Curs 1-2: Reumatismul articular acut: definiţie, diagnostic, kinetoterapie

specifică (4 ore)

Reumatologia este o ramură a medicinei interne, o disciplină care se ocupă cu studiul

şi tratamentul bolilor sistemului osteoarticular acute sau cronice de cauze diverse, afecţiuni
însotite de durere, tumefacţie şi impotenţă funcţională, afectând de obicei articulaţiile.
Cuvântul reumatism derivă de la cuvantul grec ,,rheuma’’ - ,,curgere’’. Bolile
reumatice se caracterizează prin leziuni inflamatoare sau degenerative ale ţesuturilor
conjunctive articulare sau periarticulare. Aceste boli au etiologie variată şi evoluţie cronică.
Din punct de vedere biomecanic sistemul articulaţiei singulare poate fi considerat ca
unitate morfofuncţională a aparatului kinetic (Sbenghe, T., 2002). Structurile sau
componentele sistemului articulaţiei singulare sunt: osul, cartilajul, ligamentul, tendonul
(denumite componenta rigidă articulară), articulaţia sinovială, muşchiul, receptorul senzitiv şi
neuronul.
Ca urmare, din punct de vedere clinic şi terapeutic, bolile reumatice pot include
afectări ale acestor structuri dar se deosebesc de manifestările pseudoreumatice ale altor boli
care pot afecta articulaţia.
Un rol determinant în diagnosticarea unei boli reumatice, alături de examenul
aparatului locomotor, îl are examenul clinic complet al celorlalte aparate şi sisteme, integrând
astfel suferinţa reumatică în contextul clinic general.
Clasificarea bolilor reumatice
La nivel mondial s-au elaborat numeroase clasificări ale bolilor reumatice, pe baza mai
multor criterii: clinic, etiologic, patogenetic. Unele dintre aceste clasificări grupează bolile
reumatice bazându-se pe aspecte unilaterale şi fără aplicabilitate practică. Desi termenul de
reumatism a devenit aproape sinonim cu „suferinţa articulară", trebuie să se precizeze totuşi
că exista şi forme de reumatism nearticulare (abarticulare), atunci când sunt afectate ţesuturi
conjunctive şi musculare periarticulare.
De aici şi cea mai acceptabilă clasificare, care împarte reumatismul ca boală, în doua
mari categorii, şi anume: articular şi nearticular (sau abarticular).
Reumatismul articular cuprinde doua grupe mari, şi anume:
- reumatisme inflamatorii şi infecţioase - artritele;
- reumatisme degenerative - artrozele.
 Reumatismul abarticular poate fi definit ca fiind suferinţa inflamatorie a părţilor moi
periarticulare: muşchi, tendoane, ligamente, burse. În funcţie de structura afectată, se descriu
periartrite, fibrozite, tendinite, entezite, bursite, epicondilite.

Reumatismul articular acut (RAA) este o boală inflamatorie articulară acută

provocată de acţiunea toxinelor streptococului betahemolitic grup A, fiind expresia clinică a
unui conflict imunologic care afectează cordul, articulaţiile, sistemul nervos şi ţesutul
subcutanat, mai frecvent la copiii intre 4 şi 15 ani.
Reumatismul articular acut este o boală a ţesutului conjunctiv, interesând întregul
organism, afectând cu predilecţie cordul şi articulaţiile; are caracter infectios, debut acut şi
evoluţie cronică, întreruptă de perioade de acutizare. Manifestările articulare ale RAA sunt
trecătoare, vindecându-se fără urme dar cele cardiace sunt importante şi grave, putând
conduce la invaliditate (endocardita, miocardita) sau moarte. Importanţa carditei reumatismale
reiese din faptul ca peste 40% din totalul bolilor cronice de inimă sunt de origine reumatică,
iar înainte de 30 de ani proporţia creşte la 90%.
Etiopatogenie
Reumatismul articular acut apare întotdeauna după o angină (infecţie faringiană) cu
streptococ betahemolitic de grup A, netratată cu antibiotice şi este încă frecvent. Agresiunea
streptococică explică tabloul clinic de stare infecţioasă acută, subacută, evolutivă sau
recidivantă printr-un mecanism infecţios alergic. Rolul streptococului hemolitic din grupul A
este dovedit de angina streptococică care precedă boala (evidentă clinic în 40% dintre cazuri
şi bacteriologic, în 100%) şi de eficacitatea profilaxiei de lungă durată cu penicilină, care
reduce mult frecvenţa recidivelor. Apariţia bolii depinde de natura streptococului, dar şi de
receptivitatea individului. Infecţia streptococica iniţiala se exteriorizează sub forma unei
angine banale eritematoase sau eritemato-pultacee. Perioada de latenţă - în medie 18 zile -
permite instalarea procesului imuno-alergic.
Tablou clinic
Primele manifestări clinice apar la 2 - 4 săptămâni după apariţia unei
faringoamigdalite cu streptococ betahemolitic grup A, de cele mai multe ori nediagnosticată
şi, în consecinţa, netratată.
Debutul este de obicei brusc, printr-o poliartrită (reumatism care atinge mai multe
articulaţii) şi febră ridicată. Articulaţiile atinse sunt cele mari (genunchi, coate); ele sunt
calde, dureroase şi mărite în volum. Aceste artrite sunt caracterizate prin aspectul lor trecător
şi schimbător; ele regresează fără a lăsa sechele.
 Dupa 1-3 săptămâni de la vindecarea anginei streptococice începe perioada de stare,
caracterizată prin:
- Manifestări generale: febra aproape constantă, mai ales la copii şi adolescenţi, cu puseuri de
hipertermie la fiecare nouă atingere articulară sau viscerală, tahicardie, persistând şi după
normalizarea temperaturii, paloare, transpiraţii abundente.
- Manifestari articulare: artrita (la cca 75% dintre bolnavi), sub formă de poliartrită acută
migratorie, asimetrică, fugace, care interesează câteva articulaţii în acelasi timp, în special
cele mari (şold, genunchi, tibio-tarsiene), având caracter inflamator (tumefiere, căldura,
congestie şi dureri); caracteristica de „migratorie" este conferită de faptul că inflamaţia
articulară se mută de la o articulaţie la alta (durata medie pentru o atingere articulară fiind de
1 - 5 zile); mişcările articulare sunt foarte dureroase; cu sau fără tratament poliartrita se
vindeca fără sechele.
- Manifestări cutanate: noduli subcutanaţi Meynet de mărimea bobului de mazăre, nedureroşi,
localizaţi în jurul articulaţiilor inflamate, eritem marginat (erupţie cutanată localizată pe
trunchi şi membre cu respectarea feţei, nepruriginoasă şi fugace).
- Manifestări cardiace: cardita apare la 40-90% dintre pacienţi în cursul atacului iniţial al
RAA şi reprezintă cea mai importantă manifestare clinică a bolii.
- Manifestări pleuropulmonare: pleurezia reumatismală, pneumonia reumatismală.
- Manifestări renale: glomerulonenefrită focală, nefrite.
- Manifestări digestive: hepatite, diaree, dureri abdominale, uneori având caracter pseudo-
apendicular.
- Manifestări neurologice: coreea Sydenham (mişcări coreiforme, involuntare şi dezordonate
ale extremitatilor, atenuate de repaus şi dispărând în somn).
Complicaţii
Acestea pot surveni la mult timp după instalarea bolii. Bolnavul poate prezenta atunci
o afectare hemodinamica cu insuficienţa cardiacă. Uneori se asistă la migrarea germenilor, cu
ocazia unei infecţii, pe valvulele inimii (deoarece acestea au fost lezate), ceea ce antrenează o
endocardita, şi uneori reluarea puseului reumatismal.
Tratamentul şi profilaxia reumatismului articular acut
- Implică tratamentul curativ al atacului acut de boală şi profilaxia bolii.
a. Tratamentul în faza acută
a.1. Tratament igienodietetic.
Pacientul necesită repaus la pat 2-3 săptămâni, 4-6 săptămâni la cei cu cardită
reumatismală. Activitatea se reia după 4 săptămâni - când nu a aparut cardita - după 2-3 luni -
în caz de cardita minimă şi după 3-6 luni (urmate de alte 6-12 luni de activitate redusă) cand
exista cardită severă.
a.2. Tratamentul cu antibiotic.
Antibioterapia cu penicilina G, eritromicina în caz de alergie la penicilină. Toate
infecţiile acute streptococice se trateaza cu doze bactericide de penicilina.
a.3. Tratamentul antiinflamator
b. Tratamentul profilactic
Profilaxia primară a reumatismului articular acut constă în administrarea de
antibiotice oricarui pacient tânăr care are o infecţie faringoamigdaliană.
Profilaxia secundară se face in scopul prevenirii recidivelor prin administrarea de
antibiotice la intervale regulate.
Obiectivele asistentei kinetologice in procesele inflamatorii articulare se stabilesc în
functie de fazele lor (acută, subacută, cronică).