Sunteți pe pagina 1din 5

PROIECT DIDACTIC

PENTRU
ACTIVITATEA DE DEZVOLTARE PERSONALĂ- (ADP)

Data: 21.02.2023
Educatoare: prof. Gherasim Andreea-Mihaela
Unitatea de învăţământ: G. P. P. „Așchiuță ” Suceava
Nivelul de vârstă/grupa: Nivelul I, grupa mijlocie „ Steluțele”
Tema anuală de studiu: „Cum este, a fost și va fi pe Pământ?”
Subtema: „Vaca și prietenii ei de la fermă”
Categoria de activităţi de învăţare: Activitate de dezvoltare personală
Tema activităţii: „Animalul preferat” -exerciții de stimulare a comunicării
Etapele activităţii: salutul, prezența, completarea calendarului naturii, regulile grupei,
responsabilitățile copiilor, activitatea de grup, roata emoțiilor, noutatea și mesajul zilei,
gimnastica de înviorare;
Scopul activităţii: Stimularea comunicării, a interrelaționării în vederea realizării coeziunii
grupului și a unor comportamente sociale.
Obiective operaţionale:
 să utilizeze formule de salut cunoscute, specifice momentului zilei, folosind
limbajul verbal și nonverbal;
 să emită păreri, idei proprii privind relația de prietenie dintre animale/viețuitoare;
 să enumere reguli și responsabilități ale grupei, stabilite de comun acord;
 să identifice unele caracteristici ale vremii, anotimpului iarna, asociindu-le cu
imagini potrivite;
 Să comunice pe baza unei idei elaborate;
 să interpreteze colectiv cântece despre animalele domestice, valorificând
repertoriul însușit anterior;
 să execute corect exerciţii motrice, într-un ritm corespunzător, respectând
sugestiile date.
Strategii didactice:
Metode şi procedee: conversaţia, explicația, observaţia;
Resurse materiale: animale de mici dimensiuni/imaginea diferitelor animale,
scăunele, ,,Ferma animalelor”- suport pentru realizarea prezenței, baloane cu emoții,
simboluri pentru caracteristici/ fenomene ale naturii, leptop, CD, ecusoane ce reprezintă
responsabilitățile;
Forme de organizare: frontal, individual
Elemente de joc: surpriza, aplauze, mânuirea materialelor, mişcarea;
Durată: 20 minute

Bibliografie:
 ****MEN, Curriculum pentru educație timpurie, 2019;
 Dumitrana, Maria, Educarea limbajului în învăţământul preşcolar, Comunicarea orală,
Ed. Compania Bucureşti, 2001;
 Oprea, C.L. Strategii didactice interactive, Editura E.D.P.Bucureşti, 2007;
 Ilie, Elena, Lazăr, Camelia, Smaranda, Maria, Ziua bună începe de la întâlnirea de
dimineaţă Ed.Tehno-Art, 2010;
 Gavora, Rodica, Totul....pentru copil – ghid pentru educatoare şi directori, Ed. Diana,
Piteşti, 2008;
 Ezechil, Liliana, ,,Laboratorul preșcolar”-ghid metodic, Editura:V&I
INTEGRAL(2015) , București.
 Alecsa, Iuliana, Răileanu, Daniela, Vieriu, Dorina, - Proiectarea pas cu pas - Editura
Diamant, Argeş, 2010.

SCENARIUL ACTIVITĂȚII
Ziua se anunță a fi una plină de surprize, iar steluțele observă acest lucru încă de când
pășesc în sala de grupă. Îmbrăcată în straie „poleite”, grupa micuților îi îndeamnă să se așeze
pe scăunele pregătite pentru desfășurarea cunoscutei „Întâlniri de dimineață”. Educatoarea îi
salută intonând versurile familiare „ Dimineață a sosit,/  la grădiniță am venit, / În semicerc ne
adunăm,  și apoi ne salutăm! /  A început o nouă zi,  cu multe bucurii/  Bună  dimineața, dragi
copii!”.  Politicoși, copiii  răspund salutului adresat,  fiind încurajați apoi să salute și oaspeții 
din sala de grupă. Copiii vor fi încurajați să identifice colegul/  colega care se află pe scaunul
paralel din semicerc  și se vor saluta adresând  formula de salut „ Bună dimineața, 
dragă…..!”,  completarea fiind dată de numele copilului.  După salut,  ei trebuie să facă
schimb de locuri, dar,  nu înainte de a se îmbrățișa. (Salutul).
Atenția copiilor este îndreptată spre calendarul naturii prin intermediul versurilor:
„Vremea să o studiem, Si-n calendar să notăm, De e soare sau
ninsoare, Şi putem  merge la plimbare.”,ocazie cu care va veni la
panou un copil ce va prezenta schimbările care au loc în natură în
anotimpul iarna, prin jocul imitativ „meteo”. Meteorologul de
serviciu se deplasează spre fereastră pentru a analiza  fenomenele
meteo,  după care se așază  în fața copiilor,  pentru a prezenta starea
vremii. Se va iniţia o discuţie ce vizează data şi evenimentele zilei
respective, urmând să se completeze şi celelalte rubrici ale
calendarului (ziua, data şi anul).  Reamintirea regulilor grupei  se
realizează prin intonarea cântecului „Bună-i regăsirea, bună-i dimineața!”, ce surprinde
succint norme și reguli de comportare atât în grădiniță, cât și în viața de zi cu zi  (Anexa 1). 
În continuare, se precizează responsabilitățile copiilor la nivelul grupei, reamintindu-
li-se sarcinile. (Responsabilitățile copiilor). Așadar, pe parcursul acestei zile, un copil va fi
atent la curățenia din sala de grupă, unul la ordinea de la jucării, un copil va ajuta educatoarea
la împărțirea materialelor. În continuare, copiii descoperă pe panou imagini cu multe animale
domestice. (Noutatea zilei)
(Întâlnirea de grup) se realizează printr-o conversație în care copiii își vor prezenta
animalul preferat. Copiii vor transmite cunoștințe, impresii, opinii, experienţe şi păreri proprii,
despre animăluțul lor preferat. Acest moment va solicita întreaga grupă şi va contribui la
realizarea unei intercunoaşteri, la exprimarea liberă în faţa celorlalţi, învăţând să asculte şi să-
şi exprime trăirile.
Cu ajutorul educatoarei, copiii vor stabili mesajul zilei : ,,Toate animalele sunt
prietenele noastre”- (Mesajul zilei)
Profitând de faptul că în grupă s-a creat un moment de buna dispoziție,  vom recita
poezia „Gândul bun pe față” ( Anexa 2),  moment potrivit pentru exprimarea emoțiilor. Se
vor folosi 3 baloane de culori diferite, ce prezintă copiilor imagini sugestive stărilor afective:
vesel, trist, plângăcios. Apelând la expresii ritmate, copiii și educatoarea vor stabili starea
emoțională a grupului / copilului, spărgând baloanele nepotrivite.
,,Eu nu sunt supărat
Balonul trist l-am spart!
Nu sunt plângăcios deloc,
Balonul să facă: POC!
Fiindcă-s foarte fericit
Tuturor eu le-am zâmbit!
(Exprimarea emoțiilor)
Pe ritmurile melodiei antrenante ,,Trop-trop”- copiii vor executa gimnastica de
înviorare.

Anexa 1

Bună-i regăsirea,  bună-i dimineața, 


 Să ne dăm cu zâmbet toată fața!
 Ochii râd a joacă,  la doamna privesc,
 Și cu luare aminte o urmăresc!
 Bună dimineața,  urechiușe!
 Deschideți  portițele ghidușe!
 Bună dimineața,  gură de căpșună!
 Vorbăria multă știi că nu e bună!
 Bună dimineața,  picioarele mele,
 Care stau ascunse sub scăunele!
 Bună dimineața,  Să ne salutăm!
 Și o îmbrățișare să ne dăm!
 Șă ne fie ziua plină de încântare,
 Și de joacă dulce pentru fiecare!

Anexa 2
 Gândul bun pe față
 În fiecare dimineață,  
 Să avem gândul bun pe față!
 Către soare să privim, 
 iubire să dăruim!
 Să adunăm doar bucurie,
 Și-n lume să o răspândim!
 Și atunci,  orișice copil,
 în fiecare dimineață,
Are gândul bun pe față

S-ar putea să vă placă și