Buglea – întrebări și răspunsuri

Diaconu Otilia, 402

N.B. : te ajută foarte mult dacă notezi întrebările pe carte, la fiecare materie, pt că Buglea în examen nu
are răbdare să te gândești prea mult sau să dai explicații foarte largi, așa că nu te baza pe spontaneitate și
pregătește-ți răspunsurile pe foaia aia pe care rezolvi subiectele. Ai timp destul pt a face asta. Ai aici toate
întrebările de la seminarele lui Stănescu și Buglea + întrebările ciudate pe care le-a pus Buglea la examenele
din anii trecuți (iar la examen dacă vezi niște foi galbene și foarte mototolite înseamnă că sigur ai în față unul
din subiectele de anul trecut - nu cred că le schimbă de la un examen la altul) + exemple (în general de la
cursul lui Buglea și seminarul lui Stănescu)
________________________________________________________________________________________

DIP - generalități :
1. De ce există DIP?
Pt a soluționa în mod echitabil situații de drept specifice (litigii) care apar în legătură cu raportul juridic cu
element de extraneitate.
- pentru a asigura egalitatea de poziții a părților în procesul civil internațional: fiecare parte are dreptul să
ceară să i se aplice dreptul propriu ( sau dreptul care consideră că o avantajează cel mai mult). O parte nu
poate impune arbitrar legea aplicabilă în proces. Sistemele de drept în prezență se află și ele pe poziții de
egalitate. Dip oferă instrumentul pe baza căruia se soluționează conflictul (concursul) dintre sistemele de
drept susceptibile de a fi aplicate.
- a contesta existența DIP înseamnă a dezavantaja pe una din părți, a-i impune legea aplicabilă. Norma
conflictuală asigură deci echitatea în ceea ce privește justiția.
- pe baza libertăților de mișcare a persoanelor, bunurilor, capitalurilor au apărut relații sociale noi. Realitățile
sociale și comerciale noi în plan internațional impun existența unui drept specific – DIP. Deoarece fiecare
stat are dreptul să reglementeze prin legea proprie, în plan internațional s-ar putea respinge aplicarea unei
alte legi sau hotărârea instanței străine nu ar fi recunoscută. Pentru a corela sistemele de drept, fiecare stat
trebuie să accepte judecarea cauzei și după alt sistem de drept, recunoașterea și executarea hotărârilor de
drept străine. Statele nu pot fi puternic ancorate în propriile lor reglementări, deci scade imperativitatea
normei. În DIP imperativitatea normei este un concept care își pierde importanța. Vezi și pag. 56: statele
reglementează mult mai strict raporturile juridice de drept privat intern. În raporturile juridice de drept
internațional privat nu mai exprimă aceeași fermitate.

2. Care este rolul DIP?

Corelarea sistemelor de drept, eliminând toate elementele care le-ar face ireconciliabile.
vezi și pag. 221 pentru ex. : impediment de fond la recunoaștere:
- dacă hotărârea străină este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată într-un litigiu între aceleași părți
în statul solicitant, sau
- dacă o hotărârea care se vrea recunoscută este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată anterior într-
un stat membru sau stat terț în exact același litigiu și care ori e recunoscută de drept în statul
membru solicitat, sau
- dacă o hotărârea care se vrea recunoscută este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată anterior într-
un stat terț care în cazul ăsta ar putea fi chiar ea recunoscută în statul membru solicitat (dacă se
cere).
3. când/ cum se aplică DIP?
Când am de soluționat un raport juridic cu element de extraneitate îi aplic norma conflictuală.

4. Ce este elementul de extraneitate?

Este o caracteristică a oricăreia din părțile raportului juridic de DIP, indicând componenta acestuia care se
află în străinătate.
Raport juridic = relație socială reglementată printr-o n. juridică.
Norma juridică prescrie o anumită conduită. Conduită = a da, a face, a nu face ceva.
Legătura dintre conținutul și OB raportului juridic: OB = materializarea conținutului. OB derivat =
materializarea OB raportului juridic.

5. Cine este cel care soluționează un conflict de legi?

- instanța (de drept sau arbitrală) dacă este învestită cu soluționarea unui litigiu care se referă la un rap jurid
cu element de extraneitate
- alte instituții de stat, spre exemplu notarul atunci când i se cere să se pronunțe cu privire la un act juridic
(legalizare, în principiu) ce se referă ca un rap jurid cu element de extraneitate, sau ofițerul de stare civilă
când i se cere încheierea sau recunoașterea unui act sau fapt juridic cu privire la asemenea raport – căsătorie
- avocatul când trebuie să întocmească un contract care se referă la raport cu element de extraneitate

6. Care este raționamentul judecătorului atunci când soluționează un litigiu? (nu se referă la definiția
metaforică, dacă întreabă asta... ☺) - ar trebui să-i spui foarte repede din schemă, de acolo unde zice că
face calificarea,etc.

7. structura normei conflictuale:

- ipoteză = cadrul, situațiile de fapt în care se aplică norma de drept. Îi corespunde conținutul n. conflictuale
- dispoziție = conduita de urmat, prescrisă de norma de drept. Îi corespunde legătura normei conflictuale
- sancțiune = consecințele nerespectării comportamentului de urmat. N. conflictuală nu are sancțiune, dar
are un element specific: punctul de legătură = materializarea legăturii.

- Compar două instituții juridice pentru că ele se aseamănă și deci există riscul de a le confunda.
- Bunurile mobile se află la un moment dat într-un anumit loc, pentru că ele pot circula efectiv,
bunurile imobile sunt situate într-un anumit loc.

8. De ce există norme conflictuale unilaterale?

Ele asigură aplicarea legii forului din rațiuni extrem de importante pentru legiuitorul național.
Ex. 1087, 1088 NCPC:

Art. 1.087 Legea forului - În procesul civil internaţional instanţa aplică legea procesuală română,
sub rezerva unor dispoziţii exprese contrare.

Art. 1.088 Calificare - Calificarea unei probleme ca fiind de drept procesual sau de drept substanţial
se face conform legii române, sub rezerva instituţiilor juridice fără corespondent în dreptul român.
9. Care este diferența?
N. conflictuală unilaterală indică direct sist de drept aplicabil – nu mai are punct de legătură (adică el nu mai
are importanță, ideea fiind că dacă e normă conflictuală atunci prin definiție are punct de legătură, că așa-i
structura ei).
N. cu trimitere dublă are punct de legătură și necesită calificare pentru a știi ce normă conflictuală trebuie să
aplic în concret speței (calificare primară).

N. de aplicație imediată se aplică cu prioritate față de norma conflictuală. Fiind normă materială dă direct
soluția pe fond. Când am de rezolvat un raport cu extraneitate se verifică existența normei de apl imediată
anterior normelor conflictuale existente în sistemul de drept. Scap mai repede, pentru că nu mai aplic
raționamentul conflictual. Nu mai am normă conflictuală (nici de căutat, nici de clasificat și nici de aplicat).

N. conflictuală unilaterală și n. de aplicație imediată se aseamănă prin faptul că sunt ambele norme ale
forului care soluționează raportul juridic, dar (am n. conflictuală vs. n. materială) n. conflictuală unilaterală
este o normă conflictuală, pe când n. de aplicație imediată este o n. materială. – pentru a înțelege diferența
vezi pg. 11 dr. Civil comparație cu DIP. Primul paragraf de pe pagină.

N. de aplicație imediată și n. materială de drept intern (= substanțială sau de procedură) sunt ambele n.
materiale, imperative, dar (am n. de drept internațional vs. n de dr. intern) n. de aplicație imediată este
datorită consecințelor pe care le produce și prin natura și prin izvorul său o n. de drept internațional.

10. De ce arbitrajul ad-hoc este o excepție de la regula n. conflictuală aparține lui lex fori?
Pentru că arbitrajul ad-hoc nu este instituționalizat.
- el nu este permanent. Se constituie pentru un singur litigiu, cu arbitrii desemnați de părți (fiind
procedură grațioasă dacă părțile nu se pun de acord înseamnă că vor să se ”lupte” și merg la instanța
de judecată).
- Pot să am și arbitraj instituționalizat, Curte Internațională de Arbitraj care fiind instanță, are o lex fori
ei, dinainte stabilită (probabil o indică prin statutul instanței). Vezi și pag 239, ultimul paragraf, lit. a)

11. De ce există norme de aplicație imediată?

Pentru că domeniul lor este de extremă importanță pentru legiuitor.
- El vrea să soluționeze direct fondul raportului respectiv. Folosește o normă materială care este
imperativă.
- Per a contrario dacă am o normă care îmi spune în ce lege să mă uit ca să găsesc soluția sunt în fața
unei n. conflictuale. Ea mă trimite la soluție nu mi-o spune direct. De aia zice că n. conflictuală e
normă de trimitere.

12. Când se aplică norma conflictuală română?

Când este sesizată instanța română. ( nu e o întrebare capcană sau așa ceva... ☺)

Calificarea n. conflictuale
= stabilirea sensului noțiunii de drept din norma conflictuală pentru a afla sist de drept aplicabil cauzei –
calificare primară.
 Analiza pe articol:
Art. 2.558. – după structură e o normă conflictuală acest minunat articol

(1) Când determinarea legii aplicabile depinde de calificarea ce urmează să fie dată unei instituţii de drept
sau unui raport juridic, se ia în considerare calificarea juridică stabilită de legea română. – REGULA :nu
pot lămuri n. conflictuală a forului pe baza interpretării date (noțiunii de drept din conținutul
acestei norme) de către sistemul de drept străin.
(2) În caz de retrimitere, calificarea se face după legea străină care a retrimis la legea română. – ajug să
aplic calificarea normei conflictuale străine numai dacă norma aplic norma conflictuală română
(excepție aparentă) și dacă ea trimite la sistemul de drept străin ca întreg.
(3) Natura mobiliară sau imobiliară a bunurilor se determină potrivit legii locului unde acestea se află
sau, după caz, sunt situate. – vezi mai jos.
(4) Dacă legea română nu cunoaşte o instituţie juridică străină sau o cunoaşte sub o altă denumire ori cu
un alt conţinut, se poate lua în considerare calificarea juridică făcută de legea străină. – este o excepție
reală pentru că nu am cum altfel să interpretez . vreau să includ în norma conflictuală o noțiune
pentru care legea forului (în care este inclusă această normă conflictuală) nu o cunoaște.
(5) Cu toate acestea, când părţile au determinat ele însele înţelesul noţiunilor dintr-un act juridic,
calificarea acestor noţiuni se face după voinţa părţilor. – nu reprezintă o excepție a zis Buglea la curs
(motiv pentru care el nu a mai menționat-o) pentru că aici nu se mai califica efectiv o noțiune din
norma conflictuală, ci e vorba de înțelesul pe care îl dau părțile (prin acordul lor de voință unei
noțiuni de drept), pe baza libertății lor de a alege - autonomia de voințe + disponibilitate. Altfel aș
ajunge să dau părților indirect libertatea de a alege n. conflictuală. Or orice trimitere pe care o fac părțile
către un sistem de drept străin, lege străină, se consideră făcută la n. materiale ale dr. respectiv.

1. ce e calificare?
Stabilirea sensului unei noțiuni juridice. (nu e vorba de n. conflictuală, ci așa în general)

2. de ce fac calificarea?
Pt. a stabili norma conflictuală a forului efectiv aplicabilă în situația dată.
Mecanismul de gândire este:
- Am un raport juridic cu element de extraneitate, deci trebuie să-i aplic o normă conflictuală
- Identifica mai multe norme conflictuale posibil aplicabile (adică cele care se referă la situația pe
care o ai tu de soluționat)
- Normele conflictuale - dintre cele pe care le-am identificat ca posibil aplicabile raportului – conțin
aceeași noțiune juridică dar cu sensuri diferite. În funcție de sensul pe care îl dau problema din cauza
pe care o am eu de soluționat este fie o problemă de fond, fie o problemă de formă. Adică într-un
sistem e problemă de fond , în altul e de formă. dacă e problemă de fond poate să trimită la sistemul
ei propriu sau sa trimită înapoi la legea forului, ori la sist de drept al altui stat. De aia mă uit ce
înțelege legiuitorul stăi prin noțiune aia. – ex în spețele lider Testamentul olandezului la calificare și
Forgo la conflict în spațiu.
- Bine că m-am uitat la ce zice și legea străină. Nu mă ajută la nimic! Pt. că pe baza regulii aplic în final
la calificare lex fori, conform argumentelor duioase de la pag. 39 – fac excepție practic de la ce spune
sistemul de drept străin.
- În urma procedurii se întâmplă în sfârșit momentul magic(de care-mi vorbește Buglea la argumentul
2.) aflu ce sitem de normă conflictuală aplic, în funcție de cum e problema în dreptul forului de fond
sau de formă. Așa că e important ce fel de problemă e în dreptul forului.

3. de ce am nevoie de calificare?
Pentru a stabili corect sistemul de drept aplicabil speței, adică soluția corectă în cauza dedusă
judecății.
Se referă la importanța calificării, rolul ei – vezi pag. 38 efectele calificării.
4. de ce există conflict de calificare?
Pentru că nu am motive să prefer vreuna din calificările (diferite) date unei noțiuni de drept de
către cele două siteme de drept în prezență.
Practic trebuie să văd ce înțelege și celălalt sistem de drept prin noțiune x, dar în final să fac tot cum știu
eu. Regula e că se aplică calificare din dr. Forului deci este un demers pur formal, probabil, doar ca să
fie echitabil procedeul ăsta care se întâmplă după cum zice Buglea DOAR în mintea judecătorului (zici că
e nebun săracul judecător... ☺))))

5. Ce e calificarea secundară?
Calificarea n. materiale = calificare secundară = interpretare. ( la curs Buglea nu a predat, dar nici nu a
specificat că nu ne trebuie să știm, o menționează la pag... Stănescu ne-a spus că el o explică, deoarece și pt
că într-un an, la un examen a întrebat de ea )

- Dacă trebuie să calific o noțiune de drept dintr-o normă materială e calificare secundară =
interpretare. Nu mai prezintă importanță pentru DIP. Reprezintă totuși o excepție de la regula : se
califică după lex fori. Cazul determinării naturii bunurilor – art. 2558 alin. 3 NCC. Situația este
următoarea:
- Normele conflictuale - dintre cele pe care le-am identificat ca posibil aplicabile raportului (adică cele
care se referă la situația pe care o ai tu de soluționat) se referă la legea locului unde e bunul.
- Trebuie să văd ce înțelege le forului și ce înțelege legea străină prin locul unde se fală bunul.
Lămuresc întâi norma conflictuală (conform definiției vreau să văd ce fel de condiție este de fond sau
de formă) de aia îi zice calificare primară. În urma ei aflu norma aplicabilă în speță deci sistemul de
drept după care rezolv litigiul.
- Constat că se aplică diferit după cum bunul din speța dată este bun mobil sau bun imobil. Generează
soluții diferite, așa că trebuie să calific din nou – calificare secundară. Vreau să știu ce înțelege
sistemul de drept pe care eu l-am identificat ca fiind aplicabil în speță prin bun mobil și ce înțelege
prin bun imobil. Văd ce criterii folosește ca să le diferențieze. Criteriile respective trebuie să le iau
din sistemul de drept în care rezolv speța, deci dacă e vorba de sistemul de drept străin, adică el e
cel care se aplică în speța mea, atunci iau criteriile din acest sistem. De aia e o excepție de la regulă.
Calific bunul ca fiind mobil sau imobil în sistemul de drept intern al unui stat. Adică interpretez.
- Ipoteze în care poate apărea calificarea secundară: bunurile din succesiunea deschisă în alt stat,
acțiunea în revendicare are condiții diferite după cum e vorba de bun mobil sau imobil (2613 NCC)

Conflictul în spațiu de n. conflictuale

1. Când nu există nici conflict negativ și nici conflict pozitiv?
Când n. conflictuale au același punct de legătură.
- La conflictul negativ trebuie să rețin că am mereu puncte de legătură diferite, că nu pot să trimit la
alt sistem dacă nu schimb punctul de legătura, că altfel e ca și cum aș zice eu as putea sa
reglementez ca am si eu punctul asta de legatura aplicabil raportului dedus judecații la mine în
sistem, dar te las pe tine, na reglementează că văd că și la tine e la fel și mie mi-e lene... ☺.
- Iar dacă am conflict pozitiv pe problema respectiva reglementează ambele sisteme, adică ambii
legiuitori ăși fac treaba, niciunul nu refuză să reglementeze, dar fiind pe aceeași undă de gândire,
ambii legiuitori aleg același punct de legătura (sau legitorul român copiază punctul de legătura din
sistemul de dr. din Quebec, se inspiră, unul de la altul ☺)
2. care este a treia situație posibilă pe lângă conflict pozitiv sau negativ?
Când se acceptă trimiterea.
- Dacă accepta trmitea devin aplicabile n. materiale de drept străin.
- Ca să accepte însemană că nu am o normă conflictuală în sistemul ăla care să zică altceva decât ce
zice și norma conflictuală a lui lex fori în legatura cu raprotul respectiv și nici o n conflictual acare sa
trimita inapoi la legea forului sau la un sistem de drept al unui stat tert.

Exemplu de trimitere numai la normele de materiale ale unui sistem de drept , pag 41 pct 1.
Este situația în care dacă trimite norma conflictuala forului la un sistem de drept străin, prin asta se da
direct soluția raportului juridic. Nu e posibilă retrimiterea.
- Orice normă din Roma III pt. că el nu primește retrimiterea - Vezi pag. 166 ultimul paragraf înaninte
de filiație
- Posibil și comisia rogatorie : Comisia rogatorie internaţională în materie civilă sau comercială este
procedura prin care o autoritate judiciară dintr-un stat, la solicitarea autorităţii judiciare din alt stat
este chemată să obţină probe necesare într-un proces în curs sau viitor. Comisia rogatorie devine
probă la dosarul cauzei pentru care a fost solicitată, având aceeaşi valoare ca şi când actul judiciar
respectiv ar fi fost îndeplinit de către autoritatea judiciară română competentă. (ca la elemnet de
drept nu de fapt) Autoritatea judiciară solicitată îndeplineşte comisia rogatorie conform regulilor de
procedură din legea română; totuşi se va lua în considerare, la cererea autorităţii judiciare
solicitante, folosirea unei proceduri speciale, cu condiţia ca aceasta să nu contravină legislaţiei
române. (eu la asta m-am gândit inițial)

Retrimiterea
1. Ce este retrimiterea?
Este o ofertă făcută unui sistem de drept străin de a se aplica și nu o obligație. (această întrebare este
FOARTE prost formulată, dar așa a spus respondentul că a fost interogat, poate o pune și altfel, dar asta e
ideea)
- în principiu (ca nu întotdeauna și reușește adică ) legiutorul dorește mereu să găsescă reglementarea
cea mai potrivită pentru raportul părților de aceea el trimite către un drept străin. - aici l-am
parafrazat pe Stănescu... ☺
Explicația (MEA - adică fără confirmare oficială de la Buglea/Stănescu pentru întregul mecanism de
gândire):
- Dreptul privat însă nu poate aduce atingere suveranității statului (chestiune de drept public) așa că
nu poate un sistem de drept să impună altui sistem de drept să aplice normele sale materiale unui
anumit raport juridic. – În corelație și cu ordinea publică de DIP: Pe de o parte - sistemul de drept al
forului (în acest caz)poate aduce atingere ordinii publice a altui stat dacă norma sa conflictuală nu
ține cont de principiile fundamentale ale sistemului de drept străin
- Sistemele de drept sunt egale (vezi explicația de la egalitatea de poziții a părților – egalitatea juridică
a părților, mai mult, în dreptul român dreptul străin se aplică cu titlul de elemnet de drept deci are
un tratament egal cu dreptul român).
- Cum DIP corelează sistemele de drept ale statelor, și majoritatea relațiilor se bazează pe
reciprocitate. Este obligatoriu pentru dreptul străin să nu tacă prin norma sa conflictuală. ( dacă
statul nu ar reglemneta cum am la bază reciprocitatea el ar da dovadă de lipsă de fairplay. ☺) În
raporturile sale cu alt stat el trebuie să aibă o normă conflictuală care să facă o trimitere. Când
trimite la el dreptul forului primește trimitera în sensul că imediat identific o normă conflictuală în
 dreptul străin prin care legiuitorul străin își manifestă opțiunea de acceptare sau de necceptare a
ofertei făcută de norma conflictuală a forului. – În corelație cu ordinea publică de DIP: Pe de altă
parte - faptul nereglemnetării de către sistemul de drept străin poate constitui o atingere adusă
principiilor fundamentale ale sistemului forului.

2. de ce am nevoie de retrimitere?
Pt. a asigura egalitatea sitemelor de drept ale statelor.
- Retrimiterea dă satisfacție celor două sau mai multe sisteme de drept în prezență (după cum e R I
sau R II) oferindu-le posibilitatea de-și folosi propriile norme conflictuale
- Dacă iau în considerare lex voluntatis - e o posibilitate a sistemului respectiv de a deveni cunoscut.
Cu cât se aplică mai des, cu atât poate deveni mai atractiv pentru părți și va fi ales d către acestea pt.
a guverna actele lor juridice (cele cu privire la care părțile pot dispune – cam tot ce înseamnă
contracte). Capătă și mai multe utilizări, un mai mare prestigiu (ex. Dreptul american în materie de
contracte e cel mai renumit pe plan internațional)

3. Când apare retrimiterea ?

Când am conflict negativ + trimitere la întregul sistem de drept străin. Vezi pag. 41 Condițiile 1. și 2.

4. Cum adică trimite la sistemul de drept în întregul său?

Trimite la sitemul de drept în anbamblu, adică norme materiale și (+) norme conflictuale. (în ordinea asta
mie mi-a atras atenția asupra ordinii, explicația fiind cred eu (nu l-am lasat să-m zică de ce nu a fost bună
ordinea ☺) că dr forului când face trimiterea are în vedere normele materiale ale sistemului de dr străin, îi
face ofertă de aplicare și oferta trebuie să fie ”serioasă” la modul că nu-l invit să se aplice doar pentru că știu
ca nu o să vrea să se aplice)

R II în sistemul român nu e admisă. De ce? Trebuie prezentare comparativă cu legea 105 care duce la
întrebarea:) Ce însemană că rămâne fără efect? De ce pe noua legislație (2559 alin. 2 NCC) se aplică
legea română?
- Nu e admisă pt că există riscul unor trimiteri succesive. Adică de la for la dr străin de la dr străin la
dr unui stat terț de la stat terț la alt stat terț, poate și la for - șir interminabil de trimiteri, care
predispune la fraudă, probabil. (și eventual la vreo comoție cerebrală pentru judecător pană află ce
lege să aplice ☺)
- Dacă rămânea fără efect pe 105 se aplica legea străină pt soluționare, deorece ignor norma
conflictuală dar nu am motive să ignor și norma materială . Or sistemul de drept român a trimis la
sistem în întreg, nu există practic motive să se aplice dr român pt că implicit și-ar retrage oferta (asta
e cam trasă de păr zic eu pt că) în cazul ăsta fie că vrea fie că nu vrea se aplica dr străin, deci practic îl
oblig. La RI că aplica dr român pt că țin cont de soluția oferită de sist de dr. străin care trimite înapoi
la normele materiale ale sistemului român (când trimite înapoi e logic că trimite doar la materiale că
altfel ar fi un cerc vicios, poate întreabă și către ce face trimitere sist de drept străin în cazul
retrimiterii... ☺) Dar cauza nu poate rămâne nesoluționată, ar fi denegare de justiție pt judecător +
nu exsită culpa vreuneia din părți pt această situație.
- Nu am motive să aplic dreptul român. (răspunsul oficial ăsta ar fi – personal nu am primit această
întrebare, deoarce la curs Buglea precizat că nu există vreo explicație pt actuala reglemnetare, el a
dat vina pe comoditate, pt judecător) Dacă face vreo glumă și întreabă asta, un răspuns ”serios” a
venit de la Stănescu:
O Nu pot obliga sistemul de dpret străin să se aplice, dar nu pot nici risca trimiteri succesive
O Aplic dreptul român (forțat de împrejurari că trebuie să aplic totuși ceva, ca să dau soluție cauzei)
pentru că este sitemul de dr cunoscut judecătorului – se referă tot la explicația lui Bugle ”așa-i mai simplu
pentru judecător” – e legea cel mai lesne aplicabilă, cea mai la îndemâna lui.
O E o oprtunitate de apune în valoare dreptul român, pentru a-l face cunoscut (vezi explicația cu lex
voluntatis de mai sus.)

5. E bună retrimiterea? (Dacă se referă la importanța retrimiterii pot să aplic raționamentul de la întrebarea
2. Dacă vrea opinia ta...) Opinia mea e că nu e bună. De ce? Pt. că am mai mult de învățat pentru examen. ☺
contraproductiv!!!!!!!!!
Am făcut dicuția asta și cu Stănescu la seminar și am extras următaorele idei:
Contra:
Este un mecanism greoi, dificil de aplicat.
+
Legiuitorul a identificat și el acestă dificultate și ridcurile pe care le implică și a eliminat RII. Ea este aplicabilă
numai formal. Aplic raționamentul dar mă opresc la statul la care a trimis norma conflictuala romana. Nu
merg la sistemul de drept al statului terț. Deși aplic raționamentul acționez ca și cum nu aș avea raport
juridic cu element de extraneitate (conflict) pt că aplic tot dreptul român.
Pro: Legiuitorul vrea soluția cea mai buna
+
Retrimiterea nu aduce atingere altor sisteme de drept că nu e obligatorie
+
Dă satisfacție tuturor sistemelor de drept, pt că le oferă posibilitatea de se aplica.
+
Este o corecție pentru soluția doptată la calificare, unde nici acolo nu respect egalitatea sistemelor de drept.
Pe principiul e rău cu rău, dar mai rău fără rău. Răspuns final: e bună!!!!!!!!!!!!!!!!

Excepțiile retrimiterii explicarea lor :

- Părțile aleg. Dacă părțile aleg sistemul de drept aplicabil e permisă retrimiterea? Nu.
Părțile nu pot alege norma conflictuală. Orice trimitere făcută de părți la legea străină se consideră
făcută la norma materiala. Probabil se explică: Norma conflictuală e edicatată de către stat și sunt (în
general imperative). Dacă las părțile să aleagă norma conflictuală atunci ele și-ar crea legea propie
combinând diferite norme conflictuale în funcție de ce raporturi stabilesc...
- Legea formei. Nu se aplică retrimiterea pt că există teritorialiatate în materie - cu privire la forma
AJ și a delictelor decide doar statu.

6. Unde nu operează retrimiterea? (nu știu sigur cum a formulat Stănescu întrebaprea dar e referitor la
dreptul UE)
În materiile în care nu am reglemnetare prin tratate. Regulamentele și tratatele în materie privată au
carecter universal. Regulamnetel se aplică direct în dreptul intern deci ca normă materială. În materie de
contracte Roma1 se află deasupra n conflictuale a SM sau a statului terț, fapt ce reiese din art. 20 Roma 1
care zice că se aplică regulamentul oricărui litigiu în fața instanțelor din UE, indiferent are sau nu legatura cu
SM. Se aplică și raporturilor ce au legătură cu stat terț.
Legea străină ca lex causae
1. Cum se aplică legea străină?
Cu titlul de elemnet de drept.
- Tratemnt egal cu dr român
- Obligatoriu de aplicat dar nu și prezumată a fi cunoscută de judecător

2. Când se aplică legea trăină ca lex causae?

Când n. conflictuală română trimite la ea.
+
e invocată de părți (dacă se referă la meterii cu privire la care ele pot dispune).

3. de ce se aplică cu titlu de elemnet de drept, de ce nu ca elemnet de fapt?

Pt a asigura egalitatea juridică a părților. Pt a ușura situația juridică a străinului în procesul civil
internațional.
- Proba dreptului străin de obicei invocat de străin trebuie făcută pe când la dr român judecătrul este
prezumat a-l cunoaște – ar genera inegalitate de poziții între părți. Dc e elemnet de dr. înseamnă că
sarcina probei se împarte între instanță și parte.
- instanț are obligația de diligență + rol activ proba e făcută în cea mai mare parte de ea. Numai
însubsidiar inatanța obligă partea să facă proba. Cu privire la mijloacele de probă solicitatea trebuie
aprobată de inatanță prin încheire de admitere. Străinul are acces mai greu la acest emijloace de
probă.
- Este în interesul cauzei pt. a soluționa echitabil. Se aplică legea ce a mai potrivită.
- Aceleași explicații și pt întrebarea a doua: dc se aplica cu titlu de element de fapt proba incumbă în
exclusivitate părții. Inatanța nu are nicio obligație ( nici de a invoca, nici de a proba, nici de a aplica).
Aplică numai dacă se probează de către parte și dacă o (legea străină) consideră potrivită în cauză, pt
că se consideră că e einteresul el să se aplice și inatanța fiind imparțială, nu are obligația de diligență
ca la noi. Dacă parte nu poate proba, ceea ce e posibil pt că ea nu are acces facil la toate organele
reprezentative ale statului și e destul de costisitor pentru ea, nu se mai aplică legea străină deși ea
era cea mai potrivită în cauză. Dr român e mai echitabil. Pt că îi ușurează munca dr. român devine
mai atractiv pentru parte. Ele pot conveni să aleagă legea noatră ca fiina aplicabilă între ele, să cadă
de acord să apeleze la instanțele române pt a soluțina. Dr român devine mai cunoscut. Capătă
prestigiu.

4. De ce suc privire la greșita interpretare sau aplicare a legii străine avem aceleași căi de atac?
Regula este că toate căile de atac împotriva nelegalității se pot formula și cu privire la greșita aplicare
sau interpretare a legii străine, deoarece legea străină se aplică cu titlu de element de dr. nu de fapt.
- Căile de atac sunt chestiuni procedurale, or procedura în fața intenței române este stabilită de legea
română astfel că nu pot avea alte căi de ataca decât cele reglemnetate de legea română pt.
nelegalitate, greșita aplicare a legii române.
- Se referă și la greșita interpretare deorece judecătorul național trebuie să ia la cunoștință nu doar
conținutul legii străine, ci și modul corect de interpretare a acestei legi.
- Fiind alicată cu titlu de element de drept, legea trăină are tratament egal cu legea română astfel că
nu pot să am mai puține sau mai multe căi de atac, sau căi de atac diferite pentru legea străină.
- Chestiuni discutate la curs:
 • Excepția de neconstituționalitate, ridicatăîn fața instaneți naționale poate fi trimisă curții
constituționale străine, dar dacă este ridicată la instanța de arbitraj internațional nu am nicio
prevedere în materie (vid legislativ).
• Neconcordanțele între legea străină și DUE se soluționează de intanța de la Luxembourg,
prin întrebările preliminare adresate CJUE.
• Atenție! RIL-ul poate fi promovat pt greșita interpretare sau aplicare a normelor conflictuale,
dar nici în acest caz nu poate fi cerută de părți și nu produce efcet asupra hotărârii
judecătorești. Nu influențează situația lor. Se aplică pt. viitor.
• Dezlegare prelabilă aunor chestiuni de drept în fața ICCJ, de asemnea nu au interes (părțile).

5. De ce intanțele române nu pot lua direct legătura cu instanțele străine?

Pt că intanțele nu sunt subiect de dr. internațional, iar comunicarea, informarea cu privire la dreptul
statelor se face doar între state, ca subiecte de drept internațional.
- Instanța este în subordinea ministerului justiției așa că pe linie ierhică ea va apela la acest minister
- Ministerul justiției nu are însă atribuții în ceea ce privește comunicarea pe plan extern. Cel care se
ocupă de relațiile României cu alte state este MAE, așa că atestările necesare de la organele statului
străin abilitate, vor fi cerute și obținute de MAE.
- Regulemnetele permit uneori pe care de excepție și o comunicare directă între state la nivel UE. Ex.
Întrebările preliminare.

6. de ce răspunsul trebuie să conțină nu doar conținutul textului legal ci și doctrină și comentarii explicite?
Pt. că intanța trebuie nu doar să aplice automat textul de lege. Pt corecta plicare a legii străine poate fi
nevoie de interpretarea taxetului, iar interpretarea aprține celui care a edictat norma de drept ce trebui
einterpretată.
- Am concurs între jurisprudență și lege, pt a interpreta corect.
- Legea străină se poate schimba așa că e nevoie ca statul străin să arate judecătroului național
corecta aplicare în timp a normelor sale de drept.
- Unele chestiuni de drept nu sunt expre reglmnetate de lege. Sunt deduise pe cale de interpretate. Pe
cale jurisprudențială. Jurisprudența și doctrina pot arăta deci aczuri noi, care nu sunt expre arătat în
lege.
- Organul străin nu e OBLIGAT să răspundă. Dacă răspunde, răspunsul trebuie să nu depășească
simpla informare. Nu se substituie instanței. Nu arată soluția fondului.
- Răspunsul nu obligă în vreun fel organul străin.

7. ce interese ale statului pot fi afectate prin informarea cu privire la dreptul național?
Ex. Competența exclusivă a instanței naționale cu privire la anumite materii, chestiuni de drept. A furniza
răspunsul în acest caz echivalează cu accepatarea de statul străin a încălcării de către intstanța națională a
competenței sale exclusive (competența exclusivă a statului străin). Nu se poate pt. că statul străin, și-ar în
călca propriul drept.

8. Mijloace de probă
- Judecătorul este obligat să lucreze cu toate izvoarele de drept specifice sistemului de drept străin
pe care trebuie să îl aplice. Poate fi așadar vorba de sisteme de drept care au izvoare de drept
scrise sau poate fi vorba de sisteme de drept cutumiar sau bazate pe precedență judiciară.
 - Proba în procesul civil intrenațional îmbină pp. rolului activ al judecătorului cu pp. disponibilității
părților
- Jurisprudența e mijloc de probă când este izvor de drept al legii străine. Sistemele bazate pe
precedent judiciar. Certificatul de cutumă pt sistem de drept cutumiar... expertiza nu este cea
reglementată de codul civil. Nu expertiza în sensul NCPC (sens tehnic). E o expertiză specială.
Expertul poate să fie străin sau român. Nu există condiție de naționalitate. Trebuie să fie
profesionist. Să cunoască dreptul statului, dar fără a avea calități speciale, spre exemplu să aibă
doctoratul, etc. Instanța trebuie să aprecieze că el e capabil să redea dr. străin. Expertul să aibă
încrederea instanței. – analogie cu interpretul de la procedura civila ☺
- După ce a epuizat toate mijloacele de probă la îndemâna sa, judecătorul poate, de obicei în ultimă
instanță să oblige parte să facă proba legii străine pe care a invocat-o. Parte a știe cel mai bine
conținutul legii străine, pt. că altfel nu o invoca în sprijinul afirmațiilor sale.
- Mijloacele de probă au aceeași valoare probantă pt că dreptul străin se aplică cu titlul de element de
drept. Căile de atac sunt aceleași ca la nelegalitate pt același motiv.

9. ce înseamnă termen rezonabil?

Rezonabilitatea se va analiza așa încât nerezolvarea litigiului într-una numit termen să nu impieteze
soluția pe fond.
- Atât timp cât legea nu precizează criteriile după care se apreciază rezonabilitatea, decide instanța.
Este rezonabil termenul apreciat de instanță ca fiind necesar pt probă (proba ia foarte mult timp în
procesul civil internațional, până la 2 ani, zicea Stănescu), cel care evită tergiversarea.
- Sunt aplicabile în procesul civil internațional prevederile NCPC cu privire la stabilirea de către
instanță împreună cu părțile a duratei rezonabile a procesului, la începutul acestuia. Este aplicabil și
textul cu privire la excepția de tergiversare din NPCP (deși e cam apă de ploaie, poate ajută și
excepția asta la ceva. ☺ )
- Dacă un mijloc de probă este ineficient se propune un alt mijloc de probă sau se alege un mijloc de
probă mai rapid.

10. ce înseamnă imposibilitate ABSOLUTĂ de probare?

În ciuda tuturor acțiunilor întreprinse, eforturilor depuse de instanță nu se poate proba. (instanța și-a
respectat obligația de diligență) E vorba de ex. despre :
- Conflict armat, când nu se poate stabili suveranitatea statului
- Statul nu are organe juridice
- E dictatură militară. Nu se poate colabora cu organele statului respectiv – nu am cum să recunosc HJ
pronunțate de organele judiciare ale acestui stat.

Ordinea publică de DIP

Am întotdeauna un interes general (principiul general de drept ce trebuie respectat) în contradicție cu un
interes privat (interesul părților de a se aplica legea străină). Înfrâng autonomia de voință a părților pt a
respecta ordinea generală de drept în societate – ordinea publică, bunele moravuri , morala (ex. circuitul
civil a bunurilor). Statul stabilește ce anume e pp fundamental, interese generale. Statul știe cel mai bine
ce e mai benefic , mai bine pt cetățenii săi; pt a vedea dacă sunt sau nu în prezența unor norme de ordine
publică, am mereu de răspuns la două întrebări:
1. care este interesul general protejat?
2. ce interes privat intră în contradicție cu interesul general identificat?
Pericole:
- În ordinea internă – voința părților care pot frauda legea internă
- În DIP – legea străină care poate afecta ordinea internă.

1. De ce e mai restrânsă ordinea DIP decât cea internă?

Pt că au scopuri diferite.
- Cea internă privește normalizarea tuturor relațiilor sociale. Se aplică la orice act al părților care nu
respectă principiile fundamentale. Cea de DIP se aplică numai atunci când legea străină prin faptul că
nu reglementează sau că reglementează necorespunzător (fără a ține cont le legislația națională a
statului) aduce atingere principiilor fundamentale ale statelor.
- Una limitează voința părților, cealaltă limitează efectele legii străine.
- Finalitatea dreptului intern este și ea asigurată atunci când aplic ordinea DIP, așa că ordinea internă
nu mai trebuie să intervină și ea. Relațiile sociale încălcate au fost deja restabilite prin aplicarea DIP.
(suprapunere)
- Ordinea de DIP nu-l scutește pe judecător de aplicarea legii străine. Vizează aplicarea numai acelor
efecte care nu contravin principiilor fundamentale ale dr. forului.

De ordine publică este existența termenului de prescripție nu termenul în sine ca perioadă. Nu contează
cifra în sine, ci ce anume a vrut legiuitorul prin perioada aceea de prescripție. La fel și la vârsta minimă
matrimonială, se are în vedere discernământul în concret nu vârsta ca valoare.
Ex. în ceea ce privește termenul de prescripție. Dacă legea națională reglementează
imprescriptibilitatea iar legea străină prevede un anumit termen, analizez ce nume a avut în vedere
legiuitorul străin prin termenul stabilit. La fel și dacă termenele din cel două legislații sunt diferite (în
legea străină termenul de prescripție e mai mic). Dacă însă în legea națională am reglementat
imprescriptibilitatea dar în legea străină nu se prevede nimic cu privire la prescripție atunci înlătur
direct legea străină, pt. că ea nu recunoaște termenele de prescripție, chestiune care la mine e de
ordine publică, aici nu mă mai interesează deloc durata termenului.

2. de ce ordinea publică DIP are sferă mai restrânsă în cazul conflictului le legi în timp și spațiu decât în cazul
conflictului în spațiu?
Pt că au scopuri diferite.
- La aia în timp discut de recunoașterea unor dr., la aia în spațiu discut de dobândirea unor dr.
- La aia în timp se cer mai puține dr, decât la aia în spațiu la care se cer toate drepturile. Condițiile de
îndeplinit pt obținerea dr. la aia în timp sunt mai puține decât cele pe care trebuie să le îndeplinesc
la aia în spațiu. Am mai multe dr. fundamentale de respectat la aia în spațiu și mai puține la aia în
timp. Am mai multe șanse să obțin recunoașterea dr. la aia în timp decât să obțin acordarea unor
drepturi la aia în spațiu.
- Statul român recunoaște efectele pozitive ale unui act sau fapt încheiat în mod valid în străinătate,
deși dacă s-ar fi cerut încheierea în România, această încheiere nu ar fi avut loc din cauza încălcării
unor chestiuni de ordine publică pe care le-ar încălca actul sau faptul respectiv în statul român.
- Explicarea exemplului de la pag. 59.
• Când domnișoara cere statului român să o căsătorească cu bigamul (poligamul) ea cere de
fapt acordarea TUTUROR drepturilor ce rezultă din căsătoria sa cu bigamul. Statul român
zice nu se poate. La mine în stat căsătoria monogamă este de ordine publică, deci dacă pe
 tine te căsătoresc cu poligamul încalc principiul egalității. Dacă soția nu poate să aibă mai
mulți soți conf dr român atunci nici bărbatul nu poate, și cum ăsta e deja căsătorit... Sorry! ☺
(am de respectat toate pp fundamentale ale statului, șanse mai puține pt domnișoară să
obțină dr., efectele dorite)
• Când domnișoara vine și spune vreau întreținere de la poligamul cu care m-am căsătorit în
străinătate, cere numai anumite drepturi. Ca să nu defavorizeze cetățeanul său statul va
recunoaște efectele pozitive ale căsătoriei încheiate valabil în străinătate. Recunoaște toate
efectele care nu contravin ordinii publice (am mai puține pp fundamentale de respectat,
condițiile pe care i le impun domnișoarei dacă sunt respectate îi pot recunoaște atât dr
patrimoniale cât și nepatrimoniale, care nu contravin acestor pp fundamentale, domnișoara
are mai multe șanse să obțină recunoașterea unor dr. deja dobândite în străinătate.) o să-i
dau deci domnișoarei ce mi-a cerut pt că nu există un interes general pt ca ea să nu primescă
dr. patrimonial eale unei astfel de căsătorii. Pt a sigura egalitatea d. p.d.v. patrimonial a celor
căsătoriți România recunoaște aceste drepturi.
• Statul știe cel mai bine ce este mai bine pt. cetățenii săi. – Buglea.

2586 NCC (2): Dacă una dintre legile străine astfel determinată prevede un impediment la căsătorie care,
potrivit dreptului român, este incompatibil cu libertatea de a încheia o căsătorie, acel impediment va fi
înlăturat ca inaplicabil în cazul în care unul dintre viitorii soţi este cetăţean român şi căsătoria se încheie
pe teritoriul României.

- Ex. Elveția prevede că recăsătoria după divorț este interzisă pt 3 ani – nu e de ordine publică pt. că
intredicția nu e totală.
- Ex. (de la Dr. internațional penal) în cazul conflictului armat din Ruwanda – între cele două triburi
între care a izbucnit inițial conflictul, războiul erau interzise căsătoriile între membrii triburilor (Tutsi
și Hutu) - e o intredicție totală și constituie încălcare a libertății matrimoniale. Dacă veneau doi
africani din ăștia la noi în stat să se căsătorească, se putea. ☺
- Vezi pag. 154 Condiții de fond paragraful al doilea.

Frauda la lege în DIP

1. cum funcționează frauda la lege?
Indiferent de cât de mult ar schimba părțile punctul de legătură MOBIL, tot legea română este aplicabilă.
- Când schimbă punctul de legătură părțile generează aplicarea unei alte norme conflictuale. Norma
conflictuală trimite la legea străină.
- Legea străină care devine aplicabilă prin fraudă este înlăturată de la aplicare. Pt. că trebuie să aplic
ceva să soluționez cumva cauza trebuie să înlocuiesc legea astfel înlăturată cu alta. Legea cu care
înlocuiesc este evident legea normal aplicabilă, adică legea română, pe care părțile vroiau să o
înlăture.

2. Când intervine frauda la lege?

Atunci când am domenii reglementate prin norme conflictuale cu puncte de legătură MOBILE.
- Pt a avea fraudă trebuie să am o operațiune materială efectivă de deplasare a punctului de legătură.
- Nu pot muta punctele fixe de legătură : locul situării unui imobil, locul producerii unui delict
- Punctele de legătură fixe, pot fi mutate de către părți numai prin fals.
 - ☺ Buglea minte! TEHNIC e posibil:

- Trebuie să dovedesc vinovăția. Nu mai e vorba de o simplă intenție frauduloasă ca la frauda la lege

3. care este diferența între scop ilicit și rezultat ilicit?

Scopul urmărit de părți este obținerea unui regim mai favorabil, finalitatea. Rezultatul ilicit ar fi aplicarea
legii străină în locul celei române normal competente în speță.

4. care este diferența dintre inopozabilitate și nulitate?

Inopozabilitatea intervine la conflictul în timp și spațiu, nulitatea la conflictul în spațiu.
- Sancțiunea inopozabilității apare când cer recunoașterea unor dr. în România, că atunci statul îmi
spune că efectele actului nu sunt recunoscute în România, adică actul nu este opozabil autorităților
de stat române.
- Nulitatea trebuie cerută expre de către părți, altfel instanța nu poate pronunța nulitatea actului, va
respinge cererea ca inadmisibilă pt că constată că actul este nul la momentul încheierii sale, dar
spune că el nu este opozabil la momentul la care se cere recunoașterea. Dacă ar declara actul nul și-
ar depăși învestirea.
- Ex. căsătoria încheiată fără a respecta condițiile pt capacitatea matrimonială e nulă, dar dacă părțile
îmi cer divorț pronunț inopozabilitate că ele nu mi-au cerut anulare, ci divorț. Sau la contractul care
nu e valabil încheiat dacă se cere executarea resping pt că obligația nu există, actul fiind nul este
rămas fără obiect, dar nu pot pronunța nulitatea actului – regulile de la procedură.
5. Care sunt sancțiunile fraudei la lege?
O sancțiune cu efect negativ: se înlătură de la aplicare legea străină devenită competentă prin fraudă, și o
sancțiune cu efect pozitiv : se aplică legea română, normal competentă.
- Se restabilește practic normalitatea în circuitul civil
- Inopozabilitatea și nulitatea reprezintă concretizarea acestor sancțiuni în planul contractului. Nu
sunt ele sancțiuni ale fraudei la lege.

6. de ce judecătorul nu trebuie să cunoască legea străină în cazul fraudei la lege?

Pt că frauda corupe tot. Importantă este intenția frauduloasă a părților.
- Pt a înlătura frauda nu trebuie să cunosc ce anume s-a fraudat.
- La ordine publică trebuie să cunoască legea străină pt a vedea dacă este sau nu contradicție între ea
și pp fundamentale de dr. al forului.
Pag. 67 explicarea exemplului:
- La fraudă am sediu real dar neserios. Adică el există cu adevărat șie înregistrat, dar nu este centrul
principal de comandă și control.
- La simulație am sediu fictiv, mincinos, dar care nu e real. În actul constitutiv (actul aparent) zice că
ăla e sediul principal, dar am înregistrat (registrul este actul ascuns) un alt sediu ca sediu principal –
mecanismul simulației prin fictivitate.

Conflictul de legi în timp și spațiu

1. ce se cere mai exact a se recunoaște?
EFECTELE raportului juridic încheiat în străinătate.

2. de ce recunoașterea nu produce mai multe efecte decât în țara de origine?

Pt că se cere recunoașterea unor dr deja dobândite în străinătate , nu acordarea unor dr. noi.
- Nu aș avea un temei juridic pt efectele suplimentare pe care le prevede legea română.
- Vizavi de recunoaștere și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în străinătate, dacă nu aș
recunoaște mai mult decât dă legea de origine, nu aș putea executa, pt pt aceste efecte
suplimentare nu aș avea temei juridic, nu aș avea titlu executoriu.

Conflictul mobil de legi

Explicarea exemplelor:
- Legile aplicabile în cazul conflictului mobil au două coordonate una spațială și alta temporală pt că se
îmbină două tipuri de conflict în spațiu și în timp.

- Legea veche ultra-activează :

• Filiația din căsătorie:
- Legea căsătoriei este cea de la reședința părților. Legea filiației are două coordonate
una spațială (legea căsătoriei) și una temporală (de la momentul nașterii copilului)
- legea căsătoriei este aia din Germania că acolo au soții reședința. Se naște copilul. Soții
se mută în România. Soțul zice că ăsta micu parcă nu ar fi al lui și zice hai să verific. Introduce
acțiune în tăgada paternității în România. Instanța română trebuie să aleagă legea aplicabilă
filiației. Legea germană/legea română? Soluția NCC e că se aplică aia germană adică legea
căsătoriei de la momentul nașterii – ultra-activează.
• Filiația din afara căsătoriei:
Legea națională e legea cetățeniei. Legea filiației are două coordonate una spațială
(legea cetățeniei) și alta temporală (de la data nașterii).
Se naște copilul în Olanda. Olanda zice că acordă cetățenie ius loci, adică tot ce se
naște în Olanda este olandez. Mama mută punctul de legătură – adică se mută cu
copilul în România și fiind ea româncă cere și obține pentru copil cetățenia română,
ius sangvini – ce se naște din român este român. Apoi zice că vrea pensie alimentară.
Introduce acțiune de stabilirea filiației în România. Intanța are de ales între legea
olandeză și cea română. Soluția legiuitorului român este că se aplică legea olandeză
legea cetățeniei de la momentul nașterii – ultra-activează.
- Legea nouă retro-activează:
• Legea succesiunii e legea ultimului domiciliu
• Un nene face o donație în Franța. Potrivit legii franceze este o donație neraportabilă.
Nenea se mută în România și moare în România. La noi donația este raportabilă.
Instanța va alege între legea franceză și ce a română. Trebuie întâi să văd ce înțeleg
cele două legislații prin donație raportabilă.
• Dacă e o problemă de formă, legată de contract, ar trebui deci să aplic legea de la
locul încheierii contractului, legea franceză adică legea vechea ultra-activează
• dacă este o problemă de fond, legată de capacitatea succesorală a persoanei, se
aplică legea de la ultima reședință a defunctului, aplic legea succesiunii, adică legea
română, adică legea nouă retro-activează.
• Calific potrivit legii române. Potrivit legii române capacitatea succesorală este o
chestiune strict legată de succesiune, esențială pentru a moștenii. Nu e vorba de
formă e vorba de o problemă de fond, capacitatea succesorală, care nu e o
capacitate specială a persoanei. Nu va urma legea cetățeniei, ci legea succesiunii,
fiind specifică succesiunii. Legea aplicabilă va fi legea succesiunii.

- Soluția conflictului de legi în timp:

Uzucapiunea este guvernată legea unde se situează bunul MOBIL.
La momentul zero posed un bun mobil, situat în Germania. Am un bun mobil pt care a început să
curgă termenul de uzucapiune în Germania. Termenul de uzucapiune în lege germană pt bunuri
mobile este de 15 ani. După 8 ani, aduc bunul în România. Am schimbat punctul de legătură, că
acum bunul e situat în statul român. Legea română prevede un termen de uzucapiune e de 10 ani.
După ce mai trec 2 ani, pot să cer recunoașterea dr. de proprietate deoarece îndeplinesc condiția
cerută de lega română, legea celui din urmă stat. Nu mai trebuie să aștept încă 5 ani ca să împlinesc
termenul german. Am aplicat deci pană la momentul aducerii bunului în Ro. (adică momentul la care
schimb punctul de legătură) legea germană veche și de la acest moment aplic legea nouă, legea
română.

- Legea mai favorabilă: filiația din afara căsătoriei

2605 NCC : (1) Filiaţia copilului din afara căsătoriei se stabileşte potrivit legii naţionale a
copilului de la data naşterii. (teza I ) În cazul în care copilul, cetăţean străin, are şi o altă cetăţenie
străină, se aplică legea care îi este mai favorabilă. (teza II )
(2) Legea prevăzută la alin.(1) se aplică îndeosebi recunoaşterii filiaţiei şi efectelor ei, precum şi
contestării recunoaşterii filiaţiei. (teza III)
Pe teza a II- a : se naște copilul în Franța care are ius loci, deci copilul este cetățean francez.
Mama este nemțoaică, iar Germania are ius sangvini, deci copilul este și cetățean german.
Mama aduce copilul în România și deschise acțiune în stabilirea paternității, instanța română
alege între legea franceză și cea germană, legea mai favorabilă.
- Stabilesc legea mai favorabilă în funcție de condițiile în care se exercită acțiunea.
- Este mai favorabilă legea în care acțiune de stabilire a paternității e imprescrispibilă, față de legea în
care acțiunea are termen de prescripție.
- E mai favorabilă legea care prevede un timp legal de concepțiune (nu e valabil pt filiația din afara
căsătoriei ci pt aia din căsătorie) pt că astfel este facilitată proba.
 - Nu contează care lege acordă mai multe drepturi copilului după stabilirea filiației, atunci când
stabilesc care este legea mai favorabilă în ceea ce privește filiația.
Pe teza III: dacă am copil cu două cetățenii, dintre care una este cea română, aplic lega
română.
- Nu aplic legea mai favorabilă
- Respect pp egalității
- Copilul acesta nu poate avea un regim mai favorabil decât copilul care are doar cetățenia română.
Egalitatea între cetățenii români. Înlocuiesc criteriul cetățeniei cu cel al reședinței. Pt că filiația se
cere a fi stabilită în România, aplic legea română.

Partea specială
1.Când aplic legea unui stat terț? (la act juridic)
- Când părțile au reședința în stat nemembru
- Când părțile au reședința în stat membru dar rap juridic are legătura cu statul terț.

2. de ce aplic regulamentul?
Pt. că el reprezintă o reglementare uniformă. Dacă nu aplic generez practică neunitară, norme de aplicație
imediată contrare în state membre diferite. Cum în UE hotărârile pronunțate sunt recunoscute de drept,
instanțele trebuie să aplice aceleași reglementări. Reglementări unitare. Altfel voi avea hotărâri contrare
pronunțate în state membre diferite cu privire la aceeași materie, același domeniu.

3. când aplic NCC?

- am normă conflictuală unică
- nu am retrimitere către stat terț
- dacă nu am reglementare prin Roma I.

4. de ce forma urmează fondul?

- Pt că actul juridic este un tot unitar. E preferabil să fie reglementat de aceeași lege. fondul este mai
important ca forma.
- Cu privire la formă se vrea mereu salvarea actului, de aceea legiuitorul dă părților posibilitatea să aleagă
între mai multe legi care prezintă legătură cu raportul juridic.

Generalități:
• NCC – rap. juridice cu privire la act juridic unilateral + materiile expres exceptate de Roma I.
• Roma I – contracte, are caracter universal deci vizează atât raporturi între cetățenii statelor
membre cât și cele între aceștia și cei din state nemembre, sau între cetățeni din state
nemembre care sunt deduse judecății la instanțe UE și au legătură cu state membre (doi
cetățeni din state nemembre, încheie act în stat membru UE).
• Roma II – delicte
• Roma III - divorț
- Are prioritate lex volultatis pt acolo unde am norme dispozitive, adică drepturi de care părțile pot
dispune aplic pp autonomiei de voință. Părțile știu cel mai bine care este legea cel mai strâns legată
de raportul lor juridic. Nu aplic lex voluntatis când părțile nu au ales sau dacă instanța este nevoită să
 înlăture lex voluntatis (când au ales o lege care nu reglementează raportul juridic dedus judecății/
legea aleasă de ei invalidează actul din care izvorăște raportul – vezi pag. 119 ).
- Dc nu aplic lex voluntatis țin cont că atunci când stabilește legea aplicabilă legiuitorul alele și el
mereu legea care este cel mai strâns legată de rap juridic – ex. legea reședinței celui care este obligat
la prestația caracteristică, legea locului încheieri actului, etc. Sunt și astea ordonate logic. Dacă una
nu e aplicabilă se aplică următoare lege care are legătura cea mai strânsă. De multe ori ele sunt
particularizări ale regulii precedente. Ex la succesiune se aplică legea locului încheierii actului juridic.
La ultimul domiciliu al defunctului, se află testamentul, de obicei.
- De câte ori am contract verific mai întâi dacă există lex voluntatis.

Specificații :
Sucursala și filiala – pag 87:
Sucursala – dezmembrământ fără personalitate juridică al societății comerciale, care se înregistrează
pt. a-și putea începe activitatea.
Filiala – societate aflată sub controlul altei societăți, care are personalitate juridică, funcționează
independent și autonom față de societatea-mamă.
Pentru că are personalitate juridică, sediul filialei e considerat ca un sediu principal și constituie
punct de legătură, pe când la sucursala fiind doar o prelungire a societății-mamă (un
dezmembrământ), depinde de ea și atunci punct de legătură rămâne sediul societății mamă.

Excepțiile de la aplicarea statutului real – pag 93: ele sunt excepții pentru că prezintă anumite particularități
în ceea ce privește punctul de legătură, particularități determinate de natura și poziția anumitor bunuri:
- Bunurile în curs de transport: își schimbă mereu poziția așa că nu pot determina punctul de legătură
în funcție de locul situării bunului pt. că s-ar schimba prea des și ar crea incertitudine, fiind și ușor de
fraudat o astfel de prevedere, așa că legătura cea mai strânsă în cazul ăsta legea statului de unde a
fost expediat. Expeditorul este sigur cunoscut, dar la destinație nu se știe sigur că ajunge așa că e
mai ușor de identificat locul de unde a fost expediat bunul, prezintă mai multă siguranță(pp
siguranței circuitului civil). Excepțiile sunt aplicații ale regulilor generale: a) voința părților primează;
b) antrepozitul ( e o formă de depozit, în vamă - îl las în vamă pt că nu am cum să plătesc taxele
vamale) sau sechestrul înseamnă că bunul stă pe loc pentru o perioadă de timp determinată
(temporar); c) legătura cea mai strânsă este cu persoana, fiind bun personal, care circulă cu
persoana – legea aplicabilă este cea a cetățeniei persoanei.
- Mijloace de transport: Le fel, pt că își schimbă mereu poziția se aplică drept punct de legătură sediul
instituției de care aparțin – întreprindere feroviară, rutieră sau pavilonul: steagul țării din care
provine ambarcațiunea.
- Titlurile de valoare: se ține cont de cum sunt nominative (când se aplică legea celui care emite titlu
respectiv, care e numit pe titlu), la ordin (cel mai important este locul de plată, deoarece pe titlu nu
există niciun nume), la purtător (contează la cine este titlul respectiv, pentru că el circulă permanent,
nu există un nume înscris pe titlu), legea menționată expres în titlu de valoare (aplicație a lex
voluntatis).
- Drepturile asupra creanței intelectuale și dr de creanță: cum sunt bunuri mobile incorporale, nu le
pot identifica material, așa că echivalentul locului situării în cazul lor este locul protecției sau legea
actului în care sunt încorporate pentru că acestea pot fi identificate în realitatea obiectivă.
 - Bunurile aparținând unui stat, dar aflate pe teritoriul altui stat și bunurile culturale: au o natură
aparte pt că sunt bunuri strâns legate de statul din care provin, și atunci oriunde s-ar afla ele rămân
guvernate de legea acestui stat. (aplicație a pp teritorialității sau suveranității)
- Universalitățile fiind particularizate prin izvorul din care provin, pt că nici ele nu sunt materiale în
sine, ci o simplă ficțiune juridică prin care devine posibilă transmiterea mai multor bunuri
mobile/imobile deodată, așa că urmează actului prin care sunt transmise.
- Cambia, biletul la ordin și cecul: sunt valori dar și titluri de credit în același timp, pt că ele circulă mult
mai rapid decât bunurile mobile sunt guvernate ori de legea locului unde se contractă obligația
(legea locului semnăturii) sau legea locului unde se execută creanța. Forma urmează fondul.

Testamentul – pag. 105: dacă prin declarație poate alege doar legea cetățeniei pt a guverna succesiunea,
Buglea zice că prin testament poate alege orice lege. Nu mai avem un text care să să zică poate alege orice
lege pt fond, doctrina zice că logic e că obligatoriu moștenirea e guvernată pe fond de legea ultimei
reședințe, adicăa aia impusă de legiuitorul român. Buglea zice însă că deoarece legiuitorul dă totuși voie să
aleagă legea aplicabilă - am lex voluntatis care devine prioritară. Așa că dacă testatorul alege legea aplicabilă
el poate alege orice lege, cu excepția cazului în care alege prin declarație când poate alege doar legea
cetățeniei.

Legea aplicabilă contractului de vânzare sau contractului de muncă – mai întâi fiind contracte cu privire la
dr. de care părțile pot dispune, dr de proprietate și libertatea muncii, dr de a muncii, se aplică cu prioritate
lex voluntatis. Dacă nu pot aplica lex voluntatis, la contractul de vânzare urmez regulile de la ctul juridic, în
subsidiar, iar pt. contractul de muncă legea persoanei juridice (sediul angajatorului) în diferite forme.

Faptul juridic ilicit – pag 141:

- legea aplicabilă produselor defectuoase - este tot o aplicație a legii faptului ilicit, locul producerii
prejudiciului și în subsidiar legea reședinței consumatorului pt că prejudiciatul are această calitate
specială, iar consumatorul beneficiază de protecție suplimentară, se vrea echilibrarea poziției dintre
el și profesionistul (producătorul produsului defectuos care a generat prejudiciul)
- legea aplicabilă concurenței neloiale, restricțiilor de comerț, daunelor mediului, prejudiciului cauzat
de acțiunea sindicală - legea locului unde se produce prejudiciul respectiv, particularizat –
concurența neloială, restricția de comerț care să genereze prejudiciul, dauna de mediu, greva.
- Legea încălcării dreptului de proprietate intelectuală - locul unde e protejat dr. pt că poate interveni
prejudiciu numai dacă si acolo unde este protejat dr.
- Îmbogățirea fără justă cauză, plata nedatorată, gestiunea de afaceri, culpa în contrahendo
(nerespectarea obligației de informare, încheierea abuzivă a negocierilor) - se caută mereu legea ce
mai apropiată raportului juridic, de aceea dacă există un raport anterior se aplică legea acelui raport
după ideea că părțile au ales deja legea aplicabilă prin raportul respectiv, dacă nu legea reședinței
sau a prejudiciului în această ordine după cum găsesc legătura cea mai strânsă între le și raportul
juridic.
 Adopția – pag. 168:
Art. 2.607. – (1) Condiţiile de fond cerute pentru încheierea adopţiei sunt stabilite de legea naţională a
adoptatorului şi a celui ce urmează să fie adoptat. Aceştia trebuie să îndeplinească şi condiţiile care sunt
obligatorii, pentru ambii, stabilite de fiecare dintre cele două legi naţionale arătate.
(2) Condiţiile de fond cerute soţilor care adoptă împreună sunt cele stabilite de legea care cârmuieşte
efectele generale ale căsătoriei lor. Aceeaşi lege se aplică şi dacă unul dintre soţi adoptă copilul celuilalt.

La adopție am două tipuri de condiții (din legea proprie, suplimentare, particularizări) pe care trebuie să le
respecte adoptatorul și adoptatul:
- Condiții unilaterale: cele care privesc doar pe adoptator sau doar pe adoptat (teza I) și care sunt
reglementate de legea lor proprie sau de legea celuilalt (teza II) – pe care trebuie să le respecte
obligatoriu pt a se încheia adopția
• Adoptatorul respectă deci condițiile cu privire la adoptator reglementat de legea proprie dar
și condițiile cu privire la adoptator reglementate de legea adoptatului (spre exemplu dacă în
lege legea adoptatului se prevede că adoptatorul trebuie să aibă anumite venituri pt a
adopta, dar în legea proprie a adoptatorului nu se prevede această condiție, pt adopta
adoptatorul trebuie să îndeplinească totuși și această condiție).
• Adoptatul - aceleași condiții.
- Condiții bilaterale: cele care privesc ambele părți (ex. diferența de vârstă dintre ei) dacă au aceeași
reglementare atât în legea adoptatului cât și a adoptatorului, nu există discuții ptă că se aplică regula
de mai sus, fiecare respectă legea proprie. Dacă există diferențe se aplică legea care face
particularizarea cea mai mare (legea care prevede diferența de vârstă cea mai mare)
Art. 2.608. – Efectele adopţiei, precum şi relaţiile dintre adoptator şi adoptat sunt cârmuite de legea
naţională a adoptatorului, iar în cazul adopţiei consimţite de soţi este aplicabilă legea care cârmuieşte
efectele generale ale căsătoriei. Aceeaşi lege cârmuieşte şi desfacerea adopţiei.
Se aplică legea adoptatorului pt că scopul adopției este ca acesta să aibă un copil astfel că adoptatul
se deplasează în statul adoptatorului. Altfel ar exista posibilități de fraudă, adoptatorul adoptă
copilul pt a se putea muta în țara de unde provine copilul.

5. De ce s-a liberalizat divorțul?

La baza legii aplicabile divorțului era normal să stea tot autonomia de voință.
- Se aplică cu prioritate lex voluntatis, legea aleasă de părți, pt că ele cunosc cel mai bine legea care
este cea mai apropiată de raportul lor juridic. Părțile pot alege să divorțeze și la ofițerul de stare
civilă al altui stat, nu doar prin instanță (nu se referă la divorțul la notar, pt că el este o
particularitate a legislației române).
- Datorită liberei circulații a persoanelor, aceste măsuri sunt impuse de această realitate, în practică
apărând des cazuri în care părțile doresc să divorțeze în străinătate, sau nu se pot prezenta la
instanțele statului lor de cetățenie. Simplificarea procedurii de divorț.