CURS 8

Sindromul metabolic
Definiție.Epidemiologie.Patogenie

* Factorii de risc asociați cu diabetul zaharat au fost observați pe la

inceputul anilor 1920, însă termenul de „Sindrom Metabolic” a
fost inițial introdus in anul 1950, fiind mult mai frecvent utilizat
abia pe la inceputul anilor 1970.
Expresia de „Sindrom Metabolic” a fost folosită in 1977 de către
Herman Haller, ce studia factorii de risc asociați cu ateroscleroza.
* Termenul a fost utilizat pentru a se putea face referință la o
singură patologie ce inglobează mai mulți factori, precum :
obezitate, diabet zaharat, lipidele și acidul uric ( predispoziția la
gută) cu valori crescute, steatoză hepatică, și cum combinația
acestora cresc considerabil riscul de dezvoltare a aterosclerozei.
* În același an, Singer a folosit aceeași denumire pentru a descrie
asociațiile dintre hiperlipoproteinemie și obezitate, gută, diabet și
hipertensiune.
În 1988, Gerald Reaven elaborat teoria în care
rezistența la insulină ar fi de fapt factorul
comun ce provoacă „constelația de
anormalități”, denumită în același an de G.R.
ca fiind „Sindromul X”.
Există numeroase definiții pentru SM, însă
toate au un numitor comun, și anume că
patologia asociază o multitudine de factori de
risc și anomalii metabolice, ce cresc
considerabil riscul de BCV și DZ.
Criteriile metabolice pentru definirea SM,
poartă numele de „Standard de platină” și sunt
următoarele :
Obezitatea – în special cea abdominală
Sindromul dislipidemic
Alterarea glicemiei
Insulinorezistența
HTA+ Anomalii vasculare
Statusul protrombotic
Statusul proinflamator
Factorii hormonali
Cauzele și mecanismele prin care patologia își
face apariția sunt complexe, tocmai pentru că
există un sistem „multiplex” de factori ce
interacționează între ei : de mediu, genetici,
metabolici, hormonali, etc.
Studiile epidemiologice efectuate de către IDF,
indică o prevalență a SM de 16-37%, aceste
procente fiind influențate de criteriile de
diagnostic sau caracteristicile populației
inclusă în studiu.
Aproximativ 8.4% din adulți
suferă de efectele adverse ale
acestei patologii, ceea ce a cauzat
622,144 decese. De asemenea 33
de studii conduse de IDF, au
demonstrat faptul că Europa este
regiunea cu cele mai multe cazuri
de DZ de tip 2 la tineri (copii).
Studiul „GOOD” a fost folosit pentru a investiga riscul
cardiometabolic în pacienții cu HTA.
A fost realizat în 4 regiuni (Nord-Vestică, Mediteraniană,
Atlantică și Centrală) din Europa, și cuprinde 289 de
locații.
Prevalența SM arată o afectare de 68% în Europa
Centrală, 60% în regiunea Atlantică, 52% Mediteraniană și
50% în N-V Europei.

Astfel cele mai multe cazuri de ICC, hipertrofie

ventriculară stângă, angină pectorală stabilă/instabilă, și
boli coronariene au fost înregistrate în Europa Centrală,
împreună cu o lipsă a activității fizice( fiind cea mai
scăzută în comparație cu restul regiunilor europene).
 Complicații.Screening
Tabloul clinic al SM, nu este
intotdeauna prezent, semnele și
simptomele fiind de multe ori fie
incerte, fie absente, când vine
vorba de pacienți asimptomatici
cu profil lipidic sau alte teste
biochimice sugestive.
Abordarea clinică a SM, cuprinde 3
pași importanți :
Screening-ul activ
Evaluarea globală : diagnostic
complet + evaluarea RCV
Managementul clinic
În urmatoarea figură este prezentat
screening-ul SM prin identificarea
taliei hipertensive
 
Pentru efectuarea screening-ului este nevoie
de un prescreening , unde persoanele cu risc
crescut cardiovascular, sau cu alte
comorbidități prezente vor fi măsurați pentru a
obține CA și TA.
Din aceste 2 date, vom putea deduce dacă
persoana are sau nu ”talia hipertensivă”,
urmând ca mai apoi să se efectueze screening-
ul propriu zis : dozarea glicemiei a jeun,
profilul lipidic complet ( TG / HDL/ LDL etc.)
Riscurile SM sunt motivul pentru care
prevalența este in continuă creștere, și odată
cu ea și scăderea speranței la viață.
Iată câteva riscuri și complicații pe care SM le
induce cu timpul pacienților :
Riscul de BCV
Riscul diabetogen
Riscul de apariție a ficatului gras non-alcoolic
Riscul oncogen
Riscul de apnee în somn
Managementul SM
Obiectivele primare vizează scăderea RCV, si a
riscului diabetogen. Metodele trebuie să
acționeze pe SM în totalitate, fiind incluse aici
toate componentele, asociațiile și complicațiile
sindromului.
Exact ca și la obezitate, tratamentul poate fi
farmacologic și non-farmacologic.
Terapia este bazată pe scorul Framingham, astfel
prezența BCV/DZ tip 2, face ca farmacoterapie să
fie indispensabilă tratamentului.
Tratamentul non-farmacologic cuprinde :
1. Dietoterapie
2. Combaterea sedentarismului prin activitate
fizica susținută
3. Excluderea fumatului permanent din viața
pacientului
4. Interzicerea consumului de alcool în exces
5. Controlul somnului : 7-9h/zi
Tratamentul farmacologic cuprinde :
1. Reducerea riscului aterogenic, prin
ameliorarea dislipidemiei
2. Controlul TA
3. Ameliorare IR
4. Scăderea inflamației clinice și a markerilor
proinflamatori
5. Prevenire/Limitarea leziunilor
aterosclerotice
6. Efecte adverse minime
Un rol major în respectarea tratamentului și în
reducerea apariției complicațiilor, îl joacă
educația terapeutică.
Astfel persoana trebuie motivată, indrumată, și
responsabilizată pentru ca aderența la
tratament să fie maximă.
Precum și la obezitate, dislipidemie și
diabet, tratamentul profilactic rămâne cea
mai bună metodă de tratament impotriva
acestor patologii.