În anul 1797 țăranii din Aveyron (Franța) au văzut un copil

care alerga gol prin pădure. Speriat, acesta a fugit de ei, emițând
niște sunete nearticulate. Câteva luni mai târziu niște tăietori de
pădure au reușit să captureze copilul și să îl aducă în sat. Au
încercat să îl spele și să îl hrănească dar copilul zbiera și se zbătea,
încercând să scape, ceea ce a şi reuşit...În luna iulie 1799 niște
vânători l-au descoperit dormind într-un copac și au reușit să îl
prindă, dar a fugit din nou. În luna ianuarie 1800, într-o zi de
iarnă extrem de friguroasă, copilul a venit singur în localitatea
Saint-Sernin... Avea pe corp numeroase cicatrici, care atestau
faptul ca traise mult timp in salbaticie. A fost încredințat unui
orfelinat și apoi numeroși specialiști au venit să îl observe, au
încercat în zadar să obțină de la el câteva cuvinte...
Abatele Sicard, directorul Institutului de Surdo-muți din Paris
(instituție continuatoare a școlii speciale înființată de abatele de
L’Epee, in 1760) l-a transferat aici pe copil, pentru a-l studia.
Verdictul a fost dat repede, acest copil este un <idiot din naștere>
și probabil că de aceea părinții lui l-au abandonat în pădure, unde
a supraviețuit bine...Acest diagnostic a fost confirmat de
specialistul în boli mintale din acea epocă doctorul Pinel, care a
concluzionat că avem de-a face cu un <idiotism incurabil>.
Jean-Marc Gaspard Itard avea atunci 25 de ani și își
pregătea teza de doctorat în medicină, la Institutul de Surdo-muți,
teză axată pe problematica acestui institut. Itard s-a interesat însă
foarte rapid de situația lui Victor (presupus a avea atunci cam 12
ani), fiind adeptul lui Locke și Condillac în ceea ce privește faptul
că toate cunoștințele noastre trec mai întâi prin simțuri. Dacă așa
este atunci educația are un rol extraordinar, cum afirma de pildă
filosoful materialist Helvetius: Educaţia poate face chiar şi urşii să
danseze...
Itard a început astfel o muncă de educaţie a copilului
Victor, pentru a-l aduce la ceea ce el considera o facultate umană
prin excelenţă – limbajul. A pus în acţiune principii pedagogice
foarte riguroase:
- înscrierea în prelungirea evenimentelor anterioare trăite de
copil;
 - introducerea progresivă a unor elemente care să îi lărgească
sensibilitatea, orizontul de senzaţii;
- să îi suscite noi trebuinţe şi să pună copilul în poziţia de a
învăţa să se autoservească;
- punerea în lucru a unor stimuli care să îi determine
gândirea;
- crearea unor situaţii de utilizare a limbajului, ca pe o
necesitate...
Vreme de multe luni de zile Itard, împreună cu o
guvernantă s-a ataşat de copil în educatie - dezvoltarea acestuia ca
ființă umană. A facut dovada unei creativităţi excepţionale, în
ceea ce priveşte mijloacele pedagogice, creativitate apreciată în
secolul XX chiar de Maria Montessori. A inventat o mulţime de
jocuri didactice prin utilizarea unor situaţii cotidiene în procesul
de învăţare (aritmetică, limbă etc)...
Cu toate acestea, progresul a fost doar parţial.
Progrese
- Victor a devenit treptat capabil să facă munci în gospodărie
şi în grădinărit.
- Obiceiurile lui de a dormi, mânca şi de autorservire au
devenit mai constante şi mai controlate.
- Simţul tactil şi gustativ au devenit mai acute, mai fine.
- Cercul de dorinţi a crescut.
- A învăţat să facă secvenţieri de obiecte.
- A învăţat câteva cuvinte, monosilabice.
- El a început să dovedească şi să manifeste unele sentimente...
Nereuşite
- A ramas incapabil de acces la limbajul verbal articulat, până
la moarte (în jur de 40 de ani).
- Victor dorea să se întoarcă la viaţa lui anterioară...
- Nu s-a putut realiza ataşamentul emoţional...
Itard a abandonat educarea lui Victor, după circa 4 ani de
muncă dar a produs un raport asupra acestei activități de excepție
(1).

1
ITARD Jean, Mémoire sur les premiers développements de Victor de l’Aveyron (1801?), dans
MALSON Lucien, Les enfants sauvages, Paris, 10/18, 19