TRATAMENTUL PLĂGILOR

Scopul urmărit are în vedere redarea

funcţionalităţii;
aspectului estetic al regiunii.
Stabilirea tratamentului este condiţionată de:
- timpul scurs de la producerea plăgilor;
- localizarea;
- profunzimea;
- aspectul anatomoclinic;
- starea septică sau aseptică a ţesuturilor vulnerate;
- factorul economic;
- temperamentul animalului;
- starea generală a acestuia etc.
 TRATAMENTUL PLĂGILOR
Obiectivele generale sunt:
- combaterea şi prevenirea complicaţiilor
aseptice;
- combaterea şi prevenirea complicaţiilor
septice locale şi generale;
- refacerea continuităţii substratului
distrus ;
- asigurarea condiţiilor necesare pentru
stimularea procesului de vindecare.
 TRATAMENTUL PLĂGILOR

Obiectivele imediate

stabilirea bilanţului leziunilor;

stabilirea tratamentului în prima fază ;

aproximarea prognosticului.
 • TRATAMENTUL PLĂGILOR

• Stabilirea bilanţului leziunilor

• Evaluarea clinică a plăgii.

Evaluarea întinderii şi adâncimii plăgilor.
Explorarea chirurgicală
urmăreşte punerea în evidenţă a:

- pereţilor;
- traiectului;
- nivelului la care încetează soluţia de continuitate.
•

• Tehnica tratamentului plăgilor recente

Obiectivele tratamentului
– crearea condiţiilor în care biologia vindecării să
decurgă nestânjenită.
– reducerea până la dispariţie a riscului infecţios ;
• Decizia terapeutică cea mai bună
este

• închiderea plăgii,
după
transformarea acesteia dintr-o
• plagă accidentală, inevitabil contaminată,
într-o
• plagă chirurgicală decontaminată şi curăţată.
Tehnica tratamentului plăgilor recente
• Germenii ce contaminează o plagă provin:
• de la suprafaţa pielii;
• de pe agentul vulnerant, particulele sau corpii străini care pătrund în
ţesuturi;
• de pe mâinile medicului;
• de pe instrumentele şi pansamentele aplicate pe plagă.

Producerea infecţiei
depinde în primul rând de:

– gradul de contaminare (cantitatea şi patogenitatea germenilor);

– timpul scurs;
– gradul de poluare cu corpi străini (pământ, bălegar etc.) ;
– puterea de apărare a ţesuturilor,
care la rândul ei va depinde de:
• tipul plăgii,
• etiologia acesteia.
•
Tehnica tratamentului plăgilor recente

Obiective :

- toaletă;
- debridare;
- medicaţie topică şi sistemică şi
pansamente.
 Tehnica tratamentului plăgilor recente

• Toaleta plăgilor
Constă în:
• înlăturarea germenilor de pe tegumentul de la periferia soluţiei de
continuitate,
• reducerea numărului germenilor care au pătruns în plagă;
• asigurarea că manevrele terapeutice nu constituie prin ele însele
factori de contaminare şi de favorizare a dezvoltării infecţiei.

Toaleta plăgii
se realizează prin:
Decontaminarea
- plăgii;
- tegumentului limitrof.
 Tehnica tratamentului plăgilor recente
Decontaminarea tegumentului
- tunderea sau raderea părului
- spălare şi dezinfecţie.

IMPORTANT! În timpul transportului, al contenţiei şi al decontaminării

tegumentului, plaga se va acoperi cu un tampon steril, sau cu un gel
sau o cremă antiseptică prin care nu pătrunde apa, dar care ulterior
se poate îndepărta uşor.

Spălarea cu apă şi săpun sau detergent

Dezinfecţia se face prin badijonarea tegumentului uscat pe o
distanţă de cel puţin 6-7 cm. cu o soluţie alcoolică de iod 2%.

IMPORTANT! Pătrunderea dezinfectantului tegumentar în plagă este

contraindicată deoarece efectul bactericid este nesemnificativ,
produce dureri inutile şi provoacă precipitarea proteinelor tisulare,
necroză secundară şi o scădere a potenţialului imunologic local.
 • Tehnica tratamentului plăgilor recente
• Decontaminarea plăgii
se realizează prin îndepărtarea:

- corpilor străini;
- a coagulilor de sânge depozitaţi;
- a fragmentelor tisulare desprinse;
- a germenilor,
cu ajutorul:
- instrumentelor sterile;
- spălare abundentă.

Spălarea se va face cu o forţă mecanică adecvată, urmărindu-se

îndepărtarea mecanică a germenilor şi mai puţin distrugerea
• Tehnica tratamentului plăgilor recente
Prelucrarea (debridarea) chirurgicală

 - cu ajutorul instrumentelor ascuţite;

 - mecanic;- chimic;- autolitic.

Obiectivele debridării
- îndepărtarea ţesuturulor devitalizate (neviabile) şi/sau
candidate la mortificare;
- lărgirea plăgii pentru a putea permite o examinare completă a
acesteia;
- îndepărtarea corpilor stăini şi a particulelor contaminante
restante şi
- controlarea sângerării.
• Tehnica tratamentului plăgilor recente

• Debridarea sau excizia plăgii asigură:

• scăderea numărului de germeni rămaşi în plagă după spălarea acesteia;

• scăderea riscului dezvoltării infecţiei prin suprimarea ţesuturilor sortite necrozei, şi
a microparticulelor străine impregnate în ţesuturi;
• geometrizării plăgii şi deschiderea traiectelor "oarbe" rămase inaccesibile
decontaminării prin spălare.

• Scopul final în tratamentul chirurgical al unei plăgi accidentale recente este

– trasformarea acesteia într-o plagă curată

- ce conţine numai ţesuturi viabile şi bine irigate sanguin,
- pretabilă suturii şi vindecării primare.
• Tehnica tratamentului plăgilor recente
• Excizia sau debridarea chirurgicală variază în raport cu:
• - gradul distrucţiei tisulare;
• - caracterele anatomopatologice ale plăgii;
• Excizia unei plăgi se referă la
• îndepărtarea:
• - marginilor de tegument zdrobit;
• - lambourilor care atârnă;
• - ţesutului hipodermic devitalizat sau impregnat cu microparticule sau infiltrat cu sânge;
• - marginilor sfâşiate ale fasciei de înveliş sau aponevrozei;
• - ţesutului muscular devitalizat.
• În cazul plăgilor profunde produse prin înţepare, excizia va avea şi scopul de a crea un acces explorator şi terapeutic.

• În anumite situaţii, când:

• - excizia ar putea pune în pericol anumite structuri vitale;
• - viabilitatea ţesuturilor este pusă sub semnul întrebării;
• - este necesar un anumit timp pentru a stabili dacă ţesuturile sunt viabile sau nu;
• - este necesară curăţirea plăgilor de mici cantităţi de ţesuturi necrozate şi resturi rămase în urma debridării
chirurgicale;

• poate fi utilizată debridarea:

- chimică (enzimatică);
- mecanică;
- autolitică.
 • Tehnica tratamentului plăgilor recente

• Debridarea chimică sau enzimatică constă în aplicarea

unor enzime exogene (agenţi de debridare);

• Debridarea mecanică include printre alte metode şi

utilizarea pansamentelor aderente;

• Debridarea autolitică.
- metodă de debridare non-invazivă (selectivă) prin
degradare "naturală" a ţesuturilor devitalizate cu
ajutorul pansamentelor ocluzive ce păstrează mediul
umed la suprafaţa plăgilor;
 • Tehnica tratamentului plăgilor recente
• Antisepsia
Tratamentul medicamentos
• local şi
• general
este un adjuvant activ al actului chirurgical.
• Aplicarea medicamentelor are în vedere:
- particularităţile biologice ale ţesuturilor afectate;
- evoluţia stadială a cicatrizării.
Nu există până în prezent un produs terapeutic local care să nu influenţeze şi
negativ procesul de vindecare.

• În plăgile operatorii nu este necesar să se introducă nici un medicament.

Când nu se respectă aceste condiţii şi
• În plăgile accidentale recente se recomandă, preventiv, administrarea
unui antibiotic hidrosolubil.
• În cazurile suspecte de infecţie se va institui tratamentul şi pe cale
generală cu antibiotice şi chimioterapice timp de 4-6 zile.
• Tehnica tratamentului plăgilor recente

• Opţiuni terapeutice, indicaţii şi mijloace de realizare

• După debridarea şi examinarea completă a plăgilor,

în funcţie de :
- gradul şi profunzimea distrucţiei;
- eficienţa decontaminării şi debridării;
- posibilitatea de afrontare;
tratamentul plăgilor poate fi:
– - închis;
– - deschis;
– - mixt.
 Tehnica tratamentului plăgilor recente
Tratamentul închis al plăgilor
cunoscut sub numele generic de

sutura plăgilor
cel mai bun tratament de urmat
atunci când este posibil,

Sutura
urmăreşte
- aducerea şi
- menţinerea în contact
a planurilor anatomice de la nivelul unei soluţii de continuitate.
•
• Tratamentul închis al plăgilor
Închiderea plăgilor poate fi făcută prin :

- sutură primară;
- sutură primară întârziată;
- sutură secundară;
- autoplastie;
- grefă de piele liberă.
Sutura primară
- apropierea marginilor şi versanţilor plăgii în
primele 6 ore de la rănire.
este indicată:

• când plăgile sunt curate, lipsite de ţesuturi hipercontaminate şi/sau

infectate;
• în plăgi regularizate, fără spaţii moarte şi fără a tensiona ţesuturile.
Tratamentul închis al plăgilor
Sutura primară întârziată
se execută
în cursul primei săptămâni de la rănire, respectiv după 3-5 zile.
de teama dezvoltării infecţiei în
plăgile care nu întrunesc condiţiile suturii primare.

Pregătirea (plăgii) pentru sutura întârziată

este aceeaşi ca la sutura primară:
- îndepărtarea de pe suprafaţa şi marginile plăgii, a secreţiilor şi
eventualelor depozite de cruste prin manopere
netraumatizante cu tampoane sau burete chirurgical îmbibat
în soluţie izotonă sau antiseptică (dezinfectant cationic 0,1%
clorhexidină 0,1%).
 Tratamentul închis al plăgilor
Sutura secundară
apropierea şi
menţinerea marginilor şi versanţilor
unei plăgi care
a fost lăsată să evolueze "deschis" mai mult de 7 zile de
la momentul producerii ei.
Scopul suturii secundare este
scurtarea timpului de vindecare,
mai ales la cazurile la care contracţia stagnează,

prevenirea şi
combaterea hipertrofiei ţesutului de granulaţie.
 Tratamentul închis al plăgilor
Sutura secundară:
trebuie să îndeplinească următoarele
Condiţii
- absenţa fenomenelor de infecţie acută în zona adiacentă plăgii;
- o supuraţie minimă cu aspect seropurulent ;
- perioada de autocurăţire să fie terminată.
poate fi executată în trei moduri:
- apropierea şi afrontarea directă a marginilor,
- excizia marginilor şi decolarea buzelor plăgii
- excizia "în bloc" a ţesutului de granulaţie şi a marginilor plăgii.

Excizia în bloc a marginilor şi versanţilor plăgii

până la ţesutul normal
este cunoscut sub numele de "vivifiere",
având drept rezultat crearea unei plăgi noi.
Sutura secundară devine în acest caz o sutură primară.
Tratamentul închis al plăgilor
Tehnica închiderii plăgilor
Menţinerea în contact a marginilor plăgii
se poate obţine prin:
sutură (rafie, cusătură);
lipire (procedee adezive);
suturi mecanice (cu ajutorul agrafelor metalice).
Pricipiile care stau la baza închiderii plăgilor:
asepsia şi antisepsia instrumentarului şi a materialelor utilizate;
reconstituirea planurilor anatomice, se face din profunzime spre
suprafaţă;
respectarea vascularizaţiei şi a inervaţiei zonei reconstituite;
punerea în contact (afrontarea) a ţesuturilor de acelaşi fel;
materialele utilizate pentru reconstituire trebuie :
- să fie tolerate
- să asigure rezistenţa refacerii până la realizarea vindecării.
Tratamentul prin plastii şi grefe cutanate
Autogrefa cutanată,
soluţia terapeutică cea mai indicată
Când
suprafaţa lipsită de tegument este extinsă

Grefele cutanate
se clasifică în:
- libere;
- pediculate.
 Tratamentul deschis al plăgilor
sau

tratamentul plăgilor ce se vindecă "per secundam"

(prin contracţie şi epidermizare) include:
-plăgile cu pierderi întinse de substrat;
- plăgile în care persistă inflamaţia septică şi necrozele tisulare.
Obiectivele urmărite în tratamentul acestor plăgi:
-continuarea asanării infecţiei;
- stimularea: - ţesutului de granulaţie;
- contracţiei şi epidermizării.

Conceptul de "cicatrizare dirijată"

urmăreşte:

- evitarea greşelilor de manipulare şi tratament a plăgilor;

- încercarea de a ajuta procesul de cicatrizare,
Tratamentul deschis al plăgilor
Posibilităţi terapeutice:
- intervenţia chirurgicală prin plastii şi grefe
cutanate;
- utilizarea pansamentului(Cel mai adesea).
Pansamentul
mijloc terapeutic indispensabil în
vindecarea secundară, ce asigură desfăşurarea
normală a proceselor biologice de la nivelul plăgii.
 Tratamentul deschis al plăgilor

Protocolul terapeutic este diferenţiat pe faze evolutive:

În plăgile cu o vechime mai mare de 6-24 ore

în care
procesul septic
este evident prin
modificări locale şi uneori
generale
 Tratamentul deschis al plăgilor
În faza inflamatorie sau de preînmugurire,
decontaminarea plăgii şi a tegumentului limitrof.
utilizarea pansamentului
protector cu stratul de contact
neaderent şi foarte fin.
compresiv pentru a
controla hemoragiile mici.
elimina spaţiile moarte şi
preveni formarea edemului din jurul
plăgii.
administrarea de preparate antibacteriene,
 Tratamentul deschis al plăgilor
Faza de debridare
Prin enzimele
leucocitare,
tisulare şi
microbiene,
Este denumită şi supuraţie atunci când rezultă un exsudat celular (puroi).

Debridarea chirurgicală
se rezumă la înlăturarea
materialului septiconecrotic,
a ţesuturilor necrozate delimitate şi
corpilor străini.
În unele cazuri,
debridarea chirurgicală,
o bună hemostază şi un
drenaj adecvat în plăgile infectate
pot scurta faza de debridare.
.
 Tratamentul deschis al plăgilor
Debridarea mecanică
se relizează cel mai adesea cu ajutorul
pansamentelor.
care au
stratul de contact aderent
fie umed
fie uscat,
în funcţie vâscozitatea exsudatului.
Când vâscozitatea exsudatului este redusă, se recomandă ca
stratul de contact să fie aplicat uscat iar
când vâscozitatea exsudatului este crescută, se recomandă
stratul de contact să fie aplicat umed.
Exsudatul vâscos, bogat în substanţe proteice impune ca,
stratul de contact din tifon cu ochiurile rare

. Menţinerea pansamentului pe suprafaţa plăgilor durează

până ce acesta se usucă din nou, după care este îndepărtat împreună cu porţiunile aderente.
Stratul secundar trebuie să fie dintr-un material absorbant, suficient de gros pentru a permite
penetrarea exsudatului şi schimbul de gaze şi vapori.
Tratamentul deschis al plăgilor
Debridarea chimică
utilizează ca agenţi de debridare enzime externe (agenţi de debridare).

Debridarea autolitică -
utilizează toate metodele de tratament ce
-favorizează reţinerea mediului umed la suprafaţa plăgilor,
- previn uscarea
- au ca rezultat demarcarea ţesuturilor devitalizate.

În plăgile puternic infectate se recomandă

acoperirea lor cu o substanţă antiseptică apoi,
aplicarea pansamentului absorbant care,
se schimbă la 1-2 zile până la debridarea completă.

Stimularea procesului inflamator local este necesară în

 Tratamentul deschis al plăgilor
În stadiul reparator
administrarea medicaţiei antiseptice
este oprită deoarece
influenţează negativ
dezvoltarea ţesutului de granulaţie, care constituie el însuşi
o barieră împotriva infecţiei.

După o reevaluare a plăgilor se va decide tratarea în continuare.

tratarea deschisă, va urmări
stimularea contracţiei şi epidermizării
cu sau fără pansament.

plăgile se cicatrizează mult mai rapid

sub pansament, când este
menţinut un mediu umed ce
împiedică formarea crustei.

Stratul de contact al pansamentului în această fază

 Tratamentul deschis al plăgilor
Pansamentele neaderente sunt
semiocluzive şi
ocluzive.
Pansamentele semiocluzive sunt
impermebile pentru apă, dar
permeabile pentru oxigen şi bacterii,
permit trecerea exsudatului în stratul absorbant,
menţinând însă suficientă umezeală la suprafaţa plăgilor pentru ca epidermizarea să se desfăşoare în condiţii
optime.

Pansamentele ocluzive sunt

impermeabile pentru apă, bacterii, oxigen şi vapori de apă după unii autori,
permeabile numai pentru gaze şi într-o oarecare măsură şi pentru vapori după alţi autori.

Utilizarea acestor pansamente este indicată în

plăgi cu ţesut de granulaţie matur,
în curs de contracţie şi
cu exsudatul în descreştere cantitativă.
• Vindecarea fară pansament se realizează sub crustă (un fel de
pansament natural).
• În urma mişcării membrelor şi ca urmare a frecării, crusta este
adesea murdărită, fragmentată, crăpată sau se desprinde la
periferie, ceea ce duce la infecţia ţesutului de granulaţie şi la
stimularea creşterii sale.
• Producerea crustei “patologice” determină crearea unei lacune
între suprafaţa granulară şi faţa profundă a acesteia, în care se
adună puroi; această cavitate funcţionează din punct de vedere
bacteriologic ca un “incubator”; rezultatul este o activare a infecţiei,
distrugerea ţesutului de granulaţie şi blocarea epidermizării.
• În plăgile superficiale care se vindecă numai prin epidermizare,
crusta protejează noul epiderm care acoperă după 7 zile întreaga
suprafaţă a plăgii.
• Studii experimentale au arătat că epidermizarea se produce mai
timpuriu şi mai rapid (de peste 2 ori la 3 zile) la plăgile protejate cu
un pansament ocluziv sub care este menţinut un mediu umed.
•
• Medicamentele utilizate în tratamentul local trebuie să aibă o
acţiune:
• antiseptică (adesea sunt iritante);
• În faza de maturaţie prezenţa pansamentelor
nu este necesară în mod obişnuit în cele mai
multe regiuni ale corpului. În unele însă,
menţinerea pansamentului este necesară
pentru a evita acţiunea traumatică a factorilor
mecanici asupra ţesutului nou format.
 CICATRIZAREA NORMALĂ.
PATOLOGIA CICATRIZĂRII ŞI CICATRICILE PATOLOGICE

Cicatricea nu reproduce structura anterioară a hipodermului şi pielii.

Epiteliul cicatricial nu reproduce pe cel al epidermului învecinat. Stratul
bazal este lipsit de sinuozităţi, iar anexele pielii, foliculul pilos şi glandele
sebacee şi sudoripare rămân absente pentru todeauna.

Evoluţia cicatricii normale

Evoluţia naturală a unei cicatrici parcurge 3 etape într-un timp mediu de 6

luni,
La sfârşitul celei de-a treia săptămăni cicatricea suferă un proces de retracţie
discretă;
Pe parcursul celei de-a doua luni, un proces de hiperplazie.
Faza de hiperplazie este considerată ca "faza ingrată" a cicatrizării, deoarece
din această etapă orice cicatrice îşi poate vira evoluţia spre o
cicatrice patologică: hipetrofică sau cheloidă.
dacă evoluţia rămâne în liniile normale,
 Patologia vindecării primare
Dehiscenţa plăgii

Cauze:
scoaterea prematură a firelor de sutură,
fără a se asigura protecţia şi repausul regiunii încă 1-2 săptămâni;

tracţionări excesive
prin contracţia musculară sau prin retracţii cutanate şi fasciale, atunci când plaga este perpendiculară pe liniile de forţă;

lipsa de protecţie a regiunii şi a plăgii,

când animalul, prin mişcări necontrolate sau prin autotraumatizare (lins, scărpinat, frecare etc), desface sutura sau cicatricea primară;

sutura prost executată,

în care fie că se desfac nodurile, fie că firele sunt prea strânse şi secţionează pielea

-infecţia şi supuraţia postoperatorie,

frecventă atunci când nu se respectă regulile de asepsie şi antisepsie şi când se practică suturarea plăgilor inflamate septic.
 Patologia vindecării primare
Necroza marginilor plăgii

Apare după 3-5 zile de la închiderea plăgii şi este cauzată de:

sutura prea strânsă,
infecţia plăgilor şi
absenţa sau drenajul necorespunzător.

Tratamentul.
Se stimulează inflamaţia,
se îndepărtează porţiunile necrozate;
se asigură drenajul.

Dacă a survenit infecţia se vor lua măsuri

locale şi
generale de combatere.

Când procesul de debridare s-a realizat şi

plaga s-a acoperit cu ţesut de granulaţie, aceasta
 Infecţia plăgii suturate

Apare în cazul:
- plăgilor accidentale sau operatorii la care
nu s-a realizat o decontaminare eficientă sau la care
terapia antiinfecţioasă nu a dat rezultate favorabile;
- plăgilor insuficient debridate şi la care
nu s-a asigurat drenajul corespunzător după ce au fost suturate.

Clinic se constată
exacerbarea reacţiei inflamatorii locale,
persistenţa şi creşterea exsudatului, care treptat devine
purulent.
acumulează, formând un abces.
caracter expansiv, transformând focarul într-un flegmon. În
acest caz este afectată şi starea generală.
Tratament:
Infecţia şi supuraţia în jurul firelor de sutură
cauze:
-decontaminarea insuficientă a pielii;
-prezenţa în pielea accidentatului a unui stafilococ
rezident care îşi schimbă virulenţa pe tegumentul
traumatizat, sau traumatizatul are o stafilococie
exprimată clinic prin piodermită sau furunculi;
-infectarea în cursul unui pansament inutil şi septic,
făcut în primele zile de sutură.
Tratamentul constă în scoaterea firelor infectate şi
aplicarea unui pansament antiseptic.
• Hematomul
•
• Sângerarea şi acumularea sângelui sub tegumentul suturat al unei
plăgi sunt datorate unei
• hemostaze incomplete sau unei
• lipse de hemostază.
• Hematomul se recunoaşte după
• bombarea tegumentului din jurul plăgii, după
• culoarea albăstruie a acestuia şi după
• echimoza produsă la distanţă.
• Dacă printre două fire de sutură plaga s-a deschis spontan şi prin breşă se
scurge sânge, diagnosticul se exprimă singur.
• Tratament. Se scot firele, se evacuează hematomul, se spală
cavitatea cu soluţie clorosodică izotonă şi se urmăreşte punctul sau
punctele de sângerare. Se face hemostaza, după caz, cu pense şi ligaturi
sau prin introducerea de comprese (meşe). Pansamentul trebuie să fie
compresiv. Evoluţia este urmărită la intervale scurte.
• Pentru a grăbi vindecarea, după evacuarea hematomului plaga poate
fi suturată. Recoaptarea plăgii este posibilă numai dacă semnele de
infecţie lipsesc cu desăvârşire.
• De regulă însă, plaga se lasă deschisă aşteptând ca vindecarea să se
facă “per secundam”.
• Corp străin restant
•
• Corpii străini pot fi restanţi atât într-o plagă accidentală cât şi într-una
operatorie.
• Corpii străini dintr-o plagă accidentală pot fi
• de volum foarte redus sau
• de volum mai mare, fiind reprezentaţi
• de particule de nisip sau
• de cioburi de sticlă,
• aşchii de lemn etc.
• Prezenţa corpilor străini la nivelul plăgii permite dezvoltarea de inflamaţii şi
• infiltrări de celule mononucleare.
• Corpii restanţi mai voluminoşi, cum sunt cioburile de sticlă sau aşchiile de
lemn,
• pot rămâne “muţi”, fără expresie clinică,
• pot să se manifeste printr-o supuraţie care
• trenează şi după vindecarea plăgii şi
• prin producerea unei fistule cronice.
• În afara corpilor străini accidentali mai pot fi şi
• corpi străini iatrogeni.
• Aceştia sunt reprezentaţi de
• firele de sutură profundă neresorbabile. Ele pot produce aşa-numitele
• Patologia cicatrizării secundare
• Încetinirea şi/sau oprirea cicatrizării
•
• În urma încetinirii şi/sau opririi cicatrizării rezultă plaga atonă,
denumire generică dată acelor plăgi ce nu manifestă tendinţa de
vindecare.
• Cunoscută în sistematica plăgilor şi sub denumirea de plagă cronică,
plaga atonă, spre deosebire de plaga acută, nu se vindecă într-un
interval de timp previzibil şi în mod obişnuit are la bază existenţa
unei boli sistemice.
• Factorii ce pot duce la apariţia unei plăgi atone sunt de ordin
general, regional şi local.
•
• Cauzele generale sunt reprezentate de starea precară a
organismului, respectiv o serie de factori endopatogeni, ca:
senilitatea, bolile cronice circulatorii, debilitatea, cahexia
hipovitaminoze, precum şi bolile infecţioase.
• Cauzele de ordin regional se referă la tulburări nervoase, trofice şi
circulatorii regionale.
• Cauzele locale sunt reprezentate de
• abuzul de antiseptice, care poate încetini cicatrizarea datorită
• Sunt citate astfel în literatura de specialitate
• Plăgile de decubit, ce apar ca urmare a compresiunii ţesuturilor moi între un plan dur şi
greutatea corpului
• Ulcerele diabetice - cel mai adesea apar ca urmare a unei neuropatii ce afectează fibrele
simpatice alături de cele senzitive (ce conduc senzaţiile termice şi dureroase).
• Ulcerele venoase - apar ca urmare a insuficienţei circulaţiei de întoarcere. Drept consecinţă
are loc o creştere a presiunii venoase, cu tulburări la nivelul microcirculaţiei locale.
• Ulcerele ischemice - sunt în legătură directă cu insuficienţa arterială şi/sau
arteriolară.
• Ulcerele neurotrofice - pot apare la animale ca urmare a denervării cutanate.
• Indiferent de cauzele care au stat la baza apariţiei lor, plăgile atone constituie un mediu propice
pentru dezvoltarea germenilor în număr mare.
• Tratamentul plăgilor atone constă în:
• stimularea organismului prin oleu camforat, cofeină, stricnină, abces de fixaţie, autohemoterapie şi
terapie tisulară, alături de corectarea şi combaterea cauzelor generale (nutriţionale, vitaminice şi
disfuncţionale).
• În plăgile atone grave, este necesară
• reintervenţia operatorie prin care se procedează la vivifierea buzelor plăgii şi îndepărtarea
ţesuturilor devitalizate din cavitatea plăgii.
• Reacutizarea şi intensificarea inflamaţiei prin rubefacţie cu tinctură de iod sau cu un
unguent iodat şi prin vezicaţie sunt de un real folos.
• Se poate recurge şi la mijloace iritante aplicate direct pe suprafaţa plăgii, cum ar fi:
pensulaţiile cu tinctură de aloe, pudrările cu spori de Ustylago maydis, cu zahăr sau cu bicarbonat
de sodiu, cauterizări chimice sau termice etc..
• Observaţiile noastre privind utilizarea salvadermului în tratamentul plăgilor de decubit şi al
• Cercetările recente recomandă utilizarea factorilor de creştere în tratamentul plăgilor cronice, sub diferite forme
de prezentare. Aceştia, aplicaţi local, duc la o vindecare mai rapidă.
• Tratamentul chirurgical al plăgilor cronice se poate realiza prin autoplastia unui lambou musculocutanat sau prin
grefon de piele liberă.
• Culturile celulare de keratinocite constituie o alternativă, de asemenea, în vindecarea plăgilor atone.
•
• Cicatrizarea excesivă
•
• Tulburările cicatrizării prin exces corespund unei
• produceri excesive de ţesut cicatricial.
•
• Aspectele particulare ale cicatrizării excesive sunt cunoscute sub numele de
• ţesut de granulaţie exuberant şi
• cheloid cicatricial.
•
• Ţesutul de granulaţie exuberant se caracterizează morfologic printr-o
• creştere progresivă, care treptat
• depăşeşte nivelul suprafeţei pielii, luând
• aspect pseudotumoral, globulos sau conopidiform.
• Ţesutul de granulaţie exuberant apare mai frecvent la cal, vacă, câine şi mai rar la alte specii.
• Sunt susceptibile plăgile localizate în regiunea membrelor, capului şi gâtului.
•
• Cauza principală a creşterii anormale a ţesutului de granulaţie o constituie
• iritaţia permanentă a plăgii, care poate fi întreţinută de
• factori din interiorul plăgii şi
• din exteriorul acesteia, la care se adaugă
• tratamentul inadecvat fazei evolutive:
•
• - iritaţia din interiorul plăgii este întreţinută;
• - de corpi străini retenţionaţi în profunzime şi care întreţin reacţii de respingere;
• - de sechestre tisulare (fragmente de oase, cartilaje, tendoane);
• - de persistenţa infecţiei şi de infestarea cu larve, aşa cum este cazul plăgilor granulomatoase de vară;
• - iritaţiile externe sunt produse prin
• lingere, scărpinare, frecare de obiecte murdare, poluare cu pământ, bălegar şi prin muşte, precum
şi prin alte
• diverse traumatizări sau iritaţii din mediu (umezeală excesivă, temperaturi extreme etc);
• -tratamente inadecvate:
• spălarea excesivă cu soluţii iritante şi/sau cancerigene (fenol, crezoli, creolină);
• continuarea aplicării medicaţiei antiseptice şi în perioada de înmugurire;
• chiuretajul şi cauterizarea.
• Diagnosticul se precizează după aspectul morfoclinic al ţesutului de granulaţie.
• Ţesutul de granulaţie exuberant apare într-o fază timpurie a procesului de vindecare, pe când
• la cheloid proliferarea are loc tardiv, după ce practic s-a încheiat procesul de vindecare printr-o
cicatrice vicioasă sau susceptibilă menţinerii şi reactivării procesului de proliferare conjunctivă.
• Prognosticul este favorabil în formele incipiente şi rezervat spre grav în cele avansate.
• Profilaxia se realizează prin îndepărtarea tuturor factorilor cauzali.
• Tratamentul iniţial constă în:
• excizia ţesutului exuberant şi, acolo unde este posibil, acoperirea şi sutura plăgii prin plastie
cutanată;
• imobilizarea regiunii (dacă este posibil);
• pansament protector aseptic care se va schimba la 2-4 zile şi se va menţine în mod obligatoriu până
la încheierea epidermizării.
• Pentru a opri proliferarea excesivă sau pentru a preveni recidiva mai sunt
recomandate şi alte tratamente, dintre care amintim:
• pansamentul compresiv,
• electrocauterizare,
• criocauterizare, precum şi
• aplicarea de diferite topice ce conţin corticosteroizi, astringente şi citotoxice.
• Atunci când este posibil, grefa de piele este de preferat de fiecare dată.
• În toate cazurile se va stimula epidermizarea prin aplicaţii de unguente cheratogene şi
•
• Cicatrici patologice
•
• În categoria de cicatrice patologică intră cicatricile
• care se abat de la morfogeneza şi configuraţia normală, cele
• care stânjenesc mişcările regiunii în care se găsesc,
• cicatricile dureroase şi cele
• care se exulcerează sau se cancerizează.
•
• Cicatricea hipertrofică
•
• Este o cicatrice vicioasă, caracterizată prin relieful mai mult sau mai puţin
accentuat al acesteia faţă de tegumentul înconjurător.
• Reprezintă în mod normal urmarea “plăgii exuberante” considerată în trecut.
Cicatricea hipertrofică se defineşte prin următoarele elemente semiologice:
• apare în cursul celei de-a doua luni de evoluţie a unei cicatrici al cărei decurs a
fost normal până în faza de hiperplazie naturală;
• reprezintă urmarea maturării complete (şi epuizate) a ţesutului de granulaţie care
este produs în exces;
• nu recidivează în urma exciziilor chirurgicale;
• hipertrofia poate interesa numai un sector limitat al cicatricii;
• cicatricea hipertrofică se prezintă ca o masă dezvoltată de culoare albă-cenuşiu
murdar, umflată şi rugoasă, de consistenţă dură, indoloră, fără anexele cutanate,
iar limitele ei nu se pot palpa în grosimea hipodermului adiacent;
• Cicatricea cheloidă
•
• Formaţiune hipertrofică şi pseudotumorală dermică, cu o structură fibroasă, are o dezvoltare progresivă şi
recidivează după ablaţie.
• Afecţiunea este mai frecventă la cal şi mai rară la câine şi bovine.
• La cal există şi o predispoziţie de specie.
• La aceste animale cheloidul, nu rareori, se produce în regiuni în care ţesuturile (în cursul procesului de cicatrizare)
sunt supuse
• la inevitabile solicitări de mişcare (fluier, bulet),
• la traume accidentale repetate (regiunea superioară a capului, superficială laterală şi volară a tarsului) sau
• la autotraumatisme (regiunea coronară, faţa internă a autopodiului).
• Etiologia cheloidului este necunoscută, în apariţia lui intervin de fapt aceiaşi factori enumeraţi la plaga
exuberantă.
•
• Din punct de vedere biologic, cheloidul se comportă ca o tumoră benignă a ţesutului conjunctiv.
• Este benignă în sens oncologic, dar este dotată cu un potenţial de proliferare mare şi are un caracter recidivant
fără a avea însă tendinţa de metastazare.
• Din punct de vedere anatomoclinic, cheloidul apare ca o cicatrice hipertrofiată, adesea monstruoasă, cu o
suprafaţă cel mai adesea neregulată, mamelonată. Are o bază de implantare largă şi adâncă în ţesuturile
învecinate. Este acoperit de un epiderm stratificat, uneori cu producţii cornoase, pe suprafaţa căruia, prin iritaţie şi
traumatizare, apar zone de ulcerare şi cu focare necrotice. Ulcerele sunt acoperite de o secreţie purulentă, urât
mirositoare, sau de cruste uşor sângerânde la cel mai mic contact. În porţiunea periferică, peste creşterea
expansivă, pielea integră poate să se îndoaie formând cute marginale, uneori de o adâncime însemnată.
•
• Diagnosticul se precizeză uşor având în vedere existenţa iniţială a unei plăgi sau a unei cicatrici
hipertrofice.
• Prognosticul este favorabil în formele mici, pediculate, uşor extirpabile, şi rezervat în cele mari, cu bază
largă de implantare, unde, de regulă, recidivează după extirpare.
• Tratamentul cheloidului este profilactic şi curativ.
• Cel profilactic se referă la plăgi.
• Tratamentul curativ al cheloidului urmăreşte în primul rând ablaţia totală a pseudotumorii,
• menajând pe cât posibil pielea, pentru a da posibilitatea să acopere plaga rezultată, prin sutură;
• extirparea atrage adesea după sine o recidivă foarte rapidă. La cazurile cu deficit de piele şi, bineînţeles, dacă
este de unde, se va mobiliza pielea, recurgând la tehnicile adecvate de plastie.
• Cicatricea retractilă
•
• Deşi retracţia este considerată un fenomen normal,
în anumite situaţii poate deveni patologică. Urmează
unor pierderi primare importante de substanţă, sau
secundare, în cazul supuraţiilor cronice recidivante,
arsurilor termice sau caustice. Ea se produce în urma
acţiunii a doi factori patogeni:
• localizarea şi
• solicitarea mecanică.
• Localizările care duc la cicatricea retractilă sunt
zonele de flexiune (zonele din jurul orificiilor naturale:
buze, pleoape etc.).
• Solicitările mecanice duc la orientarea şi gruparea
fibrelor conjunctive, respectiv a macromoleculelor
substanţei fundamentale pe direcţia impusă. Astfel se
condiţionează tabloul clinic al bridei cicatriciale.
• Cicatricea dureroasă
•
• Durerea la nivelul unei cicatrici este dată de
• înglobarea în masa cicatricială a capetelor distale ale
fibrelor nervoase senzitive, secţionate în momentul
traumatismului.
• Nervul secţionat dezvoltă un nevrom care este
incastrat în ţesutul cicatricial. Rezultă o senzaţie
dureroasă continuă sau în accese.
• Asemenea nevroame se produc consecutiv amputării
falangelor la bovine, amputării membrelor la câine şi
pisică sau consecutiv nevrectomiilor în scopul terapiilor
simptomatice.
• În tratamentul cicatricilor dureroase se recomandă
la început fricţiuni şi masaje.
• Cicatricea dehiscentă
•
• Prin cicatrice deshiscentă se înţelege lăţirea unei cicatrici, lăţire
apărută după o evoluţie iniţial normală.
• Cauza acestei cicatrici o constituie sutura defectuoasă care nu a apropiat
suficient planurile subtegumentare. Ca urmare, lăţirea apare în urma unor
solicitări mecanice exercitate asupra calusului conjunctiv.
• Tratamentul cicatricii dehiscente este chirurgical. El constă din
• excizia cicatricii,
• suturarea plăgii şi
• scoaterea ei de sub acţiunea forţelor mecanice.
•
•
• Metaplazia cicatricială
•
• Este rară şi constă în transformarea ţesutului cicatricial într-un ţesut
osteoid.
• PAUL - 1989 - denumeşte această calcificare patologică drept o
metaplazie calcifiantă întâlnită mai frecvent la câine consecutiv unor
traumatisme repetate, aşa-numita calcinozis circumscripta, şi la porci ca
osificare a cicatricilor peretelui abdominal. Se mai descrie de asemenea
osificarea metaplazică a focarului inflamator sau postcontuzivă a stratului
muscular la cal, şi a hematomului, în cursul resorbţiei lente şi dificile.
 COMPLICAŢIILE PLĂGILOR
•
• Complicaţiile aseptice ale plăgilor
• Sincopa traumatică
•
• Este o complicaţie bruscă şi gravă a plăgilor contuze şi
operatorii şi
• se manifestă printr-o stare de moarte aparentă, cu oprirea
contracţiilor cardiace.
• Este frecventă la toate speciile de animale, cu predominare la
cabaline şi carnivore.
• Cauzele cele mai obişnuite sunt reprezentate prin
• hemoragie,
• hipoxie, prin ventilare insuficientă,
• supradozare anestezică şi
• excitaţii periferice, care pe cale reflexă pot determina stopul cardiac
şi/sau respirator, drept pentru care afecţiunea mai este denumită şi
stop cardio-respirator sau şoc primar.
• El are la bază tulburări neurovegetative şi dereglări ale activităţii
nervoase superioare.
• Şocul traumatic
•
• Şocul traumatic, numit încă şoc operator sau şoc chirurgical, este un
accident foarte grav cu repercusiuni asupra întregului organism,dar afectând în
primul rând sistemul circulator.
• Este un sindrom cortico-visceral acut care ia naştere prin stimularea brutală a unui
teritoriu receptor întins din organism. În urma acţiunii diferiţilor agenţi traumatici
se declanşează excitaţii neobişnuite care, ajunse pe calea exteroceptorilor,
proprioceptorilor şi interoceptorilor la scoarţă, rup echilibrul între excitaţie şi
inhibiţie, făcând să apară grave tulburări în organism. În realitatea sa
fundamentală, şocul nu poate fi însă definit, "aşa cum nu poate fi definită nici viaţa
şi nici moartea".
• Şocul apare ca o entitate biologică care în primul rând nu este nici simptom,
nici sindrom şi nici boală. El este expresia eforturilor unui organism "care nu vrea
să moară". Neputinţa de a cuprinde şocul într-o definiţie se ilustrează în aforismul
"este mai uşor de a recunoaşte şocul decât de a-l descrie şi este mai uşor de a-l
descrie decât de a-l defini". Din aceste motive s-a propus de a se renunţa la el ca
termen operaţional ca fiind impropriu, urmând a fi înlocuit prin "reacţie oscilantă
progresivă", "sindrom nespecific de adaptare," "reacţie sistemică la agresiune".
• Sunt descrise trei tipuri de şoc traumatic întâlnite mai frecvent la carnivore,
cabaline şi bovine mai ales în urma plăgilor contuze, hemoragiilor sau operaţiilor
făcute fără anestezie:
• şocul consecutiv plăgilor contuze datorită distugerilor mari de ţesuturi şi
infecţiei;
• şocul prin hemoragie când se instalează insuficienţa circulatorie acută
hipovolemică, şi dereglările metabolice consecutive hipoxiei în care acidoza
tisulară ocupă primul loc;
• Terapeutica şocului se înscrie în terapia intensivă iar măsurile luate se înscriu în
următoarea ordine:
• -examenul clinic sumar foarte rapid şi expeditiv, hemostază urgentă,
permeabilizarea căilor aeriene şi asigurarea ventilaţiei pulmonare. Unde este
posibilă oxigenoterapia este de recomandat. Se corectează rapid eventualele
modificări grave anatomo-topografice: evisceraţia, hernia ştrangulată etc.
Concomitent, se trece la substituţia volemică şi corectarea deficitului hidroionic. Se
urmăreşte deasemeni diminuarea excitabilităţii nervoase manifestate prin durere,
suprimarea sursei de infecţie a focarului traumatic şi combaterea factorilor conecşi
ai şocului (frica, efortul etc.).
• GHERGARIU în 1988 recomandă următoarele mijloace de terapie intensivă în
funcţie de obiectivele stabilite:
• Tratarea stării (leziunii) şocogene. Pe fondul măsurilor terapeutice generale ale
şocului se va acţiona etiotrop după caz. Spre exemplu, în caz de hemoragii se va
asigura hemostaza iar în caz de pierderi masive de sânge se vor face
hemotransfuzii.
• Terapia şocului cardiogen se impune numai în cazuri bine întemeiate, utilizarea
medicamentelor cardiotonice şi cardioexcitante fiind altfel contraindicată în şoc. În
cazul opririi (sincopei) cordului se va injecta epinefrină 1/10000 intracardiac.
• Restaurarea tonusului vascular - sunt contraindicate vasoconstrictoarele. Se
recomandă dopamina, glucocorticoizi.
• Restaurarea echilibrului acidobazic care urmăreşte terapia tulburărilor metabolice
(neutralizarea acidozei, combaterea hipoxiei), oxigenoterapia, stimularea diurezei.
• Restaurarea volemiei - prin transfuzie, substituienţi de plasmă şi apoi lichide
poliionice (soluţii cristaloide).
• Inhibarea proteinazelor.
• Hemoragia
•
• În vindecarea normală a unei plăgi o importanţă
deosebită o prezintă hemostaza corectă. În chirurgia de
urgenţă acest deziderat este adesea greu de realizat, din
care cauză după terminarea actului operator plaga continuă
să sângereze.
• Situaţiile cele mai frecvente sunt următoarele:
• -Sângerarea plăgii provine din mici ramuri venoase sau
arteriale. Întrucât hemoragia este o complicaţie serioasă a
oricărei plăgi, ea nu trebuie temporizată ci rezolvată de
urgenţă. În asemenea hemoragii se indică definitivarea
hemostazei prin forcipresură sau ligatură.
• -Sângerarea provine dintr-un vas de calibru mai mare.
Se întâmplă uneori în timpul operaţiei ca un vas ceva mai
mare să fie neglijat, fie din cauza obstrucţiei printr-un
trombus, care ulterior să fie dislocat sau dezagregat, fie a
unei eventuale colabări să sângereze postoperator. În astfel
de situaţii, plaga trebuie inspectată de urgenţă, deschisă
• Emfizemul traumatic
•
• Este o complicaţie aseptică a plăgilor caracterizată prin pătrunderea
aerului în ţesutul conjunctiv subcutanat.
• Se întâlneşte mai des
• în plăgile penetrante ale laringelui, traheei, ale pereţilor toracici şi
plămânilor.
• În aceste plăgi, datorită mişcărilor respiratorii aerul pătrunde încetul cu
încetul în ţesutul conjunctiv subcutanat, de unde se propagă în regiuni
din ce în ce mai îndepărtate de plagă.
• Emfizemul traumatic se mai întâlneşte destul de des
• în plăgile din regiunea axilară, a cotului şi a iei.
• În timpul mersului animalului, aerul atmosferic pătrunde în interiorul
acestor plăgi în faza de abducţie, când marginile plăgii sunt depărtate, şi
de aici este împins în ţesutul conjunctiv subcutanat învecinat în faza de
adducţie. În cazul plăgilor grave, difuziunea aerului ia un caracter
invadant, putându-se chiar generaliza.
• Simptomatologia recunoaşte în jurul plăgii, pe o distanţă mai mare
sau mai mică, o tumefacţie circumscrisă sau difuză, caldă, moale,
crepitantă şi puţin dureroasă.
• Tratamentul constă în antisepsia mecanică a plăgii urmată de
expulzarea aerului din interiorul ţesuturilor prin mişcări metodice
concentrice efectuate asupra tumefacţiei. Tratamentul este completat prin
• Nevralgia traumatică
•
• Apare ca o complicaţie la plăgile localizate în regiuni bogat
inervate.
• Simptomatologia se manifestă prin dureri vii, ce dispar uneori
repede, alteori persistă chiar şi după cicatrizarea plăgii. Se observă
în special la cal în urma plăgilor accidentale sau operatorii la copită
şi în urma nevrectomiilor.
• Nevralgia traumatică primară se caracterizează printr-o durată
anormală a durerii provocată de traumă. Ea îşi are sediul chiar în
focarul traumatic sau iradiază la distanţă pe traiectul cordonului
nervos.
• Nevralgia traumatică secundară apare mult mai târziu, în
cursul cicatrizării plăgii şi rezultă, de cele mai multe ori, din
producerea unui nevrom sau din compresiunea nervului de către
ţesutul cicatriceal. Mai poate surveni şi în urma unei nevrite
ascendente al cărui punct de plecare a fost plaga.
• Tratamentul nevralgiei traumatice variază după forma pe care
o prezintă. În nevralgia traumatică primară se utilizează anestezice
şi analgezice în aplicaţie locală. În nevralgia traumatică secundară se
utilizează la început masaje şi fricţiuni, apoi injecţii în jurul şi sub
cicatrice cu o soluţie 2% de procaină. În caz de insucces prin acest
• Tromboflebita şi embolia venoasă traumatică
•
• Plăgile accidentale şi cele operatorii sunt adeseori complicate
cu tromboflebite. Ele survin consecutiv lezării stratului endotelial al
vasului, care provoacă apoi coagularea sângelui şi obturarea totală
sau parţială a vasului.
• Când lumenul este complet astupat pe o întindere mai mare, până
la prima colaterală, se produce tromboza obliterantă, iar când
rămâne totuşi permeabil are loc o tromboflebită parţială sau
incompletă. Cheagurile din lumenul vasului se pot dezagrega şi trec
în circulaţie producând embolia venoasă.
• Dezagregarea trombusului se face de cele mai multe ori prin
intervenţia microbilor. Cea mai frecventă tromboflebită traumatică
postoperatorie este cea spermatică consecutivă operaţiilor de
castrare, la care se adaugă tromboflebita jugularei, consecutiv
venisecţiilor şi injecţiilor intravenoase practicate incorect.
• Simptomatologia tromboflebitei traumatice apare evidentă
după 3-5 zile de la producerea plăgii şi debutează printr-o
ascensiune termică. Plaga nu manifestă nici o tendinţă de
înmugurire, se înconjoară de o tumefacţie mare, caldă şi dureroasă,
ce se întinde în direcţia venelor. Din ea se scurge o secreţie
seropurulentă cu miros respingător.
• Edemul traumatic
•
• Apare la orice fel de plagă, consecutiv traumatismului,
plasmorexiei şi formării unor substanţe biologic active pe seama
ţesuturilor traumatizate. Această tumefiere variază în raport cu
mărimea şi felul plăgii, cu gradul traumatismului şi cu capacitatea
ţesuturilor de a se edemaţia (70, 238).
•
• Complicaţiile septice ale plăgilor
•
• Acestea sunt mai ales de natură exogenă, dar uneori şi
endogenă, pe cale metastatică. Ele se produc dacă în timpul
intervenţiilor nu s-au respectat toate regulile de asepsie; dacă nu s-
a efectuat corect sutura şi au rămas spaţii moarte; dacă s-au
desfăcut firele de sutură; dacă nu s-a efectuat o hemostază bună şi
nu s-au drenat secreţiile din plagă. În general producerea şi evoluţia
infecţiei chirurgicale este condiţionată de:
• -existenţa microbilor piogeni care să contamineze plaga
(aerobi sau anaerobi), cât şi de numărul de germeni, care trebuie să
fie suficient de virulenţi pentru a produce infecţia; de existenţa unei
porţi de acces; de reacţia şi rezistenţa organismului la agresiunea
microbilor (70).
• Flegmonul
•
• Din punct de vedere lezional, flegmonul este o celulită septică
difuză, caracterizată prin mortificări de ţesuturi, cu infiltraţia masivă
a ţesutului conjunctiv subcutanat, subaponevrotic şi muscular, cu
materii purulente.
• În evoluţie se pot distinge următoarele faze:
• faza inflamatorie şi de agresiune microbiană (de infecţie) -
caracterizată prin edem difuz, durere intensă, febră, alterarea stării
generale, evidente tulburări funcţionale regionale;
• faza de supuraţie şi necroză - începe după 3-5 zile şi se
caracterizează prin atenuarea relativă a simptomelor generale, iar
modificările locale sunt dominate de apariţia şi formarea
exsudatului purulent ce se infiltrează disecant printre spaţiile
tisulare (subcutanate sau musculo-aponevrotice) şi de apariţia
uneia sau mai multor fistule, prin care se scurge din profunzime un
puroi fluid, cu miros fetid şi uneori cu fragmente de ţesuturi
necrozate. În formele grave starea generală se înrăutăţeşte
datorită septicemiei, animalul devine enoftalmic, adinamic, oliguric
şi inapetent;
• faza a III-a, de autocurăţire şi cicatrizare - când tabloul clinic este
dominat de procesele locale caracterizate prin eliminarea
• Erizipelul
•
• Erizipelul traumatic este o dermatită streptococică sau de asociaţie, cu caracter contagios,
având ca leziune locală tipică placa erizipelatoasă. Este întâlnit mai frecvent la porc, câine, pisică şi
iepure, cu localizare în regiunile cu piele fină, unde s-au produs traumatisme accidentale sau
operatorii.
• Din punct de vedere al manifestărilor clinice şi al evoluţiei, erizipelul debutează printr-o
inflamaţie a pielii din jurul focarului traumatic, cu apariţia unui burelet caracteristic, ce reprezintă
zona de invazie microbiană, formându-se după 1-3 zile o placă erizipelatoasă, în care pielea este
congestionată, edemaţiată şi dureroasă (eritem erizipelatos), treptat apar vezicule, flictene şi
pustule (eritem bulos sau pustulos). În cazurile la care nu se intervine şi a căror rezistenţă generală
este scăzută, procesul evoluează în profunzime şi afectează ţesutul conjunctiv subcutanat,
îmbrăcând aspectul de erizipel flegmonos, când tabloul clinic este caracteristic flegmonului acut.
Alteori predomină necroza cutanată (erizipel gangrenos).
• Starea generală este dominată de febra alarmantă ce coincide cu faza de invazie microbiană.
• Diagnosticul se stabileşte pe baza tabloului morfoclinic caracteristic, dat de prezenţa
bureletului şi a plăcii erizipelatoase.
• Prognosticul este favorabil în primele forme sau faze evolutive şi rezervat în forma
flegmonoasă şi gangrenoasă, deoarece pot surveni complicaţii generale (septicemie).
• Tratament. Profilactic se urmăreşte respectarea măsurilor de asepsie şi antisepsie în plăgile
operatorii şi tratarea corectă a plăgilor accidentale septice. Curativ se recomandă tratamentul
general cu antibiotice sau chimioterapice asociate cu actinoterapie, autohemotrapie,
leucocitoterapie şi terapie tisulară. Terapia cu antibiotice trebuie continuată câteva zile şi după
dispariţia simptomelor, deoarece recidivele sunt frecvente.
• Când tumefacţia edematoasă a ţesutului conjunctiv subcutanat este foarte mare, se fac cu
termocauterul mai multe puncte de foc, în scopul de a asigura drenajul exsudatului inflamator.
Colecţiile fluctuante se vor deschide tot cu termocauterul, asigurându-le un drenaj perfect.
• Local pe pielea inflamată se pot aplica unguente cu antibacteriene.
• În forma flegmonoasă şi gangrenoasă se recomandă: - îndepărtarea ţesuturilor mortificate
şi a secreţiilor purulente; - antisepsia masivă prin spălare cu apă oxigenată sau alte soluţii; -
acoperirea cu unguente sau cu pudre sicative şi antisepsiptice; - rubefacţia marginilor cu tinctură de
iod.
• Limfangita acută
•
• Este una dintre cele mai frecvente complicaţii posttraumatice
întâlnită mai ales la cal, fiind dată de pătrunderea şi multiplicarea
germenilor piogeni în vasele limfatice.
• Morfoclinic se disting:
• - limfangita reticulară, care apare după 1-2 zile de la traumatism şi
se manifestă prin edem cald şi dureros, care la palpaţie lasă amprente.
Deseori sunt afectaţi şi limfonodulii regionali şi apar tulburări funcţionale
regionale;
• - limfangita tronculară, evoluează concomitent cu cea reticulară sau
este o extindere a acesteia, remarcându-se în plus apariţia unor cordoane,
care converg spre limfonodulul regional. Deseori este afectată şi starea
generală (febră, abatere);
• - limfangita supurativă când procesul septic se înscrie în
simptomatologia caracteristică flegmonului acut, diferenţiindu-se prin
localizarea pe traiectul trunchiurilor limfatice.
• Diagnosticul se precizează prin examen clinic, având în vedere
existenţa traumatismului, caracterul evolutiv şi lezional-topografic.
• Prognosticul este favorabil în limfangita reticulară, rezervat în cea
tronculară şi rezervat spre grav în cea flegmonoasă.
• Tratament. Iniţial, în forma reticulară seroasă se indică
antibioticoterapie sau chimioterapie generală şi medicaţie antiflogistică
locală.
• Gangrena gazoasă
•
• Este o complicaţie gravă produsă de infecţia cu germeni anaerobi din genul Clostridium în asociaţie cu germeni
aerobi piogeni.
• Clinic se identifică cu un flegmon necrozant al ţesuturilor conjunctive şi musculare traumatizate, contaminate şi
ischemiate. Apariţia infecţiei este favorizată de oboseală, subnutriţie, frig etc.
• Perioada de incubaţie este de minimum 6 ore.
• Semnele locale debutează prin durere intensă, edem invadant care la palpaţie este crepitant şi pe secţiune cu
aspect de infiltrat gelatinos. În următoarele 24-48 de ore tumefacţia progresează, este caldă, dureroasă şi cu
infiltraţie gazoasă (flegmon gazos), iar pe secţiune se scurge un puroi de rea natură, maroniu, cu bule de gaz şi cu
miros fetid. Treptat centrul focarului devine rece, insensibil, iar la percuţie se constată hipersonoritate. În acest
stadiu, când localizarea este în regiuni musculare corporale, se constată trei zone: la centru zona de gangrenă,
urmată de zona de flegmon gazos şi la periferie zona de edem inflamator. Starea generală iniţial este dominată de
hipertermie (40-41oC) şi de răspunsul reflex la durerea din focarul traumatic aflat în plină expansiune septică
(tahicardie, tahipnee, frison, facies trist, uneori stări de agitaţie, sete etc). Uneori domină efectele generale ale
stării toxiemice, exprimate clinic prin simptomatologia stării de şoc (adinamie, hipotensiune arterială, hipotermia
extremităţilor, tahicardie, mucoase livide etc).
• Diagnosticul trebuie precizat cât mai precoce posibil şi se bazează pe aspectul morfoclinic caracteristic şi
pe alterarea rapidă a stării generale. Se diferenţiază de emfizemul subcutan în care durerea şi alterarea stării
generale sunt absente.
• Prognosticul este rezervat spre grav; eficienţa tratamentului este dependentă de precocitatea aplicării lui.
Convalescenţa este de lungă durată.
• Tratamentul. Profilactic se vor trata plăgile contuze sau plăgile profunde prin înţepare suspecte de
contaminarea cu germeni anaerobi, insistându-se pe antisepsie şi pe drenaj. Se interzice aplicarea suturilor
primare în plăgile septice cu infiltraţii edematoase şi cu ţesuturi slab irigate. Plăgile accidentale produse în condiţii
de contaminare cu clostridii (în adăposturi murdare, cu noroi etc.) se vor trata prin spălare abundentă cu apă
oxigenată şi apoi se vor antiseptiza. Plăgile prin înţepare produse în aceleaşi condiţii se vor debrida chirurgical şi se
vor trata deschis în primele 3-4 zile. De asemenea plăgile contuze se vor trata deschis până la apariţia ţesutului de
granulaţie. Se instituie antibioprevenţia generală. Concomitent se va administra ser antigangrenos polivalent.
• Curativ, asanarea focarului septic prin prelucarare chirurgicală (îndepărtarea ţesuturilor mortificate,
debridarea spaţiilor profunde), antiseptizarea repetată cu apă oxigenată şi cu soluţii antiseptice hipertone,
stimularea reacţiei locale prin rubefacţie şi/sau prin vezicaţie, antibiotico- şi seroterapie (ca în profilaxie).
Concomitent se instituie terapia intensivă, identică cu cea aplicată în starea de şoc. Tratamentul se repetă zilnic
până la dispariţia infecţiei din focar şi ameliorarea stării generale.
•
•