Sunteți pe pagina 1din 25

Codurile de buna practica - guvernanta corporativa

CODURILE DE BUNA PRACTICA - GUVERNANTA


CORPORATIVA

In practica internationala, cele mai multe solutii de implementare a politicii


si principiilor guvernantei corporative au luat forma codurilor de buna practica si
ele apar ca reglementari sau indrumatoare, indiferent de format si de tara, si
reprezinta o modalitate de organizare si de conducere a organizatiilor si a
serviciilor publice.

In Uniunea Europeana au fost adoptate peste 35 de coduri, respectiv


aproape fiecare tara are cel putin un cod de guvernanta corporativa.

Marea Britanie detine cel mai mare numar de coduri de guvernanta


corporativa, aproximativ o treime din totalul codurilor emise de tarile membre ale
Uniunii Europene si a acceptat si coduri internationale si paneuropene.

Majoritatea acestor coduri au fost emise dupa 1997, respectiv dupa


scandalurile financiare si cazurile de faliment ale unor companii britanice cotate
pe piata de capital.

In Romania exista un Cod al guvernantei corporative realizat


de Initiativa privind Guvernanta Corporativa pe Democratia Economica
din Romania[1].

La inceputul anilor `90, in SUA existau mai multe legi pentru companiile
cotate la bursa, precum Legea Sarbanes-Oxley, care contin reguli detaliate
pentru conducerea adecvata a companiilor.

In domeniul guvernantei corporative, in ultimele decenii, cea mai


mare contributie privind dezvoltarea acesteia o are Marea
Britanie, prin elaborarea unor rapoarte si coduri etice.

Onoarea de a fi elaborat primul Cod de Conducere Corporativa, in 1992,


care contine 19 recomandari, ii revine lui SIR ADRIAN CADBURY, presedintele
companiei Cadbury, care s-a aflat la baza Codului Bursei Londoneze.

Codul Cadbury stabilea pentru prima oara regulile de baza ale administrarii
unei companii pentru a se obtine cresterea eficientei, concomitent cu un
comportament nediscriminatoriu fata de actionari.

In timp, aproape toate companiile transnationale si-au definit propriile


coduri de bune practici, devenind din ce in ce mai transparente fata de
actionari, in mare parte datorita cresterii activismului acestora, dar si pentru ca,
fiind listate la bursa, erau interesate sa aiba o imagine buna fata de furnizorii de
fonduri.

RAPORTUL CADBURY a fost elaborat in scopul prevenirii unor scandaluri


financiare similare si al recastigarii increderii publicului si investitorilor in
practicile de guvernare ale companiilor.

Seria de rapoarte inceputa de Sir Adrian Cadbury, in anul


1992, admitea nevoia constituirii unor comitete de audit, utilizarea pe
scara larga a directorilor executivi independenti (directori nonexecutivi),
care nu au responsabilitate manageriala in cadrul organizatiei.

CODUL CADBURY, structurat pe 19 recomandari principale[2], se


prezinta astfel:

R1. Consiliul de administratie ar trebui sa se reuneasca in mod regulat, sa detina


controlul eficace si total asupra companiei si sa monitorizeze managementul executiv.

R2. Ar trebui sa existe o segregare a responsabilitatilor conducerii care sa fie acceptata


in intreaga organizatie pentru a se asigura echilibrul puterii si autoritatea, astfel incat niciun
individ sa nu aiba puterea absoluta de decizie.

R3. Consiliul de administratie ar trebui sa includa directori nonexecutivi in masura in


care perspectivele acestora sa poata fi luate in considerare.

R4. Consiliul de administratie ar trebui sa aiba un program formal, ce trebuie sa


cuprinda problemele semnificative ce necesita decizia consiliului de administratie, astfel
incat conducerea si controlul companiei sa fie bine stabilite.

R5. Ar trebui sa existe o procedura aprobata pentru directori, in promovarea sarcinilor


specifice, astfel incat sa poata primi consiliere profesionala independenta, daca este cazul,
servicii suportate de companie.

R6. Toti directorii ar trebui sa aiba acces la consilierea si serviciile secretariatului


companiei, care este responsabil in fata consiliului de administratie pentru asigurarea
procedurilor ce trebuie urmate de catre acesta, precum si pentru regulile si reglementarile
ce trebuie aplicate.

R7. Directorii nonexecutivi ar trebui sa aduca o judecata independenta in ceea ce


priveste problemele de strategie, performanta, resurse, inclusiv a numirilor-cheie si a
standardelor de conduita.

R8. Majoritatea directorilor nonexecutivi ar trebui sa fie independenti fata de management


si fara obligatii fata de o respectiva companie, ceea ce ar putea sa interfereze, din punct de
vedere material, cu exercitiul judecatei independente, fara a pune la socoteala comisioanele si
actiunile acestora.

R9. Directorii nonexecutivi ar trebui sa fie numiti in functie, in termeni specifici, si


renumirea acestora nu ar trebui sa se faca automat.

R10 Directorii nonexecutivi ar trebui sa fie selectati in urma unui proces formal si atat
. acest proces, precum si numirea acestora ar trebui sa reprezinte o preocupare a intregului
consiliu de administratie.

R11. Contractele de servicii ale directorilor nu ar trebui sa depaseasca o perioada de trei


ani fara aprobarea actionarilor.

R12 Ar trebui sa fie dezvaluite toate informatiile relevante referitoare la remuneratia


. directorilor, a presedintelui consiliului de administratie, precum si a celor mai bine platiti
directori din Marea Britanie.

R13 Remuneratia directorilor executivi ar trebui sa fie supusa recomandarilor comitetului de


. remuneratie, care ar trebui sa fie alcatuit, cel putin ca majoritate, din directori nonexecutivi.

R14 Tine de datoria consiliului de administratie sa prezinte o evaluare echilibrata si


. inteligibila a pozitiei companiei.

R15 Consiliul de administratie trebuie sa se asigure ca este mentinuta o relatie obiectiva


. si profesionala cu auditorii.

R16 Consiliul de administratie ar trebui sa stabileasca un comitet de audit alcatuit din


. cel putin trei directori non-executivi cu termeni de referinta scrisi, care sa descrie clar
autoritatea si sarcinile acestui comitet.

R17 Directorii ar trebui sa-si explice propriile responsabilitati in pregatirea conturilor


. alaturi de o declaratie a auditorilor, ce prezinta raportarea responsabilitatilor.

R18 Directorii ar trebui sa raporteze asupra eficacitatii sistemului de control intern al


. companiei.

R19 Directorii ar trebui sa raporteze faptul ca propria companie reprezinta o preocupare


. continua, impreuna cu presupunerile sustinute sau calificarile ce sunt necesare.

Raportul Cadbury nu recomanda schimbarea consiliului unitar de


administratie, care se practica pe scara larga in Marea Britanie si Irlanda de Nord,
si nici nu era in favoarea obligativitatii conformarii,totusi a fost primit cu
ingrijorare de companiile listate la bursa. Raportul Cadbury socotea necesar ca
aceste companii sa-si declare gradul de conformare, fara sanctiuni,
singura sanctiune fiind dezaprobarea si posibilitatea retragerii
investitorilor si actionarilor.
Raportul Cadbury din 1992, unul dintre cele mai cunoscute si acceptate
documente pe plan international, descrie Guvernanta Corporativa astfel:

Economia unei tari depinde de modul de conducere si eficienta companiilor


sale. Astfel, eficacitatea cu care consiliile lor de administratie isi indeplinesc
responsabilitatile determina pozitia competitiva a Marii Britanii. Aceste consilii
trebuie sa fie libere sa-si conduca, in mod pozitiv, companiile, dar sa-si exercite
aceasta libertate intr-un cadru de responsabilitate eficace. Aceasta reprezinta
esenta oricarui sistem de guvernanta corporativa. (Paragraf 1.1.)[3]

In lume se constata un proces de globalizare, iar guvernanta corporativa


este unul dintre factorii acestui fenomen de generalizare a bunelor practici, asa
cum s-a observat in domeniul Standardelor Internationale de Contabilitate.

In acest sens, reglementarile Uniunii Europene au stabilit ca acele companii


din tarile membre, care erau cotate la bursa, sa adopte Standardele
Internationale de Contabilitate, pana in 2005, si in acest fel Europa va deveni o
singura piata echitabila.

In 1993 s-a publicat RAPORTUL PAUL RUTTEMAN, care a luat in considerare


modul de implementare a recomandarilor Cadbury. Concluzia a fost ca orice
companie listata la bursa trebuie sa raporteze asupra controlului intern
financiar.

In 1994 apar STANDARDELE VIETII PUBLICE ALE LORDULUI NOLAN, care


reitereaza necesitatea asigurarii dezvoltarii unei etici in sectorul public, ca
urmare a acuzatiilor de abuz in serviciu si mita, caracteristici ale anilor `90 in
Marea Britanie si sunt inaintate parlamentului prin Raportul lordului NEILL si
Raportul lordului WICK.

PRINCIPIILE NOLAN[4] reprezinta un set de standarde care se refera la


oamenii din viata publica, inalti functionari publici, functionarii publici sau
persoane care lucreaza in sectorul public, pe care le prezentam in continuare:

P1. Altruismul - Detinatorii de posturi publice ar trebui sa ia decizii doar in


termenii interesului public. Nu ar trebui sa ia decizii in vederea unor castiguri
financiare sau a altor beneficii materiale pentru ei insisi, pentru familia lor sau
pentru prietenii lor.

P2. Integritatea - Detinatorii de posturi publice nu ar trebui sa se


indatoreze din punct de vedere financiar sau sa aiba alte asemenea obligatii
fata de indivizi sau organizatii din exterior care i-ar putea influenta in
indeplinirea sarcinilor de serviciu.

P3. Obiectivitatea - In indeplinirea unor actiuni publice, inclusiv intalniri


publice, acordarea contractelor sau recomandarea unor indivizi pentru
recompensare sau alte beneficii, detinatorii de posturi publice ar trebui sa se
bazeze doar pe meritul acelei/acelor persoane.
P4. Responsabilitatea - Detinatorii de posturi publice sunt responsabili
pentru deciziile si actiunile lor in fata publicului si trebuie sa se supuna pentru
examinare in fata oricarui fel de scrutin corespunzator pentru postul detinut.

P5. Sinceritatea - Detinatorii de posturi publice ar trebui sa fie pe cat posibil


sinceri in ceea ce priveste deciziile si actiunile pe care le intreprind. Ar trebui sa
ofere motive pentru ceea ce intreprind si sa restrictioneze informatiile doar atunci
cand interesul general al publicului o cere in mod clar.

P6. Onestitatea - Detinatorii de posturi publice au datoria sa declare orice


interese private ce au legatura cu interesele publice si sa intreprinda pasii
necesari rezolvarii oricaror conflicte ce ar putea aparea, astfel incat sa se
protejeze, in orice moment, interesele publicului.

P7. Conducerea (conduita) - Detinatorii de posturi publice ar trebuie sa


promoveze si sa sustina aceste principii prin conduita lor si prin exemple.

Codul Nolan cuprinde sapte principii solide care sa poata fi utilizate ca baza
pentru dezvoltarea unor seturi mai dezvoltate de coduri pentru organizatiile din
sectorul public.

Codurile, declaratiile, principiile sunt o recunoastere a faptului ca sustin


valoarea corporativa a unei organizatii si reprezinta un bun inceput in
asigurarea atingerii standardelor de etica corporativa. Pentru aceasta este
necesara o intelegere aprofundata a modului de implementare a standardelor
corespunzatoare de etica corporativa, astfel incat principiile acestora sa fie
cunoscute in intreaga organizatie, dar si de terti, parteneri ai acestora.

Implementarea standardelor de etici corporative contribuie, pe


termen lung, la schimbarea culturilor si a atitudinii atat a
companiei/organizatiei, cat si a actionarilor/mandatarilor din
conducere, ceea ce asigura reputatia afacerii.

In 1995, Marea Britanie s-a confruntat cu probleme legate de plata unor


comisioane substantiale pentru inalti demnitari de catre grupurile de interese.
Confederatia Industriei din Marea Britanie emite RAPORTUL RICHARD GREENBURY,
care s-a constituit intr-un cod de buna practica pentru stabilirea si dezvaluirea
salariilor directorilor. Astfel, Codul GREENBURY stabilea necesitatea unui
comitet de remuneratie alcatuit din directorii
nonexecutivi pentru stabilirea remuneratiei directorilor executivi si care sa
raspunda in fata actionarilor printr-un raport anual. Comitetul de remuneratie ar
trebui sa evite remunerarea performantelor slabe, nejustificate si sa stabileasca un
mecanism de sanctionare a acestora.
Tot in 1995, comitetul fondat de Bursa de Actiuni din Londra,
Confederatia Industriei din Marea Britanie, Institutul Directorilor, Asociatia
Nationala a Fondurilor de Pensii si de catre Asociatia Companiilor de Asigurari
din Marea Britanie a elaborat RAPORTUL RONNIE HAMPEL.
COMITETUL HAMPEL a fost primul succesor al Raportului Cadbury si a avut
ca obiective amendarea si imbunatatirea acestuia, structura consiliilor de
conducere, rolul directorilor nonexecutivi si rolul actionarilor privind
implementarea guvernantei corporative.

Raportul Hampel decidea ca directorii trebuie sa verifice eficacitatea


controlului intern, dar nu trebuie sa raporteze despre aceasta. In acelasi timp, a
fost sustinuta ideea implementarii auditului intern, care nu era
obligatorie. Totusi, necesitatea functiei de audit intern se recomanda sa fie
verificata anual.

In anul 1998 se publica CODUL COMBINAT pe baza recomandarilor furnizate


de Raportul Cadbury, precum si a celorlalte observatii privind guvernanta
corporativa. Codul Combinat a devenit o cerinta obligatorie pentru
companiile cotate la bursa de actiuni si, de fapt, reprezenta o combinatie
simpla a codurilor anterioare, asa cum rezulta in cele ce urmeaza:

CODUL COMBINAT[5]

COMPANIILE

A. Directorii

A.1. Consiliul de administratie - fiecare companie ar trebui condusa de


un consiliu de administratie eficient, care este colectiv responsabil de succesul
companiei.

A.2. Presedintele si directorul executiv - ar trebui sa fie o separare


clara a responsabilitatilor de la varful companiei, intre conducerea consiliului de
administratie si responsabilitatea executiva a conducerii afacerilor companiei.
Nu ar trebui sa existe o singura persoana cu drept majoritar de decizie.

A.3. Stabilitatea consiliului de administratie si independenta -


consiliul de administratie ar trebui sa includa o stabilitate intre directorii
executivi si directorii nonexecutivi (in particular, directori non-executivi
independenti), astfel incat nici o persoana sau grup restrans de persoane sa
domine puterea de decizie a consiliului.

A.4. Numirea in consiliul de administratie - ar trebui sa existe o


procedura formala, riguroasa si transparenta pentru numirea noilor directori in
consiliu.

A.5. Informarea si dezvoltarea profesionala consiliului de


administratie ar trebui sa i se furnizeze, periodic, informatii intr-o forma si o
calitate adecvata, pentru a imbunatati luarea deciziilor. Toti directorii ar trebui
sa primeasca oferte de numire in consiliul de administratie pentru a-si actualiza
si reimprospata, in mod regulat, cunostintele si capacitatile profesionale.

A.6. Evaluarea performantei - consiliul de administratie ar trebui sa


initieze o evaluare anuala, formala si riguroasa, a performantelor proprii, precum
si pe cele ale comitetelor si directorilor.

A.7. Realegerea - toti directorii ar trebui inscrisi pentru realegere la


intervale regulate, pentru continuarea performantelor satisfacatoare. Consiliul
de administratie ar trebui sa asigure o reimprospatare planificata si progresiva
a acestuia.

B. Remuneratia

B.1. Nivelul si realizarea remuneratiei - nivelurile de remuneratie ar


trebui sa fie suficiente pentru atragerea, retinerea si motivarea calitatii
conducerii, dar o companie ar trebui sa evite platirea a mai mult decat este
necesar. Remuneratia directorilor executivi ar trebui astfel structurata incat un
procent semnificativ din aceasta sa fie legat de performanta individuala si
corporativa.

B.2. Procedura - ar trebui sa existe o procedura formala si transparenta


pentru dezvoltarea politicii de remunerare a directorilor executivi si pentru
fixarea pachetelor de remuneratie ale directorului. Nici un director nu ar trebui
sa-si stabileasca singur remuneratia.

C. Contabilitatea si auditul

C.1. Raportarea financiara - consiliului de administratie ar trebui sa i se


prezinte o evaluare echilibrata si usor de inteles a pozitiei companiei si a
perspectivelor sale.

C.2. Controlul intern - consiliul de administratie ar trebui sa sustina un


sistem integru de control intern pentru asigurarea investitiilor si bunurilor
companiei.

C.3. Comitetele de audit si auditorii - consiliul de administratie ar trebui


sa stabileasca aranjamente formale si transparente pentru aplicarea principiilor
de control, raportarea financiara si mentinerea unei relatii apropiate cu auditorii
companiei.

D. Relatiile cu actionarii

D.1. Dialogul cu actionarii institutionali - ar trebui sa existe un dialog


cu actionarii bazat pe intelegerea comuna a obiectivelor. Consiliul detine
responsabilitatea asigurarii unui dialog satisfacator cu actionarii.

D.2. Utilizarea constructiva a adunarilor generale ale membrilor -


consiliul de administratie ar trebui sa utilizeze adunarea generala a membrilor
in vederea comunicarii cu investitorii si sa-i incurajeze sa participe la actiunile
companiei care le afecteaza interesele.

E. Actionarii institutionali

E.1. Dialogul cu companiile - actionarii institutionali ar trebui sa intre in


dialog cu companiile pe baza intelegerii comune a obiectivelor.

E.2. Evaluarea informatiilor oferite de conducere - la evaluarea


aranjamentelor conducerii companiei, mai ales in privinta celor legate de
structura consiliului de administratie si compozitia acestuia, actionarii
institutionali ar trebui sa cantareasca toti factorii relevanti adusi in atentia lor.

E.3. Votul actionarilor - actionarii institutionali au responsabilitatea de a


se folosi de dreptul de vot.

In teorie, Codul Combinat este voluntar, dar este acceptat de


majoritatea companiilor datorita presiunii exercitate de investitori
asupra celor care nu se conformeaza.

In acest moment a devenit clar ca implementarea principiilor guvernantei


corporative avea o conotatie relevanta pentru companiile si organizatiile ce nu
erau cotate la bursa.

Unele companii pot fi criticate de investitori pentru neconformare, in timp


ce alte companii pot da explicatii corecte asupra ariilor si circumstantelor
neconformarii.

Principiul conformeaza-te sau explica, recomandat de Codul


Combinat, este acceptat in practica de companii din dorinta de a face parte din
acest club select al celor ce sunt adeptii transparentei si respectarii codurilor si
pentru a nu mai fi nevoite sa explice de ce nu se conformeaza.

In Marea Britanie, in sectorul public, au fost adoptate elemente


aplicabile Codului Combinat, iar versiuni ale cerintelor conducerii corporative
sunt obligatorii pentru organizatiile din sectorul public, atat centrale, cat si
locale.

La nivel comunitar, Forumul European pentru Guvernare Corporativa


(FEGC) examineaza cele mai bune practici pentru statele membre.

In acest sens, FEGC a lansat o declaratie publica, in care precizeaza


ca principiul aplica sau explica obliga companiile sa justifice orice deviere de
la codurile de guvernanta corporativa.Comisarul pentru politica interna Charlie
McCreevy a declarat, cu ocazia lansarii principiului aplica sau explica ca
acesta este un element central al tipului de guvernare corporativa european[6].

In 1999, activitatea de dezvoltare a guvernantei corporative a fost


continuata prin RAPORTUL NIGEL TURNBULL, sprijinit de echipa fondata
de Institutul Contabililor Autorizati din Marea Britanie si Bursa de Actiuni din
Londra.

RAPORTUL TURNBULL se concentreaza pe dispozitiile Codului Combinat


referitoare la controlul intern. Saltul urias l-a reprezentat faptul ca a
confirmat necesitatea raportarii eficacitatii controlului intern pentru
intreaga organizatie, prin emiterea declaratiilor de control intern, nu numai
a celor de control financiar intern. De asemenea, un element important a fost
reprezentat de faptul ca acest raport a facut legatura cu Cadrul de control
COSO si sustinea necesitatea evaluarii riscurilor ca un prim pas pentru un bun
control intern.

Raportul Turnbull a constituit baza pentru dezvoltarea rapida


a managementului riscurilor in intreaga organizatie - ERM, care trebuia
incorporat in managementul general si in procesele de guvernanta ale
companiei.

In 1999, Institutul Contabililor Autorizati (ICA) din Marea Britanie si Tara


Galilor a publicat Controlul intern: Ghidul Codului Combinat pentru directori -
cunoscut, mai ales, ca Raportul Turnbull, care sustinea ca raportarile anuale sa
contina o declaratie asupra modului in care s-au aplicat principiile
conducerii corporative.

Lista de reguli cuprindea, printre altele, urmatoarele:

conformarea cu Codul Combinat;

alegerea directorilor de catre actionari la intervale nu mai mari de


trei ani;

revizuirea anuala a sistemelor de control intern;

stabilirea unui comitet de audit constituit din cel putin trei


directori nonexecutivi.

In anii 2001-2002[7], scandalurile financiare ale companiilor din SUA au


condus la votarea LEGII SARBANES-OXLEY, numita astfel dupa numele celor doi
senatori care au sponsorizat proiectul de lege.

Abordarea adoptata de aceasta lege pentru reglementarea companiilor este


diferita fata de principiile si stipulatiile din Marea Britanie, desi utilizeaza acelasi
principiu: conformeaza-te sau explica. In Marea Britanie, neconformarea fata de
acest principiu poate fi explicata intr-un numar relativ de situatii.

Legea Sarbanes-Oxley a adoptat principiul cu scopul de a imbunatati calitatea


si transparenta raportarilor financiare si interpretarea lor de catre profesionisti.

Din aceste considerente, penalitatile pentru neconformare sunt severe,


incluzand amenzi de pana la zece milioane USD, restituirea bonusurilor si
sanctiuni penale de pana la 25 de ani de inchisoare. Directorii care, in
cunostinta de cauza, certificau informatii financiare false puteau, astfel, sa fie
condamnati cu inchisoarea de pana la 25 de ani.

Schimbarile-cheie in guvernanta corporativa din SUA accentuau


responsabilitatea individuala si corporativa pentru rezultatele financiare ale
organizatiei, dar si pentru calitatea de membru si responsabilitatea comitetului de
audit.

SUA au asigurat pionieratul[8] in stabilirea standardelor pentru


reglementarea companiilor inregistrate. In prezent, faimoasa Lege Sarbanes-
Oxley, din 2002, stabileste limitele pentru noile reguli emise de Comisia
Instrumentelor Financiare Transferabile si a Valorilor Mobiliare - SEC[9].

Companiile inregistrate trebuie sa se conformeze la nenumarate dispozitii


privind independenta directorilor, comitetele de audit, comitetele de
guvernanta/numire, comitetele de compensatii, coduri de conduita in afaceri si
diferite informatii referitoare la consiliul de administratie si la directorii
companiei.

In mod special, companiilor cotate la Bursa de Actiuni din New York li se


impune sa aiba o functie de audit intern, iar comitetul de audit trebuie sa
asigure o supraveghere a auditului intern si sa se intalneasca, separat, cu
auditorii interni.

Directorii executivi si directorii de finante trebuie sa raspunda la un nou set


de reguli, inclusiv sa certifice ca:

declaratiile financiare si alte informatii de natura financiara din


rapoartele ce se refera la conditia si rezultatele companiei sunt
prezentate in mod corect din toate punctele de vedere;

trebuie sa-si asume responsabilitatea pentru conceptul si mentinerea


controlului, precum si evaluarea eficacitatii acestuia, prezentarea
detaliilor actiunilor de corectare pe care le-au intreprins;

trebuie sa aduca la cunostinta comitetului de audit si a auditorilor


externi a tuturor deficientelor semnificative in conceptul operatiunilor
controalelor interne financiare si a actelor frauduloase.

In plus, rigorile Sectiunii 404 declara ca o companie trebuie sa raporteze


asupra controalelor interne si sa furnizeze o declaratie in patru puncte:

declaratie referitoare la responsabilitatile managementului in stabilirea si


mentinerea unui control intern adecvat asupra raportarii financiare;

o declaratie ce identifica modelul utilizat de management in evaluarea


eficacitatii controlului intern al companiei asupra raportarii financiare;
evaluarea managementului si o declaratie referitoare la aceasta tema,
ce cuprinde eficacitatea controlului intern al companiei asupra
raportarii financiare de la sfarsitul anului financiar;

o declaratie care sa ateste ca auditorii au emis un raport de atestare a


evaluarii managementului.

Auditorii externi trebuie sa emita un raport de evaluare a managementului


privind controlul intern si procedurile de lucru pentru raportarea financiara
utilizand, in acest scop, standardele stabilite de Consiliul de Supraveghere a
Companiilor Publice.

Experienta SUA a furnizat o legatura puternica intre dezvaluirea


informatiilor referitoare la guvernanta, la managementul riscurilor si la controlul
intern, in baza prevederilor Sectiunii 404, de catre SEC, in calitate de organism
autoritar ale carei constatari sunt transmise pentru comentariile publice. Intre
timp, orice investigatie asupra unei companii inregistrate va fi inceputa cu
examinarea proceselor managementului riscurilor ce se utilizeaza si, de
asemenea, a sistemului de control intern practicat de catre companie.

Legea Sarbanes-Oxley printre altele, mai prevede[10]:

- Sectiunea 302 precizeaza necesitatea ca directorii sa certifice


declaratiile financiare si informatiile acordate auditorilor externi, ca fiind
complete si corecte, si sa aiba responsabilitatea in mentinerea si evaluarea
controlului intern.

In plus, Comisia Instrumentelor Financiare Transferabile si a Valorilor


Mobiliare - SEC a extins acest cadru asupra tuturor dezvaluirilor de informatii,
astfel incat sa includa si date nonfinanciare.

Legea Sarbanes-Oxley, ca si prevederile Codului Combinat, solicita ca un


comitet de audit sa fie format numai din directorii nonexecutivi
independenti, caruia i se cere sa organizeze un sistem/comitet pentru
receptionarea comentariilor si informatiilor de la potentiale semnale de
alarma, care apar in organizatie, si sa se asigure ca subiectele ridicate sunt
investigate si rezolvate adecvat.

Raportul anual trebuie sa dezvaluie orice slabiciune materiala identificata de


managementul organizatiei, care nu poate concluziona ca sistemul de control
intern asupra raportarii financiare este functional, daca exista probleme care sunt
neconforme/gresite ori nu au fost abordate. Raportul este subiect al auditului
extern.

Evaluarea controlului intern trebuie sa fie in conformitate cu un cadru


recunoscut, cum ar fi Modelul COSO, utilizat de majoritatea companiilor din SUA.

In acelasi timp, conformitatea cu Legea Sarbanes-Oxley este obligatorie si


pentru companiile britanice cotate la bursa din SUA, iar unele companii americane
au decis folosirea Codului Combinat al Marii Britanii ca baza pentru strategia de
abordare a managementului riscurilor. Noul cadru COSO-ERM, poate aduce
abordarile Marii Britanii si ale SUA mai aproape una de alta.

Sarbanes-Oxley ACT, versiunea americana a guvernantei corporative,


este din ce in ce mai des folosita ca fundament al guvernantei, deoarece
reprezinta o abordare mai apropiata de cadrul legislativ si orientata pe controlul
intern, spre deosebire de celelalte modele ale guvernantei utilizate in lume,
flexibile si vaste.

In SUA este relevanta cresterea recomandarilor conducerii


guvernamentale pentru organizatiile din afara SUA[11], care nu sunt cotate la bursa
americana, din cauza utilizarii, la scara tot mai larga, a LEGII SARBANES-OXLEY
care are cele mai mari cerinte si care este considerata un punct de reper pentru
celelalte coduri.

Marea Britanie, ca raspuns, a elaborat CODUL COMBINAT REVIZUIT, in


2003, cu principii si clauze mult mai dure referitoare la guvernanta corporativa
si actualizat cu RAPORTUL HIGGS, despre directorii non-executivi si RAPORTUL
SMITH, despre comitetele de audit. Din nou, desi Codul Combinat Revizuit
intentioneaza doar sa reglementeze companiile cotate la bursa
londoneza, principiile si clauzele sale sunt deja adoptate la o scara mai larga de
catre organizatiile din sectorul public si alte companii care realizeaza profit.

Andrew Chambers, membru al board-ului conducerii IIA[12] din SUA, unul


dintre cei mai reprezentativi teoreticieni ai auditului intern, primul autor al unui
manual de audit intern, a propus zece principii care trebuie urmate pentru
asigurarea implementarii guvernantei corporative:

P 1. Controlul factorilor interesati asupra organizatiei.

P 2. Completitudinea si fiabilitatea rapoartelor prezentate publicului.

P 3. Evitarea concentrarii excesive a puterii la varful organizatiei.

P 4. Componenta echilibrata a consiliului.

P 5. Un consiliu director foarte implicat.

P 6. Independenta puternica la nivelul consiliului director.

P 7. Monitorizarea cu eficacitate a activitatilor de catre consiliul director.

P 8. Evaluarea permanenta a competentei si angajamentului salariatilor.

P 9. Evaluarea riscurilor si instrumentelor de control intern utilizate.

P 10. Prezenta puternica a auditului intern in organizatie.


Initiativele europene[13] includ aparitia in Franta, in 1998, a RAPORTUL
VIENOT care, printre altele, sugereaza examinarea conducerii corporative
la nivel international pentru elaborarea unui ghid de guvernanta
corporativa la nivel european.

De asemenea, RAPORTUL WINTER, cunoscut ca Raport final al Grupului


asupra cadrului modern pentru LEGEA COMPANIEI IN EUROPA, a fost prezentat
COMISIEI UNIUNII EUROPENE in 2002 si contine recomandari pentru o reglementare
moderna a cadrului legislativ privind companiile europene. In acelasi timp,
Raportul WINTER aborda un numar de probleme legate de guvernanta corporativa,
precum rolul directorilor nonexecutivi si al directorilor, remuneratia managerilor,
responsabilitatea managerului pentru declaratiile financiare si practicile de audit,
acceptand sintagma utilizata de britanici, respectiv conformeaza-te sau explica.

Concluziile Raportului Jaap Winter si ale Comisiei UE, publicate in iunie


2003, in lucrarea Raportarea financiara si aspectele de audit ale conducerii
corporative[14], referitoare la Legea companiei si a conducerii
corporative, sustineau ca nu este necesar un cod al conducerii corporative
european separat ci o abordare bazata pe principiile Legii Sarbanes-
Oxley.

Comisia UE recomanda o echilibrare a puterii, astfel incat o singura


persoana sau grup de persoane sa nu aiba controlul total al companiei. De
aceea, cel putin pentru companiile cotate la bursa, intr-un consiliu de
directori unitar, rolul de presedinte si director executiv sa fie detinut de
persoane diferite, care sa fie echilibrat printr-un element nonexecutiv
independent. De asemenea, intr-o structura duala, consiliul de
administratie ar trebui sa aiba si alti membri in afara directorilor executivi si
atributiile comitetului de audit sa fie asigurate de consiliul de
conducere sau de directori nonexecutivi.

Alte recomandari includeau faptul ca directorii nonexecutivi ar trebui sa fie


independenti, iar companiilor ar trebui sa li se ceara o declaratie clara despre
guvernanta corporativa in rapoartele anuale. In acelasi timp, auditorii externi ar
trebui sa realizeze rapoarte detaliate si sa ofere o reprezentare asupra politicilor
contabile. De asemenea, se recomandau controale stricte asupra modului
de utilizare a auditorilor externi pentru serviciile oferite.

Comisia UE in prezent se afla in faza de a lua o hotarare in acest domeniu si


discutiile sunt orientate spre o adaptare a Legii companiilor in Europa.

Bursa de Actiuni din Toronto[15] crede ca o buna dezvaluire a


informatiilor ofera investitorilor o intelegere substantiala asupra modului in care
sunt luate deciziile care le pot afecta investitiile. In acest context, guvernanta
canadiana vine cu 14 principii referitoare la:
P1. Caracterul de proprietate al unei companii include procesul de
planificare strategica, administrarea principalelor riscuri, planificarea
succesiunii, politicile de comunicare, integritatea controlului intern.

P2. Independenta consiliului de administratie majoritatea directorilor


ar trebui sa fie independenti.

P3. Directori individuali din exterior conceptul de director din exterior


este explicat.

P4. Comitetul de numire nominalizarea si evaluarea directorilor.

P5. Evaluarea eficacitatii consiliului de administratie in mod


normal, aceasta evaluare este efectuata de comitetul de numire.

P6. Orientarea si educarea directorilor pentru directorii noi din cadrul


consiliului de administratie.

P7. Marimea efectiva a consiliului de administratie marimea


adoptata ar trebui sa asigure o competenta de decizie eficienta.

P8. Compensarea directorilor compensatiile ar trebui sa reflecte


responsabilitatile si riscurile specifice postului de director.

P9. Comitetul directorilor din exterior in mod normal ar trebui sa


fie alcatuite din directorii din exterior.

P10. Abordarea fata de guvernanta corporativa fiecare consiliu de


directori este responsabil pentru dezvoltarea unei abordari dupa ce au fost luate
in considerare aceste principii.

P11. Descrierea pozitiei obiectivele corporative pentru presedintele


consiliului de administratie ar trebui, de asemenea, sa fie dezvoltate.

P12. Independenta consiliului de administratie structurile consiliului de


administratie si ale aranjamentelor conducerii ar trebui sa promoveze
independenta.

P13. Comitetul de audit alcatuit doar din directori din exterior si


insarcinat cu supravegherea controlului intern si cu mentinerea legaturii cu
auditul intern si auditul extern.

P14. Consilierea externa ar trebui sa fie angajata atunci cand este cazul.

In Australia, Bursa de Actiuni[16] a emis un ghid prin intermediul


Consiliului de Guvernanta Corporativa, in 2003, pentru a mentine o piata eficace,
informata si pentru a pastra increderea investitorilor. Ghidul se bazeaza pe
urmatoarele zece principii:
P1. Stabilirea unei fundatii solide pentru management si pentru
supravegherea acestuia.

P2. Structura consiliului de administratie pentru crearea valorii.

P3. Promovarea competentei de decizie atat responsabila, cat si etica.

P4. Asigurarea integritatii in raportarea financiara.

P5. Dezvaluirea informatiilor cu promptitudine si intr-un mod echilibrat.

P6. Respectarea drepturilor actionarilor.

P7. Recunoasterea si administrarea riscurilor.

P8. Incurajarea imbunatatirii performantei.

P9. Remunerarea in mod corect si responsabil.

P10. Recunoasterea intereselor legitime ale actionarilor.

Din documentare rezulta ca procesul de perfectionare a practicilor corporative


continua si tot mai multe firme/companii si chiar tari sunt interesate de cunoasterea si
implementarea acestor principii din dorinta de a se constitui in parteneri de incredere
pentru tarile cu traditie in domeniu, ceea ce, in timp, va conduce la o aliniere a
culturilor din diferite tari in domeniul guvernantei corporative.

Principiile guvernantei corporative elaborate de OECD


In octombrie 1998, ministerele de finante ale tarilor membre ale G7 au lansat
un apel privind transparenta, calitatea, coerenta si comparabilitatea informatiilor
referitoare la pietele de capital. In particular, ele au facut apel la OECD ca, in
colaborare cu organismele internationale de reglementare, sa finalizeze pana in luna
mai 1999 elaborarea unui cod de principii pentru o administrare sanatoasa a
firmelor.

In dorinta de a introduce in afaceri cea mai buna practica, tarile membre


ale OECD state cu economii de piata puternic dezvoltate - au elaborat si
implementat conceptia de guvernanta corporativa a societatilor pe actiuni.
Aceasta conceptie stabileste totalitatea principiilor, regulilor si normelor prin
care se asigura administrarea si gestionarea de catre manageri a companiilor in
interesul investitorilor, respectiv al actionarilor firmei.

In 1999, OECD a publicat Principiile guvernantei corporative[17], care


cuprind principii referitoare la problemele in care administratorii au un rol-cheie
in ceea ce priveste drepturile actionarilor, tratamentul echitabil al actionarilor,
rolul actionarilor in guvernanta corporativa, oferirea de informatii si
transparenta lor, responsabilitatea consiliului de conducere, iar investitorii,
angajatii, creditorii si furnizorii sunt considerati un parteneriat pentru crearea
bunastarii.
Guvernanta corporativa este conceptul care a afectat cele mai multe dintre
tarile dezvoltate sau in curs de dezvoltare. Din aceste considerente, OECD a
pregatit un set general de principii ale guvernantei corporative care
incearca sa completeze sarcinile consiliului de administratie cu elementele
presante pentru democratiile care iau nastere si in care conceptul de companii
inregistrate poate fi slab dezvoltat.

Principiile globale[18] ale guvernantei corporative elaborate de


OECD sunt urmatoarele:

P1 Cadrul guvernantei corporative ar trebui sa promoveze transparenta si eficienta pietelor,


. concordanta cu regulile si legile, precum si cu segregarea responsabilitatilor intre diferitele
conduceri, reglementari si autoritati.

P2 Cadrul guvernantei corporative ar trebui sa protejeze si sa faciliteze exercitiul


. drepturilor actionarilor;

P3 Cadrul guvernantei corporative ar trebui sa asigure tratamentul echitabil al tuturor


. actionarilor, inclusiv al minoritatii si al actionarilor straini. Toti actionarii ar trebui sa aiba
oportunitatea sa obtina despagubiri efective pentru incalcarea drepturilor lor.

P4 Cadrul guvernantei corporative ar trebui sa recunoasca drepturile actionarilor


. stabilite prin lege sau prin angajamente aprobate si sa incurajeze cooperarea intre organizatii
si actionari in crearea valorii, a locurilor de munca si a sustinerii intreprinderilor sanatoase
din punct de vedere financiar.

P5 Cadrul guvernantei corporative ar trebui sa asigure o dezvaluire a informatiilor


. prompta si fiabila, referitoare la toate problemele materiale ce privesc corporatia, inclusiv
situatia financiara, performanta, proprietatea si conducerea companiei.

P6 Cadrul guvernantei corporative ar trebui sa asigure indrumarea strategica a


. companiei, o monitorizare eficace a managementului de catre consiliul de administratie,
precum si responsabilitatea consiliului de administratie in fata actionarilor si fata de
companie.

Principiile OECD sunt recunoscute de catre Forumul pentru Stabilitate


Financiara ca fiind unul dintre cele 12 standarde de baza pentru sisteme
financiare solide. Ele reprezinta o componenta importanta a Colectiei de
Standarde si Coduri, realizata de BANCA MONDIALA SI FONDUL MONETAR
INTERNATIONAL. Aceste principii au fost adoptate de Organizatia
Internationala a Comisiilor Valorilor Mobiliare, precum si de catre
organismele sectorului privat, cum este, de exemplu, Reteaua Internationala
pentru Administrarea Corporatiilor.

Principiile OECD au servit, de asemenea, ca punct de referinta la realizarea unui


mare numar de coduri nationale privind guvernanta corporativa[19].

In concluzie, in cadrul conceptelor de guvernanta corporativa, un loc


central il ocupa transparenta informatiilor financiar-contabile,
deoarece se afla la baza intregului proces decizional. Din aceste
considerente, informatia financiar-contabila trebuie sa atinga o anumita calitate
si sa contribuie la administrarea eficienta a organizatiei si la cresterea valorii de
piata a acesteia.

In administrarea unei companii, actorul principal este managerul general. El


joaca rolul important in crearea de valoare si in asigurarea performantei
companiei.

Calitatea informatiilor cuprinse in raportarile financiare a crescut in toate


tarile, de la o perioada la alta, ca urmare a presiunilor interne si
externe, realizate de organismele internationale de reglementare si care in buna
masura sunt in concordanta cu principiile OECD.

In administrarea organizatiilor, realitatile recente confirma faptul ca in tarile


din Europa de Sud-Est, inclusiv in Romania, s-au facut progrese substantiale care
au contribuit la imbunatatirea cadrului juridic si de reglementare impotriva
abuzurilor.

In continuare, prezentam in sinteza evolutia implementarii principiilor


guvernantei corporative, in tabelul din figura 1.3 Evolutia codurilor de buna
practica.

Nr.
Codurile de buna practica Contributia
crt.

1 CODUL ADRIAN CADBURY (Marea - stabileste pentru prima oara reguli de baza pentr
Britanie, 1992) administrarea companiilor;

- stabileste nevoia constituirii unor comitete de au

- utilizarea pe scara larga a directorilor nonexecuti

- socoteste necesar sa-si declare gradul de confor


fara sanctiuni, singura sanctiune fiind dezaprobarea si
posibilitatea retragerii investitorilor si actionarilor.

2 RAPORTUL PAUL RUTTEMAN (Marea - recomanda ca orice companie listata la bursa sa


Britanie 1993) raporteze asupra controlului financiar intern.

3 Standardele vietii publice ale lordului - considera necesara asigurarea dezvoltarii unei et
NOLAN sectorul public.

4 Codul RICHARD GREENBURY (Marea - necesitatea constituirii unui comitet de remunera


Britanie, 1995) alcatuit din directorii nonexecutivi, pentru stabilirea salarii
directorilor executivi.

5 Raportul RONNIE HAMPEL (Marea - directorii trebuie sa verifice eficacitatea controlul


Nr.
Codurile de buna practica Contributia
crt.

Britanie 1995) intern, fara sa raporteze asupra rezultatelor;

- sustine ideea implementarii auditului intern, dar c


nu este obligatorie;

- totusi, recomanda verificarea functiei de audit int


anual.

6 CODUL COMBINAT - reprezinta o combinatie a celorlalte coduri anterio

(Marea Britanie 1998) - desi voluntar, a devenit o cerinta obligatorie pent


companiile cotate;

- Principiul codului: conformeaza-te sau explica.

7 CHARLIE Mc CREEVY - lanseaza principiul aplica sau explica, prin care


obliga companiile sa justifice orice deviere de la Codurile
guvernantei corporative;

- Principiul aplica sau explica este un element ce


al tipului de Guvernanta Corporativa european.

8 RAPORTUL NIGEL TURNBULL (Marea - conformarea cu codul combinat;


Britanie 1999)
- alegerea directorilor de catre actionari la interval
mai mari de trei ani;

- revizuirea anuala a sistemelor de control;

- confirma necesitatea raportarii eficacitatii contro


intern pentru intreaga organizatie, prin emiterea declaratiil
control intern, nu numai a celor de control financiar intern;

- prezinta legatura cu Codul de control COSO si su


necesitatea evaluarii riscurilor ca un prim pas pentru un bu
sistem de control intern;

- raportarile anuale sa contina o declaratie asupra


modului in care s-au aplicat principiile guvernantei corpora

9 LEGEA SARBANES-OXLEY (SUA, 2001 - adoptarea transanta a principiului conformeaza-


- 2002) explica, preluata din practica din Marea Britanie;

- penalitatile pentru neconformare sunt severe, res


amenzi pana la zece mil. USD, restituirea bonusurilor primi
sanctiuni penale de pana la 25 ani de inchisoare;

- alte nenumarate dispozitii obligatorii privind


independenta directorilor, comitetele de audit, comitetele d
numire, codurile guvernantei corporative si declaratii ale
Nr.
Codurile de buna practica Contributia
crt.

directorilor;

- comitetul de audit sa fie constituit numai din dire


nonexecutivi;

- evaluarea controlului intern in conformitate cu ca


recunoscut de modelul COSO;

- strategia de abordare a managementului riscurilo


baza noului cadru COSO-ERM, respectiv la nivelul intregii
organizatii;

- directorii, din sase in sase luni trebuie sa reinnoi


declaratia privind raspunderea cu privire la organizarea
controlului intern in cadrul organizatiei.

10 ANDREW CHAMBERS (membru al - elaboreaza primul Manual de audit intern si propu


board-ului IIA) zece principii de asigurare a implementarii guvernantei
corporative.

11 CODULCOMBINAT REVIZUIT (Marea - introduce principii si clauze dure cu privire la


Britanie 2003) implementarea guvernantei corporative.

12 RAPORTUL HIGGS (Marea Britanie 2004) - utilizarea pe scara larga a directorilor non-execut

13 RAPORTUL SMITH (Marea Britanie 2005) - recomanda implementarea Comitetelor de audit

14 RAPORTUL VIENOT (Franta, 1998) - sugereaza examinarea conducerii corporative la


international si elaborarea unui Ghid de Guvernanta Corpo
pentru Europa.

15 RAPORTUL JAAP WINTER (Franta, - elaboreaza raportul final pentru LEGEA COMPAN
2002 2005) EUROPA;

- contine recomandari pentru o reglementare mode


cadrului legislativ privind companiile europene;

- abordeaza probleme privind rolul directorilor


nonexecutivi, comitetul de remuneratie, declaratiile de con
intern;

- utilizeaza sintagma britanica conformeaza-te sa


explica.

16 COMISIA UE, 2002 - considera ca nu este necesar un Cod al Guverna


corporative european, ci o abordare bazata pe principiile L
Nr.
Codurile de buna practica Contributia
crt.

Sarbanes-Oxley

17 OECD, 2003 - elaboreaza un Cod de principii pentru administr


sanatoasa a firmelor

- elaboreaza principiile Guvernantei corporative, c


completeaza sarcinile consiliilor de administratie, drepturil
tratamentul echitabil al actionarilor si transparenta informa
financiar contabile;

- OECD impreuna cu Banca Mondiala si Fondul Mo


International au elaborat 12 standarde de baza pentru siste
financiare solide, care au stat la baza elaborarii unui numa
de coduri nationale privind guvernanta corporativa

Figura 1.3. Evolutia codurilor de buna practica

Epopeea aparitiei Codurilor etice de buna practica continua si se


asteapta si in viitor alte asemenea coduri, atat in Marea Britanie cat si
in alte tari, si in acelasi timp, adoptarea acestora de cat mai multe
companii/organizatii, pentru implementarea guvernantei corporative.

Dezbaterile referitoare la guvernanta corporativa raman aprinse, iar tendinta


de aparitie si a altor coduri de buna practica continua[20]. Noile coduri care apar au
avantajul informatiilor recente din domeniile in care problemele cu care s-au
confruntat au o solutionare in practica, insa de indata ce exista, ele sunt depasite
de noi versiuni care vin cu detalii tot mai comprehensive.

Practic, in prezent, se constata o reunire a codurilor printr-o intelegere


comuna a modului in care ar trebui condusa viata corporativa, de productie,
comerciala si publica.

Imensa presiune inerenta a grupurilor de mediu si a organizatiilor pentru


globalizare au in vedere conduita marilor corporatii, iar oamenii incep sa
stabileasca ce este acceptabil sau nu in conduita corporativa a acestora.

Problema abordarii formalizate a aspectelor guvernantei corporative a intrat


in atentia generala la sfarsitul secolului XX. Conflictele de interese in activitatea
unor companii mari, transnationale, au ajuns in discutia publica si au impulsionat
elaborarea si punerea in practica a codurilor de administrare corporativa.

Codurile de buna practica pot fi emise atat de entitati guvernamentale sau


cvasiguvernamentale, cat si de bursele de valori mobiliare, comisiile de valori
mobiliare, asociatiile oamenilor de afaceri, asociatiile de protectie a drepturilor
actionarilor etc.
Dupa Codul Cadbury in Marea Britanie, au aparut codurile General Motors
Board of Directors Guidelines in SUA si Dey Raport in Canada. Ulterior, acestea
au reprezentat modele pentru celelalte companii nationale/internationale, fiind
recomandate corporatiilor chiar de organele de reglementare..

Tarile UE in scopul protejarii intereselor investitorilor si actionarilor au elaborat


o serie de coduri de administrare corporativa la nivel national sau international.

Un specific pentru Europa se constituie faptul ca obiectivele elaborarii


acestor coduri de buna practica l-a reprezentat dezvaluirea informatiilor necesare
investitorilor pentru evaluarea justa a performantelor si practicilor de
administrare a companiilor si in prescrierea unui comportament corporativ.

In prezent, in tarile membre ale UE sunt inregistrate 35 de coduri de buna


practica, majoritatea fiind emise dupa 1997[21].

In continuare, prezentam codurile de administrare corporativa emise in


Europa, care contin specificatii privind organul emitent, tipurile de companii la
care se refera si obiectivele acestora, asa cum rezulta din tabelul din figura
1.4 Coduri de administrare corporativa in tarile Uniunii Europene.

Denumirea La ce
Organul emitent Obiective
codului, anul emiterii companii se refera

Organizatiile Recomandarile Companiile Ridicarea calitatii


Comisiei de listate. guvernarii
guvernamental
e si cvasiguverna- Finante si Banci
mentale a Belgiei (1998)

Recomandarile Companiile Cresterea


Comisiei Pietei Valorilor listate. performantelor companiilor,
Mobiliare a Portugaliei competitivitatii si accesului
(1999) Pot servi la capital
drept model si pentru
alte companii

Ghidul Companiile Cresterea


Ministerului Industriei si listate performantelor companiilor,
Comertului din Finlanda competitivitatii si accesului
(2000) la capital

Comisiile Raportul Companiile Ridicarea calitatii


burselor Cadbury (1992), (UK) listate. guvernarii

de valori si Poate servi consiliilor de


drept model si pentru supraveghere, inclusiv prin
asociatiile alte companii stipularea unor cerinte
riguroase fata de
informatiile supuse
Denumirea La ce
Organul emitent Obiective
codului, anul emiterii companii se refera

businessului dezvaluirii.

Raportul Peters Companiile Ridicarea calitatii


(1997), (Olanda) listate guvernarii

consiliilor de
supraveghere

Raportul Hampel Companiile Ridicarea calitatii


(1998), (UK) listate guvernarii

consiliilor, inclusiv
prin stipularea

unor cerinte
riguroase fata de

informatiile supuse
dezvaluirii

Asociatiile Raportul Vienot Companiile Ridicarea calitatii


(1999), (Franta) listate guvernarii
businessului
consiliilor de
supraveghere

Federatia Companiile Ridicarea calitatii


industriei (2001), (Grecia) listate guvernarii

Poate servi consiliilor, inclusiv


drept model si pentru prin stipularea unor cerinte
alte companii riguroase fata de
informatiile supuse
dezvaluirii

Camera de Companiile Ridicarea calitatii


Comert, Confederatia listate guvernarii

Industriei si a consiliilor de
Patronatului (1997), supraveghere

(Finlanda)

Raportul Companiile Ridicarea calitatii


Greenbury (1995), listate guvernarii

consiliilor, inclusiv
Denumirea La ce
Organul emitent Obiective
codului, anul emiterii companii se refera

(UK) Poate servi prin stipularea unor cerinte


drept model si pentru riguroase fata de
alte companii
informatiile supuse
dezvaluirii

Codul de Companiile Ridicarea calitatii


initiativa din Berlin listate guvernarii

(2000) Poate servi consiliilor de


drept model si supraveghere

pentru alte
companii

Regulamentele Companiile Ridicarea calitatii


germane Panel listate guvernarii

(2000) consiliilor de
supraveghere si

dezvaluirea
informatiilor pentru
actionari

Codul Companiile Ridicarea calitatii


Institutului Secretarilor listate guvernarii
si
Poate servi consiliilor de
Administratorilo drept model si pentru supraveghere si
r (1991), (UK) alte companii
dezvaluirea
informatiilor pentru
actionari

Asociatiile Comitetul Companiile Ridicarea calitatii


Actionarilor listate guvernarii
investitorilor
Institutionali consiliilor de
(1991), (UK) supraveghere si

dezvaluirea
informatiilor pentru actionari

Recomandarile Companiile Ridicarea calitatii


VEB (1997), listate guvernarii

consiliilor de
Denumirea La ce
Organul emitent Obiective
codului, anul emiterii companii se refera

(Olanda) supraveghere si

dezvaluirea
informatiilor pentru actionari

Ghidul Companiile Ridicarea calitatii


Asociatiei Actionarilor listate guvernarii

(2000), consiliilor de
(Danemarca) supraveghere si

dezvaluirea
informatiilor pentru actionari

Figura 1.4. Coduri de administrare corporativa in tarile uniunii europene

Din analiza acestui tabel se observa ca printre subiectele recomandate de


aceste coduri este crearea comitetelor de audit la nivelul firmelor (Hampel
din Marea Britanie, codurile similare emise in Franta si Olanda), formate din
directori independenti, care sa fie responsabili de raportarea financiara
a firmei si de monitorizarea auditul intern si auditului extern al
acesteia. De altfel, comitetele de audit au devenit o trasatura comuna a
firmelor europene, fapt care reflecta tendinta de perfectionare a structurii de
administrare a companiilor.

In unele tari ale UE, o componenta a codului de administrare corporativa o


reprezinta codul etic, a carui implementare se realizeaza in aceeasi maniera ca
si a celorlalte elemente corporative. Codul etic se adopta pe baza normelor de
conduita corporativa, trebuie sa fie acceptat in unanimitate de Consiliul de
administratie al companiei si sa cuprinda reguli deontologice si etice, atat
pentru membrii consiliului si executivului, cat si pentru actionarii si angajatii
societatii.

[1] www.ccir.ro.

[2] K.H. Spencer Pickett - The Internal Auditing Handbook, Second Edition, John Wiley & Sons, III, River
Street, Hoboken, NY 07030, USA, 2006, pp. 21-22.

[3] Ibidem, p. 21.

[4] Ibidem, p. 15.


[5] Guvernanta corporativa si managementul riscurilor, editia a II-a, Institutul Auditorilor Interni din Marea
Britanie si Irlanda, 2002, pp. 11-12.

[6] www.europa.int, Ester Sorana, Forumul European pentru Guvernare Corporativa FEGC.

[7] Guvernanta corporativa si managementul riscurilor, editia a II-a, Institutul Auditorilor Interni din Marea
Britanie si Irlanda, 2002, prelucrare si adaptare de la p. 8.

[8] K.H. Spencer Pickett -The Internal Auditing Handbook, Second Edition, John Wiley & Sons, III, River
Street, Hoboken, NY 07030, USA, 2006, adaptare de la p. 27.

[9] Sinonim ca structura si activitate cu CNVM Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare.

[10] Guvernanta corporativa si managementul riscurilor, editia a II-a, Institutul Auditorilor Interni din Marea
Britanie si Irlanda, 2002, prelucrare si adaptare de la p. 9.

[11] Ibidem, adaptare de la p. 9.

[12] Institute of Internal Auditors Institutul Auditorilor Interni.

[13] Guvernanta corporativa si managementul riscurilor, editia a II-a, Institutul Auditorilor Interni din Marea
Britanie si Irlanda, 2002, adaptare de la p. 9.

[14] Guvernanta corporativa si managementul riscurilor, editia a II-a, Institutul Auditorilor Interni din Marea
Britanie si Irlanda, 2002, p. 9.

[15] Guvernanta corporativa, Ghid pentru dezvaluirea informatiilor Bursa din Toronto, 2004.

[16] Ibidem., pag. 26.

[17] Principles of Corporate Governance, Editie revizuita, OECD, 2004.

[18] K.H.Spencer Pickett - The Internal Auditing Handbook, Second Edition, John Wiley & Sons, III, River
Street, Hoboken, NY 07030, USA, 2006, pp. 25-26.

[19] Cartea Alba a administrarii corporatiilor in sud-estul Europei, Pactul de stabilitate, Acordul Europei de
Sud-Est pentru reforma, investitii, integritate si crestere economica.

[20] A se observa, in prezent, disputa din mass-media privind comportamentul marilor lanturi comerciale
(Carrefour, Billa, Metro, Kaufland s.a.) care au un comportament de monopol cu producatorii si influenteaza
evident, prin tehnici de marketing, cerintele de consum ale populatiei. Din aceste considerente, organizatii
profesionale ale producatorilor au propus constituirea unor coduri de buna practica in domeniu pentru a
limita forta marilor lanturi comerciale si care sa fie respectate de acestea, deoarece procesele in instanta
costa si dureaza mult. In Romania, acestea au reusit sa apara in centrul oraselor si nu la periferie, cum este
in Occident si au distrus, in acest fel, reteaua de cartier a micilor comercianti.

[21] Svetlana Pinzari, Ianina Spinei, Administrarea corporativa premisa a transparentei si prevenirii
coruptiei, TRANSPARENCY INTERNATIONAL, Moldova, Chisinau, 2004, p. 13.