Sunteți pe pagina 1din 32

PROIECTAREA UNITĂȚII TEMATICE: ,, ENIGMELE UNIVERSULUI”

Perioada: 3 săptămâni

ZIUA/DATA DISCIPLINA/ Activități integrate/ pe discipline Detalieri de conținut Resurse EVALUARE


Competențe OBSERVAȚII
DP Întâlnirea de dimineață: salutul, Programul meu zilnic – caietul DP, pag. 38 – observare
3.1. prezența, calendarul naturii, noutatea sistematică
LUNI CLR zilei. Programul zilnic al unui – planșe, fișe, jetoane,
7.02.2022 AVAP Discuţii despre programul zilnic al unui școlar. creioane, carioca, mascote – aprecieri globale și
școlar , acasă și la școală. individuale
Discuţii de explorare a intereselor şi a Exerciţii de identificare a – conversația, explicația,
experienţelor anterioare ale copiilor (la regulilor de comunicare în exercițiul, jocul didactic
începutul fiecărei zile/teme/săptămâni, în imagini.
cadrul „Întâlnirii de dimineaţă”, în Sarcini de realizat acasa
cadrul altor lecţii sau al activităţilor sau la școala.
extraşcolare).
Modalităţi de prezentare personală
afişate pe mese/bănci.
Interpretarea unor melodii preferate
pentru anunţarea pauzei: „Cum mi-ar
plăcea să sune clopoţelul în şcoala
mea?”
Exerciţii de identificare a regulilor de
comunicare în imagini: anunţarea
răspunsului; aşteptarea rândului;
completarea răspunsurilor colegilor după
ce aceştia au încheiat; exprimarea
opiniei personale.
Jocuri de rol/de mimă, referitoare la
sarcinile de realizat într-o zi, acasă sau la
şcoală.
LB.ENGLEZĂ
CLR Sunetul ,,v” și Literele v și V Literele mici şi mari de – caietul CLR, pag. 81 – observare
1.1. Exersarea comunicării orale pornind de tipar (v, V) sistematică
1.3. la observarea ilustrației: formulare de Formularea de propoziţii – planșe, fișe, jetoane,
1.4. întrebări și răspunsuri despre personaje, cu suport intuitiv. creioane, carioca, – aprecieri globale și
2.1.
loc, obiecte, Soare, Lună, stele. Citirea cuvintelor pe plastilină/fire de lână individuale
2.4.
3.1. Identificarea cuvintelor care conțin etichete asociate unor
3.4. sunetul v la începutul, în interiorul și la imagini.
AVAP finalul lor. Formularea de propoziţii
Asocierea literelor v/V cu sunetul v. cu suport intuitiv.
Recunoașterea literei v în cuvinte scrise Desenarea literelor de
și ilustrate, cu precizarea poziției literei tipar (s, S).
în cadrul cuvântului.
Asocierea folosirii literei mari de tipar V Lecție-suport:
la scrierea cu majusculă a cuvintelor Literele v și V
nume de persoană.
Citirea cuvintelor scrise cu literele
învățate.
Asocierea silabelor pentru a forma un
cuvânt.
Realizarea literelor v și V din creioane.
MM Jocuri de ascultare şi comparare Cântare vocală: – laptop, videoproiector. Observare curentă
1.1;1.2, intuitivă a unor sunete emise de obiecte Numărătoare (Hai să Aprecieri individuale
cunoscute, cu sonorităţi distincte. zicem una!)
1.4; 2.1; Jocuri de ascultare a unor sunete lungi –conversația, demonstrația, și globale
2.2; 2.3; sau scurte, emise tare sau încet de Observarea unor exercițiul, jocul didactic
CLR obiecte cunoscute. imaginilor ilustrate pe
textul cântecului, care
AVAP Observarea unor ilustraţii pe textul
ușurează învățarea.
cântecului care uşurează receptarea. Reproducerea cântecului
Implicarea activă şi dirijată în receptarea pe grupe, individual și în
cântecelor colectiv.
Reproducerea în colectiv, pe grupuri și
individual a cântecelor însuşite intuitiv,
pronunţând corect cuvintele.
Jocuri pe cântec cu executarea unor
mişcări potrivite conţinutului de idei al
textului
Acompanierea cântecelor cu jucării
muzicale (tobe, lemne etc.).
Desenarea unei secvențe sugerate de
textul cântecului.
CLR Sunetul ,,v” și Literele v și V – caietul CLR, pag. 81 – observare
1.1. • Observarea scrierii literelor v și V: Desenarea literelor de sistematică
1.3. elemente grafice componente, așezarea tipar (v, V). – planșe, fișe, jetoane,
MARȚI 1.4. pe liniatura specifică clasei pregătitoare Despărţirea cuvintelor în creioane, carioca, – aprecieri globale și
2.1. (1-2 cm). silabe. plastilină/fire de lână individuale
2.4.
• Poziţionarea corectă a suportului de
3.1.
3.4. scriere, în raport cu propriul corp. Lecție-suport: – conversația, explicația,
4.1. • Orientarea în spaţiul scrierii. Literele v și V demonstrația, exercițiul,
AVAP • Construirea literelor v și V din jocul didactic, învățarea
MEM plastilină / fire de lână. prin descoperire
Construirea literelor v și V din
plastilină/fire de lână.
Exercițiu-joc: „Cu ce seamănă literele
mari de tipar?”
Desenarea literei ca personaj într-o
secvență de poveste inventată de fiecare
copil.
MEM Audierea unei povești despre Pământ, Universul. Pământul, – caietul MEM, pag.80-81 – observare
1.1. Soare și Lună. Soarele şi Luna. – planșe, fișe, jetoane, film sistematică
1.2. Identificarea corpurilor din imaginile – conversația, explicația,
1.3. prezentate (Soarele, Luna, Pământul). demonstrația, exercițiul, – aprecieri globale și
2.2.
Colorarea corpului care ne oferă jocul didactic, învățarea individuale
CLR căldură și lumină, dar și a celui care se prin descoperire
AVAP vede printre stele.
ED. FIZICĂ
AVAP Explorarea mediului înconjurător pentru – caietul AVAP, – observare
1.1. a identifica forme, culori, materiale, Formă, pată. – planşe, fotografii, sistematică
1.2. obiecte artistice. Pensulație, stropire, jucării,acuarele, pensula,
1.3. Realizarea unor compoziţii, individual/în decupare foarfecă, lipici, hârtie – aprecieri globale și
2.3.
perechi/în grup, folosind culori la după contur, lipire. cartonată colorată individuale
2.4.
2.5. alegere şi tehnici improvizate.
Utilizarea corectă a instrumentelor de Subiect: Universul. – activitate practică
MEM lucru – conversația, explicația,
CLR Exersarea muşchilor mici ai demonstraţia, exercițiul, – portofoliul elevului
mâinii .Exersarea modului de jocul didactic, jocul de rol
îngrijire/păstrare a instrumentelor şi
materialelor de lucru.
Tăierea hârtiei cu texturi diferite;
formularea de întrebări simple şi
răspunsuri despre cele observate.
Lipirea diverselor materiale pe suporturi diferite.
CLR Întâlnirea de dimineață: salutul, Dialogul. Formularea de – caietul CLR, pag. 82 – observare
1.1. prezența, calendarul naturii, noutatea întrebări şi răspunsuri sistematică
MIERCURI 1.3. zilei. Litera ,,D” mare de tipar – creioane, plastilină, fire
1.4. Sunetul ,,d” și Literele d și D. și ,,d” mic de tipar. de lână, videoproiector , – aprecieri globale și
2.1.
Formularea de propoziţii ziare, reviste, imagini, individuale
2.4.
Exersarea comunicării orale pornind cu suport intuitiv . planșe, fire chenilla,
3.1.
3.4. de la observarea ilustrației: formulare de Citirea cuvintelor pe alfabetar
AVAP, întrebări și răspunsuri despre personaje, etichete asociate unor
MEM loc, obiecte, Soare, Lună, stele. imagini.
Identificarea cuvintelor care conțin Formularea de propoziţii – conversația, explicația,
sunetul d la începutul, în interiorul și la cu suport intuitiv. demonstrația, exercițiul,
finalul lor. Lecție-suport: jocul didactic, învățarea
Asocierea literelor d/D cu sunetul d. Literele d și D prin descoperire
Recunoașterea literei d în cuvinte
scrise și ilustrate, cu precizarea poziției
literei în cadrul cuvântului.
Citirea cuvintelor scrise cu literele
învățate.
MEM Recunoaşterea Soarelui, a Lunii şi a Universul. Pământul, – caietul MEM, pag.80-81 – observare
2.1. Pământului, folosind imagini sau Soarele şi Luna: – planșe, fișe, jetoane, film sistematică
2.2. modele. recunoaştere în modele – conversația, explicația,
Jocuri de tipul: „Când se întâmplă?” simple.
4.2. demonstrația, exercițiul, – aprecieri globale și
Colorarea unor planşe în care codul
5.1. culorilor este dat de numere. jocul didactic, învățarea individuale
AVAP Completarea unor serii numerice. prin descoperire
CLR Identificarea numerelor lipsă de pe axa – AF, AI, AG
numerelor, în situaţia în care se dau două
numere.
Modelarea din plastilină a Soarelui, a
Lunii și a Pământului.
MM Jocuri de ascultare şi comparare – laptop, videoproiector; Observare curentă
intuitivă a unor sunete emise de obiecte Numărătoare (Hai să
1.1;1.2, 1.4; cunoscute, cu sonorităţi distincte. zicem una! ) –conversația, demonstrația, Aprecieri individuale
2.1; 2.2; 2.3; Jocuri de ascultare a unor sunete lungi exercițiul, jocul didactic și globale
sau scurte, emise tare sau încet de
CLR obiecte cunoscute. Identificarea obiectelor
din imagine și alcătuirea
AVAP Observarea unor ilustraţii pe textul unor propoziții cu acestea.
cântecului care uşurează receptarea.

Implicarea activă şi dirijată în


receptarea. cântecelor.

Reproducerea în colectiv, pe grupuri și


individual a cântecelor însuşite intuitiv,
pronunţând corect cuvintele.

Jocuri pe cântec cu executarea unor


mişcări potrivite conţinutului de idei al
textului.

Acompanierea cântecelor cu jucării


muzicale (tobe, lemne etc.).

Desenarea unei secvențe sugerate de


textul cântecului.

DP Discuţii despre statutul de – caietul DP, pag. 39 – observare


3.1. preşcolar/şcolar. Programul meu zilnic. sistematică
CLR Discuţii de explorare a intereselor şi a – planșe, fișe, jetoane,
AVAP experienţelor anterioare ale copiilor (la Reguli de comunicare. creioane, carioca, mascot, – aprecieri globale și
începutul fiecărei zile/teme/săptămâni, în imagini, videoproiector, individuale
cadrul „Întâlnirii de dimineaţă”, în Enumerarea diferitelor laptop
cadrul altor lecţii sau al activităţilor sarcini de lucru.
extraşcolare). – conversația, explicația,
Exerciţii de identificare a regulilor de exercițiul, jocul didactic
comunicare în imagini: anunţarea
răspunsului; aşteptarea rândului;
completarea răspunsurilor colegilor după
ce aceştia au încheiat; exprimarea
opiniei personale.
Enumerarea sarcinilor de lucru ale
diferitelor personaje din poveşti,
povestiri, ale persoanelor din viaţa reală
(mamă, tată, învăţătoare, bunici).
Teatru de marionete: „Sunt în clasa
pregătitoare”.
Jocuri de rol cu marionete ilustrând
modalităţi pozitive/negative de
interacţiune verbală sau fizică: se ajută
unii cu ceilalţi, se exprimă politicos („te
rog”, „mulţumesc”), se întrerup.
MEM Introducerea numărului 11 se va – caietul MEM, pag. 82 – observare
1.1. realiza astfel: Numere naturale de la 0 sistematică
JOI 1.2. se formează o mulţime cu 10 elemente; la 20: recunoaştere, – planșe, fișe, jetoane,
1.3. se formează o mulţime cu un element; scriere, comparare, bețișoare, numărătoare, – aprecieri globale și
2.2.
se reunesc cele două mulţimi, obţinându- ordonare bile. individuale
CLR se o mulţime formată din zece elemente 11, 12, 13
AVAP şi încă un element; – conversația, explicația,
se spune că această mulţime are demonstrația, exercițiul,
unsprezece elemente şi că scrierea jocul didactic, învățarea
acestui număr este „11”, adică două cifre prin descoperire
1, prima reprezentând zecea şi cea de a
doua, unitatea.
Pentru a evidenţia structura unui
număr mai mare decât 10 şi mai mic
decât 20, este util ca zecea să apară ca
unitate de numeraţie, prin utilizarea
„compactă” a acesteia (de exemplu,
mănunchiul de 10 beţişoare legat). La
această „zece legată” se pot ataşa unul
sau mai multe elemente: unu „vine spre
zece”, formând numărul unsprezece, doi
„vin spre zece”, formând numărul
doisprezece ş.a.m.d.

CLR Sunetul ,,d” și Literele d și D Formularea de propoziţii – caietul CLR, pag. 83 – observare
1.1. cu suport intuitiv. sistematică
2.3 Citirea cuvintelor scrise cu literele Desenarea literelor de – planșe, fișe, jetoane,
2.4. învățate tipar (D, d). creioane, carioca, – aprecieri globale și
3.1. Asocierea silabelor pentru a forma un Despărţirea cuvintelor în plastilină/fire de lână individuale
3.2. cuvânt
3.3. silabe.
Citirea unor propoziții. – conversația, explicația,
3.4. Observarea scrierii literelor dși D:
4.1. Lecție-suport: demonstrația, exercițiul,
elemente grafice componente, așezarea
MEM Literele d și D jocul didactic, învățarea
DP pe liniatura specifică clasei pregătitoare
prin descoperire
(1-2 cm).
AVAP Orientarea în spaţiul scrierii
Construirea literelor d și Ddin
plastilină/fire de lână .
Exercițiu-joc: „Cu ce seamănă literele
mari de tipar?”
Desenarea literei ca personaj într-o
secvență de poveste inventată de fiecare
copil.
RELIGIE
AVAP Explorarea mediului înconjurător pentru – caietul AVAP, – observare
1.1. a identifica forme, culori, materiale, Formă, volum, pată. – planşe, fotografii, sistematică
1.2. obiecte artistice. Pensulație, decupare după jucării,acuarele, pensula,
1.3. contur, lipire
Realizarea unor compoziţii, individual/în foarfecă, lipici, hârtie – aprecieri globale și
2.3.
perechi/în grup, folosind culori la Subiectul: Universul. cartonată colorată individuale
2.4.
2.5. alegere şi tehnici improvizate. Racheta
Utilizarea corectă a instrumentelor de – conversația, explicația, – activitate practică
MEM lucru. demonstraţia, exercițiul,
CLR Exersarea muşchilor mici ai mâinii . jocul didactic, jocul de rol – portofoliul elevului
Exersarea modului de îngrijire/păstrare a
instrumentelor şi materialelor de lucru.
Mototolirea, ruperea şi tăierea hârtiei cu
texturi diferite; formularea de întrebări
simple şi răspunsuri despre cele
observate.
Lipirea diverselor materiale pe suporturi
diferite;decorarea sălii de clasă cu
obiectele realizate prin efort propriu.
CLR Întâlnirea de dimineață: salutul, Formularea de propoziţii – caietul CLR, pag. 83 – observare
1.1. prezența, calendarul naturii, noutatea cu suport intuitiv sistematică
VINERI 1.3. zilei. Desenarea literelor de – planșe, fișe, jetoane,
1.4. Sunetul ,,d” și Literele d și D. tipar (D, d) creioane, carioca, – aprecieri globale și
2.1.
Despărţirea cuvintelor în plastilină/fire de lână individuale
2.4.
Identificarea cuvintelor care conțin silabe
3.1.
3.4. sunetul d la începutul, în interiorul și la – conversația, explicația,
finalul lor. Lecție-suport: demonstrația, exercițiul,
AVAP Recunoașterea literei d în cuvinte scrise Literele d și D jocul didactic, învățarea
și ilustrate, cu precizarea poziției literei prin descoperire
în cadrul cuvântului .
Citirea cuvintelor scrise cu literele
învățate.
Asocierea silabelor pentru a forma un
cuvânt.
Trasarea literelor d şi D pe contur
punctat, cu ȋncadrare ȋn spaţiul dat.
Completarea unor cuvinte cu litera care
lipsește.
Selectarea cuvântului care completează o
propoziție.
Construirea literelor d și D din
plastilină/fire de lână.
Exercițiu-joc: „Cu ce seamănă literele
mari de tipar?”
Desenarea literei ca personaj într-o
secvență de poveste inventată de fiecare
copil.
MEM Numărarea elementelor unei mulţimi. Numere naturale de la 0 – caietul MEM, pag. 83 – observare
1.1. Reprezentarea numerelor de la 1 la 20 cu la 20: recunoaştere, sistematică
1.2. ajutorul unor obiecte (jetoane, creioane, scriere, comparare, – planșe, fișe, jetoane,
1.3. mărgele etc.) sau al unor semne ordonare bețișoare
2.2. (cerculeţe, linii etc.). 11, 12, 13 – aprecieri globale și
Citirea numerelor de la 0 la 20. – conversația, explicația, individuale
CLR Scrierea numerelor de la 0 la 20.
Selectarea unor numere demonstrația, exercițiul,
AVAP Numărarea înainte şi înapoi, în variante
complete sau de la un punct al seriei, din după diferite criterii. jocul didactic, învățarea
1 în 1, cu/fără manipularea obiectelor. prin descoperire
Adăugarea/extragerea unor elemente Exerciții de compunere și
dintr-o mulțime pentru a obține numărul descompunere a
indicat. numerelor date.
Colorarea unor planşe în care codul
culorilor este dat de numere.
Compararea grupurilor de obiecte (bile,
beţişoare, puncte etc.) prin figurarea lor
unele sub altele, încercuirea părţilor
comune ale grupurilor, punerea în
corespondenţă 1 la 1 a elementelor
grupurilor.
Identificarea „vecinilor” unui număr.
Selectarea unor numere după un criteriu
dat (ex.: „Încercuiţi cu verde numerele
mai mari decât 14 şi mai mici decât
20”).
Ordonarea unor numere date, crescător
sau descrescător.
Identificarea numerelor lipsă de pe axa
numerelor, în situaţia în care se dau două
numere.
Exerciţii de compunere şi descompunere
cu suport intuitiv.
ED: FIZICĂ
ZIUA/DATA DISCIPLINA/ Activități integrate/ pe discipline Detalieri de conținut Resurse EVALUARE
Competențe OBSERVAȚII
DP Întâlnirea de dimineață: salutul, – caietul DP, pag– 40 – aprecieri globale și
2.2 prezența, calendarul naturii, noutatea Programul zilnic al creioane, fișe, planșe, individuale
LUNI CLR zilei școlarului. videoproiector, computer,
AVAP Discuţii despre orarul zilnic al unui
14.02.2022 jetoane – observarea
școlar din clasa pregătitoare. Subiectul:Orarul meu
sistematică
Discuţii de explorare a intereselor şi a – conversația, explicația,
experienţelor anterioare ale copiilor (la exercițiul, jocul didactic,
începutul fiecărei zile/teme/săptămâni, în dramatizarea, povestirea
cadrul „Întâlnirii de dimineaţă”, în
cadrul altor lecţii sau al activităţilor
extraşcolare).
Interpretarea unor melodii preferate
pentru anunţarea pauzei: „Cum mi-ar
plăcea să sune clopoţelul în şcoala
mea?”.
Exerciţii de identificare a regulilor de
comunicare în imagini: anunţarea
răspunsului; aşteptarea rândului;
completarea răspunsurilor colegilor după
ce aceştia au încheiat; exprimarea
opiniei personale.
Jocuri de rol/de mimă, referitoare la
sarcinile de realizat într-o zi, la şcoală.

LB.ENGLEZĂ
CLR .Sunetul ,,ș” și Literele ,,ș” și ,,Ș” Dialogul. Formularea de – caietul CLR, pag. 84 – observare
1.1. Exersarea comunicării orale pornind de
1.3. la observarea ilustrației: formulare de întrebări şi răspunsuri sistematică
1.4. întrebări și răspunsuri despre personaje, Litera ,,Ș” mare de tipar – planșe, fișe, jetoane,
2.1. loc, planete. și ,,ș” mic de tipar creioane, carioca, – aprecieri globale și
2.4.
Identificarea planetei Pământ. Formularea de propoziţii plastilină/fire de lână individuale
3.1.
Identificarea cuvintelor care conțin cu suport intuitiv
3.4.
AVAP, sunetul ș la începutul, în interiorul și la Citirea cuvintelor pe – conversația, explicația,
MEM finalul lor. etichete asociate unor demonstrația, exercițiul,
Asocierea literelor ș/Ș cu sunetul ș. imagini jocul didactic, învățarea
Recunoașterea literei ș în cuvinte scrise Formularea de propoziţii prin descoperire
și ilustrate, cu precizarea poziției literei cu suport intuitiv
în cadrul cuvântului. Lecție-suport:
Citirea cuvintelor scrise cu literele Literele ș și Ș
învățate.
Joc: de tipul labirint.
MM Jocuri de ascultare şi comparare Cântare vocală: Iarnă, – laptop - Observare curentă
1.2, intuitivă a unor sunete emise de obiecte să te duci acum cu bine! - conversația, demonstrația, -Aprecieri individuale
1.4; cunoscute, cu sonorităţi distincte. exercițiul, jocul didactic și globale
Jocuri de ascultare a unor sunete lungi Reproducerea cântecului
2.1;
sau scurte, emise tare sau încet de pe grupe, individual și în
2.2; colectiv.
obiecte cunoscute.
2.3;
Implicarea activă şi dirijată în receptarea
CLR
cântecelor.
AVAP
Reproducerea în colectiv, pe grupuri și
individual a cântecelor însuşite intuitiv,
pronunţând corect cuvintele.
Desenarea unei secvențe sugerate de
textul cântecului.

CLR Sunetul ,,ș” și Literele ,,ș” și ,,Ș” Dialogul. Formularea de – caietul CLR, pag. 85 – observare
1.1. întrebări şi răspunsuri. sistematică
1.2. Identificarea cuvintelor care conțin Litera ,,Ș” mare de tipar – planșe, fișe, jetoane,
MARȚI 1.3. sunetul ș la începutul, în interiorul și la și ,,ș” mic de tipar. creioane, carioca, – aprecieri globale și
1.4. finalul lor. Formularea de propoziţii plastilină/fire de lână individuale
2.1.
Asocierea literelor ș/Ș cu sunetul ș. cu suport intuitiv.
2.2.
Recunoașterea literei ș în cuvinte Citirea cuvintelor pe – conversația, explicația,
2.3.
2.4 scrise și ilustrate, cu precizarea poziției etichete asociate unor demonstrația, exercițiul,
3.1. literei în cadrul cuvântului. imagini. jocul didactic, învățarea
3.2. Citirea cuvintelor scrise cu literele Formularea de propoziţii prin descoperire
3.4. învățate. cu suport intuitiv.
4.1. Asocierea silabelor pentru a forma un
AVAP, cuvânt.
MEM Completarea unor cuvinte cu litera
care lipsește.
Trasarea literelor ș şi Ș pe contur
punctat, cu ȋncadrare ȋn spaţiul dat.
Ordonarea cuvintelor pentru a forma o
propoziție.
Identificarea formei alintate a unor
cuvinte date.
MEM Numărarea elementelor unei mulţimi. – caietul MEM, pag. 84 – observare
1.1. Reprezentarea numerelor de la 1 la 20 cu Numere naturale de la 0 sistematică
1.2. ajutorul unor obiecte (jetoane, creioane, la 20: recunoaşterea – planșe, fișe, jetoane,
1.3. mărgele etc.) sau al unor semne
numerelor , scrierea, bețișoare – aprecieri globale și
2.2. (cerculeţe, linii etc.).
Citirea numerelor de la 0 la 20. compararea și ordonarea individuale
CLR Scrierea numerelor de la 0 la 20. 14, 15, 16 – conversația, explicația,
AVAP Numărarea înainte şi înapoi, în variante demonstrația, exercițiul,
complete sau de la un punct al seriei, din jocul didactic, învățarea
1 în 1, cu/fără manipularea obiectelor. prin descoperire
Adăugarea/extragerea unor elemente
dintr-o mulțime pentru a obține numărul
indicat.
Colorarea unor planşe în care codul
culorilor este dat de numere.
Compararea grupurilor de obiecte (bile,
beţişoare, puncte etc.) prin figurarea lor
unele sub altele, încercuirea părţilor
comune ale grupurilor, punerea în
corespondenţă 1 la 1 a elementelor
grupurilor.
Identificarea „vecinilor” unui număr.
Selectarea unor numere după un criteriu
dat (ex.: „Încercuiţi cu verde numerele
mai mari decât 14 şi mai mici decât
20”).
Ordonarea unor numere date, crescător
sau descrescător.
Identificarea numerelor lipsă de pe axa
numerelor, în situaţia în care se dau două
numere
Exerciţii de compunere şi descompunere
cu suport intuitive.
ED. FIZICĂ
AVAP Explorarea mediului înconjurător pentru – caietul AVAP, – observare
1.1. a identifica forme, culori, materiale, Formă, volum. – planşe, fotografii, sistematică
1.2. obiecte artistice. Decupare după contur, jucării,acuarele, pensula,
1.3. șnuruire.
Realizarea unor compoziţii, individual/în foarfecă, lipici, hârtie – aprecieri globale și
2.3.
perechi/în grup, folosind culori la Subiectul: Steluța- cartonată colorată individuale
2.4.
2.5. alegere şi tehnici improvizate. mărțișor
Utilizarea corectă a instrumentelor de – conversația, explicația, – activitate practică
MEM lucru. demonstraţia, exercițiul,
CLR Exersarea muşchilor mici ai jocul didactic, jocul de rol
mâinii .Exersarea modului de
îngrijire/păstrare a instrumentelor şi
materialelor de lucru.
Mototolirea, ruperea şi tăierea hârtiei cu
texturi diferite; formularea de întrebări
simple şi răspunsuri despre cele
observate.
Lipirea diverselor materiale pe suporturi
diferite;decorarea sălii de clasă cu
obiectele realizate prin efort propriu.
CLR Întâlnirea de dimineață: salutul, Dialogul:
1.1. prezența, calendarul naturii, noutatea Formularea de întrebări şi – planșe, fișe, creioane, – observare
MIERCURI 1.2. zilei. răspunsuri. carioci, plastilină/sârmă sistematică
1.3. Exersarea comunicării orale pornind de modelatoare
1.4.
la observarea ilustrației: formulare de Literele ș,d,v mari și mici – aprecieri globale și
2.1.
întrebări și răspunsuri despre personaje, de tipar. – conversația, explicația, individuale
2.2.
2.3. loc, planete. demonstrația, exercițiul,
2.4 Identificarea cuvintelor care conțin Citirea și ordonarea jocul didactic, învățarea
3.1. sunetul ș/v/d la începutul, în interiorul și cuvintelor pentru a forma prin descoperire
3.2. la finalul lor. o propoziție.
3.4. Asocierea literelor cu sunetele
4.1. corespunzătoare. Subiectul: Călătorind
AVAP Recunoașterea literelor învățateîn printre stele
MEM cuvinte scrise și ilustrate, cu precizarea
poziției literei în cadrul cuvântului.
Citirea cuvintelor scrise cu literele
învățate.
Asocierea silabelor pentru a forma un
cuvânt.
Completarea unor cuvinte cu litera care
lipsește.
Scrierea de cuvinte și propoziții cu litere
magnetice.
Ordonarea cuvintelor pentru a forma o
propoziție.
Identificarea formei alintate a unor
cuvinte date.
Joc:Când se întâmplă?
MEM Numărarea elementelor unei mulţimi. – caietul MEM, pag. 85 – observare
1.1. Reprezentarea numerelor de la 1 la 20 Numere naturale de la 0 sistematică
1.2. cu ajutorul unor obiecte (jetoane, la 20: recunoaştere, – planșe, fișe, jetoane,
1.3. creioane, mărgele etc.) sau al unor
scriere, comparare, bețișoare – aprecieri globale și
2.2. semne (cerculeţe, linii etc.).
Citirea numerelor de la 0 la 20. ordonare individuale
CLR Scrierea numerelor de la 0 la 20. 14, 15, 16 – conversația, explicația,
AVAP Numărarea înainte şi înapoi, în demonstrația, exercițiul,
variante complete sau de la un punct al jocul didactic, învățarea
seriei, din 1 în 1, cu/fără manipularea prin descoperire
obiectelor.
Adăugarea/extragerea unor elemente
dintr-o mulțime pentru a obține numărul
indicat.
Colorarea unor planşe în care codul
culorilor este dat de numere.
Compararea grupurilor de obiecte
(bile, beţişoare, puncte etc.) prin
figurarea lor unele sub altele, încercuirea
părţilor comune ale grupurilor, punerea
în corespondenţă 1 la 1 a elementelor
grupurilor.
Identificarea „vecinilor” unui număr.
Selectarea unor numere după un
criteriu dat (ex.: „Încercuiţi cu verde
numerele mai mari decât 14 şi mai mici
decât 20”).
Ordonarea unor numere date, crescător
sau descrescător.
Identificarea numerelor lipsă de pe axa
numerelor, în situaţia în care se dau două
numere
Exerciţii de compunere şi
descompunere cu suport intuitive.
MM Jocuri de ascultare şi comparare Cântare vocală: – laptop Observare curentă
1.1; intuitivă a unor sunete emise de obiecte Iarnă, să te duci acum cu –conversația, demonstrația, Aprecieri individuale
1.2, cunoscute, cu sonorităţi distincte bine! exercițiul, jocul didactic și globale
Jocuri de ascultare a unor sunete lungi
1.4;
sau scurte, emise tare sau încet de Reproducerea cântecului
2.1; pe grupe, individual și în
obiecte cunoscute
2.2; colectiv.
Observarea unor ilustraţii pe textul
2.3;
cântecului care uşurează receptarea
CLR
Implicarea activă şi dirijată în
AVAP
receptarea cântecelor
Reproducerea în colectiv, pe grupuri și
individual a cântecelor însuşite intuitiv,
pronunţând corect cuvintele
Jocuri pe cântec cu executarea unor
mişcări potrivite conţinutului de idei al
textului
Acompanierea cântecelor cu jucării
muzicale (tobe, lemne etc.)
Desenarea unei secvențe sugerate de
textul cântecului
DP Discuţii despre orarul zilnic al unui Orarul meu –creioane, fișe, planșe,
2.2 școlar din clasa pregătitoare. Dialogul. Formularea de videoproiector, computer. – aprecieri globale și
CLR Discuţii de explorare a intereselor şi a întrebări și răspunsuri. individuale
AVAP experienţelor anterioare ale copiilor (la Rutine specifice – conversația, explicația,
începutul fiecărei zile/teme/săptămâni, în activităților clasei exercițiul, jocul didactic, – observarea
cadrul „Întâlnirii de dimineaţă”, în pregătitoare dramatizarea, povestirea sistematică
cadrul altor lecţii sau al activităţilor
extraşcolare).
Interpretarea unor melodii preferate
pentru anunţarea pauzei: „Cum mi-ar
plăcea să sune clopoţelul în şcoala
mea?”.
Exerciţii de identificare a regulilor de
comunicare în imagini: anunţarea
răspunsului; aşteptarea rândului;
completarea răspunsurilor colegilor după
ce aceştia au încheiat; exprimarea
opiniei personale.
Jocuri de rol cu marionete ilustrând
modalităţi pozitive/negative de
interacţiune verbală sau fizică: se ajută
unii cu ceilalţi, se exprimă politicos („te
rog”, „mulţumesc”), se întrerup.
Crearea unui orar ilustrat al zilei.
MEM Întâlnirea de dimineață: salutul, Numere naturale de la 0 – planșe, fișe, bețișoare – observare
1.1. prezența, calendarul naturii, noutatea la 20: recunoaştere, sistematică
JOI 1.2. zilei. scriere, comparare, – conversația, explicația,
1.3. Introducerea numărului 17 se va realiza ordonare demonstrația, exercițiul, – aprecieri globale și
2.2.
astfel: 17, 18, 19 jocul didactic, învățarea individuale
CLR se formează o mulţime cu 10 elemente; prin descoperire
AVAP se formează o mulţime cu 7 elemente;
se reunesc cele două mulţimi, obţinându-
se o mulţime formată din zece elemente
şi încă șapte elemente;
se spune că această mulţime are
șaptesprezece elemente şi că scrierea
acestui număr este „17”, adică două cifre
, prima reprezentând zecea şi cea de a
doua, unitatea.
Pentru a evidenţia structura unui
număr mai mare decât 10 şi mai mic
decât 20, este util ca zecea să apară ca
unitate de numeraţie, prin utilizarea
„compactă” a acesteia (de exemplu,
mănunchiul de 10 beţişoare legat). La
această „zece legată” se pot ataşa unul
sau mai multe elemente: unu „vine spre
zece”, formând numărul unsprezece, doi
„vin spre zece”, formând numărul
doisprezece ş.a.m.d.
CLR  Sunetul ,,b” și Literele b și B Dialogul. Formularea de – caietul CLR, pag. 88 – observare
1.1. Exersarea comunicării orale pornind de întrebări şi răspunsuri sistematică
2.3 la observarea ilustrației: formulare de Litera ,,B” mare de tipar – planșe, fișe, jetoane,
2.4. întrebări și răspunsuri despre personaje, și ,,b” mic de tipar creioane, carioca, – aprecieri globale și
3.1. loc,acțiuni. Formularea de propoziţii plastilină/fire de lână individuale
3.2.
Identificarea cuvintelor care conțin cu suport intuitiv
3.3.
sunetul b la începutul, în interiorul și la Citirea cuvintelor pe – conversația, explicația,
3.4.
4.1. finalul lor. etichete asociate unor demonstrația, exercițiul,
AVAP, Asocierea literelor b/B cu sunetul b. imagini jocul didactic, învățarea
MEM Recunoașterea literei b în cuvinte Formularea de propoziţii prin descoperire
scrise și ilustrate, cu precizarea poziției cu suport intuitiv
literei în cadrul cuvântului. Lecție-suport:
Citirea cuvintelor scrise cu literele Literele b și B
învățate.
Ordonarea silabelor pentru a forma un
cuvânt.
Desenarea unor obiecte ale căror
denumiri conțin litera ,,b” la început,în
interior și la sfârșit.
RELIGIE
AVAP Explorarea mediului înconjurător pentru Formă, volum. – caietul AVAP, – observare
1.1. a identifica forme, culori, materiale, – planşe, fotografii, sistematică
1.2. obiecte artistice. Decupare după contur, jucării,acuarele, pensula,
1.3. Realizarea unor compoziţii, individual, șnuruire foarfecă, lipici, hârtie – aprecieri globale și
2.3.
folosind culori la alegere şi tehnici cartonată colorată individuale
2.4.
improvizate Subiect: Steluța-
2.5.
Utilizarea corectă a instrumentelor de mărțișor – conversația, explicația, – activitate practică
MEM lucru demonstraţia, exercițiul,
CLR Exersarea muşchilor mici ai jocul didactic, jocul de rol
mâinii.Exersarea modului de
îngrijire/păstrare a instrumentelor şi
materialelor de lucru.
Tăierea, lipire șnurului de mărțișor, a
elementelor decorative și a nasturelor.
CLR Întâlnirea de dimineață: salutul, Dialogul. Formularea de – caietul CLR, pag. 89 – observare
1.1. prezența, calendarul naturii, noutatea întrebări şi răspunsuri sistematică
VINERI 2.3 zilei. Litera ,,B” mare de tipar – planșe, fișe, jetoane,
2.4.  Sunetul ,,b” și Literele b și B și ,,b” mic de tipar creioane, carioca, – aprecieri globale și
3.1.
Identificarea cuvintelor care conțin Formularea de propoziţii plastilină/fire de lână individuale
3.2.
3.3. sunetul b la începutul, în interiorul și la cu suport intuitiv
3.4. finalul lor. Citirea cuvintelor pe – conversația, explicația,
4.1. Asocierea literelor b/B cu sunetul b. etichete asociate unor demonstrația, exercițiul,
AVAP, Recunoașterea literei b în cuvinte scrise imagini jocul didactic, învățarea
MEM și ilustrate, cu precizarea poziției literei Ordonarea cuvintelor prin descoperire
în cadrul cuvântului. pentru a forma o
Citirea cuvintelor scrise cu literele propoziție.
învățate. Lecție-suport:
Trasarea literelor b şi B pe contur Literele b și B
punctat, cu ȋncadrare ȋn spaţiul dat.
Ordonarea cuvintelor pentru a forma o
propoziție.
Asocierea etichetei cu imaginea potrivită
sensului cuvintelor „bob” și „bancă”.
MEM Numărarea elementelor unei mulţimi. Numere naturale de la 0 – caietul MEM, pag. 87 – observare
1.1. Reprezentarea numerelor de la 1 la 20 la 20: recunoaştere, sistematică
1.2. cu ajutorul unor obiecte (jetoane, scriere, comparare, – planșe, fișe, jetoane,
1.3. creioane, mărgele etc.) sau al unor
ordonare a numerelor bețișoare – aprecieri globale și
2.2. semne (cerculeţe, linii etc.).
Citirea numerelor de la 0 la 20. 17, 18, 19. individuale
CLR Scrierea numerelor de la 0 la 20. – conversația, explicația,
Selectarea numerelor după demonstrația, exercițiul,
AVAP Numărarea înainte şi înapoi, în diferite criterii. jocul didactic, învățarea
variante complete sau de la un punct al prin descoperire
seriei, din 1 în 1, cu/fără manipularea Compunerea și
obiectelor.
descompunerea cu suport
Adăugarea/extragerea unor elemente
dintr-o mulțime pentru a obține numărul intuitiv.
indicat.
Colorarea unor planşe în care codul
culorilor este dat de numere.
Compararea grupurilor de obiecte
(bile, beţişoare, puncte etc.) prin
figurarea lor unele sub altele, încercuirea
părţilor comune ale grupurilor, punerea
în corespondenţă 1 la 1 a elementelor
grupurilor.
Identificarea „vecinilor” unui număr.
Selectarea unor numere după un
criteriu dat (ex.: „Încercuiţi cu verde
numerele mai mari decât 14 şi mai mici
decât 20”).
Ordonarea unor numere date, crescător
sau descrescător.
Identificarea numerelor lipsă de pe axa
numerelor, în situaţia în care se dau două
numere.
Exerciţii de compunere şi
descompunere cu suport intuitive.
ED: FIZICĂ
ZIUA/DATA DISCIPLINA/ Activități integrate/ pe discipline Detalieri de conținut Resurse EVALUARE
Competențe OBSERVAȚII
DP Întâlnirea de dimineață: salutul, – caietul DP, pag 42 – aprecieri globale și
3.1 prezența, calendarul naturii, noutatea Surprize. creioane, fișe, planșe, foi, individuale
LUNI CLR zilei. creioane colorate.
Reguli de organizare a
21.02.2022 AVAP Discuţii de explorare a intereselor şi a – observarea
învățării.
experienţelor anterioare ale copiilor (la – conversația, explicația, sistematică
Realizarea unei felicitări
începutul fiecărei zile/teme/săptămâni, în cu ocazia zilei mamei. exercițiul, dramatizarea,
cadrul „Întâlnirii de dimineaţă”, în povestirea
cadrul altor lecţii sau al activităţilor
extraşcolare).
Exerciţii de identificare a activităților
care ar face-o fericită pe mama.
Discuție despre semnificația zilei de 1
Martie: ce se sărbătorește, căror
persoane le urăm La mulți ani!, și altele.
Realizarea unei felicitări de ziua
mamei.
LB.ENGLEZĂ
CLR Sunetul ,,î” și Literele ,,î” și ,,Δ Dialogul. Formularea de – caietul CLR, pag. 90 – observare
1.1. Exersarea comunicării orale pornind de întrebări şi răspunsuri – planșe, fișe, jetoane, sistematică
2.3 la observarea ilustrației: formulare de Litera ,,Δ mare de tipar creioane, carioca,
2.4. întrebări și răspunsuri despre personaje, și ,,î” mic de tipar plastilină/fire de lână – aprecieri globale și
3.1.
loc etc. Formularea de propoziţii individuale
3.2.
Identificarea cuvintelor care conțin cu suport intuitiv – conversația, explicația,
3.3.
3.4. sunetul î la începutul și la finalul lor. Citirea cuvintelor pe demonstrația, exercițiul,
4.1. Asocierea literelor î/Î cu sunetul î . etichete asociate unor jocul didactic, învățarea
AVAP, Recunoașterea literei î în cuvinte scrise imagini prin descoperire
MEM și ilustrate, cu precizarea poziției literei Formularea de propoziţii
în cadrul cuvântului. cu suport intuitiv
Citirea cuvintelor scrise cu literele Lecție-suport:
învățate. Literele î și Î
Ordonarea silabelor pentru a forma un
cuvânt.
Identificarea cuvintelor cu sens opus.
MM Jocuri de ascultare şi comparare – laptop Observare curentă
1.1;1.2, 1.4; intuitivă a unor sunete emise de obiecte Sfârșit de iarnă –conversația, demonstrația, Aprecieri individuale
2.1; 2.2; 2.3; cunoscute, cu sonorităţi distincte. exercițiul, jocul didactic și globale
Jocuri de ascultare a unor sunete lungi Jocuri pe cântec cu
CLR
sau scurte, emise tare sau încet de executarea unor mişcări
AVAP
obiecte cunoscute. potrivite conţinutului de
Observarea unor ilustraţii pe textul idei al textului.
cântecului care uşurează receptarea.
Implicarea activă şi dirijată în receptarea Reproducerea cântecului.
cântecelor.
Reproducerea în colectiv, pe grupuri și
individual a cântecelor însuşite intuitiv,
pronunţând corect cuvintele.
Jocuri pe cântec cu executarea unor
mişcări potrivite conţinutului de idei al
textului.
Acompanierea cântecelor cu jucării
muzicale (tobe, lemne etc.).
Desenarea unei secvențe sugerate de
textul cântecului.
CLR Sunetul ,,î” și Literele ,,î” și ,,Δ Litera ,,Δ mare de tipar – caietul CLR, pag.91 – observare
1.1. Identificarea cuvintelor care conțin și ,,î” mic de tipar – planșe, fișe, jetoane, sistematică
2.3 sunetul î la începutul și la finalul lor. Citirea cuvintelor pe creioane, carioca,
MARȚI 2.4. Asocierea literelor î/Î cu sunetul î. etichete asociate unor plastilină/fire de lână – aprecieri globale și
3.1. Recunoașterea literei î în cuvinte scrise imagini. individuale
3.2.
și ilustrate, cu precizarea poziției literei Formularea de propoziţii – conversația, explicația,
3.3.
3.4. în cadrul cuvântului. cu suport intuitiv. demonstrația, exercițiul,
4.1. Citirea cuvintelor scrise cu literele Ordonarea silabelor pentru jocul didactic, învățarea
AVAP, învățate. a forma cuvinte. prin descoperire
MEM Ordonarea silabelor pentru a forma un Lecție-suport:
cuvânt. Literele î și Î
Identificarea cuvintelor cu sens opus.
Trasarea literelor î şi Î pe contur punctat,
cu ȋncadrare ȋn spaţiul dat.
Citirea unor propoziții și asocierea cu
imaginea potrivită.
MEM Introducerea numărului 20, ca o zece şi Numere naturale de la 0 – caietul MEM, pag. 88 – observare
1.1. încă alte 10 unităţi, adică două zeci. la 20: recunoaştere, sistematică
1.2. Numărarea elementelor unei mulţimi. citirea, scriere, numărarea – planșe, fișe, jetoane,
1.3. Reprezentarea numerelor de la 1 la 20 cu crescător/ descrescător bețișoare, numărătoare, – aprecieri globale și
2.2. ajutorul unor obiecte (jetoane, creioane, până la 20, comparare, imagini, creioane colorate. individuale
mărgele etc.) sau al unor semne
CLR ordonare numerelor.
(cerculeţe, linii etc.).
AVAP Citirea numerelor de la 0 la 20.
Scrierea numerelor de la 0 la 20.
Numărarea înainte şi înapoi, în variante
complete sau de la un punct al seriei, din – conversația, explicația,
1 în 1, cu/fără manipularea obiectelor. Numărul 20 demonstrația, exercițiul,
Adăugarea/extragerea unor elemente Introducerea numărului jocul didactic, învățarea
dintr-o mulțime pentru a obține numărul
20, ca o zece şi încă alte prin descoperire
indicat. 10 unităţi.
Colorarea unor planşe în care codul
culorilor este dat de numere.
Compararea grupurilor de obiecte (bile,
beţişoare, puncte etc.) prin figurarea lor
unele sub altele, încercuirea părţilor
comune ale grupurilor, punerea în
corespondenţă 1 la 1 a elementelor
grupurilor.
Identificarea „vecinilor” unui număr.
Selectarea unor numere după un criteriu
dat (ex.: „Încercuiţi cu verde numerele
mai mari decât 14 şi mai mici decât
20”).
Ordonarea unor numere date, crescător
sau descrescător.
Identificarea numerelor lipsă de pe axa
numerelor, în situaţia în care se dau două
numere.
Exerciţii de compunere şi descompunere
cu suport intuitiv.
ED. FIZICĂ
AVAP Explorarea mediului înconjurător pentru Formă, volum, pată. – caietul AVAP, – observare
1.1. a identifica forme, culori, materiale, Pensulație, tăierea hârtiei – planşe, fotografii, sistematică
1.2. obiecte artistice. Subiect: Soarele jucării,acuarele, pensula,
1.3. Realizarea unor compoziţii, individual/în foarfecă, lipici, hârtie – aprecieri globale și
2.3.
perechi/în grup, folosind materialele de cartonată colorată individuale
2.4.
2.5. pe bănci.
Utilizarea corectă a instrumentelor de – conversația, explicația, – activitate practică
MEM lucru demonstraţia, exercițiul,
CLR Exersarea muşchilor mici ai jocul didactic, jocul de rol – portofoliul elevului
mâinii.Exersarea modului de
îngrijire/păstrare a instrumentelor şi
materialelor de lucru
Tăierea cartonului, decuparea formelor
și lipirea diverselor materiale pe
suporturile date.
CLR Întâlnirea de dimineață: salutul, Recapitulare – caietul CLR, pag. 92-93 – observare
1.1. prezența, calendarul naturii, noutatea Literele mici şi mari de – planșe, fișe , jetoane, sistematică
MIERCURI 2.3 zilei. tipar (v, V, d, D, ș, Ș, b, creioane, carioca,
2.4. B, î, Î )
Exersarea comunicării orale pornind de plastilină/fire de lână – aprecieri globale și
3.1. Lecție-suport:
la observarea ilustrației: formulare de Sărbătorile primăverii – conversația, explicația, individuale
3.2.
3.3. întrebări și răspunsuri despre personaje, exercițiul, jocul didactic
3.4. loc etc.
4.1. Completarea cuvintelor cu litera care
lipsește.
AVAP Confecționarea unui bilet.
MEM Ordonarea silabelor pentru a forma un
cuvânt.
Despărțirea cuvintelor în silabe.
Ordonarea cuvintelor pentru a forma
propoziții.
Formarea de cuvinte și propoziții cu
ajutorul alfabetarului.
Citirea de cuvinte și propoziții cu literele
învățate.
MEM Întâlnirea de dimineață: salutul, Recapitulare – caietul MEM, pag. 92-93 – observare
1.1. prezența, calendarul naturii, noutatea Pământul, Soarele şi – planșe, fișe, jetoane, sistematică
1.2. zilei. Luna: recunoaştere în – conversația, explicația,
1.3. modele simple
Recunoaşterea Soarelui, a Lunii şi a demonstrația, exercițiul, – aprecieri globale și
2.2. Pământului, folosind imagini sau Numere naturale de la 0 jocul didactic, învățarea individuale
modele. la 20: recunoaştere, prin descoperire
CLR Scrierea numerelor de la 0 la 20. scriere, comparare,
AVAP Identificarea „vecinilor” unui număr.
ordonare
Compararea numerelor de la 0 la 20.
Ordonarea unor numere date, crescător
sau descrescător.
Identificarea numerelor lipsă de pe axa
numerelor, în situaţia în care se dau două
numere.
Colorarea unor imagini după codul de
culori.
MM – laptop Observare curentă
1.1;1.2, 1.4; Implicarea activă şi dirijată în receptarea De ziua mamei – Gh. –conversația, demonstrația, Aprecieri individuale
2.1; 2.2; 2.3; cântecelor. Dăncuș exercițiul, jocul didactic și globale
Reproducerea în colectiv, pe grupuri și Cântare vocală: cântare
CLR
individual a cântecelor însuşite intuitiv, colectivă, pe grupe,
AVAP
pronunţând corect cuvintele. individuală
Jocuri pe cântec cu executarea unor
mişcări potrivite conţinutului de idei al
textului.
Acompanierea cântecelor cu jucării
muzicale (tobe, lemne etc.).
Desenarea unei secvențe sugerate de
textul cântecului.
DP Joc: „Mima” – fiecare elev mimează câte – planșe, fișe, jetoane, – observare
3.1 o activitatea, iar ceilalți elevi ghicesc. Recapitulare: rutine, creioane, carioca, mascote sistematică
CLR Joc de rol –„ La doctor”, „La magazin”, reguli de organizare a – conversația, explicația, – aprecieri globale și
„La ora de matematică” etc. învățarii.
AVAP exercițiul, jocul didactic individuale
MEM Recunoaşterea Soarelui, a Lunii şi a Recapitulare – caietul MEM, pag. 92-93 – observare
1.1. Pământului, folosind imagini sau Pământul, Soarele şi – planșe, fișe, jetoane, sistematică
JOI 1.2. modele. Luna: recunoaştere în – conversația, explicația,
1.3. Scrierea numerelor de la 0 la 20 modele simple
demonstrația, exercițiul, – aprecieri globale și
2.2. Identificarea „vecinilor” unui număr.
Compararea numerelor de la 0 la 20. Numere naturale de la 0 jocul didactic, învățarea individuale
CLR Ordonarea unor numere date, crescător la 20: recunoaştere, prin descoperire
AVAP sau descrescător. scriere, comparare,
Identificarea numerelor lipsă de pe axa
ordonare
numerelor, în situaţia în care se dau două
numere.
Colorarea unor imagini după codul de
culori.
CLR Exersarea comunicării orale pornind de Recapitulare – caietul CLR, pag. 92-93 – observare
1.1. la observarea ilustrației: formulare de Literele mici şi mari de – planșe, fișe , jetoane, sistematică
2.3 întrebări și răspunsuri despre personaje, tipar (v, V, d, D, ș, Ș, b, B, creioane, carioca,
2.4. î, Î )
loc etc. plastilină/fire de lână – aprecieri globale și
3.1.
Completarea cuvintelor cu litera care Lecție-suport: – conversația, explicația, individuale
3.2.
lipsește. Sărbătorile primăverii exercițiul, jocul didactic
3.3.
Confecționarea unui bilet. – AF, AI, AG
3.4.
Ordonarea silabelor pentru a forma un
4.1.
cuvânt.
Despărțirea cuvintelor în silabe.
AVAP
Ordonarea cuvintelor pentru a forma
MEM
propoziții.
Formarea de cuvinte și propoziții cu
ajutorul alfabetarului.
Citirea de cuvinte și propoziții cu literele
învățate.
RELIGIE
AVAP Explorarea mediului înconjurător pentru – caietul AVAP, – observare
1.1. a identifica forme, culori, materiale, Formă, volum, pată. –fotografii, sistematică
1.2. obiecte artistice. Pensulație, tăierea hârtiei jucării,acuarele, pensula,
1.3. Realizarea unor compoziţii, Subiect: Soarele foarfecă, lipici, hârtie – aprecieri globale și
2.3.
individual/în perechi/în grup, folosind cartonată colorată individuale
2.4.
2.5. materialele de pe bănci.
Utilizarea corectă a instrumentelor de – conversația, explicația, – activitate practică
MEM lucru demonstraţia, exercițiul,
CLR Exersarea muşchilor mici ai mâinii. jocul didactic
Exersarea modului de îngrijire/păstrare a
instrumentelor şi materialelor de lucru
Tăierea cartonului, decuparea formelor
și lipirea diverselor materiale pe
suporturile date.
CLR Întâlnirea de dimineață: salutul, Evaluare – fișă de evaluare, creioane – observare
1.1. prezența, calendarul naturii, noutatea – conversația, explicația, sistematică
VINERI 2.3 zilei. Literele mici şi mari de exercițiul, jocul didactic
2.4. tipar (v, V, d, D, ș, Ș, b,
Completarea cuvintelor cu litera care – aprecieri globale și
3.1. B, î, Î )
lipsește individuale
3.2. Confecționarea unui bilet
3.3. Ordonarea silabelor pentru a forma un
3.4. cuvânt
4.1. Despărțirea cuvintelor în silabe
Ordonarea cuvintelor pentru a forma
propoziții
Asocierea literelor mici de tipar cu cele
mari corespunzătoare
MEM Întâlnirea de dimineață: salutul, EVALUARE – fișe de evaluare,creioane – observare
1.1. prezența, calendarul naturii, noutatea Pământul, Soarele şi – planșe, fișe, jetoane, sistematică
1.2. zilei. Luna: recunoaştere în – conversația, explicația,
1.3. Recunoaşterea Soarelui, a Lunii şi a modele simple demonstrația, exercițiul, – aprecieri globale și
2.2. Pământului, folosind imagini sau Numere naturale de la 0 jocul didactic, învățarea individuale
modele. la 20: recunoaştere, prin descoperire
AVAP Scrierea numerelor de la 0 la 20. scriere, comparare,
Identificarea „vecinilor” unui număr. ordonare
Compararea numerelor de la 0 la 20.
Ordonarea unor numere date, crescător
sau descrescător.
Identificarea numerelor lipsă de pe axa
numerelor, în situaţia în care se dau două
numere.
Colorarea unor imagini după codul de
culori.
ED: FIZICĂ

S-ar putea să vă placă și