Sunteți pe pagina 1din 23

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

DEPARTAMENTUL ECONOMIE, MARKETING ŞI TURISM

„Pentru că eu merit“,
Lucru Individual

Conducător ştiinţific:

CHIŞINĂU-2018

1
1.SCURT ISTORIC
Un tanar chimist francez pe nume Eugène Schuller a inventat vopseaua de par, in
1907. Aceasta vopsea s-a numit “Auréole”. Astfel, incepe istoria L’Oreal. Eugene
Schuller, creeaza si produce propriile sale produse care erau vandute in saloanele de
infrumusetare din Paris din acea vreme.

Doi ani mai tarziu Schuller a inregistrat compania sa sub numele de “Societatea Franceza
de Vopsea Inofensiva pentru Par”, viitoarea firma L’Oreal. Principiile dupa care se ghida
compania lui Schuller sunt aceleasi principii ale firmei L’Oreal din ziua de azi, si
anume cercetare si inovare in interesul frumusetii.
In anul 1920 compania lui Schuller avea 3 chimisti, in anul 1950 echipa de cercetare a
companiei numara 100 de chimisti iar in prezent numarul lor este peste 2000.

Dupa cinci ani de cand Eugene Schuller a creat produsele pentru colorarea parului, a
inceput sa exporte produsele in 3 tari din Europa, si anume – Olanda, Austria si Italia.
Cativa ani mai tarziu prin intermediul agentilor pe care firma ii avea in lume produsele
acesteia au fost introduse si pe pietele din SUA, America de Sud, Rusia si Orientul
Indepartat. Azi Grupul L’Oreal este prezent peste tot in lume prin intermediul
sucursalelor si filialelor pe care le are in lume.
L’Oreal a inceput cu produse pentru colorarea parului, dar in anul 1934 L’Oreal a inceput
sa puna la dispozitia consumatorilor si produse pentru curatarea si infrumusetarea tenului
.
Grupul L’Oreal cuprinde peste 500 de brand-uri si mai mult de 2000 de produse care fac
parte din industria frumusetii, cum ar fi: vopsea de par, produse de styling, produse
pentru ingrijirea corpului, produse de parfumerie, cosmetice etc. Produsele L’Oreal pot fi
gasite in saloanele de infrumusetare si parfumerii pana la supermarketuri si
hipermarketuri.
Comunicarea este cuvantul cheie in istoria Grupului L’Oreal. Atunci cand publicitatea
era inca la inceput L’Oreal a inceput sa-si faca cunoscut numele prin
postere promotionale, care sunt faimoase si in ziua de azi, realizate de graficieni ca
Loupot, Colin, Sanvignat care au ajutat firma L’Oreal sa-si puna in atentia
consumatorilor produsele pe care le producea.
In anul 1933 Schuller a deschis primul magazin al companiei L’Oreal care s-a numit
Votre Beaute, un magazin care era devotat femeilor.

2
In anul 1950 cand a aparut publicitatea prin intermediul filmului, L’Oreal a profitat de
aceasta oportunitate si a debutat in aceasta forma de publicitate cu o companie pentru
Ambre Solaire, produs care a fost reintrodus pe piata dupa cel de-al doilea razboi
mondial.Trei ani mai tarziu firma L’Oreal castiga primul premiu Oscar pentru publicitate.
Cotat la bursa din 1994, Grupul dirijat de 10 ani de catre Lindsay Owen-Jones, este
apreciat de investitori pentru capacitatea sa de reactie la crize si realizarile sale.In 1998
Grupul ocupa locul 3 la Bursa din Paris(capitalizarea la bursa fiind de 273 miliarde franci
francezi).
In 2002 Grupul a continuat sa se extinda in afara Europei si in America de Nord. Pentru
a  face posibil acest lucru, in fiecare zona s-au concentrat, extins si specializat capacitati
de productie.

2.RAMURA DIN CARE FACE PARTE COMPANIA

Copania L’Oreal face poarte din ramura parfumerie si cosmetica.


Firma L’Oreal este una dintre cele mai cunoscute branduri de acest fel la nivel
international.

Chiar si in trecut produsele cosmetice erau folosite atat de femei, cat si de


barbati.
Stim foarte bine cu totii ca produsele de infrumusetare si de ingrijire a
corpuluii au inceput inca din antichitate.
In Egiptul Antic cosmeticele erau folosite pe scara larga. Aceaste substante erau obtinute
din amestecul sulfatului de plumb cu migdale calcinate, cupru, zgura intrucit erau folosite
si diferite plante combinate in diferite amestecuri pentru obtinera produselor de
infrumusetare.

Cosmetica apare și se răspândește în secolul XVIII, ea este numită „cosmétique“ în Franța,


termenul ajunge să fie folosit în Germania abia din anul 1850, până în secolul XVIII se
foloseau termenii pentru înfrumusețare, „cosmetica medicamenta” și „ ars cosmetica”.
Cu aproape două milenii în urmă, împăratul și filozoful roman Marc Aureliu spunea
că aspectul exterior al omului este “cea mai bună scrisoare de recomandare a lui.

3
3.NECESITATILE CARE LE SATISFACE L’Oreal

Produsele companiei L’Oreal dupa piramida lui Maslow fac parte din prima treapta si
anume satisfac pple fiziologice.

In ultimi ani produsele cosmetice si de ingrijire au devenit o necesitate fiziologica ele fac
parte din viata omului zi de zi.

Compania L’Oreali deschide o lume deosebita a frumusetei, productia companiei


suplineaza fiecare element al finetei si elegantei si toate acestea datorita gamei de produse
cosmetice.

4.TIPURILE DE MARKETING UTILIZATE DE COMPANIA


L’OREAL
Intr-o lume care se schimba in mod constant, tipurile de parketing aplicate joaca un rol
cheie. Misiunea acestora este de a spori gradul de constientizare, de a asigura o reputatie
pe termen lung si de a construi imaginea grupului L’Oréal si a brandurilor sale.

In prezent, un brand sau reputatia unui grup reprezinta 75% din valoarea sa, iar
persuasiunea si influenta devin un factor din ce in ce mai decisiv in cumparare. Prin
urmare, in ceea ce priveste brandurile, provocarea consta in a alege tipul de marketing care
va creste in mod constant popularitatea bradului si capacitatea de vinzare a produselor,
astfel incat acestea sa iasa in evidenta intr-un mediu saturat.

In plus, prin numarul din ce in ce mai mare de surse si canale de informare, relatiile cu
media, relatiile publice si evenimentele speciale reprezinta doar un aspect al muncii de
comunicare pentru L’Oréal.

Tendinta este catre strategii axate pe canale multiple care includ promovarea social media
si obiective multiple (jurnalisti, bloggeri, persoane influente, celebritati, consumatori,
comunitatea stiintifica, angajati si alte persoane influente) care utilizeaza intreaga gama de
instrumente , parteneriate, evenimente, sponsorizare, relatii media, CSR; management al
situatiilor de criza, afaceri publice, etc. pentru a creste nivelul de constientizare al grupului
si al brandurilor sale.

L'Oreal, ca lanț internațional, încearcă să atingă obiective prin inovațiile consistente în


domeniul cercetării și dezvoltării, pentru a crea produse care pot fi comercializate și care

4
au o cifră de afaceri semnificativă în diferite segmente și subsegmenturi ale pieței
internaționale.

5. IMPLICAREA COMPANIEI IN MARKETINGUL SOCIAL-ETIC

Sustinerea femeilor in stiinta

În L'Oréal, o companie fondată de un chimist, cunoașterea științifică este considerată forța


motrice a progresului, promovând superioritatea, bunătatea și creativitatea. Pentru a
promova aceste valori, fundația sprijină inițiativele care asigură disponibilitatea științei
pentru toți oamenii, arătând magia și interesul ei. De exemplu, din 1998, fondul este un
partener al programului UNESCO „Pentru femeile din știință“, care vizează sprijinirea
femeilor în lume, și care să le permită să participe pe deplin în cercetare și abordarea
provocărilor-cheie cu care se confruntă planeta noastră. Până în prezent, programul a
implicat 108 de țări. În cei 14 ani de existență a proiectului, au fost acordate 72 de oameni
de știință remarcabili, iar 1430 de studenți postuniversitari și tineri absolvenți au primit
burse. O altă dovadă a angajamentului L'Oreal în acest domeniu este că, în 2012,
compania a extins sprijinul femeilor tinere din Franța: în fiecare an, 25 de participanți
(comparativ cu 10 în anii anteriori) vor primi o subvenție de 15 000 de euro.

Frumusetea intareste relatiile sociale

L'Oréal se concentrează, de asemenea, asupra inițiativelor sale caritabile în domeniul


frumuseții, fiind ferm convinsă că poate schimba radical viața segmentelor vulnerabile ale
populației, restabilind încrederea în sine și reînnoind legăturile sociale. De exemplu, în
Africa și Asia, fondul finanțează domeniul chirurgiei plastice, iar în Franța dezvoltă un
program de terapie estetică, ajutând adulții, adolescenții și copiii vulnerabili să-și
îmbunătățească bunăstarea datorită aspectului lor bun. În plus, Fundația L'Oréal susține o
rețea vastă de coafor care sunt parteneri ai grupului și le oferă mijloacele necesare pentru a
implementa inițiative importante precum prevenirea HIV și incluziunea socială. Și, în
sfârșit, cu ajutorul noului program educațional internațional de predare a profesiilor de
frumusețe "Frumusețea unei vieți mai bune", L'Oréal arată că frumusețea poate deschide o
ușă pentru oameni într-un viitor mai bun.

5
6. ANALIZA FACTORILOR DE MACRO SI MICRO-MEDIU

MACROMEDIUL
Factorii tehnologici
-Ritmul de aparitie a inventiilor – acest lucru este foarte important pentru L’Oréal,avand in
vedere faptul ca in laboratoare se foloseste aparatura de ultima generatie pentru cele mai
bune rezultate investind foarte mult in cercetare si dezvoltare.

-Existenta personalului calificat – in laboratoarele proprii L’Oréal lucreaza cei mai bunispecialisti in


domeniul cosmeticii avand peste 3000 de cercetatori. Acest lucru estefoarte important pentru
obtinerea unor rezultate impecabile.

-Dotarea tehnica a productiei – in zilele noastre acest lucru este foarte important, deaceea
L’Oréal foloseste echipamente de ultima generatie pentru a obtine cele mai bune rezultate si pentru a
satisface nevoile consumatorilor.

Factorii economici, care se concretizeaza intr-un sistem de fenomene (variabile) economice


simodalitati de alocare a resurselor in societate.

- Nivelul de trai – pentru L’Oréal este foarte important satisfactia clientilor astfel creand produse
pentru diferitele bugeturi ale consumatorilor.Astfel consumatorii care au un buget redus se
orienteaza spre produsele publice iar cei cu un buget mai mare spre produsele de lux.

-Rata somajului – acest factor nu influenteaza semnificativ productia fimei L’Oréal


deoarece preturile sunt foarte variate, iar cei care s-au obisnuit sa cumpere produse decalitate, vor
cumpara in continuare, chiar daca vor reduce in mica masura volumulcumparaturilor.

Fluctuatia preturilor
i n   c a z u l   L ’ O r é a l   f l u c t u a t i a   pr e t u r i l or   n u   e s t e   u n   f a c t o r   ingrijorator deoarece
politica de pret a firmei se bazeaza pe un pret mai ridicat, astfelincat sa nu trebuiasca sa
modifice pretul frecvent. Acest lucru ajuta la increderea pe care o dobandesc oamenii in firma,
observand ca desi preturile sunt mai ridicate, se pot baza pe un cli stabil, indiferent de ce va urma.
 
Factorii politico-legali, care se refera la mijloacele de control menite sa apere
interesele indivizilor si societatii in ansamblu.

-In ceea ce priveste toti acesti factori, fima L’Oréal s-a integrat perfect in societate,indiferet
unde au fost deschise noi sedii in lume. Nu au existat constrangeri locale sau alte divergente cu legislatia
comerciala.

6
-L’Oréal a achizionat numeroase marci precum Maybelline, Giorgio Armani. Produsele L;oreal se
gaseste in magazine si, in saloane de cosmetic, in farmacii, in magazine universal si chiar in
bacanii.

.
-Firma merge acolo unde sunt clientii si ofera ceea ce vor clientii: Vichy laboratories in farmacii,
Girogio Armani in magazinele scumpe, Maybeline cu preturi de nivel mediuin magazinele Wal-Mart.

MICROMEDIUL

Clientii: segmentul de consumatori cu cel mai mare potential pentru piata


produselor de machiaj L’Oreal este cel al femeilor foarte active, cu o
sensibilitate deosebite la produse originale si de marca, cu virsta cuprinsa intre
17-40 de ani din mediul urban. Orientarea actuală este bazată pe universalizarea
accelerată a afacerilor grupului şi ţinteşte la o acaparare întotalitate a pieţelor internaţionale.
În plus, echipele de cercetare şi marketing au pregătit iniţiative ambiţioase de
produse, acoperind toate segmentele pieţei, în scopul creşterii cererii şi alîmbunătăţirii prezenţei firmei
pe piaţă.

Concurenti:  Cel mai puternic concurenteste reprezentat de firma Beiersdorf cu gama de produse
Nivea, urmat apoi de Procter &Gamble cu gama Pantene, Oil of Olaz, Ellen Betrix, gama
produselor farmaceuticeWich şi nu în ultimul rând de Wella cu gama Wellaton,
vopsea de păr, şampon şitratamente pentru păr. Grupul  L’Oréal respectă toţi participanţii
din sfera profesională, inclusiv concurenţii. Îi trateaza aşa cum am vrea să fie tratati si ei.
Poziţia de lider înindustria cosmeticelor întăreşte obligaţia de a stabili un exemplu bun în acest
domeniu. Este în interesul firmei L’Oréal să-si desfăşoare activitatea într-o
industrie unde practicile de afaceri sunt onorabile astfel uşurand munca şi consolidează
încrederea clienţilor.
Pozitia firmei fata de organismele publice: Grupul L’Oréal are tot timpul in atentia sa protectia
consumatorului prin realizarea unor produse de inalta calitate si furnizează sfaturi
consumatorilor, instrucţiuni de folosire a produselor descriind adaptarea acestora pentru orice tip de
piele, sfaturile şi instrucţiunile fiind date pe orice ambalaj şi în pliantele publicitare pentru o
utilizare mai uşoară şi mai eficientă a produselor

Furnizorii: L’Oreal Paris

7
7. Analiza SWOT

Puncte tari: Puncte slabe:

-Lider mondial in industria cosmeticilor; -Neadecvarea pret-calitate la unele


-Experienta de104 ani in domeniu; produse;
-Cultura bazata pe inovare; -Preturi mai inalte ca la competitori
-Receptivitatea fata de consumatori;
-Produse de calitate;
-Atenti la cerintele pietei;
-Promovare buna

Oportunitati: Amenintari:

-Cresterea nivelului de educatie; -Criza financiara , scaderea puterii de


-Deschiderea de noi filiale in mai multe cumparare;
zone ale lumii; -Concurenti noi
-Noi piete: bio,ecologice; - Aparitia de produse similare pe piata;
-Forta de munca dicersificata;

8
8. Sondaj

Va rugam sa acordati cateva minute pentru completarea acestui chestionar


pentru a face o cercetare asupra produselor cosmetice.

 1.Obisnuiti sa folositi produse cosmetice?


a)da
b)nu
c)rar

2. Ce gama de cosmetice folositi?


a)parfumuri 
b)produse de machiaj
c)ingrijirea corpului si a parului
d)ingrijirea pielii

3. Cum apreciati calitatea produselor cosmetice L’Oreal?


a) Foarte buna
b)Buna
c) Acceptabila
d)Slaba
e)Foare slaba

4. Cum apreciati raportul calitate pret al produselor cosmetice ?


a) Foarte favorabil
b)Favorabil
c) Nici nici
d)Nefavorabil
e)Foare nefavorabil

5. Intentionati sa mai achizitionati cosmetice de la compania L’Oreal?


a)da
b)nu
c)sunt indecis/ă

6.Ce v-a determinat sa procurati produse gama L’Oreal

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

9
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------

7. In ce categorie de virsta va incadrati?


a) 17-20
b) 30-40
c)50-60

8.Cum considerati ambalajul produsului?


a) Foarte favorabil
b)Favorabil
c) Nici nici
d)Nefavorabil
e)Foare nefavorabil

9. Cit de multumit sunteti de produs?


a)Foarte multumit
b)Mulţumit
c)Putin multumit
d)Nemultumit
e)Foarte nemultumit

10. Ce va place cel mai mult la acest produs?


-----------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------

11. Ce nu va place la acest produs ?


-----------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------

12. Cit cheltuiti lunar pentru a procura produse L’Oreal?


a)50-100
b)200-400
c)500-700
d) mai mult

13. Cum ati aflat de produs?


10
a) Din publicitate
c) De la un prieten
d) Intimplator
c)Altele : -----------------------------------------------------------------------------------------

14. Ati recomanda produsul altor persoane?


a)Da
b)Nu
c)Nu stiu

15. Ce recomandari aveti pentru imbunatatirea calitatii produsului?


-----------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Vă muţtumim !!! Răspunsurile dumneavoastră sunt foarte importante.

11
9. Analiza specificului de poziționare a companiei și a
concurenților

Slogan veșnic cu o viziune modernă


Sloganul sa născut în 1971 într-un moment în care revoluția socială și un nou val de
feminism se aflau în plină desfășurare. Mesajul principal de publicitate a fost faptul că de
colorare a părului revoluționar L'Oreal preferință este mai scump decât analogic
Nice'n'Easy a propus compania rivala Clairol, dar sloganul a avut de asemenea o valoare
socială directă - valoarea femeilor este determinată nu numai de aspectul său, dar, de
asemenea, stima de sine . „Aceasta este o sărbătoare în onoarea călătoriei extraordinară
de 40 de ani, rezonanța care poate fi văzut astăzi în întreaga lume, în personalitatea
fiecărei femei“

Sloganul „Pentru că eu merit“, a fost mesajul campaniei internaționale de la L'Oréal Paris


în 1997 și a început treptat să fie utilizate nu numai pentru publicitate de colorare a
părului, dar, de asemenea, pentru produse cosmetice decorative și produse de îngrijire a
pielii. A fost un apel la femeile din întreaga lume - atât în Occident și în Asia, Europa de
Est și Orientul Mijlociu, în cazul în care emanciparea femeilor a fost și încă este una
dintre cele mai presante probleme sociale. Din 1990 până în prezent, sloganul a suferit
diverse modificări. De exemplu, înlocuind „eu“ la „tu“ și „Noi“, sloganul a apărut în
diverse campanii de publicitate, de fiecare dată când inițierea unui nou dialog cu
consumatorul și societate. Astăzi sloganul este tradus în 40 de limbi și reflectă diferite
concepte de frumusețe.
12
10 Caracteristica structurii gamei de produse

L’Oreal are o gama larga de cosmetic pentru femiei si barbate:

-Produse pentru machiaj

-Vopsea de par

-Produse pentru ingrijirea parului c

-Produse pentru ingrijira pieli

-Produse pentru bronz

-Produse pentru barbati

Compania L’Oreal investeste o parte mare din profitul sauin domeniul de cercetare si
dezvoltare, scopul sau fiind de a gasi si creea tehnologii noi revolutionare.

11. Politica de ambalaj


Scopul ambalajului este de a proteja produsul și de a crește valoarea acestuia. Pentru
L'Oréal, este important ca ambalajul să fie inovator și ecologic. Grupa de furnizori de rețea
dezvoltate formate sticle din plastic și sticlă și cutii , piese obținute prin tuburi de turnare ,
din plastic și aluminiu, tuburi de spray, sisteme de pulverizare, etichete, notificări, carton
ondulat și ambalaje.

Echipele de dezvoltare a ambalajelor colaborează cu furnizorii pentru a proiecta și optimiza


ambalajele produselor și a conceptelor inovatoare de cercetare.

13
12 Analiza prețurilor în diferite puncte de comercializare a companiei și a
concurenților

Denumirea Magazine
produsului
Magzin Nr.1 Metro Alina cosmetic
Sampon ELSEVE 400ml 80.50 lei 87.30 lei 86.99 lei
Balsam ELSEVE 200 ml 67.70 lei 64.90 lei 64.75 lei
Crema hidratanta 24 h 142.10 lei 144.20 lei 142.80 lei
Vopsea de par 153.60 lei 151.10 lei 152.40 lei
Casting Crem Gloss

13 Caracteristica politicii de distribuție a companiei

Strategii de distributie
Strategii de acoperire a pietei – compania L’Oréal a adoptat distributia selective,utilizand
un numar redus de intermediari, acestia fiind in pricipiu selectati pentru a forma o imagine
buna produselor cmercializate

Strategii de comunicare cu membrii canalului de distributie – compania L’Oréal


combina cele doua strategii PULL si PUSH pentru o comunicare cat mai eficienta intremembrii
canalului de distributie.

Distributia fizica

Obiectivele sistemului logistic – standardul de distributie al firmai L’Oréal este


ca produsele sa fie gasite in marile magazine sau in farmacii. De asemenea produsele care nu sunt
considerate produse de lux, pot fi gasite oriunde, fara a implica efortul
dedeplasare din partea consumatorului.

Principalele functii ale logisticii de piataa.


a. Prelucrarea comenzilor – comenzile sunt primate de catre agentii de vanzari, sau
reprezentantii marilor firme de distributie. Acestea sunt prelucrate rapid si corect

14
b.Depozitarea – depozitarea produselor L’Oréal nu poate fi de lunga durata,deoarece sunt
produse care trebuie sa fie utilizate cat mai repede, avand un termen de valabilitate nu foarte
ridicat

c. Stocarea –compania L’Oréal foloseste sistemul logistic JIT (just-in-time),evitand stocarea


produselor pe perioade lungi de timp)

d. Transportul – compania L’Oréal foloseste transportul produselor pe apa – incazul in


care nu exista filiale in apropierea firmelor de distributie, dar cea mai ulitizata modalitate de
transport este cea pe sosea, costurile fiind mai ridicate,dar oferind posibilitatea de a ajunge in orice loc.

14 Caracteristica politicii de promovare a companiei


Din cadrul mixului promotional publicitatea joaca un rol important. Aceasta a dus la succesul pe
care il are Grupul L’Oréal in ziua de azi. Comunicarea este cuvantul cheie in istoria grupului L’Oréal.

Atunci cand publicitatea era inca la inceput L’Oréal a reusit sa-si faca cunoscut numele prin
postere promotionale care sunt faimoase si in ziua de azi, realizate de graficieni precum
Laupot,Colin si Sanvignat ajutand firma L’Oréal sa-si puna in atentie consumatorilor produsele pe
care le producea. In anul 1950 cind a aparut publicitatea prin intermediul filmului L’Oréal a profitat de
aceasta oportunitate si a debutat cu o campanie pentru Ambre Solaire ,produs care a fost reintrodus
pe piata dupa cel de al doilea razboi mondial. Trei ani mai tarziu  L’Oréal castiga primul premiu Oscar
pentru publicitate.

Mijloacele de comunizcare in masa folosite pentru transmiterea reclamelor


sunt:televiziunea, presa si afisele stradale .

Cele mai multe reclame se realizeaza pentru categoria produselor publice care sunt cele
mai cunoscute si cumparate de catre consumatori.

Acestea sunt atat la nivel nati onal cat si internati onal.

 L’Oréal a folosit precum principal instrument de publicitatea adoptarea
reclamelor la specificul cultural al fiecarei tari, astfel aducand produse in raza de actiune a
diversilor tipuri de femei din diferite colturi ale lumii. Reclamele se adreseaza in primul rand
femeilor, dar datorita extinderii liniei de produse cu game si pentru barbati si copii au facut
reclame specifice si pentru acest sector de consumatori. Grupul L’Oréal investeste foarte mult in
campanile publicitare mai ales in reclamele care au devenit deja celebre datorita sloganului
renumit in toata lumea.” L’Oréal pentru ca meritati” este simbolul dintre produsele superioare
si personalitati impunatoare.

15
Este un mesaj care valorifica femeia pe intregul glob. Mai presus de orice in spatele acestei afirmatii se
afla angajamentul companiei care prin marcile sale variate glorifica frumusetea femeii. Pentru
transmiterea acestuia mesaj L’Oréal apeleaza la vedete recunoscute
in toata lumea precum: Claudia Schiffer, Heather Locklear ,Penelope Cruz, Milla Jovovich si Eva
Longoria.

Fiind o fi rma foarte mare recunoscute la nivel mondial in afara de publicitatea


plati ta se manifesta si publicitatea gratuita datorita relatiilor publice intretinute de catre companie.
Tehnica utilizate de catre L’Oréal este sponsorizarea anumitor activitati cum ar fi parteneriatul cu
Unesco pentru derularea programului de burse “pentru femei in stiinta” care recunoaste sisustine la
nivel international implicarea femeilor in domeniul stiintei.

O alta componenta importanta a mixului promotional o reprezinta promovarea vanzarilor. Cea mai
mare vanzare o au produsele publice deoarece sunt destinate unei game mai
largi de posibili clienti.

15 Analiza critică a site-ului oficial al firmei

In urma analizei ste-lui oficial al companiei L’Oreal pot afirma ca ste-ul este destul de
accesibil pentru clienti pe aceasta pagina web putem gasi scurte informati despre cumpania
L’Oreale (ex: scurt istoric, politica de amabalaj, si alte informatii despre L’Oreal) Pe
pagina web mai putem gasi si anunturi despre reduceri sau produsele noi aparute.
La fel putem gasi si gama de produse pe categorii (femei, barbati copii) si pretul al
comaniei L’Oreal.
Ste-ul mai contine si informatii despre noile tendite cum ar fi culori, nuante.
In principiu clientii copaniei pot sa se informeze despre produsele companiei ba chiar mai
mult pot gasi si informatii suplimentare care iar interesa.

16
Cuprins

Scurt istoric...............................................................................................................2-3

Ramura din care face parte compania.......................................................................3

Caracteristica necesităților pe care le satisface ........................................................4

Caracteristica tipurilor de marketing…………………………………………...4

Implicarea companiei în marketingul social-etic……………………………….5

Analiza factorilor de macro și micro-mediu..........................................................6-7

Analiza SWOT pentru firma analizată.......................................................................8

Sondaj on-line…………………………………………………………………...9-11

Analiza specificului de poziționare a companiei și a concurenților ...................12

Caracteristica structurii gamei de produse……………………………………..13

Politica de ambalaj al produselor entității economice...........................................13

Analiza prețurilor în diferite puncte de comercializare .......................................14

Caracteristica politicii de distribuție a companiei ..................................................15

Caracteristica politicii de promovare a companiei............................................15-16

Analiza critică a site-ului oficial al firmei..................................................................16

17
Strategia de piata reprezinta o componenta a strategiei totale de dezvoltare a
intreprinderii. Prin aceasta se stabileste relatia compania cu mediul ambient si pozitia
pe care aceasta trebuie sa si-o asigure pentru a-si atinge scopurile. Pentru elaborarea
18
strategiei trebuie analizati factorii care influenteaza activitatea companiei atat cei
exogeni cat si cei endogeni.

Ținând cont de toate aceste lucruri L’Oreal si-a formulat strategii de piata astfel incat
sa isi pastreze locul fruntas pe toate pietele pe care activeaza. Scopul declarat al
companiei este sa faca tot posibilul sa asigure buna-starea femeilor si barbatilor de
pretutindeni prin varietatea cosmeticelor de calitate pe care le ofera. Scopurile
economice ale companiei sunt acelea de a isi mentine locul de leader pe piata
cosmeticelor si a produselor de ingrijire din Romania si sa isi mareasca annual
portofoliu de branduri la nivel national.

In cei 10 ani de activitate pe piata romaneasca L’Oreal a reusit sa isi imbogateasa


numarul de branduri in medie cu 2 branduri pe an si sa cucereasca noi piete pe care se
claseaza pe primele locuri, castigand annual puncte de cota de piata. Toate obiectivele
de marketing si deciziile strategice sunt luate in Franta dar adaptate de catre fiecare
divizie in functie de particularitatile pietei romanesti.

Strategia de piata pe care L’Oreal o adopta este cea nediferentiata, produsele


adresandu-se intregii piete. In functie de segmentul tinta vizat produsele
comercializate vizeaza toate tipurile de consumatori : persoane obisnuite, cu venituri
medii care utilizeaza cosmetice in viata de zi cu zi, utilizatori profesionisti
(cosmeticiene, medici, hair stylisti, make up artisti) si persoane sofisticate cu venituri
peste medie (produse de lux). In ceea ce priveste repartitia pe pietle cosmeticelor
L’Oreal cuprinde toate cele 4 segmente: ingrijire, makeup, parfumerie si coafura.

Din punct de vedere al pozitiei pe piata L’Oreal este lider pe piata romaneasca si
utilizeaza strategia mentinerii cotei de piata.

In functie de gradul de adaptibilitate la schimbarile pietei L’Oreal adopta o strategie


activa, generand modificari in piata, prin aducerea de produse inovatoare.

In functie de pozitia fata de concurenta L’Oreal adopta o strategie defensiva,


aparandu-si locul de leader pe piata.

Grupul L’Oréal are tot timpul in atentia sa protectia consumatorului prin realizarea unor
produse de inalta calitate si furnizează sfaturi consumatorilor, instrucţiuni de folosire a
19
produselor descriind adaptarea acestora pentru orice tip de piele, sfaturile şi instrucţiunile
fiind date pe orice ambalaj şi în pliantele publicitare pentru o utilizare mai uşoară şi mai
eficientă a produselor.

Firma adopta anumite strategii de marketing cum ar fi testarea pietei, testarea


consumatorilor, educarea acestora prin monstre gratuite, testere, reduceri de pret si pachete
cu gratuitati care reprezinta forme ale recompensei imediate. Precum recompensa intarziata
firma organizeaza concursuri promotionale si tombole. Un rol important il are si
promovarea la locul vanzarii, de exemplu in cazul gamelor de machiaj L’Oréal Paris si
Maybelline exista persoane specializate care ajuta clientii in alegerea produselor specifice
tipului de ten al fiecarei persoane.

20
21
22
23

S-ar putea să vă placă și