Literatura Copilăriei și Adolescenței

"Fă-te, suflete, copil/ Și coboară-te tiptil/ Prin porumb cu moț și ciucuri/ Ca să poți să te mai bucuri" –
Tudor Arghezi – "Creion"

Do More with Your Fractions

Do More With Your Protein
Fractions: Flexibility To Use Any
Mass Spec Platform.

Ion-Liviu Rebreanu

În polemica interbelică privitoare la roman, anunțată de nuvele precum Zestrea, Rușinea, Dintele, Răfuiala
sau Proștii, apariția romanului Ion de Liviu Rebreanu în 1920 “ rezolvă o problemă și curmă o controver-
să” (Eugen Lovinescu) . În epocă, Eugen Lovinescu formulează principiile modernismului și ale teoriei sin-
cronismului, în timp ce Călinescu militează pentru romanul obiectiv iar sămănătoriștii pentru proza și poe-
zia tradiționalistă.

În acest context, Liviu Rebreanu reia tema țăranului român într-o manieră modernă, propunând un ro-
man salutat de critica vremii ca ” cea mai puternică creație obiectivă din literatura română ”( Eugen Lovine-
scu). Țăranul este văzut în mijlocul frământărilor sale pentru pământ, determinat social și economic de po-
sesiunea acestuia în condițiile satului ardelean de la începutul secolului al XX-lea. Tema centrală-problema-
tica pământului– este dublată de tema iubirii și a familiei.

Viziunea autorului poartă amprenta manifestului enunțat ideologic în articolul Cred (1924) și în discursul de
primire în Academia Română- Laudă țăranului român (1934) : „ Pentru mine arta … înseamnă creație de oa-
meni și de viață… Nu frumosul, o născocire omenească, interesează în artă, ci pulsația vieții. Când ai reușit
să închizi în cuvinte câteva clipe de viață adevărată, ai realizat o operă mai prețioasă decât toate frazele fru-
moase din lume”.

Apartenența la tipul de creație realist-obiectivă se oglindește în specificul perspectivei narative: relatarea

la persoana a III-a, de către un narator omniscient,omniprezent. “Divinitate centrală a unui sistem teocen-
tric” (Nicolae Manolescu) naratorul este detașat, obiectiv, creează senzația plenară a vieții prin veridicitate
și verosimilitate și cunoaște de la început sfârșitul fiecărui personaj, conform destinului din care acesta nu
poate ieși. La Rebreanu, lumea există și atât. Autorul lasă să vorbească lucrurile ele însele, fără adaos auc-
torial. Înfruntând cu mult curaj “urâtul și dezgustătorul” ( Tudor Vianu), realismul lui Rebreanu are pe alo-
curi accente ale naturalismului rus și francez, țăranii săi coborând mai mult decât din lumea țăranilor lui
Balzac, din cea a lui Émile Zola.

Relația incipit-final susține specificul realist-obiectiv al operei . Romanul începe cu descrierea drumului
către satul Pripas, la care se ajunge prin „șoseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărășind Someșul“ până la
Cluj, din care se desprinde „un drum alb mai sus de Armadia“ și după ce lasă Jidovița în urmă, „drumul urcă
întâi anevoie … , ca să dea buzna în Pripasul pitit într-o scrântitură de coline“. La intrarea în sat, „te întâmpi-
nă (…) o cruce strâmbă pe care e răstignit un Hristos cu fața spălată de ploi și cu o cuniniță de flori veștede
agățată de picioare“. Prezența acestei cruci este premonitorie, semn al omniscienței auctoriale. Imaginea
drumului este reluată simbolic în desfășurarea acțiunii, în scena licitației la care se vindeau mobilele învăță-
torului, sugerând destinul tragic al lui Ion și al Anei, precum și viața tensionată și necazurile celorlalte per-
sonaje: Titu, Zaharia Herdelea, Ioan Belciug, Vasile Baciu, George Bulbuc etc. La sfârșitul romanului, drumul
iese “bătătorit” din sat- “câțiva oameni au murit, alții le-au luat locul”, și se pierde în “șoseaua cea mare și
fără început”. Roman sferic, cu structură echilibrată, Ion începe și se termină cu aceeași metaforă a vieții.

ilustrarea temei romanului, reflectată în textul narativ ales, prin referire la două episoade/ secvențe
narative;

Un prim episod ilustrativ pentru viziunea realistă despre lume a autorului este scena horei . Scriere cu ca-
racter monografic, romanul cuprinde o frescă vie a lumii rurale transilvane, conform unui calendar sempi-
tern: nașterea, moartea, nunta, hora, botezul, obiceiurile, relațiile de familie, economice, culturale, relațiile
cu autoriatea austro-ungară, etc.
Departe de concepția unificatoare idilică semănătoristă, în proza lui Rebreanu apare de la început stratifi-
carea socială cu ierarhiile sale clare . Țăranii prezenți la hora de duminica sunt organizați în grupuri dis-
tincte, conform normelor mentalității colective: în centru, perechile tinere care joacă cu pasiune Someșana,
viitoarele familii; pe margine, fetele care au rămas nepoftite, care râd silit, cu câte-o nevastă mai tânără
care așteaptă să-i vină chef bărbatului să joace; mai la o parte, nevestele și babele, admirându-și odraslele;
printre ei, copiii care aleargă. Bărbații sunt mai departe, neinteresați de jucători, în grupuri distincte: pri-
marul, chiaburii și bătrânii fruntași, separat; țăranii mijlocași în jurul dascălului Simion Butunoiu, pe prispă.
Pe de lături, “ca un câine la ușa bucătăriei”, trage cu urechea Alexandru Glanetașu, țăran bogat prin zestrea
soției , dar sărăcit prin nechibzuință, dornic să se amestece în vorbă, dar sfiindu-se de bogătași . Abia după
încheierea jocului apar intelectualii satului-popa Belciug, soția învățătorului, Maria Herdelea, Titu și Laura,
cinstind adunarea cu prezența lor. Amestecul e privit cu reticență, Laura e indignată de invitația la joc a lui
George, iar Maria Herdelea, deși fiică de țărani, pentru că a umblat mereu în straie nemțești și s-a căsătorit
cu un învățător, se simte mult deasupra norodului, privindu-l “cu o milă cam disprețuitoare”. Prietenia lui
Titu cu Ion arată că aceste reguli au justificarea lor nescrisă, el sugerându-i de fapt planul de a sili pe Vasile
Baciu să i-o dea pe Ana prin înșelăciune. De asemenea, ajutorul dat mai târziu de învățător lui Ion în scrie-
rea plângerii împotriva judecătorului se întoarce asupra celui dintâi cu repercursiuni dureroase.

O a doua secvență semnificativă pentru viziunea despre lume a autorului apare în

capitolul Sărutarea. Ea ilustrează patima țăranului văduvit prin naștere de obiectul
existenței sale . Ion primește pământurile lui Vasile Baciu legal. E primăvară și
merge prima oară să le vadă, pentru că “ dragostea lui avea nevoie de inima moși-
ei.” Pământul, personaj stihial, are în sine o uriașă “anima”. În mijlocul delniței, Ion
îl sărută “cu voluptate”; “și-n sărutarea aceasta grăbită simți un fior rece, ameți-
tor”. Împlinit, personajul își vede puterile hiperbolizate: “Se vedea acum mare și
puternic, ca un uriaș din basme”, iar personajul htonic zace, în sfârșit, la picioarele
lui, învins. În “Laudă țăranului român”, Rebreanu leagă țăranul de pământul “ care
ne-a modelat trupul și sufletul, care prin soarele și apele și munții și șesurile lui ne-
a dăruit toate calitățile și defectele cu care ne prezintăm azi în lume ”. Astfel, dra-
gostea lui Ion pentru pământ are doar fervența dată de lipsa esențială a acestuia,
dar rămâne în fapt reprezentativă identității noastre naționale.

prezentarea a două elemente ale textului narativ, semnificative pentru ilustrarea viziunii despre lume
a autorului/ a naratorului ( de exemplu: actiune, conflict, relatii temporale si spatiale, incipit, final,
constructia subiectului, particularitati ale compozitiei, perspectiva narativă, tehnici narative, modali-
tăți de caracterizare, limbaj etc. );

Viziunea realistă a autorului se răsfrânge în construcția acțiunii. Pe scurt, povestea are la bază dorința
unui țăran sărac, dar harnic, de a-și depăși condiția și de a-și satisface setea de pământ, pentru că “toată
istețimea lui nu plătește o ceapă degerată, dacă n-are și el pământ mult, mult…”. Ascultând glasul acestei
dorințe primordiale, el seduce o fată bogată, pe care nu o iubește, silind pe tatăl acesteia -Vasile Baciu- să
permită căsătoria lor. Punctul de plecare este biografic. Rodovica, fata unui țăran înstărit din satul Prislop-
satul părinților autorului , se lasă sedusă de cel mai nevrednic fecior al satului. Personajul central este, de
asemenea, inspirat de o figură reală, un țăran sărac, cu nume omonim, dar harnic, pe care autorul l-a întâl-
nit. Ion devine un personaj complex prin faptul că nu se limitează la satisfacerea primei sale pasiuni. Își do-
rește, cu aceeași încrâncenare, satisfacerea glasului iubirii, din nou o imposibilitate, deoarece Florica, prima
sa iubire, este acum căsătorită cu George Bulbuc. În încercarea de a se împotrivi destinului său, de a stabili
o ordine proprie, subordonată ambiției și dorințelor sale, Ion încalcă legi nescrise. Determinând moartea
Anei, care, conștientă că este înșelată, se spânzură, a copilului său Petrișor prin neglijență și ridicând mâna
împotriva părinților, revoltându-se împotriva binefăcătorului său-învățătorul Herdelea, comițând adulter,
Ion suportă în final pedeapsa implacabilelor legi ale vieții. Nu întâmplător este ucis cu o sapă, unealtă lega-
tă de pământul care îl supune pentru ultima oară. Pământurile lui Vasile Baciu ajung ale bisericii. Povestea
familiei învățătorului Herdelea, în plan secundar, lupta acestuia cu autoritățile austro-ungare, cu preotul
Belciug, cu provocarea măritișului fetelor, sau episoade din viața altor personaje precum Dumitru Moarcăș,
Savista oloaga, George Bulbuc, Florica sau alții completează imaginea vieții, ilustrând desfășurarea ei mul-
tiplă, multidirecțională și intercondiționată.

Conflictul principal stă la bază temei romanului. Conflictul exterior între Ion și Vasile Baciu, care nu vrea
să-și dea fata după un “sărăntoc”, ci după alt “bocotan”, George Bulbuc, conform unei înțelegeri vechi între
familii, marchează prin etapele sale etapele acțiunii. În plan secundar există mai multe conflicte – între Ion
și Simion Lungu,pentru o brazdă de pământ, între Ion și George Bulbuc, între familia Herdelea și preotul
Belciug, prin care își dispută autoritatea în sat, și între români și autoritatea austro-ungară. În plan interior,
există un conflict între glasul iubirii și glasul pământului la nivelul personajului principal, dar și un conflict
simbolic, între voința acestuia și legile superioare ale pământului- stihie. Acest ultim conflict amintește de
tragediile grecești, unde mândria nemăsurată a individului, supraaprecierea în confruntarea cu destinul-
hybris– determină căderea personajului în final.

Respectându-și concepția despre literatură, Liviu Rebreanu a creat, prin romanul „Ion” o operă dura-
bilă, detașându-se de faptele prezentate și de personajele concepute. Impresia finală este aceea a unei ex-
periențe plenare: ” Romanul Ion e un poem epic…o capodoperă de măreție liniștită. ”( George Călinescu).
Rebreanu este considerat a fi „ctitorul” romanului românesc modern, într-o perioadă când literatura ro-
mână își îmbogățește universul tematic și își diversifică formulele literare.

http://literaturacopilariei.ro/enigma-otiliei-tema-si-viziunea-despre-lume/
3 păreri la “● „Ion” Liviu Rebreanu- Roman interbelic/realist obiectiv”

alexandru catalin
31 ianuarie 2016 la 13:24

dc nu pot sa raman la un paragraf si mi se tot muta jos?

Ionela B.
31 ianuarie 2016 la 17:02

Nu știu ce se întâmplă, poate e de la calculatorul tău. La noi funcționează normal. Spune-ne dacă ai reușit .

stefan
24 martie 2017 la 9:24

Multumesc pentru secventele semnificative ale temei !!!