articolului 6 al Tratatului CEE
conform căruia "în domeniul aplicării prezentului tratat, şi fără a aduce prejudicii
dispoziţiilor particulare pe care acesta le prevede, este interzisă orice discriminare
pe baza naţionalităţii."
Importanţa acestui principiu a fost marcat şi de Curtea de Justiţie care a
subliniat că articolul 48 este direct aplicabil în sistemele juridice din fiecare stat
membru făcând inaplicabilă orice dispoziţie juridică naţională contrară.5
Curtea de Justiţie a mai precizat că articolul 48 se aplică chiar dacă munca
este depusă în afara Comunităţii, atât timp cât relaţia juridică de angajare este
perfectată în cadrul Comunităţii.
Cerinţelor înscrise în Tratatul CEE le-a fost acordată mai multă consistenţă
prin intermediul unei bogate legislaţii derivate. Este vorba de o serie de
regulamente şi directive, dintre care cele mai importante sunt:
5
Comisie c. Republica Franceză, cazul nr. 167/73.
13
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
e) Directiva 2004/38 privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe
teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora, de
modificare a Regulamentului CEE nr. 1612/68 şi de abrogare a directivelor
64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE,
90/364/CEE, 90/365/CEE si 93/96/CEE.
f) Directiva Consiliului 77/486/CE din 25 iulie 1977 privind educația
copiilor lucrătorilor migranți.
g) Directiva Consiliului 93/96/CEE privind dreptul de rezidență al
studenților;
h) Directiva 89/48/CE din 21 decembrie 1988 privind sistemul general
de recunoaștere al diplomelor acordate pentru completarea educației profesionale și
pregătirea cu o durată de 3 ani, modificată de Directiva Consiliului 92/51/CE din
18 iunie 1992;
14
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
După cum se observă, se acordă o semnificaţie largă noţiunii de lucrător
salariat. Lucrător, în înţelesul dreptului comunitar, este şi cel care prestează doar o
activitate ocazională sau cu timp parţial. E suficient ca activitatea să fie efectivă, să
nu fie pur şi simplu una benevolă (cazul Levin Nr. 53/81).
Pentru acordarea statutului de lucrător, munca prestată trebuie, de asemenea,
să îndeplinească sau să derive dintr-un scop economic (cazul Bettray Nr. 344/87).6
Activitatea desfăşurată trebuie deci să fie reală şi efectivă7, astfel că persoana
care prestează munci cu caracter neregulat sau pe durată limitată, dar în cadrul unui
contract de muncă ocazional, cum este cel prevăzut de legislaţia olandeză, intră sub
incidenţa reglementărilor comunitare8. Dacă munca este reală şi efectivă, nu este
indispensabil ca ea să-i aducă persoanei care o prestează venituri suficiente de trai,
acestea putând fi inferioare minimului de existenţă din statul membru respectiv9. De
asemenea, nu contează modalităţile de remunerare, astfel că pescarul plătit în raport
de vânzarea peştelui prins este considerat lucrător10.
Cerinţa ca munca să fie efectivă înseamnă ca activitatea pe care o depune
lucrătorul să contribuie la ameliorarea cantitativă sau calitativă a producţiei
întreprinderii. Curtea de Justiţie nu a recunoscut calitatea de lucrător comunitar, în
sensul art. 39 TCE, resortisantului unui stat membru care presta în alt stat membru
activităţi care constituiau un mijloc de reeducare, deoarece persoana în cauză,
deşi presta o activitate reală, nu urmărea un interes economic, ci doar un interes
social11. Activitatea desfăşurată nu putea fi considerată o activitate economică
reală şi efectivă, aceasta având ca finalitate dobândirea de către cel interesat a
capacităţii de a ocupa în viitor un loc de muncă12.
Salariul pe care îl primeşte lucrătorul comunitar, reflectă caracterul real
şi efectiv al muncii, deoarece salariul este indispensabil pentru existenţa
contractului de muncă13.
Nu prezintă importanţă denumirea dată plăţii făcute pentru munca prestată.
Pentru definirea calităţii de lucrător comunitar, Curtea de Justiţie a reţinut
criteriul subordonării acestuia faţă de angajator, care are prerogativa de a da
dispoziţii, de a controla respectarea acestora şi de a aplica sancţiuni14.
Mult mediatizată a fost cauza adusă în faţa Curţii de fotbalistul belgian Jean-
Marc Bosman. Acesta a susţinut că aşa zisa „clauză a naţionalităţii”, existentă în
6
Nicolae Voiculescu – Drept comunitar al muncii, Editura Rosetti, Bucureşti, 2005, p.86.
7
C.J.C.E., hotărârile din 21 iunie 1988, în cauza 197/86.
8
C.J.C.E., hotărârea din 26 februarie 1992, în cauza 357/89.
9
C.J.C.E., hotărârea din 23 martie 1982, în cauza 53/81; hotărârea din 3 iunie 1986, în cauza 139/85.
10
C.J.C.E., hotărârea din 14 decembrie 1989, în cauza 3/87.
11
Hotărârea din 31 mai 1989, în cauza 344/87.
12
Hotărârea din 31 mai 1989, în cauza 344/87.
13
Bernard Teyssie, Droit europeen du travail, Ed. Litec ,2002, p. 81.
14
Idem, p.82.
15
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
fotbalul profesionist contravine art. 48 al Tratatului C.E.E., fiindcă limita libertatea
de mişcare a lucrătorilor în interiorul Uniunii.
Mai mult, Avocatul General al Curţii a apreciat că obligaţia clubului care
preia un jucător de a plăti o primă de transfer pentru acesta restrânge şi ea libertatea
de mişcare a jucătorilor. Cele două aspecte contravin, totodată, articolelor 85 şi 86
ale Tratatului, care interzic abuzurile de poziţie dominantă.
Curtea a stabilit prin jurisprudenţa sa, că libera circulaţie a forţei de muncă
stabilită prin articolul 48 are scopul de a acorda dreptul lucrătorilor de a-şi ridica
standardul de viaţă prin orice mijloace, chiar dacă acesta nu este suficient pentru
atingerea nivelului minim de subzistenţă într-un stat anume şi nu este menită numai
să realizeze o piaţă unică în beneficiul economiei statelor. Faptul că lucrătorul are
mijloace adiţionale, cum sunt sprijinul familiei sau proprietăţile private pentru a-şi
suplimenta veniturile nu afectează statutul său de lucrător protejat în cadrul
Comunităţii (Cazul Levin, nr. 53/81).
16
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
Directiva 2004/38 a cuprins în definiţia "membrului de familie" şi partenerul
cu care cetăţeanul Uniunii a contractat un parteneriat înregistrat, pe baza legislaţiei
unui stat membru, dacă legislaţia statului membru gazdă tratează aceste parteneriate
drept echivalente ale căsătoriei şi în conformitate cu condiţiile prevăzute în
legislaţia relevantă a statului membru gazdă.15
Secţiunea a II-a
Acquis-ul Schengen
15
Nicolae Voiculescu, op. cit., p.89.
16
Victor Aelenei, Legislație Schengen, Ed. Pro Universitaria, București 2010, p.175
17
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
dificultăţilor tehnice apărute în legătură cu punctul "S.I.S."17, intrarea în vigoare a
Acordului a devenit efectivă la 26 martie 1995, între anumite state semnatare18.
Italia şi Austria se alătură din nou în anul 1997. Aderarea statelor Consiliului
nordic19 a fost avută în vedere pentru anul 1999. În ceea ce priveşte Regatul Unit şi
Irlanda nu este prevăzută nici o dată. Situaţia acestor două state a fost luată în
considerare în încorporarea acquis-ului Schengen în Tratatul de la Amsterdam.
Astfel, suntem în prezenţa unei cooperări mult mai strânse decât cea care rezultă
din dreptul comunitar în materia justiţiei şi poliţiei. Această cooperare mai strânsă20
a fost integrată în ordinea juridică comunitară printr-un protocol anexat Tratatului
de la Amsterdam. De asemenea, s-a prevăzut ca Uniunea să ia, în mod progresiv, în
temeiul articolelor 29 şi următoarele, sau printr-o convenţie, măsurile necesare
pentru a dezvolta sau pentru a înlocui dispoziţiile convenţiei Schengen, altele având
cel puţin acelaşi nivel de protecţie şi de securitate şi cu anumite derogări pentru
Regatul Unit şi Irlanda21.
Deci, semnarea celor două acorduri Schengen (Acordul Schengen – semnat
la 14 iunie 1985 şi Convenţia de Aplicare a Acordului Schengen – semnată la 19
iunie 1990 şi intrată în vigoare la 26 martie 1995) reprezintă una dintre cele mai
importante etape în procesul evolutiv vizând libera circulaţie a persoanelor.
În prezent, 30 de state fac obiectul reglementărilor din domeniul Schengen,
respectiv cele 27 de state membre ale Uniunii Europene şi 3 state care nu fac parte
din Uniunea Europeană (Islanda, Norvegia şi Elveţia). Dintre aceste 30 de state,
doar 25 de state aplică în totalitate acquisul Schengen ; cele 5 state, care sunt
membre ale Uniunii Europene şi care nu aplică în totalitate acquis-ul Schengen,
sunt:
1. Marea Britanie;
2. Irlanda;
3. Cipru;
4. România;
5. Bulgaria.
17
Sistemul Informatic Schengen.
18
Franţa, Benelux, Germania, Spania şi Portugalia.
19
Norvegia, Suedia, Islanda, Finlanda
20
Art. 35 T.U.E.
21
În acest sens, a se vedea Decizia Consiliului din 20 mai 1999: J.O.C.E., L. 176, 10 iulie 1999, care integrează
anumite norme comunitare (vize comunitare, trafic de stupefiante, controalele la punctele de trecere rutieră,
procedurile informaţionale de consultare, confidenţialitate).
18
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
22
Politica Europeană în domeniul vizelor, Ed. MAI, 2009, p.5
23
Regulamentul Consiliului 539/2001 fixează lista ţărilor terţe ai căror resortisanţi sunt supuşi obligaţiei de viză
pentru a trece frontierele externe ale spaţiului comunitar. Regulamentul stabileşte şi lista ţărilor ai căror cetăţeni sunt
exceptaţi de la această obligaţie.
19
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
- viza pentru şederile de scurtă durată, care este uniformă, valabilă pe
teritoriile tuturor statelor membre şi se poate prezenta în una din următoarele
forme: a) viza de călătorie valabilă pentru una sau mai multe intrări, fără ca
durata unei şederi neîntrerupte sau durata totală a şederilor succesive,
calculată de la data primei intrări, să depăşească trei luni pe semestru; b) viza
de tranzit, care permite titularului său tranzitarea teritoriilor statelor membre
o dată, de două ori sau, în mod excepţional, de mai multe ori, pentru a se
deplasa pe teritoriul unui stat terţ, fără ca durata unui tranzit să depăşească
cinci zile.
- viza pentru şederi de lungă durată, care se eliberează pentru o perioadă mai
mare de trei luni. Aceste vize sunt calificate ca fiind vize naţionale şi se
eliberează de statele membre conform propriilor legislaţii.24
Tot cu privire la accesul în spaţiul comunitar, Convenţia stabileşte
reglemetări privind condiţiile referitoare la circulaţia străinilor (art. 19-24)
permisele de şedere şi semnalarea de neadmitere (art. 25) şi măsurile de
acompaniament (art. 26-27).
La data de 15.09.2009 a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Regulamentul nr.810 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009
privind instituirea unui Cod comunitar de vize care a intrat în vigoare din data de
5 aprilie 2010. Acesta reunește într-un singur document toate dispozițiile legale
care reglementează deciziile în materie de vize, sporind astfel gradul de
transparență, consolidând securitatea juridică și asigurând un tratament egal al
solicitanților. În acest mod sunt armonizate regulile și practicile statelor Schengen
(22 de state membre și 3 state asociate) care aplică politica comună în materie de
vize. De asemenea, cuprinde și norme de determinare a statului membru
responsabil pentru o cerere de viză, armonizând dispozițiile privind prelucrarea
cererilor și a deciziilor.
24
Nicoleta Diaconu, Viorel Marcu – Drept comunitar Partea specială – Politicile comunitare, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 2003, p. 76.
20
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
Pentru a asigura un tratament egal al solicitanților de viză, a fost redactat
manualul pentru prelucrarea cererilor de viză (adoptat de Comisie la 19.3.2010),
care va fi pus la dispoziția personalului consular al statelor membre.
22
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
53); aplicarea principiului non bis in idem (art. 54-57); extrădare (art. 59-66);
trasferul executării hotărârilor judecătoreşti penale (art. 67-69); regimul
stupefiantelor (art. 70-76); regimul armelor de foc şi muniţiei (art. 77-91).
În cadrul Uniunii Europene, fiecare stat membru își stabilește propria politică
de imigrație. Este liber să decidă asupra procedurilor de intrare, asupra tipurilor de
locuri de muncă disponibile pentru imigranți, asupra țărilor de origine ale acestora
și asupra numărului de persoane care vor fi admise. Totuși, liderii la nivel de UE au
recunoscut că imigrația este o prioritate comună și că țările lor se confruntă cu
provocări similare. Prin urmare, au decis să coordoneze aspecte importante ale
politicii de imigrație.
Acestea includ imigrația ilegală și integrarea imigranților și a familiilor
acestora în structurile economice și sociale locale. Au convenit, de asemenea,
asupra unei abordări comune pentru a face față problemei majore legate de
imigranții ilegali: modul de interceptare și de repatriere a acestora, precum și o
cooperare mai strânsă cu țările de tranzit și de origine.27
27
Comisia Europeană, Direcția Generală Comunicare, Europa în mișcare p. 7
28
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 254 din 19.08.1997
29
Victor Aelenei, op. cit. p. 211
23
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
Reglementările comunitare stabilesc în beneficiul solicitanţilor de azil sau a
statutului de refugiat, un standard minim de viaţă şi respectarea drepturilor lor pe
perioada desfăşurării procedurilor de acordare a dreptului de azil sau de refugiat.30
Țările UE au o lungă tradiție de acordare a unui refugiu sigur pentru
persoanele care solicită azil în mod legitim. De asemenea, țările UE sunt obligate să
le protejeze prin legislația internațională. Dreptul la azil este garantat prin Carta
drepturilor fundamentale a UE, adoptată în 2000. Guvernele naționale au luat deja
o serie de măsuri pentru a garanta că toate persoanele care caută protecție în UE
sunt tratate corect și eficient. Normele UE armonizează procedurile de la nivel
național privind modul în care trebuie procesate cererile de azil. Acestea stabilesc
standarde minime privind modul în care persoanele care solicită azil ar trebui
primite, precum și criterii fixe pentru cei care se califică pentru protecție
internațională. Acest fapt înseamnă că se face o distincție între persoanele cu o
reală nevoie de protecție și acelea care au ales să se mute pentru a-și îmbunătăți
nivelul de trai.31
24
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
caracter personal; garanţii pentru protecţia drepturilor persoanelor fizice ale căror
date se prelucrează automatizat; categoriile speciale de date cu caracter personal şi
regulile fluxului transfrontalier de date în cadrul cooperării internaţionale.32
Alte acte normative care reglementează acest domeniu sunt:
• Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24
octombrie 1995 (Directiva privind protecţia datelor cu caracter personal)
armonizează legislaţia naţională care impune practici de înaltă calitate privind
gestiunea datelor din partea „operatorilor de date” şi garantarea unei serii de
drepturi pentru persoanele fizice;
• Directiva 2002/58/CE asupra confidenţialităţii şi comunicaţiilor
electronice din 12 iulie 2002 garantează prelucrarea datelor cu caracter personal şi
protecţia confidenţialităţii în sectorul
comunicaţiilor publice;
• Regulamentul 45/2001 privind protecţia persoanelor fizice cu privire la
prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile şi organele comunitare
şi cu privire la libera circulaţie a
acestor date din 18 decembrie 2000 reglementează prelucrarea datelor
cu caracter personal ale persoanelor fizice de către instituţiile şi
organele comunitare.
CAPITOLUL III
Conţinutul material
32
Nicoleta Diaconu, Viorel Marcu, op. cit. p. 78.
25
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
Secţiunea I
Dreptul de intrare şi de şedere
2. Directiva 2004/38
33
JOCE nr. C 166 din 26 iunie 1991, p. 11.
26
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
Prin Directiva 2004/38 s-a dorit să se codifice şi să se revizuiască
instrumentele comunitare existente care tratează în mod separat salariaţii,
persoanele care exercită o activitate independentă, precum şi studenţii şi alte
persoane inactive în scopul simplificării şi întăririi dreptului la liberă circulaţie şi
şedere34 pentru toţi cetăţenii Uniunii. Ca atare, Directiva 68/360 se abrogă de la 30
aprilie 2006, urmând ca sediul materiei să fie Directiva 2004/38.
Ambele acte comunitare reţin dreptul de intrare pe teritoriul unui stat
membru pe baza unei cărţi de identitate valabile sau a unui paşaport valabil,
precum şi necesitatea de a nu se impune cetăţenilor Uniunii nici o viză de intrare
sau formalitate echivalentă (art. 5, par. 1).
Spre deosebire de actul comunitar anterior, Directiva 2004/38 reţine nu
numai dreptul de intrare, ci şi dreptul de ieşire pe care-l au toţi cetăţenii Uniunii de
a părăsi teritoriul unui stat membru pentru a călători în alt stat membru (art. 4, par.
1).
Membrilor de familie care nu sunt resortisanţi ai unui stat membru li se cere
numai să deţină o viză de intrare în conformitate cu Regulamentul CE nr. 539/
2001, care enumeră ţările ale căror resortisanţi trebuie să posede vize, atunci când
traversează frontierele externe ale statelor membre, precum şi cele ale căror
resortisanţi sunt scutiţi de această cerinţă, sau, dacă este cazul, cu legislaţia
naţională. În scopul facilitării liberei circulaţii a membrilor de familie care nu sunt
resortisanţi ai unui stat membru, cei care au obţinut deja un permis de rezidenţă ar
trebui să fie scutiţi de necesitatea de a obţine o viză de intrare în sensul
Regulamentului CE nr. 539/2001.
Cetăţenii Uniunii beneficiază de dreptul de şedere în statul membru gazdă
pentru o perioadă de cel mult trei luni, fără nici o condiţie sau formalitate, alta
decât cerinţa de a deţine o carte de identitate valabilă sau un paşaport valabil, fără a
se aduce atingere unui tratament mai favorabil aplicabil persoanelor care caută de
lucru, conform Curţii de Justiţie (art. 6).
Dreptul de şedere pentru o perioadă mai mare de trei luni se acordă, conform
art. 7alin. (1) al Directivei 2004/38, dacă cetăţenii Uniunii care-l valorifică:
a) sunt salariaţi sau exercită o activitate independentă în statul membru
gazdă;
b) deţin suficiente resurse pentru ei şi pentru membrii familiilor lor, astfel
încât să nu devină o povară pentru sistemul de asistenţă socială al statului membru
gazdă în timpul perioadei de şedere şi să dispună de o asigurare medicală care să
acopere ansamblul riscurilor în statul membru de primire, adică de o asigurare care
să se refere la orice boală35;
34
Regulementul nr. 883/2004 a clarificat şi terminologic termenii de "rezidenţă" şi cel de şedere. Astfel, "rezidenţa"
înseamnă locul în care locuieşte de obicei o anumită persoană, pe când "şedere înseamnă rezidenţă temporară
(Preambul alin. j) şi k)).
35
Bernard Teyssie, op. cit., p. 60.
27
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
c) - sunt înscrişi într-o instituţie privată sau publică, acreditată sau
finanţată de către statul membru gazdă pe baza legislaţiei sau practicilor sale
administrative, cu scopul principal de a urma studii, inclusiv de formare
profesională; si
- posedă o asigurare cuprinzătoare în statul membru gazdă şi asigură
autoritatea naţională competentă, printr-o declaraţie sau o altă procedură
echivalentă la propria alegere, că posedă suficiente resurse pentru ei înşişi şi pentru
membrii de familie, astfel încât să nu devină o povară pentru sistemul de asistenţă
socială al statului membru gazdă în timpul perioadei de şedere ; sau
d) sunt membri de familie care însoţesc ori se alătură unui cetăţean al
Uniunii care îndeplineşte condiţiile menţionate la lit. (a), (b) sau (c).
28
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
la art. 7, alin. 1, lit. c. Statelele membre nu pot cere ca această declaraţie să
precizeze valoarea resurselor.
Dat fiind că noţiunea de „resurse suficiente” este de natură să genereze o
serie de ambiguităţi şi neclarităţi, se prevede că statele membre nu pot stabili
valoarea acestora, ci trebuie să ia în considerare situaţia personală a persoanei în
cauză. În orice caz, această valoare nu poate fi mai mare decât pragul sub care
resortisanţii din statul membru gazdă pot beneficia de asistenţă socială, sau, dacă
acest criteriu nu este aplicabil, mai mare decât pensia minimă de asigurări sociale
plătită de către statul membru gazdă.
De asemenea, alin. 5 al art. 8 enumeră documentele care pot fi cerute
membrilor de familie ai cetăţenilor Uniunii, care sunt ei înşişi cetăţeni ai Uniunii, în
vederea eliberării certificatului de înregistrare.
Dreptul de şedere al membrilor de familie ai unui cetăţean al Uniunii care nu
sunt resortisanţi ai unui stat membru se confirmă, în condiţiile art. 10 al Directivei
2004/ 38, prin eliberarea unui document intitulat „Permis de şedere de membru de
familie pentru un cetăţean al Uniunii".
Acest permis de şedere, care are natura juridică a permiselor de rezidenţă ce
se acordau în temeiul Directivei 68/360, este valabil timp de cinci ani de la data
eliberării, cu posibilitatea reînnoirii sau pe perioada prevăzută de şedere a
cetăţeanului Uniunii, dacă această perioadă este mai mică de cinci ani (art. 11).
Valabilitatea permisului de şedere nu este afectată de absenţe temporare care
nu depăşesc şase luni pe an sau de absenţe de durată mai mare datorată serviciului
militar obligatoriu, sau de o absenţă de maximum douăsprezece luni consecutive
determinată de motive importante, precum sarcina şi naşterea, boli grave, studiu
sau formare profesională, sau mutare în interes de serviciu în alt stat membru sau
într-o ţară terţă.
Decesul sau plecarea cetăţeanului Uniunii din statul membru gazdă nu
afectează dreptul de şedere al membrilor săi de familie care sunt resortisanţi ai unui
stat membru.
Membrii de familie care nu sunt resortisanţi ai unui stat membru nu-şi pierd
dreptul de şedere în cazul decesului capului familiei, cu condiţia să fi avut reşedinţa
în statul membru gazdă în calitate de membri de familie timp de cel puţin un an
înainte de decesul cetăţeanului Uniunii (art. 12).
Totuşi, înainte de a dobândi dreptul de şedere permanentă, dreptul de şedere
al persoanelor interesate rămâne supus obligaţiei ca aceştia să poată dovedi că sunt
salariaţi sau persoane care exercită o activitate independentă sau că au suficiente
resurse pentru ei înşişi şi pentru membrii familiilor lor, astfel încât să nu devină o
povară pentru sistemul de asistenţă socială al statului membru gazdă în timpul
perioadei de şedere şi că posedă o asigurare medicală cuprinzătoare. Aceşti membri
de familie îşi menţin dreptul de şedere exclusiv pe bază personală.
29
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
De asemenea, plecarea cetăţeanului Uniunii din statul membru gazdă sau
decesul său nu atrage pierderea dreptul de şedere pentru copiii săi sau pentru
părintele care are custodia acestor copii, indiferent de naţionalitate, în cazul în care
copiii îşi au reşedinţa în statul membru gazdă şi sunt înscrişi într-o instituţie de
învăţământ pentru a studia acolo, până la terminarea studiilor.
Divorţul, anularea căsătoriei cetăţeanului sau încetarea parteneriatului său
înregistrat nu afectează dreptul de şedere al membrilor familiei sale, care sunt
resortisanţi ai unui stat membru (art. 13).
Membrii familiei unui cetăţean al Uniunii care nu sunt resortisanţi ai unui
stat membru nu-şi pierd dreptul de şedere în cazul divorţului, anulării căsătoriei
cetăţeanului sau încetării parteneriatului său înregistrat în condiţiile prevăzute de
alin. 2 al art. 13, printre care aceea ca durata căsătoriei sau a parteneriatului
înregistrat să fi fost de cel puţin trei ani, ori soţul sau partenerul care nu este
resortisant al unui stat membru să aibă custodia copiilor cetăţeanului Uniunii.
Dreptul de şedere de care se bucură cetăţenii Uniunii Europene şi membrii
familiilor lor subzistă atât timp cât aceştia nu devin o povară exagerată pentru
sistemul de asistenţă socială al statului membru gazdă. Totuşi, preluând idei din
jurisprudenţa anterioară a Curţii de Justiţie, Directiva 2004/38 subliniază, la art. 14
alin. 4, că o măsură de expulzare nu trebuie să fie consecinţa automată a faptului că
cetăţeanul Uniunii sau membrii familiei sale au recurs la sistemul de asistenţă
socială al statului membru gazdă.
O măsură de expulzare nu poate fi adoptată împotriva unor cetăţeni ai
Uniunii Europene sau membrilor de familie ai acestora (cu excepţia situaţiilor în
care restricţionarea dreptului de şedere se face pe temeiul ordinii publice, siguranţei
publice sau sănătăţii publice) dacă (conform art. 14 alin.4):
a) cetăţenii Uniunii sunt salariaţi sau persoane care exercită activităţi
independente, sau
b) cetăţenii Uniunii au intrat pe teritoriul statului membru gazdă pentru a
căuta de lucru. În acest caz, cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora nu pot
fi expulzaţi, atât timp cât cetăţenii Uniunii pot furniza dovezi că sunt în continuare
în căutare de lucru şi că au o şansă reală de a fi angajaţi.
În plus, expirarea cărţii de identitate sau a paşaportului pe baza căruia
persoana în cauză a intrat în statul membru gazdă şi i s-a eliberat un certificat de
înregistrare sau un permis de şedere nu constituie un motiv de expulzare din statul
membru gazdă (art. 16 alin.2).36
Secţiunea a II-a
Liberul acces la angajare şi egalitatea de tratament
36
Nicolae Voiculescu – Drept comunitar al muncii, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2005, p. 85.
30
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
1. Regulamentul nr. 1612/68
37
Ovidiu Ţinca – Drept social european, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p. 53.
31
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
Secţiunea a III-a
Libertatea în procesul angajării
38
Conform Deciziei Comisiei 2003/8/CE, Biroul european de coordonare (redenumit „Biroul de coordonare
EURES”) supervizează respectarea dispoziţiilor părţii a II din Regulamentul nr. 1612/ 68 şi ajută reţeaua europeană
de servicii de ocupare EURES să-şi îndeplinească activităţile.
32
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
Secţiunea a IV-a
Egalitatea de tratament
33
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
dispoziţiile art. 7 din regulamentul 1612/68 din 15 octombrie 1968, în ceea ce
priveşte înlăturarea discriminărilor de tratament, inclusiv cele disimulate. Astfel,
Curtea de Justiţie a considerat că este contrară art. 39 TCE condiţia de a avea
domiciliul în ţară, impusă de legislaţia austriacă conducătorilor de întreprinderi care
desfăşoară activităţi artizanale, comerciale sau industriale39. Situaţia este similară şi cu
o lege spaniolă care impune directorilor şi administratorilor societăţilor de securitate
de a locui în Spania40. Prin hotărârea Schumacker41, Curtea de Justiţie a arătat că
dispoziţia naţională care stabileşte o distincţie bazată pe criteriul domiciliului este, în
principal, defavorabilă cetăţenilor celorlalte state membre, pentru că cei care nu au
domiciliul pe teritoriul unui stat anume sunt, de regulă, lucrătorii migranţi. Situaţia
este diferită dacă o asemenea condiţie se bazează pe considerente obiective,
independente de cetăţenia lucrătorului şi proporţionale cu obiectivul legitim urmărit
prin legislaţia naţională42.
Din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene rezultă că o
dispoziţie din dreptul naţional al statelor membre trebuie considerată indirect
discriminatorie dacă este susceptibilă, prin chiar natura sa, să afecteze mai mult
lucrătorii migranţi decât pe cei naţionali şi să-i defavorizeze în special pe primii43.
Egalitatea de tratament presupune şi egalitate în privinţa accesului la un loc
de muncă. Dar, pentru a ocupa un loc de muncă, lucrătorul migrant trebuie să
îndeplinească aceleaşi condiţii prevăzute de legislaţia naţională, ca şi lucrătorul
provenind din statul de primire. O problemă esenţială, în acest sens, este recunoaşterea
reciprocă a diplomelor şi calificărilor profesionale. Recunoaşterea reciprocă a
diplomelor permite lucrătorilor comunitari să se angajeze ca salariaţi şi să presteze
servicii în celelalte state membre ale Comunităţii.
Prin dispoziţiile incluse în Titlul II al Regulamentului 1612/68 şi care se
adaugă celor din Tratatul CEE (art. 7, 48, 52 şi 59), se desfiinţează orice
discriminare bazată pe cetăţenie între lucrătorii statelor membre. Principiul
fundamental al nediscriminării se adaugă, deci, celui al libertăţii de circulaţie. Prin
el se explică, de fapt, întinderea regulii liberului acces la angajare.
Nediscriminarea, egalitatea completă a cetăţenilor Uniunii, a făcut obiectul
unei bogate activităţi de interpretare a Curţii de Justiţie. Astfel, ea priveşte o
activitate profesională oarecare. Ea se aplică tuturor celor care doresc să exercite în
Uniune o activitate salariată, prestări servicii sau să se stabilească din raţiuni
profesionale.
De asemenea, nediscriminarea priveşte atât pe cetăţenii unui stat membru cât
şi pe străini. Dacă un cetăţean al unui stat a obţinut o diplomă într-un alt stat al
39
Hotărârea din 7 mai 1998, în cauza 350/96.
40
C.J.C.E., hotărârea din 20 octombrie 1998, în cauza 114/97.
41
Hotărârea din 14 februarie 1995, în cauza 279/93.
42
C.J.C.E., hotărârea din 15 ianuarie 1998, în cauza 15/96.
43
Francis Lefebvre, Memento pratique, Communaute europeenne 2000-2001, Ed. Francis Lefebure, 1999, p. 282.
34
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
Uniunii şi revine în ţara sa de origine, lui nu i se poate opune o reglementare
naţională care n-ar fi opozabilă unui locuitor al unei alte ţări a Uniunii. Este
necesară, în mod evident, o armonizare a valorii şi nivelului diplomelor.
În sfârşit, jurisprudenţă a atenţionat asupra cauzelor indirecte de
discriminare, care pot fi disimulate de alte condiţii ţinând, de exemplu, de reşedinţă
(cazul R. /Italiană c. Comisie Nr. 13/83). De aceea, s-a arătat necesitatea
îndepărtării oricăror dispoziţii chiar nebazate pe cetăţenie, care au ca efect
(principal sau exclusiv) îndepărtarea cetăţenilor altor state membre.
44
Absenţa condamnării, lipsa falimentul şi onorabilitatea.
45
Augustin Fuerea, op. cit., p. 152.
35
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
unui mecanism de recunoaştere a diplomelor46 pentru profesiunile din comerţ şi
artizanat, ca şi pentru unele servicii, care nu intră în sistemul general de recunoaştere
a diplomelor. Ea se aplică lucrătorilor care îşi desfăşoară activitatea într-un alt stat
membru în calitate de salariaţi sau prestează o activitate independentă. Ea mai
vizează facilitarea prestărilor de servicii şi a posibilităţilor de stabilire într-un alt
stat membru, atunci când sunt cerute de către legislaţiile naţionale, anumite
calificări pentru conducătorii şi cadrele cu funcţii superioare.
Directiva 1999/42 şi-a propus să abroge 35 de directive sectoriale adoptate
între anii 1962 şi 1982, menţinând însă principiul potrivit căruia are loc
recunoaşterea de către statul membru de primire a experienţei profesionale
obţinută într-un alt stat membru, când activitatea respectivă a fost prestată un
anumit număr de ani. Prin directiva 1999/42 s-a instituit o comparaţie a
cunoştinţelor şi competenţelor, atestate prin diplome, certificate sau alte titluri,
unui resortisant al unui stat membru cu cunoştinţele şi competenţele cerute de
dispoziţiile naţionale din statul primitor. În cazul în care există o diferenţă
substanţială, statul membru de primire trebuie să ofere solicitantului
posibilitatea de a demonstra că are cunoştinţele cerute. Regula este că se lasă
solicitantului posibilitatea de a alege între un stagiu de adaptare şi o probă de
aptitudini. Prin derogare de la această regulă, statul membru respectiv poate cere
persoanei în cauză fie un stagiu, fie o probă, atunci când aceasta urmează să
exercite activităţi profesionale, ca lucrător independent sau în calitate de
conducător al unei întreprinderi, pentru care se cere cunoaşterea şi aplicarea
regulilor naţionale specifice, în măsura în care cunoaşterea şi aplicarea acestor
reguli sunt necesare şi pentru cetăţenii proprii care vor să desfăşoare aceleaşi
activităţi.
Cu privire la alte calificări s-a instituit un sistem de recunoaştere reciprocă
a diplomelor, prin adoptarea directivei Consiliului 89/48 din 21 decembrie 1988
referitoare la un sistem general de recunoaştere a diplomelor din învăţământul
superior cu o durată de cel puţin trei ani47, completată apoi prin directiva 92/51 cu
privire la diplomele, titlurile sau certificatele eliberate la absolvirea formării
profesionale din învăţământul secundar sau post-secundar de cel puţin un an şi care
permite exercitarea, cu titlu independent sau în calitate de salariat, unei profesii
reglementate într-un stat membru de primire48, (modificată prin directiva 97/3 8/CE
din 20 iunie 1997 - publicată în J.O.C.E. 1997 L 184 şi prin directiva 2001/19/CE
din 14 mai 2001 a Parlamentului European şi a Consiliului, publicată în J.O.C.E. nr.
L 206 din 31 iulie 2001). Conform acestor reglementări comunitare, în situaţia în
care accesul la o profesie sau la exercitarea acesteia este condiţionată de posesia unei
diplome, a unui certificat sau a unei atestări de competenţă, statul primitor nu poate
46
Publicată în J.O.C.E. nr. L 201 din 31 iulie 1999.
47
J.O.C.E. 1989 L 19.
48
J.O.C.E. 1992 L 209.
36
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
împiedica lucrătorul provenit dintr-un alt stat membru, pe motivul lipsei calificării, să
exercite acea profesie în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii proprii, dacă solicitantul
posedă o diplomă eliberată de un alt stat membru valabilă pentru a o exercita pe
teritoriul său. Această regulă generală nu împiedică un stat membru să ceară, în
anumite cazuri prevăzute de directive, de la solicitant să urmeze un stagiu de
adaptare sau să îl supună la o probă de aptitudini, pentru a remedia inegalităţile
substanţiale care eventual există în domeniul respectiv. Opţiunea între stagiul de
adaptare şi proba de aptitudini aparţine lucrătorului comunitar migrant, cu
excepţia situaţiei în care statul de primire consideră că profesia respectivă necesită
cunoaşterea precisă a dreptului naţional, elementul esenţial şi constant al profesiei
fiind consilierea şi asistenţa în domeniul dreptului naţional. Într-o asemenea situaţie,
statul membru de primire poate impune ori stagiul de adaptare, ori proba de
aptitudini, dacă nu se opune Comisia. Trebuie menţionat că directivele 89/48 şi
92/51 nu se aplică profesiilor care fac obiectul armonizării specifice. De asemenea,
aceste două directive comunitare nu modifică regulile profesionale şi nici nu
împiedică aplicarea prevederilor art. 39 paragraful 4 TCE. Comisia nu are
competenţa de a omologa sau recunoaşte diplome sau alte titluri profesionale,
statele membre având deplina competenţă de a reglementa accesul şi exercitarea
activităţilor profesionale pe teritoriile proprii49. Tot statele membre ale
Comunităţii sunt acelea care stabilesc condiţiile de formare, nivelul minim al
calificării profesionale, precum şi utilizarea titlului profesional. De asemenea,
statele membre pot accepta accesul la profesii reglementate titularilor de diplome
obţinute în state terţe, dar recunoaşterea acestor diplome nu leagă celelalte state
membre50.
Directivele 89/48 şi 92/51 nu împiedică statele membre să impună concursul
la angajare, cu condiţia ca acesta să nu reprezinte o discriminare deghizată51. În
consecinţă, lucrătorul migrant este obligat să participe la concurs, chiar dacă în
statul de origine i se recunoaşte calificarea profesională.
Cererea adresată pentru exercitarea unei profesii reglementate trebuie
soluţionată de organul competent în termen de cel mult 4 luni, iar hotărârea
acestuia poate fi atacată cu recurs jurisdicţional în dreptul intern al statului de
primire52.
2. Profesiile nereglementate
49
Francis Lefebvre, op. cit., p. 284.
50
C.J.C.E., hotărârea din 9 februarie 1984, în cauzele 319/92 şi 154/93; hotărârea din 7 aprilie 1995 în cauza Iriart.
51
Francis Lefebvre, op. cit., p. 284.
52
Art. 8 paragraful 2 al directivei 89/48 şi art. 12 paragraful 2 al directivei 92/51.
37
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
În ceea ce priveşte profesiile nereglementate, calificarea profesională
este stabilită de angajator. Totuşi, dată fiind dificultatea pe care o poate întâmpina
lucrătorul migrant în recunoaşterea calificării pe care o posedă datorită
dificultăţilor de comparaţie, Comisia publică în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene tabloul comparativ al unui număr de 200 de profesii de
muncitor calificat din 19 sectoare de activitate (hoteluri-restaurante, reparaţii auto,
construcţii, electricitate-electronică, agricultură, confecţii îmbrăcăminte, industria
metalurgică, industria textilă, comerţ, bănci-asigurări, chimie, agroalimentaţie,
turism, transporturi, lucrări publice, arte grafice şi media, industria lemnului,
siderurgie şi oţelărie, industria pielii).
38
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
verifice legalitatea deciziei în raport cu dreptul comunitar55. Hotărârea în cauză,
referindu-se la dreptul unui antrenor de fotbal de a profesa în Franţa pe baza unei
diplome obţinute într- un alt stat membru, are o semnificaţie generală, deoarece nu
se limitează doar la diplomele universitare, aşa cum face directiva 89/48. Curtea de
Justiţie a reţinut, în motivarea deciziei, că dreptul individual la libera circulaţie
poate fi valorificat pe baza principiului general al dreptului comunitar, rezultat din
tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre, consacrat în art. 6 şi 13 al
Convenţiei europene privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor sale
fundamentale, conform căruia trebuie să existe un recurs de natură jurisdicţională
împotriva oricărei decizii a unei autorităţi naţionale prin care este refuzat beneficiul
unui drept56.
Secţiunea a V-a
Condiţiile de muncă egale cu ale lucrătorilor naţionali
39
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
În hotărârea Scholz61, Curtea de Justiţie a considerat că este o discriminare de
tratament faptul că unei persoane care a lucrat o perioadă în cadrul unei funcţii
publice într-un stat membru nu i se consideră acea perioadă ca vechime pentru a
putea ocupa postul de agent public într-un alt stat membru.
Art. 7 al regulamentului 1612/68 nu permite autorităţilor unui stat
membru să refuze beneficiul unei burse, pentru a urma studiile într-un alt stat membru,
unui lucrător care prestează o activitate salariată pe teritoriul primului stat
membru, dar care are cetăţenia unui stat membru terţ, pe motivul că lucrătorul respectiv
nu are cetăţenia statului unde lucrează şi îşi are reşedinţa. Acordul bilateral între două
state membre, prin care beneficiul burselor revine cetăţenilor acestor state, nu poate
constitui un obstacol pentru aplicarea principiului egalităţii de tratament între
lucrătorii naţionali şi cei comunitari stabiliţi pe teritoriul unuia din cele două state
membre62.
Indemnizaţia acordată lucrătorului la desfacerea contractului de muncă
trebuie interpretată în sensul că aceasta intră în condiţiile de muncă, fără să aibă vreo
importanţă dacă indemnizaţia se plăteşte în baza unei obligaţii legale sau
contractuale. În consecinţă, luarea în consideraţie, la plata acestei indemnizaţii, a
criteriului domiciliului lucrătorului într-un alt stat membru reprezintă o discriminare
prohibită de art. 7 al regulamentului 1612/6863.
Curtea de Justiţie a statuat că regulamentul 1612/68 urmăreşte să asigure, în
fiecare stat membru, lucrătorilor provenind din alte state membre un tratament
nediscriminatoriu în raport cu lucrătorii naţionali, impunând aplicarea regulilor
naţionale în privinţa condiţiilor de muncă64.
Principiul nediscriminării, aşa cum este enunţat în art. 48 TCE şi în
regulamentul 1612/68, se referă la raporturile juridice care, având în vedere locul
unde au fost stabilite sau unde îşi produc efectele, pot fi localizate pe teritoriul
Comunităţii65.
Tot în materia egalităţii de tratament, a fost adoptată directiva 2000/78/CE
din 27 noiembrie 2000 a Consiliului, referitoare la crearea unui cadru general în
favoarea egalităţii de tratament în domeniul locurilor de muncă şi al muncii 66.
Directiva stabileşte în art. l cadrul general pentru evitarea discriminărilor bazate pe
religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală. Este considerată
discriminare directă situaţia în care o persoană este tratată de o manieră mai puţin
favorabilă decât alta aflată într-o situaţie comparabilă, datorită motivelor arătate
în art. 1. Discriminarea poate fi indirectă atunci când o dispoziţie, un criteriu sau
61
Hotărârea din 23 februarie 1994, în cauza 419/92.
62
C.J.C.E., hotărârea din 27 septembrie 1988, în cauza 235/73, Rec. p. 153.
63
C.J.C.E., hotărârea din 12 februarie 1974, în cauza 152/73, Rec. p. 153.
64
Hotărârea din 24 aprilie 1980, în cauza 110/79, Rec. p. 1445.
65
C.J.C.E., hotărârea din 12 iulie 1984, în cauza 237/83, Rec. p. 3153.
66
Publicată în J.O.C.E., nr. L 303 din 2 decembrie 2000.
40
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
o practică aparent neutră este susceptibilă să aducă un dezavantaj unei persoane
datorită motivelor menţionate în art. 1.
Dispoziţiile directivei 2000/78 se aplică tuturor persoanelor încadrate în
sectorul public şi în cel privat, avându-se în vedere67:
a) condiţiile de acces la un loc de muncă sau la o activitate nesalarizată, inclusiv
condiţiile de selecţie şi de recrutare;
b) accesul la toate tipurile şi la toate nivelurile de orientare profesională şi de
formare profesională; condiţiile de muncă, inclusiv condiţiile de salarizare şi
de concediere;
c) afilierea sau înscrierea într-o organizaţie a lucrătorilor sau patronilor.
Secţiunea a VI-a
Avantajele sociale şi fiscale
67
Art. 3 al directivei 2000/78 din 27 noiembrie 2000.
68
C.J.C.E., hotărârea din 18 iunie 1987, în cauza 316/85 – Lebon.
69
Hotărârea din 27 septembrie 1988, în cauza 235/87 - Matteucci.
70
C.J.C.E., hotărârea din 26 februarie 1992, în cauza 3/90.
41
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene a consacrat un
înţeles larg, favorabil lucrătorilor, noţiunii de avantaj social71, considerând că
este vorba de avantajele care sunt legate de un contract de muncă, sunt recunoscute
în general lucrătorilor naţionali, având în vedere calitatea lor de lucrători sau faptul
că îşi au domiciliul pe teritoriul naţional. Extinderea acestor avantaje lucrătorilor
provenind din alte state membre este de natură să faciliteze mobilitatea lor în
interiorul Comunităţii72. Trebuie menţionat că noţiunea de avantaj social, în sensul
regulamentului 1612/68 se deosebeşte de cea de prestaţie de securitate socială, în
sensul regulamentului 1408/71.
Constituie, de pildă, un avantaj social acordarea tarifului preferenţial la
preţurile de transport pe căile ferate, rezervate în general cetăţenilor proprii în
vederea încurajării natalităţii. În hotărârea Cristini73, Curtea de Justiţie a decis că
art. 7 paragraful 2 al regulamentului 1612/68 trebuie interpretat în sensul că
avantajele sociale vizate de această dispoziţie includ şi carnetul de reducere la
preţul transportului, eliberat de organismul naţional al căilor ferate familiilor cu
membri numeroşi, chiar dacă acest carnet nu a fost solicitat decât după decesul
lucrătorului, dacă familia respectivă rămâne pe teritoriul statului membru unde
lucrătorul şi-a exercitat activitatea. În general, avantajele sociale acordate familiilor
numeroase din statele membre constituie avantaje de care trebuie să beneficieze şi
familiile lucrătorilor provenind din alte state membre74.
Printre avantajele sociale de care beneficiază lucrătorii comunitari migranţi
se află aplicarea regimului naţional de garantare a minimului necesar pentru
asigurarea mijloacelor de existenţă75, alocaţia pentru persoanele handicapate76,
alocaţia acordată la naştere77, ajutoarele de înmormântare78.
Regimul limbii folosite în materie judiciară într-un stat membru a fost
considerat un avantaj social, Curtea de Justiţie considerând că un cetăţean
luxemburghez aflat în Belgia are dreptul să ceară, în aceleaşi condiţii ca şi un
cetăţean belgian, ca limba de procedură să fie germana. Curtea a explicat că
principiul liberei circulaţii a lucrătorilor, aşa cum rezultă din art. 39 TCE şi în
special din regulamentul 1612/68 impune ca unui lucrător, cetăţean al unui stat
membru care domiciliază pe teritoriul altui stat membru să i se recunoască, în
aceleaşi condiţii ca şi lucrătorilor naţionali, dreptul de a cere ca procedura penală
angajată împotriva lui să se desfăşoară într-o altă limbă decât cea pe care o
71
Francis Lefebvre, op. cit., p. 287.
72
Hotărârile din 30 septembrie 1975, în cauza 32/75 - Cristini; 31 mai 1979, în cauza 207/78 - Even; 14 ianuarie
1982, în cauza 65/81 - Reina; 17 aprilie 1986, în cauza 59/85 - Reed.
73
Hotărârea din 30 septembrie 1975, în cauza 32/75, Rec. p. 1985.
74
C.J.C.E., hotărârea din 29 octombrie 1988, în cauza 185/96 -Comisia/Grecia.
75
C.J.C.E., hotărârile din 27 martie 1985, în cauza 149/83 - Hoeckx şi din 27 martie 1985, în cauza 122/84 - Scriven.
76
C.J.C.E., hotărârea din 27 mai 1993, în cauza 310/91 - Schmid.
77
C.J.C.E., hotărârea din 10 martie 1993, în cauza 111/91 -Comisia/Luxemburg.
78
C.J.C.E., hotărârea din 23 mai 1996, în cauza 237/94 - O'Flynn.
42
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
foloseşte în mod obişnuit procedura. O asemenea posibilitate, care contribuie de o
manieră importantă la integrarea muncitorului migrant şi a familiei sale în mediul
respectiv şi la realizarea obiectivului liberei circulaţii a lucrătorilor, intră în
noţiunea de avantaj social, în sensul art. 7 paragraful 2 al regulamentului 1612/6879.
În virtutea art. 7, paragraful 2 din regulamentul 1612/68, statul membru
care acordă permisiunea concubinului unui lucrător naţional, provenind din alt stat
membru, de a se stabili pe teritoriul său nu poate să refuze acordarea aceluiaşi
avantaj lucrătorilor migranţi proveniţi din alte state membre80.
Aşadar, avantajele sociale acordate lucrătorului comunitar migrant pot fi81:
- avantaje sociale care au conţinut afectiv sau psihologic cum sunt: dreptul de
sejur al concubinei, dreptul de a cere desfăşurarea procedurii judiciare într-o altă
limbă decât se desfăşoară aceasta în mod obişnuit, etc.;
- avantaje sociale care au un conţinut financiar, care pot consta în primirea unor
sume de bani sau în exonerarea de a face unele plăţi.
În prima categorie intră: ajutorul acordat pentru întreţinere şi pentru formare
în vederea urmării unor studii universitare menite să ducă la o calificare profe-
sională; ajutorul acordat pentru acoperirea cheltuielilor necesare studiilor în cazul
studenţilor şi al elevilor; alocaţia de educaţie destinată să compenseze cheltuielile
de familie; alocaţia de aşteptare prevăzută în favoarea tinerilor care solicită un loc
de muncă; prestaţia socială menită să asigure un minim al mijloacelor de existenţă;
prestaţia vărsată lucrătorilor agricoli al căror contract de muncă a încetat datorită
lăsării în pârloagă a terenurilor de fostul angajator; venitul garantat persoanelor
vârstnice de către legislaţia statului membru; alocaţia pentru handicapatul adult.
Exonerarea de anumite plăţi poate consta în: eliberarea unui carnet de reducere a
biletelor de transport pentru familiile numeroase, măsurile destinate să asigure
reclasarea socială a persoanelor handicapate, împrumuturi fără dobândă acordate la
naştere de către instituţiile publice de credit etc.
Acordarea acestor avantaje sociale are loc, de cele mai multe ori, în urma
verificărilor de către autorităţile administrative competente a documentelor privind
situaţia personală a persoanei în cauză. Deşi autorităţile administrative şi judiciare
ale unui stat membru nu sunt obligate, pe baza dreptului comunitar, să considere
echivalente actele de stare civilă eliberate de autorităţile competente ale altui stat
membru, Curtea de Justiţie a decis respectarea certificatelor şi actelor privind starea
persoanei emise de autorităţile competente ale altor state membre, afară de cazurile
în care indicii concrete conduc la o altă concluzie în cazul respectiv82.
Statul membru nu poate condiţiona acordarea unui ajutor social, în sensul art.
7 paragraful 2 din regulamentul 1612/68, de stabilirea reşedinţei pe teritoriul său83.
79
Hotărârea din 11 iulie 1985, în cauza 137/84, Rec. p. 268.
80
C.J.C.E., hotărârea din 17 aprilie 1986, în cauza 59/85.
81
Bernard Teysste, op. cit., p. 125-126.
82
C.J.C.E., hotărârea din 2 decembrie 1997, în cauza C-336/94, Rec., p. 6761.
83
C.J.C.E., hotărârea din 27 noiembrie 1997, în cauza C-57/96 - H. Meints.
43
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
Curtea de Justiţie a considerat că Marele Ducat de Luxemburg a încălcat
aceste dispoziţii atunci când a pus condiţia reşedinţei pentru acordarea alocaţiilor
de naştere şi de maternitate84. De asemenea, Belgia nu a respectat aceleaşi
prevederi, atunci când a stabilit o anumită durată a reşedinţei pentru lucrătorii
proveniţi din alte state membre pentru a acorda alocaţiile pentru persoanele
handicapate, venitul garantat persoanelor vârstnice şi venitul minim necesar
mijloacelor de existenţă85. Acordarea unui avantaj social nu poate fi condiţionată de
stabilirea reşedinţei efective pe teritoriul unui stat membru un anumit număr de ani
dacă o asemenea condiţie nu este prevăzută pentru cetăţenii acelui stat membru86.
În privinţa avantajelor fiscale, Curtea de Justiţie a statuat că art. 39
paragraful 2 TCE împiedică statele membre ca legislaţia lor fiscală să prevadă ca
impozitul pe salariu, reţinut la sursă, să fie trecut în sarcina lucrătorului
contribuabil atunci când acesta îşi are reşedinţa doar o parte a anului fiscal pe
teritoriul acelui stat. Statul membru nu a respectat dispoziţiile art. 39 paragraful 2
TCE şi art. 7 paragraful 2 al regulamentului 1612/68 când a menţinut în vigoare
dispoziţii în virtutea cărora excedentul din impozitul reţinut pe salariu unui
resortisant al unui stat membru, care a avut reşedinţa pe teritoriul naţional unde a
exercitat o activitate salariată doar o parte a anului fiscal, nu poate fi restituit87.
În general, în materie fiscală, art. 39 TCE nu limitează prerogativa unui stat
membru de a fixa condiţiile de impozitare a salariilor obţinute pe teritoriul său de
către persoanele care nu sunt rezidenţi în acel stat, decât în situaţiile în care situaţia
acestora este comparabilă cu cea a rezidenţilor88. Aşadar, statul membru poate
stabili impozite mai mari pe salariile lucrătorilor care ocupă un loc de muncă pe
teritoriul său, dar nu şi-au stabilit acolo reşedinţa.
Secţiunea a VII-a
Accesul în şcolile de pregătire profesională sau în casele de
pensionari
84
Hotărârea din 10 martie 1993, în cauza 11/1/91.
85
C.J.C.E., hotărârea din 10 noiembrie 1992, în cauza 326/90.
86
C.J.C.E., hotărârea din 6 iunie 1985, în cauza 157/84.
87
Hotărârile din 8 mai 1990, în cauza 175/88 - Biehl; 26 octombrie 1995, în cauza 151/94 - Comisia/Luxemburg.
88
Francis Lefebvre, op. cit., p. 288.
44
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
Curtea de Justiţie a decis că universităţile nu pot fi considerate şcoli
profesionale89, în sensul art. 7 paragraful 3 al regulamentului 1612/68, dar studiile
universitare care pregătesc o calificare pentru o profesie, meserie ori muncă
specifică sau conferă o aptitudine specială pentru a exercita o asemenea profesie,
meserie sau muncă, ţin de formarea profesională90.
Noţiunea de formare profesională, la care face referire art. 150 TCE91,
cuprinde toate formele de învăţământ, fără a ţine seama de vârsta lucrătorului sau
de nivelul de formare92.
În afara unor studii speciale, care urmăresc mai degrabă aprofundarea
cunoştinţelor generale deja dobândite decât accesul la o activitate profesională,
studiile universitare îndeplinesc condiţiile cerute pentru a fi considerate ca făcând
parte din formarea profesională, s-a arătat, în hotărârea Blaizot, în legătură cu
studiile de medicină veterinară, de pildă93.
În hotărârea Gravier, Curtea de Justiţie a decis că accesul la formarea
profesională nu poate fi discriminatoriu pentru lucrătorii comunitari migranţi, astfel
că prevederea legislaţiei belgiene prin care se impune plata unei taxe de înscriere
de către studenţii provenind din alte state membre, în timp ce această condiţie nu
este cerută studenţilor proveniţi din rândul cetăţenilor belgieni, constituie o
discriminare bazată pe naţionalitate94.
Secţiunea a VIII-a
Drepturi sindicale; drepturi de reprezentare şi management
45
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
drepturilor derivând din aceasta. El poate fi exclus de la „conducerea organismelor
guvernate de dreptul public şi de la posesia unui oficiu guvernat de dreptul public”,
dar el poate fi ales în organismele reprezentative ale lucrătorilor existente în astfel
de întreprinderi.
Dispoziţia art. 8 a regulamentului 1612/68 „se opune ca o legislaţie
naţională să refuze lucrătorilor străini dreptul la vot la alegerile membrilor unei
camere profesionale, la care ei sunt afiliaţi în mod obligatoriu şi la care trebuie să
cotizeze, care este însărcinată cu apărarea intereselor lucrătorilor afiliaţi şi care
exercită o funcţie consultativă în domeniul legislativ”95.
Excluderea lucrătorului comunitar migrant de la participarea gestionării
organismelor de drept public şi de la exercitarea unei funcţii de drept public,
conform art. 8 a regulamentului 1612/68, nu urmăreşte să excludă lucrătorii
proveniţi din alte state membre de la unele locuri de muncă, ci doar să nu permită
prestarea unor activităţi care implică participarea la exercitarea puterii publice96.
Excluderea participării lucrătorului comunitar migrant de la gestiunea
organismelor de drept public şi de la exercitarea unei funcţii de drept public,
prevăzută de art. 8 a regulamentului 1612/68 a fost interpretată ca o interdicţie de
participare la rezolvarea conflictelor de muncă97, în calitate de arbitru.
Secţiunea a IX-a
Accesul la locuinţă
95
C.J.C.E., hotărârea din iulie 1991, în cauza 213/90.
96
C.J.C.E., hotărârea din 17 decembrie 1980, în cauza 149/79.
97
Francis Lefebvre, op. cit., p. 291.
46
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
cer lucrătorilor naţionali, sunt contrare principiului dreptului de liberă circulaţie al
lucrătorilor comunitari prevăzut de art. 39 TCE98.
Secţiunea a X-a
Membrii de familie ai lucrătorului migrant
1. Rezidenţă
98
Hotărârea din 30 mai 1989, în cauza 305/87 - Comisia/Grecia.
99
C.J.C.E., hotărârea din 13 februarie 1985, în cauza 267/83, Rec. p. 567.
100
C.J.C.E., hotărârea din 27 octombrie 1982, în cauzele 35 şi 36/82, hotărârea din 18 octombrie 1990, în cauzele
297/88 şi 197/89.
101
Hotărârea din 13 februarie 1985, cauza 267/83.
47
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
decât, în unele cazuri, în care membrii de familie nu deţin cetăţenia unui stat
membru al Comunităţii.
2. Angajare
Copiii unui cetăţean al unui stat membru care este sau a fost angajat pe
teritoriul altui stat membru vor fi admişi în învăţământul general, la cursurile de
ucenicie şi profesionale în aceleaşi condiţii cu cele ale cetăţenilor acelui stat, dacă
copiii respectivi îşi au rezidenţa pe teritoriul său (art. 12).
În interpretarea acestui articol, CJCE a decis că un copil al lucrătorului
migrant are dreptul la un tratament naţional cu privire la toate formele
învăţământului de stat, chiar dacă părintele lucrător a fost pensionat sau a decedat
în acel stat (cazul Comisie c. Belgia, Nr. 42/87).
Curtea a mers chiar mai departe în cazul Moritz (Nr. 390/87). Având în
vedere necesitatea unei continuităţi în educaţia copiilor, nu se va considera că se
pierde statutul de „copil din familie” ce beneficiază de prevederile Regulamentului
1612/68 doar pentru faptul că familia sa s-a reîntors în statul de origine.
102
C.J.C.E., hotărârea din 5 iunie 1997, în cauza C-64/96 şi C-65/96.
103
C.J.C.E., hotărârea din 13 februarie 1985, în cauza 267/83.
48
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
Totuşi, trebuie reţinut, în general, aşa cum a decis şi Curtea (cazul Lebon Nr.
316/85), că membrii familiei unui lucrător sunt numai indirect beneficiari ai
dreptului la tratament egal acordat lucrătorului conform art. 7 alin. 2 al
regulamentului 1612/68. Avantajele sociale pot fi acordate membrilor de familie
conform acestui articol doar ca avantaje ale lucrătorului. Aceasta este o distincţie
de fineţe, dar una destul de importantă104.
Tot pe baza interpretării oferite de Curtea de Justiţie, a fost asigurată libera
circulaţie studenţilor în spaţiul comunitar (cazurile Gravier nr. 293/83, Forcheri
nr. 15/82, Blaizot nr. 24/86 ş.a.).
Art. 12 al regulamentului 1612/68 acoperă toate formele de învăţământ,
inclusiv cursurile de ştiinţe economice universitare şi studiile profesionale post
secundare urmate într-o şcoală tehnică superioară105, precum şi măsurile prevăzute
de legislaţia statului membru prin care persoanele handicapate pot să-şi formeze
sau să îşi amelioreze aptitudinile pentru a ocupa un loc de muncă106. Copiii admişi
în instituţiile de învăţământ din statul membru unde lucrează sau a lucrat părintele
trebuie să se afle într-o situaţie de egalitate cu copiii cetăţeni ai statului respectiv,
care să cuprindă ansamblul drepturilor care decurg din admiterea lor la studii.107
Egalitatea copiilor lucrătorilor migranţi se manifestă nu numai pe teritoriul
statului membru de primire, ci şi atunci când aceştia urmează studii în alte state
membre sau chiar în statul ai căror cetăţeni sunt. Astfel, fiica unui lucrător italian
angajat în Germania are dreptul la ajutorul de formare prevăzut de legea germană,
chiar dacă ea urmează studiile în Italia108.
49
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
b) calitatea de persoană aflată în întreţinerea lucrătorului migrant depinde
numai de existenţa susţinerii din partea acestuia, fără să fie necesar să se
demonstreze că persoana întreţinută nu este în măsură să-şi subvenţioneze
nevoile112;
c) nu prezintă importanţă cetăţenia soţului, a copilului sau a persoanei
aflată în întreţinere113;
d) nu prezintă importanţă dacă membrul de familie are reşedinţa în statul
membru în care lucrătorul migrant de care depinde îşi desfăşoară activitatea
profesională sau continuă să locuiască în statul de origine114;
e) acordarea unui avantaj social sau fiscal membrilor de familie ai
lucrătorului migrant nu depinde de existenţa unei convenţii de reciprocitate între
cele două state115;
f) avantajul social sau fiscal se acordă membrilor de familie chiar şi după
decesul lucrătorului migrant116;
g) fiind un drept derivat din dreptul recunoscut lucrătorului comunitar,
dreptul membrilor de familie la avantajele sociale şi fiscale vizate de art. 7
paragraful 2 al regulamentului 1612/68 implică dreptul lucrătorului de a se prevala
de acest text117;
h) deoarece dreptul de sejur al membrilor de familie ia naştere din dreptul
lucrătorului de a presta munca în alt stat membru, nu pot fi recunoscute membrilor
de familie decât acele avantaje sociale şi fiscale de care beneficiază şi lucrătorul
comunitar118.
Secţiunea a XI-a
Dreptul de a rămâne pe teritoriul unui stat membru după
desfăşurarea unei activităţi salariate în acel stat
112
C.J.C.E., hotărârea din 18 iunie 1987, ta cauza 316-85.
113
C.J.C.E., hotărârea din 27 mai 1993, în cauza C-310/91.
114
C.J.C.E., hotărârea din 8 iunie 1999, în cauza C-337/97.
115
C.J.C.E., hotărârea din 12 iulie 1984, în cauza 261/83, Rec. p. 3199.
116
C.J.C.E., hotărârea din 30 septembrie 1975, ta cauza 32/75, Rec. p. 1085.
117
C.J.C.E., hotărârea din 25 iunie 1987, ta cauza C-131/96, Rec. p. 3659.
118
C.J.C.E., hotărârea din 18 iunie 1987, ta cauza 316/85.
50
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
Articolul 48 alin. 3 lit. d al Tratatului CEE recunoaşte dreptul de a rămâne
pe teritoriul unui stat după ce un lucrător a fost angajat în acesta.
Regulamentul nr. 1251/70 a detaliat conţinutul acestui drept. În cuprinsul
acesteia se prevede dreptul lucrătorului şi al familiei sale de a rămâne permanent în
statul în care el a lucrat în cazul pensionării, incapacităţii sau, pentru familie, al
morţii lucrătorului.
Sunt incluse, de asemenea, dispoziţii speciale pentru lucrătorul „frontalier”,
adică acela care trăieşte într-un stat şi lucrează în altul adiacent.
Membrii familiei lucrătorului vor avea dreptul să rezideze în mod permanent atunci
când sunt îndeplinite o serie de condiţii.
51
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
b) Salariaţii sau persoanele care exercită o activitate independentă şi au
avut reşedinţa în statul membru gazdă timp de cel puţin doi ani şi au încetat lucrul
din cauza unei incapacităţi permanente de muncă. Dacă această incapacitate este
rezultatul unui accident de muncă sau al unei boli profesionale, care îndreptăţeşte
persoana respectivă la o indemnizaţie plătită integral sau parţial de o instituţie a
statului membru gazdă, nu se impune nici o condiţie privind durata şederii.
Condiţiile privind durata şederii şi a activităţii prevăzute la lit. a) şi b) nu se
aplică dacă lucrătorul sau persoana care exercită o activitate independentă are un
soţ/soţie sau un partener care este resortisant al statului membru gazdă sau şi-a
pierdut naţionalitatea statului membru respectiv prin căsătoria cu lucrătorul sau
persoana care exercită o activitate independentă.
c) Salariaţii sau persoanele care exercită o activitate independentă şi care,
după trei ani de muncă şi şedere neîntreruptă în statul membru gazdă, lucrează ca
angajaţi sau persoane care exercită o activitate independentă în alt stat membru, dar
îşi păstrează reşedinţa în statul membru gazdă în care se întorc de obicei în fiecare
zi sau cel puţin o dată pe săptămână.
În mod extensiv, perioadele de şomaj involuntar, înregistrate corespunzător
la oficiul de plasare a forţelor de muncă competent, perioadele în care persoana nu
a lucrat din motive independente de voinţa sa, precum şi absenţele de la lucru şi
încetarea lucrului datorită unei boli sau accident se consideră perioade de muncă.
Indiferent de naţionalitate, membrii de familie ai unui salariat sau ai unei
persoane care exercită o activitate independentă care locuiesc împreună cu acesta
pe teritoriul statului membru gazdă au dreptul de şedere permanentă în statul
membru respectiv, dacă lucrătorul salariat sau persoana care exercită o activitate
independentă a dobândit dreptul de şedere permanentă în statul membru
respectiv.119
Totodată, membrii familiei unui cetăţean al Uniunii care au dreptul de şedere
sau dreptul de şedere permanentă într-un stat membru sunt îndreptăţiţi să se
angajeze sau să exercite o activitate independentă în statul respectiv (art. 23).
În mod similar art. 3 al regulamentului nr. 1251/70, şi în aceleaşi condiţii
enumerate în acesta, alin. 4 al art. 17 al directivei 2004/38 prevedea acordarea
dreptului de şedere permanentă membrilor familiilor salariaţilor sau persoanelor
care exercită o activitate independentă şi care decedează în timpul perioadei de
activitate dar înainte de a dobândi statutul de rezident permanent în statul membru
gazdă. Astfel, membrii familiei dobândesc dreptul de şedere permanentă în statul
respectiv, dacă:
a. în momentul decesului, salariatul sau persoana care a exercitat o
activitate independentă îşi avusese reşedinţa pe teritoriul statului membru respectiv
timp de doi ani neîntrerupţi, sau
119
Nicolae Voiculescu, op. cit. p. 93.
52
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
b. decesul a fost urmarea unui accident de muncă sau a unei boli
profesionale, sau
c. soţul/soţia care a supravieţuit şi-a pierdut naţionalitatea statului
membru respectiv prin căsătoria cu salariatul sau persoana care a exercitat o
activitate independentă.
Din punct de vedere administrativ, statele membre urmează să elibereze, la
cerere, cetăţenilor Uniunii îndreptăţiţi la şedere permanentă un document care să
ateste şederea permanentă.
În schimb, pentru membrii de familie care nu sunt resortisanţi ai unui stat
membru, dar sunt îndreptăţiţi la şedere permanentă, se eliberează un permis de
şedere permanentă, care se reînnoieşte automat la fiecare zece ani (art. 20).
Toţi cei care în temeiul Directivei 2004/38 îşi au reşedinţa pe teritoriul unui
stat membru gazdă beneficiază de tratament egal cu cel al resortisanţilor statului
respectiv. Totuşi, nu există obligaţia statului gazdă de a acorda dreptul la asistenţă
socială în timpul primelor trei luni de şedere şi nici nu este obligat ca, înainte de
dobândirea dreptului de şedere permanentă, să acorde ajutoare pentru studii,
inclusiv pentru formare profesională, constând în burse studenţeşti sau credite
studenţeşti unor persoane altele decât lucrătorii, persoanele care exercită o
activitate independentă, persoanele care îşi menţin acest statut şi membrii familiilor
acestora (art. 24).
Astfel reglementat, dreptul de şedere permanentă are menirea de a întări
sentimentul cetăţeniei în cadrul Uniunii Europene şi este perceput ca un element
cheie în promovarea coeziunii sociale, care reprezintă, de altfel, unul dintre
obiectivele fundamentale ale Uniunii.
Directiva 2004/38 nu prevede în mod explicit abrogarea Regulamentului
nr. 1251/70. Ca atare, prevederile celor două acte comunitare urmează a fi avute în
vedere în mod corelativ.
Secţiunea a XII-a
Angajarea în administraţia publică
53
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
Articolul 45 din Tratatul de la Roma120 exclude activităţile care presupun,
chiar cu titlu ocazional, exercitarea autorităţii publice. Într-o manieră similară, art.
48 alin. 4 al TCEE, statele membre pot refuza sau restrânge accesul la locurile de
muncă din domeniul administraţiei publice pe temeiul cetăţeniei lucrătorului.
Curtea de Justiţie a ţinut să se pronunţe interpretând acest text. În
interpretarea sa, se referă şi la cea dată articolului 39, în care noţiunea de locuri de
muncă în administraţia publică a fost limitată la anumite activităţi din administraţie,
care presupun o participare la "puterea publică". Soluţiile date în temeiul celor două
texte sunt strămutate. Astfel, se poate desprinde un principiu cu două elemente121.
Principiul este cel al interpretării restrictive a acestui articol derogator.
Primul corolar constă în a nu recunoaşte participarea la autoritatea publică decât
dacă activitatea în cauză permite deţinerea unui segment din imperium. Trebuie să
se poată pune în acţiune „prerogativele exorbitante ale dreptului comun, privilegiile
puterii publice, puterile de coerciţie care se impun cetăţenilor”. Aceasta nu se referă
decât la acea condiţie care poate fi stabilită de un stat membru în legătură cu
cetăţenia celor care-l slujesc. Trebuie să se facă distincţie între asistenţa,
colaborarea sau participarea unui funcţionar la autoritatea publică şi capacitatea de
a sancţiona. Ceea ce interesează este exercitarea autorităţii publice, oricare ar fi
natura relaţiei profesionale sau de lucru. Accesul la funcţiile din învăţământ, de
exemplu, nu a fost considerat ca intrând în reglementarea articolului 39.
Cel de-al doilea corolar este acela de a nu lua în considerare decât activităţile
prin care se participă, în mod efectiv, la exercitarea autorităţii publice. Articolul 45
din Tratat conduce la refuzul excluderii din dreptul comunitar al oricărei profesii pe
motiv că membrii săi pot, în mod ocazional, să fie însărcinaţi de imperium. O
apropiere globală de sectorul economic ar fi condamnabilă. Profesia de avocat este
un bun exemplu, pentru că avocaţii pot fi determinaţi să completeze o jurisdicţie şi,
în acest caz, să participe la exercitarea autorităţii publice. Această activitate trebuie
să fie lăsată spre exercitare naţionalilor, dar străinii trebuie să poată exercita
profesia de avocat, fără, totuşi, să poată participa la o jurisdicţie. Trebuie, deci, să
se disocieze activităţile care permit exercitarea unei profesii.122
Datorită gradului mare de generalitate al acestei prevederi, Curtea de Justiţie
a fost nevoită deci, să se pronunţe în mai multe rânduri asupra sa.
Astfel, în cazul Sotgiu (Nr. 152/73) s-a arătat că excepţia prevăzută în art. 48
alin. 4 nu se aplică tuturor locurilor de muncă din administraţia publică. Ea se
aplică numai anumitor activităţi, aflate în legătură cu exerciţiul autorităţii de stat. În
viziunea Curţii, activităţile respective trebuie să implice în mod necesar
participarea la exerciţiul drepturilor conferite de dreptul public şi să se refere la
activităţi ce vizează salvgardarea intereselor generale ale statului. Mai mult,
excepţia se aplică numai condiţiilor privind accesul în domeniul respectiv. Ea nu
120
Şi art. 32 din Tratatul asupra S.E.E.
121
Corelării.
122
Augustin Fuerea, op. cit., p. 42.
54
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
permite existenţa unor condiţii discriminatorii în angajare o dată ce lucrătorului i s-
a acceptat accesul la locul de muncă respectiv.
Clarificări în interpretarea textului amintit au fost aduse cu ocazia
dezbaterilor prilejuite de cazul Comisie c. Belgia (Nr. 149/79). Conceptul de
administraţie publică este, conform Curţii un concept comunitar. El se aplică numai
exerciţiului autorităţii oficiale şi are în vedere numai lucrătorii şi funcţiile care
urmăresc apărarea intereselor generale ale statului.
În aplicarea acestui criteriu, derogarea prevăzută de art. 48(4) va fi de uz
limitat aplicându-se, deci, posturilor care solicită din partea persoanelor care le
ocupă o loialitate specială către stat, cum sunt funcţiile judecătoreşti, eşaloanele
superioare ale administraţiei de stat, forţele armate şi poliţia.
Articolul 48 alin. 4 trebuie să fie analizat împreună cu art. 55 al TCEE care
prevede că libertatea de stabilire permisă de dreptul comunitar nu se va aplica
activităţilor care au legătură, chiar şi ocazional, cu exerciţiul autorităţii de stat.
CJCE a promovat concepţia funcţională a noţiunii de loc de muncă în
administraţia publică, conform căreia trebuie făcută distincţia între sarcinile care
revin administraţiei publice propriu-zise şi „activităţile care nu sunt asimilabile
funcţiilor tipice ale administraţiei publice, dar care ţin, din contră, prin natura lor, de
domeniul de aplicare a tratatului”123. În consecinţă, aplicarea art. 39 paragraful 4
depinde de chestiunea de a şti dacă locurile de muncă în cauză „sunt sau nu
caracteristice activităţilor specifice ale administraţiei publice, aşa cum este aceasta
învestită în exercitarea puterii publice şi cu responsabilitatea apărării intereselor
generale ale statului”124.
În hotărârea Reyness125, referindu-se la noţiunea de putere publică, Curtea
de Justiţie a considerat că aceasta constă în autoritatea ce decurge din suveranitatea
statului şi care implică facultatea de a folosi privilegiile puterii publice şi puterea
de constrângere faţă de cetăţeni.
Se pare că în concepţia Curţii de Justiţie condiţia de exercitare a puterii
publice şi participarea la apărarea intereselor generale trebuie îndeplinite cumulativ126.
Curtea de Justiţie a statuat că există un interes legitim al statelor membre de a
păstra pentru proprii cetăţeni un ansamblu de locuri de muncă care au legătură cu
exercitarea puterii publice şi cu apărarea intereselor generale127. În aceeaşi hotărâre,
Curtea de Justiţie a subliniat necesitatea de a evita ca dispoziţiile comunitare
referitoare la libertatea de circulaţie a lucrătorilor din toate statele membre să fie
limitate prin interpretarea noţiunii de administraţie publică doar prin prisma
dreptului naţional şi, în acest fel, aplicarea regulilor comunitare să sufere un eşec128.
În consecinţă, pentru a stabili noţiunea de loc de muncă în administraţia publică,
123
Hotărârea din 17 decembrie 1980, în cauza 149/79 - Comisia/Belgia, în Rec. p. 1035.
124
Hotărârea din 17 decembrie 1980, în cauza 149/79
125
C.J.C.E., hotărârea din 21 iunie 1974, în cauza 2/74.
126
Hotărârile din 30 mai 1989, cauza 33/88 - Allue şi 3 iulie 1986, în cauza 66/85 - Lawrie-Blum.
127
Hotărârea din 17 decembrie 1980, în cauza 149/79.
128
Hotărârea din 17 decembrie 1980, în cauza 149/79.
55
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
trebuie aplicată regula generală, conform căreia recurgerea la dispoziţiile din dreptul
intern, inclusiv la cele constituţionale, pentru a restrânge aplicarea dreptului
comunitar, nu poate fi admisă pentru că ar aduce atingere unităţii şi eficacităţii
acestuia129, astfel că noţiunea de funcţionar în administraţia publică trebuie să fie
interpretată şi aplicată în mod uniform în întreaga Comunitate.
Curtea de Justiţie a considerat că participarea directă sau indirectă la
exercitarea puterii publice şi la activităţi care urmăresc apărarea intereselor generale
ale statului ori ale altor colectivităţi publice implică din partea titularilor o legătură
specială de solidaritate cu statul sau colectivitatea respectivă, existând o reciprocitate
de drepturi şi obligaţii care constituie fundamentul cetăţeniei130. În consecinţă, Curtea
de Justiţie nu a admis ca doar lucrătorii naţionali să poată fi angajaţi în sectoarele
publice de cercetare, învăţământ, sănătate, transportul terestru, poştă şi
telecomunicaţii, precum şi în cele ce ţin de serviciile de distribuire a apei, gazului şi
electricităţii131. Natura juridică a raportului dintre administraţia publică şi lucrător nu
prezintă importanţă, deoarece noţiunea de administraţie publică, în sensul art. 39
paragraful 4 TCE se defineşte prin conţinutul funcţiilor exercitate132. Prin mai multe
hotărâri133, Curtea de Justiţie a decis că doar exercitarea efectivă a puterii publice şi
atribuirea de responsabilităţi în vederea apărării intereselor generale ale statului intră
în sfera art. 39 paragraful 4 TCE134. În acest fel, nu este funcţionar public profesorul
din învăţământul secundar, lectorul universitar, infirmierul.
Comisia a sprijinit poziţia Curţii de Justiţie, susţinând, într-un Comunicat din 18
martie 1988, că derogarea prevăzută în art. 39 paragraful 4 TCE vizează funcţiile
specifice statului, forţelor armate, poliţiei şi altor forţe de ordine, magistraturii,
administraţiei fiscale şi diplomaţiei135. Intră, de asemenea, în sfera administraţiei
publice, locurile de muncă din ministerele statului, din guvernele regionale, din
colectivităţile teritoriale, din băncile centrale în măsura în care este vorba de
funcţionari care exercită activităţi bazate pe puterea juridică publică a statului sau a
unei persoane morale de drept public, cum sunt elaborarea unor acte juridice,
punerea în executare a acestor acte şi controlul aplicării lor136.
Totodată, Comisia a menţionat şi activităţi care, deşi se desfăşoară în sfera
serviciilor publice, nu intră sub incidenţa art. 39 paragraful 4 TCE, putând fi
prestate şi de lucrătorii comunitari migranţi, cum sunt: transporturile publice,
distribuirea electricităţii şi a gazului, companiile aeriene şi de navigaţia maritimă,
poşta şi telecomunicaţiile, posturile de radio, serviciile agenţiilor de sănătate
129
Hotărârea din 17 decembrie 1980, în cauza 149/79.
130
Hotărârea din 17 decembrie 1980, în cauza 149/79.
131
Hotărârea din 2 iulie 1996, în cauza C-473/93, în Rec. p. 3207.
132
C.J.C.E., hotărârea din 12 februarie 1974, cauza 152/73, în Rec. p. 153.
133
Hotărârile din 3 iulie 1986, în cauza 66/85; 27 noiembrie 1991, în cauza C-4/91; 30 mai 1989, în cauza 33/88.
134
Bernard Teyssie, op. cit., p.87.
135
Comunicatul din 18 martie 1988, J.O.C.E., nr. C 72, din 18 martie 1988.
136
Hotărârea din 13 iulie 1993, în cauza 42/92 - Thojssen.
56
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
publică, învăţământul de stat, cercetarea în scopuri civile desfăşurată în instituţii
publice.
Curtea de Justiţie a considerat că locurile de muncă în care activităţile
normale precumpănesc, nu sunt cele vizate de art. 39 paragraful 4 TCE, în schimb
pot fi incluse în această categorie locurile de muncă „de controlor şef de birou
tehnic, controlor principal, controlor de lucrări,..., paznic de noapte al administraţiei
comunale a oraşului Bruxelles, ca şi cea de arhitect al administraţiilor comunale din
Bruxelles şi Anderlecht”137. Statul francez a fost condamnat de Curtea de Justiţie138
pentru că art. L 809 şi L 792 din Codul de sănătate publică cere ca infirmierii
titulari din spitalele publice să aibă cetăţenie franceză.
Curtea de Justiţie, considerând că un profesor stagiar „funcţionar revocabil”,
nu este vizat de art. 39 paragraful 4, nu a luat în considerare argumentul potrivit
căruia, în Germania, profesorul stagiar beneficiază de prerogativele puterii publice
ţinând cursuri, notând elevii şi participând la hotărârea de trecere a acestora în
clasele superioare, astfel că acesta urmăreşte, prin activitatea sa, apărarea
intereselor generale ale statului139.
Merită a fi subliniată modificarea făcută în statutul general al funcţionarilor
din Finlanda140, prin legea nr. 91-715 din 26 iulie 1991, conform căreia resortisanţii
statelor membre pot accede la locurile de muncă ale căror atribuţii sunt separabile de
exerciţiul suveranităţii sau nu participă direct sau indirect la exerciţiul prerogativelor
puterii publice. Pe de altă parte, Tribunalul administrativ Lyon a anulat o decizie
administrativă care admitea candidatura unui cetăţean belgian la un concurs de
psiholog teritorial, considerând că nefiind inclus în decretul nr. 94-163 din 16
februarie 1964 care autorizează resortisanţii comunitari să ocupe anumite locuri de
muncă în administraţie, decizia respectivă n-a respectat statutul general al
funcţionarilor, care nu este incompatibil cu art. 39 din Tratatul CE141.
Având în vedere practica răspândită printre statele membre de a exclude pe
cei ce nu-i sunt cetăţeni de la un număr mare de profesii în administraţia de stat,
Comisia Europeană a publicat în 1988 o Notă prin care a propus anumite sectoare
de angajare ce urmează a fi considerate „suficient de îndepărtate de activităţile
specifice sferei publice astfel cum le-a definit Curtea Europeană şi care nu ar putea
fi acoperite decât în cazuri rare de excepţia din art. 48 alin. 4”.
Acestea cuprind:
• serviciile privind îngrijirea sănătăţii publice;
• predarea în instituţiile de învăţământ ale statului;
• cercetare în domenii nemilitare în instituţii publice;
• organisme publice responsabile cu prestarea serviciilor comerciale.
137
Hotărârea din 13 iulie 1993, în cauza 42/92.
138
C.J.C.E., hotărârea din 3 iunie 1986, în cauza 307/84 - Comisia/Franţa
139
Hotărârea din 3 iulie 1986, în cauza 66/85 - Lewrie-Blum.
140
Legea 83-634 din 13 iulie 1983.
141
Francis Lefebvre, op. cit. p. 294.
57
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
Trebuie totuşi să subliniem că prin dispoziţiile privind cetăţenia comunitară
introduse prin Tratatul de la Maastricht şi dezvoltate prin Tratatul de la Amsterdam,
nu puţini teoreticieni şi practicieni ai dreptului consideră că excepţia prevăzută „la
art. 48 alin. 4, expresie a unei concepţii mai tradiţionale privind noţiunea de
loialitate faţă de stat, va diminua ca importanţă”. Şi aceasta pentru că se consideră
că există o contradicţie între art. 48 alin. 4 şi derularea unui proces tot mai complex
de integrare europeană.
Secţiunea a XIII-a
Restricţii ale dreptului de intrare şi dreptului de şedere pe
motive de ordine publică, securitate publică şi sănătate publică
142
Este vorba despre următoarele drepturi: respectul vieţii private şi familiale, libertatea gândirii, conştiinţei şi
religiei, libertatea de opinie.
59
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
- şi-a avut reşedinţa în statul membru gazdă în cei zece ani anteriori sau
- este minor, cu excepţia cazului în care expulzarea este în interesul
copilului, conform Convenţiei Naţiunilor Unite pentru Drepturile Copilului din 20
noiembrie 1989.
Cât priveşte excepţia bazată pe sănătatea publică, singurele boli care justifică
măsuri de restricţionare a liberei circulaţii sunt bolile cu potenţial epidemic,
conform definiţiei din documentele relevante ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii,
precum şi alte boli infecţioase sau boli parazitare contagioase, dacă acestea fac
obiectul unor dispoziţii de protecţie ce se aplică resortisanţilor din statul membru
gazdă. În plus, bolile ce se declanşează după o perioadă de trei luni de la data
sosirii nu constituie motive expulzare de pe teritoriul respectiv (art. 29).
60
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
Statele membre pot adopta măsurile necesare pentru a refuza, anula sau
retrage orice drept conferit de Directiva 2004/38, în caz de abuz de drept sau
fraudă, cum sunt căsătoriile de convenienţă sau alte forme de relaţii contractate
exclusiv în scopul de a beneficia de dreptul de liberă circulaţie şi şedere (art. 35).
CAPITOLUL V
Libertatea de stabilire şi cea de a presta servicii
Cele două libertăţi sunt, în mod egal, reglementate prin Tratat şi acest lucru
implică posibilitatea liberei alegeri între ele. Libertatea de prestare a serviciilor are
un caracter rezidual în raport cu libertatea de stabilire, ceea ce nu împiedică, totuşi,
întreprinderile să cumuleze exercitarea L.P.S. cu libertatea de stabilire. Dacă aceste
două libertăţi se articulează şi se pot sprijini una pe cealaltă, ele nu pot avea acelaşi
regim juridic. Există, în fapt, o diferenţă esenţială, atât de natură juridică, cât şi de
natură pragmatică, acţională, între libertatea care este stabilită pe teritoriul unui stat
şi care se adresează clientelei din acel stat şi cea care, stabilită într-un stat, se
adresează143 clientelei dintr-un alt stat.
Pentru primul - regimul de stabilire - principiul trebuie să fie „tratamentul
naţional”. Nediscriminarea implică să fie trataţi într-o manieră identică toţi cei care
sunt stabiliţi pe teritoriul unui stat, deoarece ei sunt toţi144 în aceeaşi situaţie. Pentru
cel de-al doilea - regimul L.P.S. - principiul nu poate fi cel al tratamentului
naţional. Principiul nediscriminării conduce la a trata diferit situaţii diferite, pentru
a restabili echilibrul, ceea ce conduce la a trata diferit şi L.P.S. de libertatea de
stabilire. Nu trebuie să se uite că prestarea de servicii este, deja, supusă
tratamentului naţional în vigoare la locul în care este fixat stabilimentul din care
rezultă prestarea de servicii. Cele două "tratamente naţionale" trebuie să fie
respectate în integralitatea lor: cel al locului de stabilire şi cel al locului de
destinaţie a prestării de servicii. Anumite dispoziţii sau anumite principii din
legislaţia în vigoare într-un stat de destinaţie a serviciilor pot să-i fie opuse, de o
manieră nediscriminatorie, dacă sunt justificate din considerente de interes general.
143
În cadrul L.P.S.
144
Oricare ar fi cetăţenia lor.
61
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
În dreptul comunitar nu a existat o definire explicită a grupului de persoane
îndreptăţite să exercite dreptul de stabilire. Spre deosebire de lucrători (care sunt
salariaţi), art. 52 al Tratatului are în vedere pe cei care desfăşoară activităţi în
mod independent sau care înfiinţează sau conduc întreprinderi în sensul art. 58
(„companii sau firme înfiinţate conform dreptului civil sau comercial, inclusiv
societăţi cooperative şi alte persoane juridice guvernate de dreptul public sau
privat”).
Aceste persoane exercită, de regulă, profesiuni recunoscute, al căror statut
este stabilit de lege. De aici, rezultă necesitatea armonizării legislaţiilor naţionale
pentru a facilita mobilitatea lor în cadrul Uniunii şi, în primul rând, de a înlătura
restricţiile întemeiate pe cetăţenie sau alte temeiuri specific naţionale.
Cât priveşte serviciile, conform art. 60 alin. 1, ele cuprind activităţile
exercitate în schimbul unei remuneraţii, cu deosebire cele ce au un caracter
industrial, comercial sau meşteşugăresc, precum şi exercitarea unei profesii.
Evident, prestarea serviciilor este legată, deseori, de exercitarea unei profesii
şi, în acest sens, nu poate fi separată de dreptul de stabilire.
Aşa cum s-a arătat, diferenţa dintre dreptul de stabilire şi dreptul de a presta
servicii este mai degrabă una de grad decât una de gen. Amândouă se aplică
activităţilor de afaceri sau profesionale ce urmăresc un profit sau o remuneraţie.
Dreptul de stabilire este dreptul de instalare într-un alt stat membru, în mod
permanent sau semipermanent, ca persoană individuală, ca partener sau companie
pentru a desfăşura o anumită activitate. Dreptul de a presta servicii, pe de altă parte,
înseamnă asigurarea de servicii într-un stat de către o persoană stabilită în alt stat.
În acest caz, nu este necesar a rezida, chiar temporar, în statul în care serviciul este
prestat.
Dreptul de stabilire prevăzut în tratatele comunitare este de aplicabilitate
directă (cazul Reyners, nr. 2/74). Ca atare, nici un stat membru nu poate refuza
stabilirea pe teritoriul său a unei întreprinderi dintr-un alt stat membru.
62
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
Secţiunea I
Regimul juridic al libertăţii de prestare a serviciilor
1. Specificitatea L. P. S.
Secţiunea a II-a
L.P.S. activă şi L.P.S. pasivă
145
Augustin Fuerea, op. cit. p. 154.
63
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
Această distincţie îşi găseşte originea terminologică în cea de-a doua
Directivă a Consiliului, din 8 noiembrie 1990. Are o forţă generală în dreptul
comunitar. L.P.S. activă este, în prezent, cea mai des întâlnită. Presupune ca
prestatorul, care este "activ", adică cel care vine în faţa clientului, să fie rezident al
altor state decât cel în care este stabilit. Locul de încheiere a contractului, sau locul
în care clientul a fost personal contactat, este determinat. L.P.S. pasivă presupune,
în schimb, o pasivitate a prestatorului în raporturile sale cu un client determinat.
Clientul146 este cel care se deplasează şi încheie contractul în statul membru în care
prestatorul s-a stabilit. Decompartimentarea Pieţei comune şi libertăţile de
circulaţie, au condus la situaţia potrivit căreia, totdeauna, cele mai mari oferte să fie
cele ale resortisanţilor comunitari.
Regimul juridic al acestor două moduri de exercitare a L.P.S. este, evident,
diferenţiată. În timp ce L.P.S. activă atrage aplicarea ordinii juridice a statului "de"
prestare a serviciilor în care îşi are rezidenţa clientul, L.P.S. pasivă, dimpotrivă, se
caracterizează prin neaplicarea acestei ordini juridice de către client.
146
Destinatarul serviciilor.
64
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
Cu excepţia activităţilor înscrise la articolul 45 al Tratatului, s-ar putea
admite discriminările luând în considerare numai cetăţenia prestatorului. Legătura
strânsă, arătată de către Curtea de Justiţie, între articolele 12 şi articolul 49, dă
valoare de principiu acestei prevederi. Are relevanţă în cazul discriminărilor
directe147 şi indirecte sau deghizate.
B. Reşedinţa
65
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
C. Măsurile naţionale restrictive, aplicabile în mod
nediferenţiat şi justificate prin motive de interes general149
- Diversitatea măsurilor
Măsurile naţionale foarte diverse reglementează accesul la anumite activităţi
şi pot să se aplice pentru exercitarea L.P.S. Avem în vedere, bineînţeles, "profesiile
reglementate", adică cele care solicită diplome sau calificări profesionale. De
asemenea, putem aminti diversele înţelegeri sau autorizaţii administrative. Măsurile
pot să vizeze exercitarea cotidiană a activităţii150. Toate aceste măsuri sunt, în
general, aplicabile, în mod nediferenţiat, în sensul că ele nu sunt stabilite sau
aplicate luând în considerare cetăţenia sau reşedinţa profesionistului în cauză.
Cu toate acestea, ele restrâng libertatea prestării de servicii.
Libertatea statelor este variabilă. Este mai mare atunci când este vorba de a
pune condiţii de diplomă sau de calificări profesionale pentru a accede la profesiile
reglementate, chiar şi atunci când este vorba de a edicta şi alte tipuri de măsuri.
- Profesiunile reglementate
În virtutea principiului recunoaşterii reciproce, autorităţile statelor membre
trebuie să aprecieze cunoştinţele sau diplomele cerute în statele de origine a
prestatorilor şi să organizeze examene, probe sau stagii de aplicare la acest nivel.
De asemenea, deciziile de refuz trebuie să fie motivate şi susceptibile de recurs.
66
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
Obstacolele sunt, în general, descoperite în legislaţiile statelor membre de
prestare de servicii. Se poate ca legislaţia din statul de origine al prestatorului să
aibă rol de obstacol la L.P.S. comunitară. Astfel a fost considerată interdicţia
olandeză de a căuta telefonic la domiciliu eventualii clienţi pentru plasamentele
financiare, chiar la destinatarul din alte state membre.
Diversele măsuri extreme pot fi restrictive, în sensul articolului 59:
autorizaţiile, regulile fiscale favorabile întreprinderilor stabilite, sarcinile sociale
impuse prestatorului pentru salariaţii care se deplasează pentru a îndeplini prestarea
de servicii atunci când prestatorul plăteşte, deja, obligaţiile în statul său de origine.
Obstacolele pot rezulta din dispoziţiile materiale ale legilor naţionale, chiar
dacă aplicarea lor rezultă din norma conflictuală şi chiar dacă această normă
conflictuală este Convenţia de la Roma, din 19 iunie 1980152.
Ca şi în materia liberei circulaţii a mărfurilor, restricţiile la L.P.S. pot, în
final, să fie legitime încă din momentul în care ele răspund unui imperativ legitim,
în sensul dreptului comunitar.
152
A se vedea comunicarea Comisiei, "L.P.S. şi interesul general în a doua directivă bancară": J.O.C.E., C. 209, din
10 iulie 1997.
153
C.J.C.E., 4 octombrie 1991, The Society for the protection of Unborn children Ireland, cauza C. 159-90: Rec. I
465.
154
Birourile de plasament, Van Wesemael, 18 ianuarie 1979, cauza 110 şi 111-78: Rec. 35.
155
Întreprinderile de interimat, 17 decembrie 1981, Webb, cauza 279-80: Rec. 3505.
156
Asigurări, Comisia c/Franţa, 4 decembrie 1986, cauza 220-83: Rec. 3663.
67
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
bogăţiilor arheologice şi artistice159, apărarea unei limbi sau a unei culturi, regulile
fiscale şi, în special, "coerenţa" unui regim fiscal, politica culturală şi respectarea
pluralismului în materia presei sau a comunicării audiovizuale.
Curtea de Justiţie nu ezită să stabilească legătura dintre armonizarea
dreptului comunitar (articolul 6 din Tratatul asupra U.E.) şi principiile conţinute în
Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aceasta
valorează, în special, pentru libera comunicare şi pluralismul mediilor160.
Motivele avute în vedere de articolul 86 pot fi considerate pentru aplicarea
articolului 49. Acest articol este plasat printre regulile de concurenţă. Acestea din
urmă nu sunt vizate decât "în mod special" de articolul 86, care consideră, de o
manieră generală, "regulile tratatului". În măsura în care puterea publică a acordat,
într-adevăr, astfel de prerogative161, în măsura în care astfel de prerogative se
explică prin interesul general şi sub rezerva principiului proporţionalităţii, articolul
85 poate, deci, deroga de la articolele 43 şi 49, ca şi de la articolele 81 şi
următoarele.
E. Recunoaşterea reciprocă
157
Drepturile de autor, C.J.C.E., Coditei c/ Cine Vog films, 18 martie 1980, cauza 62-79: Rec. 881 şi Coditei II, 5
octombrie 1982, cauza 262-81: Rec. 3381.
158
Pentru poluarea maritimă, a se vedea C.J.C.E., 14 iulie 1994, Matteo Peralta, cauza C. 379-92: Rec. I,3453.
159
A se vedea Comisia c/ Franţa, 26 februarie 1991, cauza C. 154-89: Rec. I, 659.
160
Art. 10, C.E.D.O.
161
Monopol, în special.
162
Un bun exemplu poate fi găsit în reglementarea franceză care obliga avocaţii prestatori de servicii să acţioneze
împreună cu un avocat local chiar în faţa jurisdicţiilor sau organismelor în faţa cărora în dreptul francez asistenţa
unui avocat nu este obligatorie. Curtea de justiţie a subliniat că nu este posibil să se supună prestatorul de servicii
regulilor care nu au nici un echivalent în legislaţia naţională.
68
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
G. Principiul proporţionalităţii
163
Cei care pledează.
69
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
2. Regimul juridic al L.P.S. pasivă
70
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
se bazează este principiul nediscriminării pe temeiul cetăţeniei. Indiferent dacă el
rezultă din practica legislativă sau administrativă.
Activităţile nesalariate desfăşurate pe teritoriul altui stat membru beneficiază
de tratamentul aplicat întreprinderilor naţionale în materie fiscală (cazul Comisie v.
Franţa, nr. 270/83), în domeniul securităţii sociale (cazul Stanton, nr. 143/87) şi al
avantajelor sociale.
Aşa cum a precizat Curtea de Justiţie, dreptul de stabilire într-un alt stat
membru implică şi dreptul de a dobândi şi de a vinde bunuri imobile pe teritoriul
acelui stat (cazul Comisie v. Grecia, nr. 305/87), precum şi de a închiria localuri în
interes profesional (cazul Steinhouser, nr. 197/84).
Atât dreptul de stabilire cât şi libertatea de a presta servicii sunt subiectul
derogărilor pe temeiul ordinii publice, securităţii publice sau sănătăţii publice
prevăzute în art. 56 şi 66 ale Tratatului CEE, precum şi în Capitolul VI al Directivei
2004/38.
CAPITOLUL VI
Tratatul de la Lisabona
71
Libera circulaţie a persoanelor
_____________________________
72