Normele conflictuale au în structura lor, 2 elemente: conţinutul şi legătura.

Ambele sunt exprimate prin

noţiuni juridice, de exemplu:

 conţinutul normelor conflictuale poate fi exprimat prin noţiuni ca starea, capacitatea, relaţiile
de familie, statutul organic al persoanei juridice, regimul bunurilor, condiţiile de fond şi de formă
ale actului juridic, ale căsătoriei, moştenirii
 legătura poate fi exprimată prin termen ca cetăţenia, domiciliul, sediul social, locul situării
bunului.

Aceste noţiuni care intră în structura normei conflictuale nu au aceleaşi accepţiuni în diferitele
sisteme de drept. De ex. în sistemul anglo-saxon prescripţia este considerată o problemă de
procedură nu de fond.

Tocmai de aceea, din cauza acestor diferenţe de percepţie din sistemele de drept susceptibile a se
aplica, devine necesară calificarea instituţiei juridice.

Art. 2558 tratează instituţia calificării în 5 alineate. Calificarea poate fi definită în 2 modalităţi:

1. pornindu-se de la normele conflictuale către starea de fapt.

2. pornindu-se de la raportul juridic înspre norma conflictuală.

Astfel, avem 2 definiţii:

1. Calificarea este operaţiunea logico-juridică de determinare a sensului exact şi complet al noţiunii

juridice care intră în conţinutul şi legătura normei conflictuale, pt a vedea dacă un raport juridic, adică
o situaţie de fapt concretă, se include sau nu în acele noţiuni.

2. Calificarea apare ca interpretare a unui raport juridic pentru a vedea în conţinutul său în legătura cărei
norme intră.

2. Conflictul de calificări

- acea situaţie care apare atunci când o noţiune din conţinutul său din legătura normei conflictuale are
înţelesuri diferite în sistemele de drept susceptibile de a se aplica acestui raport juridic.

Un exemplu privind conflictul de calificări este dat de speţa Testamentul Olandezului (dată de instanţele
franceze la sfârşitul secolului 19).

Un cetăţean olandez a făcut un testament olograf în Franţa. Codul civil olandez din acel moment
interzicea cetăţenilor olandezi să facă testamente olografe şi prevedea această interdicţie şi pt
testamentele întocmite în străinătate. După decesul persoanei respective a apărut un litigiu între
succesorii acestuia. Problema s-a pus în faţa instanţelor franceze care au avut de rezolvat în primă fază
problema calificării noţiunii de testment olograf, pt că dreptul olandez şi cel francez dădeau interpretări
diferite noţiunii de testament olograf. Astfel, în dreptul francez, testamentul olograf era calificat ca o
problemă de formă, de exteriorizare a voinţei şi, fiind o problemă de formă era supus legii locului unde
s-a întocmit testamentul. În schimb, dreptul olandez califica această noţiune ca o problemă de
capacitate a persoanei fizice, de capacitate a testatorului. Fiind o problemă de capacitate, ea urma să fie
supusă legii naţionale a testatorului, adică legea cetăţeanului olandez, astfel încât ar fi urmat să se aplice
legea olandeză.

De modul cum se solţiona problema calificării depindea solţia pe fond: dacă era calificată ca o problemă
de formă, conform dreptului francez, era supus legii locului încheierii testamentului, legea franceză, care
considera testamentul valabil. În schimb dacă ar fi fost o problemă de capacitate, ar fi fost supus legii
naţionale, testamentul nefiind valabil.

Efectele calificării

- sunt diferite după cum este vorba de conţinut sau legătura normei conflictuale.

- astfel, când obiectul calificării este reprezentat de conţinutul normei conflictuale, modul de soluţionare
a conflictului de calificări determină însăşi norma conflictuală aplicabilă, aşadar determină sistemul de
drept aplicabil şi implicit situaţia de fond.

- atunci când calificarea priveşte legătura normei conflictuale, modul de soluţionare a conflictului nu
influenţează norme conflictuale dar influenţează sistemul de drept aplicabil şi soluţia de fond.

Legea după care se face calificarea

Regula – art 2558 când determinarea legii aplicabile depinde de calificarea ce urmează a fi
dată unei instituţii de drept, se ia în considerare calificarea stabilită de
legea română.
Adică, regula este că în general, calificarea se face după legea instanţei
sesizate, adică după lex fori.
Argumente:
1. Normele conflictuale aparţin sistemului de drept al instanţei sesizate. Este
firesc atunci ca noţiunile normei conflictuale să fie interpretate tot după
acelaşi sistem de drept.
Există un principiu: eius est interpretari cuius est condere (acelui îi aparţine
interpretarea care a edictat normele de drept)
2. Numai legea forului este cunoscută în momentul în care urmează
calificarea. Legea aplicabilă pe fond raportului juridic (lex causae) nu este
cunoscută în acest moment, ci urmează a fi stabilită în urma calificării şi
trimiterii operate de noul Cod.
Excepţii 1. În caz de retrimitere, calificarea se face după legea străină a instanţei
care a retrimis
2. Natura mobiliară sau imobiliară a bunurilor determină potrivit legii
locului unde acestea se află sau sunt situate.
3. În cazul în care avem de a face cu instituţii juridice necunoscute legii
forului, aceste instituţii vor fi reglementate după sistemul de drept care le
cunoaşte şi prin urmare le recunoaşte.