Curs 2

Componentele deciziei

Din analiza conţinutului deciziei se ajunge la concluzia că ea rezultă din raportul care
se stabileşte între înţelegere şi voinţă.
Înţelegerea ţine seama de toate fenomenele umane, raţionale sau neraţionale,
reprezentând ansamblul operaţiunilor gândirii de a concepe, a judeca şi a raţiona. Pentru a fi
utilizată ca element al deciziei, înţelegerea urmează a se realiza după anumite procedee ce pot
fi grupate în cadrul general al discuţiilor sau deliberării. Voinţa reprezintă expresia hotărârii
unei persoane de a acţiona într-o anumită direcţie, pentru realizarea obiectivelor, pe baza
resurselor de care dispune. Voinţa celor ce decid este determinată de înţelegere. Aceasta din
urmă poate disciplina şi orienta o voinţă. Dar voinţa constituie esenţa funcţiunii celor ce
decid. Manifestarea voinţei implică existenţa unor calităţi morale, a unui spirit hotărât,
călăuzit de servirea interesului general, apt să învingă ezitarea generată de riscuri ce ar putea
frâna acţiunea.
Fuziunea înţelegerii şi a voinţei, pentru alcătuirea deciziei se realizează printr-o
confruntare raţională, logică, metodică. Înţelegerea, ca rezultat al gândirii, face apel la voinţă,
pentru realizarea unui scop. La rândul său voinţa trebuie să ţină seama de realităţile ce se
oglindesc în deliberare.

Categorii de decizii administrative

Cunoaşterea tipologiei deciziilor prezintă interes nu numai din punct de vedere
teoretico-metodologic, dar şi aplicativ, deoarece facilitează procesul decizional prin aceea că,
în general, fiecărei grupe de decizie îi corespund metode şi tehnici specifice de elaborare şi
fundamentare.
Deciziile administrative cunosc o clasificare complexă, după diferite criterii, după
cum urmează.
După natura/importanţa situaţiei reglementate:
a) decizii normative generale, care se referă la organizarea, reglarea şi conducerea relaţiilor
sociale în ansamblu;
b) decizii parţiale sau particulare, care se referă la componente ale ansamblului;
c) decizii individuale - care privesc situaţii concrete, obiective, indivizi.
 Din punctul de vedere al obiectului lor:
a) decizii referitoare la activitatea internă, organizarea administraţiei;
b) decizii privind activitatea exterioară, funcţionarea şi sarcinile de îndeplinit ale
administraţiei.

După măsura cunoaşterii probabilităţii efectelor:

a) decizii în condiţii de certitudine (când fiecare acţiune conduce în mod invariabil la un
anumit rezultat specific);
b) decizii în condiţii de risc (fiecare acţiune conduce la un rezultat dintr-un ansamblu de
rezultate posibile, probabilitatea fiecărui rezultat fiind cunoscută);
c) decizii în condiţii de incertitudine (fiecare acţiune este de natură să producă un ansamblu
de rezultate posibile, probabilitatea fiecărui rezultat nefiind cunoscută).

După modul de abordare/operativitatea cu care sunt luate:

a) decizii spontane - bazate pe intuiţie, inspiraţia de moment, pregătirea profesională şi
experienţa celui care decide şi sunt justificate în cazurile de urgenţă ca singura procedură
operativă şi
b) decizii programate, luate pe baza experienţei dobândite şi care se înscriu într-o curbă de
frecvenţă constantă, fapt pentru care se instituţionalizează în regulamente, instrucţiuni,
standarde, etc..

In funcţie de gradul de programare a deciziilor ( măsura în care luarea acestora se

face pe baza unor procedee prestabilite) distingem:
a) decizii unice;
b) decizii repetitive, care la rândul lor pot fi: - decizii periodice şi decizii aleatorii.

După orizontul şi implicaţiile măsurilor preconizate a fi realizate:

a) decizii strategice;
b) decizii tactice şi
c) decizii curente.
 În funcţie de numărul de persoane decidente:
a) decizii colective/de grup şi
b) decizii individuale/unipersonale

După amploarea autorităţii decizionale a agentului:

a) decizii independente care se iau din iniţiativa factorului de conducere respectiv, fără a fi
necesare aprobarea sau avizul organelor ierarhic superioare;
b) decizii integrate, a căror definitivare şi aplicare este condiţionată de avizul sau aprobarea
organelor ierarhic superioare.

După nivelul eşalonului conducerii se împart în:

a) decizii de conducere superioară ce se adoptă de către directorul unităţii şi ceilalţi
componenţi ai conducerii de vârf a unităţii şi care au adesea un caracter strategic şi tactic;
b) decizii de conducere medie, ce se adoptă la nivelul şefilor principalelor compartimente,
servicii şi secţii cel mai adesea şi care au un caracter predominant tactic şi curent;
c) decizii curente, de conducere inferioară, ce se adoptă la nivelul conducătorilor de nivel
inferior - birouri, echipe, grupuri de lucru.

În funcţie de numărul de criterii decizionale, distingem:

a) decizii unicriteriale, fundamentate pe baza unui singur criteriu;
b) decizii multicriteriale, fundamentate pe baza a cel puţin două criterii.

Etapele procesului decizional

Înainte de a aborda etapele deliberării propriu-zise ale procesului adoptării deciziei
administrative, trebuie să arătăm că decizia administrativă presupune:
• stabilirea gradului de prioritate pe care îl prezintă problema şi măsura în care se impune sau
nu o intervenţie;
• gruparea problemelor asupra cărora este utilă intervenţia; • verificarea realităţii, a
caracterului şi oportunităţii problemei respective (dacă este o problemă curentă, de rutină sau
de excepţie). După această etapă prealabilă deliberării propriu-zise, etapă care de fapt
înseamnă determinarea obiectului deciziei ce urmează a fi luată, urmează etapele propriu-zile,
şi anume:
A. Adunarea datelor (trebuie avut în vedere dacă datele vizează situaţia trecută, prezentă sau
viitoare) ;
B. Selecţionarea (filtrarea) şi ordonarea (sistematizarea) datelor. Cu acest prilej se stabileşte:
a) ce probleme se reliefează;
b) dacă sunt posibilităţi de tratare distinctă;
c) care sunt circumstanţele problemei;
d) în ce ordine de urgenţă trebuie acţionat;
e) dacă avem elemente restrictive (disponibilităţi fixe, acte normative în vigoare etc.).
Ambele etape (A şi B) le putem considera faze premergătoare ale elaborării deciziei.
C. Analiza datelor şi faptelor (informaţiilor). Cu acest prilej, se studiază toate influenţele
posibile asupra deciziei. În această etapă se elaborează variante.
D. Deliberarea - o confruntare de idei în cadrul căreia sunt scoase în evidenţă avantajele şi
dezavantajele uneia sau alteia din soluţiile posibile. Pentru a se ajunge la un rezultat util,
aceasta trebuie judicios organizată. Astfel, materialul pregătit pentru elaborarea deciziei,
împreună cu propunerile prezentate, vor fi transmise în timp util membrilor organului de
decizie, pentru ca aceştia să le poată analiza, spre a avea astfel posibilitatea de a se pronunţa
atunci când vor fi supuse discuţiei materialele respective.
E. Adoptarea/ luarea deciziei – este momentul manifestării voinţei decidentului.
Ulterior actului decizional, mai urmează:
F. Intrarea în vigoare.
G. Aplicarea (executarea) deciziei administrative.

Iniţiativa deciziei
Înainte de a se organiza o acţiune, este necesară intervenţia unei iniţiative, care să
declanşeze acţiunea în cauză. Iniţiativa deciziei poate să aparţină şi altor factori, exteriori
organului emitent. De asemenea, iniţiativa adoptării unei decizii administrative poate veni şi
din partea diferitelor organizaţii şi asociaţii nestatale sau chiar din partea cetăţenilor, în mod
individual. Având ca obiect realizarea politicii statului, decizia administrativă este, de multe
ori, iniţiată de factorii politici. Organele puterii legiuitoare, diferite organizaţii din sistemul
politic, sesizează organele administraţiei publice în vederea iniţierii procesului decizional,
făcând astfel să intervină acţiunea organelor administraţiei publice în vederea soluţionării
unor probleme care privesc realizarea politicii statului în domeniile în care acţionează
organele administraţiei publice. În cele mai multe cazuri, iniţiativa deciziei administrative
revine organelor administraţiei publice care, din informaţiile proprii sau pe baza sesizărilor
diferitelor organe de stat sau obşteşti ori ale cetăţenilor, găsesc că este oportună intervenţia
lor pentru rezolvarea unor probleme din domeniul lor de activitate.