MORARU CRISTINA ELENA

GIMNASTICĂ RITMICĂ

CURS

1
 Gimnastica ritmica
CUPRINS

Capitolul I INTRODUCERE
I.1 Evoluţia Gimnasticii Ritmice pe plan mondial şi naţional ............................3
I.2 Istoricul Gimnasticii Ritmice.........................................................................6
I.3 Gimnastica Ritmică - disciplină estetico-corporală......................................21
I.4 Componentele antrenamentului sportiv în Gimnastica Ritmică...................25
I.5 Formarea bazelor generale a mişcării artistice.............................................29
Capitolul II ELEMENTE DE TEHNICĂ CORPORALĂ......................53
II.1 Deplasări ale centrului de greutate pe orizontală şi verticală…............…..54
II.2 Mişcări realizate prin acţiune condusă…................................................…60
II.3 Mişcări realizate din inerţie - balansuri şi valuri.................................……64
II.4 Consolidări ale echilibrului corpului în poziţii diferite…...................……71
II.5 Rotaţii ale corpului în jurul axului vertical……….......................………..74
II.6 Proiectări ale corpului în spaţiu - sărituri………..........................……….80
II.7 Rotări ale corpului în axe şi planuri diferite………..........................….....85
II.8 Exemple de combinaţii cu acţiuni corporale………...........................…....87
Capitolul III TEHNICA DE ACŢIONARE A OBIECTELOR….…….93
III. 1 Exerciţii cu coarda………........................................................…………94
III. 2 Exerciţii cu mingea…………............................................….................110
III. 3 Exerciţii cu panglica…………….............................................………..130
III. 4 Exerciţii cu cercul………………..........................................………….144
III. 5 Exerciţii cu măciuci………….…................................................…...…159
III. 6 Tehnica de acţionare a obiectelor necompetiţionale...............................174
Bibliografie ….......................................................................................…….196

2
 Gimnastica ritmica
Capitolul I INTRODUCERE

I.1 EVOLUŢIA GIMNASTICII RITMICE PE PLAN MONDIAL ŞI

NAŢIONAL
Ramură în marea familie a gimnasticii, disciplinã sportivã exclusiv
femininã cu un conţinut motric care o situeazã la graniţa între sport şi artã.
Gimnastica Ritmică (G.R.)s-a conturat în arena competiţionalã mondialã ca o
disciplinã sportivã distinctã la o datã relativ recentã, respectiv în a doua
jumãtate a secolului XX.
Ea cunoaşte însã, o evoluţie spectaculoasã şi se transformã rapid dintr-o
formã de expresie şi ritm – adaptatã şi adecvatã educaţiei feminine – într-o
disciplinã olimpicã.
Prima nominalizare pe lista sporturilor olimpice are loc în 1984 cu ocazia
Jocurilor Olimpice de la Los Angeles şi se concretizeazã doar prin proba
individualã.
În 1992 la Atlanta este admisã şi cea de a doua probã competiţionalã
specificã – proba de ansamblu – eveniment care impulsioneazã semnificativ
activitatea din Gimnastica Ritmică. Astfel tot mai multe ţãri devin interesate sã
participe la competiţiile mondiale, sã-şi îmbunãtãţeascã nivelul de pregãtire
naţional şi sã aspire la selecţia şi finala olimpicã.
Acest context istoric se afirmã pe fondul unei activitãţi competiţionale
variate desfãşuratã pe plan mondial, continental şi naţional. La aceasta se
adaugã iniţierea unui vast program de îmbunãtãţire a întregului evantai de
activitãţi specifice domeniului, promovat de Comitetul Tehnic de G.R. al
Federaţiei Internaţionale de Gimnasticã (C.T. – G.R. – F.I.G.) la care au aderat
şi federaţiile continentale şi naţionale.
3
 Gimnastica ritmica
Scopul principal al tuturor acestor eforturi este stabilirea locului
Gimnasticii Ritmice în arena olimpicã şi alinierea activitãţilor ştiinţifice,
practico – metodice şi organizatorice la rigorile unei discipline olimpice.
Pentru realizarea acestor deziderate se urmãreşte:
• îmbunãtãţirea permanentã a sistemelor de regulamente şi programe
tehnice competiţionale;
• impulsionarea cercetãrii ştiinţifice şi a schimbului de opinii în acest
sens;
• întocmirea de materiale metodice;
• definitivarea unor sisteme de apreciere şi evaluare a performanţei
competiţionale cât mai obiective.
În desfãşurarea lui, ultimul ciclu olimpic al secolului XX gãseşte G.R.
într-un vârf de evoluţie caracterizat prin douã aspecte:
• creştere fãrã precedent a numãrului de ţãri participante la C.M. şi
continentale dublatã de tendinţa unei permanente îmbunãtãţiri a
pregãtirii;
• afirmarea unui spectacol sportiv în care mãestria tehnicã (atât cea
corporalã cât şi cu obiectul) se îmbinã tot mai mult cu arta
coregraficã, mereu în cãutare de original şi spectaculos.
Putem afirma cã, niciodatã pânã acum, dinamica activitãţii din G.R.
definitã prin triunghiul interacţiunii dintre corp – muzicã – obiect, nu a
cunoscut cerinţe şi rãspunsuri la acestea atât de performante.
Tendinţele de evoluţie ale tehnicii, precum şi orientãrile artistice au fost
conturate foarte precis în ultima ediţie din 1997 a Codului de punctaj –

4
 Gimnastica ritmica
F.I.G. Au fost îmbunãtãţite şi clarificate criteriile de apreciere a
performanţei şi s-a obiectivat sistemul de apreciere şi evaluare.
Un aspect deosebit, care trebuie menţionat se referã la nivelul de
manifestare al capacitãţilor motrice. Influenţele lor asupra performanţei
sportive ating atât palierul tehnic, cât şi cel artistic. În acest sens specialiştii
domeniului G.R. manifestã un interes crescut pentru aprofundarea
cunoştinţelor ştiinţifice şi metodice legate de pregãtirea componentelor
capacitãţii motrice, ca premize ale mãiestriei sportive.
De altfel, evoluţia ascendentã a tehnicii se bazeazã pe manifestarea unor
capacitãţi motrice de excepţie. Aceastã tendinţã impune o reorganizare a
gândirii metodice şi o dirijare a întregii pregãtiri spre obţinerea
randamentului sportiv în cel mai scurt timp, dar prin respectarea varietãţii şi
dificultãţii repertoriului tehnic. La aceasta se adaugã dificultatea unei
pregãtiri adresate unor copii şi adolescenţi care, în paralel cu activitatea
sportivã, trebuie sã-şi finalizeze programul de educaţie şcolarã.
Pe de altã parte, cerinţele de ordin artistic impun o anumitã educaţie
artisticã şi culturalã care se adreseazã, în egalã mãsurã, sportivelor,
antrenoarelor şi arbitrelor. Pentru specialiste, pregãtirea cultural – artisticã
se alãturã ca o necesitate celei profesionale, multidisciplinare.
Se considerã cã G.R. este un sport de elitã care se adreseazã unui public
asemãnãtor. Componenţa artisticã nu este unicã, ea existã şi la alte
discipline olimpice, precum şi la toate sporturile tehnico – combinatorii.
Latura subiectivã a arbitrajului urmeazã a fi restrânsã prin îmbunãtãţirea
continuã a sistemului de evaluare şi creşterea nivelului de pregãtire
profesionalã a arbitrelor. În acest sens viitorul cod de punctaj care va intra în
vigoare din ianuarie 2001 îşi propune sã instaureze o nouã formulã de
5
 Gimnastica ritmica
evaluare, bazatã pe o nouã mentalitate de arbitraj. Aceasta îşi propune sã
unifice sistemele de apreciere la nivelul întregii federaţii internaţionale,
referirile privind toate disciplinele componente, de nivel olimpic sau nu.
În consecinţã, locul G.R. în nomenclatorul olimpic este bine meritat şi
se vor face toate eforturile pentru stabilizarea lui definitivã.

I.2 ISTORICUL GIMNASTICII RITMICE

Rolul din ce în ce mai important care revine femeii în societatea
modernã, a fãcut ca dreptul sãu la educaţie prin mişcare sã fie recunoscut în
toate sistemele şi programele de educaţie fizicã. A fost nevoie însã, de o
adaptare a exerciţiilor la specificul organismului feminin şi la înclinaţiile
naturale ale acesteia spre graţîe, eleganţã şi dans, spre frumos în general.
Aşa s-a nãscut concepţia unei gimnastici în exclusivitate femininã: “Prin
îndrumarea pe aceastã cale s-a ivit o idee nouã, aceea a valorilor psihice şi
estetice ale mişcãrilor. Viaţa emoţionalã poate fi şi ea generatoare de
mişcãri, de gesturi cu efecte estetice, astfel încât corpul uman sã devinã un
instrument de expresie a stãrilor sufleteşti.” (C. Kiriţescu, 1964, p. 379).
Popoarele vechi au manifestat aceastã tendinţã prin dansurile colective.
Tendinţa a fost reînviatã în epoca feudalã prin apariţia şi dezvoltarea
baletului.
Baletul s-a nãscut în Italia, dar a atins apogeul în Franţa, în timpul lui
Ludovic al XIV-lea. Urmãrind sã punã în evidenţã prin mişcãri ritmice
plastica formelor şi mişcãrilor, baletul a fost folosit ca spectacol de
amuzament la curţile regale, menţinându-se multã vreme sub aceastã formã.

6
 Gimnastica ritmica
Reformarea baletului de cãtre Jean Georges Noverre (1727 – 1810)
începe spre sfârşitul secolului al XVIII – lea, noua sa concepţie a stat la
baza coregrafiei moderne.
Transformãrile aduse de Noverre au contribuit la îmbogãţirea
conţinutului spectacolului de balet şi la perfecţionarea tehnicii coregrafice.
“El a renunţat la costumele de curte uşurând astfel mişcarea dansatorilor, a
luptat contra gesturilor convenţionale, contra simetriei seci a liniilor sau
grupurilor pe scenã, aducând mai multã acţiune şi mişcare.” (Tilde Urseanu
şi colab, 1967, p.80).
Noverre considera cã dansul este arta de a forma cu uşurinţã, precizie şi
graţie, paşi încadraţi în timpi şi mãsura muzicalã. El asociazã mişcãrile
picioarelor şi braţelor cu trãirile sufleteşti şi reînvie pantomima ca laturã
expresivã a baletului. A luat ca model şi ghid natura, care-i procurã
mijloacele “de a face sã vorbeascã dansul, sã exprime toate pasiunile şi
posibilitatea sã-l plaseze în rândul artelor imitative”.
În secolul al XIX – lea s-au dezvoltat şcoli de gimnasticã ritmicã şi de
dans, în paralel cu noile curente apãrute în dans, care deschid era baletului
contemporan. Numeroase personaliltãţi au contribuit la formarea şi evoluţia
acestora.
Gimnastica ritmicã de expresie s-a dezvoltat în speciale în Germania şi
U.S.A., deşi originea sa este francezã.
→ Considerat promotor al gimnasticii estetice, Franςois Delsante (1811
– 1871) conferã o nouã orientare educaţiei prin mişcare. Inspirându-se din
frumuseţea desenelor şi sculpturilor Greciei antice, foloseşte în Franţa unde
îşi desfãşoarã activitatea, exerciţii de gimnasticã pentru a-i ajuta pe actori sã
gãseascã poze naturale, gesturi expresive şi atitudini frumoase în timpul
7
 Gimnastica ritmica
jocului lor. Delsante “a fost primul care a arãtat cã stãrile psihice pot fi
exprimate cu ajutorul mişcãrilor, care le fac mai convingãtoare, mai
credibile”. (Abádnẻ H.H., 1983). El aduce douã elemente noi în mişcãrile
gimnice – frumuseţe şi expresivitate, creând o metodã de gimnasticã
inspiratã de arta declamaţiei, care, la sfârşitul secolului al XIX – lea devine
o formã foarte popularã de gimnasticã femininã, favorizând graţia şi
asigurând o dezvoltare armonioasã.
Sistemul lui Delsante a fost adus peste ocean în Statele Unite ale
Americii de eleva sa Geneviẽve Stebbins care a deschis la New York şcoala
de expresie corporalã ce-i poartã numele. Combinând sistemul suedezului
Ling cu exerciţiile lui Delsante, Stebbins creazã propriul sistem în care pune
accent pe pregãtirea corpului şi pe execuţia expresivã şi graţioasã. “…La
începutul secolului al XX – lea metoda sa a avut o puternicã influienţã în
Europa asupra dezvoltãrii gimnasticii feminine moderne şi asupra dansului
modern, graţie muncii elevelor sale.” (A.B. Schmid, 1978, p.14).
În perioada care urmeazã, numeroase sisteme de lucru au fost lansate
urmãrind fie perfecţionarea perceperii muzicale cu ajutorul mişcãrilor
corporale (gimnastica de expresie sau de dans).
→ Emile Jacques Dalcroze (1865 – 1950) – “elveţian de origine, vienez
prin educaţie, profesor de armonie la Conservatorul din Geneva – era
inspirat de muzicã” (C. Kiriţescu, 1964, p.382). El s-a ocupat de studiul de
ritm şi valoarea expresivã, educativã ale acestuia pentru dezvoltarea
sensibilitãţii muzicale a studenţilor cu care lucra. În acest scop, Dalcroze a
inventat gimnastica ritmicã, cu ajutorul cãreia urmãrea coordonarea
dinamicii corpului “şi fãcea ca elevul sã vibreze cu întreaga sa fiinţã într-o
euritmie perfectã cu muzica” (Tilde Urseanu şi colab. 1967).
8
 Gimnastica ritmica
În 1911 Dalcroze a deschis pentru profesorii de euritmie, în Germania, o
şcoalã specialã şi câţiva ani mai târziu o alta, la Geneva, în Elveţia. În
Germania, la Helleran, aproape de Dresda, “în spectacole grandioase, corul
de fete în ţinutã sportivã executau cu exactitate, dupã mãsura ritmatã de
corul de copii, mişcãri fixe, corespunzãtoare semnelor muzicale ca: sincope,
accente, pauze, valori de note, etc. Mişcãrile se executau identic pentru
aceleaşi sunete muzicale, ori de câte ori acestea se repetau. Aceastã doctrinã
greşea, deoarece substituia net mişcarea corpului muzicii…” (G. Stoenescu,
1978, p.10).
De subliniat cã deşi mişcãrile practicate dupã metoda sa nu au caracter
de dans şi nu corespund unei creaţii artistice, totuşi, cei care au pus bazele
Gimnasticii Ritmice au studiat în Şcolile “Dalcroze”, fiind puternic
influienţaţi de principiile şi tehnica preconizate de el.
→ Germanul Rudolf Bode (1881 – 1958) poate fi considerat pionier în
formarea gimnasticii ritmice. Persoanã eruditã, doctor în filosofie şi
diplomat al Institutului de Euritmie “Dalcroze”, “era celebru prin munca sa
creativã în dans şi pentru gimnastica sa expresivã” (A.B. Schmid, 1978,
p.15). În 1911, Bode înfiinţeazã la Munich o şcoalã pentru profesorii de
gimnasticã, de dans şi de muzicã.
Ca elev al lui Dalcroze a împrumutat de la acesta numeroase idei. A
acordat însã importanţã atât gimnasticii cât şi muzicii, pornind de la ideea cã
mişcãrile omului au un ritm propriu, care se regãsesc în ritmurile naturale
din interiorul corpului sãu ca: ritmul respiraţiei, ritmul cardiac, etc.
“…Sistemul de gimnasticã de expresie a lui R. Bode are o formã sportivã
emoţionalã, iar acompaniamentul muzical era un auxiliar ideal pentru
imprimarea ritmicitãţii corporale.” (G. Stoenescu, 1978, p.11).
9
 Gimnastica ritmica
“Sistemul sãu cuprinde: exerciţii de duratã, cursive, în valuri succesive,
cu angrenarea întregului corp în mişcare, într-o formã naturalã. De
asemenea, cuprinde: arcuiri, relaxãri, mişcãri de elan cu proiectarea
centrului de greutate în afara suprafeţei de sprijin, cu influienţã importantã
asupra aparatului locomotor, a organelor interne, dar şi în obţinerea
posibilitãţilor de exprimare prin mişcare a unor stãri emoţionale, degajate
din acompaniamentul muzical” (I. Sima, 1980, p.14).
Fãrã a diminua importanţa, Bode subordoneazã muzica mişcãrii,
sistemului sãu situându-se între sport şi dans.
Sistemul de gimnasticã lansat de Bode a avut numeroşi discipoli
talentaţi, continuatori ai drumului deschis de el. Astfel, pot fi amintiţi:
generalul Medau, suedeza Elli Bjőksten, Elen Falk, Irėne Popard şi alţii.
Toţi au pornit de la aceeaşi idee: modul de exprimare esteticã a mişcãrii
naturale, în armonie cu muzica.
→ Profesor de muzicã şi educaţie fizicã Heinrich Medau (1890), era
diplomat al şcolii de gimnasticã Bode. El deschide la Berlin în 1929 o
şcoalã “…şi dupã cel de-al doilea rãzboi mondial îşi mutã celebra <<Medau
Schule>> la Couburg, unde funcţioneazã încã şi azi” (A.B. Schmid, 1978,
p.15).
Sistemul sãu de gimnasticã, aşa cum el însuşi subliniazã, “procurã”
sãnãtate, dezvoltã o atitudine corectã şi favorizeazã graţia femininã, iar
gimnastica ritmicã poate reda mai intens, mai viu, sentimentul de bucurie.
În sistemul sãu, Medau a folosit şi obiecte portative. Exerciţiile cu
minge, cu cerc şi cu mãciuci se bucurã de atenţie permanentã datoritã valorii
recunoscute pe care acestea o au. În plus, Medau subliniazã rolul muzicii
alãturi de mişcare ca factor foarte important pentru dezvoltarea ritmului şi
10
 Gimnastica ritmica
expresivitãţii mişcãrilor corporale şi o foloseşte atât în antrenamente cât şi
în reprezentãrile publice.
→ Suedeza Elli Bjőksten (1870 – 1947) este consideratã de mai mulţi
autori (C. Kiriţescu, 1964, A.B. Schmid, 1978, I. Sima, 1980, S. Macovei,
1996) ca deschizãtoarea drumului spre forma modernã a gimnasticii ritmice
feminine. Ca profesoarã de gimnasticã la Institutul de Educaţie Fizicã din
Helsinki, Finlanda, dezvoltã un nou sistem de gimnasticã, pentru femei şi
tinere fete, creând astfel o activitate adresatã în exclusivitate sexului frumos.
Pornind de la ideea cã mişcãrile corpului pot exprima sentimente, cã “ele
sunt oglinda vieţii sufleteşti”, Elli Bjőksten selecţioneazã un sistem de
exerciţii cu influienţã nu numai asupra sãnãtãţii, aşa cum considera cã a
fãcut Ling, ci şi asupra frumuseţii, plasticitãţii, graţiei şi ritmicitãţii
mişcãrilor, cu efecte asupra esteticii motrice şi corporale, executate în
strânsã concordanţã cu muzica. Sistemul sãu urmãreşte realizarea unei
armonii între psihic şi posibilitãţile de mişcare ale femeii, fãrã ca aceasta sã-
şi modifice specificului sexului sãu. Ea îi imputã lui Ling exclusivismul
fiziologic şi igienic în sistemul creat de el.
Metoda sa a avut succes “…demonstraţiile fãcute sub conducerea sa la
diferite congrese au fost deosebit de impresionante sub raportul execuţiei
perfecte şi a formei artistice” (C. Kiriţescu, 1964, p.371).
A scris “Gimnastica pentru femei”, care a fost tradusã în mai multe
limbi, şi în care îşi expune metoda sa de lucru.
Are contribuţii deosebite şi în educaţia fizicã a copilului, realizatã în
şcoalã.
Influienţând puternic în special celelalte ţãri scandinave, sistemul de
gimnasticã femininã a lui Elli Bjőksten îşi pune amprenta şi în activitatea
11
 Gimnastica ritmica
desfãşuratã în Suedia de Elin Falk (1872 – 1942) şi Maja Carlquist (1884 –
1968). Ele dezvoltã un tip de gimnasticã mai naturalã şi mai liberã,
desprinsã din încorsetãrile şi rigiditatea caracteristicã altor sisteme. Se
folosesc: mişcãrile cu mâinile libere şi cu obiecte portative, lucrul ritmic în
doi sau în grup acesta cunoscând o largã dezvoltare în ţãrile scandinave.
Aceste grupuri au fost foarte apreciate datoritã rezultatelor excelente
obţinute în gimnastica ritmicã cu obiecte sau fãrã, în mod deosebit
exerciţiile cu mingi au atins un înalt nivel de execuţie, rãsplãtit în mai multe
rânduri cu valoroase distincţii.
→ În Franţa Irĕne Popard (1894 – 1950) cultivã exprimarea esteticã prin
mişcare, gimnastica armonicã sau artisticã fiind numele dat pentru prima
oarã de ea, acestei forme de activitate.
În paralel cu dezvoltarea gimnasticii ritmice, apar noi curente şi în dans
care deschid era baletului contemporan, care este marcatã de transformãrile
aduse de francezul Noverre pe la sfârşitul secolului al XVIII. Acesta a legat
dansul de pantomimã şi I-a redat caracterul teatral pe care îl pierduse.
Ca director de dans la Opera din Paris, Noverre a compus numeroase
balete creând spectacolul – balet de sine stâtâtor. “Arta baletului, exprimând
prin mişcãri specifice, armonioase diferite stãri sufleteşti, s-a dezvoltat în
ascociaţie cu muzica şi a dat naştere unei bogate producţii, stimulând uneori
crearea unor adevãrate capodopere muzical – coregrafice…” (C. Kiriţescu,
1964, p.380).
În secolul al XIX – lea dansul era orientat spre o formã naturalã
inspiratã din arta clasicã greacã. Ca reprezentanti de seamã amintim pe Lőie
Fűller, Isadora şi Elisabeta Duncan, Rudolf Laban şi Mary Wigman.

12
 Gimnastica ritmica
→ Lőie Fűller (U.S.A., 1862 – 1928) abordeazã un stil bazat pe
mişcarea naturalã, ritmicã, proprie dansului. În turneele pe care le-a
efectuat, s-a bucurat de mare succes şi datoritã folosirii jocului cromatic de
lumini, alãturi de voaluri fluturate pe scenã, care au mãrit efectul şi
spectaculozitatea programului prezentat “Lőie Fűller poate fi consideratã ca
una din iniţiatoarele obiectului portativ spectaculos eşarfã – panglicã din
gimnastica ritmicã de scenã” (G. Stoenescu, 1978, p.9).
→ Isadora Duncan (1878 – 1927), talentatã dansatoare americanã, a
cucerit un renume mondial pe la sfârşitul secolului al XIX – lea şi începutul
secolului al XX - lea. Ea se desprinde de canoanele dansului clasic, propagã
un dans natural al cãrui scop este educarea frumosului în mişcare şi a
ritmului care are un rol preponderent în mers, alergare, sãrituri, în toate
mişcãrile trupului şi a braţelor. Sistemul sãu era rãspândit mai ales la Paris,
iar sora sa Elisabeta, care împãrtãşea aceeaşi concepţie, lucra la Berlin. Ea a
creat un nou stil de mişcare liberã marcatã profund de imprimarea graţiei şi
frumuseţii în execuţie fãrã sã se lege de stãri sufleteşti. “Totuşi arta surorilor
Duncan ca şi a Lőiei Fűller şi a rusului Fokin au transformat radical arta
baletului, introducând elemente noi în coregrafie” (C. Kiriţescu, 1964,
p.381).
Isodora Duncan a publicat şi cartea intitulatã “Dansul viitorului” care s-
a bucurat de mare succes.
→ Rudolf von Laban (1879 – 1958) a creat o gimnasticã de dans,
fãurind cu ajutorul acesteia dansul de expresie, prin care se redau stãri
sufleteşti cu ajutorul atitudinilor şi mişcãrilor elegante şi armonioase. În
acest scop sunt folosite ca exerciţii fundamentale mişcãrile braţelor. “von
Laban a fost cel care a introdus primele noţiuni de terminologie, a explicat
13
 Gimnastica ritmica
mişcãrile dupã legile fizice şi le-a împãrţit pe baza a trei forme de
tehnicitate în: adânci, înalte şi de avântare” (I. Sima, 1980).
Profesorul de dans, germanul Rudolf von Laban şi-a înscris numele
alãturi de aceia care au contribuit la dezvoltarea dansului de expresie.
→ Mary Wigman (1886 – 1973), elevã a lui Dalcroze şi Laban, a creat
propriul sãu sistem de dans, bazat pe mişcãri naturale ale corpului, redate cu
simplicitate într-un mod expresiv, izvorât dintr-o educaţie artisticã pentru
care, şcoala sa s-a bucurat de un renume internaţional. Mary Wigman a fost
apreciatã ca o profesoarã de dans de primã importanţã în Germania.
În prezentãrile fãcute am menţionat numele cele mai reprezentative ale
unor creatori de şcoli care, deşi au folosit metode de învãţare şi tehnici
variate, au recunoscut valoarea mişcãrilor naturale ale corpului, punând
accent pe fluiditatea şi ritmul acestora şi luptând împotriva mişcãrilor
artificiale şi rigide.
Ideea exprimãrii estetice a mişcãrilor în armonie cu muzica a pãtruns şi
în ţãrile est – europene (U.R.S.S., Bulgaria, Cehoslovacia).
Astfel în fosta U.R.S.S, încã de la începutul secolului al XX –lea
interesul pentru noile forme de gimnasticã a fost în continuã creştere.
Tatiana Lisiţcaia (1987) citeazã pe L.N. Alexeeva ca reprezentantã a
gimnasticii de expresie. “Alexeeva a absolvit unul dintre studiourile apãrute
în numãr mare în Rusia începutului de secol şi anume clasele de plasticã din
Moscova.” În sistemul sãu de gimnasticã armonicã, Alexeeva acordã mare
atenţie improvizaţiei, punerilor în scenã a dansurilor sportiv – artistice,
folosind muzica clasicã şi tinzând spre realizarea unei arte a mişcãrii.
“Cãtre anii 1930, în cadrul secţiei de gimnasticã, treptat au început sã se
cristalizeze diferite orientãri… Au apãrut câteva aşa numite secţii de
14
 Gimnastica ritmica
gimnasticã ritmicã şi plasticã, care au rãspuns înclinaţiilor naturale ale
fetelor pentru mişcãri în dans” (M.L. Ukran, 1965, p.44). Aşa cum a fost
consemnat în mai multe lucrãri, începând cu anul 1934 în U.R.S.S. se pun
bazele gimnasticii artistice feminine. Se înfiinţeazã secţia de gimnasticã
artisticã de pe lângã Consiliul Unional de Culturã Fizicã din Moscova şi
“brigada metodicã” pentru gimnasticã artisticã de pe lângã Consiliul
Regional de Culturã Fizicã din Leningrad.
În 1936 se organizeazã competiţii sportive în care programul era
dominat de elemente artistice teatrale. În perioada urmãtoare, în urma unor
noi analize, se încearcã definitivarea obiectivelor gimnasticii artistice. La
Leningrad, în 1939, se organizeazã “Campionatul orãşenesc de gimnasticã
artisticã”, înregistrat cu primul concurs, care dã gimnasticii artistice
orientarea sportivã.
În formarea şi evoluţia gimnasticii artistice un rol deosebit de important
l-a avut Institutul de Culturã Fizicã Leshaft. Aici s-au pus bazele teoretice şi
metodice ale gimnasticii artistice şi s-au pregãtit cadrele necesare
dezvoltãrii acestui sport feminin. “Pregãtirea studentelor care se specializau
în gimnasticã artisticã se desfãşura dupã un program lãrgit, pentru câteva
discipline speciale ca: alfabetul muzical, dansul, studii muzicale –
expresive, toate, alãturi de gimnastica artisticã” (I.N. Şişcareva şi I.P.
Orlova, 1957, p.20).
În aceastã etapã, în paralel cu exerciţiile de gimnasticã artisticã, care
contribuiau la realizarea obiectivelor educaţiei fizice, se practicau dansul şi
pantomima.
Izbucnirea celui de – al doilea râzboi mondial a stagnat activitatea
legatã de dezvoltarea gimnasticii artistice, care a fost reluatã dupã. Din
15
 Gimnastica ritmica
decembrie 1945, când s-a ţinut o conferinţã specialã pentru problemele
gimnasticii artistice, s-a intensificat activitatea în institutele superioare de
culturã fizicã, în şcolile tehnice, în şcolile pedagogice. Încep sã activeze
secţiile de gimnasticã artisticã, se organizeazã concursuri orãşeneşti,
unionale (1947, 1948). În evoluţia competiţionalã a echipelor, s-a remarcat
lipsa de unitate privind conţinutul activitãţii şi stilului de execuţie.
Influienţate de şcolile ritmo – plastice, exerciţiile fizice au fost înlocuite cu
pantomimã şi dans coregrafic, iar alegerea muzicii nu avea criterii comune.
Toate aceste neajunsuri, inerente unei perioade de început, au fost treptat
eliminate. Din anul 1950 în U.R.S.S. s-a stabilit un program de clasificare
sportivã la gimnasticã artisticã, de la începãtoare la categoria maestre. Încep
schimburile de experienţã între ţãrile din estul Europei şi în acest fel în
Cehoslovacia, Bulgaria, Ungaria, România, R.D.G., gimnastica artisticã
contemporanã cunoaşte o largã dezvoltare pe douã direcţii: ca sport feminin
şi ca activitate de masã.
Pentru activitatea competiţionalã, F.I.G. au fost cooptate ca membre,
specialiste care sã se ocupe de acest nou sport. În 1960, s-a organizat la
Sofia primul Campionat Internaţional, unde gimnastica artisticã cu obiecte
portative a fost denumitã “gimnasticã modernã”. Sub acest nume, acest
sport feminin îşi desfãşoarã în 1963 la Budapesta primul Campionat
Mondial, cu participarea a 10 ţãri, printre care se aflã şi România. De la
aceastã datã se organizeazã cu regularitate din doi în doi ani campionate
mondiale.
La Campionatul Mondial din 1967, de la Copenhaga, se prevede în
programul tehnic un concurs individual cu patru exerciţii şi separat un
concurs de ansambluri cu evoluţie în grup, ansamblu format din 6 gimnaste.
16
 Gimnastica ritmica
În 1975, Comisia de Gimnasticã Modernã din F.I.G. îi schimbã
denumirea în “Gimnasticã Ritmicã Sportivã”, nume sub care, în 1984, la
Jocurile Olimpice de la Los Angeles, îşi face debutul ca sport olimpic, cu
concursul individual.
În U.S.A., în 1996, la Jocurile Olimpice de la Atlanta, Gimnastica
ritmicã sportivã a fost admisã şi cu proba de ansamblu, organizându-se
separat concurs individual şi concurs de ansamblu. Cu acest program ea se
alipeşte la concursurile de gimnasticã artisticã masculinã şi femininã, care
polarizeazã atenţia spectatorilor pe durata unei sãptãmâni din programul
olimpic.
De la primele întreceri oficiale, cele mai bune rezultate au fost obţinute
de gimnastele din U.R.S.S. şi din Bulgaria. În timp, în aceste ţãri se
formeazã douã şcoli diferite care – îşi disputã permanent supremaţia. Şcoala
sovieticã folosea mişcarea clasicã, mai ponderatã dar expresivã şi plasticã,
în care ţinuta tuturor segmentelor corpului era controlatã, esteticã, iar ritmul
de acţionare al obiectelor ceva mai lent.
Gimnastele din Bulgaria au adoptat un stil foarte dinamic de lucru,
inclusiv în acţionarea obiectelor, o evoluţie mai “sportivã”, foarte apreciatã
ca spectacol, dar cu o paletã mai mare de greşeli de execuţie.
Începuturile gimnasticii artistice sunt legate, aşa cum consemneazã
Gineta Stoenescu (1978) de activitatea depusã de Vera Ciortea, începând
din anul 1948, la Academia Naţionalã de Educaţie Fizicã şi Sport din
Bucureşti. Studiul exerciţiilor de tehnicã corporalã, a paşilor de dans
românesc stilizat, alãturi de alte forme de deplasare au format conţinutul de
bazã al acestei activitãţi. Obiectele portative nu erau încã rãspândite în ţara
noastrã.
17
 Gimnastica ritmica
Din 1950, la Institutul de Culturã Fizicã din Bucureşti, profesoara Ioana
Mãnescu, titulara disciplinei “Gimnasticã artisticã”, a avut un rol deosebit în
orientarea şi dezvoltarea acestui sport feminin. Prin personalitatea sa, prin
talentul cu care era înzestratã şi prin pasiunea cu care lucra, a reuşit într-un
timp destul de scurt sã dea o amplasare deosebitã obiectelor portative, ca
mijloace de bazã ale gimnasticii artistice, sã iniţieze concursuri şi sã
introducã clasificarea sportivã.
Gimnastica cu obiecte şi-a fãcut prima apariţie în 1912, la Jocurile
Olimpice de la Stockholm (S. Macovei, 1996). Pânã în 1956, gimnastica
artisticã a fost folositã în cadrul programului tehnic de gimnasticã sportivã
femininã. La Jocurile Olimpice de la Melbourne, în 1956, în programul
tehnic al gimnastelor a fost inclus şi un exerciţiu de ansamblu cu obiect.
Ansamblul echipei noastre naţionale a fost compus şi condus de Ioana
Mãnescu care obţine un incontestabil succes în concursul olimpic, publicul
aplaudând şi cerând insistent repetarea ansamblului cu corzi înflorite, deşi
regulamentul nu permitea acest lucru.
Profesoara Ioana Mãnescu avea trei licenţe – filosofie, educaţie fizicã şi
teatru. Gimnastica artisticã a cucerit-o de la început, iar ea, i-a dãruit acestei
discipline feminine întreg talentul şi capacitãţile sale deosebite pânã la
sfârşitul timpuriu al vieţii sale.
Dupã moartea sa, la Institutul de Culturã Fizicã din Bucureşti titulara
catedrei de gimnasticã artisticã a fost numitã profesoara Ileana Sima,
colaboratoare apropiatã a Ioanei Mãnescu. Ea a mers pe drumul deschis de
predecesoarea sa privind concepţia despre conţinutul acestei gimnastici
feminine şi prin competenţa şi munca sa în domeniu are un rol deosebit în
fundamentarea teoreticã şi metodicã a acestei discipline. Lucrãrile sale în
18
 Gimnastica ritmica
acest domeniu sunt principalele izvoare din care îşi trag seva cursurile de
gimnasticã ritmicã predate în prezent la facultãţile de educaţie fizicã din ţara
noastrã. În plus, o întreagã pleiadã de profesoare care îşi desfãşoarã
activitatea în acest domeniu şi-au desãvârşit specializarea sub competenta sa
conducere.
Dintre fostele studente, unele i-au devenit colege de catedrã dupã
terminarea studiilor, contribuind şi ele la formarea specialistelor în
gimnastica modernã. Dintre aceastea Mihaela Solomonov şi Viorica
Mociani au avut o deosebitã contribuţie alãturi de Ileana Sima şi la
realizarea performanţelor sportive ale domeniului.
În cadrul F.R.G. este constituitã Comisia Tehnicã de Gimnasticã
Artisticã, care a purtat pe rând numele de artisticã, modernã şi în prezent
ritmicã. Atât Ileana Sima, Viorica Mociani, cât şi Gineta Stoenescu, un alt
nume de referinţã, militeazã şi pe acest tãrâm pentru dezvoltarea şi
realizarea performanţei sportive în acest domeniu, alãturi de încã multe alte
nume care au contribuit într-un fel sau altul, la progresul gimnasticii ritmice
sportive.
În 1956, s-a organizat la noi în ţarã primul “Concurs oficial”. Dupã
câţiva ani, în 1961 are loc primul Concurs Republican câştigat de talentata
Mihaela Solomonov, I.E.F.S. Bucureşti. Iatã ce consemna Ileana Sima
(19890, p.23) despre valoroasa noastrã gimnastã: “Mihaela Solomonov,
prima maestrã a sportului în gimnasticã ritmicã, introduce noutatea mânuirii
continue şi virtuoase a obiectului portativ, prin exerciţiul deosebit de
valoros pe care l-a prezentat în evoluţia sa la primele campionate mondiale”
(1963).

19
 Gimnastica ritmica
În 1968, la Sibiu se organizeazã primul Campionat Republican la care
participã şi oraşul Iaşi cu o echipã de categoria a III – a şi una de categoria a
II –a, pregãtite de Alice Luca. Titlul suprem, la categoria maestre a revenit
Liviei Grama din echipa I.E.F.S. de la Bucureşti. În ianuarie 1990,
Gimnastica Ritmicã din ţara noastrã îşi creeazã propria sa federaţie
F.R.G.R.S., care continuã sã organizeze anual pe plan naţional,
campionatele republicane pe categorii de vârstã şi clasificare sportivã. Pe
plan internaţional, gimnastele noastre participã la cele mai prestigioase
concursuri din cadrul Jocurilor Olimpice. Campionatul Mondial,
Campionatului European, Cupei Europei.
În programul Campionatului Internaţional de Gimnasticã al României
este inclusã, începând din anul 1991, şi Gimnastica Ritmicã Sportivã.
Succesele obţinute ca ţarã organizatoare nu se opresc aici. Organizarea
Campionatului European de Junioare – individual, la Bucureşti, în 1993 şi a
Campionatului European de Ansambluri – senioare a însemnat un nou pas
în afirmarea ţãrii noastre în Gimnastica Ritmicã. În 1995 are loc la
Bucureşti Congresul Uniunii Europene de Gimnasticã. Toate aceste
prestigioase manifestãri organizate de specialistele ţãrii noastre în
Gimnastica Ritmicã, cu sprijinul F.R.G. atestã încã o datã competenţa
cadrelor noastre şi preţuirea de care ne bucurãm în lume.
În prezent, în F.R.G., activitatea de Gimnasticã Ritmicã este condusã şi
coordonatã prin Comisia Tehnicã de Gimnasticã Ritmicã.

20
 Gimnastica ritmica
I.3 GIMNASTICA RITMICĂ – DISCIPLINĂ ESTETICO –
CORPORALĂ
Gimnastica ritmicã sportivã posedã un bagaj de mişcãri caracteristice.
Atât elementele specifice de sine stãtãtoare, cât şi mişcãrile legate de baza
acestora trebuie sã se deosebeascã de mişcãrile caracteristice ale altor
ramuri de sport. Aceste mişcãri specifice, precum şi modul aparte de
executare a lor devin mai evidente prin compararea mişcãrilor înrudite.
Sã o asemãnãm mai întâi cu baletul clasic. Baletul porneşte de la o
ţinutã frumoasã şi pe parcursul executãrii mişcãrilor continue se urmãreşte
pãstrarea cu stricteţe a acesteia. Deoarece baletul are o vechime mare, în
decursul timpului s-au cristalizat şi au devenit clasice regulile, precum şi
gama proprie de mişcare. Ar fi bine ca şi gimnastica ritmicã sã posede o
asemenea gamã omogenã de mişcãri şi o bazã tehnicã proprie. Dar cine ştie?
Poate în acest fel ar pierde coloritul ei multiplu !
Este binecunoscut faptul cã regulile clasice asigurã o bazã tehnicã
precisã pentru mişcãrile fiecãrui segment al corpului.
Regulamentul de concurs al gimnasticii ritmice considerã ca fiind
greşeli: activitatea izolatã a diferitelor segmente ale corpului şi poziţiile
statice. În general, se pleacã de la mişcarea naturalã care rãmâne şi scopul ei
final în formã esteticã, în toate condiţiile.
În gimnastica ritmicã existã puţine mişcãri dirijate şi chiar de la
începutul instruirii predominã balansul, elanul. În balet se întâmplã exact
invers. Deprinderea ţinutei frumoase şi mişcarea dirijatã trebuie
transformate mai târziu în elan.
În cadrul gimnasticii ritmice elanul exerciţiilor este asigurat de faptul cã
mişcarea trebuie sã porneascã din trunchi. Astfel, mişcarea trunchiului
21
 Gimnastica ritmica
devine dominantã şi leagã mişcãrile membrelor. Deci, nu braţul porneşte
întâi în balans, ci deplasarea centrului de greutate şi a trunchiului trebuie sã
conducã la mişcarea braţului.
În timpul mersului, de exemplu, nu ne intereseazã îndeosebi caracterul
estetic, ci avansarea într-o direcţie anumitã, ceea ce înseamnã deplasarea
greutãţii corpului de pe un picior pe celãlalt, pornind de la deplasarea
centrului de greutate în timp util. Înaintarea cu elan este ajutatã de
balansarea naturalã a braţelor, în mod necesar şi instinctiv, în direcţie opusã
mişcãrii picioarelor.
În sãriturile executate într-o formã naturalã este esenţialã înãlţarea
centrului de greutate şi nu întinderea perfectã a picioarelor, care dã o linie
frumoasã, deoarece aceasta împiedicã lucrul în zbor şi în loc de ridicare
duce numai la deschidere. Gimnasta care poate respecta ambele cerinţe
obţine o execuţie mai valoroasã.
În gimnastica ritmicã, precum şi în celelalte mişcãri înrudite, talentul
iese în evidenţã, dar cerinţele de bazã trebuie sã corespundã pretenţiilor
generale.
Dupã aceste consideraţii, dacã aruncãm o privire asupra atletismului ca
o ramurã de sport care cuprinde mişcãrile naturale ale omului, ne putem
întreba: de ce la alergarea din gimnasticã atingerea solului se face pe
vârfurile picioarelor, când înaintarea este mai eficientã prin rularea pe talpã?
De ce nu se foloseşte şi în gimnasticã forţa de balans a braţului îndoit în
timpul alergãrii? Întrebãrile sunt îndreptãţite, dar numai atunci când
urmãrim eficienţa mişcãrii şi dacã avem ca scop accelerarea vitezei de
alergare. În gimnastica ritmicã sportivã însã scopul principal nu este
accelerarea maximã. Alergarea nu este un scop în sine, ci constituie un
22
 Gimnastica ritmica
element de legãturã printre celelalte de diferite dificultãţi, de exemplu,
pregãtirea sãriturilor în vederea unor exerciţii mai corecte.
În atletism, pentru a mãri înãţimea sãriturii, sportivul se sprijinã pe
cãlcâiul piciorului de bãtaie, pe când în gimnasticã acest lucru este
considerat greşealã, deoarece aici cerinţa de înãlţare nu este atât de
importantã, pe când la atletism este esenţialã. De exemplu, noul regulament
al gimnasticii ritmice sportive stabileşte cã la exerciţiile cu obiecte, sãritura
executatã pe lângã obiectul rostogolit sau aruncat nu este consideratã ca
element foarte greu. Numai sãritura executatã deasupra obiectului are un
grad mare de dificultate. La diametrul cercurilor diferenţa admisã este de 10
cm (80 – 90 cm). La mingi diferenţa de diametru este de 18 – 20 cm, iar
greutatea lor minimã de 400 g. Este binecunoscut faptul cã mingile de
greutãţi, mãrimi şi materiale diferite ricoşeazã la înãţimi variabile. Înãlţimea
ricoşãrii depinde de forţa de lovire, deci putem afirma cã înãlţimea sãriturii
este în funcţie de aceasta.
În toate aruncãrile din atletism (suliţã, greutate, disc, ciocan) sportivul
este preocupat sã arunce la o distanţã cât mai mare. În gimnastica ritmicã
distanţa la care sunt aruncate obiectele este limitatã.
Pe de o parte, pentru cã obiectul trebuie prins, pe de altã parte, pentru ca
aruncarea este legatã de mãsurile muzicale în care se încadreazã aceasta.
Aruncarea în sine a obiectului nu este prea dificilã, însã solicitã simţul
distanţei. Prinderea obiectului, modul de executare a aruncãrii – prinderii,
legarea acestora de alte mişcãri (de exemplu, sãriturã, piruetã în timpul
aruncãrii, prinderea cu sãriturã) sunt considerate elemente de mare
dificultate. Un rol hotãrâtor în apreciere îl au modul de acţionare a
obiectului şi tehnica. În oricare alt domeniu de mişcare, în balet, la dansurile
23
 Gimnastica ritmica
populare, folosirea obiectelor are un caracter decorativ sau simbolizeazã
ceva. În gimnastica ritmicã sportivã se considerã o greşealã dacã obiectul
este numai decorativ şi mişcarea nu corespunde specificului obiectului care,
în toate cazurile, trebuie sã mãreascã amplitudinea mişcãrii.
În gimnastica ritmicã se întâmplã deseori, mai ales în cazul exerciţiilor
liber alese pentru competiţiile internaţionale, ca acompaniamentul muzical
sã aibã ca bazã motive folclorice sau prelucrãri de melodii de dansuri
populare, pentru a da un colorit specific naţional exerciţiului. În acest caz ar
fi o mare greşealã dacã nu s-ar valorifica influienţa reciprocã dintre mişcare
şi muzicã. Prelucrarea motivului muzical folcloric atrage dupã sine automat
folosirea elementelor de mişcare folclorice. Menţionãm însã cã elementele
folclorice nu pot fi prezentate în cadrul exerciţiilor, deoarece regulamentul
traseazã graniţa dintre gimnasticã şi alte domenii înrudite, respectiv dansul
popular.
Cel mai apropiat de gimnastica ritmicã este exerciţiul la sol din
gimnastica sportivã, care are o vechime mai mare. Dupã o concepţie mai
veche, exerciţiul la sol a constituit un mozaic al elementelor acrobatice
foarte grele, separate strict unele de altele. Acum, pe baza influienţelor
gimnasticii ritmice, la alcãtuirea exerciţiilor la sol printre elementele
acrobatice sunt introduse aşa – numitele elemente de legãturã. Astfel,
exerciţiul modern la sol se compune astãzi din elemente acrobatice şi
elemente de legãturã din gimnastica ritmicã. Un exerciţiu este considerat
armonios şi plin de elan dacã elementele artistice de legãturã pregãtesc
executarea elementelor acrobatice.
Regulamentul competiţional al gimnasticii ritmice sportive exclude
folosirea elementelor acrobatice, în locul lor pretinzând alte elemente grele
24
 Gimnastica ritmica
specifice, fãrã poziţii de sprijin (de exemplu: diferite sãrituri, piruete,
sãrituri cu întoarceri, întoarceri cu sãrituri, piruete cu aplecãri etc.).
Deci, gimnastica ritmicã este îmbinarea nouã a mişcãrilor înrudite,
purtãtoarea şi expresia preciziei tehnicii de balet, a naturaleţii mişcãrilor
atletice, a elanului curajos caracteristic exerciţiilor de la sol, a specificului
naţional oferit câteodatã de elementele stilizate, decorative ale dansului
popular. În cadrul înrudirii largi însã, gimnastica ritmicã constituie un gen
de sine stãtãtor.

I.4 COMPONENTELE ANTRENAMENTULUI SPORTIV ÎN

GIMNASTICA RITMICĂ

PREGÃTIREA TEHNICÃ
• Însuşirea tehnicii de bazã pentru fiecare tip de “acţiune” corporalã
prin parcurgerea aşa numitelor “şcoli de mişcare”.
• Învãţarea unui repertoriu motric minimal din fiecare grupã de
elemente corporale. Se va urmãri învãţarea modalitãţilor generale
de acţionare valabile pentru toate procedeele tehnice din conţinutul
fiecãrei grupe de elemente corporale.
• Însuşirea modalitãţilor generale de mânuire a tuturor obiectelor.
În prima etapã referirile privesc însuşirea celor trei scheme de
acţionare: priza şi ţinerea obiectelor în diferite prize; acţionarea obiectului în
condiţii de contact permanent cu acesta; acţionarea obiectului la distanţã

25
 Gimnastica ritmica
prin pierderea momentanã a contactului fizic pe o perioadã mai scurtã sau
mai lungã.
Se recomandã ca în fiecare lecţie sã se lucreze cu cel puţin un obiect,
folosindu-se jocuri pentru însuşirea acţiunilor simple, de bazã.
Obiectivele operaţionale urmãresc antrenarea factorilor senzorial –
perceptivi şi formarea abilitãţilor de a manipula fiecare obiect prin
acomodare cu forma şi greutatea lui.
În a doua etapã pregãtirea tehnicii cu obiectul se va axa pe însuşirea
aspectelor de mânuire specifice obiectelor prevãzute în programul tehnic al
primei categorii de clasificare sportivã.
Totuşi nu se va renunţa nici un moment la lucrul şi cu celelalte obiecte
pentru care nu sunt prevãzute exerciţii competiţionale.
Tehnica cu obiectul trebuie sã cuprindã încã de la începutul pregãtirii
întregului ansamblu de acţiuni.
*** Folosirea în lecţii numai a obiectelor prevãzute în programul tehnic
devine o gravã greşealã metodicã.
*** La fel este contraindicatã învãţarea unei acţiuni de mânuire în
legare directã cu un element corporal fãrã un studiu prealabil al tehnicii
specifice cu obiectul.
*** În acest context “studiul de mânuire” devine o necesitate metodicã
care va asigura în timp mãiestria tehnicã a gimnastei.

PREGÃTIREA ARTISTICÃ
Formarea bazelor generale ale mişcãrii artistice.
• Educarea esteticii corporale (prelucrare musculo – articularã
specificã) şi motrice (ţinutã şî execuţie artisticã).
26
 Gimnastica ritmica

• Formarea capacitãţii de percepere şi redare în mişcare a

particularitãţilor de formã şî conţinut ale acompaniamentului
muzical (ritmicitate şî muzicalitate motricã)

PREGÃTIREA FIZICÃ
Dezvoltarea motricitãţii generale şi a capacitãţii de efort.
• Învãţarea deprinderilor de bazã şi aplicativ utilitare şi folosirea lor
ca mijloace pentru dezvoltarea multilateralã a capacitãţilor motrice.
• Dezvoltarea generalã a capacitãţilor condiţionale cu orientãri
specifice spre aspectele referitoare la:
• Viteza de reacţie şi deplasare;
• Forţa rapidã şi detentã;
• Rezistenţa muscularã localizatã pe zone corporale;
• Rezistenţa generalã la efort.
• Dezvoltarea tuturor componentelor coordinative într-o mare
varietate de forme:
• Coordonare segmentarã, plurisegmentarã şi generalã;
• Coordonare de echilibru;
• Orientarea spaţialã şi temporalã;
• Kinestezia;
• Coordonare segmentarã, pluri – segmentarã şi lateralitatea,
ambidextria şi formarea schemei corporale;
• Capacitatea de acţionare şi control asupra obiectelor.
Se recomandã folosirea acelor mijloace care urmãresc atât influienţarea
fiecarei componente coordinative separat cât şi în relaţiile ei cu celelalte.

27
 Gimnastica ritmica
Vârsta fragedã a gimnastelor oferã cea mai bunã perioadã pentru
influenţarea factorilor de coordonare fiind consideratã de maximã
receptivitate.
Totodatã, influenţele acestor factori fiind esenţiale pentru învãţarea
tehnicii, dezvoltarea lor la aceastã vârstã va crea premisele viitoarelor
performanţe tehnice de mai târziu.
Dezvoltarea supleţii articulare şi musculo – ligamentare respectiv
atingerea deschiderilor articulare maxime în regim pasiv, precum şi un fond
minim de supleţe activã caracterizatã prin mare capacitate de extensie a
ţesuturilor.

PREGÃTIREA TEORETICÃ
Formarea unui fond de cunoştinţe teoretice referitoare
• Tehnica corporalã: denumiri ale elementelor învãţate şi aspecte
referitoare la execuţia corectã, noţiuni legate de planuri şi direcţîi,
cunoştinţe referitoare la schema corporalã, etc;
• Tehnica cu obiectul: denumirea exerciţiilor de bazã din dans,
succesiunea şi caracteristicile exerciţiilor;
• Pregãtirea muzicalã: numãrarea timpilor, ce reprezintã ritmul şi
tempoul, mãsura şi fraza muzicala.

PREGÃTIREA PSIHOLOGICÃ
Educarea capacitãţii de încadrare în rigorile unei activitãţi sportive de
performanţã şi a rezistenţei la monotonia pregãtirii din unele etape:
• Orientarea afectivitãţii şi interesului gimnastei spre înţelegerea şi

28
 Gimnastica ritmica
aprecierea G.R. ca disciplinã olimpicã;
• Educarea capacitãţii de participare conştientã şi activã la procesul
de pregãtire, de a înţelege şi accepta necesitatea repetãrilor multiple
din antrenament şi a oboselii;
• Aderarea la rigorile pregãtirii sportive, însuşirea cunoştinţelor
referitoare la viaţa sportivã (regimul de muncã şi odihnã,
alimentaţia, etc.) şi armonizarea acestora cu pregãtirea şcolarã şi
viaţa familialã.

Educarea aspectelor volitive şi creativ – artistice ale personalitãţii:

• Educarea voinţei şi a dorinţei de a concura şi învinge;
• Formarea sentimentelor şi deprinderilor artistice legate de specificul
G.R. dar şi de alte activitãţi cultural artistice (balet, muzicã, arte
plastice);
• Educarea capacitãţii de exprimare motricã;
• Dezvoltarea imaginaţiei şi creativitãţii motrice.

I.5 FORMAREA BAZELOR GENERALE A MIŞCĂRII ARTISTICE

Definirea principialelor noţiuni din dansul clasic
Orientarea în spaţiu
În gimnastică, ca şi în dansul clasic, spaţiul în care se desfăşoară mişcările
este împărţit în 8 direcţii principale. Pentru uşurinţă în lucru ele sunt
numerotate. Există mai multe sisteme de numerotare, dar noi îl vom adopta pe
cel preconizat de A. Vaganova. Pentru o corectă amplasare în spaţiu este bine
ca gimnastele să facă această împărţire, nu în funcţie de forma sălii de

29
 Gimnastica ritmica
antrenament (de obicei dreptunghiulară) ci, imaginându-se în centrul unui
pătrat, care se deplasează cu ele în orice punct s-ar deplasa.
Aceste direcţii sunt fixate în 8 puncte, astfel:
- Punctul 1 - este în mijloc, înainte;
- Punctul 2 - este diagonal înainte, colţul din dreapta;
- Punctul 3 - este lateral, mijloc, spre dreapta;
- Punctul 4 - este diagonal inapoi, colţul din dreapta;
- Punctul 5 - este în mijloc, înapoi;
- Punctul 6 - este diagonal înapoi, colţul din stânga;
- Punctul 7 - este lateral, mijloc, spre stânga;
- Punctul 8 - este diagonal înainte, colţul din stânga.

Poziţii de bază ale picioarelor

Tehnica dansului clasic se bazează pe, ceea ce în mod curent este denumită,
deschidere, adică acea poziţie a picioarelor în care vârfurile sunt orientate spre
înafară, astfel încât să ajungă fie pe linia umerilor, fie paralel cu aceasta.
Trebuie, de asemenea insistat ca această deschidere să se obţină pe întreg
membrul inferior, adică din articulaţia iliacă a bazinului şi nu prin forţarea
articulaţiei genunchiului. Practic, trebuie urmărit ca rotula genunchiului să fie
îndreptată pe aceeaşi direcţie cu vârful piciorului.
Iniţierea în dans clasic şi în gimnastică ritmică începe odată cu învăţarea
celor 5 poziţii ale picioarelor:

30
 Gimnastica ritmica
Poziţia I - călcâiele sunt apropiate, vârfurile orientate spre înafară, astfel încât
să formeze o linie dreaptă, situată pe linia umerilor;

Poziţia a II-a - picioarele păstrează aceeaşi poziţie, dar între călcâie trebuie să
existe o distanţă aproape egală cu lungimea labei piciorului;

Poziţia a III-a - picioarele sunt orientate spre înafară şi călcâiele se suprapun

unul peste altul;

Poziţia a IV-a - picioarele sunt situate paralel una faţă de alta la o distanţă
egală cu lungimea piciorului, vârfurile aflându-se pe linia călcâielor;

Poziţia a V-a - picioarele se suprapun complet una peste cealaltă, astfel încât
vârful unui picior să se afle pe direcţia călcâiului celuilalt picior.

31
 Gimnastica ritmica
Poziţii de bază ale braţelor
Pentru a obţine armonia mişcării în totalitatea ei, este necesar ca mişcarea
braţelor să fie folosită în mod conştient şi estetic. Încă de la început trebuie pus
accentul pe mişcarea braţelor, deoarece pe lângă mişcarea picioarelor care
îndeplinesc funcţia tehnică, braţele o îndeplinesc pe cea plastică. Cu toate că
sunt posibile o infinitate de poziţii de braţe, vom reţine numai 6 poziţii de bază:
Poziţia pregătitoare (nu este inclusă în numerotare) - braţele sunt jos, înaintea
corpului, fǎră să fie lipite de acesta şi sunt uşor rotunjite cu palmele orientate
spre corp; distanţa între mâini este de aproximativ 2 cm. (la fel şi la poziţia I şi
a III-a);
Poziţia I - braţele sunt uşor rotunjite şi ridicate la nivelul stomacului cu
palmele întoarse spre
corp păstrând distanţa ca la poziţia pregătitoare;
Poziţia a II-a - braţele înainte, uşor rotunjite şi susţinute cu palmele spre
interior;
Poziţia a III-a - braţele sus, puţin înainte şi uşor rotunjite, palmele orientate în
jos şi la o distanţă mică una faţă de alta;
Poziţia a IV-a - este o combinaţie a poziţiilor II şi III (un braţ se află înainte,
iar celălalt sus);
Poziţia a V-a - un braţ se află în poziţia a III-a (sus) iar celălalt lateral;
Poziţia a VI-a - un braţ se află în poziţia a II-a, iar celălalt lateral;
Poziţia a VII-a – braţele sunt lateral, uşor rotunjite cu palmele orientate spre
înainte.

32
 Gimnastica ritmica
Exerciţii de bază la bara de perete
Antrenamentul în gimnastică, precum şi studiul în dansul clasic, se începe
la bară. Atât la bară cât şi atunci când exerciţiile sunt executate la mijlocul sălii,
nu trebuie să considerăm, ca un pedantism îngust, o maximă exigenţă în ceea ce
priveşte precizia execuţiei. Ar fi o greşeală să considerăm scopul principal ca
fiind încălzirea musculară şi să trecem precizia în execuţie pe planul al doilea.
Neglijenţa şi toate greşelile admise în executarea exerciţiilor vor avea urmări
mai târziu în executarea mişcărilor specifice Gimnasticii Ritmice.
Plié
Termenul plié provine din franceză şi înseamnă îndoire, flexie. Plié-ul este
o coborâre a corpului, prin îndoirea picioarelor din articulaţia genunchiului.
Exerciţiile de plie sunt importante pentru dezvoltarea elasticităţii musculare,
contribuie la întinderea tendoanelor şi constituie o bază pentru sărituri.
La exerciţiile de plié trebuie respectate dupǎ următoarele reguli:
- greutatea corpului trebuie repartizată egal pe ambele picioare, pe toată
talpa şi mai ales pe marginea externă a labei piciorului;
- genunchii trebuie să fie deschişi, pe aceeaşi linie cu vârfurile picioarelor;
- corpul drept, fârâ să fie aplecat înainte sau înapoi;
- demi-plie (semiflexie) şi grand-plie (flexie mare) se predau în poziţiile I,
II, III şi V iar mai târziu şi în poziţia a IV-a.
Se execută pe măsura 3/4 sau 4/4 (două măsuri pentru flexie si două măsuri
pentru revenire).

33
 Gimnastica ritmica

Battement tendu
Battement tendu reprezintă baza celorlalte exerciţii la bara de perete. Se
execută pe măsura 2/4.
Stând în poziţia I sau a V-a cu piciorul drept înainte, greutatea corpului
trece pe piciorul stâng în momentul când se începe exerciţiul. Piciorul drept
alunecă înainte pe toată talpa; treptat laba piciorului se întinde şi se ridică
călcâiul de pe sol; vârful nu se desprinde de pe sol în timpul mişcării; trebuie
insistat ca mişcarea să fie condusă de la călcâi, pentru a se obţine răsucirea
completă a piciorului.
În timp ce piciorul drept alunecă înainte, călcâiul piciorului activ trebuie să
fie pe aceeaşi linie cu vârful piciorului de bază (când se porneşte din poziţia a
V-a), iar când se pleacă din poziţia I, călcâiul piciorului activ trebuie să fie pe
aceeaşi linie cu călcâiul piciorului de bază. Această răsucire se menţine şi la
întinderea maximă.
Când aducem piciorul înapoi în poziţia de plecare, vârful este cel care
conduce mişcarea; călcâiul se lasă treptat în jos şi ajunge pe sol în momentul
când se formează poziţia de plecare.
Aceeaşi mişcare se execută şi lateral pe linia umărului, în poziţia a II-a;
genunchiul şi laba piciorului sunt complet răsucite spre exterior, călcâiul este

34
 Gimnastica ritmica
ridicat şi întors spre înainte. La trecerea piciorului înapoi în poziţia a V-a şoldul
nu trebuie să cadă sau să se deplaseze. Închiderea se face alternativ, o dată
înaintea piciorului de bază, o dată înapoia acestuia.
Acelaşi exerciţiu se execută şi înapoi; vârful piciorului activ este pe aceeaşi
linie cu călcâiul piciorului de bază, când este întins înapoi; vârful şi genunchiul
sunt întinşi la maxim, călcâiul apasă în jos, deoarece prin aceasta obţinem
răsucirea corectă a genunchiului.

Battement jeté
Acest battement se execută după aceleaşi principii ca şi la battement tendu,
cu deosebirea că piciorul activ, după întinderea maximă pe sol, se ridică la 22°,
iar coborând ajunge în poziţia iniţială. Această mişcare se face fǎră întrerupere,
când este bine însuşită.
Battement jeté se execută pe cele 3 direcţii: înainte, lateral şi înapoi;
indicaţiile date la battement tendu sunt valabile şi la această mişcare. Se
execută pe măsura de 2/4.

35
 Gimnastica ritmica

Grand battement
Grand battement-ul se începe din poziţia I sau a V-a, printr-o mişcare
glisantă a piciorului activ, care trece prin battement tendu şi este ridicat peste
90°, după care piciorul coboară pe sol şi închide trecând prin battement tendu
în poziţia iniţială. Nu se face nici o oprire înainte de ridicarea piciorului sau
înainte de închidere; piciorul se menţine în timpul mişcării întins şi răsucit la
maxim. Trecerea echilibrului de pe un picior pe ambele trebuie să fie lină, fǎră
balansarea sau deplasarea trunchiului. Se execută pe măsura de 2/4 sau 4/4.

Rond de jambe par terre en dehors

Rond de jambe par terre en dehors provine din franceză şi înseamnă rotaţia
piciorului pe sol înafară. Rotaţia piciorului începe din poziţia I, de unde
piciorul activ alunecă cu un battement tendu înainte în poziţia a IV-a, apoi
36
 Gimnastica ritmica
păstrând întinderea genunchiului şi a labei piciorului, trece prin poziţia a II-a
descriind un semicerc până la poziţia a IV-a înapoi, apoi prin battement tendu
trece în poziţia I; de aici, fǎră oprire, se continuă rotaţia mai departe prin
poziţia a IV-a înainte.
În timpul rotării vârful piciorului nu se desprinde de pe sol, dar fǎră să
apese pe degetul mare; când trece prin poziţia I şi piciorul activ ajunge pe toată
talpa, genunchiul trebuie să fie întins. De la începutul mişcării greutatea
corpului trece pe piciorul de sprijin.

Rond de jambe par terre en dedans (rotaţia piciorului pe sol înăuntru).

Mişcarea se execută în direcţia opusă; din poziţia I piciorul se deschide cu
un battement tendu în poziţia a IV-a înapoi; de acolo prin poziţia a II-a ajunge
înainte în poziţia a IV-a şi prin poziţia I continuă mişcarea de rotaţie înăuntru,
deci spre înainte. Se execută pe măsura de 3/4.

Battement fondu
Battement fondu (măsura 3/4). Din poziţia a V-a piciorul activ trece sur le
coup-de-pied, înainte; concomitent se execută un demi-plie pe piciorul de bază
apoi se întinde piciorul activ lateral în poziţia a II-a, în timp ce piciorul de bază
se întinde. La fel se execută întinderea piciorului înainte sau înapoi, folosind la
readucerea piciorului cele trei aspecte de sur le coup-de-pied. La revenirea
piciorului activ din întindere, vârful întins alunecă pe podea, până când ajunge
la piciorul de bază; genunchiul se află mereu într-o atitudine deschisă. Mişcarea
se poate executa şi en l'air, adică piciorul se ridică în una din direcţiile dorite la
o înălţime de 45° sau 90°.

37
 Gimnastica ritmica
Battement frappé
Battement frappé se execută în măsura de 2/4. Pentru a învăţa mişcarea
battement frappe trebuie să fie predate, în prealabil, cele trei aspecte de sur le
coup-de-pied (aşezarea piciorului activ înaintea sau înapoia gleznei piciorului
de sprijin), şi anume:
1. Piciorul de sprijin este deschis, cu genunchiul întins, iar piciorul activ
cu genunchiul îndoit în atitudine deschisă (lateral), îmbrăţişează înainte
piciorul de bază, cu vârful întins la maxim.
2. Piciorul de sprijin se află ca în prima variantă, iar laba piciorului activ
este aşezată înaintea gambei piciorului de sprijin (lipită de el) puţin mai
sus decât în prima formă; vârful întins la maxim şi genunchiul în
atitudine deschisă.
3. Piciorul de sprijin se află ca în variantele 1 şi 2, iar piciorul activ este
aşezat înapoia glenzei piciorului de sprijin, cu călcâiul lipit de el, la
aceeaşi înălţime ca în prima variantă; vârful întins şi genunchiul deschis
lateral.
Când mişcarea este bine însuşită, întinderea piciorului activ se face la o
înălţime de 45°; accentul rămâne tot la deschidere, iar atingerea piciorului de
bază este executată cu o bătaie elastică; genunchiul şi coapsa rămân nemişcate,
adică se lucrează numai din gamba şi laba piciorului. Battement frappé se
execută şi pe demi-pointe (pe vârf).

Cambré
Cambré - urile sunt îndoiri ale trunchiului în toate direcţiile; ele dezvoltă
mobilitatea coloanei vertebrale, mobilitate de care depinde corectitudinea
elementelor din Gimnastica Ritmică. Ele se execută într-un tempo lent, pe
38
 Gimnastica ritmica
măsura de 3/4 sau 4/4. Pe două măsuri se execută aplecarea înapoi, fără
ridicarea sau deplasarea umerilor şi pe două măsuri se efectuează revenirea în
poziţia iniţială. Această mişcare se mai poate efectua, astfel: pe cele două
acorduri de pregătire se execută un battement tendu înapoi, după care se
execută cambre-ul; la repetarea mişcării se schimbă piciorul care execută
battement tendu. Acelaşi exerciţiu se poate executa şi cu un braţ ridicat la
poziţia a III-a, iar aplecarea trunchiului se va face în direcţia opusă braţului
ridicat; capul se întoarce în direcţia în care se apleacă corpul, iar braţul,
menţinând poziţia, se deplasează împreună cu trunchiul în direcţia aplecării.

Adaggio
Adaggio trebuie construit ţinându-se seama de posibilităţile executantelor
şi de materia studiată de acestea. Deoarece, la început nu au suficientă
stabilitate, se recomandă folosirea unei combinaţii care să nu conţină mai mult

39
 Gimnastica ritmica
de două poziţii pe acelaşi picior. La avansaţi, se pot lega două poziţii
consecutive pe acelaşi picior prin procedeele passé sau porté. Schimbarea
piciorului de sprijin se poate face fie prin pas în poziţia a II-a sau a IV-a, fie
prin pas de bourré sau temps lié. Treptat, în anii următori se introduc: grand
plié, demi-plié în poze mari, relevé, mişcări de rotaţie, fouetté, etc. Trebuie
subliniată importanţa pe care o are adaggio în antrenament, deoarece el
dezvoltă în mare măsură sistemul muscular, forţa şi echilibrul.

Allégro
Allégro este constituit, în general, din câteva combinaţii de sărituri care nu
trebuie să depăşească 16-32 de măsuri. De obicei, allegro este alcătuit astfel:
1. combinaţii de sărituri mici, ca de exemplu: changement de pieds,
echappe, jete, sissonne simplu, essemble;
2. combinaţii de sărituri mijlocii: sissonne fondu, sissonne ouverte,
sissonne fermee, pas de chat;
3. combinaţii de sărituri mari: grand essemble, grand jete, tour en l'air.

Arabesque
În practică întâlnim patru forme de arabesque, şi anume:
Arabesque I - se execută în măsura de 3/4; gimnasta stă în poziţia I sau a V-a
cu piciorul drept înainte, en face şi execută o mişcare pregătitoare,
deschizând piciorul stâng lateral cu un battement tendu; braţele se ridică
în poziţia I, apoi corpul se întoarce spre dreapta, fǎră să se desprindă
vârful piciorului de pe sol; braţele se deschid întinse cu palmele în jos,
dreptul înainte şi stângul lateral. Mişcarea se repetă şi la stânga,

40
 Gimnastica ritmica
deschizând piciorul drept lateral cu battement tendu. Întoarcerea corpului
se execută printr-o mişcare de ridicare a călcâiului piciorului de bază.
Arabesque II - mişcarea picioarelor şi atitudinea corpului rămân aceleaşi, ca şi
la arabesque I, dar braţele vor avea o altă poziţie. Braţul corespunzător
piciorului întins înapoi, se va duce întins înainte spre punctul 2, iar
celălalt braţ se duce înapoi-jos spre punctul 6.
Arabesque III - piciorul drept înainte spre punctul 8, piciorul stâng întins spre
punctul 4; braţul corespunzător piciorului stâng se ridică spre punctul 8,
celălalt braţ este întins lateral. Mişcarea poate fi executată şi cu piciorul
stâng înainte, spre punctul 2.
Arabesque IV - poziţia picioarelor este aceeaşi ca la arabesque III, dar braţul
opus piciorului întins înapoi, se duce înainte spre punctul 8 respectiv
punctul 2,iar celălalt braţ este întins înapoi-jos spre punctul 4-respectiv 6.

Attitude
Pentru executarea corectă a acestei poziţii, este necesară studierea attitude-
ului la bară; cu faţa la bară, piciorul activ se aşează sur le coup-de-pied înapoi,
cu genunchiul în atitudine deschisă; menţinând acest unghi de deschidere a

41
 Gimnastica ritmica
genunchiului, piciorul se ridică la 90°, fǎră să cadă genunchiul. Trebuie mult
insistat ca prin ridicarea piciorului să nu se ia o altă direcţie decât cea corectă
pentru întinderea înapoi. Trunchiul rămâne drept şi încordat.
După ce s-a fixat poza cu ambele mâini la bară, se poate trece la executarea
ei cu o mână la bară; în acest caz, braţul liber se ridică în poziţia a IIIa simultan
cu ridicarea piciorului. La mijlocul sălii, attitude se execută effacé sau croisé,
braţele ridicându-se prin poziţia I în poziţia a V-a, concomitent cu ridicarea
piciorului. Trunchiul rămâne încordat şi uşor aplecat înainte. Când echilibrul
este stabil se execută attitude cu ridicare pe demi-poiute.

Tirbouchon
Această poziţie este denumită şi attitude înainte şi o obţinem dacă în
poziţia croisé, ridicăm piciorul îndoit la 90°.
Toate poziţiile se studiază întâi cu ridicarea piciorului la 45°; după ce
executantele au obţinut o ţinută corectă şi echilibrul necesar, se ridică piciorul
la 90° iar mai târziu, se pot introduce demi-pointe, demi-plié-uri, etc.

42
 Gimnastica ritmica

Sărituri mici
Sauté - Se execută pe măsura de 2/4. Gimnasta stă în poziţia I, în demi-plié şi
execută o săritură dreaptă, menţinând poziţia I (în timpul săriturii), iar
genunchii şi vârfurile întinse la maxim. Este important ca demi-plié-ul să
fie adânc, iar înainte de săritură, să nu se facă o flexie în plus pentru elan.
Sauté se execută şi în poziţia a II-a sau în poziţia a V-a. Braţele la sauté
sunt în poziţia pregătitoare.

Changement de pieds - Se execută în măsura de 2/4. Eleva stând în poziţia a V-

a, cu piciorul drept înainte, execută din demi-plié un relevé, cu genunchii
întinşi la maxim, păstrând poziţia a V-a şi apoi revenind în poziţia
iniţială. Când mişcarea a fost bine însuşită, la ridicarea din demi-plié, se

43
 Gimnastica ritmica
execută o săritură în timpul căreia picioarele se schimbă în aer în poziţia
a V-a.

Echappé - (măsura 2/4) - Această mişcare se compune din două sărituri: prima
din poziţia a V-a în poziţia a II-a şi a doua din poziţia a II-a în poziţia a
V-a. Din poziţia a V-a se execută din demi-plié o săritură cu genunchii şi
vârfurile întinse, deschizând în aer poziţia a II-a pe auftakt; urmează
aterizarea pe vârf şi apoi pe toată talpa în poziţia a II-a, în demi-plié; în
continuare se execută o săritură dreaptă păstrând picioarele în poziţia a
II-a în aer, iar revenirea de pe vârf pe toată talpa se face în poziţia a V-a
în demi-plié.
Pas de chat - Executanta se aşează în poziţia a V-a cu piciorul stâng înainte; se
execută un demi-plié pe piciorul stâng, piciorul drept îndoit se aruncă
înapoi la o înălţime de 45°; executând o săritură pe stângul îl aruncă şi pe
acesta înapoi, la aceeaşi înălţime iar aterizarea se face pe piciorul drept.
Cu toate că picioarele se aruncă spre înapoi, corpului trebuie să i se
imprime o mişcare spre înainte, deoarece această
săritură se face cu deplasare. Această săritură, specific feminină, mai
prezintă o formă în care picioarele nu se aruncă spre înapoi, ci se ridică

44
 Gimnastica ritmica
pe rând într-un passé mai coborât, cu aceeaşi săritură de pe un picior pe
celălalt.
Sissonne - Este o săritură ce se execută întotdeauna cu deplasare. În sissonne,
piciorul se deschide în timpul săriturii într-una din cele 3 direcţii posibile
(înainte, lateral, înapoi) şi este întins la maxim, rămânând în această
poziţie până în momentul aterizării. La revenire, nu se admite nici o
săritură suplimentară pe piciorul de bază şi nici piciorul care a fost ridicat
să nu coboare mai jos de nivelul iniţial. Se pleacă din demi-plié şi se
aterizează tot în demi-plié.
Grand jeté - Această săritură este întotdeauna precedată de un pas de elan, ca:
glissade, jeté mic, chassé, etc. Grand jeté-ul este o săritură mare care
trebuie să fie caracterizată nu numai prin înălţime, ci si prin lungime; în
timpul săriturii picioarele se deschid în sfoară anteroposterioară sau
laterală. Grand jeté-ul se învaţă descompunându-l în principalele sale
elemente constitutive: bătaie, săritură şi aterizare. Odată învăţate toate
fazele mişcării, putem trece la executarea ei pe o singură măsură de 3/4,
având grijă ca desprinderea de pe sol să coincidă cu timpul 1 al măsurii.

45
 Gimnastica ritmica
Rotaţii

Chaines - Această mişcare este o înlănţuire de întoarceri rapide, care se

execută fǎră întrerupere. Acest exerciţiu cere o pregătire tehnică foarte
bună, care se obţine şi prin aplicarea tempo-ului foarte rar la început; se
execută un pas mic cu piciorul drept în direcţia dorită concomitent cu o
întoarcere de 180’, apoi piciorul stâng se apropie de cel drept pe vârfuri,
înaintând în aceeaşi direcţie şi executând a doua jumătate de întoarcere.
Picioarele sunt întinse şi foarte apropiate. Mişcarea braţelor şi menţinerea
verticalităţii corpului au o importanţă deosebită în însuşirea corectă a
acestor întoarceri.

Soutenu en tournant - Se execută un battement soutenu lateral cu piciorul

drept, se închide poziţia a V-a înainte, urmează o întoarcere de 180’ spre
stânga şi piciorul drept se deschide din nou lateral; apoi închide poziţia a
V-a înainte, după care se execută a doua jumătate de întoarcere, tot spre
stânga. După însuşirea corectă a mişcării descrise mai sus, soutenu en
toumant se execută cu o întoarcere completă. Prin deschiderea lateral a
piciorului stâng vom obţine tour spre dreapta. Braţele se duc din poziţie

46
 Gimnastica ritmica
pregătitoare în poziţia a II-a şi apoi revin în poziţie pregătitoare în timpul
întoarcerii.

Piruete - La început se învaţă preparaţia, din poziţia a IV-a, fiind mai uşoară
decât cea din poziţia a V-a. Învăţarea piruetei se face descompus, astfel:
fără rotaţie - din poziţia a IV -a se execută o ridicare pe vârf a piciorului
stâng, concomitent piciorul drept se aşează sur le coup-de-pied sau în altă
poziţie (passé, attitude, arabesque, tirbouchon, etc.), fără să se execute
rotaţia. Acest lucru este necesar pentru ca eleva să înveţe să plaseze
corect greutatea corpului pe piciorul de bază. Se trece apoi la învăţarea
întoarcerii de un sfert, apoi jumătate şi mai târziu o turaţie completă
(360’). Braţele sunt în poziţia a IV-a în timpul preparaţiei şi în poziţia I
sau a III-a în timpul piruetei. Un rol deosebit de important îl are mişcarea
capului, care ajută mult la executarea întoarcerii; capul rămâne la început
în urma corpului, iar apoi îl depăşeşte. Piruetele se pot executa en dehors
(înafară) sau en dedans (înăuntru).

47
 Gimnastica ritmica

Acompaniamentul muzical
Necesitatea de mişcare se naşte odatã cu omul. Organismului feminin
sãnãtos nu îi sunt suficiente mişcãrile naturale, ci doreşte mai mult. Femeia
vrea sã fie frumoasã, nu numai ca înfãţişare exterioarã, ci şi în mişcare. Sã
observãm numai copiii: ascultând muzicã, încep sã execute diferite mişcãri,
bãieţii executã paşi pe loc, bat din palme sau din picioare în ritmul muzicii;
fetiţele însã îşi mişcã corpul pe ritmul muzicii, fac paşi graţioşi, pentru
distracţia proprie sau a altora.
Dintre impresiile cu influienţe asupra omului sunetul muzical are o
mare importanţã: dacã acesta este plãcut ne umple de bucurie, dacã este
melancolic, ne întristeazã. Acultând muzicã, reacţionãm involuntar. Când
forma de manifestare a reacţiei este mişcarea, mai ales mişcarea cu cerinţe
estetice, organizatã, coordonatã, având ca scop obţinerea unei performanţe
sportive, putem vorbi despre armonia mişcãrii cu muzica. Aceasta este
cerinţa de bazã a gimnasticii ritmice, ramurã de sport specific femininã.
Regulamentul de concurs apreciazã separat armonia dintre mişcãri şi
muzicã. Deci, pentru a alcãtui un exerciţiu bun sunt indispensabile anumite
cunoştinţe muzicale.
Cum este şi firesc, în aceastã ramurã nu acompaniamentul muzical
trebuie sã aibã rolul primordial. Aşa cum compunerea exerciţiilor se supune
48
 Gimnastica ritmica
unor anumite cerinţe ale regulamentului elaborat de Comisia internaţionalã
de gimnasticã ritmicã, tot aşa şi compunerea muzicii are reguli elaborate de
secole, pe care trebuie sã le cunoaştem şi sã le respectãm.
Limbajul gimnasticii ritmice trebuie adus la un numitor comun cu
limbajul clasic al muzicii, dacã vrem ca în exerciţii sã se oglindeascã
unitatea armonicã a mişcãrii cu muzica.
În materialul de faţã am adunat şi sistematizat acele cunoştinţe muzicale
de bazã care sunt necesare în predarea mişcãrilor şi în alcãtuirea exerciţiilor.
Sã-l denumim deci ABC – ul acompaniamentului muzical.
Sunetul muzical este, de fapt, o mişcare de vibraţie. Dacã o forţã
oarecare acţioneazã asupra unui corp elastic aflat în stare de repaus, atunci
corpul începe sã vibreze şi devine sursã de sunet. Este nevoie de prezenţa
unui anumit mediu care sã preia aceastã vibraţie şi sub forma unei mişcãri în
undã sã o transmitã timpanelor noastre, care preiau aceastã excitaţie
exterioarã şi în cazul unei excitaţii de tãrie corespunzãtoare sã o transmitã la
scoarţa cerebralã, care recepţioneazã sunetul. Acest sunet, aceastã vibraţie
poate fi, dupã regularitate, zgomot sau sunet muzical. Sunetul se propagã de
la izvorul lui în toate direcţiile spaţiului. Deci, sunetul muzical ia naştere din
mişcare, se propagã prin mişcare şi ajutã la perfecţionarea mişcãrii umane
frumoase.
Sunetul muzical are patru proprietãţi: înãlţime, culoare, intensitate şi
duratã. Toate acestea au influienţã asupra omului în mişcare.
Înălţimea sunetului
În ceea ce priveşte mişcarea, şirul de sunete adânci, misterios
curgãtoare, au o altã influenţã asupra omului decât sunetele înalte, jucãuşe.
Sunetele joase îndeamnã la mişcãri cu caracter grav, cele înalte dicteazã
49
 Gimnastica ritmica
uşurinţã, ridicarea de pe sol. Omul, ascultând o melodie compusã din sunete
înalte, simte dorinţa de a zbura.
Diferenţa dintre înãlţimea sunetelor trebuie exprimatã prin mişcare. Ar
fi contradictorie o mişcare joasã, greoaie, executatã pe sunete înalte, ca un
şir de mişcãri înãţãtoare, moi, uşoare executate pe muzicã grava.
Culoarea sunetului
Aceastã proprietate, culoarea, face posibilã sesizarea deosebirii dintre
vocea omeneascã şi sunetul instrumentelor muzicale. Dar urechea poate
deosebi şi nuanţe mai fine. De exemplu,, o persoanã competentã ascultând o
lucrare orchestralã, fãrã sã priveascã, fãrã sã fie de faţã la concert, poate
deosebi instrumentele muzicale care cântã în acelaşi timp. De multe ori
judecãm oamenii şi îi considerãm simpatici sau antipatici, dupã vocea lor.
Şi mişcarea are culoare. De exemplu, acelaşi exerciţiu impus este
executat de fiecare gimnastã ca un alt colorit. Coloritul diferit al mişcãrii
rezultã din: concepţia tehnicã, pregãtirea tehnicã, structura corporalã, gradul
de dezvoltare a calitãţilor motrice, etc. Douã gimnaste, cu un nivel de
pregãtire aproximativ egal, pot executa acelaşi exerciţiu impus cu un colorit
atât de diferit, încât i se poate recunoaşte cu uşurinţã personalitatea
fiecãreia. Dacã filmãm exerciţiile a douã gimnaste, apoi le proiectãm,
executantele devin impersonale, dar pot fi recunoscute dupã coloritul
mişcãrilor lor. Desigur, acest lucru nu înseamnã cã în cazul a douã
acompaniamente muzicale diferite (instrumente diferite), coloritul mişcãrii
unei gimnaste va fi diferit. Coloritul mişcãrii este o particularitate
individualã a fiecãrei gimnaste, ca şi culoarea sunetelor emise de
instrumente muzicale sau alte surse de sunete. Deci, culoarea sunetului nu
poate fi transpusã direct în coloritul mişcãrii, dar între acestea douã este
50
 Gimnastica ritmica
posibilã o influenţã reciprocã. De exemplu, o mişcare executatã pe o muzicã
lipsitã de culoare devine şi ea monotonã, plictisitoare.
Intensitatea sunetului (dinamica)
O muzicã înceatã trezeşte alte sentimente decât muzica de o mare
intensitate. Ultima poate produce sentiment de teamã sau de înãlţare,
eliberare. Schimbarea intensitãţii sunetelor este dinamica, mişcarea
acomodându-se la aceasta tot prin schimbarea intensitãţii.
Intensitatea sunetului şi dinamica (cuvânt grecesc, dynamism = forţã,
putere) au o mare influenţã asupra mişcãrii. Nuanţele binecunoscute ale
intensitãţii sunetului sunt de origine italianã, care prin prescurtarea
denumirilor au cãpãtat o largã circulaţie internaţionalã:
Cele mai cunoscute sunt urmãtoarele:
piano == încet (p)
mezzoforte == de intensitate mijlocie (mf)
forte == puternic (f)
Valorile lor superlative:
pianissimo == cel mai încet (pp)
fortissimo == cel mai puternic (ff)
crescendo == creşterea gradatã a intensitãţii (>)
descrescendo == descreşterea gradatã a intensitãţii (<)
Dinamica mişcãrii trebuie sã ţinã pasul cu dinamica muzicii. S-ar pãrea
curios dacã am acoperi o muzicã piano cu pas bãtut sau cu sãrituri, ori la
fortissimo cu mişcãri moi, anemice, lipsite de forţã.
Regulamentul gimnasticii ritmice sportive pretinde, cunoştinţe tehnice
multilaterale. Mişcãrile gimnastelor trebuie sã oglindeascã trecerile

51
 Gimnastica ritmica
dinamice, schimbãrile uneori bruşte. Un exerciţiu executat de la început
pânã la sfârşit cu aceeaşi intesitate este considerat ca fiind greşit.
Durata sunetului
Durata sunetelor trebuie sã fie în strânsã legãturã cu mişcarea. Pe sunete
prelungite, încete trebuie sã ne mişcãm mai încet, cu mãsurã, iar sunetele
scurte ne îndeamnã la un mers mai vioi, mai rapid.
Cele patru proprietãţi ale sunetului muzical: înãlţimea, culoarea,
intensitatea, durata, constituie cãlãuza mişcãrilor omului, deoarece trezesc
sentimente diferite, stimuleazã trãiri interioare care se exteriorizeazã în
mişcare.

52
 Gimnastica ritmica
Capitolul II ELEMENTE DE TEHNICĂ CORPORALĂ

Consideraţii generale
Gimnastica Ritmică - ramură a gimnasticii cu caracter specific feminin -
este considerată ca fiind unul din mijloacele de bază ce pot asigura
perfecţionarea dezvoltării fizice armonioase şi capacităţi motrice specific
feminine.
Este ramura sportivă care foloseşte exerciţii impuse şi liber ales cu
acţionarea obiectelor portative şi în deplină concordanţă cu acompaniamentul
muzical.
Datorită legăturii cu muzica, conţinutul mijloacelor proprii Gimnasticii
Ritmice capătă un pronunţat caracter de dans, mişcările necesitând uşurinţă în
execuţie, expresivitate şi eleganţă.
Elementele din Gimnastica Ritmică au o structură complexă, bazată pe
menţinerea şi deplasarea segmentelor corpului şi a acestuia în întregime cu viteze şi
ritmuri diferite, în poziţii variate, simultan cu acţionarea obiectelor portative.
Continua alternare a contracţiei şi relaxării musculare, prezenţa
acompaniamentului muzical, efortul de mare intensitate, dar de scurtă durată,
sunt caracteristici de bază ale Gimnasticii ritmice.
Marea varietate a mijloacelor folosite, fac din această ramură un mijloc
important al educaţiei fizice şi sportive a tinerelor fete.
Conţinutul motric specific Gimnasticii Ritmice cuprinde o mare varietate
de mişcări sistematizate pe două mari categorii de tehnică:
• tehnica corporală - reprezentantă de ansamblul mişcărilor executate cu
corpul gimnastei;

53
 Gimnastica ritmica

• tehnica de acţionare a obiectelor - reprezentată de totalitatea

posibilităţilor de mânuire a acestora.

Elementele de tehnică corporală sunt sistematizate de specialitate pe şapte

grupe:
I. Deplasări ale centrului de greutate pe orizontală şi verticală.
II. Mişcări realizate prin acţiune condusă.
III. Mişcări realizate din inerţie.
IV. Consolidări ale echilibrului corpului în poziţii diferite.
V. Rotaţii ale corpului în jurul axului vertical.
VI. Proiectări ale corpului în spaţiu.
VII. Rotări ale corpului în axe şi planuri diferite.
(A. Luca, 1999)

II. 1 Deplasări ale centrului de greutate pe orizontală şi verticală

Deplasările se realizează prin variante de paşi şi alergare. Elementele din
cadrul acestei grupe se caracterizează prin dinamism spaţio-temporal şi ritm.
Execuţia corectă a variantelor de paşi solicită o bună coordonare neuro -
musculară, echilibru, orientare în spaţiu şi supleţe.
A. Paşi ritmici specifici de mers şi alergare
1. Pasul uşor.
Se execută pe vârfuri, cu genunchii uşor îndoiţi, cu braţele susţinute lateral
şi cu abdomenul bine tras. Deplasarea înainte sau înapoi cu paşi mici trebuie
realizată fără încordare, lin, cu aspect de plutire, de unde vine şi denumirea de
"pas uşor".

54
 Gimnastica ritmica
2. Pasul ascuţit
Din stând pe un picior, celălalt sprijinit înainte pe vârf şi îndoit din
articulaţia genunchiului; se trece greutatea pe piciorul dinainte, iar piciorul
dinapoi se duce înainte sprijinit pe vârf şi îndoit.
Pasul ascuţit poate avea şi o a doua variantă, în care ambele picioare sunt
întinse.
În timpul executării pasului ascuţit, braţele pot fi susţinute lateral sau pot
avea diferite poziţii (de exemplu un braţ înainte, celălalt lateral; un braţ înainte,
celălalt înapoi; ambele braţe sus; etc.).
Pasul ascuţit poate fi executat pe anumite piese muzicale scrise în măsurile
de 2/4 şi 4/4. Un pas ascuţit corespunde unei note muzicale cu valoare de
pătrime.
3. Pas arcuit
Din stând pe vârfuri, se execută un pas înainte, după care, urmează flexia
ambilor genunchi odată cu trecerea greutăţii pe piciorul dinainte (acesta
coborând pe toată talpa) şi ridicarea piciorului dinapoi la nivelul gambei; pasul
ascuţit se continuă cu întinderea simultană a genunchilor şi revenire la poziţia
iniţială, în stând pe vârfuri.
Îndoirea şi întinderea articulaţiilor, adică arcuirea, este condusă de piciorul
care păşeşte, iar corpul îşi păstrează verticalitatea.
Braţele pot avea diferite poziţii: îndoite cu mâinile pe şolduri, lateral sus;
un braţ lateral, celălalt jos; un braţ înainte, celălalt sus sau lateral; etc.
Pentru redarea acestui pas, se folosesc piese muzicale în măsurile 2/4 şi /4.
Pe o notă cu valoare de pătrime sau pe 2 note cu valoare de optime se execută
îndoirea genunchilor şi pe aceleaşi valori de note se efectuează întinderea
acestora.
55
 Gimnastica ritmica
4. Pas înalt
Din stând, pas înainte cu un picior, balansând celălalt picior dinapoi spre
înainte, finalizând cu poziţia attitudé înainte (piciorul îndoit la unghi obtuz).
Braţul opus piciorului ridicat se duce înainte, celălalt lateral, iar trunchiul este
uşor înclinat înapoi.
Se execută pe măsură de 2/4, 4/4 şi 3/4 şi au valoare muzicală de doime (un
pas pe 2 timpi muzicali).
5. Pas fandat
Din stând, pas mare înainte cu un picior, trecerea greutăţi pe piciorul care a
efectuat păşirea, odată cu îndoirea acestuia. Piciorul dinapoi este sprijinit pe
vârf, iar braţele pot avea diferite poziţii; lateral; sus; un braţ înainte, celălalt
lateral; un braţ sus, celălalt lateral; etc.
Un pas fandat corespunde unei note muzicale cu valoarea de doime (2 timpi).
Pasul fandat se poate executa şi lateral. De exemplu: din stând cu umărul
drept orientat pe direcţia de deplasare se execută o fandare laterală pe piciorul
drept, urmează o întoarcere la 180° spre dreapta şi revenire în stând. Se
continuă cu fandare laterală pe piciorul stâng şi întoarcere 180° spre stânga.
În stadiul de învăţare braţele pot fi îndoite cu mâinile pe şolduri, iar pentru
consolidare sau perfecţionare ele pot avea diferite poziţii.
B. Paşii de:
• alergare uşoară;
• alergare ascuţită;
• alergare arcuită;
• alergare înaltă;

56
 Gimnastica ritmica
• alergare fandată se execută cu oscilaţii crescute pe verticală, datorită
fazei de zbor şi au aceeaşi structură cu cea a paşilor de mers descrişi mai
sus.
C. Paşi de dans
1. Pas săltat
Din stând; pas înainte cu un picior şi balansul celuilalt îndoit înainte, la un
unghi de 45°, cu o uşoară desprindere. Pasul săltat are caracter vesel, jucăuş şi
se execută pe note cu valori de pătrime (1 pas - 1 pătrime). Piesele muzicale
folosite sunt cele scrise în măsurile 2/4 şi 4/4.
Braţul opus piciorului ridicat este dus înainte, iar celălalt poate avea diferite
poziţii; lateral, înapoi-jos, înapoi-sus, etc.
2. Pas de galop
Din stând cu un picior sprijinit înainte pe vârf: se execută o îndoire a
genunchilor, desprindere şi apropierea piciorului dinapoi de cel dinainte; în
faza de zbor picioarele sunt apropiate şi întinse, iar aterizarea se face pe
piciorul dinapoi.
Pasul de galop poate fi executat şi lateral sau înapoi.
Piesele muzicale de "galop" sunt ritmate şi sunt în măsura muzicală de 2/4.

57
 Gimnastica ritmica
3. Pas de polcă
Din stând cu un picior întins înainte; se execută o săltare, cu ridicarea
piciorului de dinainte la 45°; aterizare pe piciorul dinapoi şi efectuarea unui pas
schimbat. Se execută mişcarea, în continuare, cu celălalt picior.
Pasul de polcă poate fi executat şi înapoi sau lateral.
Piesa muzicală este scrisă în măsura 2/4 - polcă - şi are caracter vioi. Un
pas de polcă corespunde unei note muzicale cu valoare de doime.

4. Pas de vals
Este alcătuit din trei paşi; din stând se execută un pas mare înainte cu o
uşoară îndoire a genunchiului şi trecerea treptată a greutăţii pe el, urmat de 2
paşi mici pe vârfuri. Următorul pas de vals se execută cu celălalt picior.
Pasul de vals se execută şi înapoi, cu întoarcere de 180° sau lateral.
Un pas de vals se execută pe o măsură de 3/4 (fiecare din paşii componenţi
se execută pe câte o pătrime).
În stadiul de învăţare, primul pas poate fi marcată printr-o bătaie din palme,
iar la următorii doi paşi braţele se deschid lateral.
În stadiul de consolidare şi perfecţionare braţele pot efectua balansuri în arc
de cerc în diferite planuri: sagital, orizontal, frontal.

58
 Gimnastica ritmica

Indicaţii metodice
Deplasările se predau în lecţiile de gimnastică, în paralel cu mişcările
conduse (ridicări, coborâri, duceri, etc) la nivelul trenului superior.
Paşii de deplasare pot constitui teme de lecţii la început, în stadiul de
învăţare, iar pentru consolidare şi perfecţionare se exersează în veriga a 2-a - de
pregătire a organismului pentru efort. Cu excepţia verigilor 1 şi 8, paşii de
deplasare se pot folosi şi pe parcursul celorlalte verigi, în funcţie de obiectivele
urmărite.
Metodica învăţării variaţiilor de paşi;
• teme ritmice şi jocuri muzicale pentru însuşirea măsurii muzicale,
ritmului şi valorilor notelor pe care se execută pasul respectiv;
• însuşirea separată a unor poziţii ale piciorului oscilant, a braţelor sau
trunchiului, caracteristice pasului;
• însuşirea deplasării prin paşii respectivi;
59
 Gimnastica ritmica
• executarea pasului simultan cu mişcările de braţe corespunzătoare;
• repetarea paşilor însuşiţi în combinaţii de paşi, individual, pe perechi, în
diferite formaţii;
• exersarea unei structuri care să cuprindă paşii învăţaţi şi alte grupe de
mişcări.

II. 2 Mişcări realizate prin acţiune condusă

În această categorie intră diferite acţiuni la nivelul trenului superior (gât,
braţe, trunchi) şi inferior şi anume; duceri, ridicări, coborâri, flexii, extensii,
răsuciri, aplecări, îndoiri, etc.(fig. 1)
Acţiunile pot fi executate simultan, simetric sau asimetric, succesiv sau
alternativ.
Mişcările conduse au o valoare deosebită în formarea bazelor generale ale
mişcării.
În lecţia de educaţie fizică se folosesc ca mijloace pentru: prelucrarea
analitică a aparatului locomotor (veriga a III-a), dezvoltarea mobilităţii
articulare şi elasticităţii musculare şi în dezvoltarea fizică armonioasă.
Indicaţii metodice
Succesiunea predării mişcărilor conduse:
Membre superioare
• acţiunea izolată a unui braţ;
• acţiunea simultană, simetrică a ambelor braţe;
• acţiune alternativă;
• acţiune succesivă;
• acţiune asimetrică simultană;

60
 Gimnastica ritmica
• combinaţii.

Membre inferioare
• din aşezat, culcat: acţiuni izolate la nivelul unui membru;
• din aceleaşi poziţii, acţiuni alternative;
• aceleaşi acţiuni din poziţii înalte.
Grand battement din poziţia culcat

Grand battement din poziţia culcat lateral

61
 Gimnastica ritmica
Grand battement din poziţia culcat facial

Trunchi
• se începe cu aplecarea înainte, îndoirea înainte, lateral, extensia şi apoi
răsucirea;
• mişcarea trunchiului simultan cu mişcarea braţelor.

Succesiunea planurilor în care se învaţă mişcarea este:

• plan sagital;
• plan frontal;
• plan orizontal;

62
 Gimnastica ritmica

Mişcările pot fi:

• semicirculare - în arc;
• circulare - rotări;
• în formă de opt.
La început mişcările se execută lent în 4 timpi, apoi în 2 timpi şi 1 timp.

63
 Gimnastica ritmica

II.3 Mişcări realizate din inerţie - balansuri şi valuri

Balansurile sau pendulările sunt mişcări care necesită: mobilitate articulară,
elasticitate musculară, coordonare neuro-musculară şi capacitate de a menţine
echilibrul corpului în diferite poziţii de sprijin.
Un balans corect executat din punct de vedere tehnic cuprinde: poziţia
iniţială cu "încordarea" grupelor musculare implicate - pendularea segmentelor
prin "relaxare reflexă" şi poziţia finală - prin "contracţia" grupelor musculare.
Mişcările de balans se efectuează în diferite planuri şi direcţii, constituind
uneori mişcări de elan sau de creştere a complexităţii altor elemente tehnice.
Balansurile se pot executa:
• pe segmente;
• balans de braţe;
• balans de trunchi;
• balans de picioare;

64
 Gimnastica ritmica
• cu întreg corpul:
• cu impuls transmis pe verticală;
• cu impuls transmis pe orizontală.
Balansul de braţe se execută în plan:
• sagital;
• frontal;
• orizontal.
sub formă de:
• arc;
• cerc;
• opt.
cu un braţ sau ambele braţe:
• simultan;
• alternativ.
Balansul în arc de cerc - acest balans are aspect de pendulare şi se execută în
toate cele 3 planuri, simultan sau alternativ, simetric sau asimetric.
Balans în cerc - este o mişcare circulară ce se poate executa în toate planurile,
simultan sau alternativ.
Balans în formă de opt - descrie 2 cercuri legate de dimensiuni diferite, sub
forma cifrei 8, în plan sagital şi frontal, cu un braţ sau cu ambele, simultan,
paralel sau în direcţie opusă.

65
 Gimnastica ritmica

Balansul de picioare - sunt mişcări de pendulare ale piciorului liber şi rezultă

din contracţia scurtă şi puternică a coapsei. Se execută cu genunchiul îndoit sau
întins; în plan sagital sau frontal; sub formă de arc, cerc şi opt.
Balansul de trunchi - este o mişcare complexă care cuprinde şi alte mişcări
complementare (arcuiri, extensii, balansuri de braţe). Se execută în plan sagital
în formă de arc şi în planurile frontal şi orizontal în formă de arc şi cerc.

Balans cu întregul corp - mişcarea are aspectul unui val de trunchi executat
rapid. Acest balans începe cu un impuls de jos în sus, printr-o îndoire şi
întindere din articulaţia gleznelor şi genunchilor, care se transmite apoi
întregului corp.

66
 Gimnastica ritmica
Indicaţii metodice
Balansurile fiind mişcări de mare amplitudine, necesită dezvoltarea
mobilităţii articulare mai ales coxo-femurală şi a coloanei vertebrale în plan
posterior şi anterior.
Balansurile de braţe fiind uşoare vor preceda însuşirea celor de picioare şi
de trunchi.
Balansurile de trunchi se execută din poziţii cu o bază mare de susţinere
(stând depărtat, pe genunchi).
Balansurile de picioare necesită un echilibru mare. Însuşirea lor se va face
la început cu sprijin la bara de perete sau cu partener, după care se vor executa
cu amplitudine mărită, dar în mod gradat.

Valuri
Valurile sunt mişcări caracteristice gimnasticii ritmice. Exerciţiile în formă
de val conferă mişcării un aspect lin, curgător şi se caracterizează prin:
amplitudine şi elasticitate. Valul este un exerciţiu complex care contribuie la
dezvoltarea forţei musculare, a echilibrului, a mobilităţi (mai ales la nivelul
coloanei vertebrale) şi dezvoltă capacitatea de coordonare a mişcărilor
corpului.
Mişcările sub formă de val se pot executa astfel:
• pe segmente:
• val de braţe;
• val de trunchi;
• cu întregul corp:
• val înainte;

67
 Gimnastica ritmica
• val lateral;
• val înapoi.
Val de braţe - stând cu braţele lateral: ridicarea uşoară a braţelor îndoite
(rotunjite), apoi antebraţele şi mâinile coboară lin. În continuare, braţele
coboară încet, iar antebraţele şi mâinile se ridică. Mişcarea trebuie să fie
continuă şi succesivă.
Valul de braţe se poate executa cu un braţ sau ambele, înainte şi lateral.
Valul cu ambele braţe poate fi executat simultan sau succesiv (în timp ce
un braţ se ridică celălalt coboară).

Val de trunchi - din stând cu spatele rotunjit, capul aplecat înainte cu bărbia
în piept, braţele înainte uşor rotunjite şi în prelungirea trunchiului: se proiectează
pieptul înainte cu extensie mare în regiunea toracală simultan cu rotirea braţelor

68
 Gimnastica ritmica
dinainte-înapoi-sus. Se revine la poziţia iniţială cu spatele rotunjit. Valul de trunchi
se poate executa şi înapoi sau de pe genunchi, pe călcâie aşezat.

Val de corp
Din aceeaşi poziţie iniţială ca la valul de trunchi, se execută o ridicare pe
vârfuri odată cu mişcarea succesivă de ducere înainte a genunchilor şi
coapselor şi redresarea uşoară a trunchiului. În continuare, bazinul se duce
înainte simultan cu extensia mare a trunchiului şi capului, genunchii îndoindu-
se treptat. Urmează revenirea trunchiului şi capului la verticală cu braţele sus,
în stând pe vârfuri.
Braţele pot efectua diferite mişcări: balans în arc, cerc sau opt sagital, cu un
braţ înainte, celălalt înapoi.
Valul de corp se poate finaliza în diferite poziţii de echilibru sau se poate
continua cu alte mişcări: balans, săritură, piruetă, diferiţi paşi.
Valul de corp se poate executa şi înapoi, lateral, cu întoarcere şi fără
întoarcere.

69
 Gimnastica ritmica

Indicaţii metodice
În metodica învăţării valului de braţe se va insista asupra dezvoltării
mobilităţii mâinii (a poigné-ului):
• apăsarea reciprocă a palmelor lipite faţă în faţă cu antebraţele la
orizontală şi coatele lateral;
• aceeaşi mişcare, dar numai cu degetele;
• închiderea şi deschiderea pumnului prin întinderea pe rând a
articulaţiilor. (fig. 9)
Valul de corp începe cu:
1 - învăţarea separată a părţilor componente ale valului;

70
 Gimnastica ritmica
2 - executarea valului cu sprijin din poziţii de plecare cu o bază mare de
susţinere;
3 - executarea valului cu sprijin la bara de perete, pentru asigurarea
menţinerii echilibrului: cu ambele mâini, cu o mână şi apoi fără sprijin.

II.4 Consolidări ale echilibrului corpului în poziţii diferite

Exerciţiile de echilibru impun o coordonare perfectă a activităţi marilor
grupe musculare, o concentrare a atenţiei şi chiar un efort volitiv intens,
deoarece păstrarea stabilităţii corpului se realizează în condiţii de sprijin redus
sau de schimbare a poziţiei centrului de greutate al corpului faţă de sprijin.
Exerciţiile de echilibru se împart în 2 categorii:
1. exerciţii statice - poziţii menţinute;
2. exerciţii dinamice - treceri dintr-o poziţie în alta.
Exerciţii statice
Stând.
• pe vârfuri:
• cu genunchii: întinşi, îndoiţi;
• cu picioarele: apropiate, depărtate.
Aceste elemente se pot executa cu diferite poziţii şi mişcări de braţe şi de
trunchi.
Stând
• pe un picior
• pe toată talpa;
• pe vârf.
a) cu piciorul liber întins în diferite direcţii:

71
 Gimnastica ritmica
• înainte
• lateral (a la seconde);
• înapoi (arabesque);
b) cu piciorul de sprijin îndoit;
c) cu piciorul liber îndoit, sprijinit:
• cu vârful pe partea internă a genunchiului piciorului de bază, genunchiul
orientat înainte (passé înainte) sau lateral (passé lateral);
• cu gamba înapoi, genunchii apropiaţi;
• cu vârful piciorului sprijinit pe glezna piciorului de bază şi genunchiul
orientat înainte sau lateral (“sur le coup de pied”);
d) cu piciorul liber îndoit la unghi obtuz:
• înainte - tirbouchon;
• înapoi - attitude înapoi;
Toate aceste elemente se pot executa cu diferite poziţii şi mişcări de braţe
şi de trunchi.
Pe genunchi
• cu gambele ridicate de la sol;
• cu trunchiul în poziţie verticală;
• cu trunchiul în extensie;
• cu diferite poziţii şi mişcări de braţe.
Pe un genunchi
• celălalt picior ridicat şi întins: înainte, lateral, înapoi.
Aşezat
• cu picioarele întinse, ridicate la 45° de la sol (echer);
• cu picioarele îndoite, ridicate de la sol, cu un picior întins, celălalt îndoit.

72
 Gimnastica ritmica
Se pot executa cu diferite poziţii şi mişcări de braţe.

Exerciţii dinamice
1 - mers pe vârfuri cu diferite poziţii şi mişcări de braţe şi de trunchi;
2 - pas pe vârful unui picior (piqué), cu piciorul liber în diferite poziţii;
3 - cu ridicare pe vârfuri (relevé);
4 - trecere din poziţii joase de echilibru în poziţii înalte şi invers;
5 - trecerea piciorului liber dintr-o poziţie în alta (din tirbouchon în attitude
înapoi);
6 - echilibru pe piciorul de aterizare după o săritură sau pe piciorul pe care
s-a efectuat o întoarcere sau piruetă.

Indicaţii metodice
În metodica de predare a elementelor cu caracter de echilibru se parcurg
următoarele etape:
1 - uşurarea condiţiilor de echilibru folosind bara de perete;
2 - trecerea treptată la exerciţii fără sprijin micşorându-se şi baza de
susţinere: pe ambele picioare, pe un picior;
3 - coborârea sau ridicarea centrului de greutate faţă de suprafaţa de sprijin
prin trecere pe vârfuri;
4 - executarea elementelor de echilibru static după elemente dinamice:
valuri, sărituri;
5 - executarea elementelor de echilibru în tempo-uri diferite, cu mărirea
duratei de menţinere;
6 - folosirea obiectelor portative.

73
 Gimnastica ritmica
Locul exerciţiilor de echilibru în cadrul lecţiei de educaţie fizică este în
veriga a IV-a - verigă destinată dezvoltării calităţilor motrice, îndemânare sau
viteză.
Echilibrul fiind o componentă a îndemânării se poate dezvolta în această
verigă prin parcursuri aplicative.
Exerciţiile de echilibru pot constitui şi teme de lecţii (veriga a V-a). De
exemplu: echilibru attitude, arabesque, etc.
Piesele muzicale folosite pot fi scrise în orice măsură muzicală, dar
tempoul trebuie să fie lent.

II. 5 Rotaţii ale corpului în jurul axului vertical

Întoarcerile şi piruetele sunt exerciţii complexe de rotare a corpului în jurul
axei verticale, folosind o suprafaţă de sprijin redusă.
Într-o întoarcere sau piruetă distingem următoarele faze:
• preparaţia (poziţia iniţială);
• impulsia sau întoarcerea (rotaţia propriu-zisă);
• finalizarea (poziţia finală).
Execuţia tehnică corectă a întoarcerilor şi piruetelor depinde de următorii
factori:
• coordonare neuro-musculară, în vederea menţinerii echilibrului corpului;
• orientare precisă în spaţiu;
• coordonarea mişcărilor de picioare, braţe, trunchi şi cap;
• posibilitatea de a îmbina poziţia stabilă a corpului cu mişcarea de rotare;
• capacitatea de a folosi inerţia de rotare şi de a o păstra, până la
terminarea mişcării;

74
 Gimnastica ritmica

• capacitatea de a calcula viteza de rotare în aşa fel încât să se poată

executa o oprire corectă.

Întoarcerile - sunt rotaţii mai simple care nu necesită o preparaţie specială

în momentul plecării. Mişcarea de rotaţie este de 90°, 180°, maxim 360° în
jurul axei verticale.
Întoarceri pe loc
o Pe ambele picioare
Întoarcere prin învăluire. Se execută din poziţia stând pe un picior, celălalt
întins lateral sprijinit pe vârf, braţele lateral. Se trece piciorul din lateral cu pas
încrucişat simultan cu îndoirea uşoară a genunchilor şi coborârea braţelor. Se
execută apoi întoarcerea (180° sau 360°) odată cu întinderea genunchilor şi
ridicarea braţelor, prin încrucişare, sus. La începutul întoarcerii capul rămâne în
urmă, cu privirea peste umăr.
o Întoarceri de pe un picior pe celălalt
Întoarcere cu paşi succesivi:
• cu genunchii întinşi;
• cu genunchii îndoiţi.
Paşii se execută pe vârfuri (mers uşor) cu braţele în diverse poziţii.
Întoarcere cu pas arcuit. Întoarcerea spre dreapta începe cu piciorul drept,
pe care se execută pasul arcuit înainte prin îndoirea genunchiului. Urmează
ridicarea pe vârful piciorului stâng (genunchiul întins), pe care se continuă
întoarcerea. Aceste întoarceri se pot efectua cu o rotare de 90°, 180° sau 360°.
Braţele pot avea diferite poziţii sau pot efectua diferite mişcări.

75
 Gimnastica ritmica
Întoarceri înlănţuite (chaines). Reprezintă o formă avansată a întoarcerii cu
paşi succesivi, alcătuită din mai multe rotaţii (de câte 180° fiecare) executate în
acelaşi sens, de pe un picior pe celălalt.
o Întoarceri pe un picior
Întoarcere fouetté. Din stând: pas cu un picior, celălalt întins execută balansul
înainte. În momentul maxim al balansului se execută întoarcerea rapidă de 180°, pe
vârful piciorului de bază. Acţiunea de întoarcere este imprimată în principal de
bazin. Atât în timpul întoarcerii cât şi în final, piciorul liber se menţine la aceeaşi
înălţime.
o Întoarceri pe genunchi
Întoarcere pe ambii genunchi. Din poziţia pe genunchi, pe călcâie aşezat, cu
spatele rotunjit, braţele înainte în prelungirea trunchiului: odată cu ridicarea de
pe călcâie se execută întoarcerea pe genunchi (180° sau 360°). Braţele se ridică
energic sus şi în timpul întoarcerii, gambele se desprind de pe sol.
Întoarcere de pe un genunchi pe celălalt. Pe un genunchi, celălalt îndoit şi
sprijinit pe vârf înainte: se execută o întoarcere de 180° spre piciorul de bază,
trecându-se printr-o fază intermediară pe ambii genunchi. Întoarcerea se
finalizează pe celălalt genunchi. În timpul întoarcerii braţele pot fi sus sau pot
avea diferite poziţii.

76
 Gimnastica ritmica
Întoarcerea pe acelaşi genunchi. Piciorul liber poate fi îndoit sau întins în
diferite direcţii, care, împreună cu braţele direcţionează întoarcerea. Este o
întoarcere mai dificilă şi de aceea se învaţă după însuşirea celorlalte întoarceri.
o Întoarcerea din aşezat
Se execută cu ridicarea picioarelor îndoite sau întinse în echer. Impulsul se
realizează de către braţ, fie prin împingere în sol, fie printr-un balans în direcţia
întoarcerii.

Piruete
Pirueta este mişcarea de rotaţie în jurul axei verticale, care se realizează
printr-o învârtire continuă de cel puţin 360°.
Piruetele se împart astfel:
• piruete pe un picior;
• piruete pe genunchi;
• piruete în aşezat;
• piruete pe spate;
• piruete în aer (tour-en l'air).
Piruetele pe un picior pot fi executate:
• en dehors (în afară) - rotaţia se face în sens opus piciorului de sprijin;
• en dedans (înăuntru) - sensul de rotaţie este spre piciorul de sprijin.
Piciorul liber poate fi menţinut în diferite poziţii care dau însăşi denumirea
piruetei.
Pirueta sur le coup-de-pied
Din stând în poziţia a IV-a având braţul opus piciorului dinainte, celălalt
lateral: se execută o îndoire uşoară a genunchilor cu împingere în sol şi ridicare

77
 Gimnastica ritmica
pe vârful piciorului dinainte, celălalt se aşează îndoit înainte pe gleznă sprijinit.
Întoarcerea se efectuează spre piciorul liber, terminând rotaţia cu piciorul de
bază înainte pe toată talpa, celălalt închizând înapoi poziţia a V-a. Braţele pot fi
susţinute în poziţia I de braţe (înainte) sau în poziţia a III-a (sus). Această
piruetă poate fi executată şi en dedans.

Pirueta passé
Din poziţia a IV-a (fandare înainte pe un picior), braţele în poziţia a VI-a
(un braţ înainte, celălalt lateral): se execută un impuls cu trecerea greutăţii pe
piciorul dinainte şi ridicare pe vârf, simultan cu ducerea piciorului liber la passé
(vârful piciorului liber sprijinit pe genunchiul piciorului de bază) cu ducerea
braţelor prin lateral, sus. Oprirea se realizează prin coborârea călcâiului pe sol
şi a braţelor lateral. Pirueta se poate executa şi cu passé lateral. Turaţia poate fi
simplă - 360°, dublă - 720°, triplă - 1080° sau chiar mai mult.
Variante la acest tip de piruetă avem:
• piruetă passé înainte, cu piciorul de bază îndoit;
• piruetă passé înainte sau lateral, cu trunchiul în extensie;
• piruetă passé înainte, cu trunchiul aplecat înainte;
• piruetă passé lateral, cu trunchiul îndoit lateral;

78
 Gimnastica ritmica

• piruetă cu piciorul liber îndoit, gamba înapoi;

Indicaţii metodice
Predarea întoarcerilor şi piruetelor se face în veriga a V-a - verigă destinată
realizării temelor lecţiei, deoarece efectuarea acestora (mai ales a piruetelor)
necesită o mare concentrare şi un efort fizic ridicat.
Se va pune accent pe dezvoltarea echilibrului, a elasticităţii musculare şi a
mobilităţii articulare.
În metodica de învăţare a piruetelor se începe cu studierea fazelor
componente în ordinea succesiunii lor, insistându-se în mod special asupra
impulsului cu obţinerea şi păstrarea verticalităţii corpului în timpul rotaţiei.
1. La bara fixă - se vor executa treceri de greutate ale corpului pe piciorul
de bază, plie-uri, releve-uri, menţinerea corpului în echilibru, întoarceri de 90°,
180°, 360°.
2. După această pregătire la bara fixă se va trece la mijlocul sălii, unde se
vor executa întoarcerile în ordinea dificultăţilor, pentru a obţine dezvoltarea
orientării în spaţiu.
3. Exersarea parţială, pentru fiecare parte componentă a piruetei:
preparaţie;
• preparaţie şi trecerea în poziţie de echilibru;
• piruete cu rotaţie gradată: 90°, 180°, 360°.
Mişcările de rotaţie se efectuează atât pe piciorul drept, cât şi pe piciorul
stâng, iar întoarcerile în ambele sensuri: en dehors şi en dedans.
4. Un rol important, în executarea unei piruete, îl are capul. El rămâne în
poziţia de plecare (înainte), chiar şi după pornirea corpului în mişcare, apoi se
răsuceşte repede şi se termină întoarcerea înaintea corpului.

79
 Gimnastica ritmica
5. Oprirea din rotaţie se va efectua, la început, prin coborârea piciorului
liber pe sol şi a braţelor lateral; mai târziu, oprirea se va executa în echilibru cu
piciorul de bază îndoit, iar piciorul liber în diferite poziţii.
6. Perfecţionarea lor se realizează prin repetarea lor în condiţii variate, în
diferite combinaţii cu alte elemente corporale ca: balansări, valuri, sărituri sau
cu acţionarea unor obiecte portative.
Acompaniamentul muzical poate fi: în măsura 2/4 - pentru întoarceri şi în
măsura 3/4 pentru piruete.

II.6 Proiectări ale corpului în spaţiu - sărituri

Săriturile artistice constituie o grupă de mişcări deosebit de importante. Ele
se caracterizează prin: dinamism, amplitudine şi impetuozitate. Săriturile
contribuie la dezvoltarea forţei grupelor musculare ale membrelor inferioare,
vitezei, mobilităţii (în special la nivelul articulaţiei coxo-femurale), echilibrului
şi coordonării mişcărilor. Săriturile au o deosebită importanţă asupra sistemului
osteo-articular şi muscular.
Orice săritură artistică cuprinde 4 faze: elanul, impulsul, zborul şi
aterizarea.
Elanul este scurt şi se realizează prin paşi specifici: pas schimbat, pas
galop înainte, pas "glissande", pas de "chat".
Uneori elanul poate fi redus şi la un singur pas sau eliminat cu totul,
lansarea realizându-se numai din impuls sau din elanul unei sărituri anterioare.
Impulsul: constă din îndoirea articulaţiilor gleznelor, genunchilor şi coxo-
femurale şi se efectuează printr-o întindere bruscă a tuturor articulaţiilor. Este
momentul transformării elanului în zbor.

80
 Gimnastica ritmica
Zborul: Înălţimea şi durata acestuia depinde de elan, pregătire şi impuls.
Caracteristicile fazei de zbor sunt forma precisă a corpului specifică fiecărei
sărituri şi timpul cât mai îndelungat - ceea ce conferă săriturii expresivitate.
Aterizarea: corpul ia contact cu solul pe unul sau ambele picioare.
Aterizarea trebuie să fie elastică, fără duritate, corpul păstrându-şi echilibrul
stabil simultan cu îndoirea articulaţiei gleznei, genunchiului şi coxo-femurale.
În funcţie de impuls şi aterizare, săriturile au fost sistematizate în:
• sărituri pe ambele picioare;
• de pe ambele picioare, pe un picior;
• de pe un picior, pe ambele picioare;
• de pe un picior, pe celălalt picior.
•
Sărituri cu o largă accesibilitate în şcoală.
1. Săritura dreaptă. După desprinderea pe verticală, corpul se înalţă complet
întins. Se poate executa cu extensie, cu gruparea picioarelor, cu întoarcere 90°,
180°, 360°; cu îndoire laterală; cu genunchii îndoiţi şi gambele înapoi, cu
genunchii îndoiţi şi picioarele depărtate, cu piciorele întinse şi depărtate, etc.

81
 Gimnastica ritmica
2. Săritura închisă este asemănătoare cu pasul săltat cu deosebirea că, în faza
de zbor trunchiul este aplecat înainte, cu spatele rotunjit, capul în flexie. Braţele
se duc rotunjite înainte.
3. Săritura deschisă. Din stând: pas înainte pe un picior, impuls pe acesta,
urmat de balansarea celuilalt picior întins înapoi, ridicat la 90°, trunchiul în
extensie. Braţele pot fi lateral sau un braţ înainte şi celălalt lateral, iar aterizarea
se realizează pe piciorul de impuls.
4. Săritură cu îndoirea unui genunchi. Se efectuează cu impuls pe un picior,
celălalt si ridică îndoit în diferite direcţii, având ca variante:
• săritura cu genunchiul îndoit înainte la unghi drept sau obtuz;
• săritura passé înainte sau lateral;
• săritura cu îndoirea unui genunchi; gamba înapoi;
• săritura cu vârful la glezna celuilalt picior (sur le coup-de pied);
5. Săritura fouetté. Pas înainte cu un picior, impuls pe acesta şi balansarea
celuilalt întins înainte; în faza de zbor se efectuează o întoarcere rapidă de 180°
spre partea piciorului de impuls. Aterizarea se realizează pe piciorul de impuls
şi cu uşoară îndoire a genunchiului, celălalt picior fiind susţinut întins înapoi la
90°, trunchiul în extensie. Braţele realizează o rotare în plan frontal (din lateral,
jos înainte sus, lateral)
6. Săritură cu forfecarea picioarelor. Pas înainte cu un picior, impuls pe
acesta şi balansarea celuilalt întins înainte, după care se balansează foarte
repede piciorul de impuls, în aşa fel încât în faza de zbor să se execute o
forfecare a picioarelor. Aterizarea se realizează pe piciorul care s-a balansat
primul. Trunchiul este în poziţie verticală sau în extensie, braţele în diferite
poziţii sau execută diferite mişcări de balans. Balansul şi forfecarea picioarelor
se mai pot executa şi înapoi, trunchiul în extensie.
82
 Gimnastica ritmica

7. Săritura pisicii. Forfecarea se execută cu genunchii îndoiţi, coapsele fiind

mult ridicate spre piept. Se poate executa săritura pisicii şi înapoi, forfecarea
picioarelor se va efectua înapoi. Braţele pot avea diferite poziţii sau pot efectua
diverse balansuri.

8. Săritura semisfoară. Piciorul dinapoi este ridicat întins la orizontală, cel

dinainte îndoit cu vârful pe coapsa celuilalt picior. Se poate executa cu impuls
pe ambele picioare sau pe un picior. Braţele pot fi susţinute lateral, sus sau un
braţ înainte (cel de partea piciorului întins) şi celălalt lateral.

83
 Gimnastica ritmica
9. Săritura pas. Se realizează printr-un impuls puternic pe un picior, celălalt
întins balansează înainte. Corpul se înalţă în timp ce piciorul de bătaie
balansează întins înapoi.
În punctul maxim al traiectoriei de zbor, picioarele sunt depărtate în sfoară.
Pentru a evita răsucirea umerilor, cea mai indicată poziţie este aceea cu braţul
opus piciorului de aterizare înainte, iar celălalt lateral.
Aterizarea se face cât mai departe de locul de desprindere.
Săritura se poate executa cu elan pregătitor (chassé), cu un pas sau de pe
loc.

84
 Gimnastica ritmica
Indicaţii metodice
În vederea însuşirii tehnicii corecte a săriturilor artistice, se foloseşte atât
metoda globală, cât şi parţială, fiind însuşită fiecare fază a săriturii separat:
elan, impuls, zbor, aterizare.
Se va acorda o atenţie deosebită prelucrării musculaturii triplei extensii a
membrelor inferioare, dezvoltării forţei de susţinere a segmentelor corpului şi a
simţului de orientare în spaţiu.
Pentru dezvoltarea detentei se recomandă execuţii repetate de plié-uri pe
ambele picioare, apoi pe un picior. Exersarea săriturilor se face, la început, cu
sprijin la bara fixă, apoi la centru, cu şi fără acţionarea obiectelor portative.
Rolul săriturilor artistice în lecţia de educaţie fizică.
Săriturile mici, de tipul săriturilor cu mingea şi paşi săriţi, prin influenţa lor
multilaterală, contribuie la încălzirea generală a organismului, pregătindu-l
pentru efortul ce urmează. Săriturile mari pot constitui teme de lecţii şi ele se
învaţă şi se perfecţionează în veriga a V-a.

II.7 Rotări ale corpului în axe şi planuri diferite

Deşi nespecifice acestei ramuri, elementele acrobatice sunt admise în
gimnastica ritmică, deoarece, prezenţa lor în compoziţii conferă un anumit grad
de spectaculozitate, mai ales prin raportare la relaţia lor cu obiectul.
Elementele pre-acrobatice şi acrobatice prevăzute de codul de punctaj sunt:
• sprijin facial pe piept, cu sau fără sprijinul mâinilor, picioarele ridicate în
diferite poziţii;
• stând pe omoplaţi;
• rulări înainte, înapoi şi lateral;
• rostogoliri înainte, înapoi sau lateral;
85
 Gimnastica ritmica

• roată laterală, pe ambele mâini sau pe o mână;

• răsturnare lentă înainte sau înapoi, pe ambele mâini sau pe o mână;
• sfoara pe sol (antero-posterior sau lateral), cu sprijin pe una sau ambele
mâini, cu întoarcere în jurul axului vertical;

86
 Gimnastica ritmica
• cilindru;
• sprijin plutitor pe una sau ambele mâini, cu deschiderea picioarelor în
sfoară (antero-posterior sau lateral)
Aceste mişcări se întâlnesc în cadrul lecţiilor de educaţie fizică veriga a V-
a, după metodica prevăzută de gimnastica acrobatică.
În conţinutul exerciţiilor de gimnastică ritmică ele trebuie să fie folosite în
strânsă legătură cu obiectul, care nu poate fi ţinut ca decor şi nici acţionat
separat de mişcarea corporală.
Aceste elemente pot fi executate separat sau în torent, însă nu se pot folosi mai
mult de trei elemente în cadrul unui exerciţiu. Depăşirea acestui număr de
elemente precum şi inexistenţa lor se penalizează.

II.8 Exemple de combinaţii cu acţiuni corporale

Exemplul 1: Combinaţii de paşi ritmici
Poziţie iniţială: stând pe piciorul drept, piciorul stâng înainte întins, sprijinit pe
vârf; mâinile pe şolduri.
Formaţii - cerc cu umărul stâng spre exterior.
Măsura muzicală - 2/4
Execuţie:
1. T1 - pas ascuţit înainte cu piciorul stâng;
T2 - pas ascuţit înainte cu piciorul drept;
T3 - 4 - se repetă T1 şi T2;
T5 - 8 - opt paşi uşori înainte începând cu piciorul stâng
2. T1 - 4 - se repetă identic 1 T1 - 4;

87
 Gimnastica ritmica
T5 - 8 - opt paşi uşori înainte cu deplasare în ocolire spre stânga,
descriind individual un arc de cerc şi oprire pe circumferinţa cercului
iniţial faţa la centru;
3. T1 - 4 - patru paşi ascuţiţi înainte spre interior începând cu piciorul
stâng;
T5 - 8 - patru paşi adăugaţi lateral stânga pe vârfuri pe circumferinţa
cercului mic;
4. T1 - 4 - revenire pe circumferinţa mare cu patru paşi ascuţiţi înapoi
începând cu piciorul stâng;
T5 - 8 - opt paşi uşori înainte cu deplasare spre stânga, descriind un
arc de cerc individual şi oprire pe circumferinţa cercului mare cu
umărul stâng orientat spre interior.
Structura se reia identic pe partea opusă începând cu piciorul drept.

Exemplul 2: Combinaţie complexă cu variante de paşi, săltări, întoarceri şi

mişcări conduse.
Poziţie iniţială: stând, braţele jos.
Formaţii - coloană câte unul
Măsura muzicală - 2/4, tempou moderat
Execuţie:
1. T1 - 2 - pas fandat înainte cu piciorul drept, simultan ridicarea
braţelor înainte;
T3 - 4 - pas fandat înainte cu piciorul stâng, braţele lateral;
T5 - pas lateral cu piciorul drept şi pas încrucişat înainte cu
piciorul stâng, braţele jos;

88
 Gimnastica ritmica
T6 - pas adăugat lateral cu piciorul drept în stând simultan
circumducţie frontală a braţelor încrucişate prin înainte lateral;
T7 - 8 - două săltări pe ambele picioare cu deplasare înainte, mâinile
pe şolduri;
2. T1 - 4 - paşi ascuţiţi înainte începând cu piciorul drept, simultan patru
percuţii cu palmele;
T5 - 8 - întoarceri 360° cu opt paşi de alergare ascuţită pe loc dreapta,
simultan patru percuţii cu palmele sus.
Structura se reia identic pe partea opusă începând cu pas fandat cu
piciorul stâng.

Exemplul 3 Combinaţie de săltări pe loc şi mişcări conduse la nivelul trenului

superior.
Poziţie iniţială: stând, braţele jos.
Formaţii - coloană de gimnastică.
Măsura muzicală - 2/4.
Execuţie:
1. T1 - săltări pe ambele picioare simultan ridicarea braţelor înainte;
T2 - săltare pe ambele picioare ducerea braţului lateral;
T3 - săltare pe ambele picioare ducerea braţelor înainte;
T4 - săltare pe ambele picioare coborârea braţelor jos;
2. T1 - săltare în depărtat frontal, mâinile la umăr;
T2 - săltare în stând (apropiat), braţele lateral;
T3 - săltare în depărtat frontal, mâinile pe umeri;
T4 - săltare în stând (apropiat), braţele jos;
3. T1 - săltare pe piciorul drept, braţele înainte;
89
 Gimnastica ritmica
T2 - săltare pe piciorul drept, ducerea braţelor lateral;
T3 - săltare pe piciorul stâng, ducerea braţelor înainte;
T4 - săltare în stând pe ambele picioare, braţele jos;
4. T1 - săltare în depărtat sagital, piciorul drept înainte, simultan
ridicarea braţului drept lateral;
T2 - schimbarea poziţiei piciorului în depărtat sagital (piciorul
stâng înainte) braţul drept înainte şi braţul stâng lateral;
T3 - idem T1;
T4 - revenire prin săltare pe ambele picioare, braţele jos.

Exemplul 4: Combinaţie complexă cu paşi de vals, întoarceri, poziţii de

echilibru şi balansări de braţe.
Poziţie iniţială: stând, braţele lateral.
Formaţii - coloană câte patru.
Măsura muzicală - 3/4, ritm de vals
Execuţie
1. T1, 2, 3 - pas de vals înainte cu piciorul drept, braţele sus;
2. T1, 2, 3 - pas de vals înainte cu piciorul stâng, balansul braţelor jos
înapoi în plan sagital;
3. T1, 2, 3 - pas de vals înainte cu piciorul drept, balansul braţelor prin
înainte sus coroană;
4. T1, 2, 3 - pas înainte cu piciorul stâng în stând simultan, balans circular
de braţe în plan frontal cu încrucişare înainte finalizat cu braţele lateral;
5. T1 - pas înainte cu piciorul drept în echilibru cu piciorul stâng la passé
înainte, braţele lateral;

90
 Gimnastica ritmica
T2, 3 - menţinerea poziţiei simultan cu pendularea antebraţelor jos şi
lateral;
6. T1, 2, 3 - aşezarea piciorului stâng încrucişat înainte, gleznă peste
gleznă şi întoarcere cu învăluire spre dreapta 270° simultan balans
circular de braţe prin înainte încrucişat lateral;
7. T1, 2, 3 - pas de vals lateral cu piciorul drept, simultan balansul braţului
stâng în arc frontal pe jos la dreapta;
8. T1, 2, 3 - pas de vals lateral cu piciorul stâng, revenirea braţului stâng
prin balans lateral stânga
Structura se reia începând cu piciorul stâng pe partea opusă.

Exemplul 5: Combinaţie complexă cu paşi de galop, întoarceri, săltări şi

mişcări conduse.
Poziţie iniţială: stând, braţele lateral.
Formaţii - cerc cu lanţ de braţe, faţa spre interior
Măsura muzicală - 2/4, ritm de galop
Execuţie:
1. T1 - 4 - patru paşi de galop lateral dreapta;
T5 - 8 - patru paşi de galop înapoi cu piciorul stâng, se dă drumul la
mâini şi se execută simultan 4 percuţii înainte cu palmele;
2. T1 - 2 - doi paşi săltaţi cu piciorul drept şi piciorul stâng pe loc cu
întoarcere 90° dreapta, simultan două percuţii înapoi cu palmele;
T3 - 4 - fandare laterală dreapta, braţele se ridică lateral dreapta;
T5 - 6 - acelaşi spre stânga;
T7 - 8 - întoarcere 180° pe piciorul stâng mâinile pe şold, umărul
drept la centrul cercului ;
91
 Gimnastica ritmica
3. T1 - 4 - patru paşi de galop înainte pe circumferinţă, începând cu
piciorul stâng;
T5 - 8 - patru paşi săltaţi înainte începând cu piciorul drept, mâinile pe
şold;
4. T1 - 4 - patru paşi de galop lateral dreapta spre circumferinţa cercului
mic simultan cu circumducţia braţelor în plan frontal de la dreapta pe
sus la stânga;
T5 - 8 - întoarcere cu patru săltări pe loc pe ambele picioare spre
stânga 270° finalizată în stând cu faţa la centrul cercului, lanţ de braţe
lateral.
Structura se reia identic pe partea opusă începând cu pas de galop spre
stânga.

92
 Gimnastica ritmica
Capitolul III TEHNICA DE ACŢIONARE A OBIECTELOR

Exerciţiile cu obiecte portative sunt caracteristice Gimnasticii Ritmice şi

reprezintă structuri complexe de mişcări care necesită o mare precizie în
execuţie, o deosebită îndemânare şi coordonare (aceasta fiind considerată de
unii autori componentă a îndemânării).
Coordonarea este impusă de specificul exerciţiilor cu obiecte, în care
acţionarea acestora trebuie sincronizată şi armonizată cu elementele de tehnică
corporală (paşi, sărituri, valuri, piruete, echilibru), în concordanţă cu muzica.
Obiectele se grupează pe două categorii:
• Obiecte competiţionale - stabilite şi standardizate de către Federaţia
Internaţională de Gimnastică Ritmică. Aceste sunt: coarda, cercul,
mingea, măciucile şi panglica.
• Obiecte demonstrative - reprezentate printr-o varietate de alte obiecte:
eşarfe, steaguri, panglici late, bastoane, ş.a..
Exerciţiile cu obiecte portative pot fi folosite în cadrul lecţiei de educaţie
fizică din şcoală.
în partea pregătitoare a lecţiei în verigile: organizarea colectivului,
pregătire organismului pentru efort, în fluenţa selectivă a aparatului locomotor).
La colectivele de începători, obiectele vor fi folosite pentru efectuarea
diferitelor jocuri muzicale, în scopul formării celor mai elementare deprinderi
de mânuire; în partea fundamentală a lecţiei în veriga de realizare a temelor
lecţiei, se va pune accent pe însuşirea tehnicii de acţionare a obiectelor.
Tehnica de acţionare a obiectelor se va însuşi în funcţie de gradul de
dificultate al mânuirii, vârstă şi nivelul de pregătire al colectivului. La grupa de

93
 Gimnastica ritmica
începători, obiectele au dimensiuni mai mici şi greutate mai mică, iar dozarea
efortului este judicios repartizată.
În verigile IV şi VI obiectele portabile se folosesc şi în scopul dezvoltării
unor calităţi motrice.
Pentru dezvoltarea forţei sau rezistenţei se recomandă ca dimensiunea sau
greutatea obiectelor să fie mai mare decât cea obişnuită.
În partea de încheiere a lecţiei, în veriga destinată revenirii organismului
după efort, se pot folosi mişcări simple de mânuire a obiectelor în timpul
deplasării cu diferiţi paşi.
Obiectele se mai folosesc în ora de activităţi sportive (cerc sportiv), serbări
şcolare sau pentru participarea la concursurile şcolare de Gimnastică Ritmică.
Vom prezenta în continuare două dintre obiectele folosite de copii în
jocurile lor, înainte de a deveni şcolari.

III.1 COARDA
Exerciţiile cu coarda, prin dinamismul şi coordonarea complexă ce le
caracterizează, îşi aduc o contribuţie însemnată în dezvoltarea capacităţii de
coordonare a mişcărilor, forţei şi rezistenţei, precum şi în dezvoltarea funcţiilor
aparatului cardiovascular şi respirator.
Corzile pot fi confecţionate din cânepă sau material sintetic cu condiţia ca
acest material să posede calităţi de supleţe şi lejeritate identice cu cele ale corzii
de cânepă.
Lungimea corzii este proporţională cu talia gimnastei (din stând pe mijlocul
corzii, capetele corzii trebuie să ajungă sub axilă).

94
 Gimnastica ritmica
Extremităţile, fără nici un mâner, pot avea unul sau două noduri la fiecare
extremitate sau pot fi acoperite pe o lungime de maxim 10 cm cu un material
care să împiedice alunecarea, vopsit sau de o culoare neutră (leucoplast).
Forma corzii: cu diametrul uniform sau progresiv îngroşat în partea
centrală, cu condiţia ca îngroşarea să fie făcută din acelaşi material. Culoarea
poate fi naturală sau vopsită (în totalitate sau parţial).
Exerciţiile cu coarda se caracterizează prin vioiciune şi foarte mult ritm. Se
recomandă folosirea pieselor muzicale scrise în măsura 2/4 (polcă, galop,
melodii populare).
Săriturile peste coardă reprezintă o foarte veche activitate. Cărţi de
sport engleze editate în jurul anilor 1800 le menţionează ca jocuri favorite ale
copiilor. Şi în zilele noastre copiii iubesc acest “joc”, pe care îl învaţă cu
uşurinţă unii de la alţii.
Săriturile peste coardă au influenţă benefică asupra sistemului cardio-
vascular, contribuie la educarea forţei, ritmului motric, a coordonării şi a
controlului asupra întregului corp în mişcare. Fiind recunoscute ca mijloace cu
influenţă complexă asupra organismului, sunt folosite pe scară largă atât în
educaţia fizică a şcolarilor, cât şi în antrenamentul sportiv.
Săriturile peste coardă sunt diferite în Gimnastica Ritmică, faţă de cele
prezentate. În această formă şi-au făcut debutul la al treilea Campionat de
Gimnastică Ritmică, care s-au ţinut în Danemarca, la Copenhaga, ca exerciţii
impuse, în care săriturile (peste coardă) sunt combinate cu elemente de tehnică
corporală, din toate grupele.
Normele obiectului
Coarda omologată de F.I.G. pentru concursurile oficiale poate fi
confecţionată din cânepă sau material sintetic care să posede calitatea de
95
 Gimnastica ritmica
lejeritate, supleţe ca şi cânepa. Coarda poate fi îngroşată în treimea de mijloc cu
acelaşi material din care este confecţionată.
Coarda poate fi de culoarea naturală a materialului din care este făcută,
vopsită parţial sau total, excluzând culorile auriu, argintiu, bronz. Lungimea
corzii este proporţională cu talia gimnastei.
Priza
Coarda trebuie ţinută lejer folosindu-i mobilitatea pentru a efectua
mişcările cu siguranţă, precizie şi multă uşurinţă.
Poate fi ţinută cu două mâini de fiecare extremitate, cu braţele în diferite
direcţii şi poziţii, cu o mână de ambele extremităţi, de mijloc sau combinat.
Coarda poate fi deschisă sau pliată în două, în trei sau în patru.

96
 Gimnastica ritmica
Tipuri de acţiuni cu coarda
Coarda este un obiect care se caracterizează prin varietate şi complexitate
de acţionare. Elementele tehnice pot fi realizate în toate direcţiile şi planurile,
cu amplitudine şi ritm variat, acţionând coarda cu o mână, cu ambele mâini sau
cu alte segmente ale corpului, în deplină concordanţă cu elementele de tehnică
corporală şi cu muzica de acompaniament.
Tipurile de acţiuni cu coarda sunt:
• balansări
• rotări
• săltări şi sărituri
• înfăşurări
• ricoşări
• desprinderi cu reapucare
• lansări
Procedeele de acţionare ale corzii sunt:
1. Balansurile în formă de arc, cerc sau opt:
• în planul sagital, frontal, orizontal;
• mici, mijlocii, mari;
• cu ambele capete într-o mână;
• cu câte un capăt în fiecare mână.
1.a. Balansurile în formă de arc de cerc pot fi mici şi mari:
Cele mici sunt mişcări de pendulare ale corzii, executate din poigné
(articulaţia pumnilor), cu braţele întinse sau îndoite, în plan frontal sau sagital.
Balansurile mici însoţesc diferite mişcări ale corpului, pe loc sau în deplasare şi
la trecerea corzii dintr-o mână în alta.

97
 Gimnastica ritmica
Cele mari sunt mişcări ample ale corzii executate din articulaţia scapulo-
humerală, cu braţele întinse. Ele se pot executa în plan frontal şi sagital, caz în
care mişcarea corzii este însoţită de o rotunjire a trunchiului ori este balansată
peste cap înapoi sau înainte.
Balansurile în arc de cerc pe jos cu săltări peste coardă sunt folosite în
diverse combinaţii cu sărituri, întoarceri sau paşi de dans.

1.b. Balansurile circulare se pot executa cu braţele întinse sau îndoite, iar
coarda descrie un cerc complet. Se execută în plan frontal, orizontal (deasupra
capului sau sub săritură).

98
 Gimnastica ritmica

1.c. Balansurile în opt se pot executa sub formă de spirală şi opt frânt, în toate
planurile. Majoritatea acestor balansuri se realizează fie cu capetele corzii
ţinute într-o singură mână sau cu apucare apropiată (mai rar cu apucare
depărtată).

2. Înfăşurări
Acestea reprezintă mişcări circulare ale corzii executate în jurul trunchiului,
taliei, braţului sau chiar în jurul piciorului.
2.a. Înfăşurări în jurul braţului - se realizează prin mişcări de rotaţie mici, a
braţului în articulaţia scapulo-humerală, înfăşurând coarda uniform. Celălalt
capăt va fi ţinut cu mâna uşor îndoită.

99
 Gimnastica ritmica

2.b. Înfăşurări în jurul taliei - se execută, ţinând coarda de ambele capete, într-
o mână, din articulaţia pumnului printr-un balans orizontal, în apropierea
corpului, fixând capetele corzii la nivelul taliei.
• Coarda pliată în două

• Coarda întinsă ţinută de un capăt

100
 Gimnastica ritmica

2.c. Înfăşurări în jurul trunchiului. Încep de la nivelul taliei, prin fixarea unui
capăt al corzii, celălalt braţ ridicat sus va executa mişcări circulare, orizontale,
deasupra capului, succesive şi uniforme.

2.d. Înfăşurări în jurul picioarelor. Tehnica este asemănătoare cu cea de la

înfăşurările în jurul taliei, cu deosebirea că ambele capete ale corzii se fixează
deasupra genunchilor.
Desfăşurările corzii au aceeaşi tehnică cu cea a înfăşurărilor, cu deosebirea că
sensul mişcării este schimbat.
3. Desprinderi şi reapucări.
Sunt mişcări asemănătoare aruncărilor, dar cu o traiectorie aproape
inexistentă.
Se cunosc următoarele forme de desprindere cu reapucare:
• cu ambele capete într-o mână;
• cu un capăt în fiecare mână;
• desprinderea unui capăt urmată de balans în arc de cerc sau cerc în plan
sagital sau frontal şi reapucare cu aceeaşi mână sau cu mâna liberă;

101
 Gimnastica ritmica
• desprinderea unui capăt sau a ambelor capete, urmată de un balans
circular;
• în jurul unui braţ întins înainte, în plan frontal;
• în jurul unui braţ întins lateral, în plan sagital;
• desprinderea ambelor capete, urmată de înfăşurarea corzii pe talie.

4. Lansări
Impulsul dat corzii în timpul desprinderii trebuie să imprime acesteia o
viteză de deplasare raportată la mişcarea corpului, în timpul fazei de zbor. Este
obligatoriu realizarea unui desen clar în aer.
102
 Gimnastica ritmica
La coardă se folosesc lansări directe şi din balans.
4.a. Lansările directe - se execută pe direcţii principale şi intermediare cu
coarda întinsă, ţinută într-o mână sau în ambele mâini; se realizează prin
îndoirea şi întinderea braţelor. Preluarea (prinderea) corzii se face cu o mână
apucând ambele capete, de mijloc sau cu un capăt în fiecare mână.

4.b. Lansările din balans - se execută prin folosirea unui balans în timpul
pregătirii lansării. Impulsul dat din articulaţia poigné-ului, va avea ca efect
învârtirea corzii în aer şi menţinerea ei întinsă.
Lansările din balans în arc de cerc sau opt se pot executa:
• în plan sagital sau frontal;
• cu ambele capete într-o mână;
• cu un capăt în fiecare mână.
Preluarea poate fi continuată cu balans în formă de arc de cerc, opt sau se
poate realiza prin înfăşurare pe un picior, pe un braţ sau în jurul taliei.
Lansările se pot executa cu fază mare de zbor sau cu fază redusă.

103
Gimnastica ritmica

104
 Gimnastica ritmica
• lansare cu partener

5. Săltări şi sărituri peste coardă

5.a. Săltările se pot executa peste coarda ţinută într-o mână sau pliată, cu
braţele lateral sau încrucişate înainte, cu săltări succesive sau intermediare
peste coardă.
Sensul de rotaţie poate fi înainte, înapoi, dreapta, stânga, dirijat din
articulaţia poigné-ului, prin rotări mici.
Săltări pe loc:
• cu impuls şi aterizare pe ambele picioare;
• cu impuls pe ambele picioare şi aterizare pe un picior;
• de pe un picior pe celălalt;
• impuls pe un picior, aterizare pe acelaşi picior.

105
Gimnastica ritmica

106
 Gimnastica ritmica
Săltări cu deplasare:
• pot fi executate deplasări diferite cu săltările enumerate mai sus;
• săltări peste coardă cu paşi de galop, pas schimbat, pas de polcă, alergare
ascuţită, înaltă, etc.

107
 Gimnastica ritmica

(cu trecerea dublă a corzii)

5.b. Săriturile - se efectuează peste coarda acţionată din articulaţia scapulo-
humerală, ţinută cu ambele mâini depărtate cu sens de rotaţie înainte sau
înapoi. Se pot executa toate săriturile artistice, de exemplu: săritura dreaptă,
săritura pisicii, săritură cu forfecarea picioarelor înainte sau înapoi, săritura pas,
etc. Învârtirea corzii poate fi simplă sau dublă.

108
 Gimnastica ritmica
• Săritură cabriole

• Săritură pas succesivă

109
 Gimnastica ritmica
Indicaţii metodice
Pentru însuşirea tehnicii de acţionare a corzii se recomandă următoarea
succesiune:
• jocuri şi exerciţii variate pentru obişnuirea cu obiectul şi însuşirea prizei
specifice şi a acţiunii poigné-ului (pumnului);
• mişcări conduse, de balans şi înfăşurări;
• rotări cu coarda pliată simplu sau dublu;
• săltări peste coardă executate pe loc;
• structuri simple care să cuprindă două sau trei din acţiunile enunţate mai
sus;
• săltări executate în deplasare cu treceri peste coarda învârtită înainte,
înapoi sau lateral;
• săriturile artistice peste coardă;
• structuri de două, trei acţiuni descrise mai sus;
• însuşirea desprinderilor cu reapucare;
• însuşirea lansărilor prin predarea celor mai simple procedee la început şi
apoi se învaţă cele complexe (cu preluări înafara câmpului vizual sau cu
înfăşurări pe diferite segmente).
Dispunerea elevilor se va face în formaţii de lucru largi care să permită o
evoluţie normală a obiectelor şi să evite accidentările.

III. 2 MINGE
Exerciţiile cu mingea contribuie la dezvoltarea unor calităţi artistico-
motrice deosebite, coordonare, ritmicitate, amplitudine şi expresivitate artistică.

110
 Gimnastica ritmica
Diametrul mingilor poate alterna, în funcţie de nivelul de pregătire tehnică
a colectivului cu care se lucrează şi de scopul procesului de instruire.
În concursurile oficiale de Gimnastică Ritmică mingea trebuie să aibă
diametrul cuprins între 18-20 cm, greutatea de minim 400 grame, confecţionată
din material sintetic sau cauciuc, iar culoarea la alegere.
Acompaniamentul muzical folosit în exerciţiile cu mingea constă în piese
scrise în măsura 2/4, 3/4, 6/8 (de preferat tempo-urile moderate sau lente).
Exerciţiile cu mingea au devenit populare în mai multe ţări, mingea
reprezentând unul dintre cele accesibile şi îndrăgite obiecte, care favorizează
mişcări naturale individuale şi colective şi care stimulează interesul
executanţilor de toate vârstele.
În exerciţiile din concursuri, mingea trebuie să fie permanent în
mişcare, totdeauna într-o perfectă coordonare cu mişcările corpului.
Priza
Mingea este ţinută “suplu” pe palmă sau pe palme care trebuie să se
rotunjească după forna mingii, cu degetele uşor depărtate sau apropiate, fără a
apuca sau sprijini pe antebraţ.
Mingea părăseşte palma având ca ultime puncte de contact cu vârful
degetelor.

- Poziţie corectă a mâinilor pentru ricoşări

111
 Gimnastica ritmica

- Poziţie corectă a mâinii pentru efectuarea rulării mingii pe sol

Tipuri de acţiuni cu mingea:

• purtări şi treceri
• balansări
• lansări şi preluări
• rulări
• ricoşări
• rotări
•
Procedee de acţionare ale mingii
1. Purtări şi treceri
Acest procedeu constă dintr-o acţiune de ducere a mingii pe direcţii şi
planuri diferite şi de trecere a ei dintr-o poziţie în alta, în linie dreaptă sau în arc
de cerc.

112
 Gimnastica ritmica
Acţiunile de purtare şi trecere trebuie executate cu continuitate, fără a opri
sau brusca execuţia, însoţite de diferite mişcări ale corpului: arcuiri, răsuciri,
îndoiri, etc.
Purtările mingii se pot executa:
a. cu o mână:
• în plan sagital;
• în plan frontal;
• în plan orizontal.
Toate aceste exerciţii pot fi continuate cu trecerea mingii în cealaltă mână,
în diferite direcţii: lateral, sus, înainte, înapoi, în jurul taliei, în jurul coapselor
sau gambelor.
b. cu ambele mâini:
• cu îndoirea şi întinderea braţelor;
• ţinând mingea cu palmele paralele;
• cu braţele încrucişate şi palmele paralele.

2. Mişcări de balans
Se execută cu braţul întins, cu amplitudine şi uşurinţă; sunt realizate
din articulaţia scapulo-humerală, mingea fiind ţinută cu una sau ambele mâini.
113
 Gimnastica ritmica
Mâna trebuie să fie uşor relaxată, să "îmbrace" forma rotundă a mingii.
Balansurile se execută în arc, cerc sau opt. În general, balansurile cu
mingea se execută într-un tempo lent, fiind însoţite de multe ori de diferite
mişcări ale trunchiului.
a. Balansul în arc de cerc se execută:
• în plan frontal;
• în plan sagital;
• în plan orizontal.

b.Balansurile în cerc se execută în diferite planuri, cu ambele mâini sau cu o

singură mână.

114
 Gimnastica ritmica

c. Balansurile în opt se execută în diferite planuri, cu mingea ţinută într-o mână

sau în ambele;
• opt vertical frontal;
• opt vertical frontal culcat;
• opt orizontal frontal sau sagital.

Toate mişcările de balans trebuie însoţite de mişcări ca: îndoiri şi extensii

uşoare ale trunchiului, răsuciri aplecări, etc.

115
 Gimnastica ritmica
Acestea constituie impulsul mişcării principale, o ajută sau o subliniază,
fără să strice ritmul general al mişcării.
Este necesar să se acorde o importanţă deosebită formelor de balans în arc
de cerc, în planurile sagital şi frontal, deoarece ele reprezintă mişcări principale
în executarea lansărilor şi preluărilor.
3. Rotări în jurul unui diametru
Sunt mişcări de fineţe şi precizie, pentru ca mingea să nu se deplaseze faţă de
punctul iniţial. Rotările se efectuează pe: coapsă, piept, palmă sau pe sol.
Învârtirea mingii se realizează în jurul diametrului vertical printr-un impuls
iniţial dat cu o mână sau cu ambele mâini (coapsă, piept, umăr, palmă) sau în
jurul diametrului orizontal.
4. Lansări
Această grupă cuprinde elementele cele mai dificile şi mai greu de însuşit,
dar în acelaşi timp şi cele mai dinamice şi spectaculoase.
a. Lansările din balans, cu o mână sau cu ambele mâini.
Caracteristic acestor lansări este că mişcarea de balans a braţului se
amplifică cu impuls din bazin. Astfel de lansări se pot executa înainte sau
lateral.
Din balans, mingea se mai poate arunca: pe la spate, peste cap, pe sub braţ
(acesta fiind îndoit).
Lansările pot fi însoţite de variaţii de paşi, întoarceri, piruete, sărituri sau
elemente acrobatice.
Preluările se pot face cu o mână, cu ambele mâini sau cu alte segmente (de
exemplu: în aşezat, picioarele îndoite, preluarea se face cu pieptul şi coapsele).

116
Gimnastica ritmica

117
 Gimnastica ritmica
c. Lansările directe: mingea pe palmă, braţul îndoit; întinderea braţului în
direcţia necesară, urmată de eliberarea şi zborul mingii pe o traiectorie
iniţială. Se execută cu ambele mâini şi cu o mână.

• Lansare cu preluare pe ambele mâini

• Lansare înapoia umerilor

118
 Gimnastica ritmica
• Lansare cu braţul în rotaţie internă

• Lansare cu turaţie 360º

c. Lansările din învârtire:

• cu o mână;
• cu ambele mâini.
d. Lansările din rulare se pot executa în plan sagital sau frontal.
Preluarea mingii se poate executa:

119
 Gimnastica ritmica
• cu balans, cu o mână sau cu ambele mâini, pe partea palmară sau pe
partea dorsală (cu ambele mâini)
• cu rulare în jurul diametrului orizontal.
La preluarea prin rulare cu două mâini, mingea trebuie să fie apucată oblic
înainte sus, cu ambele mâini şi continuată imediat, rulând-o în timp ce braţele
coboară, în direcţia căderii mingii, însoţită de mişcări ale corpului.
5. Ricoşări
Se execută suplu cu palma relaxată prin impulsuri de sus în jos sau oblic,
înainte (înapoi), mingea fiind condusă şi nu plesnită.
Ricoşarea este un procedeu specific de acţionare al mingii şi se execută pe
sol sau în aer, lovind-o cu palma sau cu altă parte a corpului (picior, umăr,
piept, genunchi). Înălţimea la care mingea ricoşează după bătaie depinde de
elasticitatea acesteia şi de forţa impulsului iniţial.
a. Ricoşarea pe sol - se execută mai multe loviri în serie, din deplasare sau
din diferite poziţii de echilibru. Împingerile mingii în sol se realizează din
articulaţia poigne-ului şi cu degetele apropiate. Ricoşările mingii sunt însoţite
de diferite mişcări ale corpului.
• ricoşare în poziţie joasă

120
 Gimnastica ritmica

• ricoşare în jurul corpului

• ricoşare înaintea corpului

• ricoşare cu întoarcere

121
 Gimnastica ritmica

• ricoşare printre picioare

• ricoşare în mers

• ricoşare în alergare

122
 Gimnastica ritmica
• ricoşare cu pas lateral încrucişat

• ricoşare cu pas chassé

• ricoşare cu săritura pas

123
 Gimnastica ritmica
• ricoşare cu pas de galop lateral

• ricoşare cu partener

b. Ricoşarea în aer - apare într-o varietate mare de execuţie, în funcţie de

combinaţiile aruncărilor, lovirilor, preluărilor. Se execută prin lovirea mingii cu
palma sau cu partea dorsală, cu o mână sau cu ambele mâini.

6. Rulări
Rulările sunt mişcări libere care se efectuează pe sol sau pe o parte a
corpului. Rularea trebuie să fie continuă, fără săltări şi cu traiectorie precisă.
a. Rulările pe sol - mâna cu mingea pe palmă se aşează cu partea dorsală pe sol
şi apoi o rulează în direcţia dorită. Preluarea se execută suplu aşezând mâna cu

124
 Gimnastica ritmica
partea dorsală pe sol, înaintea mingii. În timpul rulării, executanta se poate
deplasa cu diferiţi paşi sau sărituri.
• rulare în aşezat

• rulare în culcat facial

• rulare în poziţia pe genunchi

• rulare în poziţie înaltă

125
 Gimnastica ritmica

• rulare cu alergare

• rulare cu săritura pas

126
 Gimnastica ritmica
b. Rulările pe segmente - se pot efectua: pe un braţ, în continuare pe piept sau
pe spate şi pe celălalt braţ;
o pe ambele braţe paralele şi apropiate;
o pe spate;
o pe un picior sau pe ambele picioare;
o pe o parte a corpului; aceasta poate fi însoţită de acţiuni ale corpului
care ajută sau subliniază mişcarea respectivă (extensii, îndoiri).
• Rulare între mâini

• Rulare pe picioare

127
 Gimnastica ritmica

• Rulare pe braţe

• Rulare pe un braţ

128
 Gimnastica ritmica

• Rulare pe braţe (înainte)

• Rulare pe braţe (înapoi)

• Rulare pe spate

129
 Gimnastica ritmica
• Rulare pe braţ şi pe spate

Indicaţii metodice
Instruirea începe cu jocuri pentru obişnuirea cu obiectul, însuşirea
prizei, purtări de obiect, rulări pe sol, lansări executate în grup sau pe perechi.
Predarea diferitelor tipuri de acţiuni începe cu:
• toate tipurile de balansuri;
• rulări pe sol, pe segmente conduse;
• lansări mici cu impuls cu două mâini şi preluări la fel; apoi lansări dintr-o
mână, preluare cu două mâini;
• ricoşări cu două mâini, cu o mână, dintr-o mână în alta;
• rotări şi echilibrări.
Fiecare din acţiunile descrise se vor exersa întâi pe loc, apoi din deplasare,
concomitent cu diverse elemente de tehnică corporală şi apoi din ce în ce mai
complexe.

III. 3 PANGLICA
Panglica este unul din obiectele foarte spectaculoase, dar şi foarte dificil de
acţionat.

130
 Gimnastica ritmica
Acţionarea sa este dificilă datorită cerinţei impusă în concursuri de a
menţine permanent în mişcare întreaga panglică până la vârf, într-un desen
precis, fără a atinge solul sau corpul gimnastei.
Normele obiectului
Este alcătuită din: baghetă, ataş pentru fixare şi panglica
Fixarea panglicii de baghetă determină în mare măsură calitatea desenului
ei în aer şi varietatea mişcărilor care se execută.
Bagheta poate fi confecţionată din lemn de bambus, fibră de sticlă sau
material sintetic, cu lungime cuprinsă între 50-60 cm, în care se include şi
partea de fixare.
Diametru: 1 cm maximum în extremitatea de care se ţine.
Panglica este confecţionată din saten sau altă ţesătură asemănătoare, fără a
fi apretată. Lungimea ei este de 6m, dublată spre inel pe o lungime de 1 m.
Greutatea ţesăturii este de 35gr. iar lăţimea este cuprinsă între 4-6 cm. Culoarea
este la alegerea gimnastei, excluse fiind auriu, argintiu, bronz.
Priza
În mod normal obiectul este ţinut de capătul baghetei care se sprijinită în
palmă.
Trecător obiectul poate fi ţinut de panglică sau poate fi ţinut în acelaşi timp
de baghetă şi de capătul panglicii.

131
 Gimnastica ritmica

Tipuri de acţiuni cu panglica:

• balansări
• circumducţii
• opturi
• spirale şi şerpuiri
• lansări
• desprinderi
• înfăşurări
1. Balansările - reprezintă acţiuni specifice şi fundamentale, care pot fi
realizate pe sol, suspendate în planurile cunoscute şi în direcţii diferite. Ele pot
fi executate, din umăr, cot sau pumn, dimensiunea fiind variată.

132
 Gimnastica ritmica
• balans spre înainte şi spre înapoi

• balans înaintea corpului

• balans deasupra capului

133
 Gimnastica ritmica
• balans şi prindere

• balans cu două panglici

2. Circumducţii – în circumducţii, toate cercurile trebuie parcurse la aceeaşi

viteză de la început până la final. Cercurile mari se fac cu tot braţul, iar
cercurile mici se fac din poignet.
• circumducţie în plan frontal

134
 Gimnastica ritmica

• circumducţie în plan sagital

• circumducţie în plan orizontal

135
 Gimnastica ritmica

• circumducţie cu două panglici

3. Opturi – opturile se pot efectua în planurile frontal, vertical, sagital şi

orizontal. Cele două bucle ale optului trebuie să fie egale şi executate la acelaşi
nivel. În desenarea optului, mâna trebuie să meargă încet şi să treacă de la priza
normală la priza inversă sau invers.
• opt in plan frontal

136
 Gimnastica ritmica

• opt în plan vertical

• opt în plan sagital

• opt în plan orizontal

137
 Gimnastica ritmica

• opt înainte şi înapoi

4. Spiralele şi şerpuirile – sunt acţiuni executate din articulaţia pumnului, care

desenează cele două forme pe axă verticală sau orizontală. Ondulaţiile panglicii
trebuie să fie aplatizate de aceeaşi amplitudine pe toată suprafaţa materialului.
Şerpuirile trebuie să prezinte minimum 4 -5 ondulaţii, la fel şi cercurile
spiralelor.
• şerpuiri în plan vertical

138
 Gimnastica ritmica
• piruetă cu şerpuiri în plan vertical

• şerpuiri în plan orizontal (în aer)

• şerpuiri în plan orizontal (pe sol)

• şerpuiri cu două panglici

139
 Gimnastica ritmica

• spirale verticale pe sol

• spirale verticale în aer

• spirale deasupra capului

140
 Gimnastica ritmica

• circumducţie în plan frontal cu spirale

• spirale cu cercuri din ce în ce mai mari

141
 Gimnastica ritmica
• spirale cu două panglici

5. Lansările – deşi sunt considerate acţiuni nespecifice panglicii, lansările sunt

foarte spectaculoase iar prezenţa lor în execuţiile de concurs este obligatorie.
Panglica se lansează dintr-o priză la nivelul primilor 50 cm de la capătul
baghetei, care este proiectată pe traiectorie. În zbor, obiectul trebuie să fie
întins pe toată lungimea lui, forma desenului să fie clară, precisă şi vizibilă.
În momentul lansării, panglica nu trebuie lăsată pe sol, ci va fi în mişcare,
acţiunea de apucare şi de impuls desfăşurându-se foarte repede şi energic.
Preluarea panglicii după lansare se va efectua în mod normal de baghetă, la
capătul liber al acesteia.
Lansările sunt de două tipuri:
• Lansarea panglicii în întregime – realizată prin acţiune directă sau din
balans ;
• Lansare bumerang – se execută prin lansarea baghetei în timp ce capătul
liber al panglicii rămâne ţinut cu o mână. Panglica se întinde în aer până
la punctul maxim, după care, printr-o mişcare energică de tragere înapoi
bagheta se întoarce spre locul de lansare.
Se cunosc trei tipuri de lansare bumerang :
• Pe verticală (lumânare);
142
 Gimnastica ritmica
• Pe orizontală – capătul baghetei atinge sau nu solul;
• Pe sol – bagheta alunecă pe sol, fie în timpul lansării, fie la întoarcere.

6. Desprinderile cu reapucare – sunt reprezentate de o pierdere pe oscurtă

durată a contactului cu obiectul ( bagheta).
Ele se pot executa cu bagheta orientată pe verticală, orizontală sau cu o
răsturnare a ei printr-o acţiune de flexie a braţului. Preluarea se poate face cu
aceeaşi mână sau cu trecere dintr-o mână în cealaltă.

143
 Gimnastica ritmica

7. Înfăşurări – sunt acţiuni posibil de realizat cu panglica datorită formei ei.

Ele se pot realiza pe corp sau pe diferite segmente corporale. Sunt considerate
acţiuni de legătură iar prezenţa lor în conţinutul exerciţiilor trebuie să fie
trecătoare.

Indicaţii metodice
În metodica instruirii se recomandă următoarea etapizare:
• însuşirea balansărilor – în arc, cerc, opt, în toate planurile;

144
 Gimnastica ritmica
• însuşirea desenelor cu panglica – şerpuiri şi sprirale – la început de pe
lop în plan orizontal şi vertical, apoi din deplasare cu aceeaşi angajare a
braţelor descrisă mai sus;
• însuşirea desprinderilor cu reapucare;
• însuşirea lansărilor.

III. 4 CERCUL
Datorită particularităţilor de construcţie, cercul permite o gamă largă de
mişcări, unele dintre acestea cu o tehnică pretenţioasă, care reclamă din partea
executantelor o îndemânare şi o coordonare dezvoltată, alături de o foarte bună
mobilitate, în special articulaţia pumnului.
Normele obiectului
Cercul poate fi confecţionat din lemn sau din material plastic ( care să nu se
deformeze în timpul executării elementelor).
Diametrul: 80-90 cm (în interior) pentru senioare şi 70-80 cm pentru
junioare.
Greutatea: 300g minimum.
Culoarea: naturală, sau diverse alte culori excluzând auriu, argintiu şi
bronz. Suprafaţa poate fi acoperită cu bandă adezivă de aceeaşi culoare cu
cercul sau diferit, aplicată parţial sau total.

Priza
Se realizează cu o mână sau cu ambele mâini, în mod lejer, astfel încât
obiectul să aibă mobilitatea necesară execuţiei elementelor. La rotări, lansări

145
 Gimnastica ritmica
etc. – priza este deschisă, iar în momentele de apucare a cercului priza este
strânsă, fixă, dar numai trecător şi poartă numele de priză închisă.
Cercul trebuie acţionat cu ambele mâini, în poziţii clare, cerinţă care se
impune şi în cazul acţionării acestui obiect şi cu alte segmente ale corpului.
Planurile în care se efectuează elementele cu cercul sunt frontal, sagital şi
orizontal. În acţiunile sale cercul se poate întoarce fie în jurul axei sale
orizontale, fie în jurul axei verticale.

• priză normală

• priză inversă

• priză interioară

146
 Gimnastica ritmica

• priză exterioară

• priză mixtă

Tipuri de acţiuni cu cercul:

• rotări
• rulări
• treceri prin şi peste cerc (pe deasupra acestuia)
• balansări
• lansări
1. Rotările – sunt considerate ca acţiuni tehnice fundamentale pentru cerc, iar
ele se pot executa în jurul diferitelor segmente sau în jurul axului propriu al
obiectului.
Rotările pe segmente se caracterizează prin regularitatea şi precizia
mişcării, nefiind premise vibraţii sau alunecări de pe punctele iniţiale de
contact.
Rotările pe segmente pot fi sistematizate astfel:

147
 Gimnastica ritmica
• pe o mână – în plan sagital, orizontal şi frontal;
• pe ambele mâini;
• pe talie;
• pe gât;
• pe gleznă.
Rotările cercului în jurul axului propriu se pot executa cu sprijin pe sol sau
pe diferite segmente, în aer, în suspensie. Ele pot fi libere sau conduse (prin
acţiunea degetelor). În aceste rotări învârtirea cercului trebuie să fie continuă,
precisă, fără deplasarea cercului de la axul de rotaţie.
• rotări înaintea şi înapoia executantului

• rotări înapoia capului şi înaintea corpului

148
 Gimnastica ritmica
• rotări în plan sagital

• rotare şi extensia trunchiului

• rotări orizontale înaintea corpului

• rotări orizontale deasupra capului

149
 Gimnastica ritmica
• rotări în jurul taliei

2. Rulările – sunt şi acestea acţiuni tehnice fundamentale care se pot executa

pe sol sau pe corp. Mişcarea trebuie să fie curgătoare, fără vibraţii, săltări sau
întreruperi.
Impulsul poate fi dat cu una sau cu două mâini (sau altă parte a corpului),
din acţiune directă sau din rotare pe un segment corporal. Rulările pot fi libere
sau conduse.
• rulare în plan frontal

• alergare şi rulare

150
 Gimnastica ritmica

• săritură pe deasupra cercului în timp ce se rulează

• rulare cu retroacţiune

• rulare în cerc

151
 Gimnastica ritmica

• rulare lungă pe braţ şi pe spate

• rulare lungă pe braţe (înainte)

• rulare lungă pe braţe (înapoi)

152
 Gimnastica ritmica

• rularea cercului de la un partener la altul

3. Lansările – sunt elemente de mânuire fundamentale şi reprezintă pentru

cerc, acţiuni de mare spectaculozitate dar şi elemente de risc. Se pot executa în
direcţii şi planuri diferite, din acţiune directă, din rotaţii sau din balans.
În timpul zborului, cercul nu trebuie să prezinte vibraţii şi alterări ale
planului. Preluarea va fi realizată printr-o mişcare continuă, care nu va
întrerupe brusc traiectoria obiectului (exceptând cazul prinderilor la punct fix).
Lansările pot fi efectuate cu una sau două mâini sau cu piciorul prin planuri
şi direcţii diferite.
Impulsul spre lansare poate fi direct – prin acţiunea energică a braţului –
sau din acţiune tehnică – rotare, balans.

153
 Gimnastica ritmica

• lansare cu două mâini (în plan sagital)

• lansare cu o mâna (în plan sagital)

154
 Gimnastica ritmica

• lansare deasupra capului (în plan sagital)

• lansare deasupra capului (în plan frontal)

155
 Gimnastica ritmica

• lansare înapoia umerilor

• lansare în plan orizontal

• lansare cu saritura pas

156
 Gimnastica ritmica

• lansare cu partener

4. Balansările – sunt acţiuni în care cercul, fie însoţeşte braţul în mişcarea

de balans, fie execută pendulări sau mişcări circulare în jurul unor puncte fixe

157
 Gimnastica ritmica
de contact. Executate în planuri şi direcţii diferite, ele reprezintă mijloace de
legătură între diferite acţiuni de mânuire.
Deoarece intervin în majoritatea celorlalte procedee tehnice, fie ca acţiuni
de pregătire, fie ca acţiuni de finalizare, balansările cu cercul sunt considerate
ca acţiuni de bază.
5. Trecerile prin şi peste cerc – aceste acţiuni sunt oferite de însăşi forma
cercului. Ele pot fi relizate de pe loc sau în deplasare, folosindu-se diferite
acţiuni corporale.

• săritură prin cerc înainte jos

• săritură prin cerc înapoi jos

158
 Gimnastica ritmica

• serie de sărituri prin cerc

• săritura pas prin cerc

159
 Gimnastica ritmica

Indicaţii metodice
Cercul reprezintă un obiect dificil pentru începători, necesitând o
acomodare mai îndelungată cu obiectul.
La început se însuşesc acţiunile simple de priză şi trecerile prin şi peste
cercul aşezat sau sprijinit pe sol. Apoi trecerile prin cerc, treceri de segmente
peste cercul ţinut în mână, treceri dintr-o mână într-alta sau între partenere, etc.
Se învaţă apoi rulările pe sol şi învârtirile în jurul axului vertical (cercul
sprijinit pe sol).
Balansările, rotările, lansările se însuşesc în ordinea complexităţii. Pentru
fiecare acţiune şi trecere de la o acţiune la alta, este foarte important să se
precizeze priza, planul corect de lucru, sensul de rotare, precum şi poziţia
finală.
Pentru fiecare tip de acţiune, se ţine cont de indicaţiile generale descrise la
tipurile de acţiuni cu obiectele portative.

III. 5 MĂCIUCILE
Măciucile, cele mai vechi obiecte portative, au fost mai întâi folosite de
gimnaştii bărbaţi. După o lungă perioadă de dezvoltare au devenit obiecte
utilizate în principal de femei.
Mult mai groase şi mai grele, tehnica de acţionare se limita la balansuri şi
rotări. În prezent, în gimnastica ritmică măciucile sunt mai uşoare şi mai
subţiri, ceea ce permite o mai mare varietate de exerciţii.
Acţionarea măciucilor reclamă o bună coordonare, care se capătă în urma
unui antrenament îndelungat, egal pentru ambele mâini, care le lucrează în
acelaşi timp. Pentru a sincroniza mişcările corpului cu ale obiectului este
160
 Gimnastica ritmica
necesar un foarte bun nivel tehnic, mişcările măciucilor urmând mişcările
naturale ale corpului. Exerciţiile cu măciuci contribuie la educarea ritmului, la
realizarea unei atitudini corecte a corpului şi la dezvoltarea forţei braţelor şi a
centurii scapulare, care sunt în general, puncte slabe ale gimnastelor.
Normele obiectului
Măciucile sunt confecţionate din lemn, cauciuc sau material plastic.
Lungimea: 40-50 cm
Greutatea: 150gr. Pentru fiecare măciucă
Forma este asemănătoare cu a unei sticle. Părţile componente sunt: corp -
partea îngroşată; gât sau tijă – segmental lung şi subţire; cap – partea sferică cu
diametrul de maximum 3 cm.
Culoarea: naturală sau la alegere ( auriu, argintiu sau bronz nu este permis).

Priza
Poate fi la nivelul “capului”, “gâtului” sau “corpului”, cu o măciucă în
fiecare mână sau cu ambele măciuci într-o mână. Într-un exerciţiu priza
dominantă trebuie să fie la nivelul capului,aceasta fiind considerată specifică
pentru acest obiect. Priza trebuie să fie lejeră pentru a da posibilitatea acţionării
obiectului continuu, curgător,din articulaţia pumnului, încadrând corect
mişcarea în planurile dorite.

161
 Gimnastica ritmica

Tipuri de acţiuni cu măciucile:

• balansări
• cercuri mici
• morişti
• desprinderi cu reapucare
• lansări
• bătăi şi ricoşări
• rulări şi alunecări
• mişcări asimetrice
1.Balansările – sunt acţiuni în care măciucile, fie însoţesc în prelungire braţele,
fie execută ele însele o mişcare de pendulare prin impulsuri date din articulaţia
pumnului.
Măciucile pot fi ţinute ambele într-o mână sau fiecare într-o mână,
balansările fiind efectuate în planuri şi direcţii diferite, prin acţiune simultană
simetrică sau asimetrică, alternativă sau succesivă, în arc de cerc, cerc sau opt.

162
 Gimnastica ritmica

• balans spre înainte şi spre înapoi

• balans spre înainte şi spre înapoi alternativ

• balans mare spre înainte – înapoi cu decalaj între măciuci

163
 Gimnastica ritmica

• circumducţie în plan sagital

• săritură şi circumducţie

• balans mare în plan sagital cu săritură pas (braţele se mişcă în sens

invers)

164
 Gimnastica ritmica

• balans înaintea corpului

• balans spre înainte şi spre înapoi simultan

• circumducţie în plan frontal

165
 Gimnastica ritmica

• balans deasupra capului

• opt în plan sagital

166
 Gimnastica ritmica

• opt în plan frontal

2. Cercurile mici – sunt de fapt rotările măciucilor în jurul pumnului, acţiuni

considerate ca fundamentale. Ele se execută în planuri şi direcţii diferite, din
poziţii foarte variate ale braţelor. Mişcarea se realizează prin acţiune condusă a
pumnului şi trebuie să utilizeze inerţia provenită din greutatea obiectului.
Schimbările de plan sau de direcţii nu trebuie să fie rupte ci să urmărească
o logică prin micşorarea treptată a vitezei şi alungirea voluntară a braţelor în
plan şi direcţie, simultan cu fixarea prizei.
• cercuri mici înaintea braţelor

167
 Gimnastica ritmica

• cercuri mici înapoia braţelor

• cercuri mici înaintea corpului

• combinaţie de cercuri mici în faţa şi în spatele braţelor

168
 Gimnastica ritmica

• cercuri mici înapoia spatelui

• cercuri mici înainte şi înpoi simultane

169
 Gimnastica ritmica

• cercuri mici înaintea capului

• combinaţie de cercuri mici înaintea şi înapoia capului

• cercuri mici lateral spre interiorul braţelor

170
 Gimnastica ritmica

• cercuri mici lateral spre exteriorul braţelor

• cercuri mici laterale în opoziţie

• cercuri mici orizontale pe sol

171
 Gimnastica ritmica

• cercuri mici orizontale deasupra braţelor

• cercuri mici orizontale pe sub braţe

• combinaţie de cercuri mici deasupra şi sub braţe

172
 Gimnastica ritmica

• cercuri asimetrice

3. Moriştile – sunt tot rotări din articulaţia pumnului care se efectuează cu

braţele întinse şi pumnii apropiaţi. Cercurile mici se realizează în succesiune de
o parte şi de alta a braţelor, măciucile realizând opturi mici. În timpul acestor
opturi pumnii se încru7cişează şi devin paraleli. Mişcarea trebuie să fie
curgătoarea, continuă, braţele trebuie să rămână apropiate.
Moriştile pot fi duble (de fiecare parte a braţelor se execută câte două
cercuri mici în decalaj) sau triple (de fiecare parte a braţelor se execută câte trei
cercuri mici). Ele se pot executa izolat sau în serie în planuri diferite.
4. Desprinderi cu reapucare – sunt acţiuni în care măciucile sunt lansate la
mică înălţime, timp în care obiectul fie planează în aer, fie execută mişcări de
rotaţie în jurul unui ax.
Desprinderile însoţite de învârtiri ale măciucilor în timpul zborului sunt
considerate ca acţiuni specifice. Ele pot fi realizate simultan prin sincronizarea
mişcării ambelor măciuci, alternativ sau succesiv. Lansarea poate fi efectuată
cu măciucile ţinute în fiecare mână sau într-o singură mână. Preluarea poate fi
realizată în aceeaşi manieră dar în poziţii foarte variate.

173
 Gimnastica ritmica

5. Lansările – sunt acţiuni de proiectarea măciucilor în spaţiu pe o traiectorie

variată ca amplitudine. Măciucile pot fi lansate simultan ambele fiind ţinute în
aceeaşi mână, simultan fiind ţinute fiecare în câte o mână, succesiv sau
alternativ din aceleaşi modalităţi de priză. Preluarea se efectuează în mod
normal de cap. Preluarea de tijă sau de corp presupune condiţia ca mişcarea să
fie continuă.
Atât modalităţile de lansare cât şi cele de preluare se caracterizează printr-o
mare varietate. În momentele în care o singură măciucă este lansată, cealaltă
trebuie să efectueze neapărat o mişcare.
• lansare înapoia umerilor
174
 Gimnastica ritmica

• lansare cu partener

6. Mişcările asimetrice – sunt acţiuni specifice, date tocmai de caracteristica

măciucilor de obiect dublu. Ele sunt fie combinaţii de procedee tehnice din
aceeaşi grupă executate în planuri şi direcţii diferite, fie combinaţii de mişcări
din tipuri tehnice diferite. Prezenţa mişcărilor asimetrice este obligatorie.
7. Rulările şi alunecările – sunt acţiuni care se execută prin acţiune liberă sau
condusă, pe corp sau pe sol. Mişcarea măciucilor trebuie să fie continuă, fără
săltări sau întreruperi. Sunt acţiuni posibile, dar nu specifice, prezenţa lor în
exerciţiu fiind la alegerea gimnastei.

175
 Gimnastica ritmica
Bătăile şi ricoşările – se pot executa pe sol sau între cele două măciuci;
mişcările de acest gen se pot executa izolat sau în serii ritmate, subliniind în
mod deosebit anumite accente muzicale.

Indicaţii metodice
Etapele de însuşire a tehnicii cu măciucile urmează succesiunea general
valabilă pentru toate obiectele, angajând acţiunile în ordinea complexităţii lor:
• priza pe toate părţile măciucilor;
• însuşirea balansărilor;
• însuşirea cercurilor mici în plan sagital, frontal şi orizontal;
• desprinderi şi reapucări, bătăi, rulări pe sol;
• mişcări asimetrice;
• lansări şi morişti.

III. 6 TEHNICA DE ACŢIONARE A OBIECTELOR NECOMPETIŢIONALE

Steaguri, eşarfe şi bastoane

Deoarece steagurile, eşarfele şi bastoanele nu sunt obiecte prevăzute în
concursurile oficiale şi se utilizează îndeosebi în demonstraţiile şcolare sau de
masă, le vom analiza mai pe scurt.

176
 Gimnastica ritmica
Exercitii cu steaguri
Steagurile pot avea diferite dimensiuni, de exemplu: mici – pentru copii,
medii, care sunt şi cele mai folosite (pânza 80/45 cm; bastonul 70 cm) şi mari,
specific masculine.
Materialul poate fi crêpe de chine, voal, nailon, mtase excelsior (mătase de
paraşută). Nailonul este cel mai indicat deoarece nu se lipeşte în timpul
mânuirii şi este uşor. Formatul pânzei poate fi dreptunghiular sau triunghiular.
Modul de prindere a prizei poate fi fix sau mobil, prin fixarea a 3 – 4 inele
de plastic sau metal care se rotesc pe băţul de lemn, acestea fiind unite printr-o
pânză metalică fină sau de plastic pe care se ataşează pânza. Bastonul din lemn
poate fi de lungime variabilă de la 40 cm la 80 cm, iar cele mai mari peste 120
cm.
Steagurile prin aspectul lor – băţul şi materialul suplu din care sunt
confecţionate – determină prize şi mânuirii în mare parte asemănătoare
măciucilor, eşarfei şi chiar panglicii.
Priza, poziţia, precum şi mişcarea steagurilor trebuie să exprime demnitate
prin linia unor mişcări majestuoase, eroice sau revoluţionare, pe care dealtfel şi
caracterul muzicii o cere. Deoarece nu există până în prezent indicaii pe linia
arbitrajului, iar exerciţiile cu steagurile nu sunt prevăzute în competiţii
internaţionale nu se penalizează, nu există nici restricţii speciale pe linia
compoziţiei. Privind prizele steagurilor – acestea pot fi cu pânza rulată iniţial
sau derulate, să atârne, sa fie susţinute sau sprijinite, separate în diverse planuri,
simetric, asimetric sau suprapuse. De asemenea, se pot ţine de unul sau de
ambele capete etc.

177
 Gimnastica ritmica
Balansurile se pot prezenta cu amplitudine de la mişcări medii până la cele
ample, dar şi cu virtuozitate în formă de cerc, opt mic cu braţele paralele sau
încrucişate, simultane, alternative, uneori morişti ca la mânuirea măciucilor.

Ca şi la panglică, este bine să se ţină seama ca balansurile să nu se execute

la întoarcere pe traseul iniţial. Nu sunt indicate balansurile pe sub picioare sau
pe sol, deoarece acest obiect are o anumita semnificaţie. Toate mişcările de
bază din gimnastica ritmică modernă se leaga bine cu balansurile, însă trebuie
să aibă o anumită amplitudine direct proportională şi să ajute mişcarea, mai ales

178
 Gimnastica ritmica
la începătoare. La avansate se pot efectua balansurile şi în sens opus direcţiei
mişcării.
Trecerile steagurilor dintr-o mână în cealaltă se pot realiza suprapuse sau
cu capetele libere apropiate, unul în prelungirea celuilalt, acesta fiind mai
dificil de coordonat.

Şerpuirile şi spiralele sunt mânuiri nespecifice, dar dacă pânza este lungă,
de formă dreptunghiulară, de peste 1,20 cm lungime, atunci şi aceste mânuiri
sunt specifice, cu condiţia ca prinderea pânzei să fie mobilă pe baston, să nu se
înfăşoare. Şerpuirile şi spiralele cu steagurile se fac numai pe verticală, iar cele
orizontală se pot efectua numai dacă se respectă modul de prindere a pânzei
prezente anterior.

179
 Gimnastica ritmica

Desprinderile şi reapucările se pot executa în toate planurile, oblic, după

ceafă, la nivelul mijlocului, pe sub braţ, se efectuează cu reapucare în aceeaşi
mână sau cu cealaltă. Şerpuirile şi spiralele din deplasare sunt însoţite de
diverşi paşi, alergări artistice ect., spirale cu întoarceri care îmbogătesc bagajul
de mânuire a steagurilor, fiind mişcări diafane deşi fără caracter specific de
mânuire a acestor obiecte.

180
 Gimnastica ritmica

Aruncările steagurilor cu diferite amplitudini (mai rar foarte înalte) se fac

direct sau din balansuri, cu menţiunea ca tehnica aruncării sa fie bine studiată
pentru a desfăşura flamura steagurilor. Sunt mai simple când se execută de pe
loc, iar dificultatea lor creşte atunci când se execută în viteză şi când se execută
fără control vizual pe sub segmente sau în plan frontal dorsal. Aruncările foarte
înalte nu sunt posibile dacă bastonul nu are o greutate corespunzătoare căreia să
i se imprime forţa necesară aruncării. În timpul aruncărilor mari pânza trebuie
să fie întinsă pe toată suprafaţa ei, dar să nu opună rezistenţă aerului, ceea ce ar
influenţa negativ viteza de acceleraţie, forţa de aruncare şi amplitudinea
mişcării. Săriturile mari şi deplasările dinamice se îmbină armonios şi sunt
adecvate aruncării steagurilor.

181
 Gimnastica ritmica

Corespondenţa cu muzica. Pentru exerciţiile cu steagurile se recomandă

selecţionarea numai a pieselor care au un conţinut expresiv, de exemplu
fragmente din simfonii, cântate pentru pace, piese clasice cu caracter
revoluţionar sau marşuri optimiste, tinereşti ş.a. scrise în măsura 2/4, 4/4. Sunt
contraindicate piesele jucăuse, cu o linie melodică humorescă sau valsurile
briante. Pe lângă lipsa de logică şi discersământ muzical nu s-ar respecta nici
punctul de vedere al corelării logice al tehnicii şi a mânuirii steagurilor pe o
astel de muzică.

Exerciţii cu eşarfa
Eşarfa reprezintă un alt obiect portativ, confecţionat din voal de relon,
mătase naturală sau artificială de diferite culori, dreptunghiulare, cu latura mare
între 1,50 până la 2 m, iar latura mica între 0,50 şi 0,90 m.
Caracterul mişcărilor executate cu acest obiect depinde de calitatea
materialului din care este confecţionat şi dimensiunile lui. Cel mai frecvent
folosit este eşarfa din voal de relon (în lipsa acestuia mătase naturală
„excelsior”), deoarece permite o mânuire cu procedee variate, este mai

182
 Gimnastica ritmica
accesibilă şi cu aspect plăcut. Fiind uşoară pluteşte mai mult în aer şi solicită
mişcări cu caracter lent şi curgător. Totodată, datorită particularităţii ei de a se
undui în aer, mişcările în ansamblu primesc un aspect dinamic şi avântat.

Transparenţa acestui material dă posibilitatea distingerii corpului, chiar

atunci când este acoperit cu eşarfa, permiţând urmărirea în orice moment a
mişcărilor în toată complexitatea lor. Eşarfa de voal permite mai bine
executarea şerpuirilor, spiralelor şi acestea cu atât mai mult, cu cât este mai
lungă.

Pentru a realiza o bună mânuire, este necesar ca eşarfa să fie cât mai
desfăşurată şi cât mai degajată de corp, astfel încât să mărească amplitudinea
mişcărilor sau a desenului realizat. O altă cerinţă este aceea ca eşarfa să
plutească cât mai mult în întregime sau cu părtile ei libere. Se va urmări
valorificarea tuturor momentelor de plutire printr-o încetinire a mişcării, lăsând
183
 Gimnastica ritmica
să se termine plutirea respectivă şi apoi să se continue cu o nouă acţiune asupra
eşarfei.

În vedera prinderii sau reapucării cu uşurinţă a eşarfei în zbor, fără apucări

suplimentare, este necesar ca eşarfa să fie tivită întotdeauna, pentru a se
distinge uşor marginile.
Mânuirea corectă a eşarfei din voal solicită mişcare lentă a braţelor pentru
urmărirea şi conducerea eşarfei. Dozarea vitezei se face în funcţie de mişcarea
eşarfei, fapt care atrage un efort static preponderent. Din această cauză trebuie
bine stăpânită tehnica mişcărilor corpului, precum şi coordonarea diferită a
mişcărilor picioarelor şi braţelor cu cele ale eşarfei, astfel încât în timpul
elementelor de mare elan (sărituri, balansări etc.) braţele să execute o mişcare
compensatorie lentă.

184
 Gimnastica ritmica
Prin participarea frecventă a trunchiului la acţiunile eşarfei, cu toată gama
sa de mişcări, se realizează o armonie şi o unitate desăvârşită între mişcarea
eşarfei şi a corpului, cerinţă absolut necesară în cazul exerciţiilor cu acest
obiect. Respectând aceste indicaţii specifice de mânuire a eşarfei, se va obţine
dezvoltarea în mare măsura a supleţei, plasticităţiii, echilibrului, expresivităţii
şi a unei coordonări fine.

Eşarfa din mătase artificială care este mai grea decât cea din voal, nu
pluteşte în aer, are o „fluiditate” mai mare şi nu este transparentă. De aceea
mişcările efectuate cu acesta , trebuie să fie mai rapide, mai energice şi mai
simple, pentru ca eşarfa să nu atârne nici un moment. În realizarea mişcării
ample este necesară o participare şi mai mare a trunchiului decât la eşarfa din
voal. Din acest motiv exerciţiile cu eşarfa din mătase artificială dezvoltă într-o
măsură mai mare rezistenţa, forţa şi mobilitatea braţelor şi a trunchiului.

185
 Gimnastica ritmica

În metodica mânuirii eşarfei se va ţine seama de faptul că dificultatea de

mânuire creşte direct proporţional cu mărimea ei, fiind întotdeauna necesară
angrenarea sa în întregime în mişcare pentru realizarea unui desen clan şi
estetic. Introducerea mânuirii eşarfei este indicată numai în momentul când
gimnasta stăpâneşte bine bagajul necesar de mişcări pentru a putea coordona în
mod degajat eşarfa.

La începători şi copii se va folosi o eşarfă cu dimensiuni reduse între 0,50-

1,50 m. Preferabil să fie confecţionată din mătase naturală. La categoriile
superioare se poate folosi eşarfa cu dimensiuni maxime, din voal de relon sau
mătase artificială şi chiar două eşarfe. Pentru a pregăti mişcările specifice, cu
eşarfa din voal, descrise mai înainte, se va insista asupra mişcărilor lente ale
braţelor, diferite ca direcţie, viteză şi amplitudine faţă de cele ale picioarelor
asupra mişcărilor de relaxare şi unduire ale întregului corp.

186
 Gimnastica ritmica

Metodica mânuirii eşarfei începe cu învăţarea procedeelor de ţinere a

acesteia , treceri dintr-o poziţie în alta, deplasări sau întoarceri simple cu
păstrarea eşarfei într-o anumită poziţie. Înaintea fiecărui exerciţiu se va preciza
apucarea, poziţia braţelor şi a eşarfei faţă de corp. Urmează învăţarea
procedeelor de mânuire, care vor fi însuşite la început în mod separat, în
ordinea dificultăţii de execuţie: balansări, şerpuiri, aruncări, spirale. Se va
urmări ca fiecare procedeu să fie executat în planurile, direcţiile şi poziţiile cele
mai favorabile faţă de corp, cu legări şi combinaţii cât mai naturale.

187
 Gimnastica ritmica

După aceasta se poate trece la combinarea diferitelor procedee de mânuire.

De exemplu: balansările să preceadă sau să urmeze o aruncare; o şerpuire să fie
finalizată cu o aruncare etc. Îmbinarea mânuirii eşarfei cu mişcările întregului
corp se va face la început cu diferite mişcări ale trunchiului, deplasări cu paşi
de dans sau alergare uşoară, învârtiri simple, cu păşire pe vârfuri, cu învăluire,
poziţii de echilibru sau treceri de la o poziţie la alta, sărituri cu deplasare mică,
valuri. În timpul săriturilor cu deplasare mare mânuirea eşarfei este mai dificilă,
de aceea la început se vor executa cu menţinerea eşarfei într-o anumită poziţie,
de exemplu, săritură pas cu eşarfa ţinută cu ambele mâini deasupra capului sau
lateral.

În combinaţiile cu eşarfa, mişcările trebuie să se aleagă şi să se îmbine în

aşa fel, încât să se obţină o mare varietate de desene, care să se succeadă în
mod logic şi curgător. Aceasta înseamnă că poziţia finală a unui procedeu să
poată constitui poziţia iniţială pentru următorul, astfel încât, în trecerile de la o
mişcare la alta, eşarfa să nu fie bruscată sau să se înfăsoare.
Pentru a evita monotonia în lucru cu eşarfa este necesar să se alterneze
mereu procedeele de apucare, planurile, direcţiile şi poziţiile eşarfei faţă de

188
 Gimnastica ritmica
corp. Tot pentru aceasta este bine să varieze momentele dinamice ale eşarfei cu
menţinerea ei într-o anumită poziţie.

În compoziţia exerciţiilor de concurs trebuie să se acorde atenţie alegerii

culorii eşarfei folosite, care e bine să fie în armonie cu caracterul piesei
muzicale, deci cu caracterul exerciţiului. În cazul unei melodii ludice,
luminoase, optimiste, se va folosi o eşarfă albă sau de culoare pastelată; iar în
cazul unei melodii dinamice sau cu caracter eroic se vor folosi eşarfe cu culori
vii sau mai intense.

189
 Gimnastica ritmica
Acompaniamentul muzical adecvat exerciţiilor cu eşarfa este în strânsă
legatură şi cu felul materialului din care este confecţionat. Eşarfa din voal
necesită un tempo mai lent, cu o măsură mai lungă: 3/4, 4/4, 6/8, iar cea din
mătase implică o muzică mai dinamică, cu caracter eroic, folosindu-se măsuri
mai scurte: 2/4, 3/4, 4/4. Pentru colectivele începătoare, cea mai potrivită este
măsura de 3/4; la avansate se pot folosi piese muzicale cu diferite caractere:
liric, avântat, dramatic, popular.

Exerciţii cu bastonul
Bastonul face şi el parte dintre obiectele portative din gimnastica ritmică,
dar nu este considerat ca obiect de concurs.
Bastonul este confecţionat din lemn de esenţă tare sau din material plastic,
compact sau tubular, cu lungimea de 0,90 – 1 m. şi un diametru de 2,4 cm. În
cazul în care se lucrează cu copii şi şcolari mici, dimensiunile sunt mai reduse.
Deoarece ca obiect portativ este mai putin spectaculos, când se foloseşte la
serbările şcolare şi în demonstraţii de masă, se decorează cu flori, panglici
spiralate sau se acoperă cu substanta fluorescentă când se lucrează în nocturnă.
Deşi are o formă simplă, bastonul prezintă o serie de dificultăţi de mânuire, iar
pe acest criteriu se plasează dacă nu pe acelaşi plan, imediat după măciuci.
Pentru a fi mânuit cu dexteriatate, în afara antrenamentelor sistematice, este
indicat să se evite decoraţiunile de orice fel în relief, care influenţează
nefavorabil asupra mânuirii.
Toate mânuirile cu bastonul contribuie la fixarea ţinutei şi permite un
autocontrol al acesteia. Prin specificul formei obiectului, mişcările sunt lineare,
„matematice” sub forma modernist geometrică. Datorită acestor însuşiri
bastonul se pretează mai puţin în lucru cu grupele de fete. Aceasta reclamă o
190
 Gimnastica ritmica
analiză mai judicioasă în selecţia poziţiilor şi a structurilor de exerciţii, care
trebuie în primul rând să întrunească cerinţele unei execuţii graţioase.
În afara ducerilor, balansurilor, aruncărilor şi învârtirilor, rulărilor se fac pe
segmente sau pe o parte a corpului, dar sunt mai puţin specifice, iar aruncările
foarte mari nu sunt utilizate.
Învârtirile rămân cele mai dificile procedee de mânuire datorită
îndemânării, dexterităţii pe care o solicită. Rozeta se realizează prin mişcarea
alternativă de pronaţie-supinaţie a mânuirii sau continuă în acelaşi sens prin
mutarea succesivă a degetelor în direcţia executării ei sau alternativă cu
schimbarea sensului. Păstrarea ritmului, precum şi variaţia tempourilor în
efectuarea rozetei sunt dificile. Legarea rozetei este mai logică cu mişcări mai
uşoare efectuate cu corpul, în schimb pentru restul mânuirilor se păstrează
principiile corelării ca şi la celelalte obiecte portative şi în special ca la
măciuci.

priză normală

priză inversă

priză mixtă

191
 Gimnastica ritmica
• elan înaintea corpului

• elan înapoia corpului

• elan spre înainte şi spre înapoi

192
 Gimnastica ritmica
• elan deasupra capului

• elan pe sub picioare

• opt în plan sagital

193
 Gimnastica ritmica

• opt înainte şi înapoi

• lansare cu două mâini

• lansare pe deasupra capului (bastonul orizontal)

194
 Gimnastica ritmica

• lansare pe deasupra capului (bastonul vertical)

• lansare pe deasupra capului (bastonul în rotaţie)

195
 Gimnastica ritmica
• lansare cu partener

• rotare orizontală pe deasupra şi pe dedesubtul braţului

• rotare înaintea şi înapoia braţului

196
 Gimnastica ritmica

• rotare înaintea şi înapoia capului

• săritură grupată

• săritură ciseaux (pe deasupra bastonului vertical)

197
 Gimnastica ritmica

• săritură (pe deasupra bastonului în poziţie oblică)

Exerciţiile cu obiecte portative sunt mijloace specifice Gimnasticii Ritmice,

care cuprind diferite grupe de mişcări corporale executate simultan cu
acţionarea corzii, mingii, panglicii, măciucilor, cercului, bastoanelor, ş.a.
Aceste exerciţii sunt frecvent întâlnite şi în demonstraţiile şcolare.
În lecţiile de educaţie fizică exerciţiile cu obiecte portative se folosesc, în
forme variate, în verigile: a II-a, a III-a, a IV-a sau a V-a, în funcţie de
obiectivele urmărite.

198
 Gimnastica ritmica

BIBLIOGRAFIE

• Abadne, H.H., Gimnastică ritmică sportivă, Editura Sport Turism,

Bucureşti, 1983.
• Cârstea, Gh., Educaţie Fizică. Teoria şi bazele metodicii, Editura
Universităţii Ecologice, Societatea „Ateneul Român”, Bucureşti,
1997.
• Damian, M., Manifestarea lateralităţii în Gimnastica Ritmică,
Editura Ovidius University Press, Constanţa, 2002.
• Dragnea, A., Bota, A., Teoria activităţilor motrice, Editura
Didactică şi Pedagogică R.A, Bucureşti, 1999.
• Grigore, V., Pregătirea artistică în Gimnastica de performanţă,
Editura ANEFS, Bucureşti, 2002.
• Helvig, M. M., et colab., Gymnastique Rythmique, Editura Revue
EPS, Paris, 2005.
• Jeleascov, C., Gimnastică Ritmică de Bază, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, 2000.
• Kulka, E., 1000 exercises et jeux de Gymnastique Rythmique,
Editura Vigot, Paris, 2001.
• Luca, A., Curs de gimnastică modernă, Editura Universităţii „Al. I.
Cuza”, Iaşi, 1971.

199
 Gimnastica ritmica

• Luca, A., Gimnastica în şcoală, Editura Universităţii „ Al. I. Cuza”,

Iaşi, 1998.
• Luca, A., Gimnastica Ritmică, Editura Universităţii “Al.I.Cuza”,
Iaşi, 2002.
• Lupeanu, I., Săriturile artistice, Editura Sport Turism, Bucureşti,
1979.
• Macovei, S., Buţu O., Metodica predării Gimnasticii Ritmice în
şcoală, Editura Bren, Bucureşti, 2007.
• Macovei, S., Gimnastica Ritmică Sportivă - curs, Editura ANEFS,
Bucureşti, 1996.
• Manos, M., Gimnastica Ritmică – Capacitatea de performanţă,
Editura Bren, Bucureşti, 2008.
• Manos, M., Gimnastica Ritmică de Performanţă, Editura Bren,
Bucureşti, 2008.
• Mitchell, D., Davis, B., Lopez, R., Teaching Fundamental
Gymnastics Skills, Human Kinetics, USA, 2002.
• Moceani, V., Gimnastica, Editura Sport Turism, Bucureşti, 1985.
• Mociani, V., Gimnastica Ritmică Sportivă, curs de specializare,
Editura ANEFS, Bucureşti, 1992.
• Stoenescu, G., Gimnastica Ritmică Modernă, Editura Sport Turism,
Bucureşti, 1978.

200