3. Ce modele de consultatie medicala cunoasteti?

Modele de consultative medicala:

1. ‘Fizic, Psihologic şi social’ (1972)
2. Stott şi Davis ( 1979)
3. Byrne and Long (1976)
4. Analiza intervenţiei conform 6 categorii
5. Modelul ‘popular’ Helman (1981)
6. Analiza tranzacţională (1964)
7. Pendleton, Schofield, Tate and Havelock (1984, 2003)
8. Vecinul (1987)
9. de boală şi suferinţă (1984)
10. Modelul tri-funcţional a interviului medical (1989)
11. Abordarea Calgary-Cambridge de predare a deprinderilor de comunicare (1996)
12. Modelul clinic complex/ Ghidul Calgary-Cambridge (2002)
13. BARD 2002 Ed Warren (2002)
14. Balint 1986
15. Modelul medical bazat pe naraţiune Launer J (2002)
-Modelul Byrne and Long (1976)
6 Faze : formează structura logică a consultaţiei:
I. Medicul stabileşte relaţia cu pacientul
II. Medicul încearcă sau chiar descoperă motivul de adresare a pacientului
III. Medicul conduce examinarea verbală şi fizică
IV. Medicul, sau medicul cu pacientul, sau pacientul (în această ordine a probabilităţii) consideră condiţia
V. Medicul, şi ocazional pacientul, detaliază planul de mai departe de investigaţie şi tratament
VI. Consultaţia este de obicei finisată de medic.
Funcţiile consultaţiei
 Prescriptivă: oferire sfatului sau instrucţiunilor, fiind critic sau directiv
 Informativă: împărtăşirea cunoştinţelor noi, instruind sau lămurind
 Confruntare: face obiecţii vis a vis de atitudinea sau comportamentul restrictiv, oferind conexiune
inversă în context grijuliu
 Catartic: caută să liniştească emoţiile de la lacrimi, râs, supărare sau furie
 Catalitic : încurajează pacientul să descopere şi să îşi exploreze propriile gânduri şi sentimente
 Suportivă: oferă confort şi aprobare, confirmând valorile pacientului
-Modelul Popular (Helman, 1981)
Experienţa pacientului privind propria boala:
 Ce s-a întâmplat?
 De ce ?
 De ce mi s-a întâmplat mie ?
 De ce acum ?
 Ce se întâmplă daca nu fac nimic ?
 Ce ar trebui sa fac ?
 Cui să mă adresez pentru ajutor ?
-Analiza tranzactionala (1964)
Eric Berne, 3 stări ale „ego-ului”
 Părinte – concept predat
 Adult - concept învăţat
 Copil - concept simţit
Fiecare din noi la anumite momente se află în starea psihică când gândeşte, simte, se comportă, reacţionează şi
are atitudini de parcă ar fi părintele critic sau grijuliu, adultul logic, sau copilul spontan sau dependent. Foarte
multe din consultaţiile din asistenţa medicală primară sunt conduse între un medic părinte şi un pacient ca
copilul. Această tranzacţie nu este in totdeauna cea mai favorabilă uneia din părţi. Conceptul de analiza
tranzacţională oferă flexibilitate medicului care poate introduce în repertoriul său cicluri repetitive de
comportament (joc) în care unele consultaţii pot să se rezume.
-Pendleton, Schofield, Tate and Havelock (1984, 2003)
1. Definirea motivului de adresare a pacientului.
2. Considerarea altor probleme.
3. Împreună cu pacientul se alegerea acţiunii potrivite pentru fiecare problemă.
4. Atingerea unei înţelegeri comune a problemei pacientului.
5. Antrenarea pacientului în conduita condiţiei şi încurajarea lui să accepte potrivit responsabilitatea.
6. Să se folosească potrivit resursele şi timpul.
7. Stabilirea şi menţinerea unei relaţii cu pacientul, care iar ajuta să îndeplinească celelalte sarcini.
-Modelul “Vecinului” (1987)
5 puncte de control: ‘unde trebuie să ajungem şi cum vom ajunge acolo?’
1. Conexiunea - stabilirea raportului cu pacientul
2. Sumarizarea - determinarea de ce a venit pacientul folosindu-se de deprinderile de elucidare a ideilor,
îngrijorărilor şi aşteptărilor pacientului, recapitulând aceasta pentru pacient
3. Trecerea - medicii şi pacienţii au căzut de acord. Negocierea, influenţarea şi primirea recompenselor.
4. Reţea de securitate - “Ce dacă?’: analizaţi ce va face medicul în fiecare caz.
5. Menaj – “Sunt în formă bună pentru următorul pacient?”
-Modelul de boala si suferinta(1984)
Concepţia de boală
Perceperea biomedicală
 Simptomele
 Semenele
 Investigaţiile
 Patologia de fond
 Diagnostic diferenţial
Concepţia de suferinţă
Perceperea pacientuliu
 Ideile
 Îngrijorările pacientului
 Aşteptările
 Sentimentele pt
 Efectele asupra vieţii
 Înţelegerea experienţei unice de boală
-Modelul 3-funcţional (1989, Cohen-Cole şi Bird, AAP )
1. Colectarea datelor pentru a înţelege problema pacientului
 Întrebări deschise
 Conul de la deschis la închis
 Facilitarea
 Verificarea
 Identificare problemelor noi
 Negocierea priorităţilor
2. Dezvoltarea raportului şi răspunsul la emoţiile pacientului
 Reflectarea
  Legitimizarea
 Suportul
 Parteneriat
 Respect
3. Educarea şi motivarea pacientului
 Educaţia despre suferinţa pacientului
 Negocierea şi menţinerea planului de tratament
 Motivaţia pacientului non-aderent
-Modelul clinic complex/ Ghidul Calgary-Cambridge (2002)
1. Iniţierea sesiunii
2. Colectarea informaţiei
3. Formarea relaţiei
4. Structurarea consultaţiei
5. Explicarea şi planificarea
6. Încheierea sesiunii
Această metodă combină metoda tradiţională de colectare a anamnezei clinice inclusiv întrebări despre
funcţionalitate, anamneza medicală, socială, familială, de utilizare a medicamentelor cu ghidul Caldary –
Cambridge. Conform acestui modalităţi de consultaţie modelul de boală - suferinţă este în centrul colectării
informaţiei, procesul este combinat cu conţinutul în formă de schemă logică, abordarea este complexă şi poate fi
utilizată pentru un interviu medical în orice context.
17.Care sunt explicatiile non-compliantei?
- Probleme financiare
- Negare sau insuficientă informare asupra severităţii bolii
- Credinţe culturale
- Programe complexe de medicaţie
- Efecte adverse ale medicamentelor
- Supraestimarea rezultatelor tratamentului
- Discomfortul provocat de tratamentul de lungă durată
Non-complianța la tratamentul medicamentos este cel mai des întâlnită la pacienții cu afecțiuni cardiovasculare.
O serie de studii pot demonstra că asocierea unui număr mare de medicamente în schema de tratament a
pacieților cu afecțiuni cardiovasculare ar fi cauza majoră care determină non-complianța. În ciuda acestor
observații, tratamentul eficient și sigur al afecțiunilor cardiovasculare rămâne o medicație complexă bazată pe
asocieri de medicamente cu mecanisme diferite dar care duc la rezultate pozitive clinic dovedite. Non-
complianța la tratament în cazul pacienților cu afecțiuni cardiovasculare demosntrează înrăutîțirea stării de
sănătate a acestor ceea ce ne determină să încurajăm monitorizarea pacienților pentru a le îmbunătăți aderența la
tratament.
Se poate afirma că motivele non-complianței la tratamentul medicamentos sunt multifactoriale fiind fie un
proces activ prin care pacientul alege să se abată de la regimul impus prin tratament, fie un proces pasiv când
prin indiferență pacientul ajunge să nu respecte tratmentul. Cele mai multe abateri de la tratamentul
medicamentos se datorează omisiuni de doze sau întârzieri în luarea dozelor. În plus, s-a constatat că pentru unii
pacienti aderența la tratament crește după întâlnirea cu personalul din asistența medicală sau farmaceutică.